SCRISOARE INVATATORULUI MEU

PETRE GHELMEZ

Afară-i noapte albăCu lună arzătoare,Eu vorbelor aleseLe-ncerc în taină cheia,Şi scriu scrisoarea asta,Întăia mea scrisoare,Elevul dumneavoastră,Timid, din banca treia.

Mirarea nu vă prindă!Aşa mă simt eu bine,Să vă vorbesc în şoaptă,Ca unui bun părinte;Doar braţul dumneavoastrăA fost atunci cu mine, când nu ştiam,din slove,să împletesc cuvinte.

Ce lume fermecatăMi s-a deschis în faţă,Tărâm de curcubeie,Grea vatră de iubire,Când ţara, cât e ţară,Pornea să prindă viaţăDin harta clasei noastreDin cartea de citire.

Eroi cu nume scumpe,Ia vorba-vă domoală,Lăsându-şi râul, ramul,Cetatea casa, glia,În zorii zilei repezi,Ne însoţea la şcoală,Să ne înveţe munca,Şi cinstea, omenia.

Simţeam cum rostul lumiiÎn suflet ne pătrundeVăzând lumina ierbiiCum scapără-ntr-un vers,Sau cum, din linii drepteŞi numere rotundePe cerul tablei noastreSe –ncheagă un univers!

Eu nu ştiu cum se face,Dar Soarele şi luna,Câns suntem împreunăAu zarea mai albastră.Vom creşte... Ani vor trece...Eu voi rămâne-ntr-una,Elev în banca treia,În clasa dumneavoastră.