I N T R O D U C E R E
Proprietatea este strins legata de fiinta omeneasca, aparind odata cu omul si stand la baza dezvoltarii
sociale. La scara dezvoltarii sociale, transformarea proprietatii in drept de proprietate a fost un proces
manifestat diferit de la o orinduire la alta, de la o comunitate la alta.
Chiar daca inca din epoca primitiva oamenii isi apropriau lucrurile din jurul lor necesare existentei, nu
se poate vorbi de o consacrare juridica a dreptului de proprietate decat prin aparitia Legii celor XII
Table, in dreptul roman.
Însăşi sintagma"proprietate" în forma sa latină "proprietas,, -folosită începînd cu primele două
secole ale mileniului I, a fost precedată de alţi termeni.
Astfel"mancipaţio et herus" erau termenii care indicau acţiunea de a lua spre deţinere şi folosire
(a lua cu mîna pentrua folosi).
Din punct de vedere al romanilor, dreptul de proprietate făcea parte din categoria lucrurilor corporale-
res corporales- întrucît ei nu spuneau "am un drept de proprietate asupra acestui lucru" ci"haes res mea
est" ceea ce înseamnă"acest lucru este al meu" aspect lingvistic care ducea la confuzia dintre drept, ca
entitate juridică, şi obiectul său material.
Termenii cei mai fideli care desemnau proprietatea au apărut în perioada romană a dreptului,
atunci cînd exista instituţia proprietăţii Quiritare, şi anume"dominium et jure quiritium".
Această sintagmădesemna faptul cădominus,adica proprietarul, era stăpînul absolut şi perpetuu al
lucrului,exercitarea dreptului săunefiind supusă absolut nici unei restricţii. Tot acum s-a folosit
şisintagmaager publicus,care desemna domeniul public.
Analiza chiar şi superficială, a acestor sintagme relevă faptul că în acele perioade de conturare
a perceptelor proprietăţii,proprietateaindividuală viza, în quasiunanimitatea situaţiilor, bunurile mobile,
fie ca erau lucruri, animale sau sclavi.
În ansamblul relaţiilor de producţie, alături de schimbul de activităţi dintre oameni şirelaţiile de
repartiţie ,relaţiile de proprietate constituie elementul cel mai principal al acestora, baza tuturor
celorlalte relaţii de producţie.
Fiind un drept in continua evolutie, in epoca moderna si contemporana, s-a produs imbogatirea
permanenta a continutului sau, prin aparitia si reglementarea dreptului de proprietate intelectuala, prin
dezvoltarea proprietatii mobiliare. In literatura juridica, dreptul de proprietate a fost definit diferit, dar
prin sublinierea atributelor pe care acesta il confera - posesie,folosinta,dispozitie. Dreptul de
proprietate este acel drept subiectiv, care da expresia aproprierii unui bun, drept care permite titularului
sa posede, sa folosesca si sa dispuna de acel lucru, in putere proprie si in interes propriu, in cadrul si cu
respectarea legislatiei existente.
Dar dreptul de proprietate a fost definit si ca fiind dreptul real principal care confera titularului sau
atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra bunului apropriat, atribute care pot fi exercitate in
mod absolut, exclusiv si perpetuu, cu respectarea limitelor materiale si a limitelor.
Astfel, un accent important al societăţii este proprietatea în noile ei forme recunoscute şi ocrotite atât
prin legea fundamentală, cît şi prin alte legi speciale.
In legatura cu notiunea de proprietate, in decursul timpului s-au conturat cel putin trei opinii, adesea
opuse: una juridica, alta filozofica si alta economica. In sens juridic, proprietatea exprima relatia de
posesiune “a ceva” adica a unui bun economic, de catre “cineva”, adica o persoana fizica sau juridica.
Filozofii spun ca omul intra in relatiile de proprietate ca “fiinta totala”, dupa acestia problema
proprietatii fiind una de eficienta economica ce implica realizarea personalitatii umane in general.
Din punct de vedere economic, proprietatea exprima un raport de insusire a unor bunuri de catre om.
I.1 . Definitia dreptului de proprietate
Conform Legii cu privire la proprietate din 22.01.1991 al RM stabileste ca:”dreptul de proprietate în
Republica Moldova este recunoscut şi ocrotit de lege.Anume proprietarului îi aparţine dreptul de a
poseda bunurile, de a le folosi şi a le administra.”
Astfel in legislatia in vigoare nu contine definitia dreptului de proprietate, dar totusi anume art.315 din
codul civil dispune : Proprietarul are drept de posesiune, de folosinta si de dispozitie asupra bunului.
Dupa legislatia altor tari, in definitia dreptului de proprietate se pune accentual pe atributele lui,
exemplu Codul civil romin defineste in art. 480 , proprietatea ca fiind dreptul pe care il are cineva de a
se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusive si absolute, insa in limitele determinate de lege.
Legislatia civila germana prevede ca proprietarul este in drept sa dispuna dupa cum doreste de
bunul sau.Art 903 din Codul civil german prevede ca proprietarul bunului poate dispune de bun dupa
bunul sau plac, daca acesta nu contravene legii si drepturilor persoanlor terte, si poate inlatura orce
interventie.
In dreptul anglo-american, care nu cunoaste o definitie legala, doctrina enumera circa 10-12
imputerniciri ale proprietarului , care dau posibilitatea , in diferite combinatii, sa se afle in acelasi timp
la mai multe persoane.
Anume din cele scrise de mai sus pot conchide , ca anume dreptul de proprietate ca drept
subiectiv este acel drept ce confera titularului exercitarea in putere proprie si in interes propriu a
atributelor de posesiune, folosinta si dispozitie asupra bunurilor sale in limitele stabilite de lege.
Termenul de proprietate poate fi privit:
-fieîn sens economic, desemnând totalitatea relaţiilor între oameni în legătur ăcu bunurile, relaţii
reglate denorme determinate, mai concis, exprimăraportul de însuşire, de apropriere a bunurilor
materiale;
- fie în sens juridic:
– apare ca un rezultat al consacrării raporturilor economice de proprietate în normele de drept,
îmbrăcând astfel forma dreptului de proprietate.
Dreptul de proprietate apare ca un complex de atribute juridice ocrotite, în virtutea cărora
titularul dreptului îşi poate satisface interesele sale legate de aproprierea unui lucru.
Indiferent sub ce formă o analizăm, în sens economic sau juridic, proprietatea este un raport între
oameni cu privire la lucruri şi nu un raport între om şi lucru.
Altfel spus proprietea este acel drept real care confera titularului dreptul de a intrebuinta bunul potrivit
naturii ori destinatiei sale, de al folosi si de a dispuune de el in mod exclusive si perpetuu, in cadrul si
cu respectarea lgislatiei.
Cu cît omul se dezvoltă şi păşeşte pe calea progresului, cu atât el simte în inima sa dorinţa de a fi
proprietar şi de a munci zi şi noapte spre a atinge scopul.
