Post on 27-Jan-2020
1
PN-II-RU-PD-2012-3-0103
“Finanțarea investițiilor publice: între limitările bugetare și legale și protejarea interesului
public”
RAPORT ȘTIINȚIFIC SINTETIC FINAL
privind implementarea proiectului în perioada 1 mai 2013 – 30 octombrie 2015
Proiectul PN-II-RU-PD-2012-3-0103 “Finanțarea investițiilor publice: între limitările bugetare
și legale și protejarea interesului public” (denumit în continuare „Proiectul”) a început la data
de 1 mai 2013, având o durată inițială de 24 de luni până la data de 30 aprilie 2015. În luna
martie a anului 2014 a fost încheiat Actul adițional nr. 1 prin care durata Proiectului a fost
prelungită cu 6 luni, respectiv până la data de 30 octombrie 2015.
Obiectivele principale ale Proiectului
Realizarea Proiectului a urmărit două obiective principale:
1) stabilirea unui regim juridic comprehensiv al finanțării investițiilor publice, care să
integreze normele juridice și principiile relevante, însoțite de propunerea unor interpretări
juridice care să favorizeze integrarea acestor norme și principii într-un sistem coerent, cu
identificarea zonelor nereglementate sau a acelor norme care afectează realizarea investițiilor
publice, precum și
2) definirea unui set de criterii și elemente minimale care să contribuie la alegerea de
către autoritățile publice a structurii de finanțare adecvate pentru un proiect de investiții
publice, în contextul determinat de limitările bugetare și legale incidente și ținând cont de
interesul public.
Atingerea acestor obiective poate contribui la conturarea unui domeniu specific de studiu, cel
puțin la nivel național, aflat la intersecția dintre domeniile tradiționale ale dreptului public și
ale dreptului privat. Dintr-o perspectivă mai amplă, analiza structurilor de finanțare utilizate
în proiectele de investiții publice poate contribui la clarificarea relației dintre stat și sectorul
privat, având în vedere că statul joacă un dublu rol în cadrul mecanismelor de realizare a
investițiilor publice: de participant direct (parte la contract) și ca reglementator, în ceea ce
privește monitorizarea, licențierea operatorilor și aprobarea tarifelor sau structurilor tarifare.
2
Rezultatele propuse ale cercetării urmau să fie publicate în cel puțin câte un articol publicat
anual în reviste indexate și cel puțin o participare la o conferință științifică în cursul fiecărui an
de derulare a Proiectului, precum și într-o monografie care să cuprindă aceste rezultate.
Obiectivele cercetării au fost atinse prin structurarea unui regim juridic al investițiilor publice
și stabilirea zonelor nereglementate sau în care interpretarea normelor nu este clară, precum
și prin identificarea procedurilor și criteriilor de stabilire de către autoritățile publice a
structurilor de finanțare adecvate proiectelor de investiții publice. Rezultatele s-au
materializat în publicarea de articole în reviste de prestigiu din domeniul juridic, indexate BDI,
în participarea la conferințe ce au reunit atât reprezentanți ai mediului academic, cât și ai
practicienilor dreptului și ai autorităților publice, urmată de publicarea unui articol în volumele
colective ale conferințelor respective, precum și în publicarea unei monografii în limba
engleză. Rezultatele cercetării au fost astfel diseminate în rândul cercetătorilor și
practicienilor dreptului.
Începând cu luna octombrie a anului 2013, directorul de proiect este titular al cursurilor
„Realizarea investițiilor publice prin contracte de concesiune și contracte de delegare a
gestiunii” și „Realizarea investițiilor publice prin contracte de parteneriat public-privat” în
cadrul Masterului de Achiziții Publice, Concesiuni și Parteneriat Public-Privat organizat la
Facultatea de Drept a Universității din București.
Realizarea Proiectului. Etape
1 mai – 31 decembrie 2013
Pe parcursul anului 2013 Proiectul a avut programată o singură etapă, în intervalul 1 mai – 31
decembrie, în care am realizat trei tipuri de activități subsumate cercetării temei ce face
obiectul Proiectului: (a) organizarea cercetării și stabilirea elementelor componente ale temei
precum și a planului de analiză a acestora, (b) documentare și analiză a temelor selectate și
(c) redactarea unor articole care să prezinte rezultatele analizei preliminare.
Temele de studiu pentru această etapă (1 mai – 31 decembrie 2013) au fost următoarele:
(i) definirea investițiilor publice,
(ii) includerea în conceptul de investiție publică atât a celor finanțate din fonduri
publice cât și a celor finanțate din fonduri private,
(iii) definirea elementelor comune ale structurilor contractuale ce permit
finanțarea privată a investițiilor publice,
(iv) determinarea relației dintre limitările legale imperative aplicabile finanțării
investițiilor publice și interesul public protejat prin aceste prevederi legale,
3
(v) delimitarea cadrului în care statul sau o unitate administrativ-teritoriale pot
dobândi acțiuni într-o societate de proiect (ca modalitate de participare la
realizarea unei investiții publice cu finanțare privată).
Documentarea a inclus parcurgerea literaturii române și străine, atât din domeniul strict
juridic cât și din zona analizelor interdisciplinare care combină științele politice și științele
economice.
În perioada 1 mai – 20 august 2013 am parcurs literatura juridică română ce abordează de o
manieră neunitară diverse elemente ce pot intra în componența regimului juridic al
investițiilor publice, cum ar fi cele referitoare la finanțarea investițiilor publice, regimul
bunurilor aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, includerea
proiectelor de investiții în structura bugetelor publice, regimul achizițiilor publice, al
contractelor de concesiune și al contractelor de parteneriat public-privat.
De asemenea, am parcurs și documentele actualizate emise de Comisia Europeană, de
Parlamentul European, de Eurostat, de EPEC (Expertise Center for Public-Private Partnership)
precum și jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Având în vedere
discuțiile cu privire la adoptarea noului pachet de directive cu privire la achiziții publice și
concesiuni, am analizat proiectele de directivă actualizate și materialele aferente discuțiilor
astfel cum sunt publicate pe site-ul Comisiei Europene.
În realizarea documentării un rol important l-a avut stagiul petrecut la Cambridge University,
Marea Britanie, în perioada 23-31 august 2013 precum și materialele procurate de
Prof.univ.dr. Emil Bălan, mentorul proiectului, în cursul vizitei la Bruxelles și Luxembourg
(Parlamentul European – Comisia pentru Piața Internă și Comisia Europeană – Direcția
Generală pentru Afaceri Economice și Financiare (ECFIN)) în perioada 16-22 septembrie 2013.
În cursul stagiului de documentare la Cambridge University am identificat materiale relevante,
pe care le-am fotocopiat, în Cambridge University Library și în Squire Law Library.
În urma documentării, rezultatele preliminare ale cercetării au acoperit cele cinci teme
descrise mai sus.
Diseminarea rezultatelor preliminare ale primei etape s-a realizat prin participarea la două
conferințe și prin publicarea a două articole și a unei intervenții în volumul unei conferinței.
O parte din aceste rezultate au fost prezentate în două comunicări științifice susținute la două
conferințe în lunile octombrie și noiembrie 2013:
1) „Finanțarea privată a investițiilor publice – sunt limitările legale suficiente pentru a
proteja interesul public?” la Conferința Analelor Universității din București – seria
Științe Administrative – „Administrația publică – tendințe actuale”, București, 31
octombrie 2013, și
4
2) „Rolul contractului de concesiune în finanțarea investițiilor publice”, la Conferința
organizată de Centrul de Drept Public și Științe Administrative (CDPSA) din cadrul
SNSPA cu tema „Administrația publică între misiuni și constrângeri bugetare.
Dimensiuni juridice și manageriale” București, 8 noiembrie 2013 .
Publicații în cursul anului 2013
1. „Private Financing of Public Investments – Are Legal Limitations Enough to Protect the
Public Interest?” publicat în nr. 1/2013 al Analelor Universității din București – seria
Științe Administrative
2. „Rolul contractului de concesiune în finanțarea investițiilor publice”, în volumul
conferinței „Administrația publică între misiuni și constrângeri bugetare. Dimensiuni
juridice și manageriale”, Ed. Wolters Kluwer, 2014
3. „Limitări ale dobândirii de drepturi speciale de către stat ca acționar într-o societate
de proiect”, în Analele Universității din București – seria Drept, nr. II/2013 și în limba
engleză – „Limitations to the acquisition by the state of special rights in a project
company” – în Revista Română de Parteneriat Public-Privat nr. 6/2013
1 ianuarie – 31 decembrie 2014
În cursul anului 2014 temele de cercetare aferente acestei etape unice au avut în vedere
următoarele obiective de etapă, subsumate pregătirii monografiei ce va cuprinde rezultatele
cercetării derulate în cadrul Proiectului:
1. Finalizarea analizei regimului juridic al investițiilor publice în România
În cadrul acestui obiectiv, am analizat noile reglementări apărute după luna decembrie 2013,
respectiv noua Lege nr. 499/2013 privind parteneriatul public-privat, Decizia Curții
Constituționale nr. 390/2014 prin care art. 38 alin. 1 din această lege a fost declarat
neconstituțional, noile Directive 2014/23, 2014/24 și 2014/25 referitoare la achizițiile publice
și concesiune precum și documentele elaborate de Comisia Europeană pentru justificarea și
explicarea soluțiilor adoptate prin directive, HG nr. 225/2014 privind aprobarea Normelor
metodologice privind prioritizarea investițiilor publice, precum și modificările aduse Legii nr.
