CUPRINS:
Introducere………………………………………………………………………………..
Capitolul I. STUDIEREA STRUCTURII ORGANIZATORICE A INSTITUŢIEI
PUBLICE………………………………………………………………………………..
Capitolul II. POLITICA FINANCIARĂ....................................................................
2.1. Aspecte generale privind politica financiară...................................................
2.2. Politica fiscală...................................................................................................
Capitolul III. SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE.....................................
3.1. Definirea şi clasificarea cheltuielilor publice......................................................
3.2. Politica şi priorităţile în domeniul cheltuielilor publice în Republica
Moldova.............................................................................................................
Capitolul IV. SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE................
4.1. Impozite directe.....................................................................................
4.2. Impozite indirecte..................................................................................
Capitolul V. SISTEMUL BUGETAR ŞI PROCESUL BUGETAR....................
Capitolul VI. FINANŢE PUBLICE LOCALE.................................................
Capitolul VII. DATORIA PUBLICĂ..............................................................
Concluzii.............................................................................................................
Anexe..................................................................................................................
Bibliografie........................................................................................................
Capitolul I. STUDIEREA STRUCTURII ORGANIZATORICE A INSTITUŢIEI PUBLICE
Prin esenţa sa Ministerul Finanţelor este organul central de specialitate al
administraţiei publice, care elaborează şi promovează politica unica a formării şi
gestionarii finanţelor publice, al aplicării pârghiilor financiare în concordanţă cu
exigenţele economiei de piaţa. În activitatea sa MF se călăuzeşte de Constituţia RM,
legile Republicii Moldova, decretele Preşedintelui RM, hotărîrile Parlamentului,
ordonanţele, deciziile şi dispoziţiile Guvernului, acordurile internaţionale la care
Republica Moldova este parte, precum şi de Regulamentul privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Finanţelor (anexa 1).
Misiunea Ministerului constă în elaborarea şi implementarea politicii statului în
domeniul finanţelor publice.
Funcţiile de bază ale Ministerului sînt:
1) acumularea veniturilor la bugetul public naţional;
2) gestionarea finanţelor publice;
3) controlul utilizării conform destinaţiei a finanţelor publice;
4) administrarea datoriei de stat şi a garanţiilor de stat;
5) asigurarea monitoringului economico-financiar al activităţii întreprinderilor
de stat şi a societăţilor comerciale cu capital public sau majoritar public;
6) conformarea cadrului legal în domeniul bugetar-fiscal la standardele şi
practicile europene şi internaţionale;
7) administrarea resurselor financiare alocate Ministerului ca executor primar
de buget;
8) formarea şi dezvoltarea profesională a resurselor umane în sistemul
financiar.
Ministerul Finanţelor este format structural din aparatul central şi trezoreria de
stat (cu statut de direcţie generală). Organigrama Ministerului Finanţelor este prezentată
în figra 1.1.
Sursa: http://www.mf.gov.md/ro/about/organigrama/Figura 1.1. Organigrama Ministerului Finanţelor.
Direcţia generală politică şi legislaţie fiscală şi vamală (în continuare – Direcţia
generală) reprezintă o subdiviziune a aparatului central al Ministerului Finanţelor şi se
subordonează viceministrului finanţelor.
În activitatea sa, Direcţia generală se călăuzeşte de Constituţia Republicii
Moldova, legile Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii Moldova,
hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile
Guvernului Republicii Moldova, ordinele ministrului şi hotărîrile Colegiului
Ministerului Finanţelor, alte acte normative, precum şi de Regulamentul Direcţiei
generale politică şi legislaţie fiscală şi vamală (anexa 2).
Direcţia generală structural se divizează în 4 direcţii şi un serviciu:
a) Direcţia politică fiscală;
b) Direcţia politică vamală;
c) Direcţia legislaţia impozite directe;
d) Direcţia legislaţia impozite indirecte;
e) Serviciul impozitarea internaţională.
Misiunea Direcţiei generale constă în realizarea reformei fiscale şi vamale şi
politicii statului în domeniul impozitării pe termen mediu; elaborarea, sistematizarea,
armonizarea şi perfecţionarea actelor legislative privind impozitele directe şi indirecte,
domeniul vamal.
Direcţia generală are următoarele sarcini de bază:
1) Realizarea reformei fiscale naţionale privind impozitele directe şi indirecte
şi reformei vamale naţionale.
2) Elaborarea şi reformularea obiectivelor politicii statului pe termen mediu şi
a documentelor de politici în domeniul impozitării directe şi indirecte,
domeniul vamal.
3) Analiza şi compararea opţiunilor a obiectivelor politicii fiscale şi vamale pe
termen mediu şi formularea recomandărilor privind opţiunile identificate.
4) Evaluarea ex-ante şi ex-post a impactului fiscal, social şi economic privind
impozitele directe şi impozitele indirecte, domeniul vamal, analiza
rezultatelor şi formularea de recomandări.
5) Elaborarea, sistematizarea, armonizarea şi perfecţionarea proiectelor de acte
legislative în domeniul impozitării directe şi indirecte, domeniul vamal.
6) Elaborarea şi actualizarea modelului de proiect moldovenesc al convenţiei
de evitare a dublei impuneri.
7) Negocierea şi renegocierea convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
8) Efectuarea analizei eficienţei şi rezultatelor influenţelor actelor legislative
în domeniul impozitării şi vamal şi formularea propunerilor de
perfecţionare a acestora.
9) Crearea bazei de date şi implementarea cadrului analitic standard necesare
pentru efectuarea analizei impactului obiectivelor politicii fiscale şi vamale
pe termen mediu şi elaborarea micro- şi macro- modelelor de simulare a
impozitelor şi taxelor şi metodologiei de efectuare a analizei impactului
obiectivelor politicii fiscale ţi vamale pe termen mediu.
10) Monitorizarea şi studierea măsurilor de politică fiscală şi vamală, a
legislaţiei fiscale şi vamale internaţionale, metodologiei de efectuare a
analizei impactului obiectivelor politicii fiscale şi vamale şi metodologiei
de creare a bazelor de date pentru elaborarea micro- şi macro- modelelor de
simulare a impozitelor şi taxelor.
11) Elaborarea indicaţiilor metodologice, acte normative departamentale,
comunicatelor informative în domeniul impozitelor directe şi indirecte,
domeniul vamal, aplicării Convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
12) Acordarea asistenţei metodologice în domeniul impozitării şi vamal
naţionale şi internaţionale, aplicării Convenţiilor de evitare a dublei
impuneri.
13) Examinarea corespondenţei pe probleme privind impozitarea directă şi
indirectă, domeniul vamal, aplicarea Convenţiilor de evitare a dublei
impuneri.
În exercitarea atribuţiilor sale, Direcţia generală colaborează cu Preşidenţia,
Parlamentul, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, asociaţiile şi
organizaţiile obşteşti, partenerii sociali, organismele de specialitate internaţionale.
Capitolul II. POLITICA FINANCIARĂ2.1. Aspecte generale privind politica financiară
Politica financiară a autorităţilor publice de stat este activitatea de influenţare a
proceselor economice şi sociale prin metode şi instrumente de natură financiară în
vederea realizării scopurilor macroeconomice şi obţinerea echilibrului general în
economie.
Principalele componente ale politicii financiare sunt:
-metodele şi mijloacele concrete privind procurarea şi dirijarea resurselor
financiare;
-instituţiile, instrumentele şi reglementările financiare utilizate de stat pentru
influenţarea proceselor economice şi a relaţiilor sociale într-o anumită perioadă.
Fiind parte integrantă a politicii generale a statului, politica financiară are un rol
important în realizarea programelor de:
dezvoltare economică;
promovare a progresului tehnic şi ştiinţific;
formare profesională;
recalificare şi reîncadrare în muncă a şomerilor;
ocrotire a sănătăţii populaţiei;
protecţie socială;
dezvoltare a culturii;
apărare naţională etc.
Principalele domenii de manifestare a politicii financiare a statului sunt:
domeniul cheltuielilor publice;
domeniul resurselor financiare publice.
În domeniul resurselor financiare publice, politica financiară promovată trebuie
să stabilească:
1) volumul resurselor financiare publice;
2) provenienţa resurselor financiare publice;
3) numărul şi tipul canalelor (modalităţilor) de prelevare a contribuţiei la
fondurile publice;
4) instrumentele (pîrghiile financiare) de influenţare a proceselor economice;
5) veniturile care provin de la sectorul public;
6) modalităţile de realizare a echilibrului financiar.
1) Volumul resurselor financiare publice este indicat de cuantumul cheltuielilor
publice aferente fiecărei perioade. Teoretic, organele de decizie competente aprobînd
aceste cheltuieli determină însăşi volumul necesar de resurse financiare publice. Însă,
practic, între cererea de resurse financiare publice şi oferta de resurse financiare publice
nu există întotdeauna o concordanţă deplină.
Volumul resurselor financiare prelevate la fondurile publice depinde de:
gradul de dezvoltare economică a ţării (de regulă acesta este cu atît mai
mare, cu cît economia unei ţări este mai puternică, iar activitatea
desfăşurată de agenţii economici mai eficientă);
soluţiile adoptate de autorităţile publice cu privire la modul de satisfacere a
nevoilor sociale şi de finanţare a cheltuielilor pe care le antrenează.
2) În ceea ce priveşte provenienţa resurselor financiare publice, teoretic, organele
de decizie au două alternative, respectiv:
fie să opteze pentru folosirea de resurse interne, ce pot fi procurate pe plan
naţional;
fie să apeleze la resurse externe, ce pot fi atrase din afară.
Practic, nu există ţară, dezvoltată sau mai puţin dezvoltată economic, care să se
bazeze, exclusiv pe resurse financiare străine. De aceea, în orice ţară, indiferent de
dimensiuni şi grad economic de dezvoltare, satisfacerea nevoilor sociale se bazează, în
primul rînd, pe forţele sale proprii şi numai în subsidiar pe mijloace străine.
Resursele financiare publice interne pot proveni, în proporţii diferite, de la
sectoarele public, privat sau de la populaţie, în funcţie de structura din economie.
Organele de decizie pot promova:
fie o politică financiară care să trateze identic pe toţi agenţii economici,
indiferent de forma de proprietate (adică la venituri egale - contribuţia
financiară este identică);
fie o politică financiară preferentială care să favorizeze o anumită formă de
proprietate (diferenţierea contribuţiei se face în funcţie de forma de
proprietate, dimensiunea agentului economic, ramura căreia ii aparţine,
zona geografică unde este amplasată etc.).
În privinţa persoanelor fizice, diferenţierea contribuţiei, larg aplicată în prezent, se
face în funcţie de:
puterea contributivă a plătitorului (exprimată prin mărimea averii şi
volumul veniturilor);
situaţia personală a plătitorului (necăsătorit/căsătorit, văduv, divorţat, cu
sau fără copii sau alte persoane în întreţinere etc.);
capacitatea de muncă a plătitorului (integrală, parţială, incapacitate totală);
grupul socio-profesional caruia îi aparţine.
3) O altă problemă de politică financiară se referă la numărul şi tipul canalelor
(modalităţilor) de prelevare a contribuţiei la fondurile publice. În ceea ce
priveşte numărul canalelor de prelevare, în practică se utilizează mai multe canale (de
ordinul unităţilor sau chiar al zecilor), deoarece această soluţie asigură o soluţionare mai
buna a problemelor financiare. În privinţa tipului canalelor (a instrumentelor de
prelevare utilizate), contribuţia poate îmbrăca forma:
impozitelor şi taxelor stabilite în mod individual pe persoane fizice şi
juridice, în funcţie de venit (profit), avere (activ net) sau de alte criterii, şi
percepute la termene stabilite dinainte;
impozitelor şi taxelor percepute la vînzarea de bunuri, la prestările de
servicii, la importul sau exportul de produse etc., fără ca acestea să fie
repartizate, dinainte, pe platitori.
4) Impozitele şi taxele constituie nu numai canale de prelevare a unor resurse
financiare la fondurile publice, ci şi instrumente (pîrghii financiare) de influenţare a
proceselor economice.
De aceea, ele trebuie concepute astfel incît:
să incite agenţii economici la efectuarea de investiţii productive în anumite
ramuri (subramuri) economice, la crearea de noi locuri de muncă, la
ridicarea nivelului calitativ şi al competitivităţii produselor;
să stimuleze producătorii agricoli să crească producţia agricolă pentru
acoperirea nevoilor pieţei interne şi pentru export;
sa frîneze scoaterea terenurilor din circuitul agricol şi silvic ş.a.
În domeniul cheltuielilor publice politica financiară trebuie:
să stabilească mărimea, destinaţia şi structura optimă ale acestor cheltuieli;
să definească obiectivele ce trebuie atinse prin efectuarea diferitelor
categorii de cheltuieli;
să precizeze căile, metodele şi instrumentele ce trebuie folosite pentru ca
obiectivele respective să fie realizate cu minim de efort financiar (cu
resurse financiare cît mai puţine).
Politica financiară este compusă din două laturi:
1) Politica monetar – creditară este activitatea de influenţare a proceselor
social economice prin oferta de bani în vederea realizării principalelor
scopuri financiar – economice. Instrumentele acestei politici sunt:
operaţiunile cu hîrtii de valoare de stat se mai numesc obligaţii cumpărate
sau vîndute de banca naţională cu scopul măririi sau micşorării masei
monetare în circulaţie;
modificarea ratei dobînzii bancare, influenţată de banca naţională prin
mărirea sau micşorarea dobînzii la resursele creditare acordate băncilor
comerciale. Rata dobînzii scade cînd masa monetară creşte şi invers.
modificarea ratei rezervelor obligatorii – schimbarea cotei de depozite
bancare păstrate în numerar la banca naţională (dacă rezervele sunt mai
mici masa monetară creşte şi invers)
intervenţia băncii naţionale pe piaţa valutară – stabilirea nivelului cursului
valutar prin vînzarea sau cumpărarea monedei proprii
2) Politica bugetar – fiscală este activitatea de influenţare a proceselor social-
economice prin venituri şi cheltuieli publice. Instrumentele politicii
bugetar-fiscale sunt: veniturile şi cheltuielile.
Veniturile bugetare se formează din:
a) venituri generale, obţinute din impozite, taxe, contribuţii de asigurări
sociale de stat, prime de asigurări obligatorii de asistenţă medicală, granturi
şi alte încasări cu caracter nerambursabil, autorizate de legislaţie;
b) venituri colectate de autorităţile/instituţiile bugetare;
c) transferuri de la alte bugete.
Veniturile bugetare nu includ mijloacele băneşti obţinute din operaţiunile cu
activele financiare şi obligaţiile.
Delimitarea veniturilor între bugete se efectuează în conformitate cu legislaţia.
Cheltuielile bugetare reprezintă alocările de mijloace băneşti pentru realizarea
funcţiilor autorităţilor/instituţiilor bugetare, precum şi a altor angajamente ale statului,
prevăzute de legislaţie şi alte acte normative.
Cheltuielile bugetare includ:
a) cheltuieli curente destinate pentru implementarea programelor de cheltuieli,
inclusiv pentru activitatea operaţională a autorităţilor/instituţiilor bugetare;
b) cheltuieli capitale, destinate formării activelor fixe;
c) transferuri altor bugete.
Cheltuielile bugetare nu cuprind plăţile aferente operaţiunilor cu activele
financiare şi obligaţiile.
Delimitarea cheltuielilor între bugete se efectuează în funcţie de competenţele şi
responsabilităţile financiare prevăzute de legislaţie.
Instrumentele politicii bugetar-fiscale sunt:
1) impozitul, care reprezintă instrument de preluare a unei părţi din veniturile
sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului;
2) taxa care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice pentru
serviciile prestate acestora de către instituţiile publice;
3) transferul - plăţi guvernamentale fără rambursare (compensare) făcute
cetăţenilor;
4) achiziţii guvernamentale, cheltuieli băneşti pentru procurarea de bunuri şi
servicii necesare statului.
Politica bugetară - reprezintă politica în domeniul cheltuielilor publice.
Ea stabileşte:
1) mărimea, destinaţia, structura optimală a cheltuielilor;
2) obiectivele ce trebuie atinse în efectuarea diferitor cheltuieli;
3) căile şi metodele ce se realizează pentru atingerea scopurilor reieşind din
faptul că eforturile să fie minime.
Politica fiscală reprezintă politica în domeniul stabilirii resurselor financiare
publice.
Ea stabileşte:
1) volumul şi provenienţa resurselor ce pot fi procurate de stat de la fondurile
sale;
2) metode de preluare ce se utilizează în procesul de constituire a fondurilor
financiare, deci stabilirea sistemului şi instrumentelor fiscale;
3) obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale folosite în procesul de
constituire a fondurilor financiare.
Volumul şi provenienţa resurselor financiare se determină în dependenţă de:
1) cheltuielile publice care sunt redate de necesarul de resurse financiare;
2) produsul intern brut;
3) nivelul şi progresivitatea impozitelor.
Politica bugetar-fiscală se elaborează şi se implementează cu respectarea
concomitentă a următoarelor reguli:
a) rata anuală de creştere a cheltuielilor totale ale bugetului public naţional pe
termen mediu va fi menţinută sub/sau va fi cel mult egală cu rata anuală de
creştere nominală a Produsului Intern Brut prognozată pentru anii bugetari
respectiv;
b) soldul bugetului public naţional, cheltuielile totale şi cheltuielile de
personal ale acestuia, nu pot depăşi limitele macrofiscale prevăzute prin
legea privind aprobarea limitelor macrofiscale pe termen mediu;
c) nivelul limită al deficitului bugetar nu poate depăşi volumul cheltuielilor
capitale prevăzute în buget.
Politica financiară, la nivel naţional, stabileşte raporturile financiare dintre stat, pe
de o parte, şi contribuabilii săi, persoane juridice şi fizice, pe de altă parte. Ea este o
parte integrantă a politicii generale, sociale şi economice, a statului, care
constă în folosirea finanţelor în conformitate cu obiectivele politice, sociale şi
economice.
Economia Republicii Moldova pe parcursul anului 2010 denotă că s-a reuşit
depăşirea cu succes a crizei economico-financiară, înregistrîndu-se creşteri practic în
toate sectoarele. Datorită stabilizării economice a principalilor parteneri comerciali,
exporturile şi producţia industrială sunt în creştere. Sporirea remiterilor şi restabilirea
aşteptărilor pozitive ale populaţiei şi agenţilor economici au contribuit la majorarea
consumului şi importului. De asemenea, se conturează deja primele semne de ameliorare
a situaţiei în domeniul construcţiilor şi transporturilor, dar şi în sectorul financiar bancar.
Conform datelor preliminare, PIB în anul 2010 a înregistrat o creştere de 6,9%
comparativ cu descreşterea de 6,0% înregistrată în anul 2009. Aceste tendinţe au avut la
bază majorarea, în termini reali, a investiţiilor în capitalul fix - cu circa 16,7%, creşterea
nominală a exporturilor cu 20,1% şi a importurilor – cu 17,6%, precum şi de o uşoară
apreciere cursului de schimb al monedei naţionale de 1,2% faţă de finele anului 2009,
atingînd la finele anului 2010 -12,15 lei/dolar SUA.
Tendinţele pozitive ale economiei naţionale înregistrate în primele luni ale anului
2011, redresarea economiei mondiale şi ascensiunea nesemnificativă a dezvoltării
economice în ţările care sunt parteneri comerciali ai ţării noastre, determină o creştere
economică reală estimată pentru anul 2011 de 5 la sută. Aceasta va fi generată de
creşteri reale de circa 7,5% şi 5% a producţiei industrial şi agricole, creşteri ale
investiţiilor în capitalul fix de 12% şi intensificarea comerţului extern.
Pe termen mediu (2012-2014) se prognozează o creştere reală a PIB de circa 5%
mediu anual.
La baza acestei creşteri vor sta următoarele premise:
- accelerarea reformelor structurale;
- relansarea sectorului real al economiei, inclusiv prin atragerea investiţiilor
străine directe în economia naţională;
- dezvoltarea şi susţinerea întreprinderilor din sectorul privat (prin
simplificarea iniţierii afacerilor, facilitarea fluxului de credite, înlăturarea
barierelor neargumentate pentru comerţ etc.), ceea ce va determina ulterior
oferirea de noi locuri de muncă celor care le-au pierdut odată cu
declanşarea crizei economice;
- optimizarea structurii importurilor prin substituirea unor tipuri de mărfuri de
import cu produse de origine autohtonă;
- creşterea veniturilor populaţiei.
Efectele negative ale recesiunii economice, în care economia globală a intrat în
anul 2007, sau răsfrînt simţitor asupra economiei Republicii Moldova începînd cu anul
2009. Ca urmare, în anul 2009 veniturile bugetului public naţional în raport cu anul 2008
s-au redus cu circa 8,0%, această scădere fiind cauzată în mare parte de reducerea
încasărilor din TVA şi din comerţul exterior, precum şi a încasărilor nefiscale. De rînd
cu aceasta, cheltuielile bugetare au crescut cu circa 5%, iar deficitul bugetar s-a majorat
de la 1,0% în 2008 pînă la 6,3% în PIB - în 2009.
Cu scopul depăşirii situaţiei create şi evitării unui colaps financiar, Guvernul
Republicii Moldova, cu susţinerea FMI, a iniţiat realizarea unui program de politici
macroeconomice şi financiare pe o perioadă de 3 ani (pînă în anul 2012), stipulate într-
un memorandum încheiat între Guvern, Banca Naţională a Moldovei şi FMI. Totodată,
iniţierea realizării acestui program a ajutat la asigurarea unei finanţări adecvate,
consolidarea politicii fiscal-bugetare şi îmbunătăţirea nivelului de încredere în
perspectivele economiei moldoveneşti. Consecinţele directe ale creşterii credibilităţii
determină atractivitate pentru investiţii străine, ceea ce ar permite crearea de noi locuri
de muncă şi creşterea veniturilor.
Ca urmare a măsurilor întreprinse în cadrul programului de activitate al
Guvernului şi al memorandumului susmenţionat, în anul 2010 creşterea economică a
revenit şi a constituit 6,9%, astfel compensînd descreşterea de 6% înregistrată în anul
2009.
