Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea Bucuresti
Rolul creativităţii in invăţarea şcolară
Cojocaru Maria Cristiana
Demian Teodora Elena
Nicolăescu Irina
Simion Raluca
Grupa 7, Seria II
Rezumat
Sinteza de fata evidenţiază rolul creativităţii ca factor de diferenţiere in invăţarea
scolara.
Creativitatea este o insusire specifica omului prin care se obtin produse noi şi de
valoare pentru individ şi societate. In calea stimularii elanului creator, pe langă factori
favorizanti exista şi numeroase piedici: blocajele sociale, blocaje metodologice, critica
prematura, blocajele emotive.
Aspiraţia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care,
pe de o parte, sa combata blocajele, iar pe de alta, sa favorizeze asocierea liberă a ideilor.
Printre cele mai populare se numara:brainstormingul, sinectica, metoda 6-3-5, Phillips 6-
6, discutia panel.
Cultivarea gandirii inovatoare a devenit o sarcina importanta a şcolilor de masa. Pe
langa efortul tradiţional de educare a gandirii critice, stimularea fanteziei apare si ea ca
un obiectiv major. Climatul de creativitate este mult mai dificil de realizat decat climatul
obisnuit de studiu si transmitere a informaţiei al invăţămantului tradiţional, presupune
prevederea de siţuatii apte sa stimuleze curiozitatea, confruntarile, spiritul de investigaţie
si de căutare a unor soluţii originale.
Procesul de invatare scoate in evidenta urmatoarele tipuri creative: necreativ,
necreativ-volitiv, cumulativ, combinativ-volitiv, combinativ-nevolitiv, combinativ-
imaginativ, combinativ-critic, combinativ-hipercritic, ideativ, ideativ-imagistic, ideativ-
imagistic-obiectual.
Invăţarea creativă presupune ghidarea elevului, incat el să caute si sa rezolve
deliberat situatii problematice, să manifeste activ tendinta de a explica situaţiile
necunoscute, să le abordeze din unghiuri diferite, multiple.
Este necesar ca profesorul să ştie ce inseamna a fi creativ, să aibă cunoştiinte de.
bază despre creativitate, despre posibilitătile de dezvoltare a acesteia in procesul de
invăţămant. De asemenea, este necesară respectarea personalitătii creatoare a elevului.
Teresa Amabile identifica patru factori, referindu-se la modul in care poate fi
distrusa creativitatea elevilor,numiţi „asasini ai creativitatii" : evaluarea, recompensa,
competitia si restrangerea capacitatii de alegere.
Comunicarea profesorului cu parintii si informarea acestora asupra obiectivelor
urmarite si asupra metodelor utilizate este esentială.
Notiunea de creativitate
In epoca noastra există un interes general si crescand referitor la actul creatiei, la
procesele care ii stau la bază, la modul in care poate fi depistata si cultivata creativitatea.
Ar fi eronat sa facem deosebiri (desigur din punct de vedere psihologic) intre
creatia stiintifica şi cea artistica, deoarece creativitatea variază in adancime şi amploare
şi implică o abordare a problemei sub aspect mult fundamental decat cel accidental, al
formatiei profesionale.
Primul nivel il constituie creativitatea expresivă ce poate fi exemplificată de
desenele spontane ale copiilor. Este vorba de forma fundamentala a creativitatii si
necesara pentru aparitia mai tarziu a unor nivele superioare. Ea implică o expresie
independentă, in care indemanarea, originalitatea si calitatea produsului nu sunt
importante. La nivelul urmator al creatiei productive exista o tendinta de a restrange si a
controla jocul liber si de a imbunatatii tehnica; produsele obtinute pot sa nu fie cu totul
diferite de acelea ale celorlalti oameni. La nivelul creatiei inventive – invenţia si
descoperirea sunt caracteristicile cele mai importante care implica flexibilitatea in
perceperea unor relatii noi şi neobisnuite intre partile care inainte erau separate .Creaţia
inovatoare este cel de-al patrulea nivel care se intalneste la putini subiecti. Ea inseamna o
modificare semnificativa a fundamentelor sau principiilor care stau la baza unui intreg
domeniu de arta sau stiinta.
Forma cea mai complexă este creativitatea emergentiva in care un principiu total
nou sau o ipoteza noua se dezvoltă la nivelul cel mai profund şi mai abstract.
Pentru intregirea sferei notiunii creativităţii, alti cercetatori explorează aspecte ale
procesului de creatie si ale produsului sau. Astfel, Graham Wallas (Art of Thought ,
1926), extinzand analiza lui Helmoholtz - despre ceea ce pare sa aibă loc in general in
timpul procesului de creatie - a sugerat existenta a 4 etape: prepararea, incubatia,
iluminarea si verificarea.
Prepararea implică conştiinţa că există o problema şi, desigur, culegerea unor
informatii legate de ea; incubatia implica o perioada de asteptare in care problema
ramane nerezolvata pana in momentul iluminarii, cand apare pe neasteptate o
strafulgerare pe baza careia este rezolvata problema, dupa care urmeaza verificarea.
