Post on 05-Feb-2017
R O M Â N I A
JUDEŢUL TIMIŞ CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA privind aprobarea „Agendei principalelor manifestări cultural-artistice şi sportive”
Consiliul Judeţean Timiş, Având în vedere Raportul comun nr. 3716/02.04.2013 al Direcţiei Cooperare şi Informatică şi Direcţiei Buget Finanţe prin care se propune aprobarea ,,Agendei principalelor manifestări cultural-artistice şi sportive’’ finanţate din bugetul judeţului Timiş în anul 2013, şi Procesul verbal nr. 4039/09.04.2013 al Comisiei de selecţie a ofertelor culturale numită prin Dispoziţia Preşedintelui CJTimiş nr.79/03.04.2013 În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 442/1994 privind finanţarea instituţiilor publice de cultură şi artă de interes judeţean, republicată, Ordonanţa nr.9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultură finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, precum şi a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, şi Ordonanţa nr.51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale, În temeiul prevederilor art.91 alin.(5), pct. 4-6 şi art. 97 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată ,cu modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E: Art. 1. – (1) Se aprobă „Agenda principalelor manifestări cultural-artistice şi sportive’’ finanţate din bugetul judeţului Timiş în anul 2013, în limita sumei de 3200 mii lei, potrivit anexei 1 şi anexei 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. – Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al judeţului Timiş şi pe site-ul propriu şi, totodată, se comunică: - Direcţiei Buget - Finanţe ; - Direcţiei Cooperare şi Informatică; - Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Timiş. PREŞEDINTE,
Titu BOJIN
Contrasemnează: SECRETAR AL JUDEŢULUI TIMIŞ Maria URSOIU
Timişoara, la 30.04.2013
Nr. 53
ANEXA 1
la Hotărârea CJTimiş nr. 53 / 30.04.2013
Repartizarea sumei alocate pentru “Agenda principalelor manifestări cultural – artistice, sportive şi de tineret’’
în anul 2013
DIRECŢIA COOPERARE INFORMATICĂ Director Executiv
Hrenoschi Răzvan
Nr. Crt.
CAPITOLUL Repartizare sumă alocată pentru
activităţi culturale TI –T7 2013 Mii lei
T I
TOTAL CAPITOL: C.J.TIMIŞ ŞI INSTITUŢIILE DE CULTURĂ DIN SUBORDINEA ADMINISTRATIVĂ
497,0
T II
TOTAL CAPITOL: C.J.Timiş şi CONSILIILE LOCALE din JUD. TIMIŞ
465,0
T III
TOTAL CAPITOL: COLABORARE C.J.Timiş, cu comunităţile româneşti din alte ţări, parteneriate cu alte regiuni şi acţiuni pe D.K.M.T
256,0
T IV
TOTAL CAPITOL: COLABORARE CU ONG – uri şi ALTE INSTITUŢII DIN JUD. TIMIŞ
792,0
T V
TOTAL CAPITOL: COLABORARE CU ÎNVĂŢĂMÂNTUL UNIVERSITAR ŞI PREUNIVERSITAR DIN JUD.TIMIŞ
494,0
T VI
TOTAL CAPITOL: AGENDĂ SPORTIVĂ
363,0
T VII
TOTAL CAPITOL: JUDEŢUL TIMIŞ- SPAŢIU CULTURAL EUROPEAN, TIMIŞOARA – CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ
333
T VIII
TOTAL GENERAL: ,,AGENDĂ CULTURAL-ARTISTICĂ ŞI SPORTIVĂ’’ 2013
3200
ANEXA 2
la Hotărârea CJTimiş nr. 53 / 30.04.2013
,,AGENDA PRINCIPALELOR MANIFESTĂRI CULTURAL-ARTISTICE ŞI SPORTIVE” finanţate din bugetul judeţului Timiş în anul 2013 T I - MANIFESTĂRI CULTURALE REALIZATE DE INSTITUŢIILE DE CULTURĂ DIN SUBORDINEA ADMINISTRATIVĂ A C.J.TIMIŞ ŞI DE ALTE INSTITUŢII DE CULTURĂ PROFESIONISTE DIN JUDEŢUL TIMIŞ PRIN ,,AGENDA CULTURAL SPORTIVĂ ŞI DE TINERET’’ FINANŢATĂ DIN BUGETUL C.J.TIMIŞ PE ANUL 2013 Nr. Crt.
Denumirea manifestării culturale
Perioada-locul
desfăşurării manifestării
Suma aprobată
mii lei
Organizatori
1 Lumea Cărţii, revistă
consacrată activităţii bibliotecii Semestrial Sediul BJT
2,0 CJT BJT
2 Despre Eminescu, altfel Ianuarie Sediul BJT
0,0 CJT BJT
3 Litere-spectacol (materiale inedite, textul ca element de design, ca promovare culturală în spaţii necovenţionale)
Lunar Itinerant, spaţii inedite
1,0 CJT BJT
4 Expoziţii documentare cu personalităţi culturale
Lunar 12 expoziţii, Sediul şi Secţiile BJT
1,0 CJT BJT
5 Biblionet — concursuri de jocuri pe calculator pentru copii
Lunar, Sediul şi Secţiile BJT
1,0 CJT BJT IREX
6 Expoziţii de artă plastică, în colaborare cu artişti timişoreni şi studenţi ai Facultăţii de Artă
8 expoziţii Secţia de Arte „Deliu Petroiu”
0,6 CJT BJT
7 Cenaclul Text, primul cenaclu literar naţional din Timişoara
8 ediţii BJT
2,0 BJT CJT
8 Cercuri de Creaţie Literară; Lecţii tematice deschise (sau întâlniri formative cu personalităţi locale)
Trimestrial, Sediul şi Secţiile BJT
1,0 CJT BJT
9 Copii, elevi printre cărţi (proiecte de promovare a lecturii)
Permanent BJT
1,0 CJT BJT
10 Fototeca BJT urmăreşte constituirea unui fond de fotografii şi manuscrise, realizat de BJT, prin colaborarea cu scriitorii şi artiştii din acest
6 manifestări, Itinerant, spaţii inedite
2,0 CJT BJT
spaţiu 11 Albumul Fototeca BJT (album
cu o selecţie dintre cele mai ilustrative fotografii realizate cu ocazia acestor manifestări)
Iunie 1,5 CJT BJT
12 Carte „cu personalitate” — personalităţi de succes din cele mai diferite domenii participă la dezbateri cu elevi despre cărţile formatoare
Trimestrial Şcoli şi licee timişorene
1,0 CJT BJT
13 Timişoara noastră — expoziţii având ca temă minorităţile din Banat (colaborări cu diversele consulate ce se află în Timişoara: Germania, Austria, Ungaria etc.)
Trimestrial, BJT
1,0 CJT BJT
14 O lume-n jurul cărţii — materiale care implică promovarea patrimoniului BJT prin realizarea de manifestări şi publicaţii inedite, expoziţii ce evidenţează fondul de patrimoniu şi documentar al BJT.
Lunar, Galerii de artă, spaţii inedite
1,5 CJT BJT
Mitropolia Banatului
15 Prisma BJT — o temă de actualitate, din cele mai variate domenii, dezbătută în lumina cărţilor şi a informaţiilor existente în fondul Bibliotecii Judeţene Timiş. Participă elevi ai şcolilor/liceelor din Timişoara, lideri de opinie, artişti etc.
Lunar, Sediul BJT
0,8 CJT BJT
Instituţii de învăţă-
mânt gimnazial şi liceal
16 Ziua Femeii 8 Martie, Sediul BJT
0,0 CJT BJT
17 Săptămâna Naţională a Bibliotecilor
22-26 aprilie, Sediul BJT
1,0 CJT BJT
18 Multiplu de text Produse experimentale şi manifestări – textul ca element de design
Permanent Sediul BJT, spaţii inedite
1,5 CJT BJT
19 Ziua Europei 9 Mai, Sediul BJT
0,8 CJT BJT
20 „Ţintă vie”, Dezbateri publice periodice cu personalităţi dintre cele mai cunoscute din mass – media, educaţie, cultură, ştiinţ[ etc, care să participe la dialoguri pe teme de relevanţă locală şi naţională. Contactarea strategică a unor lideri de opinie, publicaţii culturale, emisiuni, posturi radio/TV de vârf, prin realizarea de acţiuni
Permanent BJT
3,0 CJT BJT
specifice consacrate lor din care să rezulte materiale media despre manifestările organizate de BJT. Realizarea anuală a unui volum care reflectă conţinutul manifestărilor.
21 Reclame-n clame – expoziţie de reclamă veche din fondul de presă al BJT
Semestrial Sediul BJT Spaţii inedite
1,0 CJT BJT
22 Ziua Copilului 1 Iunie, Secţia pentru Copii
2,0 CJT BJT
23 Ziua Timişoarei 3 August, Sediul BJT
1,0 CJT BJT
24 LitVest – Festival Anual de Literatură. Realizarea unui festival care să acorde premii de anvergură naţională personalităţilor de vârf pentru: cartea anului; opera în ansamblul ei şi revista culturală a anului. Propunem creşterea numărului invitaţilor şi a celui de secţiuni.
Septembrie Sediul BJT
2,0 CJT BJT
25 Carte străină veche din patrimoniul Bibliotecii Judeţene Timiş, partea a V-a
Ocotmbrie BJT
2,0 CJT BJT
26 Antologiile Bibliotecii Judeţene Timiş.
Semestrial BJT
1,0 CJT BJT
27 Zilele Bibliotecii Judeţene Timiş 23-27 Octombrie, Sediul şi Secţiile BJT
3,0 CJT BJT
28 Timiş inedit – un original ghid al judeţului Timiş
Noiembrie BJT
1,0 CJT BJT
29 Ziua Naţională a României 1 Decembrie BJT
1,0 CJT BJT
30 Timişoara, primul oraş liber 16 Decembrie BJT
1,0 CJT BJT
31 Sărbătoarea Crăciunului 20 Decembrie, Sediul BJT
1,0 CJT BJT
32 Lecturi Aprinse – 8 ediţii. Sesiuni itinerante de lectură, în spaţii inedite, efectuate, la propriu şi la figurat, într-o lumină alternativă (foc, torţe etc.)
8 ediţii, Lecturi itinerante, locaţii inedite
2,0 CJT BJT
33 Participare la târgurile naţionale şi locale de carte, cu stand propriu şi manifestări proprii (Gaudeamus, Bookfest)
Timişoara, Bucureşti etc.
1,0 CJT BJT
34 Timişoara, Capitală culturală Trimestrial 0,0 CJT*
Europeană (publicaţii, dezbateri, acţiuni de vânzare şi promovare)
BJT BJT
35 Semne de carte – locuri şi premiere. Realizarea de panouri amplasate în spaţii de maximă vizibilitate în comune şi oraşele judeţului, care să promoveze premiere locale, aspecte inedite şi semnificative ale istorie locului
Semestrial 1,6 CJT BJT
36 Pas şi popas - tabără de creație literară, care să reunească valori de vârf ale generaţiilor tinere. Locaţia, care urmează a fi aleasă, va fi una definitorie pentru Banatul timişean. Zona va fi consacrată cultural şi prin lucrările autorilor participanţi, reunite, ulterior, într-o antologie anuală.
Anual Trimestrul al III-lea
1,7 CJT BJT
TOTAL Biblioteca Judeţeană Timiş
46 46
1 Unirea Principatelor Române ianuarie 12,0 C.J.Timiş
C.C.A. J. Timiş Prefectura
Judeţului Timiş Primăria Mun.
Timişoara 2 Expoziţii reprezentative la CJ
Timiş 2013 1,0 C.J.Timiş
C.C. A. J. Timiş 3 Salonul Anual de Artă 2013 1,0 C.J.Timiş
C.C. A. J. Timiş 4 Turnee şi spectacole ale
formaţiilor CCAJ Timiş în străinătate, inclusiv participarea la simpozioane şi tabere internaţionale
2013 0,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
5 Turnee ale Ansamblului „Banatul” şi „Bujorul”, ale soliştilor vocali, corurilor, instrumentiştilor şi formaţiilor artistice din judet le festivaluri şi manifestări artistice interjudeţene şi naţionale
2013 2,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
6 Festivalul –Concurs „Lada cu Zestre”, ediţia a VII-a şi Gala Laureaţilor
2013 0 C.J.Timiş* C.C. A. J. Timiş
Primăriile din judeţul Timiş
7 Caravana culturală a CCAJ Timiş în judeţ
2013
0,0 C.J.Timiş* C.C. A. J. Timiş
Primăriile din judeţul Timiş
8 Revista „Timisiensis”- apariţie trimestrială inclusiv suplimentul:,,Epoca putea fi de aur”- M.Iordache
2013 3,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
9 Tipărire cărţi de specialitate, CD-uri, DVD-uri, etc.
2013 2,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
10 Laboratorul de creaţie coregrafică „Ionel Marcu”
2013 1,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
11 Atelierele de meşteşuguri tradiţionale pentru tineri
2013 1,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
Primăria Margina, Făget şi Tomeşti
12 Relaţii culturale bilaterale cu Serbia
2013 1,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
13 Parteneriat cu Institutul Cultural
al Românilor din Voivodina, Serbia
2013 2,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
I. C. R. V. 14 Relaţii Culturale Bilaterale cu
Ungaria 2013 1,0 C.J.Timiş
C.C. A. J. Timiş ICR, Localităţi
cu populaţie românească din Ungaria
15 Festivalul Folcloric „Topul Mărţişorului”
Martie 8,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
16 „8 martie” Martie 15,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
17 Festivalul Toacelor Aprilie 2,0 C.J.Timiş Mitropolia Banatului
Primăria Giroc C.C. A. J. Timiş
18 Festivalul „Cântecele Învierii” Aprilie - Mai 1,0 C.J.Timiş Mitropolia Banatului
C.C. A. J. Timiş 19 Sărbătoarea muncii 1 mai 2,0 C.J.Timiş*
C.C. A. J. Timiş MSB
20 Triplex Confinium Mai – iunie 0,0 C.J.Timiş* C.C. A. J. Timiş
Direcţia de Sport şi Tineret Primăria Beba
Veche, etc. 21 Tabără de creaţie coregrafică Trim. II / III 2,0 C.J.Timiş
C.C. A. J. Timiş 22 Ziua Eroilor Neamului Trim. II / III 1,0 C.J.Timiş
C.C. A. J. Timiş 23 „Sărbătoarea Junilor” Iunie 1,5 C.J.Timiş
Primăria Margina
C.C. A. J. Timiş 24 Tabără de creaţie literară şi
arte plastice Trim. II – Trim. III
1,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
25 Ziua Drapelului Iunie – iulie 1,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
Fanfara Pro Amicitia
26 Ziua Europei 9 mai 1,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
Prectura Judeţului Timiş
27 Ziua Imnului Iunie – Iulie 1,0 C.J.Timiş* C.C. A. J. Timiş
Prectura Judeţului Timiş
28 Stagiunea Estivală „Casa Bănăţeană”
Trim. III 6,0 C.J.Timiş* C.C. A. J. Timiş Muzeul Satului
Bănăţean Orchestra
Asociaţiei „Pro Amicitia”
29 Festivalul Etniilor iunie 0 C.J.Timiş* C.C. A. J. Timiş
30 „Săptămâna culturală a CCAJ Timiş”
Iunie 4,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
31 „Festivalul Inimilor” Iulie 1,0 C.J.Timiş* C.C. A. J. Timiş
Primăria Timişoara Casa de Cultură
Timişoara 32 „Nedeia Românilor” August 6,0 C.J.Timiş
C.C. A. J. Timiş 33 Târgul anual al meşteşugurilor
tradiţionale 2013 0 C.J.Timiş*
C.C. A. J. Timiş Primăria
Timişoara Casa de Cultură
Timişoara Muzeul Satului
Bănăţean 34 Festivalul Folcloric „Florile
câmpiei”, ed. I
Trim. II – III 2,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
35 Festivalul Naţional „Mariana Drăghicescu”
Trim. III - IV 8,0 C.J.Timiş C. J: Caraş –
Severin Asociaţia Culturală
„Mariana Drăghicescu”
C.C. A. J. Timiş 36 „Roadele toamnei” Septembrie –
Octombrie 2,0 C.J.Timiş
Muzeul Satului Bănăţean Direcţia Agricolă
C.C. A. J. Timiş 37 Ziua Armatei Octombrie 1,0 C.J.Timiş
C.C. A. J. Timiş 38 Festivalul de Teatru al
Cercurilor Militare, ed. a-XXI-a Trim. III – IV 1,0 C.J.Timiş*
C.C. A. J. Timiş Cercul Militar
Timişoara 39 Festivalul Fanfarelor Septembrie 5,0 C.J.Timiş*
Primăria Timişoara
Primăria Buziaş C.C. A. J. Timiş
40 Festivalul Coral „Cu noi este Dumnezeu – Dimitrie Stan”
Decembrie 2,0 C.J.Timiş Mitropolia Banatului
C.C. A. J. Timiş 41 Ziua Naţională a României Decembrie 2,0 C.J.Timiş
Prefectura Timiş
C.C. A. J. Timiş 42 Aniversarea a 24 de ani de al
Revoluţia de la Timişoara Decembrie 1,0 C.J.Timiş
C.C. A. J. Timiş 43 Festivitatea de Premiere a
sportivilor din Judeţul Timiş Decembrie 5,0 C.J.Timiş
Direcţia pentru Sport şi Tineret
44 Premiile „Pro Juventute” Decembrie 5,0 C.J.Timiş Inspectoratul
Judeţean Timiş C.C. A. J. Timiş
45 Premiile „Pro Cultura” Decembrie 4,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
46 Alaiul Colindătorilor Decembrie 5,0 C.J.Timiş Mitropolia Banatului
C.C. A. J. Timiş 47 Implementarea sistemului de
control managerial intern la primării - Proceduri
2013 Timişoara
7,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
48 Lugoj – studii monografice 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
49 Mic atlas al judeţului Timiş - 2013
2013 Timişoara
7,5 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
50 ,,Cenăzeanul Milan Luchin, bănăţean autentic..”- ediţie bilingvă
2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
51 ,,Amintiri despre români” – 2013 1,0 C.J.Timiş
Cristea Sandu Timoc Timişoara C.C. A. J. Timiş 52 ,,Festivalul interjudeţean
Laleaua Pestriţă” 2013 Timişoara, Judeţul Timiş
30,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
53 Poveste de la Hohenshwangen 2013 Timişoara, Judeţul Timiş
2,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş
Stana Maria TOTAL
CCAJT 173 76
1 Simpozion naţional: 107 ani de
la efectuarea de către Traian Vuia a primului zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.
Muzeul Traian Vuia Trimestrul I
15,0 CJT, Muzeul Banatului, Secţia de
Istorie; Primăria Traian Vuia;
Primăria Lugoj; Primăria Făget;
Asociaţia română pentru propaganda si
istoria aeronauticii -
filiala Timişoara 2 Expoziţie permanentă:
Contribuţii româneşti la istoria aviaţiei internaţionale.
Muzeul Traian Vuia; Trimestrul I;
3,0 CJT, Muzeul Banatului, Secţia de
Istorie. 3 Expoziţie internaţională: Şvabii
dunăreni. Colonizarea din secolul al XVIII-lea.
Bastionul Theresia Trimestrul I;
4,0 CJT, Muzeul Banatului, Secţia de
Istorie; Complexul
Muzeal Arad; Muz. Jud. Satu-
Mare; Muz. Banatului
Montan Reşiţa; Muz. Şvabilor Dunăreni Ulm (Germ.); Muz. Pecs (Ung.);
Muz. Voivodinei Novi Sad (Serbia).
4 Salon fotografic bienal naţional: Imago (cu tema apa), ed. a II-a.
Bastionul Theresia Trimestrul II
1,0 CJT, Muzeul
Banatului, Secţia de
Istorie, Asociaţia
Fotografică f :5,6 5 Catalog de colecţie: „Piese
egiptene din colecţia Muzeului Banatului Timişoara”; expoziţie
Bastionul Theresia; Trimestrul IV
1,5 CJT, Muzeul
Banatului,
temporară. Secţia de Istorie
6* Expoziţie temporară itinerantă: Pistoale şi revolvere din colecţia Muzeului Banatului Timişoara şi catalog de expoziţie.
Bastionul Theresia Trimestrul IV
2,0 CJT, Muzeul
Banatului, Secţia de
Istorie 7 Simpozion internaţional dedicat
zilei naţionale a României. Sala de consiliu a Palatului Administrativ din Timişoara; Trimestrul IV
1,0 CJT, Muzeul
Banatului, Secţia de
Istorie
8 Conferinţă cu lansare de carte Traian Vuia - viaţa şi Opera
Octombrie 2013
0,0 CJT, * Muzeul
Banatului, Secţia de
Istorie 9 Plante Rare din Banat
Expoziţie temporară Bastionul Theresia Trimestrul IV
1,0 CJT, Muzeul
Banatului, Secţia de
Ştiinţele Naturii 10 Mineral art,
Expoziţie temporară în colaborare cu Muzeul Mineralogiei Baia Mare
Primăria Timişoara Atelierul de Urbanism Trim.IV
1,0 CJT, Muzeul
Banatului, Secţia de
Ştiinţele Naturii 11 Pro Natura
Expoziţie temporară în colaborare cu Direcţia Silvică Timişoara
Bastionul Theresia Trimestrul IV
0,6 CJT, Muzeul
Banatului, Secţia Ştiinţele
Naturii 12 Ziua Internaţională a Păsărilor
1 aprilie, educaţie ecologică, observaţii ornitologice şi vizită în Rezervaţia Mlaştinile Satchinez
Rezervaţia Mlaştinile Satchinez, Trim. II
1,6 CJT, Muzeul
Banatului, Secţia Ştiinţele
Naturii 13 Ziua Mediului Inconjurător, 5
iunie, educaţie ecologică şi vizită în Rezervaţia Mlaştinile Satchinez
Rezervaţia Mlaştinile Satchinez Trim. III
1,0 CJT, Muzeul
Banatului, Secţia Ştiinţele
Naturii 14* Editarea Planului de
Management al Rezervaţiei Mlaştinile Satchinez, editarea sub formă de carte cu ilustraţii color
Bastionul Theresia Trimestrul IV
0,0 CJT, Muzeul Banatului,
Secţia Ştiinţele Naturii
15* Sesiune ştiinţifică Problemele Patrimoniului Natural Mobil din România Dedicat a 140 de ani de existenţă a Secţiei de Ştiinţele
Bastionul Theresia Sem. II
0,0 CJT, Muzeul Banatului,
Secţia Ştiinţele Naturii
Naturii din Timişoara (1873-2013)
16 Concert şi vernisaj Ziua copilului în muzeu 1 iunie
Bastionul Theresia Trimestrul II
1,6 CJT, Muzeul Banatului
17 Colindul copiilor, concert de colinde vechi româneşti şi internaţionale
Bastionul Theresia Trimestrul IV
2,1 CJT, Muzeul Banatului
18* Aurul şi argintul antic al României Expoziţie temporară itinerantă
Bastionul Theresia Sem.II
0,0 CJT, Muzeul
Banatului, Muzeul
Naţional de Istorie al României
19 Editarea volumelor 2 şi 5 The Prehistory of Banat
Decembrie 2013
1,4 CJT, Muzeul
Banatului 20* Carte „Fortificaţia Timişoarei” Noiembrie
2013 0,0 CJT,
Muzeul Banatului
21 Fortificaţia Timişoarei” Expoziţie
Noiembrie 2013
1,0 CJT, Muzeul
Banatului 22* Simpozion Internaţional
Cercetări arheologice de epoca metalelor în Banat
Noiembrie 2013
0,0 CJT, Muzeul
Banatului 23 Expoziţie temporară Biserica
Baronului Trim. II 2013 1,2 CJT,
Muzeul Banatului
TOTAL Muzeul Banatului
40 23
1 Şezători populare Februarie –
Decembrie Timişoara, Biled, Dumbrăviţa, Bocşa
0,8 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
2 Cercetare de teren - Fărşangul Martie Valea Caraşului. Almăj
0,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
3 Ateliere de creativitate în muzeu cu ocazia săptămânii altfel
Martie – Aprilie Muzeul Satului Bănăţean
0,8 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
4 Expoziţie Oul de Paşte Aprilie Muzeul Satului Bănăţean
0,8 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
5 Casa Condeierilor Plugari Aprilie – Mai 2,0 C.J.Timiş
Muzeul Satului Bănăţean
Muzeul Satului Bănăţean
6 Ocupaţii tradiţionale ţărăneşti – Amenajarea grădinii cu flori
Aprilie – Mai Muzeul Satului Bănăţean
1,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
7 1 Mai la Muzeul Satului Bănăţean
Mai Muzeul Satului Bănăţean
5,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean C.C.A.J.T
8 Târg de primăvară. Mai Curtea Bastionului Theresia
4,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean C.C.A.J.T
9 Expoziţie de port bănăţean Mai Muzeul Satului Bănăţean
1,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
10 Expoziţie şi catalog de ceramică bănăţeană din colecţiile Muzeului Satului Bănăţean şi Muzeul Orăşenesc Kikinda
Mai Muzeul Satului Bănăţean Muzeul Orăşenesc Kikinda
2,2 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean Muzeul
Orăşenesc Kikinda
11 Expoziţie de machete, relevee şi interpretări plastice – Primăria din Sărăzani
Mai – Iunie Muzeul Satului Bănăţean
0,6 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
12 Ziua Copilului – concurs cu premii
Mai – Iunie Muzeul Satului Bănăţean
1,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
13 Festivalul Condeierilor Plugari Iunie Muzeul Satului Bănăţean, Biled
5,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
14
Meserii tradiţionale recuperate. Cercetare de teren
Mai – Octombrie Jud. Timiş
1,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean 15 Expoziţie „Gospodăria
germană din Banat” Iunie Muzeul Satului Bănăţean
0,8 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
16 Întâlnire cu monografiştii satelor bănăţene
Iunie Muzeul Satului Bănăţean
1,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
17 Catalog de port bănăţean de câmpie
Iunie Muzeul Satului Bănăţean
3,6 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
18 Tabără de sculptură Iulie Muzeul Satului Bănăţean
5,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
19 Pliant de promovare a ofertei educaţionale a Muzeului Satului Bănăţean
Iulie Muzeul Satului Bănăţean
1,5 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
20 MSB pe pânză Iulie Muzeul Satului Bănăţean
1,1 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
21 Expoziţie de port festiv bănăţean
Iulie Muzeul Satului Bănăţean
1,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
22 Cercetare de teren August Oraviţa, Anina
0,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean 23 Şcoală de vară de restaurare August
Muzeul Satului Bănăţean
1,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean Muzeul
Civilizaţie Dacice şi
Romane din Deva
24 Catalog de fotografie veche August Muzeul Satului Bănăţean
1,6 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
25 Expoziţie de fotografii –Copiii în muzeu
Septembrie Muzeul Satului Bănăţean
0,5 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
26 Târgul meşterilor populari Septembrie Muzeul Satului Bănăţean
6,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean C.C.A.J.T
27 Amenajare puncte muzeistice Variaş şi Săcălaz
Septembrie – Decembrie Muzeul Satului Bănăţean
0,5 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
28 Roadele Toamnei Octombrie Muzeul Satului Bănăţean
3,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean C.C.A.J.T
29 Cerc de pedagogie muzeală Octombrie Muzeul Satului Bănăţean
0,6 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
30 Expoziţie hărţi săteşti din Banat Octombrie Muzeul
0,5 C.J.Timiş Muzeul Satului
Satului Bănăţean
Bănăţean
31 Cercetare de teren „Gospodăria Bănăţeană”
Octombrie Muzeul Satului Bănăţean
0,5 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
32 Simpozion. Întrunirea anuală a Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber din România
Noiembrie Muzeul Satului Bănăţean
5,7 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
33 Noaptea Sfântului Andrei Noiembrie Muzeul Satului Bănăţean
0,8 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
34 „EtnoFilmFest” festival de film etnografic
Noiembrie Muzeul Satului Bănăţean Muzeul Satului Bănăţean
1,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
35 Arhiva Condeierilor Plugari Noiembrie – Decembrie Muzeul Satului Bănăţean
2,1 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
36 „Cu moşii-n colindat”
Decembrie Muzeul Satului Bănăţean
2,0 C.J.Timiş Muzeul Satului
Bănăţean
TOTAL Muzeul Satului Bănăţean
65 36
1 Arta cositorului în colecţiile
Muzeului Naţional de Artă al României
1 mai – 21 iulie 2013 Muzeul de Artă Timişoara
3,5 Consiliul Judeţean Timiş Muzeul de Artă
Timişoara
2
Portrete germane şi austriece din colecţia Brukenthal
15 mai – 30 iunie 2013 Muzeul de Artă Timişoara
3,0
Consiliul Judeţean Timiş Muzeul de Artă
Timişoara
3
Manifest / Casandra Vidrighin
15 mai – 30 iunie 2013 Muzeul de Artă Timişoara
1,0
Consiliul Judeţean Timiş Muzeul de Artă
Timişoara
4 Istoria Artei Bănăţene vol. IX
Semestrul I 2013 Muzeul de
3,0 Consiliul
Judeţean Timiş Muzeul de Artă
Artă Timişoara
Timişoara
5
Expoziţie Evantaie de ieri şi azi
1 iulie – 15 octombrie 2013 Muzeul de Artă Timişoara
2,0
Consiliul Judeţean Timiş Muzeul de Artă
Timişoara
6
Albrecht Duerer şi epoca sa
22 iulie – 1 septembrie 2013 Muzeul de Artă Timişoara
5,0
Consiliul Judeţean Timiş Muzeul de Artă
Timişoara
7
Arta germanilor din Transilvania
2 septembrie – 6 octombrie 2013 Muzeul de Artă Timişoara
5,0
Consiliul Judeţean Timiş Muzeul de Artă
Timişoara
8
Expoziţie Grigore Minea - sculptură
octombrie 2013 Muzeul de Artă Timişoara
2,4
Consiliul Judeţean Timiş Muzeul de Artă
Timişoara
9
Expoziţie Hans Mattis-Teutsch
6 noiembrie – 8 decembrie 2013 Muzeul de Artă Timişoara
2,1
Consiliul Judeţean Timiş Muzeul de Artă
Timişoara
TOTAL Muzeul de Artă Timişoara
27
9
1.
„Luceafărul” la Budapesta - spectacol omagial Mihai Eminescu
ianuarie 2013 la Teatrul „Merlin” şi I.C.R. Budapesta
0,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
I.C.R. Budapesta
2.
,,Dramaturgia de aur” - realizare spectacol ,,Punguţa cu doi bani”
februarie 2013 la Teatrul „Merlin”
0,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
Biblioteca Judeţeană
Timiş
3.
,,Cutiuţa muzicală” - program de educare a tinerei generaţii
începând din februarie, pe tot parcursul anului 2013,
4,0 C.J.Timiş Teatrul „Merlin”
Liceul de Muzică „Ion
Vidu”
bilunar la Teatrul „Merlin”
4.
,,Ziua internaţională a teatrului de păpuşi” -realizare spectacol ,,Frumoasa şi bestia”
21 martie 2013 la Teatrul „Merlin”
0,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
Biblioteca Judeţeană
Timiş Muzeul
Banatului 5.
,,Mini Merlin: Să creştem cu Merlin!” - activităţi cu trupa de copii care face parte din distribuţiile spectacolelor teatrului
pe tot parcursul anului 2013 la Teatrul „Merlin” şi la sala „Burattino”- Bastionul Theresia
4,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
6. ,,PITI SHOW la Merlin” -Trupa ,,Mini Merlin” pregăteşte un spectacol de teatru de păpuşi
aprilie la Teatrul „Merlin” şi Radio România Timişoara
0,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin” Radio România
Timişoara Şcoala
gimnazială nr.16 Şcoala
Populară de Artă
7. „Împreună în DKMT” - schimburi culturale
începând din mai, pe tot parcursul anului 2013 la Teatrul „Merlin”, la teatrele de profil din Szeged, Zrenjanin, Novi-Sad, etc.
0,0 *C.J.Timiş Teatrul „Merlin”
8.
,,Poveşti de colecţie” ,,Noua poveste a Scufiţei roşii”, - spectacol care se joacă de 30 de ani, eveniment cu invitaţi din Israel, Germania, Elveţia
mai 2013 la Teatrul „Merlin”
4,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
9.
,,Tinere talente” - recital al copiilor talentaţi în diverse domenii: muzică,
pe tot parcursul anului 2013 în fiecare
2,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
Liceul de Muzică „Ion
teatru, dans etc. duminică, înainte de spectacol la Teatrul „Merlin”
Vidu”
10.
,,1 IUNIE, ziua copilului fericit”
1 iunie 2013 la Teatrul „Merlin”
4,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
11.
Programul ,,Teatru – credinţă” - Sânzienele apar la miezul nopţii, spectacol de păpuşi uriaşe şi lumini
24 iunie 2013 În Parcul ,,Justiţiei”
3,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
12. „În vacanţă cu Merlin!” - cursuri de vară pentru copii
pe tot parcursul vacanţei de vară 2013 la Teatrul „Merlin” la sala „Burattino”- Bastionul Theresia
2,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
13. Participare la Festivalurile naţionale şi internaţionale de animaţie
pe tot parcursul anului 2013 în oraşele organizatoare Bucureşti, Galaţi, Cluj-Napoca ; Ungaria, Germania, Italia, Cehia
0,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
14. ,,Bal baroc” în cadrul ,,Festivalului Baroc Timişoara”
octombrie 2013 în Piaţa Unirii la ,,Muzeul de Artă” Timişoara
1,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
Filarmonica ,,Banatul” Timişoara
,,Muzeul de Artă” Timişoara
15. ,,Ateliere de animaţie” (mânuire şi interpretare) pentru elevi şi actori
pe tot parcursul anului 2013 la Teatrul „Merlin” şi la sala „Burattino”- Bastionul Theresia
2,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
16 Festivalul Internaţional de octombrie- 0,0 C.J. Timiş
Teatru pentru Copii „Noi credem în poveşti !”, ediţia a IX-a - participare europeană
noiembrie 2013 la Teatrul „Merlin”
Teatrul „Merlin”
17 ,,TU şi Merlin !” - ziua porţilor deschise, promovare a activităţii teatrului
pe tot parcursul anului 2013 grădiniţe, şcoli din Judeţul Timiş şi la Teatrul „Merlin”
2,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
18 „Din suflet pentru zâmbet” - reprezentaţii gratuite în localităţi defavorizate
pe tot parcursul anului 2013 la Teatrul „Merlin” localităţi defavorizate din Judeţul Timiş
3,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
19 ,,Serbările iernii: Moş Crăciun la Merlin!”
decembrie 2013 la Teatrul „Merlin”
2,0 C.J. Timiş Teatrul „Merlin”
TOTAL Teatrul ,,Merlin’’
33 79
1. Concertul unplugged Ianuarie-
Decembrie 2013 Sala de Conferinţe a Consiliului Judetean Timiş
30,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
2. Lansare de carte:,,Trio Contraste” – inclusiv CD-ul aferent
Februarie - Iunie 2013 Sala Capitol Timişoara ; Cluj-Napoca
2,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
3. Serate muzicale prin oraşele bănăţene
Februarie - Noiembrie 2013 Diverse săli în Timisoara, Lugoj, Oraviţa, Reşiţa, Caransebeş, Jimbolia,
2,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
Sannicolau Mare
4. Concert aniversar “Bega Blues Band” – 30 de ani
Martie 2013 Sala Capitol Timişoara
12,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
5. Familii de muzicieni Martie - Noiembrie 2013 Diverse săli în Timisoara, Lugoj, Oraviţa, Reşiţa, Caransebeş, Jimbolia, Sannicolau Mare
3,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
6. Festivalul de tinere talente Aprilie - Mai 2013 Sala Capitol Timişoara
3,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
7. Festivalul internaţional „Timişoara Muzicală”, ediţia a XXXVIII-a
Aprilie - Mai 2013 Sala Capitol Timişoara
4,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
8. Concertul dedicat Zilei Europei Mai 2013 Concertul va fi organizat în aer liber
3,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
9. Festival si cursuri de muzica veche
Septembrie 2013 Biserica Evanghelica Lutherana, Domul Romano-Catolic, Muzeul de Arta din Palatul Baroc, Filarmonica Banatul, Biserica Piarista Timişoara
3,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
10. Zilele muzicale Enescu-Bartók, ediţia a XXII-a
Septembrie 2013 Sala Capitol Timişoara
4,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
11. Zilele muzicii de orgă, Timorgelfest, ediţia a XIII-a
Septembrie- Octombrie
2,0 CJTimiş Filarmonica
2013 Domul Romano-Catolic Timişoara-Romania; diverse sali din Paris, Bauvais şi Dourdan-Franta
Banatul
12. Toamna muzicală bănăţeană Octombrie 2013 Sala Capitol Timişoara
3,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
13. Gala Blues-Jazz, ediţia a XXIII-a
Noiembrie 2013 Sala Capitol Timişoara
8,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
14 Zilele Muzicii Sacre, ediţia a XIX-a
Decembrie 2013 Sala Capitol Timişoara
2,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
15 Concertul de Anul Nou
Decembrie 2013 Sala Capitol Timişoara
2,0 CJTimiş Filarmonica
Banatul
Total Fialrmonica Banatul
83 21
1. CARAVANA TEATRALĂ MARTIE-
IUNIE ŞI SEPTEMBRIE-DECEMBRIE 2013 LOCALITĂŢI DIN JUDEŢ ŞI ÎN EUROREGIUNEA DKMT
4,0 Teatrul Maghiar de Stat Csiky
Gergely Consiliul
Judeţean Timiş
2. FESTIVAL EUROREGIONAL DE TEATRU
MAI 2013 TEATRUL MAGHIAR DE STAT CSIKY GERGELY TIMIŞOARA
0,0 *Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely
Consiliul Judeţean Timiş
3 LANSARE ALBUM ANIVERSAR – 60 ANI
MAI 2013 TEATRUL MAGHIAR DE STAT CSIKY
8,0 Teatrul Maghiar de Stat Csiky
Gergely Consiliul
Judeţean Timiş
GERGELY TIMIŞOARA
4 TEATRU EDUCAȚIONAL MARTIE-IUNIE ŞI SEPTEMBRIE-DECEMBRIE 2013 TIMIȘOARA ȘI JUDEȚUL TIMIȘ
3,0 Teatrul Maghiar de Stat Csiky
Gergely Consiliul
Judeţean Timiş
Total Teatrul Maghiar
15 8
1 ANIVERSAREA a 60 de ani de
la înființarea Teatrului German din Timișoara
2013 Timișoara
8,0 CJTimiş CCAJT Teatrul German
2 CARAVANA TEATRALĂ
2013 Localități din Județul Timiș
7,0 CJTimiş CCAJT Teatrul German
TOTAL Teatrul German
15 17
TOTAL
CAPITOL TI 497,0 311
TOTAL PROPUS DE DCI – mii lei
497,0 311
TOTAL ALOCAT - mii lei
497,0
- Pentru manifestările finanţate şi derulate până la aprobarea,,Agendei
cultural – sportive şi de tineret finanţate din bugetul CJTimiş în anul 2013’’ decontarea cheltuielilor se face în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în 15 zile de la aprobarea acesteia iar acţiunile anterioare finanţate care nu s-au derulat se vor reprograma pe durata semestrului I 2013.
- Manifestările marcate cu * sunt finanțate în capitolele TIII și TVII. T II - MANIFESTĂRI CULTURALE REALIZATE DE CONSILIILE LOCALE ÎN COLABORARE CU C.J.TIMIŞ PRIN ,,AGENDA CULTURAL - SPORTIVĂ ŞI DE TINERET’’ FINANŢATĂ DIN BUGETUL C.J.TIMIŞ PE ANUL 2013 Nr. Crt
Denumirea manifestării culturale Perioada-locul desfăşurării manifestării
Suma aprobată mii lei
Organizatori
1 Aniversări, Evocări, Comemorări Întâlniri ale Cenaclului Anotimpuri al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj
Ianuarie Decembrie Lugoj
0,5 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
cu scopul de a aniversa, evoca, comemora ilustre personalităţi din lumea literară, istorică, muzicală
2 Premieră teatrală Premiera spectacolului de teatru „Freamătul plopilor” de G. Sibleyras, în regia Ancăi Maria Colţescu
Februarie Lugoj
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
3 Întâlniri educative pe teme de cultură muzicală Jazz Club
Ianuarie- Decembrie Lugoj
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
4 Ziua Mondială a Teatrului Atelier teatral, simpozioane, lansări de carte
Martie Lugoj
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
5 Concert vocal - instrumental Concert vocal cu acompaniament la pian: Galele Liricii „Traian Grozăvescu şi Tiberiu Brediceanu”
Martie Lugoj
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
6 Festivalul Internaţional de Blues “BluesFest”Ediţia a V-a
Aprilie Lugoj
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
7 Săptămâna Teatrului pentru Copii Teatre invitate din ţară, oferite elevilor din învăţământul primar
Aprilie Lugoj
1,5 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
8 “Toaca la Lugoj” Concurs de interpretare ce are ca tematică ”Ritmuri de toacă practicate în toate zonele ţării”
Mai Lugoj
2,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
9 Festivalul de Creaţie Literară şi Muzică Folk - Desfăşurarea Festivalului de Creaţie Literară şi Muzică Folk ”Aproape de inima ta” ediţia a V-a
Mai Lugoj
0,8 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
10 Spectacole – simpozioane „Ziua Europei”
Mai Lugoj
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
11 Manifestare festivalieră Participarea Teatrului Municipal Lugoj la Festivalul Naţional de Teatru „Yoric”- Piatra Neamţ
Mai Piatra Neamţ
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
12 Manifestare festivalieră Participarea Teatrului Municipal Lugoj la Festivalul Naţional de Teatru „Flori de Mai” - Mediaş
Mai Mediaş
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
13 Concert coral de Paşte Concert de Paşte „Învierea Domnului”, al Corului „Ion Vidu”
Mai Lugoj
1,2 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
14 Proiect de salvgardare “Brâul Bănăţean”
Mai Lugoj
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
15 „50 de ani de activitate” Aniversarea Ansamblului Folcloric „Lugojana”
Mai Lugoj
2,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
16 “Invăţ să dansez” Mai – Iunie 1,0 C.J.TIMIŞ,
Proiect desfăşurat în grădiniţele municipiului Lugoj
Lugoj C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
17 “Obiceiuri şi tradiţii lugojene” Spectacole creaţie, obiceiuri de peste an
Mai – Iunie Lugoj
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
18 Turneu de concerte de muzică religioasă al Corului “Ion Vidu” în Fălticeni şi întreaga zonă
Iunie Fălticeni
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
19 Tabăra de Craţie a Scriitorilor Lugojeni - Desfăşurarea Taberei de Creaţie a Scriitorilor Lugojeni, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România Filiala Timişoara
Iunie Lugoj
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
20 “Valorificarea folclorului în învăţământul primar” Întâlniri cu elevi, spectacole şcoală, colocvii
Iunie Lugoj
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
21 Schimb cultural teatral Participarea Teatrului Municipal Traian Grozăvescu la un schimb cultural teatral din localităţi cu populaţie de etnie română
Iunie Serbia
0,8 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
22 Schimb cultural. Manifestări festivaliere Participarea formaţiilor artistice ale Casei de Cultură, în cadrul comunităţilor româneşti din ale ţări
Iunie August Serbia Ungaria Italia
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
23 Manifestare festivalieră Participarea Teatrului Municipal Lugoj la Festivalul Naţional de Teatru „TRAGOS” - Tulcea
Iunie Tulcea
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
24 Manifestare festivalieră Participarea Teatrului Municipal Lugoj la Festivalul Naţional de Teatru „ŞTEFAN BĂNICĂ”-Călăraşi
Iunie Călăraşi
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
25 Schimb cultural. Manifestări festivaliere Relaţii culturale cu sate româneşti din Serbia
Iunie-Iulie Serbia
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
26 Manifestări festivaliere Participarea Ansamblului Lugojana la Festivalul Inimilor Timişoara
Iulie Timişoara
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
27 Manifestare festivalieră Participarea Teatrului Municipal Lugoj la Festivalul Internaţional de Teatru de la KIEV-Ucraina
Iulie Ucraina
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
28 Manifestări festivaliere Schimb cultural Ansamblul Folcloric “Lugojana” mesager al culturii româneşti în spaţiul european, localităţi înfrăţite cu municipiul Lugoj
Iulie Germania Bulgaria
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
29 Schimb cultural Turneu de concerte al Corului “Ion Vidu” în Loutraki şi regiunea Peloponez,
Iulie Grecia
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
Grecia 30 Spectacole folclorice. Schimb cultural
Conservarea tradiţiilor autentice -spectacole, simpozioane, lecţii şcoală în satele româneşti din spaţiul DKMT
Iulie Ungaria Serbia
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
31 Manifestări festivaliere Participarea Ansamblului Folcloric “Lugojana” la Festivalul Munţilor - Sibiu
Iulie August Sibiu
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
32 Cursuri de perfecţionare „Tabăra de creaţie folclorică a Coregrafilor”
August Lugoj
2,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
33 Manifestări festivaliere Festivalul Internaţional de Folclor „Ana Lugojana”
August Lugoj
7,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
34 Manifestare festivalieră Participarea Teatrului Municipal Lugoj la Festivalul de Artă Medievală - Sighişoara
August Sighişoara
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
35 Manifestări festivaliere. Schimb cultural Participarea formaţiilor de folclor, solişti vocali, instrumentişti la manifestări festivaliere interjudeţene şi naţionale
Septembrie Lugoj
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
36 Schimb cultural Participarea Teatrului Municipal Traian Grozăvescu la un schimb cultural teatral cu Asociaţia Fălticenii Cultural
Septembrie Fălticeni
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
37 Tipărirea unei lucrări de specialitate “Dansuri tradiţionale din spaţiul bănăţean”
Septembrie Lugoj
2,4 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
38 „Lugoj, capitala spirituală a Banatului” Simpozioane, concerte corale, spectacole de operă, concerte instrumentale, gale de jazz, spectacole folclorice şi de teatru
Septembrie Octombrie Lugoj
2,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
39 Premieră teatrală Premiera spectacolului de teatru „Degeţica”de H.C.Andersen, în regia Mariei Voronca
Octombrie Lugoj
0,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
40 Gala de Jazz, ediţia a II-a Noiembrie Lugoj
1,8 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
41 Spectacole folclorice „Ziua Naţională a României”
Noiembrie Lugoj
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
42 Concert coral de Crăciun şi Ziua Lugojului, al Corului „Ion Vidu”
Decembrie Lugoj
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
43 Spectacole de colinde „Alaiul Obiceiurilor de Iarnă”
Decembrie Lugoj
1,0 C.J.TIMIŞ, C.L.LUGOJ, C.C.A.J.T
TOTAL LUGOJ
38 43
1 „Ioan Slavici – 165 de ani de la Trim. II 0,5 C. Local Buziaş
naştere” - Expoziţie de carte - „Viaţa şi opera marelui scriitor” - vizionarea filmului “Mara” - concurs cu premii – “Cel mai bun povestitor”
Buziaş
C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
2 Gânduri închinate mamei - expoziţie de lucrări artistice executate manual, dedicate mamei - recitări de poezii - expoziţie dotată cu premii
Martie Buziaş
0,0 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
3 „Iepuraşul vine la copiii cuminţi” ed.a VIII - a - modelaj de plastilină (cu aceeaşi temă) - expoziţie cu felicitări de Paşte - microspectacol - concurs dotat cu premii
Aprilie Mai Buziaş
0,5 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
4 Cântări corale Pascale ediţia a –VIII - a Aprilie Mai Buziaş
0,6 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
5 Tudor Muşatescu - 110 ani de la naştere” - expoziţie de carte - dramatizare “Titanic Vals” - concurs cu premii
Aprilie Buziaş
0,3 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
6 „Ziua Europei” - concurs: „Călătorind prin Europa’’ - expoziţie de desene - competiţii sportive - microspectacol
Mai Buziaş
0,6 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
7 Talente…talente - ed. a -X- a - concurs între cei mai talentaţi mici artişti ce au ca pasiune muzica şi dansul - microspectacol
Mai Buziaş
1,2 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
8 Festivalul naţional al păpuşarilor şi al teatrelor pentru tineret, ed. a - X-a, “În lumea poveştilor” - deplasarea Teatrului de păpuşi Buziaş în zone defavorizate precum şi în diferite localităţi din jud.Timiş şi Caraş – Severin -prezentare de spectacole ale formaţiilor de teatru invitate
Mai – Iunie Buziaş
0,0 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură Bibliotecă
9 Vara Gastronomică la Buziaş - competiţie de gătit, destinată bucătarilor profesionişti şi amatori - expoziţie de costume populare, obiecte gospodăreşti şi unelte agricole - lansare de carte - spectacole folclorice
Iunie Buziaş
1,0 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură Bibliotecă
10 Festivalul Internaţional de Folclor „Joc şi cântec la Izvoare” Ediţia I
Iunie – Iulie Buziaş
2,0 C. Local Buziaş C.J.Timiş
- Spectacol folcloric susţinut de formaţiile invitate din ţară şi străinătate
C.C.A.J.T. Casa de Cultură
11 „Bucurii pentru copii” - 1 iunie - concursuri pe categorii de vârstă: - desene pe asfalt - expoziţie de desene - întreceri cu biciclete şi triciclete
Iunie Buziaş
0,5 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
12 „Ziua Mondială a Mediului” - concurs cu premii: “Poluarea, cauze şi efecte” - marşul bicicliştilor -ecologizarea parcului oraşului
Iunie Buziaş
0,5 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
13 Valorificarea patrimoniului muzical - coregrafic din Banat - ediţia a - VI - a - concurs: ”Tradiţie şi actualitate în patrimoniul muzical-coregrafic” - implicarea tinerilor în păstrarea patrimoniului muzical - coregrafic - invitaţi: muzicologi, referenţi culturali, coregrafi
Trim. III Buziaş
0,5 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
14 Schimb cultural “Românii în Serbia” Sem. II Buziaş
1,0 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
15 „Conservarea patrimoniului etnografic, factor esenţial în păstrarea identităţii naţionale” -ediţia a-VI-a „Achiziţionarea, recondiţionarea şi păstrarea costumului popular, întâlnire cu muzeografi
Trim. III Buziaş
0,5 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură Muzeu
16 Zilele Oraşului Buziaş Septembrie Buziaş
0,0 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
17 Kerwei - parada portului, cântecului şi dansului şvăbesc
Septembrie Buziaş
0,6 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
18 „Civilizaţia străzii” - concurs de educaţie rutieră: Cum să circulăm corect - acţiune organizată în colaborare cu Poliţia Buziaş
Octombrie Buziaş
0,3 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
19 „Festivalul papricaşului, vinului şi al ţuicii”- ed.a -V-a.
Octombrie Buziaş
1,4 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
20 ,,Monografia Buziaşului” Octombrie 2,4 C. Local Buziaş
Editare, tipărire şi lansare de carte, ca supliment al ziarului “Foaia Buzieşană”
Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
21 „Mândru-i graiul bănăţean” ediţia a - VI - a – concurs de cântece şi poezii în grai bănăţean - microspectacol
Octombrie Buziaş
0,8 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
22 “Barbu Ştefănescu Delavrancea” - 155 ani de la naştere -Viaţa şi opera scriitorului -concurs cu premii, expoziţie de carte
Octombrie Buziaş
0,5 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
23 „Zilele Bibliotecii Buzieşene” - premierea celor mai fideli cititori ai bibliotecii - “Biblioteca altfel” - întâlnire cu bibliotecari din judeţ - expoziţie de carte “Paul Eugen Banciu - scriitor’’ - 70 ani de la naştere
Noiembrie Buziaş
1,0 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
24 „Frumuseţile toamnei”,ed a-IV-a - expoziţie realizată cu creaţii plastice şi cu materiale din natură - premierea celor mai bune exponate
Noiembrie Buziaş
0,5 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
25 Festival de colinde şi cântece de Crăciun „Colindăm Domnului Bun” ed.a -XI-a
Decembrie Buziaş
0,8 C. Local Buziaş C.J.Timiş C.C.A.J.T. Casa de Cultură
TOTAL BUZIAŞ:
18 25
1 Istoria scrisă a oraşului meu – Lansarea
monografiei oraşului Ciacova Iulie Ciacova
2,4 C. Local Ciacova C.J.Timiş C.C.AJT
2 Lumină din Lumină – Învierea Domnului Aprilie Ciacova
0,5 C. Local Ciacova C.J.Timiş C.C.AJT
3 Ceaun lângă ceaun – arta culinară a satului bănăţean
Mai Ciacova
0,8 C. Local Ciacova C.J.Timiş C.C.AJT
4 Zâmbet de copil – 1 Iunie Iunie Ciacova
1,0 C. Local Ciacova C.J.Timiş C.C.AJT
5 Un semn de dragoste pentru eroi – Ziua eroilor
Iunie Ciacova
0,5 C. Local Ciacova C.J.Timiş C.C.AJT
6 Zilele oraşului – Obiceiuri şi tradiţii bănăţene
August Ciacova
0,0 C. Local Ciacova C.J.Timiş C.C.AJT
7 Mereu tineri – Ziua mondială a vârstnicilor
Octombrie Ciacova
0,8 C. Local Ciacova C.J.Timiş C.C.AJT
8 Uniţi sub tricolor – Ziua Naţională a României
Decembrie Ciacova
0,5 C. Local Ciacova C.J.Timiş C.C.AJT
9 Deschide gazdă portiţa – Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun
Decembrie Ciacova
0,6 C. Local Ciacova C.J.Timiş C.C.AJT
TOTAL CIACOVA:
7,1 9
1 Dor de Eminescu – concurs de
recitatori „Dintre sute de catarge” Ed. a XIII – a, lectură din proza eminesciană
Ianuarie Făget
0,0 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
2 Simpozion – Unirea Principatelor sub A. I. Cuza
Trim. I Făget
0,0 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
3 Dragobetele sărută fetele – ziua îndrăgostiţilor la români
Trim. I Făget
0,0 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
4 Amenajarea expoziţiei de bază a Muzeului de Istorie şi Etnografie din Făget
Trim. I – II Făget
2,0 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
5 La mulţi ani Mamă, Soră, Soţie, Prietenă, Colegă
Martie Făget
0,0 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
6 Editarea unei culegeri de creaţii literare ale elevilor de la Liceul teoretic Traian Vuia
Aprilie Făget
0,7 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
7 Târgul naţional al firmelor de exerciţiu Mai Făget
0,6 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
8 Simpozionul euroregional „Literatura dialectală în contextul actual”
Mai Făget
0,6 CJ Timiş C.C.A.J.T C.Local Făget
9 Zilele Liceului „Traian Vuia”, ziua porţilor deschise, activităţi educative
Mai Făget
0,0 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
10 Expoziţie de carte religioasă, concert de cântece de Înviere
Mai Făget
0,5 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
11 Festivalul concurs pentru interpreţii de muzică populară “La curţile dorului”
Mai Făget
1,0 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
12 Dezbatere „Literatura pentru copii în bibliotecile publice”
Mai Făget
0,3 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
13 Concurs de creaţie pe calculator – desene, creaţie literară
Iunie Făget
0,3 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
14 Editarea portofoliilor de folclor ale elevilor de la Liceul Traian Vuia
Iunie Făget
0,5 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
15 Curs de navigare pe internet Trim II Făget
0,5 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
16 Ruga făgeţeană – hramul Bisericii Ortodoxe Făget Comemorarea locuitorilor fostei localităţi Bunea Mică, cu participarea urmaşilor acestora din Seczsard – Ungaria
August Făget
0,0 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
17 Dezvelirea bustului omului de cultură G. Garda şi editarea volumului „G. Garda în slujba României Mari”
August Făget
0,6 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
18 Vatră de olari – ed. a XXXIV - a August Jupâneşti
0,8 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
19 Şezătoare literară „Scriitori făgeţeni” Trim III Făget
0,6 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
20 Anotimpul înţelepciunii, Ziua vârstei a III – a, ed. a V - a
Octombrie Făget
0,5 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
21 Poveştile bunicilor, expoziţie, seri literare
Trimestrul IV Făget
0,5 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
22 1 Decembrie – Ziua naţională a tuturor românilor
Decembrie Făget
0,5 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
23 Lansare de carte – scriitori bănăţeni Trimestrul IV Făget
0,5 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
24 Festivalul Naţional de colinde şi obiceiuri de Crăciun „Colindăm Domnului Bunu” ed. a XII – a
Decembrie Făget
0,7 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
25 Editarea şi lansarea revistei „Restituiri bănăţene” a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România
Trim. IV Făget
0,0 CJ Timiş CCAJT C.Local Făget
26 Serbarea pomului de Crăciun Decembrie Făget
1,0 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
27 Comemorarea a 23 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 – evocarea marii personalităţi a eroului Sorin Leia
Decembrie Făget
0,5 CJ Timiş C.Local Făget Casa de Cultură Făget
TOTAL FĂGET:
13,2 27
1 Expoziţie de caricatură Februarie
Gătaia 0,0 C.L. Gătaia
CJT Casa de Cultură
2 Serată literară şi concurs de poezie Martie Gătaia
0,0 C.L. Gătaia CJT Casa de Cultură
3 Simpozion despre Ziua Europei Iunie Gătaia
0,4 C.L. Gătaia CJT Casa de Cultură
4 Întâlnire culturală inter-etnică August Septembrie Gătaia
0,4 C.L. Gătaia CJT Casa de Cultură
TOTAL GĂTAIA 0,8 4 1 Memorialul Stefan Jäger – tipărire
Album St. Jäger Mai Jimbolia
1,0 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Muzeul St. Jäger
2 Tabără de creaţie artistică – ediţia a V - a
Mai Jimbolia
1,0 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Casa de cultură
3 Expo Turism Jimbolia Mai Jimbolia
0,8 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Casa de cultură
4 Jimbo-Blues - ed. a XI-a
Iunie Jimbolia
1,0 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Casa de cultură
5 1 Iunie - Ziua internaţională a copilului Iunie 0,6 CJT, C.C.A.J.T.
Jimbolia C.L.Jimbolia, Casa de cultură
6 Juvenis Jimborock – ediţia a III - a
Iunie Jimbolia
0,5 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Casa de cultură
7 Întâlnire Europeană de Tineret Iulie Jimbolia
1,0 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Casa de cultură
8 Zilele Jimboliene - ed. a XVI-a
August Jimbolia
0,0 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Casa de cultură
9 Aniversarea Elena Farago – 135 de ani de la naştere
August Jimbolia
0,6 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Biblioteca orăşenească
10 Ruga Jimboliană - ed. a VIII - a, spectacol folcloric
August Jimbolia
0,0 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Casa de cultură
11 Expoziţie colectivă de pictură: „Lumină şi vis”
August Jimbolia
0,5 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Muzeul St. Jäger
12 Publicaţii culturale bănăţene – expoziţie
August Jimbolia
0,5 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Muzeul Presei
13 Tabără internaţională de împletituri din paie şi alte obiecte de artizanat
Septembrie Jimbolia
1,0 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Casa de cultură
14 Serbările Toamnei Octombrie Jimbolia
1,0 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Casa de cultură
15 Festivalul Internaţional „O, brad frumos!” - ed. a XVIII-a
Decembrie Jimbolia
1,0 CJT, C.C.A.J.T. C.L.Jimbolia, Casa de cultură
TOTAL JIMBOLIA
10,5 15
1 Ziua oraşului Recaş Aprilie
Recaş 0,0 CJT, CCAJT,
C.L. Recaş, Casa de Cultură
2 Aniversarea scriitorilor B. Ş. Delavrancea - 155 de ani de la naştere
Aprilie Recaş
0,3 CJT, CCAJT, C.L. Recaş, Casa de Cultură
3 Ziua bibliotecarului Aprilie Recaş
0,4 CJT, CCAJT, C.L. Recaş, Casa de Cultură
4 Comemorarea poetului Octavian Goga – 75 de ani de la moarte
Mai Recaş
0,2 CJT, CCAJT, C.L. Recaş, Casa de Cultură
5 Comemorarea domnitorului AL. I. Cuza Mai 0,2 CJT, CCAJT,
– 140 de ani de la moarte Recaş C.L. Recaş, Casa de Cultură
6 Ziua bibliotecii orăşeneşti Iunie Recaş
0,2 CJT, CCAJT, C.L. Recaş, Casa de Cultură
7 Aniversare Maria Tănase, 100 de ani de la naştere
Septembrie Recaş
0,4 CJT, CCAJT, C.L. Recaş, Casa de Cultură
8 Aniversare Ciprian Porumbescu – 160 de ani de la naştere
Octombrie Recaş
0,2 CJT, CCAJT, C.L. Recaş, Casa de Cultură
9 Uniţi sub tricolor – Ziua naţională a României
Decembrie Recaş
0,2 CJT, CCAJT, C.L. Recaş, Casa de Cultură
10 Spectacol de colinde şi obiceiuri de Crăciun „Deschide uşa creştine”
Decembrie Recaş
0,3 CJT, CCAJT, C.L. Recaş, Casa de Cultură
TOTAL RECAŞ
2,4 10
TOTAL
ORAŞE 90 133
1 24 Ianuarie - Ziua Unirii 24 Ianuarie
Becicherecu Mic
0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
2 8 Martie – Ziua Mamei 8 Martie Becicherecu Mic
0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
3 Ziua Mondială a Sănătăţii Aprilie Becicherecu Mic
0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
4 Simpozion Naţional “Dimitrie Ţichindeal, trecut, prezent şi viitor...” ediţia a V - a
Aprilie Becicherecu Mic
2,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
5 Ziua Pământului Aprilie Becicherecu Mic
0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
6 Octavian Goga 1881 – 1938, 75 de ani de la moarte
Mai -Septembrie Becicherecu Mic
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
7 Reeditarea volumului „Fabule” de Dimitrie Ţichindeal
Mai Becicherecu Mic
1,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
8 „Noi în Europa“ 9 Mai Becicherecu Mic
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
9 Dialog intercultural Mai Becicherecu Mic
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
10 “Bucuriile copilăriei” 1 Iunie Becicherecu Mic
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
11 Alexandru Vlahuţă 1858 - 1919 - 155 de ani de la naştere
Septembrie Becicherecu Mic
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
12 Spiritele toamnei Ediţia a VII a Octombrie Becicherecu Mic
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
13 Ziua Naţională a României 1 Decembrie Becicherecu Mic
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
14 Concert de colinde Decembrie Becicherecu Mic
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Becicherecu Mic
15 8 Martie – La mulţi ani măicuţă – spectacol dedicat zilei de 8 Martie
Martie Belinţ
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Belinţ
16 Cântec, joc şi voie bună cu Ansamblul Banatul
Mai Belinţ
1,1 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Belinţ
17 Zilele belinţene – Ed. a - III -a a festivalului de folclor „Tradiţii belinţene”
Iulie Belinţ
3,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Belinţ
18 Schimb cultural, spectacole folclorice Ansamblul folcloric „Hora Belinţului” peste hotare
August Bulgaria
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Belinţ
19 Dezvoltarea vieţii cultural – artistice şi sportive a comunei
Septembrie Belinţ
1,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Belinţ
20 Ansamblul folcloric „Hora Belinţului”, mesager al folclorului bănăţean peste hotare – festivaluri de folclor în străinătate
Septembrie Belinţ
3,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Belinţ
21 Colocviul naţional de folclor „Sabin Drăgoi”, ediţia a II-a
Octombrie Belinţ
6,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Belinţ
22 Concurs pe teme istorice pentru elevi Noiembrie Belinţ
2,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Belinţ
23 Spectacol de colinde şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie Belinţ
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Belinţ
24 Seară şi concurs de poezie Aprilie Bethausen
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Bethausen
25 Zilele comunei Septembrie Octombrie Bethausen
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Bethausen
26 Simpozion „Clasici ai culturii universale” 12 simpozioane Bethausen
1,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Bethausen
27 Ziua naţională 1 Decembrie Decembrie Bethausen
0,7 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Bethausen
28 Spectacol cu colinzi şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie Bethausen
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Bethausen
29 Zilele bibliotecii comunale Martie Bethausen
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Bethausen
30 Ziua femeii – gânduri închinate mamei Martie Biled
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Biled
31 Vine primăvara, vine Iepuraşul Aprilie Biled
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Biled
32 „Şezătoare bănăţeană”, recital de poezie în grai bănăţean
Mai Biled
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Biled
33 „E ziua mea” – ziua copilului Iunie Biled
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Biled
34 Ziua Biledului – 248 de ani de la atestarea localităţii
August Biled
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Biled
35 Ziua pompierului Septembrie Biled
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T.
