Faptura mamei

Usoara, maica, usoara,C-ai putea sa mergi calcandPe semintele ce zboaraIntre ceruri si pamant.In priviri c-un fel de teama,Fericita totusi esti Iarba stie cum te cheama,Steaua stie ce gandesti.

Grigore Vieru - A cazut cerul din ochii taiA cazut cerul din ochii taiSi s-a farîmitat.A cazut de pe fata ta soareleSi-a înghetat.Încremenit e vîntul cel racorosFara harnicele tale mîini.Cautîndu-te pe tine, S-au tainuit izvoarele-n tarîni.Ca un pom doborîtÎnsusi graiulParca se aude cazînd.Doamne, atît de singur, Atît de singurN-am fost nicicînd! 

Leac divin

de Grigore Vieru

Pentru Ioan Alexandru

Iubire! Tu, cea ocrotităDe dulcele luminii mirt,Ca miezul unei sfinte azimeDe coaja ei doar ocrotit.

Înconjurată de lumină,Tu însăţi din lumină vii.

Pre tine doar te am pe lumeŞi nu voi alte veşnicii.

Iubire! Ram de rouă sfântă,Cânt unic, o, ce mă adeşti!Asupra-ngândurării meleTu nu plângi lacrima – o naşti.

Poezia bratele meleBratele mele

Care pot sfirma piatraSi fringe otelul;Care pot sugrumaPeste fagul cel verdeVipera suieratorului fulger;Care pot tine strinsCa pe-o moneda de aurRana lasata in palmaDe tirnacop;Care pot legana pe eleToata zapada pletelor mamei;Si pot ridica susMormintul tatalui meu -Aceste brate (uitati-le!)Sint doua strigateInabusite c-o roza.Ah, dragoste!

Harpa

Sa cante pot, credeam, chiar serpii. I-am pus ca grave strune harpei Alaturea de coarda poamei Si sfantul fir de par al mamei. Cu harpa stam sub mere coapte. Ei bland cantau. Ci-n neagra noapte, Trecand prin codru, singuratic, Au prins a suiera salbatic, Sareau sa-mi muste mana, fata, Sa-i suga cantecului viata. Sunai al mamei par sub cetini, 

Venira-n fuga-atunci prieteni. Cand ma trezisem ca din vise, Vazui c-o struna-ncaruntise.

Formular-Numele şi prenumele?-Eu.

-Anul de naştere?-Cel mai tânăr ancând se iubeaupărinţii mei.

-Originea?-Ar şi semănDealul acela din prelungirea codrilor.Ştiu toate doinele.

-Profesiunea?-Ostenesc în ocna cuvintelor.

-Părinţii?-Am numai mamă.

-Numele mamei?-Mama.

-Ocupaţia ei?-Aşteaptă.

-Ai fost supusJudecăţii vreodată?-Am stat nişte ani închisÎn sine.

-Rubedenii peste hotare ai?-Da. Pe tata. Îngropat.În pământ străin. Anul 1945.

Vreme de razboi

Lui Florin RotaruOridecateori

Vedea un pom inflorit,Ostasul acelaSe inchina cucernicFrumusetii lui albe,Rugandu-se si cerandu-iIertare c-a tras in oameni.„Poate ca esteChiar DumnezeuCoborat pe pamant, Iti zicea, Dar nici el chiarNu poate opriFuria umana“.Soldatul acelaVa ajunge poetDaca nu va muri.Sau va avea multi copii.Pentru ca totuna este:Sa vezi lumea poetic, oriSa cresti multi copii.

