INTRODUCERE
Am ales această temă”Contabilitatea veniturilor si cheltuielilor”in cadrul
firmei SC ALLCARS COM SERVICE SRL deoarece mi se pare un lucru foarte
interesant cum o companie îşi poate controla cheltuielile astfel încât să iasă în
câştig, să obţină profit.
Unul dintre obiectivele unei companii, probabil cel mai important, este
obţinerea de profit. Formula obţinerii profitului brut este clasică, cunoscută de
către toată lumea: venituri minus cheltuieli. Din câte s-a constatat, în această
formulă există un singur termen cunoscut: cheltuiala. Venitul este variabil, dar
totuşi foarte important, deloc de neglijat.
A obţine profit este scopul oricărui întreprinzător care s-a decis să-şi ia
soarta în propriile mâini. Dar pentru mai bine de jumătate din firmele româneşti
care activează, acest scop rămâne doar un ideal, ele mergând în pierdere, aşa cum
reiese din raportările lor contabile.
Conform prevederilor legale, profitul impozabil se calculează ca diferenţă
între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării
de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se
adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul
şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
Personal cred că dacă o companie doreşte să aibă succes şi mai ales să
obţină cât mai mult profit trebuie să-şi controleze nu doar cheltuielile ci şi
veniturile intr-un anumit fel. Este adevărat că controlul veniturilor, fluxul acestora
este mult prea diferit de cea a cheltuielilor şi mult mai greu de realizat, dar dacă o
poţi realiza acesta reprezintă deja jumătate de drum din calea spre succes. Astfel
este nevoie în cadrul companiilor de o cât mai bună gestionare a cheltuielilor, dar
şi a veniturilor pe cât posibil.
1
CAPITOLUL 1
Prezentarea unitatii patrimoniale
1.2 ISTORIC
S.C. ALLCARS COM SERVICE S.R.L a luat nastere in anul 1997.
Societatea ALLCARS COM SERVICE S.R.L este o societate cu raspundere limitata cu
asociat unic,avand sediul social in Calea Vacaresti, NR.232, BL.84, SC.2,
ET.7, AP.68, SECT.4, BUCURESTI.
S.C ALLCARS COM SERIVICE S.R.L este inregistrata la Registrul comertului sub
numarul J/40/7644/1997.Inca de la inceput s-a declarat ca societate comerciala platitoare de
TVA,avand CODUL UNIC de inregistrare RO 9833322.
Societatea are ca obiect de activitate ,conform clasificarii CAEN 4520 intretinerea si
repararea atovehiculelor,cu un numar de 53 de angajati.
Conceptul acestui service a fost dezvoltat urmarind dorinta clientului de a se adresa unui
service specialist,care sa ofere o gama variata de servicii si produse sis a detina o competenta
tehnica ridicata pentru diagnoza,reparatia si intretinerea celor mai moderne autovehicule.Pe langa
aceste servicii societatea mai ofera si serviciul de tractari auto.
Ambele laturi ale activitatii au contribuit la bunul renumeal firmei si au dus la parerea
unanima ca SC ALLCARS COM SERVICE SRL este o firma cunoscuta si apreciata pe
segmental ei de activitate.
Gratie profesionalismului dobandit firma are astazi parteneri de afaceri firme cu renume
atat di tara cat si de peste hotare.
2
1.2 ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETATII ALLCARS COM SERVICE
Cuprinde:
FORMA JURIDICA: Forma jurica a societatii este societate cu raspundere limitata.
DENUMIREA SOCIETATII: Numele este:ALLCARS COM SERVICE
SEDIUL SOCIETATII: Sediul social se stabileste in Bucuresti,
Calea Vacaresti,nr.232,bl.84,sc.2,et.7,ap.68,sect.4.
Punct de lucru:DN4,Comuna Frumusani,Nr.271,Judetul Calarasi.
DURATA SOCIETATII: Durata societatii este nelimitata in timp,
cu incepere de la data inmatricularii acesteia la Registrul Comertului.
OBIECTUL SOCIETATII: Activitatea principala a societatii consta in:
4520-intretinerea si repararea autovehiculelor.
CAPITATLUL SOCIAL: Capitalul subscris si varsat este de 200 RON.
ADMINISTRARE SI PREZENTARE: Societatea este administrata si reprezentata
pe durata nelimitata,de o persoana fizica,Darie Mihail.
