Cu o usoara nostalgiede Nichita StanescuCu cat se-nsera peste arborii rari,cu atat incepeau sa lumineze mai tareinimile noastre de hoinari,cautatorii pietrei filozofale.Totul trebuia sa se transforme in aur,absolut totul:cuvintele tale, privirile tale, aerulprin care pluteam, sau treceam de-a-notul.Clipele erau mari ca niste lacuride campie,si noi nu mai conteneam traversandu-le.Ora isi punea o coroana de nori, liliachie.Ti-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gandule?