49
TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI A COMUNICAŢIILOR (II) 7. PRELUCRĂRI TABELARE SUB MICROSOFT EXCEL XP:
CELULE, FUNCŢII, REFERINŢE
Se poate spune că problema funcţionează în mod acceptabil ca termen de legătură între întrebare şi metodă. Ca
şi programele, problemele conţin algoritmi şi date structurate sub o anumită formă. Triada întrebare - problemă -
metodă a constituit obiectul diverselor intervenţii: în esenţă, întrebarea echivalează cu o problematizare iar metoda, cu
o întreagă problematică. Când o problemă este rezolvată prin constituirea unei baze de date, ea poate fi supusă
interogării într-un limbaj de cozi (queries), deci capitolul bazelor de date relaţionale este unul dintre cele mai serioase
ale programării.
Aceste baze reprezintă datele sub forma unor tabele recursive (sub-tabele în tabele) după modelul relaţiilor
matematice binare. Am mai specificat că o relaţie binară este o tripletă alcătuită dintr-o mulţime-sursă A, o mulţime-
ţintă B şi R, relaţia propriu-zisă, care este cuprinsă în produsul cartezian: A B R, A B = (a,b)/ a A, b B.
7. 1 Universul SGBD şi teoria bazelor de date
Banca de date este o colecţie de date orientate spre un anumit domeniu, dar nu spre o anumită aplicaţie. Baza
de date este un ansamblu de colecţii de date interdependente, împreună cu sistemul de descriere a datelor şi a relaţiilor
dintre ele. Baza de date vizează un domeniu de reprezentare. Cel mai adesea, divizarea băncii de date în baze de date se
impune datorită limitărilor impuse de tehnologia folosită într-o întreprindere sau o instituţie şi de competenţa
personalului.
Sistemul de gestiune a bazei de date (SGBD) este un ansamblu de programe realizând gestiunea şi prelucrarea
complexă a programelor şi relaţiilor dintre ele în condiţii de multiacces al utilizatorilor. Pentru alegerea unui SGBD din
mulţimea celor existente pe piaţă există un sistem de criterii de evaluare pe baza căruia se acordă punctaje.
Printr-un sistem de medii ponderate, aceste punctaje contribuie la compararea SGBD-ului şi la alegerea celui
mai adecvat. Pentru stabilirea punctajului general acordat unui SGBD avem la dispoziţie patru seturi de criterii: A)
criterii bazate pe facilităţi oferite în asigurarea funcţiilor clasice standard, între care figurează definirea şi structurarea
datelor, limbajul de manipulare a datelor, securitatea datelor, modalităţi de protecţie şi de administrare a datelor; B)
criterii bazate pe facilităţi complementare oferite de SGBD-uri, dintre care cea mai importantă este prezenţa interfeţelor
SGBD-urilor cu limbaj de programare de nivel înalt; C) criterii bazate pe comportamentul SGBD-ului faţă de utilizator:
portabilitatea de pe un sistem de calcul pe altul, gradul de complexitate, calitatea documentaţiei, restricţii ale SGBD-
ului, costul produsului şi al asistentei tehnice; D) criterii bazate pe performanţele obţinute în urma testărilor.
Un SGBD lucrează cu un sistem conceptual propriu din care fac parte următoarele noţiuni: entitate,
caracteristică, realizare, familie de caracteristici, proprietăţi şi relaţii. O colecţie de date este alcătuită din entităţi.
Entităţile trimit la descrieri de obiecte identificate prin perechea caracteristică - realizare. Caracteristica unui obiect
sau atributul acelui obiect defineşte un aspect al obiectului desprins din entitatea analizată. Elementele corespunzătoare
unei caracteristici sub forma unor valori concrete se numesc realizări. Caracteristicile se grupează în familii de
caracteristici. De exemplu, pentru obiectul cont (din contabilitate), câteva caracteristici: simbolul contului, denumirea
contului, seria contului. Contul cu simbolul 200 are denumirea „materiale“ şi face parte din seria A de conturi.
În cadrul unei baze de date există trei niveluri de organizare: 1) logic unde se situează structura logică sau
subschema. Această subschemă reprezintă punctul de vedere al programatorului de aplicaţii; 2) fizic unde se situează
structura fizică sau schema internă de care răspunde inginerul de sistem; 3) virtual, nivelul la care se situează schema
conceptuală, reprezentând punctul de vedere al administratorului bazei de date. Administratorul bazei de date este
singurul care are perspectiva globală a bazei. Restul utilizatorilor se grupează pe niveluri de prioritate.
Există trei modele în multitudinea SGBD-urilor actuale: funcţional, deductiv şi relaţional. În primul caz, datele
sunt reprezentate prin funcţii logice şi aritmetice; în cel de-al doilea, ele formează un sistem aritmetico-deductiv; în cel
de-al treilea, se foloseşte noţiunea matematică de „relaţie n-ară“ (cu n argumente). Cele mai cunoscute SGBD-uri,
rulând atât sub Windows 2000, cât şi sub MS-DOS, sunt Fox Pro şi dBase. Ele folosesc o concepţie tabelară dezvoltată
începând cu anul 1980 (atunci când se vehiculau primele variante de dBase), ceea ce a dus la constituirea unor
standarde, dintre care cel mai cunoscut este SQL (Structured Query Language). SGBD-urile existente la ora actuală sub
Windows 2000 au caracter interactiv şi sunt furnizate ca medii de programare complexe.
O funcţie este o relaţie parţial definită de tip (m,1) de la mai mulţi la unul. Un alt tip de relaţie se numeşte
cod relaţie de tip (1, m) total definită.
50
Un algoritm rezolvă o problemă, deci îndeplineşte un rol funcţional în modelul Întrebare-Problemă-Metodă,
alături de alte idei funcţionale (demers, tehnică, metodă) strâns legate de „cuibul noţiunilor algoritmice“, cum ar fi
(sub)programul, procedura, operatorul etc. Dar nu numai atât: un algoritm calculează o funcţie, decide un predicat,
generează o mulţime. Există probleme foarte grele care nu pot fi rezolvate nici pe calculator. Alte tipuri de probleme
care pentru anumite seturi de date conduc la rezultat şi pentru alte seturi de date merg la infinit fără a oferi nici un
rezultat.
Reprezentarea sub formă de graf este convenabilă unei probleme. Un graf finit sau orientat este un cuplu de
două funcţii şi anume o mulţime de noduri şi o mulţime de arce. Un drum într-un graf provine din înlănţuirea săgeţilor.
Un graf se numeşte conex dacă oricare două noduri ale sale pot fi unite printr-o linie, neţinând cont de direcţia
săgeţilor. Un graf în care nu ţinem cont de direcţia săgeţilor se numeşte graf neorientat.
Un ciclu dintr-un arbore este un drum care porneşte dintr-un punct şi se întoarce în acelaşi punct, dar, pentru
sistematizarea cunoștințelor prin grafuri etichetate (adică prin noduri în dreptul cărora scrie ceva), putem renunța la
cicluri, implicit la circuite. Un arbore este un graf conex şi fără circuite. Un circuit cu un singur pas se numeşte buclă.
Datorită acestor proprietăţi, vârfurile pot fi sistematizate pe niveluri în stilul următor:
Figura 7.1 Un arbore cu trei niveluri (0, 1, 2), alcătuit din două tulpini
O arborescenţă este un arbore cu o singură tulpină. Arborescenţa de directoare care acoperă o zonă
informaţională şi arborescenţa de pagini subordonate paginii-index dintr-un hipertext sunt exemple comune de
arborescenţe. Putem depista arborescențele într-un algoritm care, pe baza unei condiții, permite mai multe condiții
alternative (structura alternativă cu if); într-un filtru (de condiții) al unei baze de date prin care „se strecoară“ doar
datele valide; într-un meniu de forma Tools Language Translate, care funcționează ca o instrucțiune cu care
autorul acestui text a vrut să vă familiarizeze.
Până în 1970 s-a produs o mare expansiune a limbajelor de programare implementate, concomitent cu
dezvoltarea unor sisteme teoretice de descriere a datelor. O dată cu limbajul Pascal, inventat în 1978 (Niklaus Wirth,
Universitatea Tehnică din Zurich) s-a conştientizat schema program = algoritmi + date1 despre care am mai pomenit
în aceste expuneri. Ulterior, în paralel cu limbajele de programare au început să apară sistemele de gestiune a bazelor
de date (SGBD). Limbajele de programare au rămas să se ocupe de probleme cu date puţine şi algoritmi laborioşi, în
vreme de SGBD-urile atacă probleme cu date multe şi algoritmi puţini şi standardizaţi.
SGBD-urile au apărut datorită unor domenii în care reprezentarea propriu-zisă a datelor consta în esenţa
problemei, din cauză că algoritmii sunt suficient de uşor de reprezentat. O problemă semnificativă pentru acest gen de
abordare este o problemă de contabilitate în care prezenţa datelor în sistem este esenţială: documente de intrare, de
transfer, de ieşire, valori înscrise în aceste documente. Operaţiile aplicate unui sistem de contabilitate sunt cele
aritmetice obişnuite, cu eventuale combinaţii la care se adaugă operaţii de sortare (ordonare a articolelor după anumite
chei). Pentru aceste operaţii algoritmice limbajul este standardizat şi fără complicaţii prea mari. Limbajul de descriere
al bazei de date se referă la structura datelor de intrare, de ieşire şi intermediare. Limbajul de manipulare cuprinde
operaţiile pe care le putem efectua cu datele din bază.
Clasificarea structurilor de date beneficiază de criteriul complexităţii şi de cel semiotic. După criteriul
complexităţii, datele sunt elementare şi structurate (complexe). Cele elementare sunt constante (nu-şi schimbă
valoarea în decursul execuţiei unui program) şi variabile (îşi schimbă valoarea în timpul execuţiei). Variabilele
elementare mai pot cuprinde şi date de control existente în contextul unui „nod“ de calcul.
După criteriul semiotic, datele sunt de tip numeric (întregi, reale, complexe, ultimele fiind cupluri de numere
reale de exemplu 1, -7, 17.25, 0.25 E6); de tip logic (0, 1); de tip alfanumeric (şiruri de caractere cuprinse între
ghilimele (drepte): „da“ „daţi-mi o carte“ etc.); figurative (reprezentate de un nume cu o anumită semnificaţie, o adresă
de memorie, o structură de date etc.). Operaţiile cu date numerice diferă de cele cu date alfanumerice.
Operaţia cea mai răspândită corespunzătoare datelor alfanumerice este concatenarea, adică aşezarea lor în
succesiune. De asemenea, se practică şi disocierea (descompunerea) unei date în două sau mai multe.
1 Niklaus Wirth, Algorithms + Data Structures = Programs, Prentice Hall, Englewood Cliffs, NJ, 1976, cap. al II-lea
51
Structura de date este o colecţie ordonată de date, de regulă complexe, neelementare. În limbajele curente de
programare şi în SGBD-uri cele mai răspândite structuri de date sunt: şirul, tabloul, lista şi fişierul.
Şirul -este o mulţime de elemente coordonate liniar: a0, a1, a2, ... Tabloul este o mulţime ordonată de elemente
de acelaşi tip şi având o anumită dimensiune numerică. Un tablou de dimensiune 2 este o matrice. Există şi tablouri de
dimensiuni superioare lui 2, dar avem dificultăţi în legătură reprezentarea lor. Şirul este un caz particular de tablou (de
dimensiune 1).
Lista este un şir eventual vid, care este compus din elementele unei mulţimi date. În Word şi PowerPoint XP
listele pot fi mai bine structurate pe paragrafe, instrucţiunea Insert Bullets and Numbering furnizând atât liste
marcate (în zona începutului de paragraf) prin diverse figurine geometrice, fie liste numerotate, aceste numere
specificând nivelurile de detaliere. În acest curs şi în subiectele de seminar am notat capitolele, subcapitolele şi
secţiunile acestora (prin 1, 1.1, respectiv 1.1.1, de exemplu). Chiar şi o lucrare mai mică poate fi structurată măcar pe
secţiuni.
Asupra listelor putem efectua operaţii de tipul: accesul la un element din listă, inserarea unui element într-un
loc în listă, ştergerea unui element dintr-o listă, concatenarea a două liste, reordonarea elementelor listă după un criteriu
sau o cheie (sortare), concatenarea a două liste la fel ordonate şi reordonarea lor după acelaşi criteriu (interclasare),
descompunerea unei liste în mai multe liste.
Există două tipuri mai importante de liste liniare: stiva şi coada. Stiva (stack) este o listă liniară cu proprietatea
că operaţiile de introducere şi de ştergere a elementului din stivă se fac pe la vârful ei. Modelul concret cel mai
răspândit al stivei este reprezentat de o cale ferată cu o bifurcaţie; prin ramificaţia vagoanele intră pe linia principală. În
cadrul titlului vertical File, mărimea stivei ultimelor fişiere folosite (lista lor figurând înainte de Exit) se poate modifica
printr-o instrucţiune (compusă) identică în Word, Excel şi PowerPoint.
Coada este o listă în care introducerile se efectuează la bază, iar extragerile se efectuează la vârf. Prin urmare,
disciplina de aşteptare în cele două tipuri de liste este diferită. În cadrul cozii este o disciplină de tipul: primul intrat,
primul ieşit (FIFO) iar în cadrul stivei este de tip (LIFO): ultimul intrat, primul ieşit.
Fişierul în sens restrâns este o colecţie de articole sau de înregistrări a căror structură de câmpuri este similară.
Bazele de date găzduiesc această a doua accepţie a noţiunii de fişier, mult mai restrânsă decât cea descrisă la
preliminariile SO MS-DOS şi Windows, unde fişierul este o denumire generică pentru o colecţie de informaţii depuse
pe un suport.
Prin evoluţie, fişierele pot produce bazele de date şi, avându-le ca punct de pornire pe cele din urmă, putem
elabora bazele de cunoştinţe. Baza de date este o structură specializată de descriere a unui anumit domeniu, structură
dotată cu un limbaj de descriere şi cu un limbaj de manipulare. Baza de cunoştinţe, produs tipic al inteligenţei
artificiale, provine dintr-o bază de date prin includerea facilităţilor oferite de un sistem-expert.
Pentru a pune o problemă sub formă algoritmică, trebuie să o reprezentăm printr-o schemă logică sau în cadrul
unui compilator sau al unui SGBD. Alături de diagramele algoritmice sau de schemele logice mai există de asemenea
scheme de programe, scheme de date, scheme de analiză a sistemului, scheme de reţele de programare, scheme de
resurse-sistem.
7.2 Sistemul de gestiune a bazelor de date Excel XP Cele două pachete-program , Acces şi Excel, sunt aplicaţii ale modelului relaţional, prin care bazele de date se
reprezintă ca „sub-tabele în tabele“, însă limbajul de descriere a BD este mult mai simplificat în Excel, care doar la
limită îndeplineşte necesităţile de structurare.
