Aniversare Gânduri pentru - basilica.ro · Biserică, cum trimite cuvinte de apreciere și de...

Post on 02-Sep-2019

1 views 0 download

Transcript of Aniversare Gânduri pentru - basilica.ro · Biserică, cum trimite cuvinte de apreciere și de...

6Duminică, 1 octombrie 2017

Aniversare

Sunt oameni născuți să fieconducători. PreafericitulPărinte Daniel este certunul dintre aceștia. Într-unfel, întreg parcursul săuprealabil de pregătire șicreștere umană șiprofesională pare a fi fostunul anume destinat unuiviitor Patriarh. Aveacalitățile care să-l impunăpentru aceastăresponsabilitate. De altfel,s-a vorbit despreposibilitatea acestui„destin” cu mult înaintechiar de a deveni monahși ierarh. A fost de la bun început devotat total slujirii lui Hristos și cauzei Bisericii.

Costion Nicolescu

P atriarhul Daniel areîn ochii mei și în ini-ma mea un mareatu: girul Părintelui

Dumitru Stăniloae! A ajuns lacunoașterea mea prin intermediulacestuia. Eram acasă la Părintele,de Sfântul Dimitrie sau de vreoaniversare de a sa, și printre mul-tele telefoane de felicitare apăreași cel din partea actualului Pa-triarh, aflat pe atunci la serioasestudii prin cele străinătățuri. Chi-pul Părintelui se lumina, păstrândlumina aceea, anume, și după ceconvorbirea se încheia: „Era Da-niel Ciobotea…”, ne lămurea el,bucuros. Îl socotea principalasperanță a teologiei universitareromânești… Mare era dragul Pă-rintelui pentru viitorul Patriarh,dar, după cum s-a dovedit, cu asu-pra de măsură, și al acestuia pen-tru părintele. A făcut enorm pen-tru valorificarea lucrării inegala-bilului teolog al veacului trecut,începând cu atribuirea numeluipărintelui Facultății de Teologiede la Iași, continuând cu organi-zarea de prestigioase manifestăriștiințifice interne și interna -ționale, sfârșind cu editarea opereisale în integralitatea ei.

Câteva întâlnirimemorabile

Am stat în câteva rânduriaproape de patriarhi; am avut tot-deauna o senzație specială. DePatriarhul Teoctist, îndeosebi cuocazia construirii în campusul Po-litehnicii a Bisericii „Sfântul Gri-gorie Palama”, dar nu numai.Cred că avea o părintească duioșiepentru mine… De Patriarhul Bar-tolomeu în două rânduri, în Fa-nar. M-a surprins plăcut prin la-tura sa umană, prin simplitateași firescul cu care lasă să răzbatăpărintele duhovnicesc de dincolode rangul său atât de înalt, im-plicând o atât de copleșitoare res-ponsabilitate. Aș putea să-l adaugși pe Patriarhul Romei, în preajmacăruia am ajuns cu prilejul recep -ției date în onoarea lui de Patriar-hie. Era de-acum „un bătrân atâtde simplu, după vorbă, dupăport”… Unul de-ai noștri, se puteaspune cu puțină îndrăzneală. În

ciuda slăbiciunii tru pești acute,sufletul lui lumina intens, răzbă-tând mai presus de determinareaconfesională.

Cu Patriarhul Daniel nu amavut decât un foarte scurt astfelde prilej, când, la sfințirea picturiide la Biserica „Sfântul GrigoriePalama”, mi-a înmânat, din fațaușilor împărătești, o diplomă. Așevoca însă câteva prilejuri cândi-am ajuns în preajmă, înainte săfie Întâistătător al Bisericii noas-tre.

Primul datează din perioadaPieței Universității, în primăvaraanului 1990. Preasfințitul Sera-fim, pe atunci proaspăt Episcop-vicar la Sibiu, fusese invitat, înfruntea unei delegații, la Moscova,la o întâlnire ecumenică de an-vergură. Era previzibil să fie în-trebat despre poziția Bisericiinoastre în legătură cu „fenome-nul”. Trăind în provincie și fiindo fire mai retrasă, Prea sfințitulnu știa decât foarte puține, maimult prin intermediul deformantal media. Eram la el, la PalatulPatriarhal, când Preasfințitul Daniel, și el tocmai uns Episcop-vicar la Timișoara, în Banatul na-tal, l-a luat să-l ducă în piață, casă vadă cu ochii lui tot ceea ceeste acolo și să vorbească la Mos-cova pe baza unei experiențe directe. Au mers cu o mașină aPatriarhiei și m-au luat și pe mine