Factori structurali ai creativitatii
Creativitatea este o disponibilitate complexă de ordin psihologic ce cuprinde procese,
stări, capacităţi care interelationează si participă la realizarea noului in diferite domenii
de activitate umană.
Functia psihică esentială procesului de creatie este imaginatia. Insusirile ei definesc
particularitatile actului creator:
- fluiditatea: posibilitatea intuirii de numeroase imagini sau idei;
- plasticitatea: usurinta de a schimba punctul de vedere, modul de vedere, modul de
abordare a unei probleme, atunci cand cel utilizat anterior nu da rezultate;
- originalitatea este expresia noutatii care se observa, in unele cazuri, prin raritatea
statistica a solutiei.
Creativitatea presupune interactiunea specifica dintre factorii cognitivi si
noncognitivi ai psihicului, avand drept rezultat generarea de idei si de produse
caracterizate prin noutate, originalitate si valoare personala si sociala. In dezvoltarea
creativităţii intervin: inteligenta, gandirea, imaginaţia. Capacităţile intelectuale sunt
condiţii necesare, dar nu si suficiente, pentru actul creator. In declansarea si sustinerea
activitatii creatoare sunt implicaţi factorii noncognitivi (moţivationali, atitudinali,
volitivi).
Imaginaţia constituie o aptitudine, deci factorul ereditar are o influenta mai mult sau
mai putin importantă.
Cunostiinţele dobandite prin muncă au un rol esential. Experienţa poate fi directă -
cand observam direct fenomenele sau discutam cu specialisti in domeniu, ori indirectă,
obtinută prin lectura sau audierea de lecţii, conferinţe. in ambele situaţii, varietatea
informaţiilor este deosebit de importantă. Şcoala poate contribui din plin la dezvoltarea
creativităţii.
Creaţia presupune şi anumite insuşiri de caracter : o motivaţie adecvată, interesul,
aspiratia de a descoperi sau a crea ceva nou; vointa ferma, perseverenta pentru a birui
dificultatile mari ce stau in calea obtinerii unor produse originale, valoroase.
Gandirea inlesneste analiza şi stabilirea de noi relatii şi mai ales contribuie la
aprecierea critica a produselor create. Totuşi, indicii de corelaţie intre testele de
inteligenţa şi cele de creativitate nu sunt prea mari. Cotele mari de creativitate presupun
un nivel de inteligenta cel puţin mijlociu. Invers insă, un nivel ridicat de inteligentă (mai
ales de gandire critică) poate coincide cu slabe posibilităţi creatoare.
In fine, societatea influenţeaza mult activitatile creatoare prin: cerintele sociale
(dezvoltarea impetuoasa a tehnicii in secolul nostru a izvorat din cerintele de progres
continuu ale productiei moderne); orice descoperire, orice teorie se concepe pornind de
la stadiul actual al stiintei, tehnicii sau artei; predecesorii, profesorii savantilor ori ai
artistilor influenteaza profund creatia elevilor (cel putin in etapa ei initiala);
Badulescu (1998) mentionează că, initial, educatorii şi psihologii au inteles
prin creativitate potentialul copiilor de a desfasura jocuri şi activitati care sa stimuleze
imaginaţia, inteligenta, perspicacitatea. Este vizat copilul care gandeste independent, face
observatii personale, rezolvă probleme, işi dezvolta potentele creative. Caracteristicile
principale ale acestui nivel al creativitatii sunt : spontaneitatea, libertatea de exprimare,
curiozitatea, dispozitii si aptitudini pentru anumite domenii. Aceasta acceptiune a
creativităţii este considerata fundamentala in surprinderea si in explicarea notelor
caracteristice conceptului de creativitate.
O direcţie de explicare a creaţiei apelează la factorii intelectuali; creativitatea fiind
considerata sinonimă cu inteligenţa ca facultate centrala a psihicului uman.
Creaţia, dupa Al. Rosca (1981) , presupune in acelasi timp anumite insusiri
motivationale şi de caracter; ea nu poate fi limitata la factorii intelectuali, iar pentru M.
Roco (2001), implica trei mari grupe de factori psihici : dinamogeni ( trebuinte, motive,
interese), operational-cognitivi ( procedee si operatii ale proceselor intelectuale ) si
orientativ-reglatorii ( scopuri, atitudini ).
Inteligenţa emoţionala influenţează modalitatile noastre de raportare la mediu, ne
influentează in luarea deciziilor, in solutionarea problemelor. Ea are un caracter adaptativ
ca si inteligenta generală. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale este in mare masură
tributară unor obisnuinte/automatisme invatate, avand la bază modele emotionale din
familie sau mediu şcolar. (dupa Roco, M, p.144).