În cadrul SGBD-urilor s-a individualizat o clasă de programe numite tabele de calculaţie (spreadsheets), cel
mai cunoscut dintre acestea fiind Excel. Tabelele de calculaţie valorifică teoria relaţională a matricelor, cu două direcţii
de reprezentare: pe orizontală sunt trecute caracteristicile articolului de calculaţie iar pe verticală sunt depuse unul după
altul articolele propriu-zise. Există posibilitatea unor grupări de tip aritmetico-logic a caracteristicilor; de asemenea, se
pot opera documentele / articolele prezente în cadrul bazei chiar cu definirea unor mulţimi parţiale. Alte domenii de
folosire a SGBD-urilor şi tabelelor de calculaţie sunt algoritmica didactică, programele de tip personal-remuneraţie,
mijloacele fixe, domeniul imobiliar, transporturile etc.
Ecranul principal al procesorului tabelar Excel XP este alcătuit din barele superioare, inferioare, laterale şi
suprafaţa de lucru parcelată în celule ierarhizate pe verticală prin numere (1, 2, 3...) şi pe orizontală prin litere (A, B, C,
...). La terminarea cifrelor sau litere, se iau pentru numerotare combinaţiile de cifre sau litere, aşa încât putem conta pe
o suprafaţă de dimensiune 256 256! Barele de titlu, lingvistică (meniul principal), de iconi, de fonturi şi rigla
(centimetrică) sunt barele superioare.
Meniul principal al lui Excel XP conţine tot nouă itemi, ca şi al lui Word:
52
MPe = {F, E, V, I, Fo, To, D, W, H},
doar Ta[ble] fiind înlocuit cu D(Data). Acest meniu permite, de fapt, operaţii specifice bazelor de date, în primul rând
sortare, filtrare, formatare şi validare a datelor de intrare. Sortarea este ordonarea crescătoare sau descrescătoare după o
cheie sau mai multe; filtrarea, extragerea din bază a unor date care îndeplinesc un „filtru“ de condiţii (este suficientă şi
una singură); formatarea presupune predeterminarea formatului unei celule iar validarea, verificare încadrării datelor de
intrare în cadrul unor limite.
Subtitlurile meniului vertical File pentru Excel sunt aproape aceleaşi ca pentru Word, începând cu New şi
terminând cu Exit. Se adaugă, totuşi, două subtitluri: salvarea spaţiului de lucru (Save Workspace) şi delimitarea prin
selecţie a zonei de tipărire (Print Area). Desigur, mărimea stivei de fişiere care precede Exit-ul se fixează prin aceeaşi
instrucţiune: Tools Options General; Recently Used File List: 9 (este şi numărul maxim).
Facem în continuare o comparaţie între meniul principal al lui Word 2003 şi cel al lui Word 2007 (săgeata
având semnificaţia funcţiei logice de incluziune):
File Edit View Insert Format Tools Table Window
References Letters and mailings
Home Insert Page Layout References Mailings Review View
Figura 7.2: Schema relaţiilor dintre meniurile-titlu ale lui Word 2003 şi ale lui Word 2007
Ca exerciţiu, comparaţi prin acelaşi procedeu Excel 2003 cu Excel 2007.
Şi subtitlurile din cadrul meniului Edit sunt aproape identice la Word şi Excel, în ultimul caz apărând şi
titlurile Fill (pentru completare automată a datelor în cadrul componentelor „cearşafului“ numeric) şi Delete, ultimul
aplicându-se „cearşafului“ întreg sau componentelor sale (linie, coloană sau celulă). Meniul View al Excel-ului conţine
în partea superioară doar două tipuri de vizualizări (la Word sunt cel mult cinci tipuri); şi Insert-ul este mai restrâns şi
orientat spre structura bazei de date. În afară de familiarele inserări de simboluri şi de entităţi grafice, Excel permite
inserări operate în cadrul limbajului de descriere al bazei de date: celule, linii, coloane şi chiar tabele întregi. O
53
instrucţiune-cheie este Insert Chart, prin care se asociază unui tabel (văzut ca o colecţie de celule) nu mai puţin de
14 tipuri de grafice standard (Standard Types); la acestea se adaugă alte 20 de tipuri de grafice gestionabile de către
proiectantul bazei de date (Custom Types). Exerciţiile cursului apelează în special la diagramele de tip cartezian (XY-
Scatter) şi la diagramele de tip coloană (Column), simetrice cu cele de tip bară orizontală (Bar). Putem frecventa,
totuşi, nu numai diagrame uni- sau bi-dimensionale, ci şi tridimensionale.
Discul circular tăiat în sectoare (diagrama de tip Pie) este suficient de expresiv pentru diversele subtotaluri
statistice, deci un alt criteriu de distincție în multitudinea diagramelor măcar bidimensionale este să fie mărginite de
linii drepte sau de linii curbe.
Numărul curent al câmpurilor din „cearşaful“ de lucru poate fi suficient de mare, dar nu trebuie să depăşească
255. Numele câmpului de date este o denumire compactă alfanumerică începând, de regulă, cu literă majusculă. La
intersecţia liniei cu coloana se află celula, accesibilă prin click sau prin intermediul săgeţilor de pe tastatura grafică. A1
este celula din dreapta-sus, pe care o vom considera întotdeauna, pe parcursul practicii noastre, ca fiind un colţ al
tabelului, ocupat cu o informaţie alfanumerică de tipul capului de tabel. Pe linia următoare, în aceeaşi coloană, se
furnizează deja date de intrare. Pe ultimele coloane din dreapta se calculează datele de ieşire. Unica celulă accesată, la
un moment dat, prin cursorul în formă de „cruce îngroşată“ apare şi la bara de calcul, sub bara de unelte din partea
superioară a ecranului. daca se va pune problema modificării datelor din celulă, va trebui să plasăm cursorul direct pe
valorile afişate la bara de calcul.
Există diferenţe esenţiale în operarea cu date numerice, pe de o parte şi date alfanumerice, pe de altă parte.
Numerele se pot supune operaţiilor aritmetice şi logice, câtă vreme datele alfanumerice se prezintă ca şiruri de
caractere care în interiorul programului vor fi încadrate în ghilimele.
Exemplu: Într-o bază de date referitoare la admitere, candidaţii trebuie să apară în ordine alfabetică după nume
sau în ordinea mediilor de la examen (sau de la bacalaureat dacă nu se dă examen).
Forţa de calcul a Excelului este dată de cele peste 200 de funcţii direct accesibile sub bara de calcul, după ce
intenţia de calcul, într-o celulă de tip output (nu input), se comunică prin semnul „=“. O imagine generală a acestor
funcţii se poate obţine prin Insert Function All (nu Most Recently Used), şi astfel obţinem clasificarea:
funcţii Excel financiare / calendaristice (Date and Time) / matematice (şi trigonometrice) / statistice / de
căutare şi referinţă / aplicabile bazelor de date / alfanumerice (tip text) / logice / informatice.
7.3 Sistemul de operare Windows XP și inteligența naturală
Tehnologia informaţiei este strâns legată de conceperea sistemelor de calcul. În cadrul unui model care include
şi utilizatorul, semiotica ne este de folos pentru a pune în evidenţă ceea ce se numeşte dialogul om-calculator.
Această sintagmă, deşi abuzivă, are un aspect interesant sub raportul parteneriatului dintre om şi calculator în
angajarea unor munci de rutină; şi omul, şi calculatorul, sunt agenţi inteligenţi. Omul concepe programele peste un
anumit domeniu şi le predă calculatorului pentru a le executa, mai ales dacă aceste programe includ o mare stereotipie
în privinţa structurilor de date şi a operaţiilor algoritmice. Vă rugăm să urmăriți dialogurile Parry I și Parry II:
Parry I
REPORTER: De cât timp vă aflaţi în spital?
PARRY I: Aproape o săptămână.
REPORTER: Sunteţi deprimat?
PARRY I: Nu.
REPORTER: Aţi luat droguri?
PARRY I: Nu.
REPORTER: Atunci ce vă supără?
PARRY I: Oamenii mă neliniştesc.
REPORTER: Cum reuşesc să facă asta?
PARRY I: Se uită fix la mine.
REPORTER: De ce?
PARRY I: Poate nu le place cum arăt sau altceva.
REPORTER: Arătaţi într-un fel neobişnuit?
PARRY I: De ce vă interesează cum arăt?
REPORTER: Deoarece spuneţi că oamenii vă privesc fix.
PARRY I: Ei, da, uneori.
54
REPORTER: Cum vă împăcaţi cu oamenii?
PARRY I: Nu comunic prea mult cu alţii.
REPORTER: De ce nu?
PARRY I: Nu-şi dau seama ce se întâmplă în cea mai mare parte a timpului.[…]
Parry II
REPORTER: De ce vă aflaţi în spital?
PARRY II: N-ar trebui să fiu aici.
REPORTER: Cine v-a adus aici ?
PARRY II: Poliţia.
REPORTER: Ce necazuri aţi avut cu poliţia?
PARRY II: Poliţaii nu-şi fac slujba cum trebuie.
REPORTER: Dar ce fac în loc de asta ?
PARRY II: Poliţaii arestează oameni nepotriviţi.
REPORTER: Îi arestează uneori şi pe cei potriviţi.
PARRY II: Legea ar trebui să-i înfunde pe politicienii români.
REPORTER: Sunteţi român?
PARRY II: M-am format în România, dar nu m-am născut în această ţară.
REPORTER: Cunoaşteţi mulţi politicieni români?
PARRY II: Încerc să evit lumea interlopă.
REPORTER: Vă e teamă de lumea interlopă?
PARRY II: Cei mai răi gangsteri sunt ciocoii.
REPORTER: Aveţi legături cu ciocoii?
PARRY II: Ştiţi, ei mă cunosc!
REPORTER: Cum de vă cunosc?
PARRY II: Mă spionează!
REPORTER: De ce fac asta?
PARRY II: Vor să obţină probe false pentru a mă acuza.
REPORTER: Dar ce au cu dumneavoastră?
PARRY II: Vor să pună mâna pe mine.
REPORTER: De ce?
PARRY II: Deţin probe acuzatoare împotriva ciocoilor.[…]
Pornind de la cele două dialoguri, ne-am putea întreba: 1) Ce replici sunt definitorii pentru personajul Parry? El
este normal sau bolnav din punct de vedere psihic? 2) Ce semnificaţie au noţiunile Parry I şi Parry II? Ele descriu oare
limita dintre „normal“ şi „anormal“, poate chiar „bolnav din punct de vedere psihic“?
Să ne reamintim de o definiţie (din DEX): paranoia boală psihică manifestată prin delir, idei fixe, mania
persecuţiei, mania grandorii şi prin pierderea contactului cu realitatea.
Ei bine, Parry I şi Parry II reprezintă unele dintre cele mai timpurii programe de inteligenţă artificială, create
de Kenneth Colby în 1967. În cazul de față, REPORTER utilizator aflat la o tastatură şi un ecran iar PARRY este un
calculator. Autorul acestui text a operat, însă, pentru a fi mai convingător, două substituții asupra programului inițial:
„mafiot“ este înlocuit prin „politician“ sau „ciocoi“ iar „italian“, prin „român“. Sperăm că fără afectarea concluziei
care urmează.
Print-un program de calculator se pot simula diverse boli psihice: retard mental, schizofrenie, paranoia,
depresie etc. Mai greu este de simulat pe calculator „normalitatea mentală“, dar nu este chiar imposibil! (simularea şi
emularea sunt termeni informatici referitori la „copierea“ algoritmilor: în acest sens, consultați Anexa A).
Coroborat și cu alte observații, rezultă că în cadrul performanţei [lingvistice], reflectate de discursul dialogal,
utilizatorul se comportă ca un „automat lingvistic“, enunţând propoziţii simpliste sau chiar fragmente de propoziţii. De
regulă, structurile macropoziţionale curente în discursul oral sunt de tipul:
Subiect Verb Obiect Obiect1 [Circumstanţă Circumstanţă1];
Agent Verb Pacient Instrument.
De regulă, se recomandă politicienilor să folosească un limbaj pe înţelesul tuturor, dar asta nu înseamnă
neapărat ca ei să nu construiască fraze complexe! Însă nu-i vorba aici numai de politicieni, ci de un talk show cultivat
agresiv de televiziunile românești în special cele de știri o formă de producție audiovizuală mai ieftină decât altele
în care frazele complexe sunt rostite destul de rar. Astfel discursul se menține la un nivel al performanței lingvistice
55
destul de scăzut. Cei limbuți încearcă să-și disciplineze mintea prin fraze scurte, care au și avantajul că retează vorba
interlocutorilor; dar prin aceasta nu-și pot acoperi „sărăcia culturală“ sau imposibilitatea de a lega logic două fraze.
Nici nu-i de mirare: lumea citește tot mai puține cărți sau articole științifice iar Internetul predispune la un
fragmentarism generalizat. Dar să nu uităm că centrii vorbirii figurează pe emisfera stângă, la încrucișarea cu mâna
dreaptă, cea cu care scrii: este foarte important să mai pui mâna pe pix, să notezi, să te adresezi și memoriei de lungă
durată. Ca exercițiu de reflecție filosofică, ar trebui să decidem care dintre ele este mai importantă: competența sau
performanța lingvistică? Destul de mulți le consideră ca fiind inseparabile, dar între ele există și un gen de
complementaritate care conduce la mecanisme cerebrale încă nelămurite.
7.4 Subiecte recapitulative la tema: Programe-sistem şi programe aplicative sub SO MS-DOS şi
Windows XP
Subiect discursiv 7.4.1 Elemente de teoria matematică a informaţiei (semnificaţia bitului, a octetului şi a
multiplilor acestuia din urmă; conversia unui număr mic din zecimal în binar şi reciproc). Între ce limite variază
capacitatea unei memorii de tip ROM, a uneia de tip RAM, a unei dischete, a unui CD, a unui DVD şi a unui disc dur?
Subiectul discriminativ 7.4.2 Un sistem de operare este un limbaj de instrucţiuni? Argumentaţi de ce da (sau
de ce nu). Ce diferenţe există între stilul de lucru impus de sistemele de operare MS-DOS şi Windows XP?
Exerciţiul 7.4.3: Intraţi sub prompterul SO MS-DOS (Start All Programs Accesories Command
Prompt). Autodocumentaţi-vă despre instrucţiunile pentru lucrul cu directoare şi căi (dir, cd, md, rd) prin
intermediul instrucţiunii help. De exemplu, >help dir.
Exerciţiul 7.4.4 a) Care sunt tehnicile de lansare a unui program sub SO Windows XP? b) Dar sub prompterul
SO MS-DOS? c)* Descrieţi metalimbajul specific sistemelor de operare MS-DOS şi Linux (puteţi observa
instrucţiunile >help help şi >help dir, de exemplu).
Subiectul discursiv 7.4.5 i) Comenzi pentru lucrul cu fişiere ale sistemului de operare MS-DOS şi sub mediul
de operare Norton Commander; ii) Comenzi pentru lucrul cu directoare şi căi sub prompterul sistemului de operare
MS-DOS şi sub un utilitar-sistem al sistemului de operare Windows NT.
Subiectul discursiv 7.4.6: Selecţia şi gruparea fişierelor sub utilitarele-sistem ale lui Windows XP și sub
prompterul sistemului de operare MS-DOS.
Subiectul discursiv 7.4.7: Comenzile copy, del și type sunt destinate lucrului cu fişiere (ale sistemului de
operare MS-DOS). Sub mediul de operare Norton Commander, atenție la tastatura funcțională (din intervalul F1 - F8).
Ce obiecte informatice întâlnite în cursul de informatică şi la lucrările de seminar au o structură de arborescenţă şi cum
poate fi descrisă o astfel de structură?