cu ei. Prea sfințitul Serafim a datsă se suie în față. PreasfințitulDaniel i-a explicat că întotdeauna,conform protocolului, cel cu rangulmai înalt stă în spate. Avea fațăde colegul lui un aer prietenesc,îl înconjura cu o delicată grijăfrățească. Oarecum de frate maimare. Sigur, din aceasta răzbăteași preocuparea pentru o bună șicorectă situare a Bisericii, într-operioadă când conducerea ei eradestul de timorată și lua cu difi-cultate decizii în chestiuni sensi-bile din punct de vedere politic șisocial.

Al doilea moment s-a petrecutla Iași, la prăznuirea hramuluiCuvioasei Paraschiva din 1992,când am fost trimis de Horia Ber-nea cu o echipă de cercetători dela Muzeul Țăranului ca să urmă-rim proclamarea solemnă a câ-torva canonizări. În ajun, a ieșit,simplu, din biserică, oarecum in-cognito, și a inspectat puzderiade tarabe cu materiale de colpor-taj. Voia să se asigure că totuleste sub control, că nu se strecoarăobiecte sau tipărituri sub un nivelminim de acceptabilitate. L-amurmărit îndeaproape. Chiar dacăn-a făcut întocmai ca El, mi-amin-tea, într-un fel, de Mântuitorulcare a răsturnat tarabele zarafilorși vânzătorilor ce pângăreau Tem-plul cu negoțul lor. Asta mi-a plă-cut. Până în zilele noastre, ba par-

că din ce în ce mai mult, manifes-tările Bisericii și pangarele suntpiratate și poluate de tot felul debrizbizuri rizibile venite de aiureași scăpate unui control selectiv,în timp ce valori reale din patri-moniul cultural-artistic al Bisericiinoastre rămân ignorate.

În sfârșit, o altă întâlnire pro-vine din anul 1997 sau 1998, dinvremea când realizam la RadioRomânia Cultural emisiunea bi-mensuală „Invitatul special” pen-tru domeniul religie. Am profitatde prezența ÎnaltpreasfințituluiMitropolit la București, la un Si-nod, și l-am invitat. A acceptat cubunăvoință. A fost o întâlnire ex-trem de caldă. A răspuns la în-trebări cu multă vervă, era într-obună formă spirituală și plin debună dispoziție. Trebuie să se știecă dincolo de chipul său sever șioarecum viforos, relativ imobilcând apare în spațiul public, seaflă un om cald, cu deschiderecomunicațională. Un conviv stră-lucitor, agreabil, spiritual, cusimțul umorului.

Tușe de portret

Părintele Patriarh Daniel adobândit o solidă cultură teolo-gică și o remarcabilă deschidereîntru cele ale culturii generale.Este dotat cu minte limpede șiinteligență specifică unei lucrări

rodnice în Biserică. Are capaci-tatea de a lua deciziile potrivite,inclusiv în situații critice, și dea impune ducerea la bun sfârșita acțiunilor inițiate. Nu existăpentru Preafericirea Sa no -țiunea de proiect abandonat saueșuat. Este un om caracterizatde neodihnă și cu dorința de aavea totul sub control, astfel în-cât să fie excluse pe cât posibilderapajele, iar când ele totușiapar, să fie gestionate cuînțelepciune, pentru ca presti-giul Bisericii să nu aibă de su-ferit. Și, într-adevăr, se poatespune că nimic important nu semișcă în Biserica noastră fărăcunoștința, analiza și binecu-vântarea Preafericitului PărintePatriarh Daniel. Este tot timpulîn lucrare, o lucrare pe care ovrea molipsitoare. Prin aceastărâvnă neobosită poate deveniunora incomod. Mai mult decâtprin orice directivă, se impune,atât colaboratorilor proximi, câtși celor mai depărtați, din celemai mici parohii, prin exemplulsău de abnegație.