Echilibrul emoţional se realizează prin cunoaşterea propriilor sentimente, a relaţiei
lor cu mintea şi corpul nostru. Emotiile negative, gandirea negativa şi starile de stres
negativ duc la deteriorarea organismului. Cu cat inteligenta emoţională se situează la cote
inferioare, cu atat sunt mai ridicate scorurile pentru anxietate şi depresie. Cercetarile
realizate de catre M. Roco (2001) , privind inteligenţa emoţională, potenţialul creativ,
precum şi unele tulburari emoţionale ( depresie, agresivitate, anxietate) la elevii din ciclul
primar, au relevat ca acei copii care provin din medii familiale dezorganizate sau cei care
sunt frecvent criticati si respinsi au abilitati emotionale destul de reduse. Copiii care s-au
bucurat de un tratament plin de afectiune si intelegere din partea parintilor si al
educatorilor sunt la randul lor mai afectuosi cu ceilalti si manifesta arareori sentimente
negative. Ei sunt mai relaxati din punct de vedere psihologic, sunt mai stapani pe
sentimentele lor, mai populari, iar in plan cognitiv dovedesc o atentie si o capacitate de
invatare mai mare decat ceilalti. Reusita scolară a unui copil este in relaţie directă cu
inteligenţa sa emotională si, in vederea orientarii lui spre succesul şcolar, se va urmari
dezvoltarea unor aspecte ca: increderea in sine, curiozitatea, capacitatea de a initia si
intretine relatii cu altii si de a-i intelege, capacitatea de a comunica, cooperarea. ( dupa
Roco, M, p.169).
Potenţialul emoţional şi social al copiilor poate fi dezvoltat invatandu-i: sa-si
identifice sentimentele personale şi să le diferentieze; să-si dezvolte empatia - abilitatea
de a-si pune sentimentele in acord cu ceilalti; să invete sa asculte; să invete sa fie
constructiv . Se apreciază, de asemenea, ca un nivel ridicat al inteligenţei emoţionale
constituie un factor important al succesului şi o conditie principala a creativitatii;
sanatatea emotionala este vitala pentru o minte creativă.
D. Goleman (2001) consideră buna dispozitie, optimismul şi pasiunea elemente
esentiale ale inteligenţei emoţionale.
Prin cultivarea lor, insotite de aptitudini pentru un anumit domeniu de activitate,
emotiile pot facilita gandirea flexibilă si amplifica manifestarile creative in diferite
domenii. Din cele mentionate mai sus, reiese ca inteligenta emoţională este un factor al
creativităţii.
De asemenea, increderea in sine este o trasatură pe care psihologii o asociază
persoanelor creative. Cand un copil are incredere in sine, porneşte cu incredere in
executarea unei sarcini, este pozitiv, vesel, calm, se increde in ceilalti şi colaborează cu
plăcere, este inventiv şi creativ. Dacă un copil va fi incurajat şi progresele lui valorizate,
el va progresa prin increderea pe care o va avea in sine. Sanctionand negativ rezultatele
sale, el se va indeparta de activitatea respectiva, isi va pierde increderea si siguranta in
actiunile lui, isi va limita sfera actiunilor reusite sau creative.
Ecaterina Vrasmas (1999) propune urmatoarele sugestii pentru constituirea unei
imagini de sine pozitive la copii: cautarea individualităţii fiecarui copil, participarea
directă la activitatile copilului, ajutarea copiilor sa inteleagă că activitaţile lor sunt
interesante si utile, adresare pozitivă, calmă, blandă, oferirea sansei de a alege ceea ce isi
doresc.
Tipologii creative
Activitatea de invaţare scoate in evidentă urmatoarele tipuri creative menţionate de
Lucia Anucuţa si P. Anucuţa,(2005) :
Tipul necreativ. La o capacitate mica de stocare a informaţiilor (cunostiinţe relativ
putine) se poate asocia o capacitate combinatorie mica pe un fond energetic stimulatoriu
scazut.
Tipul necreativ-volitiv. In cazul fondului energetic stimulatoriu relativ ridicat s-ar
putea sa avem de-a face cu elevi care vor sa realizeze ceva, cheltuiesc energie, se
framanta, dar rezultatele nu sunt pe masura cantitatii de energie cheltuită. Este vorba de o
energie neproductivă, ineficientă, ce trebuie canalizata spre alte activitati decat cele
creative. Pe acesti elevi ii putem aprecia ca "vor, dar nu pot"; la ei predomină latura
afectiv-motivaţionala in detrimentul celorlalte, mai ales a celei combinatorii.
Tipul cumulativ. Avem de-a face cu elevi care stochează multe cunostiinţe, din
domenii variate, dar care se gasesc in imposibilitatea de a le combina intr-o maniera nouă
si originală spre a crea ceva. Sunt elevi instruiti, cu un volum apreciabil de cunostiinţe,
dar sterili, neproductivi. Acest tip cumulativ poate fi un elev volitiv, care dispune de un
font energetic motivational ce se manifesta preponederent in acumularea de fapte.