7.5 Subiecte introductive la topica: Calcul tabelar cu Excel XP
Exerciţiul 7.5.1 a) Culegeţi sub Excel un tabel de opt coloane și zece linii cu structura dată de capul de tabel:
Număr curent, Nume, Prenume, Data naşterii, Localitate, Nota 1, Nota 2, Nota finală. Începând cu linia a doua a
tabelului, treceţi datele personale ale colegilor prezenţi în sală şi puneţi note fictive. Veţi obţine nota finală ca medie
între Nota 1 şi Nota 2. Tabelul va fi apoi transpus într-un grafic tridimensional cu titlul „Rezultatele examenului de
informatică“. Pe un ultim rând al tabelului, începând din dreptul câmpului Număr curent, scrieţi Media generală iar în
dreptul câmpului Nota finală calculaţi media generală a grupei.
b) – pentru o execuţie mai rapidă: exerciţiul este, de fapt, „copia“ în Excel a exerciţiului 3.1.2, lucrat sub
procesorul Word. Dacă aveţi deja executat tabelul cu acest exerciţiu, selectaţi întreg tabelul, daţi Copy / Paste de la
documentul Word la foaia Excel şi mai adăugaţi după coloana Nota 2 câmpul Nota finală. Continuaţi apoi ca la punctul
a).
Exerciţiul 7.5.2 În tabelul de mai sus, studenţii sunt scrişi, de regulă, într-o ordine arbitrară. Puneţi-i mai întâi
în ordinea alfabetică a numelor şi mai apoi în ordine descrescătoare după Nota finală.
Salvaţi tabelul şi diagrama în directorul „c:\Document and Settings\student“ într-un fişier intitulat cu numele
dumneavoastră (nu şi prenumele!). Şi de la exerciţiile următoare veţi salva fişierele semnificative în acelaşi director,
intitulate cu numele dumneavoastră de care lipiţi o cifră (pentru ca fişierele să nu se suprapună).
Exerciţiul 7.5.3 Produceţi în Excel o tabelă cu Cateta 1, Cateta 2 şi Aria unei serii de 15 triunghiuri
dreptunghice şi apoi selectaţi un grafic de tipul XY-Scatter pentru această tabelă (cu titlul „Aria unor triunghiuri
dreptunghice“). Valorile numerice ale catetelor se vor lua din doi în doi paşi (pe prima coloană, crescătoare iar pe cea
de-a doua, descrescătoare) iar aria se va genera prin formula (Cateta 1 * Cateta 2) / 2 aplicată parametrilor actuali.
56
Exerciţiul 7.5.4 Produceţi în Excel următoarea tabelă şi graficul aferent, ce indică suprafaţa unei serii de
dreptunghiuri de Lungime descrescătoare şi Lăţime crescătoare:
8. PRELUCRĂRI TABELARE SUB MICROSOFT EXCEL XP.
PROCEDURI DE ANALIZĂ A DATELOR
În teoria bazelor de date, un fişier este o colecţie de articole structurate de aceeaşi manieră (prin câmpuri).
Articolul este o structură de date eterogenă conținând câmpuri numerice şi alfanumerice. La rândul lor, câmpurile pot fi
elementare sau structurate. Într-un articol, elementele sunt ordonate pe niveluri, fiecare nivel fiind caracterizat printr-
un număr. Acelaşi număr de nivel este asociat elementelor de acelaşi ordin.
8.1 Un limbaj de descriere a structurii BD: celule, funcţii, referinţe
De exemplu, articolul Student conţine nivelul 1, Student; nivelul 2, cu: Marca studentului, adică numărul de la
admitere (N, 4); Numele şi prenumele (C, 45); Data naşterii (tip calendaristic); Adresa (C, 30); nivelul 3, cu: Ziua
naşterii (N, 2); Luna naşterii (N, 2); Anul naşterii (N, 2): Tipul „C“ este „alfanumeric, caracter“, iar „N“, numeric în
notaţia Fox Pro. Tipul este urmat de un număr lungimea pe care data este reprezentată.
Lucrul cu articole în cadrul fişierului poate să fie sub formă logică (tehnică, fizică), sau virtuală.
Există, de asemenea, în cadrul unui fişier trei tipuri de organizare a fişierelor şi bazelor de date: secvenţială,
selectivă şi indexată. Un fişier este organizat secvenţial când peste articolele sale s-a definit o operaţie de ordine, iar
acestea sunt numerotate pe suport în ordinea definită. Accesul secvenţial la un articol presupune citirea prealabilă a
tuturor articolelor care îl preced. În cadrul unei organizări selective fiecare articol dintr-un fişier este identificat printr-o
valoare unică, asociată unei chei. Cheia este calculată de o funcţie de randomizare. În sfârşit, organizarea indexată ţine
cont de faptul că anumite câmpuri pot avea valori unice în cadrul unei colecţii de date şi pot servi la identificarea
elementelor unei colecţii. De exemplu, marca unui student.
57
Marca unui student poate servi ca element de indexare tocmai datorită faptului că nu există doi studenţi cu
aceeaşi marcă. Atunci este suficient ca mărcile să se afle într-o ordine crescătoare sau descrescătoare şi astfel operaţia
de indexare este definită.
Titlul File gestionează operaţiile cu fişiere de tip „.xls“: deschiderea şi închidere fişierului, salvarea lui cu
acelaşi nume sau cu nume schimbat, imprimarea şi setarea parametrilor pentru operaţia de imprimare. Ultima operaţie
presupune şi cuplarea imprimantei la calculator şi compatibilitatea operaţiei de listare. Fişierele la care se poate obţine
accesul sunt fie fişierele „.xls“, fie cele care fac parte din structura bazei de date, fie indexate, fie neindexate.
Titlul Edit, caracteristic tuturor procesoarelor de text, atât „modeste“ cât şi performante, presupune operaţii pe
blocuri de text, un bloc de text fiind o porţiune continuă, delimitată de mersul cursorului pe ecran. Blocul de text de sub
Word este înlocuit, sub Excel, de o suprafaţă de lucru de pe tabela de calcul.
Există de asemenea între operaţiile de editare pe baza de date şi o secvenţă de lucru cu obiecte. Obiectele pot fi
inserate sau descrise (Insert Object). Legăturile dintre obiecte pot fi stabilite la o primă analiză sau chiar schimbate.
Prin intermediul aceluiaşi titlu Edit se poate face conversia datelor de la dinamice la statice. Mai mult decât atât,
şirurile de caractere prezente în text se pot regăsi în mod interactiv sau chiar se pot înlocui în manieră interactivă.
Aceste operaţii de căutare, regăsire şi înlocuire, pot fi efectuate nu numai de editoarele performante, ci chiar şi de
editoarele simple, dintre cele mai modeste.
Există, de asemenea, instrumente lingvistice; în orice caz, se poate face o corectură a termenilor dacă aceştia
sunt în limba engleză. Procesoarele performante de text au dicţionare engleze de ordinul a zeci de mii de termeni şi
permit operaţii cu întregul tezaur, cât şi anumite tipuri de corecţii gramaticale legate de forma incorectă a cuvintelor şi
de structura incorectă a frazelor.
Prin intermediul titlului Help se face autodocumentarea. Prin această operaţie mediul de programare pune la
dispoziţie o listă de termeni semnificativi sub opţiunea Contents. Textul documentaţiei este structurat ca hipertext, deci
acest sumar indexat care se află la nivelul zero, prezintă nişte noduri în pagină care trimit la niveluri inferioare de citire
şi la noi pagini deschise la aceste niveluri. Hipertextul este un text structurat ca o arborescenţă, la nivelul 0 al acesteia
aflându-se pagina-index.
8.2 O tipologie a funcţiilor şi diagramelor
Printr-o diagramă (chart) înțelegem o reprezentare grafică a unui tabel de date. Se poate utiliza si termenul de
grafic, dar acesta este asociat, de obicei diagramelor care reprezintă funcţii matematice. Prin Insert Chart Excel XP
ne oferă peste două duzini de diagrame-standard sau gestionabile, fiecare dintre ele având 4-5 variante. Diagramele se
pot clasifica după dimensiune (unidimensionale, bi- şi tri-dimensionale), după stilul matematic (geometrice, algebrice,
analitice). După tehnica de figuraţie a diagramelor, câmpul de posibilităţi este larg deschis. La rândul lor, aceste
diviziuni acceptă subdiviziuni. De exemplu, diagramele geometrice pot fi liniare, rectangulare, circulare şi reprezentate
în tridimensional.
O bază de date Excel este formată din două entităţi: tabelul de date (datasheet) şi reprezentarea grafică propriu-
zisă. Între cele două entităţi este o relaţie de reciprocitate, în sensul că ansamblul rămâne mereu consistent (datele din
tabel corespund mereu reprezentării). Diagrama este specifică Excel-ului, dar este inserată şi într-un document Word
sau PowerPoint ca un obiect scufundat (de tip OLE). Editarea lui nu se efectuează în Word, ci în aplicaţia Microsoft
Graph, care este deschisă la crearea şi la modificarea unui diagrame.
Organizarea unei diagrame este de tip „foaie de calcul“ (coloane şi linii de celule) şi introducerea datelor se
efectuează în mod uzual: click într-o celulă; tastarea / editarea date (este recomandat ca prima linie să conţină, în
general, denumirile seriilor de date iar prima coloană denumirile valorilor; datele introduse sunt reflectate în diagrama
afişată. Mai mult decât atât, se completează automat şi legenda graficului dacă, înainte de Insert Chart, este selectată
inclusiv prima linie care ar trebui să reprezinte, sistematic, capul de tabel. Astfel, calculul pentru celula de ieşire se
poate efectua cel mai devreme în linia 2 (în exerciţiile furnizate, există şi formule care angrenează diferenţa datelor
dintre două linii succesive şi astfel calculul se poate efectua cel mai devreme în linia 3). Din prima celulă de ieşire,
calculul se poate transpune automat pe verticală prin intermediul cursorului de tip „cruce fină“ obţinut prin accesarea
colţului din dreapta-jos al celulei de calcul.
Cursorul „cruce fină“ serveşte, de asemenea, la copierea datelor dintr-o celulă pe orizontală sau pe verticală.
Dacă datele figurează pe verticală „în scară“, de exemplu 1 şi 4, selectarea ambelor celule şi activarea cursorului „cruce
fină“ în colţul din dreapta-jos al zonei conduce la generarea unei serii aritmetice cu raţia egală cu diferenţa între cele
două: 1, 4, 7, 10...
58
Prin click pe o diagramă inserată, aceasta este selectată, moment în care poate fi formatată ca un obiect
desenat, poate fi poziţionată etc. Prin dublu click se intră în editarea diagramei, fapt vizualizat prin apariția foii de date.
Pentru a modifica diagrama, fără date, se execută un click pe diagramă. În continuare se pot utiliza comenzile din
meniuri (specifice diagramelor) sau comenzile din meniul contextual.
Prin click se observă că în diagramă se pot selecta: zona diagramei (fondul pe care sunt desenate toate
componentele diagramei); zona de desen (diagrama propriu-zisă); legenda; axele; seriile de date etc. În meniul
contextual, prima comandă este cea de formatare a obiectului selectat în diagramă iar celelalte se referă la diagramă în
ansamblu. Trecem în revistă câteva opţiuni ale casetei de dialog Chart: i) Format, prin care se deschide dialogul
corespunzător obiectului selectat în diagramă; ii) Chart Type, prin care se alege tipul de diagramă (bare, coloane,
„prăjitură“ şi alte sugestii alimentare etc.) adecvat datelor care se reprezintă; iii) Chart Options, prin care se stabilesc
atributele generale ale graficului; iv) 3-D View, prin care se alege un punct de vedere, pentru diagramele reprezentate
3-D, de unde sunt vizibile amănuntele importante; v) Clear, prin care se şterge elementul selectat.
Atunci când datele există într-un tabel Word, din documentul unde se inserează diagrama corespunzătoare se
urmează traseul: 1) se completează tabelul, urmărind ca prima linie si prima coloană să conţină denumirile necesare
(dacă este cazul); 2) este selectat tabelul (prin comanda Table Select Table); 3) se inserează un obiect de tip
„diagramă“ prin procedura: Insert Object fişa Create New selecţie Microsoft Graph în caseta Object type.
Diagrama obținută nu este legată de tabel, în sensul că modificarea datelor din tabel nu se reflectă automat în diagramă.
Pentru a realiza actualizarea datelor reprezentate, trebuie ca modificările să fie aduse si datelor din foaia de date a
diagramei. Pentru aceasta: este selectat tabelul; se copiază acesta (Ctrl + C); se intră în editarea diagramei (dublu
click); în foaia de date se efectuează Ctrl + V pentru a aduce datele noi. Diagrama va reflecta astfel ultima variantă a
tabelului.
Atât Excel, cât şi Access XP, permit proceduri de analiză statistică a datelor. Curba repartiţiei normale (sau
clopotul gaussian, în funcţie de forma acestei funcţii descoperite de Karl F. Gauss) şi curba lui Lévy sunt cele mai
comune funcţii care transpun într-un grafic de tipul XY-Scatter rezultatele unor examinări sau testări.
Calculând 2 prin două metode: întâi cu ajutorul calculatorului din accesorii (Start All Programs
Accesories Calculator) şi apoi invocând subtitlul Functions al lui Insert din Excel (Excel Functions Math &
Trig Sqrt), veţi obţine mai întâi rezultatul
2 = 1,4142135623730950488016887242097,
cu o precizie suficient de mare (patru octeţi). (Suntem, desigur, în prezenţa unui număr zecimal iraţional.) Excel-ul vă
va furniza rezultatul cu o precizie mult mai mică, de numai doi octeţi. Este una dintre limitările care face util acest
SGBD pentru uzul personal şi nu pentru bazele de date instituţionale. Oracle este unul dintre puţinele standarde
existente pentru cele din urmă.
8.3 SGBD-urile Acces şi Fox Pro*
Acces, ca şi o altă bază de date relaţională, Fox Pro, reglementează lucrul cu diverse ferestre şi accesează un
limbaj de tip relaţional, pus la punct prin intermediul standardului SQL (Structured Query Language). Concomitent pot
exista pe ecran mai multe ferestre, fie ferestre-sistem, fie ferestre-utilizator, iar o parte dintre ferestrele deschise poate
fi invocată doar printr-o mică sugestie grafică.
Regula generală este, însă, că la un moment dat este activă o singură fereastră, cea în care se află poziţionat
cursorul. Celelalte ferestre sunt pasive. La terminarea lucrului ferestrele trebuie închise în ordinea inversă faţă de cum
au fost deschise, sau trebuie să forţăm ieşirea normală din program pentru ca sistemul să închidă toate ferestrele
deschise pe parcurs.
Sistemul de gestiune al bazelor de date Acces, existent tot în pachetul Microsoft Office, provine din
îmbogăţirea unui limbaj tabelar în genul dBase cu facilităţi ale bazelor de date relaţionale. Access este furnizat ca un
mediu de operare care face posibilă prezenţa întregului lanţ de programare: de la definirea şi structurarea bazei de date
şi până la lucrul cu proceduri proprii ale utilizatorului, mai mult chiar, cu scheme de programe care pot fi generate
pentru necesităţile anumitor domenii.