Relansarea economică din 2010 a dus la majorarea veniturilor bugetului public
naţional cu circa 17% (excluzînd granturile – cu circa 15%), fiind admis un deficit
bugetar de 2,5% în PIB sau cu 3,8 puncte procentuale (p.p.) mai mic decît în anul
precedent.
Pornind de la rezultatele anului 2010 şi tendinţele creşterii economice, pentru anul
2011 bugetul public naţional este preconizat cu un deficit de 1,9% în PIB.
Principalele măsuri de politică care pe parcursul anilor 2010-2011 au favorizat
consolidarea poziţiei bugetar-fiscale au fost:
a) în domeniul politicii fiscal şi vamale:
- majorarea mărimilor anuale ale scutirilor personale şi pentru persoanele
întreţinute, la determinarea impozitului pe venitul persoanelor fizice;
- extinderea termenului cu 5 ani privind neimpozitarea venitului sub formă de
dobândă obţinut de către persoane fizice şi juridice de la depozite bancare, valori
mobiliare corporative, cît şi a venitului sub formă de dobândă obţinut de la depunerile
membrilor pe conturile de economii personale în asociaţiile de economii şi împrumut;
- extinderea termenului de beneficiere de facilităţi fiscale la impozitul pe venit
pentru angajaţii din domeniul tehnologiilor informaţionale;
- extinderea spectrului de surse de venit impozitate prin reţinerea la sursă;
- majorarea de două ori a plafonului de înregistrare obligatorie a contribuabililor
cu TVA;
- majorarea cotei reduse a TVA la gazele naturale şi lichefiate;
- introducerea cotei reduse a TVA pentru producţia agricolă primară;
- extinderea mecanismului de restituire a TVA pentru investiţiile (cheltuielile)
capital efectuate în tractoare agricole;
- majorarea cotelor accizelor la articole din tutun, bere, producţia vinicolă,
băuturile alcoolice tari şi slab alcoolice, benzina, motorina şi derivatele acestora,
parfumuri şi apă de toaletă, articole de bijuterie, autoturisme, aparataj electronic;
- introducerea accizului la articolele de cristal;
- implementarea etapei a doua a sistemului de impozitare a bunurilor imobiliare la
valoarea de piaţă (garajele şi terenurile pe care acestea sînt amplasate; loturile
întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţiile amplasate pe ele ale cetăţenilor şi
bunurile imobiliare cu destinaţie comercială şi industrială ale agenţilor economici);
majorarea cotei maxime a taxei pentru amenajarea teritoriului şi a taxei pentru unităţile
comerciale şi de prestări servicii de deservire socială;
- anularea plafonului pentru stabilirea cotelor concrete ale taxelor locale;
- majorarea cotelor taxelor rutiere la autoturismele înmatriculate în Republica
Moldova, cu stabilirea cotelor taxei, în funcţie de influenţă asupra infrastructurii rutiere;
- implementarea Tarifului Vamal Integrat al Republicii Moldova (TARIM).
b) în domeniul cheltuielilor publice:
- raţionalizarea cheltuielilor curente prin stabilirea unui control strict asupra
angajărilor şi cheltuielilor de personal şi reducerea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii
cu prioritate joasă
- eliminarea unor înlesniri şi beneficii pentru angajaţii din instituţiile cu statut
militar şi special;
- aplicarea condiţiilor unice de acordare a indemnizaţiilor la eliberarea din
serviciu a colaboratorilor vamali, stabilite pentru salariaţi în sectorul bugetar;
- implementarea mecanismului de acordare a îndemnizaţiilor din contul bugetului
de stat pentru asigurarea cu locuinţe a unor categorii de beneficiari, în schimbul
acordării creditelor preferenţiale, întru evitarea cheltuielilor suplimentare legate de
achitarea dobînzilor bancare;
- eficientizarea prestaţiilor sociale prin implementarea treptată a sistemului de
ajutor social ţintit către cele mai vulnerabile categorii ale populaţiei şi de zicere de la
sisteme paralel de protecţie sociale;
- reformarea mecanismului de acordare a indemnizaţiilor pentru incapacitate
temporară de muncă;
- majorarea vîrstei de pensionare pentru funcţionarilor publici, precum şi
judecători şi procurori;
- majorarea perioadei de cotizare de la 30 la 35 ani, necesară pentru a obţine
dreptul la o pensie completă;
- iniţierea reformelor în sistemul educaţional, prin optimizarea numărului de şcoli,
claselor şi numărului non-didactic;
- lichidarea dublării cheltuielilor pentru remunerarea persoanelor antrenate în
procesul electoral şi inechităţii sociale între toţi membrii Comisiei Electorale Centrale
pentru munca prestată în procesul electoral;
- prelungirea termenului de intrare în vigoare a prevederilor legale privind
finanţarea partidelor politice din bugetul de stat;
- îmbunătăţirea procesului de achiziţii publice în scopul utilizării cît mai eficiente
a mijloacelor financiare publice disponibile şi neadmiterii asumării unor angajamente
fără suport financiar.
Relansarea economiei mondiale şi naţionale în perioada 2010-2011 a condus la
majorarea esenţială, în comparaţie cu anul 2009, a veniturilor bugetare şi la consolidarea
poziţiei bugetar-fiscale. Sporirea în anul 2010 a veniturilor bugetare, care au depăşit
încasările anului 2009 cu 17,1%, concomitent cu consolidarea lor, reformarea sistemului
de administrare fiscală, ţinerea la control în această perioadă a cheltuielilor publice au
rezultat în reducerea deficitului de casă al bugetului public naţional de la 6,3% în PIB în
anul 2009 pînă la 2,5% în PIB în anul 2010. În anul 2011 se menţine ritmul planificat al
ajustărilor bugetar fiscale şi tendinţa de reducere a deficitului bugetar care se estimează
la nivel de 1,9% În PIB.
Cadrul financiar global al bugetului public naţional pe anii 2012-2014 este
produsul politicilor bugetar-fiscale şi prezintă estimarea veniturilor şi delimitarea
deficitului ţintă, care la rîndul lor determină limita cheltuielilor bugetului public naţional
pe termen mediu. Cadrul financiar global al bugetului public naţional se prezintă în
tabelul 1.1.
Tabelul 1.1.Cadrul financiar global al bugetului public naţional
mil. leiExecutat Aprobat Estimat
2009 2010 2011 2012 2013 2014
Venituri, total 23517,7 27540,2 31016,1 34997,6 38487,0 42218,2
Ponderea în PIB (%) 38,9 38,3 37,8 38,2 38,1 38,1
Cheltuieli, total 27354,3 29326,4 32611,9 35726,6 39214,0 42990,2
Ponderea în PIB (%) 45,3 40,8 39,7 39,0 38,8 38,8
Deficitul bugetar -3836,6 -1786,2 -1595,8 -729,0 -727,0 -772,0
Ponderea în PIB (%) -6,3 -2,5 -1,9 -0,8 -0,7 -0,7
Deficitul primar -3002,4 -1238,6 -919,4 -36,4 -68,2 -152,3
Ponderea în PIB (%) -5,0 -1,7 -1,1 -0,04 -0,7 -0,14
Deficitul structural -5124,6 -3788,5 -3755,5 -2717,0 -2779,0 -2945,0
Ponderea în PIB (%) -8,5 -5,3 -4,6 -3,0 -2,7 -2,7
Produsul intern brut 60430,0 71849,0 82100,0 91600,0 101000,0 110800,0
Sursa: Cadrul bugetar pe termen medu 2012-2014. Anexă la Dispoziţia Guvernului nr. 129-d din 29 decembrie 2011[online] Disponibil: http://www.mf.gov.md/common/middlecost/CCTM2014/anexe29iunie/CBTM_2012-2014.pdf
Reieşind din angajamentele asumate de Guvern şi susţinute de partenerii de
dezvoltare, evoluţia indicatorilor cadrului financiar global pe anii 2012-2014 denotă o
tendinţă de diminuare a proporţiilor sectorului public în PIB, asigurarea controlului
programelor de cheltuieli publice, precum şi a nivelului de îndatorare a statului, ca
factori determinanţi ai stabilităţii macrofiscale.
Ajustările bugetar - fiscale vor reduce dependenţa bugetului de asistenţa externă
excepţională din partea FMI, iar finanţele publice să fie mai rezistente la riscurile
macroeconomice. Scopul acestor ajustări este de a reduce deficitul structural (cu
excluderea granturilor) care este un deficit ajustat la efectele ciclurilor economice, de la
5,3% în PIB în anul 2010 la 2,7% în PIB în anul 2014. Ca bază pentru dezvoltare vor
servi reformele ample în domeniul cheltuielilor publice, măsurile fiscale care vor
promova un echilibru între cuantumul veniturilor şi cheltuielilor corelat cu obiectivele
macroeconomice, orientarea resurselor bugetare către investiţii, acoperirea deficitului
din economii.
2.2. POLITICA FISCALĂ
Politica fiscală include utilizarea de către stat a impozitării pentru obţinerea
unor obiective macroeconomice. Ea este parte integrantă a politicii bugetare
care tinde să acţioneze asupra economiei prin bugetul de stat: alegerea
volumului de cheltuieli publice, a deficitului bugetar etc. Impozitele şi
cheltuielile publice afectează atât consumul, cât şi venitul firmelor, având un
mare impact asupra costului şi disponibilităţii fondurilor. Prin politica fiscală se
stabilesc volumul şi provenienţa resurselor de alimentare a bugetului public, metodele de
prelevare care urmează a fi utilizate, obiectivele urmărite, precum şi mijloacele de
realizare a acestora.
Politicii fiscale, ca parte importantă a politicii bugetare a unui stat, îi revin
sarcini bine definite :
a) conceperea sistemului general de impozite si taxe ;
b) stabilirea nivelului general şi particular al fiscalităţii ;
c) colectarea, la timp şi în cuantumul preconizat, a plăţilor de
impozite directe şi indirecte ale contribuabililor, cu costuri aferente cât
mai mici ;
d) prevenirea şi combaterea evaziunii şi fraudei fiscale.
Obiectivele generale ale politicii fiscale pentru anii 2013-2015 se bazează pe:
(1) asigurarea echităţii, stabilităţii şi transparenţei fiscale;
(2) optimizarea presiunii fiscale;
(3) stabilizarea şi simplificarea legislaţiei fiscale;
(4) armonizarea principiilor puse la baza legislaţiei fiscale naţionale cu cea
comunitară.
Pe termen mediu se preconizează o serie de măsuri de politică fiscală pe
principalele tipuri de impozite, precum urmează.
Impozitul pe venitul persoanelor fizice
Pe termen mediu se prevede menţinerea sistemului progresiv de impozitare a
veniturilor cetăţenilor, concomitent cu majorarea tranşelor de venit impozabil precum şi
a scutirii anuale personale, scutirii personale majore şi scutirii pentru persoanele
întreţinute la rata inflaţiei prognozată pentru 2013 - 2015, conform tabelului 1. Măsura
dată are drept scop susţinerea persoanelor fizice cu venituri mici şi transpunerea treptată
a presiunii fiscale asupra populaţiei cu venituri medii şi mai sus de medii.
Tabelul 1. Evoluţia cotelor impozitului pe venitul persoanelor fizice în 2010 -
2015
2010 2011 2012 2013 2014 2015
efectivpropuneri pe termen
mediu Mărimea grilelor de venit impozabile (vi) şi cotele impozitului pe venitul persoanei fizice, lei anual / %
vi<25200:7%
vi>25200:18%
vi<25200:7%
vi>25200:18%
vi<25200:7%
vi>25200:18%
vi<26700:7%
vi>26700:18%
vi<28200:7%
vi>28200:18%
vi<29700:7%
vi>29700:18%
Scutirea anuală personală, lei
8100 lei(675 lei)+ 900 lei
8100 lei(675 lei)
0 lei
8640 lei(720 lei)+ 540 lei
9120 lei(760 lei)+ 480 lei
9600 lei(800 lei)+ 480 lei
10080 lei(840 lei)+ 480 lei
Scutirea anuală personală majoră, lei
12000 lei(1000 lei)
0 lei
12000 lei(1000 lei)
0 lei
12840 lei(1070 lei)+ 840 lei
13560 lei(1130 lei)+ 720 lei
14280 lei(1190 lei)+ 720 lei
15000 lei(1250 lei)+ 720 lei
Scutirea anuală pentru persoanele întreţinute, lei
1800 lei(150 lei)+ 120 lei
1800 lei(150 lei)
0 lei
1920 lei(160 lei)+ 120 lei
2040 lei(170 lei)+ 120 lei
2160 lei(180 lei)+ 120 lei
2280 lei(190 lei)+ 120 lei
Impozitul pe venitul persoanelor juridice
În anul 2013 se prevede:
a) efectuarea unui studiu privind sistemele de impozitare a fondurilor nestatale de
pensii naţionale şi internaţionale;
b) examinarea oportunităţii introducerii impozitului pe reprezentanţă în mărime
fixă;
c) examinarea oportunității introducerii impozitului unic consolidat în sectorul
agricol.
Pentru anul 2014 se prevede introducerea conceptului privind preţurile de transfer.
Scopul măsurii date este de a crea condiţii egale de impunere a agenţilor economici
autohtoni şi companiilor multinaţionale.
Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală
În anii 2013 - 2015 se prevede menţinerea cotelor generale ale contribuţiilor de
asigurări sociale (29%) şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (7%).
Evoluţia cotelor contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală se prezintă în tabelul 2.
Tabelul 2.
Evoluţia cotelor contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în 2010 - 2015
2010 2011 2012 2013 2014 2015efectiv propuneri pe termen
mediuCotele contribuţiilor de
asigurări sociale de stat obligatorii, total
29% 29% 29% 29% 29% 29%
pentru angajator 23% 23% 23% 23% 23% 23%pentru salariat 6% 6% 6% 6% 6% 6%Prima de asigurare obligatorie
de asistenţă medicală, total7% 7% 7% 7% 7% 7%
pentru angajator 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5%pentru salariat 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5%
În anul 2013 se prevede implementarea Titlului X al Codului fiscal „Contribuţii
sociale”, care va reglementa contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi
primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Măsura dată va permite
sistematizarea legislaţiei fiscale prin codificarea acestor plăţi.
Taxa pe valoarea adăugată
În anul 2013 se prevede:
a) anularea scutirii de TVA la mijloacele fixe depuse în capitalul social al
agentului economic;
b) introducerea cotei standard TVA de 20% pentru producţia agricolă primară în
schimbul cotei reduse a TVA de 8%, cu restituirea (subvenţionarea) directă din partea
statului.
Accize
În anii 2013-2015 se prevede ajustarea la rata inflaţiei prognozată pentru anii
respectivi a cotelor accizelor stabilite în sume fixe.
În vederea ajustării graduale a cotelor accizelor la produsele din tutun la nivelul
ţărilor din regiune, cît şi la practica europeană, în anii 2013 - 2015 se prevede:
a) modificarea mărimii cotei accizului la articole din tutun, care se prezintă în
tabelul 3.
Tabelul 3.
Evoluţia cotelor accizelor pentru articolele din tutun-ţigarete cu filtru în 2012 – 2015
Poziţia tarifarăUnitatea de
măsură
Cota accizului2012 2013 2014 2015
efectiv prevederi 240220 Ţigarete cu filtru
Valoarea în lei/1000 bucăţi
20 lei + 24%
30 lei + 30%
40 lei + 36%
50 lei + 40%
b) modificarea mărimii cotei accizului la alcoolul etilic nedenaturat cu o
concentraţie alcoolică de pînă la/mai mult de 80% volum (poziţiile tarifare 2207, 2208),
alte băuturi alcoolice (poziţiile tarifare 2205, 220600), care se prezintă în tabelul 4.
Tabelul 4.
Evoluţia cotelor accizelor la alcoolul etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de pînă
la/mai mult de 80% volum pentru 2012 - 2015
Poziţia tarifară Unitatea Cota accizului
de măsură
2012 2013 2014 2015efectiv prevederi
1 2 3 4 5 62205 Vermuturi şi alte vinuri din struguri proaspeţi, aromatizate cu plante sau cu substanţe aromatizante
Litru alcool
absolut/valoarea
în lei
15 lei + 15%
[20 lei + 20%
25 lei +25%
25 lei +25%]
2206 Alte băuturi fermentate (de exemplu, obţinute din suc de pere proaspete, cidru, hidromel); amestecuri de băuturi fermentate, amestecuri de băuturi fermentate şi băuturi nealcoolice, nedenumite şi necuprinse în altă parte2207 Alcool etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de 80%vol sau mai mult; alcool etilic şi alte alcooluri denaturate, de orice concentraţie2208 Alcool etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de pînă la 80%vol., distilate, rachiuri, lichioruri şi alte băuturi alcoolice
30 lei + 30%
[40 lei + 40%
50 lei + 50%
50 lei + 50%]
Impozitul pe bunurile imobiliare
În anii 2013 – 2015 se prevede continuarea implementării următoarelor etape ale
noului sistem de impozitare a diferitelor categorii de bunuri imobiliare, în funcţie de
valoarea de piaţă a acestora, care se prezintă în tabelul 5.
Tabelul 5.
Etapele de implementare a noului sistem de impozitare a bunurilor imobiliare
Etapele de implementare
Categoria de bunuri imobile evaluate la valoarea de piaţă
Anulimplementării
III Bunurile imobiliare cu destinaţie locativă – apartamente şi case de locuit individuale din 2014
localităţile rurale; Bunurile imobiliare cu destinaţie agricolă – grădini din extravilan
IV Bunurile imobiliare care nu au fost evaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate, în baza valorii de piaţă
2014
Taxe locale
În anul 2013 se prevede:
Efectuarea studiului privind revizuirea în întregime a sistemului naţional de taxe
locale (12), în vederea consolidării sistemului fiscal şi simplificarea administrării fiscale
şi evidenţei contabile.
Alte impozite şi taxe
În anul 2014 se prevede implementarea Titlului XII al Codului fiscal "Alte
impozite şi taxe", în vederea sistematizării legislaţiei fiscale, care va reglementa
impozitul privat şi patenta de întreprinzător.
Scop: promovarea măsurilor de politică fiscală şi vamală în scopul asigurării
continuităţii dezvoltării economice fiabile, reducerii presiunii fiscale a contribuabililor
cît şi diminuarea proporţiilor evaziunilor fiscale şi a contravenţiilor vamale.
Totodată, se urmăreşte perfecţionarea legislaţiei fiscale şi vamale în vigoare, în
scopul tratării tuturor dubiilor ce rezultă din legislaţie în favoarea contribuabilului,
racordarea normelor legale la necesitățile actuale, armonizarea legislaţiei naţionale cu
cea internațională.
Obiective:
- sporirea încrederii contribuabililor în organele fiscale şi vamale;
- reducerea presiunii fiscale a contribuabililor;
- perfecţionarea legislaţiei în domeniul fiscal şi vamal;
- simplificarea procedurii de administrare fiscală şi vamală;
- armonizarea legislaţiei fiscale și vamale naţionale cu acquis-ul comunitar;
- etc.
Măsurile de politică fiscală şi politică de administrare fiscală pentru anul 2013,
precum şi cele de perfecţionare ale legislaţiei fiscale şi vamale ţin de următoarele:
Privind politica fiscală:
Majorarea tranşelor de venit impozabile, precum şi a scutirii anuale
personale, scutirii anuale personale majore şi scutirii anuale pentru persoanele
întreţinute la calcularea impozitului pe venitul persoanelor fizice, prin ajustarea
acestora la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2013 (5%).
Această propunere ţine de realizarea Obiectivelor politicii fiscale pe anul 2013 şi
are drept scop ameliorarea stării financiare a populaţiei ţării cu venituri mici şi peste
media pe economie. Măsura dată vizează diminuarea presiunii fiscale a cetăţenilor şi
economisirea de către acestea a mijloacelor băneşti pentru procurarea de mărfuri,
servicii. Totodată, se urmăreşte cointeresarea persoanelor fizice să-şi declare veniturile
reale şi implicit impozitarea acestora.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic.
II. Majorarea tranşelor de venit impozabile, precum şi a scutirii anuale personale,
scutirii anuale personale majore şi scutirii anuale pentru persoanele întreţinute.
ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE
POSIBILELE DEZAVANTAJE
RISCURI
1. Alternativa a nu face nimic.
- venituri suplimentare la buget.
- creşterea presiunii fiscale asupra persoanelor fizice la calcularea impozitului pe venit;- reducerea cheltuielilor cetățenilor pentru achitarea serviciilor, mărfurilor procurate
- creşterea evaziunii fiscale a persoanelor fizice prin eschivarea de la impozitarea deplină a veniturilor reale.
2. Majorarea tranşelor de venit impozabile, precum şi a scutirii anuale personale, personale majore şi scutirii anuale pentru persoanele întreţinute.
- ameliorarea stării financiare a populaţiei ţării cu venituri mici şi peste media pe economie;- diminuarea presiunii fiscale pentru populație;- cointeresarea persoanelor fizice să-şi declare veniturile reale şi implicit impozitarea acestora;- majorarea economiilor persoanelor fizice;- pierderile cauzate de măsura dată vor fi compensate de majorarea fondului de retribuire a muncii. Astfel, impactul final asupra bugetului va fi de +263 mil.lei.
- diminuarea venitului la buget.
- nu au fost identificate.
Modificarea regimului de impozitare a venitului obținut sub formă de royalty
prin introducerea reținerii finale a impozitului pe venit la sursă pentru persoanele
fizice-cetățeni rezidenți ai Republicii Moldova și anularea reținerii prealabile a
impozitului pe venit la sursa de plată pentru agenții economici rezidenți ai Republicii
Moldova, precum și stabilirea unei cote unice a impozitului în mărime de 12 % pe
venitul obținut sub formă de royalty pentru toate categoriile de contribuabili.
Modificarea dată are drept scop diminuarea presiunii fiscale pentru toate
categoriile de contribuabili, simplificarea administrării fiscale și prevenirea schemelor
de evaziune fiscală.