Tipul combinativ-volitiv. O cantitate relativ mică de informaţie (cunostinte nu prea
bogate), s-ar putea sa se asocieze la unii elevi cu o mare capacitate combinatorie, ceea ce
le-ar permite sa realizeze un indice de creativitate mediu sau chiar ridicat. Sunt elevi cu o
fantezie bogată si inteligentă prodigioasa, care creaza parca din nimic. Ei prind "din zbor"
cunostintele transmise, au capacitatea de a realiza lucrari inedite in planul creativitatii. Ei
isi confrunta şi sustin cu tarie opiniile, militează permanent pentru transpunerea lor in
fapt. Planul şi realizarea lor creatoare se suprapun.
Tipul combinativ-nevolitiv. Elevul ce se incadrează intr-un asemenea tip, intruneste
toate calitatile de ordin combinativ, dar mai putin disponibilitatile volitive. Din cauza
lipsei de energie, cele mai multe realizari creative raman in stadiul de proiect, neputand
sa le finalizeze.
Tipul cumulativ-combinativ-volitiv. O cantitate mare de informaţie, cunostiinţe
multe, profunde şi variate, se pot asocia cu o mare capacitate combinatorie pe un fond
energetic stimulatoriu ridicat. Suntem in fata geniului creativ. Sunt cazurile cele mai
fericite, dar cele mai rare. Elevii ce aparţin acestui tip nu raman de obicei la un singur
obiect de invaţamant, ci tind sa iradieze si in celelalte. Cu cat energia lor este mai mare,
cu atat capacitatea de a se manifesta multilateral, de a crea multe elemente noi şi
originale, de a le finaliza, este mai mare.
Tipul combinativ-critic. La acesta, imaginatia şi gandirea critică se gasesc in
echilibru. Imaginatia are curs liber, apoi este supusa cenzurii severe a ratiunii. Asemenea
elevi au idei fecunde, realiste, noi, si originale.
Tipul combinativ-hipercritic. La un asemenea tip, functia critică se realizeaza in
exces. Fantezia si inteligenta lui pot produce idei noi şi originale, dar majoritatea lor sunt
oprite chiar de la inceput , deci creativitatea, in cele din urma, este nulă.
Tipul combinativ-imaginativ. Putem intalni şi un asemenea tip, la care funcţia critică
operează foarte bine. Functia combinatorie lucrand in exces, imaginatia sa foarte bogată
iese adesea din sfera posibilului, trecand in domeniul visului irealizabil. Sunt elevi cu idei
fanteziste, nerealiste.
Tipul imaginistic. Este dominat de vizualizarea ideilor si are mai puţin capacitatea
de a elabora idei noi şi originale. Asemenea elevi au vocatie pentru transpunerea originala
a ideilor altora.
Tipul ideativ-imagistic-obiectual. Are ca notă specifică armonia intre structura
ideativă imagistica şi obiectuala. Elevii acestui tip elaborează idei noi şi originale, le pot
vizualiza si transpune in practică. Este ca si in domeniul muzicii cand, uneori, aceeasi
persoana intruneste compozitorul, dirijorul
şi interpretul.
Tipul ideativ. Este vorba de acei elevi la care predomina latura ideativă, avand la
baza acumularea şi comprehensiunea, şi o capacitate asociativ-combinatorie. Sunt
indicaţi pentru activitati de conceptie, deoarece gasesc solutii ingenioase in variate
situatii.
Tipul ideativ-imagistic. La cei care aparţin acestui tip, ideaţia si capacitatea de
vizualizare a ideilor sunt in echilibru. Orice idee are posibilitatea de a fi vizualizata.
Blocaje in procesul de creaţie
In calea stimulării elanului creator există numeroase piedici,blocaje. O clasificare a
acestor blocaje este facuta de Andrei Cosmovici („Psihologie Generala”, 1996).
Blocaje metodologice constau in rezistenta la schimbare, o rigiditate a algoritmilor
anteriori. Algoritmul reprezintă o succesiune determinata de operaţii permitand
rezolvarea unei anumite categorii de probleme (asa sunt formulele matematice, de
exemplu „regula de trei simpla" etc.) De obicei, intr-o problema incercăm sa folosim un
algoritm şi, desi nu pare potrivit, tindem a starui, in loc sa cautam altceva.
Blocajele sociale se refera la conformism: dorinta oamenilor ca toti cetatenii să se
poarte şi să gandeasca in mod obisnuit. Cei cu idei neobisnuite sunt priviti cu suspiciune
şi chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare a gandirii inovatoare.
De asemenea, exista o neincredere in fantezie şi o pretuire exagerata a
rationamentului strict logic şi a judecatii critice. Or, nici matematica nu poate progresa
fara imaginatie.
Alta eroare este descurajarea rapidă, dat fiind ca munca de inovare este dificilă,
solicită eforturi de lunga durata..Tendinta exagerată de a-i intrece pe altii implică evitarea
ideilor prea deosebite şi dauneaza procesului de creatie.