C.L. Biled 36 Hramul Bisericii Catolice Biled Septembrie
Biled 0,0 C.J.T.
C.C.A.J.T. C.L. Biled
37 Bal mascat – concurs de confecţionat măşti
Octombrie Biled
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Biled
38 Hramul Bisericii Ortodoxe Biled Noiembrie Biled
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Biled
39 Ziua pensionarului – concursuri Noiembrie Biled
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Biled
40 1 Decembrie – Ziua României Decembrie Biled
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Biled
41 Colinde şi obiceiuri de Crăciun Decembrie Biled
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Biled
42 Glasuri mici, suflete mari – concurs de recitări
Mai - Iunie Birda
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Birda
43 Eroii neamului - comemorare Mai Iunie Birda
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Birda
44 Ziua Bibliotecii comunale Iunie Birda
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Birda
45 Aniversări şi comemorări personalităţi 2013 – I. Slavici, B. P. Haşdeu, G. G. Marquez, L. N. Tolstoi, N. Stănescu, Şt. O. Iosif, O. Goga şi alţii
Anul 2013 Birda
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Birda
46 Ziua Mondială a Sănătăţii – concurs şcolar pe teme de igienă şi sănătate – Vitrină de carte
Aprilie Birda
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Birda
47 1 Decembrie – Ziua Naţională Decembrie Birda
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Birda
48 Festivalul - Concurs de interpretare a poeziei în grai străbun
Aprilie-mai 2013
Boldur
2,6 C.J. Timiș C.C.AJ.T C.L.Boldur
49 Ziua tineretului Iunie Boldur
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Boldur
50 Zilele culturale în comună Septembrie Boldur
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Boldur
51 Colinde şi obiceiuri de Crăciun Decembrie Boldur
0,7 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Boldur
52 8 Martie – Ziua mamei Martie Bucovăţ
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Bucovăţ
53 Hristos a Înviat – Domnul fie lăudat Mai 0,3 C.J.T.
Bucovăţ C.C.A.J.T. C.L. Bucovăţ
54 1 Iunie – ziua copilului Iunie Bucovăţ
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Bucovăţ
55 Lansare Monografia satului Septembrie Bucovăţ
2,1 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Bucovăţ
56 Iată vine Moş Crăciun Decembrie Bucovăţ
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Bucovăţ
57 Zilele comunei August Brestovăţ
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Brestovăţ
58 Concurs de poezie în grai bănăţean Septembrie Brestovăţ
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Brestovăţ
59 “Lada cu zestre” Trimestrul I – IV Cenad Timişoara
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenad
60 Realizarea unui DVD „Cenadul virtual” Trim. III-IV Cenad
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenad
61 Festivalul internaţional al tamburaşilor Octombrie Cenad
1,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenad
62 Festival de colinde Decembrie Cenad
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenad
63 „Mărţişor – tu dai drumul la izvor” - spectacol
Martie Cenei
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenei
64 Zilele bibliotecii Aprilie Cenei
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenei
65 Clasici ai culturii universale 6 simpozioane 2013 Cenei
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenei
66 Spaţiul românesc, creator de cultură, artă şi istorie universală
6 simpozioane 2013 Cenei
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenei
67 Ziua Europei Mai Cenei
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenei
68 „E ziua ta copile drag” – bal mascat, teatru de păpuşi, întreceri sportive
Iunie Cenei
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenei
69 Săptămâna culturală – spectacole, expoziţii
Iulie – August Cenei
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenei
70 „Hora satului” – spectacol – dansuri şi cântece populare
Septembrie Cenei
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenei
71 „Toamna harnică, şi de roade darnică” Noiembrie 0,4 C.J.T.
– serbare Cenei C.C.A.J.T. C.L. Cenei
72 Cel mai bun dintre cei buni – concurs Semestrul II Cenei
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenei
73 Ziua naţională a României 1 Decembrie Decembrie Cenei
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenei
74 Călătorii în minunata lume a poveştilor Decembrie Cenei
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenei
75 „Iată vin colindătorii” – spectacol de Crăciun
Decembrie Cenei
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Cenei
76 „Luna martie, mărţişorul, ziua femeilor şi debutul primăverii!” - aniversarea lunii martie, expoziţie cu desene, mărţişoare, omagii aduse femeilor şi primăverii
Martie Checea
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
77 „Pictură, muzică... artă!” –simpozion, audiţie muzicală, concurs de desen şi pictură - aniversare 145 de ani de la naşterea lui Ştefan Luchian -pictor român - aniversare 335 de ani de la naşterea lui Antonio Vivaldi -compozitor - aniversare - 540 de ani de la naşterea lui Rafael şi 160 de la naşterea lui Vincent Van Gogh – pictori
Martie –Aprilie Checea
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
78 Nichita Stănescu - un poet al „zborului, al bucuriei pure !” - simpozion - 80 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu
Martie - Aprilie Checea
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
79 „Barbu Ştefănescu Delavrancea – prozator, dramaturg, ziarist, orator şi om politic” - aniversare 155 de ani de la naştere
Aprilie Checea
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
80 „Vasile Voiculescu - cel care domină natura prin imaginaţie” - comemorări - 50 de ani de la moartea lui Vasile Voiculescu –poet, prozator şi dramaturg
Aprilie Checea
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
81 „Giurgev Dan” - sărbătoare a etniei sârbe - seară cu cântec şi dans
Mai Checea
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
82 „Octavian Goga – un poet naţional, în toată puterea cuvântului! ” - 75 de ani de la moartea lui Octavian Goga - numit - poet naţional „în toată puterea cuvântului”
Mai Checea
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
83 „Însemnătatea Paştelui la români” - serbarea Paştelui
Paşti Checea
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
84 „Imagini... animate, din poveşti!” Iunie 0,4 C.J.T.
- un spectacol dedicat copiilor, cu Teatrul pentru copii şi tineret Merlin-Timişoara
Checea C.C.A.J.T. C.L. Checea
85 „O excursie cu itinerar cultural, turistic, educativ şi distractiv” - o excursie cu copii din grădiniţa sau şcoala Checea, prin judeţul Timiş şi Timişoara - Muzeul Banatului, Muzeul Satului, Grădina Zoologică, etc.
Iunie Checea
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
86 „Lada cu zestre” - faza zonală - - faza judeţeană -
Martie – Noiembrie Checea
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
87 „Un cântăreţ sfios al satului românesc – Ştefan Octavian Iosif” - simpozion – 100 de ani de la moartea poetului Ştefan Octavian Iosif
Iunie Checea
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
88 „Hora checenilor!” - cântece şi dansuri populare
Rusalii Checea
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
89 „Festivalul de la Valea lui Liman” - participarea ansamblului Checeana la festival
Iulie – August Valea lui Liman
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
90 „Alexandru Vlahuţă – un militant, în serviciul principiilor înălţătoare” - 155 de ani de la naşterea lui Alexandru Vlahuţă – poet şi prozator român
Septembrie Checea
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
91 „Ziua pompierului!”- O competiţie între membrii serviciului voluntar – situaţii de urgenţă, cu ocazia zilei pompierului
Septembrie Checea
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
92 „Un spectacol la operă, pentru checeni!” - o excursie la Opera Română sau Filarmonica din Timişoara, ori invitarea unor actori ai acestor instituţii culturale, pentru vizionarea unui spectacol. Teatru, muzică clasică, operă, operetă
Septembrie-Decembrie Checea
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
93 „Un model al profesioniştilor în folclor!” - invitarea unui ansamblu folcloric profesionist - spectacol
Octombrie- Decembrie Checea
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
94 „Laurii premiaţilor!” - un bilanţ cultural, educativ, sportiv al anului 2013, premierea pe plan local a merituoşilor - un spectacol folcloric - invitaţia unor comune pentru un program artistic
Octombrie Decembrie Checea
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
95 „Carnavalul copiilor!” - carnaval - concurs de măşti
Noiembrie Checea
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
96 „Katarina, o mare sărbătoare a croaţilor din Checea!” - seară cu cântec şi dans
Noiembrie Checea
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
97 Sărbătoarea etniilor – spectacol pe tema etniilor din Checea
Noiembrie Checea
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T.
C.L. Checea 98 Istoria românilor – evenimente istorice
naţionale – concurs cu tema „Istoria românilor”
Decembrie Checea
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
99 Crăciunul şi colindătorii din Ajun Decembrie Checea
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Checea
100 Simpozion Lucian Blaga, Ion Barbu (1895-1961) - 118 ani de la naştere
Februarie Coşteiu
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
101 Mama - cea mai iubită fiinţă de pe pământ - poezii şi cântece dedicate mamei
Martie Coşteiu
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
102 Zilele bibliotecii – T. Arghezi (1880-1967), O. Goga (1881-1938), 46 ani şi 75 de ani de la moarte
Martie Coşteiu
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
103 Spaţiul românesc - creator şi generator de cultură, artă şi istorie universală – M. Costin (1633-1691), D. Cantemir (1673-1723), A. Mureşanu (1816-1863), B. P. Haşdeu (1838-1907)
Mai Decembrie Coşteiu
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
104 Seară de concurs de poezie George Coşbuc (1866 -1918) 95 ani de la moarte - poet român
Aprilie Coşteiu
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
105 Ziua Europei Mai Coşteiu
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
106 Comemorarea poetului, scriitorului şi eseistului român N.Stănescu (1933-1983)
Iunie Coşteiu
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
107 Mari compozitori: G. Enescu, T. Brediceanu
August Coşteiu
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
108 Atestare documentară a localităţii, - B. Şt. Delavrancea (1858-1918), scriitor, orator şi avocat
August Coşteiu
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
109 Simpozion I. Slavici (1848-1925), poet şi publicist, 165 ani de la naştere
Septembrie Coşteiu
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
110 Festival de folclor internaţional România - Serbia
Septembrie Coşteiu
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
111 Clasici ai culturii universale Gh. Asachi (1788-1869), poet, prozator şi dramaturg român
Octombrie Coşteiu
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
112 Simpozion A. Păunescu, V. Gârneţ, Alexandru Vakulovski
Noiembrie Coşteiu
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
113 Ziua naţională - „1 Decembrie” Decembrie Coşteiu
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
114 Concurs de pictură şi scluptură în piatră Iulie Decembrie
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
115 Spectacol de colinzi şi obiceiuri de Craciun „O brad frumos”
Iulie Decembrie Coşteiu
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Coşteiu
116 “Cântări corale Pascale„ - ediţia a -III-a
Aprilie Criciova
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Criciova
117 Comemorarea eroilor căzuţi în primul război mondial şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria acestora
Mai Iunie Criciova
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Criciova
118 Vino şi bucură-te de ziua mea –ziua copilului
Iunie Criciova
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Criciova
119 Săptămâna culturală a satului Jdioara – manifestare cultural artistică şi religioasă
Iunie Criciova
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Criciova
120 Eu mi-s mândra ta Marie –concurs de muzică populară
August Criciova
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Criciova
121 Ziua cetăţii Jdioara – ediţia a - VIII - a Septembrie Jdioara
2,1 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Criciova
122 Zilele satului Cireşu, urmat de spectacol folcloric cu formaţii proprii
Octombrie Cireşu
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Criciova
123 Spectacolul cântecului şi dansului ucrainean
Noiembrie Criciova
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Criciova
124 Deschide uşa creştine ediţia a -VII - spectacol de colinde şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie Criciova
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Criciova
125 Steaua sus răsare – colindul piţărăilor Decembrie Criciova
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Criciova
126 Spectacol de datini şi colinde ucrainene Decembrie Criciova
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Criciova
127 8 Martie – De ziua ta măicuţa mea Martie Darova
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Darova
128 Ziua eroilor – „Cinstim eroii” Iunie Darova
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Darova
129 Inaugurarea Căminului cultural Darova Iunie Darova
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Darova
130 „Lacrimă de taragot” Iulie Sacoşu Mare
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Darova
131 „Sus, sus, la Grindu Petri” August Sacoşu Mare
4,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Darova
132 Ziua naţională a României Decembrie Darova
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T.
C.L. Darova 133 Colindăm, colindăm, Doamne Decembrie
Darova 1,1 C.J.T.
C.C.A.J.T. C.L. Darova
134 Spaţiul românesc – creator şi generator de cultură, artă şi istorie
2013 Denta
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Denta
135 Ziua mamei Martie Denta
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Denta
136 Hristos a Înviat Sărbatori pascale Denta
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Denta
137 Presăraţi pe-a lor morminte Trim. III Denta
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Denta
138 Ziua copilului Iunie Denta
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Denta
139 Să învăţăm să iubim natura Trim. II Denta
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Denta
140 Săptămâna culturală 2013 Denta
0,7 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Denta
141 Sărbătoarea recoltei Trim. III Denta
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Denta
142 E sărbătoare la români Decembrie Denta
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Denta
143 Vine Moş Crăciun Decembrie Denta
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Denta
144 Seară literară şi concurs de poezie din creaţia marilor scriitori – M. Eminescu
Ianuarie Dudeştii Noi
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
145 Gânduri şi flori pentru mama – concurs de poezie
Martie Dudeştii Noi
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
146 Octavian Goga – 75 de ani de la moarte, concurs de recitare poezie
Mai Dudeştii Noi
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
147 Şt. O. Iosif – 100 de ani de la moarte, concurs de recitări de poezie
Iunie Dudeştii Noi
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
148 1 iunie – Vis de copil – concursuri şi jocuri prilejuite de ziua copilului
Iunie Dudeştii Noi
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
149 Sărbătoarea de Kirchwiech – obiceiuri şvăbeşti
August Dudeştii Noi
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
150 Sărbătoarea recoltei – Ed. a V-a Septembrie Dudeştii Noi
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
151 Ruga comunei Dudeştii Noi Octombrie Dudeştii Noi
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
152 „Carnavalul Dovlecilor” Ed. a V-a Noiembrie Dudeştii Noi
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
153 1 Decembrie – Ziua naţională a României
Decembrie Dudeştii Noi
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
154 Spectacol de colinde şi obiceiuri tradiţionale de Crăciun
Decembrie Dudeştii Noi
6,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
155 Aprinderea Bradului Decembrie Dudeştii Noi
0,7 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
156 Trecerea în noul an sărbătorit cu foc de artificii
Decembrie Dudeştii Noi
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Noi
157 Farsang 2013 Februarie Dudeştii Vechi
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
158 Clubul micilor artişti Martie Dudeştii Vechi
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
159 Seară literară pentru copii şi tineri Martie Dudeştii Vechi
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
160 Masă rotundă „275 de ani de la sosirea bulgarilor în Banat”
Aprilie Dudeştii Vechi
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
161 Noi iubim natura Mai Dudeştii Vechi
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
162 Ziua copilului Iunie Dudeştii Vechi
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T.
C.L. Dudeştii Vechi
163 Copil ca tine sunt şi eu, Ed. a VIII - a Iulie Dudeştii Vechi
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
164 Zilele educaţiei pentru copii şi tineri, Ed. a XI – a
Iulie Dudeştii Vechi
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
165 Ivanovo, Serbia – Dudeştii Vechi comune înfrăţite – a XI – a întâlnire
Iulie Dudeştii Vechi
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
166 800 de ani atestare documentară a comunei Dudeştii Vechi
August Dudeştii Vechi
1,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
167 „Cel mai bun bucătar” Ed. a III – a Septembrie Dudeştii Vechi
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
168 Cerc fotografic „Comuna noastră ieri şi azi”
Octombrie Dudeştii Vechi
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
169 Festival interetnic „Jaku Ronkov” Ed. a X – a
Noiembrie Dudeştii Vechi
1,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
170 Crăciunul pentru toţi Decembrie Dudeştii Vechi
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dudeştii Vechi
171 Farsang - bal mascat; concurs de confecţionat măşti
Trim. I Dumbrava
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
172 Schimb de poveşti - concurs intercultural de povestit din basmele românilor şi maghiarilor
Trim. I Dumbrava
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
173 Degeţele harnice - atelier de creaţie şi expoziţie tematică de picturi, colaje şi spectacol -dedicate mamelor
Trim. I Răchita
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
174 A venit iepuraşul - Concurs comunal de pictat ouă şi desene de Paşte
Trim. II Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
175 Festivalul Cântecelor Învierii ediţia a VI-a
Trim. II Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
176 Festivalul Artiştilor - spectacol folcloric dedicat Zilelor Bănăţene Maghiare
Trim. II Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
177 Ziua Bibliotecii Comunale - premierea cititorilor fideli
Trim. II Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T.
C.L. Dumbrava 178 Ziua Eroilor – Răchita - plantare de tuie
şi comemorarea eroilor celor două războaie mondiale
Trim. II Răchita
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
179 Ziua Eroilor – Dumbrava - plantare de tuie şi comemorarea eroilor celor două războaie mondiale
Trim. II Dumbrava
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
180 Ziua Eroilor – Bucovăţ - plantare de tuie şi comemorarea eroilor celor două războaie mondiale
Trim. II Bucovăţ
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
181 Ziua Europei - concurs interşcolar geografic, istoric şi sportiv; concurs de desene
Trim. II Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
182 Şcoala Verde - concurs cea mai frumoasă şcoală decorată prin plantare de flori, tuie, pomi: concurs de desene, concurs cu tema „Mediul şi noi''
Trim. II Şcolile din comună
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
183 Ziua Copiilor - concursuri şi jocuri, foc de tabară
Trim. II Dumbrava
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
184 Comemorare I. L. Caragiale şi Tamasi Aron - dramatizare: concurs de citire expresivă
Trim. II Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
185 Viaţă pentru mediu, viaţă pentru om - concurs interşcolar de eseuri, postere, cu tema ,,Ziua mondială a mediului”
Trim. II Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
186 Împreună împotriva violenţei -concurs interşcolar, activităţi interactive, activităţi didactice
Trim. II Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
187 Tabară de creaţie - cursuri de olărit, desen şi pictură, pictură pe ceramică, cursuri de dans, expoziţie
Trim. III Dumbrava
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
188 Festivalul Comemorativ Bunea Mica - expoziţie fotografică, slujbă comemorativă, depuneri de coroane
Trim. III Dumbrava
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
189 Festivalul Minorităţilor, ediţia a V-a - expoziţie artizanală, spectacol folcloric
Trim. III Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
190 Amintirile satului românesc - expoziţie cu lucrările artizanilor locali, spectacol folcloric
Trim. III Bucovăţ
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
191 Convieţuim, vorbind limbi diferite - expoziţie fotografică şi artizanală, spectacol folcloric
Trim. III Dumbrava
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
192 Nedeea Românilor - Spectacol folcloric, expoziţie de desene, ţesături, împletituri, cusături
Trim. III Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
193 Pedagogul şi educaţia în zilele noastre - Trim. III 0,4 C.J.T.
spectacol dedicat zilelor educaţiei, premierea cadrelor didactice pensionate, expoziţie fotografică din activitatea lor
Dumbrava
C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
194 Să preţuim bogăţiile naturii - concurs gastronomic, expoziţie concurs de produse agricole şi de panificaţie, concurs „Cel mai frumos lămpaş din dovleac”
Trim. IV Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
195 Festivalul strugurilor - spectacol folcloric, bal tradiţional cu concursuri
Trim. IV Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
196 Prietenul meu poliţistul - concursuri, întâlniri şi discuţii cu reprezentanţii poliţiei locale
Trim. IV Dumbrava
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
197 Privind în trecut - concurs de istorie şi literatură dedicat zilei de 1 Decembrie
Trim. IV Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
198 Festivalul formaţiilor de muzică uşoară din Banat, ediţia a VI - a
Trim. IV Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
199 Festivalul de colinde, ediţia a IX -a Trim. IV Dumbrava
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrava
200 Zilele culturii române, concursuri Ianuarie Dumbrăviţa
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrăviţa
201 Concurs de desene cu expoziţie Aprilie Dumbrăviţa
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrăviţa
202 Schimb cultural Dumbrăviţa – Szentes Ungaria
Mai Ungaria
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrăviţa
203 Festivalul „Lada cu zestre” Mai Dumbrăviţa
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrăviţa
204 Festivalul localităţilor înfrăţite (Szentes) Iunie Ungaria
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrăviţa
205 Festivalul internaţional al tocăniţei Iulie Dumbrăviţa
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Dumbrăviţa
206 Seară şi concurs de poezie Aprilie Fârdea
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Fârdea
207 Zilele bibliotecii comunale Martie Fârdea
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T.
C.L. Fârdea 208 Zilele comunei Septembrie
Octombrie Fârdea
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Fârdea
209 Simpozion pe teme de atestare documentară a localităţii
August Septembrie Fârdea
1,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Fârdea
210 Simpozion pe tema formării statului unitar român
Februarie Fârdea
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Fârdea
211 Zile cultural - sportive pe malul lacului Surduc
Octombrie Fârdea
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Fârdea
212 Simpozioane: “Clasici ai culturii universale”
8 simpozioane Fârdea
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Fârdea
213 Spaţiul românesc – creator şi generator de cultură, artă şi istorie universală
8 simpozioane Fârdea
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Fârdea
214 Ziua naţională – 1 Decembrie Decembrie Fârdea
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Fârdea
215 Spectacol cu colinzi şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie Fârdea
2,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Fârdea
216 Gânduri închinate mamei - Spectacol şcolar - Seară cu cântec şi joc
Martie Foeni
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
217 Lada cu zestre a neamului Aprilie Octombrie Foeni
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
218 Sărbătorind ziua de Paşte - Serbare pascală - Reprezentaţie de dansuri comunale
Aprilie – Mai Foeni
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
219 Să ne bucurăm proprii copii şi nepoţi – teatru
Aprilie – Mai Foeni
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
220 Să ne cinstim eroii Mai – Iunie Foeni
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
221 Vino şi bucură-te de ziua mea – Ziua copilului – concurs cu premii
Iunie Foeni
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
222 Bucurii pentru copiii din comuna Foeni - micii sportivi de azi, marii sportivi de mâine
Iunie – Iulie Foeni
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
223 În vizită la muzeu şi grădina zoologică Iunie – Iulie Foeni
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
224 Zilele bibliotecii Iulie Foeni
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
225 Să ne cunoaştem comuna – concurs Septembrie 0,3 C.J.T.
Foeni C.C.A.J.T. C.L. Foeni
226 Ziua pompierilor Septembrie Foeni
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
227 Să ne cunoaştem împrejurimile comunei – concurs şcolar
Septembrie Noiembrie Foeni
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
228 Veniţi cu noi la teatru Septembrie Noiembrie Foeni
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
229 Serbările câmpiei bănăţene – manifestare artistică cu caracter zonal
Septembrie Octombrie Foeni
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
230 Ziua persoanelor vârstnice Octombrie Foeni
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
231 Cu viaţa mea apăr viaţa Octombrie Foeni
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
232 Festivalul strugurelui Octombrie Foeni
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
233 Excursie cu itinerar: cultural, turistic, educativ şi religios. O vizită la mănăstirile din judeţ
Noiembrie Jud. Timiş
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
234 Seară şi concurs de poezie în grai bănăţean
Noiembrie Foeni
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
235 Concurs pe teme istorice Noiembrie Foeni
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
236 Ziua naţională 1 Decembrie Decembrie Foeni
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
237 Seară de Crăciun - Spectacol cu colinzi şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie Foeni
0,7 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Foeni
238 Seară şi concurs de poezie Aprilie Ghiroda
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
239 Zilele bibliotecii comunale Martie Ghiroda
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
240 Secole de ortodoxie în Banat - Cântecele Învierii ediţia a VII-a
Aprilie Ghiroda
1,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
241 Zilele culturale în comună Septembrie Octombrie Ghiroda
1,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
242 Concurs pe teme de cultură generală - istoria medievală a Banatului
Iunie Ghiroda
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
243 Participarea Ansamblului 2013 1,2 C.J.T.
folcloric,,Cununa Timişului’’ la manifestările organizate de CJTimiş şi consiliile locale din judeţul Timiş (Lada cu zestre, Valea lui Liman, Grindu Petrii, Muzeul Satului,etc.)
Judeţul Timiş
C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
244 Simpozion: Clasici ai culturii universale 8 simpozioane 2013 Ghiroda
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
245 Spaţiul românesc – creator şi generator de cultură, artă şi istorie universală
8 simpozioane 2013 Ghiroda
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
246 Ziua naţională – 1 Decembrie Decembrie Ghiroda
1,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
247 Spectacol cu colinzi şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie Ghiroda
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
248 Participarea Ansamblului folcloric „Cununa Timişului” la manifestările organizate de CJTimiş şi localităţi cu populaţie românească din DKMT şi din alte state europene (Torac,Vârşeţ, etc.)
2013 Ungaria, Serbia, Europa
2,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
249 “Din comoara satului’’ – festival de cântec popular românesc
Mai – Iunie Ghiroda
1,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
250 Memorialul Pavel Emilian Iulie Ghiroda
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
251 Sărbătoarea Recoltei în Ghiroda Octombrie Ghiroda
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghiroda
252 Seară de poezie în grai bănăţean Aprilie Şanoviţa
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghizela
253 Ziua bazaltului Iulie Şanoviţa
2,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Ghizela
254 8 Martie, ziua mamei Martie Giarmata
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Giarmata
255 Icoana – revelaţia copiilor Iunie Giarmata
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Giarmata
256 1 Decembrie – Ziua Naţională a României
Decembrie Giarmata
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Giarmata
257 Festival de datini, colinde şi obiceiuri de iarnă
Decembrie Giarmata
4,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Giarmata
258 Seară şi concurs de poezie – Ziua mamei
Martie Gottlob
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Gottlob
259 Festivalul obiceiurilor tradiționale August 4,2 C.J.T.
inclusiv reeditarea monografiei locale Festivalul lubeniţei
Gottlob C.C.A.J.T. C.L. Gottlob
260 Ziua naţională 1 Decembrie Decembrie Gottlob
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Gottlob
261 Spectacol cu colinzi şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie Gottlob
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Gottlob
262 Hai să dăm mână cu mână Ianuarie Iecea Mare
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Iecea Mare
263 8 Martie – De ziua mamei, un gând, o floare
Martie Iecea Mare
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Iecea Mare
264 Nichita Stănescu – 80 de ani de la naştere
Martie Iecea Mare
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Iecea Mare
265 Octavian Goga – 75 de ani de la moarte Mai Iecea Mare
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Iecea Mare
266 1 Iunie – ziua copilului Iunie Iecea Mare
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Iecea Mare
267 Paul Eugen Banciu – 70 de ani de la naştere
Noiembrie Iecea Mare
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Iecea Mare
268 Marea Unire de la 1 Decembrie Decembrie Iecea Mare
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Iecea Mare
269 Eminescu – contemporanul nostru Ianuarie Jamu Mare
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Jamu Mare
270 Lecţii şcolare – dansuri populare Săptămânal 2013 Jamu Mare
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Jamu Mare
271 Copilul, mica minune 1 Iunie Jamu Mare
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Jamu Mare
272 Festivalul toamnei Octombrie Jamu Mare
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Jamu Mare
273 A sosit Crăciunul Decembrie Jamu Mare
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T.
C.L. Jamu Mare
274 Ziua Europei Mai Jamu Mare
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Jamu Mare
275 Simpozion Ioan Slavici – 165 de ani de la naştere – recitare poezii
Ianuarie Liebling
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Liebling
276 Luna Mărţişorului – confecţionare şi expoziţie
Martie Liebling
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Liebling
277 Vizită la azil – program artistic Mai Liebling
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Liebling
278 Spectacol cu echipele de dansatori August Liebling
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Liebling
279 Comemorare Aurel Vlaicu – 100 de ani de la moarte
Septembrie Liebling
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Liebling
280 Colinde şi obiceiuri Decembrie Liebling
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Liebling
281 Serbarea pomului de Crăciun Decembrie Liebling
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Liebling
282 Balul Dubaşilor Decembrie Liebling
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Liebling
283 Nunta de aur Iunie Livezile
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Livezile
284 Zilele comunei – Ziua fiilor satului Noiembrie Livezile
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Livezile
285 Ziua naţională 1 Decembrie Decembrie Livezile
0,1 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Livezile
286 Spectacol cu colinzi şi obiceiuri de Crăciun – Bucuria naşterii Domnului
Decembrie Livezile
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Livezile
287 Pentru tine mamă – Serbarea copiilor dedicată mamei
Martie Margina
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Margina
288 Ziua Europei Trim. II Margina
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Margina
289 Ziua eroilor – Serbare la Troiţă Trim. II Margina
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Margina
290 Ziua pământului Trim. II Margina
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Margina
291 Carnavalul florilor Trim. II Margina
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Margina
292 Portul şi obiceiurile din Banat Trim. IV Margina
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Margina
293 Zilele comunei, atestarea documentară a localităţii Margina
Septembrie Margina
0,7 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Margina
294 Ziua naţională 1 Decembrie Decembrie Margina
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Margina
295 Magia Crăciunului Decembrie Margina
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Margina
296 Seară şi concurs de poezie Aprilie Mănăştiur
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Mănăştiur
297 Zilele bibliotecii comunale Martie Mănăştiur
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Mănăştiur
298 Zilele culturale locale Septembrie Octombrie Mănăştiur
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Mănăştiur
299 Simpozion „Clasici ai culturii universale” 8 simpozioane 2013 Mănăştiur
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Mănăştiur
300 Spaţiul românesc – creator şi generator de cultură, artă şi istorie universală
8 simpozioane 2013 Mănăştiur
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Mănăştiur
301 Ziua naţională 1 Decembrie Decembrie Mănăştiur
0,9 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Mănăştiur
302 Spectacol cu colinzi şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie Mănăştiur
0,9 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Mănăştiur
303 Pentru tine mamă! Martie Moşniţa Nouă
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Moşniţa Nouă
304 Bal Fărşang Martie Moşniţa Nouă
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Moşniţa Nouă
305 Ziua Pământului Aprilie Moşniţa Nouă
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Moşniţa Nouă
306 Ziua Europei Mai Moşniţa Nouă
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Moşniţa Nouă
307 Ziua Copilului Iunie Moşniţa Nouă
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T.
C.L. Moşniţa Nouă
308 Roadele Toamnei Octombrie Moşniţa Nouă
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Moşniţa Nouă
309 Ignatul – festival de iarnă Decembrie Moşniţa Nouă
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Moşniţa Nouă
310 Editare/tipărire Ziar local Ianuarie –Decembrie Moşniţa Nouă
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Moşniţa Nouă
311 Ziua mamei – serbare şcolară Martie Nădrag
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Nădrag
312 Ziua eroilor – Depunere de coroane, slujbă de pomenire
Mai Nădrag
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Nădrag
313 1 Iunie – Ziua copilului – serbare şcolară, concursuri, întreceri sportive, desene pe asfalt, concurs Tip Top Mini Top
Iunie Nădrag
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Nădrag
314 Ruga nădrăgeană – spectacol muzical folcloric
Iunie Nădrag
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Nădrag
315 Ziua Padeşului – sărbătoare populară – spectacol de muzică populară
Iulie Nădrag
0,9 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Nădrag
316 Ruga din satul Crivina Septembrie Crivina
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Nădrag
317 Carnaval de Halloween – parada măştilor, premierea măştilor
Octombrie Nădrag
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Nădrag
318 Colinde de Crăciun – spectacol de colinde de Crăciun
Decembrie Nădrag
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Nădrag
319 Seară şi concurs de poezie Aprilie Niţchidorf
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Niţchidorf
320 Interferenţe culturale ca urmare a schimbului de populaţie în Banat - Parada portului naţional
August Niţchidorf
2,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Niţchidorf
321 Săptămâna culturală a comunei Septembrie Octombrie Niţchidorf
2,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Niţchidorf
322 Concurs pe teme de cultură generală - istoria medievală a Banatului
Iunie Niţchidorf
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Niţchidorf
323 Simpozion “Clasici ai culturii universale”
2013 8 simpozioane Niţchidorf
1,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Niţchidorf
324 Spaţiul românesc – creator şi generator de cultură, artă şi istorie universală
2013 8 simpozioa- ne Niţchidorf
1,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Niţchidorf
325 Ziua naţională – 1 Decembrie Decembrie Niţchidorf
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Niţchidorf
326 Spectacol cu colinzi şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie Niţchidorf
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Niţchidorf
327 Zilele bibliotecii comunale Martie Niţchidorf
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Niţchidorf
328 Festivalul ,,Laleaua pestriţă” Semestrul I Niţchidorf
2,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Niţchidorf
329 8 Martie – spectacol Martie Orţişoara
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Orţişoara
330 Concurs scenete de teatru Aprilie Orţişoara
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Orţişoara
331 Ziua Eroilor Mai Orţişoara
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Orţişoara
332 Ziua Europei Mai Orţişoara
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Orţişoara
333 1 Iunie – Ziua copilului Iunie Orţişoara
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Orţişoara
334 Zilele bibliotecii comunale Noiembrie Orţişoara
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Orţişoara
335 Spectacol de colinde Decembrie Orţişoara
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Orţişoara
336 Aniversare Eminescu, concurs pe teme istorice (24 Ianuarie – Ziua Unirii)
Ianuarie Otelec
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Otelec
337 Dragobetele – Ziua îndrăgostiţilor la români
Februarie Otelec
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Otelec
338 Serbările mărţişorului – La mulţi ani mamă! Zilele bibliotecii comunale
Martie Otelec
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Otelec
339 Tradiţii de Paşti – expoziţie de ouă încondeiate Lumina Învierii în sufletele copiilor – serbare
Aprilie Otelec
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Otelec
340 Pom de Mai - tradiţii Ziua Europei
Mai Otelec
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Otelec
341 Ziua internaţională a copilului
Iunie Iohanisfeld
1,4 C.J.T. C.C.A.J.T.
C.L. Otelec 342 Interferenţe culturale, parada portului
popular, simpozion pe tema atestării documentare a localităţii
August Otelec
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Otelec
343 Săptămâna culturală a Otelec Septembrie Otelec
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Otelec
344 Carnavalul toamnei Octombrie Otelec
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Otelec
345 1 Decembrie Ziua Naţională a României Spectacol de colinzi şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie Otelec Iohanisfeld
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Otelec
346 Celebrăm femeia în toate ipostazele ei: mamă, soră, iubită sau soţie
Martie Pădureni
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pădureni
347 Zilele comunei Pădureni Aprilie Pădureni
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pădureni
348 Ziua Europei Mai Pădureni
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pădureni
349 Ziua internaţională a copiilor de pretutindeni
Iunie Pădureni
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pădureni
350 Întâlnirea fiilor satului Septembrie Pădureni
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pădureni
351 Ziua naţională a României Decembrie Pădureni
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pădureni
352 Scrisoare către Moş Crăciun Decembrie Pădureni
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pădureni
353 Eminescu – un suflet nepereche Ianuarie Pesac
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pesac
354 Sărbătoarea dragostei la români Februarie Pesac
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pesac
355 De ziua ta mămico Martie Pesac
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pesac
356 Bucuria Învierii Domnului Aprilie Pesac
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pesac
357 Ziua Europei Mai Pesac
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pesac
358 Copiii – îngeraşii pământului Iunie Pesac
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pesac
359 Festivalul cântecului şi dansului popular ediţia a III – a
Iulie Pesac
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T.
C.L. Pesac 360 Toamnă bogată şi darnică Septembrie
Pesac 0,2 C.J.T.
C.C.A.J.T. C.L. Pesac
361 Ziua recoltei Octombrie Pesac
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pesac
362 E vremea colindelor Decembrie Pesac
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pesac
363 Pentru ei şi pentru noi Mai – Iunie Periam
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Periam
364 Vest autentic pe Mureş, la Periam Port Iulie – August Periam
2,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Periam
365 Zilele culturale în comuna Periam Ed. a VII –a
August Periam
3,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Periam
366 Concert de muzică sacră şi clasică la Biserica Haulik – Ed. a III – a
Octombrie Noiembrie Biserica Haulik
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Periam
367 Spectacol folcloric „La obârşii, la izvor” Ed. a V – a
Noiembrie Periam
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Periam
368 Obiceiuri de Crăciun Ed. a III – a Decembrie Periam
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Periam
369 Zilelel bibliotecii Februarie Pietroasa
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pietroasa
370 8 Martie – spectacol şi concurs de gastronomie tradiţională românească
Martie Pietroasa
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pietroasa
371 Săptămâna religioasă – cuprinzând toate religiile prezente în comună
Trim. II Pietroasa
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pietroasa
372 Clasici ai culturii universale 2012 Pietroasa
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pietroasa
373 Spaţiul românesc – creator şi generator de cultură, artă şi istorie universală
2012 Pietroasa
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pietroasa
374 Ziua Europei Mai Pietroasa
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pietroasa
375 1 Iunie – ziua copilului – concursuri, spectacole, foc de tabără
Iunie Pietroasa
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pietroasa
376 Zilele culturale în comună Iunie – Iulie Pietroasa
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pietroasa
377 Festivalul ţuicii Trim. III Pietroasa
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T.
C.L. Pietroasa 378 1 Decembrie – Ziua Naţională Decembrie
Pietroasa 0,4 C.J.T.
C.C.A.J.T. C.L. Pietroasa
379 Festivalul colinzilor de iarnă Decembrie Pietroasa
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pietroasa
380 24 Ianuarie – Ziua Unirii – lectură, dans, concurs
Ianuarie Pişchia
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
381 Dragobetele la români – concurs, dans, bal
Februarie Pişchia
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
382 8 Martie - La mulţi ani măicuţă! – spectacol şcolar, seară cu cântec şi joc
Martie Pişchia
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
383 Hramul bisericii Murani Aprilie Murani
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
384 Ziua bibliotecarului Aprilie Pişchia
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
385 Cel mai frumos front stradal (ediţie de primăvară)
Aprilie Pişchia
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
386 Ziua Europei Mai Pişchia
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
387 Ziua copilului Iunie Pişchia
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
388 Să ne cinstim eroii Iunie Pişchia
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
389 Hramul Bisericii Pişchia Iunie Pişchia
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
390 Zilele comunei Pişchia – concursuri, spectacole şcolare şi folclorice, bal
Iunie Pişchia
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
391 Hramul Bisericii Bencecu de Sus August Bencecu de Sus
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
392 Hramul Bisericii Bencecu de Jos Septembrie Bencecu de Jos
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
393 Cel mai frumos front stradal (ediţie de toamnă)
Septembrie Pişchia
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
394 Ziua Naţională a României – spectacole, concursuri
Decembrie Pişchia
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Pişchia
395 Sărbătoarea Crăciunului în comuna Pişchia – spectacol de colinde şi
Decembrie Pişchia
1,5 C.J.T. C.C.A.J.T.
obiceiuri de Crăciun, serbarea pomului de iarnă „Vine Moşul”
C.L. Pişchia
396 Eminescu mereu în sufletele noastre Ianuarie Remetea Mare
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Remetea Mare
397 8 Martie – Ziua iubitei noastre mame Martie Remetea Mare
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Remetea Mare
398 Hristos a Înviat – Domnul fie lăudat Mai Remetea Mare
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Remetea Mare
399 1 Iunie – Ziua copilului Iunie Remetea Mare
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Remetea Mare
400 Toamna se numără bobocii Septembrie Remetea Mare
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Remetea Mare
401 Eroii ce nu-i vom uita – 1 Decembrie Decembrie Remetea Mare
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Remetea Mare
402 Iată vine Moş Crăciun, la copii cu suflet bun
Decembrie Remetea Mare
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Remetea Mare
403 Medalion literar, prezentări de carte, recenzii de carte, miniexpoziţii de carte, concursuri de poezie din opera unor scriitori
Ianuarie Sacoşu Turcesc
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
404 Montaj literar muzical – coregrafic „Hai să dăm mână cu mână”, concurs pe tema 24 ianuarie – Ziua Unirii
Ianuarie Sacoşu Turcesc
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
405 Rafturi tematice – Literatura agrară în sprijinul cetăţenilor - întâlnire cu specialistul din agricultură - şezători literare - simpozion Constantin Brâncuşi
Februarie Sacoşu Turcesc
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
406 Prezentare de carte, recitaluri de poezie, microexpoziţie de carte, şezători literare, dimineţi de basm şi poezie din creaţia unor importanţi scriitori
Martie Sacoşu Turcesc
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
407 Balul mărţişorului Martie Sacoşu Turcesc
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
408 Spectacol literar muzical şi coregrafic Martie 0,0 C.J.T.
„O mamă, dulce mamă”, expoziţie de artă populară din hărnicia femeilor săcoşene
Sacoşu Turcesc
C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
409 Seară literară şi concurs de poezie din creţia marilor scriitori şi poeţi ai neamului: G. Coşbuc şi O. Goga
Aprilie Sacoşu Turcesc
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
410 Aspecte din viaţa şi activitatea scriitorilor români G. Ureche, I. E. Rădulescu, I. Caraioni
Aprilie Sacoşu Turcesc
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
411 Întâlnire cu scriitori de seamă ai literaturii române contemporane din Banat
Aprilie Sacoşu Turcesc
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
412 Sărbătoarea Sfintelor Paşti şi sărbătoarea localităţii Stamora Română
Mai Stamora Română, Sacoş
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
413 Teatrul de păpuşi, oaspetele copiilor din comună
2013 Sacoşu Turcesc
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
414 Recenzii de carte, microexpoziţii de carte, prezentări de carte din creaţia scriitorilor Camil Petrescu, George Bacovia, Alfred de Muset
Mai Sacoşu Turcesc
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
415 Lada cu zestre 2013 Sacoşu Turcesc
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
416 Festival intercultural de dansuri „Egalitatea constă în diferenţe”
2013 Sacoşu Turcesc
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
417 1 Iunie – sărbătoarea tuturor copiilor Iunie Sacoşu Turcesc
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
418 Ziua satului – spectacol „Aşa joacă bănăţeanul”, expoziţie de artă populară
Iulie Sacoşu Turcesc
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
419 Sărbătoarea localităţilor Uliuc, Berini, Icloda, Unip
August Septembrie Comuna Sacoşu Turcesc
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
420 Sărbătoarea localităţii Otveşti Octombrie Otveşti
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
421 Serbare câmpenească, spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Banatul
2013 Sacoşu
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T.
Turcesc C.L. Sacoşu Turcesc
422 Expoziţie de carte „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”, recital de poezie Spaţiul românesc, creator şi generator de cultură, artă şi istorie universală
2013 Sacoşu Turcesc
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
423 Spectacol de colinzi – sărbătoarea pomului de Crăciun
Decembrie Sacoşu Turcesc
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sacoşu Turcesc
424 Clasici ai culturii universale 6 simpozioane Secaş
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Secaş
425 Spaţiul românesc, creator şi generator de cultură, artă şi istorie universală
2013 Secaş
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Secaş
426 Zilele culturale în comuna Secaş 2013 Secaş
1,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Secaş
427 Zilele bibliotecii comunale Semestrul I Secaş
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Secaş
428 1 Decembrie – Ziua naţională a României
Decembrie Secaş
0,7 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Secaş
429 Spectacol cu colinzi şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie Secaş
0,7 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Secaş
430 Seara artiştilor sânpetreni Aprilie, Iunie Sânpetru Mare
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sânpetru Mare
431 Ziua Europei Mai Sânpetru Mare
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sânpetru Mare
432 Ziua eroilor Mai Sânpetru Mare
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sânpetru Mare
433 Festival de folclor „Pro Mureş - Igriş” Ed. a IX - a
Septembrie Sânpetru Mare
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sânpetru Mare
434 Iată – vin colindătorii, spectacol de colinde ediţia a VI – a
Decembrie Sânpetru Mare
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Sânpetru Mare
435 O floare pentru un zâmbet – luna primăverii
Ianuarie Şag
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
436 Ziua pământului Martie Şag
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
437 Alături de Hristos în Săptămâna patimilor
Aprilie Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
438 „Prietenii Naturii” – Frumuseţea florilor de primăvara
Aprilie Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
439 Scriitori şi poeţi români – Concurs Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Tudor Arghezi
2013 Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
440 Lada cu zestre 2013 2013 Şag
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
441 9 Mai - Ziua Europei
Mai Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
442 Trecutul nostru păstrat în muzeele judeţului
2013 Jud. Timiş
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
443 Să mergem în lumea basmelor 2013 Timişoara
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
444 Tipărire monografiei localităţii Şag 2013 Şag
1,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
445 1 Iunie - Ziua Copilului
Iunie Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
446 5 iunie – Ziua mediului Iunie Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
447 Final de an şcolar
Iunie Şag
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
448 Biografia şi opera scriitorilor Z. Stancu, M. Preda, M. Eliade
2013 Şag
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
449 Ziua pădurii 2013 Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
450 „Stop accidentelor – viaţa are prioritate„
2013 Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
451 Ziua bibliotecii 2013 Şag
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
452 Săptămâna cultural artistică şi sportivă a localităţii
August Şag
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
453 8 Septembrie „Sf. Maria la catolici„ Septembrie Şag
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
454 Ziua pompierilor din România Septembrie Şag
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
455 Scriitori şi poeţi români Eminescu, Coşbuc, Bacovia
2013 Şag
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
456 1 Octombrie – ziua internaţională a persoanelor de vârsta a treia
Octombrie Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
457 „Ziua Şcolii” Octombrie Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
458 Roadele toamnei - Ziua recoltei
Octombrie Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
459 Rapid şi delicios – concurs culinar ediţia a II - a
2013 Şag
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
460 Sănătatea în trup şi casă Noiembrie Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
461 1 Decembrie Ziua Romaniei Decembrie Şag
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
462 17-22 Decembrie Revoluţia de la Timişoara
Decembrie Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
463 Colindăm „Domnului Bun” – Spectacol de colinzi
Decembrie Şag
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
464 Alaiul colindătorilor
Decembrie Şag
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Şag
465 Aniversări şi comemorări ale personalităţilor anului 2013 Ion Vidu, Paul Eugen Banciu, Andrei Mureşan, Giuseppi Verdi, Ana Aslan, A.I.Cuza etc.
2013 Tomeşti
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
466 Să nu-i uităm pe vârstnici Ediţia a VI-a
Semestrul I Tomeşti
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
467 Zilele mărţişorului la Tomeşti Concursuri sportive Manifestări cultural - artistice
Semestrul I Tomeşti
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
468 Mănăstirea Acoperamântul Maicii Domnului din Luncanii de Sus, între mit şi legendă
Octombrie Tomeşti
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
469 Serbările muntelui – manifestare cultural - artistică ediţia a-IV-a
Mai – Octombrie Tomeşti
1,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
470 Ziua eroilor Mai – Iunie Tomeşti
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
471 1 iunie - ziua copilului – spectacol Teatru de păpuşi Merlin, activităţi creativ-educative
Iunie Tomeşti
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
472 Zilele comunei – Iunie 0,8 C.J.T.
Săptămâna culturală a localităţii Colonia Fabricii - Întreceri sportive; Întâlnirea fiilor satului cu cetăţenii de onoare ai comunei; Manifestări cultural-artistice şi religioase
Tomeşti C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
473 Nedeea românilor de pretutindeni, ediţia a-XXXIX-a
August Tomeşti
2,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
474 Tabăra Euroregională DKMT de creaţie şi păstrare a tradiţiilor
2013 Tomeşti
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
475 Săptămâna culturală a localităţii Luncanii de Jos Întalnirea fiilor satului Întreceri sportive Manifestări cultural-artistice şi religioase
August Luncanii de Jos
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
476 Săptămâna culturală a localităţii Tomeşti-Sat Întâlnirea fiilor satului Întreceri sportive Manifestări cultural-artistice şi religioase
August Tomeşti Sat
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
477 Săptămâna culturală a localităţii Baloşeşti Întâlnirea fiilor satului Întreceri sportive Manifestări cultural-artistice şi religioase
Septembrie Baloşeşti
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
478 Săptămâna culturală a localităţii Întâlnirea fiilor satului Întreceri sportive Manifestări cultural-artistice şi religioase
Octombrie Tomeşti
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
479 Concurs al elevilor pe tema: “Românii şi înaintaşii lor în istoria descoperirilor care au revoluţionat cunoaşterea”
Trim IV Tomeşti
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
480 1 Decembrie, Ziua Naţională a României Simpozion, concurs istoric, manifestări culturale
Decembrie Tomeşti
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
481 Spectacol de colinzi la Mănăstirea Luncanii de Sus “Steaua sus rasare”
Decembrie Luncanii de Sus
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
482 Festival de colinzi şi obiceiuri din zonă Decembrie Tomeşti
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
483 Schimburi interculturale euroregiunea DKMT
An 2013 DKMT
3,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
484 Peştera Româneşti, loc de desfăşurare a acţiunilor culturale Concert simfonic Festival folcloric
Octombrie Tomeşti
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
485 Biblioteca prin internet Concurs şcolar - călătorii în jurul lumii pe calculator
2013 Tomeşti
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomeşti
486 Împreună facem artă decorativă Septembrie 0,6 C.J.T.
Octombrie Tomnatic
C.C.A.J.T. C.L. Tomnatic
487 Ziua Europei Mai Tomnatic
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomnatic
488 Ziua internaţională a drepturilor copilului Mai Tomnatic
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomnatic
489 Haloween Party Octombrie Tomnatic
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomnatic
490 8 Martie – ziua internaţională a femeii Martie Tomnatic
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomnatic
491 De Moş Nicolae Decembrie Tomnatic
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomnatic
492 Ruga comunală Septembrie Tomnatic
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomnatic
493 1 Iunie – Serbările copilăriei Iunie Tomnatic
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tomnatic
494 Montaj literar Ioan Slavici – 165 de ani de la naştere
Ianuarie Topolovăţu Mare
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Topolovăţu Mare
495 Evocare I. Al. Brătescu Voineşti – 145 de ani de la naştere
Ianuarie Topolovăţu Mare
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Topolovăţu Mare
496 Seară şi concurs de poezie Nichita Stănescu – 80 de ani de la naştere
Martie Topolovăţu Mare
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Topolovăţu Mare
497 Medalion literar B. Şt. Delavrancea – 155 de ani de la naştere
Aprilie Topolovăţu Mare
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Topolovăţu Mare
498 Medalion literar Octavian Goga – 75 de ani de la moarte
Mai Topolovăţu Mare
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Topolovăţu Mare
499 Recital de poezie Şt. O. Iosif – 100 de ani de la moarte
Iunie Topolovăţu Mare
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Topolovăţu Mare
500 Carnaval Februarie Tormac
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
501 De ziua ta mămico Martie Tormac
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
502 Concurs recital de poezii Aprilie 0,0 C.J.T.
Tormac C.C.A.J.T. C.L. Tormac
503 Laleaua pestriţă Aprilie Tormac
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
504 Festivalul ansamblurilor folclorice maghiare din regiunea DKMT
Mai Tormac
0,7 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
505 Ziua Europei Mai Tormac
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
506 Ziua păsărilor şi a pomilor Mai Tormac
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
507 1 Iunie Iunie Tormac
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
508 Tabără de vară „Vacanţa altfel” Iulie Tormac
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
509 Tabără de vară etnofolclorică Iuie Tormac
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
510 Întâlnirea localităţilor înfrăţite August Tormac
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
511 Ziua internaţională a vârstnicilor Tormac
Septembrie Tormac
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
512 Ziua internaţională a vârstnicilor Cadar Octombrie Cadar
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
513 Ziua internaţională a vârstnicilor Şipet Octombrie Şipet
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
514 Concurs pe teme istorice Decembrie Tormac
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
515 Colinde de Crăciun Decembrie Tormac
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
516 Clubul vârstnicilor Ianuarie – Decembrie Tormac
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Tormac
517 Seară şi concurs de poezie Aprilie Traian Vuia
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Traian Vuia
518 Zilele comunei 2013 Traian Vuia
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Traian Vuia
519 Zilele bibliotecii comunale Martie Traian Vuia
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T.
C.L. Traian Vuia
520 Traian Vuia – inventator şi creator genial, personalitate marcantă a dezvoltării tehnicii universale
2013 Traian Vuia
1,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Traian Vuia
521 Ziua naţională 1 Decembrie Decembrie Traian Vuia
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Traian Vuia
522 Spectacol cu colinzi şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie Traian Vuia
1,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Traian Vuia
523 Ziua Unirii, concurs Ianuarie Uivar
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Uivar
524 Serbarea Mărţişorului Martie Uivar
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Uivar
525 Ziua Europei Mai Uivar
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Uivar
526 Tradiţii de Paşti Mai Uivar
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Uivar
527 Ziua internaţională a copilului Iunie Uivar
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Uivar
528 Întâlnire cu fiii satului August Noiembrie Uivar
0,9 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Uivar
529 Balul strugurilor Octombrie Uivar
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Uivar
530 Concurs de cunoştinţe despre artestarea şi istoricul satului Uivar
Noiembrie Uivar
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Uivar
531 Spectacol de colinzi Decembrie Uivar
0,2 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Uivar
532 Simpozion judeţean „Oameni, evenimente, tradiţii din Banatul de câmpie”
Aprilie Variaş
2,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
533 Ziua mondială a planetei Pământ Aprilie Gelu
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
534 Ziua Europei – concurs Mai Gelu
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
535 Păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor locale ale etniei române din Sânpetru Mic
Mai Sânpetru Mic
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
536 Festival etno cultural Ed. a IX - a Mai 0,5 C.J.T.
Variaş C.C.A.J.T. C.L. Variaş
537 Păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor locale ale etniei sârbe din localitatea Variaş
Mai Variaş
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
538 Sărbătoarea matematicii vărieşene Mai Variaş
0,8 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
539 Păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor locale ale etniei române din localitatea Variaş
Iunie Variaş
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
540 Păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor locale ale etniei maghiare din localitatea Variaş
Iunie Variaş
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
541 Păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor locale ale etniei române din localitatea Gelu
Iunie Gelu
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
542 Păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor locale ale etniei sârbe din localitatea Gelu
Iulie Gelu
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
543 Recompensă pentru fruntaşi Septembrie Timişoara
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
544 Parada portului şvăbesc din Variaş Septembrie Variaş
0,7 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
545 Să-i cinstim pe bunici Octombrie Buziaş
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
546 Balul pompierilor din comuna Variaş Octombrie Variaş
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
547 Carte frumoasă, cinste cui te-a scris Octombrie Gelu
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
548 Datini şi obiceiuri de Crăciun Decembrie Gelu
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Variaş
549 Bucuriile zăpezii – Concurs de săniuş şi patinaj
Ianuarie Valcani
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
550 Expoziţie de produse culinare Concurs: „Cârnaţul cel mai mare” „Cea mai gustoasă şuncă”, „Cea mai delicioasă prăjitură”
Ianuarie Valcani
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
551 „Dragobetele” – serbare urmată de bal mascat organizată de către şi pentru tineret
Februarie Valcani
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
552 Simpozion „Personalităţi universare”: N. Copernic, Rafael, V. V. Gogh, Voltaire, A. Nobel, L. Tolstoi etc.
12 simpozioane 2013 Valcani
0,6 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
553 Spectacol susţinut de copiii preşcolari şi şcolari, de Ziua Mamei
Martie Valcani
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
554 Program de informare a populaţiei despre bolile cu transmitere epidermică şi urmările acestora, în colaborare cu cadrele de sănătate din localitate
Martie Valcani
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
555 Zilele bibliotecarului – expoziţie de carte, sesiune de comunicări
Aprilie Valcani
0,0 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
556 Ziua Europei – concurs geografic, istoric şi sportiv
Mai Valcani
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
557 Ziua copilului – expoziţie de picturi realizate de copiii, concurs de desene pe asfalt
Iunie Valcani
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
558 Spaţiul românesc, creator şi generator de cultură, artă şi istorie universală: I. Slavici, A. Aslan, Dosoftei, D. Cantemir, P. E. Banciu
12 simpozioane 2013 Valcani
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
559 Organizarea unui spectacol de teatru de păpuşi
August 2013 Valcani
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
560 Salvează Pământul – program de informare despre efectele nocive şi cauzele care conduc la încălzirea globală a Terrei
Septembrie Valcani
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
561 Împreună pentru o localitate mai curată – activităţi de gospodărire comunală
Septembrie 2013 Valcani
0,4 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
562 Calitate şi integrare europeană în învăţământul primar şi gimnazial
Octombrie Valcani
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
563 Hramul bisericii ortodoxe – perpetuarea tradiţiilor şi a culturii religioase
Octombrie Valcani
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
564 Calitate şi integrare europeană în învăţământul primar şi gimnazial – informare asupra modului cum trebuie înţeles programul integrării
Noiembrie 2013 Valcani
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
565 Cerc de educaţie sanitară, a relaţiilor dintre sexe şi acordarea primului ajutor
Noiembrie 2013 Valcani
0,3 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
566 Sărbătoarea Crăciunului – Spectacol de colinde şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie 2013 Valcani
0,5 C.J.T. C.C.A.J.T. C.L. Valcani
567 Concurs pe temă istorică 24 Ianuarie - Ziua Unirii
Ianuarie Belinţ, Coşteiu, Bethausen, Fârdea, Ghiroda, Ghizela, Gottlob, Niţchidorf, Pietroasa, Pişchia, Traian Vuia,
0,0 CJTimiş Consilii Locale 12 C.L. x 0,7
Mănăştiur, Giera
568 Interferenţe culturale ca urmare a schimbului de populaţie în Banat
2013 Niţchidorf, Otelec, Traian Vuia
1,0 CJTimiş Consilii Locale, 3 C.L. x 0,7
569 Secole de Ortodoxie 2,5 570 Concurs pe teme de cultură generală 2013
Coşteiu, Fârdea, Foeni, Gottlob, Traian Vuia Mănăştiur, Giera, Curtea
2,0 CJTimiş Consilii Locale 6 C.L. x 1
571 Simpozion pe tema de atestare documentară: 1333 Lugoj,Deta 1763 – 250 de ani de la colonizarea cu familii de italieni și germani, Făget 465 ani de atestare documentară, Jimbolia - 245 de ani de la unificarea celor două localități care alcătuiesc actuala localitate,Balinț - 525 ani, Bara – 215 ani de la atestarea satului Dobrești,Belinț - 560 de ani de la atestarea satului Gruni,Bethausen – 130 de ani de la atestarea localității, Biled – Uihei – 1843, Bârna – Pogănești 1453, Bogda – 1723, Chevereșul Mare – Dragșina 1453, Ciacova -1243 – 780 de ani de atestare documentară,Coșteiu- 285 ani de la construirea canalului Bega,290 de ani de la atestarea satului Păru, Darova- Sacoșu Mare 290 de ani de atestare documentară, Denta- Rovinița Mare – 670 de ani de atestare documentară,Dudeștii Vechi – 775 de ani de atestare documentară, 275 de ani de la colonizarea bulgarilor, Dumbrava – 120 de ani de la întemeierea localității, Fârdea – Drăgșinești și Mâtnicul Mic -560 de ani de atestare documentară, Gătaia- 690 de ani de atestare documentară, Berecuța- 555 de ani de atestare documentară,Percoseva – 655 de ani de atestare documentară, Găvojdia – 650 de ani de atestare documentară,Giulvăz – 580 de ani de atestare documentară, Jamu Mare – Gherman 690 de ani de atestare documentară, Liebling – Cerna 640 de ani de atestare documentară, Margina – Bulza – 415 ani de atestare
2013 Județul Timiș
19 CJTimiş Consilii Locale 35CL x 3
documentară, Coșteiu de Sus – 465 ani de atestare documentară, Groși – 505 ani de atestare documentară, Ohaba Lungă – Ierșnic 560 ani de atestare documentară, Pietroasa- Fărășești 465 ani de atestare documentară, Racovița – Hitiaș 525 ani de atestare documentară, Recaș - Bazoș 290 ani de atestare documentară, Nadăș 290 ani de atestare documentară, Sacoșu Turcesc – Otvești 145 ani de atestare documentară, Sânandrei – Carani 280 ani de atestare documentară, Covaci 170 ani de atestare documentară, Sânperu Mare – 680 ani de atestare documentară, Saravale – 680 ani de atestare documentară, Tomești – Baloșești 465 ani de atestare documentară, Traian Vuia – 630 ani de atestare documentară, Susani – 415 ani de atestare documentară, Variaș - Sânpetru Mic 170 ani de atestare documentară
572 Dudeștii Vechi 775 de ani de atestare documentară, 275 de ani de la venirea bulgarilor în localitate
2013 Dudeștii Vechi
5,0 CJTimiș CCAJT Uniunea Bulgară din Banat
573 Festival și concurs de interpretare instrumentală ,,Efta Botoca”
2013 Jebel
5,0 CJTimiș CCAJT CLJebel
574 Zilele comunei septembrie octombrie GIERA
2,0 CJTimiș CCAJT CLGiera
575 Seară şi concurs de poezie aprilie 2013 GIERA
0,0 CJTimiș CCAJT CLGiera
576 Zilele bibliotecii comunale Martie 2013 GIERA
0,0 CJTimiș CCAJT CLGiera
577 Secole de ortodoxie în Banat(Cântecele Învierii ediţia a VII-a)
aprilie GIERA
0,0 CJTimiș CCAJT CLGiera
578 ,,Din comoara satului’’ –festival de cântec popular românesc
Mai – iunie GIERA
1,0 CJTimiș CCAJT CLGiera
579 Participarea Ansamblului folcloric local la manifestările organizate de CJTimiş şi localităţi cu populaţie românească din DKMT şi din alte state europene(Torac,Vârşeţ,etc.)
2013 GIERA Ungaria Serbia, Europa
2,0 CJTimiș CCAJT CLGiera
580 Spectacol cu colinzi şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie 2013 GIERA
2,0 CJTimiș CCAJT CLGiera
581 Sărbătoarea Recoltei în GIERA Octombrie GIERA
1,1 CJTimiș CCAJT CLGiera
582 Memorialul localității dedicat personalităților locale
Iulie GIERA
1,4 CJTimiș CCAJT CLGiera
583 Participarea Ansamblului folcloric local la manifestările organizate de CJTimiş şi Consiliile Locale din judeţul Timiş(Lada cu zestre, Valea lui Liman,Grindu Petrii,Muzeul Satului,etc)
2013 GIERA Județul Timiș
1,0 CJTimiș CCAJT CLGiera
584 Simpozion:,,Clasici ai culturii universale’’
8 simpozioane 2013 GIERA
1,4 CJTimiș CCAJT CLGiera
585 Spaţiul românesc – creator şi generator de cultură, artă şi istorie universală
8 simpozioane 2013 GIERA
1,4 CJTimiș CCAJT CLGiera
586 Ziua naţională – 1Decembrie Decembrie 2013 GIERA
1,4 CJTimiș CCAJT CLGiera
587 Concurs pe temă istorică : ,, 24 ianuarie – Ziua Unirii’’
ianuarie 2013 CURTEA
0,0 C.J.Timiş CLCURTEA
588 Seară şi concurs de poezie aprilie 2013 CURTEA
1,0 C.J.Timiş CLCURTEA
589 Zilele bibliotecii comunale Martie 2013 CURTEA
0,0 C.J.Timiş CLCURTEA
590 Secole de ortodoxie în Banat
aprilie 2013 CURTEA
1,0 C.J.Timiş CLCURTEA
591 Spectacol cu colinzi şi obiceiuri de Crăciun
Decembrie 2013 CURTEA
1,0 C.J.Timiş CLCURTEA
592 Sărbătoarea Recoltei în CURTEA Octombrie 2013 CURTEA
0,8 C.J.Timiş CLCURTEA
593 ,,Din comoara satului’’ –festival de cântec popular românesc
Mai – iunie CURTEA
1,1 C.J.Timiş CLCURTEA
594 Zilele culturale din comună septembrie octombrie 2013 CURTEA
1,8 C.J.Timiş CLCURTEA
595 Concurs pe teme de cultură generală - istoria medievală a Banatului
Iunie 2013 CURTEA
1,0 C.J.Timiş CLCURTEA
596 Memorialul localității dedicat personalităților locale
Iulie 2013 CURTEA
1,0 C.J.Timiş CLCURTEA
597 Simpozion:,,Clasici ai culturii 8 simpozioane 1,4 C.J.Timiş
universale’’ 2013 CURTEA
CLCURTEA
598 Spaţiul românesc – creator şi generator de cultură, artă şi istorie universală
8 simpozioane 2013 CURTEA
1,4 C.J.Timiş CLCURTEA
599 Ziua naţională – 1Decembrie Decembrie 2013 CURTEA
1,0 C.J.Timiş CLCURTEA
600 Liebling.Monografia arheologică 2013 Liebling
4,2 C.J.Timiş CLLiebling Munteanu Ion Gheorghe
375 600 Total
orașe 90 133
Total comune
375 600
TOTAL CAPITOL TII 465 733 TOTAL PROPUS DE DCI – mii lei
465
TOTAL ALOCAT TII - mii lei: 465 - Colaborarea cu Consiliile Locale din Județul Timiș desfăşura prin CCAJTimiş. T III - COLABORAREA CU COMUNITĂŢILE ROMÂNEŞTI DIN ALTE ŢĂRI, PARTENERIATE CU ALTE REGIUNI ŞI COLABORAREA CU MINORITĂŢILE NAŢIONALE DIN JUDEŢUL TIMIŞ PRIN ,,AGENDA CULTURAL SPORTIVĂ ŞI DE TINERET’’ FINANŢATĂ DIN BUGETUL C.J.TIMIŞ ÎN ANUL 2013 Nr. Crt
Denumirea manifestării culturale
Perioada şi locul desfăşurării manifestării
Suma aprobată mii lei
Organizatori
1. Festival – Concurs DKMT „Alma Cornea Ionescu” Ediţia a VI-a
2013 aprilie Timişoara
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., I.S.J. Timiş, Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”
2. Zilele Şcolii Muzicale Timişorene, ed. a VIII-a Concert al orchestrei DKMT
Noiembrie 2013 Timişoara
2,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., I.S.J. Timiş, Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu’’
3. Concurs internaţional de percuţie
Sem.I 2013
3,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.Timiş, C.N.I.VIDU
4. Poezia lui Eminescu – Marija Nenadić ediție în limba română și în limbile minorităților din Banat
2013 0,0 CJTimiș CCAJT ICRVoivodina BJTimiș
5. Fanfare din Banat 2013 2,4 C.J. Timiş,
C.C.A.J.T., Serbia
6. Instruirea unei formaţii coregrafice cu jocuri ale românilor
2013 Serbia
1,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina, Serbia
7. Tabără de învăţare a limbii române literare „Limba noastră-i o comoară” perfecţionarea şi instruirea elevilor români din şcolile generale din Voivodina,
2013, Iunie, Timiș, Jud.Timiş
3,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina, Serbia,
8. Curs de învăţare a dansurilor şi obiceiurilor româneşti
2013 Jud.Timiş
3,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina,
9. Participarea unui ansamblu folcloric la „Nedeia Românilor”
2013 Jud.Timiş
2,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina
10. „Festivalul etniilor”
2013 iunie Timişoara
3,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina
11. FESTIVAL EUROREGIONAL DE TEATRU
mai 2013 Teatrul Maghiar de Stat ,,CSIKY GERGELY’’ Timişoara
6,0 C.J. Timiş C.C.A.J.T., Teatrul Maghiar
12 Concurs Internaţional de Pian Ella Phillip
Noiembrie 2013 Timişoara
1,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T, Universitatea de Vest din Timişoara Facultatea de Muzică
13 Expoziţie de Costume Populare Româneşti din colecţia Muzeului Satului Bănăţean şi Muzeului Voivodinei, la Complexul Etnografic
Torac, august 2013
3,0 CJTimiș CCAJT ICRVoivodina Muzeul Voivodinei, Muzeul Satului Bănăţean şi Muzeul Banatului
„Casa bănăţeană”, 14 Tradiții și obiceiuri culinare
bănățene.Etnologie – Vol.II Timișoara 2,4 CJTimiș
CCAJT ICRVoivodina
5 Participarea formaţiilor artistice, interpreţi şi creatori din judeţul nostru la comunităţile româneşti din alte ţări
2013, conform invitaţiilor şi relaţiilor oficiale
3,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.
