Post on 10-Apr-2016
description
Facultatea De Psihologie si Stiinte ale Educatiei – Universitatea Bucuresti
Semestrul II - 2015
ROLULUI ÎNVĂȚĂRII ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ
ESEU REFLEXIV
TEMĂ SUPLIMENTARĂ
Am primit cu drag provocarea dumneavoastră de a-mi pune în ordine ideile și părerile privitoare la
rolul educației în societetea contemporană. Nu rareori mi-am pus întrebarea ‘de ce învățăm’ sau ‘ce ne
motivează să învățăm’. La a doua întrebare răspunsurile pare că sunt putin mai categorice. Prima însa își
găsește răspunsuri diferite în fiecare zi… Voi încerca acum să comasez câteva teorii personale din plaja
învățării.
Fără a face referire la lucrări academice, la cercetari științifice și fără a cita personaje de specialitate,
susțin că învățarea este în primul rând firească raportată la societate. Ea vine ca o completare a firii umane
încă de la naștere, prin diferite procese de adaptare, de dezvoltare și de îmbunătățire. Fie că vorbim despre
învățarea mersului biped ori învățarea aritmeticii, ele reprezintă procese graduale pe care orice individ le
parcurge, la intensități diferite, în perioade diferite (sau nu), mai rapid sau mai lent. Învățarea poate fi privită
ca un instrument de adaptare la societate, aceasta din urmă aducând într-o manieră dinamica provocări și
cerințe diferite, în funcție de context, regiune și perioadă.
Asadar, învățarea ne este accesibilă tuturor, în orice context, fie că este ghidată de persoane
specializate, fie că se desfașoară într-un cadru organizat și bine structurat ori nu ține cont de nicio rigoare.
Am căutat definiția celor doi termeni ‘grei’ din aceasta lucrare – educație și învățare:
- în primul rând, educația reprezintă un fenomen social, un ansamblu de măsuri aplicate în mod
sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale
oamenilor;
- învățarea, pe de altă parte, reprezinta însuși procesul de transmitere a cunostințelor și
deprinderilor dintr-un mediu oarecare; povață, initierea într-o meserie, artă, stiință, etc.
Așadar, conform acestor definiții citate din DEX, pot concluziona că diferențele dintre cele două
fenomene sunt destul de vagi și că atât educația cât și învățarea se pot realiza contextual, individual și
permanent.
Voi întra putin în amănunt. Practic, se discută din ce în ce mai mult despre învățarea centrata pe elev,
despre sistemul educațional din Romania versus (de exemplu, și cel mai frecvent) cel finlandez, despre
programe educaționale internaționale care vin în completarea curriculei tradiționale sau chiar în scopul
eliminarii ei (homeschooling), despre globalizarea educației, etc. Există multe opinii, unele sustinute și
argumentate pertinent, altele mai putin, altele deloc și doar aruncate pentru a stârni controverse.
Conform sistemului deschis de cooperare pentru întreaga lume încheiat în 1945, statele membre
fondatoare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au generat fenomenul de globalizare.
Pe scurt, în fiecare zi suntem bombardați cu noi provocări pe care societatea modernă ni le livrează
gratuit; schimbarea componenţei societăţii - care acum este multietnică în multe ţări ale Europei - va duce
inevitabil la schimbarea conceptului de educație. Acesta se transformă într-unul modern și presupune
învățarea pe tot parcursul vietii.
Facultatea De Psihologie si Stiinte ale Educatiei – Universitatea Bucuresti
Semestrul II - 2015
Educația globală reprezintă de fapt primul pas în procesul de formare a competențelor necesare
participării responsabile într-o lume multiculturală, diversă și înterdependentă, pe baza utilizării
cunoștințelor, abilităților și atitudinilor acumulate printr-o varietate de experiențe educaționale de analiză, de
explorare, de valorizare a diferențelor și asemănărilor, ca punct al demarării procesului de schimbare.
