7/27/2019 Scrisoarea Alteei Sale Regale Margareta, Principesa Motenitoare a Romniei i Alteei Sale Regal Radu, Principe al Romniei
1/1
La ntoarcerea n Bucureti, dorim s v mprtim bucuria pentru excepionalavizit pe care am avut onoarea s o parcurgem n Republica Moldova. Dup 72 deani de la ultima edere la Chiinu a Regelui Mihai I, am avut istorica ocazie de areprezenta pe Majestatea Sa i Casa Regal n frumoasa dumneavoastr ar.
ntlnirea cu dumneavoastr i cu reprezentanii Academiei, a nsemnat pentru noiun nepreuit moment de mplinire cultural i istoric.
Am avut parte de presigioase ntlniri cu Excelena Sa Preedintele Republicii, Prim-ministrul Guvernului Republicii Moldova, primarul general al Capitalei. Vizitele laAcademia de tiine a Moldovei, Universitatea de Stat din Chiinu, Universitatea
Agrar de Stat, Universitatea din Bli, ca i numeroasele ntlniri din coli, licee,mnstiri, comuniti locale din Soroca, Orhei, Regina Maria i Cimieni, ntlnirile cuorganizaii i asociaii caritabile au ntregit tabloul vibrant al vieii de astzi aRepublicii Moldova. Am fost onorai s putem saluta conductorii bisericilor ortodoxi catolic, precum i pe specialitii n domeniul medicinii i ai literaturii, pe care i-am
ntlnit.
Suntem, aa cum am menionat de-a lungul vizitei la Academie, gata s contribuim,dup rostul i tradiia Casei Regale, la efortul pentru integrarea Republicii Moldova nUniunea European i aprofundarea democraiei.
Top Related