Nu pot sa trec nimanui -Marin Sorescu

Nu pot sa trec nimanuiDesaga asta cu steleCare mi-au ciuruit toate geamurile, Ca betele scapate prin piele in golulBatranei tobe.

Acum eu simt direct in coasteBuricele lor izvorandTot mai neintelese amprenteSi nu le mai pot trece nimanui.

Egale-ntr-o parte si-ntr-alta, Imi arata-n fata o singura directie, In care sa-mi fac miscarile mele, Afanand si arand aerulPentru buna digestie a frunzelor.

Iertati-mi deci mersul prea sigur, Acest avant, Cata vreme mai sunt asinulPropriei mele Dumnezeiri.

Voi cauta s-o duc cat mai solemnIn infinit, Sau cum ii zice orasului sfant, Calcand cu grija pe covoarelePline vesnic de prafulDumnezeilor anteriori.