Ecranul principal al programului Acces XP este alcătuit din barele superioare, inferioare şi suprafaţa de lucru
pe care vor fi afişate bazele de date structurate ca tabele în tabele. Barele de titlu, lingvistică (meniul principal), de
iconi şi de fonturi sunt barele superioare.
Meniul principal al lui Acces XP conţine tot nouă itemi, ca şi al lui Word:
MPe = {F, E, V, I, Fo, Re, To, W, H},
doar Ta[ble] fiind înlocuit cu Re[cords].
59
Meniul principal al acestui SGBD cuprinde, pe lângă bara superioară de comenzi principale, şi ferestre
specifice cozilor de interogare sau comenzilor Access pentru a îmbina stilul „on line“ (în linie) cu interfaţa grafică
oferită de acest mediu de programare. Sub fereastra de comenzi instrucţiunile se tastează în linie, dar fereastra
acţionează şi ca un editor de programe; putem reveni la o comandă anterioară greşită şi să încărcăm o nouă variantă a
comenzii.
Pentru a crea o nouă structură sub Access dăm click pe iconul „Tables“ din partea stângă a barei de unelte. La
această instrucţiune mediul de programare oferă un tabel pe care utilizatorul trebuie să-l completeze. Tabelul are
următoarea structură: numele câmpului (Field Name), tip de câmp (Text, Number şi Data / Time fiind cele mai uzuale)
şi descrierea acestuia. Sub tabel se află două fişe, General şi Lookup, corespunzătoare fiecărui câmp în parte. În
General se specifică, printre altele lungimea câmpului, numărul de zecimale al câmpului numeric real şi indicaţia de
indexare a câmpului. În acel tabel figurează şi lungimea câmpului care trebuie să fie cea a datei maximale. În cadrul
lungimii pentru numerele reale trebuie delimitate zecimalele şi ele se specifică în structură ca atare. Câmpul care dă
indicaţia de indexare pe care poate să figureze Yes sau No, ne indică dacă datele pot fi organizate ţinînd cont de
structura acelui câmp.
Operaţia de indexare constă în pregătirea respectivei date pentru o ordonare automată în sens ascendent sau
descendent. Meniul de creere a bazei este alcătuit din următoarele titluri: Table, Queries, Forms, Reports, Pages,
Macros, Modules, Groups, Favorites. Comanda Table permite afişarea structurii (în construcţie a) BD; Queries permite
intervenţia utilizatorului prin programe de interogare a bazei de date; prin Forms apar configuraţii care conţine
instrucţiuni care permit forma tare a ecranului în funcţie de listele cerute la imprimantă, sau în funcţie de datele pe care
le avem de introdus; prin Reports se generează liste; paginile (Pages) sunt fişiere de tip „*.html“; Macros permite
lansarea macrourilor secvenţe de program executate automat.
Alte cuvinte-cheie aplicate BD gestionate de Fox Pro sunt Labels (instrucţiunile de tipărire a unor etichete
aplicabile într-o formă specificată în cadrul bazei de date) şi Applications (care serveşte pentru numerotarea
programelor şi procedurilor deja scrise). Este preferabil ca toate procedurile şi programele să fie structurate într-un
sistem arborescent de aşa natură încât o singură procedură globală să declanşeze întregul lanţ de operaţii posibile în
baza de date.
În general, clasele funcţionale de comenzi din Acces nu diferă prea mult de cele dintr-un alt SGBD relaţional
cum ar fi Fox Pro. Să enumerăm câteva, pornind dinspre sistemul de operare şi structurare a sa şi ajungând la cerinţele
utilizatorului: 1) comenzi pentru lucrul cu masive (structuri complexe de variabile de memorie); 2) comenzi pentru
variabilele de memorie; 3) comenzi destinate lucrului cu articole componente ale bazei de date; 4) Comenzi globale
asupra bazelor de date; 5) comenzi specifice lucrului cu bazele de date.
Titlul Database indică accesul direct la structurile BD. Aceasta poate fi setată în privinţa parametrilor iniţiali,
sau poate fi răsfoită. De asemenea tot în baza de date la care am primit accesul putem să facem copiere de articole,
sortare de articole după o cheie, sau adăugare de articole în coada ei (operaţia se numeşte Append).
Opţiunile din Database ne permit să facem: însumarea unor câmpuri numerice, numărarea unor articole,
efectuarea mediei aritmetice a unor câmpuri numerice, efectuarea totalului unor câmpuri numerice. Toate se obţin în
mod automat prin indicarea câmpurilor şi prin folosirea opţiunilor Sum pentru sumă, Count pentru numărare, Total
pentru operaţia de totalizare. Mai mult decât atât: se pot opera chiar calcule aritmetice prin intermediul opţiunii
Calculate. Acelaşi Database ne permite să lucrăm rapoarte simplificate prin opţiunea Report. Mai mult decât atât
permite atât împachetarea datelor, cât şi reindexarea lor.
Titlul Record de la ecranul-control mediază accesul spre articolele componente ale bazei de date. O a doua
accepţie a noţiunii de fişier mai restrânsă. Titlul Program denotă accesul la lansarea de programe, mai mult decât atât
ne permite concepţia unor programe cu ajutorul unei casete de comandă care apare pe ecran. Programele se pot lansa
direct din caseta de programare prin simpla invocare a numerelor (instrucţiune de tip DO). Un program se poate
rezuma cu ajutorul aceluiaşi Program. În operaţia de creare a noi programe putem face, cu ajutorul submeniului general
Program, operaţii de compilare a programului şi de generare a codului obiect. Există, de asemenea, posibilitatea ca
pentru programele mai grele să facem marcarea lor din linie în linie pentru a vedea unde intervin dificultăţile de
execuţie (operaţia se numeşte Trasare). Acelaşi meniu ne permite şi alte elemente de depanare interactivă a
programelor în afara celor invocate.
Titlul Run cuprinde operaţii de lansare a programelor. Se pot da secvenţe de interogare a bazei, adică propoziţii
simple sau compuse. Tot cu Run se pot regla parametrii ecranului, ai rapoartelor, ai etichetelor specifice anumitor tipuri
de prelucrare. Există, de asemenea, operaţiunea Application prin care utilizatorul poate să lanseze programele unor
baze de date care funcţionează ca titluri, de exemplu. Există o bază de date legată de salarizare, legată de procesul de
vânzare-cumpărare.
60
În teoria calculabilităţii efective, un algoritm recursiv (pentru care putem indica drept prototipuri formale
algoritmi recursiv-normali) calculează o funcţie, decide un predicat, generează o mulţime recursivă, deci recursivitatea
algoritmică induce noi construcţii pentru alte tipuri de obiecte matematice; un algoritm recursiv-enumerabil calculează
o funcţie parţial-calculabilă, decide o funcţie parţial-decidabilă, generează o mulţime recursiv-enumerabilă. Un bun
exemplu în acest sens este un algoritm recursiv-normal cu două tipuri de instrucţiune stop, pe adevăr – când algoritmul
se opreşte şi furnizează rezultatele calculului – şi pe fals, când nu se opreşte niciodată, deci trebuie ca execuţia să se
termine în eşec. În sfârşit, există algoritm ne-recursivi, deci şi funcţii ne-calculabile şi predicate indecidabile. Cu alte
cuvinte, există şi probleme nerezolvabile recursiv.
Corespunzător acestei ierarhii a problemelor, există funcţii necalculabile, parţial calculabile şi calculabile;
predicate nedecidabile (care nu pot fi decise), parţial decidabile şi decidabile; mulţimi nerecursive-enumerabile,
recursiv-enumerabile şi recursive; algoritmi nerecursivi, algoritmi recursiv-enumerabili şi recursivi.
Ideea de recursivitate algoritmică este esenţială în informatică şi conduce la construcţia funcţiilor recursive,
pornind de la câteva funcţii de bază şi de la trei operatori. Importanţa noţiunii de limbaj în informatică rezultă dintr-un
principiu enunţat din 1936 şi care a rămas valabil şi astăzi sub denumirea de „teza Turing-Church“: Orice funcţie
intuitiv - calculabilă este efectiv calculabilă. Prin această teză se poate trece cu foarte mare uşurinţă de la o simplă
intuiţie, funcţia intuitiv - calculabilă, la un limbaj recursiv în interiorul căruia se pot face convenții lingvistice, logice și
calcule matematice.
8.4 Subiecte practice la tema: Prelucrări tabelare sub Excel XP
Subiect discursiv 8.4.1 Conceptul de BD (definiţie, condiţii de îndeplinit, clasificări).
Subiect discursiv 8.4.2 Ce operaţii admit tipurile de date numerice? Dar cele alfanumerice?
Subiect discursiv 8.4.3 Clasificaţi tipurile de diagrame oferite de Excel XP; de asemenea, tipurile de funcţii
admise de sistem.
Exerciţiul 8.4.4 Cu ajutorul programului Excel XP, să se realizeze un tabel cu temperaturile din ultimele trei
luni, considerate fiecare în patru momente ale zilei (6h, 12h, 18h, 24h după orele de observaţie). Să se facă automat
media temperaturilor pe luni şi pe momente ale zilei. Daţi tabelului un titlu, asociindu-l unui format grafic.
Exerciţiul 8.4.5 În calitate de conducător auto, doriţi să urmăriţi consumul autoturismului dumneavoastră la
suta de kilometri. Ca urmare, veţi face o tabelă Excel în care indicaţi: data calendaristică (Dată); valoarea
kilometrajului la acea dată (Kilometraj); câtă benzină aţi pus în rezervor la acea dată (Cantitate). O ultimă coloană va
trebui să consemneze consumul (calculat ca fiind Cantitate / (Kilometraj curent - Kilometraj anterior) * 100. Afişaţi
grafic valoarea consumului funcţie de data calendaristică printr-o diagramă adecvată, intitulând-o Lista consumului de
carburant.
Exerciţiul 8.4.6 Faceţi un salt în timp şi consideraţi că peste zece ani veţi avea un serviciu şi veţi cotiza la
sistemul de pensii. Utilizând Excel XP, creaţi o tabelă conţinând numele, prenumele, vârsta şi anii rămaşi până la
vârsta-limită pentru pensionare (63 de ani pentru femei, 65 de ani pentru bărbaţi) a angajaţilor unei instituţii. Această
ultimă coloană se va genera utilizând o formulă cu funcţia if . Intitulaţi-o Lista oportunităţilor de tip CASS, apoi alegeţi
un format de grafic circular adecvat acestei liste.
8.5 Subiecte teoretice
Subiect discriminativ 8.5.1 Clasificaţi tipurile de memorie existente pe calculator şi daţi exemple.
Subiect discriminativ 8.5.2 Daţi exemple de arborescenţe prezente în cadrul unui sistem informatic sau a
unuia informaţional.
Subiect discursiv 8.5.3 Care sunt structurile cu care se lucrează în programarea structurată? Daţi, pe cât
posibil, exemple sub Microsoft Visual Basic.
Subiect discursiv 8.5.4 Accepţia termenului de problemă este foarte largă intrând în domeniul filosofic,
psihologic, matematic. Furnizaţi o definiţie a problemei într-unul dintre sensurile stabilite, apoi daţi exemple.
Exerciţiul 8.5.5 Vom apela la trei modele formale ale problemei prin care vom lega această noţiune de teoria
algoritmilor. Un prim model al problemei este cel logic. Printr-un astfel de model problema poate fi reprezentată ca o
ipoteză din care se cere să determinăm o concluzie: Ip Cz (dacă Ip, deci Cz). Când se întâmplă să avem implicaţia
inversă, are loc: Ip Cz (Ip, dacă Cz). Când afirmaţia are loc în ambele sensuri,avem Ip Cz (Ip, numai dacă Cz).
Exemplu: Dacă un triunghi este dreptunghic, atunci pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor catetelor.
Este valabilă şi teorema reciprocă şi ambele rezultate sunt cunoscute sub denumirea de teoremă a lui Pitagora. Daţi şi
alte exemplu.
61
Subiect discursiv 8.5.6* Un al doilea model formal al problemei este cel de funcţie – de la o mulţime de date
de intrare la una de date de ieşire: f: INP → OUT.
O funcţie este o relaţie binară care pune în corespondenţă un element al mulţimii-sursă cel mult un element al
mulţimii-ţintă. O relaţie binară este o tripletă alcătuită dintr-o mulțime-sursă (A), o mulţime-ţintă (B) şi un graf (R),
care, după cum am văzut, este cuprins în produsul cartezian R A B, cu A B = (a,b) / a A, b B. O funcţie
este total definită dacă toate elementele mulţimii-sursă sunt puse în corespondenţă (cu elemente ale mulţimii-ţintă) şi
parţial definită în caz contrar. Este de tip (m, 1) – de la mai multe la unu – dacă mai multor elemente din mulţimea-
sursă le corespund un singur element din mulţimea-ţintă. Este de tip (1, m) – de la unu la mai multe – dacă unui
element din mulţimea-sursă îi corespund mai multe elemente din mulţimea-ţintă. Este de tip (1, 1) dacă este de ambele
tipuri, (m,1) şi (1,m).
O funcţie parţial definită este o relaţie de tip (m,1). Un alt tip de relaţie se numeşte cod – relaţie de tip (1, m)
total definită. Pentru exersare, daţi exemple de funcţii de tip (m, 1) şi (1,1) apoi daţi exemple de coduri.
9. PROGRAMUL DE PREZENTARE MICROSOFT POWERPOINT XP
Programul PowerPoint XP este elaborat într-un dublu scop: 1) îmbunătăţirea facilităţilor de comunicare ale
utilizatorului; 2) îmbunătăţirea lucrului în echipă (utilizator şi colaboratori).
9.1 Prezentare statică (a textelor) versus prezentare dinamică
În spiritul îmbunătăţirii performanţelor utilizatorului, dar şi a performanţelor lucrului în echipă, mai acţionează
şi alte seturi de programe, dezvoltate sub SO pomenite până acum sau sub altele. Stilul multitasking sau multiuser
permis de SO Windows XP permite lucrul în echipă cu condiţia ca staţiile de calcul să fie organizate cel puţin într-o
reţea locală.
Programe de asistare automată a proiectării, managementului şi învăţării. Pentru proiectarea asistată de
calculator, setul de programe cel mai semnificativ este Autocad. Un program de asistare a proiectării necesită un întreg
echipament pentru elaborarea produsului final. Programele de design asistat au la bază un limbaj geometric, bi- şi
tridimensional la care se adaugă un limbaj tipografic. Alături de asistarea pe calculator a activităţilor de proiectare, se
mai poate face asistare şi pentru alte tipuri de activităţi cognitive: învăţarea şi managementul. Domeniul învăţării
asistate este CAL (Computer-Assisted Learning) iar cel al managementului, CAM (Computer-Assisted Management).
învăţarea asistată de calculator s-a dezvoltat sub imperativele impuse de comunitatea europeană — pe de o parte — şi
de necesitatea comunicaţiei de date între Europa şi America de Nord. Pentru necesităţile testării curente a cunoştinţelor,
există deja programe de tip grilă, elaborate pe domenii. Mai mult decât atât, este în mare vogă învăţarea la distanţă
(există prestigioase instituţii de învăţământ superior care îşi pun la dispoziţie resursele informaţionale, inclusiv cele
didactice) şi primesc înscrieri de candidaţi prin intermediul poştei electronice. Pe baza ofertelor învăţământului local şi
a celui la distanţă, se constituie anumite tipuri de programe care se ofertează elevului sau studentului şi aceste
programe aplică toate procedurile didactice obişnuite, inclusiv notarea finală.