CámásileA fost război.Ecoul luiŞi-acum mai este viu.Cămăşi mai vechi, mai noiAmară amintire de la fiu.De-atâtea ori fiindPe la izvor spălateS-a ros de-acum uzorulŞi, alb, bumbaculS-a rărit in spateŞi nu le-a îmbrăcat de multFeciorul.Cămăşi mai vechi, mai noiA fost război.Ci maica luiDe ani prea lungi de-a rândulTot vine la izvoare:Ea şi gândul.Şi iar luând cămăşile în poală,De cum ajunge sâmbăta,Le spală.Căci mâine

Fac băieţii horă-n sat,Şi fete multe-s:Câte-n flori albine.Şi-atunci băiatul ei, cel drag băiat,Cu ce se-mbracă, bunul,Dacă vine?* * *Cămaşa ta e la felCu cea a soldatului,Ah, firule de iarbă!Cum de nu bocaneşti pământul cu talpăŞi tu,Cum de n-ai şi tu generalFiind la fel îmbrăcatCa soldatul?Cum de-ţi păstrezi mirosul,Frumosul tău miros de iarba?Cum de nu miroşiA bocanc, bunaoară,A bocanc mărşăluind?Încotro, soldaţeilor verzi,Subţireilor?Încotro ţineţi caleaNeauziţi, nesimtiţi?Spre toamnă, poete,Spre galbenul ei liniştit,Generale!* * *Stau înfipte în globSăbioareleCa in pieptul pernuţeiAcele.Ce mai cârpim azi,Omule?!Cămaşa verdeA verii,Cămaşa albăA iernii,Rupte şi una şi alta?!Pământul zdrenţuitDe puhoaie,Spintecat de cutremure?!Sufletul rănit?!

Stau înfipte in globSăbioarele.Şi-aproape căNu mai e locPentru pana poetului.

Grigore Vieru - Padure, verde padure

Draga i-a fugit cu altul.

S-a ascuns in codru. Uuu!

El a smuls padurea toata,

Insa n-a gasit-o, nu.

El a smuls padurea toata

Si s-o are incepu.

Si-a arat padurea toata…

Insa n-a gasit-o, nu.

Semana padurea toata,

Din grau azime-a gatit

Si-o corabie-si cioplise

Din stejarul pravalit.

Si-o corabie-si cioplise

Si-n amurgul greu, de stanci,

A plecat pe mari, s-o uite,

Clatinat de ape-adanci.

A plecat pe mari, s-o uite,

Dar sub luna, dar sub stea,

Rasarea la loc padurea,

Iar corabia-nfrunzea.

Mama, care exprimă maternitatea, este marele simbol şi marea ei tema. Celelalte motive: copilăria, iubirea, cântecul, pământul, patria se întreţes într-un întreg, datorită acestui mic fir structurat.“Făptura mamei” are, pentru Vieru o proiecţie cosmică: “Uşoară maica, uşoară, / C-ai putea să mergi calcând / Pe seminţele ce zboară / Între ceruri şi pământ” Mama trăieşte între cer şi pământ, adică mereu în mintea lui. În poezia lui Vieru simbolul mamei are aceeaşi ambivalenta ca şi în cele ale mării şi pământului: viaţa şi moartea sunt corelative. Naşterea înseamnă ieşirea din pântecul mamei; moartea înseamnă reîntoarcerea în pământ. Mama este simbolul adăpostului, căldurii, dragostei şi hranei care pe parcursul vieţii poetului îl însoţesc.Şi pentru Vieru, ca şi pentru Blaga fericirea s-a născut la sat. Femeia muncită, Mama, îşi plimba doar făptura între slujbă, Dumnezeu şi real, slujba tăcerii de piatră şi slujba pâinii la cuptor. Fără a se evidenţia, Mama poetului a crezut neîncetat în Dumnezeu şi aceasta credinţă a ajutat-o: “Mama mea viaţa întreagă / A trăit fără bărbat / Singuri pre erau în casa / Ploi cu grindină când bat”. Aceste versuri exprimă că mama lui chiar daca a trăit fără bărbat nu s-a lăsat dar a luptat pentru a supravieţui şi acelor ploi cu grindină care semnifică tristeţea, durerea şi necazul ea le-a trăit singură fără a apela la ajutorul cuiva. Poetul o reaminteşte pe mamă în termeni atât de simplişti (în nici un caz „simpli”), încât poate fi tradus în orice limbă. La fel de frumos el o compară cu pâinea din cuptor. Vorba unui prozator: “El scrie despre mama sa ca la gura cuptorului când se face pâinea. Mama ca motiv fundamental al creaţiei lui Vieru cunoaşte diferite întruchipări stilistice -; de la confesiunea directă, abia ascunsă în mantia versului până la compararea mamei cu nişte lucruri cum ar fi patria, pământul şi altele. În general, poetul îşi cere scuze pentru o vină care nu-i aparţine. El îşi cere scuze de la mamă ca nu a putut la timp să-i mulţumească , s-o ajute la timp , să-i împărtăşească durerea si bucuria.