Mai există si blocajele emoţionale, intrucat, factorii afectivi au o influenta importanta;
acestea sunt evidentiate prin teama de a nu gresi, de a ne face de ras sau graba de a
accepta prima idee (fiindca rareori solutia apare chiar de la inceput).
Alt blocaj este critica prematură. Asa cum a observat Al. Osborn, cand ne gandim la
solutionarea unei probleme complicate, dupa o perioadă infructuoasa survine un moment
de „iluminare", cand ne vin tot felul de idei. Osborn recomandă sa le notam pe toate, cata
vreme durează aceasta „inspiratie". Daca incepem sa analizăm valoarea primei idei,
facem o greseala, caci ea, de obicei, nu constituie solutia, dar prin interventia criticii am
schimbat punctul de vedere şi blocam aparitia altor solutii.
Metode pentru stimularea creativitatii.
Dezvoltarea creativitatii in procesul de invatamant.
Metode
Aspiraţia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care,
pe de o parte, sa combată blocajele, iar pe de alta, să favorizeze asociaţia cat mai liberă a
ideilor, utilizand astfel la maximum resursele inconstientului. O prezentare a acestora este
realizata de Andrei Cosmovici(1996), dupa cum urmeaza:
1) Brainstormingul este una dintre cele mai utilizate metode,in condiţiile unei
activitaţi de grup. Iata cum decurge : presupunem ca intr-o fabrică s-a ivit o problema
dificilă si s-a hotarat convocarea grupului de brainstorming; se trimite cate o invitaţie
membrilor (in numar de 10-12) in care se specifică problema, ziua, ora si locul intrunirii;
persoanele respective au fost alese, mai demult, urmarindu-se să facă parte din cele mai
diverse profesiuni, asigurandu-se o varietate a punctelor de vedere. Aceşti specialisti iau
act de problemă, dar nu o analizează in mod special. De obicei, pe o tablă mare se scriu
cele patru reguli ale brainstormingului: „judecata critică este exclusă", „cat mai multe
idei" ; „daţi frau liber imaginatiei" si „combinările si ameliorarile sunt binevenite". Există
şi un secretar care stenografiaza tot ceea ce se spune. Unul dintre cei de fată incepe prin a
debita tot ce-i trece prin minte in relatie cu problema, fara nici o selecţie sau preocupare
de exactitate. Dupa ce el termină, incepe un altul, nu se discută nimic, urmeaza al treilea
s.a.m.d. La un moment dat ideile abundă, apoi se răresc şi in cea 45-60 de minute
inspiraţia secatuieşte, sedinţa se incheie. Dupa aceea, se adună specialistii intreprinderii şi
parcurgand lista, caută ideea care sugerează o soluţie optimă. Experiente riguroase au
aratat că lucrand in grup se produc mai multe idei, se găsesc mai multe soluţii, decat dacă
membrii grupului ar lucra fiecare separat.
Desigur, nu orice problemă poate fi abordata in felul arătat, mai ales cele care
solicită scrisul (ca in cazul celor matematice)şi nu in orice fază, ci doar atunci cand
impasul este bine precizat.
2) Tot o metodă asociativă este si sinectica inovată de W. Gordon. Acesta era
convins de valoarea psihanalizei şi deci de rolul hotarator al inconstientului. In centrul
metodei se afla incercarea de a gasi metafore in relatie cu problema prezentata. Din grup
fac parte 6-8 persoane de diferite profesii. Mai intai se clarifică dificultaţile problemei.
Apoi se cauta metafore, comparaţii, personificări. De pildă, dacă se studiaza
imbunatatirea unui carburator, cineva işi imagineaza ca este „un plaman si respira cand
rar şi profund, cand superficial şi repede" ; altcineva invoca „balena care, dupa o
inspiratie puternica, nu mai inspira multa vreme" etc. etc. Dupa ce se formulează circa 20
de analogii-metafore, aceleasi persoane studiază impreună cu specialistii solutionarea
optima a problemei, sugerată de una sau alta din metafore. Aceasta e partea cea mai
dificila si dureaza mai multe ore. Exista şi alte metode in care nu se recurge la asociatii
libere, dar se stimuleaza creativitatea prin grup (dupa Stoica, A., pp. 194-197).
3) Discutia panel. Termenul panel inseamna in engleza „jurati". Şi in acest caz e
vorba de participarea unor colectivitati mai mari. Discuţia propriu-zisa se desfasoara intr-
un grup restrans („juratii"), format din persoane foarte competente in domeniul respectiv.
Ceilalti - pot fi zeci de persoane - asculta in tacere ceea ce se discuta. Aceştia pot
interveni prin biletele trimise „juratilor". Uneori biletelele sunt din hartie colorata: cele
albastre conţin intrebari, cele albe - sugestii, cele roşii - pareri personale. Mesajele sunt
primite de unul din membrii participanti la dezbatere, care introduce in discutie
continutul unui biletel atunci cand se iveste un moment prielnic (i se spune „injectorul de
mesaje")- Discutia e condusa de un „animator". La urmă, persoanele din sală pot
interveni şi in mod direct, prin viu grai. In incheiere, animatorul face o sinteza şi trage
concluzii.