O altă zonă puternic dezvoltată a asistenţei este managementul. O întreprindere este un sistem tehnologic
ierarhizat în care lucrătorul prezent la diverse niveluri ia cunoştinţă cu diversele aspecte ale activităţii întreprinderii. De
exemplu, directorului trebuie să-i parvină situaţia de sinteză şi rapoartele asupra punctelor critice în activitatea
întreprinderii sau instituţiei. Dimpotrivă, salariatul situat într-un sistem productiv are cunoştinţă de rezultatele muncii
în detaliu, dar nu trebuie să cunoască procesele care se petrec la nivelul imediat superior. Pentru toate nivelurile
producţiei şi deservirii, activitatea se poate informatiza. Pe baza situaţiilor interactive din teren, managerul occidental
are percepţie permanentă a pieţei şi a mişcărilor ei, putând-o influenţa. Mişcările „pieţei negre“ şi ale „pieţei gri“ se
pot astfel percepe cu uşurinţă de câtre un manager şi el poate lua măsurile corespunzătoare. Programele de asistare pun
în funcţiune atât efecte de tip imagistic, cât şi efecte de tip auditiv. Atât Excel, cât şi PowerPoint, conţin elemente de
management al resurselor umane ceea ce depăşeşte, totuşi, cadrul expunerii de faţă.
Ecranul principal al programului de prezentare PowerPoint XP este alcătuit din barele superioare, barele
inferioare, barele laterale şi suprafaţa de lucru. Barele de titlu, lingvistică (meniul principal), de iconi, de fonturi sunt
barele superioare.
Meniul principal al respectivului program este:
MPp = {F, E, V, I, Fo, To, SS, W, H},
semnificaţiile prescurtărilor fiind aceleaşi ca la Word, dar adăugându-se titlul specific SS = Slide Show.
62
Subtitlurile meniului Edit sunt comparabile la Word şi PowerPoint; meniul View al lui PowerPoint conţine în
partea superioară doar două tipuri de vizualizări (la Word sunt cel mult cinci tipuri); şi Insert-ul din programul de
prezentare este mai restrâns.
În capitolul 4 am invocat principiile designului grafic, indicate de Robin Williams pentru textul tehnoredactat.
În general, aceste principii se referă al alb-negrul specific unei tehnoredactări nu foarte pretenţioase. Spre deosebire de
Word, PowerPoint-ul lucrează cu prezentări color. Nu obligatoriu, dar nu are rost să te chinui cu o prezentare
interactivă, lăsând-o apoi în alb-negru! Dimpotrivă, Word procesează texte de o anumită sobrietate în alb-negru.
Din această cauză readucem în discuţie principiile designului coloristic (sugerate de noi), principii care se pot
reuni sub acronimul PARCK!: Proximitate - Alb - Repetiţie - Contrast - evitare Kitsch! Pentru acronimele „P“, „R“ şi
„C“ enunţurile coincid cu cele ale designului în alb-negru, dar nu se referă neapărat la componente de tip simbolic
(lucrate cu tastatura), ci de tip iconic care aparţin unei imagini .
În locul alinierii din designul alb-negru, în cel coloristic pe care vi-l propunem în materialul de față apare
albul, o non-culoare care pentru mulţi pictori figurează în centrul şevaletului, deoarece se folosește destul de des.
Culorile tempera fiind scumpe, pictorii și le procură cu prioritate pe cele primare roșu, galben și albastru
obținându-le pe celelalte din combinații: suprapunerea a două culori primare conduce la cele secundare, suprapunerea a
două culori secundare conduce la cele terțiare și așa mai departe. Să observăm, însă, că suprapunerea celor trei culori
primare în standardul coloristic de planșetă conduce la negru de aceea standardul se numește și aditiv. Dimpotrivă,
cele trei tonuri primare pentru luminile colorate dau alb prin suprapunere, de aceea standardul se numește substractiv.
Principiul A, referitor la culoarea compozită „alb” ne avertizează că albul, negrul şi gri-ul, culorile compozite,
trebuie „armonizate” cu culorile monocrome ale spectrului din binecunoscutul şir ROGVAIV (roşu, orange, galben,
verde, albastru, indigo, violet), prin care componentele monocromatice ale spectrului ne sunt prezentate în ordine
crescătoare a frecvenţei (sau în ordine descrescătoare a lungimii de undă).
Apoi teoria contrastului, fundamentată de profesorul Johannes Itten (1888-1967) este o teorie-cheie în cadrul
lucrului cu culori. Itten decelează şapte tipuri de contraste, care contribuie la conturarea mai multor distincţii din
coloristică: rece / cald, umbrit / luminos, transparent / opac, liniştitor / iritant, subţire / gros, aerian / terestru, depărtat /
apropiat, uşor / greu şi umed / uscat2. Trebuie făcută observaţia că grafica prelucrată de Word este punctiformă, câtă
vreme cea din PowerPoint este vectorială. În linii mari, aceasta înseamnă că se comportă mai bine la operaţii de tip
alungire / scurtare, deformând mai puţin desenul.
Am putea face un tabel cu trăsăturile care disting textele prezentate în Word sau PowerPoint:
Nr.
crt.
Trăsătură Text în Word Text în PowerPoint
1 cantitatea de informație
sau dispusă pe o pagină
mare mică
2 stilul formatării text nemarcat, în general;
setarea paginii în Portrait;
font cu înălțime 12 pentru
corpul de text și 10 pentru
note; aliniere Justify
text marcat; setarea paginii în
Landscape; font cu înălțime
24 pentru corpul de text și 20
pentru note; aliniere la stânga
3 completitudine stilistică text complet, formulat în
propoziții
text rezumat, care poate
admite și sintagme nominale
4 transmiterea informației cu timp de memorare
prealabilă
în timp real
5 design grafic alb-negru color
6 entități grafice neobligatorii obligatorii
7 entități tabelare (baze de
date)
neobligatorii aproape obligatorii, dacă pot
fi întocmite
Tabelul 9.1: o comparație între procesarea textelor în Word și PowerPoint
2 Paul Constantin, Să vorbim despre culori, Editura „Ion Creangă”, 1986, p. 7
63
Deci în PowerPoint ne putem închipui un expozant așezat la tablă care, în loc să scrie cu creta, „scrie“ cu
PowerPoint, umplând tabla mult mai rapid și permițându-și să forțeze memoria auditoriului „pictând” mai mult de
șapte rânduri cu mai mult de șapte cuvinte pe un rând. Șapte este un număr critic pentru memoria de scurtă durată: dacă
se rostesc șapte noțiuni întâmplătoare, cel care le reține pe toate se poate autoevalua ca având o memorie foarte bună.
Dacă ascultătorul este neatent, el reține, de regulă, mai puține decât șapte. Psihologii se referă la legea memorativă „5
2“, prin care marginile de memorare imediată a itemilor sunt stabilite la trei și șapte.
Pentru a fi prelucrat în vederea unei prezentări colective, un text trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
1) să fie cât mai bine structurat; 2) să conţină imagini, scheme sau formule; 3) să beneficieze de un scenariu al
prezentării. Dacă el nu îndeplineşte toate cerinţele enunţate mai sus, prelucrarea cu PowerPoint nu mai merită
osteneala, deoarece foarte puţine cărţi sau reviste publică texte chiar în format *.ppt. (de regulă, cerinţele
tehnoredacţionale sunt enunţate în Word , WordPerfect sau TeX). Inălţimea fontului pe corpul de pagină se dublează
faţă de Word (de la 12 la 24); triplarea fontului provoacă adesea efecte groteşti. Alinierea preferată în cadrul corpului
de pagină nu va mai fi Justify, ci mai degrabă Left, din cerinţe estetice.
9.2 PowerPoint și facilitățile multimedia
Faceți un calcul: dacă la radio o pagină A4 standard la două rânduri (31 de rânduri, cel mult 80 de semne pe
rând, deci 2100-2400 de semne cu tot cu spații) se citește în trei-patru minute, un bun utilizator de PowerPoint își poate
programa pentru prezentare, în același interval de timp, și 7-8 slide-uri, fiecare din ele cu câte 50 de semne și astfel, cu
cele circa 4000 de semne în total, își dublează informația oferită auditoriului. Dar el prezintă și imagini, diagrame,
formule sau tabele, astfel încât expunerea lui devine mai convingătoare, deci câștigul prezentării este și calitativ, nu
numai cantitativ, ceea ce sporește șansele ei de succes.
Dar nimeni nu interzice expozantului să aibă și calități oratorice și să-și întărească, astfel, impresia produsă
asupra publicului. Pe de altă parte, în mod paradoxal, un PowerPoint neîngrijit și fragmentar poate produce o impresie
mai proastă decât o expunere orală bine concepută, sinceră și orientată spre public. Este un principiu al economiei de
mijloace care funcționează în multe situații: multe cărți bune s-au scris cu un ciot de creion și multe rezultate științifice
cruciale pentru omenire s-au obținut cu investiții materiale destul de mici.
Nu numai memoria de scurtă durată diferențiază textele procesate în Word și PowerPoint, ci și două simțuri
importante, văzul și auzul.
Teoria culorilor este heptatomică, fiind, deci, construită în jurul a șapte culori, trei extrase din standardul
coloristic substractiv (RGB) și celelalte patru, din cel aditiv: CYMK. (Am folosit în acest paragraf inițialele din limba
engleză.). Standardul coloristic substractiv se referă la luminile colorate percepute în natură (culorile curcubeului, de
exemplu) sau cu ajutorul diverselor artefacte, cum ar fi televizorul, terminalul de calculator sau monitorul. Dimpotrivă,
standardul coloristic aditiv are în vedere culorile de șevalet, mai statice, „mai așezate“. Nici nu-i de mirare: viteza
luminii în vid fiind de circa 300000 km/s, era normal ca o teorie dinamică a luminii să difere de una statică. Ceea ce nu
se întâmplă în teoria sunetului propagat prin aer cu o viteză de 340 m/s și, deci, mai ușor de urmărit în timp real.
Mai mult decât atât, culorile se suprapun, se întrepătrund: un pătrat negru aşezat în centrul unui pătrat alb apare
„contractat“ în raport cu un pătrat alb de aceeaşi dimensiune aşezat în centrul unui pătrat negru. Un pătrat galben aşezat
în centrul unui pătrat alb apare mai luminos în comparaţie cu un pătrat identic aşezat în centrul unui pătrat negru. Şi
este doar începutul: un gri 50% aşezat pe o culoare capătă şi tente ale culorii contrastante! Florile galbene provoacă o
reflexie violetă în boabele de rouă este observaţia lui Johann Wolfgang Goethe. De altfel, umbra este, poate, cel mai
semnificativ contrast colorat pe suprafeţe luminate şi necolorat pe suprafeţe mate. După închiderea televizorului, în
minte ne rămâne pentru o clipă imaginea complementară. Iluziile optice deschid un fascinant capitol în cadrul
fiziologiei percepţiei.
Dacă iniţial standardul VGA diferenţia 16 culori, s-a ajuns la standarde grafice cu peste 16,7 milioane de culori
(2 la puterea 24) iar goana după rezoluţii şi mai fine ale imaginii nu pare a se fi potolit, deşi ochiul uman cel mai
exersat nu poate diferenţia mai mult de 32 de nuanţe de verde, să spunem (este valabil şi pentru celelalte nuanţe din
şirul ROGVAIV). Pictorii denumesc, totuşi, cu termeni de specialitate, cel puţin 16 nuanţe de verde şi ne putem aştepta
ca şi pentru celelalte culori invocate să se întâmple la fel, deci se poate face un calcul global al nuanţelor discriminate
„la o primă vedere“ de ochiul uman. Dar, pentru aceasta
În orice caz, în teoria culorilor de șevalet (standardul coloristic aditiv) roşul, galbenul şi albastrul sunt culorile
de bază; totuși, în standardul cu cyan, yelow și magenta ele sunt inversate; chiar ușor „decalate spre stânga“ în privința
frecvenței față de cele trei culori prezente pe steagul României. Galbenul nu se mai regăsește ca ton primar în
standardul coloristic substractiv, fiind substituit prin verde; în acest standard el se obține ca o combinație între roșu și
albastru!
64
Se pare că şi vederea umană este cel puţin trihotomică, cu analizori specializaţi pentru culorile primare; un
argument în sprijinul acestei teorii este faptul că, încă de la vârste foarte fragede, sunt agreate jucăriile colorate în roșu,
galben sau albastru. Celelalte nuanţe din şirul ROGVAIV se obţin ca şi combinaţii ale culorilor de bază. Culorile reci
sunt cele care conţin albastru iar cele calde conţin roşu sau galben. Culoarea complementară unei culori se obţine prin
suprapunerea culorilor opuse. Roşul este complementar verdelui (G + A); galbenul este complementar movului (R + A)
iar albastrul şi orange-ul (R + G) sunt, de asemenea, complementare. Sub utilitarul Paint din accesorii, dacă o culoare
figurează în fundal, prin Image Invert Colors se obţine culoarea complementară. În general, Corel, Photoshop şi alte
utilitare grafice complementează automat culorile.
Principiul evitării kitsch-ului (K!) ne avertizează să ne cenzurăm excesele, în primul rând la nivelul
amestecului coloristic şi în al doilea rând la nivelul mixturii dintre anumite componente. În general, nu se recomandă
ca toate cele trei culori fundamentale să figureze în aceeaşi imagine. Dacă vom analiza organigramele-model, vom
vedea că ele sunt fie monocolore (organigrama-model Maple), fie bicolore (organigramele FireWorks, Curtain Call
sau Refined). Desigur, organigramele-model se obţin prin File New Design Templates şi apoi se aplică peste
prima folie a prezentării în alb. Diagramele bicolore mizează fie pe culori-prietene (ca să le numim aşa cum ar fi roşu
şi oranj în calitate de culori calde), fie pe culori complementare. De altfel, fundalurile de culoare închisă sunt
programate pentru scrisul de tip „alb pe negru“ iar cele de culoare deschisă, pentru „negru pe alb“.
În PowerPoint, efectele grafice (declanşate şi fixate prin Slide Show Slide Transition) sunt dinamice, nu
statice. De altfel, teoria cadrelor de pagină în PowerPoint este inspirată mai degrabă din semiotica filmului decât a
imaginii fixe. Nu numai contrastul este menit să atragă atenţia auditoriului, ci şi o pleiadă de trucuri imagistice cu
culori-prietene sau forme ne-prietene. Iluzia optică este folosită pe scară foarte largă, mai ales în ficţiunea fantastică
(dar nici ficţiunea realistă nu face excepţie de la regulă). În figura 9.1, imaginea castelului din fundal (de fapt, o uriaşă
machetă) lasă impresia de colosal datorită micşorării călăreţilor din faţă. Apoi animalele fantastice de luptă (numite în
film olifanţi din cauza asemănării cu elefanţii), sunt, de fapt, multiplicate în perspectivă pornind numai de la două
exemplare prezente în platou şi înveşmântate ca atare.