Educatia globală din Romania a debutat în domeniul nonguvernamental la mijlocul anilor 90; astfel,
ONG-urile au acumulat experiență prin activități legate de drepturile omului, dezvoltare sustenabilă,
nondiscriminare, protecția mediului, egalitatea de gen, etc. Deoarece nicio strategie națională sau o abordare
structurală a educației globale sau de dezvoltare nu a fost pusă la punct, programele, proiectele și initiațivele
au fost realizate pentru început de către școli în timpul săptămânii educației globale. Oricum, România se
află încă în stadiile incipiente ale educației globale, aceasta însemnând că nu există o abordare continuă și
sistematică și că nu toți potentialii actori sunt implicați egal. În ceea ce privește publicul general, nivelul
constientizării în acest domeniu este în mod curent scăzut.
Încercând să găsesc ‘intrumentele educației globale’, aduc în discuție conceptul de educație nonformală,
formală și informală.
Educația nonformală a apărut la sfârșitul anilor ’60 ca o completare a educației formale predate în şcoli
și universităţi. Specialiştii au dezbătut multă vreme rolul și valoarea educației nonformale, însă Sylvia
Scribner și Michael Cole au fost primii care au argumentat că procesul prin care învăţăm cele mai multe
lucruri de-a lungul vieţii este nonformal și au dat ca prim exemplu învăţarea limbilor străine.
Mai mulți autori au făcut referire la importanța acesteia prin perspective de abordare diferite iar perioada
anilor 60-70 marchează o atenție ridicată acestui fenomen.
<<educaţia non-formală se referă la recunoaşterea „importanţei educației, învăţării și formării, care se
întâmplă în afara înstituţiilor cu rol dedicat”>> (Tight).
Clașificarea tipurilor de educație (non-formală, informală şi formală) a fost realizata în 1974 de către
Coombs & Ahmed, idee preluată mai târziu de diferiţi actori importanţi cu rol de decizie la nivel
international.
Rezumând cele 3 tipuri de învățare, avem:
Învăţarea formală, care se desfăşoară într-un cadru organizat şi structurat, dedicat în mod specific
învăţării; în general conduce la acordarea unei calificari, de obicei sub forma unui certificat sau a unei
diplome. Ea înclude sistemele de educație generală, de formare profesională iniţiala şi de învăţământ
superior.
Învăţarea non-formală, care este învăţarea realizată într-un mediu formal de educație, dar care nu
determină, în general, obţinerea unei calificari sau diplome. De obicei, implică cursuri, ateliere, conferinţe
sau seminarii.
Învăţarea înformală, care este învăţarea rezultată din activităţile zilnice legate de muncă, viaţa de familie
sau petrecerea timpului liber. Ea nu este organizată sau structurată în ceea ce priveşte obiectivele, timpul sau
sprijinul acordat procesului de învăţare.
Educaţia nonformală și înformală se află într-o relaţie complexă cu şcoala, implicit cu educația formală.
Pe de o parte, şcoala valorifică primele achiziţii nonformale ale copiilor, pe de altă parte, şcoala trebuie să
asigure fundamentele care fac posibile educaţia şi învăţarea pe tot parcursul vieţii, în varii contexte.
Totodată, o altă legatură importantă este dată de nevoia corelării educației cu cerintele de pe piaţa
muncii. Astfel cele 3 ramuri ale educației se află într-o relatie de înterdependența, de complementaritate.
Facultatea De Psihologie si Stiinte ale Educatiei – Universitatea Bucuresti
Semestrul II - 2015
”Educaţia formală şi non-formală sunt complementare. Ele coexistă. Elementele uneia se pot
regăși în cealaltă”
(Citat dîn raportul Grupului de lucru pentru Educaţia non-formală, din cadrul Consiliului
Europei, anul 2001)
Ştim cu toţii că discursul referitor la învăţarea pe tot parcursul vieţii este unul de actualitate, cu
focus pe caracteristici și puncte de înteres în funcţie de context dar și de obiectivele stabilite, mai ales atunci
când reflectăm asupra parcursului nostru de dezvoltare pe diferite planuri (personal și profesional).