16 „Zilele bănăţene în localităţi din alte ţări înfrăţite cu localităţi din jud. Timiş
2013, Europa 2,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.
17 Relaţii culturale cu sate româneşti din Ungaria (spectacole, instruiri, tabere de creaţie, editare de lucrări folclorice, expoziţii etc.)
2013, Ungaria, România
3,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.
18 Relaţii culturale cu sate româneşti şi case de cultură din Serbia (spectacole, instruiri, tabere de creaţie, editare de lucrări folclorice, expoziţii, etc.)
2013, Serbia, Uzdin, Zrenianin, Torac, etc România
6,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.
19 9 Mai - Ziua Europei 2013, Timişoara
2,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.
20 Triplex – întâlnire transfrontalieră D.K.M.T.
2013, Beba Veche
8,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Primăria Beba Veche
21 Tabăra de creaţie folclorică a coregrafilor şi interpreţilor din Serbia
Tr. III 2013 Coşeviţa
3,2 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş
22 Ansamblul ,,Banatul” mesager al culturii româneşti tradiţionale în spaţiul European, localităţi înfrăţite cu judeţul nostru
2013, Europa 3,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.
23 Participarea formaţiilor folclorice, solişti vocali, solişti instrumentişti, creatori la manifestările cultural-artistice interjudeţene şi naţionale conform invitaţiilor
2013, România 2,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.
24 Participarea fanfarelor din judeţ la Festivalul Fanfarelor româneşti din Serbia
Tr. II-IV 2013 2,4 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş
25 Calendar de perete 2013, vederi cu motive de patrimoniu cultural, agende cu date despre românii din Banat
2013 3,2 CJTimiș CCAJT ICRVoivodina Muzeul Voivodinei, Muzeul Satului Bănăţean şi Muzeul Banatului
26 TMMATE - junior concurs 2013 1,2 C.J. Timiş,
euroregional de matematică pentru elevii din ciclul gimnazial ediţia a II-a
I.S.J. Timiş, C.C. A.J. T.
27 Prietenii noştri din Serbia şi Muntenegru
2013 August
2,0 C.J. Timiş, I.S.J. Timiş, Şc. gen.13 C.C.A.J.T.
28 Expoziţia de Textile din colecţia Muzeului Satului Bănăţean şi Muzeului Voivodinei care va avea loc la Novi Sad şi cea va cuprinde 40 de 1printuri, care vor fi donate Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina
2013 Timișoara Zrenianin Torac
2,1 CJTimiș CCAJT ICRVoivodina Muzeul Voivodinei, Muzeul Banatului
29 Aspecte ale învăţământului primar şi gimnazial din Euroregiunea DKMT- simpozion –ediţia a IV-a
Iunie 2013 Timişoara
2,8 C.J. Timiş, I.S.J. Timiş, Şc. gen. 1
30 Simpozion DKMT – Activitatea culturală şi implicaţiile ei sociale – două simpozioane
2013 Timişoara
2,1 C.J.Timiş, C.C.A.J.T., Sindicate din DKMT
31 Editarea revistei euroregionale ,,AGORA’’
2013 Timişoara
4,4 Consiliul Judeţean Timiş, C.C.A.J.T.
32 „Împreună”- parteneriate şi schimburi culturale Promovarea schimburilor culturale cu centre de cultură de profil din Euroregiunea DKMT
2013 2,1 C.J.Timiş, C.C.A.J.T.
33 Monografii locale – pentru localităţi cu populaţie mixtă , (români, maghiari, germani, sârbi, etc.) specifică Euroregiunii DKMT
2013 1,2 C.J. Timiş, C.C. A. J.T.
34 Expoziţie Drapele, Stampe şi Matrice Sigilare organizată în Voivodina Împreună cu Muzeul Banatului
2013 Timișoara Zrenianin
1,8 CJTimiș CCAJT ICRVoivodina Muzeul Voivodinei, Muzeul Banatului
35 Nostalgii timișorene – ediție bilingvă
Timișoara 2013
2,1 C.J. Timiş, C.C. A. J.T.
36 Întâlnire DKMT Trim. II 2013 Beba Veche
2,4 Asociaţia Filatelică Timişoara, C.C.A.J.T.,
C.J. Timiş 37 Festivalul de Colinde al
românilor în Ungaria - participarea formaţiilor de colindători din Tomeşti
Dec. 2013
2,6 -Consiliul Judetean Timiş -Consiliul Local Tomeşti
38 Festival euroregional al cântecului popular maghiar
Trim.II 2013
1,8 C. L. Dumbrăviţa, C.J.T., C.C.A.J.T.
39 Brief Guid of Timiș County – ediție bilingvă
Timișoara sem.II 2013
1,6 C.J.T., C.C.A.J.T.,
40 Obiceiuri laice şi religioase la români şi maghiari de sărbătorile de Paşti
2013 Aprilie Timișoara
1,1 C.J.T., C.C.A.J.T., I.S.J. Timiş,
41 Editarea ,,Agendei culturale 2013’’ în limba română și a minorităţilor naţionale – inclusiv pe suport magnetic
Trim. II 2013
2,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.,
42 La Vest de Bega – rock story Sem. II 2013 Timișoara
1,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.,
43 Ziua Europei 09 mai 2013 Timişoara
1,1 Asociaţia Filatelică Timişoara, C.C.A.J.T., C.J. Timiş
44 Expoziţia Stampe şi hărţi din perioada 1700-1918, fotocopii înrămate care vor fi donate Institutului de Cultură
2013 Timișoara Zrenianin
1,8 CJTimiș CCAJT ICRVoivodina Muzeul Voivodinei, Muzeul Banatului
45 Zilele Maghiare Bănăţene, ed. a XII -a
Aprilie 2013 Timişoara, Arad, Lugoj, Jimbolia, Dumbrăviţa, Otelec, Ţipari, Cenei, Cristur, Ungaria
0,8 Asociaţia Femeilor Maghiare din Timişoara, C.C.A.J.T., C.J. Timiş
46 Tradiţie şi cunoaştere reciprocă în Euroregiunea DKMT – seminar de dezbateri
August, Timişoara, Buziaş 2013
1,2 Fundaţia Diaspora Timişoara, Institutul Intercultural Timişoara, Universitatea Liberă din Szeged, C.C.A.J.T., C.J. Timiş
47 Tabăra de creaţie folclorică a coregrafilor şi interpreţilor din
Tr. III 2013
1,7 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş
Serbia Coşeviţa 48 Ziua Presei și a radioului din
Euroregiunea DKMT Martie 2013 Timişoara
2,4 Postul Regional de Radio Timişoara; C.C.A.J.T., C.J. Timiş
49 Expoziţie de fotografii vechi din fondul Muzeului Banatului, Muzeului Voivodinei, Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, Societăţii Române de Etnografie şi Folclor din Voivodina
2013 Timișoara Zrenianin
2,1 CJTimiș CCAJT ICRVoivodina Muzeul Voivodinei, Muzeul Banatului Societatea Română de Etnografie şi Folclor din Voivodina
50 Mic atlas al localităţilor româneşti din Voivodina
Timişoara Trim. IV 2013
2,6 C.C.A.J.T., C.J. Timiş
51 Elaborarea volumului „Folclor românesc din pagini de reviste”
Timişoara Trim. IV 2013
2,8 C.C.A.J.T., C.J. Timiş, Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina,
52 Expoziţie de fotografii vechi din fondul Muzeului Banatului, Muzeului Voivodinei, Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş
2013 Timișoara Zrenianin
2,1 CJTimiș CCAJT ICRVoivodina Muzeul Voivodinei, Muzeul Banatului Societatea Română de Etnografie şi Folclor din Voivodina
53 „Turismul cultural în Banatul istoric”, care va cuprinde şi toate Bisericile Ortodoxe Române din Banatul istoric şi o hartă culturală
Zrenianin Octombrie, Timişoara noiembrie 2013
3,1 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina, Serbia, Muzeul Banatului
54 Colaborarea între localităţi din România și Serbia în domeniul cultural
2013 (Iancaid-Coştei, Iablanca-Tomeşti şi Ecica-Giroc)
2,4 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina, Serbia,
55 Organizarea reciprocă a concertelor de muzică clasică
Timișoara Zrenianin 2013
1,8 CJTimiș CCAJT ICRVoivodina
56 Praznicul Obiceiurilor de Iarnă
decembrie 2013
2,1 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina
57 Turneul Ansamblului „Banatul” în Voivodina
Trim.III 2013 în sate şi oraşe din Voivodina Serbia
2,4 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina
58 Ansamblul folcloric al Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, împreună cu orchestra de muzică populară a CNMNRS
Septembrie, Octombrie, 2013 Timișoara
2,2 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina, CNMNRS
59 Expoziţie pe tema „Românii din Voivodina”, care va cuprinde mai multe aspecte ale etniei române (obiecte, fotografii, carte veche, costume populare, etnografie, etc) în colaborare cu CCAJT şi Muzeul Satului Bănăţean.
2013 Timișoara, Zrenianin,
2,1 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina, Muzeul Banatului
60 Colonia literară a elevilor români din Banat, clasele V-VIII, o mică antologie a lucrărilor! (20 de elevi) – diferite ateliere: scrierea creativă
septembrie -octombrie 2013 Nicolinţ
1,8 CJTimiș CCAJTimiș ICRVoivodina
61 Licurici – revistă euroregionala
2013 Timișoara
3,9 CJTimiș CCAJTimiș
62 Târgul de creaţie populară „Meşteşuguri populare” (Complexul Etnografic „Casa bănăţeană” şi Muzeul Satului Bănăţean)
Torac Timişoara 2013
1,1 CJTimiș CCAJTimiș Muzeul Satului Bănăţean ICRVoivodina
63 Expoziţie de carte veche (sau de patrimoniu),în (în cadrul Târgului internaţional „Cărţi şi
2013 octombrie la Zrenianin iunie Timişoara
2,2 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina,
publicaţii româneşti din Banat”), BJT va expune fotocopii de cărţi şi publicaţii vechi româneşti din domeniile: istorie, geografie etc. din sec. XVII, XVIII şi începutul secolului al XIX-lea; în iunie, la Timişoara, ICRV va expune fotocopii de cărţi vechi bisericeşti din perioada 1653-1820, odată cu organizarea Zilelor Culturii Românilor din Voivodina
B.J.Timiș
64 Serile de poezie „Toamna pe Bega”, Torac/Ecica/ Timişoara/ Zrenianin
Torac/Ecica/ Timişoara/ Zrenianin 2013 septembrie, octombrie
1,0 CJTimiș BJTimiș ICRVoivodina
65 Istoria în date a românilor din Voivodina
Timișoara 2013
3,6 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina, Muzeul Banatului
66 Expoziţie de stampe şi hărţi din perioada 1700 - 1918, fotocopii înramate care vor fi donate Institutului (la Muzeul Naţional din Zreninain)
2013 Muzeul Naţional din Zreninain
1,6 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina, Muzeul Banatului
67 Elaborarea catalogului „Fond Banatica” (Protocol de colaborare care curpinde cercetări şi studii de cercetare în Arhive, Muzee precum şi săpături arheologice)
2013 Voivodina, Județul Timiș
1,8 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina, Muzeul Banatului
68 ,,Palate și case istorice” din Timișoara din secolul XXI
2013 Timișoara
6,5 CJTimiș CCAJTimiș
69 „Obiceiuri şi tradiţii de Paşte specifice minorităţilor slave din Banat”
Aprilie 2013 Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală a Cehilor din Banat Timişoara
70 „Ziua copiilor la minorităţi” Mai 2013 Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală a Cehilor din Banat Timişoara
71 Studii și cercetări despre folclorul românesc din Banat
2013 Timișoara
2,1 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina, Muzeul Banatului
72 Patrimoniul Cultural Românesc din Serbia
2013 Timișoara
2,6 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina, Muzeul Banatului
73 Catalog monografic – Bisericile Ortodoxe Române din Voivodina
2013 Timișoara
2,2 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina
74 Patrimoniul cultural românesc din Voivodina
2013 Timișoara
2,6 C.C.A.J.T., C.J. Timiş Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina
75 Festivalul de Folclor Românesc Serbia
Iunie – iulie 2013 Serbia
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Centrul de Cultură şi Spiritualitate Creştin Ortodoxă – Casa Ortodoxă „Părintele Arsenie” Foeni
76 Deschiderea unei case a românilor din Voivodina în cadrul Muzeului Satului Bănăţean, care va fi dotată cu obiecte asigurate de Institutul
2013 2,0 CJTimiș CCAJTimiș ICRVoivodina Muzeul Satului Bănăţean
de Cultură al Românilor din Voivodina (casa va fi inaugurată odată cu organizarea Festivalului Etniilor – iunie 2013)
77 Târgul internaţional „Cărţi şi publicaţii româneşti din Banat”, Zrenianin/Timişoara 2013
ediţia a V-a în octombrie la Zrenianin
2,4 CJTimiș BJTimiș ICRVoivodina
78 Fondul de carte al Bibliotecii Centrale ICRV „Valeriu Leu” va fi catalogat, inventariat şi organizat conform normelor biblioteconomice , donaţia de 2000 de unităţi pentru Biblioteca Centrală ICRV „Valeriu Leu”, Torac, din partea Bibliotecii Judeţene Timiş
august 2013
1,4 CJTimiș BJTimiș ICRVoivodina
79 Schimb reciproc de articole şi texte pentru rubrica permanentă „Interferenţe culturale” (2-3 pagini) a reviste semestriale „Lumea cărţii”, editată de BJT, respectiv a revistei trimestriale „CRONICA bănăţeană”, editată de ICRV
2013 2,4 CJTimiș BJTimiș ICRVoivodina
80 Expoziţie de carte veche (sau de patrimoniu),în (în cadrul Târgului internaţional „Cărţi şi publicaţii româneşti din Banat”), BJT va expune fotocopii de cărţi şi publicaţii vechi româneşti din
2013 octombrie la Zrenianin iunie Timişoara
2,8 CJTimiș BJTimiș ICRVoivodina
domeniile: istorie, geografie etc. din sec. XVII, XVIII şi începutul secolului al XIX-lea; în iunie, la Timişoara, ICRV va expune fotocopii de cărţi vechi bisericeşti din perioada 1653-1820, odată cu organizarea Zilelor Culturii Românilor din Voivodina
81 Concurs literar pentru elevii români din Banat, clasele V-VIII , genericul: „Prietenul meu – cea mai îndrăgită carte”
2013 2,2 CJTimiș BJTimiș ICRVoivodina
82 Tabăra de pictură „Bega 2013”, Complexul etnografic „Casa bănăţeană”, Torac și la Muzeul Satului Bănăţean
iunie 2013 1,6 CJTimiș CCAJTimiș Muzeul Satului Bănăţean ICRVoivodina
83 ,,Temple și biserici în Banat”- ecumenism specific euroregional –Timișoara
2013 Timișoara 3,7 CJTimiș CCAJT
84 Complexul etnografic al Fundaţiei„Casa Bănăţeană”din Torac - Amenajarea interiorului, dotarea cu obiecte româneşti şi conservarea celor existente cu sprijinul specialiştilor în domeniul etnografiei şi etnologiei din cadrul Muzeului Voivodinei, Muzeului Satului Bănăţean şi Muzeului Banatului
2013 2,8 CJTimiș CCAJT ICRVoivodina Muzeul Voivodinei, Muzeul Satului Bănăţean şi Muzeul Banatului
85 Editarea şi tipărirea albumului trilingv: „Monumente istorice, opere de artă comemorative legate de trecutul şi prezentul etniei maghiare aflate pe teritoriul Banatului istoric” – János Szekernyés
Septembrie 2013 Timişoara
3,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Femeilor Maghiare din Timişoara
86 În căutarea datinilor – ediţia a XVI-a
Mai 2013 Timişoara
2,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Femeilor Maghiare din Timişoara
87 Sesiune de comunicări „Istoria Banatului”
Septembrie Timişoara
1,2 CJTimiș BJTimiș ICRVoivodina
88 Cerc de creaţie literă Octombrie Timişoara Sediul BJT
1,0 CJTimiș BJTimiș ICRVoivodina
89 Schimb intercultural bisericesc – Giarmata Vii – Toracul Mare (Serbia)
Noiembrie 2013 Toracul Mare - Serbia
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Parohia Ortodoxă Română Giarmata Vii
90 Zilele Culturii Românilor din Voivodina, ediţia a III-a, Timişoara,
iunie 2013 Timișoara
2,1 CJTimiș BJTimiș ICRVoivodina
91 Concurs naţional de poezie la Timişoara, cu participarea poeţilor români din Voivodina
2013 Timișoara
2,0 CJTimiș BJTimiș ICRVoivodina
92 „Alaiul colindelor la români pentru români”
Trimestrul IV 2013 România, Serbia, Ungaria
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.,
93 Spectacolul folclorului românilor din Voivodina, Valea Timocului şi Banatul României la Vârşeţ
Trimestrul II 2013 Vârşeţ
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.,
94 ,,Școală și societate în Banat” - simpozion
ianuarie 2013
9,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Școala cu clasele I – VIII Nr. 16 Timișoara
95 Seminar privind vlahii din Valea Timocului
Aprilie – mai 2013 Timişoara, Buziaş
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Diaspora Timişoara
96 Cooperare transfrontalieră a unor posturi de radio - conferinţă
Noiembrie 2013 Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Diaspora Timişoara
97 Miting aviatic DKMT 2013 Timișoara
1,3 CJTimiș CCAJTimiș
98 Caravana ucraineană Septembrie 2013 Gottlob Variaş, Remetea Mică
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiş
99 Zilele Culturii Ucrainene Octombrie 1,5 C.J. Timiş,
2013 Lugoj
C.C.A.J.T., Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiş
100 Festival de colinde ucrainene din Banat
Decembrie 2013 Timişoara
1,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiş
101 Festivalul cântecului şi dansului ucrainean
Iulie 2013 Soca
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiş
102 Tradiţii de Anul Nou la ucraineni
ianuarie Timişoara- Casa Culturală a Ucrainenilor
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiş
103 Ziua internaţională a limbii materne
februarie Timişoara – sediu UUR
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiş
104 Ziua Taras Şevcenko
martie Lugoj –Teatrul
Naţional de Stat
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiş
105 Rolul femeii în păstrarea identităţii ucrainene
Timişoara- Casa de Cultură
a Ucrainenilor martie
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiş
106 Creatori de artă ucraineni (poezie, pictură,
sculptură)
Lovrin aprilie
1,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiş
107 Concurs de recitare a poeziei ucrainene
Ştiuca – Căminul Cultural
mai
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiş
108 Tradiţii culinare ale Timişoara – 1,0 C.J. Timiş,
ucrainenilor din Banat Casa Ucraineană
Muzeul Satului iunie
C.C.A.J.T., Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiş
109 Marcarea Zilei Naţionale a Ucrainei
Timişoara – Casa
Ucraineană Muzeul Satului
august
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiş
110 Manifestări culturale realizate în colaborare cu C.C.„Doina”
Uzdin
2013 Timișoara
Uzdin
2,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., C.C.„Doina” Uzdin
111 Festival de teatru pentru copii 2013 Timișoara, Subotița, Szeged
5,0 C.J. Timiş, Teatrul Merlin Timișoara
112 „Împreună în DKMT” - schimburi culturale
începând din mai, pe tot parcursul anului 2013 la Teatrul „Merlin”, la teatrele de profil din Szeged, Zrenjanin, Novi-Sad, etc.
6,0 *C.J.Timiș Teatrul „Merlin”
256 132 TOTAL
CAPITOL T III
TOTAL PROPUS DE DCI- mii lei
256,0 132
TOTAL ALOCAT – mii lei 256,0 - Derularea manifestărilor din Capitolul TIII se va face prin CCAJTimiş.
T IV - MANIFESTĂRI CULTURALE REALIZATE DE ORGANIZAŢIILE NEGUVERNAMENTALE ŞI ALTE INSTITUŢII ÎN COLABORARE CU C.J. TIMIŞ PRIN ,,AGENDA CULTURAL - SPORTIVĂ ŞI DE TINERET’’ FINANŢATĂ DIN BUGETUL C.J. TIMIŞ PE ANUL 2013 Nr. Crt.
Denumirea manifestării culturale
Perioada/ Locul desfă- şurării manifestării culturale
Suma aprobată mii lei
Organizatori
1 „Şi eu sunt cetăţean
european!” Mai
2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia „Casa Speranţei”
Timişoara 2 Simpozion internaţional
„Şcoala românească fără frontiere”
Iunie - iulie 2013
Timişoara,
Reşiţa
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Învăţătorilor Bănăţeni
3 „Prietenii muzicii” Ianuarie – septembrie
2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Învăţătorilor Bănăţeni
4 „Vara la Liebling” – tabără de creaţie şi tradiţii
Iunie – iulie 2013
Liebling
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Pro Liebling” Liebling
5 Simpozion Naţional – Literatura română la răspântia veacurilor - ediţia a III-a
August 2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Ateneul Cultural „Ştefan Goanţă” Liebling
6 Clubul iubitorilor de cultură Martie – octombrie
2013
Liebling, Timişoara
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Ateneul Cultural „Ştefan Goanţă” Liebling
7 „Serbările Pogoniciului” (Festival folcloric „Laleaua Pestriţă”)
Aprilie – mai 2013
Niţchidorf,
Sacoşu Turcesc
3,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Pusta Banatului Timişoara
8 Concursul de literatură dialectală bănăţeană „MARIUS MUNTEANU”
Decembrie 2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Casa de Cultură a Municipiului Timişoara
9 Salonul de Carte Bookfest Timişoara – ediţia a II-a
Martie 2013
Timişoara
15,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Editorilor din România Bucureşti
10 „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”
Mai - septembrie
2013
Timişoara
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., MDV AUDIO STUDIO Bucureşti
11 Turism şi dezvoltare durabilă – simpozion internaţional – ediţia a II-a
Aprilie 2013
Timişoara
2,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Timişoara
– Facultatea de Management Turistic şi Comercial
12 Dezvelire placă omagială Traian Vuia la Montesson - Franţa
Trimestrul III 2013
Montesson –
Paris – Franţa
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural-Ştiinţifică „Pasărea Măiastră” Lugoj
13 Editarea şi tipărirea revistei „Actualitatea literară”
Lunar 2013
judeţul Timiş,
toată ţara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Actualita-tea” Lugoj
14 „Diagnosticul şi tratamentul actual al displaziei congenitale de şold” – curs internaţional
Mai 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia pentru Dezvoltarea Ortopediei şi Traumatolo-giei în Timişoara şi Judeţul Timiş
15 Simpozion Naţional pentru Consolidare Mediul Asociativ – ediţia a V-a
Mai – iunie şi
Octombrie – noiembrie
2013
Timişoara şi alte localităţi
din judeţul Gorj
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Ştiinţifică pentru Consolidare Mediu Asociativ – Fiii Gorjului – Timişoara
16 Editarea cărţii: „Portret Brâncuşi – Carte de interviuri” – volum bilingv român - englez
Trimestrul III 2013
Timişoara şi alte localităţi
din judeţul Gorj
0,9 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Ştiinţifică pentru Consolidare Mediu Asociativ – Fiii Gorjului – Timişoara
17 Interconexiuni cultural-ştiinţifice şi educative între judeţele Timiş – Gorj şi altele
Mai – iunie şi
Octombrie – noiembrie
2013
Timişoara şi alte localităţi
din judeţul Gorj
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Ştiinţifică pentru Consolidare Mediu Asociativ – Fiii Gorjului – Timişoara
18 Omagierea şi comemorarea personalităţilor istorice participante la Revoluţie la 1848 - 165 de ani de la eveniment
Mai – iunie şi
Octombrie – noiembrie
2013
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Ştiinţifică pentru Consolidare Mediu Asociativ –
Timişoara şi alte localităţi
din judeţul Gorj
Fiii Gorjului – Timişoara
19 Cupa „Primăverii” a C.J. Timiş – concurs talere „Sporting”- ediţia a III-a
Mai 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Timiş – Clubul de Vânătoare Timişoara
20 „Expovenatoria”– expoziţie cu trofee de vânat specifice zonei de câmpie a Banatului– ediţia a IV-a
Iunie 2013
Timişoara
3,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Timiş – Clubul de Vânătoare Timişoara
21 Festivalul vânătorilor timişoreni – ediţia a III-a
Iunie – iulie 2013
Timişoara
4,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Timiş – Clubul de Vânătoare Timişoara
22 Cupa „Timişoara” – concurs internaţional de tir sporting
August – septembrie
2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Timiş – Clubul de Vânătoare Timişoara
23 „60 de ani de aviaţie militară pe Timişoara”
Mai - iunie 2013
Timişoara
1,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Aviatorilor din Timişoara şi Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii Bucureşti – Filiala Timişoara
24 Concurs de ecologie de Ziua Internaţională a Pământului
Trimestrul II 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non Profit Prezent
Timişoara 25 „Interculturali-tatea în
Europa” Trimestrul II
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non Profit Prezent Timişoara
26 „Călători prin Timişoara”- expoziţie de grafică - pictură
Trimestrul II 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non Profit Prezent Timişoara
27 Tabără de creaţie „Tinerii de azi, speranţa de mâine”
Trimestrul III 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non Profit Prezent Timişoara
28 Promovarea muzicii folk în rândul tinerilor
Trimestrul III 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non Profit Prezent Timişoara
29 „Arta şi cultura – premise pentru o societate a viitorului”
Trimestrul IV 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non Profit Prezent Timişoara
30 „Sărbătorile de iarnă la români”
Trimestrul IV 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non Profit Prezent Timişoara
31 Concurs interdisciplinar: „Factori favorizanţi pentru o viaţă sănătoasă”
Trimestrul II 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non Profit Prezent Timişoara
32 „Mama mea” Martie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
33 „Istoria ceasului” Martie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
34 „Să-l cunoaştem pe Ştefan Jager!”
Aprilie 2013
Timişoara, Jimbolia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
35 „15 Aprilie – Ziua Pădurii” Aprilie 2013
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird
Timişoara -Grădiniţă Timişoara
36 „Ziua Pământului” Aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
37 „Lumina Învierii” Aprilie – mai 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
38 „Micii europeni” Mai 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
39 „În lumea poveştilor” Mai 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
40 „Decatlon la grădiniţă” Iunie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
41 Concurs de biciclete şi trotinete”
Iunie 2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
42 „Să-l cunoaştem pe Ştefan Luchian!”
Iunie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
43 „Să-l cunoaştem pe Tudor Arghezi”
Iulie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
44 „În lumea lui Andersen” Iulie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
45 „Să-l cunoaştem pe Traian Vuia”
Septembrie 2013
Timişoara, Traian Vuia
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
46 „Schituri şi mănăstiri din Septembrie 0,4 C.J. Timiş,
Timiş” 2013
Timişoara, Româneşti,
Şag, Birda
C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
47 „Românaş şi româncuţă” Octombrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
48 „Munca îl înnobilează pe om”
Noiembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
49 „Corneliu Baba” Noiembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
50 „Ziua Toleranţei” Noiembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
51 „La mulţi ani, România!” Decembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
52 „Magie de iarnă” Decembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Lady Bird -Grădiniţă Timişoara
53 Simpozion: „Turismul cultural – o şansă pentru dezvoltarea Ţării Făgetului”
Trimestrul II 2013
Făget
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia de Agroturism „Padeşul” Făget
54 Tabăra: Ghizi voluntari pentru turismul din zona Făgetului
Trimestrul III 2013
Făget
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia de Agroturism „Padeşul” Făget
55 Turismul religios: Bisericile de lemn din zona Făgetului - film de prezentare
Trimestrele II-IV 2013
Făget
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia de Agroturism „Padeşul” Făget
56 Festivalul verzei în Banat Trimestrul IV 2013
Făget
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia de Agroturism „Padeşul” Făget
57 „Să ne cunoaştem tradiţiile” – film – obiceiuri de iarnă
Trimestrul IV 2013
Făget
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia de Agroturism „Padeşul” Făget
58 Simpozion: Tradiţii culturale în satul contemporan bănăţean
Trimestrul II 2013
Făget
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Maria – Margareta Povergina - Făget
59 Tabăra: Artişti aflaţi în dificultate, afirmarea tinerelor talente
Trimestrul III 2013
Povergina
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Maria – Margareta Povergina - Făget
60 Schimb de experienţă: Satul contemporan şi meseriile tradiţionale. Târg de produse
Trimestrul II 2013
Povergina
Făget
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Maria – Margareta Povergina - Făget
61 Simpozion: Intelectualii şi satul bănăţean
Trimestrul II 2013
Povergina
Făget
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Maria – Margareta Povergina - Făget
62 Dezbatere – schimb de experienţă: Proiecte europene – o şansă pentru dezvoltarea satului şi oprirea depopulării
Trimestrele II-III 2013
Povergina
Făget
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Maria – Margareta Povergina - Făget
63 Tabără pentru copii defavorizaţi: Să învăţăm meşteşugurile tradiţionale
Trimestrul III 2013
Povergina
Făget
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Maria – Margareta Povergina - Făget
64 Săptămâna cărţii bănăţene – Târg de carte (România –Serbia) – ediţia a III-a
Mai 2013
Făget
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
65 Festivalul concurs de muzică populară „Dor de cântec” – ediţia I
Mai 2013
Vârşeţ, Făget
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
66 Ziua dansului popular bănăţean
Aprilie 2013
Făget
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
67 Târgul internaţional de primăvară al tinerilor meşteşugari (Serbia,Ungaria,România)
Trimestrul II 2013
Făget
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
68 Simpozion: Proiecte europene pe masa de lucru a ONG-urilor româneşti şi din Serbia
Trimestrul II 2013
Făget,
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
69 Tabăra: Tinerii jurnalişti şi spiritualitatea românească
Trimestrul III 2013
Făget
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
70 Şcoala de vară: „Limba, cultura şi spiritualitatea românească (România, Serbia, Ungaria)
Trimestrul III 2013
Făget,
Povergina
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
71 Educarea prin artă a tinerilor romi
Trimestrul II 2013
Făget, Bichigi
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
72 Editarea revistei: „Dialog între români” – Făget – Gyula – Uzdin DKMT
Trimestrele II, III,IV 2013
Făget
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
73 Schimb de experienţă: Centrul Cultural Transfrontalier – Expoziţie permanentă de cărţi DKMT
Trimestrul II 2013
Vârşeţ
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
74 Festival de televiziune: „În gostie la români” DKMT
Trimestrele III-IV 2013
Vârşeţ,
Negotin, Făget
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
75 Tabăra de învăţare a dansului popular – ediţia a IV-a
Trimestrele II-III 2013
Făget
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
76 Drumuri în istorie – Bisericile de lemn din ţara Făgetului
Trimestrul IV 2013
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural –
Făget Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
77 Festival-concurs de televiziune pentru solişti vocali şi instrumentişti „Emilia Comişel” – ediţia a II-a
Trimestrele III-IV 2013
Făget
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
78 Festival de colinde şi obiceiuri de Crăciun Gyula – Ungaria DKMT
Decembrie 2013
Gyula - Ungaria
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
79 CD colindele românilor – vol. III
Decembrie 2013
Făget
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Artistică şi Turistică Făgeţeana Făget
80 „Pământul – planeta vie” – activităţi dedicate Săptămânii Pământului
Aprilie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
81 Democraţia are nevoie de democraţi
Aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
82 „Simfonia păsărilor” – activităţi dedicate Zilei Mondiale a Păsărilor – 1 Aprilie
Aprilie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
83 Lecţia primei afaceri: Fiţi diferiţi!
Aprilie 2013
Bethausen, Tomnatic
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
84 „Apa, Leagănul vieţii” – activităţi dedicate Zilei Mondiale a Apei
Aprilie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
85 „Obiceiuri şi tradiţii pascale din Banat” – activităţi dedicate Sărbătorii Pascale
Aprilie 2013
Timişoara,
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
„Sinergica” Timişoara
86 „De Ziua Mondială a Sănătăţii”
Aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
87 „Un smiley sănătos” – sub egida proiectului internaţional „Comunitate sănătoasă”
Trimestrul II 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
88 România la un „cincinal” după aderare
Aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
89 „1 Aprilie – ziua păsărilor, a arborilor şi… a zâmbetelor”
Aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
90 UE şi noi Mai 2013
Balinţ,
Bethausen
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
91 „Sărbătoarea florilor de mai” – activităţi dedicate Zilei Europene a Parcurilor din 24 Mai
Mai 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
92 Cariera în viziune integratoare
Mai 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
93 „Sunt European” – activităţi dedicate Zilei Europei din 9 Mai
Mai 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia,
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
Gătaia 94 Şcoala fără discriminare Noiembrie
2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
95 „Copilărie, fără violenţă” – activităţi dedicate nonviolenţei în şcoală
Mai 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
96 „Sănătate, sport şi voie bună”
Mai 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
97 „Tele – Viziunea mea” – activităţi dedicate educaţiei sociale în şcoală
Mai 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
98 „Invitaţie la copilărie” – activităţi dedicate Zilei Mondiale a Copilului din 1 Iunie
Iunie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
99 Turism cu cartea de istorie la izvoarele Begăi
Iunie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
100 „Harta verde a comunităţii” – activităţi dedicate Zilei Mondiale a Mediului din 5 Iunie
Iunie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
101 „Prevederea – mama înţelepciunii”
Iunie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
102 „Cartea, izvor de cultură” – activităţi dedicate consolidării culturii în şcoală
Iunie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
103 Şi copiii au drepturi! Iunie 2013
Balinţ,
Bethausen
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
104 „Cartea, leagănul copilăriei” – activităţi dedicate realizării revistei şcolare
Iunie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
105 Gândirea – proces cognitiv superior
Iunie 2013
Ciacova
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
106 „Eco – Natura” activităţi dedicate Zilei Mondiale a Curăţeniei din 23 Septembrie
Septembrie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
107 Educaţia pentru pace în fişe Septembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
108 „Toamna, anotimpul vieţii sănătoase” – activităţi dedicate sărbătoririi toamnei, anotimpul recoltelor
Septembrie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
109 „Cum să ne ferim de gripă?”
Septembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
110 „Biblioteca – lumea cărţilor” activităţi dedicate
Septembrie 2013
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.,
dezvoltării culturii în şcoală Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
111 Concurs protecţia mediului -„Reciclăm, nu poluăm”
Septembrie 2013
Balinţ,
Bethausen
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
112 „Comunicarea – reţeta succesului”
Septembrie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
113 „Obiceiuri locale cu caracter religios la ceremoniile locale”
Septembrie 2013
Balinţ,
Bethausen
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
114 „Educaţia interculturală, o necesitate” – activităţi dedicate stopării discriminării în şcoală
Octombrie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
115 „Hai la sărbătoarea pâinii!” Octombrie 2013
Balinţ
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
116 „Aproape de animale” – activităţi dedicate Zilei Mondiale a Animalelor din 4 Octombrie
Octombrie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
117 Alo, Poşta Română? - concurs epistolar
Octombrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
118 „Sănătate prin nutriţie şi sport” – activităţi dedicate Zilei Internaţionale a Alimentaţiei în
Octombrie 2013
Timişoara,
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit
16 Octombrie Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
„Sinergica” Timişoara
119 „Încurajarea antreprenoriatu-lui local prin promovarea tradiţiilor populare”
Octombrie 2013
Balinţ
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
120 „Halloween-ul… la noi” – activităţi dedicate sărbătoririi Halloween-ului
Octombrie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
121 „Oraşul meu ecologic” – activităţi dedicate Zilei Internaţionale a Zonelor Urbane
Noiembrie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
122 „Stop! Cum circulăm?” – ateliere de lucru
Noiembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
123 Moralitatea în spaţiul public Noiembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
124 „Educaţia rutieră, o educaţie pentru viaţă” – activităţi dedicate educaţiei rutiere în şcoală
Noiembrie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
125 „Calitate, nu superficialitate!” Sub sloganul propus de către Organizaţia Europeană pentru Calitate – Calitatea face diferenţa –
Noiembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
126 „Alege viaţa… Spune NU drogurilor!” – activităţi dedicate EPS în şcoală
Noiembrie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia,
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
Gătaia 127 „De Ziua Toleranţei!” Noiembrie
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
128 „Unitate în biodiversitate” – activităţi dedicate educaţiei ecologice în şcoală
Noiembrie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
129 „Mentalităţi şi cultura europeană”
Decembrie 2013
Giroc
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
130 „Mândria de a fi român” – activităţi didactice dedicate Zilei Naţionale a României din 1 Decembrie
Decembrie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
131 „Crăciunul, sărbătoare, tradiţie, magie”
Decembrie 2013
Găvojdia
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
132 „Colindăm, colindăm iarna” – activităţi dedicate sărbătorilor de iarnă
Decembrie 2013
Timişoara,
Dumbrăviţa, Jimbolia, Gătaia
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
133 „Cititul ca practică cognitivă şi ca stare emoţională”
Decembrie 2013
Făget
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Non - Profit „Sinergica” Timişoara
134 „Copil în Europa” – festival naţional de teatru pentru copii şi tineret – ediţia a VI-a
Mai – iunie 2013
Timişoara
1,1 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Pentagon” Timişoara
135 „Toţi copiii în stradă!” – eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a
Mai – iunie 2013
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală
Copilului – ediţia a VI-a
Timişoara „Pentagon” Timişoara
136 „Poveste de Crăciun…Des-pre cum să fii mai darnic mai bun…” – eveniment organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă – ediţia a V-a
Decembrie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Pentagon” Timişoara
137 „Copiii Europei – prieteni pentru artă” – tabără de creaţie plastică şi scenică
Iulie – septembrie
2013
Timişoara, Poieni
Strâmbu, Chevereş
1,1 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Pentagon” Timişoara
138 „Impact Exit” – proiect cultural destinat reintegrării sociale şi stabilităţii educaţionale a deţinuţilor din cadrul Penitenciarului Timişoara
Mai – decembrie
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Pentagon” Timişoara
139 „Sărbătoarea poeziei” – proiect cultural destinat Zilei Internaţionale a Poeziei şi sărbătoririlor poeţilor naţionali
Martie – decembrie
2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Pentagon” Timişoara
140 Zilele Parcului Dendrologic Bazoş
Mai – iulie 2013
Bazoşu Nou
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Kratima Timişoara
141 „Dacă muzica ar fi o poveste” – partea a III-a – spectacol
Iunie 2013
Timişoara
1,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Kratima Timişoara
142 Simpozionul internaţional „Zilele Ortodoxiei Bănăţene” – ediţia a V-a
Septembrie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Kratima Timişoara
143 „Meserii şi meseriaşi. Memorie şi diversitate culturală la Timişoara”
Decembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Kratima Timişoara
144 „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”
Iunie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Kratima Timişoara
145 Şezătoare „Tradiţii şi identitate”
Săptămânal 2013
Timişoara
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Tradiţii, Identitate şi Succes” Timişoara
146 Tabăra de creaţie: „Întoarce- Iunie – iulie 0,9 C.J. Timiş,
te la natură!” 2013
Timişoara
C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Tradiţii, Identitate şi Succes” Timişoara
147 Cenaclul literar: „Anotimpuri”
Martie, iunie, octombrie, decembrie
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Tradiţii, Identitate şi Succes” Timişoara
148 Zilele Pământului Bănăţean Iunie 2013
Voiteg
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii Voiteg - Timiş
149 Ştiinţă, psihologie şi filozofie – ciclu de conferinţe
2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Noua Acropolă din România
150 Săptămâna culturii – ediţia a IV-a
Martie – aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Noua Acropolă din România
151 Zilele Filosofiei – ediţia a VII-a
Noiembrie 2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Noua Acropolă din România
152 Zilele Voluntariatului – ediţia a IV-a
Decembrie 2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Noua Acropolă din România
153 „Ziua culorii verzi” Septembrie 2013
Deta
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia TEAM 4 LIFE+ Deta - Timiş
154 „Alege sportul, alege viaţa” – turneu de handbal feminin
Decembrie 2013
Deta
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia TEAM 4 LIFE+ Deta - Timiş
155 „Crăciunul – o bucurie pentru toţi”
Decembrie 2013
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia TEAM 4
Deta LIFE+ Deta - Timiş
156 Concursul Internaţional de Alămuri, Timişoara
noiembrie 2013
Timişoara
1,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Romanian Brass Society Timişoara
157 Revista: „Educaţia… diversitatea”, nr.2/2013
Iunie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională „Speranţa” Timişoara
158 „Ioan Slavici la aniversară” – ediţia a III-a
Februarie 2013
Timişoara
4,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara
159 „Per aspera ad astra” – ediţia a X-a
Martie 2013
Timişoara
7,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara
160 „Spre mâine, cu muzica clasică – cu opera printre elevi” – ediţia a II-a
Aprilie 2013
Timişoara
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara
161 „Oameni de seamă ai Banatului” – ediţia a XVII-a
Aprilie – mai 2013
Timişoara,
Uzdin - Serbia
4,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara
162 „Columna 2000” – ediţia a XXV-a
Iunie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara
163 „Ioan Slavici în mileniul III” – ediţia a III-a
Iunie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ
„Ioan Slavici” Timişoara
164 „Ioan Slavici la comemorare” – ediţia a III-a
Septembrie 2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara
165 „Lumină lină – In memoriam Aurel Turcuş” – ediţia a X-a
Septembrie 2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara
166 „Columna 2000” – ediţia a XXVI-a
Noiembrie 2013
Timişoara
1,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara
167 „Ioan Slavici şi implicaţiile sale cultural-educative” – ediţia a III-a
Decembrie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara
168 Expoziţie de iepuri, animale de blană, păsări, porumbei
Ianuarie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Crescătorilor de Iepuri şi Animale de Blană Timiş
169 Expoziţie de iepuri de rasă, animale de blană, găini de rasă, porumbei
Noiembrie 2013
Recaş
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Crescătorilor de Iepuri şi Animale de Blană Timiş
170 „Să învăţăm din trecut” – concurs de cunoştinţe pe o temă dată
Mai – iunie, august 2013
Fârdea
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Academia Vieţii Timişoara
171 „Noi am reuşit. Vei reuşi şi tu!” – programe pentru tinerii proveniţi din centrele de plasament în vederea integrării lor în societate
Iulie – august 2013
Timişoara şi localităţi din
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Academia Vieţii Timişoara
jud. Timiş 172 Concurs Muzical sub egida
„Lions European Muzical Competition” – faza naţională – ediţia a II-a
Aprilie 2013
Timişoara
9,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Clubul Lions-Diamond” Timişoara
173 Editare carte: „LUGOJ – Studii monografice” – autor Duşan Baiski
2013
Lugoj
1,1 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Proiectul Rastko România - Timişoara
174 „Calendarul bănăţean” – componenta Timiş
2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Proiectul Rastko România - Timişoara
175 Sesiunea de comunicări pe teme de istorie a judeţului Timiş „Banaterra” – ediţia a VI-a
2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Proiectul Rastko România - Timişoara
176 Tabăra de primăvară deOSBită 2013
Aprilie 2013
Chevereş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara
177 Cupa naţională de fotbal OSB
Mai 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara
178 Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” – ediţia a XIII-a
Martie – aprilie 2013
Timişoara
15,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara
179 Adoptă un boboc 2013 Noiembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara
180 Zilele Educaţiei Profesionale
Decembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara
181 Întâlnirea cu maeştrii – educaţie muzeală
Februarie – noiembrie
2013
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Culturală
Timişoara
First Timişoara
182 În lumea fascinantă a poveştilor – ediţia a II-a
Ianuarie 2013
Lugoj
3,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Legământul Harului” Lugoj
183 „Apa şi focul – Prieteni şi duşmani”- ediţia a II-a
Februarie 2013
Lugoj
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Legământul Harului” Lugoj
184 „E primăvară în inima ta” Martie 2013
Lugoj
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Legământul Harului” Lugoj
185 „S.O.S. –Pământul!” Aprilie 2013
Lugoj
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Legământul Harului” Lugoj
186 „Lumină din lumină – Bucuria Învierii” – ediţia a II-a
Mai 2013
Lugoj
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Legământul Harului” Lugoj
187 „E ziua ta, copile!” Iunie 2013
Lugoj
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Legământul Harului” Lugoj
188 „Şi noi avem bunici! – Chipul drag al bunicilor mei” – ediţia a II-a
Octombrie 2013
Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Legământul Harului” Lugoj
189 Coşul cu bogăţiile toamnei – ediţia a II-a
Octombrie 2013
Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Legământul Harului” Lugoj
190 „Săptămâna mulţumirii” – ediţia a II-a
Noiembrie 2013
Lugoj
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Legământul Harului”
Lugoj 191 „Feerie de Crăciun –
Dragostea care se dăruieşte” – ediţia a II-a
Decembrie 2013
Lugoj
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Legământul Harului” Lugoj
192 Festivalul: „AeroNautic Show – Surduc 2013” – ediţia a II-a
Iunie 2013
Fârdea, Lacul
Surduc, jud. Timiş
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Aeronautică Română
193 Festival de Muzică şi Poezie Creştină „Victoria Luminii” – ediţia a VII-a
Octombrie 2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Total Art' Timişoara
194 Festival-Concurs de Creaţie şi Interpretare „Stele de Mâine” – ediţia a VIII-a
Noiembrie 2013
Timişoara
0,9 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Total Art' Timişoara
195 Festival Naţional de Creaţie şi Interpretare – Pop-Rock, Blues&Jazz „Revoluţia Muzicală”
Noiembrie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Total Art' Timişoara
196 Festival Naţional de Creaţie şi Interpretare – Muzica-Etno, Folk „Noul Cântec de Demult” – ediţia a VII-a
Trimestrul II 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Total Art' Timişoara
197 Teatru Muzical pentru Copii şi Tineri
Martie – decembrie
2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Total Art' Timişoara
198 Festival-Concurs de muzică gospel
Octombrie 2013
Timişoara
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Total Art' Timişoara
199 Spectacol – concurs „Vrem la cabaret”
Iunie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Total Art' Timişoara
200 „Tinereţea muzicii” – ediţia a VIII-a – spectacol de varietăţi
Martie – decembrie
2013
Timişoara şi jud. Timiş
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Nonguverna-mentală Dafiro
Timişoara 201 Vreau să dansez! –
spectacole artistice Martie –
decembrie 2013
Timişoara şi jud. Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Nonguverna-mentală Dafiro Timişoara
202 Raze pe portativ – ediţia a III-a
Aprilie – decembrie
2013
Timişoara şi jud. Timiş
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Nonguverna-mentală Dafiro Timişoara
203 Romanţa vieţii mele – editare de carte muzicală
Iunie – noiembrie
2013
Timişoara şi jud. Timiş
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Nonguverna-mentală Dafiro Timişoara
204 Meloterapia copiilor – pregătire muzicală a persoanelor cu handicap, care posedă calităţi muzicale deosebite
Iunie – noiembrie
2013
Timişoara şi jud. Timiş
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Nonguverna-mentală Dafiro Timişoara
205 Cultura bănăţeană de expresie sârbească – simpozion – ediţia a III-a
Martie – noiembrie
2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
206 Banatul în imagini, grai şi muzică – ediţia III-a
Trimestrul II 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
207 Campionatul de minifotbal / Prezentarea majoretelor – ediţia a IV-a
Martie – iunie 2013
Timişoara,
Giroc
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
208 „Timişoara – oraşul rozelor” – expoziţie de fotografii vechi şi obiecte artizanale – ediţia a III-a
Trimestrul II 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
209 „Simboluri bănăţene” – ateliere de creaţie pentru copii
Semestrul I 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem”
Timişoara 210 Cultura vestimentaţiei
„La obârşii” – ediţia a III-a
Martie – iunie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
211 Festivalul Multicultural Internaţional „Inimă de copil” – ediţia a V-a
Mai – iunie 2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
212 „Biatlonul copiilor” – ediţia a III-a
Aprilie – octombrie
2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
213 „Cu bicicleta prin Banat” – ediţia a IV-a
Aprilie – octombrie
2013
Localităţi din judeţul Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
214 „Trezvia (veghea) Sufletului” – ediţia a IV-a – manifestare duhovnicească de cultură şi film
Octombrie-noiembrie
2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
215 „Elevii pe biciclete cu parteneri din Ungaria” – ediţia I
Aprilie – octombrie
2013
Timişoara, Buziaş –
România şi Cenad,
Kiszombor, Mako - Ungaria
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
216 Joc şi Cânt peste Generaţii – ediţia a V-a
Martie – decembrie
2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
217 „Muzica şi Bănăţenii” – ediţia a IV-a
Martie – decembrie
2013
Timişoara
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
218 Concert de muzică sârbească – ediţia a III-a
Martie – decembrie
2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Beli Bagrem” Timişoara
219 Turneul Teatrului Shakespeare's Globe din Londra cu spectacolul „Regele Lear”
Mai 2013
Timişoara
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Culturală Artmedia Timişoara
220 Festival European de Circ „COPIII CIRCULUI” – ediţia a VII-a
Iunie 2013
Sânmartinu
Maghiar
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia pentru o Viaţă în Schimbare Timişoara
221 Din Şcoala Străzii la Şcoala în Stradă
2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia pentru o Viaţă în Schimbare Timişoara
222 „Spune NU violenţei!” Mai – iunie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia „Salvaţi Copiii” – Filiala Timiş
223 Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului
Noiembrie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia „Salvaţi Copiii” – Filiala Timiş
224 „Prieteni de Suflet” – activităţi de socializare pentru tinerii cu sindromul Down
Aprilie – decembrie
2013
Timişoara, Chevereşu
Mare
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia „Salvaţi Copiii” – Filiala Timiş
225 „Ce ştim despre copiii rămaşi singuri acasă?”