65
Figura 9.2: un peisaj monumental şi câteva personaje fantastice din filmul Întoarcerea regelui (regia Peter Jackson, 2004),
al treilea din trilogia Stăpânul inelelor
În concluzie, culorile de bază ale spectrului, roşu, galben şi albastru, generează două tipuri de standarde
analogice sau digitale, şi anume RGB (red, green, blue) şi CYMK (cyan, yellow, magenta, black). Primul este
substractiv (la intersecţia celor trei culori fundamentale figurează albul) iar cel de-al doilea, aditiv (negrul figurând la
intersecţia tonurilor colorate). De fapt, primul model vizual este unul al luminilor colorate iar cel de-al doilea se referă
la standardul de şevalet şi stă la baza activităţii pictorilor. Prin combinarea culorilor primare (fundamentale) se obţin
cele binare iar procesul de suprapunere a culorilor poate urma în continuare teoria din analiza combinatorie (combinări
de n luate câte m, cu m şi n pozitive). Cu alte cuvinte, o teorie integrală a culorii este cel puţin heptatomică: trebuie
avute în vedere atât culorile din modelul aditiv, cât din cel substractiv, pentru că există şi cazuri, în practica
vizualizării, când cele două modele se suprapun. Şi, pentru ca lucrurile să se complice şi mai mult, există atât o optică
66
ondulatorie, prin care culoarea este văzută ca un front de undă, cât şi o optică corpusculară, prin care aceeaşi culoare
devine emisie de fotoni monocromatici!
Pentru eventualul fundal sonor al prezentării, nu trebuie făcut exces de zel: în primul slide sau în ultimul se pot
insera efecte sonore mai ales la prezentările lungi până se strânge publicul sau pe fundalul discuțiilor finale. Dacă
mai dispuneți de timp, nu este rău să cereți sugestii și celor care vă urmăresc cu atenție; însă, dacă s-a instalat între timp
o plictiseală generală, accelerați viteza derulării slide-urilor (ca tot omul să vadă că v-ați pregătit), treceți repede la
concluzii și mulțumiți audienței pentru bunăvoință (chiar dacă aceasta a lipsit cu desăvârșire!). Pentru ca publicul să vă
asculte cu atenție, nu vă trebuie nici măcar muzică de fundal, din cauză că aceasta ar putea „ameți“ anumiți auditori
mai puțin concentrați asupra mesajului transmis. Desigur, vă puteți înfrumuseța mesajul și prin sugestie muzicală
dacă dețineți și acest tip de competență.
Automatizarea prezentării sub Microsoft PowerPoint XP se face prin intermediul lui View, Slide Sorter, prin
care se afişează secvenţa de diapozitive disponibilă apoi pentru adăugarea unui nou diapozitiv, modificarea sau
ştergerea lui.
De exemplu dacă vrem să structurăm o lucrare personală (studiu sau eseu) prin intermediul a patru-cinci folii-
standard vom proceda în felul următor: prin File New Blank Presentation (ultima comandă figurând în partea
stângă) activăm pe două coloane, în partea dreaptă, toate diagramele-standard. Vom lucra numai cu primele patru
diagrame din dreapta sus: 1) folia titlu / subtitlu; 2) folia „Bibliografie“, cu un singur rând marcat în partea superioară;
3) listă „punctată“ cu titlu; 4) listă „punctată“ pe două coloane cu titlu. Dacă în Word corpul de pagină permitea
înălţimea de 10-12 puncte tipografice (fontul de note fiind micşorat cu un punct-două), în PowerPoint, înălţimea 24 se
consideră a fi una minimală. Fontul mare nu permite alinieri de tip Justify prea estetice, de aceea se lucrează, în
general, cu aliniere la stânga, combinată adesea cu Format Paragraph Special: Hanging.
Nu se recomandă ca în pagină să figureze mai mult de cinci itemi, pentru ca publicul să poată recepţiona
prezentare în bune condiţii (pentru început, putem acorda un minut pentru un slide, o frecvenţă destul de bună). De
asemenea, dacă formatul de pagină Portrait (din subtitlul Page Setup) predomina în Word, în PowerPoint e ca şi cum ai
scrie rapid la tablă, deci se preferă formatul Landscape.
Pe prima folie scriem titlul lucrării, „Multilingvismul în Uniunea Europeană“ şi în locul subtitlului (Subtitle)
scriem autorul cu numele „mic“ în faţă (de exemplu, „George Ceauşu“). Cea de-a doua folie, obţinută prin Insert
New Slide, va fi de formatul specificat mai sus la punctul 3). În zona de intitulare scriem „Structura lucrării“ iar în zona
marcată prin buline sau alte însemne grafice scriem:
„1 Aspecte sociale ale multilingvismului
2 Aspecte informatice ale multilingvismului ş. a. m. d.”.
Cea de-a treia folie (obţinută tot prin Insert New Slide; dar mai bine...) va avea formatul specificat la
punctul 4) şi va avea în zona-titlu denumirea primei secţiuni, „1 Aspecte sociale ale multilingvismului“, iar mai jos,
subdiviziunile acesteia. Pe coloana stângă va figura subsecţiunea „1.1 Multilingvismul în România“ iar partea dreaptă
va fi rezervată prezentării multilingvismului din alte ţări ale U. E.:
„1.2 Multilingvismul în Marea Britanie
1.3 Multilingvismul în România
1.4 ... “
În sfârşit, cea de-a patra folie (cu formatul specificat la punctul 2)) va cuprinde, aliniată la stânga,
Bibliografie
iar dedesubt reperele bibliografice scrise sub forma:
„David Blattner, Ghidul complet al tehnoredactorului, Editura All, Bucureşti, 1996, pp. 100-123“,
deci au nume autor, titlu (în italice), Editură, loc, timp, secvenţă de pagini (cu „pp.“) sau pagină (cu „p.“). De regulă,
reperele bibliografice se culeg cu un font mai mic decât restul textului (uneori chiar şi cu două puncte). În cel de-a
patra folie se scriu, deci, câteva repere biobibliografice ale temei. În prezentările PowerPoint se pun mai degrabă note
de final (pentru a da o perspectivă asupra lecturilor autorului), câtă vreme Word-ul agreează şi notele de subsol. Folia
cu bibliografia finală poate fi precedată şi de una cu „Concluzii“ sau „Contribuţii originale“ pentru auditoriul mai
pretenţios care ar mai dori să vă streseze cu pretenţiile sale.
Prin File Save As navigare şi specificare nume-fişier se salvează secvenţa de diagrame într-o zonă
disponibilă.
67
9.3 Subiecte recapitulative la tema: Proceduri de analiză a datelor sub Excel XP
Exerciţiul 9.3.1 (continuarea exerciţiului 4.3.1) Examinaţi coloana Nota finală din cadrul tabelului intitulat
„Rezultatele examenului de informatică“ şi spuneţi dacă notele, aparţinând intervalului [1,10], se încadrează în
standardele sistemului ECTS (European Credit Transfer System) legate de curba normală a lui Karl Friedrich Gauss.
Exerciţiul 9.3.2 a) Produceţi în Excel o tabelă pe două coloane, x şi y = 30*x3 - 2*x + 1 (scrise astfel atare în
celulele A1, respectiv B1). Valoarea polinomului se va completa printr-o formulă (în B2) iar valoarea lui x se va lua
din trei în trei (pentru un set de 15 valori). Pentru transpunerea într-un grafic intitulat Lista valorilor unui polinom, să
se utilizeze tipul XY-Scatter sau Columns. b) Analizaţi posibilitatea ca, în locul formulei din coloana a doua, să utilizaţi
formula mai generală y = a*x3 - b*x + c, furnizând ulterior valori pentru a, b şi c.
Exerciţiul 9.3.3 Calculaţi 2 prin două metode: întâi cu ajutorul calculatorului din accesorii (Start All
Programs Accesories Calculator) şi apoi invocând subtitlul Functions al lui Insert din Excel (Excel Functions
Math & Trig Sqrt). Ce observaţi în privinţa preciziei rezultatului?
9.4 Subiecte practice la tema: Programul de prezentare Microsoft PowerPoint XP
Exerciţiul 9.4.1 Sub programul PowerPoint XP, faceţi două diapozitive (de tipul „listă cu clip în dreapta“) cu
titlul Tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiei (semestrul I) şi conţinutul inspirat de cinci-şase subcapitole ale cursului
de informatică (grupate în două capitole, fiecare din ele ocupând un slide). Apoi asociaţi prezentării un şablon-model
oferit de program. Daţi o culoare titlului şi apoi adăugaţi un efect orizontal cu ajutorul instrucţiunii Slide Show.
(Diapozitivul cu titlul se poate crea şi separat.) Exerciţiul 9.4.2 Folosindu-vă de cel mult zece diapozitive, creaţi-vă o prezentare tematică în PowerPoint (un
subiect de specialitate: filosofie, științe politice sau RISE) pe care apoi s-o vizualizaţi prin Slide Sorter View.
Diapozitivele obligatorii sunt: „titlu și autor“; „structura lucrării“ (din două părți); „structura primei părți“ (numai dacă
este cazul); „primul slide care detaliază prima parte“; „ultimul slide care detaliază prima parte“; „structura părții a
doua“ (numai dacă este cazul); „primul slide care detaliază a doua parte“, „ultimul slide care detaliază a doua parte“,
„concluzii“, „bibliografie“,
Exerciţiul 9.4.3 Sub programul PowerPoint faceţi un diapozitiv intitulat Lucrul cu entităţi şi obiecte grafice,
dispus pe două coloane. Pe cea de-a doua figurează o grafică importată, iar pe prima coloană, o listă marcată cu
conţinutul indicat de cursul de Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiei; terminaţi indicaţiile de conţinut cu Exerciţii şi
probleme. Daţi o culoare titlului pe care, eventual, îl puteţi pune şi pe un diapozitiv separat. Aplicaţi apoi prezentării
un şablon-model oferit de program.
Exerciţiul 9.4.4 Sub programul PowerPoint XP, faceţi un diapozitiv (de tipul „listă cu clip în dreapta“) cu titlul
Informatică (semestrul I); au alt diapozitiv cu subtitluri care trimit spre capitole (numerotate cu 1, 2, 3) ale cursului de
informatică; un alt diapozitiv care cuprinde subcapitolele capitolului 1 (numerotate cu 1.1, 1.2, 1.3...); alte două
diapozitive care cuprind subcapitolele capitolelor 2 şi 3 (numerotate corespunzător). Daţi o culoare titlului şi apoi
prezentaţi un efect orizontal cu ajutorul instrucţiunii Slide Show. Exerciţiul 9.4.5 Sub programul PowerPoint XP, faceţi un diapozitiv de tip „listă marcată“, cu următorul
conţinut sub titlul Laboratorul de competenţe informatice. Cuprins: 1) Să pornim la lucru; 2) Editare şi rafinare; 3)
Lucrul cu obiecte grafice; 4) Automatizarea unei prezentări; 5) Scurt ghid de referinţă PowerPoint; 6) Sarcini practice.
Daţi o culoare titlului, o altă culoare cuprinsului propriu-zis şi apoi plasaţi pe text un efect vertical prin Slide Show.
Puteţi disocia titlul (în comparaţie cu cuprinsul) într-un diapozitiv separat. Exerciţiul 9.4.6 Sub programul PowerPoint XP, faceţi un diapozitiv de tipul „listă marcată“ cu titlul: Anul I,
Facultatea de Filosofie, Secţia (corespunzătoare) / Programarea examenelor din sesiunea ianuarie-februarie 2013 şi
următorul conţinut: pe prima coloană figurează examenele din această sesiune iar pe a doua, datele la care ele sunt
programate. Daţi o culoare titlului şi apoi prezentaţi un efect de discontinuitate cu ajutorul instrucţiunii Slide Show.
(Diapozitivul cu titlul se poate crea şi separat.) Exerciţiul 9.4.7 Concepeţi o lucrare originală de specialitate (studiu sau eseu) cu structura specificată mai jos.
Pe prima folie scrieţi titlul lucrării, şi, în locul subtitlului (Subtitle), autorul cu prenumele în faţă. Cea de-a doua folie,
obţinută prin Insert New Slide, va fi o listă „punctată“ conţinând „Structura lucrării“ (două secţiuni numerotate).
Cea de-a treia folie va fi o listă „punctată” cu o coloană sau cu două conţinând „Structura primei secţiuni“ (două-trei
sub-secţiuni numerotate). În sfârşit, cea de-a patra folie va cuprinde, sub titlul „Bibliografie“ două repere bibliografice
(cărţi) cu structura: nume autor, titlu referinţă (în italice), Editură, localitate, an, secvenţă de pagini (cu „pp.“) sau
pagină (cu „p.“). Corpul de pagină, cu excepţia titlurilor, se aliniază la stânga, ca şi bibliografia. Salvaţi prezentarea în
zona disponibilă a discului dur.
68
Subiect discriminativ 9.4.8 Ce diferenţă există între efectele grafice din Word şi cele din PowerPoint? Dar
între caracteristicile fonturilor utilizate de cele două programe?
10. INTERNET ŞI POŞTĂ ELECTRONICĂ
MOTOARE DE CĂUTARE ÎN REŢEAUA GLOBALĂ*
Internet-ul este o reţea vastă de calculatoare care leagă milioane de reţele din întreaga lume. Este democraţia
comunicării, reţeaua de reţele prin care semnalul comunicaţional circulă instantaneu. Este, cu alte cuvinte, Reţeaua,
preludiu la un nou Informond. Comunicarea om-calculator nu era un simplu deziderat atâta vreme cât existau
compilatoare şi interpretere interactive prin care utilizatorul putea inventa texte-program executate de calculator. Dar
acum suntem în etapa în care calculatorul mediază comunicarea pe scară largă între oameni.
10.1 Informatică în reţea: comunicare în reţea locală şi cea globală
În anul 1969, Departamentul Apărării al SUA a creat o reţea experimentală de comutare pe pachete, bazată pe
linii telefonice, reţea din care s-a născut Arpanet, un pas decisiv spre Internet. Accesibilă în special cercetătorilor şi
personalului militar, reţeaua permitea comunicări prin poşta electronică şi conversaţii în timp real. Prin anii '70 s-a
elaborat setul de reguli (protocoale) în folosul disciplinării fluxului de date în reţea şi standardizării operaţiilor din sfera
discursivului. În următorul deceniu, reţelele Arpanet au căpătat o extensie multinaţională. În 1982, prin unirea Arpanet
cu Milnet (reţeaua militară) şi cu NSNet (reţeaua cercetătorilor din SUA), la care s-au adăugat ulterior BitNet şi
UseNet până în 1991. Astfel s-a născut Internet-ul (prescurtare de la Internetwork System – sistem de interconectare
de reţele). Minitel-ul francez a avut partea sa de contribuție la „extensia europeană“ a Internetului.
Pe 26 februarie 1993, IANA (Internet Assigned Numbers Authority) a admis dreptul României de a înscrie pe
Internet domeniul de nivel înalt „ro“. IANA este singura autoritate internaţională abilitată să reglementeze sistemul de
utilizare a domeniilor. Primii furnizori de servicii Internet din România au fost ICI-RNC pentru comunitatea de
cercetare / învăţământ şi EuNet, PCNet şi StarsNet (azi EuroWeb) pentru domeniul comercial. Universitatea ieşeană
„Alexandru Ioan Cuza“ este unul dintre primii beneficiari români ai Internetului.