4) Metoda 6-3-5. Este vorba de impartirea unei adunari in grupuri de 6 persoane,
in care fiecare propune 3 idei intr-un timp maxim de 5 minute. Primul grup discută
problema şi, pe o fişa, sunt trecute trei idei, fiecare fiind capul unei coloane ce se va
completa de catre celelalte grupuri. Dupa 5 minute, fişa este trecuta unui alt grup care
adauga alte 3 idei in coloane, sub celelalte s.a.m.d. pană ce fiecare fişa trece pe la toate
grupurile. Conducatorul strange foile, le citeşte in faţa tuturor şi se discută pentru a se
hotari care din propuneri sa fie insusita.
5) Phillips 6-6. Este tot o metodă menita sa consulte un numar mare de persoane
(30 pana la 60). Aceasta multime se grupează in cate 6 persoane, urmand a discuta
problema timp de 6 minute. Mai intai, animatorul explica metoda si avantajul ei, apoi
expune problema. Se urmareste ca grupurile sa fie cat mai eterogene. Fiecare isi alege un
coordonator şi se discuta timp de 6 minute. La urmă, fiecare grup işi anunta parerea.
Urmeaza o discutie generala - dupa care se trage concluzia. Discutia finala poate dura 30
de minute, deci in circa o ora se pot rezuma parerile a 60 de persoane.
Cand e vorba de o problema complexa, se pot organiza grupuri de 4 membri, avand la
dispozitie 15 minute.
Dezvoltarea creativitatii in invatamant
Climatul de creativitate este mult mai dificil de realizat decat climatul obisnuit de
studiu şi transmitere a informaţiei al invatamantului tradiţional.Acesta presupune
prevederea de situatii apte să stimuleze curiozitatea, confruntarile, spiritul de investigatie
şi de cautare a unor solutii originale.
Pe langă efortul tradiţional de educare a gandirii critice, stimularea fanteziei apare
şi ea ca un obiectiv major. Aceasta implică schimbari importante, atat in mentalitatea
profesorilor, cat şi in ce priveste metodele de educare şi instruire. In primul rand, trebuie
schimbat climatul, pentru a elimina blocajele culturale şi emotive, puternice in scoala din
trecut. Se cer relaţii destinse, democratice, intre elevi şi profesori, ceea ce nu inseamnă a
cobori statutul social al celor din urma. Modul de predare trebuie sa solicite participarea,
initiativa elevilor - e vorba de acele metode active, din pacate prea putin utilizate in
scoala romanească.
Psihologii formulează observatii convergente catre ideea că dezvoltarea creativitaţii
presupune stimularea la elevi a curajului de a emite ipoteze, chiar hazardate (evident nu
absurde), capacitatea de a aprecia in ce masura este plauzibila o anume ipoteza, de a
elabora o strategie de lucru şi nu de a astepta de-a gata o soluţie.
Dorina Salavatru (2004) consideră că a dezvolta capacitatile creative ale gandirii,
inseamna a cultiva flexibilitatea, abilitatea de a gandi abstract, originalitatea, fluiditatea
expunerii ideilor, capacitatea de a stabili asemanari si deosebiri, disponibilitatile de
elaborare, organizare, reordonare.
Alexandru Rosca consideră că in acest lanţ veriga centrala este flexibilitatea
gandirii, calitate care depinde de modul in care inteligenta a fost solicitata si cultivata in
directia rezolvarii problemelor prin dezvoltarea initiativei, independentei, originalitatii,
capacitatii de investigatie.
Invaţarea creativă presupune o asemenea ghidare a elevului, incat el sa ajungă să
caute si să rezolve deliberat situaţii problematice, să manifeste activ acea tendinta de a
explica situatiile necunoscute, să le abordeze din unghiuri diferite, multiple.Elevul fiind
stimulat si dirijat in asa fel incat efortul sau intelectual in procesul invaţarii să depasească
un anumit set format, să intrevadă posibilitatea de rezolvare mai atractivă,mai eficientă,
va ajunge la eliberarea de stilul habitual, la abordarile specifice stilului creator in
invaţare.
Putem menţiona anumite premise ce pot fi considerate drept cerinte specifice
invaţarii creative:
- a stimula, orienta şi incita gandirea elevilor spre nou, spre neexplorat.
- asigurarea unei atmosfere permisive, care sa ofere elevilor acel climat optim in
manifestarea lor liberă, spontană, fara frica de a gresi, de a primi sanctiunea, aprecierea
critica imediată, crearea unei atmosfere de explorare independenta, increzatoare, şi
netulburată.
- profesorul sa insufle elevilor - prin modul de prezentare a informaţiilor, prin stilul sau
de gandire, prin specificul solicitărilor formulate pentru elevi - o atitudine si un stil de
gandire creator, liber, independent.