Dar dreptul de proprietate a fost definit si ca fiind dreptul real principal care confera titularului
sau atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra bunului apropriat, atribute care pot fi exercitate
in mod absolut, exclusiv si perpetuu, cu respectarea limitelor materiale si a limitelor.
.
In legatura cu notiunea de proprietate, in decursul timpului s-au conturat cel putin trei opinii, adesea
opuse:
una juridica, alta filozofica si alta economica.
In sens juridic, proprietatea exprima relatia de posesiune “a ceva” adica a unui bun economic, de catre
“cineva”, adica o persoana fizica sau juridica.
Filozofii spun ca omul intra in relatiile de proprietate ca “fiinta totala”, dupa acestia problema
proprietatii fiind una de eficienta economica ce implica realizarea personalitatii umane in general.
Din punct de vedere economic, proprietatea exprima un raport de insusire a unor bunuri de catr eom.
Optica juridica a proprietatii exprima relatia de posesiune a ceva de catre cineva. Viziunea
filosofica fundamentala ideea de proprietate, pornind de la personalitatea umana : in proprietate omule
se implica si se realizeaza ca fiinta totala, manifestându-si responsabilitatea prin proprietatea pe care o
poseda, de care dispune si pe care o integreaza social prin folosire eficienta .
In sens economic, proprietatea este definita ca totalitate a relatiilor dintre oameni in legatura cu
bunurile, relatii legate de norme istoriceste determinate pe plan social. Ca raport socio-
economic,proprietatea exprima :
Dreptul de posesiune al bunurilor;
Dreptul de dispozitie asupra obiectului proprietatii;
Dreptul de gospodarire, administrare, gestionare a bunurilor;
Dreptul de a culege roadele utilizarii proprietatii.
In cadrul acestor atribute, dreptul de posesiune are rol hotarâtor,din acesta decurgând toate
celelalte. Aceste atribute reprezinta monopolul proprietarului, instrainarea lor fiind o functie exclusiva
acestuia: instrainarea lor totala genereaza relatii de vânzare-cumparare, donatie, mostenire; iar
instrainarea lor partiala provoaca relatii de inchiriere, arendare, concesionare.
Atributele mentionate ale proprietatii nu trebuie intelese simplist, in sensul ca se rezuma la
puterea de „a detine, a folosi si a dispune de lucruri”.
In jurisprudenta vestului se opereaza cu conceptul de proprietate inteles ca „un set de drepturi”, care
determina legitimitatea participarii la procesul de dezvoltare sociala.
In esenta, proprietatea exprima unitatea dintre obiectul si subiectul ei.
Obiectul proprietatii il formeaza bunurile, in intreaga lor tipologie :
1. bunurile de consum, vizeaza omul ca fiinta biologica, consumator de bunuri,
2. bunurile economice sau mijloacele de productie, vizeaza omul ca factor de productie.
Societatea este interesata atât in dezvoltarea productiei de bunuri de consum cât si a bunurilor
economice, de volumul si productivitatea acestora din urma depinzând, in buna parte, posibilitatea de
multiplicare a intregului obiect al proprietatii.
In concluzie, proprietatea reprezinta totalitatea relatiilor dintre oameni in legatura cu bunurile,
relatii reglate de nrome istoriceste stabilite pe plan social.
Din analiza proprietatii in sens eocnomic, rezulta faptul ca ea apare odata cu societatea umana si va
dispare prin desfiintarea aceste.
I.2. Caracterele dreptului de proprietate
Literatura juridica de specialitate este unanima in a definin drepturile de proprietate prin punerea in
evidenta a atributelor pe care acesta le confera titularului sau:posesia, folosinta sidispozitia.
Cu alte cuvinte spre a intelege, sub aspect juridic, in ce consta raportul de apropriere a carei expresie
este dreptul de proprietate, trebuie descifrat modul in care sunt exercitate atributele conferite de acest
drept.Spre deosebire de titularii altor drepturi subiective aspruaaceluiasi bun, proprietarul exercita
atributele juridice ale dreptuluide proprietate in putere proprie si interes propriu.Proprietatarul exercita
atributele dreptului sau in putere proprie,deoarece el se supune numai legii.
Celelalte personae, altele decat proprietarul, exercita unele attribute ale dreptului deproprietate
in virtutea puterii transmise de proprietar si inconformitate nu numai cu legea, dar si cu vointa
proprietaruluicare, recunoscandu-i-le altuia asupra unui bun ce ii apartine, I leconcretizeaza si le
fixeaza limitele de exercitare.A doua particularitate a dreptului de particularitate este aceea
caproprietarul exercita atributele dreptului sau de proprietate ininteresul sau propriu. Chiar daca titularii
altor drepturi subiective,reale sau de creanta, prin exercitarea acestor atribute, urmarescrealizarea unor
interese proprii, proprietarul este insa singurulsubiect de drept care exercita, direct sau indirect (prin
altepersoane), plenitudinea atributelor proprietatii, in cele din urma,in propriul sau interes. Sintetizand
cele expuse succint, dreptul de proprietate seconcretizeaza in urmatoarele elemente:
–sub aspect economic, dreptul de proprietate este un drept de apropriere a unor bunuri, corporale sau
incorporale;
–exprima o relatie sociala de apropriere;
–cuprinde in continutul sau atributele posesiei, folosintei sidispozitiei;
–atributele drepturile de proprietate sunt exercitate de proprietar prin puterea si interesul sau propriu.
In concluzie dreptul de proprietate este acel drept subiectiv careda expresia aproprierii unui bun,
drept care permite titularului saposede, sa foloseasca sis a dispuna de acel lucru, in putereproprie si
interes propriu, in cadrul si cu respectarea legislatieiexistente.Definitia si continutului de proprietate ne
permit sa punem inevident caracterele sale juridice.
Asadar, dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv si perpetuu.
- Dreptul de proprietate este un drept absolut-
Prin retinerea caracterului absolute al dreptului de proprietate sevoieste demarcarea acestui drept de
toate celelalte drepturi reale.Numai dreptul de proprietate este un drept real complet,deoarece este
unicul astfel de drept care confera titularului sauexercitiul tuturor prerogativelor sale – poseisia,
folosinta sidispozitia. Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat insensul ca
titularul sau are asupra lucrului latitudinea de a-I tragetoate foloasele, de a profita de toata utilitatea pe
care el o conferasi de a savarsi toate actele juridice care raspund nevoilorproprietarului sau impuse de
propriul sau interes.
Din caracterulabsolut al dreptului de proprietate s-a tras adese ori concluzia cael este un drept absolut.
Prin urmare, proprietarul este liber si inmasura sa efectueze toate actele materiale si juridice care nu
iisunt interzise in mod expres.