Opera este alcatuita din doua strofe.Cuvintul-cheie este”mama”, caci ei ii este dedicata poezia.La citirea sau audierea poeziei vezi imaginar acea femeie harnica,usoara,nelinistita despre care ne vorbeste G.Vieru.Tema poeziei e mama si anume mama care si-ar da si viata pentru copiii ei. In opera data se vorbeste despre simbolul esential al nasterii, fiinta divina de la care primim viata si har.Din versurile “Iarba stie cum te cheama” desprindem ideea ca precum iarba is are radacinile afundate in pamint, asa ca mama are radacini in neamul ei, de la care ne transmite obiceiuri si traditii.In literatura iarba are simbolul eternitatii.Adica orice om se contopeste cu natura intru dainuire.

Faptura mameiGrigore Vieru este un poet renumit, care a scris multe poezii despre sipentru parinti,patrie,copii,limba si mai ales despre mama.O poezie valoroasa este “Faptura mamei”. Aceasta poezie apartinegenului liric.Izvoarele de inspiratie pentru poet,au fost, dupa parerea mea,razboiul.Caci tatal sau a plecat la razboi, iar G.Vieru, fiind inca mic copil eraintretinut de mama sa, care lucra din noapte in noapte pentru a-si hranipruncul cu o

bucata de mamaliga rece.Acest zbucium,nelinistea si cautareapermanenta de surse pentru viata l-au facut,probabil,pe scriitor sa publicepoezia.Opera este alcatuita din doua strofe.Cuvintul-cheie este”mama”, caci ei iieste dedicata poezia.La citirea sau audierea poeziei vezi imaginar aceafemeie harnica,usoara,nelinistita despre care ne vorbeste G.Vieru.Temapoeziei e mama si anume mama care si-ar da si viata pentru copiii ei. Inopera data se vorbeste despre simbolul esential al nasterii, fiinta divina de lacare primim viata si har.Din versurile “Iarba stie cum te cheama” desprindemideea ca precum iarba is are radacinile afundate in pamint, asa ca mama areradacini in neamul ei, de la care ne transmite obiceiuri si traditii.In literaturaiarba are simbolul eternitatii.Adica orice om se contopeste cu natura intrudainuire.“Steaua stie ce gindesti”este versul care ne demonstreaza ca mama isiimparte gindurile cu stelele.Dar stelele sunt insusi Dumnezeu,soartaomului.Maica e fiinta carei ii este sortit sa nasca copii, sa-i creasca, sa-iingrijeasca.Gidurile mamei sint doar la realizarile copiilor, pentru dinsa gloriasunt realizarile copiilor.In versul “Usoara,maica,usoara” a fost omis verbul“esti” pentru a nu localiza starea de lucruri, pentru a arata ca mama e peveci.In prima strofa ne este redat zbuciumul, nelinistea, rapiditatea mamei pecare Vieru o vedea de mic copil.Semintele in poezia “Faptura mamei” simbolizeaza generatiile zamislitede mama-Biserica de la care crestinii au primit viata si har.La prima lectura,citind prima strofa imi imaginam o mama cu aripi de inger, care era purtatade o adiere usoara de vint,intr cer si pamint.La nivelul fonetic, sunetul “s” dincuvintele ”usoara”si abundenta de vocale deschise, ne ajuta auditiv saintrezarim zborul sfint al mamei, zbuciumul ei intre ceruri si pamint , intre celelumesti si cele Dumnezeiesti.Vocativul “maica” din prima strofa, ne-ocompara pe mama cu Maica Domnului,prin acesta paralela se accentuiazapuritatea,gloria,soarta si profetia mamei.Rima incrucisata feminina, apoi masculina si piciorul de vers bisilabic,prin muzicalitatea lor vin sa ne confirme cele doua polaritati in care se scurgeviata omului si