LEGENDA BUBURUZEI

de EUGEN JIANU

Au iesit ghioceii albi, banduele galbene i toporaii albatri. Albinele i deretica stupul. Ca maine or sa iasa la treaba. Mieii zburda pe

pajitile abia dezgolite de nea. n ograda, gainile scurma i cotcodacesc. Toata lumea are treaba; nimeni nu sta degeaba.

Mangaiata de soare, buburuza cea mica i roie a ieit i ea din crapaturile scoarei copacului unde a stat pitita pana atunci. A facut ochii mari

i s-a uitat n jur. Aa cum statea pe scoara cenuie a copacului, parea o farama dintr-o

piatra preioasa roie. Avea i scaparari de rubin cand vreo raza o mangaia pe spate.

Buburuza s-a ntristat.

Ce mica i nensemnata sunt! Toate n jurul meu au un rost, numai eu nu.

Nimeni nu ma baga n seama!

Zicand acestea i-a desfacut larg aripile, lasandu-se purtata de-o boare de vant. Aa a ajuns pe prispa unei case, iar de acolo pe mana

unui copil care se juca.

Bunicule, s-a bucurat copilul, uite o buburuza. Ce gaza micua i dragalaa, i-o fi frig Dar de acuma, gata! Nu te mai necaji, buburuzo. Am sa te ncalzesc eu! Si copilul a

ridicat ncetior mana catre soare i-a mangaiat cu drag stropul rou care i nflorea palma. Apoi a suflat ncetior asupra-i. Hai du-te, buburuzo! ncalzete-te la soare! S-a bucurat buburuza. A neles ca, mica i nensemnata cum e, are i ea un rost pe lumea asta. E cea dintai gaza care se arata primavara.

E, cum s-ar zice, o vestitoare curajoasa