-Dreptul de proprietate este un drept exclusiv-
Acest caracter decurge din imprejurarea ca proprietarul esteindreptatit sa exercite singur toate
prerogativele conferite deacest drept. El poate utiliza bunul sau asa cum doreste, fara ca vreo alta
persoana sa poata intervene in mod oarecare inexercitiul dreptului sau. Tot astfel, proprietarul este
singurulindreptatit sa “dezmembreze” dreptul sau de proprietate princonsimtirea ca anumite prerogative
sa fie exercitate de altepersoane, ca drepturi reale, dezmembraminte ale dreptului deproprietate, sau ca
drepturi de creanta, rezultate din raporturi juridice obligationale, dupa cum, in cazul proprietatii
comune,atributele dreptului de proprietate sunt exercitate concomitent demai multi titular asupra
aceluiasi bun sau asupra aceleiasi masede bunuri, fara insa a se pune astfel in discutie
caracterulexclusive al dreptului.
- Dreptul de proprietate este un drept perpetuu-
Se spune despre dreptul de proprietate ca are acest character deoarece el dureaza atata vreme cat
subzista bunul care iiformeaza obiectul. Dreptul de proprietate nu are o durata limitata in timp, ci
dureazaatata vreme cat exista bunul asupra caruia el se exercita. Inacelasi timp el nu este un bun viager,
ci se transmite prinsuccesiune. De asemenea, el se poate transmite prin acte intre viisi va continua sa
existe in patrimoniul celui care-l dobandeste.
In al doilea rand, el este perpetuu, pentru ca exista independentde exercitarea lui. Daca legea nu-l
obliga, proprietarul poate sa nu uzeze de bun.
In al treilea rand, din moment ce dreptul de proprietate nu sepierde prin neuz, aceasta inseamna ca
actiunea ce-a mai energicaprin care el are a fi aparat, anume actiunea in revendicare,
esteimprescriptibila extintiv.In sfarsit, numai recunoscandu-se caracterul sau perpetuu inanumite
situatii speciale, se poate pune problema reconstituirii lui.
I.3. Atributele dreptului de proprietate
Astfel legislatia RM numeste expres cele 3 atribute ale dreptului de proprietate, anume art. 315 din
Codul Civil, stabileste : proprietarul are drept de posesiune, de folosinta si de dispozitie asupra
bunului . asadar , atributele dreptului de proprietate , conform prevederilor legale sunt:
- dreptul de posesiune ( ius possidenti);
- dreptul de folosinta ( ius fruendi);
- dispozitia ( jus abudendi);
o trasatura specifica a dreptului de proprietate consta in faptul ca imputernicirile proprietarului au un
character independent , nu se bazeaza pe dreptul altor persoane.
- Posesiunea –
Asadar, posesiunea consta in prerogative titularului de proprietate de a stapini in fapt bunul, intro alta ,
posesiunea este posibilitatea proprietarului de a stapini bunul cei apartine in materialitatea sa,
comportinduse fata de toti ceilalti ca titular al dreptului de proprietate.
Altfel spus posesiunea este acel atribut al dreptului de proprietate bazat pe lege care da persoanei
posibilitatea de a avea la sine bunul si de al intretine in gospodaria sa.
Prin urmare, posesiunea ofeara proprietarului posibilitatea de a stapini in fapt bunul, o asemenea
stapinire ii poate apartine direct si nemijlocit, exercitindul in interes propriu si in putere proprie.
Proprietarul insa poate conveni ca stapinirea de fapt sa fie exercitata si de o alta persoana, dar in
numele si in interesul sau.
In literature de specialitate sa relevant faptul ca posesiunea este un important atribut al dreptului de
proprietate , fiinca in cazul in care este lipsit de posesiune , proprietarul este lipsit de posibilitatea de asi
exercita dreptul de proprietate.
- Folosinta -
Folosinta este prerogative in al carei temei proprietarul poate intrebuinta bunul in interesul sau ,
percepinduii fructele, altfel spus , folosinta ofera proprietarului facultatea de a intrebuinta bunul sau,
culegind sau percepind in proprietate toate fructele pe care acesta le produce.
Codul civil , nu defineste dreptul de folosinta dar nici dreptul de posesiune, in schimb conf art. 315 alin
(4) stabileste : dreptul de folosinta include si libertatea de a nu folosi bunul , in virtutea acestei
dispozitii proprietarul este in drept sa foloseasca bunul sau nu.
Dreptul de a nu folosi bunul reiese din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, care presupune
acest drept nu se stinge prin neuz, adica prin nefolosirea bunului.
- Dispozitia -
Prin drept de dispozitie se intelege posibilitatea stabilirii statutului juridic al bunurilor ( vinzarea ,
transmiterea prin mostenire, donare).
Ca rezultat al exercitarii dreptului de dispozitie , proprietarul intra in relatii juridice cu persoane terte,
in litratura de specialitate se intilneste opinia ca dreptul de dispozitie ar include si consumarea sau
distrugerea bunurilor.
Anume dreptul de dispozitie este unul dintre cele mai importante attribute ale proprietarului , anume
prin el proprietarul se deosebeste in mare masura de alti posesori titulari.
Astfel pot spune ca proprietarului ii apartine dreptul de a poseda bunurile, de a le folosi si a dispune de
ele. Dar totusi in anumite cazuri, de unele dintre aceste imputerniciri pot sa dispuna si
“neproprietarii”, adica locatarul poseda , foloseste bunurile persoanei de la care lea luat in locatiune, iar
in anumite cazuri poate chiar sa dispuna de ele.
II.1. Definitia dreptului de proprietate privata
Astfel in ciuda faptului ca literatura noastra de specialitate nu stabileste nicio o definitie directa a
dreptului de proprietate privata , totusi in urma examinarii legislatiei pot reda urmatoare definitie
“dreptul de proprietate privata reprezinta acel drept real al persoanelor fizice / juridice de tip particular,
al societatilor comerciale ,asupra anumitor bunuri mobile sau immobile, altele decit cele din domeniul
public, ce ofera titularilor exercitarea posesiei, folosintei si dispozitiei im mod exclusive prin interes
propriu, in limitele si modul stabilit de legislatia in vigoare ”.
In acest caz proprietarul poate stapini bunul atit direct si nemijlocit pentru un interes propriu, cit
si prin intermediul unei alte persoane dar in numele si interesul persoanei.
Astfel dreptul de proprietate private este garantat si recunoscut prin dispozitiile cuprinse in Constitutia
RM , Legea cu privire la proprietate RM din 22.01.1991, alte acte normative.
Anume chiar in prevederile art. 9 al Constituitei este stabilit : “proprietatea este publica si privata “
deasemenea si art. 46 stabileste “dreptul la proprietate private , precum si creantele asupra statului, sint
garantate”.
Art. 12 al Legii nr. 459 se aduce următoarea formulare a dreptului de proprietate privată.
Proprietatea privată sunt bunurile, precum şi produsele activităţii intelectuale, care aparţin cetăţeanului,
ca persoană fizică cu drept de posesie, folosinţă şi administrare. în literatura de specialitate sunt aduse
şi alte definiţii. Astfel la E. Safta Romano, dreptul de proprietate privată este dreptul care aparţine
persoanelor fizice şi juridice, statului sau unităţilor administrativ teritoriale asupra unor bunuri mobile
şi imobile exercitînd asupra lor atributele dreptului de proprietate (posesia folosinţa şi dispoziţia) în
mod exclusiv, şi perpetuu, prin putere şi interes propriu. în condiţiile determinate de lege.