500/2002 privind finanțele publice și Legii 273/2006 privind finanțele publice locale.
Pe lângă aceste acte normative noi incidente asupra obiectului cercetării, am continuat
parcurgerea bibliografiei relevante, inclusiv a aparițiilor noi din cursul anului 2014, cum ar fi
primul volum al monografiei prof. Sue Arrowsmith – The Law of Public and Utilities
Procurement, third edition, Sweet&Maxwell, 2014 (aprox. 1400 pag.), precum și a revistelor
de specialitate și a acelor lucrări consultate și fotocopiate în cursul vizitei de studiu realizate
în intervalul 5 – 10 septembrie 2014 la Cambridge University, Marea Britanie.
5
Activitatea de studiu mi-a permis parcurgerea celorlalte activități propuse și atingerea
celorlalte obiective ale proiectului, respectiv redactarea capitolului din monografie referitor la
regimul juridic al investițiilor publice în România.
2. Finalizarea identificării problemelor de reglementare și a celor de aplicare a normelor
juridice în vigoare
Studiul și analiza legislației relevante precum și a literaturii de specialitate mi-au permis
identificarea acelor zone în care reglementările nu acoperă toate problemele ce apar în
practică, ceea ce conduce la interpretări contradictorii și posibile soluții greșite.
Am descris și analizat aceste probleme, situate în special în zonele de interferență a dreptului
public cu dreptul privat, și având în vedere regimul bunurilor în cadrul proiectelor de investiții
publice, aplicarea regulilor privind dreptul concurenței, aplicarea regulilor privind disciplina
finanțelor publice, aplicarea regulilor privind ajutorul de stat, propunând o serie de soluții.
Această analiză face obiectului unor capitole distincte ale monografie, realizate în cursul
etapei.
Una din aceste analize, dedicată incidenței reglementărilor ce promovează disciplina în
administrarea finanțelor publice, a fost prezentată în cadrul Conferinței „Administrația publică
în situații de criză”, organizată de Centrul de Drept Public și Științe Administrative (CDPSA) din
cadrul SNSPA la București, în data de 24 octombrie 2014, iar articolul intitulat „Măsurile
legislative de reducere a arieratelor: poate legea ignora contractele?” a fost acceptat spre
publicare în volumul „Administrația publică în situații de criză” în curs de apariție (2014) la
Editura Wolters Kluwer.
De asemenea, aspectele legate de incidența în materia investițiilor publice a reglementărilor
specifice dreptului concurenței și a jurisprudenței CJUE referitoare la aplicarea articolelor 101
și 102 TFUE au fost analizate în cadrul prezentării „Public Investments and the application of
articles 101 and 102 TFEU”, susținute la Conferința internațională „The application of articles
101 and 102 TFEU at national level”, în data de 25 octombrie 2014. Articolul cu același titlu a
fost acceptat spre publicare în volumul cu același titlu ce va apărea în cursul anului 2016 la
Springer Verlag.
3. Finalizarea analizei comparative a sistemelor naționale de reglementare a finanțării
investițiilor publice
În urma analizei legislației și literaturii juridice relevante, am realizat o evaluare comparativă
a sistemelor englez, francez și român de reglementare a finanțării investițiilor publice,
cuprinsă într-un capitol relevant al monografiei.
O parte a acestei analize a fost inclusă în articolul „Cadrul general al modificării contractului
de parteneriat public-privat”, publicat în limbile română și engleză în Revista Română de
6
Parteneriat Public-Privat (Public-Private Partnership Romanian Law Review) nr. 9/2014,
revistă indexată BDI (EBSCO).
De asemenea, o parte din rezultate au fost diseminate în cadrul Conferinței „Noile Directive
europene privind achizițiile publice și concesiunile” ce va avea loc la București în data de 5
decembrie 2014, în cadrul căreia voi susține comunicarea „Concesiune sau achiziții publice –
identificarea naturii juridice a contractului”. Ulterior, articolul a fost publicat în Revista
Română de Parteneriat Public-Privat (Public-Private Partnership Romanian Law Review) nr.
12/2014, revistă indexată BDI (EBSCO).
Având în vedere elementele descrise mai sus, activitățile propuse în cadrul Proiectului au fost
realizate integral, ceea ce a condus la realizarea obiectivelor aferente acestei etape:
Participare la conferințe în anul 2014:
1. „Măsurile legislative de reducere a arieratelor: poate legea ignora contractele?”, la
Conferința „Administrația publică în situații de criză”, organizată de Centrul de Drept
Public și Științe Administrative (CDPSA) din cadrul SNSPA la București, în data de 24
octombrie 2014
2. „Public Investments and the application of articles 101 and 102 TFEU”, la Conferința
internațională „The application of articles 101 and 102 TFEU at national level”, în data
de 25 octombrie 2014, la Facultatea de Drept a Universității din București
3. „Concesiune sau achiziții publice – identificarea naturii juridice a contractului”, la
Conferința „Noile Directive europene privind achizițiile publice și concesiunile”,
București, 5 decembrie 2014, la Facultatea de Drept a Universității din București.
Publicații în cursul anului 2014:
1. „Cadrul general al modificării contractului de parteneriat public-privat”, în Revista
Română de Parteneriat Public-Privat (Public-Private Partnership Romanian Law
Review) nr. 9/2014, revistă indexată BDI (EBSCO)
2. „Măsurile legislative de reducere a arieratelor: poate legea ignora contractele?”, în
volumul „Administrația publică în situații de criză”, Ed. Wolters Kluwer, 2015
3. „Concesiune sau achiziții publice – identificarea naturii juridice a contractului”, în
Revista Română de Parteneriat Public-Privat (Public-Private Partnership Romanian Law
Review) nr. 12/2014, revistă indexată BDI (EBSCO)
4. „Public Investments and the application of articles 101 and 102 TFEU”, acceptat pentru
publicare în volumul „The application of articles 101 and 102 TFEU at national level”,
(2016), Springer Verlag
7
1 ianuarie – 30 octombrie 2015
În cursul ultimei etape principalele activități au constat în parcurgerea bibliografiei apărute la
finele anului 2014 și în cursul anului 2015 și în redactarea monografiei cuprinzând rezultatele
cercetării.
Ca urmare a adoptării în luna aprilie a Directivelor 23/2014/EU privind contractele de
concesiune, 24/2014/EU privind contractele de achiziții publice și 25/2014/EU privind
contractele încheiate în legătură cu utilitățile publice, în cursul anilor 2014 și 2015 au fost
publicate în revistele de specialitate foarte multe comentarii legate de noile prevederi. De
asemenea, în cursul anilor 2014 și 2015 au fost publicate mai multe lucrări referitoare la
dreptul public al afacerilor și achizițiile publice, cu luarea în considerare a noilor directive
(Braconnier, Stéphane - Droit public de l’économie, Presses Universitaires de France, Paris
2014, Nicinski, Sophie - Droit public des affaires, L.G.D.J., lextenso editions, Paris, 2014, Richer,
Laurent - La concession en débat, L.G.D.J., lextenso editions, Paris, 2014, Sanchez-Graells,
Albert - Public Procurement and the EU Competition Rules, Hart Publishing, 2015, Bahougne,
Louis - Le financement du service public, L.G.D.J. lextenso editions, Paris, 2015).
În această ultimă etapă am finalizat analiza cadrului general al modalităților de finanțare a
investițiilor publice, atât în ceea ce privește etapa pregătitoare a proiectului de investiții
publice, cât și structura contractului. De asemenea, am ajustat studiul inițial referitor la
definiția investițiilor publice, prin sublinierea rolului pe care îl pot juca întreprinderile publice
în realizarea acestor investiții. Studiul final a fost acceptat pentru publicare în Analele
Universității din București, seria Drept (indexată BDI – EBSCO și HeinOnline), nr. 1/2015, care
va apărea în cursul lunii noiembrie 2015.
Analiza efectelor produse asupra contractelor aflate în derulare de limitările legale instituite
în dreptul român cu privire la efectuarea plăților din fonduri publice a fost prezentată în cadrul
conferinței organizate la Cluj-Napoca de Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai și
Asociația Henri Capitant România, cu participarea facultăților de drept din cadrul Hexagonului.