BENEFICII SI PIERDERI: Asociatul unic incaseaza in totalitate beneficiile si suporta in
totalitate eventualele pierderi.
FORTA DE MUNCA: Societatea va putea angaja personal cu contract de munca cu respectarea
prevederilor Codului Muncii si a regimului de asigurari sociale. Are in present 35 salariati cu
contract de munca pe perioada nedeterminata.
1.3 SERVICII OFERITE DE S.C ALLCARS COM SERICE S.R.L.
Tinichigerie(indreptari la rece,sudura cu argon,montat si demontat parbrize,reparatii
caroserie)
Vopsitorie(cabina de vopsit performanta,polish profesional,vopsele utilizate pe baza de
apa,vopsire totala sau partial,antifonari,retusuri)
Electrica(reglaj faruri,tester de bord)
3
Mecanica(schimb distributie,schimb placate-ulei-frana,articulatii,cutii de viteza,tobe
esapament,suspensii,sisteme de franare,reparatii cutii de viteza automate,sisteme de
propulsive,alimentare)
Spalare si lustruire auto.
1.4 FURNIZORI,CLIENTI,CONCURENTI .
FURNIZORI
-AUGSBURG INTERNATIONAL
-BELL-MONDO
-D&L
-MATEROM
-AL-PADRINO
-ELECTRICA
CLIENTI
-atat persoane fizice cat si societati
comerciale printer care se numara:
-KORANI TRADING
-S.S.G SECURITY
-INTERBRANDS
-MARISAN
-BGS
.CONCURENTI
-ELITE CARS
-D&V CARGO SERVICE
-AUTO TEHNIC
-DARIS AUTO
CAPITOLUL 2
Organizarea societatii S.C. ALL CARS COM SERVICE S.R.L
Organizarea societatii se face de catre administratorul societatii,deoarece nu sunt
compartimente dinstincte pentru serviciile oferite,chiar daca este personal specializat.
Deoarece este o societate mica cu un numar mic de angajati,nu exista
compartimentul”DIRECTOR ECONOMIC” sau “DIRECTOR DE PRODUCTIE”,totul este
organizat de administrator ,el coordoneaza toate activitatile din cadrul societatii si este singurul
4
care dispune de lichiditatea firmei.Fiecare persoana angajata se ocupa de domeniul lui,dar decizia
finala este luata de administrator
Fig.1.1 Organigrama societatii
5
6
Administrator
Secretara Contabila
CasieraAtelier
mecanica
Mecanic auto 1
Mecanic auto 2
Mecanic auto 3
Mecanic auto 4
Atelier electrica
Electrician auto 1
Electrician auto 2
Atelier tinichigerie
Tinichigiu caroserie 1
Tinichigiu caroserie 2
Tinichigiu caroserie 3
Tinichigiu caroserie 4
Atelier vopsitorie
Tinichigiu vopsitor 1
Tinichigiu vopsitor 2
Tinichigiu vopsitor 3
Tinichigiu vopsitor 4
Tinichigiu vopsitor 5
Tractari auto
Conducator 1
Conducator 2
In concluzie,nu exista organizare pe compartimente deoarece singurul director este
administratorul firmei.
Mecanicii,tinichigii,electricienii,vopsitorii si personalul de la tractari auto se ocupa de masinile
programate atat ei cat si de administrator,contabilitatea este tinuta de catre un contabil expert
angajat cu 6h pe zi,el se ocupa de balanta,bilant,contul de profit si pierdere,registru jurnal,note
contabile iar contabilitatea primara este tinuta de catre secretara.
CAPITOLUL 3
CONTABILITATEA VENITURILOR SI CHELTUIELILOR
3.1 ORGANIZAREA SISTEMULUI INFORMATIONAL AL VENITURILOR SI CHELTUIELILOR
Reglementările contabile actuale din România operează cu clasificarea cheltuielilor şi veniturilor
după natura lor economică în:
-cheltuieli şi venituri din exploatare;
-cheltuieli şi venituri financiare;
-cheltuieli şi venituri extraordinare.
Pentru contabilizarea curentă a cheltuielilor, în mod sistematizat, după conţinutul şi natura lor
economică, se utilizează Clasa 6 „CONTURI DE CHELTUIELI”, structurată în grupe de
conturi, pe naturi relativ omogene de cheltuieli, iar în cadrul fiecărei grupe de conturi s-au
instituit conturi sintetice de gradul I şi,eventual de gradul al II lea pentru fiecare cheltuiala in
parte.