Deasemenea art 46 alin (2) prevede :”Nimeni nu poate fi expropriat decit pentru o cauza de
utilitate publica , stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire”.
Dumitru C. Florescu aduce următoarea definiţie: "Dreptului de proprietate privată este dreptul real care
conferă titularului său exercitarea asupra lucrurilor a posesiei, folosinţei şi dispoziţiei. în mod exclusiv
şi permanent, prin putere proprie, în interes propriu în limitele şi cu respectarea dispoziţiilor legale.1
Mai clar este reglementat dreptul de proprietate privată (asupra terenurilor) in Legea nr.
18/1991 privind fondul funciar.
1 E. Safta Romano. Dreptul de proprietate privată şi publică
Astfel, în art. 4 alin. 1 se prevede: "Terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privată
sau al altor drepturi reale, având ca titulari persoane fizice sau juridice...",2 în art. 6 al aceleiaşi legi este
reglementat dreptul de proprietate privată al statului şi al unităţilor administrativ-
teritoriale. asupra terenurilor. dispunându-se: "Domeniul privat al statului şi. respectiv, al comunelor,
oraşelor, municipiilor este alcătuit din terenuri - altele decât cele prevăzute la art. 5 - aflate sau intrate
în proprietatea lor prin căile şi modurile prevăzute de lege".
Dreptul de proprietate privata obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului
inconjurator si asigurarea bunei vecinatati, precul si respectarea celorlalte sarcini, care ii revin
proprietarului. Dreptul la mostenire a proprietatii priavate este garantat.
Pentru a defini dreptul de proprietate privată, pe lângă aspectele de ordin general, trebuie de reţinut
faptul că acesta poate aparţine atât statului cât şi persoanelor fizice şi persoanelor juridice. De
asemenea, tot ca un aspect specific, subliniez că obiectul său nu este determinat, acesta fiind constituit
din orice fel de bunuri, în afara celor ce formează domeniul public al statului, care sunt expres indicate
de lege.
Dreptul de proprietate privată reprezintă, altfel spus , acel drept real care aparţine statului,
unităţilor administrativ-teritoriale, persoaneor fizice şi persoanelor juridice în virtutea căruia titularii
exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra unor bunuri - mobile sau imobile - care se află în
circuitul civil în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.
Asadar d in toate definitiile proprietatii private se desprind, în principal, urmatoarele trasaturi specifice
si anume:
- titular al dreptului de proprietate privata poate fi orice subiect de drept: persoanele fizice sau
juridice, inclusiv statul si unitatile administrativ-teritoriale;
- obiect al dreptului de proprietate privata poate fi orice bun, cu exceptia celor care fac parte din
domeniul public al statului si unitatilor administrativ-teritoriale;
- bunurile proprietate privata sunt alienabile, prescriptibile si sesizabile întrucât se afla în circuitul
civil.
2 Eugen Chelaru, "Unele aspecte în legătură cu circulaţia juridică a terenurilor proprietate privată"
II.2. Caracterele dreptului de proprietate privata
Dreptul de proprietate privată are unele caractere juridice pe care le are şi dreptul de proprietate
publică, dar are şi unele caractere specifice numai acestei forme de proprietate.
Această diferenţiere se justifică prin faptul că dreptul de proprietate publică are ca finalitate
satisfacerea intereselor titularilor săi.
În acest sens menţionez că destinaţia bunurilor care constituie obiectul dreptului de proprietate
privată, este de a satisface nevoile personale ale titularilor săi, acesta fiind posibil de realizare prin
faptul că, aflându-se în circuitul civil general, lucrurile pot face obiectul oricăror acte juridice civile.
Astfel dreptul de proprietate privată este": real; perpetuu; absolut (opozabil erga omnes);
exclusiv; sesizabil; alienabil; prescriptibil.3
- Caracterul real al dreptului de proprietate privată este determinat prin lege şi presupune
existenţa unui subiect activ determinat de la început, care îşi poate realiza dreptul independent de
subiectul pasiv care este nedeterminat, formând totalitatea tuturor persoanelor.
- Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate privată constă în aceia că acest drept durează
atâta timp cât există bunul, şi că acest drept nu se stinge prin neuz, adică prin folosinţă.
- Caracterul absolut al dreptului de proprietate privată apare în raport cu celelalte drepturi reale şi
nu în raport de exerciţiul atributelor sale. adică el nu este absolut în sine ci în esenţă, deoarece legea
stabileşte anumite limite exerciţiului său.
Ca exemplu, art. 1 al Legii nr. 459 cu privire la proprietate prevede că proprietarul are dreptul să
exercite faţă de bunurile sale orice acţiuni care nu contravin legilor şi nu dăunează sănătăţii oamenilor
şi mediului înconjurător.
- Caracterul exclusiv.
Acest caracter al dreptului de proprietate privată implică, în conţinutul, său. atât
posibilitatea executării tuturor atributelor de către titulari, cât şi posibilitatea dezmembrării
acestora. Titularul dreptului de proprietate privată este singurul care poate exercita atributele dreptului
de
3 M E. Safta Romano
proprietate chiar şi când nu are bunul în posesie. în mod concret, dreptul de proprietate privată se poate
prezenta, mai întâi. în plenitudinea atributelor sale când toate cele trei atribute - posesia, folosinţa şi
dispoziţia - sunt exercitate de către o singură persoană - proprietarul.
Într-o altă ipostază, titularul poate fi lipsit de atributele posesie şi folosinţă, acestea formând
conţinutul altor drepturi reale exercitate de către alte persoane.
În acest fel se formează - ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate privată - alte drepturi reale
(principale) care sunt rezultatul separării atributelor dreptului de proprietate.
Posibilitatea de dezmembrare a atributelor este specifică, aşa cum am mai spus, numai dreptului
de proprietate privată.
- Caracterul sesizabil.
Dreptul de proprietate privată spre deosebire de dreptul de proprietate publică (cu excepţia bunurilor
domeniului privat) este sesizabil deoarece bunurile care formează obiectul său, când se află în
patrimoniul unei persoane care. este în raport cu alta, fiind debitor, pot fi urmărite în scopul realizării
creanţei creditorului.
Deci, creditorii pot urmări, când creanţa lor a devenit exigibilă, orice bun - mobil sau imobil -
care se află, la momentul respectiv, în proprietatea privată a debitorului (mai puţin bunurile exceptate
de lege).
De regulă, bunurile şi veniturile ce se află în proprietatea privată a unei persoane, care are calitatea de
debitor, sunt sesizabile.
Totuşi, în cazurile când bunurile constituie obiectul dreptului de proprietate privată personală fiind
pentru realizarea exclusivă a necesităţilor personale, acestea nu pot fi urmărite.
- Caracterul alienabil.
Acesta este un caracter specific doar dreptului de proprietate privată, dreptul de proprietate privată,
indiferent de forma sa - mobiliară sau imobiliară - este alienabil, în sensul că bunurile ce formează
obiectul său se găsesc în circuitul civil general.