La scară mondială, cel mai folosit protocol de comunicare pe Internet este TCP / IP (Transmission Control
Protocol / Internet Protocol), standard care împarte datele de la capătul-sursă în pachete, reasamblându-le în ordinea
corectă la punctul terminus (un alt nod al reţelei), cu preocuparea suplimentară ca să retrimită pachetele care nu au fost
confirmate ca fiind primite la destinaţie. Un pachet conţine informaţii legate de sursă şi destinaţie.
Internetul coexistă încă de la apariția sa cu poşta electronică (e-mail), gestionată în pachetul Microsoft Office
de către programul Microsoft Outlook, al cărui meniu liniar principal cuprinde File, Edit, View, Go, Tools, Compose şi
Help. Însă poșta electronică a apărut mult mai devreme, prin anii '80, în cadrul Arpanet-ului: cercetătorii nu făceau
numai propaganda libertății de informare a unui public mai larg, ci și comunicau între ei.
Propriu-zis, Internetul nu este administrat de nimeni în mod centralizat, neexistând vreo companie care să-şi
impună regulile, fiind, deci, o reţea descentralizată, cu anumite evoluţii anarhice3. Un site este un hipertext (text
ierarhizat cu o structură arborescentă) prin extensiune denotând o colecţie de pagini (mergând până la un număr
imens de pagini). La nivelul 0 al acestui hipertext se află o pagină-index care „cheia“ întregii operaţii de accesare
numită de aceea şi pagină-gazdă (home page). Web-ul este un standard grafic destul de pretenţios; există şi standarde
mai slabe. Consorţiul Google a catalogat în 2009 peste patru miliarde de pagini-gazdă (care introduc, de fapt, site-uri
ale unor utilizatori). În acest moment este posibil ca numărul paginilor-gazdă de pe Internet să depăşească populaţia
globului (aproape șapte miliarde și șaizeci de milioane), în schimb el este distribuit cât se poate de neuniform între
ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate.
Motoarele şi directoarele de căutare sunt o categorie importantă de site-uri web menite să ajute utilizatorii
Internetului în detectarea apariţiilor unei informaţii lingvistice. O astfel de informaţie este o secvenţă de cuvinte, de
exemplu „istoria Internetului“. Sub motorul de căutare „www.google.com“, opţiunea Search, o astfel de cheie
lingvistică ne va furniza o listă de site-uri care conţin respectiva secvenţă de cuvinte. De regulă, motoarele sunt
contextuale, deci au în vedere şi colocaţiile cuvintelor componente, ceea ce extinde mult lista furnizată uneori în mod
artificial. Colocaţiile sunt de forma:
„Istoria“ cuvânt(1) cuvânt(2)... cuvânt(n) „Internetului“.
3 Ştefan Negriţoiu; Andrei Zaharescu, Internet acasă, „PC World România”, 4, 8-9 / august-septembrie 1996, pp. 62-66
69
Se au în vedere, pentru o căutare uzuală, chiar şi secvenţe lingvistice destul de apropiate de „Istoria Internetului“.
Colocaţiile şi aproximarea termenilor pot fi eliminate prin mecanismul căutării avansate.
Informaţia este, deci, dependentă de limbă; Internetul este chiar o expresie a deplinei libertăți lingvistice a
diverselor categorii de utilizatori, dar, într-o proporţie de peste 60%, el rămâne anglo-saxon, limba engleză fiind, la ora
actuală, cel mai bine adaptată pentru motoarele de traducere automată
Folosind unul dintre cele mai populare motoare de căutare, Altavista, se pot obţine, căutând după cuvântul
„informatică“ (Computer Science), zeci de milioane de intrări din care cauză un termen general trebuie însoţit şi de
termeni contextuali (pentru selecţia apariţiilor). De la o zi la alta apariţiile pe Internet sunt tot mai numeroase.
Posibilităţile sunt extraordinare, limitate doar de imaginaţie. Pot fi găsite: 1) situri de Instituţiilor, organizaţii
guvernamentale şi neguvernamentale (cluburi, asociaţii); 2) situri ale individualităţilor (personalităţi sau utilizatori); 3)
situri ale revistelor de profil; 4) newslettere electronice; 5) liste de link-uri spre site-uri de Computer Science sau
conexe; 6) situri pe domenii conexe; 7) grupuri de discuţii pe diverse domenii-ţintă Computer Science sau conexe; 8)
situri ale mass-media de profil; 9) situri comerciale, dedicate produselor informatice.
De regulă, pentru a vedea în ce măsură sunt prezent pe Internet ca autor de texte, dau sub motorul Google o
căutare exactă asupra termenilor „George Ceauşu“ sau „Ceauşu George“; ţinând cont şi de o clasă destul de largă de
texte fără diacritice, ar mai trebui încercat şi „Ceausu“. Un astfel de exerciţiu vă recomand şi dumneavoastră.
O căutare inexactă presupune lipsa ghilimelelor şi astfel se mai furnizează şi colocaţii de tipul
George Cuvânt1 ... Cuvântn Ceauşu,
adică şi câteva alte cuvinte intercalate între cele două nume.
Dacă ştim semnificaţia operatorilor logici şi (and, &), sau (or), vom putea forma combinaţii de termeni:
termen1 & termen2 ne furnizează contextele în care apar ambii termeni; ...
Microsoft Internet Explorer sau Mozilla sunt cele mai răspândite programe de navigare pe Internet.
10.2 Viitorul pieţei muncii prin prisma tehnologiei informaţiei
Este clar că omul epocii actuale, prin percepţia realităţii extinse sau a celei virtuale, este supus unor noi
provocări psihice situate uneori la limita fenomenelor psihotice. „Realitatea fizică“ se mai poate numi şi „senzorială“,
deoarece este percepută, într-o impresionantă tradiţie, prin sistemul VAPGM al celor cinci simţuri (siglă construită
apelând la văz, auz, pipăit, miros şi gust). Simţurile sunt specificate în ordinea aportului informaţional adus
organismului. În interpretări mai apropiate de actualitate, gustul şi mirosul se contopesc în simţul osmic, deci am putea
simplifica sistemul de mai sus la VAPO, cu 89% aport informaţional al văzului; 8,9% al auzului; 0, 89%, al pipăitului şi
0, 089% al simţului osmic. Deşi experţii înaintează varii procente, modelul în progresie geometrică de mai sus este
folosit destul de des din raţiuni de comoditate. Realitatea virtuală realizată prin intermediul calculatorului presupune,
obligatoriu, achiziţionarea unui set suplimentar de analizori senzoriali (viziocască, mănuşă sau costum senzorial), însă
realitatea extinsă (care desemnează anumite extensii ale simţurilor umane, cum ar fi vederea unui om în alergare de
sub nivelul tălpilor, ca şi cum el ar păşi în aer) se poate realiza mai ales prin extensii la nivelul softului existent.
Însă simţul tactil nu ne dă numai informaţii despre rugozitatea suprafeţelor şi consistenţa lichidelor, ci conţine
şi informaţii termice. Mai mult decât atât, un model static al simţurilor este uşor de construit, dar nu funcţionează,
locomoţia punând problema unor analizori stato-kinetici, situaţi în urechea internă. De fapt, percepţia duratelor
temporale este o adevărată problemă pentru sistemul psihic uman. În afara unor cicluri cu reprezentare cosmică (în
primul rând cel circadian, adică zilnic, şi cel anual), organismul uman se comportă ca un orologiu destul de inexact:
duratele de tipul zecilor de minute sau chiar orelor sunt greu de precizat dacă nu numărăm, pur şi simplu, secundele.
În ultimii cincizeci de ani lista analizorilor senzoriali s-a multiplicat prin studierea „senzaţiei“ şi în lumile
vegetală şi animală. Vederea de zi a pisicii este mult mai „lacunară” decât a omului, dar vederea de noapte a aceleiaşi
surclasează vederea de noapte umană. Simţul mirosului la câini este de sute de ori mai dezvoltat (în anumite abordări,
de mii de ori) faţă de acelaşi simţ uman. Delfinii şi liliecii percep ultrasunetele iar elefanţii, infrasunetele. Văzul multor
animale este defazat faţă de cel uman fie în domeniul infraroşu, fie în ultraviolet. Plantele au sensibilităţi care se pot
situa în anumite limite ale spectrului luminos; adesea, şi în ale spectrului sonor. Diversitatea sistemelor senzoriale
existente în lumea viului a încurajat chiar „multiplicarea simţurilor” umane şi constituirea unor noi sisteme de
reprezentare. În programarea neurolingvistică (inaugurată de Alfred Bandler şi Paul Grindler în deceniul opt al
secolului XX) se foloseşte sistemul VAKS (K de la kinestezic şi S de la sinestezic), simţuri uşor detectabile în limbaj;
astfel, limbajul devine un indicator simptomatic al unei boli şi chiar un mijloc terapeutic4.
4 Doina Mihaela Popa, Relaţia de comunicare interpersonală, Editura Junimea, Iaşi, 2005, pp. 120 sqq.
70
În ordine istorică, mai toate maşinăriile inventate de om nu făceau altceva decât să amplifice forţa sa fizică şi
numai o dată cu apariţia calculatorului s-a reuşit cu succes simularea şi amplificarea unor operaţiuni considerate
definitorii doar pentru gândirea umană. Însă calculatoarele de astăzi pot efectua calcule algebrice cu o viteză de
milioane de ori mai mare decât un operator uman. O dată ce s-a ajuns aici, soluţia în ceea ce priveşte o explicaţie a
minţii umane a părut că este incredibil de aproape: omul este un computer, o maşină biologică, sau mai exact: mintea
este pentru creier ceea ce software-ul este pentru hardware, afirmaţie emblematică pentru ceea ce numim teza tare a
inteligenţei artificiale. În orice caz, construcţia unui creier artificial biocibernetic un creier care să emuleze
performanţele celui uman este situată de optimişti în orizontul următorilor 30 de ani (pesimiştii urcă spre limita a 300
de ani!). Apariţia unui astfel de creier ar produce o „devastare“ a pieţei muncii pe întreg globul, deoarece nu va mai
exista distincţia între munca necalificată, pe de o parte, şi cea calificată, pe de alta. Nici între munca intelectuală şi cea
fizică brută. În 20-30 de ani mașinile vor munci mai bine decât ființele umane, care vor trebui să se „recalifice“ într-un
fel sau altul!
Nici vorbă, vom mai avea de așteptat mult și bine, spun pesimiștii inteligenței artificiale; cu toate defectele lui,
creierul uman rămâne o mașină minunată, singulară pe Terra, în Sistemul Solar și, poate, în Galaxia noastră. Terra
reprezintă o singularitate planetară, fiind destul de prietenoasă vieții, spre deosebire de planetele învecinate, care sunt
prea „calde“ sau sau prea „reci“. Iar pentru ceea ce numim viață stelele sunt prea arzătoare iar spațiul interstelar, „prea
înghețat“!
Viitorul pare întunecat, dar nutrim speranţa că omul nu se va transforma într-o anexă a maşinii, ci îşi va găsi
resurse să mai aibă şi timp liber. Un timp în care nu va fi stăpânit şi nu va stăpâni pe nimeni. Un timp în care va face
lucruri ineficiente, gratuite şi aproape fără sens, cum ar fi vizionarea unui spectacol.
10.3 Subiecte teoretice (informatică)
Subiect discriminativ 10.3.1 Prin ce diferă informaţia analogică de cea digitală? Exemplificaţi prin trei
suporturi care conţin informaţie analogică (nu digitală).
Subiect discursiv 10.3.2 Ce diferenţă există între un limbaj de programare şi un sistem de gestiune a bazelor
de date? Un text în format-sursă, scris într-un limbaj de programare (sau cuprinzând specificaţiile unei baze de date) se
poate lansa direct în lucru?
Subiect discursiv 10.3.3 Principii şi dispozitive specifice realităţii virtuale senzoriale.
Subiect discursiv 10.3.4* Ce este un virus? Dar un antivirus?
Exerciţiul 10.3.5* Indicaţi structura următorului test de atitudine politică şi o eventuală tehnică de prelucrare:
Grupă: Nume: Prenume (Test de atitudine politică)
1. Sunt un intelectual 1) de stânga; 2) de dreapta; 3) şi de stânga, 1 2 3 4
şi de dreapta; 4) neutru.
2. Sunt un intelectual 1) de centru-stânga; 2) de centru-dreapta; 3) de centru; 1 2 3 4
4) indecis.
3. Sunt un intelectual 1) naţionalist; 2) internaţionalist; 3) anti-naţionalist; 1 2 3 4
4) indiferent la naţionalism..
4. Sunt un intelectual 1) anarhist; 2) comunitarist; 3) anti-comunitarist; 1 2 3 4
4) indiferent la comunitarism.
5. Dacă aţi fi neoliberal, prin ce variantă v-aţi defini: 1) radical; 2) moderat; 1 2 3 4
3) neutru; 4) de stânga?
6. Dacă aţi fi conservator, prin ce variantă v-aţi defini: 1) radical sau 2) moderat; 1 2 3 4
3) neutru; 4) de stânga?
7. Răspundeţi în al câtulea „val“ de aderare este integrată România: 1) al treilea; 1 2 3 4
2) al cincilea; 3) al şaptelea; 4) al doilea.
8. Uniunea Europeană include 1) 28 de state; 2) 25 de state; 3) 20 de state; 1 2 3 4
4) 15 state.
9. Aţi fost la vot? 1) Da; 2) Nu; 3) N-are importanţă; 4) Indecis. 1 2 3 4
10. Vreţi să conduceţi sau să fiţi condus (eventual prin reprezentanţi, 1 2 3 4
dacă nu doriţi să vă implicaţi direct)? 1) Vreau să conduc; 2) Accept să fiu condus;
3) Nu vreau să conduc; 4) Nu accept să fiu condus.
71
11. BIBLIOGRAFIE
11.1 Manuale liceale
Cerchez, Emanuela; Şerban, Marinel, Informatică – Profil real. Specializarea: matematică-informatică, ştiinţe ale naturii. Manual
pentru clasa a IX-a, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A,. Bucureşti, 2007
Gheorghe, Mioara; Năstase, Constanţa; Tătărâm, Monica, Informatică – Profil real. Specializarea: matematică-informatică, ştiinţe
ale naturii. Manual pentru clasa a X-a, Editura Corint, Bucureşti, 2007
Miloşescu, Mariana, Tehnologia informaţiilor şi a comunicaţiilor.Manual pentru clasa a IX-a , Editura Didactică şi Pedagogică, R.
A,. Bucureşti, 2004
Panţâru, Mariana, Tehnologia informaţiilor şi a comunicaţiilor.Manual pentru clasa a X-a , Bic All, 2005
Pătruţ, Bogdan, Algoritmi şi limbaje de programare.Manual de informatică pentru clasa a IX-a, Editura Teora, Bucureşti, 1998
Tudor, Sorin, Informatica (tehnici de programare). Varianta C++. Manual pentru clasa a X-a, Editura L&S Informat, Bucureşti,
f. a.