mai ales, a mamei.Toate aceste argumente ne duc la gindulca trebuie s-o iubim pe mama si s-o rasplatim cu aceeasi grija, dragoste cene-o ofera ea noua si pe care o merita din plin.Autorul ne accentueaza ca mama e o fiinta spiritual sfinta, dar fizic e totusimuritoare.De aceea trebuie s-o respectam, s-o slavim, s-o iubim anumeastazi.Fara a pierde momentul, caci miine poate fi prea tirziu.Poezia m-a impresionat prin faptul ca aceste citeva rinduri redauoceanul de dragoste pe care il poarta in inima fiecare mama. autor:Mancash Evelina “Faptura mamei” are , pentru Vieru o proectie cosmica :“Usoara maica, usoara,C-ai putea sa mergi calcindPe semintele ce zboaraIntre ceruri si pamint”Mama traieste intre cer si pamint adica mereu in mintea lui.In poezialui Vieru simbolul mamei are aceeasi ambivalenta ca si in cele alemarii si pamintului: viata si moartea sunt correlative.Nastereainseamna iesirea din pintecul mamei;moartea inseamna reintoarcereain pamint.Mama este simbolul adapostului,caldurii ,dragostei si hraneicare pe parcursul vietii poetului il insotesc.Si pentru Vieru si pentru Blaga fericirea s-a nascut la sat . Femeiamuncita , Mama , isi plimba doar faptura intre slujba , Dumnezeu sireal, slujba tacerii de piatra si slujba piinii la cuptor.Fara a seevedentia , Mama poetului a crezut neincetat in Dumnezeu si aceastacredinta a ajutat-o:Poezia "Harpa"face parte din volumul intitulat sugestiv "Radacina defoc". Construita din paisprezece versuri, fara sa fie asezate în strofe, darasezate în rime împerecheate, poezia se constituie ca

unitate simbolica.Aparent liricul se îngemaneaza cu formule ale epicului. Punctul de plecare îl constituie relatarea unei experiente de viata traita direct. Având credintaca serpii pot cânta i-a folosit ca strune pentru harpa. Dar "Trecând princodri, singuratec/ Ei prinse-a suiera salbatec/ Sareau sa-mi muste mâna,fata/ Sa-i suga cântecului viata". Dincolo de aceste date concrete,simbolurile din poezie trebuie întelese ca expresii ale meditatiei poetuluiasupra conditiei omului în raport cu spatiul si timpul, cu dimensiunileistorice si morale ale existentei. Primul vers al poeziei, izolat de restulversurilor prin punct, avertizeaza asupra unei atitudini morale; "Sa cântepot (credeam) si serpii", sugerând de acum discrepanta dintre iluzie sirealitate, dintre aparenta si esenta. Semn al întunericului si al agresivitatii,sarpele devine în aceasta poezie forta satanica, distrugatoare, devorând însasi viata. Alternanta modurilor verbale si a timpurilor (indicativ cuconjunctiv, imperfect cu perfect simplu, perfect compus si mai mult caperfect) creeaza impresia de transcendere într-o lume ireala, în lumeavisului, unde este posibila comunicarea cu forte obscure, dar si custramosii. Scena capata forta dramatica deosebita prin frecventa verbului în text si prin inversiuni topice. Solutia de iesire din situatia dramatica estecomunicarea cu semenii, cu fiintele cele mai apropiate si mai dragi: "Sunaial mamei par sub cetini/ Venira-n fuga atunci prieteni". Mesajul pe care îltransmite poetul contine ideea ca iubirea de semeni constituie taria moralaa fiecarui individ. De asemenea, prin semnificatiile simbolului din titlulpoeziei si prin repetarea cuvântului cântec autorul sugereaza ideea ca princreatie spiritual a omul înfrunta timpul, adresându-se eternitatii