Deci, astfel de lucruri pot face obiectul oricăror acte juridico-civile, care au ca efect
transmiterea dreptului de proprietate asupra lor - cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, între vii sau pentru
cauză de moarte.
Dar totusi în legislaţie exista şi mici restricţii., anume aceste restricţii privesc în special persoanele
titulare ale dreptului de proprietate privată şi nu dreptul însuşi.
Ca exemplu poate fi : bunurile cumpărate cu plata preţului în rate nu pot fi înstrăinate până la achitarea
preţului. Ori . un imobil ipotecat pentru garantarea unui credit bancar, nu poate fi înstrăinat până la
rambursarea integrală a creditului şi nici nu poate fi urmărit de către alţi creditori pentru satisfacerea
creanţelor lor .
- Caracterul prescriptibil este specific dreptului de proprietate privată şi constă în aceia că toate
drepturile de proprietate privată pot fi apărate doar în limitele termenelor de prescripţie.
Astfel termenele de prescripţie pot fi extinctive sau achizitive, bunurile imobile - terenuri şi
construcţii - care fac obiectul dreptului de proprietate privată, sunt supuse prescripţiei achizitive. în
sensul că pot fi dobândite în proprietate de către persoanele care au posesia utilă asupra lor tot timpul
prevăzut de lege, invocând uzucapiunea.
Prescripţia achizitivă ca mod de dobândire a dreptului de proprietate imobiliară, devine eficientă numai
dacă este constatată judecătoreşte, în sensul că hotărârea judecătorească abţinută în favoarea sa de către
uzucapant îi va servi acestuia ca act doveditor al existenţei dreptului său de proprietate asupra
imobilului în cauză.
În conformitate cu noul Cod Civil al Republicii Moldova pot fi dobândite prin uzucapiune atât
construcţiile cât şi terenurile.
Analizând literatura de specialitate, legislaţia în vigoare în care se studiază proprietatea privată, am
observat că se folosesc mai mulţi termeni: proprietatea privată, proprietatea personală, proprietate
individuală, particulară.
Din conţinutul diferitor acte normative observăm că aceşti termeni nu sunt identici. Termenul de
proprietate privată are un sens mai larg decât noţiunile celelalte, incluzându-le. Deosebirea dintre aceste
noţiuni se face după obiectele dreptului de proprietate privată.
Astfel, în dreptul de proprietate privată se includ acele obiecte care se folosesc pentru a
desfăşura o activitate de antreprenoriat cu scopul de a obţine venit. Dreptul de proprietate personală
este o formă a proprietăţii private care includ în sine doar acele bunuri ce servesc pentru îndestularea
necesităţilor personale ale persoanei nemijlocit.
II.3. Subiectele dreptului de proprietate privata
Asa dupa cum rezulta din definitiile date dreptului de proprietate, titularii (subiectele) acestui drept pot
fi:
- persoanele fizice ;
- persoane juridice ;
- statul si unitatile administrative ,asupra bunurilor ce formeaza domeniul privat al acestora;
- Persoanele fizice -
Persoanele fizice pot dobândi în proprietate nelimitat orice fel de bunuri mobile sau imobile
(terenuri, constructii), corporale sau încorporabile (actiuni si obligatiuni ale societatilor comerciale,
titluri de credit, devize) indiferent de valoare.
Exceptie de la aceasta regula fac bunurile ce formeaza obiectul exclusiv al dreptului de
proprietate publica precum „res communes” cum ar fi aerul, lumina naturala etc. care sunt bunuri
nesusceptibile de a fi însusite.
Orice persoana fizica poate fi titular al dreptului de proprietate privata, având aptitudinea de a dobândi
drepturi înca de la conceptiune – „infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis eius agitur”.
Anume art. 46 al Constitutiei stabileste “dreptul de proprietate private, precum si creantele
asupra statului , sint garantate”, anume aceasta prevedere confera persoanei fizice imputernicire precum
si protectie din partea statului;
iar art 19 al legii cu privire la proprietate din 22.01.1995 stabileste” Bunurile dobîndite de soţi în
perioada căsătoriei le aparţin cu drept de proprietate colectivă sau de proprietate separată, dacă aceasta
este legalizată în modul stabilit de legislaţia Republicii Moldova “.
Deaemenea art 4 al Codului funciar RM prevede : “ Deţinătorii de terenuri cu titlu de
proprietate privată pot fi cetăţeni ai Republicii Moldova şi investitorii străini, în conformitate cu
legislaţia. deţinătorii de terenuri cu orice titlu sînt protejaţi de stat “
Art 127 al legii fundamentale confera imputernicire proprietatii strainilor si apatrizilor, si
anume:
“in Republica Moldova este ocrotita proprietatea altor state, a organizatiilor internationale, a
cetatenilor straini si a apatrizilor”.
Regula de baza in ceea ce priveste interdictia sau limitarea cetatenilor straini si a apatrizilor este
stabilita in legea cu privire la pretul normativ si modul de vinzare cumparare a paminturilor RM art. 6
alin (3) anume :
“În cazul în care cetăţenii străini sau apatrizii devin proprietari de terenuri cu destinaţie agricolă sau ale
fondului silvic prin moştenire legală sau testamentară, ei au dreptul de a le înstrăina prin acte juridice
între vii numai cetăţenilor Republicii Moldova.”
- Persoane juridice -
Pentru a înfăptui activităţi economice sau a altei activităţi, persoanele fizice şi cele juridice unesc
averea, cu drept de proprietate comună, formînd un colectiv cu drept de persoană juridică.
Posedarea, folosirea şi administrarea bunurilor care se află în proprietate colectivă se efectuează
în baza unei înţelegeri dintre proprietari, iar în caz de divergenţe - de instanţa judecătorească, de
arbitraj sau de judecata arbitrilor pe baza acţiunii intentate de
oricare dintre proprietari.
În proprietate colectivă pot să se afle orice bunuri, precum şi produse ale activităţii intelectuale,
dacă actele legislative ale Republicii Moldova nu prevăd altceva.
Din proprietatea colectivă face parte proprietatea întreprinderilor de arendă, întreprinderilor
colective, cooperativelor, societăţilor pe acţiuni, societăţilor economice, uniunilor economice
(asociaţiilor, concernelor, consorţiilor), organizaţiilor şi mişcărilor obşteşti, organizaţiilor
religioase.
În Republica Moldova este admisă proprietatea cetăţenilor şi a persoanelor juridice ale altor
state, a organizaţiilor internaţionale şi a persoanelor fără cetăţenie (cu exepţia proprietăţii asupra
terenurilor cu destinaţie agricolă şi ale fondului silvic, în afară de cazurile de dobîndire a unor
asemenea bunuri prin moştenire legală şi testamentară).
Posedarea, folosirea şi administrarea acestei proprietăţi se exercită conform actelor legislative ale
Republicii Moldova şi tratatelor interstatale.