11.2 Referinţe academice
Anderson, Tim, Visual Basic in Easy Steps, Computer Step, London, 1999, pp. 18-27
Bessant, Angela, Learn to Pass ECDL (European Computer Driving Licence) using Office 2000, Heinemann, 2000, cap. al III-lea
Blattner, David, Ghidul complet al tehnoredactorului, Editura All, Bucureşti, 1996, cap. al II-lea
Borland, Russell, Introducere în Microsoft Windows 98, Editura Teora (Microsft Press), Bucureşti, 1998, pp. 349-374, 400-409
Bott, Ed, Utilizare Microsoft Office 4, Editura Teora, Bucureşti, 1996, pp. 70-79, 149-170
Collin, S. M. H., Dicţionar de informatică, Editura Universal Dalsi, Bucureşti, 2001
Lisa; Chellis, James, Windows 2000 Proffesional. Ghid de studiu, Editura All, Bucureşti, 2001. pp. 1-7, 85-101
Hunt, Daniel, Artificial Intelligence and Expert Systems Sourcebook, Chapman and Hall London, 1987, pp. 35 sqq.
Kenny, Cathy, Excel pentru Windows 95 în 503 imagini, Editura Teora, Bucureşti, 1995, cap. al IV-lea
Giuvelzan, Cornel; Zaporojan, Gabriela; Grindeanu, Sorin, Introducere în informatica socială, Editura de Vest, Timişoara, 2000,
pp. 66-76
Grama, Ana (coord.) e talii, Sub Windows să învăţăm Word, PowerPoint, FrontPage şi Internet, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004,
pp. 318
Johnson, Steve, Microsoft Office Word 2007, [traducere de Cora Radulian; Florentina Panciu], Editura Niculescu, 2008
Margolin, I. P., Dicţionar de calculatoare personale, Editura Nemira, Bucureşti, 1997
Microsoft Press, Cum să obţineţi rezultate cu Microsoft Word pentru Windows 95. Versiunea 7.0, Microsoft Corporation,Redmond
WA, 1997, pp. 35-45
Munnely, Brendan; Holden, Paul, ECDL3. The Complete Guide for Microsoft Office 2000, Prentice Hall, London, 2002, pp. 402-
599
Murphy, Sharon; Holden, Paul, Advanced Spreadsheets, Prentice Hall, London, 2002, pp. 13-35
Nielsen, Joyce, Word 7 pentru Windows 95 în 460 de imagini, Editura Teora, Bucureşti, 1995 cap. al III-lea
Perry, Greg, Învaţă singur Microsoft Office 2003 în 24 de ore, Editura Niculescu, Bucureşti, 2006, pp. 169-190
Pogue, David; Zacker, Craig; Zacker, L. J., Windows XP Pro. The Missing Manual, Second Edition, Pogue Press & O’Reilly,
Beijing, 2004, pp. 151-190
Pfaffenberger, B; Petersen, J., Dicţionar explicativ de calculatoare, Editura Teora, Bucureşti, 1995
Prodan, Augustin; Prodan, Mihai, Microsoft Office 95, Editura Promedia Plus, Cluj-Napoca, 1997, cap. al III-lea
Watson, Michael, Windows 95 în 370 de imagini, Editura Teora, Bucureşti, 1995, pp. 61-77
Willet, Edward C.; Cummings, Steve, Office XP Bible, Hungry Minds, Indianapolis, 2001, pp. 194-215
Williams, Robin, Principii de machetare, Editura Corint, Bucureşti, 2003, cap. I
ANEXA A: Cheia exerciţiilor şi problemelor (rezolvări selective)
11.7 Răspunsuri la capitolul 7
7.4.1: Memoriile invocate în partea a doua a problemei variază între 28 biţi (numărul de stări al unui ROM) şi
câteva sute de gigabytes (poate chiar câţiva terrabytes) pentru discul dur.
7.4.2: Un SO nu este în principal un limbaj de instrucţiuni, ci un sistem de procese concurente şi asincrone.
Windows XP este un SO inteligent, în sensul dotării cu IA.
7.4.3: Veți primi o listă de aproape o sută de instrucțiuni, între care și cele care vă interesează pentru următorul
exercițiu. Instrucțiunea >help dir, de exemplu, oferă forma completă a acestei instrucțiuni prin care se afișează
directorul curent.
72
7.4.6: Selecţia şi gruparea fişierelor sub utilitarul Total Commander se face prin intermediul tastei Insert sau
sau cu ajutorul metacaracterului „*“, care poate substitui orice cuvînt. Sub sistemul de operare Windows XP, selecția
fișierelor se face cu ajutorul mausului sau prin Shift + de la tastatură.
7.5.1: Media se obține în linia 2, pe ultima coloană activă prin „= Insert Function Average“ și urmărirea
corectitudinii formale a ferestrei Average.
7.5.2: Ordinea alfabetică a numelor se obține prin Data Sort (după coloana 2) Ascending iar ordinea
descrescătoare a notelor, prin Data Sort (după coloana 2) Ascending. După fiecare sort, ordinea reprezentată prin
numărul curent se schimbă.
7.5.3: Scalarea din doi în doi se obține pe coloană din datele inițiale 1 și 3, de exemplu, marcarea ambelor
celule prin Shift + , poziționarea cursorului fin pe colțul din dreapta-jos al dreptunghiului, după care cursorul fin se
trage în jos. 7.5.4 Din imagine se observă că tipul graficului este XY-Scatter, pentru care se alege o variantă cu linii
rotunjite (nu „colțurate“).
11.8 Răspunsuri la capitolul 8
8.4.2: Tipurile de date numerice oferite de Excel admit nu numai cele patru operații aritmetice (adunare,
scădere, înmulțire și împărțire), dar și operații algebrice, trigonometrice sau statistice. Din contra, cu datele
alfanumerice putem face puține operații, cum ar fi concatenarea (lipirea), tăierea unor caractere etc.
8.4.3: Tipurile de diagrame oferite de Excel XP se obțin prin Insert Chart, iar tipurile de funcţii admise
(până spre 256 de funcții!), examinând fereastra Insert Function, care oferă și o clasificare a acestora.
8.4.4: În această problemă, celula A1 se lasă liberă, lunile scriindu-se începând cu B2, pe linia 1, iar orele de
observație începând cu A2, pe coloana 1. Este singurul exemplu în care capul de tabel nu ocupă numai linia 1, ci și
coloana 1. Și pe orizontală, și pe verticală, mediile se introduc în capătul rândului, prin = Insert Function
Average și se trag apoi în jos, respectiv la dreapta, prin cursorul fin.
8.4.5: Pe prima linie de calcul a tabelului (de după capul de tabel) nu avem consum, deoarece abia am pus
benzină în rezervor. Dacă vom calcula formula în D3, precedată de semnul „egal“, parametrii actuali sunt C3 / (B3 -
B2) * 100.
8.4.6: După nume, prenume și vârstă, înainte de calculul anilor rămaşi până la vârsta-limită, trebuie să mai
specificați în capul de tabel și coloana „Sex“, completând în linia corespunzătoare codul M[asculin] sau F[eminin], în
funcție de persoana pentru care se face calculul. Apoi în prima coloană de calcul (dar nu neapărat, ci în oricare altă
coloană de calcul) invocați, după semnul „egal“, Insert Function if, faceți, după câmpul codului, comparația cu
„M” sau „F”. Să zicem că faceți comparația cu „M“; puneți în linia lui true calculul 65 - c2 iar în linia lui false, 65 - c2.
Cu ajutorul cursorului fin, transpuneți în jos, pe ultima coloană, calculul lui if.
8.5.1: Ca idee, există multe tipuri de memorii pe calculator; clasificați-le mai întâî, deoarece memoria este o
noțiune primitivă în informatică, neavând sensul atribuit prin sistemul psihic uman.
8.5.5: O altă teoremă care descrie o echivalență: dacă două laturi ale unui triunghi sunt egale, atunci unghiurile
formate de acestea cu cea de-a treia sunt egale (și reciproc). O altă teoremă care descrie o implicație: tactul unui pendul
(periodicitatea lui de mișcare) este invers proporțional cu lungimea pendulului.
8.5.6*: Funcţia polinomială de grad n cu o variabilă, cu n supraunitar, este de tip (m, 1) în spațiul complex,
deoarece admite n soluții, nu una. Funcția liniară bine definită și, în general, orice funcție bijectivă, este de tip (1, 1):
săgeata care pleacă de la un element din mulțimea-sursă spre mulțimea-țintă se reîntoarce în mulțimea-sursă. Cele mai
comune exemple de coduri sunt ASCII și Unicode și pot fi examinate prin Insert Symbol, Character code în zecimal
și hexazecimal. În ordinea admisă de acestea, inaugurată în submapa (normal text), semnele de punctuație și semnele
aflate în Shift-ul tastaturii numerice figurează înaintea numerelor, după care urmează literele majuscule apoi cele
minuscule.
11.9 Răspunsuri la capitolul 9
9.3.1: Notele aparţinând intervalului [1,10] se încadrează în standardele sistemului ECTS (European Credit
Transfer System) dacă sunt situate, de fapt, în intervalul [1,10], cu predominanța notei medii (7) și sub 5% note
maxime (9 și 10). Dacă suntem în prezența unei grupe bune, media se situează peste 7, iar în prezența uni grupe mai
slabe, media este sub 7.
9.3.2: Dacă se face calculul în B2, formula cu parametrul actual A2 este, după semnul „egal“: 30 * A2* A2* A2
- 2* A2 + 1.
73
9.3.3: Preciziei rezultatului este dublă în cazul lui accsoriului Calculator, numărul irațional fiind aproximat pe
16 poziții zecimale. Sub Excel, rezultatul este aproximat pe 8 poziții zecimale.
9.4.1 - 9.4.8 Atenție la sobrietatea prezentării (principiile PARCK! ale designului coloristic) și la corectitudinea
exprimării.
11.10 Răspunsuri la capitolul 10
10.3.1: Informaţia analogică diferă de cea digitală prin aceea că nu se exprimă prin cifre, ca și cea din
calculator (bitul are o reprezentare fizică directă în circuitul integrat), ci prin funcții continue cu frecvență variabilă.
Deci cea digitală este discontinuă (discretă), în timp ce informația analogică este continuă, conversia digital-analogic
sau reciproca fiind obligatorie în momentul în care se trece de la un suport la altul. Televizorul sau telefonul fără sistem
de operare sunt exemple comune de utilizare a informației analogice.
10.3.2: Nu, un text în format-sursă, scris într-un limbaj de programare (sau cuprinzând specificaţiile unei baze
de date) nu se poate lansa direct în lucru; până la lansarea în lucru mai trebuie transformat în moduli-obiect (fișier cu
extensiunea *.obj) și cod executabil (fișier cu extensiunea *.exe sau *.com).
10.3.3: Principii şi dispozitive specifice realităţii virtuale senzoriale.
10.4.4*: Vezi termenii în Glosarul informatic (Anexa A).
10.4.5*: Urmăriți corelarea întrebărilor 1 și 2; apoi corelarea orientării de stânga / dreapta cu răspunsurile
furnizate la întrebările 3-6: lipsa acestei corelări, coroborată cu răspunsuri greșite la întrebările 7 și 8, dovedește
incompetență politică. Dacă n-ați fost la vot, aveți alte mijloace de influență ca să schimbați măcar conducerea locală?
Aveți alte mijloace să vă influențați prietenii (și dușmanii, desigur) decât persuasiunea sau manipularea? Dacă nu
dispuneți de ele, n-aveți nici o tangență cu actul politic; sau sunteți un anarhist deghizat sub o „fațadă“ de om
cumsecade. Să zicem că nu conduceți și nu acceptați să fiți condus prin reprezentanți; atunci ce mai căutați la o
facultate de științe social-politice? Pesemne că nu ați luat dumneavoastră hotărârea.
ANEXA B: Glosar informatic (completare)
B1. Informatică teoretică şi sisteme de operare
Bancă de date colecție de date orienată spre un domeniu (nu spre aplicație)
Bază de cunoștințe bază de date relațională cu o geometrie variabilă
BD bază de date (engl. database)
CD-ROM unitate de CD (Compact Disk)
Cod (matematic) o relaţie totală de tip (1, m)
Cod (lingvistic) 1) o sintaxă a noțiunilor și a propozițiilor (compuse) în întregime explicitată; 2) în maxima
lui extensiune, „codul“ face referire chiar la o limbă anume (ca fișier memorat pe un suport, deci scris, al tuturor
textelor scrise, vorbite și înțelese de interlocutori)
CPU (Central Processing Unit) unitate centrală de procesare
Cuplaj de tip (1, m) sau (m, 1) o legătură prin săgeţi între două mulţimi punctuale: de la un punct la mai
multe sau de la mai multe la unul
Funcţie (matematică) o relaţie parţială de tip (m, 1)
I / E intrare / ieșire (engl. I / O sau INP / OUT)
Inteligenţă animală o logică strategico-tactică prin care animalele își duc la îndeplinire anumite scopuri
„Inteligenţa materiei“ o logică strategico-tactică prin care universul pune în practică anumite proiecte
„Inteligenţă vegetală“ o memorie algoritmică operațioanlă prin care plantele achiziționează cunoștințe
LN limbaj natural (limba română uzuală pentru români)
LP limbaj de programare
Măsură informaţională (a unei funcţii) numărul de biţi prin care se exprimă (în binar) valoarea funcţiei
Măsură informaţională (a unui cod) numărul de biţi prin care se exprimă (în binar) toate valorile
alternative ale codului
74
Modelul semiotic situaţional5 o teorie a comunicării construită din șase termeni de bază Emitent,
Semnificant, Receptor, Denotat (extensiune), Intensiune (sens direct) și Conotație (sens figurat) care se pot combina
câte doi, câte trei și, în final, câte șase
Problemă o cutie neagră sau gri pasibilă de a se transforma într-una albă (sau, dacă este neagră, cel puţin
într-o cutie gri)
Pseudocod tehnică de consemnare algoritmică într-un limbaj-standard (nu este chiar un cod
RAM memorie-utilizator (engl. Random-Access Memory)
ROM memorie de comandă (engl. Random-Access Memory)
Relaţie (matematică) binară un cuplaj de tip (1, m) sau (m, 1) între două mulţimi,
SQL limbaj structurat de cozi de interogare (engl. Structured Query Language)
TCP/IP Transmission Control Protocol / Internet Protocol
Testul lui Turing un joc informațional între trei personaje (un arbitru și doi jucători inteligenți) prin care
arbitrul încearcă să diferențieze inteligența naturală de cea artificială
TI tehnologia informației (engl. Information Technology); în aceast material nu am distins-o de teoria
informației
URL adresă de Internet (engl. Uniform Ressource Locator)
B2. Birotică
Culori complementare (din punct de vedere aditiv sau substractiv) în standardul care începe cu CYM
complementarul lui C se obţine prin suprapunerea celorlalte două: Y + M. La fel se întâmplă şi în celălalt standard:
complementul unei culori primare se obține prin suprapunerea celorlalte două
Standardul coloristic substractiv RGB: prin suprapunerea luminilor de culoare red, green şi blue se obţine
white
Standardul coloristic aditiv CYMK: prin suprapunerea culorilor de şevalet cyan, yellow şi magenta se
obţine black
Teoria culorilor teorie heptatomică obţinută prin combinarea celor două standarde coloristice (aditiv și
substractiv)
VGA (Video Graphics Array) standard color de pionierat cu 256 nuanțe.
5 Petru Ioan, Logica „integrală” în definiţii, exemplificări, distincţii şi raţionalizări, Editura „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 1999, pp. 23 sqq.
Top Related