Dialectica subtilă a oratorului

Lucrare la retorică realizată de Budău Iosif Eduard, anul III

1. Antiteza

Gr. Antithesis = opoziție Definiție: Este figura de

gândire care constă în apropierea a doi termeni opuși pentru a pune mai bine în valoare aspectele lor.

Tipuri de antiteză

Structurală: vizează structura textului.

Ex: Epigonii de Mihai Eminescu este alcătuit pe baza anti-tezei între trecut şi prezent.

Punctiformă: cea redusă la un vers, sintagmă Ex :„Toate-s vechi şi nouă toate”.

La Bruyere caracteriza antiteza ca fiind opoziția a două adevăruri care se luminează unul pe altul. De exemplu:

„Vreme trece, vreme vine,Toate-s vechi și nouă vine…”.

(M. Eminescu, Glosă)

Antiteza este consideratã un trop în care transferul de sens se face prin antinomie (contradicție între doi termeni), opozitie sau contrarietate. Ironia, umorul, epitetul antitetic sau oximoronul, eufemismul sunt, în acest caz, subordonate antitezei.

2. Aluzia În limba latină allusio

înseamnă glumă, joacă. Definiție: Aluzia este figura

de stil care exprimă sau descrie un lucru lăsând să se înțeleagă alt lucru:

Ex: „Bate șaua să priceapă iapa”. Aluzia este cuvântul,

expresia sau fraza prin care se sugerează o idee, fără a o exprima direct.

A face aluzie la cineva sau ceva înseamnă a vorbi despre cineva sau ceva. Ea apare ca o comparație neexprimată pe deplin sau insuficient dezvăluită, ca un fel de alegorie care mai curând insinuează decât numește apropierea dintre cei doi termeni.

Aluzia trebuie să fie discretă spre a oferi ascultătorului plăcerea de a o dezvolta el însuși, dar, în același timp destul de transparentă, spre a nu risca să cadă în gol.

Categoriile aluziei:După origine și sens:Nominală (se sprijină pe

un nume)VerbalăLiterarăPoliticăSocială

După caracterul funcțional:De circumstanțăDe transferFormalăSimbolică

3. Comparația

Lat: Comparatio= Asemănare, împerechiere.

Definiție: Este o figură a gândirii constând în punerea în paralel a doi termeni, în temeiul unor asemănări, pentru a scoate în evidență aspectele unuia dintre ei.

Comparația constă, deci, în a apropia un obiect de un alt obiect străin, sau de el însuși, pentru a-l defini, al reliefa sau a-i dezvălui sensul, prin raporturi de „adecvare sau de neadecvare, de asemămare, sau de diferențiere”

• Ca figura de stil, comparația poate fi exprimată numai printr-un substantiv, însoțit de atribute și complemente. Gramatical, comparaţia se exprimă frecvent printr-un complement circumstanțial de mod. „Mustăcioara lui,/ Spicul grâului”.

Scopul Comparației• De a clarifica• De a demonstra

OrnamentalePoeticeOratorice

O idee abstractă

Tipuri de comparații

Comparația poate contribui considerabil la frumusețea discursului, fiind una din podoabele ei cele mai seducătoare. Ea poate, însă, atinge acest nivel numai dacă îndeplinește mai multe condiții: Să fie conformă cu natura subiectului și să

se potrivească;Să fie exactă și adevărată, nu în toate

privințele, ci numai în acelea pe care se bazează analogia;

Obiectul cu care comparăm să fie mai bine cunoscut decât cel pe care vrem să-l facem mai sesizabil;

Comparația să dezvăluie imaginației ceva nou, interesant, uimitor, în consecință, nimic josnic, vulgar sau banal;

Ceea ce este mai ales de dorit este ca raporturile să fie neașteptate, sensibile și ușor de perceput.