- direcţionarea potentialului creativ al elevilor spre acele zone in care ei au şansele cele
mai mari de manifestare eficientă, de realizare efectivă.
- cultivarea increderii in sine, incurajarea efortului creator al elevilor, incă de la primele
lor manifestări.
- cultivarea unei atitudini specifice fata de risc. Oamenii obişnuiti devin anxioşi şi
nesiguri in faţa noului, in timp ce in creaţie, riscul temporar, dezordinea si ambiguitatea,
creaza tensiuni intelectuale.
- in continutul invaţamantului, trebuie promovată in continuare cultura generala, aceasta
favorizand creativitatea. Programele trebuie sa prevada lectii speciale pentru dezvoltarea
imaginatiei;
- profesorul trebuie sa aibă relatii prietenoase cu elevii, sa-i incurajeze, sa nu-i ironizeze
cand fac greseli etc. Şcolarii trebuie să-si poata manifesta in voie curiozitatea.
Asemenea procedee favorizează formarea unei atitudini creative şi a aptitudinii de a cauta
şi a gasi probleme.
Profesorii pot face foarte mult pentru stimularea creativitatii elevilor. Cercetarile
pe aceasta temă (E.P. Torrance, M. Fryer, T. Amabile) au arătat că atitudinea pozitiva a
profesorului faţa de creativitate este unul dintre cei mai importanti factori care facilitează
creativitatea. Conditia primă a dezvoltarii creativitaţii elevului este ca profesorul să ştie
ce inseamnă a fi creativ, să aibă cunostinte de. baza despre creativitate, despre psihologia
creativitatii, despre posibilitatile de dezvoltare a acesteia in procesul de invatamant.
Dorina Salavastru (2004) evidentiază că este, de asemenea, necesara respectarea
personalitatii creatoare a elevului, argumentandu-si ideea prin citarea mai multor studii
realizate in acest sens
Intr-o cercetare realizata de A. Eriksson, profesorii suedezi i-au caracterizat pe
elevii creativi ca pe niste indivizi enervanti, doritori de a face totul altfel, care tulbura
linistea in clasa, egocentrici si egoisti, care vin cu idei ciudate, nedisciplinati si
neobedienti. Torrance a constatat faptul că elevii creativi sunt ingraditi de conformism şi
că sunt de multe ori pusi in fata alternativei de a renunta la originalitate pentru a fi
acceptaţi de mediu sau de a-si pastra originalitatea şi a fi, in consecinta, respinşi de
mediu. Profesorii tind să aprecieze mai mult elevii disciplinati, care isi indeplinesc
sarcina fară sa comenteze şi sunt dispusi să accepte judecata profesorului sau pe cea a
majoritatii.
Ana Stoica (1983,p. 49) a constatat ca profesorii apreciaza favorabil conduitele
creative doar in proportie de 38%, in timp ce simpatia lor fata de conduitele caracteristice
elevului necreativ se exprima in proportie de 62%. Este foarte important ca profesorul sa
nu reprime manifestarile elevilor creativi, sa incurajeze libera exprimare a opiniilor (chiar
daca acestea sunt contrare opiniilor sale), sa stimuleze imaginatia sau solutiile mai
deosebite. Elevii trebuie sa-si poata manifesta liber curiozitatea si spontaneitatea.
Invatarea pe baza de probleme, invatarea prin descoperire sau invatarea prin
descoperire dirijata reprezinta forme ale unei invatari de tip euristic prin care profesorul
stimuleaza creativitatea elevilor. Elevii trebuie indrumati să dobandeasca o gandire
independenta, să manifeste toleranta fata de ideile noi, să actioneze liber şi sa utilizeze o
critica de tip constructiv. Acest tip de invatare nu numai că duce la formarea unui stil
creativ de rezolvare a problemelor, dar are efecte şi asupra dezvoltării personalitatii
elevilor. Elevul se obisnuieste să abordeze fara teama problemele, să le analizeze şi să le
rezolve. Este stimulat să devina curios şi deschis, să indeplinească cu placere sarcinile.
Nu mai putin important este si impactul in planul relatiilor interpersonale. Elevii invata
sa-si cunoasca propriile capacitaţi şi sa le compare cu ale celorlalti colegi din clasa,
capata incredere in fortele proprii, comunica mai usor cu ceilalti, isi exprima opiniile cu
mai mult curaj.
In aceasta perspectiva a stimularii creativitatii elevilor, profesorul trebuie sa
acorde mai multă atenţie modului in care se realizează evaluarea. Este necesară o
deplasare de accent a obiectivelor evaluării, de la obiective de ordin
informativ(verificarea volumului de cunostinte, priceperi şi deprinderi pe care le-a
achizitionat elevul) la obiective de ordin formativ (evaluarea competentelor functionale
ale elevului, respectiv gandire critică, independenta şi originala, aplicarea cunostintelor şi
deprinderilor in contexte noi, rezolvarea de probleme teoretice şi practice, prelucrarea şi
utilizarea contextuala a unor informatii complexe).