Aprilie – iunie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia „Salvaţi Copiii” – Filiala Timiş
226 Ziua Mondială Împotriva Exploatării prin Muncă a Copiilor
Mai – iunie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia „Salvaţi Copiii” – Filiala Timiş
227 25 Mai – „Ziua Internaţională a Copilului Dispărut”
Mai – iunie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia „Salvaţi Copiii” – Filiala Timiş
228 Ziua Copilului cu Nevoi Speciale
Iunie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia „Salvaţi Copiii” – Filiala Timiş
229 Vreau să cresc sănătos! Aprilie – decembrie
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.,
2013
Timişoara
Organizaţia „Salvaţi Copiii” – Filiala Timiş
230 Activităţi pentru dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale la copii
Aprilie – iulie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia „Salvaţi Copiii” – Filiala Timiş
231 18 Octombrie – Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane
Octombrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia „Salvaţi Copiii” – Filiala Timiş
232 Street Delivery Timişoara 2013
Iunie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Cărtureşti Bucureşti
233 Colocviu internaţional de lingvistică
Mai 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie
234 Evoluţia umană cu paşi multiculturali – workshop internaţional
Februarie – iunie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Medical Engineering Association România
235 Radioamato-rism – Multiculturali-tate. De la pasiune la utilitate
Aprilie – iunie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Medical Engineering Association România
236 TIME – Timisoara International Medical Engineering Summer School – şcoală de vară internaţională
Iunie – septembrie
2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Medical Engineering Association România
237 O viaţă sănătoasă prin sport – seminarii şi activităţi sportive
Aprilie – iunie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Medical Engineering Association România
238 Advanced Biomechanics in Sports
Iunie – octombrie
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Medical Engineering Association România
239 Muzica, esenţa culturii – seminarii-ateliere de specialitate, serate muzicale
Martie – iunie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Multicultural Center for Education Development and
Integration 240 Festivalul de Schiţă şi
Caricatură Iunie – august
2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Multicultural Center for Education Development and Integration
241 Timişoara Cricket Tournament
Aprilie – iulie 2013
Timişoara
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Multicultural Center for Education Development and Integration
242 Networking and Loby for Human Rights
Mai – iunie 2013
Lugoj
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Dreptăţii Împotriva Corupţiei şi Abuzurilor din România – Europa Lugoj
243 Cultura Cetăţeanului European
August – octombrie
2013
Lugoj
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Dreptăţii Împotriva Corupţiei şi Abuzurilor din România – Europa Lugoj
244 International Anti Coruption Week – 1st edition, Lugoj 2013
Iulie – noiembrie
2013
Lugoj
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Dreptăţii Împotriva Corupţiei şi Abuzurilor din România – Europa Lugoj
245 Expoziţia filatelică interjudeţeană „Natura – Luna Pădurii” –
Martie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
246 Filaret Barbu – 110 ani de la naştere
Aprilie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
247 Comori ale Timişoarei Aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
248 Expoziţia filatelică naţională – „110 ani –
Mai 2013
1,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia
Asociaţia Filatelică Timişoara”
Timişoara Filatelică Timişoara
249 Expoziţia filatelică „Ziua Europei”
Mai 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
250 Ziua Prefecturii Mai 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
251 Întâlnirea DKMT Mai 2013
Timişoara,
Beba Veche
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
252 Ziua Timişoarei August 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
253 Nedeia Românilor – Valea lui Liman
August 2013
Timişoara,
Valea lui Liman
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
254 Festivalul concurs Lada cu Zestre – ediţia a VII-a
Septembrie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
255 100 de ani de la moartea lui Aurel Vlaicu
Septembrie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
256 Costume populare germane din Banat
Octombrie 2013
Timişoara, Lenauheim
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
257 Concertul simfonic din Peştera Româneşti
Octombrie 2013
Timişoara, Româneşti
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
258 Expoziţia filatelică interjudeţeană „Istoria”
Decembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
259 Ion Vidu – 150 de ani de la Decembrie 0,0 C.J. Timiş,
naştere 2013
Timişoara
C.C.A.J.T., Asociaţia Filatelică Timişoara
260 Timişoara – oraş modern şi multicultural - workshop
Aprilie 2013
Timişoara
5,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Liga Scriitorilor” Filiala Timişoara Banat
261 Columna lui Traian – monument unic al etnogenezei românilor - editare şi lansare de carte
Trimestrul II 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Liga Scriitorilor” Filiala Timişoara Banat
262 Literatura – punte între generaţii - editare şi lansare de carte
Iunie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Liga Scriitorilor” Filiala Timişoara Banat
263 De la scriitorii Bănăţeni pentru toţi românii -Anuarul Nr. 4 / 2013
Trimestrul IV 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Liga Scriitorilor” Filiala Timişoara Banat
264 Alaiul obiceiurilor şi tradiţiilor păstrate din străbuni
Mai 2013
Becicherecu
Mic
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Micilor Artişti Becicherecu Mic Timişoara
265 Micii cercetaşi Iulie 2013
Becicherecu
Mic, Herculane
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Micilor Artişti Becicherecu Mic Timişoara
266 Eveniment de 9 Mai – Ziua Europei
Mai 2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany România Filiala Timişoara
267 Voluntariat 2013 Trimestrul IV 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany România Filiala Timişoara
268 Diagnoză 2013 privind fenomenul drogurilor în
Martie – noiembrie
2,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.,
rândul elevilor şi studenţilor din judeţul Timiş
2013
judeţul Timiş
Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare Socială şi Inovare – ICED Timişoara
269 Diagnoza fenomenului de bullying la nivelul şcolilor din judeţul Timiş - 2013
Martie – noiembrie
2013
judeţul Timiş
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare Socială şi Inovare – ICED Timişoara
270 Conferinţa Internaţională „Perspectivele Asistenţei Sociale Asupra Tratamentului Quasi - Coercitiv al Infractorilor” SPECTO 2013 – ediţia a IV-a
Martie – iunie 2013
judeţul Timiş
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare Socială şi Inovare – ICED Timişoara
271 Simpozion -„Revoluţia lui Horea, Cloşca şi Crişan şi urmările ei în plan naţional şi european”
Februarie 2013
Timişoara, Mănăstirea Râmeţi – jud. Alba
2,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Cultural – Patriotică „Avram Iancu” Filiala Timişoara
272 Simpozion – „Ion Buteanu – Prefectul Legiunii Zarandului – 164 ani de la execuţie”
Mai 2013
Timişoara, Iosăşel – jud. Arad
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Cultural – Patriotică „Avram Iancu” Filiala Timişoara
273 Simpozion – „Avram Iancu – eroul românilor şi idolul moţilor” (189 ani de la naştere)
Iulie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Cultural – Patriotică „Avram Iancu” Filiala Timişoara
274 Simpozion – „Avram Iancu – spirit european”, urmat de reuniunea moţilor din Banat
Noiembrie 2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Cultural – Patriotică „Avram Iancu” Filiala Timişoara
275 „Simfonia Şcolilor” – etapa a II-a
Aprilie – decembrie
2013
Timişoara
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală BeArt International Timişoara
276 Colocviul internaţional de Studii francofone – Voyages – CIEFT 2013
Martie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de
Litere, Istorie şi Teologie – Departamentul de limbi şi literaturi moderne – colectivul de Limbi romanice
277 „Noi orientări în strategiile de regenerare teritorială – între dreptate spaţială şi raţionalitate economică. Răspunsuri locale la efectele globalizării” – workshop internaţional
Mai 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara
278 Publicarea cărţii: „Antropologia memoriei”
2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara – Centrul Interdiscipli-nar de Studii Regionale
279 Reeditarea cărţii: „Germanii din Banat” – ediţie revăzută şi lărgită
2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara – Centrul Interdiscipli-nar de Studii Regionale
280 Publicarea cărţii: „A fi timişorean ieri şi azi”
2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara – Centrul Interdiscipli-nar de Studii Regionale
281 Publicarea cărţii: „Dosarul unui preot bătrân – Nicolae Brînzeu”
2013
Timişoara
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara – Centrul Interdiscipli-nar de Studii Regionale
282 Festivalul Baroc Timişoara Martie – octombrie
2013
Timişoara
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Festivalul Baroc Timişoara
283 Ziua Internaţională a Copiilor Străzii
Martie 2013
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Direcţia Generală
Timişoara de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş
284 Ziua Împotriva Violenţei Asupra Copilului
Iunie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş
285 „Bun rămas, vacanţă!” Septembrie 2013
Recaş
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş
286 Ziua Recoltei Septembrie 2013
Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş
287 Manifestări prilejuite de Ziua Mondială Alzheimer
Septembrie 2013
Ciacova
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş
288 Ziua Vârstnicului Octombrie 2013
Variaş
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş
289 Memorialul Hubertus Gollnick
Octombrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş
290 Manifestări cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului
Noiembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş
291 Serbările toamnei Noiembrie 2013
Recaş
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş
292 Expoziţie şi spectacol de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi
Decembrie 2013
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Direcţia Generală
Timişoara de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş
293 Participarea la Campionatele Mondiale şi alte competiţii naţionale şi internaţionale – dans sportiv
2013
Bucureşti, Iaşi, Braşov,
Cluj - România, Bassano –
Italia, Stuttgart – Germania,
Viena – Austria, Moscova –
Rusia, Riga - Letonia
1,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Club Sportiv „Alegria” Timişoara
294 „Multiculturalita-te şi integrare socială”
Iunie – august 2013
Zonele: Buziaş,
Poieni Strâmbu,
Chevereşu Mare, Remetea
Mare
3,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Sociologie Psihologie
295 Sesiunea studenţească de lucrări ştiinţifice şi evenimente artistice „Cultură şi diversitate în judeţul Timiş”
Martie – august 2013
Timişoara
1,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Sociologie Psihologie
296 Eveniment special cu ocazia Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale: Gala Serviciilor Sociale şi Conexe
Februarie – iunie 2013
Timişoara
2,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Sociologie Psihologie
297 Rugby tag – mini rugby
Aprilie 2013
Timişoara, Arad
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Club Sportiv Warriors Timişoara
298 Turneu de mini rugby – Under 14
Mai 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Club Sportiv Warriors Timişoara
299 Memorialul „Cristi Breb” Iunie 2013
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.,
Timişoara
Asociaţia Club Sportiv Warriors Timişoara
300 Cupa Warriors Timişoara 2013 – ediţia aII-a
Iulie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Club Sportiv Warriors Timişoara
301 Turneu de mini-rugby
August 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Club Sportiv Warriors Timişoara
302 Turneu – „Zilele Rugby-ului Timişorean”
Septembrie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Club Sportiv Warriors Timişoara
303 Turneu Under 14 Timişoara – faza finală
Octombrie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Club Sportiv Warriors Timişoara
304 Turneu copii 10 – 12 ani
Noiembrie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Club Sportiv Warriors Timişoara
305 Turneul Zăpezii Decembrie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Club Sportiv Warriors Timişoara
306 „Atelierele creativităţii” Octombrie - noiembrie
2013
Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
307 Şcoala de vară „Magia lutului”
Iulie – august 2013
Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
308 Festivalul judeţean „Feerie de iarnă”
Decembrie 2013
Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
309 Concurs local de artă şi tehnologie modernă „Art fusion” – ediţia a VI-a
Iunie 2013
Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
310 „Descoperă comoara”- concurs local
Iunie 2013
Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
311 „Magia hârtiei” – atelier de creaţie
Noiembrie 2013
Lugoj
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
312 Concursul naţional „Planeta preţioasă” – ediţia a X-a
Mai 2013
Lugoj
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
313 Concurs de grafică „Primăvara este sufletul unui copil”
Mai 2013
Lugoj
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
314 „Gândeşte verde! Fii eco! – Târg handmade”
Iunie 2013
Lugoj
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
315 Simpozionul interjudeţean „Împreună pentru o lume creativă” – ediţia a III-a
Noiembrie 2013
Lugoj
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
316 „Forever vintage” Mai 2013
Lugoj
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
317 „Search for hidden treasures”
Mai 2013
Lugoj
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
318 „Be smart! Be creative! Summer school”
Iunie – iulie 2013
Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Smart Kreativ Lugoj
319 Editarea revistei „Helion” - 2 numere în română, 1 număr în română şi engleză
Martie – septembrie
2013
Timişoara, Dublin - Irlanda
1,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Helion Timişoara
320 Festival etnocultural – ediţia a IX-a
Trimestrele II – III 2013
Variaş
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Nonprofit Proşcoala Variaş
321 Vocea micului cetăţean european în Anul European al Cetăţenilor
Trimestrul II 2013
Variaş
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Nonprofit Proşcoala Variaş
322 Sărbătorim copilăria! – ediţia a VII-a
Iunie 2013
Variaş
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Nonprofit Proşcoala Variaş
323 Şcoala de vară -„Obiceiuri şi tradiţii de la noi” – ediţia a II-a
Trimestrul III 2013
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Nonprofit
Gelu Proşcoala Variaş 324 Valorile morale – factor
important în diminuarea violenţei în şcoală şi comunitate
2013
Variaş
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Nonprofit Proşcoala Variaş
325 Festivalul - Concurs Naţional „Mariana Drăghicescu”
Septembrie – octombrie
2013
Timişoara, Bogâltin –
Cornereva, jud. Caraş – Severin
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Mariana Drăghi-cescu” Timişoara
326 Concursul Internaţional WORLD DANCE SPORT FEDERATION INTERNATIONAL OPEN „Magnum Open Championship Timişoara” – ediţia a II-a
Octombrie 2013
Timişoara
0,0 *C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul de Dans Sportiv MAGNUM VRD Timişoara
327 Cupa Baroque Timişoara – ediţia a VII-a
Octombrie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul de Dans Sportiv MAGNUM VRD Timişoara
328 Gospel fără bariere – ediţia a II-a
Februarie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală TGP Timişoara
329 Gospel fără bariere – ediţia a III-a
Octombrie 2013
Buziaş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală TGP Timişoara
330 Cunoaştere reciprocă în euroregiunea DKMT
Septembrie 2013
Buziaş
0,0 *C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Diaspora Timişoara
331 Editarea şi tipărirea cărţii: „A múzeumalapító Ormós Zsigmond”
Mai 2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Diaspora Timişoara
332 Eveniment sportiv transfrontalier în DKMT
Septembrie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Diaspora Timişoara
333 Trening privind finanţarea şi managementul proiectelor internaţionale
Noiembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Diaspora
Timişoara 334 Editarea şi tipărirea în limba
maghiară a cărţii: Stela Simon - „Album de familie”
Mai 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Diaspora Timişoara
335 Editarea şi tipărirea cărţii: „Opera Omnia -Járosy Dezsö”- vol. 3
Mai 2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Diaspora Timişoara
336 „Şezătoarea satului Jdioara” – obiceiuri şi tradiţii legate de Postul Mare
Aprilie 2013
Jdioara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Datini Jdiorene” Jdioara – Timiş
337 „Urmaşii” – spectacol folcloric prilejuit de aniversarea a 7 ani de la reînfiinţarea ansamblului de dansuri şi cântece
Mai 2013
Jdioara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Datini Jdiorene” Jdioara – Timiş
338 „Eroi au fost, eroi sunt încă” – manifestare cultural artistică dedicată „Zilei Eroilor”
Iunie 2013
Jdioara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Datini Jdiorene” Jdioara – Timiş
339 Zilele Cetăţii Jdioara – ediţia a VIII-a
Septembrie 2013
Jdioara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Datini Jdiorene” Jdioara – Timiş
340 „Uniţi în cuget şi-n simţiri” – sărbătorirea Zilei Naţionale a României
Decembrie 2013
Jdioara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Datini Jdiorene” Jdioara – Timiş
341 „Colindăm, colindăm, pe la case să urăm!” – concert de colinde şi obiceiuri de iarnă
Decembrie 2013
Jdioara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Datini Jdiorene” Jdioara – Timiş
342 Promovarea sănătăţii orale în mediul rural
2013
Jdioara, Făget
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Datini Jdiorene” Jdioara – Timiş
343 Festivalul Internaţional de Iulie 1,0 C.J. Timiş,
Jazz Gărâna 2013 2013
Gărâna – jud. Caraş-
Severin
C.C.A.J.T., Fundaţia Culturală Jazz Banat
344 Festivalul Internaţional „Timişoara Capitala Jazz Festival” 2013
Noiembrie – decembrie
2013
Timişoara
5,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Culturală Jazz Banat
345 Festivalul Internaţional TIMROCK CAPITAL ROCK 2013
Iunie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Culturală Jazz Banat
346 „Să ne iubim pe româneşte!”. Sărbătoarea Dragobetelui
Februarie 2013
Covaci
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
347 Festivalul de Poezie „Balade Getice”
Martie 2013
Covaci
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
348 Festivalul Mâncărurilor de Post
Aprilie 2013
Covaci
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
349 Să ne distrăm ca-n anii ăia! De 1 Mai muncitoresc
Mai 2013
Covaci
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
350 Trofeul Burebista. Fotbal pentru licee
Mai 2013
Covaci
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
351 Memorialul „Ioan Macavei”. Fotbal pentru şcolile generale
Mai 2013
Covaci
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
352 Festivalul Dacii Liberi Mai 2013
Covaci
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
353 Festivalul Micilor Războinici. De Ziua Copilului
Iunie 2013
Covaci
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
354 Festivalul Şvabilor Covăceni
Iunie 2013
Covaci
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
355 Festivalul Medieval „Pavel Chinezu”
Iunie 2013
Covaci
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
356 Festivalul Papapnaşilor August 2013
Covaci
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
357 Festivalul Lăutarilor şi al Romanţelor „S-au scuturat toţi trandafirii”
Septembrie 2013
Covaci
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
358 Festivalul Gulaşului şi Pălincii
Octombrie 2013
Covaci
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
359 Gala Folk „Romanţă de toamnă”
Noiembrie 2013
Covaci
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
360 Festivalul Purcelului la Proţap
Decembrie 2013
Covaci
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Fortuna Covaci
361 Expoziţia „Agricultura Banatului”- Banatagralim
Mai – iunie 2013
Timişoara
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara
362 INEDIT „EMINESCIANA” – spectacol de poezie şi muzică în grai armănesc şi limba română
Ianuarie 2013
Localităţi din
jud. Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Internaţio-nală a Aromânilor Timişoara
363 „Să ne unim cu ţara” – simpozion şi spectacol de poezie, cântece de neam
Ianuarie 2013
Localităţi din
jud. Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Internaţio-nală a Aromânilor Timişoara
364 „Dragobete – fecior frumos” – spectacol distractiv
Februarie 2013
Localităţi din
jud. Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Internaţio-nală a Aromânilor Timişoara
365 Mărţişoare… şi Ziua Femeii Martie 2013
Localităţi din
jud. Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Internaţio-nală a Aromânilor Timişoara
366 Şezătoare… din postul Paştelui la aromâni şi bănăţeni – obiceiuri şi tradiţii
Aprilie 2013
Localităţi din
jud. Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Internaţio-nală a Aromânilor Timişoara
367 Sărbătoarea aromânilor – Ziua Naţională – spectacole
Mai 2013
Localităţi din
jud. Timiş
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Internaţio-nală a Aromânilor Timişoara
368 Festivalul Aromânilor „LILICE DIT BANAT” – parada costumelor populare tradiţionale, spectacol de cântece şi dansuri tradiţionale ale aromânilor
Iunie 2013
Localităţi din
jud. Timiş
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Internaţio-nală a Aromânilor Timişoara
369 Zilele Culturii Aromâne – manifestări culturale
Iulie 2013
Localităţi din
jud. Timiş
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Internaţio-nală a Aromânilor Timişoara
370 „Cânt din suflet pentru voi” – spectacole folclorice, poezie, dansuri
August 2013
Localităţi din
jud. Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Internaţio-nală a Aromânilor Timişoara
371 „Toamna ruginie” – manifestare culturală dedicată vârstei a III-a – poezie, folclor, romanţe
Septembrie – noiembrie
2013
Localităţi din jud. Timiş
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Internaţio-nală a Aromânilor Timişoara
372 „ARMÂN'LU NU CHIARI” – simpozion şi spectacol de poezie şi muzică
Mai – decembrie
2013
Localităţi din
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Internaţio-nală a Aromânilor
jud. Timiş Timişoara 373 „Bună sara, vreme bună,
oameni buni” „Sara di Crâciun muşat” – concert de colinde
Decembrie 2013
Localităţi din
jud. Timiş
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Internaţio-nală a Aromânilor Timişoara
374 Obiceiuri şi tradiţii de primăvară
Aprilie 2013
Coşarii
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Artelor şi Tradiţiilor Populare România
375 Floare Iorgovan – spectacol de folclor
Mai 2013
Coşarii, Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Artelor şi Tradiţiilor Populare România
376 Sărbătoarea Sânzienelor Iunie 2013
Coşarii
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Artelor şi Tradiţiilor Populare România
377 Festivalul şi concursul „Elena Jurjescu” - „Câte stele-s pe Banat” – ediţia a V-a
Iulie 2013
Coşarii
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Artelor şi Tradiţiilor Populare România
378 Manifestări culturale, expoziţii, meserii tradiţionale uitate
August 2013
Coşarii,
Brestovăţ
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Artelor şi Tradiţiilor Populare România
379 Serbare câmpenească – spectacol în aer liber
Septembrie 2013
Coşarii
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Artelor şi Tradiţiilor Populare România
380 Expoziţii de fotografii şi costume populare – spectacol de folclor
Septembrie – noiembrie
2013
Coşarii
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Artelor şi Tradiţiilor Populare România
381 Simpozion, seminarii, spectacol de poezie şi muzică tradiţională
Octombrie 2013
Coşarii
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Artelor şi Tradiţiilor Populare România
382 Tradiţie şi inovaţie – spectacol folclor
Noiembrie 2013
Coşarii
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Artelor şi Tradiţiilor Populare România
383 Spectacol de colinde – „Dăliana, fată dalbă”
Decembrie 2013
Coşarii
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Artelor şi Tradiţiilor Populare România
384 Editarea revistei: „Scrisul Bănăţean”
Martie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Jurnaliştilor din Banatul Istoric
385 Întâlnire cu jurnalişti Aprilie 2013
Buziaş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Jurnaliştilor din Banatul Istoric
386 Decernarea premiilor personalităţilor din Banatul Istoric
Mai 2013
Lugoj
2,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Jurnaliştilor din Banatul Istoric
387 Editarea revistei: „Scrisul Bănăţean”
Iunie 2013
Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Jurnaliştilor din Banatul Istoric
388 Întâlnire cu scriitori bănăţeni din Banatul Istoric
Iulie 2013
Buziaş
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Jurnaliştilor din Banatul Istoric
389 Întâlnire cu jurnalişti August 2013
Buziaş
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Jurnaliştilor din Banatul Istoric
390 Editarea revistei: „Scrisul Bănăţean”
Septembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Jurnaliştilor din Banatul Istoric
391 Întâlnire cu jurnalişti Octombrie 2013
Buziaş
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Jurnaliştilor din Banatul Istoric
392 Simpozion aniversar „Sever Bocu”
Noiembrie 2013
Buziaş
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Jurnaliştilor din Banatul Istoric
393 Editarea revistei: „Scrisul Bănăţean”
Decembrie 2013
Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Uniunea Jurnaliştilor din Banatul Istoric
394 „Medic pentru o zi”
Semestrul I 2013
Localităţi din
jud. Timiş
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Studenţilor în Medicină Timişoara
395 „Iniţiative pentru orfani” Martie – august 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Studenţilor în
Medicină Timişoara 396 „Arată că-ţi pasă…drogurile
ucid” Martie – iunie
2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Studenţilor în Medicină Timişoara
397 „Învinge Tăcerea” Ianuarie – iulie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Studenţilor în Medicină Timişoara
398 „Teddy Bear Hospital” Martie – iunie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Studenţilor în Medicină Timişoara
399 „Educaţie pe teme de sănătate a reproducerii şi SIDA”
Semestrul I 2013
Licee din
judeţul Timiş
0,9 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Studenţilor în Medicină Timişoara
400 Conferinţa Internaţională „ Să ne alăturăm unui viitor curat bazat pe resurse energetice sigure – Tendinţe şi soluţii”
Sem. 1 2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea Politehnica din Timişoara - Centrul de Cercetări pentru Maşini şi Echipamente Termice, Transporturi şi Combaterea Poluării
401 Cultură şi identitate în comunităţi interetnice
noiembrie 2013
Timişoara
2,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Sociologie şi Psihologie Departa-mentul de Sociologie
402 Şcoala de Weekend 2013
Mai – august 2013
Licee din Timişoara şi din judeţul
Timiş
0,9 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Tineri Implicaţi în Dezvoltare” Timişoara
403 Împreună pentru Proiecte Mari
Iunie – septembrie
2013
Timişoara şi
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Tineri Implicaţi în Dezvoltare”
judeţul Timiş Timişoara 404 Arta la liceu Martie –
octombrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia pentru Educaţia Nouă Timişoara
405 I-cultură Martie – septembrie
2013
Judeţul Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia pentru Educaţia Nouă Timişoara
406 Festivalul Judeţean de Teatru pentru Elevi
Octombrie – noiembrie
2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia pentru Educaţia Nouă Timişoara
407 Împreună mai departe Iunie – noiembrie
2013
Timişoara, Chevereş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia pentru Educaţia Nouă Timişoara
408 Tabără culturală „Tradiţie şi modernitate”
Trimestrul III 2013
Timişoara
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Secheşan Gheorghe
409 Tabăra de formare a instructorilor-specialişti, mentori în vederea sprijinirii tinerilor voluntari
Mai – iulie 2013
Fârdea
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Civis Voluntarius Promovare – Formare - Acţiune România
410 Tabăra-concurs „Învingem stihiile naturii prin cultură şi sport”
Iunie – august 2013
Fârdea
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Civis Voluntarius Promovare – Formare - Acţiune România
411 Tabăra de instruire „Apa şi focul – Prieteni sau duşmani?” – cultura voluntarială a tinerilor în situaţii speciale
Iulie – septembrie
2013
Fârdea
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Civis Voluntarius Promovare – Formare - Acţiune România
412 Tabăra-concurs „Şi eu sunt cetăţean european!” cu tematică europeană
August – noiembrie
2013
Fârdea
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Civis Voluntarius Promovare – Formare - Acţiune România
413 Tabăra-concurs de cunoştinţe de specialitate „Poceste de Crăciun despre cum să fii mai implicat ca voluntar”
Octombrie – decembrie
2013
Fârdea
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Civis Voluntarius Promovare – Formare - Acţiune România
414 Editare carte: Asistenţa emoţională a copiilor cu traume post-dezastru” – autor Velciov Ionel
Semestrul I 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Civis Voluntarius Promovare – Formare - Acţiune România
415 Editare carte: Noţiuni generale asupra voluntariatului în situaţii de urgenţă. Compendiu de acţiune rapidă în evenimente civile cu unităţi de modulare multirol (situaţii de urgenţă, dezastre, calamităţi, catastrofe) - autor Velciov Ionel
Semestrul I 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Civis Voluntarius Promovare – Formare - Acţiune România
416 Editare carte: Comunicarea în situaţii de urgenţă. Comunicarea interumană. - autor Velciov Ionel
Semestrul I 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Civis Voluntarius Promovare – Formare - Acţiune România
417 Mândru cetăţean european Mai 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia „Casa Speranţei” Timişoara
418 Mari Români – Richard Wurmbrand
Aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia „Casa Speranţei” Timişoara
419 Acces – Creşterea gradului de informare al tinerilor şi promovarea activităţilor culturale din Timişoara
Martie – aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi Automatică Timişoara
420 iT Engineering Contest (iTEC)
Aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi
Automatică Timişoara
421 Practica pentru Poli (PpP) Aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi Automatică Timişoara
422 Concursul de Şah Mai 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi Automatică Timişoara
423 Deschiderea festivalului cultural ISWinT
Iulie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi Automatică Timişoara
424 Prezentarea culturii oraşului Timişoara participanţilor internaţionali ISWinT
Iulie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi Automatică Timişoara
425 Proiecţie de filme culturale din ţările de provenienţă a participanţilor ISWinT
Iulie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi Automatică Timişoara
426 Parada de prezentare a multiculturalităţii participanţilor ISWinT
Iulie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi Automatică Timişoara
427 Seara Culturală Românească - ISWinT
Iulie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi Automatică Timişoara
428 Olimpiada sportivă ISWinT
Iulie 2013
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.,
Timişoara
Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi Automatică Timişoara
429 Festivitatea de închidere a proiectului cultural ISWinT
Iulie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi Automatică Timişoara
430 Ceaiul de 5 credite Septembrie – octombrie
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi Automatică Timişoara
431 Prichindel Noiembrie – decembrie
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Calculatoare şi Automatică Timişoara
432 Festivalul Studenţesc de Artă şi Cultură StudentFest 2013
Aprilie 2013
Timişoara
15,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara
433 Salvarea arhivelor de film ale cinecluburilor timişorene
Decembrie 2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cineclub CFR Timişoara
434 Panoramic XX – ediţia a IV-a Februarie – decembrie
2013
Timişoara, Buşteni, Bucureşti
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Muzică
435 Tabăra de dans de societate şi cultură – ediţia a X-a
August – septembrie
2013
Zolt
1,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Tinerilor Maghiari din Timişoara
436 Tabăra euroregională de dans sportiv – ediţia a IV-a
August – septembrie
2013
Zolt
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Tinerilor Maghiari din Timişoara
437 De la Florimund Mercy la
Primul Război Mondial – simpozioane pe tema istoriei Banatului
Martie – mai 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Tinerilor Maghiari din Timişoara
438 Festival de iarnă pentru copii – ediţia a IV-a
Noiembrie – decembrie
2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Tinerilor Maghiari din Timişoara
439 „Istorie comună, viitor comun” – concurs şi conferinţă de istorie pentru studenţi şi liceeni
Martie – mai 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Tinerilor Maghiari din Timişoara
440 Cantonament de dans sportiv – ediţia a IV-a
Aprilie – mai 2013
Zolt
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Tinerilor Maghiari din Timişoara
441 Conferinţa Regională de Artă a Tinerilor Artişti
Mai – iunie 2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Tinerilor Maghiari din Timişoara
442 Valori culturale ale Banatului – colaborare transfrontalieră pentru promovarea turismului cultural în Euroregiunea DKMT
Aprilie –mai 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Tinerilor Maghiari din Timişoara
443 Workshop euroregional de dans de societate – ediţia a II-a
Septembrie – octombrie
2013
Timişoara, Zolt
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Organizaţia Tinerilor Maghiari din Timişoara
444 Campanie de educaţie moral–culturală şi religioasă în vederea formării unor cetăţeni responsabili
Martie – iunie 2013
Timişoara,
Făget, Jimbolia, Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Darul Vieţii” Timişoara
445 Creşterea capacităţii operaţionale a actorilor culturali din Timişoara şi judeţul Timiş
Februarie – noiembrie
2013
Timişoara
5,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Timişoara Capitala Culturală Europeană
446 Ludotecă axată pe activităţi populare
Iunie – octombrie
2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Bartók Béla Timişoara
447 „Zilele Academice Timişene – Noi tendinţe şi strategii în chimia materialelor avansate, cu relevanţă în sisteme biologice, tehnică şi protecţia mediului” – ediţia a XIII-a
Iunie 2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Academia Română - Institutul de Chimie Timişoara
448 Proiectul de Expansiune Culturală 2013
Aprilie – decembrie
2013
Timişoara
2,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Timişoara Capitala Culturală Europeană
449 Concursul Internaţional de Interpretare Vocală „Sabin Drăgoi” – ediţia a VIII-a
Iunie 2013
Timişoara
3,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Pro Philharmonia Timişoara
450 Symposion Arheo Vest , in memoriam L.I.Măruia
Decembrie 2013
Timişoara
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Arheo Vest” Timişoara
451 MANYFEST – Festival al artelor vizuale – ediţia a VII-a
August 2013
Timişoara
1,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia AT4T Timişoara
452 Festivalul de teatru în limba engleză pentru tineri „T4T” – ediţia a XV-a
August 2013
Timişoara
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia AT4T Timişoara
453 PLAI prezintă: World Muzic Film son Tour
Octombrie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara
454 Festivalul PLAI – Aleea Culturală 2013
Septembrie 2013
Timişoara
12,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara
455 Întărirea capacităţii instituţionale a ONGT din judeţul Timiş pentru creşterea participării active a tinerilor în comunitate – ediţia a II-a
Martie – octombrie
2013
Timişoara şi localităţi din judeţul Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş
456 Studiu asupra nevoilor tinerilor din judeţul Timiş – bază a strategiei pentru tineret în judeţul Timiş
Martie – decembrie
2013
Timişoara şi localităţi din judeţul Timiş
0,9 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş
457 Festivalul etno-cultural internaţional „Tradiţii Bănăţene” – ediţia a II-a
Octombrie – decembrie
2013
Timişoara, Buziaş
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş
458 „Un pas înainte prin formare”
Aprilie – iunie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş
459 „Tineri pentru Timiş” Septembrie – noiembrie
2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş
460 Elev informat – student câştigat!
Martie – aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş
461 „Gala proiectelor pentru tineret” – ediţia a III-a
Octombrie – noiembrie
2013
Timişoara
1,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş
462 Revista Armânească Trimestrială
Trimestrial 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Comunitatea Armână din România Filiala Timişoara
463 Carte despre istoria armânilor
Trimestrele II-III 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Comunitatea Armână din România Filiala Timişoara
464 Ziua Naţională a Armânilor Mai 2013
Localitate din
jud. Timiş
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Comunitatea Armână din România Filiala Timişoara
465 Ortodoxia romanică în Balcani
Trimestrul II 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Comunitatea Armână din România Filiala Timişoara
466 Carte despre Baronul Sina Trimestrul III 2013
Localitate din
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Comunitatea Armână din
jud. Timiş România Filiala Timişoara
467 Perenitatea spirituală etnică bănăţeană
Trimestrul III
2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Comunitatea Armână din România Filiala Timişoara
468 Zilele Culturii Armâne Trimestrul IV 2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Comunitatea Armână din România Filiala Timişoara
469 „Din arhivele Daciei” Trimestrul II 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Comunitatea Armână din România Filiala Timişoara
470 „Cultură şi civilizaţie în Banatul istoric”
Mai 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea de Ştiinţe Istorice din România
471 Tabăra Internaţională de Creaţie „Mraconia-Dubova, Ioan Mercea” – ediţia XXXI
August 2013
Timişoara, Dubova –
jud. Caraş-Severin
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „DUN'Art” Timişoara
472 Istorie şi tradiţie bănăţeană – Cunoaştere şi creativitate prin limbajul artei
Septembrie – decembrie
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „DUN'Art” Timişoara
473 „Muzica populară – poveste nemuritoare”
Mai – iunie 2013
Timişoara
1,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Art Folclor Naţional Chişoda
474 „Educăm prezentul, înfrumuseţăm viitorul”
Aprilie 2013
Timişoara
1,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „GEMAA Prieteniei” Timişoara
475 Mărirea atractivităţii turistice a zonei taberei şcolare de la Poieni Strâmbu
Aprilie – octombrie
2013
Poieni, comuna
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Bănăţean de Turism Timişoara
Pietroasa 476 Scrierea unei cărţi turistice
de drumeţie despre Munţii Poiana Ruscă
Martie – noiembrie
2013
Munţii Poiana Ruscă
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Bănăţean de Turism Timişoara
477 Ciclul expoziţional „Prezentare de imagini a Munţilor Poiana Ruscă” la Calpe Gallery – Expo Bastion
Februarie – noiembrie
2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Bănăţean de Turism Timişoara
478 Prezentarea de obiective turistice din Munţii Poiana Ruscă – simpozion şi excursie
Septembrie – octombrie
2013
Munţii Poiana Ruscă
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Bănăţean de Turism Timişoara
479 Festivalul cîntecului şi dansului românesc „Din Comoara Satului” – ediţia a V-a
Mai 2013
Ghiroda
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Artistică „Pro Datina” Ghiroda
480 Mugurel de cântec românesc –spectacol susţinut de tineri solişti din Banat
Octombrie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Artistică „Pro Datina” Ghiroda
481 Festivalul de datini, colinde şi obiceiuri de iarnă – ediţia a III-a
Decembrie 2013
Giarmata
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Artistică „Pro Datina” Ghiroda
482 Festivalul Acces Art – ediţia a VI-a
Aprilie – iunie 2013
Timişoara
2,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Rubin Timişoara
483 Tabăra Internaţională de Creaţie Plastică Rubin – Dubova – ediţia a VIII-a
Mai – octombrie
2013
Timişoara, Dubova
1,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Rubin Timişoara
484 Tabăra Pastel Urban Timişoara – ediţia a VI-a
Iunie – noiembrie
2013
Timişoara
1,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Rubin Timişoara
485 Pantheon Bănăţean: Ioan Slavici – 165 de ani de la naştere
Trimestrul II 2013
3,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală
Timişoara „Constantin Brâncuşi” Timişoara
486 Pantheon Bănăţean: Academicienii – ediţia a IX-a
Trimestrul II 2013
Timişoara
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” Timişoara
487 Pantheon Bănăţean: Valeriu Branişte – 85 de ani de la moarte
Trimestrul II 2013
Timişoara,
Lugoj
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” Timişoara
488 Etnos Bănăţean: Floralia, Floriile, Armindenul
Trimestrul II 2013
Timişoara,
Făget
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” Timişoara
489 Editarea şi tipărirea revistei: „Coloana Infinitului” - (4 numere curente)
Trimestrial 2013
Timişoara
1,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” Timişoara
490 Pantheon Bănăţean: Comemorare PAUL IORGOVICI (1764 – 1808)
Trimestrul III 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” Timişoara
491 Festivalul Doinelor – ediţia a II-a
Trimestrul III 2013
Timişoara, Seceani,
com. Orţişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” Timişoara
492 Editarea unei cărţi de interviuri despre Constantin Brâncuşi – autor: Doina Frumuşelu
Trimestrul III 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” Timişoara
493 Pantheon Bănăţean: Filaret Barbu – 110 ani de la naştere
Trimestrul IV 2013
Timişoara,
Lugoj
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” Timişoara
494 Pantheon Bănăţean: Ion Vidu – 150 de ani de la naştere
Trimestrul IV 2013
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală
Timişoara „Constantin Brâncuşi” Timişoara
495 Concursul de programare „Alexandru Rogojan” – ediţia a XXIX-a
Trimestrul II 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Orizonturi Universitare” Timişoara
496 Editarea lucrării: Clisura Dunării în gravuri de epocă – autor: Árpád Jancsó
Trimestrul II 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Orizonturi Universitare” Timişoara
497 SACI 2013 IEEE 8th International Symposium on Applied Computational Intelligence and Informatics – ediţia a VIII-a
Trimestrul II 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Orizonturi Universitare” Timişoara
498 Omagiere Cornel MIKLOŞI (1887-1963) – Comemorarea a 50 de ani de la trecerea în eternitate
Trimestrul III 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Orizonturi Universitare” Timişoara
499 Editarea lucrării: Panorama judeţului Timiş în date (1990 – 2012) – autor: Mariana Cernicova-Bucă
Trimestrul III 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Orizonturi Universitare” Timişoara
500 Târgul de carte Orizonturi Universitare – ediţia a IX-a
Trimestrul IV 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Orizonturi Universitare” Timişoara
501 Editarea lucrării: Modernizarea administraţiei – între deziderat şi realitate – autor Gheorghe Crişan
Trimestrul IV 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Orizonturi Universitare” Timişoara
502 Editare şi tipărire carte: Fascinaţia ţinutului: Ion Marin Almăjan, faţă în faţă cu critica literară
Aprilie 2013
Timişoara
5,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
503 Editare şi tipărire carte: Enea Hodo, Scrieri 1. Elemente de istoria literaturii române
Mai 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
504 Editare şi tipărire carte: Mai 0,2 C.J. Timiş,
Sever Bocu, Problema Banatului. Românii şi sârbii
2013
Timişoara
C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
505 Editare şi tipărire carte: George G. Mironescu, Problema Banatului. Românii şi sârbii
Mai 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
506 Simpozion ştiinţific: Literatura în Banat, Banatul în literatură (ediţia a II-a)
Mai 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
507 Editare şi tipărire carte: Vicenţiu Bugariu, Iulian Grozescu
Mai 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
508 Editare şi tipărire carte: Istvan Berkeszi, Istoria tipografiei şi a presei timişorene (bilingv: română-maghiară)
Iunie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
509 Editare şi tipărire carte: Alexander Tietz, Scrisori de la sălaş
Iulie 2013
Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
510 Editare şi tipărire carte: Iosif Bogdan, Scrieri folcloristice
Iulie 2013
Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
511 Editare şi tipărire carte: Aurel Cosma jr., Scrieri 4 – „Bănăţeni de altă dată”
Iulie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
512 Editare şi tipărire carte: Centenar Anişoara Odeanu
Iulie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
513 Editare şi tipărire carte: Iulie 0,3 C.J. Timiş,
Adrian Mihail-Marian, Spirale
2013
Timişoara
C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
514 Editare şi tipărire carte: Enea Hodoş, Scrieri 2. Culegeri şi comentarii folcloristice
Septembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
515 Editare şi tipărire carte: Aurel D. Peteanu, Din galeria marilor dispăruţi ai Banatului
Septembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
516 Editare şi tipărire carte: Enciclopedia Banatului, volumul I, Literatura
Octombrie 2013
Timişoara
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
517 Editare şi tipărire carte: George C. Bogdan, Din trecutul cultural al Banatului (volumul II)
Octombrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
518 Simpozion ştiinţific: Istoria presei din Banat – ediţia a III-a
Octombrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
519 Simpozion ştiinţific: Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, la 50 de ani
Octombrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Enciclope-dică a Banatului Timişoara
520 Interkultura Aprilie – decembrie
2013
Timişoara şi localităţi din judeţul Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Camenars Egyesulet Timişoara
521 Fabula din curtea bunicii Aprilie – decembrie
2013
Timişoara şi
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Camenars Egyesulet Timişoara
localităţi din judeţul Timiş
522 În Banat la şezătoare Aprilie – decembrie
2013
Timişoara
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Camenars Egyesulet Timişoara
523 Smiling Face – workshop privind conştientizarea situaţiei de risc la nivel familial
Aprilie – decembrie
2013
Timişoara şi localităţi din judeţul Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Camenars Egyesulet Timişoara
524 De la viaţă la artă Aprilie – decembrie
2013
Timişoara şi localităţi din judeţul Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Camenars Egyesulet Timişoara
525 Baroq în cetate – spectacole – concerte care valorifică stilul baroq în viziune modernă
Martie – decembrie
2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Camenars Egyesulet Timişoara
526 Aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea A.N.S.R. – Filiala Timişoara
Iunie 2013
Timişoara
0,9 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Naţională a Surzilor din România – Filiala Timişoara
527 Ziua Copilului Iunie 2013
Timişoara
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Naţională a Surzilor din România – Filiala Timişoara
528 Ziua Pensionarului Octombrie 2013
Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Naţională a Surzilor din România – Filiala Timişoara
529 Serbare „Halloween” Noiembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Naţională a Surzilor din România – Filiala Timişoara
530 Turneul de minihandbal fete 8-10 ani
Martie 2013
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural -
Peciu Nou
Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
531 Turneu de minifotbal 9-11 ani – faza judeţenă
Martie 2013
Peciu Nou
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
532 Turneu de handbal fete 12 - 14 ani – faza judeţeană
Martie 2013
Peciu Nou
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
533 Turneu de fotbal 12 - 14 ani – faza judeţeană
Aprilie 2013
Peciu Nou
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
534 Crosul Primăverii Mai 2013
Diniaş
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
535 Satul meu în cântec şi culori
Mai – iunie 2013
Diniaş
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
536 Zilele sportului pentru toţi Iunie 2013
Diniaş
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
537 Interferenţe culturale
August 2013
Diniaş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural – Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
538 „Semicercul prietenilor” – turneu internaţional de handbal
Septembrie 2013
Peciu Nou
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
539 Cupa speranţelor – fotbal 10 – 12 ani
Septembrie 2013
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural -
Diniaş Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
540 Cupa speranţelor – handbal fete 10 – 12 ani
Octombrie 2013
Peciu Nou
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
541 Cânt şi joc pentru satul meu
Octombrie 2013
Diniaş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
542 Culorile toamnei Noiembrie 2013
Diniaş
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
543 Crosul Unirii Decembrie 2013
Diniaş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
544 Colinzi şi obiceiuri de crăciun
Decembrie 2013
Diniaş
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Cultural - Sportivă „Diniaşanca” Diniaş
545 Campionatul Naţional de DARTS
Octombrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea” Timişoara
546 Concerte realizate în sate şi comune din judeţul Timiş
Martie – aprilie 2013
Foeni, Jebel, Balinţ, Traian Vuia, Lovrin,
Teremia Mare
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Art Time” Timişoara
547 Concerte estivale Iunie – august 2013
Buziaş, Făget,
Ciacova, Timişoara
1,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Art Time” Timişoara
548 Concert „Bijuterii multietnice”
August 2013
0,9 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.,
Timişoara
Asociaţia „Art Time” Timişoara
549 Concerte de binefacere „Mângâiere pentru suflet” în cadrul azilelor şi a caselor de copii
Iunie 2013
Timişoara, Peciu Nou,
Buziaş, Dudeştii Noi
1,1 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Art Time” Timişoara
550 Schimb cultural între românii din Voivodina-Zrenjanin şi românii din Timişoara
Martie 2013
Zrenjanin
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Art Time” Timişoara
551 Educarea muzicală în şcoli generale şi licee a elevilor prin concerte-lecţii
Septembrie – octombrie
2013
Timişoara
4,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Art Time” Timişoara
552 Concert „Nedeia Românilor”
August 2013
Valea lui Liman
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Art Time” Timişoara
553 Concert „Strings Forever”
Septembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Art Time” Timişoara
554 Concert „Vivaldi” Mai 2013
Timişoara
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Art Time” Timişoara
555 Concert „Muzica Teatrului”
Octombrie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Art Time” Timişoara
556 Concerte lunare în Sala Multifuncţională a C.J.T.
Lunar 2013
Timişoara
26,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Art Time” Timişoara
557 Zilele Rossiniene Mai 2013
Timişoara
15,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Art Time” Timişoara
558 Master Class Martie – aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Art Time” Timişoara
559 Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei
Martie 2013
Timişoara şi judeţul Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Naţională de Cruce Roşie România Filiala Timiş
560 Ziua Mondială a Sănătăţii Aprilie 0,4 C.J. Timiş,
2013
Timişoara şi judeţul Timiş
C.C.A.J.T., Societatea Naţională de Cruce Roşie România Filiala Timiş
561 Ziua Internaţională a Crucii Roşii
Mai 2013
Timişoara şi judeţul Timiş
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Naţională de Cruce Roşie România Filiala Timiş
562 Ziua Mondială de Luptă Împotriva Traficului Ilicit şi a Consumului de Droguri
Iunie 2013
Timişoara şi judeţul Timiş
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Naţională de Cruce Roşie România Filiala Timiş
563 Concursul „Sanitarii Pricepuţi”
Mai – iulie 2013
Timişoara, Bucureşti
1,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Naţională de Cruce Roşie România Filiala Timiş
564 Ziua Crucii Roşii Române Iulie 2013
Timişoara şi judeţul Timiş
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Naţională de Cruce Roşie România Filiala Timiş
565 Limitarea efectelor caniculei în sezonul estival în Timişoara
Iunie – septembrie
2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Naţională de Cruce Roşie România Filiala Timiş
566 Ziua Mondială de Prim Ajutor
Septembrie 2013
Timişoara şi judeţul Timiş
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Naţională de Cruce Roşie România Filiala Timiş
567 Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere
Noiembrie 2013
Timişoara şi judeţul Timiş
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Naţională de Cruce Roşie România Filiala Timiş
568 Ziua Naţională a României Decembrie 2013
Timişoara şi judeţul Timiş
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Naţională de Cruce Roşie România Filiala Timiş
569 Ziua Mondială de Luptă Decembrie 0,4 C.J. Timiş,
Împotriva HIV / SIDA
2013
Timişoara şi judeţul Timiş
C.C.A.J.T., Societatea Naţională de Cruce Roşie România Filiala Timiş
570 Shaking hands, sharing culture
Iulie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Mecanică Timişoara
571 Junior Summer University – Cultural values of Timişoara
August 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Mecanică Timişoara
572 Zilele Tehnice Studenţeşti – Tradiţii şi obiceiuri culturale româneşti
Iunie 2013
Timişoara
1,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Mecanică Timişoara
573 MecArt – Festival de Cultură şi Artă
Mai 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Liga Studenţilor din Facultatea de Mecanică Timişoara
574 „Canalul Bega, secole de istorie şi cultură”
Aprilie – noiembrie
2013
Canalul Bega – Ghiroda –
Timişoara – Utvin –
Sânmihaiu Român
3,1 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia ECO-NAUTIC CLUB Sânmihaiu Român
575 Faschingfest 2013
Februarie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia MONTE-SSORI Timişoara
576 Sărbătoarea felinarelor Noiembrie 2013
Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia MONTE-SSORI Timişoara
577 Zilele Alternativelor Educaţionale 2013
Martie 2013
Herneacova
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia MONTE-SSORI Timişoara
578 Conferinţă internaţională: „De la cultura managerială la managementul cultural”
Septembrie 2013
Timişoara
1,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor
579 24AquaMasters Martie 2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul de Înot „Masters” Timişoara
580 Cupa Familiei Mai 2013
Timişoara
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul de Înot „Masters” Timişoara
581 Cupa MASTERS Timişoara Iunie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul de Înot „Masters” Timişoara
582 Cupa Surduc Iulie 2013
Lacul Surduc
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul de Înot „Masters” Timişoara
583 Campionatul European de Nataţie Masters
Septembrie 2013
Eindhoven -
Olanda
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul de Înot „Masters” Timişoara
584 Cupa Euroregiunii DKMT la înot masters
Noiembrie 2013
Timişoara
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul de Înot „Masters” Timişoara
585 Cupa Mediator – open de şah practic – ediţia a IV-a
Februarie – martie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Mediator Giarmata Vii
586 Campionatul familiilor şahiste 2013 – ediţia a VIII-a
Mai 2013
Giarmata Vii
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Mediator Giarmata Vii
587 Trofeul Mediator 2013 – ediţia a XIII-a
Mai – iunie 2013
Giarmata Vii
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Mediator Giarmata Vii
588 Campionatul Clubului
Sportiv Mediator – open de şah rapid – ediţia I
Septembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Mediator Giarmata Vii
589 Cupa 1 Decembrie 2013 – ediţia a IX-a
Decembrie 2013
Giarmata Vii
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Mediator Giarmata Vii
590 Cupa Euroregiunii DKMT la Judo
Semestrul I 2013
Timişoara
22,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul Sportiv Pro-Motrica Timişoara
591 Marcarea traseelor turistice în extravilanul comunelor Pietroasa şi Tomeşti
Aprilie – noiembrie
2013
Munţii Poiana Ruscă – zona
timişeană
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Turistică Prietenii Munţilor Poiana Ruscă Timişoara
592 Omologarea traseelor turistice în extravilanul comunelor Pietroasa şi Tomeşti
Aprilie – noiembrie
2013
Munţii Poiana Ruscă – zona
timişeană
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Turistică Prietenii Munţilor Poiana Ruscă Timişoara
593 Realizarea unei hărţi turistice a Munţilor Poiana Ruscă din zona timişeană
Aprilie – noiembrie
2013
Munţii Poiana Ruscă – zona
timişeană
1,1 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Turistică Prietenii Munţilor Poiana Ruscă Timişoara
594 Prezentarea hărţii turistice şi a traseelor aferente din zona Poieni
Aprilie – noiembrie
2013
Poieni Strâmbu
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Turistică Prietenii Munţilor Poiana Ruscă Timişoara
595 Târg Internaţional Apicol Timişoara - Ghiroda
Semestrul I 2013
Ghiroda
5,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Crescătorilor de Albine din România Filiala Judeţeană Timiş
596 Obiceiuri şi tradiţii de Paşti specifice minorităţilor cehe din Banat
Aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală a Cehilor din Banat Timişoara
597 Ziua copiilor la minorităţi Iunie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală a Cehilor din Banat Timişoara
598 „Să nu-i uităm pe bunici!” August 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală a Cehilor din Banat Timişoara
599 Zilele Culturii Cehe din Banat
Octombrie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală a Cehilor din Banat Timişoara
600 Ajunul Crăciunului în sânul comunităţii cehe din Timişoara – conservarea şi păstrarea tradiţiilor şi a obiceiurilor
Decembrie 2013
Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală a Cehilor din Banat Timişoara
601 Sesiuni de pregătire pentru competiţii de dezbateri naţionale şi internaţionale
Iunie – septembrie
2013
Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică Banat
602 Public Speaking 2013 Octombrie – noiembrie
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică Banat
603 Forumul Regional de Dezbateri Academice 2013
Iunie – august 2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică Banat
604 Competiţia Regională de Dezbateri pentru Începători
Septembrie – noiembrie
2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică Banat
605 Timişoara Open 2013
Februarie – mai 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Regională de Dezbateri,
Oratorie şi Retorică Banat
606 Trening de dezbateri pentru instructori şi arbitri
Septembrie – noiembrie
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică Banat
607 Plăci comemorative dedicate personalităţilor artei plastice din Timişoara
Martie – decembrie
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Timişoara
608 Expoziţia unui grup de artişti plastici din Timişoara în oraşul Szeged (Ungaria)
Martie – decembrie
2013
Szeged -Ungaria
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Timişoara
609 Tabără de creaţie cu artişti invitaţi din Timişoara şi din ţară – Băile Calacea - 2013
Martie – decembrie
2013
Băile Calacea
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Timişoara
610 Expoziţia în Timişoara a unui grup de artişti plastici din Budapesta (Ungaria)
Martie – decembrie
2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Timişoara
611 Expoziţia tematică „Colecţii şi colecţionari”
Martie – decembrie
2013
Timişoara
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Timişoara
612 Expoziţii personale şi de grup în sediul Consiliului Judeţean Timiş
2013
Timişoara
10,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Timişoara
613 Diplomatic Art 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Timişoara
614 Salonul artelor vizuale 2013 Decembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Uniunea Artiştilor Plastici din
România Filiala Timişoara
615 Expoziţia tematică „Identităţi timişene”
Martie – decembrie
2013
Timişoara, Zrenjanin,
Pecs, Budapesta
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Timişoara
616 Revista „Arte vizuale. Jurnal”
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Timişoara
617 „Tinere condeie” – concurs de poezii – ediţia a II-a
Mai – iunie 2013
Săcălaz
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Armonia” Săcălaz
618 „Ilie Vasu” – concurs de desen şi pictură – ediţia a II-a
Mai – iunie 2013
Săcălaz
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Armonia” Săcălaz
619 „Drumuri de spice” – ediţia a XX-a
Iulie 2013
Săcălaz, Uzdin
- Serbia
1,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Armonia” Săcălaz
620 „Zilele Culturii Torăcene” August 2013
Torac - Serbia
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Armonia” Săcălaz
621 „Fie în veci de veci, lăudat” – ediţia a XXV-a
Decembrie 2013
Uzdin - Serbia
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Armonia” Săcălaz
622 Editarea revistei anuale „Restituiri bănăţene”
2013
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea de Ştiinţe Istorice din România Filiala Lugoj
623 Raliul Timişului 2013 Aprilie 2013
Timişoara,
Lugoj
90,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Club Sportiv AMC RACING Hunedoara
624 Zilele Sănătăţii Orale Semestrul I 0,0 C.J. Timiş,
2013
Şcoli gimnaziale din Timişoara şi judeţul Timiş
C.C.A.J.T., Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara – Facultatea de Medicină Dentară
625 Promovarea sănătăţii orale în mediul rural
2013
Comunele din judeţul Timiş
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara – Facultatea de Medicină Dentară
626 În căutarea datinilor – ediţia a XVIII-a
Mai 2013
Timişoara,
Lugoj, Tormac
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Femeilor Maghiare din Timişoara
627 Zilele Maghiare Bănăţene – ediţia a XVIII-a
Mai 2013
Timişoara,
Arad, Otelec, Dumbrăviţa,
Opusztaszer – Ungaria
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Femeilor Maghiare din Timişoara
628 Prezentarea expoziţiei comune a artiştilor plastici maghiari din judeţul Timiş la Senta (Serbia) şi Szeged (Ungaria)
Septembrie – octombrie
2013
Senta -Serbia, Szeged-Ungaria
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Femeilor Maghiare din Timişoara
629 Reeditarea albumului „Székely László” – autor Szekernyés János
Noiembrie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Femeilor Maghiare din Timişoara
630 Editarea şi tipărirea albumului trilingv: Monumente istorice, opere de artă comemorative legate de trecutul şi prezentul etniei maghiare aflate pe teritoriul Banatului istoric – autor János Szekernyés
Iunie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Femeilor Maghiare din Timişoara
631 Aniversarea Revoluţiei Decembrie 0,8 C.J. Timiş,
Române 2013
Lugoj
C.C.A.J.T., Asociaţia 16-21 Decembrie 1989 Lugoj
632 „Mărţişor – vestitorul primăverii” – expoziţie de artă meşteşugărească
Martie 2013
Giroc
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia FUN CHILD România
633 „Ziua mamei – o zi deosebită pentru o mamă deosebită”
Martie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia FUN CHILD România
634 „Învierea Domnului – Lumina şi dragostea pentru toţi”
Mai 2013
Giulvăz
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia FUN CHILD România
635 „1 Iunie – zâmbetul copilăriei”
Iunie 2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia FUN CHILD România
636 Roadele toamnei Septembrie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia FUN CHILD România
637 „Şi ei sunt copiii noştri” Octombrie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia FUN CHILD România
638 „Să nu ne uităm eroii – Revoluţia din decembrie 1989”
Decembrie 2013
Giroc
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia FUN CHILD România
639 „Ziua de Crăciun – o zi specială pentru copii speciali”
Decembrie 2013
Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia FUN CHILD România
640 „Pietroasa Country Ride” – concurs de ciclism montan – ediţia a II-a
Octombrie 2013
Pietroasa
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Liman Bike Race” Făget
641 „Liman Bike Race” – concurs de ciclism montan – ediţia a VIII-a
Mai 2013
Tomeşti
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Liman Bike Race” Făget
642 „Sate fără criminalitate” - simpozioane
2013
Localităţi din jud. Timiş
6,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş
643 „Copilărie fără griji” – campanie de sensibilizare a opiniei publice privind efectele violenţei asupra copilului
Ianuarie – iulie 2013
Timişoara şi localităţi din jud. Timiş
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş
644 „Sport, inteligenţă, nonviolenţă” – concurs destinat elevilor
Aprilie – iunie 2013
Timişoara,
Lugoj
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş
645 „Ziua Internaţională a Copilului Dispărut” – masă rotundă
Mai 2013
Timişoara şi judeţul Timiş
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş
646 „Tinereţea în imagini” – concurs de creaţie literară şi artă plastică
Septembrie – decembrie
2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş
647 „Ţi se poate întâmpla!” – campanie de informare şi sensibilizare a cetăţenilor cu privire la consecinţele infracţiunilor contra patrimoniului
2013
Timişoara şi localităţi din jud. Timiş
6,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş
648 „1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului” – concursuri de educaţie antivictimală a elevilor
Iunie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş
649 „Cupa Tinerilor Pescari” – concurs de pescuit pentru elevi – ediţia a VI-a
August - septembrie
2013
Jud. Timiş
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş
650 „Civilizaţie, siguranţă, spirit european” – acţiuni pentru sensibilizarea cetăţenilor în vederea adoptării unei conduite ofensive antiinfracţionale şi antivictimale
Martie – noiembrie
2013
Timişoara şi localităţi din jud. Timiş
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş
651 „Violenţa în familie, cauză a delincvenţei juvenile” – campanie de informare a cetăţenilor privind consecinţele acesteia asupra copiilor
2013
Jud. Timiş
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş
652 „Ghidul de prevenire a infracţionalităţii în rândul minorilor” – material
Ianuarie – octombrie
2013
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Inspectoratul de
documentar venit în sprijinul tinerei generaţii
Timişoara şi judeţul Timiş
Poliţie Judeţean Timiş
653 „Violenţa este arma celor slabi” – studiu, masă rotundă şi acţiuni de prevenire a violenţei în instituţiile de învăţământ
Ianuarie – iulie 2013
Timişoara şi judeţul Timiş
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş
654 Spectacol caritabil- (lunar câte un spectacol)
Trimestrul I 2013 Lunar
Lugoj
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Aven Romalen Lugoj -Măguri
655 Ziua Naţională a Romilor din România
Aprilie 2013
Lugoj
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Aven Romalen Lugoj -Măguri
656 Ruga copiilor romi Mai 2013
Măguri
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Aven Romalen Lugoj -Măguri
657 Concurs de creaţie costume naţionale şi port popular al romilor din Banat
Iunie 2013
Lugoj - Măguri
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Aven Romalen Lugoj -Măguri
658 Concursul „Miss Piranda” 2013
Iulie 2013
Lugoj
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Aven Romalen Lugoj -Măguri
659 Festivalul Internaţional de Folclor din România
August 2013
Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Aven Romalen Lugoj -Măguri
660 Festivalul Vinului Septembrie – octombrie
2013
Lugoj
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Aven Romalen Lugoj -Măguri
661 Cursuri pentru instruirea şi educarea tinerei generaţii de instrumentişti şi dansatori de muzică ţigănească
Noiembrie – decembrie
2013
Lugoj - Măguri
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Aven Romalen Lugoj –Măguri
662 100 de ani de la sfinţirea Bisericii „Sf. Ilie” din Timişoara-Fabric – simpozion
2013
Timişoara
5,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Cosmin Panţuru
663 Conferinţa Internaţională Iunie 0,3 C.J. Timiş,
„Tendinţe economice curente în ţările emergente şi în curs de dezvoltare”
2013
Timişoara
C.C.A.J.T., Fundaţia „Oeconomica Timisiensis”
664 Schimb de carte Timişoara - Chişinău
Februarie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina Filiala Timişoara
665 „Bucovina Antologie Istorică 1775-2010” – simpozion, lansare de carte
Aprilie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina Filiala Timişoara
666 „1 Aprilie 1941 Fântâna Albă” – simpozion, lansare de carte
Aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina Filiala Timişoara
667 Simpozion: „Unirea Basarabiei cu România şi unirea Bucovinei cu România”
Martie – aprilie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina Filiala Timişoara
668 Simpozion: „Limba noastră cea română”
Septembrie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina Filiala Timişoara
669 Simpozion cu tema: „Designul – element de cultură şi factor de progres în Banat”
Decembrie 2013
Timişoara, Novi Sad, Zrenjanin,
Vârşeţ
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia „Clubul de Prietenie şi Afaceri Româno-Yugoslav” Timişoara
670 Cupa Royal Septembrie 2013
Lugoj
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Club Sportiv Dance Spirit Timişoara
671 Cupa Europeană de Standard şi Sara's Dance Festival
Noiembrie 2013
Timişoara
5,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Club Sportiv Dance Spirit Timişoara
672 Tabără de creaţie artistică „Ştefan Jager”
Aprilie 2013
Jimbolia
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Blythswood România Filiala
Banat
673 „Parcul cu poveşti” – amenajare tematică a parcului din centrul oraşului cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului
Iunie 2013
Jimbolia
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Blythswood România Filiala Banat
674 „Crăciunul muzical” – festival de musicals
Decembrie 2013
Jimbolia
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Blythswood România Filiala Banat
675 Concurs de dans sportiv „Cupa Banatului”
Aprilie 2013
Timişoara
7,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul de Dans Sportiv Top Dances România Timişoara
676 Campionatele Europene Iunie – septembrie
2013
Wuppertal, Stuttgart – Germania
8,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul de Dans Sportiv Top Dances România Timişoara
677 Campionatele Mondiale Liga Profesionişti
Ianuarie – aprilie 2013
Udine – Italia,
Madrid - Spania
6,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul de Dans Sportiv Top Dances România Timişoara
678 Paleoinginerie Dacă – tabără internaţională
Trimestrul III 2013
Luncanii de
Sus
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Non Profit Hobby Club Jules Verne România
679 Simpo Yo Buziaş 2013 – simpozion internaţional
Trimestrul III 2013
Buziaş,
Vadu Dobrii – jud.
Hunedoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Non Profit Hobby Club Jules Verne România
680 Editarea cărţii: Dezvoltarea turismului tehnic industrial în vestul ţării
Trimestrul II 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Non Profit Hobby Club Jules Verne România
681 Editarea cărţii: Dezvoltarea turismului ecologic în relaţie cu problemele de mediu din
Trimestrul II 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Societatea Non Profit Hobby Club
vestul ţării
Jules Verne România
682 Timişoara interculturală Martie – noiembrie
2013
Timişoara, Lugoj
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Institutul Intercultural Timişoara
683 Colocviul Naţional de Folclor „Sabin V. Drăgoi” - Belinţ – ediţia a II-a
Septembrie 2013
Belinţ
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Stan Constantin - Tufan
684 Spectacol aniversar – 3 ani de la înfiinţarea Ansamblului „Perla Banatului”
Aprilie 2013
Lugoj
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală de Dansuri Populare Perla Banatului Lugoj
685 Festivalul de foclor „Perla Banatului” – ediţia a III-a
Iunie 2013
Lugoj
1,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală de Dansuri Populare Perla Banatului Lugoj
686 Festival – concurs în memoria instrumen-tistului Ciprian Ianculovici
Septembrie 2013
Lugoj
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală de Dansuri Populare Perla Banatului Lugoj
687 Festivalul Internaţional de Literatură
Octombrie 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Bright Start Timişoara
688 Simpozionul: „Paradoxuri autumnale” – ediţia I
Septembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Wells Timişoara
689 Simpozionul: „Ziua cenaclului «H.G. Wells» Timişoara – ediţia I
Aprilie 2013
Timişoara
2,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Wells Timişoara
690 Conferinţa Naţională „Rolul profesorului în dialogul social”
Mai 2013
Timişoara
7,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Sindicatul Independent al Învăţămân-tului Preuniversi-tar din
Judeţul Timiş 691 Cupa Învăţătorului Martie – aprilie
2013
Timişoara
4,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Sindicatul Independent al Învăţămân-tului Preuniversi-tar din Judeţul Timiş
692 Conferinţa DKMT Mai – iunie 2013
Timişoara
3,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Sindicatul Independent al Învăţămân-tului Preuniversi-tar din Judeţul Timiş
693 Cupa „Eroilor Neamului” la minifotbal
Semestrul I 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16 – 22 Decembrie 1989 Timişoara
694 Publicarea cărţii: Semantismul Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj
Semestrul II 2013
Lugoj
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Episcopia Română Unită cu Roma Lugoj
695 Publicarea cărţii: Pictura Catedralei Greco-Catolice din Lugoj
Semestrul II 2013
Lugoj
2,1 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Episcopia Română Unită cu Roma Lugoj
696 Valori sociale ale tinerilor din Timişoara – curs metodologic
Decembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Tîru Laurenţiu
697 Balul Vienez de la Timişoara
Decembrie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Fundaţia Balul Vienez de la Timişoara
698 Festivalul Etniilor Iunie 2013
Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Asociaţia Culturală „Decebal” Trieste - Italia
699 Lansarea volumului: „Suflet bănăţean” – autor Florina Gâldău
Semestrul II 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Vasile Bogdan
700 Lansarea volumului: „Jocul vieţii” – autori Petru Pilu şi Vasile Bogdan
Semestrul II 2013
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Vasile Bogdan
Timişoara 701 Editarea şi tipărirea volumului
monografic: „Vasile Ijac” Noiembrie
2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Constantin-Tufan Stan
702 Publicarea cărţii: „Glosar de termeni dialectali din satul Racoviţa, Timiş” cu un CD cu texte dialectale vorbite de cetăţeni din Racoviţa
2013
Timişoara, Racoviţa
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Simion Todorescu
703 Publicarea cărţii: „Bocete în Racoviţa”
2013
Timişoara, Racoviţa
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Simion Todorescu
704 Publicarea cărţii: „Legende ilustrate”
2013
Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dra. Dalea Dana Oana
705 Publicarea volumului: „TORACU MARE – Pagini de istorie 1767-1920 VARIA”
2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Ioan Cipu
706 Publicarea volumului: „ROMÂNI de VAZĂ din Banatul sârbesc până în 1920”
2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Ioan Cipu
707 Publicarea unui volum de poezii
Septembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Cosma Constantin
708 Publicarea monografiei: „Mircea Pora”
August 2013
Timişoara,
Lugoj
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Mircea Pora
709 Reeditarea volumului: „Beregsău Mare - Monografie” – ediţia a II-a
Decembrie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Ioan Viorel Boldurean
710 Plachetă bilingvă de versuri (română-italiană)
Septembrie 2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dna Cosma Mihaela
711 Publicarea volumului de poezie: „Iubirea nu bate la uşă”
2013
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Nicolae Silade
712 Lansarea în cadrul manifestărilor culturale cu tema: „Familia între tradiţie şi necesitate” a cărţii „Psihologia familiei”
2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Pavel Petroman
713 Tipărirea cărţii de teatru:
„Oul natal” Trimestrul I
2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Ion Jurca Rovină
714 Editarea cărţii: „Vremuri. Locuri. Oameni.(Rădăcini ale neamului românesc)
Septembrie 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Constantin Gomboş
715 „Fondurile comunitare, factor decisiv în dezvoltarea regională din România”
2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Dina Christopher George
716 „Între modernitate şi tradiţie – Clădiri noi de cult în Timişoara construite după 1990”
2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Gabriel Székely
717 Istoria Banatului în antichitate (sec. I – V p. Chr.) - monografie
Octombrie - noiembrie
2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Dna Doina Benea
718 Edictul de la Milan - la 1700 de ani de la legalizarea religiei creştine
2013
Timişoara
3,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Dna Doina Benea
719 Editarea volumului: „Tradiţii culinare bănăţene (II)
2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Secheşan Gheorghe
720 Editarea şi tipărirea cărţii: „Fotogrefia – Repere istorice”
Aprilie – iunie 2013
Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Acea Stelian
721 Editarea şi tipărirea cărţii: „Incursiune în tehnica fotografică”
Aprilie – iunie 2013
Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Acea Stelian
722 Album de interioare ţărăneşti bănăţene
2013
Timişoara
1,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dna. Tipa Violeta
723 Antologie de poezie de dragoste
2013
Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Oprea Marian
724 Antologie de poezie a minorităţilor
2013
Timişoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Oprea Marian
725 Editarea cărţii: „De la necuvântătoare la lumea cea mare”
Semestrul I 2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dna Aquilina Birăescu
726 Editarea cărţii cu tematica: „Revoluţia română – Decembrie 1989”
2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Costel Balint
727 Editarea lucrării: „Povestiri Semestrul I 0,2 C.J. Timiş,
din lumea fotbalului” 2013
Timişoara
C.C.A.J.T., dl. Gheorghe Popa
728 Carte de interviuri apărute în revista „Orizont”
2013
Timişoara
0,7 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Eugen Bunaru
729 Editarea lucrării: „Arhitectura şi ornamentica arhitectonică românească în zona etnografică Lunca Timişului”
Noiembrie 2013
Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dna. Muscan Iulia Gabriela
730 Editarea cărţii: „Conservarea autenticităţii prin activităţi turistice”
2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Petroman Ioan
731 Editare album - Gheorghe Bălan
2013
Timişoara
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Oprea Marian
732 Editare carte: Deliu Petroiu – cronici şi însemnări
2013
Timişoara
0,4 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Oprea Marian
733 Atlasul etnografic al judeţului Timiş
Decembrie 2013
Timişoara
2,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Ioan Viorel Boldurean
734 Monografia Parohiei Ortodoxe Române Timişoara - Fabric – lansare carte
Semestrul II 2013
Timişoara
2,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl. Cosmin Panţuru
735 Tipărirea lucrării: „Medici veterinari din Banat ademeniţi de Muze” – autori Stupariu Alexandru, Falcă Constantin
Semestrul II 2013
Timişoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., dl Stupariu Alexandru, dl. Falcă Constantin
736 „Lira Română” – Timişoara – Râtişor (sau Vârşeţ), Serbia
Trim. II – III 2013
0,8 C. J. Timiş CCAJ Timiş Asociaţia Culturală „Pro Amicitia” Căminul Cultural din Râtişor, Serbia
737 Studioul de dansuri populare 2013 Timișoara
0,9 C. J. Timiş CCAJ Timiş Asociaţia Culturală „Pro Amicitia”
738 Muzică de promenadă şi concerte recreative
2013 1,0 C. J. Timiş CCAJ Timiş Asociaţia Culturală „Pro Amicitia”
739 Festivalul Speranței 01.03.2013 – 30.06.2013 Timișoara
1,1 C. J. Timiş CCAJ Timiş Student Plus Legământul Harului
Centrul Creștin Renașterea
740 Istoria tehnicii militare în Banat
2013 Timișoara
1,0 C. J. Timiş CCAJ Timiş Hobby Club Jules Verne Buziaș
741 Ancheta sociologică privind rezultatele aplicării ,,Strategiei culturale în perioada 2009-2013” în Județul Timiș
2013 Timișoara
6,0 C. J. Timiş CCAJ Timiş Universitatea de Vest – Fac. de Sociologie
742 Monografia geografiei istorice a localității Moșnița Veche
2013 0,7 C. J. Timiş CCAJ Timiş AMIC – Moșnița Veche
743 Revista ,,Orizont” 2013 0,0 C. J. Timiş CCAJ Timiş
743 Istoria vieții folclorice în Banat de la începutul sec.XX până în prezent
2013 1,3 C. J. Timiş CCAJ Timiş D.Băcilă
744 Centenarul Catedralei Ortodoxe române din Vârșeț
Sem. I Vârșeț
1,1 C. J. Timiş CCAJ Timiş Episcopia Română Dacia Felix Vârșeț
745 Editarea revistei:,,Orizont” 2013 Timișoara
0,0 C. J. Timiş CCAJ Timiş USR filiala Timișoara
746 ,,Comunitate, Biserică și școală în Ținutul Făgetului”
2013 Timişoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T. Prof.dr. A.Ursulescu
747 ,,77 de ani de motociclism bănățean” – manifestare națională
2013 Giroc
0,9 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.
748 Zilele Academice Timișene 2013 mai Timișoara
0,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.
749 Cimitirul ca element al peisajului cultural – Cimitirele rurale din Banat
2013 Timișoara
1,6 C.J. Timiş, C.C.A.J.T. Asociația Peisagiștilor din Romînia
750 Congresul Societății Naționale de Biologie Celulară
iunie 2013 Timișoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T. UMFTimișoara
751 Controverse în endocrinopediatrie – Patologia adolescentului
Sem.I 2013 Timișoara
1,5 C.J. Timiş, C.C.A.J.T. UMFTimișoara Clinica I pediatrie
752 Simpozion Național DE TEOLOGIE,,Sf. Constantin
Sem. I 2013 TimiȘoara
1,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T.
cel Mare și Imperiul Creștin” Mitropolia Banatului 753 ,, Trăirea învățăturii de
credință” 2013 1,0 C.J. Timiş,
C.C.A.J.T. Mitropolia Banatului
754 Festival internațional de tangou argentinian
sem.I 2013 Timișoara
1,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T. Asociația Art Embrance
755 Repere socio-demografice și dinamica comunităților rurale din Județul Timiș
2013 Timișoara
7,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T. Fundația Universitatea de Vest Timișoara
756 Impactul activităților culturale desfășurate de instituțiile de cultură din subordinea administrativă a CJTimiș asupra cetățenilor din mediul urban – în prima etapă asupra populației din Timișoara
2013 Timișoara
8,2 C.J. Timiş, C.C.A.J.T. Fundația Universitatea de Vest Timișoara
757 Festivalul Internațional de Film ,,Chameleon”
sem.I 2013 Timișoara
1,3 C.J. Timiş, C.C.A.J.T. Fundația pentru Cultură Urbană
758 ,,1700 de ani de la Edictul de la Mediolanum de legalizare a religiei creștine”
aprilie 2013 Timișoara
4,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T. Universitatea de Vest Timișoara
759 Albumul de prezentare a Jdețului Timiș
2013 Timișoara
3,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T. Asociația Elpis Timișoara
760 Geografia istorică a zonei Moșnița Veche. Rezultatele cercetărilor arheologice de teren
2013 Timișoara
0,8 C.J. Timiş, C.C.A.J.T. Universitatea de Vest Timișoara
761 In memorian ,,Petru Stoica” Sem. I 2013
Timișoara
6,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş Pax 21
762 ,,Managementul dezvoltării rurale durabile” – simpozion internațional
Sem. I 2013
Timișoara
1,2 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş USAMVBT – Facultatea de Management Agricol
763 ,,Cum e cu putință ceva nou” Sem. I 2013
Timișoara
1,1 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş Universitatea de Vest Timișoara
764 SporTim Dance Cup 2013 Sem. I 2013
Timișoara
10,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş Sportim Dance
765 Consiliul Județean Timiș - 21 de ani de existență
2013 Timișoara
32,6 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş
792 764 TOTAL SUMĂ
SOLICITATĂ CAPITOL T IV –mii lei
TOTAL SUMĂ PROPUSĂ DE DCI – mii lei
792 764
TOTAL SUMĂ ALOCATĂ CAPITOL T IV – mii lei
792
- Colaborarea cu ONG-urile şi cu alte instituţii se va desfăşura prin C.C.A.J. Timiş.
