Tu ai o menire

Tu ai o menire trăind pe pământ Şi azi,Domnul roade-ţi aşteaptăDar valul încercării te-a stins şi te-a frânt,În tine nu este nici urmă de-avânt,În vorbă….în viaţă…în faptă….

Ridică-te iarăşi!Tu poţi izbândi!Credinţa zideşte-o pe stâncă!Un rob credincios pentru Domnul poţi fiCăci, trestia frântă,El n-o va zdrobi,Nici mucul ce fumegă încă!

Tu eşti o cetate zidită pe deal,Oricine să poată s-o vadă!Lumina ta-n noapte să n-aibă egal,O flacără vie într-un glob de cristal,Şi nu un opaiţ sub o ladă.

În bezna furtunii, Isus te vrea farAl celor ce n-au un scop în viaţă,Dar tu luminezi tot mai slab..tot mai rar..Un muc pâlpâind şi-afumat felinar,Ce-abia se zăreşte din ceaţă.

Ridică-te iarăşi,tu poţi străluciCa steaua în noaptea adâncă!Nu-ţi pierde curajul şi nu te-ndoi,Căci trestia frântă,El n-o va zdrobi,Nici mucul ce fumegă încă!

El vrea să fii stâlp în Locaşul Său SfântCând vânturi vuiesc şi-nspăimântăUn reazem puternic,de nimeni înfrânt,Dar tu eşti zdrobit şi culcat la pământ,O şubreda trestie frântă!

Ridică-te iarăşi,tu poţi înverziCa iarba ce creşte pe luncă!Stăpânul te-ngăduie încă o zi,Căci trestia frântă,El n-o va zdrobiNici mucul ce fumegă încă!

O trestie frântă de vânturi şi ploi,Şi-un muc pâlpâind sub cenuşă

Eşti tu ce te zbaţi copleşit de nevoi!De la tine Stăpânul vrea roade de soi,Aşteaptă, şi bate la uşă!

Deschide-I şi-arată-I ceea ce ai lucratCăci El răsplăteşte puţinulDe-ai fost credincios în ce ţi-a încredinţatNu ţine talantul ce l-ai îngropatSă nu fii găsit ca smochinul uscat!

Sporeşte,o,Doamne şi-n mine mereuCredinţă puternică-n fapte!Şi fă să rodească şi-n sufletul meuCăci trestia frântă Stăpâne sunt euŞi mucul ce fumegă-n noapte!

Amin!