Studiul intitulat „Greu de plătit – impedimente legale ale plăților efectuate din fonduri
publice” a fost ulterior publicat în volumul colectiv „Creditori versus debitori. Perspectiva
Hexagonului”, apărut în cursul lunii iulie 2015 la Editura Universul Juridic.
Un alt capitol inclus ulterior în monografie a fost dedicat analizei modalităților de stabilire a
duratei contractelor încheiate cu privire la finanțarea privată a investițiilor publice, o serie de
concluzii preliminare fiind publicate în studiul „Stabilirea duratei contractului de parteneriat
public-privat” apărut în nr. 13/2015 al Revistei Române de Parteneriat Public-Privat (indexată
BDI – EBSCO).
Obiectivele acestei etape, respectiv finalizarea structurării setului de criterii și elemente
minimale pentru selectarea structurilor de finanțare a investițiilor publice, formularea de
propuneri pentru structurarea regimului juridic al investițiilor publice și integrarea rezultatelor
8
cercetării prin finalizarea monografiei, au fost finalizate, rezultatele regăsindu-se în studiile
publicate, participările la conferințe și publicarea monografiei.
Publicații în cursul anului 2015:
1. „Stabilirea duratei contractului de parteneriat public-privat” apărut în nr. 13/2015 al
Revistei Române de Parteneriat Public-Privat (indexată BDI – EBSCO)
2. „Greu de plătit – impedimente legale ale plăților efectuate din fonduri publice”, în
volumul colectiv „Creditori versus debitori. Perspectiva Hexagonului”, Editura
Universul Juridic 2015
3. „A Legal Definition for Public Investments”, în Analele Universității din București, seria
Drept (indexată BDI – EBSCO și HeinOnline), nr. 1/2015
4. „Rolul riscului în definirea contractului de concesiune”, în volumul colectiv „Reforma
statului. Instituții, proceduri, resurse ale administrației publice” , Ed. Wolters Kluwer,
2016
Participări la conferințe în cursul anului 2015:
1. Creditori versus debitori. Perspectiva Hexagonului, conferință organizată de Facultatea
de Drept UBB Cluj-Napoca și Asociația Henri Capitant România, Cluj-Napoca 24 aprilie
2015
2. Reforma statului. Instituții, proceduri, resurse ale administrației publice, conferință
organizată de Centrul de Drept Public și Științe Administrative din cadrul Școlii
Naționale de Științe Politice și Administrative, București, 23 octombrie 2015.
Monografia „The Financing of Public Investments – between legal limitations and the public
interest imperative. A Romanian Law Perspective”
Publicată în limba engleză în luna octombrie 2015 la Editura C.H. Beck, editură cu prestigiu
recunoscut în domeniul științelor juridice, monografia „The Financing of Public Investments –
between legal limitations and the public interest imperative. A Romanian Law Perspective”
cuprinde rezultatele cercetării, structurate în 6 capitole, la care se adaugă un capitol
introductiv și altul care cuprinde concluziile. Lucrarea propune o definiție a investițiilor
publice, structurată pe criterii juridice, după analiza lacunelor definițiilor existente în legislația
curentă (cap. 1). De asemenea, sunt analizate modalitățile de finanțare a investițiilor publice
și criteriile pe baza cărora autoritățile publice decid alegerea uneia din modalitățile de
finanțare disponibile (cap. 2). Un alt capitol analizează rolul contractului în finanțarea
investițiilor publice (cap. 3), capitolele următoare fiind dedicate analizei finanțării investițiilor
publice din fonduri publice (cap. 4), respectiv din fonduri private (cap. 5). Ultimul capitol
analizează aplicarea dreptului concurenței în atribuirea și executarea contractelor aferente
investițiilor publice. Sumarul detaliat al monografiei este atașat ca Anexa 1 a acestui raport.
De asemenea, bibliografia este atașată ca Anexa 2.
9
Monografia integrează elementele unui regim juridic comprehensiv al investițiilor publice,
prin determinarea unei definiții construite pe criterii juridice și prin analizarea aspectelor
juridice aferente investițiilor publice: elementele contractuale și cele corespunzătoare actului
administrativ unilateral, modalitățile de finanțare posibile și procedurile și regulile de stabilire
a modului de finanțare a unui anumit tip de investiție, regulile aplicabile în situația alegerii
finanțării din fonduri publice, respectiv în situația recurgerii la finanțarea privată, impactul
dreptului concurenței atât în cursul procedurilor de atribuire a contractelor cât și în cadrul
executării contractelor.
În cadrul structurii astfel propuse pentru regimul juridic al investițiilor publice, în anumite
etape ale procesului de realizare a acestor investiții este necesară exercitarea unor opțiuni de
către autoritățile publice, iar lucrarea analizează procesul decizional și criteriile alegerii uneia
dintre variantele permise de lege, în limitele stabilite de normele legale explicite dar și de
aplicarea principiului interesului public.
Monografia a fost distribuită în 16 biblioteci de prestigiu din străinătate până la data încetării
contractului (30 octombrie 2015), urmând a fi distribuită și către alte universități din
străinătate precum și către universități și biblioteci din țară. Lista bibliotecilor din străinătate
către care lucrarea a fost transmisă în termenul prevăzut de contractul de finanțare este
anexată ca Anexa 3 la prezentul raport.
07 noiembrie 2015
Director de proiect
Conf. univ. dr. Simona Gherghina
10
Anexa 1
CUPRINS
„The Financing of Public Investments – between legal limitations and the public interest
imperative. A Romanian Law Perspective”, C.H. Beck 2015
Acknowledgements ................................................................................... IX
Introduction ............................................................................................... 1
1. A Legal Definition of Public Investment ................................................. 13
1.1. Introduction ......................................................................................... 13
1.2. The context of defining public investment .......................................... 15
1.2.1. Current regulations ....................................................................... 15
1.2.2. Absence of relevant jurisprudence concerning public investment .............. 21
1.2.3. Legal doctrine concerning public investment ............................... 22
1.3. Definition of public investment for prioritisation purposes ................ 26
1.3.1. Scope of the legal definition ......................................................... 28
1.3.1.1. The first criterion: Entities undertaking public investment projects …29
1.3.1.2. The second criterion for local investment projects: co-financing from
the state budget or by an economic operator controlled by the state and reclassified within the general
government according to the EU accounting regulations ........................................................... 37
1.3.1.3. State guarantees .................................................................... 38
1.3.1.4. Public-private partnerships .................................................... 38
1.3.2. A possible single criterion: the implication of funds from the state budget ...... 42
1.3.3. Investment submitted to assessment for prioritisation purposes .................... 44
1.3.4. Excluded investment ............................ 45
1.4. Proposal for a general definition of public investment ........................ 47
1.5. The interest of a definition of public investment ................................. 53
2. Financing of Public Investment ............................................................. 57
2.1. Brief history of private financing of public infrastructure .................... 58
2.2. Financing modalities ............................................................................ 63
11
2.2.1. Financing from public funds .......................................................... 64
2.2.2. Private financing of public investment ......................................... 69
2.2.3. Concession as a basic element of contractual structures for private financing of
public investments .................................. 71
3. The role of the contract in financing public investments ....................... 81
3.1. Use of contract by public authorities ................................................... 81
3.2. The contractual freedom of public authorities .................................... 84
3.2.1. Recognition of contractual freedom of public authorities ........... 84
3.2.2. Limits set by the legal powers granted to public authorities ........ 88
3.2.3. Limits set by special regulations ................................................... 92
3.2.4. Judicial review of the public authority’s power to enter into contract ............ 93
3.3. Financial structure of the investment project ...................................... 95
3.3.1. Options for the financial structure of the project ......................... 96
3.3.2. Comparing options. Value for money ......................................... 100
3.3.3. Determination of the financial structure of the project ............. 102
3.4. Contractual structure of the investment project ............................... 108
3.5. Concession or public contract: identifying the legal nature of the contract ......... 110
3.5.1. Defining concession. The evolution of the definition ................. 110
3.5.1.1. The classic definition centred on the concessionaire assuming the
risk……………………………………………………………………………………………………………………………….. 111
3.5.1.2. Definition of concession in terms of the Public Procurement Directives
........................................................................................................................................... 124
3.5.2. The criteria for identifying a concession ..................................... 127
3.5.2.1. Assumption of the economic risk ........................................ 127
3.5.2.2. The source for the operating revenues of the concessionaire
.............................................................................................................................................. 131
4. Public financing of public investments ................................................ 136
4.1. General considerations. Sources of public financing ......................... 136
4.2. Approval and budgeting of public investment projects ..................... 142
4.3. Contract award procedures and contract execution. Impact of budgetary rules
.................................................................................................................................... 149
12
4.4. The monitoring of public investment projects ................................... 153
4.5. Legal limitations to payments from public funds ............................... 155
4.5.1. General context ........................................................................... 155
4.5.2. Limitations to payments from public funds due to the debtor’s financial situation
....................................................................................................................................................... 158