Totodată, modificarea dată se efectuează în vederea respectării principiului echităţii
fiscale prin tratarea egală a tuturor categoriilor de contribuabili care obțin venit sub
formă de royalty: persoane fizice-cetățeni și agenți economici rezidenți și nerezidenți ai
Republicii Moldova.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic
II. Modificarea regimului de impozitare a venitului obținut sub formă de royalty
prin introducerea reținerii finale a impozitului pe venit la sursă pentru persoanele fizice-
cetățeni rezidenți ai Republicii Moldova și anularea reținerii prealabile a impozitului pe
venit la sursa de plată pentru agenții economici rezidenți ai Republicii Moldova
ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE
POSIBILELE DEZAVANTAJE
RISCURI
1. Alternativa a nu face nimic
- venituri suplimentare la buget.
- creşterea presiunii fiscale asupra contribuabililor la calcularea impozitului pe venit.
- amplificarea cazurilor de evaziune fiscală prin achitarea veniturilor sub formă de royalty numai în folosul persoanelor fizice în vîrstă de 60 de ani şi mai mult.
2. Modificarea regimului de impozitare a venitului obținut sub formă de royalty prin introducerea
- diminuarea presiunii fiscale pentru toate categoriile de contribuabili;- tratarea egală a persoanelor
- diminuarea venitului la buget.
- nu au fost identificate.
reținerii finale a impozitului pe venit la sursă pentru persoanele fizice-cetățeni rezidenți ai Republicii Moldova și anularea reținerii prealabile a impozitului pe venit la sursa de plată pentru agenții economici rezidenți ai Republicii Moldova
fizice-cetățeni rezidenți ai Republicii Moldova care obțin venit sub formă de royalty;- excluderea necesității depunerii de către persoanele fizice-cetățeni rezidenți ai Republicii Moldova a declarației cu privire a impozitului pe venit în cazul obținerii veniturilor sub formă de royalty- simplificarea administrării fiscale.
Introducerea impozitului unic consolidat în sectorul agricol, care va include
toate impozitele și taxele, cu excepția TVA, contribuțiilor de asigurări sociale de stat
obligatorii și primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.
Concomitent, menționăm că, TVA, contribuțiile de asigurări sociale de stat
obligatorii și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală vor fi achitate pe
principii generale.
Această propunere ţine de realizarea Obiectivelor politicii fiscale pe anul 2013 şi
are drept scop susținerea și dezvoltarea sectorului agricol prin simplificarea sistemului
de impozitare, evidenței contabile și administrării fiscale, asigurarea încasărilor la buget
a impozitelor aferente persoanelor juridice şi fizice din sectorul agricol, precum şi
combaterea evaziunii fiscale.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic.
II. Introducerea impozitului unic consolidat în sectorul agricol.
ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE
POSIBILELE DEZAVANTAJE
RISCURI
1. Alternativa a nu face nimic.
- creşterea în continuare a proporţiilor de evaziune fiscală;- starea mereu stresantă a contribuabililor din cauza necesităţii prezentării mai multor declaraţii pentru o bază impozabilă mică;- diminuarea în continuare a veniturilor la buget.
- diminuarea în continuare a veniturilor la BPN achitate de către agenții economici din agricultură.
2. Introducerea impozitului unic consolidat în sectorul agricol.
- venituri suplimentare la buget;- simplificarea sistemului de administrare atât de către contribuabili, cât şi de către autorităţile fiscale;- diminuarea proporţiilor de evaziune fiscală.
- menținerea obligației de ținere a evidenței contabile;- nu ține cont de mărimea veniturilor realizate și cheltuielilor efectuate;- problema administrării fiscale în cazul în care subiectul mai desfășoară și alte activități decît cele agricole, cum ar fi prelucrarea materiei prime.
- creşterea presiunii fiscale asupra agenților economici din sectorul agricol în cazul realizării pierderilor.
Anularea scutirii de TVA la mijloacele fixe depuse în capitalul social al
agenţilor economici.
Modificarea dată se efectuează în contextul extinderii, începînd cu 01 ianuarie
2012, a mecanismului de restituire a TVA pentru investițiile capitale efectuate în
mun.Chișinău și Bălți, precum și în scopul simplificării administrării fiscale și vamale.
Totodată, obiectivele politicii fiscale pe termen mediu sunt orientate spre un sistem
general de impunere fără distorsionarea acestuia prin anularea stimulente și facilităților
fiscale.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic.
II. Anularea scutirii de TVA la mijloacele fixe depuse în capitalul social al
agenţilor economici.
ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE
POSIBILELE DEZAVANTAJE
RISCURI
1. Alternativa a nu face nimic.
- administrarea fiscală și vamală complicată.
- limitarea capacității Guvernului de a acumula resurse financiare necesare finanțării cheltuielilor publice.
2. Anularea scutirii de TVA, la mijloacele fixe depuse în capitalul social al agenţilor economici.
- simplificarea administrării fiscale și vamale;- acumularea de surse financiare suplimentare la buget;- eventualele venituri suplimentare la BPN se estimează la 200 mil. lei.
Introducerea scutirii de TVA pentru operaţiunile legate de circulaţia valutei,
mijloacelor băneşti, bancnotelor, care constituie un mijloc legal de plată, în cazul
utilizării acestora în scopuri numismatice.
Scopul acestei propuneri este de a evita problemele de administrare fiscală în partea
ce ţine de delimitarea mijloacelor băneşti care constituie în acelaşi timp mijloc de plată
legal și totodată fiind utilizate şi în scopuri numismatice.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic.
II. Introducerea scutirii de TVA pentru operaţiunile legate de circulaţia valutei,
mijloacelor băneşti, bancnotelor, care constituie un mijloc legal de plată, în cazul
utilizării acestora în scopuri numismatice.
ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE
POSIBILELE DEZAVANTAJE
RISCURI
1. Alternativa a nu face nimic.
- existența problemelor de administrare fiscală în partea ce ţine de delimitarea mijloacelor băneşti care constituie în acelaşi timp mijloc de plată legal și totodată fiind utilizate şi în scopuri numismatice.
- menținerea situațiilor de incertitudine în aplicarea legislației fiscale.
2. Introducerea scutirii de TVA a operaţiunilor legate de circulaţia valutei, mijloacelor băneşti,
- evitarea problemelor de administrare fiscală în partea ce ţine de delimitarea mijloacelor băneşti care constituie în
bancnotelor, care constituie un mijloc legal de plată, în cazul utilizării acestora în scopuri numismatice.
acelaşi timp mijloc de plată legal și totodată fiind utilizate şi în scopuri numismatice.
Introducerea cotei standard a TVA de 20% pentru producţia agricolă primară în
schimbul cotei reduse a TVA de 8%, cu restituirea directă din partea statului.
Scopul acestei propuneri este de a evita distorsionarea sistemului general de
impozitare, precum și simplificarea administrării fiscale și susținerea producătorilor
agricoli. La aceasta, este de menționat faptul că, cota redusă de 8% a TVA pentru
producția agricolă se aplică doar la I-a etapă din tot lanțul de livrări – adică pentru forma
primară a producției, iar în cazul prelucrării acesteia se aplică cota standard a TVA de
20%. Pe lîngă aceasta, la moment, producătorii agricoli procură materia primă la cota
standard a TVA de 20%, iar la livrarea producției agricole aplică cota redusă a TVA de
8%, din care considerente aceștia acumulează trecere în cont a TVA pentru perioada
fiscală următoare.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic.
II. Introducerea cotei standard a TVA de 20% pentru producţia agricolă primară
în schimbul cotei reduse a TVA de 8%, cu restituirea directă din partea statului.
ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE
POSIBILELE DEZAVANTAJE
RISCURI
1. Alternativa a nu face nimic.
- - distorsionarea sistemului de impunere;- acumulări de trecere în cont a sumei TVA.
- diminuarea în continuare a încasărilor la BPN la capitolul TVA ca urmare a existenței schemelor de
evaziune fiscală.2. Introducerea cotei standard a TVA de 20% pentru producţia agricolă primară în schimbul cotei reduse a TVA de 8%, cu restituirea directă din partea statului.
- evitarea distorsionării sistemului de impunere;- diminuarea acumulărilor de trecere în cont a sumei TVA;- reducerea posibililor cauze de evaziune fiscală.
-
Anularea scutirii de TVA pentru serviciile acordate de către executorii
judecătoreşti.
Modificarea dată se impune în contextul în care caracterul activităţii executorilor
judecătoreşti este supus unui regim fiscal general stabilit de legislaţie.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic.
II. Anularea scutirii de TVA pentru serviciile acordate de către executorii
judecătoreşti.
ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE
POSIBILELE DEZAVANTAJE
RISCURI
1. A nu face nimic. - executorii judecătoreşti vor beneficia de un regim fiscal deosebit faţă de alţi contribuabili care activează în aceleaşi condiţii.
- nu vor fi încasate mijloace băneşti la bugetul de stat aferente serviciilor prestate de executorii judecătoreşti.
2.Anularea scutirii de TVA pentru serviciile acordate de către executorii
- aplicarea uniformă a normelor Codului fiscal, ceea ce va
judecătoreşti. elimina dificultăţile în administrarea fiscală.
Majorarea cotelor accizelor stabilite în sume fixe, prin ajustarea acestora la
rata inflaţiei prognozată pentru anul 2013 (5%).
ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE
POSIBILELE DEZAVANTAJE
RISCURI
1. A nu face nimic. - eventuale pierderi la buget.
2. Ajustarea cotelor accizelor stabilite în sume fixe la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2013 (5%).
- acumularea de noi surse financiare la buget;- scăderea consumului;- eventualele venituri suplimentare la BPN se estimează la 92,6 mil. lei.
- creşterea poverii fiscale.
- neatingerea rezultatului scontat;- comerțul ilicit.
Această propunere ţine de realizarea Obiectivelor politicii fiscale pe anul 2013 şi
are drept scop asigurarea taxării veniturilor reale. Indexarea fiscală elimină efectul
creşterii inflaţioniste a veniturilor fiscale la BPN din contul sporirii încasărilor de la
accize.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic.
II. Ajustarea cotelor accizelor stabilite în sume fixe la rata inflaţiei prognozată
pentru anul 2013 (5%).
Majorarea cotelor accizelor la produsele din tutun și băuturile alcoolice.
Această propunere ţine de realizarea Obiectivelor politicii fiscale pe anul 2013 şi
are drept scop ajustarea graduală a acestora la nivelul ţărilor din regiune, inclusiv a celor
europene, fapt ce va permite acumularea de noi surse financiare la buget, precum şi
diminuarea consumului articolelor din tutun, băuturi alcoolice, mărfuri ce au o influenţă
negativă asupra sănătăţii populaţiei şi a dezvoltării societăţii în general.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic.
II. Majorarea cotelor accizelor la produsele din tutun și băuturile alcoolice.
ALTERNATIVA POSIBILELEAVANTAJE
POSIBILELEDEZAVANTAJE
RISCURI
1. A nu face nimic. - consum ridicat de produse dăunătoare sănătății populației.
2. Majorarea cotelor accizelor la produsele din tutun și băuturile alcoolice.
- asigurarea taxării veniturilor reale; - surse suplimentare la buget; - influenţarea asupra volumelor de producţie şi consumului de băuturi alcoolice și produse din tutun prin scăderea consumului acestora din considerentele creşterii preţurilor;- eventualele venituri suplimentare la BPN din majorarea cotelor accizelor la produsele din tutun se estimează la 150 mil. lei, iar în cazul băuturilor alcoolice acestea nu pot fi estimate.
- creşterea poverii fiscale;- reducerea comerțului cu astfel de mărfuri.
- majorarea comerțului ilicit; - neatingerea rezultatului scontat.
Introducerea limitei veniturilor din vînzări ale titularului patentei de
întreprinzător în mărimea de 100 mii lei într-o perioadă de 12 luni consecutive.
Scopul acestei propuneri este de a contracara schemele de evaziune fiscală, precum
şi, stimularea trecerii persoanelor fizice – deținători de patente, odată cu dezvoltarea
activităţii, la o anumită formă organizatorico-juridică stabilită de lege, prin stabilirea
limitei veniturilor din vînzări în mărime de 100 mii lei, ce pot fi obținute de aceștia într-
o perioadă de 12 luni consecutive, mărime stabilită avînd drept bază plafonul de
înregistrare benevolă în calitate de contribuabil al TVA de 100 mii lei.
Suplimentar menționăm că, la momentul actual, plafonul veniturilor din vînzări
pentru persoanele fizice – deținători de patente ce se ocupă cu comerțul cu amănuntul
este stabilit în mărime de 300 mii lei.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic.
II. Introducerea limitei veniturilor din vînzări ale titularului patentei de
întreprinzător în mărimea de 100 mii lei într-o perioadă de 12 luni consecutive.
ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE
POSIBILELE DEZAVANTAJE
RISCURI
1. Alternativa a nu face nimic.
- apariția și susținerea schemelor de evaziune fiscală.
- neatingerea scopului stabilit la instituirea patentei de întreprinzător, și anume, susţinerea persoanelor fizice în vederea iniţierii de către acestea a propriei afaceri, urmărindu-se dezvoltarea în continuare a acesteia în
oarecare forme organizatorico-juridice stabilite de lege, cum ar fi întreprinzători individuali, societăţi cu răspundere limitată, etc.
2. Introducerea limitei veniturilor din vînzări ale titularului patentei de întreprinzător în mărimea de 100 mii lei într-o perioadă de 12 luni consecutive.
- contracararea schemelor de evaziune fiscală;- trecerea treptată a persoanelor fizice – deținători de patente la o anumită formă organizatorico-juridică stabilită de legislația în vigoare.
Excluderea genului de activitate „Întocmirea dărilor de seamă contabile” din
lista genurilor de activitate desfășurate în baza patentei de întreprinzător.
Scopul acestei propuneri prevede reducerea treptată a genurilor activităţii de
întreprinzător ce pot fi desfăşurate în baza patentei de întreprinzător, şi respectiv,
trecerea la o anumită formă organizatorico-juridică stabilită de lege.
Mai mult ca atît, persoanele date dispun de cunoştinţe în domeniul evidenţei
contabile, din care considerente, aceştia nu vor întimpina dificultăți la crearea unui agent
economic şi ţinerea evidenţei contabile.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic.
II. Excluderea genul de activitate „Întocmirea dărilor de seamă contabile” din
lista genurilor de activitate desfășurate în baza patentei de întreprinzător.
ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE
POSIBILELE DEZAVANTAJE
RISCURI
1. Alternativa a nu face nimic.
- apariția și susținerea schemelor de evaziune fiscală.
- neatingerea scopului stabilit la instituirea patentei de întreprinzător, și anume, susţinerea persoanelor fizice în vederea iniţierii de către acestea a propriei afaceri, urmărindu-se dezvoltarea în continuare a acesteia în oarecare forme organizatorico-juridice stabilite de lege, cum ar fi întreprinzători individuali, societăţi cu răspundere limitată, etc.
2. Excluderea genul de activitate „Întocmirea dărilor de seamă contabile” din lista genurilor de activitate desfășurate în baza patentei de întreprinzător.
- contracararea schemelor de evaziune fiscală;- reducerea treptată a genurilor activităţii de întreprinzător ce pot fi desfăşurate în baza patentei de întreprinzător;- trecerea treptată la o anumită formă organizatorico-juridică stabilită de lege de desfășurare a activității de întreprinzător.
Introducerea condiţiei suplimentare privind TVA pentru mărfurile autohtone
anterior exportate şi reintroduse, în termen de 3 ani, în aceeaşi stare.
Modificarea are drept scop excluderea cazurilor de obţinere a scutirii de la plata
TVA pentru reintroducerea mărfurilor autohtone anterior exportate pentru care
contribuabilul a beneficiat de restituirea TVA.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic.
II. Introducerea condiţiei suplimentare privind TVA pentru mărfurile autohtone
anterior exportate şi reintroduse, în termen de 3 ani, în aceeaşi stare.
ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE
POSIBILELE DEZAVANTAJE
RISCURI
1. A nu face nimic. - utilizarea abuzivă de către agenţii economici a facilităţilor fiscale şi vamale privind TVA.
2.Introducerea condiţiei suplimentare privind TVA pentru mărfurile autohtone anterior exportate şi reintroduse, în termen de 3 ani, în aceeaşi stare.
- coordonarea fluxului informaţional privind plata TVA.
- necesitatea obţinerii dovezii privind nerestituirea TVA.
Introducerea normei exprese referitor la eliberarea facturii fiscale pentru
vînzarea cu amănuntul şi prestările de servicii în locurile special amenajate în cazul
achitărilor prin intermediul cardurilor bancare.
Scopul completării respective constă în eliminarea lacunei privind eliberarea
facturii fiscale în cazul în care cumpărătorul achiziţionează mărfuri sau servicii de la
agenţii economici prin intermediul cardurilor bancare.
Se propun următoarele opţiuni:
I. A nu face nimic.
II. Introducerea normei exprese referitor la eliberarea facturii fiscale pentru
vînzarea cu amănuntul şi prestările de servicii în locurile special amenajate în cazul
achitărilor prin intermediul cardurilor bancare.
ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE
POSIBILELE DEZAVANTAJE
RISCURI
1. A nu face nimic. - cheltuieli nejustificate în cazul utilizării facturilor fiscale de către agenţii economici.
2.Introducerea normei exprese referitor la eliberarea facturii fiscale pentru vînzarea cu amănuntul şi prestările de servicii în locurile special amenajate în cazul achitărilor prin intermediul cardurilor bancare.
- agenţii economici nu vor fi obligaţi să elibereze factura fiscală în cazul achitării pentru mărfurile sau serviciile procurate prin intermediul cardului bancar.
Impactul preconizat, urmare acceptării opţiunii „a nu face nimic” va avea
următoarele aspecte:
-- imposibilitatea realizării depline a măsurilor de politică fiscală şi vamală,
precum şi de administrare fiscală şi vamală;
-- diminuarea economiilor cetăţenilor;
-- dificultăţi în asigurarea părţii de venituri planificate în BPN;
-- imposibilitatea simplificării legislaţiei fiscale şi vamale în vigoare;
-- imposibilitatea armonizării legislaţiei fiscale şi vamale naţionale cu legislaţia
comunitară;
-- apariţia evaziunilor fiscale şi a fraudelor fiscale cauzate de tălmăcirea neunivocă
a prevederilor legale existente la aceste capitole;
În situaţia în care proiectul va fi aprobat, impactul acestuia asupra populaţiei,
mediului de afaceri şi a finanţelor publice va avea mai multe efecte pozitive.
Concluzii şi recomandări
Opţiunea recomandabilă este de a promova proiectul de lege.
Adoptarea proiectului respectiv va avea beneficii în privinţa concretizării unor
norme în sensul perfecţionării continue a legislaţiei fiscale şi vamale.
Capitolul III. SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE3.1. Definirea şi clasificarea cheltuielilor publice
Cheltuielile publice reprezintă forma de manifestare a funcției de repartiție a
finanțelor publice în faza redistributivă. Prin aceasta are loc o realocare a fondurilor
bănești pe diverse destinații, în funcție de necesitățile sociale și în funcție de politica
financiară promovată de stat.
După cum afirmă Iulian Văcărel, cheltuielile publice exprimă relații economico-
sociale în formă bănească, care se manifestă între state de o parte, și persoane fizice și
juridice, pe de ată parte, cu ocazia repartizării și utilizării resurselor financiare ale
statului în scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia de drept public.
Richard Musgrave, consideră că problemele care sunt soluționate în domeniul
cheltuirii mijloacelor publice pot fi divizate în trei categorii:
Acordarea ajutorului social acelor membri ai societății care nu au
disponibilitatea să se asigure personal;
Asigurarea obligatorie în caz de boală, șomaj și alte situații de risc.
Pentru această categorie de cheltuieli procesul nu este limitat la redistribuire, ci
are loc o acumulare cu scopul plății ulterioare la apariția cazului asigurat;
Producția și achiziționarea bunurilor materiale și a serviciilor pentru
care statul își asumă responsabilitatea;
Conceptul de cheltuieli publice este legat de îndeplinirea funcției de alocare
finanțelor publice și anume de componenta ei privind repartizarea și utilizarea resurselor
financiare ale statului.
Cheltuielile publice se materializează în plăţi efectuate de stat din resursele
mobilizate pe diferite căi pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare
pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului.
Pentru soluționarea cât mai reușită a problemelor legate de utilizarea mijloacelor
publice și în scopul unei mai bune înțelegeri a problemelor privind cheltuielile publice,
este necesară clasificarea acestora. Richard Musgrave distinge următoarele formele de
realizare a cheltuie- lilor publice:
-- Finanțarea cheltuielilor de exploatare ale organizațiilor sectorului public;
-- Subvenționarea întreprinderilor și a organizațiilor care livrează producție;
-- Achiziționarea de bunuri și servicii ;
-- Plăți și ajutoare în formă naturală persoanelor cuprinse în programe de
ajutor social și asigurare;
Varietatea cheltuielilor publice a făcut necesară introducerea unor criterii pentru
structurarea lor. Clasificația cheltuielilor publice se poate face pe baza criteriilor de
conținut, dar și pe baza unora operaționale.
Structura cheltuielilor publice după anumite obiective economice, sociale,
militare, politice se face în baza diferitor criterii:
1. Clasificația administrativă- este necesară în vederea identificării
responsabilităților pentru principalele grupe de cheltuieli publice și pentru administrarea
operativă a bugetului. Clasificația administrativă are la bază criteriul instituțiilor prin
intermediul cărora se efectuează cheltuielile publice: ministere, instituții publice
autonome, unități administrativ teritoriale, etc. Gruparea cheltuielilor pe criterii
administrative este utilă, deoarece alocațiile bugetare se stabilesc pe beneficiari:
ministere și alte insituții centrale, raioane, orașe, comune ș.a.;
2. Clasificația economică- este necesară pentru analiza bugetului și punerea
la punct a politicii fiscale la nivel macroeconomic. Datele unei astfel de analize
identifică mijloacele prin care guvernul îndeplinește funcțiile pe care și le
asumă.Clasificația economică constă din două criterii de grupare:
a) Conform căruia cheltuielile se împart în:
Cheltuieli curente;
Cheltuieli de capital;
b) Conform căruia cheltuielile se împart în:
Cheltuieli privind bunurile și serviciile;
Cheltuieli de transfer;
3. Clasificația financiară în funcție de momentul în care se efectuează și de
modul în care afectează resursele financiare publice, cheltuielile publice se grupează în:
a) Cheltuielile definitive care cuprind cheltuieli de investiții si cheltuieli de
funcționare;
b) cheltuielile temporale sunt denumite operațiuni de trezorerie și sunt
evidențiate în conturile speciale ale trezoreriei;
c) cheltuielile virtuale ( posibile ) sunt cheltuieli pe care statul se angajează să
le efectueze în anumite condiții;
d) Cheltuieli fără contraprestație;
e) Cheltuieli cu contraprestație;
4. Clasificația după program care constă în general din mai multe activități
sau proiecte. Clasificarea cheltuielilor după program poate servi pentru două scopuri:
a) Identificarea și claritatea obiectivelor și politicilor;
b) Monitorizarea performanței operative prin indicatori de performanță, care
se pot referi la intrările, ieșirile sau rezultatele unui anumit program.