Este o ars poetica, dar în acelaşi timp o parabolă. Simbolul harpei sugerează poezia, care poate cuprinde în sine binele şi răul. Poetul, având o concepţie angelică, crede că poate îmblânzi şerpii, adică duhurile rele, conceptele malefice de tipul cârpe diem, homo faber, homo sapiens, homoludens. De aceea le aşază în poezia sa alături de „coarda poamei", metonimie-simbol care sugerează viaţă, rodul. Neamul este sugerat prin „sfântul fir de păr al mamei".      Poetul crede că ele pot să realizeze cântecul, armonia, creaţia, poezia, ca o expresie a armoniei şi echilibrului, ca sens al vieţii şi spiritualităţii. Se sugerează conceptul de lume-grădină, de mediu sau climat social-istoric favorabil, când forţele răului se prefac că pot trăi în armonie cu lumea, că nu lovesc creaţia.        Schimbarea climatului social-istoric: „trecând prin codru, singuratec" face ca forţele răului să-şi arate puterea de distrugere şi ura împotriva creaţiei: „e iprinse-a şuiera sălbatec, / săreau să-mi muşte mâna, faţa, / să-i sugă cântecului viaţa". Ca în basmele populare, unde eroul găseşte iarba fiarelor, elementul sau obiectul magic cu care înfrânge forţele răului, aici acest rol îl are firul de păr al mamei, simbol al neamului, al destinului: „Sunai al mamei păr sub cetini". Decorul se schimbă ca în Mistreţul cu colţi de argint, poezie a lui Ştefan Augustin Doinaş; eroul are prieteni: „veniră-n fugă-atunci prieteni", adică mesagerii forţelor binelui, îngerii care-l ajută să iasă din impas.       Finalul este o revelaţie, ne dăm seama de caracterul de parabolă al poeziei, fiindcă în mod simbolico-metaforic se comunică ieşirea din vis: „Cândmă trezisem ca din vise", se sugerează conceptul de lume ca vis, care caracterizează romantismul şi constată că a ajuns pe teritoriul realismului: „văzui c-o strună-ncărunţise".        Se realizează sinteza estetică dintre elementele romantice, simboliste şi realiste, se discută rolul poetului şi poeziei în viaţa socială, se identifică mutaţiile petrecute în gândirea

poetului, în universul său de la conceptul de lume-grădină din adolescenţă la conceptul de lume ca univers social (ca un codru), la conceptul de conştiinţă naţională „cetini"— brazi, bradul fiind un simbol al neamului.

Poezia „A căzut cerul din ochii tăi”, scrisă de „poetul mamei” Grigore Vieru, este o elegie. Atmosfera de durere şi tristeţe nu vizează viitorul, ci trecutul. Sunt exprimate sentimente de tristeţe, durere şi regret. Poeziei îi este specific un anumit limbaj capabil să creeze o atmosferă apăsătoare.

Titlul poeziei este de fapt metafora din primul vers. Eul liric aduce în prim-plan realitatea crudă: „a căzut cerul din ochii tăi”. Această stare de tensiune provoacă dezechilibru, zbuciumul sufletesc nu preia o stare de împăcare: „s-o fărâmiţat”, „a îngheţat”. Tema poeziei este pierderea mamei. Eul liric caută un motiv, o cauză ce a dus la dispariţia ei. El dă vina pe soare pentru că a căzut de pe faţa ei şi a îngheţat, pe cer pentru că s-a fărâmiţat, pe vânt, pentru că a încremenit, pe izvoare, pentru că s-au tăinuit în ţărâni. El găseşte însă explicaţia în pomul doborât care cade, la fel ca graiul ce nu se mai aude la pierderea mamei. Anume mama care ne-a oferit graiul. La suferinţa poetului participă şi izvoarele care se tăinuie în ţărâni, apa simbolizând viaţa.