4.5.2.1. Payment interdictions .......................................................... 160
4.5.2.2. Contract amendments ......................................................... 163
4.6. Adaptation of standard forms of contracts providing for payment mechanisms. FIDIC
Contracts ………………………………………………………………………………………………………………………………….. 168
4.7. Incidence of payment restrictions on public-private partnership contracts ...........................
174
4.8. Public support for private financing of public investment ................. 177
4.8.1. General considerations ............................................................... 177
4.8.2. Direct public guarantees ............................................................. 178
4.8.3. Indirect public guarantees .......................................................... 184
5. Private financing of public investments ............................................... 190
5.1. Introduction. Specific contracts for private financing ........................ 190
5.2. Parties to the contract. Contracting authorities and contracting entities .......... 193
5.2.1. Categories of contracting authorities ......................................... 193
5.2.1.1. Contracting authorities ........................................................ 194
5.2.1.2. Bodies governed by public law ............................................ 196
5.2.1.3. Associations of contracting authorities ............................... 202
5.2.2. Contracting entities ..................................................................... 203
5.3. Preparatory procedures ..................................................................... 205
5.4. Contract award and execution ........................................................... 213
5.4.1. Legal regimes of contract award. Contracts not covered by the directive .. 213
5.4.2. Award procedures. Contract drafting ......................................... 221
5.4.3. Contract execution ...................................................................... 227
5.4.4. Contract effectiveness ................................................................ 228
5.5. The Project Company ......................................................................... 230
5.5.1. The role of the Project Company within the project .................. 230
13
5.5.2. Incorporation of the Project Company ....................................... 233
5.5.3. Contracting authorities or entities as minority shareholder of the project
company ............................................................................................................................. 236
5.5.3.1. General considerations. Context ......................................... 236
5.5.3.2. National rules ....................................................................... 238
5.5.3.3. Application of EU law ........................................................... 241
5.5.3.4. Limitations in establishing special rights related to the minority stake
of the state in a company with majority foreign capital .................................................. 247
5.5.3.4.1. The public interest protected ....................................... 248
5.5.3.4.2. Proportionality .............................................................. 250
5.6. The structure of the contract. Regulatory and contractual clauses ...... 255
5.7. Contract duration ............................................................................... 260
5.7.1. Overview ..................................................................................... 260
5.7.2. The evolution of regulation of contract duration ....................... 263
5.7.3. Contract duration according to national regulations .................. 267
5.7.4. Contract duration under the 2014 Concessions Directive .......... 277
5.8. Contract modification ........................................................................ 280
5.8.1. The extended role of principles in the performance of the contract ............. 280
5.8.2. Contract modification under the 2014 Concessions Directive ....... 283
5.8.3. Unilateral amendments to the contract by the contracting authority or the
contracting entity .................................................................................................................. 298
5.9. Project assets ..................................................................................... 301
6. Public Investment and Competition Law ............................................. 306
6.1. Introduction ....................................................................................... 306
6.2. Competition as a principle of procurement procedures .................... 310
6.3. The presence of undertakings in public investment activities ........... 313
6.3. The application of Article 101 TFEU ................................................... 324
6.3.1. Excessive contract duration ........................................................ 324
6.3.2. Amendments to existing contracts ............................................. 335
6.3.3. The joint award of contracts by local authorities ....................... 336
6.3.4. Bid rigging ................................................................................... 337
14
6.4. The application of Article 102 TFEU ................................................... 346
7. Conclusions ........................................................................................ 347
References ............................................................................................. 355
15
Anexa 2
BIBLIOGRAFIE
„The Financing of Public Investments – between legal limitations and the public interest
imperative. A Romanian Law Perspective”
Cărți
Adams, Maurice Fabbrini, Federico, Larouche, Pierre (eds.) - The Constitutionalization of
Budgetary Constraints, Hart Publishing, 2014
Akintoye, Akintola, Beck, Matthias, Hardcastle, Cliff (eds.) - Public-Private Partnerships.
Managing risks and opportunities, Blackwell Science, 2013
Apostol Tofan, Dana - Drept administrativ, vol. II, Ed. C.H. Beck, Bucharest, 2004
Avram, Iulian - Contractele de concesiune, Ed. Rosetti, 2003
Arrowsmith, Sue - The Law of Public and Utilities Procurement, third edition, Sweet &
Maxwell, 2014
Bahougne, Louis - Le financement du service public, L.G.D.J. lextenso editions, Paris, 2015
Bălan, Emil - Drept administrativ al bunurilor, Ed. C.H. Beck, Bucharest, 2007
Bălan, Emil - Drept financiar, Ed. C.H. Beck, Bucharest, 2007
Bălan, Emil, Iftene, Cristi, Văcărelu, Marius (eds.) - Administrația publică în situații de criză, Ed.
Wolters Kluwer, Bucharest, 2015
Bezançon, Xavier - 2000 ans d’histoire du partenariat public-privé, Presses de l’école
nationale des ponts et chaussées, Paris, 2004
Birkinshaw, Patrick, Varney, Mike (eds.) - The European Union Legal Order after Lisbon,
Kluwer Law International, 2010
Boussabaine, Abdelhalim - Risk Pricing Strategies for Public-Private Partnership Projects,
Wiley Blackwell, 2014
Bouvier, Michel - Les finances locales, 12th edition, L.G.D.J., lextenso editions, Paris, 2008
Bovis, Christopher - EU Public Procurement Law, second edition, Elgar European Law,
Cheltenham, 2012
Bovis, Christopher - Public-Private Partnerships in the European Union, Routledge, 2013
Braconnier, Stéphane - Droit public de l’économie, Presses Universitaires de France, Paris
2014
16
Brown, Chester, Miles, Kate (eds.) - Evolution in Investment Treaty Law and Arbitration,
Cambridge University Press, 2011
Bunni, Nael G. - The FIDIC Forms of Contract, third edition, Blackwell Publishing, 2005
Cartlidge, Duncan - Public Private Partnerships in Construction, Taylor & Francis, 2006
Chérot, Jean-Yves - Droit public économique, 2e éd., Economica, Paris, 2007
Ciobanu, Alexandru-Sorin - Inalienabilitatea și imprescriptibilitatea domeniului public în
dreptul român și în dreptul francez. Ed. Universul Juridic, Bucharest, 2012
Ciobanu, Alexandru-Sorin - Drept administrativ. Activitatea administrației publice.
Domeniul public, Ed. Universul Juridic, Bucharest 2015
Colson, Jean-Philippe, Idoux, Pascale - Droit publique économique, 4th edition, LGDJ, lextenso
éditions, Paris, 2008
Craig, Paul, de Búrca, Grainne - EU Law, Text, Cases and Materials, fourth ed., Oxford
University Press, 2008
Davies, Anne C.L. - The Public Law of Government Contracts, Oxford University Press, 2008
Delmon, Jeffrey - Public-Private Partnership Projects in Infrastructure: An Essential Guide
for Policy Makers, Cambridge University Press, 2011
Delmon, Jeffrey, Rigby Delmon, Victoria (eds.) - International Project Finance and PPPs.
A Legal Guide to Key Growth Markets, Wolters Kluwer Law & Business, 2012
Dewulf, Geert, Blanken, Anneloes, Bult-Spiering, Mirjam - Strategic Issues in Public-
Private Partnerships, second edition, Wiley-Blackwell 2012
Dragoș, Dacian, Caranta, Robert (eds.) - Outside EU Procurement Directives – Inside the
Treaty?, Djøf Publishing, 2012
Duguit, Leon, Traité de droit constitutionnel, 3rd ed., 1927
Edward, David, Lane, Robert - European Union Law, Edward Elgar, 2013
Fosler, R. Scott, Berger, Renee (eds.), Public-Private Partnership in American Cities. Seven
Case Studies, Gower Publishing, 1983,
Gatti, Stefano - Project Finance in Theory and Practice. Designing, Structuring, and
Financing Private and Public Projects, second edition, Elsevier Academic Press, 2013
Gaudemet, Yves - Traité de droit administratif, vol. 2 Droit administratif des biens, L.G.D.J.,
Paris, 2008
Geddes, R. Richard - The Road to Renewal. Private Investment in U.S. Transportation
Infrastructure, AEI Press, 2001
Gherghina, Simona - Garanțiile publice, Ed. C.H. Beck, Bucharest 2011
17
Gherghina, Simona - Drept financiar public. Datoria publică. Finanțarea investițiilor publice,
Ed. C.H. Beck, Bucharest, 2013
Greve, Carsten, Hodge, Graeme (eds.) - Rethinking Public-Private Partnerships. Strategies
for turbulent times, Routledge, 2013
Grimsey, Darin, Lewis, Mervyn K. - Public Private Partnerships The Worldwide Revolution
in Infrastructure Provision and Project Finance, Edward Elgar, 2007
Guettier, Christophe - Droit des contrats administratifs, Presses Universitaires de France,
coll. Thémis Droit, 2008
Hitchins, Keith - România 1866-1947, third edition, Ed. Humanitas Bucharest, 2004
Hodge, Graeme, Greve, Carsten (eds.) - The Challenge of Public-Private Partnerships.