5. Clasificația ONU- este o clasificare funcțională care organizează activitățile
guvernului după scopurile lor (ex. educație, asigurări sociale, sănătate etc.);
Clasificația funcțională O.N.U a cheltuielilor publice curpinde:
a) Servicii publice generale;
b) Apărare;
c) Ordine publică;
d) Educație;
e) Sănătate;
f) Securitate socială și bunăstare;
g) Acțiuni economice;
h) Locuințe și servicii comunale;
i) Recreație, cultură și religie;
j) Alte cheltuieli;.
În Republica Moldova mărimea și structura cheltuielilor publice sunt
reglementate legislativ de Legea privind sistemul bugetar și procesul bugetar nr. 847 din
24.05.96, Legea anuală a bugetului de stat, Legea anuală a bugetului asigurărilor sociale
de stat, Legea privind organizarea administrativ-teritorială nr. 764–XV din 27.12.2001,
Legea finanțelor publice locale nr. 491-XIV din 09.07.09 ș altele.
Clasificarea cheltuielilor bugetare se supune Hotărîrii Parlamentului Republicii
Moldova privind clasificația bugetară nr. 969-XIII din 24.0796.
În Republica Moldova începând cu anul 2011, potrivit Ordinului nr. 32 din
30.03.2011 al Ministrului Finanțelor Veaceslav Negruță, în temeiul articolului 7,
alineatul 5, al Legii 847-III din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar și procesul
bugetar, s-a aprobat noua Clasificație Bugetară în următoarea structură:
1. Clasificația Organizațională a Bugetelor;
2. Clasificația Funcțională;
3. Clasificația Programelor;
4. Clasificația Economică;
5. Clasificația Surselor bugetare;
Astfel, la moment, în Republica Moldova conform clasificației funcționale
cheltuielile publice se împart în:
1. Cheltuieli publice pentru servicii de stat cu destinație generală;
2. Cheltuieli publice pentru apărare națională;
3. Cheltuieli publice pentru ordine publică și securitate națională;
4. Cheltuieli publice pentru servicii în domeniul economiei;
5. Cheltuieli publice pentru protecția mediului;
6. Cheltuieli publice pentru gospodăria de locuințe și gospodăria serviciilor
comunale;
7. Cheltuieli publice pentru ocrotirea sănătății;
8. Cheltuieli publice pentru odihnă, cultură și culte;
9. Cheltuieli publice pentru educație;
10. Cheltuieli publice pentru protecția socială;.
Oleg Stratulat, doctor în științe economice, consideră că cheltuielile publice
pentru acțiuni social- culturale constituie un segment important al finanțelor publice.
Aceasta se datorează, în primul rînd rolului care le revine în viața social-economică a
societății, iar în al doilea rînd politicii aplicate în gestionarea lor și diverselor metode și
tehnici utilizate în procesul de valorificare a resurselor respective.
Cheltuielile pentru acțiuni social-culturale sunt orientate spre oferirea de servicii
sociale în mod gratuit sau cu plată redusă, efectuarea alocațiilor bugetare pentru
formarea și întreținerea infrastructurii sociale, achitarea pensiilor, burselor, ajutoarelor
și îndemnizațiilor. Ele îndeplinesc un important rol economic și social în asigurarea cu
resurse financiare pentru educația și învățământul copiilor, instruirea profesională a
tinerilor, asistența medicală și ocrotirea sănătății indivizilor, protecția și securitatea
socială, creșterea nivelului cultural și de civilizare a membrilor societății.
Însemnătatea cheltuielilor pentru acțiuni social-culturale este relevată de rolul care
ii revine în asigurarea garanțiilor sociale ale cetățenilor cum ar fi dreptul la învățătură,
dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul la asistență și protecție socială etc.
Între cheltuielile pentru acțiuni social-culturale și cele pentru dezvoltarea
economică a țării există relații de intercondiționare.O țară dezvoltată din punct de vedere
economic va dispune de mari resurse financiare, își va putea îndrepta o importantă parte
din ele pentru finanțarea acestor acțiuni,iar la rîndul lor, acțiunile de învățământ, cultură,
sănătate vor conduce la instruirea și calificarea indivizilor, la păstrarea stării de sanătate
a populației sau la refacerea acesteia.
Astfel, investind în cheltuielile publice pentru acțiuni social-economice, statul
crește o societate sănătoasă, aptă de muncă, dezvoltată intelectual și cultural, în acest
mod asigurîndu-și creșterea activității economice și sociale.
3.3. Politica şi priorităţile în domeniul cheltuielilor publice în Republica Moldova
Politicile în domeniul cheltuielilor publice pe termen mediu urmăresc realizarea
priorităţilor Programului de guvernare „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie,
Bunăstare” şi alte programe şi strategii naţionale, de rînd cu consolidarea
managementului resurselor publice.
Obiectivele generale ale politicii în domeniul cheltuielilor pentru perioada 2012-2014
sunt următoarele:
Sporirea calităţii programelor de cheltuieli publice. În condiţiile
constrângerilor bugetare existente, măsurile de consolidare a cheltuielilor în 2009-2010
au condus la optimizarea şi utilizarea mai eficientă a acestora. Pe de altă parte resurse
majore au fost direcţionate la cheltuieli cu caracter social pentru protecţia păturilor
vulnerabile. Deşi măsurile date vor avea un impact direct asupra bugetului public
naţional în următorii ani, calitatea serviciilor publice în cadrul programelor de cheltuieli
nu trebuie să fie afectată. Identificarea corectă a priorităţilor de politici sectoriale şi
sporirea eficienţei operaţionale a cheltuielilor bugetare cu asumarea responsabilităţii
pentru acestea de către beneficiarii de alocaţii de la buget, reprezintă obiectivul de bază
al politicii cheltuielilor publice.
Alocarea resurselor conform angajamentelor existente. Cadrul limitat al
resurselor publice disponibile în comparaţie cu necesităţile majore, impune alocarea
cheltuielilor preponderant pentru realizarea politicilor şi programelor de cheltuieli, care
constituie angajamente deja asumate.
Alocările de resurse pentru priorităţile noi de politici. Priorităţile noi de
politici sectoriale urmează să rezulte din obiectivele generale şi priorităţile Guvernului.
Autorităţile publice vor identifica priorităţi noi de politici sectoriale doar în cadrul
limitelor sectoriale de cheltuieli, prin redimensionarea şi reprioritizarea programelor de
cheltuieli existente, precum şi prin identificarea măsurilor de economisire a resurselor.
-- Reformarea procesului de planificare a cheltuielilor publice. Acţiunile
aferente acestui obiectiv derivă din angajamentele de implementare a metodologiei noi
de planificare bugetară, de rînd cu implementarea clasificaţiei bugetare noi, a business
proceselor şi procedurilor informatice moderne, menite să susţină procesul bugetar.
Implementarea treptată a planificării bugetare bazată pe programe şi performanţă, de
rînd cu alte acţiuni conexe, urmează să conducă la îmbunătăţirea utilizării banului
public.
-- Eficienţa şi eficacitatea cheltuielilor. Cheltuielile publice din ultimii ani
reflectă că acestea, deţin o pondere majoră în PIB. Creşterile cheltuielilor publice din
ultimii ani, deşi au oferit o asigurare mai mare cu resurse publice a programelor de
cheltuieli şi au permis implementarea unor noi iniţiative de politici, scot în evidenţă
existenţa unor probleme legate de dimensiunea prea mare a sectorului public, ce impune
necesitatea diminuării treptate a acesteia. Aceasta urmează să fie realizată prin sporirea
eficienţei şi eficacităţii programelor de cheltuieli şi direcţionarea resurselor disponibile
la programe de importanţă vitală, care vor permite depăşirea situaţiei de criză, fără a
admite blocaje financiare în sistemul bugetar. Motivare pentru identificarea potenţialelor
rezerve în urma eficientizării programelor de cheltuieli, serveşte faptul că economiile
vor rămîne disponibile în ramuri, oferind posibilităţi de realocare pentru finanţarea
iniţiativelor de reforme pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate.
Distribuirea resurselor în Cadrul bugetar pe termen mediu (2012-2014) este
ghidată de priorităţile de politici stabilite de Guvern pentru perioada respectivă, precum
şi de obiectivele generale ale politicii în domeniul cheltuielilor.
Principalele priorităţi de politici şi acţiuni pe sectoare cuprinse în strategiile sectoriale de
cheltuieli pe anii 2012-2014, sunt următoarele:
Educaţia
a) reorganizarea reţelei instituţiilor de învăţîmînt preuniversitar prin:
- adaptarea numărului şi tipurilor de grădiniţe şi şcoli la numărul de copii şi elevi din
fiecare localitate, luînd în considerare şi prognozele demografice existente;
- crearea şi consolidarea şcolilor de circumscripţie;
b) promovarea educaţiei incluzive pentru antrenarea copiilor cu cerinţe educaţionale
special în activităţi cu caracter instructiv-educativ;
c) reformarea sistemului de instituţii rezidenţiale prin promovarea politicilor şi
programelor de dezinstituţionalizare a copiilor;
d) realizarea continuă a implementării formulei de finanţare pentru instituţiile de
învăţămînt primar şi secundar general din raioanele Căuşeni şi Rîşcani, precum şi
extinderea acesteia în anul 2012 – suplimentar pentru nouă raioane şi municipiile
Chişinău şi Bălţi, iar începînd cu 2013 – la nivel naţional.
Ocrotirea sănătăţii
a) Eficientizarea şi sporirea calităţii serviciilor de sănătate prestate, prin:
- reorganizarea şi fortificarea serviciilor de asistenţă medicală primară;
- sporirea continuă a autonomiei centrelor de asistenţă medicală primară şi dezvoltarea
instrumentelor contractuale de direcţionare a stimulentelor pentru creşterea eficienţei
serviciilor;
- raţionalizarea cheltuielilor de asistenţă medicală spitalicească;
- consolidarea capacităţilor instituţiilor medico-sanitare de a monitoriza şi evalua
performanţele sistemului de asistenţă medicală şi creşterea calităţii serviciilor publice.
b) Îmbunătăţirea accesului populaţiei la serviciile de sănătate prin micşorarea
riscului financiar:
- sporirea ponderii populaţiei contributive prin introducerea evaluării veniturilor ca o
precondiţie pentru subvenţionarea în volum deplin a contribuţiilor/ primelor de asigurare
medicală;
- extinderea măsurilor de motivare/cuprindere maximală a populaţiei în sistemul
asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
Protecţia socială
a) dezvoltarea unui sistem de asistenţă socială bazat pe evaluarea necesităţilor
individuale ale persoanelor/familiilor în dificultate;
b) majorarea cuantumurilor indemnizaţiei unice la naşterea copilului şi a
indemnizaţiilor lunare pentru creşterea copilului;
c) substituirea treptată a sistemului de compensaţii nominative prin sistemul de
asistenţă socială bazat pe testarea veniturilor reale şi evaluarea necesităţilor
solicitanţilor, cu majorarea cuantumului venitului lunar minim garantat al familiilor
vulnerabile;
d) perfecţionarea mecanismului de acordare a prestaţiei în cazul incapacităţii
temporare de muncă;
e) crearea Sistemului de asistenţă socială eficient direcţionat;
f) reorganizarea structurii şi a modului de funcţionare a Centrului Republican de
Expertiză Medicală a Vitalităţii;
g) perfecţionarea legislaţiei privind pensionarea, precum şi crearea unor condiţii
unice de asigurare cu pensii pentru toate categoriile de cetăţeni în temeiul contribuţiilor
de asigurări sociale plătite;
h) continuarea implementării măsurilor active şi pasive pe piaţa forţei de muncă în
scopul angajării în cîmpul muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;
i) prevenirea dezinstituţionalizării şi eficientizarea procesului de
dezinstituţionalizare, dezvoltînd servicii sociale de tip familial;
j) crearea Inspecţiei Sociale;
k) promovarea respectării egalităţii de gen.
Ştiinţa şi inovare
a) perfecţionarea cadrului legal şi instituţional al procesului de cercetare şi inovare în
scopul
b) eficientizării şi racordării acestuia la normele europene;
c) consolidarea cercetării în instituţiile de învăţămînt superior prin amplificarea
cooperării şi parteneriatelor în domeniul cercetării fundamentale şi aplicative cu
instituţiile şi fondurile europene şi internaţionale;
d) implementarea programelor de promovare a tinerilor cercetători şi încurajarea
repatrierii
e) diasporei ştiinţifice moldoveneşti;
f) încurajarea parteneriatelor publice-private pentru realizarea de proiecte şi
activităţi de cercetare, în scopul dezvoltării capacităţii naţionale de producere şi
asimilare a tehnologiilor avansate; sensibilizarea comunităţii de afaceri cu privire la
importanţa ştiinţei şi inovării;
g) promovarea cooperării ştiinţifice şi tehnologice cu partenerii externi, inclusiv mari
companii transnaţionale (din ţară şi din străinătate), ce ar oferi acces la cercetarea
avansată şi la înalte tehnologii;
h) concentrarea cercetării în instituţiile de învăţămînt superior şi orientarea ei
prioritar spre
i) soluţionarea problemelor existente în sectorul real al economiei naţionale;
Cultura şi arta
a) asigurarea accesului larg al cetăţenilor la viaţa culturală şi la patrimoniul cultural
naţional;
b) promovarea culturii ca factor primordial al păstrării şi dezvoltării identităţii
naţionale;
c) asigurarea cadrului de dezvoltare şi de manifestare a diversităţii culturale în
scopul edificării unei societăţi deschise şi multiculturale;
d) păstrarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural naţional, promovarea valorilor ca
parte integrantă a spaţiului cultural european şi internaţional;
e) perfecţionarea capacităţii de gestionare a patrimoniului cultural naţional prin
crearea unui management adecvat;
f) modernizarea şi diversificarea ofertei de servicii a instituţiilor culturale,
dezvoltarea unicităţii culturale locale prin modernizarea activităţii caselor de cultură,
echiparea şi internetizarea bibliotecilor;
g) dezvoltarea şi susţinerea relaţiilor cu diaspora moldovenească din străinătate.
Sportul şi acţiunile pentru tineret
a) promovarea prioritară a modului sănătos de viaţă;
b) reabilitarea infrastructurii sportive, inclusiv prin crearea unui parteneriat public-
privat;
c) susţinerea sportului de performanţă;
d) realizarea Programului de pregătire către Jocurile Olimpice din anii 2012 şi 2014;
e) consolidarea capacităţilor în vederea sporirii nivelului de participare a tinerilor la
dezvoltarea socio-economică a ţării;
f) asigurarea oportunităţilor egale şi condiţiilor adecvate pentru tineri;
g) asigurarea accesului tinerilor la servicii de educaţie, sănătate, informare şi
petrecerea timpului liber.
Apărarea naţională
a) efectuarea analizei strategice a sectorului;
b) adoptarea Strategiei Militare Naţionale;
c) formarea capacităţilor necesare şi implementarea întregului arsenal de instrumente
ce ţin
d) de exercitarea controlului civil şi democratic asupra sectorului apărării naţionale,
inclusiv prin extinderea posibilităţilor de coparticipare a mass-media şi societăţii civile;
accelerarea implementării Planului Individual de Acţiuni ale Parteneriatului Republica
e) Moldova-NATO (IPAP) în condiţii de transparenţă şi informare obiectivă;
f) profesionalizarea graduală a Armatei Naţionale, astfel încît aceasta să facă faţă
noilor ameninţări care se manifestă pe plan global şi regional şi pot afecta securitatea
naţională;
g) dezvoltarea în cadrul Armatei Naţionale a capacităţilor de colectare şi analiză a
informaţiei în scopul apărării naţionale.
Justiţia
a) reformarea sistemului judecătoresc şi a procuraturii în vederea asigurării unei
justiţii independente, imparţiale, funcţionale şi transparente;
b) reformarea Consiliului Superior al Magistraturii;
c) reformarea Curţii Supreme de Justiţie;
d) asigurarea unui sistem stabil şi eficient de finanţare a justiţiei;
e) reformarea procedurii penale, civile şi de contencios administrativ;
f) dezvoltarea instituţiilor arbitrajului şi medierii în calitate de mijloace alternative
de soluţionare a litigiilor;
g) fortificarea instituţiilor avocaturii şi acordarea asistenţei juridice garantate de
stat;
h) consolidarea rolului Curţii Constituţionale;
i) formarea continuă a angajaţilor din sector;
j) sporirea accesului la justiţie;
k) asigurarea unui cadru legislativ coerent şi previzibil, corelat cu exigenţele
europene în domeniu.
Sistemul penitenciar
a) crearea condiţiilor de detenţie ce ar respecta standardele naţionale şi
internaţionale în domeniul detenţiei, prin reconstrucţia penitenciarelor existente şi
demararea construcţiei unei case de arest;
b) crearea unui sistem unic de monitorizare şi evidenţă în sistemul penitenciar care
ar include şi probaţiunea;
c) îmbunătăţirea condiţiilor de instruire şi perfecţionare a colaboratorilor şi
funcţionarilor sistemului penitenciar;
d) consolidarea bazei tehnico-materiale, procurarea sediilor pentru Birourile
teritoriale deProbaţiune.
Turismul
a) îmbunătăţirea imaginii Republicii Moldova ca destinaţie turistică;
b) dezvoltarea turismului la nivel regional, pornind de la ajustarea cadrului
legislativ la legislaţia europeană;
c) identificarea mecanismului de atragere a investiţiilor pentru crearea
infrastructurii turistice şi dezvoltarea activităţii turistice în teritoriu, inclusiv în cadrul
proiectelor de renovare a drumurilor, de colaborare transfrontalieră şi de dezvoltare
regională;
d) elaborarea şi promovarea produselor turistice la nivel internaţional.
Agricultura, gospodăria silvică şi gospodăria apelor
a) modernizarea sectorului agricol şi diminuarea dependenţei acestuia de factorii
climaterici adverşi;
b) armonizarea reglementărilor în domeniul alimentar cu cele ale UE în asigurarea
inofensivităţii alimentare;
c) eficientizarea sistemului de subvenţionare a agriculturii şi promovarea
programelor multianuale;
d) dezvoltarea infrastructurii agricole şi creşterea calităţii capitalului uman;
e) crearea infrastructurii de vînzări;
f) reformarea instituţiilor implicate în cercetări agricole prin optimizarea şi
reorganizarea acestora şi consolidarea formării profesionale a specialiştilor în domeniu;
g) asigurarea securităţii alimentare a ţării;
h) repunerea activelor din sectorul agricol în circuitul economic şi asigurarea
accesului investitorilor la aceste active;
i) creşterea calităţii capitalului uman în agricultură prin stimularea instituţiilor de
extensiune agricolă;
j) stoparea degradării resurselor funciare prin modernizarea şi extinderea sistemului
de
k) îmbunătăţiri funciare;
l) revitalizarea sectorului viti-vinicol;
m) reformarea ştiinţei şi învăţămîntului agricol, consolidarea sistemului de
consultanţă;
n) ascensiunea sectorului zootehnic.
Transporturile şi gospodăria drumurilor
a) reabilitarea drumurilor publice naţionale;
b) eficientizarea serviciilor de transport şi sporirea calităţii acestora prin dezvoltarea
şi modernizarea infrastructurii de transporturi;
c) implementarea unui sistem mai veridic de finanţare a sectorului de întreţinere a
drumurilor;
d) implementarea unui sistem de control al limitării sarcinii pe osie pentru mijloacele
de transport de tonaj mare în vederea prevenirii deteriorării continue de către camioanele
extrem de încărcate şi supraîncărcate a drumurilor naţionale;
e) sporirea investiţiilor publice în infrastructura drumurilor, odată cu diminuarea
impactului exercitat de criza economică.
Protecţia mediului
a) definitivarea cadrului juridic de mediu existent în conformitate cu cerinţele,
directivele şi standardele Uniunii Europene;
b) promovarea în mediul de business a responsabilităţii corporative în domeniul
calităţii şi protecţiei mediului natural;
c) consolidarea potenţialului instituţional în domeniul protecţiei mediului şi utilizării
durabile a resurselor naturale, ajustarea politicii managementului deşeurilor la
standardele europene;
d) îmbunătăţirea măsurilor de prevenire a poluării mediului înconjurător prin
ridicarea nivelului de conştientizare a populaţiei şi incorporarea cerinţelor de protecţie a
mediului în politicile sectoriale ale economiei naţionale şi politicii teritoriale;
e) aplicarea măsurilor de asanare şi protejare a fondului acvatic;
f) extinderea şi protecţia ariilor naturale protejate de stat în baza experienţei
europene de
g) gestionare eficientă a resurselor naturale;
h) modernizarea şi eficientizarea sistemului naţional de monitorizare a stării şi
evoluţiei condiţiilor hidrometeorologice şi a calităţii mediului;
i) crearea infrastructurii necesare pentru reciclarea deşeurilor;
j) implementarea sistemului de circulaţie a certificatelor verzi pentru diminuarea
poluării mediului;
k) extinderea cooperării internaţionale în domeniul mediului în scopul facilitării
transferului de tehnologii şi preluării produselor inovaţionale;
l) stimularea cercetării aplicative în domeniul tehnologiilor curate şi promovarea
unor campanii naţionale de educare şi sensibilizare pentru ecologie şi dezvoltare
durabilă;
m) elaborarea şi aprobarea unei Strategii naţionale de diminuare a riscurilor
dezastrelor naturale şi celor provocate de om;
n) reabilitarea sistemului de diguri de protecţie în scopul prevenirii şi reducerii
impactului inundaţiilor.