T V - MANIFESTĂRI CULTURALE REALIZATE ÎN COLABORARE CU ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ŞI UNIVERSITAR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013
Nr. crt
Denumirea acțiunii Perioada/ Locul
desfășurării manifestării
Suma aprobată
mii lei
Organizatori
1 Apa darul vieţii Mai 2013 Tomnatic
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Tomnatic
2 Biblioteca o lume a poveştilor
Martie-septembrie 2013 Tomnatic
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Tomnatic
3 Clubul mămicilor creative Aprilie 2013 Tomnatic
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Tomnatic
4 Diferiţi dar egali Mai 2013 Tomnatic
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Tomnatic
5 Elevii au talent Aprilie 2013 Tomnatic
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Tomnatic
6 Grădina de lângă şcoală Mai 2013 Tomnatic
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Tomnatic
7 La mulţi ani, România! Decembrie 2013 Tomnatic
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Tomnatic
8 Light it up blue Aprilie 2013 Tomnatic
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială
Tomnatic 9 Minte sănătoasă în corp
sănătos Iunie 2013 Tomnatic
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Tomnatic
10 1 Decembrie - Ziua Naţională a Românilor
Noiembrie 2013 Remetea Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
11 Capitale Europene - 9 Mai Ziua Europei
Mai 2013 Remetea Mare
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
12 Carnavalul copilăriei Iunie 2013 Remetea Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
13 Concurs de biciclete Iunie 2013 Remetea Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
14 Cuina Bănăţeană Octombrie 2013 Remetea Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
15 Cum sărbătorim Învierea Domnului
Mai 2013 Remetea Mare
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
16 Fizică şi viaţă. Dialoguri interdisciplinare
Noiembrie 2013 Remetea Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
17 Interdisciplinaritate în sistemul periodic
Aprilie 2013 Remetea Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
18 Legenda hârtiei - reciclând hârtia, salvăm pădurea!
Septembrie 2013 Centru de colectare Ceala, Arad
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
19 Locuri bănăţene în obiectiv -concurs de fotografie
Aprilie 2013 Remetea Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
20 Orientare turistică în Parcul Dendrologic Bazoşu-Nou
Mai 2013 Bazoşu Nou
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
21 Să duci Lumina Sfânta în “Casa de copii”
Decembrie 2013 Şcoala Ajutătoare cu
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
Casa de Copii Recaş
22 Să ne cunoaştem strămoşii! Iunie 2013 Remetea Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
23 Săptămâna spaţiului cosmic Octombrie 2013 Remetea Mare
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
24 Secole de ortodoxie în Banat
Iulie 2013 Remetea Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
25 Voluntari de Ziua Mondială a Apei
Martie 2013 Remetea Mare
0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnaziala Remetea Mare
26 Concurs “Întrebări glumeţe pentru minţi isteţe”
5 Iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 7 “Sfânta Maria” Timişoara
27 Concursul de șah rapid “Luminița Botoc”, ediţia I
2 Iunie 2013 Timişoara
0,8 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 7 “Sfânta Maria” Timişoara
28 Proiect de ecologizare: pentru un cartier mai curat
Martie-aprilie-mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 7 “Sfânta Maria” Timişoara
29 Realizarea revistei “Tmmate Metodic”
31 mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 7 “Sfânta Maria” Timişoara
30 Sănătate prin mişcare - activitate concurs în cadrul proiectului educaţional: Paşi către o viaţă sănătoasă, campania Viaţa
12 Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 7 “Sfânta Maria” Timişoara
31 Simpozionul elevilor, ediţia a XI-a cu tema “Şcoala a doua mea casă“
3 Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 7 “Sfânta Maria” Timişoara
32 Simpozionul internaţional: Ierarhia Valorilor în Educaţie
29 Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 7 “Sfânta Maria” Timişoara
33 Turneul de handbal feminin 2 Iunie 0,9 C.J. Timiș
“Memorialul Doina Cojocaru”, ediţia a XIV-a
2013 Timişoara
I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 7 “Sfânta Maria” Timişoara
34 Bucuria lecturii Aprilie-iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 12 Timişoara
35 Călător în lumea basmului Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 12 Timişoara
36 Copilăria - o lume de basm Mai-iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 12 Timişoara
37 Învierea domnului Isus Hristos
Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 12 Timişoara
38 Luna copilăriei Mai-iunie 2013 Timişoara
0,8 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 12 Timişoara
39 Micul ecologist - Transport sustenabil
Martie-mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 12 Timişoara
40 Mozaic multicultural Ianuarie-iunie 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 12 Timişoara
41 Tărâmul primăverii Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 12 Timişoara
42 1 Decembrie - Ziua tuturor românilor
Noiembrie-decembrie 2013 Niţchidorf
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Niţchidorf
43 1 Iunie - Ziua Copilului, prilej de joacă şi bucurie
1 Iunie 2013 Niţchidorf
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Niţchidorf
44 24 Ianuarie - Ziua Unirii 24 Ianuarie 2013 Niţchidorf
0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Niţchidorf
45 25 Decembrie - Parfum de brad, culoare şi colind
18 Decembrie 2013 Niţchidorf
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Niţchidorf
46 9 Mai - Ziua Europei 5-9 Mai 2013
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Niţchidorf Şcoala Gimnazială Niţchidorf
47 Mediul înconjurător are nevoie de noi
Semestrul II 2013 Niţchidorf
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Niţchidorf
48 Tradiţii, obiceiuri şi fantezii pascale
29 Aprilie-3 mai 2013 Niţchidorf
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Niţchidorf
49 A mai trecut un an şcolar Iunie 2013 Mașloc
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
50 Alimentaţie sănătoasă şi la şcoală şi acasă
Martie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
51 Am plecat să colindăm Decembrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
52 Apa şi viaţa Aprilie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
53 Banatule, colţ de soare! Aprilie 2013 Mașloc
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
54 Basmele lui Ispirescu - bucuria copilăriei
Noiembrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
55 Bine ai venit vacanţă! Iunie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
56 Bogăţiile toamnei Octombrie 2013 Remetea Mică
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
57 Brâncuşi şi celebrele sale opere
Martie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
58 Caravana cadourilor de Moş Nicolae
Decembrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
59 Carnavalul Copilăriei Iunie 2013 Alioș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
60 Carnavalul primăverii Mai 2013 Alioş
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
61 Ce frumoasă e lumea copiilor!
Iunie 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
62 Ce pot face două mâini dibace
Martie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
63 Cel mai bun recitator Mai 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
64 Celebrating Halloween our own way
Octombrie 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
65 Celebrating spring - The flowers festival
Mai 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
66 Children in Charles Dicken`s Noiembrieels
Decembrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
67 Clasa din vecini Aprilie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
68 Copii, haideţi, să cântăm! Iunie 2013 Alioș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
69 Copilăria - o lume de basm Iunie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
70 Copilăria în versuri Mai 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
71 Copilărie ce frumoasă eşti ! Iunie 2013 Alioș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
72 Copilărie fără violenţă Aprilie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
73 Copilărie, leagăn de vis Mai 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Remetea Mică
Şcoala Gimnazială Maşloc
74 Crăciunul - Sărbătoarea celor buni !
Decembrie 2013 Alioș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
75 Cu Mica Unire, in pas spre Marea Unire !
Decembrie 2013 Alioș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
76 Darurile lui Moş Crăciun Decembrie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
77 Datina lui Moş Crăciun Decembrie 2013 Mașloc
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
78 De la o inimă mică - pentru o inimă mare de mămică
Martie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
79 Decoraţiuni de toamnă Septembrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
80 Dor de Eminescu! Iunie 2013 Alioș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
81 English and Romanian Easter Traditions
Mai 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
82 Europa - La mulţi ani ! Mai 2013 Alioş
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
83 Europa Copiilor Mai 2013 Alioş
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
84 Fracţiile zecimale în lumea cotidiană
Mai 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
85 Frumoasă eşti copilărie! Iunie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
86 Frumuseţea anotimpului în culori
Septembrie 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
87 Gedichte - Wettbewerb Noiembrie 2013 Mașloc
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
88 Hai să întindem hora mare Decembrie 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
89 Hristos a înviat ! Aprilie 2013 Mașloc
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
90 Iată, vin colindătorii ! Decembrie 2013 Alioș
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
91 Iepuraşul în vizită la şcoală Aprilie 2013 Alioş
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
92 Imaginaţie de Sărbătorile Pascale
Mai 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
93 Împreună facem şcoala să zâmbească - simpozionul elevilor
Aprilie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
94 Împreună facem şcoala să-ţi surâdă
Aprilie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
95 Împreună sărbătorim copilăria
Iunie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
96 Împreună sărbătorim România
Septembrie- Decembrie 2013 Mașloc
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
97 În aşteptarea iepuraşului ! Aprilie 2013 Alioş
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
98 În aşteptarea lui Moş Crăciun
Decembrie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
99 În aşteptarea lui Moş Crăciun
Decembrie 2013 Remetea Mică
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
100 În aşteptarea Moşului! Decembrie 2013
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Alioș Şcoala Gimnazială Maşloc
101 În aşteptarea Sfântului Nicolae
Decembrie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
102 În lumea poveştilor! Martie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
103 Învierea Domnului - Lumină din lumină
Aprilie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
104 Jocul şi veselia îmi colorează copilăria
Iunie 2013 Remetea Mică
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
105 Junior Winners Octombrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
106 La mulţi ani dragi copii Iunie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
107 Luceafărul poeziei româneşti - Mihai Eminescu
Iunie 2013 Alioș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
108 Lumea copiilor Iunie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
109 Magia lampioanelor Noiembrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
110 Mamei - toată dragostea noastră
Martie 2013 Alioș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
111 Mamei, primăvara-n dar! Martie-aprilie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
112 Martie - mărţişor Martie 2013 Remetea Mică
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
113 Martie - mărţişor Martie 2013 Alioș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
114 Marţişorul - o frumoasă tradiţie
Martie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
115 Maşloc, patrimoniu cultural identitar
Aprilie 2013 Alioş
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
116 Matematica în viaţa cotidiană
Mai 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
117 Mărțișorul - simbol românesc
Martie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
118 Micii actori Martie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
119 Minunile apei Octombrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
120 Moş Nicolae în vizită la grădiniţă
Decembrie 2013 Alioș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
121 Natura, prietena mea de preţ
Mai 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
122 Noi suntem români Decembrie 2013 Alioș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
123 Paştele - Sărbătoarea Învierii
Aprilie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
124 Pădurea - plămânul verde al Terrei
Aprilie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
125 Pământul, casa noastră Aprilie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
126 Pământul, casa noastră! Aprilie 2013 Alioş
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
127 Peisaj de toamnă Septembrie 2013
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Mașloc Şcoala Gimnazială Maşloc
128 Primăvara - anotimpul florilor
Martie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
129 Respectăm natura Mai 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
130 Satul în care locuiesc Mai 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
131 Să citim pentru mileniul III Martie 2013 Alioș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
132 Să fim mai buni de Crăciun Decembrie 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
133 Să ne jucăm, mărţişoare să confecţionăm
Martie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
134 Să ne trăieşti iubit pământ românesc
Decembrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
135 Să primim Lumina Paştelui Aprilie 2013 Alioş
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
136 Să sărbătorim împreună ziua Europei
Mai 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
137 Sărbătorim împreună 9 Mai Mai 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
138 Sărut mâna, mamă! Martie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
139 Sfeşnicul Aprilie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
140 Sfintele Paşti la români! Aprilie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
141 Sfintele sărbători de Paşti Mai 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
142 Strugurii aurii Octombrie 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
143 Sunt mândru că sunt român! Decembrie 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
144 Sunt o stea ! Iunie 2013 Mașloc
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
145 Şcoala din vecini Aprilie 2013 Remetea Mică
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
146 Şezatoare de Sf. Andrei Noiembrie 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
147 Şezătoare străveche Aprilie 2013 Mașloc
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
148 Toamna bogată a umplut cămara toată
Octombrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
149 Toamnă harnică şi de roade darnică
Octombrie 2013 Alioş
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
150 Toamnă mândră, harnică şi de bunuri darnică
Octombrie 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
151 Tradiţii de Paşti Aprilie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
152 Tradiţii şi obiceiuri de Paşti Aprilie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
153 Tradiţiile pascale în diferitele regiuni ale României
Aprilie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
154 Trăinicia tradiţiilor locale Decembrie 2013
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Mașloc Şcoala Gimnazială Maşloc
155 Trenuleţul Europei Mai 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
156 Ţara mea în sărbătoare Decembrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
157 Uite vine Moş Crăciun Decembrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
158 Vine Iepuraşul! Aprilie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
159 Vis de copil Iunie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
160 Ziua Armatei Octombrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
161 Ziua copiilor Iunie 2013 Remetea Mică
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
162 Ziua copilăriei Iunie 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
163 Ziua Internaţională a Biodiversităţii
Mai 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
164 Ziua Internaţională împotriva fumatului
Noiembrie 2013 Mașloc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
165 Ziua mamei - o floare pentru tine
Martie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
166 Ziua mondială a Holocaustului
Aprilie 2013 Mașloc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
167 Ziua mondială a Pământului Mai 2013 Mașloc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Maşloc
168 Art-terapie 30 iunie 2013 Liebling
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
169 Culori pentru mama 30 martie 2013 Liebling
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
170 Diferiţi şi … totuşi la fel 10 iunie 2013 Liebling
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
171 Matematica şi Arta 15 mai 2013 Liebling
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
172 Mici artişti în lumea teatrului Mai 2013 Liebling
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
173 Oare de ce? 4 aprilie 2013 Liebling
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
174 Obiceiuri şi Tradiţii de Paşte Aprilie 2013 Liebling
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
175 Patimile lui Hristos Mai 2013 Liebling
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
176 Pe drumuri de munte 15 august 2013 Valea lui Liman
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
177 Prietenul meu calculatorul 20-25 noiembrie 2013 Liebling
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
178 Sărbătoarea Sfintelor Paşti 30 aprilie 2013 Liebling
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
179 Suntem români 1 decembrie 2013 Liebling
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
180 Șezătoare românească 8 octombrie 2013 Liebling
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
181 Un Crăciun remarcabil 18 Decembrie
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
2013 Liebling
Şcoala Gimnazială Liebling
182 Vreau să ştiu mai multe despre Europa
9 mai 2013 Liebling
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
183 Ziua Alimentaţiei 16 octombrie 2013 Liebling
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
184 Ziua Bibliotecarului 23 Aprilie 2013 Liebling
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
185 Ziua Pământului 22 aprilie 2013 Liebling
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Liebling
186 “Dezveliţi tot adevărul” Iunie 2013 Fibiş
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
187 “Eroi au fost, eroi sunt încă” Iunie 2013 Fibiş
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
188 1 Decembrie Decembrie 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
189 1 Iunie - Sărbătoarea copiilor
Iunie 2013 Fibiş
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
190 1 Iunie - Ziua Internaţională a copilului
Iunie 2013 Fibiş
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
191 9 Mai - Ziua Europei 9 Mai 2013 Fibiș
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
192 Amuzamente matematice Mai 2013 Fibiș
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
193 Apa şi viaţa! Aprilie 2013 Fibiș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
194 Aşa ne place matematica Octombrie 2013 Fibiș
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
195 Căsuţa prieteniei Mai 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
196 Children in Charles Dicken`s Noiembrieels
Decembrie 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
197 Colinde, colinde Decembrie 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
198 Copiii îl vestesc pe Hristos Decembrie 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
199 Eastern Traditions Aprilie 2013 Fibiș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
200 Florile în viaţa noastră Martie-aprilie 2013 Fibiș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
201 Haideţi copii să cântăm! Iunie 2013 Fibiş
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
202 Iată vin colindătorii Decembrie 2013 Fibiș
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
203 Ich bin im Kindergarten und kann schon Deutsch
Iunie 2013 Fibiş
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
204 Junior Winners Octombrie 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
205 Lumea poveştilor lui Creangă
Martie 2013 Fibiş
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
206 Luna plantării arborilor 15 Martie-15 aprilie 2013 Fibiș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
207 M-am născut cu stea în frunte
Septembrie 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
208 Mama, fiinţa cea mai dragă Martie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Fibiș Şcoala Gimnazială Fibiş
209 Martie - mărţişor Martie 2013 Fibiș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
210 Micii fotbalişti Octombrie 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
211 Micii handbalişti Mai 2013 Fibiş
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
212 Mihai Eminescu - poet naţional
Iunie 2013 Fibiş
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
213 Natura - prietena mea Septembrie 2013 Fibiș
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
214 O pagină de jurnal Octombrie 2013 Fibiș
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
215 Oul năzdrăvan Aprilie 2013 Fibiș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
216 Pentru tine mamă! Martie 2013 Fibiș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
217 Reuşim împreună! Octombrie 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
218 Revista şcolii “Curcubeu” Martie-decembrie 2013 Fibiș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
219 Sărbătoarea pascală Mai 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
220 Sfintele sărbători de Paşte Mai 2013 Fibiș
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
221 Stop violenţei! Noiembrie 2013 Fibiș
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
222 Şezătoare străveche Februarie-decembrie 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
223 Unire-n cuget şi-n simţiri Decembrie 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
224 Versuri Noiembrie- decembrie 2013 Fibiș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
225 Vestitorii primăverii Martie 2013 Fibiș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
226 Vine iepuraşul! Aprilie 2013 Fibiș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
227 Ziua Internaţională a mediului
Iunie 2013 Fibiş
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
228 Ziua Pământului Aprilie 2013 Fibiș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fibiş
229 1 Decembrie - Ziua Naţională a României
Decembrie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
230 1 iunie - o zi magică Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
231 A sosit baba iarna! Decembrie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
232 A venit iarna Decembrie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
233 Am plecat să colindăm Decembrie 2013 Dumbrăviţa
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
234 Aşa ne place matematica Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
235 Au înflorit grădinile Mai 2013
,02 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Dumbrăviţa Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
236 Balul personajelor din poveşti
Iunie 2013 Dumbrăviţa
1,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
237 Bogăţiile pădurii pe care nu le cunoaştem
Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
238 Campionat de fotbal Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
239 Campionat de tenis de masă
Mai 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
240 Carnaval de Halloween Octombrie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
241 Carnavalul copiilor Aprilie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
242 Călător anotimpuri Mai 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
243 Cea mai scumpă dintre mame …
Martie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
244 Chipul mamei mele Martie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
245 Colindă, colindiţă Decembrie 2013 Dumbrăviţa
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
246 Comoara din gânduri - revista şcolii
Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
247 Concurs de creaţie literară şi plastică “Fantezii de vacanţă”
Mai 2013 Dumbrăviţa
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
248 Concurs Naţional de Interpretare a Cântecelor Populare
Octombrie 2013 Dumbrăviţa
1,78 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
249 Copilăria n-o poţi uita! Mai 2013 Dumbrăviţa
0,22 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
250 Copilărie fericită Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
40,52 251 Copilărie … fără sfârşit Iunie
2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
252 Coşuleţul iepuraşului Aprilie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
253 Coşuleţul toamnei Octombrie 2013 Dumbrăviţa
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
254 Cozonacii bunicii Noiembrie 2013 Dumbrăviţa
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
255 Crăciunul Sărbătoarea dăruirii
Decembrie 2013 Dumbrăviţa
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
256 Culorile toamnei Octombrie 2013 Dumbrăviţa
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
257 Cupa 1 iunie Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
258 Cupa mărţişorului Martie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
259 Despre copilărie să vorbim - 1 Iunie
Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
260 E vremea colindelor Decembrie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
261 Ecologia, ştiinţa viitorului Septembrie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
262 Eroi au fost, eroi sunt! Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
263 Flori de mai Mai 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
264 Flori de mai Mai 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
265 Hai la teatru Mai 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
266 Halloween Party Octombrie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
267 Halloween-ul în şcoala noastră
Octombrie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
268 Iepuraşi, coconaşi Aprilie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
269 În aşteptarea lui Moş Crăciun
Decembrie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
270 În cămara cu legume Octombrie 2013 Dumbrăviţa
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
271 Lerui, ler Decembrie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
272 Mic la stat, mare la fapt Martie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
273 Micii meşteşugari Noiembrie 2013 Dumbrăviţa
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
274 O copilărie fără violenţă! Mai 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
275 Obiceiuri pascale din Banat Aprilie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Dumbrăviţa Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
276 Obiceiuri pascale tradiţionale
Aprilie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
277 Ocrotiţi Terra - ocrotiţi viaţa Aprilie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
278 Pamântul - frunză plutitoare! Aprilie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
279 Patru după-amieze pe plăcerea mea
Aprilie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
280 Pe aripile copilăriei Mai 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
281 Planeta albastră - planete vieţii
Aprilie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
282 Portretul mamei Martie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
283 Primăvara prin ochii mei Mai 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
284 Realizarea unei reviste şcolare “Peniţa cu muguri”
Mai 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
285 Sărbători pascale Mai 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
286 Sfintele sărbători de Paşti Martie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
287 Şi eu sunt european Mai 2013 Dumbrăviţa
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
288 Te aştept iepuraş! Aprilie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
289 Timişoara istorică Octombrie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
290 Timişoara, oraşul meu ecologic
Noiembrie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
291 Toamna - anotimpul bogăţiei Octombrie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
292 Toleranţă zero violenţei Mai 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
293 Trăistuţa cu poveşti Noiembrie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
294 Ţara mea Decembrie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
295 Un mărţişor de ziua mamei Martie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
296 Un zâmbet, o floare pentru fiecare
Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
297 Vine iarna Martie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
298 Vine, vine iepuraşul Aprilie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
299 Zâmbet de copil Mai 2013 Dumbrăviţa
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
300 Zâmbet de copil Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
301 Zâmbete de copii Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
302 Ziua Europeană a limbilor moderne
Septembrie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Dumbrăviţa Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
303 Ziua Europei este şi ziua noastră
Mai 2013 Dumbrăviţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
304 Ziua Francofoniei ... în şcoala noastră
Martie 2013 Dumbrăviţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
305 Ziua Porţilor Deschise în Şcoala Dumbrăviţa
Mai 2013 Dumbrăviţa
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
306 Zumzet de albine Aprilie 2013 Dumbrăviţa
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
307 Concurs - Atelier de lucru “Copilăria pe Terra”
1 iunie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială de Muzică “Filaret Barbu” Lugoj
308 Concurs Judeţean “Mama - nume sfânt”
1-8 martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială de Muzică “Filaret Barbu” Lugoj
309 Concurs judeţean “Peisaje de oriunde si de pretutindeni”
Aprilie-mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială de Muzică “Filaret Barbu” Lugoj
310 Concurs judeţean “Valorile poporului român”
1 decembrie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială de Muzică “Filaret Barbu” Lugoj
311 “Eu nu absentez!”, ediţia a II-a
Iunie 2013 Coşteiu
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
312 “Let’s have fun on Halloween!” ediţia a II-a
Octombrie 2013 Coşteiu
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
313 “Primul-ajutor salvează viaţa!” ediţia a II-a
Mai 2013 Coşteiu
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
314 “Unde esti copilărie?”, ediţia a III-a
Iunie 2013 Coşteiu
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
315 Cerc de desen - pictură “Magia culorilor”, ediţia a III-a
Aprilie 2013 Coşteiu
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
316 Cupa primaverii - concurs regional de tenis de masa, ediţia a III-a
Mai 2013 Coşteiu
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
317 Gustă şi nu ezita! Iunie 2013 Coşteiu
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
318 Lumea noastră, ediţia a II-a Octombrie 2013 Coşteiu
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
319 Micul şahist, ediţia a II-a Aprilie 2013 Coşteiu
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
320 Ne intrecem, câştigăm sănătos, ne dezvoltăm!
Iunie 2013 Coşteiu
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
321 Paleta de aur, ediţia I Mai 2013 Coşteiu
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
322 Turul castelelor Iunie 2013 Coşteiu
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
323 Vine, vine Moş Crăciun, ediţia a III-a
Decembrie 2013 Coşteiu
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Coşteiu
324 Agroturism Mai 2013 Chevereşu-Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
325 Concurs de poezie Mai 2013 Chevereşu-Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
326 Copiii de pretutindeni Mai 2013 Grădiniţa Dragşina
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
327 Cupa primăverii la fotbal Mai 2013 Chevereşu-Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
328 Dacă Hristos nu ar fi înviat, zădarnică ne-ar fi fost
Mai 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
credinţa Chevereşu-Mare
Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
329 În lumea poveştilor Mai 2013 Chevereşu-Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
330 La France et sa cuisine Mai 2013 Chevereşu-Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
331 Locuri de vizitat în România Mai 2013 Chevereşu-Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
332 Lumea copilăriei Mai 2013 Chevereşu-Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
333 My Europe Mai 2013 Chevereşu-Mare
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
334 Obiceiuri de Paşte Mai 2013 Chevereşu-Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
335 Paştele - Sărbătoarea Învierii
Aprilie 2013 Dragşina
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
336 Paştele la români Aprilie 2013 Chevereşu-Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
337 Protecţia mediului Mai 2013 Chevereşu-Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
338 Sănătatea alimentaţiei Mai 2013 Chevereşu-Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
339 Sărbătoarea Învierii Mai 2013 Chevereşu-Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
340 The wonderful world of fairy tales
Aprilie 2013 Chevereşu-Mare
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Chevereşu-Mare
341 Artă şi sport în sprijinul copiilor cu deficienţe
1 Martie-3 iunie 2013 Buziaş
0,9 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Buziaş
342 Tradiţie şi cultură de Sfintele Paşti
29 Aprilie-12 mai 2013 Buziaş
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Buziaş
343 “9 Mai - zi cu rezonaţii multiple”
Mai 2013 Margina
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
344 “1 Decembrie - Ziua României”
Decembrie 2013 Margina
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
345 “1 Iunie - ziua copilului” 1-5 Iunie 2013 Margina
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
346 “Acvaristica, o pasiune de o viaţă”
Trimestrul II 2013 Margina
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
347 “Aprilie - luna pădurii” Aprilie 2013 Margina
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
348 “Balul dovlecilor” Noiembrie 2013 Margina
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
349 “Bănăţan în ţoalile mele” Octombrie 2013 Margina
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
350 “Călătorie în lumea cărţilor” Iunie 2013 Margina
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
351 “Colindăm Domnului Bunu” Decembrie 2013 Sinteşti
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
352 “Crăciun împreună” Decembrie 2013 Margina
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
353 “Creaţie în vers şi culoare” Trimestrul II 2013 Breazova
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
354 “Crosul primăverii” Aprilie 2013 Sinteşti
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
355 “De ziua ta mamă!” 1-8 Martie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Margina Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
356 “Exploratori în labirintul matematicii”
Trimestrul II 2013 Margina
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
357 “În aşteptarea lui Moş Nicolae”
Decembrie 2013 Margina
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
358 “Învierea lui Hristos” Trimestrul II 2013 Breazova
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
359 “Mari Eroi” Mai 2013 Margina
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
360 “Mari personalităţi ale neamului românesc”
Martie 2013 Margina
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
361 “Mândru sunt de neamul meu”
Noiembrie 2013 Sinteşti
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
362 “Micul pieton” Septembrie 2013 Margina
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
363 “Naşterea lui Hristos” Decembrie 2013 Şcoala Breazova
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
364 “Pădurea în slujba naturii şi a omului, sursa noastră de oxigen!”
Aprilie-mai 2013 Margina
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
365 “Personaje magnifice din poveşti, povestiri”
Mai-iunie 2013 Breazova
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
366 “Prin sport spre Europa” Mai 2013 Margina
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
367 “Să nu ne uităm tradiţia!” Decembrie 2013 Margina
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
368 “Scârţâie toamna din crengi ostenite”
Octombrie 2013 Margina
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
369 “Tinerii şi violenţa” Iulie 2013 Margina
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
370 “Toamnă binecuvântată” Octombrie 2013 Margina
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
371 “Tradiţii, obiceiuri şi fantezii pascale”
Aprilie 2013 Margina
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
372 “Un mărţişor pentru fiecare” Martie 2013 Margina
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
373 “Un pom - o viaţă de om” Aprilie-mai 2013 Sinteşti
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
374 “Unire-n cuget şi-n simţiri” Decembrie 2013 Margina
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
375 “Vestitorii primăverii” Martie 2013 Sinteşti
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
376 “Veşnicia s-a născut la sat” Octombrie 2013 Margina
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
377 “Zâmbet de copil” 1 Iunie 2013 Margina
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
378 “Zilele primăverii” Martie 2013 Margina
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
379 “Zilele şcolii Sorin Titel” Decembrie 2013 Margina
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
380 “Ziua mediului” 1-5 Iunie 2013 Margina
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
381 “Ziua morţilor Halloween” Noiembrie 2013 Margina
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
382 Castanul comestibil “Castanea sativa” o raritate
Mai-iunie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
a zonei Margina Şcoala Gimnazială “Sorin Titel” Margina
383 “Sǎ ne cunoaştem profesorii”
Aprilie-iunie 2013 Lugoj
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
384 “Atelierul lui Moş Crǎciun” Decembrie 2012 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
385 “Bucuriile copilǎriei” - concurs creaţie plasticǎ, ediţia a V-a
Octombrie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
386 “Cântec, joc şi voie bunǎ” Iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
387 “Copiii - alǎturi de naturǎ” Iunie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
388 “Crǎciunul în context european”
Decembrie 2012 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
389 “De Paşti, copiii Europei se bucurǎ împreunǎ”
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
390 “First Steps - concurs de limba englezǎ, clasele III-IV”, ediţia a IV-a
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
391 “Natura, prietena noastrǎ” Iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
392 “Sǎrbǎtoare cu miresme de toamnǎ”, ediția a III-a
Octombrie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
393 “Sărbătorim împreuna Ziua Europei”, simpozion local
Mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
394 “Sărbătorim împreunǎ Ziua primăverii europene”
Martie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
395 “Şcoala - primul pas in viaţǎ” Noiembrie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
396 Concurs bilingv de creaţie literarǎ “Cuvinte magice / Magic Words”, ediția a III-a
Octombrie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
397 Concurs de recitǎri “Glasuri mici, suflete mari”, ediţia a III-a
Mai 2013 Lugoj
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
398 Hai-ho, hai-ho, am fost pitici ”mişto”
Mai-iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
399 Incursiune în Europa culinarǎ
Mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
400 Revista şcolarǎ bianualǎ bilingvǎ “Ecouri / Visszhang” nr. 7
Mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
401 Şcoala de varǎ “Rainbow Summer School”, ediția a IV-a
Iulie 2013 Lugoj
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
402 Şcoala de varǎ pentru cei mici (I-IV)
Iulie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
403 Toamna în suflet de copil Noiembrie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazialǎ “Eftimie Murgu” Lugoj
404 A la une, concurs interjudeţean interdisciplinar
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
405 Adolescent în Timişoara 14 ianuarie- 31 mai 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
406 Bucuriile primăverii Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
407 Călătorie în Mica Vienă Mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
408 Concurs - Basmul între tradiţie şi modernitate
Trimestrul II 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timişoara Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
409 Concurs de reviste şcolare - Gânduri de adolescent
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
410 Festivalul Internaţional de Teatru Francofon Amifran
Octombrie-noiembrie 2013 Timişoara, Arad
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
411 Francofan - le français par le chant et par le jeu à Timişoara, capitale européenne
Ianuarie- octombrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
412 Gastronomia mediteraneană reflectată în bucătăria românească şi spaniolă
14 ianuarie- 31 mai 2013 Timişoara, Braşov Alba-Iulia
1,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
413 Le tour du monde francophone
Ianuarie- Octombrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
414 Proiect bilingv - Anotimpul gândului
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
415 Realitate şi reprezentare Septembrie-decembrie 2013 Timişoara, Braşov, Alba-Iulia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
416 Să ne cunoaştem valorile Noiembrie 2013 Timişoara, Lugoj, Arad
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
417 Scriitori de seamă ai spaţiului multicultural bănăţean - Herta Mϋller
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Jean Louis Calderon” Timişoara
418 Săptămâna sportului 15 aprilie-15 mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon''
Timişoara 419 Timişoara - Brad - Scene
din viaţa de ieri şi de azi Octombrie 2013 Timişoara, Brad
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
420 Vibrând în culorile simbolismului
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
421 Ziua copiilor 31 mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic ''Jean Louis Calderon'' Timişoara
422 Am si eu şansa mea Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
423 Apa, beneficii şi limite Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
424 Atac la rege! Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
425 Banatul istoric în imagini Septembrie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
426 Bucuria sărbătorilor de iarnă Decembrie 0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
427 Cartea - cel mai fantastic univers
Mai 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
428 Concurs “Carnaval de halloween”
Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
429 Copiii sărbătoresc Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William
Shakespeare" Timişoara
430 Democraţia în imagini Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
431 Descoperă cu noi Muzeul de Artă Timişoara
Iulie 2013 Muzeul de Artă Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
432 Învăţăm să fim responsabili în economia de piaţă
Noiembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
433 Mama, rază de lumină Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
434 Minina moralia Noiembrie 2013 Timișoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
435 Nepoţi pentru bunici Octombrie 2013 Centrul de zi pentru persoanele vârstnice “Sf. C-tin şi Elena”
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
436 O lume în imagini si cuvinte Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
437 Oamenii fac istoria, ediţia a V-a
Decembrie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
438 Oglinda prieteniei Iunie 2013 Timișoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
439 Pădurea în culori Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare"
Timişoara 440 Prieteni pentru viaţă Iulie
2013 Valea lui Liman
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
441 Staging cultural treasures Iulie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
442 Tezaur de cultură europeană
Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
443 Valenţe instructiv-educative ale activităţilor non-formale
Aprilie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
445 Zâmbete de ştrengari Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
446 Ziua europeană a limbilor moderne
Septembrie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
447 Ziua mondială a educaţiei Octombrie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “William Shakespeare" Timişoara
448 ”Chemare divina sub ecouri Pascale”
Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara
449 Apa şi importanţa ei Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara
450 Competiţie şi performanţă în domeniul chimiei din învăţământul preuniversitar
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara
451 Dăruiţi un zâmbet 10 aprilie-20 decembrie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic de
Timișoara
Industrie Alimentară Timișoara
452 Preţuim sănătatea 10 mai-1 decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara
453 Sărbatori creştine în Banatul multietnic
Noiembrie 2013 Timișoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara
454 Simpozionul euroregional “Satul - emblema României în uniunea europeană’’, ediţia a V-a,
Mai 2013 Hitiaș
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara
455 Trăieşte sănătos în oraşul tău
Iulie 2013 Timişoara, Buziaş, Lugoj, Arad, Petrila
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara
456 “Dezveliţi tot adevărul’’ 13 Iunie 2013 Orţişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Agricol Orţişoara
457 “Lumina sfântă a Învierii’’ 30 aprilie 2013 Orţişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Agricol Orţişoara
458 “Copacul speranţei” 30 mai 2013 Orţişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Agricol Orţişoara
459 “Trăiesc sănătos, măncând sănătos”
30 mai 2013 Orţişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Agricol Orţişoara
460 Anuarul Liceului Tehnologic “Aurel Vlaicu’’
Iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic “Aurel Vlaicu” Lugoj
461 Creative writing Mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic “Aurel Vlaicu” Lugoj
462 Cultură şi civilizaţie lugojeană
Noiembrie 2013 Lugoj
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic “Aurel Vlaicu” Lugoj
463 Dacă florile nu ar exista Iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic
“Aurel Vlaicu” Lugoj 464 Educatie ecologică în zona
Lugoj-Nădrag, ediţia a II-a Mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic “Aurel Vlaicu” Lugoj
465 Lucian Blaga - poetul de la curţile dorului
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic “Aurel Vlaicu” Lugoj
466 Sacru şi profan Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic “Aurel Vlaicu” Lugoj
467 “Olimpic - start”, ediția a IX-a, concurs de selecţie la atletism
5 octombrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
468 ”Cărţi cu tâlc” - masă rotundă a clubului de lectură
Aprilie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
469 ”Cupa Banatul - 2013”, ediția a XII-a
Octombrie-noiembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
470 ”Fair-play în sport şi în viaţă”, ediția a X-a
Mai 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
471 ”Fotbal - de la joc la performanţă”
Mai-iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
472 ”Să redescoperim pădurea” Aprilie 2013 Pădurea Verde
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
473 Bucuria sărbătorilor pascale Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
474 Cupa LPS Banatul - concurs regional de atletism
4-5 mai 2013 Stadion Politehnica
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
475 Diferiţi, egali şi împreună, 30 aprilie 0,2 C.J. Timiș
ediția a IV-a 2013 Timişoara
I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
476 E ziua ta mămico! Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
477 Educaţie prin sport şi pentru sport, ediția a VI-a
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
478 Fizică şi sport, ediția a II-a Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
479 Lumea copiilor Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
480 Magnificul număr şapte 4-5 aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
481 Participare concurs internaţional de atletism Citta Di Majano
Septembrie 2013 Italia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
482 Sport Banat Junior, ediția a IV-a
1-5 aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
483 Şcoala de vară de limbă şi spiritualitate românească
Iulie-august 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
484 Timişoara = Interculturalitate!
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
485 Timişoara la cei 20 de ani ai Uniunii Europene
6-10 mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara
486 1 Iunie - Ziua copilului Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 31 Timişoara
487 Bogăţiile toamnei Octombrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 31 Timişoara
488 Ghetuţa fermecată Decembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 31 Timişoara
489 Magia primăverii Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 31 Timişoara
490 “1 iunie, ziua copiilor” Semestrul I 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 25 Timişoara
491 “Culorile toamnei” Semestrul II 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 25 Timişoara
492 “La mulţi ani, grădiniţa mea!” Semestrul I 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 25 Timişoara
493 “Magia Crăciunului” Semestrul II 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 25 Timişoara
494 “Magia sărbătorilor de iarnă la români”
Semestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 25 Timişoara
495 “Primăvara in sărbătoare” Semestrul I 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 25 Timişoara
496 Simpozion “Unitate în diversitate”
Semestrul I 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 25 Timişoara
497 “Dragostea pentru cărţi şi citit “
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
498 “În lumea basmelor” Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
499 “Învăţ cum să fiu sănătos!” Aprilie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timişoara Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
500 “Magia poveştilor” Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
501 “Mărţişoare tradiţionale” Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
502 “Micii artişti “ Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
503 “Micii ecologişti îndemânatici”
Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
504 “Micii sportivi” Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
505 “Mini-maratonul copiilor” Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
506 “Minimaratonul prichindeilor” Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
507 “Obiceiuri de iarnă” Decembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
508 “Prieteni suntem cu toţii” Iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
509 “Prietenii cărţilor” Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
510 “Sanitarii pricepuţi” Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
511 “Să păstrăm mediul curat!“ Octombrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
512 “Sărbători pascale între oraş şi sat”
Aprilie 2013 Lenauheim
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
513 “Suntem mici europeni” Mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
514 “Ştafeta prichindeilor” Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
515 “Un copil - un pom!” Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
516 “Ziua prietenilor ecologişti” Iunie 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 24 Timişoara
517 “Suntem mici, dar ne pasă, Timişoara e casa noastră!”
Iunie 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Eco-Şcoala Gimnazială nr. 16 “Take Ionescu” Timişoara
518 “Şcoală şi societate în Banat”
Ianuarie 2013 Timişoara
9,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Eco-Şcoala Gimnazială nr. 16 “Take Ionescu” Timişoara
519 Zilele şcolii “Take Ionescu” Mai 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Eco-Şcoala Gimnazială nr. 16 “Take Ionescu” Timişoara
520 Arad - Limes sau spaţiu integrator cultural
Iunie 2013 Arad
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Ana Aslan” Timişoara
521 Caransebeşul, stindard al ortodoxiei române în epoca Imperiului Austriac
Aprilie 2013 Caransebeş
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Ana Aslan” Timişoara
522 Cenad (Morisena) - Între Scaun Episcopal şi poartă spre Europa
Martie 2013 Cenad
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Ana Aslan” Timişoara
523 Concurs tematic - “Nu trebuie să cunoşti teoria democraţiei pentru a fi un bun cetăţean”
Octombrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Ana Aslan” Timişoara
524 Concurs tematic - “Sunt mândru că sunt elev”
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Ana Aslan” Timişoara
525 Concurs tematic - “Televiziunea are mai multe avantaje decât dezavantaje”
Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Ana
Aslan” Timişoara 526 IT- ul în slujba patrimoniului
timişean Mai 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Ana Aslan” Timişoara
527 Jimbolia - Oraşul celor 5 muzee
Mai 2013 Jimbolia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Ana Aslan” Timişoara
528 Pe drumul vinului. Recaş - crame şi istorie
Octombrie 2013 Recaş
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Ana Aslan” Timişoara
529 Pe urmele lui I. Slavici - Lipova și Radna
Noiembrie 2013 Lipova
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Ana Aslan” Timişoara
530 Săvârşin - sub semnul regalităţii, istorie şi prezent
Septembrie 2013 Săvârşin
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Ana Aslan” Timişoara
531 Statistici timişene Mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Ana Aslan” Timişoara
532 Bucuria Crăciunului 13 decembrie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
533 Călători prin Europa 9 mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
534 Cei mai mici prieteni ai cărţii Mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
535 Croitoraşul cel viteaz Mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
536 Cultura si civilizaţie americană
Noiembrie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
537 Cupa “Alexandru Roşca” - şah
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
538 Cupa primăverii - tenis de masă
Martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
539 Cupa primăverii la fotbal Aprilie 0,0 C.J. Timiș
2013 Lugoj
I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
540 Festival de teatru, ediţia a III-a
25 mai 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
541 Lugoj - călătorie în timp 6 iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
542 Lumea prin ochii copiilor 1 iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
543 Marşul lampioanelor Noiembrie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
544 Portul, obiceiurile şi tradiţiile romilor, ediţia a II-a
Mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
545 Să ne cunoaştem judeţul Aprilie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
546 Sărbătoarea primăverii Martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
547 Sărbătorile pascale la români
Martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
548 Ziua porţilor deschise Iunie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Alexandru Roșca" Lugoj
549 “De la dorinţă la realitate” Octombrie-noiembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
550 “De la violenţă la delincvenţă - este un pas!”
Mai 2013 Unităţi de învăţământ din judeţul Timiş
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
551 “Oameni motivaţi, organizaţie excelentă!”, ediţia a II-a
Mai-iunie 2013 Județ Timiş
1,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență
Educațională Timiș 552 Accesul persoanelor cu
dizabilităţi la obiectivele Timişoarei “La Aeroport”
Aprilie 2013 Timişoara
1,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
553 Caravana “Cariera Mea” Aprilie-mai 2013 Județul Timiş
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
554 Caravana C.J.A.P. - C.J.R.A.E. ediția a XI-a
Aprilie-mai 2013 Județul Timiş
0,9 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
555 Caravana creativităţii Aprilie-octombrie 2013 Timișoara
0,8 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
556 Cultura psihopedagogică,o necesitate!
Iunie 2013 Timișoara
1,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
557 Documentar de educaţie artistică la ţară
Septembrie-decembrie 2013 Timișoara
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
558 Ghid de recuperare logopedică a lexiei şi grafiei
August 2013 Timişoara
1,8 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
559 Impactul factorilor socio-culturali asupra abandonului şcolar
Iunie 2013 Timișoara
1,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
560 Învaţă de la toţi şi de la toate, ediţia a III-a
Septembrie 2013 Județul Timiş
1,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
561 Învaţă să dăruieşti Decembrie 2013 Timişoara
1,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
562 Simpozion regional - Renaşterea culturii generale în educaţia contemporană,
Noiembrie 2013 Timișoara
1,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de
ediţia a VI-a Resurse și Asistență Educațională Timiș
563 Simpozionul Copiilor, ediția a II-a, Tradiţii şi obiceiuri în spaţiul multicultural al judeţului Timiş
Decembrie 2013 Judeţul Timiș
1,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
564 Spre o şcoală a diversităţii, Serviciile educaţionale incluzive
Octombrie 2013 Timișoara
0,9 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
565 Şcoala - educaţie pentru toţi Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
566 Şi eu sunt artist! Decembrie 2013 Judeţul Timiş
1,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
567 Târgul Liceelor Timişene - târgul ofertei educaţionale, ediţia a XII-a
Mai 2013 Iulius Mall Timișoara
1,8 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
568 Un pas spre cetăţenie activă, ediţia a II-a
Decembrie 2013 Judeţul Timiş
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
569 Ziua Internaţională a Familiei - Copilul nostru este elev
Mai 2013 Timișoara
1,8 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
570 Ziua Internaţională a persoanelor cu handicap Accesul la educaţie a persoanelor cu dizabilităţi
Decembrie 2013 Timișoara
1,7 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
571 Ziua Internaţională a Teatrului Actor în câmpul şcolar - Teatrul ca formă de învăţare
Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș
572 1 Decembrie - Ziua Națională a României
30 noiembrie 2013 Variaș
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
573 Din suflet pentru suflet Martie 2013 Variaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială
Variaș 574 Familia prin ochii copiilor Mai
2013 Variaș
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
575 Fantezia culorilor în decorarea ouălor de Paște la bănățeni
Mai 2013 Variaș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
576 Important nu e să câștigi ci să participi
Iunie 2013 Variaș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
577 Inițiere în tehnica quilling - Iepurașul vrăjit
Aprilie 2013 Variaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
578 În vremea bunicilor Septembrie 2013 Muzeul Satului Timișoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
579 Locașuri de cult timișene Octombrie 2013 Muzeul Satului Timișoara, Mitropolia Banatului
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
580 Ocrotind natura, ocrotim viața
Octombrie 2013 Variaș
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
581 Pământul, casa noastră comună
Aprilie 2013 Variaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
582 Rolul apei în viața mea Aprilie 2013 Variaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
583 Timișoara - mica Vienă Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
584 Valorile morale - factori importanți in diminuarea violenței în școală
Iunie 2013 Variaș
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
585 Vocea micului cetățean european al cetățenilor
Mai 2013 Variaș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
586 Vreau o școală nonviolentă Februarie 0,0 C.J. Timiș
2013 Variaș
I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
587 Ziua Europei - unitate în diversitate
Mai 2013 Variaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Variaș
588 “9 mai - Ziua Europei” 9 mai 2013 Uivar
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
589 “Bucuriile iepuraşului” 29 aprilie 2013 Pustiniş
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
590 “Carnavalul primăverii” 4 aprilie 2013 Pustiniş
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
591 “Ce înseamnă să fii copil?” 21 noiembrie 2013 Uivar
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
592 “Cel mai important sunt eu - copilul”
31 mai 2013 Uivar
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
593 “Mănânc sănătos, cresc şi mă dezvolt armonios”
16 octombrie 2013 Răuţi
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
594 “Miracolul Crăciunului” 13 decembrie 2013 Grădiniţa P,N, Pustiniş
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
595 “Moş Crăciun!” 12 decembrie 2013 Răuţi
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
596 “Noi şi mediul” 4 iunie 2013 Uivar
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
597 “Picături de sănătate” 4 aprilie 2013 Uivar
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
598 “Profesii şi meserii ale secolului nostru”
10 mai 2013 Uivar
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
599 “Recunoaşte-ţi duşmanii!” 3 aprilie 2013 Uivar
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială
Uivar 600 “Tradiţia Crăciunului la
români” 17 decembrie 2013 Uivar
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
601 “Tradiţia iepuraşului” 3 aprilie 2013 Uivar
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
602 “Uite, vine Moş Crăciun!“ 19 decembrie 2013 Uivar
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
603 “Vine iepuraşul” 29 aprilie 2013 Uivar
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Uivar
604 “Mihai Eminescu - poet național”
Ianuarie 2013 Tomești
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Tomești
605 “Să ne intrecem” Aprilie 2013 Tomești
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Tomești
606 “Săptămâna premianților”, ediția a III-a
August 2013 Tomești
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Tomești
607 “Sorin Leia - eroul nostru” Decembrie 2013 Tomești
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Tomești
608 “Ziua copilăriei si prieteniei”, editia a V-a
Iunie 2013 Tomești
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Tomești
609 Concurs Eminescu - Sevcenco
23 februarie 2013 Ştiuca
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Ştiuca
610 Revista şcolii “Şoimul” Semestrul I 2013 Ştiuca
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Ştiuca
611 Sărbatoarea lui Taras Sevcenco
8-9 mai 2013 Dragomireşti
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Ştiuca
612 Turneul prieteniei Mai 2013 Ştiuca
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Ştiuca
613 “Acesta sunt eu” Iunie 0,2 C.J. Timiș
2013 Sînandrei
I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
614 “Atelier de păpuşi” Aprilie 2013 Sînandrei
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
615 “Bingo şcolar” Aprilie 2013 Sînandrei
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
616 “Copăceii clasei pregătitoare”
Mai 2013 Sînandrei
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
617 “Crăciunul în sufletul meu de copil”
Decembrie 2013 Sînandrei
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
618 “De la poveştile europene cu animale la scrierea comună a unei poveşti”
Aprilie 2013 Sînandrei
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
619 “Eminescu și limba națională”
Semestrul II 2013 Sînandrei
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
620 “Eroii Unirii” Noiembrie-decembrie 2013 Sînandrei
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
621 “Hristos a înviat” Aprilie 2013 Sînandrei
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
622 “Mama mea - rază de soare” Semestrul II 2013 Sînandrei
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
623 “Micii iconari” Mai 2013 Sînandrei
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
624 “Noi înşine” Iunie 2013 Sînandrei
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
625 “Povești la gura sobei: șezătoarea”
Semestrul II 2013 Sînandrei
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
626 “Sunt cetățean european” 9 Mai 2013 Sînandrei
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială
Sînandrei 627 “Școala - poartă spre viitor” Semestrul I
2013 Sînandrei
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Sînandrei
628 1 Iunie - Sărbătoarea copiilor
Trimestrul II Şcoala Gimnazială Hodoni
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
629 Ajută-mă să ştiu! Trimestrul II 2013 Satchinez-Hodoni-Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
630 Arta e o joacă de copil Trimestrul II 2013 Satchinez
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
631 Călătorie prin muzeele lumii Trimestrul III 2013 Satchinez
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
632 Colţul verde al şcolii Trimestrul III 2013 Satchinez
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
633 Delta Banatului Trimestrul II 2013 Rezervaţia Ornitologică Satchinez
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
634 EUropa şi NOI Trimestrul II 2013 Satchinez
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
635 Iarna pe uliţă Trimestrul IV 2013 Satchinez
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
636 Istoria ca o frumoasă poveste
Trimestrul II 2013 Satchinez
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
637 Împreună împotriva violenţei Trimestrul II 2013 Satchinez
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
638 Învăţ, deci exist! Trimestrul III 2013 Muzeul de istorie Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
639 Învăţăm, vizită şi ne jucăm Trimestrul III 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Satchinez Şcoala Gimnazială Satchinez
640 Locuri şi oameni ai României
Trimestrul III 2013 Castelul Peleş-Sinaia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
641 Mănânc sănătos, trăiesc sănătos!
Trimestrul II 2013 Hodoni-Satchinez
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
642 O floare de ziua ta Trimestrul I 2013 Satchinez
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
643
O seară la teatru Trimestrul II Teatrul Naţional
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
644 Pentru tine, mamă! Trimestrul I Şcoala Gimnazială Hodoni
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
645 Să cunoaştem locuri noi din judeţul nostru
Trimestrul IV 2013 Rezervaţia dendrologică Bazoşul Vechi
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
646 Seara colindelor Trimestrul IV 2013 Satchinez
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
647 Suntem prietenii tăi Trimestrul IV 2013 Satchinez Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
648 Şcoala de altădată Trimestrul IV 2013 Satchinez
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
649 Şcoală prietenoasă Trimestrul II 2013 Satchinez
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
650 Şcoală şi comunitate - un parteneriat de succes
Trimestrul IV 2013 Satchinez
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
651 Ştafeta prieteniei Trimestrul IV 2013 Peştera Româneşti Tabăra Poieni
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
Strâmbu 652 Trăiesc într-o localitate
frumoasă Trimestrul IV 2013 Satchinez
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
653 Zilele Satchinezului Trimestrul III 2013 Satchinez
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
654 Ziua Francofoniei Trimestrul II 2013 Satchinez Institutul Francez
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Satchinez
655 Micii biciclişti - îndemânare, cunoaştere şi respect în trafic
Iunie 2013 Şag
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Şag
656 Obiceiuri şi tradiţii de vară în satul de câmpie
Iunie 2013 Şag
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Şag
657 Zilele şcolii Octombrie 2013 Şag
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Şag
658 Crosul primăverii Mai 2013 Parţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Parța
659 Cupa 1 Iunie la fotbal Iunie 2013 Parţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Parța
660 Limbile străine - izvor de cultură şi civilizaţie
26 septembrie 2013 Parţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Parța
661 Mens sana in corpore sano 1 iunie 2013 Parţa
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Parța
662 Recompensă pentru premianţi
Iunie 2013 Băile Defileul Dunării
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Parța
663 Să ne comportăm civilizat - Concurs “Cum să ne comportăm?”
Mai 2013 Parţa
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Parța
664 Sănătatea este totul, dar fără sănătate totul este nimic
Ianuarie-iunie 2013 Parţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Parța
665 Spune DA lecturii Ianuarie-iunie 2013 Parţa
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială
Parța 666 Ziua pământului este şi ziua
noastră! 22 aprilie 2013 Parţa
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Parța
667 Ziua sportului pentru toţi Octombrie 2013 Parţa
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Parța
668 “Arcul prieteniei" Mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
669 “Balul primăverii" Mai 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
670 “Bucuria sărbătorilor" Decembrie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
671 “Bun venit primăvara!" Martie-aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
672 “Cartea și eroii ei" Martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
673 “Cartea, comoara de înțelepciune"
Iunie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
674 “Clubul de engleză Britten" Iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
675 “Copil ca tine sunt și eu" Iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
676 “Cupa 1 iunie" Iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
677 “Curcubeul prieteniei" Octombrie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
678 “De la grădiniță la școală" Martie-aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
679 “Descoperirea cărții" Aprilie 0,0 C.J. Timiș
2013 Lugoj
I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
680 “E ziua ta mămico!" Martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
681 “Eco școala" Mai-iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
682 “Fiți vedete de dragobete!" Februarie-martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
683 “Hristos a înviat!" Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
684 “În lumea noastră - a copiilor"
Iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
685 “Lecția de prim ajutor" Iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
686 “Lectura poeziilor" Septembrie-octombrie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
686 “Literatura și cinematografie"
Noiembrie- decembrie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
687 “Mediul înconjurător în viața elevului"
Mai-iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
688 “Redescoperind natura" Mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
689 “Ruga copiilor rromi" Mai-iunie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
690 “Să citim pentru mileniul III" Iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
691 “Să ne cunoaștem valorile" Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr.
12 Lugoj 692 “Să trăim într-un mediu
sănătos" Aprilie-mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
693 “Sărbătorim împreună" Noiembrie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
694 “Simte liber, alege corect!" Mai-iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
695 “Tradiții românești și împrumutate"
Februarie-martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
696 “Univerul copilăriei" (drepturile copilului)
Octombrie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
697 “Violența, arma celor slabi!" Mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
698 “Ziua mondială a apei" Martie-aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
699 Proiect de educație rutieră “Cântăm, desenăm, învățăm să circulăm"
Octombrie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj
700 1 iunie - ziua noastră, bucuria noastră
1 iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
701 8 martie - Ziua internațională a femeii
Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
702 Arc peste timp 13 iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
703 Carnavalul toamnei 17-18 octombrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
704 Călătorie în timp Mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
705 Cupa 1 iunie la fotbal 1 Iunie 0,0 C.J. Timiș
2013 Timişoara
I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
706 Dor de primăvară Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
707 Eroi au fost, eroi sunt încă 1 decembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
708 Fantezii culinare 4 aprilie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
709 Floare de colţ Ianuarie-decembrie 2012 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
710 Francofonia 2013 Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
711 Hora Înfrăţirii 23 noiembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
712 Împeună de sărbători Decembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
713 Luceafăr de ianuarie 16-20 iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
714 Mănânc sănătos, trăiesc sănătos!
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
715 Patimile și Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos
2-3 Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
716 Pentru tine dragă mamă 7-8 martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
717 Suntem buni cetăţeni, buni pietoni
23-27 aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
718 Tradiții și obiceiuri de Crăciun
18,19,20 decembrie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr.
Timişoara 1 Timişoara 719 Ziua eroilor 20-25
octombrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
720 Ziua Europei 2-9 mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
721 Ziua internațională a cărții Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
722 Ziua pământului - activitate de ecologizare a Cartierului Plopi și de realizare a unor obiecte din material reciclabile
26-28 aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 1 Timişoara
723 Balul mărțișorului Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
724 Ce-ți dorim, pământule! Trimestrul II 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
725 Copilărie în lumea basmelor Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
726 Cufărul cu cărți Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
727 Desenele copilăriei mele Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
728 Împreună pentru un cartier curat
Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
729 Încondeiem ouă de paște Trimestrul II 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
730 Micul ecologist Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
731 Ne jucăm, circulație învățăm!
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
732 Respectați drepturile copilului!
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
733 Să protejăm planeta! Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
734 Sărbătoarea etniilor Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
735 Sărbătoarea primăverii Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
736 Simpozionul național mentor și discipol
Trimestrul 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
737 Suntem sportivi încă de mici Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
738 Școala - mai aproape de tine
Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
739 Școala celor mici - învățăm să numărăm
Trimestrul I 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
740 Vreau să cresc sănătos Trimestrul II 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara
741 “Apa - izvor al vieţii” Martie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
742 “Atlas zoologic timişorean” Iunie 2013 Grădina Zoologică Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
743 “Concurs de pictură cu tematică religioasă închinat marelui praznic al învierii domnului”
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
744 “Copil ca tine sunt şi eu” Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
745 “Crăciunul în ochi de copii” Decembrie 0,2 C.J. Timiș
2013 Timişoara
I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
746 “Cu mâinile curate” Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
747 “Eco-tim eco-natura” Mai 2013 Parcul Dendrologic Bazoş
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
748 “Hoinărind printre nuanţele toamnei”
Septembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
749 “Împreună în Europa” Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
750 “În ascunzişul pădurii” Octombrie 2013 Parcul Dendrologic Bazoş
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
751 “În galop” Mai 2013 Herghelia Herneacova
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
752 “Micii meşteri populari” Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
753 “Minte sănătoasă în corp sănătos”
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
754 “Poveştile clasei de fluturi” Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
755 “Timişoara - capitală europeană”
Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
756 “Trăiască timişoara dodoloaţă”
Decembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
757 “Un film bun împreună cu tine - o cinematecă pentru noi”
Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
758 “Vestitorii primăverii” Martie 0,0 C.J. Timiș
2013 Timişoara
I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
759 “Veşnicia s-a născut la sat” Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
760 “Ziua recoltei - să preţuim bogăţiile naturii”
Septembrie 2013 Comuna Variaş
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara
761 “De-ale lui Caragiale” Ianuarie-Februarie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
762 “5 iunie - Ziua mediului” Iunie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
763 “Arborii - plămânii oraşului” Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
764 “Călători prin anotimpuri” Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
765 “Chipul mamei” Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
766 “Copiii şi drepturile copilului” Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
767 “Copilăria în fotografii” Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
768 “Copilărie fericită” Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
769 “Iniţiative ecologice” Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
770 “Magia sărbătorilor de iarnă” Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
771 “Matematica +++” Decembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr.
27 Timişoara 772 “Mâncăm sănătos - trăim
mai mult” Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
773 “Parteneriatul şcoală - familie şi rezolvarea problemelor actualei generaţii de elevi”
Iunie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
774 “Pe plaiuri mioritice” Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
775 “Porni luceafărul” Ianuarie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
776 “Punte între culturi variate” Februarie Mai 2013 Centrul cultural româno-arab
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
777 “Răspunsuri În oglindă” Februarie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
778 “Scrisoare către Moş Crăciun”
Decembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
779 “Suflet de copil” Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
780 “Şcoala - nucleul comunităţii”
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
781 “Şcoala de vacanţă” Septembrie 2013 Tabăra Poieni Strâmbu
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
782 “Terra, planeta albastră” Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
783 “Toamna magică” Octombrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
784 ”Am grijă de mediul în care trăiesc!”
Ianuarie Aprilie
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
2013 Timişoara
Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
785 ”Şi voi veţi fi școlari !” Ianuarie Noiembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
786 ”Ziua alternativei educaţionale Freinet”
Octombrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
787 Festivalul internaţional de folclor al elevilor “Vetre străbune”
Martie-Iunie 2013 Timişoara
13,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
788 Tradiţii şi obiceiuri în oglinzi paralele
Februarie- aprilie 2013 Centrul cultural româno-arab
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara
789 1 decembrie - noi suntem români
Noiembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 26 Timișoara
790 Destine frânte în holocaust Octombrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 26 Timișoara
791 Primăvara, tradiţie şi bucurie Martie-aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 26 Timișoara
792 Toleranţă zero la violenţă Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 26 Timișoara
793 Bastionul Maria Therezia - cea mai mare atracţie a Timişoarei
Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
794 Bucuriile vacanţei, bucuriile oricărui copil!
Iunie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
795 Calculatorul, prieten sau duşman!, ediţia a III-a
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
796 Drogurile îţi schimbă viaţa! Noiembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
797 Hoinari prin Timişoara Noiembrie 2012
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timişoara Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
798 Împreună în Timişoara multiculturală
Mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
799 Natura în culorile toamnei Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
800 O călătorie în timp! Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
801 Piaţa Unirii, punct de întâlnire interculturală
Mai 2012 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
802 Plimbare autumnală în parcurile Timişoarei
Octombrie 2012 Timşoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
803 Salvezi dacă ştii să acţionezi!
Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
804 Să ne cunoaştem cartierul Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
805 Sibiu, capitală cultural europeană!
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
806 Şi noi suntem ca voi! Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
807 Te pui cu noi ... Arată-ne ce ştii!
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
808 Teatrul din literatură Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
809 Vine iepuraşul la Sfintele Paşti
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara
810 Alb şi negru Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 21 “Vicențiu Babeş”
Timișoara 811 Ctitori de biserici Iunie
2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 21 “Vicențiu Babeş” Timișoara
812 Magia Crăciunului Decembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 21 “Vicențiu Babeş” Timișoara
813 Revista “Agora” Iunie-septembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 21 “Vicențiu Babeş” Timișoara
814 Revista “Licurici” Iunie-septembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 21 “Vicențiu Babeş” Timișoara
815 Să întâmpinăm Crăciunul! Decembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 21 “Vicențiu Babeş” Timișoara
816 Semnificaţii Pascale Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 21 “Vicențiu Babeş” Timișoara
817 Suntem cetăţeni ai Europei! Martie-iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 21 “Vicențiu Babeş” Timișoara
818 Atelier de creație practică “Inițiere în tehnica quilling”
Aprilie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
819 Atelier de creație practică “Natură, lumină și culoare”
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
820 Concurs de creații plastice “Vis de primăvară”
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
821 „Campionii Baschetului Timişean”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
822 Concurs de desene și colaje “Crăciunul în ochi de copil”
Decembrie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timişoara Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
823 Concurs de icoane pe sticlă și lemn “Icoana mea”
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
824 Concurs de reviste școlare “Vis de copil”
Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
825 Concurs sportiv “1 iunie - Cupa micilor campioni”
Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
826 Excursie “Bisericile din lemn din județul Timiș”
Iunie 2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
827 Program de educație a consumatorului “Vreau să fiu un consumator … avizat!
Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
828 Sesiune de comunicări științifice pentru elevi “Metamorfoze”
Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
829 Simpozion național “Pro-natura”
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
830 Simpozion regional “Educația ecologică și societatea umană”
Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
831 Simpozionul elevilor “Fenomene meteorologice de risc”
Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara
832 “Concursul Regional de produse decorative “Să lăsăm fantezia să zboare”, ediţia I
Trimestrul IV 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
833 “Curiozităţi din lumea vegetală şi animală” - Concurs cu realizarea de materiale auxiliare, ediţia I
Trimestrul II 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
834 “Lumea poveştilor cu copii şi pentru copii” - Ziua Copilului, ediţia I
Iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
835 “Să deschidem cartea pentru tineri” - Ziua Mondială a cititului, ediţia I
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
836 “Tata, modelul meu cotidian” - Ziua Tatălui, ediţia I
Mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
837 “Violenţa este arma celor slabi” - proiect de reducere a violenţei în şcoală, ediţia I
Mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
838 Concurs Regional de portofolii şi albume “Călători prin lume”, ediţia a II-a
Trimestrul IV 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
839 Concursul Regional “Copilăria, o lume de basm”, ediţia I
Trimestrul II 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
840 Concursul Regional “Matematica … de nota 10!”, ediţia a III-a
Mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
841 Concursul Regional “Să învăţăm fizica prin experimente”, ediţia a II-a
Trimestrul II 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
842 Concursul Regional de Artă Origami “Sufletul hârtiei”, ediţia a III-a
Trimestrul II 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
843 Concursul Regional de Creaţie plastică şi literară “Mama, nume sfânt”, ediţia I
Trimestrul II 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
844 Concursul Regional de Şah - “Cupa Şah Mat”, ediţia a IV-a
Iunie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
845 Expoziţia - Concurs Regional “Ziua Pământului - Un Pământ pentru viitor”, ediţia I
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
846 Festivalul Primăverii “Mama ca o floare”, ediţia I
Martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
847 Proiectul Educaţional “Moş Crăciun nu doarme în şcoala noastră” - concursuri şi activităţi diverse, ediţia a III-a
Decembrie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
848 Spectacolul - concurs “Şi copiii au talent”, ediţia a III-a
Trimestrul II 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr.