Sunt de interes două perspective asupra educației: una care face referire la etapele de educație şi
formare (cicluri sau stadii), și cealaltă care pune accentul pe cele trei tipuri complementare de educație:
formală, non-formală şi înformală.
Problema tot mai dezbătută a tipurilor de educație şi a complementarităţii acestora, cât şi faptul că
persoana învaţă în cele mai diferite contexte - la şcoală, acasă, în grupul de prieteni, prin joc, la locul de
muncă, prin interacţiunea cu ceilalţi - au condus la concretizarea unor iniţiative la nivel naţional, de tipul
săptămânii dedicate educației non-formale în şcoli. „Şcoala altfel” permite crearea de parteneriate între
şcoli și diferite instituţii sau organizaţii cu rol important în această arie.
Ca exemple de obiective vizate pe parcursul săptămânii altfel amintesc cateva care pot fi promovate
dincolo de predarea în manieră clasică, la clasă
- conslidarea spiritului de echipă
- cultivarea simțului pentru frumos
- dezvoltarea abilităților de protejare a mediului
- însuțirea de bune practici cu privire la reciclare
- dezvoltarea cunoștințelor geografice, etc. Un exemplu de activitate creativ-educativă desfășurată în cadrul săptămânii altfel dintr-o școală din
București este prezentat sub egida unei organizații nonguvernamentale ce își propune promovarea mișcarii
de reciclare creativă în România. Fiind parte din echipa de implementare, am organizat ateliere creative-
educative prin metode de educație nonformală pentru elevii din comunitate.
https://www.youtube.com/watch?v=NzW_XvuV2E0
Încercând să atrag o plajă mai largă de beneficiari ai metodelor de învățare prin joc și
experiment, am elaborat un program de educație non-formală pe o perioadă de 1 an școlar, program care este
în derulare deja de doi ani într-o școală din București și care vizează însușirea de bune practici cu privire la
reciclarea selectivă și creativă. Sub numele de Clubul de Reciclare Creativă, a reușit să devină cea mai
populară activitate extracurriculară din școală, îndrăgită atât de copii cât și de părinți și profesori datorită
mijloacelor adecvate de predare și rezultatelor măsurabile cu privire la responsabilizarea elevilor.
Inteligenţa este importantă pentru un elev, însă ea nu e totul. Conştiinciozitatea este esenţială în
şcoală, însă ea nu e suficientă. Curiozitatea este cea care îi ajută cel mai mult să înveţe. Iar Clubul de
Reciclare Creativă reușește să îi facă pe elevi să iși cultive curiozitatea.
http://reciclarecreativa.ro/club-de-reciclare-creativa-la-avenor-college/
Pornind de la înțelegerea necesității unei armonii între cunoștințele academice și cele acumulate
informal, am atras specialiști cu experiență și am dus metoda non-formală de educație la un alt nivelș astfel
am lansat proiectul Lukico – www.lukico.ro
http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/activitate-si-joaca/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-metoda-lukico
Facultatea De Psihologie si Stiinte ale Educatiei – Universitatea Bucuresti
Semestrul II - 2015
Un alt instrument de educație non-formală îl reprezintă voluntariatul – activitate creatoare de capital
uman și social care aduce valoare mare în dezvoltarea personală, profesioanala și socială a tinerilor. În
prezent, voluntariatul reprezinta un aspect important pentru profilul profesional al individului.
Cele trei forme ale educației contribuie la dezvoltarea personalității tinerilor și pot contribui la
dezvoltarea durabilă a societății prin intercondiționare. Astfel, educația formală are de câștigat dacă
reușește să integreze creator, multe din influențele specifice educației nonformale și informale. Pe de altă
parte, acumulările educației formale pot contribui la dezvoltarea și eficacitatea celorlaltor două modalități:
nonformală și informala. Între cele trei tipuri de educație trebuie să existe relații continue și peramanente de
interdependență.
Aceasta lucrare susține devotamentul meu pentru învățarea pe tot parcursul vieții și în orice context,
și închei aici (cu greu și) cu speranța că v-am convins de pasiunea mea pentru educație.
Paul Raluca
PPS, II