Impactul politicilor asupra bugetului este determinat atît de politicile existente, cît
şi de asumările noi de politici, în conformitate cu strategiile şi programele naţionale.
Costurile pentru politicile existente, constituie partea majoră a cheltuielilor pe
termen mediu – 98,6% din costurile nominale în anul 2012, 95,7% - în anul 2013 şi
91,6% - în anul 2014.
Politicilor noi pentru anii 2012-2014 le sunt alocate volume de resurse , care
constituie între 1,4 şi 8,4% din suma totală a cheltuielilor.
Capitolul IV. SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE
4.1. Impozite directe
Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea
persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor
publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara
contraprestatie directa din partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora
catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza
venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform
legii, datoreaza impozit.
Sarcina achitarii impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice si/sau
juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege.
Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan financiar, economic si social, cel
mai important fiind rolul impozitelor care se manifesta pe plan fi-nancar, deoarece
acesta constituie mijlocul principal de procurare a resur-selor financiare necesare pentru
acoperirea cheltuielilor publice. Pe plan so-cial, rolul impozitelor se concretizeaza in
faptul ca prin intermediul lor, stat-ul procedeaza la redistrubuirea unei parti importante
din produsul intern brut intre grupuri sociale si indivizi, intre persoanele fizice si cele
juridice.
Impozitele directe reprezintă forma cea mai veche de impunere, care s-a ivit şi
s-a practicat în perioadele cele mai timpurii de apariţie a relaţiilor financiare. Pe
parcursul deyvoltării istorice, ele au suferit variate modificări, cauzate de condiţiile
social-economice specifice fiecărei perioade. Iniţial aveau o răspîndire largă impozitele
aşezate pe diferite obiecte materiale şi genuri de activităţi. Ulterior au apărut şi s-au
extins impozitele stabilite pe diferite venituri.
Impozitele directe au caracteristic faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor
persoane fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor
de impozit prevazute in lege. Ele se incaseaza direct de la subiectul impozitului la
anumite termene dinainte stabilite.
Impozitele directe deţin următoarele trăsături:
sunt individualizate;
sunt suportate efectiv de contribuail ;
sunt diferenţiate în conformitate cu puterea contributivă a contribuabilului ;
sunt progresive;
satisfac mai amplu principiul “echitate fiscală”;
sunt mai eficiente;
sunt mai puţin sensibile la conjunctura economic, fiind sursă stabilă de
venituri publice;
sunt mai costisitoare în asietă, dar mai preferabile datorită justeţei lor.
Impozitele directe pot fi grupate in impozite reale si impozite personale (figura
4.1).
Impozitele reale au ca obiect al impunerii nemijlocit anumite obiecte materiale
sau genuri de activităţi.
Impozitele reale sunt cele mai străvechi impozite, apărute în antichitate, în etapa
timpurie a societăţii umane. Iniţial, îmbrăcând forme primitive de ofrandă, care nu
întotdeauna erau binevole, dar constituiau o lege nescrisă, ele aveau conţinut material,
constituind o parte din produsele bunurilor obţinute prin vânătoare, pescuit, colectarea
alimentelor de provenienţă animalieră (miere, ouă etc.) şi vegetală (fructe, pomuşoare,
boabe, bulbi, grăunţe etc.).
Treptat, o dată cu diviziunea muncii şi stratificarea socială potrivit proprietăţii,
impozitele au cuprins noi genuri de activităţi şi s-au exstins asupra obiectelor materiale
aflate în proprietate privată. Drept obiecte de impunere în cazul impozitelor reale servea
materia care avea o importanţă mai însemnată în activitatea economică în etapa dată.
Dezvoltarea manufacturilor, fabricilor, comerţului şi profesiilor libere a condus la
creşterea însemnătăţii lor în crearea bunurilor materiale şi spirituale şi la mărirea
numărului persoanelor care le practicau: meşteşugari, fabricanţi, comercianţi, artişti
ambulanţi etc.
Pentru impunerea lor s-a introdus impozitul pe activităţile industriale, comerciale,
profesiile libere etc. Stabilirea lui de asemenea se făcea pe baza unor criterii exterioare,
şi anume: mărimea localităţii în care întreprinderea respectivă îşi desfăşura activitatea,
forma şi natura întreprinderii (atelier, fabrică, comerţ cu ridicata, comerţ cu amănuntul
Impozite directeImpozite realeImpozitul funciar
Impozitul pe clădiri
Impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii libere
Impozitul pe capital mobiliar
Impozite personaleImpozitul pe venit
Impozite pe veniturile persoanelor fizice
Impozite pe veniturile persoanelor juridice
Impozitul pe avereImpozite pe averea propriu-zisă
Impozite pe circulaţia averii
Impozitul pe sporul de avere
etc.), mărimea capitalului, numărul muncitorilor, mărimea forţei motrice folosite de
întreprinderi şi altele. Evident, nici în acest caz impozitul nu era dimensionat în funcţie
de capacitatea contributivă a plătitorului.
Dezvoltarea intensă a industriei şi comerţului în perioada capitalistă a atras după
sine dezvoltarea relaţiilor de credit, a băncilor, comerţul cu hârtii de valoare, bursele de
valori, asigurările şi alte activităţi financiare. Apare o categorie de persoane care se
ocupă cu plasarea capitalurilor băneşti în diferite operaţiuni, inclusiv speculative. Pentru
impunerea acestora s-a introdus impozitul pe capitalurile băneşti. În aceste cazuri
cuantumul impozitului se determina în funcţie de mărimea dobânzilor pe care creditorul
le încasa pentru capitalul dat cu împrumut
Impozitele de tip real se practică pe larg şi în zilele noastre. În mare măsură
imperfecţiunile lor au fost depăşite
Impozitele reale în condiţiile actuale se caracterizează printr-un şir de
particularităţi. În primul rind, a sporit considerabil gradul de organizare a lor. Datorită
Cadastrului funciar şi Cadastrului de imobil, este posibilă evaluarea mult mai exactă,
cantitativă şi calitativă, a materiei impozabile. Sistemele moderne electronice creează
posibilitatea monitorizării stricte a materiei impozabile, a contribuabililor, plăţilor,
termenilor etc., fapt ce reduce considerabil eventualitatea fraudei fiscale. În Republica
Moldova impozitele reale cuprind:
Impozitul pe imobil - un impozit local şi o plată obligatorie la buget de la
valoarea bunurilor imobiliare.
Subiecţii impunerii sunt:
- proprietarii bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova;
- deţinătorii drepturilor patrimoniale asupra bunurilor de pe teritoriul Republicii
Moldova ce se află în proprietatea publică a statului sau în proprietatea unităţilor
administrativ-teritoriale ori privată, inclusiv arendaşii, în cazul când obiectul impunerii e
arendat pe un termen mai mare de 3 ani şi contractul de arendă nu prevede altfel (dacă
bunurile imobiliare se află în proprietate comună în diviziunea a mai multor persoane,
subiect al impunerii este considerată fiecare din aceste persoane, în cota-parte care îi
revine).
Obiecte ale impunerii sunt:
- bunurile imobiliare;
- inclusiv terenurile (terenuri cu destinaţie agricolă, terenuri destinate industriei,
transporturilor, telecomunicaţiilor, şi terenuri cu alte destinaţii) din intravilan (zona care
cuprinde întreaga suprafaţă construită a unui oraş sau unui sat) sau extravilan (teritoriu
aflat în afara spaţiului construit sau pe cale de construire al unei localităţi) şi /sau
îmbunătăţirile de pe ele:
- clădiri;
- construcţii;
- apartamente;
- alte încăperi izolate, inclusiv, îmbunătăţirile aflate la o etapă de finisare a
construcţiei de 80% şi mai mult, rămase nefinisate timp de 5 ani după începutul
lucrărilor de construcţie.
Cotele impozitului pe bunurile imobiliare:
a) pentru bunurile imobiliare cu destinaţie locativă (apartamente şi case de locuit
individuale, terenuri aferente acestor bunuri) din municipii şi oraşe, inclusiv din
localităţile aflate în componenţa acestora, cu excepţia satelor (comunelor) ce nu se află
în componenţa municipiilor Chişinău şi Bălţi; pentru garajele şi terenurile pe care
acestea sînt amplasate, loturile întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţii amplasate
pe ele:
- cota maximă – 0,3% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare;
- cota minimă – 0,05% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.
Cota concreta se stabileste anual de catre autoritatea reprezentativa a
administratiei publice locale;
a) pentru bunurile imobiliare cu altă destinaţie decît cea locativă sau agricolă,
inclusiv exceptînd garajele şi terenurile pe care acestea sînt amplasate şi loturile
întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţii amplasate pe ele – 0,1% din baza
impozabilă a bunurilor imobiliare.
Termenele achitării impozitului
- Impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii în părţi
egale nu mai tîrziu de 15 august şi 15 octombrie a anului curent.
- Contribuabilii care achită suma integrală a impozitului pentru anul fiscal în curs
pînă la 30 iunie a anului respectiv beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei
impozitului ce urmează a fi achitat.
b) Impozitul funciar
Toate terenurile, indiferent de destinaţie şi de proprietate, constituie fondul
funciar al Republicii Moldova
Cotele impozitului funciar se stabilesc de Parlamentul Republicii Moldova pentru o
unitate de teren în dependenţă de calitatea şi destinaţia acestora sub formă de plăţi
stabile pe un termen de trei ani, precizându-se anual, o dată cu adoptarea Bugetului de
Stat pe anul respectiv.
Impozitul funciar se calculează separat pe fiecare tip de teren ca produs dintre cota
concretă a impozitului şi:
- suprafaţa terenurilor ce aparţin persoanei fizice sau persoanei juridice sau
- valoarea cadastrală în grad-ha sau hectare.
Însumând toate impozitele astfel calculate, se obţine suma anuală a impozitului
funciar, care se eşalonează în mărimi egale pe termene de plată.
Persoanele juridice şi fizice, care sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător, cu
excepţia gospodăriilor ţărăneşti, calculează de sine stătător suma anuală a impozitului
funciar şi prezintă organelor inspectoratelor fiscale teritoriale calculul impozitului
funciar până la 1 iulie a anului fiscal.
Pentru persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, precum şi
pentru gospodăriile ţărăneşti, calcularea impozitului şi întocmirea avizelor se efectuează
conform instrucţiunii Ministerului Finanţelor, de către serviciile de colectare a
impozitelor şi taxelor locale a primăriilor cu participarea inspectoratelor fiscale
teritoriale.
Avizele de plată a impozitului funciar se înmânează subiecţilor impunerii cel târziu
cu 60 de zile până la expirarea primului termen de plată a impozitului, adică până la data
de 15 iunie.
În conformitate cu prevederile legale, persoanele juridice şi fizice care practică
activitatea de întreprinzător urmează să achite impozitul funciar în bugetul unităţii
administrativ-teritoriale respective, în părţi egale, nu mai târziu de 15 august şi 15
octombrie ale anului fiscal în curs, iar în cazul achitării sumei integrale a impozitului
funciar pentru anul fiscal în curs până la data de 30 iunie a anului respectiv, aceste
persoane beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei impozitului ce urmează a
fi achitat.
Impozitele personale de asemenea alcătuiesc o categorie distinctă de modalităţi
de impunere în cadrul impozitelor directe. Impozitele personale au ca obiect al impunerii
nemijlocit venitul şi averea. Obiectul impunerii în cazul impozitelor personale sunt unele
venituri obţinute de persoanele fizice şi juridice sub diferite forme şi anumită avere a lor,
materializată în diverse bunuri
Apariţia impozitelor personale de asemenea a avut loc în antichitate, în condiţiile
în care s-a consolidat proprietatea privată şi ea a început să genereze venituri însemnate
şi stabile. Impozitele personale, fiind solicitate în formă pecuniară, se percepeau foarte
frecvent şi în formă naturală.
Unul din primele impozite personale a fost “zeciuiala laică”, care se sechestra în
favoarea prinţilor, principilor, cnejilor deopotrivă cu “zeciuiala bisericească”. Această
practică s-a menţinut pe parcursul al multor secole – din Egiptul Antic până în Europa
Medievală. De exemplu, în Grecia Antică au fost introduse impozite pe venit în mărime
de 1/10 sau 1/20 din venit. Iar în Roma Antică sistemul de impozitare directă personală a
atins un înalt grad de organizare, care reglementa nu numai mărimea impo-zitului şi
termenele de achitare, dar şi controlul fiscal. Suma impozitului se determina o dată în
cinci ani de către cenzorii eligibili. Cetăţenii Romei depuneau cenzorilor declaraţii
privind propria situaţie materială şi familială. În aşa mod au fost puse bazele declaraţiei
despre venituri.
Dezvoltarea producţiei industriale şi industrializarea agriculturii au condus la
apariţia numeroaselor grupuri sociale – muncitori, funcţionari, arendaşi etc. – care nu
posedau obiecte materiale şi nu desfăşurau propriile activităţi, ce ar fi putut servi drept
materie impozabilă. Pentru lărgirea bazei impozitare, în vederea satisfacerii necesităţilor
crescânde de resurse financiare publice, s-a recurs la introducerea impozitului pe venitul
obţinut personal de fiecare cetăţean în diferite forme – salariu, profit, dobândă, rentă,
chirie etc. Ulterior, cu impozitele aşezate pe venit şi avere s-au cuprins şi personale
juridice.
Impozitele personale se întâlnesc sub forma impozitelor pe venit şi a impozitelor
pe avere.
Impozitul pe venit
Subiecti ai impunerii sînt:
a) persoanele juridice si fizice rezidente ale Republicii Moldova,care desfasoara
activitate de întreprinzator, precum si persoanele care practica activitate profesionala,
care, pe parcursul perioadei fiscale, obtin venit din orice surse aflate în Republica
Moldova, precum si din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;
b) persoanele fizice rezidente cetateni ai Republicii Moldova care nu desfasoara
activitate de întreprinzator si pe parcursul perioadei fiscale obtin venituri impozabile din
orice surse aflate în Republica Moldova;
c) persoanele fizice rezidente cetateni ai Republicii Moldova care nu desfasoara
activitate de întreprinzator si obtin venit din investitii si financiar din orice surse aflate în
afara Republicii Moldova;
d) persoanele fizice rezidente cetateni straini si apatrizi care desfasoara activitate
pe teritoriul Republicii Moldova si obtin venit din orice surse aflate în Republica
Moldova si din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în
Republica Moldova, cu exceptia venitului din investitii si financiar din orice surse aflate
în afara Republicii Moldova;
e) persoanele fizice nerezidente care nu desfasoara activitate de întreprinzator pe
teritoriul Republicii Moldova si pe parcursul perioadei fiscale obtin venituri conform
capitolului 11 din prezentul titlu.
Subiectii impunerii sînt obligati sa declare venitul brut obtinut din toate sursele.
În venitul brut se includ:
-venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională sau
din alte activităţi similare;
-venitul de la activitatea societăţilor, obţinut de membrii societă-ţilor, şi venitul
obţinut de către acţionarii fondurilor de investiţii;
-plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile
acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele, şi alte retribuţii similare;
-venitul obţinut sub formă de dobândă;
-royalty;
-facilităţile impozabile acordate de patron.
Obiectul impunerii
Obiect al impunerii este venitul brut, inclusiv facilitatile acordate de patron,
obtinut de persoanele juridice sau fizice din toate sursele aflate în Republica Moldova,
precum si venitul obtinut de persoanele juridice si fizice care practica activitate de
întreprinzator din orice surse aflate în afara Republicii Moldova si venitul din investitii
si financiar obtinut de persoanele fizice – cetateni rezidenti – din surse aflate în afara
Republicii Moldova, cu exceptia deducerilor si scutirilor la care au dreptul aceste
persoane.
Cotele de impozit
Suma totala a impozitului pe venit se determina:
a) pentru persoane fizice, cu exceptia gospodariilor taranesti (de fermier) si
întreprinzatorilor individuali, în marime de:
– 7% din venitul anual impozabil ce nu depaseste suma de 25200 lei;
– 18% din venitul anual impozabil ce depaseste suma de 25200 lei;
b) pentru persoanele juridice – în marime de 0% din venitul impozabil;
c) pentru gospodariile taranesti (de fermier) si întreprinzatorii individuali – în
marime de 0% din venitul impozabil;
d) pentru agentii economici al caror venit a fost estimat în conformitate cu art.225
– în marime de 15% din depasirea venitului estimat fata de venitul brut înregistrat în
evidenta contabila de agentul economic.
Impozitele pe avere
Instituirea impozitelor pe avere a fost făcută în strînsă legătură cu dreptul de
proprietate al diferitor persoane asupra unor bunuri mobile sau imobile. Impozitele pe
avere cunosc următoarele forme: impozitele asupra averii propriu-zise, impozitele pe
circulaţia averii şi impozitele pe sporul de avere sau pe creşterea valorii averii.
Impozitul asupra averii propriu-zise sunt de două tipuri:
-impozite stabilite asupra averii şi plătite din veniturile obţinute din exploatarea
averii respective;
-impozite instituite pe substanţa averii şi plătite nemijlocit din această avere.
Aceste din urmă conduc la micşorarea obiectului impozabil, motiv pentru care se
întîlnesc foarte rar ca impozite permanente, fiind introduse, de regulă, ca impozite
excepţionale care se percep o singură dată (de exemplu, în timpul sau după terminarea
unui rozboi, pentru rectificarea anumitor procese economice şi sociale etc.)
Ca impozite asupra averii propriu-zise ce se întâlnesc mai frecvent, pot fi
nominalizate impozitele pe proprietăţi imobiliare şi impozitele asupra activului net.
Impozitele pe proprietăţi imobiliare se întâlnesc adesea sub forma impozitelor
asupra terenurilor şi clădirilor. Aceste impozite au ca bază de impunere valoarea
bunurilor respective sau veniturile generate de ele. Cotele de impunere sînt relativ mici.
Recurgerea la impozitele pe terenuri şi clădiri se face atît din considerente de
ordin financiar, cît şi din alte motive, preponderent economice. Impozitul funciar este
conceput ca un instrument de influenţare a modului de folosire a fondului funciar. În
acest sens, cotele impozitului sunt diferenţiate în funcţie de bonitatea solului, destinaţia
terenului, amplasamentul lui etc.
Impozitul pe clădiri nu stimulează creşterea averii şi nu este suficient de elastic,
dar deficienţele asietei – evidenţa strictă şi evaluarea exactă a materiei impozabile –
imprimă acestui impozit un caracter regresiv.
Impozitul asupra activului net are ca obiect întreagă avere mobilă şi imobilă pe
care o deţine contribuabilul. La plata acestui impozit în unele ţări sunt supuse atît
persoanele fizice, cît şi cele juridice (Germania, Suedia, Austria etc.), iar în altele fie
numai persoanele fizice (Olanda, Danemarca etc.), fie numai societăţile de capital
(Canada). Sub incidenţa acestui impozit, de regulă, cade patrimoniul agricol şi cel
forestier, fondul funciar, bunurile mobile şi imobile utilizate pentru desfăşurarea de
activităţi comerciale, profesii libere etc. din care sau dedus datoriile care le grevează.
Pentru calcularea cuantumului impozitului pe activul net se folosesc fie cote
proporţionale (în Germania, Olanda, Austria etc.), fie cote progresive (în Danemarca,
Suedia, Elveţia etc.).
Impozitele pe circulaţia averii - se instituie în legătură cu trecerea dreptului de
proprietate asupra unor bunuri mobile şi imobile de la o persoană la alta. În categoria
impozitelor pe circulaţia averii, întâlnim: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donaţii,
impozitul pe actele de vînzare-cumpărare a unor bunuri mobile sau imobile, impozitul
pe hîrtii de valoare ect. Cele mai des întâlnite sînt impozitele pe donaţii şi succesiuni.
a) În cazul impozitului pe succesiuni, obiectul impunerii îl constituie averea
primită drept moştenire de o persoană fizică. Impozitul poate fi stabilit fie global pentru
toată averea lăsată moştenire, fie separat pentru partea din avere ce revine fiecărui
moştenitor. Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, iar nivelul
acestora este diferenţiat, atît în funcţie de valoarea averii care constituie obiectul
succesiunii, cît şi în funcţie de gradul de rudenie existent între decujus (persoană
decedată) şi moştenitorii acestuia.
b) Impozitul pe donaţii a fost introdus pentru a preveni eludarea impozitului pe
succesiuni, prin efectuarea de donaţii de avere în timpul vieţii. Obiectul impozitului pe
donaţii îl constituie averea primită drept donaţie de către o persoană. Impozitul cade în
sarcina persoanei care primeşte donaţia şi care se numeşte donatar şi se calculează pe
baza unor cote progresive. Nivelul lor este influenţat de valoarea averii donate, de gradul
de rudenie între donator şi donatar, de scopul şi momentul donaţiei. Potrivit ultimului
aspect, se întîlnesc donaţii între vii, donaţii în vederea morţii, donaţii pe patul morţii,
donaţii care produc efecte după moarte.
c) Impozitele asupra creşterii valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care
l-au înregistrat unele bunuri în cursul unei perioade de timp. Către acest gen de impozite
se referă impozitul pe plusul de valoare imobiliară şi impozitul pe sporul de avere
realizat în timp de război.
Impozitele directe reprezinta una din cele mai importante forme ale veniturilor
bugetului de stat al Republicii Moldova. Insa un nivel prea ridicat al impozitelor aduce
neajunsuri, slăbeşte iniţiativa şi multiplică fenomenele de evaziune şi fraudă fiscală,
generează inflaţia . De aceea, se consideră un nivel raţional al impozitelor dincolo de
care s-ar inregistra descreşteri în randamentul acestora .
4.2. Impozite indirecte
Impozitele indirecte sunt acele impozite care se stabilesc asupra vânzări bunurilor
sau a prestării unor servicii. Ele nu se stabilesc direct şi normativ asupra contribuabililor.
Plătitorii impozitelor indirecte sunt toţi acei care consumă bunuri din categoria
celor impuse, indiferent de veniturile, averea, profesia sau situaţia personală a acestora.