2 Lugoj
849 Ziua Şcolii - Ziua Porţilor Deschise, ediţia a III-a
Noiembrie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 2 Lugoj
850 Concurs şcolar de istorie locală “TIMIŞOARA - ieri şi azi”, ediția a II-a
Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
851 Concurs şcolar ISTO-MATH, ediția a II-a
Noiembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
852 Cu mască, fără mască, ediția a II-a
Octombrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
853 Cupa “Avram Iancu” Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
854 Din inimă pentru inimă Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
855 Grădina mea frumoasă, ediția a II-a
Iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
856 Între a călători şi a cunoaşte - frumuseţe la tot pasul
Iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
857 Micul iconar Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
858 Muzica e prietena mea Sept 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
859 Nestemate din tezaurul local - personalităţi locale şi din
Iunie 2013
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
vecinătate Timişoara Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
860 Parteneriat “Pod de Flori - Prietenia”
Mai 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
861 Parteneriat internaţional “Bonjour la France”
Decembrie 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
862 Portul popular la el acasă Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
863 Revista şcolară “Anotimpurile copilăriei”
Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
864 Sesiune de comunicări pentru elevi “Vreau să ştiu”, ediția a VI-a
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
865 Şcoala părinţilor Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
866 Turism religios în judeţul Timiş, ediția a II-a
Septembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
867 Zero toleranţă pentru violenţă
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
868 Zilele Avram Iancu Septembrie 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
869 Zilele şcolii Mai 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
870 Ziua mondială a cărţii Aprilie 0,0 C.J. Timiș
2013 Timişoara
I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
871 Ziua premianţilor Iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
872 Ziua Verde, ediția a II-a Octombrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara
873 Arta nu cunoaşte graniţe - proiect educaţional transfrontalier
Ianuarie-iunie 2013 Timişoara VladimirovacPetrovăsâla Serbia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 18 Timişoara
874 Banatul verde - proiect extracurricular judeţean
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 18 Timişoara
875 Impuls perpetuum - concurs de fizică-chimie, faza judeţeană
Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 18 Timişoara
876 Locuri şi personalităţi din vestul ţării - proiect educaţional interjudeţean
Ianuarie-iunie 2013 Timişoara Dalboşeţ Caraş-Severin
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 18 Timişoara
877 Natura - prietena copiilor 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 18 Timişoara
878 Olimpiada de geografie - Concurs şcolar de geografie -etapa judeţeană
Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 18 Timişoara
879 Parteneriat cu mediul -simpozion euroregional, ediția a V-a
Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 18 Timişoara
880 Prietenie pe plaiuri bănăţene -proiect educaţional interjudeţean
Ianuarie-iunie 2013 Timişoara Reşiţa Caraş-Severin
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 18 Timişoara
881 Punte peste ani Semestrul I 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timișoara Şcoala Gimnazială nr. 18 Timişoara
882 Săptămâna Pământului, proiect naţional extracurricular, ediţia a VI-a
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 18 Timişoara
883 Ziua Porţilor Deschise la Şcoala Gimnazială nr. 18 Timişoara
Octombrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 18 Timişoara
884 Micul cetaţean european Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 13 Timişoara
885 Ne jucăm - disciplina învăţăm, sănatate câştigăm
Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 13 Timişoara
886 Ne pictăm la carnaval 1 iunie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 13 Timişoara
887 Pentru un cartier mai curat Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 13 Timişoara
888 Pietonul la şosea Aprile 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 13 Timişoara
889 Pumnul nu te face mare! Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 13 Timişoara
890 Stomatologul ne povesteşte Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 13 Timişoara
891 Timişoara ... la pas Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 13 Timişoara
892 Alfabetul circulaţiei rutiere Mai 2013 Moşniţa Nouă
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
893 Excursie tematică - Orientare turistică în padurea de la Valea lui Liman
Iunie 2013 Moşniţa Nouă
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
894 Concurs mate - ştiinţe Aprilie 2013 Moşniţa Nouă
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
895 De la mic la mare, fiţi atenţi la traversare!
Aprilie 2013 Moşniţa Nouă
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
896 Gândeşte verde! Aprilie 2013 Moșnița Nouă
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
897 Limba ca un fagure de miere
Mai 2013 Moșnița Nouă
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
898 Primăvara în România Martie 2013 Moșnița Nouă
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
899 Românul s-a născut poet Mai 2013 Moșnița Nouă
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
900 Spectacol de dans “French can-can”
Martie 2013 Moşniţa Nouă
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
901 Stil de viaţă sănătos Mai 2013 Moșnița Nouă
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
902 Şcoala mea, locul în care îmi place să învăţ
Mai 2013 Moșnița Nouă
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
903 Şcoala părinţilor Mai 2013 Moșnița Nouă
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
904 Universul satului românesc Mai 2013 Moşniţa Nouă
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moşniţa Nouă
905 Copilărie, ce frumoasă eşti Mai-iunie 2013 Mănăştiur
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Mănăştiur
906 E ziua noastră ne distrăm Mai-iunie 2013 Mănăştiur
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Mănăştiur
907 Educaţia de toate zilele Ianuarie-mai 2013 Mănăştiur
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Mănăştiur
908 Locuri sfinte Martie-iunie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Mănăştiur Şcoala Gimnazială Mănăştiur
909 Primăvara în sărbătoare Mai 2013 Mănăştiur
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Mănăştiur
910 “Pieton şi biciclist“ Aprilie 2013 Lenauheim
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Lenauheim
139,2 911 1 Decembrie - Ziua
României Decembrie 2013 Lenauheim
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Lenauheim
912 Concurs de pictură pe sticlă Noiembrie 2013 Lenauheim
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Lenauheim
913 Concursul 1 Decembrie Decembrie 2013 Lenauheim
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Lenauheim
914 Concursul english word Aprilie 2013 Lenauheim
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Lenauheim
915 Lumea minunată a copiilor Iunie 2013 Lenauheim
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Lenauheim
916 Noi în Europa Mai 2013 Lenauheim
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Lenauheim
917 “Bucuriile iernii” Decembrie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
918 “Călătorie în lumea muzicii” Aprilie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
919 “Ora de lectură” Trimestrul II 2013 Jimbolia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
920 “Toamna mândră, darnică” Octombrie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
921 1 Iunie, Ziua copiilor Iunie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Jimbolia Şcoala Gimnazială Jimbolia
922 Banatul de altădată şi de azi Octombrie 2013
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
923 Caravana muzicii pop rock Jimbo-Tim
Semestrul I 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
924 Chants et jeux Martie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
925 Cri cri cri, toamnă cri Octombrie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
926 Cupa golul de aur Octombrie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
927 Cupa ping-pong Aprilie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
928 Din pleiada-ți aurită Iunie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
929 E primăvară, iarăşi primăvară
Mai 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
930 Foto junior Martie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
931 Icoana, fereastră către Dumnezeu
Martie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
932 Jimbo math Mai 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
933 Juvensis Jimborock, ediţia a III-a
Iunie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
934 Lectura dar de suflet Aprilie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
935 O raită prin univers Mai 2013 Jimbolia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
936 O, brad frumos! Decembrie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
937 Poveşti la gura sobei - Şezătoare literară
Decembrie 2013 Jimbolia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
938 România între trecut şi viitor Aprilie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
939 Să ne cunoaştem valorile Iulie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
940 Săptămâna școlii Noiembrie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
941 Toleranţă şi democraţie Iunie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
942 Schimburi de experienţă pe teme de activităţi extracurriculare Jimbolia-Timişoara : „Alternative educative 2013”
Trimestrul III 2013 Jimbolia Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
943 Uniţi sub tricolor Decembrie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
944 Ziua Șahului Noiembrie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Jimbolia
945 “Calendarul scriitorilor” Semestrul I 2013 Izvin
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Izvin
946 “Eroi au fost, eroi sunt încă’’ Semestrul I 2013 Izvin
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Izvin
947 “Să-l cinstim pe Hristos" Semestrul I 2013 Izvin
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Izvin
948 “1 Decembrie” - Ziua Decembrie 0,3 C.J. Timiș
Naţională a României 2013 Iohanisfeld
I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Iohanisfeld
949 “1 Iunie - ziua noastră!” Iunie 2013 Iohanisfeld
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Iohanisfeld
950 “8 Martie Ziua femeii” - serbare dedicată mamei”
Martie 2013 Iohanisfeld
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Iohanisfeld
951 “Carnavalul fulgilor de nea”-serbare de Craciun
Decembrie 2013 Iohanisfeld
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Iohanisfeld
952 “Mandru-mi cântu şi jocu!” Mai 2013 Iohanisfeld
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Iohanisfeld
953 “Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei româneşti”
Ianuarie 2013 Iohanisfeld
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Iohanisfeld
954 “Sarbătoarea toamnei” Septembrie 2013 Iohanisfeld
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Iohanisfeld
955 “Sarbătorile pascale” Aprilie 2013 Iohanisfeld
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Iohanisfeld
956 “Stil de viaţă sanatos” Octombrie 2013 Iohanisfeld
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Iohanisfeld
957 “Şi noi suntem copiii Europei!”
Mai 2013 Iohanisfeld
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Iohanisfeld
958 “Un mediu curat, o viată mai bună” - Ziua Apei
Martie 2013 Iohanisfeld
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Iohanisfeld
959 “Vine vacanţa mare” - serbare de sfârşit de an
Iunie 2013 Iohanisfeld
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Iohanisfeld
960 1 iunie ziua copilului! Iunie 2013 Şcoala Gimnazială Crai Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
961 1 Iunie, ziua copilului! Iunie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Şcoala Gimnazială Crai Nou
Şcoala Gimnazială Giulvăz
962 1 Iunie: e ziua mea! Iunie 2013 Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
963 A venit primăvara! Martie 2013 Grădiniţa PN Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
964 A venit primăvara! Martie 2013 Şcoala Gimnazială Crai Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
965 A venit zâna primăverii! Aprilie 2013 Grădiniţa PN Crai Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
966 Apa esenţa vieţii! Aprilie 2013 Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
967 Apa, sursa vieţii ! Ziua internaţională a apei !
22 martie 2013 Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
968 Atelierul de creaţie! Mai 2013 Giulvăz
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
969 Carnavalul veseliei! Mai 2013 Giulvăz
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
970 Ce este ikebana? Februarie 2013 Şcoala Gimnazială Crai Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
971 Cel mai bun recitator, cel mai bun povestitor!
Iunie 2013 Giulvăz
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
972 Comportamentul civilizat la cumpărături!
Aprilie 2013 Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
973 Copiii iubesc natura! 24 mai 2013 Crai Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
974 De Sfintele Paşti, sărbători Mai 0,2 C.J. Timiș
pascale! 2013 Giulvăz
I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
975 Draga mea, doamnă învăţătoare!
Octombrie 2013 Giulvăz
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
976 Drepturile copilului, drepturile omului!
Decembrie 2013 Giulvăz
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
977 Hristos a înviat! Aprilie 2013 Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
978 Hristos împartăşit copiilor! Iunie 2013 Giulvăz
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
979 Mişcare pentru viaţă! Aprilie 2013 Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
980 Momente din istoria localităţii Crai nou!
Mai 2013 Şcoala Gimnazială Crai Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
981 Naşterea domnului Iisus! Decembrie 2013 Giulvăz
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
982 Natura, prietena noastră! Mai 2013 Şcoala Gimnazială Crai Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
983 Ne sărbătorim sfinţii! Noiembrie 2013 Giulvăz
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
984 Planeta mea este curată Mai 2013 Şcoala Gimnazială Crai Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
985 Rolul proiectelor educaţionale în formarea personalităţii elevilor
Octombrie 2013 Giulvăz
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
986 Să sărbătorim copiii! 1 Iunie 2013 Şcoala Gimnazială
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
Crai Nou 987 Sănătatea pământului este
viaţă! 27 mai 2013 Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
988 Scopul gimnasticii în şcoală! Iulie 2013 Şcoala Gimnazială Crai Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
989 Sos natura! Mai 2013 Şcoala Gimnazială Crai Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
990 The world a healthy place! Aprilie 2003 Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
991 Un copil, un pom! Arborii, aurul verde al terrei!
15 martie-15 aprilie 2013 Şcoala Gimnazială Crai Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
992 Un gând pentru mama! Martie 2013 Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
993 Un stil de viaţă sănătos Octombrie 2013 Giulvăz
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
994 Valorile românilor! Octombrie 2013 Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
995 Vine iepuraşul! Mai 2013 Grădiniţa PN Crai Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
996 Vine moşul, Moş Crăciun ! Decembrie 2013 Giulvăz
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
997 Vine, vine Moş Crăciun! Decembrie 2013 Grădiniţa PN Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
998 Vine, vine primăvara! Martie 2013 Giulvăz
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
999 Ziua copilului! Iunie 0,2 C.J. Timiș
2013 Crai Nou
I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
1000 Ziua sportului şcolar! Martie 2013 Şcoala Gimnazială Crai Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giulvăz
1001 Da, sunt altfel (rrom, orfan), dar suntem la fel toţi
30 septembrie 2013 Chişoda
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Şcoala Gimnazială Chişoda
1002 Fii puternic, alege non-violenţa!
31 martie 2013 Chişoda
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Şcoala Gimnazială Chişoda
1003 Împreună într-un sat curat – sos cu noi
30 septembrie 2013 Chişoda
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Şcoala Gimnazială Chişoda
1004 Împreună, noi rromii şi ceilalţi copii - prevenirea abandonului şcolar
30 septembrie 2013 Chişoda
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Şcoala Gimnazială Chişoda
1005 Pământul - un mediu mai curat!
30 aprilie 2013 Chişoda
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Şcoala Gimnazială Chişoda
1006 Să descoperim Europa! 31 mai 2013 Chişoda
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Şcoala Gimnazială Chişoda
1007 Ai carte, ai parte 31 mai 2013 Giroc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţa P.P. Giroc
1008 Caravana prieteniei 31 mai 2013 Giroc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţ P.P. Giroc
1009 Cizmuliţa lui Moş Nicolae 1-7 decembrie 2013 Giroc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţa P.P. Giroc
1010 Copil în Europa 1-9 mai 2013 Giroc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţa P.P. Giroc
1011 Copil în Europa 1-9 mai 2013 Giroc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţa P.P. Giroc
1012 E ziua ta copile drag 27 mai-2 iunie 2013 Chişoda
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţa P.P. Chişoda
1013 Festivalul internaţional al preşcolarilor “Floare giroceana”
18 mai 2013 Giroc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţa P.P. Giroc
1014 Grădiniţa verde - roboţelul eco
1-15 aprilie 2013 Giroc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţa P.P. Giroc
1015 La multi ani, copii de pretutindeni!
15 iunie 2013 Chişoda
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţa P.P. Giroc
1016 Minte sănătoasă în corp sănătos
Iulie 2013 Chişoda
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţa P.P. Chişoda
1017 Moş Crăciun 15-25 decembrie 2013 Giroc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţa P.P. Giroc
1018 Prietenii naturii 15-30 mai 2013 Giroc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţa P.P. Giroc
1019 Te aştept, Moş Nicolae Decembrie 2013 Chişoda
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
Grădiniţa P.P. Chişoda 1020 Tinerete fără bătrâneţe şi
viaţă fără de moarte ... naturii
30 aprilie 2013 Chişoda
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc Grădiniţa P.P. Chişoda
1021 Carnavalul măştilor 30 noiembrie 2013 Giroc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1022 Copilărie, cultură şi tradiţie 31 mai 2013 Giroc
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1023 Ecoclasa / pomişorul meu 30 mai 2013 Giroc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1024 Lasă pământul în culoarea lui - verde
aprilie 2013 Giroc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1025 Masă festivă cu bucate de post
30 aprilie 2013 Giroc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1026 Micii ecologişti 31 octombrie 2013 Giroc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1027 Obiceiuri şi tradiţii de Paşti 30 aprilie 2013 Giroc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1028 Omagiu mamei 15 martie 2013 Giroc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1029 Paştele la români! 30 aprilie 2013 Giroc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1030 Pentru tine, mamă 31 martie 2013 Giroc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1031 România - parte integrantă a Europei
31 mai 2013 Giroc
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1032 Sărbătoarea primăverii 30 aprilie 2013 Giroc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1033 Traditii în satul românesc 30 iunie 2013 Giroc
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1034 Un mediu curat - un mediu sănătos
30 aprilie 2013 Giroc
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giroc
1035 “1 Decembrie, ziua tuturor românilor”
Decembrie 2013 Giarmata
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1036 “ABC-ul vieţii frumoase” Iunie 2013 Giarmata
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1037 “Amestecurile în viaţa cotidiană”
Martie 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1038 “Bunele maniere în ziua de azi”
Aprilie 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1039 “Carnavalul copiilor - concurs de măşti”
Iunie 2013 Giarmata
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1040 “Cartea, prietena noastră” Mai 2013 Giarmata
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1041 “Călătorie in lumea animalelor”
Iunie 2013 Giarmata
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1042 “Călătorie în lumea fermecată a poveştilor”
Iunie 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1043 “Copiii fericiţi - atelier de origami“
Mai 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1044 “Cultură populară” Mai 2013 Giarmata
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1045 “Dezbaterea copiilor “ Decembrie 2013 Giarmata
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1046 “Fiicele Anului - Anotimpurile”
Iunie 2013
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Giarmata Şcoala Gimnazială Giarmata
1047 “Flori de mai” Iunie 2013 Giarmata
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1048 “Lectura, dragostea mea - in lumea poveştilor”
Mai 2013 Giarmata
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1049 “Lumea copilăriei“ Martie-mai 2013 Giarmata
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1050 “Mama - un inger pe pământ“
Martie 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1051 “Maratonul de lectură” Aprilie 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1052 “Mândră-i toamna şi bogată”, montaj artistic
Octombrie- noiembrie 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1053 “Mici actori” Aprilie-mai 2013 Giarmata
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1054 “Ne jucăm, reciclăm, natura o protejăm!”
Iunie 2013 Giarmata
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1055 “Ne plimbăm, strada atenţi traversăm!”
Mai 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1056 “Origami - lumea din hârtie de ziua copilului”
Iunie 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1057 “Paştele - Sărbătoarea luminii şi a Invierii“
Aprilie 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1058 “Prietenia prin ochi de copil” Iunie 2013 Giarmata
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1059 “Prin joc învăţ şi relaţionez mai uşor”
Mai 2013 Giarmata
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1060 “Religia în desen“ Iunie 2013 Giarmata
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1061 “Sărbători şi festivaluri în cultura diferitelor popoare“
Mai 2013 Giarmata
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1062 “Toamnă, toamnă harnică!” Octombrie-noiembrie 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1063 “Un tricolor cât Ţara” Februarie 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1064 “Unitate în diversitate - Ziua Europei”
Mai 2013 Giarmata
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1065 “Universul Copilariei“ Iunie 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1066 “Vieţuitoarele pământului” Aprilie-mai 2013 Giarmata
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1067 “Vreau să am grijă de tine, natura mea dragă!”
Aprilie 2013 Giarmata
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1068 “Zâmbiţi, vă rog!” Decembrie 2013 Giarmata
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Giarmata
1069 “Alimentaţia sănătoasă - premisă a sănătăţii fizice şi mentale a copilului”
Aprilie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Şcolar ”Gheorghe Atanasiu” Timişoara
1070 “Sportul-aternativă pentru o viaţă sănătoasă”
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Şcolar ”Gheorghe Atanasiu” Timişoara
1071 ”Aliaţi cu natura” Mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Şcolar ”Gheorghe Atanasiu” Timişoara
1072 ”Fair-Play în sport” Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Şcolar ”Gheorghe Atanasiu” Timişoara
1073 ”Împreună vom reuşi” Sărbătorirea Zilei
Decembrie 2013
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Internaţionale a Persoanelor cu Handicap
Timişoara Grup Şcolar ”Gheorghe Atanasiu” Timişoara
1074 ”Să ne cunoaştem meleagurile”
Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Şcolar ”Gheorghe Atanasiu” Timişoara
1075 ”Să vedem lumea în culori” cerc de art-terapie şi expoziţie permanentă”
Iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Şcolar ”Gheorghe Atanasiu” Timişoara
1076 Realizarea nr. 9 şi 10 ale revistei Grupului Şcolar “Bucurie”
Aprilie-decembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Şcolar ”Gheorghe Atanasiu” Timişoara
1077 ”Civilizația străzii” - concurs de educație rutieră
Septembrie 2013 Gelu
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1078 ”Fantezie și culoare” - atelier de creație-quiling
Aprilie 2013 Gelu
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1079 ”Iată vin colindătorii!” - Obiceiuri şi tradiţii ale sărbătorilor de iarnă la toate etniile
Decembrie 2013 Gelu
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1080 ”Mândru-I graiul bănățean” - șezătoare literară
Noiembrie 2013 Gelu
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1081 ”Timișoara - Mica Vienă” Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1082 ”Un mărțișor pentru ființa cea mai dragă”
Martie 2013 Centrul de Asistență și Îngrijire Variaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1083 ”Un vis de veacuri împlinit” - 1 Decembrie - program artistic, concurs și dezbatere
1 decembrie 2013 Gelu
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1084 ”Viața fără violență este dreptul meu”
Mai 2013 Gelu
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1085 ”Ziua primăverii - Ziua pământului”
Aprilie 2013 Gelu
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1086 1 iunie - “Zâmbet de copil” program artistic, concurs si
1 iunie 2013
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
desene pe asfalt Gelu Școala Gimnazială Gelu
1087 9 Mai - Europa și multilingvismul
Mai 2013 Gelu
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1088 Învierea Domnului - Sărbătoarea înnoirii sufletelor
Aprilie 2013 Gelu
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1089 Roadele toamnei Octombrie 2013 Gelu
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1090 Școala de vară - “Obiceiuri și tradiții de la noi”
Septembrie 2013 Gelu
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Gelu
1091 Împreună pentru sănătate Trimestrul II 2013 Dumbrava
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrava
1092 Poveştile noastre Trimestrul IV 2013 Dumbrava
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrava
1093 Prietenul meu, poliţistul Trimestrul IV 2013 Dumbrava
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrava
1094 Spune nu, violenţei! Chestionare. Activităţi interactive cu situaţii date
Trimestrul II 2013 Dumbrava
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrava
1095 Şcoala verde Trimestrul II 2013 Dumbrava
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrava
1096 Viaţă pentru mediu, viaţă pentru om
Trimestrul II 2013 Dumbrava
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Dumbrava
1097 “1 Decembrie - Ziua românilor” spectacol cu ocazia zilei naţionale“
Decembrie 2013 Criciova
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Criciova
1098 “Copilărie fericită”, Concurs de desene pe asfalt
Iunie 2013 Criciova
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Criciova
1099 “Cum circulăm?” - concurs pe teme de educaţie rutieră şi concurs de biciclete
2013 Criciova
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Criciova
1100 “Frumuseţile toamnei” - expoziţie / concurs cu lucrări realizate cu material din natură şi desene
Octombrie 2013 Criciova
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Criciova
1101 “În Europa împreună”, Concurs de cultură generală
Mai 2013 Criciova
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Criciova
1102 “Paştele în tradiţia noastră”-concurs de încondeiat ouă şi de desene ilustrând sărbătoarea de Paşte
Mai 2013 Criciova
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Criciova
1103 “Un gând pentru mama” Concurs de cântece şi poezii închinate zilei femeii
Martie 2013 Criciova
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Criciova
1104 “Vine, vine Moş Crăciun” -serbare şcolară cu ocazia sărbătoririi Crăciunului
Decembrie 2013 Criciova
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Criciova
1105 9 Mai - Ziua Europei Mai 2013 Comloșu Mare
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1106 Atelier de pictură Aprilie 2013 Comloșu Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1107 Atelierul lui Piticot “Sunt și eu un mic pictor"
Martie 2013 Lunga
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1108 Concursul Județean de Religie Sfântul Iosif cel Nou, ediția a II-a
28 mai 2013 Mitropolia Banatului
0,8 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1109 Duelul isteților Mai 2013 Comloșu Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1110 Eco - fashion Aprilie 2013 Comloșu Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1111 Festivalul copilăriei, ediția a V-a
31 mai 2013 Comloșu Mare
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1112 Graffiti în școala mea Iunie 2013 Comloșu Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1113 Jocurile și concursurile copiilor, ediția a III-a
1 iunie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Comloșu Mare
Școala Gimnazială Comloșu Mare
1114 Jucându-l pe Alecsandri, ediția a II-a
Mai 2013 Comloșu Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1115 La sfat cu personajul preferat
20 noiembrie 2013 Comloșu Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1116 Micii arhitecți Iunie 2013 Comloșu Mare
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1117 Miracolul Crăciunului Decembrie 2013 Comloșu Mare
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1118 Obiceiuri și tradiții comloșene, ediția a II-a
Iunie 2013 Comloșu Mare
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1119 Obiceiuri și tradiții pascale Mai 2013 Comloșu Mic Lunga
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1120 Orientare profesională Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1121 Pământul - Casa noastră, ediția a IV-a
Aprilie 2013 Comloșu Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1122 Primăvara colorată Martie-aprilie 2013 Comloșu Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1123 Săptămâna curtoaziei Iunie 2013 Comloșu Mic Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1124 Sărbătorile iernii Decembrie 2013 Comloșu Mare
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1125 Ziua recoltei, ediția a III-a 30 octombrie 2013 Comloșu Mare
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Comloșu Mare
1126 “9 Mai - semnificaţii” Mai 2013 Checea
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Checea
1127 “Colindăm în spiritul tradiţiei străbune”
Decembrie 2013 Checea
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Checea
1128 “Hallowen - haideţi la carnaval”
Octombrie 2013 Checea
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Checea
1129 “Un mediu curat - o viaţă sănătoasă”
Mai 2013 Checea
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Checea
1130 “O, ce veste minunată!” Decembrie 2013 Bethausen
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bethausen
1131 Monografia localităţii Bethausen
Octombrie 2013 Bethausen
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bethausen
1132 Ziua Europei Mai 2013 Bethausen
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bethausen
1133 Ziua internaţională a femeii Martie 2013 Bethausen
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bethausen
1134 1 Iunie, e ziua ta copile! Iunie 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1135 Apa - izvorul vieţii Martie-mai 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1136 Atelierul micilor meşteşugari Septembrie-decembrie 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1137 Brăduleţul vesel Decembrie 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1138 Carte, scriitor, poezie, teatru Aprilie 2013 Belinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1139 Copacul Martie-mai 2013 Belinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1140 Descurcăreţul din pădure Mai 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Belinţ Şcoala Gimnazială Belinţ
1141 Excursie Buziaş - orientare în pădure
Mai 2013 Belinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1142 Gospodăria străbunicului Aprilie-iunie 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1143 Importanţa calităţii apei! Martie-octombrie 2013 Belinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1144 Iubim Timişoara, Mica Viena Aprilie-iunie 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1145 Parada măştilor Iunie 2013 Belinţ
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1146 Pământul - Casa noastră Martie-mai 2013 Belinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1147 Petecere de Haloween Octombrie 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1148 Prin educaţie creştem mari Mai 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1149 Profesorii colindă! Decembrie 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1150 Promovarea oraşului Timişoara
Mai-decembrie 2013 Belinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1151 Să cunoaştem animalele de la zoo
Iunie 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1152 Să ne protejăm planeta! Aprilie-iunie 2013 Belinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1153 Să pornim o afacere! Octombrie-decembrie 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1154 Schimb de experienţă rural -urban pe proiecte - activităţi educaţionale cu tematica educaţiei pentru sănătate
Trimestrul III 2013 Belinţ
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1155 Siguranţa pentru fiecare Mai-iunie 2013 Belinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1156 Sperietoarea Septembrie-octombrie 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1157 Sus cortina! Ianuarie-iunie 2013 Belinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1158 Timişoara ieri şi azi Mai-decembrie 2013 Belinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1159 Timişoara văzută prin ochii copiilor
Aprilie-iunie 2013 Belinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1160 Verde culoarea vieţii Ianuarie-octombrie 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1161 Ziua familiei Aprilie-iunie 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1162 Ziua Pământului Aprilie 2013 Belinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1163 Ziua Pământului Martie-mai 2013 Belinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Belinţ
1164 ”1 Iunie - Ziua copilului” Iunie 2013 Balinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Balinţ
1165 ”8 Martie - Ziua Femeii” Martie 2013 Balinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Balinţ
1166 ”9 Mai - Ziua Europei” Mai 2013 Balinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Balinţ
1167 ”Credinţă, culoare, cuvânt şi cânt revărsate într-un cânt!”
Aprilie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Balinţ Şcoala Gimnazială Balinţ
1168 ”Eroul preferat al cărţilor citite”
Noiembrie 2013 Balinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Balinţ
1169 ”Haideţi la joacă pe tărâmul copilăriei!”
Iunie 2013 Balinţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Balinţ
1170 ”Iată vin colindători!” Decembrie 2013 Balinţ
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Balinţ
1171 ”Ne unim în cuget şi simţiri!” Decembrie 2013 Balinţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Balinţ
1172 “1 Decembrie - Ziua Națională a României“
Decembrie 2013 Pesac
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1173 “9 Mai, Ziua Europei“ Mai 2013 Pesac
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1174 “Crăciunul în spiritul copilăriei“
Decembrie 2013 Pesac
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1175 “Cross iunie“ Iunie 2013 Pesac
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1176 “Cupa primăverii“ Mai 2013 Pesac
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1177 “Graiul mândru bănățan“ Noiembrie 2013 Pesac
0,5 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1178 “Icoana, o fereastră deschisă spre cer“
Decembrie 2013 Pesac
0,4 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1179 “Luna mai, luna florilor“ Mai 2013 Pesac
0,4 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1180 “Marea Neagră e și a noastră“
Noiembrie 2013 Pesac
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1181 “Oameni și locuri“ Martie 2013 Pesac
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1182 “Obiceiuri de iarnă la noi în sat“
Decembrie 2013 Pesac
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1183 “Paștele la români“ Aprilie 2013 Pesac
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1184 “Pământul e în mâinile noastre“
Aprilie 2013 Pesac
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1185 “Pentru un mediu curat“ Iunie 2013 Pesac
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1186 “Primăvara, anotimpul renașterii“
Martie 2013 Pesac
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1187 “Rromii de lângă noi“ Octombrie 2013 Pesac
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1188 “Să circulăm corect“ Mai 2013 Pesac
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1189 “Spune nu violenței în familie și școală“
Aprilie 2013 Pesac
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1190 “Ziua animalelor de companie“
Octombrie 2013 Pesac
0,2 C.J. Timi I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială “Maria Brindea” Pesac
1191 “Apa - izvor de sănătate” Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1192 “Anotimpuri şi culoare” Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1193 “Candela copilăriei” - revista şcolii”
Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1194 “Cultivarea unui stil de viaţă sănătos”
Mai 2013
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timișoara Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1195 “Dialog între generatii” Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1196 “Larg deschideţi poarta sufletelor voastre”
Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1197 “Luna plantării arborilor” Martie-aprilie Timișoara 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1198 “Natura prietena mea” Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1199 “Părinţii mei vin la scoala” Iunie 2012 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1200 “Sărbătorile românilor prilej de bucurie”
Ianuarie-decembrie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1201 “Timişoara, oraşul sufletului meu”
Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1202 “Zâmbetul, jocul şi veselia îmi coloreaza copilăria”
iunie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1203 Educaţie prin sport Mai 2012 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1204 Împreună prin artă şi sport Mai 2012 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 15 Timișoara
1205 Am plecat să colindăm! Decembrie 2013 Fârdea
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fârdea
1206 Discriminarea - un flagel al lumii moderne
Noiembrie 2013 Fârdea
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fârdea
1207 La mulți ani, România! Decembrie 2013 Fârdea
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fârdea
1208 Limba română este distanța dintre inimă și umbra ei
Martie 2013 Fârdea
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fârdea
1209 Patrula cetățenească Octombrie 2013 Fârdea
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fârdea
1210 Pădurea, plămânul vieții Aprilie 2013 Fârdea
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fârdea
1211 Prevenirea abandonului școlar și a violenței în școală
Iunie 2013 Fârdea
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fârdea
1212 Știu să mă îngrijesc corect! Mai 2013 Fârdea
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Fârdea
1213 “20 de ani de Pedagogie Freinet în România”- seminar internațional
Octombrie-noiembrie 2013 Timișoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1214 “Educația nonformală - expresie a pluralismului educațional” simpozion național
Iunie-iulie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1215 ”Culori de primăvară” Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1216 ”Fluturi, flori și culori”, ediția a III-a
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1217 ”M_PC”- concurs, ediţia a VI-a
Noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1218 ”Muzica în Oraşul Florilor” Iulie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1219 ”Probleme globale care ne afectează personal”- concurs
Noiembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1220 ”Ştiinţa pentru toţi copiii”, concurs, ediţia a XI-a
Iulie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1221 ”Terra e tot ce avem” - concurs
Aprilie 2013
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timișoara Palatul Copiilor Timişoara
1222 1 Iunie, Sărbătorile copilăriei, ediția a VIII-a
Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1223 Acvaristica, de la hobby la știință
Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1224 Acvariul, ecosistem complex Octombrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1225 Alimentația corectă - rețeta sănătății, ediția a II-a
Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1226 Antidrog, ediția a VIII-a Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1227 Apa, celula vieții Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1228 Apa - izvorul vieţii, ediția a IV-a
Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1229 Ape curate pentru viață și sănătate
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1230 Aritmetica pentru năzdrăvani - concurs, ediţia a VI-a
Iulie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1231 Ateliere “Siguranța pe internet”, ediția a II-a
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1232 Autor pe Wikipedia Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1233 Banatul, paradisul păsărilor Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1234 Biodiversitatea și schimbările globale
Iulie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1235 Biodiversitatea zonelor umede
Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1236 Calculatorul şi proiectele interdisciplinare, ediția V-a
Noiembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1237 Calculatorul - trecut și viitor Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1238 Campania “Alimentație echilibrată pentru o viață sănătoasă”
Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1239 Campania “Vreau să cresc fără violență”
Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1240 Campania “Vreau să cresc sănătos!”
Septembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1241 Campania interșcolară - Să învățăm mai multe despre TBC!
Martie-aprilie 2013 Timișoara
0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1242 Campanie antifumat, ediția a IX-a
Noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1243 Campionatul Școlar Județean de Orientare în Alergare, ediția a II-a
Iulie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1244 Cartierul meu ecologic Noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1245 Chemarea păsărilor Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1246 Clopoțelul sună la Palat Octombrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1247 Clubul micilor ornitologi Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1248 Clubul micilor sanitari Septembrie 2013
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timișoara Palatul Copiilor Timişoara
1249 Concurs “Cel mai bun chimist”, ediția a VIII-a
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1250 Concurs “Comorile pământului”
Martie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1251 Concurs “Magia circului” Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1252 Concurs “Tărâmul poveștilor”
Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1253 Concurs de bloguri tematice “O lume fără războaie”
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1254 Concurs interjudețean de artă plastică “Arlechinul”
Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1255 Concurs Jocuri logice, ediția a III-a
Octombrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1256 Concurs județean “Proiecte de vacanță”
Septembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1257 Concurs județean de programare
Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1258 Concurs online de programare în CPP
Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1259 Concurs transfrontalier “ECO- Matematica”, ediția a IV-a
Semestrul I 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1260 Concurs transfrontalier “Povești-probleme desenate”, ediția a IV-a
Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1261 Construcții montaje electronice-concurs
Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1262 Copaci deosebiți din orașul tău
Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1263 Copiii și natura Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1264 Cum să mă feresc de droguri
Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1265 Cupa “Labirintul”, ediția a VI-a
Iunie 2013 Timișoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1266 Cupa “Micul karatist” Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1267 Cupa “Ziua Europei”, ediția a VII-a
Mai 2013 Timișoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1268 Cupa KA-DO Semestrul I 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1269 Cupa karate SHOTOKAN Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1270 Cupa Micul Orientarist, ediția a V-a
Octombrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1271 De la păsări, la natură Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1272 Deșeuri și gunoaie Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1273 Dialog între generații pentru o viață sănătoasă
Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1274 Dialog între oameni şi animale, ediția a V-a
Octombrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1275 Dreptul la locuire Octombrie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timișoara Palatul Copiilor Timişoara
1276 Ecologia este șansa noastră de a avea un viitor
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1277 Ecopaşi prin pădurile noastre, ediția a V-a
Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1278 Editarea interactivă și simulare circuitelor electronice - atelier demonstrativ
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1279 Educația ECO-ORNITOLOGICĂ
Iulie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1280 Electronica - hobby - concurs
Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1281 Eu am ales să nu fumez Noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1282 Fără discriminare să vorbim despre HIV-SIDA
Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1283 Femeia contemporană, ediția a VI-a
Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1284 Festival național Flori în orașul florilor
Iulie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1285 Festivalul Sărbătorilor de Crăciun
Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1286 Fizica în versuri Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1287 Flori bănăţene Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1288 Flori de cântec românesc Septembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1289 Flori de iarnă bănăţeană Decembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1290 Flori de mărţişor Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1291 For natura, ediția a IX-a Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1292 Fotografii de sărbătoare, ediția a IX-a
Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1293 Fotografii de vacanţă, ediția a VI-a
Iunie-iulie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1294 Idei pentru ReCreaţia Matematică, ediția a VIII-a
Mai-iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1295 Inițiere în robotică - atelier demonstrativ
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1296 Intern@uții de vacanță, ediția a IV-a
August 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1297 Împreună pentru biodiversitatea planetei
Martie-aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1298 Împreună pentru păsări, împreună pentru natură
Octombrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1299 Împreună pentru sport, ediția a III-a
Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1300 Învăț să îmi apăr viața Septembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1301 La mulţi ani copilule!, ediția a VI-a
Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1302 Labirint și jocuri logice, ediția a V-a
Mai-iunie 2013
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timișoara Palatul Copiilor Timişoara
1303 Lecţia de folclor Octombrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1304 Legumele, fructele și vitaminele din viața ta
Septembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1305 Lumea copiilor-expoziţie metaloplastie
Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1306 Maratonul căsuțelor pentru păsărele
Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1307 Marea Neagră, unică în lume
Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1308 Matematica de vacanţă, ediția a IV-a
August 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1309 Matematica de zi cu zi, ediția a IV-a
Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1310 Matematica în spațiul multicultural cultural bănățean
Septembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1311 Matematica și calculatorul, ediția a III-a
Aprilie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1312 Mediul curat, oglinda acțiunilor de voluntariat
Iulie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1313 Memorialul Revoluţiei - expoziţie
Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1314 Montaje de vacanță Iulie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1315 Natura crează şi trăieşte, ediția a V-a
Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1316 Natura în vacanță Septembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1317 Natura, gazdă primitoare, ediția a IV-a
Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1318 Natura - cheia turismului în vestul tării
Iulie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1319 Oamenii și păsările, deopotrivă seminții ale naturii
Noiembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1320 Ocrotim păsările, ocrotim natura
Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1321 Pas cu pas prin lumea păsărilor
Octombrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1322 Pasărea, simbol al vieții Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1323 Pădurea, plămânul verde al orașului
Aprilie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1324 Pământul - casa noastră, ediția a III-a
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1325 Pământul, raiul vieții Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1326 Păpușa Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1327 Păsările de lângă noi, ediția a II-a
Aprilie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1328 Păsările, barometrul biodiversității
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1329 Păsările, indicatori ai schimbărilor climatice
Iunie 2013
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timișoara Palatul Copiilor Timişoara
1330 Păsările, sanitarii pădurilor Aprilie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1331 Pe firul apei, ediția a IV-a Martie-aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1332 Pe urmele trecutului, vorbim despre viitor
Septembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1333 Pictură pe sticlă Martie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1334 Pregătiri de iarnă în lumea vie, ediția a III-a
Noiembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1335 Probleme năzdrăvane, ediția a III-a
Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1336 Profesorul - O personalitate Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1337 Proiectarea circuitelor imprimate - atelier
Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1338 Respirăm prin frunzele pădurii
Aprilie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1339 Rețeta vieții - alimentația sănătoasă
Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1340 Revista cercului de matematică de la Palatul Copiilor Timișoara
Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1341 Rolul păsărilor în păstrarea echilibrului ecologic
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1342 Salvează-mi viața! Acordă primul ajutor de urgență
Noiembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1343 Satchinez - miracolul păsărilor din vestul țării
Iulie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1344 Să descoperim fizica - concurs
Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1345 Să desenăm fizica - concurs Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1346 Să învățăm circulație, ediția a IV-a
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1347 Să ne cunoaştem mai bine cunoscându-ne drepturile
Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1348 Să păstrăm Pământul sănătos
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1349 Să vorbim în locul păsărilor - ediția a III-a
Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1350 Sănătatea mediului, sănătatea noastră
Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1351 Sănătatea nu intră în vacanță!
Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1352 Sănătatea orașului meu, ediția a III-a
Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1353 Simpozion “Calculator și civilizație”
Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1354 Simpozion și concurs “Casa noastră Europa”
Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1355 Simpozion și concurs “Democrația - un concept european”
Semestrul I 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1356 Simpozion și concurs “Violența în școală”
Semestrul I 2013
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timișoara Palatul Copiilor Timişoara
1357 Stop discriminării - Putem crește și învăța împreună
Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1358 Stop tutunului, ediția a VI-a Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1359 Şcoala de vacanţă Freinet - tabără națională
Iulie-august 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1360 Știința pentru juniori Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1361 Talente în devenire Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1362 Timişoara te iubim, ediția a IV-a
August-septembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1363 Toamna frunzelor prin culori Octombrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1364 Tradiţii la români, ediția a VII-a
Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1365 Trilul păsărilor, pulsul parcurilor din Timișoara
Septembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1366 Trofeul Banat, ediția a V-a Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1367 Trofeul Palatelor, ediția a VI-a
Septembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1368 Trofeul Pădurilor, ediția a LXIII-a
Iunie 2013 Timișoara
0,9 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1369 Un nu hotărât drogurilor! Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1370 Universul copiilor, ediția a XI-a
Iunie-iulie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1371 Universul Freinet - concurs național interdisciplinar
Iulie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1372 Utilizarea aparatelor electronice virtuale
Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1373 Verde pentru micul pieton Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1374 Viața ascunsă a păsărilor Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1375 Voluntarul de mâine - prieten cu natura
Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1376 Ziua mondială a apei, ediția a VII-a
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Palatul Copiilor Timişoara
1377 Anuarul Liceului Teoretic Bartók Béla 2013
aprilie-iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Bartók Béla Timişoara
1378 Copiii din euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa şi literatura Europei
Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Bartók Béla Timişoara
1379 Cupa micilor sportivi Aprilie 2013
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1380 Magia crăciunului - spectacol, colinzi şi obiceiuri de crăciun
6 decembrie 2013 Timișoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1381 O altfel de şcoală - vizită de studiu
2-6 aprilie 2013 Timișoara
2,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1382 Pentru tine, mamă - serbare dedicată Lunii primăverii martie
martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1383 Pro memoria - Simpozion regional de istorie dedicat
9 mai 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
sărbătoririi a 135 de ani de la proclamarea independenţei de Stat a României
Timișoara Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1384 Tradiţii si obiceiuri de paşte in suflet de copil
Aprilie 2013 Timișoara
1,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1385 Ziua Naţională a României, Bastion 10 Timisiensis, ediția a III-a, simpozion
Noiembrie 2013 Timișoara
0,8 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1386 Ziua porţilor deschise - zilele liceului
Octombrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1387 1 iunie - Ziua copilului concursuri, întreceri sportive
1 iunie 2013 Timișoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1388 A fost odată în decembrie -proiect dedicat Revoluției din decembrie 1989
Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1389 Copilăria - un basm fără sfârşit
Aprilie-mai 2013
1,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1390 Eroi au fost, eroi sunt încă - eveniment dedicat sărbătoririi zilei armate române
25 octombrie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1391 Împreună pentru natură, ediţia a III-a, Concurs judeţean pe teme ecologice, realizare de proiecte, editarea revistei Pro Natura, Universum
26 martie 2013 Timișoara
6,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1392 Lumină din lumină - concurs de artă fotografică şi picturi cu temă religioasă
16 aprilie 2013 Timișoara
1,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1393 Ziua europei - Concurs Noi şi europa
9 mai 2013
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1394 In memoriam - Simpozion al elevilor Liceului Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara, dedicat domnitorului unirii Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza
24 ianuarie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Vlad Ţepeş" Timișoara
1395 Feriile iernii Decembrie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Făget Liceul Teoretic “Traian Vuia Făget”
1396 În lumea copiilor Trimestrul II 2013 Făget
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Traian Vuia Făget”
1397 Tradiţii şi obiceiuri din zona Făgetului
Octombrie-noiembrie 2013 Făget
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Traian Vuia Făget”
1398 1 Decembrie - Ziua tuturor românilor
Noiembrie 2013 Cheglevici
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1399 1 Iunie - Ziua copilului 1 iunie 2013 Dudeştii Vechi
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1400 24 Mai - Ziua Liceului Sfinţii Kiril şi Metodii
24 mai 2013 Dudeştii Vechi
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1401 9 Mai - Ziua Europei Mai 2013 Dudeştii Vechi
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1402 Acum e toamna, da! Octombrie 2013 Cheglevici
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1403 Circulaţia rutieră pe înţelesul celor mici
5 aprilie 2013 Dudeştii Vechi
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1404 Europa şi noi 9 Mai 2013 Cheglevici
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1405 Interculturalitate multietnică Aprilie 2013 Dudeştii Vechi
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1406 În aşteptarea sărbătorilor de iarnă
Decembrie 2013 Dudeştii Vechi
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii
Vechi 1407 În prag de Paşti Aprilie
2013 Cheglevici
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1408 În spiritul toamnei 15 octombrie 2013 Dudeştii Vechi
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1409 Moş Crăciun, darnic şi bun Decembrie 2013 Cheglevici
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1410 Natura ne iubeşte, să o iubim şi noi
Septembrie 2013 Cheglevici
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1411 Să cunoaştem indicatoarele de circulaţie
Septembrie 2013 Dudeştii Vechi
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1412 Să iubim natura 28 aprilie 2013 Dudeştii Vechi
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1413 Sărbători Pascale Martie 2013 Dudeştii Vechi
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1414 Viaţa are prioritate Mai 2013 Cheglevici
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1415 Ajutăm şi protejăm natura Aprilie 2013 Dudeştii Vechi
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1416 România aşa cum o văd eu 1 Decembrie 2013 Dudeştii Vechi
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1417 Să ne cunoaştem judeţul Aprilie 2013 Dudeştii
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Sfinţii
Vechi Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
1418 La pas prin judeţul Timiş Iunie 2013 Dudeştii Vechi
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Primară ChegleviciŞcoala Gimnazială Dudeştii Vechi
1419 Destinul scriitorului - arc peste timp, ediția a III-a
Mai-Iunie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. TimişLiceul Teoretic “Nikolaus Lenau” Timișoara
1420 Festivalul internațional de teatru pentru tineret în limba germană, ediția a XIV-a
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. TimişLiceul Teoretic “Nikolaus Lenau” Timișoara
1421 Învățând din trecut și prezent, orientați în prezent
Septembrie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. TimişLiceul Teoretic “Nikolaus Lenau” Timișoara
1422 Poduri peste Dunăre Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. TimişLiceul Teoretic “Nikolaus Lenau” Timișoara
1423 Ziua internațională a cadrelor didactice bănățene în limba germană
Octombrie 2013 Timișoara
0,5 C.J. Timiș I.Ș.J. TimişLiceul Teoretic “Nikolaus Lenau” Timișoara
1424 “Europa şi micul ei cetăţean” 15 Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teologic Penticostal “Logos” Timişoara
1425 “Să trăim într-o lume mai curată”
9 mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teologic Penticostal “Logos” Timişoara
1426 Dialoguri interconfesionale -sesiune de comunicări ştiinţifice
Mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teologic Penticostal “Logos” Timişoara
1427 Revista şcolii “Teologos” Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teologic Penticostal “Logos” Timişoara
1428 S.O.S. Pământul - proiect dedicat zilei Pământului
19-23 mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teologic Penticostal “Logos” Timişoara
1429 Simpozion naţional “Clasic Noiembrie 0,3 C.J. Timiș
şi modern în predare’’, ediţia a III-a
2013 Timişoara
I.Ş.J. Timiş Liceul Teologic Penticostal “Logos” Timişoara
1430 Zilele Şcolii ”Logos” Mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teologic Penticostal “Logos” Timişoara
1431 “Adolescenţă, fără lacrimi!” 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Transporturi “Auto“ Timişoara
1432 “Bunele mele maniere” Trimestrul II 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Transporturi “Auto“ Timişoara
1433 “Paşi spre un învăţământ de calitate”, ediţia a VIII-a, sesiune euroregională de comunicări ştiinţifice pentru elevi şi profesori
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Transporturi “Auto“ Timişoara
1434 “Săptămâna educaţiei globale”
Trimestrul IV 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Transporturi “Auto“ Timişoara
1435 “Vechi şi nou în Timişoara” Trimestrul II 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Transporturi “Auto“ Timişoara
1436 “Zilele Liceului Auto” Trimestrul II 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Transporturi “Auto“ Timişoara
1437 “Ziua Pământului” Trimestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Transporturi “Auto“ Timişoara
1438 “Ziua românilor de pretutindeni”
Trimestrul IV 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Transporturi “Auto“ Timişoara
1439 ”Prevenirea violenţei în şcoală”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Transporturi “Auto“ Timişoara
1440 Calitate, nu superficialitate! Noiembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1441 Cariera - un pod pentru viitor
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1442 Cititul ca practică cognitivă şi ca stare emoţională
Decembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1443 De ce iubim România? Clarificarea valorilor naţionale în contextul european actual
Noiembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1444 Democraţia are nevoie de democraţi
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1445 Educaţia pentru pace în fişe Septembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1446 Elevii şi sănătatea orală Iunie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1447 Jurnalul micilor oameni de ştiinţă
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1448 La masa zeilor - mituri şi legende româneşti reflectate în artă
Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1449 Lecţia primei afaceri: fiţi diferiţi!
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1450 Minte sănătoasă în corp sănătos
Mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1451 Moralitatea în spaţiul public Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1452 România prin ochii străinilor Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1453 Slova de foc şi slova faurită Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1454 Timişoara prin ochi de adolescent
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
1455 Alături de Hristos în Săptămâna Patimilor, ediţia a II-a
4 aprilie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Jimbolia
1456 Cupa “Elanii”, ediţia a III-a - Turneu de tenis de masă
26 aprilie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Jimbolia
1457 Cupa “Silviu Nemeş”, editia a V-a - Turneu de Şah OPEN
22 noiembrie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Jimbolia
1458 Cupa Iernii, ediția a VI-a - Turneu de Şah OPEN
20 februarie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Jimbolia
1459 Cupa Mărţişorului, ediţia a VI-a - Turneu de handbal
29 martie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
fete Jimbolia Liceul Tehnologic Jimbolia
1460 Cupa Prieteniei, ediţia a VI-a - Turneu de handbal băieţi
16 februarie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Jimbolia
1461 “Târgul proiectelor educaţionale ale Consiliilor de Elevi din localităţile Jimbolia-Deta-Lugoj-Timişoara”, ediția a II-a
Trimestrul III 2013 Jimbolia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Jimbolia
1462 Cupa toamnei, editia a VII-a Turneu de handbal băieţi
25 octombrie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Jimbolia
1463 Cupa Unirii, editia a VI-a - Turneu de handbal fete
29 noiembrie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Jimbolia
1464 Expo Zoo - “Tărâmul Necuvântătoarelor “, ediţia a IV-a
3 aprilie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Jimbolia
1465 In memoriam Lucian Blaga 16 mai 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Jimbolia
1466 Pieton şi şofer responsabil 31 mai 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Tehnologic Jimbolia
1467 Martie - o floare, orază de soare
Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1468 1 meserie, 1 săptămână, 1 viitor
Semestrul II 2013 Timişoara Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1469 Anuarul cercurilor de scriere creativă
Iulie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1470 Azi mici talente, mâine profesionişti
Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1471 Balul excelenţei “Carmen Sylva”
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic
“Carmen Sylva” Timișoara
1472 Cartea - izvor de înţelepciune
Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1473 Cartea de citire - cartea clasei a V-a A
1 iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1474 Cărticica de iarnă - datini şi tradiţii româneşti
Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1475 Ce faci tu pentru oraşul tău? Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1476 Ce pot face două mâini dibace
Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1477 Centrul de excelenţă la Biologie pentru elevii claselor a X-a
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1478 Concurs judeţean de creativitate “Infogim”
Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1479 Concurs regional de informatică “PedaInfo”
Martie-aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1480 Concursul naţional “Scriitori de azi”
Mai-iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1481 Conexiuni culturale Semestrul II, 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1482 Copilărie, poveste fără sfârşit
Iunie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timișoara Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1483 Crăciunul copiilor creativi Decembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1484 Dascăl ieri - dascăl azi - dascăl mâine
Septembrie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1485 Generaţia de ieri, generaţia de azi, în educaţie
Octombrie-noiembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1486 Icoana din sufletul copilului 30 mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1487 Imaginaţie fără graniţe - atelier de exerciţii creative
Octombrie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1488 Informaticienii de mâine 15 mai 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1489 Joaca de-a meşteşugurile Semestrul I 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1490 Lecturi (in)fidele - concurs de lectură şi interpretare
Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1491 Lecţii tematice interactive cu copii cu disabilităţi
Semestrul I 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1492 Liceul Pegagogic “Carmen Sylva” - trecut şi prezent
Octombrie-noiembrie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1493 Lumea virtuală Aprilie 0,0 C.J. Timiș
2013 Timișoara
I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1494 Mândru sunt de neamul meu
Decembrie 2013 Timișoara
1,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1495 Mărţişorul - tradiţie la români Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1496 Meseria - brăţară de aur Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1497 Micii artişti la marea sărbătoare
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1498 Micii meşteri mari, în prag de sărbătoare
Noiembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1499 Muncă şi răsplată Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1500 O floare pentru mama Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1501 O rază de lumină, o speranţă în suflet
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1502 Olăritul - meşteşug vechi Semestrul I 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1503 Oraşe diferite, şcoli prietene 30 iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1504 Pe urmele Marii Uniri 30 iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1505 Peda Gym - ghid de bune practici. Activităţi şcolare şi extraşcolare
30 iunie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1506 PEDA Olimpic Team Semestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1507 Peda şah Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1508 Peda-Bike Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1509 Pedamath 2013 - concurs şi revista nr. 8
Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1510 Peda-Ping Pong Trimestrul II 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1511 Pedasciences, concurs interdisciplinar de ştiinţe
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1512 Pedatalent Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1513 Primăvara în mii de culori- expoziţie de lucrări plastice
Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1514 Primii paşi în carieră - activitate de promovare a ofertei educaţionale a şcolii
Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva”
Timișoara 1515 Program de pregătire a
elevilor capabili de performanţă în domeniul informaticii
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1516 Să cunoaştem natura Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1517 Să ne cunoaştem capitala 30 iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1518 Sărbătorile pascale trăite de noi, copiii
Aprilie 2013 Timișoara
1,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1519 Simpozionul elevilor “Cultură şi comunicare”
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1520 Simpozionul naţional “Gândind asemenea, vorbim diferit”
Septembrie-octombrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1521 Spune “NU” violenţei Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1522 Sunt mic, dar mă opun violenţei
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1523 Ştii şi câştigi Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1524 Timişoara povesteşte ... Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1525 Tinerii promovează cultura, Concurs de pliante, ediţia a II-a
Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic
“Carmen Sylva” Timișoara
1526 Vă distrăm, comunicăm, limbi străine învăţăm
30 iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1526 Vestigii arhitecturale timişene
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1527 Zilele Liceului Pedagogic “Carmen Sylva”
Octombrie 2013 Timișoara
2,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1528 Ziua mondială a cărţii - 23 aprilie
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara
1529 Artă, speranţă, memorie Trimestrul I, II 2013 Bastionul Maria Theresia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul de Arte Plastice Timișoara
1530 Salonul Liceului de Arte Plastice, ediţia a VIII-a, cu participarea profesorilor de arte vizuale
Trimestrul IV 2013 Galeria UAPT “Helios”
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul de Arte Plastice Timișoara
1531 “8 Martie - Ziua Internaţională a Femeii”
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1532 “Cântecul poeţilor” Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1533 “Europa 2013 şi EU” Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1534 “Interferenţe culturale ca urmare a schimbului de populaţie în Banat - Parada portului popular”
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1535 “Sărbătoarea Crăciunului la români”
Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1536 “Spring day in Europe” Trimestrul II 0,0 C.J. Timiș
2013 Timișoara
I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1537 “Un vis de veacuri împlinit” Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1538 “Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului”
Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1539 “Ziua Mondială a Educaţiei” Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1540 “Ziua Pământului” Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1541 Have some fun on Halloween
31 Octombrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1542 Have some fun on Thanksgiving Day
Noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1543 Paştele - Învierea Domnului Trimestrul II 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1544 Saint Patrick’s Day 17 Martie Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1545 Săptămâna globală de acţiune
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1546 Simpozion “Interdisciplinaritatea”
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1547 The European day of languages
26 Septembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1548 Tinerii şi valorile Aprilie-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grup Școlar “Iulian Drăcea” Timișoara
1549 Concurs regional “Flori pentru Timişoara”, ediţia a V-a
28 mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.P. nr. 14
Timişoara 1550 Excursie de documentare
pe Semenic “Natura şi splendorile ei”
Iunie 2013 Semenic
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.P. nr. 14 Timişoara
1551 Proiect intercultural “Împreună în Europa” nr. 7 - revista grădiniţei
Decembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.P. nr. 14 Timişoara
1552 Proiect interregional “Grădina verde”, ediţia a II-a, editare “culegere de texte vechi şi noi cu mesaje ecologice şi de mediu”
1 martie-15 iulie 2013 Timisoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.P. nr. 14 Timişoara
1553 Simpozion interjudeţean “Mugurii Interculturalităţii”
aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.P. nr. 14 Timişoara
1554 Tradiţii şi obiceiuri “Radost hristovog rodjenja” (Bucuria Naşterii lui IIisus)
20 decembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.P. nr. 14 Timişoara
1555 “În prag de sărbători”, ediţia a IV-a
Decembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 9 “Carla Pelz” Timişoara
1556 “Ziua copiilor” - jocuri şi concursuri sportive, ediţia a V-a
1 iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 9 “Carla Pelz” Timişoara
1557 Concurs - Expoziţie interjudeţean “Flori pentru inima mamei”, ediţia a II-a
15 Martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 5 Lugoj
1558 Concurs - Expoziţie interjudeţean “Magia sărbătorilor pascale”, ediţia a III-a
8 Mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 5 Lugoj
1559 Simpozion interjudeţean - “Natura, minunea care ne înconjoară”, ediţia a IV-a
Octombrie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 5 Lugoj
1560 “Copii frumoşi şi sănătoşi” Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 4 Lugoj
1561 “Educaţie parentală”- metode de disciplinare pozitivă
Mai-iunie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 4 Lugoj
1562 “Mânuţe fermecate în lumea copilăriei”
Mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 4 Lugoj
1563 “Un Nu hotărât violenţei!” Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 4 Lugoj
1564 9 Mai - Ziua Europei Mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1565 Copilăria, o lume minunată Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1566 De dragul tău, mămico! Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1567 Educaţia interculturală Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1568 Emoţii de primăvară Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1569 Îl aşteptăm pe Moş Nicolae Decembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1570 Lumină lină din lumină lină Mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1571 Portul popular - Arc peste timp
Semestrul II 2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1572 Rapsodii de toamnă Octombrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1573 Sfintele Paşti la români Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1574 Toamna în culorile ei Octombrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1575 Tradiţii de iarnă la români! Decembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1576 Ziua României! Noiembrie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timişoara Grădiniţa cu P.P. nr. 22 Timişoara
1577 1 iunie - Ziua bucuriei Semestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1578 1 martie călător Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1579 Bucurii pentru copii - 1 iunie Semestrul I 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1580 Carnavalul toamnei Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1581 Carnavalul toamnei Semestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1582 Cartea - prietena mea Semestrul I 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1583 Cercetaşii naturii Semestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1585 Copiii iubesc şi ocrotesc natura
Semestrul II 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1586 Cuvinte potrivite Semestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1587 De dragul tău mămico Semestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1588 De paşti-soseşte iepuraşul Semestrul I 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1589 De ziua copiilor Semestrul I 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1590 De ziua ta mămică dragă Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1591 E vremea colindelor Semestrul II 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1592 E ziua ta, mămico! Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1593 Impreună pentru fiecare - 1 iunie
Semestrul II 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1594 În aşteparea iepuraşului Semestrul I 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1595 În aşteptarea lui Moş Crăciun
Semestrul II 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1596 În dar de ziua ta Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1597 În desaga lui Moş Crăciun Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1598 În lumea poveştilor Semestrul I 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1599 Magia sărbătorilor Semestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
96,3 1600 Micul european Semestrul I
2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1601 O zi la şcoală Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1602 Parada meseriilor Semestrul I 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1603 Poveşti în jurul bradului Semestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1604 Prietenii naturii Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1605 Să ne cunoaştem tradiţiile Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1606 Soseşte iepuraşul Semestrul I 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1607 Tradiţii de Paşti Semestrul I 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1608 Tradiţii şi obiceiuri de iarnă la români
Semestrul I 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1609 Tradiţii şi obiceiuri de iarnă la români
Semestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1610 Ziua grădiniţei noastre Semestrul I 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1611 Ziua recoltei Semestrul II 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiş Grădinița cu P.P. 38 Timișoara
1612 “Bogăţiile toamnei” Octombrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.S. nr. 1 Timişoara
1613 “Bucuriile iernii” Decembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.S. nr. 1 Timişoara
1614 “Carnavalul poveştilor” Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.S. nr. 1 Timişoara
1615 “Florile - gingaşele primăverii”
Mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.S. nr. 1 Timişoara
1616 “În aşteptarea iepuraşului” Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.S. nr. 1 Timişoara
1617 “În lumea poveştilor” Aprilie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș
Timişoara Grădiniţa cu P.S. nr. 1 Timişoara
1618 “Lumea copiilor” Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.S. nr. 1 Timişoara
1619 “Magia sărbătorilor de iarnă” Decembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.S. nr. 1 Timişoara
1620 “Parada florilor” Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.S. nr. 1 Timişoara
1621 “Simfonia toamnei” Octombrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.S. nr. 1 Timişoara
1622 “Universul copiilor” Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.S. nr. 1 Timişoara
1623 “Vine, vine, iepuraşul!” Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.S. nr. 1 Timişoara
1624 “Carnavalul veseliei” Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1625 “Cântec pentru mama mea!” Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1626 “Coşul iepuraşului - Osterfest - Nyuszilesben”
Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1627 “De ziua ta, mămico!”- “Köszöntelek dallal, köszöntelek verssel“
Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1628 “E vremea colindelor!” Decembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1629 “E ziua ta, copile!” Iunie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1630 “Este timpul Învierii“ Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1631 “Festivalul Toamnei - Herbstfest - Őszfesztivál”
Noiembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1632 “Micii actori - Seară de poveste”
Noiembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1633 “Punţi între sat şi oraş - Adierea primăverii” - “Szeretethíd Tavaszi zsongás”
Aprilie 2013 Tormac
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1634 “Steaua sus răsare - Krippenspiel - Betlehemi csillag”
Decembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1635 “Taina cărţilor” Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1636 “Tradiţii şi obiceiuri - acasă şi peste hotare”
Octombrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 26 Timișoara
1637 1 Decembrie - Sunt mândru românaș!
Decembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1638 Animalele din pădure Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1639 Bogățiile toamnei Septembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1640 Carnavalul florilor Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1641 Ce pot face două mâini dibace
Septembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1642 Copilărie fericită Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1643 Copilărie și veselie, ediția a II-a
Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1644 Copilărie, vis, fericire Iunie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timișoara Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1645 Crăciunul, bucuria copiilor Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1646 Daruri de Crăciun, ediția a II-a
Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1647 Descoperim lumea insectelor
Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1648 Din lumea celor care nu cuvântă
Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1649 Dor de primăvară Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1650 Feerie de iarnă Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1651 Hristos a înviat! Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1652 Hristos a înviat! Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1653 Iată, vin colindători Decembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1654 Iată, vine primăvara! Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1655 În întâmpinarea Iepurașului Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1656 În lumea poveștilor Noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1657 Lumea poveștilor, ediția a II-a
Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1658 Lumina Sfântă a Învierii Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1659 Magie de toamnă Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1660 Meseria - brățară de aur Noiembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1661 Micii europeni Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1662 Miracolul Crăciunului Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1663 Miresme de primăvară Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1664 O lume minunată Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1665 Parada măștilor Septembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1666 Pași pe tărâm de basm Noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1667 Pământul - planeta albastră Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1668 Pământul, planeta noastră Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1669 Poveste de Crăciun Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1670 Prietenul meu necuvântător Octombrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1671 S.O.S. Pământul! Aprilie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Timișoara Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1672 Sărbătoarea recoltei Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1673 Sărbătorile pascale Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1674 Sfântul Nicolae - protectorul copiilor
Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1675 Tărâmul uitat de vreme Noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1676 Tradiții de Paște Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1677 Vine, vine Moș Crăciun Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1678 Ziua Europei Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădinița cu P.P. nr. 20 Timișoara
1679 Competiţia sportivă “Cupa Fabric” 2013, ediția a III-a
Trimestrul III 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială “Rudolf Walther” Timișoara
1680 Cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor culturale
Septembrie-Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 53 Timișoara
1681 Eficienţa proiectelor şi programelor educaţionale în formarea aptitudinilor preşcolarilor
Anul 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 53 Timișoara
1682 Istoria locală Octombrie-decembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 53 Timișoara
1683 Legende româneşti Martie-aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 53 Timișoara
1684 Multiculturalitatea - element al coeziunii sociale în Banat
Mai-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 53
Timișoara 1685 Sărbatori religioase şi
semnificaţia lor Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 53 Timișoara
1686 “Carnavalul Toamnei”, ediţia a IV-a
Noiembrie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1687 “Copii din lumea-ntreagă, hai să dăm mână cu mănă!”
Iunie 2013 Jimbolia
C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1688 “E ziua mamei mele!” Martie 2013 Jimbolia
0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1689 “Festivalul Toamnei”, ediţia a I-a
Noiembrie 2013 Jimbolia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1690 “Iarnă de poveste” Decembrie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1691 “În aşteptarea lui Moş Nicolae!, ediţia a I-a
Decembrie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1692 “În lumea piticilor”, ediţia a I-a
Iunie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1693 “Mărţişorul - vestitorul primăverii”, ediţia a II-a
Martie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1694 “Micii ecologişti” Iunie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1695 “Micii meşteri iscusiţi!” Iunie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1696 “Sărbătorile românilor prilej de bucurie”
Mai-decembrie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1697 “Sărbătorim Paştele!” Mai 2013 Jimbolia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1698 “Sărbătorim ziua Iunie 0,1 C.J. Timiș
internaţională a copiilor”, ediţia a III-a
2013 Jimbolia
I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1699 “Te iubesc, mămică dragă!” Martie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1700 “Ziua Planetei Albastre”, ediţia a I-a
Aprilie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1701 ”De Moş Nicolae!”, ediția a II-a
Decembrie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1702 ”Sfânta sărbătoare a Paştelui- văzută prin ochi de copil”, ediția a III-a
Mai 2013 Jimbolia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1703 ”Vine, vine Moş Crăciun!”, ediția a IV-a
Decembrie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P. P. Jimbolia
1704 Cupa Constantin Pufan la tenis de masa si sah
Aprilie 2013 Timisoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ș.E.I. “Constantin Pufan” Timisoara
1705 “Atelierul fanteziei’ Martie-iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1706 “Bogaţiile toamnei” Octombrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1707 “Bucuriile Crăciunului în culorile iernii”
Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1708 “Cadoul minunat” Noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1709 “Halloween in words and colors”
Octombrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1710 “Împreună luptăm împotriva discriminării”
Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1711 “Lumina Învierii” Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu
Neveanu” Timișoara 1712 “Lumina sfântă în sufletul
meu” Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1713 “Maratonul toleranţei” Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1714 “Miracolul Crăciunului” Decembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1715 “Moş Nicolae, prietenul copiilor”
Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1716 “Odă Primăverii” Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1717 “Parfum de primăvară” Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1718 “Primăvara, sărbătoare a naturii”
Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1719 “Şcoala în cuvinte şi culori” Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1720 “Şi eu exist, sunt ca tine!” Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1721 “Terapia prin artă” Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1722 “Vara e anotimpul vacanţelor”
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1723 Revista şcolară “Împreună” Noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.Ş.E.I. “Paul Popescu Neveanu” Timișoara
1724 1 Iunie - Ziua copilului Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic Electrotimiş Timișoara
1725 Altfel … violenţei și Martie 0,0 C.J. Timiș
drogurilor 2013 Timișoara
I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic Electrotimiş Timișoara
1726 Lumea prin ochii copiilor Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic Electrotimiş Timișoara
1727 Pădurea - aurul verde Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic Electrotimiş Timișoara
1728 Şcoala în culori Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic Electrotimiş Timișoara
1729 Ziua Europei - concurs 9 Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic Electrotimiş Timișoara
1730 Ziua mamei - serbare dedicată Zilei de 8 Martie
8 martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic Electrotimiş Timișoara
1731 Prietenii de pretutindeni Aprilie-decembrie 2012
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic de Vest Timişoara
1732 Tradiţii şi obiceiuri pe meleaguri româneşti
Aprilie-decembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic de Vest Timişoara
1733 2012 - Anul Caragiale Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1734 Adolescenţii - în devenire sau deveniţi părinţi! - workshop
15-16 mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1735 Alchimia şcolară - copiii de cristal
Mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1736 Anuar 30 aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1737 Auto Cad Pro, ediţia a II-a 30 iunie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1738 Brăniştenii - revista Colegiului Tehnic “Valeriu Branişte”
Iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic
“Valeriu Branişte” Lugoj 1739 Catalogul culinar al
bănăţenilor de pretutindeni 20 iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1740 Chimia ocultă Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1741 Clasic şi modern în designul vestimentar
Noiembrie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1742 Consiliul elevilor - vocea ta Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1743 Cultură şi religie în Banat Mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1744 De ziua copilului împreună 30 iunie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1745 Didactica altfel Martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1746 Electronic Workshop Martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1747 Europa la liceu, liceul în Europa
Mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1748 Geometria sacră - floarea vieţii
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1749 Influenţe folclorice în ţinuta de zi cu zi
6 iunie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1750 În numele democraţiei - Ziua Internaţională a Democraţiei
Septembrie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1751 Învăţământul profesional şi tehnic pentru o carieră de succes
30 aprilie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1752 La Franchophonie pour tous 21-23 martie 0,0 C.J. Timiș
2013 Lugoj
I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1753 Latinitatea - liantul unui miliard de oameni
Mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1754 Lugoj, amintiri, versuri, fotografii
Decembrie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1755 Mit şi simbol Iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1756 Moda florilor Martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1757 O zi licean Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1758 Organizarea târgului regional al firmelor de exerciţiu
4-5 aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1759 Pilde de viaţă de prin lume adunate
Octombrie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1760 Pledoarie pentru calitate 30 martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1761 Primăvara înfloresc ideile 1 aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1762 Produse tradiţionale româneşti pe masa de Paşti
4 aprilie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1763 Seminar interliceal - Consiliul elevilor în societate
Iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1764 Simpozion internaţional “Învăţământ tehnic în actualul context educaţional”, ediţia a V-a
30 aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1765 Şi noi suntem buni! Iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic
“Valeriu Branişte” Lugoj 1766 Toleranţa - valoare
europeană în mediul românesc - Ziua Mondială a Toleranţei
Noiembrie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1767 Un mediu mai curat pentru tine
30 aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1768 Unirea poporul a făcut-o! Decembrie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1769 Uşor de croşetat Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1770 Valeriu Branişte - 65 de ani de învăţământ profesional şi tehnic la Lugoj
14-16 martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1771 Violenţa - arma celor slabi Octombrie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1772 Ziua dezvoltării informaţionale şi a tehnicii de calcul
25 octombrie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1773 Ziua Europei - Europa eşti tu
9 mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1774 Ziua Industriei Uşoare 30 iunie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1775 Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor
23 aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1776 Ziua Mondială a Alimentaţiei 16 octombrie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1777 Ziua mondială a telecomunicaţiilor
Iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1778 Ziua mondială a turismului 27 septembrie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj
1779 “Povestea șosetelor Mai-iunie 0,2 C.J. Timiș
vorbitoare” 2013 Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” Timișoara
I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara
1780 “Prin pictură aducem zâmbete”
Mai-iunie 2013 Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara
1781 Istoria Timişoarei în fotografii
Ianuarie-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara Palatul Copiilor Timişoara
1782 Adolescentul în derivă Ianuarie-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
1783 Arhitectura culinară “Frumos și sănătos”
Ianuarie-iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
1784 Atelier de creație - mic mobilier, lucrări artizanat
Ianuarie-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
1785 Cultură și arhitectură “Ion Mincu”
Ianuarie-iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
1786 Educaţia tinerilor prin mobilitate transfrontalieră
Ianuarie-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
1787 Etapele adaptării Ianuarie-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
1788 Meseria “Brățară de aur” Ianuarie-iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
1789 Nebănuitele trepte Ianuarie-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
1790 Săptămâna Colegiului “Ion Mincu”, Sesiune de comunicări Secțiunea Științe
Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
1791 Săptămâna Colegiului “Ion Mai 0,0 C.J. Timiș
Mincu”, Sesiune de comunicări Secțiunea Arhitectură și Construcții
2013 Timișoara
I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
1792 Simpozionul naţional de literatură “Ion Mincu" Timişoara - “George Coşbuc şi satul patriarhal", ediţia a VI-a
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
1793 Trăiește prin simțuri “Sunt ceea ce simt”
Ianuarie-iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
1794 Dreptul meu la sănătate! Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion I.C. Brătianu“ Timişoara
1795 Festivalul de Artă Dramatică Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion I.C. Brătianu“ Timişoara
1796 Imaginaţie şi creativitate într-o Europă a comunicării
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion I.C. Brătianu“ Timişoara
1797 Istorie franceză la Timişoara Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion I.C. Brătianu“ Timişoara
1798 Olimpiada de Biologie Martie-mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion I.C. Brătianu“ Timişoara
1799 Tradiţii pascale ortodoxe în Săptămâna mare
Aprilie-mai 2013 Mănăstirea Şag- Timişeni
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion I.C. Brătianu“ Timişoara
1800 Ziua Europeană a Limbilor Septembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Ion I.C. Brătianu“ Timişoara
1801 Prin non-violență către Antidrog
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Henri Coandă” Timişoara
1802 ”Proverbe în culori, grafitti şi imagini”
Decembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu” Timişoara
1803 Cinematograful de joi Iulie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu”
Timişoara 1804 Cu ochi de copil Noiembrie
2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu” Timişoara
1805 Cupa “Emanuil Ungureanu”, ediţia a VI-a
Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu” Timişoara
1806 Formal şi informal pentru educaţia egalităţii de gen
Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu” Timişoara
1807 Forumul judeţean al profesionalizării internaţionale
Iulie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu” Timişoara
1808 Job club - o oportunitate de cunoaştere şi promovare personală a elevilor
Septembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu” Timişoara
1809 Mâinile tale sunt pentru a proteja, nu pentru a pedepsi
1 octombrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu” Timişoara
1810 Simpozion Internaţional “Educaţia în spirit creativ şi modern”, ediţia a IV-a
11 mai 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu” Timişoara
1811 Târgul de primăvară al firmelor de exerciţiu, ediţia a II-a
Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu” Timişoara
1812 Tinerii şi Europa, ediţia a II-a
07-09 mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu” Timişoara
1813 Concurs interactiv de logică matematică “Doris”
Aprilie 2013 Timisoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Timisoara
1814 Căsuţa verde a prichindelului
Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. TimişColegiul Tehnic “Casa Verde”
Timișoara 1815 Cupa 1 iunie fotbal Martie-aprilie
2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. TimişColegiul Tehnic “Casa Verde” Timișoara
1816 Noi şi mediul Martie-aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. TimişColegiul Tehnic “Casa Verde” Timișoara
1817 “Obiecte vechi din lada bunicilor’’
Iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Azur” Timişoara
1818 ’’Cum ne putem promova obiectivele culturale din zona în care locuim?’’
Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Azur” Timişoara
1819 Competiţie şi performanţă în domeniul chimiei din învăţământul preuniversitar - Concurs chimie “Petru Poni”
27 aprilie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Azur” Timişoara
1820 Conlucrarea interumană în instituţiile publice, ediţia a III-a
Septembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Azur” Timişoara
1821 Editarea revistei on-line a şcolii
Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Azur” Timişoara
1822 Proiectul euroregional ecologic - “Capitale verzi ale Europei”
3-4 aprilie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Azur” Timişoara
1823 Simpozionul Internaţional “Environmental Protection & Ecological Education” Epee* 13, ediţia a VII-a
4-6 iunie 2013 Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Azur” Timişoara
1824 Simpozionul naţional “Calitatea produselor şi serviciilor, calitatea educaţiei, calitatea mediului”, ediţia a V-a
6-13 noiembrie 2013 Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Azur” Timişoara
1825 Timişoara - Oraşul florilor Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Tehnic “Azur” Timişoara
1826 “Concurs festival euroregional - Alma Cornea Ionescu”, ediția a XI-a”
Semestrul I 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1827 ”Arta agilității, ediția a III-a” Noiembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1828 ”Arta ca expresie a cunoaşterii”
Martie-aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1829 ”Artă fără frontiere” Semestrul I 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1830 ”Feerie de iarna” - festival al obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou
Decembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1831 ”Festival de muzică sincretismul artelor”, ediția a V-a”
Semestrul I 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1832 ”Festivalul de artă romantică”
Semestrul I 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1833 ”Festivalul de muzică contemporană”
Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1834 ”Festivalul de tradiții, obiceiuri şi muzică de Crăciun în spațiul euroregional D.K.M.T.”
Semestrul II 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1835 ”Festivalul regional miniatura ca gen muzical”
Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1836 ”Gala muzicii uşoare româneşti”
Trimestrul IV 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu”
Timişoara 1837 ”Muzica - terapie pentru trup
şi suflet” Trimestrul II 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1838 ”Povestea fanteziei în muzică”
Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1839 ”Sunet şi mişcare” Februarie 2013 Timişoara
0,0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1840 ”Universul poveştilor” 5 aprilie - 31 mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1841 Festival concurs “Armonii vocal - instrumentale”
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1842 Festival național “Remember Enescu”, ediția XV
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1843 Festival - concurs internațional de percuție, ediția II
Trimestrul III 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1844 Festivalul concurs “Grai şi cântec din străbuni”, ediţia a VI-a
Trimestrul IV 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1845 Festivalul internaţional de corzi ciupite
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1846 Festivalul national de teatru pentru liceele vocaţionale
Decembrie 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1847 Prezentarea instrumentelor muzicale
Semestrul II 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de
Arte “Ion Vidu” Timişoara
1848 Zilele şcolii muzicale timişorene, ediţia a XII-a
Trimestrul IV 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1849 Ziua profesorilor Colegiului Naţional de Arta “Ion Vidu”
Trimestrul I 2013 Timişoara
3,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National de Arte “Ion Vidu” Timişoara
1850 20 Mai - Ziua Educaţiei Non-Formale
20 Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1851 Ajută-mă să ştiu! Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1852 Alfabetul vesel Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1853 Alpe Adria Martie 2013 Timișoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1854 Banatul, spaţiu creator şi generator de cultură şi istorie universală, ediţia a II-a
Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1855 Biodiversitatea şi stimularea creativităţii eleviilor
Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1856 Bucurii Pascale Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1857 Caleidoscop Timişorean Octombrie-noiembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1858 Cartierul Josefin ieri şi azi Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1859 Călătorie prin muzeele lumii Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1860 Centrul judeţean de Excelenţă la Biologie pentru
Trimestrul II 2013
0,7 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
elevii claselor a XII-a Timișoara Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1861 CNB - Graffiti Art Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1862 Competiţie prin colaborare, sănătate prin mişcare
Mai-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1863 Concurs pe teme ecologice - ECOLOGICA, ediţia a V-a
15 Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1864 Copiii spun nu violenţei Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1865 Cunoaşterea deschide orizonturi - Program de pregătire a elevilor capabili de performanţă
Ianuarie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1866 Cupa GO CNB 2013 Mai-iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1867 Eco-Paparazzi - bune şi rele practici privind mediul înconjurător
29 Septembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1868 ECO-WEB - proiect online de întărire a educaţiei ecologice în şcoală
Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1869 Fii inteligent la matematică Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1870 Gala Roboţeilor timişeni Aprilie-mai 2013 Timișoara
6,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1871 Hrăneşte-te sănătos, în culori
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1872 Imagini timişorene Mai-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1873 Istoria - ca o frumoasă poveste
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1874 Istorie şi mentalitate Octombrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1875 În lumea animalelor Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1876 Jurnalul casei mele, Terra 22-30 Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1877 Lampioanele prieteniei Octombrie-noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1878 Lumina Învierii Domnului - Sfintele Paşti
Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1879 Mens sano in corpore sano Mai-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1880 Minţile luminate discută idei-program de pregătire a elevilor capabili de performanţă în domeniul economic
Ianuarie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1881 Mişcarea înseamnă sănătate
Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1882 Multiculturalitatea şi afirmarea identităţii
Noiembrie-decembrie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1883 O floare pentru fiecare copil Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1884 Obiceiuri de primăvară în Europa Răsăriteană
Martie-aprilie 2013 Timișoara
4,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1885 Ocrotind natura salvăm viaţa pe Terra
Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1886 Olimpiada Naţională de Informatică
Semestrul I 2013 Timișoara
5,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1887 Olimpismul şi dezvoltare Mai-Iunie 0,1 C.J. Timiș
fairplay-ului 2013 Timișoara
I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1888 Parteneri în creaţie şi informare prin revista claselor gimnaziale
30 mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1889 Pământul - Casa noastră Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1890 Program de pregătire a elevilor capabili de performanţă
Ianuarie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1891 Revista şcolară “Ecologica” Ianuarie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1892 Salutări din Timişoara Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1893 Siguranţa copiilor în Lumea Virtuală
Februarie-martie 2013 Timișoara
7,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1894 Ştim să circulăm - concurs Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1895 Tinerii promovează tradiţia-Sărbătoarea Dragobetelui
Ianuarie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1896 Tradiţii, obiceiuri şi meşteşuguri bănăţene
Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1897 Un colţ de rai din Europa Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1898 Videoclipuri educaţionale Medeea 2013
Iunie-iulie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1899 Visând la România Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1900 Voluntar CNB Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional
Bănăţean Timișoara 1901 Zâmbet şi culoare de 1 Iunie Iunie
2013 Timișoara
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1902 Zâmbetul, Jocul şi Veselia îmi colorează copilaria
Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1903 Zece motive pentru care să plantăm copaci
30 Octombrie 2013 Timișoara
1,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1904 Ziua copilului - 1 Iunie Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1905 Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice
25-30 Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1906 Ziua Naţională a României Noiembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1907 Ziua păsărilor Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional Bănăţean Timișoara
1908 “1 Iunie, ziua ta, copile” Iunie 2013 Lugoj
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1909 “Basmul modern” 05-30,05 2013 Lugoj
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1910 “Drag mi-e să colind prin ţară”
Martie-aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1911 “Matematica - o poveste” Mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1912 “Matematicianul junior” Semestrul 2013 Lugoj
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1913 “Mici artişti” Aprilie-mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1914 “Muncim şi dăruim” Martie 0,0 C.J. Timiș
2013 Lugoj
I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1915 “Poveştile cu care am crescut”, ediţia a II-a
Aprilie-mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1916 “Sănătatea, bunul cel de preţ”
Martie-aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1917 “Uniţi în diversitate” Martie-aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1918 “Ziua Europei e şi ziua ta” Mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1919 Amfiteatrul verde Iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1920 Comemorarea holocaustului prin ochii copiilor
Octombrie 2013 Lugoj
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1921 Comorile Lugojului Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1922 Concurs regional “COMpass”
Aprilie-mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1923 Concurs regional “Itinerariul cunoaşterii”
Aprilie-mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1924 Drepturile copilului Aprilie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1925 Eurotrip Haşdeu Aprilie-mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1926 Experienţe europene Iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1927 Festivalul de film al elevilor de la Haşdeu
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia
Hașdeu” Lugoj 1928 Iubim natura, iubim viata Mai
2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1929 Împreună în Europa unită Aprilie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1930 Mediul în care trăiesc Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1931 Origami - arta din hartie Mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1932 Revista şcolară “Iulia” număr aniversar
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1933 Simpozion internaţional “Redimensionarea învăţământului românesc”
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1934 Simpozion Regional “Unitate în diversitate”
Mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1935 S.O.S. Câinii vagabonzi Iunie 2013 Lugoj
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1936 Târgul de Crăciun Decembrie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1937 Vara copilariei mele Mai-iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1938 Zilele Francofoniei Martie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul National “Iulia Hașdeu” Lugoj
1939 “Disciplinarea pozitivă” - Curs de educaţie parentală
Aprilie-mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu” Lugoj
1940 “Drogul, o atitudine la modă sau o cale fără întoarcere?“
Mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu”
Lugoj 1941 Concurs de creaţie şi critic
literară “Aurel Peteanu” Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu” Lugoj
1942 Concursul “Gheorghe Popescu”, ediţia a VIII-a
Octombrie 2013 Lugoj
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu” Lugoj
1943 Cupa Micul pescar, ediţia a IV-a
Mai 2013 Balta de la Bodo
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu” Lugoj
1944 Memorial “Octavian Larionescu“, ediţia a V-a
30 noiembrie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu” Lugoj
1945 Sesiune judeţeană de matematică “Matematica - 2013”, ediţia a IX-a
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu” Lugoj
1946 Urme în suflet - Prevenirea violenţei
Iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu” Lugoj
1947 “5 minute de înţelepciune pe zi!”
Iunie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Economic “F.S. Nitti” Timișoara
1948 “Itinerarul valorilor” (Mari personalităţi în Timişoara -modele în formarea noastră)
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Economic “F.S. Nitti” Timișoara
1949 “Îţi mulţumesc, măicuţa mea!“
Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Economic “F.S. Nitti” Timișoara
1950 “Seniorii F.S. NITII - colegii noştri de ieri şi de astăzi!”
Mai 2013 Timișoara
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Economic “F.S. Nitti” Timișoara
1951 “Spre o carieră de succes”- activitate de promovare a ofertei educaţionale a şcolii
Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Economic “F.S. Nitti” Timișoara
1952 “Târgul de primăvară al Firmelor de exerciţiu”
Mai 2013 Timișoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Economic
“F.S. Nitti” Timișoara 1953 “Ziua Internaţionalǎ a
Poeziei” Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Economic “F.S. Nitti” Timișoara
1954 ”Cupa F,S,NITTI - sănătate prin sport!”, ediţia I
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Economic “F.S. Nitti” Timișoara
1955 ”Mai aproape de Europa’’, ediţia I
Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Colegiul Economic “F.S. Nitti” Timișoara
1956 ”Familia mea iubită”, ediția a IV-a
Mai 2013 Jimbolia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Jimbolia
1957 ”Prietenul meu, calculatorul” - concurs de grafică digitală
Aprilie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Jimbolia
1958 100% Dans, ediția a V-a Mai 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Jimbolia
1959 Cum se face muzica Semestrul I 2013 Jimbolia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Jimbolia
1960 Cupa “JimboDance” Iunie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Jimbolia
1961 De la Hatzfeld la Jimbolia de azi
Aprilie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Jimbolia
1962 Hai să vezi frumusețea locului meu natal!
Iunie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Jimbolia
1963 Iubirea și înțelepciunea mea e jocul
Noiembrie 2013 Jimbolia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Jimbolia
1964 Șezătoare generațiilor, ediția a II-a
Mai 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Jimbolia
1965 Tatăl meu, ediția a VI-a Aprilie 2013 Jimbolia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Jimbolia
1966 Zâmbetul naturii, bucuria copiilor
Trimestrul II 2013 Jimbolia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Jimbolia
1967 ”De ziua ta, națiune!” Decembrie 2013 Buziaș
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1968 1 Iunie, bucuria de a trăi Iunie 2013 Buziaș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1969 Atelier “Sărbătoarea Mărțișoarelor”
Martie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Buziaș Clubul Copiilor Buziaş 1970 Atelier de lucru “Tradiții” Aprilie
2013 Buziaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1971 Children and theatre Octombrie 2013 Buziaș
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1972 Concurs “Micul prezentator” Aprilie 2013 Buziaș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1973 Culorile primăverii Mai 2013 Buziaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1974 Cupa 1 Iunie la fotbal Iunie 2013 Buziaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1975 Cuvinte de adolescent Aprilie 2013 Buziaș
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1976 Festivalul Național de folclor pentru copii “La izvor, la izvorele”
Mai 2013 Buziaș
0,8 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1977 Grai strămoșesc Iunie 2013 Buziaș
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1978 Iarna în viziunea copiilor Decembrie 2013 Buziaș
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1979 Învățarea în contextul educației contemporane
Mai 2013 Buziaș
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1980 My best friend Aprilie 2013 Buziaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1981 Natura, sora mea geamănă Octombrie 2013 Buziaș
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1982 Simpozion “Grădina minunată”
Noiembrie 2013 Buziaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1983 Ziua Europei Mai 2013 Buziaș
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Buziaş
1984 Originalitatea estetică în lumea copilăriei - “Bine ai venit primăvară”
Martie 2013 Recaş
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș C.S.E.I. “Constantin Paunescu" Recaș
1985 Originalitatea estetică în lumea copilăriei “De ziua ta, copile drag!”
Iunie 2013 Recaş
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș C.S.E.I. “Constantin Paunescu" Recaș
1986 “Să legăm prietenii” - de Ziua Europei
Mai 2013 Recaş
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș C.S.E.I. “Constantin
Paunescu" Recaș 1987 “Teorie şi practică în cadrul
serviciilor educaţionale incluzive”, ediţia I
Noiembrie 2013 Recaş
0,5 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș C.S.E.I. “Constantin Paunescu" Recaș
1988 “Ziua mondială a pământului” - între ideal şi realitate
Aprilie 2013 Recaş
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș C.S.E.I. “Constantin Paunescu" Recaș
1989 Ziua internaţională a toleranţei - Convieţuire prin toleranţă în spaţiul public
Noiembrie 2013 Recaş
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș C.S.E.I. “Constantin Paunescu" Recaș
1990 Ziua mondială împotriva exploatării copiilor prin muncă - O şansă la educaţie pentru fiecare
Iunie 2013 Recaş
1,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș C.S.E.I. “Constantin Paunescu" Recaș
1991 Carnavalul “Bucuriei şi Speranţei”
Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.S.E.I. “Speranta" Timișoara
1992 De ziua ta, mămică dragă! Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.S.E.I. “Speranta" Timișoara
1993 În aşteptarea lui Moş Crăciun
Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.S.E.I. “Speranta" Timișoara
1994 Săptămâna dedicată Zilei internaţionale a persoanelor cu handicap
Noiembrie-decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.S.E.I. “Speranta" Timișoara
1995 1 Decembrie - Ziua Unităţii Naţionale
Noiembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Casa Corpului Didactic Timiș
1996 Itinerariile Cunoaşterii, ediţia a III-a
Octombrie 2013 Timişoara, Făget, Româneşti
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Casa Corpului Didactic Timiș
1997 Povestea experienţelor în biblioteca vie
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Casa Corpului Didactic Timiș
1998 Revista Acces Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Casa Corpului Didactic Timiș
1999 Sărbătoarea francofoniei Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Casa Corpului Didactic Timiș
2000 Zilele Patrimoniului Cultural Timişean, ediţia a IV-a
Mai 2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Casa Corpului Didactic Timiș
50,2 2001 Ziua Bibliotecarului Şcolar,
ediţia a II-a Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Casa Corpului Didactic Timiș
2002 Din suflet de copil, ediţia a II-a
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.S.E.I. “D. Ciumăgeanu” Timişoara
2003 Minifestival de cântece şi dansuri interetnice, ediţia a II-a
Mai 2013 Timişoara
0,8 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.S.E.I. “D. Ciumăgeanu” Timişoara
2004 Munca în echipă - Componentă determinantă a performanţei profesionale
Mai 2013 Bazoşu Nou
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.S.E.I. “D. Ciumăgeanu” Timişoara
2005 Uniunea Europeană - de la vis la realitate, ediţia a II-a
Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş C.S.E.I. “D. Ciumăgeanu” Timişoara
2006 Împreună de Paşti Aprilie-mai 2013 Voiteg
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Scoala Gimnazială Voiteg
2007 Campionat de fotbal fete / băieţi
Mai 2013 Tormac
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Tormac
2008 Natura şi poezia - Concurs de recital
Aprilie 2013 Tormac
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Tormac
2009 Să ne cunoaştem frumuseţile ţării! excursie
Aprilie 2013 Tormac- Drobeta-Turnu Severin
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Tormac
2010 Micii Cercetători Aprilie-iunie 2013 Sacoşu Turcesc, Uliuc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Sacoşu Turcesc
2011 Serbare Şcolară de 31 octombrie 0,0 C.J. Timiș
Halloween 2013 Sacoşu Turcesc, Uliuc
I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Sacoşu Turcesc
2012 Turneu al Trupei de Teatru Şcolar “Hot Chili Actors”
Aprilie-iunie 2013 Sacoşu Turcesc, Uliuc
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Sacoşu Turcesc
2013 Ai carte, ai parte Mai 2013 Pişchia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2014 Anotimpurile, ediţia a IV-a Iunie 2013 Pişchia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2015 Balta Murani - paradisul de lângă noi
Noiembrie 2013 Pişchia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2016 Carnavalul ierii decembrie 2013 Murani
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2017 Condeiul fermecat, ediţia I Martie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2018 Copilăria, o lume de basm iunie 2013 Bencecu de Sus
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2019 Crăciunul în spiritul copilăriei
Decembrie 2013 Bencecu de Sus
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2020 Cultură şi civilizaţie românească, Şezătoare populară: La gura sobei
30 iunie 2013 Pişchia
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2021 Datini şi obiceiuri de Crăciun Decembrie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2022 Datini şi obiceiuri de Paşti Mai 2013 Pişchia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2023 Doi pantofi şi o şosetă stau comozi la o şuetă
30 mai 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2024 Eminescu în viaţa noastră 30 iunie 0,1 C.J. Timiș
2013 Pişchia
I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2025 Eminescu, luceafărul poeziei româneşti
30 iunie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2026 Eroii neamului 30 iunie 2013 Murani
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2027 Eroii neamului, eroii noştri 30 iunie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2028 Felicitări de ziua tuturor femeilor
30 martie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2029 Fructe gustoase cu vitamine sănătoase!
30 octombrie 2013 Murani
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2030 Frumoasa şi bogata toamnă Octombrie 2013 Bencecu de Sus
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2031 Ghicim, pregătim, miracolul sănătăţii descoperim
Iunie 2013 Pişchia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2032 Împreună pentru un mediu curat
30 iunie 2013 Pişchia
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2033 Îngerii mediului, ediţia a III-a Aprilie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2034 Luceafărul poeziei româneşti
30 iunie 2013 Bencecu de Sus
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2035 Mărţişor, ediţia a II-a Martie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2036 Micii bănăţeni 30 iunie 2013 Pişchia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2037 Micii meşteri artizani 30 iunie 2013 Murani
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială
Pişchia 2038 Micii prieteni ai naturii Iunie
2013 Bencecu de Jos
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2039 Nimeni nu este singur! 30 martie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2040 O şcoală fără violenţă 16 mai 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2041 Obiceiuri tradiţionale de Paşti
Mai 2013 Pişchia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2042 Parada costumelor ecologice
Iunie 2013 Bencecu de Sus
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2043 Paştele la români Mai 2013 Bencecu de Sus
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2044 Pădurea - fereastră spre lume
Aprilie 2013 Bencecu de Sus
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2045 Pădurea, o bogăţie care trebuie descoperită, ediţia a II-a
Iunie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2046 Prietenia - brăţară de aur 20 iunie 2013 Pişchia
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2047 S.O.S. Natura! Aprilie 2013 Bencecu de Sus
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2048 Sanitarii pricepuţi 20 iunie 2013 Pişchia
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2049 Spune NU drogurilor, spune Da vieţii!
30 aprilie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2050 Suflet deschis, inimă mare Aprilie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2051 Terra, prietena mea, ediţia a Aprilie 0,0 C.J. Timiș
III-a 2013 Pişchia
I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2052 Vine iepuraşul! Mai 2013 Pişchia
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2053 Zestrea bunicii 30 aprilie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2054 Zi de sărbătoare 1 iunie 2013 Pişchia
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Pişchia
2055 “1 Iunie - Ziua copilului” 1 iunie 2013 Ohaba Lungă
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Ohaba Lungă
2056 “Cizmuliţa lui Moş Nicolae” Decembrie 2013 Ohaba Lungă
,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Ohaba Lungă
2057 “Locuim în judeţul Timiş” Aprilie 2013 Ohaba Lungă
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Ohaba Lungă
2058 “Mamei - primăvara-n dar!” 1-8 martie 2013 Ohaba Lungă
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Ohaba Lungă
2059 Alfabetizarea digitală începe la 6 ani
Ianuarie-aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 4 Lugoj
2060 Lumea magică a lecturii Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 4 Lugoj
2061 Matematica pentru juniori Ianuarie-mai 2013 Lugoj
1,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 4 Lugoj
2062 Mirajul iernii Noiembrie-decembrie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 4 Lugoj
2063 Pădurea - izvor de sănătate Martie-aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 4 Lugoj
2064 Sărbătorile primăverii Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr.
4 Lugoj 2065 Târgul de Paşti Aprilie
2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 4 Lugoj
2066 Tradiţii şi obiceiuri bănăţene Ianuarie-iunie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 4 Lugoj
2067 Victor Vlad Delamarina - un tezaur uman viu
Ianuarie-iunie 2013 Lugoj
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială nr. 4 Lugoj
2068 Noi umblăm şi colindăm Decembrie 2013 Curtea
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Curtea
2069 Să ne cunoaştem comuna Noiembrie 2013 Curtea
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Curtea
2070 Să ocrotim Pădurea Aprilie 2013 Curtea
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Curtea
2071 Sănătate, prin sport Mai 2013 Curtea
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Curtea
2072 Săptămâna siguranţei rutiere
Octombrie 2013 Curtea
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Curtea
2073 Ziua Copilăriei şi Prieteniei Iunie 2013 Curtea
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Curtea
2074 Consumăm şi reciclăm Mai 2013 Cenei
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Cenei
2075 O altfel de matematică Noiembrie 2013 Cenei
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Cenei
2076 Satul nostru - Pământul nostru
Mai 2013 Cenei
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Cenei
2077 Să ne păstrăm tradiţiile Decembrie 2013 Cenei
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Cenei
2078 Să petrecem de Hallowen Octombrie 0,1 C.J. Timiș
2013 Cenei
I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Cenei
2079 1 Decembrie - Ziua Unirii Noiembrie 2013 Bucovăţ
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2080 9 Mai - Ziua Europei Mai 2013 Bucovăţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2081 Aterizează Iepuraşul Aprilie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2082 Avem o tradiţie care trebuie cunoscută de preşcolari
Iunie 2013 Bucovăţ
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2083 Bucuriile Iernii Decembrie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2084 ”Carnaval, carnaval, vesel carnaval”, de Halloween
Octombrie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2085 Carnavalul florilor Iulie 2013 Bucovăţ
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2086 Copilărie fericită Iunie 2013 Bucovăţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2087 Crosul toamnei - parcul dendrologic Bazoşu Nou, ediţia I
Septembrie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2088 Cupa micului atlet Iunie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2089 Fii inteligent, Nu fi violent - concurs desene
Aprile 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2090 Hrăniţi-vă sănătos! Mai 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2091 In lumea lui Pitagora - concurs de matematica, ediţia a II-a
Martie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială
Bucovăţ 2092 În lumea poveştilor Iunie
2013 Bucovăţ
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2093 Învăţăm să fim curaţi! Aprilie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2094 Lumea lui Shakespeare Aprilie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2095 Minte sănătoasă în corp sănătos!
Mai 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2096 O floare pentru fiecare copil Mai 2013 Bucovăţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2097 Omul şi mediul înconjurător Aprilie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2098 Poezie versus proză Iunie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2099 Rolul ştiinţelor biologice în dezvoltarea educaţiei generale
Aprilie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2100 Să ne pregătim de şcoală - activitate ecologică în curtea şcolii
Septembrie 2013 Bucovăţ
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2101 Să păstrăm tradiţia Bucovăţului
Iulie 2013 Bucovăţ
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2102 Sănătate de la toate Aprilie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2103 Săptămâna spaţiului cosmic Octombrie 2013 Bucovăţ
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2104 Tradiţii populare la romani Aprilie 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2105 Un gând pentru mama! Martie 0,0 C.J. Timiș
2013 Bucovăţ
I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2106 Vine, vine Moş Crăciun!! Decembrie 2013 Bucovăţ
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2107 Ziua Drapelului Naţional Iunie 2013 Bucovăţ
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2108 Ziua Pământului Mai 2013 Bucovăţ
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Bucovăţ
2109 Atelier : Proiectare şi realizare de corpuri geometrice
Mai 2013 Bacova
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Bacova
2110 Marea Unire Noiembrie 2013 Bacova
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Bacova
2111 Săptămâna prieteniei Aprilie 2013 Bacova
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Bacova
2112 Sport şi sănătate Mai 2013 Bacova
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Bacova
2113 Traseul prieteniei Aprilie 2013 Bacova
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Bacova
2114 Vine iepuraşul! Aprilie 2013 Bacova
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Bacova
2115 Vine Moş Nicolae Decembrie 2013 Bacova
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Bacova
2116 Ziua Europei Mai 2013 Bacova
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială Bacova
2117 Calitate şi prestigiu, ediţia I Mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2118 Campionii cunoaşterii, ediţia a II-a
Mai 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Lugoj Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2119 Călător în ţara mea, ediţia a II-a
Iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2120 Comunicarea altfel, ediţia a VII-a
Noiembrie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2121 Coşul de aur Trimestrul II 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2122 Crăciunul copiilor, ediţia a III-a
Decembrie 2013 Lugoj
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2123 Cupa primăverii - Sportul pentru toţi, ediţia a IV-a
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2124 Festival de teatru pentru copii, ediţia a IV-a
Martie-aprilie 2013 Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu” Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2125 Festival interjudeţean de minibaschet
Trimestrul IV 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2126 Impreună pentru sănătate Trimestrul IV 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2127 Mânuţe hărnicuţe, ediţia I Iunie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2128 Minte sănătoasă în corp sănătos
Trimestrul IV 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu”
Lugoj 2129 Pot fi cool şi civilizat, ediţia a
II-a Mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2130 Pro 6 pedalează Trimestrul III 2013 Lugoj
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2131 Quilling - arta formei şi culorii
Iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2132 Serbările iernii Trimestrul II 2013 Gărâna
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2133 Summer sport camp Trimestrul IV 2013 Dudeştii Noi
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2134 Talentul mă reprezintă, ediţia I
Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2135 Vis de copil, ediţia I Aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2136 Ziua mondială a Apei 2013, ediţia a VIII-a
Martie-aprilie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” Lugoj
2137 Atelierul lui Moş Crăciun Noiembrie- decembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2138 Bastonul alb între lumină şi întuneric
Octombrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2139 Bucătăria interetnică Februarie-iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2140 Cartea - Izvor de cultură Noiembrie 0,6 C.J. Timiș
2013 Timişoara
I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2141 Creativitatea prin ochii copiilor
Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2142 Cu părinţii la şcoală! Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2143 Culorile sufletului Martie-iunie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2144 Cultura bănăţeană prin punctele Braille
Martie- noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2145 Cupa 1 Decembrie 29 Noiembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2146 Cupa 1 Iunie 1 iunie 2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2147 Cupa Iris la şah şi tenis de masă
17 mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2148 Cupa primăverii 26 aprilie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2149 Dar de mărţişor Februarie- aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2150 Diferiţi, dar la fel Februarie-martie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2151 Drogul - capcana fericirii Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2152 Educaţia vs, analfabetism Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2153 ENO - Environmental Online Februarie-noiembrie 2013
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris”
Timişoara Timişoara 2154 Este afacerea mea! Octombrie-
decembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2155 Gândeşte verde Martie-aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2156 Iepuraşii creativi Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2157 Imaginează, crează, împărtăşeşte
Martie-iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2158 Întâlnire în lumea cărţilor Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2159 Joacă şi bucătăreală Martie-iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2160 Literatura în grai bănăţean -moment comemorativ V. V. Delamarina
Mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2161 Lumea satului bănăţean Septembrie-octombrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2162 Lumea virtuală prin iris Februarie-noiembrie 2013 Timişoara
1,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2163 Luna pădurii Martei-aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2164 Mereu împreună Aprilie-iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2165 Monitorizarea apei - factor important al calităţii
Martie-octombrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2166 Natura este şcoala mea Martie-iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2167 Ne jucăm învăţând - Ianuarie-iunie 0,1 C.J. Timiș
învăţăm jucându-ne 2013 Timişoara
I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2168 Nu te supăra, frate! Martie-iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2169 Pacea - o condiţie existenţială
Septembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2170 Pot şi vreau Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2171 Primăvara … început de viaţă
Martie-mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2172 Save our earth! Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2173 Sărbătoarea Paştelui Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2174 Siguranţă pentru fiecare Mai-iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2175 Soare şi culoare pentru elevii nevăzători
Iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2176 Spune Nu discriminării Martie- septembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2177 Suntem vizibili Aprilie- decembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2178 Şi eu pot … Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2179 Şi noi suntem copii Noiembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2180 Şi prin noi natura există Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris”
Timişoara 2181 Timişoara - spaţiu multietnic
şi multicultural Ianuarie- septembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2182 Timişoara - un oraş de poveste
Septembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2183 Toţi suntem la fel Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2184 Tu poţi găti fără să vezi? Ianuarie-iunie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2185 Viaţa între bine şi rău Noiembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2186 Vreau să fiu … mare! Noiembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2187 Ziua Europei Mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2188 Ziua internaţională a educaţiei copiilor nevăzători
Noiembrie 2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2189 Ziua internaţională a Mării Negre
Octombrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2190 Ziua naţională fără tutun - negociere pentru sănătate
Noiembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2191 Ziua Pedagogului Octombrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2192 Ziua Soarelui Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Iris” Timişoara
2193 Ateliere de creaţie Iunie 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Dositei Obradovici” Timişoara
2194 Educaţia nonformală pentru Aprilie 0,0 C.J. Timiș
tinerii din CJE Timiş 2013 Timişoara
I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Dositei Obradovici” Timişoara
2195 Eu aleg să nu fumez Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Dositei Obradovici” Timişoara
2196 Haine mândre bănăţene Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Dositei Obradovici” Timişoara
2197 Învăţământul între tradiţie şi modernitate
Noiembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Dositei Obradovici” Timişoara
2198 Mişcarea contra obezităţii Mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Dositei Obradovici” Timişoara
2199 Parada absolvenţilor de liceu pentru Guinness World Records
Mai 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Dositei Obradovici” Timişoara
2200 Tinere talente Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Dositei Obradovici” Timişoara
2201 Vorba dulce mult aduce, ediţia a III-a
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Dositei Obradovici” Timişoara
2202 Zilele lui Dositei Obradovici şi Ziua Şcolii
Noiembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic “Dositei Obradovici” Timişoara
2203 “Calendarul evenimentelor verzi”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2204 “Ce aş dori să-mi aducă iepuraşul?”
Aprilie-mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2205 “Din lumea celor care desenează”
aprilie 2013 Timişoara
2,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2206 “Din tolba lui Moş Crăciun” Decembrie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2207 “E ziua noastră, copii hai să ne distrăm!”
Iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33
Timişoara 2208 “Iubind natura, te iubeşti pe
tine” Trimestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2209 “Micii voluntari” Iunie 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2210 “Păsărele, floricele - să citim culori în ele!”
2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2211 “Primăvară bine-ai venit!” Trimestrul II 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2212 “Să ne cunoaştem regiunea” Semestrul I 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2213 ”Activităţile extracurriculare - Modalitate eficientă în realizarea parteneriatelor educaţionale”, ediţia a V-a
2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2214 Editarea revistei grădiniţei “Lumea Piticilor” nr. 2
Semestrial 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2215 Editarea unei cărţi cu conţinut matematic
2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2216 Parteneriat Transfrontalier în Educaţie “Prieteni de pretutindeni!”, ediţia a IV-a
2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2217 Proiect de parteneriat “Primul pas în muzeu”
2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2218 Proiect educaţional “Strada, prieten sau duşman?”
2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Grădiniţa cu P.P. nr. 33 Timişoara
2219 “Deşi sunt mic mă antrenez să cresc voinic”
Aprilie 2013 Herneacova Timiş
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.P. 23 Timişoara
2220 “Diversitatea culturală din Banat în activităţile cu preşcolarii”
Mai 2013 Filarmonica Banatul
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.P. 23 Timişoara
2221 “Europa cu şi despre copiii” 9 mai 0,1 C.J. Timiș
2013 Giroc
I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.P. 23 Timişoara
2222 “Joy Sport” 1 Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.P. 23 Timişoara
2223 “Prieteni prin credinţă” - editare broşură pentru comunitatea de români din Vârşeţ
Mai-iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.P. 23 Timişoara
2224 “Veselie, armonie şi mişcare”
1 Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădiniţa cu P.P. 23 Timişoara
2225 Concurs Micul Atlet - Atletism
Mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2226 Crosul Dealul Viilor ediţia a 41-a Atletism
Octombrie 2013 Lugoj
1,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2227 Crosul Toamnei Atletism Octombrie- Noiembrie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2228 Cupa 1 Decembrie - ediţia a V-a Fotbal
1 Decembrie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2229 Cupa 1 iunie - Fotbal 1 iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2230 Cupa 1 iunie - Handbal 1 iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2231 Cupa Banatului - Lupte greco-romane
Mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2232 Cupa Banatului - Lupte libere
Aprilie-mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2233 Cupa C.S.Ş. Lugoj - Fotbal Mai 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2234 Cupa Speranţelor - Fotbal Septembrie 2013 Lugoj
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar
Lugoj 2235 Grand Prix Lugoj 2013 -
Atletism Iunie 2013 Lugoj
1,5 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2236 Memorialul “Aurel Ciosa” - Lupte greco-romane
Octombrie-Noiembrie 2013 Lugoj
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2237 Memorialul “George Luca” - Lupte libere
Octombrie-Noiembrie 2013 Lugoj
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2238 Memorialul Dan Bagiu, ediţia III-a Fotbal
Decembrie 2013 Lugoj
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2239 Turneu Naţional volei pe plajă “Cupa C.S.Ş. Lugoj”
Iunie 2013 Lugoj
0,4 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Sportiv Şcolar Lugoj
2240 “Continue the story” Aprilie-iunie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Lugoj
2241 “G.A. Petculescu” Iulie 2013 Lugoj
1,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Lugoj
2242 “Greieraşul vesel” Mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Lugoj
2243 “Happy Daro” - Tabără de ceramică
Iulie 2013 Lugoj
0,9 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Lugoj
2244 “Înalţarea spirituală prin artă”, ediţia a II-a
Aprilie-mai 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Lugoj
2245 “Muzica Sferelor”, ediţia a IX-a
Iulie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Lugoj
2246 “Summer school” Iunie-iulie 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Lugoj
2247 “Treasure hunting” Noiembrie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Lugoj
2248 Concurs Interjudeţean cu tematică religioasă “Spiritual în contemporaneitate”
Ianuarie-februarie 2013 Lugoj
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Lugoj
2249 Concurs Naţional de soft - “Grigore Moisil”
Mai 2013 Lugoj
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Lugoj
2250 Copilărie, rimt şi culoare” 1 iunie 2013
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş
Lugoj Clubul Copiilor Lugoj 2251 Cupa “Fair-Play”, Turneu de
volei pe nisip, ediţia a V-a Iulie 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Lugoj
2252 Festival de teatru “Just show it”
Mai 2013 Lugoj
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Clubul Copiilor Lugoj
2253 Am plecat să colindăm, pe la case să urăm!
Decembrie 2013 Charlotten-burg
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Primară Charlottenburg
2254 Citim, memorăm, recităm Septembrie 2013 Charlotten-burg
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Primară Charlottenburg
2255 E ziua ta, copile Iunie 2013 Charlotten-burg
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Primară Charlottenburg
2256 E ziua ta, mămica mea! Martie 2013 Charlotten-burg
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Primară Charlottenburg
2257 Învierea Domnului Aprilie 2013 Charlotten-burg
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Primară Charlottenburg
2258 Toamnă harnică şi de roade darnică
Octombrie 2013 Charlotten-burg
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Şcoala Primară Charlottenburg
2259 Concursul școlar interdisciplinar "Științele pământului"
Martie-aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2260 Sesiunea județeană "Știința prieten sau dușman?"
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2261 Olimpiada de Științe pentru juniori
Mai-iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2262 Activități în echipă - Modalități eficiente de dezvoltare a comunicării și relaționării
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2263 ”Campania CJE Antidrog - 2013”, ediția a III-a
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național
„Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2264 Concurs interdisciplinar „Salvaţi planeta albastră!”, ediția a III-a
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2265 "p-day" - Ziua prieteniei dintre matematică și filozofie, ediția a II-a
Martie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2266 Olimpicul la matematică Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2267 Concurs județan de informatică aplicată
Trimestrul II-III 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2268 Concurs "Joc virtual", clasele V-IX
Trimestrul II-III 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2269 Logani pentru viață Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2270 Revista "Foaie de suflet - Loga"
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2271 Concurs de educaţie rutieră: „Micul biciclist”, ediția a III-a
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2272 Leadership în Loga” - Dezvoltarea competențelor de lucru în echipă și leadership ale elevilor
Trimestrul II 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2273 Concurs judetean ”Activităţi educative extraşcolare ale Consiliului Elevilor”, ediția a IV-a
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2274 “Clubul de voluntariat” Trimestrul II 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș
Timișoara Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2275 Proiect interjudeţean „O seară cu muzică folk!”, ediția a III-a
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2276 Ziua Școlii și a patronului său spiritual
Mai 2013 Timișoara
2,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2277 „Fair-play între generaţii”, ediția a III-a
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2278 „Physikshow” Trimestrul II 2013 Timișoara Buziaș, Făget, Giroc, Lugoj, Măguri, Traian Vuia
6,5 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2279 „Festivalul jocurilor sportive”, ediția a VI-a
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2280 Concurs de competențe digitale și Fair Play
Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2281 „Ziua internaţională a toleranţei”, ediția a IV-a
Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2282 TMMate Junior, ediția a IV-a Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2283 Simpozionul internațional "Educația și noile tehnologii IT în euroregiune"
Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2284 Concurs "Think.com", clasele I-VIII
Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național
„Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2285 „Campanie de ocrotire a mediului înconjurător ECO - TIM 2013”, ediția a III-a
Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,4 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2286 Expoziţie de creaţie plastică “Anotimpurile”
Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2287 Concurs internațional Smart Kids, ediția a VII-a
Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,7 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2288 “Mijloacele educaţiei fizice şi sportului - factori favorizanţi pentru o viaţă sănătoasă”
Trimestrul IV 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2289 Concurs euroregional TMMATE, ediția a VIII-a
Decembrie 2013
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
2290 "Prețul sănătății" Aprilie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Tehnic "Regele Ferdinand I" Timișoara
2291 Concurs Județean de informatică "INFOTEH"
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Tehnic "Regele Ferdinand I" Timișoara
2292 "Nouă ne pasă" Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Tehnic "Regele Ferdinand I" Timișoara
2293 40 de ani de educație în spirit multicultural
Mai 2013 Timișoara
0,4 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Tehnic "Regele Ferdinand I" Timișoara
2294 Tradițiile locurilor noastre dragi
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Colegiul Tehnic "Regele Ferdinand I" Timișoara
2295 Exemple de bună practică : “Proiecte şi activităţi
Trimestrul III 2012
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș
educative cultural-sportive ale elevilor din şcolile cartierului Fabric”
Timişoara Colegiul Tehnic "Regele Ferdinand I" Timișoara
2296 “Tinerețe fără droguri - Alege sportul!”
Trimestrul II 2012 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Clubul Sportiv Școlar "Bega" Timișoara
2297 “Fair-play şi toleranţă prin educaţie şi sport”
Trimestrul IV 2012 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Clubul Sportiv Școlar "Bega" Timișoara
2298 “A fi creştin şi a trăi Evanghelia astăzi”
Martie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2299 „Mă joc şi învăţ cu prietenul meu calculatorul” - Concurs de informatică
Aprilie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2300 „Ziua Pământului” Concurs
Aprilie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2301 Toleranţă zero la violenţă
Aprilie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2302 ”Prietenii naturii”
Aprilie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2303 „Spunem da, energiilor regenerabile”
Aprilie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2304 „Călătorie în universul fizicii” Aprilie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2305 „Micul ecologist - Terra, prietena mea”
Aprilie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2306 „Trăind o zi în umbra lor” Aprilie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2307 „Să fim o zi bucătari” Aprilie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2308 „Şahul - sportul minţii” Concurs
Aprilie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu
Nou 2309 „Şcoala altfel - Să ştii mai
multe, să fii mai bun!” Aprilie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2310 „Ziua învierii” Aprilie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2311 ”Uni “Să învăţăm să ocrotim pădurile patriei - excursie la Buziaş”
Mai 2013 Peciu Nou
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2312 „Educaţia rutieră salvează vieţi”
Mai 2013 Peciu Nou
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2313 „Bucuria sărbătorilor pascale”
Mai 2013 Peciu Nou
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2314 „Matematica R-creativă” Mai 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2315 „Păsările, arborii şi ... omenirea”
Mai 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2316 „Sănătate în cămara copilăriei”
Mai 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2317 „Uniţi în diversitate - 9 mai Ziua Europei”
Mai 2013 Peciu Nou
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2318 „Noi şi Europa” Mai 2013 Peciu Nou
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2319 „Mens sana in corpore sano”
Mai 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2320 „Stop violenţei” Mai 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2321 „Paştele la români şi în lume”
Mai 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2322 „Carte frumoasă, cinste cui Mai 0,2 C.J. Timiș
te-a scris” 2013 Peciu Nou
I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2323 „Interculturalitate” Mai 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2324 „Toţi copiii, azi sărbătoresc” Mai 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2325 „Curcubeul copilăriei” Mai 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2326 „Copilăria, o lume fermecată”
Iunie 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2327 „Suntem mici dar mari în fapte”
Iunie 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2328 „Zâmbetul, jocul şi veselia îmi colorează copilăria”
Iunie 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2329 „Copil ca tine sunt şi eu” Iunie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2330 „Copilăria - lume de poveste!”
Iunie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2331 „Lumea copiilor” Iunie 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2332 „Copil ca tine sunt şi eu” Iunie 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2333 „Împreună pentru o Terra verde”
Iunie 2013 Peciu Nou
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2324 „Violenţa nu e o soluţie” Iunie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2325 ”Matematica o poveste fără sfârşit - concurs”
Iunie 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu
Nou 2326 „Animalele planetei” Septembrie
2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2327 „Un copil o floare - o rază de soare”
Septembrie 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2328 „Minunile Banatului - excursie de documentare”
Octombrie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2329 „Bucuriile toamnei” Octombrie 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2340 „Pastel de toamnă” Octombrie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2341 „Convieţuiri în Banat” Octombrie 2013 Peciu Nou
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2342 „Cultura britanică - Halloween”
Octombrie 2013 Peciu Nou
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2343 „Dovedeşte-ţi isteţimea la fizică - concurs”
Noiembrie 2013 Peciu Nou
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2344 „Artă şi imaginaţie - concurs”
Noiembrie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2345 „La porţile folclorului românesc”
Noiembrie 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2346 „1 Decembrie - visul împlinit” Decembrie 2013 Peciu Nou
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2347 „În lumea Sfântului Nicolae” Decembrie 2013 Peciu Nou
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2348 „Crăciunul darul bucuriei” Decembrie 2013 Peciu Nou
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Teoretic Peciu Nou
2349 ''Planeta noastră, căsuţa Mai 0,2 C.J. Timiș
noastră'' 2013 Timişoara
I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2350 ''Ai carte, ai parte'' Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2351 ''Sănătatea din natură'' Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2352 ''Bogăţiile cămării'' Noiembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2353 ''Ne jucăm, jucării confecţionăm''
Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2354 ''Împreună în Banat'' Decembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2355 ''Şi eu sunt ecologist'' Aprilie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2356 ''În Banat, la mine acasă'' Mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2357 ''Oriunde-am fi, suntem la fel, copii''
Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2358 ''Paştele la români'' Mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2359 ''Martie, mărţişor'' Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2360 ''Sanitarii pricepuţi'' Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2361 ''Carte frumoasă, cinste cui te-a scris''
Aprilie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2362 ''Ne jucăm, alergăm, strada atenţi traversăm!''
Octombrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32
Timișoara 2363 ''Sărbătorile iernii la români'' Decembrie
2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2364 ''Românaşi şi româncuţe'' Decembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2365 ''Fantezii de toamnă'' Octombrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2366 ''Tradiţii pascale la români'' Mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2367 ''Împreună cu familia, descopăr tainele artelor''
Octombrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2368 ''Eco-carnaval'' Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2369 ''Concurs de creaţie plastica - Natura, adevărata noastră casă”
Iunie 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2370 ''Să descoperim frumuseţile Banatului''
Iunie 2013 Românești
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2371 Românaşului îi place'' Decembrie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2372 ''Terra ne cere ajutor'' Noiembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2373 ''Astăzi noi suntem brutari'' Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2374 ''Minienciclopedia insectelor'' - broşură
Mai 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2375 ''Zâmbete de primăvară'' Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2376 ''Eco - fashion'' Mai 0,1 C.J. Timiș
2013 Timişoara
I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2377 ''Călătorie în lumea poveştilor''
Iunie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2378 ''Darurile toamnei'' Noiembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2379 ''E ziua ta, copile drag!' Iunie 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2380 ''Prin artă, dăm viaţă Crăciunului''
Decembrie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2381 ''Hai să ne copilărim!'' Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Grădinița cu P.P. nr. 32 Timișoara
2382 Festivalul de Teatru Școlar Thalia
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul Waldorf Timișoara
2383 Festivalul ”Ștefan Pătruț” - Concurs de interpretare a poeziei în grai străbun
Aprilie-mai 2013 Boldur
0,4 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Boldur
2384 Revista de Chimie Chim-max
Mai-noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2385 Vis de toamnă Noiembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2386 Trebuiau să poarte un nume ... Eminescu
Iunie 2013 Timișoara
0,6 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2387 Simboluri pascale Aprilie 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2388 Mărțișorul, simbolul primăverii
Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2389 Why do we have to eat fruit? Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil”
Timișoara 2390 Zâmbet și culoare de 1 iunie Iunie
2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2391 Paștele - bucurie în suflet de copil
Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2392 Ai carte, ai parte Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2393 Gândește Eco! Noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2394 Haideți copii, să cântăm! Noiembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2395 De la proclamarea Independenței României la victoria Coaliției antihitleriste în Europa
August-septembrie 2013 Timișoara
0,6 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2396 Timișoara arc peste timp - De la oraș otoman la Mica Vienă
Iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2397 Books, the heart of knowledge
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2398 Moisil - Tradiţie în excelenţă Iunie 2013 Timișoara
0,6 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2399 Universul lui Einstein Mai 2013 Timișoara
0,5 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2400 Ziua porţilor deschise Martie 2013 Timișoara
1,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
66,4 2401 Sesiunea de comunicări
ştiinţifice Noi Info Mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2402 Promovarea imaginii Liceului Teoretic Grigore Moisil
Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil”
Timișoara 2403 Un zâmbet pe opt roţi, ediţia
a IV-a Mai 2013 Timișoara
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2404 Tendinţe ale sportului liceal - de la necesitate la hobby, ediţia a III-a
Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2405 Cultură - sport - religie, ediţia a III-a
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2406 Susţinere performanţă - Olimpiada
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Liceul „Grigore Moisil” Timișoara
2407 Tainele universului Aprilie 2012 Universitatea de Vest Timişoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2408 Hate of faith - Parteneriat antiviolenţă
Aprilie-mai 2013 Jebel Ciacova
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2409 Unitate în diversitate Mai 2013 Jebel
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2410 Noi suntem români 1 Decembrie 2013 Alba-Iulia
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2411 În Banat, la noi acasă Ianuarie-decembrie 2013 Jebel
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2412 Excursie în Cluj și Alba - Iulia
Mai 2013 Cluj-Napoca Alba-Iulia
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2413 Excursie în Maramureș Septembrie 2013 Oradea
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2414 Excursie tematică în Moldova
Iulie 2013 Bucovina
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2415 Datini și obiceiuri de Crăciun Decembrie 2013 Jebel
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2416 Iubirea aproapelui în sufletul copiilor
Aprilie-mai 2013 Jebel
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2417 Șezătoare religioasă 21 aprilie 2013 Jebel Pădureni Liebling
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2418 Satul românesc - vatră de istorii și tradiții
Octombrie 2013 Jebel
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2419 Cercul de pictură sfântul Andrei
2013 Jebel
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2420 Ziua eroilor și înălțare domnului
Mai-iunie 2013 Jebel
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2421 Revista școlară Isus Hristos 2013 Jebel
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2422 Obiceiuri și tradiții de Crăciun - la grădiniţă
Decemrie 2013 Jebel
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2423 Plaiuri mândre bănățene Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2424 Amenajarea cabinetului de religie
2013 Jebel
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2425 Itinerarii transilvane Aprilie 2013 Alba-Iulia Cluj-Napoca Sibiu
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2426 Revista școlară Copilăria 2013 Jebel
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială ”Martin Șuboni” Jebel
2427 Editarea revistei: „Universul celor mici”
Semestrial 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Grădiniţa P.P.nr.33 Timişoara
2428 Editarea cărţii: „Alfabetul prieteniei”
2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş,
Grădiniţa P.P.nr.33 Timişoara
2429 Expoziţie–concurs de desene: „Feerie de primăvară”
2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Grădiniţa P.P.nr.33 Timişoara
2430 Concurs de desene: „Ţara în culori”
2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Grădiniţa P.P.nr.33 Timişoara
2431 Editarea cărţii: „Iubire pătimaşă”
Semestrul I 2013 Biled
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” Biled
2432 Moment aniversar Mihai Eminescu: „Medalion literar-muzical”
Ianuarie 2013 Ghiroda
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Şcoala Gimnazială Ghiroda
2433 Mărţişor folcloric – spectacol închinat mamei şi primăverii
Martie 2013 Ghiroda
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Şcoala Gimnazială Ghiroda
2434 Împreună pentru natură – proiect ecologic
Aprilie 2013 Ghiroda
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Şcoala Gimnazială Ghiroda
2435 Ziua Europei –concurs cu temetică istorică
Mai 2013 Ghiroda
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Şcoala Gimnazială Ghiroda
2436 Cupa prieteniei – întreceri sportive şi carnaval
Iunie 2013 Ghiroda
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Şcoala Gimnazială Ghiroda
2437 Crosul toamnei Octombrie 2013 Ghiroda
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Şcoala Gimnazială Ghiroda
2438 Iconiţa – concurs de pictură dedicat sărbătorii Crăciunului
Noiembrie 2013 Ghiroda
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Şcoala Gimnazială Ghiroda
2439 Concert de colinde Decembrie 0,1 C.J. Timiş,
2013 Ghiroda
C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Şcoala Gimnazială Ghiroda
2440 Să facem cunoscute personalitățile românești în lume
Trim. II 2013 Variaș
0,1 CJTimiș CCAJT ISJ Timiș Școala gimnazială Variaș
2441 Am dreptul să merg mai departe la școală
Trim. II 2013 Variaș Timișoara
0,1 CJTimiș CCAJT ISJ Timiș Școala gimnazială Variaș
2442 File de Istorie - Castelul Huniazilor
Martie 2013 Pietroasa Castelul Huniazilor
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2443 Viitorul este verde Martie 2013 Pietroasa
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2444 Bisericile de lemn din zona Făgetului - O moștenire culturală unică
Aprilie 2013 Pietroasa
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2445 Stop accidentelor rutiere! Mai 2013 Pietroasa
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2446 Ne îngrijim corect! Mai 2013 Școala Pietroasa
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2447 Lecția de prim ajutor Mai 2013 Școala Poieni
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2448 Geografia practică - Cheile Nerei
Mai 2013 Pietroasa Cheile Nerei
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2449 Să fim copii pentru o zi! Iunie 2013 Pietroasa
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2450 Ziua soarelui Iunie 2013 Fărășești
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2451 Arhitectura în mod practic Octombrie 2013 Timișoara
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială
Pietroasa 2452 Zestrea noastră culturală și
locală Octombrie 2013 Pietroasa
0,3 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2453 Să spunem Stop Violenței! Noiembrie 2013 Pietroasa
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2454 Carnavalul toamnei Noiembrie 2013 Pietroasa
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2455 La mulți ani, România! Decembrie 2013 Pietroasa Alba Iulia
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2456 Voluntariatul ca mod de viață
Decembrie 2013 Pietroasa
0,1 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2457 Nașterea Domnului o lăudăm! -Colinde de Crăciun
Decembrie 2013 Pietroasa
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială Pietroasa
2458 „Lupta pentru independenţă -permanenţă românească”, sesiune naţională de comunicări
Mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2459 „Obiceiuri şi tradiţii la români” - Sesiune naţională de comunicări
Noiembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2460 Concursul naţional interdisciplinar „+/- POEZIE”, etapa judeţeană
Aprilie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2461 Concurs judeţean „Cel mai bun la matematică”
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2462 Concurs judeţean de comunicare si ortografie „Iubesc limba română”
Aprilie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2463 Şcoala - instituţie activă cu şi pentru comunitate”, simpozion judeţean
Octombrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2464 Pe-un picior de primăvară / Hai să ne jucăm pe afară
Aprilie-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2465 Reporter in oraşul meu Aprilie-mai 0,0 C.J. Timiș
2013 Timișoara
I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2466 O lume-i cartea, deci citeşte-o!
Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2467 Poezia primăverii noastre Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2468 1 Iunie - Ziua copiilor Iunie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2469 Magia toamnei Octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2470 Cupa micilor sportivi Mai-iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2471 Calendarul primăverii Aprilie-mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2472 Culorile toamnei Septembrie-octombrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2473 În aşteptarea lui Moş Crăciun
Decembrie 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2474 Colind de suflet Decembrie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2475 Expoziţie concurs - Anotimp şi culoare
15 mai 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2476 Ştiinta şi tehnică pentru juniori, ediţia a VII-a
31 mai 2013 Timișoara
0,2 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2477 Maraton Junior, ediţia a IV-a 10 iunie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiș I.Ș.J. Timiș Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara
2478 “Mediul natural - spaţiu al identităţii locale”, ediţia a IV-a
Trimestrul II 2013 Buziaș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2478 Aleg să fiu sănătos! Trimestrul I 2013 Buziaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2479 Apă curată pentru o viaţă sănătoasă!
Trimestrul I 2013 Buziaș
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2480 Biblioteca şcolară - spaţiu ideal de documentare şi informare-Conferinţă Naţională, ediţia a IV-a
Trimestrul IV 2013 Buziaș
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2481 Căutătorii de eroi - Concurs Trimestrul IV 2013 Buziaș
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2482 Copiii îşi fac auzită vocea - Concurs
Trimestrul II 2013 Buziaș
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2483 Copilăria s-a născut la sat - Concurs de creaţie literară, ediţia a II-a
Trimestrul II 2013 Buziaș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2484 Cornel Bândariu, ediţia a VI-a, Concurs judeţean de matematică
Trimestrul II 2013 Buziaș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2485 Eroii cărţilor citite - Ziua internaţională a cărţii, Concurs de desene
2 aprilie 2013 Buziaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2486 Isus se naşte pentru toţi!, ediţia a VII-a
Trimestrul IV 2013 Buziaș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2487 Iubind natura, salvăm viitorul!, ediţia a III-a
Trimestrul II 2013 Buziaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2488 Pământul văzut prin ochi de copil!, ediţia a V-a
Trimestrul II 2013 Buziaș
0,3 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2489 Toţi diferiţi, toţi egali, toţi împreună!, ediţia a V-a
Trimestrul I 2013 Buziaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2490 Violenţa şcolară şi educaţia interculturală, ediţia a IV-a
Trimestrul IV 2013 Buziaș
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2491 Ziua educaţiei nonformale Trimestrul III 2013 Buziaș
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Liceul Teoretic Buziaș
2492 ”Știință, educație, sănătate” - schimb de experiență rural-urban
Trimestrul III 2013 Moravița, Deta, Uivar, Vrșeț
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Gimnazială Moravița
2493 Roadele toamnei Octombrie 2013 Covaci
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2494 Prevenirea violenței în școală
Noiembrie 2013 Covaci
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2495 Hora Unirii Noiembrie-decembrie 2013 Covaci
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2496 Am plecat să colindăm Decembrie 2013 Covaci
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2497 Vine Moș Nicolae! Decembrie 2013 Covaci
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2498 Omagiu lui Eminescu Semestrul I 2013 Covaci
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2499 Mamă - Te iubesc! Semestrul I 2013 Covaci
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2500 Luna plantării arborilor 15 martie-15 aprilie 2013 Covaci
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2501 22 aprilie - Ziua pământului Aprilie 2013 Covaci
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2502 Paștele - lumină din lumină Aprilie 2013 Covaci
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2503 9 mai - Ziua Europei Mai 2013 Covaci
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2504 Eroii neamului Mai 2013 Covaci
0,1 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2505 Haideți copii, să cântăm! Mai-iunie 2013 Covaci
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2506 26 iunie - Ziua drapelului! Iunie 2013 Covaci
0,2 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2507 Carte frumoasă - cinste cui te-a scris
Iunie 2013 Covaci
0,0 C.J. Timiș I.Ş.J. Timiş Școala Primară Covaci
2508 Concurs interdisciplinar „Artimsport”
Trimestrul IV 2013 Timişoara
0,4 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2509 „Diferiţi, dar egali”, ediția a V-a
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş C.J.R.A.E. Timiş
2510 „Respectul faţă de propria persoană începe cu promovarea unui stil de viaţă sănătos !”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş D.S.P. Timiş
2511 „Cu viaţa mea apăr viaţa !” Trimestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş I.S.U. Banat Timiş
2512 Concurs judeţean „Prietenii pompierilor”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,5 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş I.S.U. Banat Timiş
2513 ”Banatul în context multietnic”
Trimestrul IV 2013 Timiş
0,5 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş C.J.E. Timiş
2514 ”Stop violenţei în mediul şcolar”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş I.P.J. Timiş C.J.E. Timiş C.J.R.A.E. Timiş
2515 ”Educaţie rutieră - educaţie pentru viaţă”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş C.J.E. Timiş I.P.J. Timiş
2516 ”TIMISIENSIS - 2012”
Trimestrul III 2013 Timişoara
0,2 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2517 ”Vacanță în siguranță” Trimestrul III 2013 Timişoara
0,9 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş I.P.J. Timiş C.J.E. Timiş C.J.R.A.E. Timiş
2518 ”Consiliul Școlar al Elevilor - factor determinant în sprijinul activităților educative derulate prin tineri pentru tineri”
Trimestrul III 2013 Timişoara
0,2 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş C.J.E. Timiş
2519 ”Sărbători de iarnă prin muzică şi culoare”
Trimestrul IV 2013 Timişoara
0,8 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2520 „Săptămâna siguranţei rutiere”
Trimestrul IV 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş I.P.J. Timiş
2521 „Folk şi poezie fără vârstă” Trimestrul IV 2013 Timişoara
0,3 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş C.J.E. Timiş
2522 Campanie de informare sanitar-ecologică „Învăţ să-mi apăr sănătatea”
Trimestrul IV 2013 Timişoara
0,5 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2523 „Concurs naţional de proiecte de mediu”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,5 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2524 Concurs judeţean de educaţie pentru sănătate „Sanitarii pricepuţi”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,5 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş Crucea Roşie Timiş
2525 „Seara liceului meu” Trimestrul II 2013 Timişoara
0,3 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş C.R.P.E.C. Antidrog Timişoara
2526 „Educația, arta și sportul - împotriva violenței și drogurilor 2013”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,3 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş C.R.P.E.C. Antidrog Timişoara
2527 Concurs naţional de Trimestrul II 0,3 C.J.Timiş
proiecte pentru Consilile Elevilor „Parteneriat educaţional, Prezent şi Perspective”
2013 Timişoara
I.Ş.J. Timiş C.J.E. Timiş
2528 Concurs naţional pe teme de protecţia consumatorilor „Alege! Este dreptul tău”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,2 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor
2529 „Dezvoltarea cluburilor DEBATE din licee prin voluntari CJE”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,3 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş C.J.E. Timiş
2530 „Imagini timişorene - 2013” Trimestrul III 2013 Timişoara
0,3 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2531 „O regiune - un consiliu unit” Trimestrul III 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş C.J.E. Timiş
2532 Proiect cultural interjudeţean „România văzută altfel”
Trimestrul III 2013 Timişoara,
0,3 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş C.J.E. Timiş
2533 „Concurs de reviste şcolare” Trimestrul II 2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2534 Olimpiada Națională de limbă, comunicare și literatură română, faza județeană
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2535 Tabăra de limba franceză Iunie-iulie 2013 Poieni Strâmbu
0,5 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2536 Olimpiada de limbi romanice, faza judeţeană
Sem.I 2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2537 „Concursurile francofoniei” Sem.I 2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2538 Concurs județean al Centrelor de Excelență de matematică pentru clasa a IV-a
Semestrul I 2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2539 Concurs județean al Centrelor de Excelență de matematică pentru clasele V-VIII
Semestrul I 2013 Timişoara
0,6 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2540 Concurs județean al Centrelor de Excelență de matematică pentru colegiile tehnice
Semestrul I 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2541 Concurs județean al Centrelor de Excelență de matematică pentru liceele teoretice
Semestrul I 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2542 Concurs județean de matematică pentru clasele V-VIII, Olimpiada Județeană
Semestrul I 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2543 Concurs județean de matematică pentru clasele IX-XII, profil matematică, Olimpiada Județeană
Semestrul I 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2544 Concurs județean de matematică pentru clasele IX-XII, profil tehnologic, Olimpiada Județeană
Semestrul I 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2545 Tabăra ”Matematica împreună”
Semestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2546 Concurs internațional de matematică pentru clasele III-IV, TMMATE Internațional
Semestrul I 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2547 Concurs internațional de matematică pentru gimnaziu, TMMATE Internațional
Semestrul I 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2548 Concurs internațional de matematică pentru clasele IX-XII, profil MI, TMMATE Internațional
Semestrul I 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2549 Concurs internațional de matematică pentru clasele IX-XII, profil tehnologic, TMMATE Internațional
Semestrul I 2013 Timişoara
0,3 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2550 „Săptămâna Campionilor” Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş D.J.T.S. Timiş
2551 Concert caritabil
Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş D.J.T.S. Timiş
2552 English made fun Trimestrul II 2013 Timişoara
5,0 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2553 „Speaking contest” - Timișoara
aprilie 2013 Timişoara
7,0 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2554 Proiect județean :„Ziua economistului - pentru specialiști, dascăli și elevi”
Trimestrul IV 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş
2555 „Noi ducem mai departe renumele vostru”
Trimestrul IV 2013 Timişoara
0,9 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş D.J.T.S. Timiş
2556 „Acțiuni pentru motivarea elevilor spre marea performanță” - Olimpiada Națională de Informatică
30 martie-6 aprilie 2013 Timişoara
50,0 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş D.J.T.S. Timiş
2557 Olimpiada Locală de Informatică
Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş D.J.T.S. Timiş
2558 Olimpiada Județeană de Informatică
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş D.J.T.S. Timiş
2559 “Concursul Național de Istoria și Tradițiile Romilor”, faza locală Lugoj
Martie 2013 Măguri Lugoj
1,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2560 “Concursul Național de Istoria si Traditiile Romilor”, faza locală Timișoara
Martie 2013 Timișoara
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2561 “Olimpiada de limba romani”, faza locală Lugoj
Martie 2013 Maguri Lugoj
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2562 “Olimpiada de limba romani”, faza locală Timișoara
Martie 2013 Timisoara
0,3 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2563 “Concursul Național de Istoria și Tradițiile Romilor”, faza județeană
Aprilie 2013 Măguri Lugoj
0,3 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2564 “Olimpiada de limba romani”, faza județeană
Aprilie 2013 Măguri Lugoj
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2565 “Concursul National Diversitatea”, faza județeană
Mai 2013 TimiȘoara
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2566 “Ziua internațională a rromilor”
Aprilie 2013 Județul Timiș
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2567 “21 Martie - Ziua internaţională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale”
Martie 2013 Măguri, Timișoara, Lugoj, Checea, Sacoșul Turcesc, Banloc, Dudeștii Noi
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2568 “7 aprilie - Ziua Alfabetului Rom”
Aprilie 2013 Măguri, Timișoara, Lugoj, Checea, Sacoșul Turcesc, Banloc, Dudeștii Noi
0,2 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2569 “20 aprilie 2004 - Ziua Nesegregării şi
Aprilie 2013
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
Nediscriminării în Învăţământ”
Măguri, Timișoara, Lugoj, Checea, Sacoșul Turcesc, Banloc, Dudeștii Noi
2570 “26 septembrie - Ziua Limbilor Europei”
Septembrie 2013 Măguri, Timișoara, Lugoj, Checea, Sacosul Turcesc, Banloc, Dudeștii Noi
0,2 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2571 “9 octombrie - Ziua Holocaustului”
Octombrie 2013 Măguri, Timișoara, Lugoj, Checea, Sacoșul Turcesc, Banloc, Dudeștii Noi
0,2 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2572 “16 noiembrie - Ziua Toleranţei şi a Diversităţii”
Noiembrie 2013 Măguri, Timișoara, Lugoj, Checea, Sacoșul Turcesc, Banloc, Dudeștii Noi, Igriș, Comloșu Mare, Satchinez
0,2 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2573 “18 decembrie - Ziua Minorităţilor din România”
Decembrie 2013 Măguri, Timișoara, Lugoj, Checea, Sacoșul Turcesc, Banloc,
0,2 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
Dudeștii Noi, Igriș, Comlosu Mare, Satchinez
2574 „Drumul spre excelenţă” Iunie 2013 Timişoara
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Şcoala cu clasele I-VIII nr.2 Timişoara
2575 Micul european Mai 2013 Timişoara
0,1 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Liceul „Grigore Moisil” Timişoara
2576 Programul Național “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”
Trimestrul II 2013 Timișoara
0,2 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş
2577 “Tabăra de voluntariat al Consiliului Elevilor”
Trimestrul III 2013 Timișoara Chevereșu-Mare
0,0 C.J. Timiş I.Ş.J. Timiş D.J.T.S. Timiş
2578 Campanie de informare cu tematica educației rutiere „Stop accidente!”
Trimestrul II 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş I.P.J. Timiș
2579 Să încercăm împreună să fim mai buni și înțelegători
octombrie 2013 Variaș
0,1 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş I.P.J. Timiș Școal Gimnazială Variaș
2580 Siguranța copiilor în lumea virtuală
Trim. I 2013
0,6 C.J.Timiş I.Ş.J. Timiş I.P.J. Timiș Colegiul Național Bănățean
2581 „Aproape de noi” Martie – noiembrie 2013 Timişoara
1,08 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Liceul de Arte Plastice Timişoara
2582 5 Iunie – Ziua Mondială a Mediului
Iunie 2013 Dudeştii Vechi
0,3 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Liceul Teoretic „Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
2583 „Roadele toamnei!” Octombrie 2013 Dudeştii Vechi
0,1 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Liceul Teoretic „Sfinţii Kiril şi Metodii”
Dudeştii Vechi 2584 Moş Crăciun iubeşte toţi
copiii! Decembrie 2013 Dudeştii Vechi
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Liceul Teoretic „Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
2585 Şi noi îl aşteptăm pe Iepuraş!
Aprilie 2013 Dudeştii Vechi
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Liceul Teoretic „Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
2586 „1 Iunie, bucuria copiilor” Iunie 2013 Dudeştii Vechi
0,2 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Liceul Teoretic „Sfinţii Kiril şi Metodii” Dudeştii Vechi
2587 „Datini şi obiceiuri de Paşti” – eveniment religios
Aprilie – mai 2013 Jebel
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Şcoala cu clasele I-VIII „Martin Şuboni” Jebel
2588 „Ceaiul dansant!” Octombrie 2013 Timişoara
0,5 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş, Grădiniţa P.P. nr. 32 Timişoara
2589 Conferința Națională de Geografie
Aprilie 2013 Timișoara
0,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş,
2590 Olimpiada națională de limba rusă
aprilie 2013 Timișoara
10,0 C.J. Timiş, C.C.A.J. Timiş, I.Ş.J. Timiş
101,38 Total
CAPITOL TV
494 2590
TOTAL TV PROPUS DE DCI- mii lei
494 2590
TOTAL TV ALOCAT – mii lei
494
- Manifestările din Capitolul TV se vor desfășura prin CCAJTimiș. T VI - MANIFESTĂRI SPORTIVE REALIZATE DE CONSILIILE LOCALE, ONG – URI ȘI ALTE INSTITUȚII ȘI ASOCIAȚII SPORTIVE ÎN COLABORARE CU C.J.TIMIŞ PRIN ,,AGENDA CULTURAL - SPORTIVĂ ŞI DE TINERET’’ FINANŢATĂ DIN BUGETUL C.J.TIMIŞ PE ANUL 2013
Nr. Crt
Denumirea manifestării cultural-sportive
Perioada-locul desfăşurării manifestării
Suma aprobată mii lei
Organizatori
1.
Cupa C.S.S. Bega la canotaj Martie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. C.S.Ş. Bega Timişoara
2.
Cupa Primăverii tir-talere Martie-aprilie 2013 Timişoara
4,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T C.S. M. Timisoara
3.
Concurs Micul Kaiacist Martie-aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T
4.
Campionatul National de Canotaj
Martie-aprilie 2013 Timişoara
10,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T
5.
Cupa „Memorialul Revolutiei” 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T
6.
Micuţul Handbalist-handbal copii
Trim. II 2013 Timişoara
1,2 C.J.Timiş D.J.S.T Timiş C.C.A.J.T AJ Handbal
7.
Cupa de primavara la tenis de câmp
Aprilie -Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSM Timişoara
8.
Cupa Primaverii -cros Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T AJ Atletism
9.
Cupa Primăverii-badminton Aprilie-Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T C.S. M. Timişoara
10.
Cupa Arena Aqua Sport Inot
Aprilie-Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş
11.
Cupa Sportim Dance – concurs national dans sportiv
Aprilie 2013 Timişoara
4,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CS Sportim Dance
12.
Memorial Doina Cojocaru – handbal şcolar
Trim. II 2013 Timişoara
1,0 C.J. Timiş D.J.S.T. Timiş Şc. Gen. 7 Timişoara C.C.A.J.T
13.
Cupa Eroii Neamului – minifotbal
Trim II 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T
14.
Cupa Banatului turneu internaţional juniori- baschet
Aprilie - Mai 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSŞ Bega
15.
Crosul Primăverii Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSM Timişoara
16.
Cupa Banatul, turneu internaţional junioare baschet
Aprilie - Mai 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
17.
Cupa C.J.Timiş- hipism Aprilie-Mai 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T Şc de echitaţie Laurenţiu Covaci
18.
Campionatul de Automobilism si Karting Timiş 2013
2013 Timişoara Deta Jimbolia Surduc Buziaş Sânicolau Mare Comloşul Mare
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T Comisia Judeţeană de Automobilism si Karting Timiş A.C.R. Timiş
19.
Cupa “Walter – 9 mai Schmidt”- GO
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T Asociaţia Clubul Sportiv de Go “Walter Schmidt”-Timişoara
20.
Cupa Primăverii la Haltere Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T C.S. de Haltere Electromotor
21.
Cupa Primăverii la triatlon Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş
22.
Regata de canotaj - SPERANŢA Timişoara
Aprilie 2013 Timişoara
0,0 C. J. Timiş C. S. Universitatea Timişoara Consiliul Local Timişoara CCAJ Timiş D.J.S.T. Timiş
23.
Cupa CSM Timişoara-lupte-editia XV-a
Aprilie –mai 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSM Timisoara
24.
Cupa CSS la Kaiac Canoe Aprilie –mai 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
Cupa Do Stil Aprilie –mai 0,0 C.J.Timiş
25. Inot 2013 Timişoara
D.J.S.T. Timiş
26.
Cupa Timisoara – gimnastica ritmica
Trim. II 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSS 1 Timisoara
27.
Cupa Baby Sport Aprilie –mai 2013 Giulvaz Gottlob Parta Mosnita Noua Timisoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
28.
Memorialul Pius Brânzeu- Şah Ediţia a XII-a
Timişoara Mai 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. A.J. Şah Timiş Institutul de Medicină “Victor Babeş”
29.
Cupa juniorul -tenis Mai-iunie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. ST Sport Tenis
30
Cupa 1 Mai la Fotbal 1 Mai 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
31
Cupa Antidrog 2012
Mai 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CRPECA Timis
32.
Crosul Tineretului Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
33.
Cupa “Toţi diferiţi, toţi egali”, tenis de masă, atletism- competiţie pt. Persoanele cu handicap
2013 Lugoj
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. AHL Timiş CSHF Lugoj Maraton 93 Lugoj
34.
Cupa de primăvară–hipism Mai –iunie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. Şc de echitaţie Laurenţiu Covaci
35.
Iarcuri Cornesti Trophy - ciclism August 2013 Cornesti
1,1 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
36.
Actiune Euroregională – Educaţie, Sănătate, Sport în Universitate
2013 Timişoara
1,1 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. U.S.A.M.V.B. Timişoara
Turneu internaţional de tenis in Trim.II- Trim.III- 0,0 C.J.Timiş
37. cadrul “Ţiriac Trophy” 2013 Timişoara
D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. ClubTivoly
38.
Concurs de gimnastica- Cupa DKMT
Trim.IV-2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSS Timisoara
39.
Cupa Timişoara- Kaiac – canoie
Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
40.
Cupa “Banatului”- Canotaj Mai 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSM Timişoara
41.
Cupa Primăverii- Judo Mai 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
43.
Cupa “Banatul”- lupte greco- romane
Trim II 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
44.
Magnum Open Championship- Cupa mondiala la Dans Sportiv
2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş* D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. F.R. Dans Sportiv C.S. Magnum VRD
45.
Cupa “ Pădurea Verde”- orientare sportivă
Mai 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
46.
Memorialul “Cornel Balita”- gimnastică artistică
Mai 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
47.
Maraton in fotoliu rulant-competiţie pentru persoana cu handicap
Trim III 2013 Lugoj
2,1 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. AHL Timiş CSHF Lugoj Maraton 93 Lugoj
48.
Cupa Banatului- Inot Mai- Iunie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
49.
Zilele sportului pentru toţi 2013 mai - iulie Coşteiu, Şag,Pietroasa, Brestovaţ,Niţchidorf, Curtea Ghiroda,Pesac, Tomeşti,Bethausen, Gottlob,Jimbolia, Checea,Fârdea, Foeni,Denta,
15,0 CJT, CCAJT, Consilii Locale (21 x 2,5)
Dumbrava,Ghizela, Mănăştiur,Otelec, Traian Vuia, Giera
50.
Cupa 1 iunie –„Rugby Tag” Iunie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T C.S.S Bega Timişoara
51.
Cupa 1 iunie la triatlon Iunie 2013 Timişoara
0,8 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T
52.
Cupa Timisoara-badminton Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T C.S.M Timişoara
53.
Cupa Prietenia – cupa surzilor Iunie 2013 Timişoara
1,6 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CS Tacerea
54.
Memorial „Adrian Colţiş” Mai – Iunie 2013 Iecea Mare
2,0 C.J. Timis D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T C.L. Iecea Mare
55.
Turneu-tenis copii Iunie 2013 Timişoara
0,6 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. ST Sport Tenis
56.
Grand Prix Atletism 1 iunie Lugoj 2013
0,9 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSS Lugoj
57.
Cupa satelor şah 2013 Timiş 2,7 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
58.
Cupa 1 Iunie- handbal Sacalaz Mai- Iunie 2013
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. A.S. Politehnica
59.
Cupa 1 Iunie Volei
Iunie 2013 Timişoara
0,5 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSS Bega
60.
Saptămâna Olimpica- Timiş 2013
Iunie 2013 Tomnatic, Ciacova, Bethausen, Boldur, Denta, Fârdea, Curtea, Ghiroda, Margina, Costeiu,
15,6 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. 27 consilii locale
Moşniţa Noua, Niţchidorf, Dumbrava, Gottlob, Pişchia, Tomeşti, Traian Vuia, Valcani, Giarmata, Mănăştiur, Pietroasa, Brestovăț, Belinț, Livezile, Liebling, Foeni, Otelec, Giera
61.
Cupa 1 Iunie- minifotbal 1 Iunie 2013 Timişoara
0,6 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. A.S. Hajduk Vlaşka Mala
62.
Cupa 1 Iunie la Triatlon 1 Iunie 2013 Timişoara
0,6 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
63.
Cupa 1 Iunie la Kaiac- Canoe 1 Iunie 2013 Timişoara
0,4 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
64.
Cupa 1 iunie şah Iunie 2013 Dumbrăviţa
0,7 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. AJ Şah CS Dumbrăviţa
65.
Cupa 1 iunie la Ghiroda la mai multe discipline
Iunie 2013 Ghiroda
0,8 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CL Ghiroda
66.
Crosul “Zilei Mondiale a Sănătăţii”
Iunie 2013 Timişoara
0,6 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
67.
Cupa Antidrog Iunie 2013
0,6 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
68.
Concurs de inot “Sportul ptr. Toţi”
Iunie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
69.
Cupa Banatului- lupte libere mai -Iunie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
70.
Cupa CJ Timiş la Talere-ediţia a VIII-a
Iunie 2013 Timişoara
2,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSM Timişoara
71.
Cupa Banatului la canotaj Iunie 2013 Timişoara
1,2 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş
C.C.A.J.T. CSM Timişoara
72.
Cupa “Barajului Coştei” la pescuit
Iunie- Iulie 2013 Coştei
1,2 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. C.L. Coştei
73.
Concurs Micul Kaiacist Iunie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
74.
Cupa Lacurilor Timişene, ed. a VIII-a inclusiv editarea lucrării:,,Atelierul micului pescar”
Iunie- Septembrie 2013 Boldur, Ghiroda, Mănăştur, Niţchidorf, Pişchia, Liebling, Dumbrăviţa, Surduc, Fârdea, Cenad,Uivar
12,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. Asociaţia Pescarilor Sportivi. Consiliile Locale 11CL
75.
Cupa Clubului din comunele Timişene
Iunie- Decembrie 2013 Tomnatic, Denta, Bethausen, Boldur, Denta, Fârdea, Curtea Ghiroda, Margina, Birda, Coşteiu, Moşniţa Noua, Niţchidorf, Gottlob, Sacoşu Turcesc, Tomeşti, Checea, Dumbrava, Ghizela, Liebling, Jimbolia, Mănăştiur, Pietroasa, Şag, Becicherecul Mic, Brestovăț, Belinț, Foeni, Traian Vuia, Gira
12,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. 28 Consilii Locale
Tabară de Şah Iulie –august 0,8 C.J.Timiş
76. 2013 Jupanesti D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. A.J. Şah Timiş
77.
Concurs hipic Iulie-august 2013 Jebel
0,8 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
78.
Cupa Sperantelor-tenis Iulie –august 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. ST Sport Tenis
79.
Cupa de Vară- tenis de câmp Iunie-Iulie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
80.
Cupa Sperantelor la fotbal Trim. III -IV 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
81.
Cupa Politehnica handbal (M) Noiembrie - Decembrie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. Univ Timişoara
82.
Memorial Mircea Albu- turneu internaţional seniori, tineret baschet (M)
2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. A.J. Baschet
83.
Cupa Timişoara-lupte libere Iulie August 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
84.
Cupa DKMT la paramotor August 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
85.
Timişoara Tenis 10 Tenis de câmp
August 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
86.
Cupa,,Triplex Confinium’’ – sporturi de masă
Trim. II-trim III 2013 Beba Veche
3,6 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
87.
Ziua Europei- concursuri sportive la mai multe discipline
Mai- 2013 Timişoara, Muzeul Satului
2,2 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
88.
Cupa “Ana Lugojana”- probe sportive specifice persoanelor cu handicap- editia a XIV nivel internaţional
Trim III 2013 Lugoj
4,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. AHL Timiş CSHF Lugoj Maraton 93 Lugoj C.C.A.J.T.
89.
Cupa Timişoara ediţia a VI şah August 2013 Timişoara
2,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. AJ Şah
Cupa CSŞ Kaiac-canoe Septembrie 0,8 C.J.Timiş
90. 2013 Timişoara
D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSS 1 Timişoara
91.
Cupa Bega Badminton Septembrie-octombrie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSM Timişoara
92.
Cupa de Toamna -tir Septembrie 2013 Timişoara
2,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSM Timişoara
93.
Cupa Banatului-tenis Septembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSM Timisoara
94. Cupa de tenis de masa a surzilor
Septembrie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CS Tacerea
95.
Cupa Ecvestra Septembrie 2013 Timişoara
0,9 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. Şc de Echitaţie Laurenţiu Covaci
96.
Cupa Timisoara-golf Septembrie –Octombrie 2013 Recas
4,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CS Tite Golf Timisoara
97.
Cupa de Toamna- la Triatlon Septembrie –Octombrie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
98.
Cupa de Toamna- la canotaj Septembrie –Octombrie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSM Timişoara
99.
Cupa Timişoara-volei junioare Septembrie 2013 Timişoara
0,5 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSS Bega Timişoara
100.
Cupa Vest Activ-baschet junioare
Septembrie 2013 Timişoara
0,8 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CS Vest Activ
101.
Cupa Tamashy-karate Trim IV2013 Timişoara
0,9 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
102.
Cupa Banatului- Box Octombrie Noiembrie 2013 Timişoara
1,1 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
103.
Memorialul “Gheorghe Tapalagă”- lupte libere
Octombrie-Noiembrie 2013
1,1 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş
Jimbolia C.C.A.J.T.
104. Cupa Banatului- Volei, seniori (M)
Trim III 2013 Timişoara
1,5 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. Universitatea Timişoara
105.
Zilele Sportului la Mosnita Trim IV 2013 Mosnita Noua
0,7 C.J.Timiş CL Mosnita Noua D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
106.
Cupa C.J. Timiş la Navomodelism – Campionatul European de Navomodele
Octombrie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSM Timisoara
107.
Cupa CSM Timişoara-box-ediţia a V-a
Octombrie –noiembrie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSM Timişoara
108.
Cupa de Toamna la canotaj Octombrie –noiembrie 2013 Timişoara
1,2 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
109.
Cupa de Toamna la Kaiac- Canoe
Octombrie –noiembrie 2013 Timişoara
1,2 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
110.
Saptămâna Sportului Curat, competiţii sportive ( baschet, volei, tenis de masă, şah, fotbal)
Octombrie-noiembrie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
111.
Memorialul “Petre Lovas”- inot Octombrie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
112.
Memorialul “Francisc Tocăniţă”- turneu M.I. ed. A- V-a, Şah
Octombrie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
113.
Cupa Câmpia de Vest- Hipism Octombrie –Noiembrie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. Şc de Echitaţie Laurenţiu Covaci
114.
Zilele Sportului pentru Toti la Belint
Octombrie –Noiembrie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
115.
Săptămâna Sportului ptr. Toţi pe malul lacului Surduc ( concursuri de şah, concursuri nautice, tenis de masă, orientare turistică)
Octombrie 2013 Surduc
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
116.
Memorial “Ionel Neamţu” la talere
Octombrie 2013 Timişoara
4,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSM Timisoara
117.
Crosul Toamnei Octombrie 2013 Lugoj
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
C.L. Lugoj
118. Crosul Dealul Viilor editia XXXVI
Octombrie 2013 Lugoj
0,5 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSS Lugoj C.L. Lugoj
119.
Cupa de toamna-tenis Septembrie Octombrie- 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. ST Sport Tenis
120.
Memorialul “Aurel Ciosa”- lupte greco romane
Octombrie Noiembrie 2013 Lugoj
2,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. C.L. Lugoj
121.
Cupa Integrarii- atletism Octombrie- Noiembrie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. A.J. A.Timis
122.
Cupa C.J.Timiş la tenis de masă – ed a XIII-a
Trim. IV 2013 Timişoara
1,4 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
123.
Cupa Mondială IKA- karate shotokan
Trim IV 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
124.
Memorialul “Valentin Bati”- lupte libere
Trim III 2013 Timişoara
2,1 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
125.
Cupa Timişoara la inot- international
Noiembrie 2013 Timişoara
2,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSM Timişoara
126.
Cupa de Iarna- minifotbal Noiembrie Decembrie 2013 Timişoara
0,7 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. A.J.F. Timiş
127.
Cupa CJ Timiş BAROC”-dans sportiv
2013 Timişoara
4,6 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş Clubul de dans sportiv “Magnum VRD” Timişoara C.C.A.J.T.
128.
Memorialul “Virgil Şchiopescu” ed. A- XII-a
Trim IV 2013 Timişoara
0,9 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş A.J. Şah Timiş C.C.A.J.T.
129.
Cupa Revoluţiei la Box-ediţia a XII-a
Decembrie 2013 Timişoara
2,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. AJ Box
130.
Memorialul “ Gheorghe Luca”- lupte libere
Noiembrie 2013 Lugoj
2,1 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. C.L. Lugoj
Cupa Timişoara la Judo Noiembrie- 1,0 C.J.Timiş
131. Decembrie 2013 Timişoara
D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
132.
Cupa CSM -natatie Decembrie 2013 Timişoara
1,4 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. A.J. Natatie
133. Carnaval pe gheata-patinaj Decembrie 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
134.
Memorialul “Valentin Bati”- lupte greco- romane
Noiembrie Decembrie 2013 Timişoara
2,1 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
135.
Cupa Timişoara la Haltere Trim.IV 2013 Timişoara
1,9 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
136.
Cupa Bega - minifotbal in sala Trim.IV 2013 Timişoara si Mosnita Noua
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. A.J.F. Timiş
137.
Cupa Libertăţii-Memorialul V.Balmuş culturism
Trim.IV 2013 Timişoara
2,1 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.S.F.Teodorescu
138. Cupa Unirii – gimnastica
ritmica Trim.IV 2013
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. CSS Timisoara
139.
Memorialul “Doina Cojocaru”- la Handbal feminin
Decembrie 2013 Timişoara
1,2 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T. AJ Handbal
140 Cupa Timisoara– Power Lifting Trim. IV – 2013 Timişoara
1,6 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T
141
Timişoara Open- Karate Octombrie 2013 Timişoara
0,0 C.J.Timiş U.T.K. Timisoara CCAJT; D.J.S.T. Timiş
142 Crosul Unirii 1 Decembrie 2013 Beregsăul Mare
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş CCAJT;
143 Cupa Timba baschet
Trim. IV 2013 Timişoara
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş CCAJT;
144 Festivitatea de premiere a sportivilor medaliaţi in anul 2013 in judeţul Timiş
Decembrie 2013 Timişoara
5,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
145 Cupa Css Bega Mai Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
146 Cupa înfrăţirii voleibalistice Iunie 0,0 C.J.Timiş
Timişoara
D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
147 Cupa primăverii voleibalistice Martie Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
148 Cupa toleranţei voleibalistice Noiembrie Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
149 Cupa voleiului latin Mai Timişoara
2,1 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
150 Timiş Beach-Volley Fest Iunie Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
151 Cupa Vacanţa Mare speranţe fete
Iunie Timişoara
0,7 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
152 Cupa Vacanţa Mare minivolei fete
Iunie Timişoara
0,7 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
153 Cupa Timişoara beach-volei/fete
August Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
154 Cupa Timişoara Speranţe fete
Septembrie Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
155 Cupa Vacanţa Mare speranţe băieţi
Iunie Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
.156 Cupa Vacanţa Mare minivolei băieţi
Iunie Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
157 Cupa Speranţei beach-volei/băieţi
August Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
158 Cupa Timişoara Speranţe băieţi
Septembrie Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSS Bega
159 Cupa DKMT Aprilie 0,0 C.J.Timiş
Timişoara
D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T Olympia Volei Club
160 Cupa Uniunii Mai Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T Olympia Volei Club
161 Cupa verii voleibalistice Aprilie Timişoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T Olympia Volei Club
162 Cupa ziua sportului Mai Timişoara
1,4 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T Olympia Volei Club
163 Cupa CJT la Pawerlifting Sem.II 2013
1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CS CAZA Pawerlifting
164 Campionatul Mondial de Powerlifting Seniori/Stavanger-Norvegia
Noiembrie 0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CS CAZA Pawerlifting
165 Cupa Timişoarei(I.K.A) FRKAMA/FRWKC
2013 1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T F.R.K.A.M.A
166 Cupa Timişoara înot masters Iunie 1,1 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSM Timişoara
167 Campionatele europene de înot masters
Septembrie 1,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSM Timişoara
168 Campionatele internaţionale de înot masters/Austria
Octombrie 0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CSM Timişoara
169 Cupa Iepuraşului Aprilie-Mai Becicherecu Mic
0,0 C.J.Timiş CL Becicherecu Mic D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
170 Cupa micului şahist Mai –Octombrie Becicherecu Mic
0,6 C.J.Timiş CL Becicherecu Mic D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
171 1Iunie-Ziua copilului/ jocuri şi concursuri sportive
Iunie Birda
0,5 C.J.Timiş CL Birda D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T.
172 Cupa Eftimie Filimon Iunie 0,4 C.J.Timiş
Campoinat interşcolar de fotbal Birda CL Birda D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T
173 Toţi diferiţi, toţi egali – competiţie destinată persoanelor cu handicap
Aprilie 2013 Lugoj
0,8 C.J.Timiş, C.L.Lugoj, CSHF Maraton, D.J.S.T.Timiş CCAJT
174 Lupte libere- Cupa Banatului
Aprilie-Mai 2013 Lugoj
0,8 C.J.Timiş D.J.S.T.Timiş C.L.Lugoj C.S.Ş.Lugoj CCAJT
175 Lupte greco-romane Cupa Banatului
Mai 2013 Lugoj
0,4 C.J.Timiş D.J.S.T.Timiş C.L.Lugoj C.S.Ş.Lugoj CCAJT
176 Fotbal –Cupa C.S.Ş Lugoj Mai 2013 Lugoj
0,6 C.J.Timiş D.J.S.T.Timiş C.L.Lugoj C.S.Ş.Lugoj CCAJT
177 Atletism-Concurs Micul Atlet Mai 2013 Lugoj
0,5 C.J.Timiş D.J.S.T.Timiş C.L.Lugoj C.S.Ş.Lugoj CCAJT
178 Fotbal –Cupa 1 Iunie Iunie 2013 Lugoj
0,4 C.J.Timiş D.J.S.T.Timiş C.L.Lugoj C.S.Ş.Lugoj CCAJT
179 Handbal - Cupa 1 Iunie Iunie 2013 Lugoj
0,4 C.J.Timiş D.J.S.T.Timiş C.L.Lugoj C.S.Ş.Lugoj CCAJT
180 Atletism –Grand Prix Lugoj 2013
Iunie 1,1 C.J.Timiş, C.L.Lugoj, C.S.Ş.Lugoj, D.J.S.T.Timiş CCAJT
181 Turneu naţional de volei pe plajă/Cupa CSŞ Lugoj/ediţia a V-a
Iunie 2013 Lugoj
1,0 C.J.Timiş, C.L.Lugoj, C.S.Ş.Lugoj, D.J.S.T.Timiş CCAJT
182 Tabăra sportivă /Speranţele baschetului de mâine
Iulie-August Valea lui Liman
0,7 C.J.Timiş C.L.Lugoj, ACS Probaschet D.J.S.T.Timiş CCAJT
183 Cupa Ana Lugojana/ediţia August 2,4 C.J.Timiş
XVIII-a/competiţie pentru personae cu handicap
Lugoj 2013 C.L.Lugoj D.J.S.T.Timiş CCAJT CSHF Maraton 93
184 Cupa de baschet în fotoliu rulant/competiţie pentru persoane cu handicap
August 2013 Lugoj
1,2 C.J.Timiş C.L.Lugoj, C.S.Ş.Lugoj D.J.S.T.Timiş CSHF Maraton 93 CCAJT
185 Fotbal –Cupa Speranţelor Septembrie 2013 Lugoj
0,0 C.J.Timiş C.L.Lugoj, C.S.Ş.Lugoj D.J.S.T.Timiş CCAJT
186 Atletism –Crosul Dealul Viilor/ediţia a XXXXI-a/concurs naţional
Octombrie 2013 Lugoj
0,8 C.J.Timiş C.L.Lugoj C.S.Ş.Lugoj D.J.S.T.Timiş CCAJT
187 Lupte greco – romane Memorialul „Aurel Ciosa”
Noiembrie 2013 Lugoj
0,8 C.J.Timiş C.L.Lugoj C.S.Ş.Lugoj D.J.S.T.Timiş CCAJT
188 Lupte libere Memorialul „George Luca”
Noiembrie 2013 Lugoj
0,8 C.J.Timiş C.L.Lugoj, C.S.Ş.Lugoj D.J.S.T.Timiş CCAJT
189 Atletism - Crosul Toamnei – ediţia a VI-a
Noiembrie 2013 Lugoj
0,5 C.J.Timiş D.J.S.T.Timiş C.L.Lugoj C.S.Ş Lugoj CCAJT
190 Fotbal-Cupa 1 Decembrie/ediţie a IV-a
Decembrie 2013 Lugoj
0,8 C.J.Timiş D.J.S.T.Timiş C.L.Lugoj C.S.Ş Lugoj CCAJT
191 Fotbal Memorialul Dan Boagiu/ediţia a II-a
Decembrie 2013 Lugoj
0,7 C.J.Timiş D.J.S.T.Timiş C.L.Lugoj C.S.Ş Lugoj CCAJT
192 Tabăra Sportivă/Speranţele baschetului de mâine
Iulie- August
0,8 C.J.Timiş D.J.S.T.Timiş A.C.S. Probaschet Lugoj CCAJT
193 Cupa Prieteniei-Traian Vuia-ediţia a VII-a
Aprilie 0,0 C.J.Timiş C.L.Făget D.J.S.T.Timiş
CCAJT 194 Campionat judeţean de
handbal-etapa a II-a Mai 0,5 C.J.Timiş
C.L.Făget D.J.S.T.Timiş CCAJT
195 Cupa Olimpia/campionat de fotbal-băieţii liceu
Mai 0,0 C.J.Timiş C.L.Făget D.J.S.T.Timiş CCAJT
196 1Iunie-Ziua copilului/jocuri şi concursuri sportive
Iunie 0,5 C.J.Timiş C.L.Făget D.J.S.T.Timiş CCAJT
197 Cupa Prieteniei- Traian Vuia/handbal băieţii liceu
Octombrie 0,5 C.J.Timiş C.L.Făget D.J.S.T.Timiş CCAJT
198 Cupa Prieteniei-Traian Vuia handbal fete liceu
Noiembrie 0,5 C.J.Timiş C.L.Făget D.J.S.T.Timiş CCAJT
199 Campionat judeţean de handbal feminin/etapa a III-a
Noiembrie 0,5 C.J.Timiş C.L.Făget D.J.S.T.Timiş CCAJT
200 Minte sănătoasă în corp sănătos
Aprilie 0,0 C.J.Timiş C.L.Ciacova D.J.S.T.Timiş CCAJT
201 Cupa la handbal Anna Nemetz Iunie 0,5 C.J.Timiş C.L.Ciacova D.J.S.T.Timiş CCAJT
202 Atac la rege-concurs şah Iulie 0,5 C.J.Timiş C.L.Ciacova D.J.S.T.Timiş CCAJT
203 Alergând spre sănătate Septembrie 0,0 C.J.Timiş C.L.Ciacova D.J.S.T.Timiş CCAJT
204 Concurs de pescuit/ Pescarul checean 2013
Iulie -August 0,0 C.J.Timiş C.L.Checea D.J.S.T.Timiş CCAJT
205 Cupa Campionilor/meciuri de fotbal pe teren redus
Iulie -August 0,4 C.J.Timiş C.L.Checea D.J.S.T.Timiş CCAJT
206 Cupa Mărţişorului/handbal feminin
Martie 0,0 CJT, DJTST,CL Jimbolia, C.C.A.J.T
207 Raliul Jimbolia ed.a X-a Mai 0,0 CJT, DJTST,CL Jimbolia,
C.C.A.J.T 208 Competiţii sportive organizate
în cadrul Zilelor Jimboliene: campionate de minifotbal, tenis de câmp, tenis de masă, karate, lupte libere, baschet
August 0,0 CJT, DJTST,CL Jimbolia, C.C.A.J.T
209 Turneul prieteniei-ed.a III-a,turneu feminin de handbal
Septembrie 1,1 CJT, DJTST,CL Jimbolia, C.C.A.J.T
210 Memorialul Georgeta Gazibara/cross pe diferite vârste
Octombrie 0,9 CJT, DJTST,CL Jimbolia, C.C.A.J.T
211 Cupa Prietenii semicercului/handbal feminin-copii
Decembrie 0,0 CJT, DJTST,CL Jimbolia, C.C.A.J.T
212 Campionat judeţean de fotbal 2013 0,0 C.J.Timiş C.L.Cenad D.J.S.T.Timiş CCAJT
213 Competiţii sportive Iunie 0,0 C.J.Timiş C.L.Cenad D.J.S.T.Timiş CCAJT
214 Campionat mini fotbal Iunie 1,0 C.J.Timiş C.L.Cenad D.J.S.T.Timiş CCAJT
215 Campionat tenis de masă Iunie 0,5 C.J.Timiş C.L.Cenad D.J.S.T.Timiş CCAJT
216 Cupa Barajului Coşteiu - La pescuit pe malul Timişului
Iulie 0,0 C.J.Timiş, C.L. Coşteiu D.J.T.S.T CCAJT
217 Campionat de fotbal Septembrie Decembrie
0,4 C.J.Timiş C.L Criciova CCAJT D.J.S.Timiş
218 Cupa de vară la minifotbal ediţia III-a
Mai 0,4 C.J.Timiş C.L Criciova CCAJT D.J.S.Timiş
219 Fotbal pe stadionul Tineretului Criciova –meciuri de fotbal între echipa AS Viitorul Criciova şi echipe invitate din alte localităţi
Aprilie 0,0 C.J.Timiş C.L Criciova CCAJT D.J.S.Timiş
220 Campionat de fotbal Trim. III 2013
0,0 C.J.T, C.L.Denta, CCAJT D.J.S.Timiş
221 Concurs de pescuit Trim. III 2013
0,4 C.J.T, C.L.Denta, CCAJT
D.J.S.Timiş 222 Cupa Înviierii/la mini fotbal-ed.a
XII-a Mai 0,0 C.J.Timiş,
C.L.Dudeştii Noi D.J.S.Timiş CCAJT
223 Crosul Primaverii Mai 0,6 C.J.Timiş, C.L.Dudeştii Noi D.J.S.Timiş CCAJT
224 Cupa dudeşteana la şah Iunie 0,6 C.J.Timiş, C.L.Dudeştii Noi D.J.S.Timiş CCAJT
225 Concurs de pescuit sportiv/La Crap
Iulie 0,8 C.J.Timiş, C.L.Dudeştii Noi D.J.S.Timiş CCAJT
226 Cupa Rugii la minifotbal Octombrie 0,0 C.J.Timiş, C.L.Dudeştii Noi D.J.S.Timiş CCAJT
227 Concurs de şah rapid/Memorialul Fischer
Ianuarie 0,0 C.J.Timiş, C.L. Dumbrăviţa, D.J.S.Timiş CCAJT
228 Ziua Marţişorului/concurs sportiv de primăvara
Martie 0,0 C.J.Timiş, C.L. Dumbrăviţa, D.J.S.Timiş CCAJT
229 Fotbal Cupa ACS Dumbrăviţa Mai 1,2 C.J.Timiş, C.L. Dumbrăviţa, D.J.S.Timiş CCAJT
230 Zilele localitaţii Dumbrăviţa/concurs de şah rapid
Iulie 1,7 C.J.Timiş, C.L. Dumbrăviţa, D.J.S.Timiş CCAJT
231 Campionat sportiv- de table şi tenis de masă
Septembrie 0,3 C.J.Timiş, C.L.Foeni, D.J.S.Timiş CCAJT
232 Concurs de ciclism şi cros
Septembrie 0,3 C.J.Timiş, C.L.Foeni, D.J.S.T. CCAJT D.J.S.Timiş
233 Zile cultural – sportive pe malul lacului Surduc
Octombrie 1,6 C.J.T, C.L.Fîrdea, CCAJT D.J.S.Timiş
234 ,,Cupa A.S Livezile Iulie 0,2 C.J.Timiş,
C.L.Livezile, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
235 Susţinerea echipei de fotbal -Liebling
Februarie 2013
0,0 C.J.Timiş, C.L.Liebling, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
236 Cupa Iepuraş Mai 1,6 C.J.Timiş, C.L.Iecea Mare, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
237 Cupa-Independenţei-tenis de masă şi şah
Mai 0,4 C.J.Timiş, C.L.Gătaia, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
238 Susţinerea echipei de fotbal 2013 0,0 C.J.Timiş, C.L.Ghizela, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
239 Cupa mărţişorului Martie 0,0 C.J.Timiş, C.L.Ghizela, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
240 Cupa Moşniţa la tenis de masă Ianuarie 0,0 C.J.Timiş, C.L.Mosniţa Nouă, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
241 Cupa de iarnă la fotbal de sală Februarie 0,0 C.J.Timiş, C.L.Mosniţa Nouă, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
242 Cupa Moşniţa la minifotbal Noiembrie 0,5 C.J.Timiş, C.L.Mosniţa Nouă, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
243 Cupa Moşniţa la Arte Marţiale Ianuarie- Decembrie
0,5 C.J.Timiş, C.L.Mosniţa Nouă, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
244 Cupa Nădrăgeană campionatul de fotbal,şah,tenis de masă
August 0,2 C.J.Timiş, C.L.Nădrag, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
245 Cupa de fotbal/Unirea –ed.a III-a
Iunie 0,0 C.J.Timiş, C.L.Otelec C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
246 Cupa de fotbal Uj SZO Septembrie 0,6 C.J.Timiş, C.L.Otelec C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
247 Zilele comunei Otelec-concurs de pescuit
Septembrie 0,6 C.J.Timiş, C.L.Otelec C.C.A.J.T
D.J.S.Timiş 248 Cupa de şah a seniorilor Noiembrie 0,4 C.J.Timiş,
C.L.Otelec C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
249 Cupa prieteniei August 0,2 C.J.Timiş, C.L.Pădureni C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
250 Cupa prieteniei la tenis de câmp/ediţia a II -a
Aprilie 0,0 C.J.Timiş, C.L.Periam, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
251 Competiţia interconfesională la tenis de masă şi şah
Aprilie 0,0 C.J.Timiş, C.L.Periam, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
252 Crosul primăverii ediţia a III-A Mai 0,2 C.J.Timiş, C.L.Periam, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
253 Turul Periamului la ciclism –ediţia a IV-a
Octombrie 0,3 C.J.Timiş, C.L.Periam, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
254 Cupa prieteniei la volei Octombrie 0,3 C.J.Timiş, C.L.Periam, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
255 Cupa prieteniei la fotbal Noiembrie 0,0 C.J.Timiş, C.L.Periam, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
256 Concurs –tenis de masă Noiembrie 0,2 C.J.Timiş, C.L.Pesac, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
257 Concurs ciclism/Pietroasa country ride
2013 1,2 C.J.Timiş, C.L.Pietroasa, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
258 Zilele comunei Pişchia/concursuri sportive
Iunie 1,0 C.J.Timiş, C.L.Pişchia, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
259 Concurs de tenis de masă Februarie 0,0 C.J.Timiş, CL.Sacoşu Turcesc, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
260 Turneu de minifotbal August 0,0 C.J.Timiş, CL.Sacoşu Turcesc, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
261 Cupa de primăvara/Timişul – 2013 0,4 C.J.Timiş,
Şag /caiac canoe C.L.Şag, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
262 Sportul –oaza de sănatate 2013 0,5 C.J.Timiş, C.L.Şag, C.C.A.J. D.J.S.Timiş
263 Cupa Prieteniei/concurs ciclism 2013 0,4 C.J.Timiş, C.L.Şag, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
264 Cupa Şagului-concurs de karate
2013 0,0 C.J.Timiş, C.L.Şag, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
265 Campionat de şah al comunelor
2013 0,4 C.J.Timiş, C.L.Şag, D.J.S.Timiş
266 Concurs de pescuit/juniori şi seniori
2013 0,4 C.J.Timiş, C.L.Şag, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
267 Cupa Timişului Şag-Caiac canoe
2013 0,3 C.J.Timiş, C.L.Şag, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
268 Cupa micul fotbalist 2013 0,0 C.J.Timiş, C.L.Şag, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
269 Cupa prieteniei/tenis de câmp 2013 0,3 C.J.Timiş, C.L.Şag, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
270 Campionat de fotbal-intercomune
2013 0,3 C.J.Timiş, C.L.Şag, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
271 Maratonul tinereţii 2013 0,3 C.J.Timiş, C.L.Şag, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
272 Concurs de Ciclism –Lime Bike Race
Sem. I 3,2 C.J.Timis C.L.Tomeşti, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
273 Cupa 1 Decembrie Ediţia a –IV-a
Decembrie 0,6 C.J.Timis C.L.Tomeşti, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
274 Cupa Sticlarul-fotbal,tenis de masă,şah
Sem.II 0,6 C.J. Timiş , C.L. Tomeşti, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
275 Campionat rural de şah Aprilie 0,4 C.J. Timiş , C.L. Tormac, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
276 Campionat regional de fotbal August 0,0 C.J. Timiş , C.L. Tormac, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
277 Cupa comunei la tenis Februarie 0,0 C.J. Timiş C.L. Uivar C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
278 Cupa Tibi Marcu-fotbal Aprilie 0,5 C.J. Timiş C.L. Variaş C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
279 Activitatea cultural-sportivă a etniei sârbe din Variaş
Mai 0,6 C.J. Timiş C.L. Variaş C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
280 Bucuriile vacanţei-concursuri sportive şi de divertisment
Aprilie 0,4 C.J. Timiş C.L. Valcani C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
281 Cupa de minifotbal a localităţii Iunie 0,0 C.J. Timiş C.L. Valcani C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
282 Concurs de pescuit sportiv Iulie 0,3 C.J. Timiş C.L. Valcani C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
283 Cupa 1Decembrie la şah Decembrie 0,3 C.J. Timiş C.L. Valcani C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
284 Susţinerea echipei de fotbal /Voinţa Valcani
2013 0,0 C.J. Timiş C.L. Valcani C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
285 Triplex Confinium Bike race Mai Beba Veche
3,0 C.J.Timiş C.C.A.J.T D.J.S.Timiş CS Tibiscus
286 Cupa Timişoarei la trial Mai 0,0 C.J.Timiş C.C.A.J.T D.J.S.Timiş CS Tibiscus
287 Bega Tour Iunie 2,0 C.J.Timiş C.C.A.J.T D.J.S.Timiş CS Tibiscus
288 Rocicleta Junior Iunie 0,8 C.J.Timiş C.C.A.J.T
D.J.S.Timiş CS Tibiscus
289 Bike Maraton Timişoara Septembrie 4,0 C.J.Timiş C.C.A.J.T D.J.S.Timiş CS Tibiscus
290 Ziua Europeană fără maşini Septembrie 1,0 C.J.Timiş C.C.A.J.T D.J.S.Timiş CS Tibiscus
291 Cupa Bucuriei/pentru băieţi-fotbal
Septembrie 0,8 C.J.Timiş C.C.A.J.T D.J.S.Timiş A.C.S.Casa Bucuriei
292 Cupa C.J.Timiş la navomodele ( Campionatul European de Navomodele)
Septembrie 12,4 C.J.Timiş C.C.A.J.T D.J.S.Timiş C.S.M. Timişoara
293 Cupa Bucuriei/pentru fete-baschet
2013 0,8 C.J.Timiş C.C.A.J.T D.J.S.Timiş A.C.S.Casa Bucuriei
294 Campionat Naţional de Karate Martie 0,0 C.S.U.Tim. Karate CJTimiş, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
295 Timişoara Open-concurs karate Octombrie 0,0 C.S.U.Tim. Karate CJTimiş, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
296 Cupa României-Concurs de karate
Noiembrie 3,0 C.S.U.Tim. Karate CJTimiş, C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
297 Memorial Ştefan Heder şi Victor Alexandrescu, ediţia a III-a 2013
Aprilie 1,1 C.S.Nautic Banat Timişoara CJT Timis C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
298 Campionatul de Automobilism Timiş
2013 0,0 Comisia judeţeana de automobilism şi karting Timiş, ACR Timiş CJT Timis C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
300 Campionatul de Karting Timiş
2013 0,0 Comisia judeţeana de automobilism şi karting Timiş,
ACR Timiş CJT Timis C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
301 Campionatul Naţional de circuit viteza urban-România Grand Prix Timişoara Etapele I şi II
2013 0,0 Comisia judeţeana de automobilism şi karting Timiş, ACR Timiş CJT Timis C.C.A.J.T D.J.S.Timiş
302 Stagiu de formare profesionala-Profesori competenţi-elevi inteligenţi
Martie 0,0
C.J.Timiş, D.J.S.Timiş CCAJT, LPS.Banatul
303 Cupa Timişului la karting 2013 0,0 C.J.Timiş, D.J.S.Timiş CCAJT, CS ABAS
304 Cupa 1 Iunie Iunie 0,7 C.J.Timiş, D.J.S.Timiş CCAJT, Asociaţia Clubul de Fotbal Marcel Baban
305 Cupa Jimbolia August 1,0 C.J.Timiş, D.J.S.Timiş CCAJT, Asociaţia Clubul de Fotbal Marcel Baban
306 Cupa DKMT Septembrie 0,8 C.J.Timiş, D.J.S.Timiş CCAJT, Asociaţia Clubul de Fotbal Marcel Baban
307 Cupa Euroregiunii D.K.M.T la judo
2013 2,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T CS Promotrica Timişoara
308 Cupa Memorialul Revoluţiei-la minifotbal
2013 1,5 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara
309 Maraton Semimaraton/10 km Ştafeta Firmelor
Septembrie 0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T Atletic Club Maraton
310 Cupa ,,Eroii neamului” – minifotbal
ianuarie - iunie 1,2 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara
311 Tenis – „ATP BRD Timișoara Challenger”
iunie-iulie 2013 Timișoara
0,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T Media-tique Sport Division
312 Campionatul internațional al României la badminton – circuitul european de badminton
martie 2013
60,0 C.J.Timiş D.J.S.T. Timiş C.C.A.J.T Federația Română de Badminton
Total CAPITOL TVI
363 411
TOTAL PROPUS DE DCI- mii lei
363,0 411
TOTAL ALOCAT – mii lei 363,0 - Manifestările din Capitolul TVI se vor derula prin CCAJTimiș. TVII - MANIFESTĂRI CULTURALE REALIZATE SUB EGIDA:,,JUDEȚUL TIMIȘ- SPAȚIU CULTURAL EUROPEAN, TIMIȘOARA – CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ” PRIN ,,AGENDA CULTURAL SPORTIVĂ ŞI DE TINERET’’ FINANŢATĂ DIN BUGETUL C.J.TIMIŞ PE ANUL 2013 Denumirea manifestării
culturale Perioada-locul desfăşurării manifestării
Suma aprobată mii lei
Organizatori
1 Ziua Timişoarei august
Municipiul Timisoara
0,0 CJTimiș CCAJT Consiliul Local Casa de Cultura a Municipiului Timisoara
2 Festivalul Bega Bulevard
Iunie Municipiul Timisoara Malurile Canalului Bega
10,0 CJTimiș CCAJT Consiliul Local Casa de Cultura a Municipiului Timisoara
3 Festival de Opera si Opereta
august Municipiul Timisoara Parcul Rozelor
7,0 CJTimiș CCAJT Consiliul Local Casa de Cultura a Municipiului Timisoara
4 Festivalul de Jazz iunie Municipiul Timisoara
30,0 CJTimiș CCAJT Casa de Cultura a
Municipiului Timisoara 5 Street Delivery iunie-iulie
Str. Mercy 3,0 CJTimiș
CCAJT Consiliul Local Casa de Cultura a Municipiului Timisoara
6 Festivalul Baroc octombrie Piata Unirii
8,0 CJTimiș CCAJT Consiliul Local Casa de Cultura a Municipiului Timisoara
7 Concert de muzică de fanfară
mai-august Parcurile municipiului
0,0 CJTimiș CCAJT Consiliul Local Casa de Cultura a Municipiului Timisoara
8 Ansamblul manifestărilor lunii decembrie(Târgul de Crăciun, Revelionul Seniorilor)
decembrie Municipiul Timisoara
0,0 CJTimiș CCAJT Consiliul Local Casa de Cultura a Municipiului Timisoara
9 ,,Timișoara, orașul meu în Europa”
sem. I 2013 Timișoara
5,0 CJTimiș Teatrul Merlin
10 Participarea la Carnavalul Mondial al Păpușilor Wayang
sem. II 2013 Timișoara
20,0 CJTimiș Teatrul Merlin PEPADI
11 Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii:,,Noi credem în povești”
sem. II 2013 Timișoara
10,0 CJTimiș Teatrul Merlin
12 Festivalul –Concurs „Lada cu Zestre”, ediţia a VII-a şi Gala Laureaţilor
2013 95,0 C.J.Timiş* C.C. A. J. Timiş Primăriile din judeţul Timiş
13 Festivalul Etniilor iunie 20,0 C.J.Timiş* C.C. A. J. Timiş
14 Târgul anual al meşteşugurilor tradiţionale
2013 5,0 C.J.Timiş* C.C. A. J. Timiş Primăria Timişoara Casa de Cultură Timişoara Muzeul Satului Bănăţean
15 Timişoara, Capitală culturală Europeană (publicaţii, dezbateri, acţiuni de vânzare şi promovare)
Trimestrial BJT
8,0 CJT* BJT
16 Conferinţă cu lansare de carte Traian Vuia - viaţa şi Opera
Octombrie 2013
5,0 CJT, Muzeul Banatului, Secţia de Istorie
17 Editarea Planului de Management al Rezervaţiei Mlaştinile
Bastionul Theresia Trimestrul IV
2,0 CJT, Muzeul Banatului, Secţia Ştiinţele Naturii
Satchinez, editarea sub formă de carte cu ilustraţii color
18 Sesiune ştiinţifică Problemele Patrimoniului Natural Mobil din România Dedicat a 140 de ani de existenţă a Secţiei de Ştiinţele Naturii din Timişoara (1873-2013)
Bastionul Theresia Sem. II
5,0 CJT, Muzeul Banatului, Secţia Ştiinţele Naturii
19 Aurul şi argintul antic al României Expoziţie temporară itinerantă
Bastionul Theresia Sem.II
5,0 CJT, Muzeul Banatului, Muzeul Naţional de Istorie al României
20 Carte „Fortificaţia Timişoarei”
Noiembrie 2013 5,0 CJT, Muzeul Banatului
21 Simpozion Internaţional Cercetări arheologice de epoca metalelor în Banat
Noiembrie 2013 5,0 CJT, Muzeul Banatului
22 Caravana culturală a CCAJ Timiş în judeţ
2013
20,0 C.J.Timiş C.C. A. J. Timiş Primăriile din judeţul Timiş
23 Concursul Internaţional WORLD DANCE SPORT FEDERATION INTERNATIONAL OPEN „Magnum Open Championship Timişoara” – ediţia a II-a
Octombrie 2013
Timişoara
65,0 C.J. Timiş, C.C.A.J.T., Clubul de Dans Sportiv MAGNUM VRD Timişoara
TOTAL CAPITOL TVII – mii lei
333 43
TOTAL PROPUS DE DCI – mii lei
333, 0 43
TOTAL ALOCAT - mii lei
333,0
- Manifestările din Capitolul TVII se vor derula prin CCAJTimiș. DIRECȚIA COOPERARE INFORMATICĂ Director Executiv Hrenoschi Răzvan Red.R.H. Dact.R.H.