Learning from International Experience, Edward Elgar, 2005
Hodge, Graeme, Greve, Carsten, Boardman, Anthony (eds.) - International Handbook on
Public-Private Partnership, Edward Elgar, 2011
Hofmann, Herwig, Türk, Alexander (eds.), Legal Challenges in EU Administrative Law,
Edward Elgar, 2009
Iorgovan, Antonie - Drept administrativ, vol. 2, Ed. All Beck, Bucharest, 2002
Jaeger, Axel Volkmar, Hök, Götz Sebastian - FIDIC - A Guide for Practitioners, Springer, 2010
Jèze, Gaston - Les contrats administratifs de l’état, des départements, des communes et des
établissements publics, vol. 1, M. Giard, Paris, 1927
Jones, Alison, Sufrin, Brenda - EC Competition Law, second edition, Oxford University Press,
2004
Krajewski, Markus, Neergard, Ulla, van de Gronden, Johan (eds.) - The Changing Legal
Framework for Services of General Interest in Europe, TMC Asser Press, The Hague,
2009
Lichère, François, Martor, Boris, Pédini, Gilles, Thouvenot, Sébastien - Pratique des
partenariats public-privé, Ed. LexisNexis Litec, 2006,
Lichère, François (ed.) - Partenariats Public-Privé: Rapports du XVIIIe Congres de
l’Académie internationale de droit comparé, Bruylant Bruxelles, 2011
Lignières, Paul - Partenariats public-privé, Ed. LexisNexis Litec, 2005
Lyonnet du Moutier, M. - Financement sur projet et partenariats public-privé, Ed. EMS, Caen,
2006
Marique, Yseult - Public-Private Partnership and the Law. Regulation, Institutions and
Community, Edward Elgar, 2014
Miles, Kate - The Origins of International Investment Law. Empire, Environment and the
Safeguarding of Capital, Cambridge University Press, 2013
18
Minea, Mircea Ștefan, Costaș, Cosmin F. - Dreptul finanțelor publice, vol. 1, Drept fiannciar,
Ed. Universul Juridic, Bucharest, 2013
Moss, David A. - When All Else Fails. Government as the Ultimate Risk Manager, Harvard
University Press, 2002
Murgescu, Bogdan - România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010),
Ed. Polirom Iași 2010
Negulescu, Paul - Tratat de drept administrativ, vol. 1, Ed. Marvan, Bucharest, 1934
Nicinski, Sophie - L’usager du service public industriel et commercial, L’Harmattan, 2001
Nicinski, Sophie - Droit public des affaires, L.G.D.J., lextenso editions, Paris, 2014
O’Hara, Neil - The Fundamentals of Municipal Bonds, sixth edition, Wiley, 2012
Oliver, D., Prosser, Tony, Rawlings, R. - The Regulatory State. Constitutional Implications,
Oxford University Press, 2010
Olykke, G.S., Risvig Hansen, C., Tvarno, C. (eds) - EU Public Procurement –
Modernisation, Growth and Innovation: Discussions on the 2011 Proposals for
Procurement Directives, Djøf Publishing, 2012
Osborne, Stephen P. (ed.), Public-Private Partnerships. Theory and practice in international
perspective, Routledge 2000
Perriquet, Eugene - Traité théorique et pratique des travaux publics, vol. 1, Imprimerie et
Librairie Générale de Jurisprudence, Paris, 1883
Podaru, Ovidiu - Drept administrativ al bunurilor, Ed. Hamangiu, Bucharest, 2011
Puie, Oliviu - Parteneriatul Public-Privat, Ed. Universul Juridic, Bucharest, 2011
Racca, G., Yukins, C. (eds) - Integrity and Efficiency in Sustainable Public Contracts,
Bruylant, Brussels, 2014
Rațiu, Monica A., Gherghina Simona, Legea parteneriatului public-privat. Comentarii și
adnotări, Ed. Monitorul Oficial, 2011
Rațiu, Monica A. - Drept financiar public. Drept bugetar, Ed. C.H. Beck, Bucharest 2013
Richer, Laurent - Droit des contrats administratifs, sixth edition, L.G.D.J., lextenso editions,
Paris, 2008
Richer, Laurent - La concession en débat, L.G.D.J., lextenso editions, Paris, 2014
Risvig Hansen, Carina - Contracts not Covered, or not Fully Covered, by the Public Sector
Directive, Djøf Publishing, 2012
Robinson, Herbert, Patricia Carillo, Patricia, Anumba, Chimay, Patel, Manju - Governance
& Knowledge Management for Public-Private Partnerships, Wiley- Blackwell,
2010
19
Sanchez-Graells, Albert - Public Procurement and the EU Competition Rules, Hart
Publishing, 2015
Savas, E.S. - Privatisation and Public-Private Partnerships, Chatham House Publishers, 2000
Săraru, Cătălin-Silviu - Contractele administrative. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență,
Ed. C. H. Beck, Bucharest, 2009
Schwartz, G., Corbacho, A., Funke, K. - Public Investment and Public-Private Partnerships,
IMF, Palgrave Macmillan, 2008
Smith, Courtney A., Flanagan, Joe - Making Sense of Public Sector Investments, Radcliffe
Medical Press, 2001
Steiner, Josephine, Woods, Lorna, Twigg-Flesner, Christian - EU Law, ninth edition,
Oxford University Press, 2006
Stoica, Valeriu - Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Humanitas, Bucharest, 2004
Stoica, Valeriu - Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, Bucharest, 2013
Symchowicz, Nil, Proot, Phillipe - Partenariats public-privé et montages contractuels
complexes, 3e ed., Ed. Le Moniteur, 2012
Șaguna, Dan Drosu - Drept financiar public, Ed. C.H. Beck, Bucharest, 2013
Tofan, Dana - Drept administrativ, vol. 1, third edition, Ed. C.H. Beck, Bucharest, 2014
Trepte, Peter - Public Procurement in the EU. A Practitioner’s Guide, second edition, Oxford
University Press, 2007
Trybus, Martin, Caranta, Roberto, Edelstam, Gunilla (eds.) - EU Public Contract Law.