Impozitele indirecte sunt prevăzute în cote proporţionale asupra valorii mărfurilor
vândute şi a serviciilor prestate ori în sume fixe pe unitate de măsură. Acest tip de
impozite nu asigură o repartiţie echilibrată a sarcinilor fiscale. Indiferent de mărimea
veniturilor obţinute de consumatori, cota de aplicare a impozitelor este unică. Însa
raportat la întregul venit de care dispune cumpărătorul, impozitul indirect capătă un
caracter regresiv. Astfel, cu cat o persoana beneficiază de venituri mai mici, cu atât
suportă mai greu sarcina fiscală a impozitelor indirecte. Aceste impozite afectează
puterea de cumpărare a consumatorilor şi deci contribuie la scăderea nivelului de trai al
populaţiei. Din categoria impozitelor indirecte fac parte: taxele de consumaţie,
monopolurile fiscale, taxele vamale, taxele de timbru şi înregistrare (figura 4.2).
Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte cuprinse în preţul de vânzare al
mărfurilor produse şi realizate în interiorul ţării. Mărfurile asupra cărora se percep taxele
de consumaţie sunt, în general, cele de larg consum (zahărul, pâinea, uleiul, berea etc.).
Taxele de consumaţie îmbracă forma taxelor pe anumite produse, denumite
accize, fie forma unor taxe generale pe vânzări, când se percep la vânzarea tuturor
mărfurilor.
Accizele sunt aşezate asupra unor produse care se consumă în cantităţi mari şi
care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele. Astfel accizele se instituie asupra unor
produse care au o cerere neelastică cum sunt: vinul, berea, ţigările, produsele petroliere.
Impozite indirecte
Impozite de consumaţie
Venituri provenind de la monopolurile fiscale
Taxe vamale
Taxe de timbru şi de înregistrare
Taxele de consumaţie pe produs (accizele) se calculează fie în sumă fixă, fie în baza
unor cote procentuale aplicate asupra preţului de vânzare. Produsele provenite din
impozit trebuie să fie impuse cu aceleaşi taxe ca şi produsele indigene, iar cele destinate
exportului sunt, de regulă, scutite de impozit. Cotele la accize diferă de la o ţară la alta şi
de la produs la produs. Accizele sunt deseori utilizate ca instrumente pentru înfăptuirea
unor efecte sociale (reducerea consumului de alcool, al produselor din tutun etc.).
Accizele în Republica Moldova
Conform titlului IV al Codului Fiscal al Republicii Moldova , accizele reprezintă
un impozit general de stat, stabilit pentru unele mărfuri de consum.
Subiecţi ai impunerii sunt: persoanele fizice şi juridice, care prelucrează, fabrică
sau importă mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova,.
Obiecte ale impunerii sunt mărfurile supuse accizelor şi licenţele pentru
activitatea în domeniul jocurilor de noroc.
Baza impozabilă pentru mărfurile supuse accizelor o constituie:
a) volumul în expresie naturală, dacă cotele accizelor, inclusiv în cazul
importului, sunt stabilite în sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii;
b) valoarea mărfurilor, fără a ţine cont de accize şi TVA, dacă pentru aceste
mărfuri sunt stabilite cote ad-valorem în procente ale accizelor;
c) valoarea în vamă a mărfurilor importate, dacă pentru mărfurile în cauză sunt
stabilite cote ad-valorem în procente ale accizelor;
Cotele accizelor se stabilesc:
a) în sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii. Spre exemplu, accizele la un
şir de mărfuri constituie, după cum urmează, pentru: un litru de şampanie -–2 lei; un
litru de bere – 0,80; ţigarete fără filtru – 3 lei; o tonă de benzină auto –1800 lei; o tonă
de motorină –750 lei etc.
b) ad-valorem în procente de la valoarea de piaţă a mărfii .Astfel, la un şir de
mărfuri cotele de acciz constituie pentru:; icre roşii – 20%, icre negre – 25% din
valoarea în lei, articole de giuvaergie din metale preţioase – 10% din valoarea în lei;
Notă. Cotele accizelor sunt expuse conform Codului Fiscal, dar unele din acestea
sunt periodic modificate.
Modul de calculare şi termenele de achitare a accizelor. Subiecţii impunerii care
expediază (transportă) mărfuri supuse accizelor din încăperea de acciz (totalitatea
încăperilor unde aceste mărfuri se fabrică sau se depozitează), calculează accizele şi le
achită până la momentul expedierii mărfurilor din încăperea de acciz, conform cotelor
stabilite. Accizele la mărfurile importate se calculează şi se achită de către subiecţii
impunerii o dată cu achitarea taxelor vamale
Mărfurile supuse accizelor, cum sunt vodca, lichiorurile şi alte băuturi spirtoase,
vinurile din struguri ect., comercializate pe teritoriul Republicii Moldova sau importate
şînt posibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează în timpul
fabricării mărfurilor, pînă la importarea acestora sau pînă la expedierea lor din încăperea
de acciz.
Înlesniri la plata accizelor.
Accizele nu se achită la importarea următoarelor mărfuri supuse accizelor:
a) definite ca ajutoare umanitare în modul stabilit de guvern;
b) definite ca asistenţă tehnică, acordată de organizaţiile de stat sau
internaţionale;
c) destinate folosinţei oficiale a misiunilor diplomatice în Republica Moldova;
Accizele nu se achită în cazul în care subiectul exportă mărfuri supuse accizelor
Înregistrarea subiecţilor impunerii. Persoanele juridice şi persoanele fizice care
preconizează să se ocupe cu fabricarea mărfurilor posibile impunerii cu accize, sînt
obligate să primească certificatul de acciz pînă a începe desfăşurarea activităţii în cauză,
în baza cererii depuse
În afară de accize se întâlnesc şi taxele generale pe vânzări, ca regulă, sub forma
impozitului pe cifra de afaceri. Din punct de vedere al verigii la care se încasează,
impozitul pe cifra de afaceri poate îmbrăca forma impozitului cumulativ şi forma
impozitului unic.
Impozitul cumulativ presupune ca mărfurile să fie impuse la toate verigile prin
care trec din momentul ieşirii lor în producţie şi pînă cînd ajung la consumator. Acest
impozit se mai numeşte impozit “bulgăre zăpadă”, deoarece în cazul lui se percepe
impozit de la impozit.
Impozitul pe cifra de afaceri unic se încasează o singură dată indiferent de
numărul verigilor prin care trece o marfă, de la producător la consumator.
Din punct de vedere al bazei de calcul, impozitul pe cifra de afaceri cunoaşte
forma impozitului pe cifra de afaceri netă.
Impozitul pe cifra de afaceri brută se calculează prin aplicarea cotei de impozit
asupra întregii valori a mărfurilor vândute, care include şi impozitul plătit la verigile
anterioare. În cazul mărfurilor exportate, în unele ţări se restituie exportatorilor
impozitul aferent mărfurilor vândute în străinătate.
Impozitul pe cifra de afaceri netă se aplică numai asupra diferenţei dintre preţul
de vînzare şi preţul de cumpărare, adică doar asupra valorii adăugate de către fiecare
participant la procesul de producţie şi circulaţie al mărfii respective. Acest impozit e mai
progresiv ca cel anterior, deoarece rămîne neschimbat indiferent de numărul de verigi
prin care trece. Acest impozit în multe ţări europene poartă denumirea de taxă pe valoare
adăugată. Ca regulă taxa pe valoare adăugată se aplică în cote procentuale de la preţul de
vînzare din stadiul respectiv, obţinîndu – se astfel taxa asupra preţului de vînzare din
care se deduce taxa aferentă preţului de vînzare din stadiul anterior. Taxa pe valoare
adăugată este vărsată la buget de către fiecare întreprindere şi se suportă de către
consumatorii mărfurilor respective odată cu răscumpărarea lor.
Taxa pe valoarea adăugată în Republica Moldova
Taxa pe valoarea adăugată(TVA), conform Titlului 3 al Codului Fiscal al
Republicii Moldova, este un impozit general de stat, care reprezintă o formă de colectare
la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sînt supuse
impozitării pe tot teritoriul Republica Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea
mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova .
Subiecţii impozabili sînt persoanele fizice şi juridice care sunt înregistrate sau
trebuie să fie înregistrate ca plătitori de TVA, inclusiv acele persoane ce importă mărfuri
şi servicii cu excepţia persoanelor fizice ce importă mărfuri de uz sau consum personal,
a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită în legea bugetului pe anul respectiv.
Obiecte impozabile constituie:
a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd
rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova;
b) importul mărfurilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau
consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita
stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice;
c) importul serviciilor în Republica Moldova, cu excepţia serviciilor importate
aferente produselor compensatoare rezultate din regimul de perfecţionare pasivă.
Se stabilesc următoarele cote ale TVA:
a) cota-standard - în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor şi
serviciilor importate şi a livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova;
b) cote reduse în mărime de:
– 8% - la pîinea şi produsele de panificaţie ,la laptele şi produsele lactate, livrate
pe teritoriul Republicii Moldova cu excepţia produselor alimentare pentru copii care sînt
scutite de T.V.A. în conformitate cu art.103 alin.(1) pct.2);
– 8% - la medicamentele,;
– 5% - la gazele naturale şi gazele lichefiate, atît la cele importate, cît şi la cele
livrate pe teritoriul Republicii Moldova;
c) cota zero - la mărfurile şi serviciile livrate la export.
Modul de calculare şi achitare a TVA:
Valoarea impozabilă a livrării reprezintă valoarea livrării achitate sau care
urmează a fi achitată (fără TVA), iar la mărfurile importate – valoarea lor vamală,
inclusiv impozitele ce urmează a fi achitate la import cu excepţia TVA.
Subiecţii impozabili sînt obligaţi să declare şi să achite la buget pentru fiecare
perioadă fiscală suma TVA, care se determină ca diferenţa dintre TVA încasată de la
consumatorii căror li s – au livrat mărfuri şi TVA plătită furnizorilor la momentul
procurării bunurilor şi serviciilor.
Livrările scutite de TVA
TVA nu se aplică pentru livrările de mărfuri şi servicii ce au ca obiect:
1) locuinţa, pământul şi terenul pe car se găseşte locuinţa;
2) produsele alimentare şi ne alimentare pentru copii, conform listei aprobate în
legea bugetului pe anul respectiv;
3) proprietatea de stat răscumpărată în procesul privatizării;
4) mărfurile, serviciile instituţiilor de învăţămînt, legate de procesul instructiv de
producţie şi educativ;
5) serviciile(acţiunile) întreprinse de către autorităţile abilitate, pentru care se
aplică taxa de stat (acordarea licenţelor, înregistrarea brevetelor) ect.;
6) serviciile medicale contra plată efectuate de către persoanele juridice şi fizice,
conform legislaţiei, le este permisă practicarea medicinii.
7) Servicii financiare inclusiv acordarea sau transmiterea creditelor, operaţiile
legate de evidenţa conturilor de depozit, operaţii legate de circulaţia valutei mijloacelor
băneşti, operaţiile legate de emiterea hîrtiilor de valoare, operaţiile de asigurare şi
asigurare ect.;
8) Serviciile oficiale poştale;
9) Lucrările de cercetări ştiinţifice efectuate din mijloacele bugetare
10) Servicii rituale
11) servicii legate de închirierea spaţiului locativ
12) serviciile prestate de transportul în comun ect.
Administrarea TVA
Subiectul care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia autorităţilor
publice, instituţiilor publice, instituţiilor medico-sanitare publice şi private, şi
deţinătorilor patentei de întreprinzător, este obligat să se înregistreze ca contribuabil al
T.V.A. dacă el, într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări de
mărfuri, servicii în sumă ce depăşeşte 600000 lei, cu excepţia livrărilor scutite de T.V.A.
Subiectul este obligat să înştiinţeze oficial Serviciul Fiscal de Stat, completînd
formularul respectiv, şi să se înregistreze nu mai tîrziu de ultima zi a lunii în care a avut
loc depăşirea. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii următoare celei în
care a avut loc depăşirea.
Monopolurile fiscale
Statul instituie monopolurile asupra producţiei şi vînzării unor mărfuri ca: tutun,
sare, alcool, cărţi de joc şi alte produse specifice. Monopolurile fiscale în funcţie de
sfera lor de cuprindere pot fi depline sau parţiale. Monopolurile fiscale depline se
instituie de către stat asupra producţiei dar şi asupra comerţului cu ridicata şi cu
amănuntul a unor mărfuri.
În schimb, monopolurile parţiale se instituie fie numai asupra producţiei şi
comerţului cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu amănuntul.
Printre ţările în care monopolurile fiscale aduc încasări relativ importante, putem
menţiona: Italia(asupra tutunului, chibriturilor); Germania(asupra băuturilor alcoolice);
Spania (asupra tutunului şi alcoolului).
Veniturile realizate de stat de pe urma monopolurilor fiscale sînt formate pe de o
parte din profitul creat în procesul de producere a acestor mărfuri, iar pe de altă parte,
din impozitul indirect cuprins în preţ, care se încasează de la consumatorii mărfurilor
respective. Deoarece numai statul vinde astfel de mărfuri, el poate stabili un preţ în care
să fie inclus şi un asemenea impozit.
Taxele vamale
Taxele vamale se percep de stat asupra importului, exportului şi tranzitului de
mărfuri.
Taxele vamale de export se întâlnesc cu o frecvenţă redusă, deoarece statele sînt
interesate în calea cea mai importantă sursă de realizare a resurselor valutare.
Taxele vamale de tranzit se instituie asupra mărfurilor care fac obiectul
comerţului exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei terţe ţări. În condiţiile
actuale taxele vamale de tranzit nu se practică decît în cazuri rare. În prezent taxele
vamale cel mai des întâlnite sînt cele asupra importului de mărfuri.
Taxele vamale de import se percep asupra valorii mărfurilor importante, în
momentul în care trece frontiera ţării importatoare. Taxele vamale au un rol de egalizare,
deoarece conduce la apropierea nivelului preţului mărfii importate de nivelul preţului
mărfii (similare ) indigene. Perceperea taxelor vamale de import conduce la majorarea
preţului produsului importat, care astfel ajunge la un nivel ce depăşeşte frecvent preţul
acestuia din ţara exportatoare.
După forma lor de exprimare, taxele vamale pot fi de trei feluri:
1. Taxe vamale ad – valorem, care se exprimă ca procent din valoarea mărfurilor
importate;
2. Taxe vamale specifice, care sînt stabilite ca sumă fixă pe unitatea fizică de
marfă importată (tonă, bucată ect.);
3. Taxele vamale compuse, ce apar ca o combinaţie a primelor două.
În funcţie de nivelul lor taxele vamale grupează în:
1. Taxe vamale în condiţia clauzei naţiunii cele mai favorizate se aplică la
importul de mărfuri pe care o ţară (membră a Acordului General pentru Tarife şi
Comerţ) îl efectuează din ţările membre ale aceluiaşi organism, sau din alte ţări cu care
acesta are acorduri bilaterale, pe baza cărora îşi acordă reciproc clauza naţiunii celei mai
favorizate;
2. Taxele vamale autonome se aplică la importul pe care o ţară îl efectuează din
ţri cu care nu întreţine relaţii bazate pe clauza naţiunii celei mai favorizate. Aceste taxe
au un nivel mai ridicat ca cele din prima categorie;
3. Taxele vamale preferenţiale se practică în relaţiile comerciale dintre ţările care
fac parte din diferite uniuni vamale închise. Taxele vamale preferenţiale au un nivel mai
redus decît cele în regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate.
Practicarea de către stat a unei politici vamale înseamnă, de fapt, reducerea sau
chiar eliminarea taxelor vamale la importul de mărfuri efectuat în alt stat, care
beneficiază de asemenea preferinţe.
Taxele sînt plăţi efectuate de persoane fizice şi juridice pentru serviciile prestate
acestora de instituţiile publice. Taxele întrunesc o serie de atribute specifice impozitelor,
şi anume: obligativitatea, nerambursabilitatea, dreptul de urmărire în caz de neplată.
După operaţiunea care se efectuează şi urmează a fi taxată, taxele pot fi:
- taxe de timbru;
- taxe de înregistrare.
Taxele de timbru se percep la efectuarea de către instituţiile publice a unor operaţii,
cum sînt: autentificarea de acte, eliberarea unor documente (de exemplu, buletine de
identitate, paşapoarte etc), legalizări de acte etc. încasarea acestor taxe se face prin
aplicarea de timbre fiscale.
Taxele de înregistrare se percep la vînzări de imobile, la constituirea, fuzionarea
sau lichidarea societăţilor de capital Aceste taxe se percep şi asupra fiecărei operaţii de
vînzare şi, respectiv, cumpărare la bursă etc
Atît taxele de timbru, cît şi cele de înregistrare pot fi stabilite fie ad valorem
(atunci cînd acţiunile sau faptele supuse taxării sînt evaluate în formă monetară şi cînd
taxa se calculează prin aplicarea unor cote procentuale la valoarea respectivă), fie în
sume fixe, în toate celelalte cazuri. încasarea taxelor se poate face în numerar sau prin
aplicarea de timbre fiscale.
Impozitele indirecte se percep de la toti cei care consuma bunuri din categoria
celor impuse sau beneficiaza de anumite servicii, indiferent de veniturile, averea sau
situatia personala a acestora.
Fiind percepute în cote proportionale asupra valorii marfurilor vandute si a
serviciilor prestate ori în sume fixe pe unitatea de masura, impozitele indirecte creeaza
impresia falsa ca ar fi suportate în aceeasi masura de toate paturile sociale, ca ar asigura
o repartitie echitabila a sarcinilor fiscale.
Chiar daca cota impozitului indirect perceput la vanzarea unei anumite marfi este
mica, indiferent daca cumparatorul acesteia este muncitor, taran, industrias sau
comerciant, raportat însa la întregul venit, impozitul indirect capata un caracter regresiv.
Asadar, cu cat o persoana realizeaza venituri mai mici, cu atat suporta pe calea
impozitului pe consum, o sarcina fiscala mai mare.
Toate impozitele directe si indirecte contribuie la scaderea nivelului de trai al
populatiei, dar în mod diferit. Astfel, în timp ce impozitele directe duc la scaderea
veniturilor nominale ale diferitelor categorii sociale, impozitele indirecte micsoreaza, în
schimb, puterea de cumparare.
În tarile dezvoltate, de regula, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor
fiscale ale statului este mai mic decat al impozitelor directe.
În tarile în curs de dezvoltare, însa, ponderea impozitelor indirecte o devanseaza
pe cea a impozitelor directe, în totalul veniturilor fiscale ale statului datorita:
- randamentului scazut al impozitelor pe venit si a celor pe avere;
- comoditatii si costului relativ redus al perceperii acestora (reclama, cheltuieli
modice de asezare, percepere si urmarire);
- caracterului lor mai voalat - fiind cuprinse în pretul de vanzare a bunurilor si
serviciilor, nemultumirea cumparatorilor se îndreapta asupra agentului economic si nu
asupra statului, care l-a instituit.
La impozitele indirecte nu este vorba de o constrangere politica, ca în cazul
impozitelor directe, ci de una de ordin economic.
În perioadele cand economia înregistreaza un curs ascendent, impozitele indirecte
au un randament fiscal ridicat, în schimb în perioada de criza si de presiune, cand
productia si consumul cresc mai lent încasarile din impozitele indirecte urmeaza aceeasi
evolutie, pericicland echilibrul bugetar.
Capitolul V. SISTEMUL BUGETAR ŞI PROCESUL BUGETAR
Sistemul bugetar al fiecărei ţări cuprinde ansamblul relaţiilor şi al formelor
organizatorice prin care se asigură formarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor
bugetare. Problema esenţială a structurării oricărui sistem bugetar derivă din ierarhizarea
dreptului de decizie asupra folosirii resurselor bugetare, care impune instituirea unui
anumit sistem de venituri cuvenite fiecărei verigi, precum şi modalităţii specifice de
încasare a veniturilor şi de alocare pe destinaţii a resurselor bugetare. Sub aspect
organizatoric şi funcţional deosebim sistem bugetar de tip federal şi de tip unitar.
Sistemul bugetar de tip federal este constituit din trei verigi:
bugetul federaţiei;
bugetul unităţilor teritoriale constituente al federaţiei;
bugetul local.
Sistemul bugetar de tip unitar este constituit din două verigi:
bugetul administraţiei centrale de stat;
bugetul local al unităţilor administrativ – teritoriale.
Sistemul bugetar al Republicii Moldova este unul de tip unitar. În conformitate cu
Legea Republicii Moldova „Privind sistemul bugetar si procesul bugetar”, Nr.847 din
24.05.96 menţionează: “Sistemul bugetar este un sistem unitar de bugete şi fonduri,
care constituie bugetul public naţional, cuprinzînd:
a) bugetul de stat;
b) bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;
d) fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.”.
Bugetul de stat reflectă, prin indicatorii săi, relaţiile financiare exprimate de
cheltuielile corespunzătoare realizării obiectivelor şi acţiunilor de interes naţional,
respectiv resursele financiare mobilizate la dispoziţia statului (Guvernului). Între
categoriile de cheltuieli incluse în acest buget se remarcă cele pentru realizarea
acţiunilor considerate de importanţă naţională în domeniile social-cultural, apărarea ţării,
protecţia socială etc., iar dintre formele sub care se regăsesc resursele curente (ordinare)
se disting impozitele (directe şi indirecte) în timp ce ca formă a resurselor extraordinare
se apelează, de regulă, la împrumuturile de stat.
Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) evidenţiază, la rîndul lor,
relaţiile financiare corespunzătoare cheltuielilor pentru acţiuni specifice colectivităţilor
locale, respectiv cele aferente formării veniturilor proprii sau sumelor ce se primesc de
la bugetul superior (de stat sau cel al raionului/municipiului respectiv). Bugetele UAT
asigură cu resurse financiare efectuarea măsurilor pentru satisfacerea necesităţilor
social-economice şi culturale ale populaţiei şi pentru dezvoltarea teritoriului din
subordine.
Unităţile administrativ-teritoriale (precum şi bugetele lor) sunt de două niveluri:
- autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I, care sunt constituite şi
activează pe teritoriul satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor) pentru promovarea
intereselor şi soluţionarea problemelor colectivităţilor locale. Autoritatea administraţiei
publice locale de nivelul I este reprezentată de:
1. Consiliul local – organ legislativ
2. Primarul localităţii – organ executiv
- autorităţile administraţiei publice locale de nivelul II, care sunt constituite şi
activează pe teritoriul raioanelor, municipiilor şi altor unităţi teritoriale, pentru
promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei UAT respective.