După venirea sa în scaunulpatriarhal, întreaga noastră Bi-serică a devenit ca un stup, stră-bătând din ea un soi de zumzetde harnică și necontenită lucrareadministrativă și socială, fără carânduiala liturgică să aibă de su-ferit. Dimpotrivă! El însuși par-ticipă, exemplar, la viața litur-gică. Este admirabilă, de pildă,implicarea sa monahală în slujireîn prima și în ultima săptămânăa Postului Mare. Discursul săuteologic este impecabil. Într-unan, în Săptămâna Patimilor, amfost „blocat” acasă pentru supra-vegherea unor nepoți mai mititei.Mă uitam la Denii pe TRINITASTV. Părintele Patriarh a cuvân-tat în anul acela în fiecare searăși, nu fără spontană admirație,am remarcat că nu pot găsi nicio fisură în discursul său, nimicde „umplutură”.

Este de apreciat atenția safață de oameni de valoare dinBiserică, cum trimite cuvintede apreciere și de încurajare lasărbătoriri sau cuvinte de mân-gâiere și compătimire la pleca-rea lor din această lume. Esteremarcabilă poziția înțeleaptăpe care Biserica noastră, cucontribuția determinată a Pa-triarhului, a adoptat-o la întâl-niri internaționale, fie ele „ecu-menice”, panortodoxe sau bila-terale. Animat totdeauna de spi-rit irenic, manifestând echili-bru, mărturisind și apărândneștirbit adevărul de credință,Preafericitul încearcă să con-struiască punți rezistente, do-vedindu-se deschis întru comu-nicare fraternă și promovândlimpede valorile ideatice și idea-lurile valoroase. În felul acestaau putut fi depășite multe punc-te de impas.

A fost un vis al multor creștinilaici ca Biserica să aibă propriilemijloace media. Există acum unîntreg „trust”, Centrul de Presă,cu realizări demne de remarcat.Editura Patriarhiei, de asemenea,a sporit mult numărul și calitateaaparițiilor.

Gânduri pentru

Într-adevăr, se poatespune că nimicimportant nu se mișcăîn Biserica noastră fărăcunoștința, analiza șibinecuvântareaPreafericitului PărintePatriarh Daniel. Estetot timpul în lucrare, olucrare pe care o vreamolipsitoare. Prinaceastă râvnăneobosită poatedeveni unoraincomod. Mai multdecât prin oricedirectivă, se impune,atât colaboratorilorproximi, cât și celormai depărtați, din celemai mici parohii, prinexemplul său deabnegație.

7 Duminică, 1 octombrie 2017

Aniversare

Tot timpul în linia întâi a frontului credinței

Condiția unui Patriarh este ceaa unui înalt dregător, dar cu multmai complexă și complicată decâta unui conducător lumesc de rangoricât de înalt. Patriarhul nu esteun simplu „șef”, numai un slujbașnăimit, ci un slujitor, în cel maiînalt grad, hărăzit. Slujitor…Cerințele și aștep tările în legăturăcu un Patriarh sunt maximaliste.Atât în plan social, cât și în celspiritual. Este bine că este așa,lucrul acesta dovedind că oamenii,fie ei credin cioși sau mai puțincredin cioși, au o conștiință clarăa imperativului sfințeniei în Bi-serică. Patriarhul, în măsură maimare decât orice alt cleric, nu-șimai aparține. Este, practic, tottimpul în linia întâi a frontuluicredinței, mereu sub observație,mereu expus. Nu prea are timp șispațiu de odihnă. Patriarhul este,într-o măsură, răspunzător pentrudestinul fiecărui creștin. Dar nunumai, ci și pentru cel al uneientități vaste și importante la sca-ra istoriei: neamul românesc.

În același timp, trăiește cuconștiința că este reprezentativ,că tot ceea ce face, bun sau rău,se răsfrânge cu mai mult impactasupra ima ginii și lucrării Biseri-cii. Trebuie să aibă știința de a-șialege sfetnicii, să pună oamenipotriviți la locuri potrivite. Să aibăautoritate și să impună respectfără să abandoneze exprimareaiubirii, fără să devină dictatorial.În general, un conducător inspiră,deodată, teamă și iubire. Chiar șiDumnezeu! Totul este ca dragos-tea să prevaleze asupra fricii. Suntsituații care cer flexibilitate. Areo nevoie absolută de cumpănireîn toate acțiunile și în toate spu-sele. Să nu fie o diferență vizibilă,supărătoare, între cuvintele saleși faptele sale. Să spună în așa felîncât să-i ajungă mesajul limpedela păstoriții săi și să lucreze în ei.Să-și păstreze o minimă smerenie.Și astfel să se plece și spre valorileumane smerite, mai puțin vizibile,dar devotate cauzei Bisericii. Să-ițină la distanță pe lingușitori șipe oportuniști. Să stingă din fașăorice pornire spre un „cult alpersonalității”. Să fie un om al ru-găciunii. Să fie viu! Să dea curajși încredere credincioșilor. Să ră-mână un propovăduitor credibilal bucuriei și atunci când are ne-cazuri proprii. Să știe să culeagăce este profitabil și valorificabil șidin mătrăguna criticilor nedrepte(în doze foarte mici, multe veninuripot deveni leacuri!). Să nu-i fieteamă de cei care-l atacă, dar nu-mai știind că are Adevărul de par-tea sa. Pe Adevărul-Hristos! Săfie gata să intre misionar în casacelor păcătoși, să-i invite la masăpe cei care-l critică, să asculte șisă adopte, când este cazul, opiniiîn contradicție inițial cu ale sale,dar care s-ar putea să fie mai ju-dicioase. Și mai presus de toate șipoate cel mai greu lucru, să deafiecărui credincios senzația de pă-rinte duhovnicesc dedicat. În Bi-serica noastră, clericilor le spunempărinți, cu conștiința faptului că