Eliberarea de teama evaluarii se poate face si prin amanarea evaluarii (asa cum se
intampla in brainstorming) sau prin instituireaunor perioade de neevaluare.
Scopul acestor demersuri il reprezintă crearea condiţiilor pentru exprimarea liberă
a posibilitaţilor fiecărui elev, dezvoltarea aptitudinii de a ataca şi rezolva creator
problemele, fară teama de a gresi şi de a fi sanctionat, cresterea increderii in fortele
proprii, dezvoltarea curajului de a-si asuma riscuri. Deplina incredere şi preţuirea pe care
le simte elevul din partea profesorului il fac sa-si alunge timiditatea si inhibitiile,
considerandu-se demn de a se dezvalui şi exterioriza.
Referindu-se la modul in care poate fi distrusa creativitatea elevilor, Teresa
Amabile (1997, pp. 104-115) identifică patru factori, numiti de autoare „asasini ai
creativitatii" : evaluarea, recompensa, competitia şi restrangerea capacitatii de
alegere.Amabile adaugă faptul că asteptarea evaluarii poate submina creativitatea unui
copil, deoarece acesta se va concentra mai mult asupra felului in care ii va fi apreciata
munca si nu va da frau liber imaginatiei şi fanteziei.
Sunt citate mai multe rezultate experimentale in care grupurile de elevi sau
studenti ce au lucrat in vederea obtinerii unei recompense (materiale, financiare) au fost
mai puţin creative decat grupurile nerecompensate Factorul competiţional este mai
complex decat recompensa şi evaluarea luate separat, deoarece le contine pe amandoua.
La toate acestea am putea adauga faptul că şi părintii au un rol in ceea ce
priveste posibilitatile şcolii, ale profesorilor de a dezvolta creativitatea copiilor. Sunt
numeroase cazurile in care parinţii controlează caietele copiilor şi nu se declară multumiti
decat dacă vad pagini pline cu coloane de exerciţii, texte etc. Unii profesori spun că sunt
descurajati de faptul că se simt presati să predea in felul in care le place parintilor, chiar
in contradictie cu necesitatile educationale ale copiilor.Comunicarea profesorului cu
parinţii şi informarea acestora asupra obiectivelor urmarite şi asupra metodelor utilizate
este esenţiala in acest caz.
Raport de participare
La realizarea acestui proiect au participat Demian Teodora, Cojocaru Maria
Cristiana, Nicolaescu Irina, Simion Raluca. Etapele parcurse au fost următoarele: am
stabilit de comun accord ca fiecare să consulte literatura de specialitate.Am elaborat un
plan de idei şi am stabilit o nouă intalnire pentru a defini sarcinile elaborarii proiectului.
Fiecare a tehnoredactat informaţiile care i s-au fi părut utile şi interesante. La ultima
intrevedere am stabilit un punct comun de intalnire şi fiecare a prezentat informaţiile
stranse. Am imbinat informaţiile pentru a da o structura logică si coerentă lucrării. Am
hotarat sa recitim individual si fiecare a corectat greselile de ortografie aparute.
Aceasta lucrare se bazează atat pe studiul individual, cat şi pe studiul in echipă.
Forma finală a proiectului a fost stabilita de comun acord, ea incluzand cele mai
reprezentative idei aduse de fiecare membru. La redactare au participat in egala masura
toti membrii, sperand ca forma aleasa sa se ridice la standardele cerute si in acelasi timp
sa valorifice in egala masura contributia fiecarui membru.
Fiecare dintre membrii acestui grup şi-a adus contributia in mod egal, sarcinile
fiind impartite in mod echitabil. Fiecare s-a documentat, pentru ca mai apoi proiectul să
acopere o cat mai largă arie a subiectului.
Bibliografie:
Bădulescu, S. M. (1998), Formarea formatorilor ca educatori ai creativităţii, Editura
didactica si pedagogica, Bucuresti.
Cosmovici, A., (1996), Psihologie generală, Polirom, Iasi.
Goleman D., (2001), Inteligenţa emotională, Editura Curtea Veche, Bucuresti
Graham, W., (1926), The Art of Thought, Brace and Company , New York, Harcourt
Lucia Anucuta, P. Anucuta,(2005) Cunoasterea si educarea creativitatii la elevi,
Editura
Excelsior Art, Timisoara.
Popescu-Neveanu, P.,(1978), Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti.
Roco, M., (2001), Creativitate si inteligenţa emotională, Editura Polirom, Iasi.
Rosca, A .,(1981), Creativitate generală si specifică, Ed. Academiei Romane,
Bucuresti.
Salavastru, Dorina, (2004) Psihologia educatiei, Polirom, Iasi.
Smith, P., (1959), Creativity: An Examination of the Creative Process, Hastings
House, New York
Vrasmas, E., (1999), Educatia copilului prescolar, Editura Pro Humanitate, Bucuresti.
Top Related