Autoritatea administraţiei publice locale de nivelul II este reprezentată de:
1. Consiliul raional – organ legislativ
2. Preşedintele raionului – organ executiv
Consiliile locale, consiliile raionale, primarii, preşedinţii raioanelor au conform
legislaţiei, anumite atribuţii în domeniul finanţelor publice locale, care prin Legea
privind finanţele publice locale sunt aduse în concordanţă cu noile structuri
administrativ
Conform cadrului legal, UAT îşi elaborează şi aprobă bugetele anuale proprii în
limita resurselor financiare disponibile care se formează din:
- venituri proprii, formate din impozitele şi taxele locale, prevăzute pe fiecare
teritoriu în parte, în conformitate cu Codul Fiscal şi se virează direct şi integral la
bugetele respective.
- mijloace speciale, acestea sunt veniturile instituţiei publice, în condiţiile
autorizate prin acte normative, de la efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor contra
plată, precum şi din donaţiile, sponsorizările şi din alte mijloace băneşti intrate legal în
posesia instituţiei publice.
- defalcări de la veniturile generale de stat, conform normativelor procentuale
stabilite prin legea bugetară anuală.
- transferuri de la bugetul de stat, acestea sunt mijloacele financiare alocate,
conform prevederilor legale, cu titlu definitiv şi în sumă absolută, de la bugetul de
stat la bugetele raionale, sau de la bugetele raionale către bugetele locale pentru
nivelarea posibilităţilor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale, în scopul
asigurării exercitării unor anumite funcţii publice, finanţării domeniilor de activitate,
ce sunt în competenţa autorităţilor publice locale
- fonduri speciale, reprezintă mijloacele băneşti pentru susţinerea unor
programe de interes local, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Cheltuielile anuale ale bugetelor UAT revin în responsabilitatea autorităţii
reprezentative şi deliberative respective şi se aprobă numai în limita resurselor financiare
disponibile. Acestea ţin de domeniul învăţămîntului, sănătăţii, culturii şi artei, sportului
şi acţiunilor pentru tineret, etc.
Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) cuprinde relaţiile financiare
exprimate prin cheltuieli specifice acestui domeniu, concretizate în plata pensiilor,
ajutoarelor şi indemnizaţiilor, protecţiei sociale, respectiv prin veniturile caracteristice
acestui domeniu, în primul rînd contribuţiile pentru asigurări sociale.
BASS este o componentă a bugetului public naţional, definindu-se drept un plan
financiar anual în care se reflectă constituirea, repartizarea şi folosirea fondurilor băneşti
destinate protejării salariaţilor şi pensionarilor, precum şi familiilor lor. Separarea de
bugetul de stat face posibilă utilizarea fondurilor proprii ale bugetului asigurărilor
sociale de stat pentru protecţia cetăţenilor, iar dacă la sfîrşitul exerciţiului financiar
rămîn resurse neutilizate, acestea se raportează în bugetul anului următor şi nu se
distribuie către alte bugete.
Sursele de alcătuire a veniturilor bugetului asigurărilor de stat îşi au originea în:
contribuţii pentru asigurările sociale; contribuţii parţiale ale salariaţilor la obţinerea
biletelor pentru odihnă sau tratament; contribuţii diferenţiate ale pensionarilor la
obţinerea biletelor pentru tratament; contribuţii pentru ajutorul de şomaj, alocaţiei de
sprijin şi ajutorului de integrare profesională; alte venituri.
Cheltuielile bugetare pentru asigurările sociale de stat sunt orientate spre
achitarea: pensiilor pentru munca desfăşurată pînă la depăşirea limitei de vîrstă;
pensiilor de invaliditate, ce se acordă pentru pierderea capacităţii de muncă din cauză de
accident de muncă şi boală profesională; indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară
de muncă; indemnizaţiilor de maternitate şi indemnizaţiilor pentru creşterea copilului
sau îngrijirea copilului bolnav; prestaţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor; ajutorului
de şomaj; altor cheltuieli.
Fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM).
Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem garantat de stat
de apărare a intereselor populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin contribuirea, din
contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate pentru acoperirea
cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate.
Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală se realizează prin contracte încheiate
între subiecţii şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Încheierea contractului
de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este confirmată prin eliberarea de către
asigurător, fiecărei persoane asigurate, a unei poliţe de asigurare, în temeiul căreia acesta
beneficiaza de întregul volum de asistenţă medicală.
Plătitorul primelor de asigurare este asiguratul – persoană fizică sau juridică –
care a încheiat cu asigurătorul un contract de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
sau care devin asiguraţi prin efectul legii.
Veniturile fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reprezintă
prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Mărimea primei de asigurare în
formă de contribuţie procentuală la salariu şi alte forme de retribuire a muncii, se
stabileşte anual prin lege şi reprezintă raportul mărimii primei de asigurare în formă de
sumă fixă la salariul mediu anual pe economie prognozat pentru anul următor, exprimat
în procente.
Toate cheltuielile legate de acordarea de către persoanele asigurate a asistenţei
medicale în volumul prevăzut de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă
medicală, asigurătorul le achită trimestrial, conform facturilor prezentate de prestatorii de
servicii medicale.
Conceptul şi trăsăturile procesului bugetar
Procesul bugetar poate fi definit ca ansamblu de activităţi şi operaţiuni, integrate
coerent şi convergent orientate, derulate stadial şi cuprinzînd: elaborarea proiectului de
buget; adoptarea acestuia; execuţia bugetului; încheierea şi aprobarea contului de
execuţie bugetară; controlul bugetar.
Aceste activităţi se desfăşoară într-un cadru constituţional şi administrativ –
instituţional, care prezintă particularităţi de la ţară la ţară, determinate de evoluţia
istorică a fiecăreia dintre ele. Indiferent de particularităţi şi de condiţionalităţi, procesul
bugetar prezintă însă şi trăsături comune:
PB este unul de decizie, care constă în ordonarea priorităţilor şi în alocarea
resurselor necesare finanţării obiectivelor vizate, avînd utilitate publică. Decizia ce
trebuie luată este una dintre cele mai grele, întrucît resursele mobilizabile sunt limitate şi
se situează, în toate cazurile, sub nivelul necesităţilor publice ale perioadei;
PB este predominant politic, întrucît deciziile privind alocarea resurselor
bugetare mobilizabile nu se întemeiază pe criterii sau informaţii ale pieţei, ci au la bază
obiectivele din programul de guvernare, fixate de partidul care deţine majoritatea
parlamentară. În consecinţă, decizia finală, concretizată în legea bugetară anuală, este
adoptată prin mecanismul reprezentării şi a votului.
PB are caracter complex, ca urmare a faptului că este realizat prin participarea
unui mare număr de subiecţi, de natură diferită, fiecare cu interesele, nevoile şi
posibilităţile sale.
PB este ciclic, realizîndu-se succesiv şi după un calendar riguros, potrivit
cerinţelor principiilor anualităţii şi publicităţii bugetare.
PB este strict reglementat, astfel în derularea sa concretă se impune
respectarea legislaţiei în domeniu şi a normelor metodologice elaborate în acest scop de
către Ministerul Finanţelor.
Procesul bugetar în Republica Moldova este reglementat prin legea 847-XIII din
24.05.1996, care defineşte în articolul 3, procesul bugetar ca “procesul care începe cu
elaborarea bugetului şi se termină cu aprobarea dării de seamă despre executarea lui
pentru anul bugetar respectiv. Anul bugetar pe teritoriul Republicii Moldova începe la
1 ianuarie şi se termină la 31 decembrie ale fiecărui an.”
Rolul autorităţilor publice în procesul bugetar
Potrivit reglementărilor legale şi a situaţiei de fapt care are loc în decursul
procesului bugetar, principalii participanţi la procesul bugetar sunt:
1) entităţile care sunt finanţate de la buget (instituţii, unităţi administrativ-
terotiriale etc.), cunoscute ca ordonatori secindari sau terţiari de buget,
2) ordonatorii principali de buget (conducătorii autorităţilor publice, miniştrii şi
conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale)
3) Ministerul Finanţelor
4) Guvernul
5) Legislativul (Parlamentul)
6) Grupurile de interese şi cetăţenii.
Executorii de buget (principali, secundari, terţiari) se consideră că încearcă să-
şi extindă activităţile entităţilor pe care le reprezintă, cererile lor fiind aproape
nelimitate. Motivele pentru dorinţa acestora de expansiune includ prestigiul, mai
mulţi subordonaţi, mai mult spaţiu, mai mari salarii etc.
Ministerul Finanţelor elaborează pentru Guvern proiectul bugetului de stat în
baza proiectelor bugetelor locale. El are sarcina de a comunica executorilor principali
limitele de cheltuieli stabilite în baza politicii financiare a Guvernului, în vederea
definitivării proiectelor de buget. Sarcina principală a Ministerului Finanţelor este ca
pe baza proiectelor de buget să întocmească proiectul bugetului de stat pe care să-l
depună la Guvern.
Guvernul, după ce îşi însuşeşte proiectul bugetului de stat elaborat de
Ministerul Finanţelor, îl supune spre aprobare Parlamentului, însoţit de un raport
privind situaţia economico-financiară a ţării şi proiecţia acesteia pentru anul viitor.
Parlamentul aprobă bugetul de stat pe ansamblu, pe capitole, pe articole şi pe
executorii principali de buget. Legislatorul încearcă de mai multe ori să majoreze
cheltuielile publice. Motivaţia constă în faptul că parlamentarii sunt conştienţi că
alegerile viitoare vor depinde de abilitatea de care dau dovadă pentru furnizarea de
servicii publice, de realizare unor programe şi creşterea numărului de locuri de
muncă în circumscripţiile pe care le reprezintă.
Grupurile de interes sunt preocupate şi ele de creşterea bugetului de stat. Ele
caută să obţină mai multe avantaje pentru membrii săi şi să fie sprijinite fie prin
creşterea cheltuielilor publice în favoarea lor, fie prin reducerea impozitelor pe care
le plătesc.
Cetăţenii, deşi nu au un rol direct în procesul bugetar, au adesea un rol
indirect. Ei pot să voteze prin referendum limitarea veniturilor fiscale, să respingă
anumite forme de fiscalitate sau să ceară echilibrul bugetar. Ei pot să-şi exprime
opiniile cu ocazia alegerilor sau cerînd aleşilor săi să ţină cont de opiniile prezentate
de ei.
Toţi aceşti participanţi nu au numai scopuri bugetare diferite şi potenţial
conflictual, dar ei, în mod obişnuit, au niveluri diferite de putere.
Combinarea diferitor preferinţe şi a nivelurilor diferite de putere trebuie să fie
dirijată prin personalul bugetar, astfel încît să se obţină acordul tuturor părţilor care
trebuie să respecte legislaţia bugetară.
Teoria bugetară clasică atribuia Parlamentului puterea de decizie în domeniul
financiar, controlul încasărilor şi cheltuielilor bugetare fiind consecinţa sistemelor
politice din acele vremuri, simplitatea problemelor financiare ale epocii oferind
parlamentarilor posibilitatea asamblării informaţiilor necesare pentru adoptarea
deciziilor.
Evoluţia democratică a regimului parlamentar, manifestată prin introducerea
sufragiului universal, a consolidat autoritatea Parlamentului în condiţiile creşterii
prerogativelor Executivului, modificînd, totodată, mentalităţile parlamentarilor
confruntaţi cu limitările impuse de Guvern.
Dezvoltarea intervenţiilor economice ale puterii publice a declanşat procesul de
declin al rolului financiar al Parlamentului, printre altele, şi devenind principalul mijloc
al politicii economice, bugetul impunea parlamentarilor exigenţe de înţelegere şi
interpretare.
Elaborarea principalelor decizii bugetare se deplasează la nivelul Guvernului, al
organismului său specializat – Ministerul Finanţelor, adoptarea proiectului de buget de
către Parlament constituind un compromis în favoarea Executivului.
Elaborarea proiectului bugetului de stat
Procedura de elaborare şi adoptare de către Parlament a legii bugetare anuale face
obiectul Legii Republicii Moldova „Privind sistemul bugetar si procesul bugetar”,
Nr.847 din 24.05.96.
Datele economice de bază, necesare pentru elaborarea proiectului bugetului de
stat, se prezintă Ministerului Finanţelor în termenul stabilit de Guvern şi include, în
special:
a) prognoza indicatorilor macroeconomici şi sociali pe anul bugetar viitor, care
este determinată, elaborată şi prezentată de Ministerul Economiei;
b) prognoza indicatorilor şi cerinţelor bugetului asigurărilor sociale de stat,
care este determinată, elaborată şi prezentată de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi
a Familiei.
c) prognoza balanţei de plăţi, a creditelor, a obligaţiunilor externe şi a altor
indicatori ce caracterizează politica monetar-creditară a statului, determinată, elaborată
si prezentată de către Banca Naţionala a Moldovei.
În temeiul datelor prezentate şi al altei informaţii relevante, Ministerul Finanţelor
determină totaluri estimărilor preliminare de venituri şi cheltuieli pentru bugetul de
stat.
Estimările preliminare se transmit autorităţilor publice de către Ministerul
Finanţelor la data stabilită de ministrul finanţelor. Ministerul Finanţelor emite pentru
autorităţile publice note metodologice detaliate referitoare la elaborarea proiectului
bugetului de stat.
Autorităţile publice prezintă Ministerului Finanţelor propuneri de buget, la data
stabilită de ministrul finanţelor.
Propunerile de buget ale autorităţilor publice, structura şi conţinutul cărora se
determină de Ministerul Finanţelor, includ:
a) veniturile şi cheltuielile realizate în anul bugetar precedent;
b) veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar curent;
c) veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar viitor;
d) veniturile şi cheltuielile estimate pentru cel puţin un an după anul bugetar
viitor;
e) justificările cerinţelor referitoare la estimările preliminare de venituri şi
cheltuieli distribuite de Ministerul Finanţelor potrivit rezultatelor estimate ale
programelor incluse în aceste cerinţe.
Pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, Ministerul Finanţelor poate
solicita orice informaţie adiţională ce este asigurată în mod obligatoriu de către
autorităţile publice.
Ministerul Finanţelor examinează propunerile de buget ale autorităţilor
publice, care conţin:
a) propunerile de venituri şi cheltuieli;
b) informaţia şi justificările prevăzute.
Deciziile Ministerului Finanţelor referitoare la partea de venituri şi la partea
de cheltuieli ale bugetului pentru anul bugetar viitor se transmit autorităţilor publice la
data stabilită de ministrul finanţelor.
În temeiul informaţiei prezentate, autorităţile publice reexaminează
propunerile lor de buget şi le prezintă din nou Ministerului Finanţelor la data
stabilită de ministrul finanţelor. Dacă autorităţile publice nu sunt de acord cu
deciziile Ministerului Finanţelor divergenţele existente se soluţionează în ultima
instanţă de Guvern.
Ministerul Finanţelor elaborează proiectul bugetului de stat bazat pe:
a) scopurile bugetului de stat;
b) sursele de venituri şi destinaţia cheltuielilor;
c) propunerile de cheltuieli detaliate ale autorităţilor publice;
d) propunerile de venituri ale autorităţilor administraţiei publice locale ;
e) propunerile privind finanţarea deficitului bugetar, dacă cheltuielile
depăşesc veniturile;
f) propunerile privind utilizarea excedentului bugetar, dacă veniturile
depăşesc cheltuielile.
Cheltuielile pentru investiţiile capitale sunt incluse în proiectul bugetului de
stat într-o poziţie distinctă. Cheltuielile pentru investiţiile capitale şi alte cheltuieli de
investiţii, care se finanţează potrivit legislaţiei din bugetul de stat, se fixează în
propunerea de buget în baza devizului de cheltuieli, întocmit de autoritatea publică, şi
cuprind:
a) evaluarea tehnică a fiecărei investiţii sau achiziţii;
b) evaluarea financiară a costului total al fiecărei investiţii sau achiziţii;
c) estimarea cerinţelor de cheltuieli anuale ale fiecărei investiţii sau achiziţii;
d) estimarea veniturilor anuale sau a cotizaţiilor, dacă acestea există, posibile
de a fi colectate de către Guvern ca rezultat al investiţiei sau al achiziţiei.
În temeiul informaţiei prezentate, Ministerul Finanţelor examinează fiecare
investiţie sau achiziţie propusă, pentru a determina:
a) conformitatea ei strategiilor şi obiectivelor Guvernului;
b) prioritatea ei în cadrul limitelor totale de cheltuieli ale bugetului de stat;
c) existenţa surselor de finanţare pentru a o completa în anii viitori.
În definitivarea procedeelor expuse, Ministerul Finanţelor elaborează proiectul
legii bugetare anuale, care cuprinde anexele, şi îl prezintă Guvernului împreună cu nota
explicativă.
Anexele proiectului legii bugetare anuale cuprind:
a) veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar viitor;
b) veniturile şi cheltuielile estimate pentru cel puţin un an după anul bugetar
viitor;
c) datele adiţionale, prevăzute de legea bugetară anuală.
Nota explicativă la proiectul legii bugetare anuale include prognozele
prevăzute, precum şi următoarele strategii ale Guvernului:
a) strategiile de dezvoltare socială şi economică;
b) strategiile politicii bugetar-fiscale;
c) strategiile datoriei de stat;
d) strategiile de sprijin financiar;
e) strategiile relaţiilor bugetului de stat cu bugetele unităţilor administrativ -
teritoriale.
În termenul stabilit de Guvern, Ministerul Finanţelor prezintă Guvernului
proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor, care include anexele si nota
explicativă. Pînă la 1 octombrie a fiecărui an Guvernul prezintă Parlamentului:
a) proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor şi nota explicativă;
b) lista modificărilor în legislaţie, care rezultă din proiectul legii bugetare
anuale.
Adiţional se prezintă estimările de venituri şi cheltuieli ale bugetului consolidat.
Guvernul examinează proiectul legii bugetare anuale şi nota explicativă. La
solicitarea Guvernului, Ministerul Finanţelor prezintă informaţii sau explicaţii
adiţionale referitoare la proiectul legii bugetare anuale şi la nota explicativă.
Guvernul stabileşte procedura de apelare de către autorităţile publice a
proiectului legii bugetare anuale şi a notei explicative. Guvernul decide includerea
amendamentelor la proiectul legii bugetare anuale şi la nota explicativă şi
controlează operarea amendamentelor respective de către Ministerul Finanţelor. După
includerea amendamentelor, dacă acestea există, Guvernul aprobă proiectul legii
bugetare anuale.
Examinarea şi adoptarea legii bugetare anuale
Guvernul prezintă Parlamentului pînă la 1 octombrie a fiecarui an
proiectul legii bugetare anuale. Proiectul legii bugetare anuale include anexele şi este
însotit de nota explicativă. Adiţional la proiectul legii bugetare anuale, Ministerul
Finanţelor prezintă calculele veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
Proiectul legii bugetare anuale este examinat de Curtea de Conturi, care
prezintă Parlamentului un aviz la data stabilită de acesta. Comisiile permanente ale
Parlamentului examinează proiectul legii bugetare anuale în condiţiile stabilite de
Parlament. La data stabilită de Parlament, comisiile permanente prezintă avizele la
proiectul legii bugetare anuale Comisiei pentru buget şi finanţe.
În baza avizelor comisiilor permanente şi a propriei sale examinări, Comisia
pentru buget şi finanţe întocmeşte raportul şi lista de recomandări asupra proiectului
legii bugetare anuale şi le prezintă Parlamentului la data stabilită de acesta.
Parlamentul examinează proiectul legii bugetare anuale, de regulă, în trei
lecturi.
Examinarea în prima lectură
În decursul primei lecturi, Parlamentul audiază raportul Guvernului şi
coraportul Comisiei pentru buget şi finanţe asupra proiectului legii bugetare anuale
şi examinează:
a) direcţiile principale ale politicii bugetar-fiscale;
b) concepţiile de bază ale proiectului.
Parlamentul aprobă, în prima lectură, proiectul legii bugetare anuale şi îl
remite Comisiei pentru buget şi finanţe pentru pregătirea de examinare în a doua
lectură.
În caz de respingere, Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătăţire şi
prezentare repetată a proiectului legii bugetare anuale în prima lectură.
Examinarea în a doua lectură
În decursul lecturii a doua, Parlamentul, la prezentarea Comisiei pentru
buget şi finanţe, examinează:
a) veniturile estimate sub formă de calcule şi structura lor;
b) cheltuielile estimate, structura şi destinaţia lor;
c) deficitul sau excedentul bugetului de stat.
Parlamentul aprobă, în a doua lectură, proiectul legii bugetare anuale şi îl
remite Comisiei pentru buget şi finanţe pentru pregătirea de examinare în a treia lectură.
În caz de respingere, Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătăţire şi
prezentare repetată a proiectului legii bugetare anuale în a doua lectură.
Examinarea în a treia lectură
În decursul lecturii a treia, Parlamentul, la prezentarea Comisiei pentru
buget şi finanţe:
a) examinează alocaţiile detaliate pentru autorităţile publice;
b) stabileşte alocaţiile care vor fi finanţate în mod prioritar;
c) examinează alte detalieri din legea bugetară anuală.
Pînă la 5 decembrie a fiecarui an, Parlamentul adoptă legea bugetară
anuală.
Daca legea bugetară anuală nu este adoptată şi publicată pînă la 31 decembrie,
finanţarea cheltuielilor pentru anul curent se efectuează lunar în mărime de a
douăsprezecea parte din suma cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar precedent.
Executarea bugetului de stat
Responsabilitatea pentru executarea bugetului de stat revine Guvernului.
În termen de 10 zile după adoptarea legii bugetare anuale, Ministerul
Finanţelor:
a) solicită de la autorităţile publice centrale planurile de finanţare ale
acestora, precum şi ale instituţiilor subordonate;
b) întocmeşte repartizări lunare ale veniturilor prevăzute de legea bugetară
anuală şi de alte acte legislative.
În termen de 45 zile după publicarea legii bugetare anuale, Ministerul
Finanţelor aprobă repartizarea lunară a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat
conform Clasificaţiei bugetare.
