Cuvântul vieţiiAprilie 2014

"Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu

v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții!"

Vei dori să ştii când a spus Isus aceste cuvinte. Iată, el vorbeşte astfel înainte de a începe Pătimirea sa.

Atunci pronunţă un discurs de rămas bun, care constituie testamentul său, din care fac parte şi

aceste cuvinte.

Gândeşte-te, aşadar, cât de importante

sunt!

Dacă ceea ce spune un tată înainte de a muri, nu se uită niciodată, ce se va întâmpla cu cuvintele unui

Dumnezeu?Ia-le, atunci, foarte în serios şi să încercăm împreună

să le înţelegem în profunzime.

"Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii

pe alții!"

Isus este în pragul morţii şi ceea ce spune resimte din acest eveniment apropiat. Iminenta sa plecare cere, în mod deosebit, rezolvarea unei probleme. Cum poate să

facă el să rămână între ai săi ca să ducă mai departe Biserica?

Tu ştii că Isus este prezent, de exemplu, în acţiunile sacramentale: el se face prezent în Împărtăşania de la Sfânta

Liturghie.

Ei bine, Isus este prezent şi acolo unde se trăieşte iubirea reciprocă. Într-adevăr, el a spus: „unde doi sau trei sunt adunați în numele meu (iar lucrul acesta este

posibil prin iubirea reciprocă), sunt și eu acolo în mijlocul lor” (Mt 18,20).

Aşadar, în comunitatea a cărei viaţă profundă este iubirea reciprocă, el poate să rămână prezent în mod

eficace.

Iar prin intermediul comunităţii el poate să se reveleze lumii, poate să continue să influenţeze lumea.

Nu ţi se pare splendid? Nu îţi vine să trăieşti imediat această iubire împreună cu ceilalţi

creştini, semeni ai tăi?

Evanghelistul Ioan, care prezintă cuvintele pe care le aprofundăm, vede în iubirea reciprocă porunca prin

excelenţă a Bisericii, a cărei vocaţie este tocmai aceea de a fi comuniune, unitate.

"Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții!"

Imediat după aceea, Isus spune: „Prin

aceasta vor recunoaște toți că

sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții”

(In 13,35).

Aşadar, dacă vrei să cauţi adevăratul semn de autenticitate al discipolilor lui Cristos, dacă vrei să

cunoşti semnul lor distinctiv, trebuie să-l recunoşti în iubirea reciprocă trăită.

Creştinii se recunosc după semnul acesta. Iar dacă acest semn lipseşte, lumea nu-l va mai descoperi pe

Isus în Biserică.

"Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții!"

Iubirea reciprocă crează unitatea. Dar ce anume face unitatea?

"... Să fie una - Isus – pentru ca lumea să creadă..." (In 17,21).

Unitatea, arătând prezenţa lui Cristos, trage lumea după ea. Lumea în faţa unităţii,

în faţa iubirii reciproce, crede în El.

"Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții!"

În acelaşi discurs de rămas bun Isus spune că această poruncă este „a sa”.

Este a sa, deci îi este deosebit de scumpă.

Nu trebuie să o înţelegi pur şi simplu ca pe o normă, o regulă sau o poruncă pe lângă altele. Aici Isus vrea să-ţi descopere un mod de viaţă, vrea să-ţi spună cum să-ţi

organizezi viaţa.

Într-adevăr, primii creştini puneau această poruncă la baza vieţii lor. Sfântul Petru spunea:

„Mai presus de toate, să aveți o dragoste statornică între voi” (1 Pt 4,8).

Înainte de muncă, înainte de studiu, înainte de a merge la Sfânta Liturghie, înainte de orice activitate, verifică

dacă domneşte între tine şi cine trăieşte cu tine, iubirea reciprocă. Dacă este aşa, pe această bază, totul are

valoare. Fără acest fundament nimic nu-i este plăcut lui Dumnezeu.

Isus îţi spune că această poruncă este „nouă”. „Vă dau o

poruncă nouă”.Ce vrea să spună?

Poate această poruncă nu era

cunoscută?Nu.

„Nouă” înseamnă făcută pentru

„timpurile noi”.Despre ce este vorba,

deci?

Vezi: Isus a murit pentru noi. Deci ne-a iubit în

măsura extremă. Dar ce fel de iubire era iubirea sa? Cu siguranţă nu era

ca iubirea noastră. Iubirea sa era şi este o

iubire „dumnezeiască”. El spune: „Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine, așa v-am

iubit și eu pe voi”(In 15,9). Aşadar, ne-a iubit cu aceeaşi iubire cu care

se iubesc El şi Tatăl.

Şi cu aceeaşi iubire trebuie să ne iubim noi unul pe altul, pentru a realiza porunca cea „nouă”.

Însă o iubire ca aceasta, tu, ca bărbat sau femeie, nu ai.

Dar stai liniştit, deoarece ca şi creştin o primeşti. Şi cine ţi-o va da? Duhul Sfânt o revarsă în inima

ta, în inimile tuturor credincioşilor.

Există, atunci, o afinitate între Tatăl, Fiul şi noi creştinii datorită unicei iubiri dumnezeieşti pe care o posedăm. Această iubire ne inserează în Preasfânta Treime. Această iubire ne face fii ai lui Dumnezeu.

Datorită acestei iubiri cerul şi pământul se leagă împreună ca de un mare curent. Datorită acestei iubiri

comunitatea creştină este condusă în sfera lui Dumnezeu iar realitatea divină trăieşte pe pământ acolo unde

credincioşii se iubesc.

Nu ţi se pare dumnezeieşte de frumos acest lucru şi extraordinar de fascinantă viaţa creştină?

Text de: Chiara LubichPublicat în Città Nuova 1980/8, pp.40-41.

***Cuvântul Vieții este tradus în 96 de limbi și ajunge la milioane de persoane

în toată lumea imprimat, prin intermediul radioului, TV sau internet.Pentru mai multe informații: www.focolare.org

Varianta electronică tradusă în diferite limbi este publicată pe www.santuariosancalogero.org

"Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu

v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe

alții!" (In 13, 34)