Public Procurement and Beyond, Bruylant, 2014
Vedinaș, Verginia - Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, Bucharest, 2012
Vermeulen, Jean - Contractul de concesiune de serviciu public, Scrisul Românesc, Craiova,
1930
de Vries, Piet, Yehoue, Ettiene (eds.) - The Routledge Companion to Public-Private
Partnerships, Routledge, 2013
Yescombe, E.R. - Principles of Project Finance, second edition, Elsevier Academic Press, 2014
Wall, Anthony - Public-Private Partnerships in the USA. Lessons to be Learned for the United
Kingdom, Routledge, 2013
Weber, Barbara, Alfen, Hans Wilhelm - Infrastructure as an Asset Class. Investment
Strategies, Project Finance and PPP, Wiley, 2010
20
Articole și studii publicate în volume colective
Anderson, R.-D., Kovacic, W.E. - Competition Policy and International Trade Liberalisation:
Essential Complements to Ensure Good Performance in Public Procurement Markets,
(2009) 2 Public Procurement Law Review
Andrecka, Marta - Institutionalised Public-Private Partnership as a Mixed Contract under
the Regime of the New Directive 2014/24/EU, European Procurement and Public
Private Partnership Law Review 3/2014
Arden, P. - Legal regulation of multi-provider framework agreements and the potential for bid
rigging: a perspective from the UK local government construction sector, Public
Procurement Law Review, 2013 22(4)
Arrowsmith, Sue - Modernising the EU’s Public Procurement Regime: a Blueprint for Real
Simplicity and Flexibility, (2012) 21 Public Procurement Law Review
Aschieri, Annalisa - Non-Financial Benefits: Another Reason to Foster the Promotion of PPPs
as a Viable Alternative for Public Service Delivery, European Procurement an Public
Private Partnership Law Review no. 4/2014
Auby, Jean - Bernard - Comparative approaches to the rise of contract in the public sphere,
Public Law Review, 2007
Badasyan, Norayr, Alfen, Hans Wilhelm - The Public Infrastructure Provision Toolbox
within the Framework of the New Institutional Economics, European Procurement and
Public Private Law Review, 2/2015
Boardman, Anthony, Vining, Aidan - P3s in North America: renting the money (Canada),
selling the roads (in the USA), in Graeme Hodge, Carsten Greve, Anthony Boardman
(eds.), International Handbook on Public-Private Partnerships, Edward Elgar,
Cheltenham, 2010,
Bogdanowicz, Piotr - Cross-border Interest and concession Contracts: a Critical Approach,
European Procurement and Public Private Partnership Law Review 2/2015
Bogdanowicz, Piotr - (Still) Qualitative approach to a cross-border interest and application
of the European Union law to concessions? Some remarks on C-388/12 Comune di
Ancona judgement, (2015) Public Procurement Law Review, 1
Bovaird, Tony - A brief intellectual history of the public-private partnership movement, in
Graeme Hodge, Carsten Greve, Anthony Boardman (eds.), International Handbook on
Public-Private Partnership, Edward Elgar, 2011
Bovis, Christopher - The Conceptual Links between State Aid and Public Procurement in the
Financing of Services of General Economic Interest, in in M. Krajewski, U. Neergard,
J. van de Gronden (eds.), The Changing Legal Framework for Services of General
Interest in Europe, TMC Asser Press, The Hague, 2009
21
Bovis, Christopher - The effects of the principles of transparency and accountability on public
procurement regulation, in Herwig Hofmann, Alexander Türk (eds.), Legal Challenges
in EU Administrative Law, Edward Elgar, 2009
Bovis, Christopher - The State, Competition and Public Services, in Patrick Birkinshaw, Mike
Varney (eds.), The European Union Legal Order after Lisbon, 2010, Kluwer Law
International
Bovis, Christopher - Public Service Partnerships as Instruments of Public Sector Management
in the EU, European Procurement and Public Private Partnership Law Review 4/2011
Bovis, Christopher - Public Procurement in the EU: Jurisprudence and Conceptual
Directions, Common Market Law Review, 49, 2012
Bovis, Christopher - Legal Redress in Public Procurement Contracts, in Martin Trybus,
Roberto Caranta, Gunilla Edelstam (eds.), EU Public Contract Law. Public Procurement
and Beyond, Bruylant, 2014
Braconnier, Stéphane - Etendue de la négociation dans la procédure de délégation de service
public, Actualité Juridique Droit Administratif 2006
Braun, Peter - A matter of principle(s) - the treatment of contracts falling outside the scope of
the European public procurement directives, (2000) 1 Public Procurement Law Review
Brown, Adrian - Seeing through transparency: the requirement to advertise public contracts
and concessions under the EC Treaty, (2007) 1 Public Procurement Law Review
Brown, Adrian - When Do Changes to an Existing Public Contract Amount to an Award of a
New Contract for the Purposes of the EU Procurement Rules? Guidance at Last in
pressetext Nachrichtenagentur GmbH (Case C-454/06), (2008) Public Procurement
Law Review
Brown, Adrian - The Application of EU Treaty Principles to the Grant of a Service Concession
for the Use of the Publicly-Owned Cable Networks in Belgium: Case C-221/12
Belgacom, (2014) 2 Public Procurement Law Review
Burnett, Michael - Public Private Partnership Contract Management - Still in Need of More
Attention?, European Procurement and Public Private Partnership Law Review 3/2013
Burnett, Michael - The New European Directive on the Award of Concession Contracts –
Promoting Value for Money in PPP Contracts?, European Public-Private Partnership
Law Review 2/2014
Calleja, Antoinette - The Legal and Policy Considerations in the Award of Public Private
Partnerships, European Procurement and Public Private Partnership Law Review
2/2010
22
Calleja, Antoinette - Procurement Beyond Award: On the Integration of Governance
Principles when Executing Public Private Partnerships, European Procurement and
Public Private Partnership Law Review, 4/2013
Clarke, Charles - CJEU Holds Against the Direct Awarding of Concession Contracts That Have
a Potential Cross-Border Interest, European Procurement and Public Private
Partnership Law Review 4/2014
Comba, Mario - Contract Execution in Europe: Different Legal Models with a Common Core,
European Procurement and Public Private Partnership Law Review, 4/2013
Comba, Mario - Principles of EU Law relevant to the Performance of Public Contracts, in
Martin Trybus, Roberto Caranta, Gunilla Edelstam (eds.), EU Public Contract Law.
Public Procurement and Beyond, Bruylant, 2014
Connoly, Cierran, Wall, Tony - The impact of the global financial crisis on public-private
partnerships. A UK perspective, in Carsten Greve, Graeme Hodge (eds.), Rethinking
Public-Private Partnerships. Strategies for turbulent times, Routledge, 2013
Corbacho, Ana, Schwartz, Gerd - PPP and Fiscal Risks: Should Governments Worry?, in Gerd
Schwartz, Ana Corbacho, Katja Funke (eds.), Public Investment and Public-Private
Partnerships. Addressing Infrastructure Challenges and Managing Fiscal Risks,
International Monetary Fund, Palgrave Macmillan, 2008
Cossalter, Philippe - La renaissance de la concession de travaux: un contrat ni souhaité ni
souhaitable, Actualité Juridique Droit Administratif 2009
Costa Gonçalves, Pedro - Les contrats de partenariat public-privé au Portugal, in
Partenariats Public-Privé: Rapports du XVIIIe Congres de l’Académie internationale
de droit comparé Bruylant Bruxelles, 2011
Craven, Richard - The EU’s 2014 Concessions Directive, (2014) 4 Public Procurement Law
Review
Daintith, T - Regulation by Contract: the New Prerogative, 1979, 32 Current Legal Problems
David, Sorin - Contractul de concesiune, Dreptul 10/1991
De Braekeleer, Frans, De Braekeleer, Karen - Public Investments through Public
Corporations: ESA95-ESA10 Pitfalls, European Procurement and Public Private
Partnership Law Review 1/2014
Dekel, Omer - The Legal Theory of Competitive Bidding for Government Contracts, Public
Contract Law Journal, 37(2) 2008
Dominguez Olivera, Rafael - Modification of Public Contracts. Transposition and
Interpretation of the new EU Directives, European Procurement and Public Private
Partnership Law Review 1/2015
23
Drewry, Gavin - Public-private partnerships. Rethinking the boundary between public and
private law, in Akintola Akintoye, Matthias Beck, Cliff Hardcastle (eds.), Public-
Private Partnerships. Managing risks and opportunities, Blackwell Science, 2013
Dussart, Vincent - Les difficultés de financement des investissements des collectivités
territoriales, Revue Française de Finances Publiques no. 129, 2015
Fleury, Thibault - La liberté contractuelle des personnes publiques, questions critiques à
l’aune de quelques décisions récentes, Revue Française de Droit Administratif no.
2/2012
Freedland, Mark - Public law and private finance – placing the Private Finance Initiative in
a public frame, Public Law, 1998
Freeman, Jody - The Private Role in Public Governance, 75 New York University Law
Review 543 2000
Freeman, Jody - The Contracting State, 28 Florida State University Law Review 2000-2001
Frenz, Walter, Schleissing, Philipp - The Never Ending Story of „In-House” Procurement, in
M. Krajewski, U. Neergard, J. van de Gronden (eds.), The Changing Legal Framework
for Services of General Interest in Europe, TMC Asser Press, The Hague, 2009
Gherghina, Simona, Sebeni, Aladar - Efectele și încetarea contractului de concesiune,
Dreptul nr. 11/1999
Gherghina, Simona - Despre banii publici (Of public money), Yearbook of the University of
Bucharest, Law series, II/2011
Gherghina, Simona - Limitele utilizării garanțiilor publice indirecte în finanțarea investițiilor
publice, Yearbook of the University of Bucharest, Law series, 1/2012
Gherghina, Simona - Public-Private Partnership in utilities services, in Public-Private
Partnership Romanian Law Review no. 2/2012
Gherghina, Simona - Considerații privind implicarea fondurilor publice în proiectele de
parteneriat public-privat conform noii reglementări, Dreptul nr. 3/2012
Gherghina, Simona - Consecințele interdicțiilor de înstrăinare și de grevare din Article 872
al noului Cod civil asupra finanțării investițiilor publice, Bucharest University
Yearbook, Law series no. III-IV/2012
Gherghina, Simona - The general framework of the amendment of the public-private
partnership contract, Romanian Public-Private Partnership Law Review no. 9/2014
Gherghina, Simona, Atypical guarantees in investment projects: comfort letters issued by
public authorities, Romanian Public Private Partnership Law Review 11/2014
Gherghina, Simona - Concession or public procurement: identifying the legal nature of the
contract, Romanian Public-Private Partnership Law Review no. 12/2014
24
Gherghina, Simona, Rațiu, Monica Amalia - In search of clarity of the law: commentary on
the Constitutional Court’s decision on the public-private partnership law, Romanian
Public-Private Partnership Law Review no. 10/2014
Goldsmith, Hugh - Combining PPP with EU Grants, in Gerd Schwartz, Ana Corbacho, Katja
Funke (eds.), Public Investment and Public-Private Partnerships. Addressing
Infrastructure Challenges and Managing Fiscal Risks, International Monetary Fund,
Palgrave Macmillan, 2008
Guttman, Daniel - Public Purpose and Private Service: The Twentieth Century Culture of
Contracting Out and the Evolving Law of Diffused Sovereignty, 52 Administrative Law
Review 2000,
Hadfield, Gillian - Of Sovereignty and Contract: Damages for Breach of Contract by
Government, 8 Southern California Interdisciplinary Law Journal 467, 1998-1999
Hartlev, Kristian, Liljenbøl Wahl, Morten - Changes to Existing Contracts Under the EU
Public Procurement Rules and the Drafting of Review Clauses to Avoid the Need for a
New Tender, Public Procurement Law Review, 22, 2013
Hausmann, Friedrich Ludwig, Queisner, Georg - In-House Contracts and Inter-Municipal
Cooperation – Exceptions from the European Union Procurement Law Should be
Applied with Caution, European Procurement and Public Private Partnership Law
Review no. 3/2013
Heimler, Alberto - Cartels in Public Procurement, Journal of Competition Law & Economics,
2012,
Hellowell, Mark - The UK’s Private Finance Initiative: history, evaluation, prospects, in
Graeme Hodge, Carsten Greve, Anthony Boardman (eds.), International Handbook on
Public-Private Partnerships, Edward Elgar, Cheltenham, 2010
de Haan, Jakob, Romp, Ward, Sturm, Jan Egbert - Public Capital and Economic Growth: Key
Issues for Europe, in Gerd Schwartz, Ana Corbacho, Katja Funke (eds.), Public
Investment and Public-Private Partnerships. Addressing Infrastructure Challenges and
Managing Fiscal Risks, International Monetary Fund, Palgrave Macmillan, 2008
Jefčák, A., Keereman, F. - Challenges for Public Investment in New EU Member States, in G.