Ministerul Finanţelor poate aproba alocaţii pentru fiecare program
guvernamental.
Repartizarea lunară se semnează de ministrul finanţelor sau de o persoană
autorizată din Ministerul Finanţelor, care aprobă cererea de cheltuieli pentru un scop
specific.
Nici o autoritate publică nu poate efectua cheltuieli fără autorizaţia semnată
de ministrul finanţelor sau de persoana autorizată din Ministerul Finanţelor.
Executarea de casă a bugetului de stat se efectuează de Ministerul
Finanţelor prin Trezoreria de Stat.
Ministerul Finanţelor poate angaja băncile comerciale, care activează pe
teritoriul Republicii Moldova, în calitate de agenţi pentru efectuarea operaţiunilor ce ţin
de executarea de casă a bugetului.
În realizarea funcţiilor prevăzute, Ministerul Finanţelor este responsabil de:
a) asigurarea evidenţei stricte a veniturilor în baza încasărilor efective în
ordinea colectării;
b) efectuarea de cheltuieli, în caz de existenţă a autorizaţiei;
c) administrarea veniturilor şi cheltuielilor prin conturi distincte bazate pe
Clasificaţia bugetară;
d) asigurarea serviciului datoriei de stat;
e) efectuarea în contul autorităţilor publice a oricăror altor operaţiuni
financiare prevăzute în legea bugetară anuală şi în alte acte legislative.
Dacă în procesul executării bugetului de stat sporeşte nivelul deficitului,
Ministerul Finanţelor poate bloca cheltuieli în cuantum suficient pentru menţinerea
nivelului deficitului aprobat prin legea bugetară anuală.
Blocarea cheltuielilor se efectuează prin reduceri proporţionale lunare ale
tuturor cheltuielilor, cu excepţia celor scutite de blocare prin legea bugetară anuală.
În funcţie de evoluţia încasării veniturilor în bugetul de stat, Ministerul
Finanţelor poate modifica, cu 5 zile pînă la sfîrşitul lunii curente, estimările de
cheltuieli pentru perioada gestionară ulterioară, punînd la curent autorităţile publice
respective.
În caz de necesitate, Ministerul Finanţelor prezintă Guvernului, iar Guvernul
Parlamentului, un proiect de rectificare a legii bugetare anuale, care include:
a) estimări revizuite de venituri, de cheltuieli obligatorii (inclusiv
serviciul datoriei de stat) şi de deficit sau de excedent rezultant;
b) estimări revizuite de rambursări ale sumei datoriei de stat;
c) repartizarea soldurilor de mijloace băneşti constituite în urma executării
bugetului în anul bugetar precedent;
d) estimări şi descrieri revizuite, dacă acestea există, la anexele şi nota
explicativă.
Autorităţile publice pot înainta Ministerului Finanţelor cereri pentru
alocaţii adiţionale în decursul anului bugetar. Fiecare cerere trebuie să includă o
justificare pentru cheltuielile adiţionale şi propuneri de compensări sub forma de
venituri majorate sau cheltuieli reduse.
În procesul executării bugetului de stat, autorităţile publice pot face cheltuieli
pentru diverse programe guvernamentale, cu condiţia ca aceste alocaţii să corespundă
legii bugetare anuale.
Alocaţiile aprobate pentru utilizări specifice nu pot fi redistribuite între
destinatari.
Alocaţiile incluse în repartizarea lunară pentru utilizări specifice nu pot fi
transferate pentru alte utilizări fără notificarea şi aprobarea ministrului finanţelor.
Se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin recurgerea la
emisiunea banească directă sau prin finanţarea directă de către bănci.
Se interzice dezafectarea incontestabilă a resurselor financiare din conturile
bancare ale Trezoreriei de Stat.
Titlurile executorii şi documentele de plată ce ţin de dezafectarea
incontestabilă a mijloacelor băneşti de la bugetul de stat se vor transmite spre executare
Trezoreriei Centrale.
Titlurile executorii şi documentele de plată ce ţin de dezafectarea
incontestabilă a mijloacelor băneşti de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale
se vor transmite spre executare trezoreriilor teritoriale respective.
Toate alocaţiile se închid la finele anului bugetar. Dacă anumite cheltuieli sînt
stabilite pentru un termen ce depăşeşte un an, sumele necesare sînt prevazute în
legile bugetare anuale ulterioare.
Eventualele disponibilităţi rămase neutilizate la finele anului bugetar pot fi
realocate în anul bugetar viitor.
Suma mijloacelor defalcate din veniturile generale de stat şi transferurile
virate în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în ultimele zile ale anului de
gestiune, dar intrate la conturile bugetelor menţionate în anul următor anului de gestiune,
se reflectă în executarea de casă a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale în anul
de gestiune.
Sumele defalcărilor calculate din veniturile generale de stat în ultima zi a
anului de gestiune se transferî în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în anul
următor anului de gestiune, din contul soldului mijloacelor bugetului de stat la sfîrşitul
anului de gestiune, cu reflectarea în executarea de casă a bugetului de stat şi a bugetelor
unităţilor administrativ-teritoriale în anul de gestiune.
Sumele veniturilor încasate în ultima zi a anului de gestiune, destinate
transferului în fonduri cu destinaţie specială, se transferă în fondurile respective în anul
următor anului de gestiune, din contul soldului mijloacelor bugetului de stat la sfîrşitul
anului de gestiune, cu reflectarea în executarea de casă a bugetului de stat în anul de
gestiune.
În buget se percep impozitele, taxele si alte încasari numai daca au fost
stabilite prin lege.
Toate veniturile stabilite prin lege se acumulează la contul trezorerial în
ordinea colectării.
Întocmirea dării de seamă cu privire la executarea legii bugetare anuale şi
aprobarea ei
La data de 31 decembrie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor închide toate
conturile deschise în decursul anului bugetar curent, pentru a întocmi raportul anual.
Toate veniturile neîncasate pînă la 31 decembrie se încasează în contul bugetului
pe anul viitor.
La sfîrşitul fiecărui an bugetar, Ministerul Finanţelor întocmeşte un
raport despre executarea bugetului de stat, care este prezentat Guvernului şi
Parlamentului pînă la data de 1 mai a anului următor anului de gestiune.
Structura raportului se stabileşte de ministrul finanţelor.
Raportul despre executarea bugetului de stat pe anul de gestiune se examinează şi
se aprobă de către Parlament.
O problema esentiala in cadrul procesului bugetar o reprezinta repartizarea
veniturilor si cheltuielilor intre diferitele nivele ale sistemului bugetar. Aceasta
repartizare se face in raport cu atributiile ce revin la fiecare nivel in realizarea actiunilor
publice. Ca regula generala, toate impozitele indirecte sunt venituri ale administratiei
centrale de stat, iar impozitul pe avere se face venit la bugetele locale. Impozitele pe
venituri se repartizeaza intre organele administratiei centrale si locale, in functie de
sarcinile ce revin fiecarui nivel organizatoric al statului.
Capitolul VI. FINANŢE PUBLICE LOCALE
Conceptul de finanţe reflectă procesele şi relaţiile economice în expresie bănească
prin care se constituie, repartizează şi utilizează fondurile băneşti necesare funcţionării
statului şi altor entităţi economico-sociale.
În sens larg, finanţele locale includ finanţele publice locale, finanţele regiilor
autonome şi ale societăţilor comerciale constituite cu aportul autorităţilor administraţiei
publice locale şi alte resurse financiare locale.
Finanţele publice locale reprezintă o parte componentă a finanţelor publice alături
de finanţele publice ale administraţiei centrale de stat, care exprimă relaţiile economice
prin care se mobilizează şi utilizează resurse băneşti la nivelul unităţilor administrativ
teritoriale pentru satisfacerea unor cerinţe colective reprezentate de învăţământ, cultură,
asistenţă socială, servicii publice, dezvoltare. Conţinutul finanţelor publice locale este
reflectat de anumite trăsături:
a) Relaţiile economice prin care se mobilizează, repartizează şi utilizează
resursele financiare la nivel local se exprimă în formă bănească. Între raporturile
economice prin care se mobilizează, repartizează şi utilizează resurse băneşti şi
procesele în formă materială se manifestă relaţii de interconexiune. Procesele materiale
generează raporturi economice exprimate în bani prin care se formează şi utilizează
fonduri băneşti iar acestea la rândul lor influenţează asupra proceselor materiale;
b) Finanţele publice locale exprimă un transfer de valoare ce se realizează între
participanţii la relaţiile economice prin care se constituie şi utilizează fonduri băneşti la
nivel local;
Transferul de valoare realizat prin intermediul finanţelor publice locale determină
modificarea patrimoniului deţinut de participanţii la relaţiile economice de mobilizare şi
repartizare a fondurilor băneşti, respectiv persoane juridice, persoane fizice şi autorităţi
ale administraţiei publice locale. Transferul de valoare exprimă un transfer de putere de
cumpărare, deoarece participarea prin impozite şi taxe la bugetul local contribuie la
reducerea disponibilităţilor băneşti şi a puterii de cumpărare la unele persoane fizice sau
juridice şi la creşterea puterii de cumpărare a unităţii administrativ-teritoriale;
c) Transferul de valoare prin finanţele locale se realizează, fără o contraprestaţie
directă şi imediată, ceea ce înseamnă că persoana de la care se transferă resurse băneşti
la bugetul local nu primeşte în mod direct şi imediat un echivalent în bunuri, servicii sau
bani. Finanţele publice locale reflectă participarea persoanelor fizice şi juridice sub
formă de impozite şi taxe la formarea veniturilor bugetelor locale fără o contraprestaţie
directă şi imediată. De asemenea, transferul de valoare de la fondurile financiare publice
locale către anumite persoane fizice şi juridice se efectuează fără o contraprestaţie
directă din partea acestora. Transferul de valoare fără o contraprestaţie directă şi
imediată realizat în cadrul finanţelor publice locale nu presupune o anumită corelaţie
între contribuţiile prin impozite şi taxe şi sumele de care beneficiază o persoană fizică
sau juridică de la bugetul local;
d) Transferul de valoare prin intermediul finanţelor locale urmăreşte satisfacerea
unor cerinţe colective cum sunt cele privind învăţământul, cultura, ocrotirea sănătăţii,
asistenţa socială, servicii publice şi dezvoltare.
Finanţele publice locale se deosebesc de finanţele publice ale administraţiei
centrale de stat prin anumite trăsături:
fondurile băneşti se constituie şi utilizează la nivelul unităţilor administrativ
teritoriale;
fondurile băneşti depind de împărţirea administrativ teritorială a unui stat; (în
funcţie de structura administrativ teritorială a unui stat se pot constitui, repartiza şi
utiliza fonduri băneşti la două sau trei nivele ale organizării administrativ teritoriale;
formele de participare prin impozite şi taxe la constituirea fondurilor băneşti
locale se deosebesc prin materia impozabilă şi obiectele asupra cărora se aplică impozite
şi taxe;
contribuabilii de impozite şi taxe locale pot fi persoanele fizice şi juridice
prevăzute de legi generale sau prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale;
fondurile băneşti ce se constituie şi utilizează la nivelul unităţilor administrativ
teritoriale se administrează de autorităţile administraţiei publice locale;
resursele financiare ce se mobilizează şi utilizează la nivelul unităţilor
administrativ teritoriale depind de competenţele şi atribuţiile autorităţilor administraţiei
publice locale. Competenţele şi atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale se
stabilesc numai prin lege. Exercitarea competenţelor şi atribuţiilor stabilite prin lege
revine autorităţilor administraţiei publice locale care se găsesc cel mai aproape de
cetăţean.
Fondurile băneşti ce se formează şi utilizează la nivelul unităţilor administrativ
teritoriale se administrează pe baza principiului autonomiei locale care presupune
iniţiativă şi răspundere a autorităţilor administraţiei publice locale, în raport cu finanţele
administraţiei centrale de stat;
Finanţele publice locale se individualizează în cadrul finanţelor publice printr-o
anumită complexitate, datorită numărului unităţilor administrativ teritoriale dintr-o ţară,
nivelului lor de dezvoltare economico-socială, particularităţilor locale.
Finanţele publice locale ocupă un loc important în ansamblul finanţelor publice
datorită complexităţii şi diversităţii acţiunilor social culturale, economice şi serviciilor
publice ce se desfăşoară în cadrul unităţilor administrativ teritoriale şi răspunderii
autorităţilor administraţiei publice locale în furnizarea unor servicii publice.
Finanţele publice locale reflectă raporturile economice prin care se constituie şi
utilizează resurse băneşti la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, fără o
contraprestaţie directă şi imediată în vederea satisfacerii unor cerinţe social culturale,
economice şi a furnizării unor servicii publice de către instituţiile autorităţile
administraţiei publice locale.
Finanţele publice locale mijlocesc procesele de formare repartizare şi utilizare a
fondurilor băneşti la nivelul unităţilor administrativ teritoriale.
Funcţia de repartiţie a finanţelor publice locale se manifestă prin constituirea
fondurilor băneşti la nivelul unităţilor administrativ teritoriale şi redistribuirea lor
pentru satisfacerea unor cerinţe colective delimitate prin competenţele şi atribuţiile
autorităţilor administraţiei publice locale.
Între cele două laturi ale funcţiei de repartiţie a finanţelor publice locale există
raporturi de interconexiune. Mobilizarea unor resurse băneşti la nivelul unităţilor
administrativ teritoriale se efectuează în vederea satisfacerii unor cerinţe colective.
Repartizarea resurselor băneşti de către unităţile administrativ teritoriale pentru
realizarea acţiunilor social culturale, a serviciilor publice, a dezvoltării economice
depinde de mobilizarea lor în cuantumul aprobat şi la termenele legale.
Fondurile băneşti administrate de către autorităţile administraţiei publice locale se
formează pe seama impozitelor şi taxelor locale, a veniturilor nefiscale şi a veniturilor cu
destinaţie specială.
Resursele băneşti proprii mobilizate la dispoziţia unităţilor administrativ
teritoriale se completează prin redistribuire cu sume, cote defalcate şi transferuri de la
bugetul de stat.
Fondurile băneşti de la nivelul unităţilor administrativ teritoriale se repartizează
sub forma cheltuielilor publice pentru acţiuni social culturale, servicii publice,
dezvoltare, alte acţiuni de importanţă locală.
Funcţia de control a finanţelor publice locale urmăreşte modul în care se
mobilizează resursele băneşti la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, efectuarea
cheltuielilor, administrarea patrimoniului public şi privat şi utilizarea resurselor băneşti
în conformitate cu prevederile legale şi eficient.
Controlul prin intermediul finanţelor publice locale este un control bănesc ce
vizează procesele de formare şi repartizare a fondurilor băneşti de la nivelul unităţilor
administrativ teritoriale.
După momentul de exercitare a controlului financiar se deosebesc următoarele
forme: control financiar preventiv, control financiar concomitent, control financiar
ulterior (postoperativ).
Controlul preventiv se exercita înaintea realizării acţiunilor economice şi
financiare, în vederea prevenirii unor operaţii nelegale şi neoportune.
Controlul concomitent se efectuează în momentul derulării operaţiunilor
economice şi financiare, pentru a identifica unele neconcordanţe între obiectivele
autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice şi modul de utilizare
a resurselor băneşti.
Controlul financiar ulterior (postoperativ) se exercită după realizarea operaţiunilor
economice şi financiare, iar măsurile dispuse vizează îmbunătăţirea activităţii
economico-financiare în perioadele următoare.
În funcţie de modul de organizare şi de apartenenţa organelor de control, controlul
financiar poate fi intern sau extern. Controlul financiar intern se exercită de către
persoane din structurile de funcţionare ale autorităţilor administraţiei publice locale.
Controlul financiar extern se efectuează de către organele din structura aparatului
Ministerului Finanţelor şi de către Curtea de Conturi.
Controlul financiar ca expresie a funcţiei de control a finanţelor publice locale
urmăreşte modul de realizare a raporturilor băneşti privind constituirea şi repartizarea
resurselor financiare la nivelul unităţilor administrativ teritoriale.
Finanţele regiilor autonome locale şi ale societăţilor comerciale constituite cu
aportul autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă aceea o parte componentă a
finanţelor locale care reflectă procesele de mobilizare şi utilizare a unor resurse băneşti
în vederea furnizării serviciilor publice corespunzătoare fiecărei entităţi economice
locale.
Pe seama resurselor băneşti mobilizate şi utilizate de către regiile autonome locale
şi de societăţile comerciale constituite cu aportul autorităţilor administraţiei publice
locale se asigură furnizarea serviciilor şi a activităţilor pentru satisfacerea cerinţelor
locuitorilor din unităţile administrativ-teritoriale.
În sfera finanţelor publice locale se încadrează bugetele locale, finanţele
instituţiilor publice locale finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local,
finanţele instituţiilor publice locale finanţate integral din venituri proprii, creditele
externe şi interne, veniturile şi cheltuielile evidenţiate în afara bugetului local. Sfera
finanţelor publice locale este ilustrată de structura bugetului general al unei unităţi
administrativ-teritoriale care reflectă: bugetul local, bugetul instituţiilor publice finanţate
din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local, bugetul instituţiilor publice finanţate
integral din venituri, bugetul creditelor externe şi interne, veniturile şi cheltuielile
evidenţiate în afara bugetului local.
Bugetele locale reprezintă partea principală a finanţelor publice locale care
reflectă raporturile economice de mobilizare a unor resurse financiare necesare realizării
acţiunilor social culturale, economice şi de altă natură din competenţa autorităţilor
administraţiei publice locale.
Bugetele locale asigură dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor,
fundamentarea resurselor financiare, stimularea iniţiativei locale, afirmarea autonomiei
locale şi exercitarea controlului asupra utilizării fondurilor locale.
Bugetul local reprezintă instrument principal al autorităţilor administraţiei publice
locale în vederea selectării priorităţilor de finanţare din strategiile de dezvoltare
economico-socială ale localităţilor. Fundamentarea priorităţilor şi a opţiunilor privind
acţiunile social culturale, economice, serviciile publice care urmează să se finanţeze din
bugetul local, precum şi masurile necesare în vederea încasării veniturilor se realizează
în procesul elaborării şi adoptării bugetului local.
Bugetul local constituie instrumentul principal principal de asigurare a autonomiei
decizionale a autorităţilor administraţiei publice locale, de valorificare eficientă a
resurselor locale şi de îmbunătăţire a utilizării fondurilor locale.
Bugetele locale reprezintă o componentă distinctă şi autonomă în cadrul bugetului
consolidat, care are o serie de raporturi cu bugetul administraţiei centrale de stat prin
sumele defalcate şi transferurile de care beneficiază autorităţile administraţiei publice
locale.
Bugetele locale în calitate de parte principală a finanţelor locale reflectă cerinţele
de resurse financiare necesare realizării acţiunilor sociale culturale, economice,
serviciilor publice şi dezvoltare din competenţa autorităţilor administraţiei publice
precum pentru modul de procurare a resurselor financiare din cursul unui exerciţiu
financiar.
Prin aşezarea autonomiei locale la baza organizării şi funcţionării organelor
administraţiei publice locale, între bugetele unităţilor administrativ teritoriale sunt relaţii
de interconexiune, prin care se redistribuie resursele băneşti în vederea satisfacerii
cerinţelor colective.
Veniturile se repartizează pe bugete locale în funcţie de anumite criterii:
veniturile care provin de la agenţii economici se încasează în bugetul
unităţii administrativ teritoriale care îi coordonează;
veniturile de la instituţiile şi serviciile publice finanţate integral sau
parţial din bugetele locale se virează la bugetul din care se finanţează instituţiile şi
serviciile respective;
impozitele şi taxele locale se înscriu bugetele unităţilor administrativ
teritoriale, în funcţie de domiciliul contribuabilului sau pe baza locului unde se află
bunurile impozabile sau taxabile.
Veniturile bugetelor locale se constituie din impozit pe profit, alte impozite
directe, impozite şi taxe de la populaţie, venituri nefiscale şi alte venituri cu destinaţie
specială.
Cheltuielile ce se finanţează prin bugetele locale depind de atribuţiile autorităţilor
administraţiei publice locale, de coordonarea agenţilor economici şi a instituţiilor
publice.
Din bugetele comunelor, oraşelor şi municipiilor se finanţează învăţământul
preuniversitar, acţiunile de cultură şi religie, asistenţa socială, ajutoare, serviciile de
dezvoltare publică, transporturi, agricultură şi alte acţiuni sociale.
Prin bugetele judeţelor se asigură fonduri pentru acţiunile de cultură şi religie,
asistenţă socială, ajutoare şi indemnizaţii, servicii de dezvoltare publică, transporturi şi
alte acţiuni sociale.
Finanţele instituţiilor publice locale şi serviciilor publice reprezintă o altă
componentă a finanţelor publice locale care reflectă resursele băneşti ce se mobilizează
şi utilizează direct de către acestea. Instituţiile şi serviciile publice locale se deosebesc
prin faptul că unele se finanţează integral din bugetele locale, altele se finanţează parţial
din bugetele locale şi din alte venituri proprii şi altele se finanţează integral din venituri
proprii.
Veniturile proprii ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local pot proveni
din taxe, chirii, tarife pentru manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice,
publicaţii, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii, prestaţii
editoriale.
Instituţiile şi serviciile publice locale mai pot utiliza în vederea desfăşurării
activităţii lor mijloace materiale şi resurse băneşti primite de la persoane fizice şi
juridice sub formă de donaţii şi sponsorizări.
Veniturile şi cheltuielile cuprinse în bugetele locale, în bugetele instituţiilor si
serviciilor publice locale, din bugetele acţiunilor finanţate din venituri în afara bugetului
local se grupează, după criteriile unitare aprobate prin clasificaţie bugetară.
Sfera finanţelor locale s-a lărgit pe măsura descentralizării acţiunilor şi serviciilor
publice care implică resurse băneşti mai mari ce se administrează de către autorităţile
administraţiei publice locale.
Finanţele locale au înregistrat mutaţii cantitative şi calitative pe planul resurselor
băneşti ce se mobilizează la nivelul unităţilor administrativ teritoriale şi al serviciilor
publice locale. Finanţele locale exercită influenţă însemnată asupra satisfacerii unor
cerinţe de servicii publice ale locuitorilor.
Capitolul VII. DATORIA PUBLICĂ
Top Related