- Statul si unitatile administrative teritoriale -
Astfel domeniul privat al statului si respectiv al comunelor, oraselor, municipiilor si raioanelor este
alcatuit din terenurile dobândite de acesta prin modurile prevazute de lege, precum si din terenurile
dezafectate, potrivit legii, din domeniul public.
Domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale este alcatuit din bunuri
aflate în proprietatea lor si care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau
unitatile administrativ-teritoriale au un drept de proprietate private
Domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale poate fi definit ca fiind domeniul din
care fac parte bunurile aflate în proprietatea statului si a unitatilor administrativ-teritoriale care nu fac
parte din domeniul public. Aceste bunuri desi sunt proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-
teritoriale nu sunt consacrate în mod exclusiv uzului public si ca atare, formeaza domeniul privat al
statului.
Statul si unitatile administrativ-teritoriale exercita asupra bunurilor din domeniul privat un drept
de proprietate privata, fiind reprezentate în cadrul raporturilor juridice la care participa prin Ministerul
Finantelor – în cazul statului si de catre Consiliile raionale, Consiliul Mun Chisinau sau de consiliile
locale.
Formarea dreptului de proprietate privata al statului poate avea loc atât prin modurile generale
de dobândire a dreptului de proprietate cum ar fi vânzarea-cumpararea, donatia, schimbul, legatul,
accesiunea, uzucapiunea, dar prin legi speciale sunt prevazute si modalitati specifice
Intr-o concluzie pot spune:
- bunurile din domeniul privat fiind în circuitul civil înseamna ca sunt alienabile, dar înstrainarea lor se
face numai prin licitatie publica.
- bunurile din domeniul privat sunt prescriptibile sub aspect achizitiv putând fi dobândite prin
uzucapiune (în cazul imobilelor) sau prin posesia de buna-credinta (în cazul mobilelor) si
imprescriptibile sub aspect extinctiv;
- bunurile apartinând domeniului privat sunt insesizabile, întrucât titularii lor sunt în permanenta
solvabili (aceasta constituie o exceptie de la dreptul comun);
- bunurile apartinând domeniului privat sunt susceptibile de dezmembrare, inclusiv de expropriere
pentru cauza de utilitate publica.
III.1. Modurile de dobindire si incetare a a dreptului de proprietate
Nasterea , modificarea si stingerea drepturilor si obligatiilor sunt cauzate de producerea anumitor fapte
juridice, acestea din urma servesc ca temei pentru aparitia si stingerea dreptului de proprietate si altor
drepturi reale.
Prin moduri de dobindire a dreptului de proprietate se intelege mijloacele juridice ( faptele, si actele
juridice) in a caror baza se dobindeste dreptul de proprietate.
Modurile generale de aparitie si incetare a dreptului de proprietate sunt stabiliet in Codul civil
( art. 320-336). Pe linga prevederile codului civil exista si moduri specifice de dobindire a dreptului de
proprietate prevazute si in alte acte normative.
- Ocupatiunea-
Acesta reprezinta un mod de dobindirea a drept de proprietate , reglementat in art. 323 cod civil RM,
prevede ca posesorul unui bun mobil fara stapin devine proprietarul acestuia, prin ocupatiune , de la
data intrarii in posesiune, conform legii.
Astfel ocupatiunea este un mod de dobindire a dreptului de proprietate care se realizeaza prin luarea in
posesiune a unui bun care nu apartine nimanui.
Anume in liter de specialitate se sustine ca ocupatiunea este un mod de dobindire a proprietatii unui
licru care nu apartine nimanui, prin luare in posesiune a acelui lucru , cu intentia de a deveni prorietarul
sau. Asadar , dreptul de proprietate poate fi dobindit prin ocupatiune doar asupra bunurilor mobile, o
alta conditie a acestui mod de dobindire a dr. de propr. Este ca bunul sa fie fara stapin.
Anume bunurile fara stapin poate fi clasificate in 3 gr:
- bunuri al caror proprietar a renuntat expres la dreptul de proprietat;
- bunuri abandonate;
- bunuri, care prin natural or nu au proprietar;
- Accesiunea-
Prin accesiune se intelege incorporarea unui bun in altul , adica unirea unui lucru cu un alt lucru.
Astfel acest mod de dobindire este stability in C civil RM art. 328-330.
Codul civil reglementeaza accesiunea imobiliara ( ce poate fi naturala sau artificiala) si aaccesiunea
mobiliara.
Accesiunea imobiliara este de 2 feluri naturala si artificiala.
Art 328 relata despre accesiunea imobiliara naturala, anume despre accesiunea paminturilor depuse sau
create de ape.
Aluiviunile sunt parti de pamint ce se fac succesuv la malurile apelor curgatoare, conf alin (1) aceste
adausuri revin proprietarului riveran.
Prin adaugiri putem intelege nu doar pamintul ci si tot ceea ce solul poarta la suprafata si tot ceea ce
apele curgatoare aduc si lasa la tarm , nisip , pietris ect.
In cazul in care in timpul revarsarilor , un curs de apa rupe o bucata mare ce re poate fi identificata
de ;la o proprietea si so alipeasca la alta, aceste alipiri de teren poarta denumirea de avulsiuni.
In cazul avulsiunii proprietarul fondului din care apa a rupt o portiune de teren el poate so revendice in
termen de un de la data in care proprietarul terenului la care sa alipit partea a intrat in posesiunea partii
alipite.
- Uzucapiunea –
este un mod nou de dobândire a dreptului de proprietate, esenţa acestuia constă în faptul că o persoană
poate deveni proprietar al bunului dacă îl posedă pe perioadă expresă prevăzută de lege :
- pentru imobile trebuie să posede bunul pe parcursul a 15 ani;
- pentru mobile – 5 ani.
Aici regulele de baza sunt , anume posesiunea trebuie sa fie:
- posesiunea trebuie sa fie pasnica
- posesiunea trebuie sa fie publica;
- posesiunea nu trebuie sa fie precara;
-Producerea bunului –
prin această modalitate legea prevede că cel care a produs sau confecţionat bunul pentru sine este
proprietarul acestui bun. Aceasta este regula generală. De la această regulă pot fi excepţii prevăzute de
lege sau contract. Spere exemplu, cel acre a construit pe teren străin cu materiale proprii nu va deveni
proprietarul acestei construcţii, proprietar va fi proprietarul terenului pe care a fost ridicată construcţia.
Actul juridic civil – este cel mai răspândit şi cel mai important mod de dobândire a dreptului de
proprietate. Aici sunt:
- vânzarea-cumpărarea;
- schimbul;
- donaţia;
- contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă;
- succesiunea testamentară.
-Succesiune legală –
transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel care a lăsat moştenirea) către succesorii
săi. Aici pot fi moştenitori persoanele care se aflau în viaţă la decesului celui care a lăsat moştenirea,
precum şi copiii celui ce a lăsat moştenirea concepuţi în timpul vieţii lui şi născuţi vii după decesul
acestuia.
- Hotarire judecatoareasca-
Acest mod de dobindirea a dreptului de proprietate este prevazut in art. 320 alin (2), care prevede ca
dreptul de proprietate se poate dobindi prin hotarire judecatoreasca atunci cind aceasta este translativa
de proprietate.