asta este menirea lor supremă. Sănască, să crească, să ocroteascăfii duhovnicești pe parcursul lorspiritual întru izbândire eshato-logică. Ideal ar fi să nu fie receptatnumai ca „Patriarhul nostru”, ciși, la scara cât mai multor creștini,ca „Patriarhul meu”. În chip pre -eminent, un patriarh, care-și iaîn serios menirea slujirii sale, estechemat la necontenită și vizibilăîmbunătățire spirituală și depășirede sine. Un patriarh nu este unsfânt, dar toți se așteaptă ca el săfie mereu, cât îi stă în putință, pedrumul care duce la sfințenie.Unele deziderate vor fi fost înde-plinite într-o măsură mai mare,altele într-una mai mică. Vor fiexistând și accidente pe parcurs,uneori și victime colaterale. Tot-deauna mai sunt lucruri de în-dreptat… Cu sine și împrejur. Im-portant este să te afli stăruitor pedrumul anevoios al bunelor îm-pliniri.

O complicată „fișă a postului”

Sunt momente când mă gân-desc cu dorință de înțelegere șicu duioșie la omul care este pa-triarhul. Înainte de înalta slujirearhierească a fost și rămâne omul,cu datele sale personale, cu cares-a născut, pe care le-a cultivat șicare, oricât de remarcabile ar fi,

nu reușesc niciodată să-imulțumească pe toți. La un mo-ment dat, omul a întâlnit chemărisacerdotale. Tot mai înalte, pânăla cea mai înaltă. A fost preafericitcu ascultarea supremă în Biserică.Cu o ascultare, așadar… Ce a fostînainte și ce se petrece după acestmoment cu omul? În ce măsurăel, omul, cu simplitatea și com-plexitatea lui, cu tot ce are indi-vidual, dat anume de Dumnezeu,cu sufletul lui unic, poatesupraviețui exercitând o funcțiecare are o „fișă a postului” multmai complicată decât oricare alta,ea presupunând însoțirea cât maiapropiată cu Hristos și un bundozaj, maxim roditor, al îmbinăriidarului cu harul.

Mă mai gândesc la serile pa-triarhului. Când s-au stins toateluminile în Palat, când toți cola-boratorii s-au retras la casele sauchiliile lor. La ceasurile când ră-mâne singur cu el însuși și cuDumnezeu, cu gândurile sale, dupăpreamultul timp în care a fost îm-bulzit de oameni și de probleme.Căci, pe de o parte, există aceastăcontinuă prezență în jur a unorași a altora, iar pe de alta, deloc pa-radoxal, apare un spor de singu-rătate. Singurătatea apăsătoare aconducătorului… O anumită izo-lare… Până la urmă, bilanțul celmai exigent și mai aspru este acelape care-l faci, cu sinceritate maxi-

mă, în fața lui Dumnezeu și a pro-priei conștiințe.