Spre încheiere, eul liric adoptă o stare de tristeţe la gândul singurătăţii. El invocă divinul pentru ajutor: „Doamne…”

Cuvintele cheie din primele două strofe ce conturează imaginea feminină sunt: „ochii”, „faţa”, „mâini”, „pe tine”, „harnicele”.

Din punct de vedere stilistic, virgulele din strofa a doua: “căutându-te, pe tine,” accentuează importanţa mamei pentru eul liric care o caută adresându-i-se direct.

Poezia „A căzut cerul din ochii tăi” de Grigore Vieru aparţine genului literar liric, deoarece eul liric se comunică pe sine, el face o confesiune, comunică nişte sentimente de durere, singurătate. Poezia conţine repetiţii („…, atât de singur / Atât de singur”), metafore („A căzut cerul din ochii tăi”, A căzut de pe faţa ta soarele”), personificări („s-au tăinuit izvoarele”.)

Versul este alb şi sunt folosite mai multe timpuri verbale. Afirmaţia poetului schimbă viziunea cititorului asupra mamei. În acest caz apa curge pe stânci. Stâncile reprezintă singurătatea, trupul neajutorat al eului liric. Mama este apa, sursa vieţii preluând însuşirile ei: „îmi curge mama”. Grigore Vieru găseşte cele mai potrivite metafore şi epitete ce redau suferinţa, gândul către mamă. Poeziile lui reprezintă apogeul liricului despre mamă.

“Camasile” de Grigore VieruGrigore Vieru e poetul zilelor noastre. El a reusit sa se manifeste si sa ramana in memorianoastra, pentru ca permanent a pledat pentru o respiratie mai larga, spre o profunzime mai adanca. Dincartile sale aflam frumosul basm al mainilor care se trezesc ca pasarea in zori, ne minunam deghidusiile copiilor, ne bucuram de lumina diminetii, ne intristam de consecintile razboiului.Tema razboiului ocupa un loc important

in creatia lui Gr. Vieru, edificatoare in acest sensfiind poeziile “Camasile”, “Razboiul”, “Intoarcere” etc. Sunt poezii in care poetul reuseste sa sementina intre hotarele sugestiei. Atitudinea lui e eligiaca, iar gandul se mentine in sfera unei dureri.Durerea ce se degaja din poezia “Camasile” capata dimensiuni mari. Gandul care domina poezia e celal condamnarii razboiului. Poetul e atent la cele ce se intampla, la ecourile care-l patrund. Atmosfera de balada a poeziei e creata de spatiul si timpul nedeterminat si de caracterul universal a fenomenuluidescris – moartea. E un spatiu cu hotare nedeterminate, iar timpul actiunii e fara hotare istorice : “Ecoullui si acum mai este viu”, “De ani prea lungi de-a randul” si “Tot vine la izvoare … “. Caracteruldramatic al poeziei se depisteaza chiar din prima strofa : “Amara amintire de la fiu”, aceasta fiind o precizare destul de sugestiva. Ideea este reliefata si in continuare: “Ci maica lui / De ani prea lungi de-arandul / Tot vine la izvoare: / Ea si gandul”.Drumul spre izvoare impune mai multe semnificatii, desi motivul venirii maicii este cunoscut(“Si iar luand camasile in poala, / De cum ajunge sambata, / Le spala… “), poetul lasa cititorului saaccepte si alte sensuri. Drumul la izvoare e o dovada a includerii izvorului (simbol al permanentei,simbol al tuturor inceputurilor) in opera scriitorului. Imaginea mamei pare coborata din legenda, fiintaei e tesuta din mister si fantastic, ea seamana a fi ramas cu chipul pe care s-a asternut asteptarea.Aceasta e o predestinare a ei sa-si astepte copilul, necatand la faptul ca timpul trece. Gestul ei repetat(“tot vine”, “si iar”) aduna toata “amintirea amara” a fiului neintors de pe front si credinta nestramutatain posibilitatea intoarcerii.Patrunsa de gravitate situatiei maica traieste un destin coplesitor, destin in care e implicata cu toatadragostea ei de mama. Ea infrunta zadarnicia cu ajutorul credintei ca poate – cine stie – se va ajunge lacapatul suferintei si zadarnicul nu va mai fi zadarnic : “Si-atunci / Baiatul ei cel drag baiat / Cu ce se-mbraca, bunul, / Daca vine ?!”. Intrebarea din finalul poeziei e apasatoare, e cu raspunsuri echivoce. Eaindeamna la cugetare.Toata poezia e un elogiu adus mamei, care isi duce misiunea pana la capat necatand la greutatisi suferinta, misiunea de iubi copilul sau. Si poetul nostru reuseste aceasta din pli