De aici reiese ca doar hotaririle judecatoresti translative de proprietate servesc drept temei de
dobindire a dreptului de proprietate.
III.2. Modurile de incetare a dreptului de proprietate
Astfel incetarea dreptului de proprietate este stabilita in art 337- 343 cod civil RM si anume:
- urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului;
- înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii persoana nu le poate avea în proprietate;
- răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu acestea;
- privatizarea proprietăţii de stat;
- exproprierea pentru cauză de utilitate publică;
- rechiziţia;
- confiscarea;
in ceea ce priveste renuntarea la dreptul de proprietate acest mod de incetare a dreptului esre
reglementat in art. 338 , prin care proprietarul poate renunta oricind la dreptul de proprietate printro
declaratie sau in alt mod care atesta cu certitudine ca a renuntat la bun fara intentia de a pastra dreptul
de proprietate asupra lui.
Anume renuntarea poate fi facuta doar de proprietarul bunului sin u de alte persoane care detin bunul
cu drfeptul de posesiune si folosinta.
Pot renunta la dreprul de proprietate atit persoanele fizice si juridice, cit si statul si unitatile
administrative teritoriale.
Important este ca renuntarea propriu zisa la dreptul de proprietate san u aiba effect direct stingerea
obligatiilor aparute in legatura cu exercitarea dreptului de proprietate de la care proprietarul a renuntat.
-Exproprierea pentru cauza de utilitate publica-
Acesta constitue pentru expropriator un mod de dobindire a dreptului de proprietate, iar pentru
expropriat un mod de incetare a acestui drept.
Aceasta denumire este stabilita si in Constitutia RM prin art. 46 : “nimeni nu poate fi expropriat decit
pentru cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii , cu dreapta si prealabila despagubire.
Deasemenea aceasta sintagma se gaseste si in legea exproprierii pentru cauza de utilitate publica, si
anume in art. 1 :”prin expropriere se intelege transferal de bunuri si de drepturi patrimoniale din
proprietatea privata in proprietatea publica…”
Anume procedura exproprierii este stabilita in legea cu privire la exproprierea publica din 07.08.1999
RM.
-Urmarirea bunurilor in legatura cu obligatiile proprietarului-
Astfel bunurile domeniului privat pot face obectul urmarii cu exceptia bunurilor care potrivit legii nu
sunt urmaribile. Asadar proprietarul raspunde pentru obligatiile sale cu bunurile din proprietate.
Acest mod de incetare a dreptului de proprietate este prevazut in codul civil la art. 339
Anume bunurile proprietarului pot fi instrainate fie prin acordul sau sau prin intermediul hotaririi inst
de judecata.,procedura urmaririi buynurilor in legatura cu executarea obligatiei poate fi facuta fortat
doar in baza unei hotariri judecatoresti daca o alta modalitate nu este stabilita prin lege sau contract.
-Instrainarea bunurilor pe care, conform legii persoana nu le poate avea in proprietate –
Art 340 din Codul civil se refera la o anumita categorie de bunuri care au un circuit limitat, ex armele
de vinatoare care se afgla in cir civil conf legii cu privire la arme.
La fel ea este aplicabila la o anumita categorie de persoane care nu pot avea in proprietate o anumita
categorie de bunuri, ca ex ar fi conf art. 38 al legii cu privire la proprietate, in RM se admite
proprietate a cetatenilor si a pers juridice ale altor state, cu exceptia proprietatii asupra terenului cu
destinatie agricola si ale fondului silvic.dar totusi poate fi cazul in care o persoana sa dobindeasca in
temeiul legii drep de propr asupra unui bun care nui apartine de drept( cetatean strain mosteneste un
teren agricol).
In aceste cazuroi peroanele care au dobindit dr de proprietaet asyupra bunurilor pe care nu le poate avea
in proprietaet urmeaza sa le instraineze in decurs de un an din momentul dobindirii dr de proprietate.
- Rechizitia -
Reprezinta un mod de incetare a dreptului de proprietate potrivit careai abunurile proprietarului sunt
retrase in interesul societatii conform legii.
Specific este ca anume incetarea dreptului de proprietate consta in faptul ca bunurile proprietarului se
retrag pentru a fi folosite in interesul societatii in aczuri exceptioanale.
Aceste cazuri sunt calamitati naturale, epidemii, scopul este de a garanta securitate cetatenilor, de a
salva bunuri sau distruge bunuri.
Bunurile care sunt restrase proprietarului prin rechizitie sunt folosite de stat in perioada respective,
anume dupa incetarea situatuiei exceptioanale proprietarul poate cere restituirea lor daca sau pastrat in
natura si mai pot fi folosite la destinatie.
Aceste prevederi sunt stabilite la art. 342 cod civil .
- Confiscarea-
Aceasta reprezinta trecerea fara plata catre stat a unui bun ca sanctiune pentru fapte ilicite, in temeiul
unei hotatriri a instantei de judecatasau al unei autoritati publice competenete.
Regula de baza este ca poate fi supus confiscarii doar bunurile dobindite ilicite, bunurile dobindite
licite nu pot fi confiscate , aceasta prevedere fin stipulate in Constituie art. 46 , dar aliniatul (4)
stabileste deasemenea ca pot fi confiscate doar bunurile destinate , folosite sau rezultate din infractiuni
ori contraventii.
III.3 . Apararea dreptului de proprietate
Incontestabil, dreptul de proprietate fiind cel mai important drept civil patrimonial a beneficiat
întotdeauna de o protecţie specială din partea legiuitorului. Majoritatea ramurilor de drept conţin
dispoziţii privind ocrotirea dreptului de proprietate. Dreptul civil cuprinde o multitudine de mijloace
prin care poate fi apărat dreptul de proprietate, precum şi celelalte drepturi reale principale.4
În dependenţă de diferite criterii mijloacele civile de apărare a dreptului de proprietate se împart
în mai multe categorii.
În literatura de specialitate sunt evidenţiate următoarele feluri: mijloace juridice nespecifice (sau
indirecte) şi mijloace juridice specifice (sau directe).
Mijloacele juridice nespecifice sau indirecte constituie acele acţiuni civile care se fundamentează
pe drepturile de creanţă. Ceea ce este caracteristic acestor mijloace constă în faptul ca ele nu se
întemeiază pe dreptul de proprietate sau pe un alt drept real în această categorie sunt incluse acţiuni
care provin din neexecutarea contractelor, acţiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, acţiunile
izvorâte din cvasicontracte, acţiunile în nulitate sau anulare, acţiunile în rezoluţiune sau reziliere, etc.
Fundamentul acestor acţiuni îl constituie dreptul de creanţă.