Schwartz, A. Corbacho, K. Funke, Public Investment and Public-Private Partnerships
Kitsos, John - Construction Investments in Public Works through Public Private Partnerships,
European Procurement and Public Private Partnership Law Review 3/2014
Klein, D.B., Majewski, J. - Turnpikes and Toll Roads in Nineteenth-Century America, EH Net
Encyclopedia, 2010
Koenig, Christian, Kiefer, Susanne - Public Funding of Infrastructure Projects under EC-State
Aid Law, European State Aid Law Quarterly, 3/2005
25
Kotsonis, T. - The award of a works concession contract containing additional works which
had not been defined adequately in the original advertisement: Commission v Spain (C-
423/07) (2010) 19 Public Procurement Law Review
Kovacic, William, Anderson, Robert - Competition policy and international trade
liberalisation: essential complements to ensure good performance in public
procurement markets, Public Procurement Law Review, 2009, 2
Lichère, François - Les parteneriats public-privé ou la seconde vie de Frank Lloyd Wright, in
François Lichère (ed.), Partenariats Public-Privé: Rapports du XVIIIe Congres de
l’Académie internationale de droit comparé, Bruylant Bruxelles, 2011
Lichère, François - New award procedures, in Martin Trybus, Roberto Caranta, Gunila
Edelstam, EU Public Contract Law. Public Procurement and Beyond, Bruylant, 2014
Maci, Marsela - Bid rigging in the EU public-procurement markets: some history and
developments, Public Procurement Law Review, 2011, 32(8)
Maher, Imelda, Ștefan, Oana - Competition Law in Europe: The Challenge of a Network
Constitution, in D. Oliver, T. Prosser, R. Rawlings, The Regulatory State. Constitutional
Implications, Oxford University Press, 2010
McGowan, David - Clarity at last? Low value contracts and transparency obligations, (2007)
4 Public Procurement Law Review
Ménard, Claude - Is public-private partnership obsolete? Assessing the obstacles and
shortcomings of PPP, in Piet de Vries, Ettienne Yehoue, The Routledge Companion to
Public-Private Partnerships, Routledge, 2013
Moderne, Franck - La liberté contractuelle est-elle vraiment et pleinement constitutionnelle,
Revue Française de Droit Administratif 1/2006
Munro, Catriona - Competition law and public procurement: two sides of the same coin?,
Public Procurement Law Review, 2006 (6)
Neergard, Ulla - Public service concessions and related concepts - the increased pressure from
Community law on Member States' use of concessions, 6 Public Procurement Law
Review 2007
Neergard, Ulla B. - Services of General economic Interest: The Nature of the Beast, in M.
Krajewski et al. (eds.), The Changing Legal Framework for Services of General Interest
in Europe - Between Competition and Solidarity, 2009
Neumayr, Florian - Value for money v. equal treatment: the relationship between the
seemingly overriding national rationale for regulating public procurement and the
fundamental E.C. principle of equal treatment, 4 Public Procurement Law Review, 2002
Nicinski, Sophie - La délégation de service public et le temps, Actualité Juridique Droit
Administratif 2013
26
Nicolaides, Phedon, Schoenmaekers, Sarah - Public Procurement, Public Private Partnerships
and State Aid Rules: A Symbiotic Relationship, European Procurement and Public
Private Partnership Law Review no. 1/2014
Noumba-Un, Paul - Empirical evidence of infrastructure public-private partnerships: lessons
from the World Bank experience, in Graeme Hodge, Carsten Greve, Anthony Boardman
(eds.), International Handbook on Public-Private Partnership, Edward Elgar, 2011
Nowag, Julian - Case C-113/07P Selex Sistemi Integrati SpA v. Commission [2009] ECR I- 2207:
Redefining the Boundaries between Undertaking and the Exercise of Public Authority,
European Competition Law Review, 2010
Olykke, Grith Skovgaard - How does the Court of Justice of the European Union pursue
competition concerns in a public procurement context?, (2011) 6 Public Procurement
Law Review
Oroveanu, Mihai - Concesiunea serviciului public, Studii de drept românesc 2/1995
Perée, Eric, Välilä, Timo - A Primer on Public Investment in Europe, in Gerd Schwartz, Ana
Corbacho, Katja Funke (eds.), Public Investment and Public-Private Partnerships.
Addressing Infrastructure Challenges and Managing Fiscal Risks, International
Monetary Fund, Palgrave Macmillan, 2008
Pijnacker Hordijk, Erik, Meulenbelt, Maarten - A bridge too far: why the European
Commission's attempts to construct an obligation to tender outside the scope of the
Public Procurement Directives should be dismissed, (2005) 3 Public Procurement Law
Review
Podhraški, Dejan - Real Options in Public-Private Partnerships, European Procurement and
Public Private Partnership Law Review 3/2014
Poiares Maduro, Miguel - The Chameleon State: EU Law and the Blurring of the
Private/Public Distinction in the Market, Revista Română de Drept European no.