Mă mai gândesc la disparițiaposibilității micilor gesturi inocen-te, din cele care dau farmec vieții.A unei plimbări solitare liniștitepe o alee de parc. Sau la malul mă-rii… A intrării într-o librărie, nutotdeauna pentru a cumpăra, cipentru a răsfoi. A frecventării uneibiblioteci. A asistării discrete laun eveniment cultural. A intrăriicu un prieten apropiat într-un localpierdut și simpatic, ca să bei înpace o cafea sau bere. Pe toate leva fi avut mai înainte de a îmbrăcaveșmântul monahal. Acum nu maieste timp pentru ele, trebuie să sededice cu totul, trup și suflet, zi șinoapte, cauzei Bisericii…

În mod sigur, patriarhul ră-mâne și el om. Are doruri și nos-talgii, are preferințe și tânjiri, aredureri și suferințe, are nevoie deprietenie și de înțelegere, de sim-patie și de compasiune… Pe toatele păstrează în el, căci foarte greule-ar putea împărtăși acum apro-piat cu cineva… Orice gând bunîi va face bine, chiar așa neștiutcum va fi fiind cel mai adesea.

Omul „mereu de veghe și în priveghere” pentruneamul său

Un patriarh este deodată per-soană și instituție. La ceas ani-

versar, în cazul oricărui om sescot în evidență cele bune, îm-plinirile. În cazul unei instituții,se face bilanțul, se deconteazărezultatele în raport cu ceea ces-a investit, se pun în balanțăcele bune, cele mai puțin bune,precum și neîmplinirile, năzuin -țele. În cazul Administrației Pa-triarhale, lucrul acesta îl vor faceorganisme ale Bisericii noastre.Tot felul de analize și sinteze re-capitulative vor apărea în presabisericească și se va putea con-stata cât de bogat este portofoliulde realizări al celor 10 ani de pa-triarhat sub Preafericitul PărinteDaniel. Cele mai multe dintrelucrările Bisericii rămân pentrulumea largă de taină. Media estemult mai orientată spre scandal,spre tratarea ieșirilor în decor.În general, dar cu o plăcere dia-bolică atunci când este vorba deBiserică. Cei care sunt în Bise-rică și atenți la ceea ce se petreceîn cadrul ei îi știu lucrarea și oapreciază în consecință. Nu toatesunt pe gustul tuturor, nu toatesunt în chipul cel mai fericit re-zolvate, dar trebuie ținut cont căceea ce se întâmplă în Bisericăeste rezultanta a multor vectoriumani și sociali și, în plus, poartăamprenta provocărilor timpuluinostru și a multor piedici șineputințe aferente. Cu toateacestea, în cele mai multe direcțiiși domenii, lucrarea Bisericii ră-mâne cu totul remarcabilă, in-credibilă prin cantitatea și cali-tatea realizărilor.

Asemenea profetului al căruinume îl poartă, Patriarhul Daniel, slujindu-L pe Dumne-zeu, se află și el, într-un fel, în-tr-o „groapă cu lei”, cea a lumiicontemporane, o lume în mareparte în curs de deconstruire,caracterizată de o sporire asim-ptotică a ispitelor (tot mai insi-nuante) și de o secularizare totmai accelerată. Dumnezeu estetot mai mult fie pus între paran-teze, fie trecut la „și altele”. Ca-lea de bună supraviețuire estesugerată tot de vechiul profet:„Dumnezeu a trimis pe îngerulSău și a astupat gura leilor, șiei nu mi-au făcut nici un rău,pentru că am fost găsit nevino-vat înaintea Lui, precum și înfața ta, rege, n-am făcut nici unrău!” (Daniel 6, 23).

Laudele excesive pot devenistânjenitoare și pot apărea ne-sincere. Nu este treaba crești -nilor să ridice statui. Li se ceresă iubească, să aprecieze lucra-rea aproapelui, să-i fie recunos-cător pentru ea, să-l sprijine pecât le este cu putință în conti-nuarea și rodirea ei. Să se roagepentru el! (Eu, când Patriarhuleste pomenit la ectenii, mă închinși împing un pic cu inima și cugândul pentru el.) Și atunci, estede observat și de mulțumit luiDumnezeu pentru faptul că ne-adat un Patriarh vrednic, probabilcel mai potrivit pentru vremurilecomplicate de acum. Corabia Bi-sericii este condusă cu siguranță,cu devotament, cu abnegație, cuinteligență, cu implicare, cu res-ponsabilitate. Asta în mod de-terminat și pentru că PatriarhulDaniel este mereu de veghe și înpriveghere. Fie să-l hrăneascăDumnezeu cu semințele cele bu-ne și aducătoare de rod bogat și,precum pe Daniel și pe cei treitineri, să-l arate mai frumos întoate cele decât pe cei hrăniți cumulte desfătări!

Patriarhul Daniel

Sfințire de Antimise în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” , 2 februarie 2010