Şi mijloacele de drept obligaţional pot contribui la protecţia dreptului de proprietate, deoarece
„trebuie să se ţină seama de corelaţia ce există între drepturile reale şi cele de creanţă, de rolul pe care îl
are dreptul de proprietate în determinarea conţinutului tuturor celorlalte drepturi patrimoniale, inclusiv
4 E. Softa – Romano, operă citată, pag. 337.
a celor de creanţă, precum şi de funcţiile pe care le-au de îndeplinit m dreptul civil, raporturile de
obligaţii".5
Mijloace juridice specifice sau directe de protecţia dreptului de proprietate constau în acele
acţiuni care îşi au fundamentul direct pe dreptul de proprietate sau pe faptul posesiunii unui imobil.
Asemenea acţiuni se împart în acţiuni petitorii şi acţiuni posesorii.
Acţiunile petitorii sînt acele acţiuni reale prin care se realizează apărarea dreptului de
proprietate sau a altui drept real. Se includ în categoria acestor acţiuni: acţiunile în revendicare,
acţiunile confesorii, acţiunile de grăniţuire, acţiunile negatorii, : acţiunile în prestaţie tabulară.
Acţiunile posesorii sînt acele acţiuni reale imobiliare prin care se urmăreşte apărarea posesiei
unui imobil.
Distincţiile dintre acţiunile petitorii şi acţiunile posesorii constau în următoarele:
- în timp ce acţiunile petitorii vizează însuşi fondul dreptului, acţiunile posesorii urmăresc doar
protecţia posesiei;
Hotărârea judecătorească obţinută nu constituie un titlu de proprietate serveşte doar la înscrierea
în cartea funciară a unui drept real.
- acţiunile petitorii pot fi promovate numai de titularul dreptului real contestat sau încălcat, pe
când acţiunile posesorii vor : putea fi intentate de posesor, indiferent daca acesta este sau nu :
proprietarul imobilului.
Acţiunile petitorii, cea mai importantă dintre ele este acţiunea m revendicare, aşa încât, în
continuare, voi analiza atât din perspectiva doctrinii juridice, cât şi a jurisprudenţei.
Astfel voi face o referire la Codul Civil Ro referitor la alte acţiuni petitorii si anume:
(art. 584 Cod Civil) prevede Actiunea in granituire reprezinta acea acţiune prin care se solicită unei
instanţe judecătoreşti să determine, prin semne exterioare, întiderea a două fonduri învecinate. Instanţa
supremă a stabilit în acest sens, că "Acţiunea în grăniţuire este o acţiune petitorie, întrucât are ca scop
delimitarea proprietăţilor limitrofe".6
Spre exemplu, această acţiune poate fi înaintată la noi în temeiul prevederilor articolului
356 CCRM care reglementează proprietatea comună pe cote-părţi asupra despărţiturilor comune în
care prevede că orice zid, şanţ sau altă despărţitură între doua terenuri care se află în intravilan este
prezumată a fi în proprietatea comună pe cote-părţi a vecinilor dacă nu rezultă contrariul din titlu dintr-
5 Dumitru Lupulescu, „Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi”, Bucureşti,20006 C. Bîrsan ,Drept civil. Drepturile reale, bucureşti,2001
un semn de necomunitate conform regulamentelor de urbanism ori dacă proprietatea comuna nu a
devenit proprietatea exclusivă prin uzucapiune.
Cota-parte din drepturile asupra despărţiturilor comune se va considera un bun accesoriu înstrăinarea
sau ipotecarea cotei-părţi nu se poate face decât o dată cu dreptul asupra terenului.
Art 696 al Codului civil Ro stabileste ca :
Acţiunea confesorie este acea acţiune reală prin care se urmăreşte ocrotirea sau valorificarea
celorlalte drepturi reale principale (uzufruct, uz, abitaţie, superficie, servitute), în cazul în care o altă
persoană împiedică exercitarea acestor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.
Caracterul petitoriu al acestor acţiuni rezidă din faptul că ele pun în discuţie însuşi dreptul real,
care constituie fie dreptul de proprietate, fie un dezmembrământ al acestuia.
Acţiunea negatorie
este acea acţiune reală prin care reclamantul contestă că pârâtul ar avea un drept de uzufruct, uz,
abitaţie, servitute sau superficie.
Acţiunea în prestaţie tabulară este acea acţiune reală prin care persoana îndreptăţită să-şi
intabuleze un drept real imobiliar în cartea funciară, poate solicita instanţei judecătoreşti să
hotărască înscrierea acelui drept în cartea funciară, dacă cei obligaţi refuză să dea înscrisul necesar
pentru strămutarea sau constituirea dreptului respectiv în favoarea sa.
În conformitate cu articolul 374 CCRM apărarea dreptului de poprietate asupra buinurilor soţilor
se face în condiţii generale în temeiul revendicării de către proprietar a bunurilor sale. Astfel,
proprietarul este în drept să-şi revendice bunurile aflate în posesiunea nelegitimă a altuia. Posesorul
poate refuza să predea bunul dacă el sau posesorul mijlocit pentru care poseda are dreptul preferenţial
de posesiune în raport cu proprietarul. Revendicarea bunului poate fi aplicată în raport cu cel care are
un drept superior facă acesta a obţinut bunul prin violenţă sau prin dol. De la momentul încetării bunei-
credinţe, iar în cazul posesorului de rea credinţă de la momentul dobândirii posesiunii, posesorul
răspunde faţă .de proprietar pentru prejudiciul cauzat prin faptul că din vina lui bunul s-a deteriorat, a
pierit sau nu poate fi restituit din alt motiv. În legătură cu revendicarea bunului proprietarului se vor
aplica în modul corespunzător prevederile art. 307, 310-312 CCRM. Dacă a dobândit posesiunea prin
samavolnicie sau prin săvârşirea unei infracţiuni, posesorul răspunde faţă de proprietar în conformitate
cu normele privind răspunderea delictuală. Acest articol se referă la dreptul de apărare comun al soţilor.
Acţiunea în revendicare
este o acţiune reală, deoarece poate fi promovată împotriva oricărei persoane care încalcă dreptul de
proprietate. Caracterul real al dreptului de proprietate se transmite şi acţiunii în revendicare prin care
este apărat dreptul.
Acţiunea în revendicare are un caracter petitoriu, deoarece pune în discuţie însăşi existenţa
dreptului de proprietate. Aceasta şi deosebeşte acţiunea în revendicare de acţiunea posesorie sau
acţiunea care se întemeiază pe un drept de creanţă.
Acţiunea în revendicare este în principiu imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv.7 Dreptul
de proprietate nu se pierde prin neuz, aşa încât el va putea fi apărat întotdeauna prin acţiunea în
revendicare, în acest sens, art. 21 din Decretul nr. 167/1958 prevede că „dispoziţiile decretului de faţă
nu se aplică dreptului la acţiune privitor la dreptul de proprietate, uzufruct, uz, abitaţiune, servitute şi
superficie”.
Atunci când însă un bun imobil este dobândit prin uzucapiune, sau un alt bun mobil a fost
dobândit prin posesia de bună credinţă, dreptul de proprietate al proprietarului iniţial s-a stins şi el nu
v-a mai putea avea câştig de cauză într-o acţiune de revendicare.
7 T. Ionaşcu, S. Brădeanu, operă citată, pag. 192.
Top Related