6/2010
Pollitt, Michael - Learning from UK Private Finance Initiative experience, in Graeme Hodge,
Carsten Greve (eds.), The Challenge of Public-Private Partnerships. Learning from
International Experience, Edward Elgar, Cheltenham, 2005
Priess, H.-J. - The rules on exclusion and self-cleaning under 2014 Public Procurement
Directive, 2014, 23 (3) Public Procurement Law Review
Racca, Gabriella, Cavallo Perin, Roberto - Material Amendments of Public Contracts during
their Terms: From Violations of Competition to Symptoms of Corruption, European
Procurement and Public Private Partnership Law Review 4/2013
Rapp, Julia, Kleiner, Thibaut - Infrastructure Financing: the new Frontier in the Application
of State Aid Rules, 2013, 1 Public Procurement Law Review,
27
Rațiu, Monica A. - Considerations on Institutionalised Public-Private Partnership, in Public-
Private Partnership Romanian Law Review no. 1/2012
Rațiu, Monica A. - New perspectives in the prioritisation of public investments, Romanian
Public-Private Partnership Law Review no. 6/2013
Rațiu, Monica A. - Considerations on the duration of the concession contract, Romanian
Public-Private Partnership Law Review, no. 9/2014
Rațiu, Monica A. - Modificarea contractului de achiziție publică în temeiul noii directive
clasice, in E. Bălan, C. Iftene, M. Văcărelu (eds.), Administrația publică în situații de
criză, Ed. Wolters Kluwer, Bucharest, 2015
Risvig Hansen, Carina - Defining a Service Concession Contract. Will the Proposed New
Definition of Service Concession Contracts Increase Legal Certainty in the Field of
Concessions?, in G.S. Olykke, C. Risvig Hansen, C. Tvarno (eds), EU Public Procurement
– Modernisation, Growth and Innovation: Discussions on the 2011 Proposals for
Procurement Directives, Djøf Publishing, 2012
Sanchez Graells, Albert - What Need and Logic for a New Directive on Concessions,
Particularly Regarding the Issue of their Economic Balance?, European Procurement
and Public Private Partnership Law Review 2012
Sanchez-Graells, Albert - Prevention and Deterrence of Bid Rigging: A Look from the New
EU Directive on Public Procurement, in G. Racca and C. Yukins (eds), Integrity and
Efficiency in Sustainable Public Contracts, Bruylant, Brussels, 2014
Sanchez-Graells, Albert - Public Procurement: A 2014 updated overview of EU and national
case law, e-competitions, 2014
Sanchez Graells, Albert - Public Procurement: A 2015 updated overview of EU and national
case law, e-competitions, 2015
Sanchez-Graells, Albert - Public Procurement and Competition: Some Challenges Arising
from Recent Developments in EU Public Procurement Law, in Christopher Bovis,
Research Handbook on EU Public Procurement Law, forthcoming (2016)
Sebeni, Aladar - Noțiunea și încheierea contractului de concesiune, Dreptul 8/1999
Shaoul, Jean - The Private Finance Initiative or the public funding of private profit? in Graeme
Hodge, Carsten Greve (eds.), The Challenge of Public-Private Partnerships. Learning
from International Experience, Edward Elgar, Cheltenham, 2005
Skilbeck, J. - Just when is a public body an „undertaking”? Fenin and BetterCare compared,
Public Procurement Law Review, 2003
Smith, Susie - Comune di Ancona v. Regione Marche (C-388/12). EU funded project: when do
changes amount to a „substantial modification” under the European Regional
Development Fund rule? Consideration of the requirement for a competition for the
28
award of a concession contract in the context of EU funded projects, (2014) 2 Public
Procurement Law Review
Sousa Monteiro, Rui - Risk management, in Graeme Hodge, Carsten Greve, Anthony
Boardman (eds.), International Handbook on Public-Private Partnership, Edward
Elgar, 2011
Spears, Suzanne - Making way for the public interest in international investments agreements,
in Chester Brown, Kate Miles (eds.), Evolution in Investment Treaty Law and
Arbitration, Cambridge University Press, 2011
Tandberg, Eivind - Budgeting of Public Investments, in Gerd Schwartz, Ana Corbacho, Katja
Funke (eds.), Public Investment and Public-Private Partnerships. Addressing
Infrastructure Challenges and Managing Fiscal Risks, International Monetary Fund,
Palgrave Macmillan, 2008
Telles, Pedro - The Good, the Bad, and the Ugly: The EU’s Internal Market, Public
Procurement Thresholds, and Cross-border Interest, (2013) 1 Public Contract Law
Journal
Treumer, Steen - Contract changes and the duty to retender under the new EU public
procurement Directive, (2014) 3, Public Procurement Law Review
Treumer, Steen - Transfer of contracts covered by the EU public procurement rules after
insolvency, (2014) 1 Public Procurement Law Review
Treumer, Steen - The Discretionary Powers of Contracting Entities—Towards a Flexible
Approach in the Recent Case Law of the Court of Justice (2006) 15 Public Procurement
Law Review
Troels Poulsen, Sune - The possibilities of amending a public contract without a new
competitive tendering procedure under EU law, (2012) 5 Public Procurement Law
Review
Tvarno, Christina D. - A critique of the Commission's interpretative communication on
Institutionalised Public-Private Partnerships, (2009) 1 Public Procurement Law
Review
Vincent-Jones, Peter - The regulation of contractualisation in quasi-markets for public
services, Public Law, 1999
de Vries, Piet - The modern public-private demarcation. History and trends in PPP, in Piet de
Vries, Ettiene Yehoue (eds.), The Routledge Companion to Public-Private Partnerships,
Routledge, 2013
Walsh, Andrew - A legal perspective on risk management in public-private partnership, in
Stephen P. Osborne (ed.), Public-Private Partnerships. Theory and practice in
international perspective, Routledge 2000
29
Wettenhall, Roger - The public-private interface: surveying the history, in Graeme Hodge,
Carsten Greve (eds.), The Challenge of Public-Private Partnerships. Learning from
International Experience, Edward Elgar, 2005
Williams, Rhodri - The Commission Interpretative Communication on the application of
Community law on Private Procurement and Concessions to Institutional Public Private
Partnerships (IPPPs), (2008) 4 Public Procurement Law Review
Zucker, J.S. - The Boeing Suspension: Has Increased Consolidation Tied the United States
Department of Defence's Hands?, Public Procurement Law Review, 2004
Lucrări de cercetare, documente oficiale, rapoarte
Hemming, Richard (ed.), Public-Private Partnerships, Government Guarantees, and Fiscal
Risk, International Monetary Fund publications, 2006
Irwin, Timothy - Government Guarantees: Allocating and Valuing Risk in Privately Financed
Infrastructure Projects, World Bank Publications, 2007
Laursen, Thomas, Myers, Bernard - Public Investment Management in the New EU Member
States. Strengthening Planning and Implementation of Transport Infrastructure
Investments, World Bank Working Paper 161, 2009
Sanchez-Graells, Albert - Distortions of Competition Generated by the Public (Power) Buyer:
A Perceived gap in EC Competition Law and Proposals to Bridge It, University of
Oxford Centre for Competition Law and Policy, Working Paper CCLP (L) 23, 2009
Sanchez-Graells, Albert - The difficult balance between transparency and competition in public
procurement: Some recent trends in the case law of the European Courts and a look at
the new Directives, 2013 University of Leicester School of Law Research Paper No. 13-
11
Sanchez Graells, Albert - The continuing relevance of the general principles of EU public
procurement law after the adoption of the 2014 Concessions Directive, University of
Leicester School of Law Research Paper No. 15-12
Trepte, Peter - Transparency and Accountability as Tools for Promoting Integrity and
Preventing Corruption in Procurement: Possibilities and Limitations, OECD Paper
2005
European Public Private Partnership Expertise Centre (EPEC)
EPEC - EU Funds in PPPs, June 2012
30
EPEC - Risk Distribution and Balance Sheet Treatment. Practical Guide, second edition,
November 2014
EPEC - New Eurostat rules on contracts that fund the major part of availability payments using
tolls collected by or on behalf of the government. The case of the SCUT motorway contracts in
Portugal
EPEC - The financial crisis and the PPP market. Potential remedial actions
EPEC - Value for Money Assessment. Review of approaches and key concepts, March 2015
EPEC - Eurostat Treatment of Public-Private Partnerships
EPEC - Guide to guidance. How to Prepare, Procure and Deliver PPP Projects
EPEC - Role and Use of Advisors in preparing and implementing PPP projects, March 2014
EPEC - Termination and Force Majeure Provisions in PPP Contracts. Review of current European
practice and guidance, March 2013
European Commission
Communication of the Commission on certain legal aspects concerning intra-EU investments,
JOUE C220, 19.07.1997
European Commission Guidelines on the Effect on Trade Concept in Arts 81 and 81 of the
Treaty (2004), OJ C 101/81
Green Paper on public-private partnership and Community law on public contracts and
concessions”, COM 2004/327
White Paper on services of general interest, COM 2004 374
Commission Interpretative Communication on the Community law applicable to contract
awards not or not fully subject to the provisions of the Public Procurement Directives (2006/C
179/02)
European Commission Interpretative Communication on the application of Community law on
Public Procurement and Concessions to Institutionalised Public-Private Partnerships (IPPP),
C(2007) 6661
European Commission Communication „Mobilising private and public investment for recovery
and long term structural change: developing Public Private Partnerships”, COM (2009) 615
final
Eurostat Manual on public deficit and debt data for the implementation of European System
of Accounts ESA 2010
31
Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD)
OECD - „Public Procurement: The Role of the Competition Authorities in Promoting
Competition” DAF/COMP/(2007)
OECD - „Policy Roundtable on the Construction Industry”, 2008
OECD - Public-Private Partnerships. In Pursuit of Risk Sharing and Value for Money, 2008
Competition and Procurement: Key Findings, OECD 2011
OECD Guidelines for fighting bid rigging in public procurement, 2009
Recommendation of the OECD Council on Fighting Bid Rigging in Public Procurement, 2012
OECD - Competition Law and Policy in Romania. A Peer Review, 2014
OECD - Arrangement on Officially Supported Export Credits, TAD/PG(2015)1
32
Anexa 3
Biblioteci către care a fost trimisă monografia până la data de 30 octombrie 2015
1) Uppsala Universitetsbibliotek, Juridiska biblioteket (Uj)
2) University of Manchester Library
3) UIO University of Oslo, Juridisk bibliotek
4) Universita di Torino, Biblioteca Federico Patetta del Dipartimento di Scienze
Giuridiche
5) Tel Aviv University, David J. Light Law Library
6) Princeton University Library, Firestone Library
7) Oxford University, Bodleian Law Library
8) Universita degli Studi di Milano, Biblioteca delle Facoltà di giurisprudenza e di lettere
e filosofia
9) London School of Economics, British Library of Political and Economic Science
10) Hertie School of Governance
11) Harvard University, Harvard Law School Library
12) Erasmus University Rotterdam - Universiteitsbibliotheek
13) EIPA, European Institute of Public Administration
14) Cambridge University Library
15) University of California Berkeley, Law Library
16) Universitat de Barcelona, CRAI Biblioteca