Capodopera a liricii lui Grigore Vieru este considerata, pe drept cuvant si poezia "Camasile". Aparuta in volumul "Numele tau" (1968), ea este receptata ca un strigat de durere, dar si de alarma impotriva razboiului nedrept, impotriva mortii.Creatia se circumscrie in tema preferata a autorului, ce ar putea forma un voluminos ciclu, al Mamei.

In cele trei strofe inegale ca numar de versuri, mama este simbolul dorului sj al sperantei romanesti, devenite scut de aparare impotriva oricarei dezlantuiri inumane.Poetul resimte ranile razboiului pustiitor, pentru ca lui insusi anii fragezi i-au fost marcati de absenta tatalui, ucis pe front. In constiinta sa, "soarele este cel din urma ranit al celui de al doilea razboi mondial, pe care 1-a vazut "ridicandu-se deasupra jalei inlacrimate a milioanelor de oameni sj de copii". Poezia "Camasile" transmite durerea, jalea neostoita a mamei nemangaiate. Motivul cheie il constituie razboiul - acest flagel care 1-a secerat sj pe

feciorul drag al acestei femei. Pentru mama indurerata, timpul pare a nu mai fi alcatuit din trecut prezent si viitor. Totul se contopeste intr-un singur moment cel actual, al asteptarii fara margini. Viitorul pe care ea si l-ar dori ramane o stare de spirit vag conturata.

Primul vers, reluat apoi la mijlocul poeziei, este construit dintr-o propozitie simpla, succinta deci, in care verbul initial "a fost" ar parea sa ne conduca spre un basm cu un Fat-Frumos, si cu o zana buna. Dar substantivul "razboi" pe care cade dur accentul, genereaza imediat o atmosfera de gravitate.

Legatura peste timp cu cei cazuti - de regula tineri - pe campul de lupta, este realizara de poet prin ceea ce se mai pastreaza in lada amintirilor amare: "camasi vechi, mai noi". Autorul da, astfel, evenimentului evocat un fior duios de intimitate familialaSaptamana de saptamana, sambata de sambata aceste simple camasi de bumbac sunt mereu si mereu spalate la izvorul ce-si aduna firul si din lacrimile nesecate ale maicutei.

"De ani prea lungi de-a randul", mama, trimisa de dor si nadejde, cu camasile "in poala", isi indreapta pasii spre limpezile unde ale izvorului natal, imaginate ca o fermecata apa vie ce poate reda viata celor tineri, buni si drepti. Cu toate ca "De cat au fost, ah,La izvor spalate S-a ros acum uzorul Si alb, bumbaculS-a rarit in spate", cu toate ca n-au mai fost imbracate de multa vreme, mama simte ca straiele feciorului ei trebuie sa fie, in fiecare moment curate. Rabdarea i se altoieste pe o statornica speranta de acea nu se lasa prada disperarii.