Structura pe grupe a conturilor de cheltuieli aşa cum este reglementată de Planurile de conturi în
vigoare în sistemul contabil românesc este următoarea:
60 CHELTUIELI PRIVIND STOCURILE
7
61 CHELTUIELI CU LUCRĂRILE ŞI SERVICIILE EXECUTATE DE TERŢI
62 CHELTUIELI CU ALTE SERVICII EXECUTATE DE TERŢI
63 CHELTUIELI CU ALTE IMPOZITE, TAXE ŞI VĂRSĂMINTE ASIMILATE
64 CHELTUIELI CU PERSONALUL
65 ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE
66 CHELTUIELI FINANCIARE
67 CHELTUIELI EXTRAORDINARE
68 CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE, PROVIZIOANELE ŞI AJUSTAREA LA INFLAŢIE
69 CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE PROFIT ŞI ALTE IMPOZITE
Pentru contabilizarea curentă a veniturilor, în mod sistematizat, după conţinutul şi natura lor
economică, se utilizează Clasa 7 „CONTURI DE VENITURI”, structurată în grupe de conturi,
pe naturi relativ omogene de venituri, iar în cadrul fiecărei grupe de conturi s-au instituit conturi
sintetice de gradul I şi, eventual, de gradul al II-lea pentru fiecare element de venit în parte.
Structura pe grupe a conturilor de cheltuieli aşa cum este reglementată de aceleaşi Planuri de
conturi în vigoare în sistemul contabil românesc este următoarea:
70 CIFRA DE AFACERI
71 VARIAŢIA STOCURILOR
72 VENITURI DIN PRODUCŢIA DE IMOBILIZĂRI
74 VENITURI DIN SUBVENŢII DE EXPLOATARE
75 ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE
76 VENITURI FINANCIARE
77 VENITURI EXTRAORDINARE
78 VENITURI DIN PROVIZIOANE ŞI AJUSTAREA LA INFLAŢIE
79 VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNANAT
3.2CONTURI DE CHELTUIELI
Cheltuielile unitatii patrimoniale reprezinta sumele sau valorile platite sau de platit pentru:
-consumurile,lucrarile executate si serviciile prestate de care beneficiaza unitatea petrimoniala
-cheltuielile cu personalul
8
-executarea unor obligatii legale sau contractuale de catre unitatea patrimoniala;
-cheltuieli exceptionale
In cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exercitiului se cuprin de asemenea:
-amortizarile
-provizioanale constituite
-valoarea contabila a accizelor cedate,distruse sau disparate
Potrivit Legii contabilitatii,contabilitatea cheltuielilor se tine pe feluri de cheltuieli,dupa natural
or,care se grupeaza astfel:
A) CHELTUIELILE DE EXPLOATARE
-grupele(60-65),
B) CHELTUIELI FINANCIARE
-grupa 66,
C).CHELTUIELI EXTRAORDINARE
-(grupa 67)
D).CHELTUIELI CU AMORTIZARILE SI PROVIZIOANELE SI AJUSTARI PENTRU
PIERDEREA DE VALOARE
-grupa 68
3.3 CONTURI DE VENITURI
Principalele elemente care formeaza veniturile unitatii patrimoniale sunt sumele sau valorile
incasate sau de incasat din:
-livrari de bunuri,executarea de lucrari,prestarile de servicii si din avantajele pe care unitatea
patrimoniala a consimtit sa le primeasca;
-executarea unei obligatii legale sau contrctuale din partea tertilor;
Pentru determinarea rezultatului exercitiului se mai cuprind in venituri si veniturile din:
-productia stocata
-productia imobilizata
-diminuarea sau anularea provizioanelor
-pretul de vanzare al activelor cedate
9
Cifra de afceri se calculeaza prin insumarea veniturulior rezultate din livrarile de
bunuri,executarea de lucrari si prestarile de servicii si alte venituri din exploatare,mai putin
rabaturile,remizele si alte reduceri acordate clientilor.
Potrivit Legii contabilitatii,veniturile se tin pe categorii de venituri,dupa natural or care se
grupeaza astfel:
A)VENITURI DIN EXPLOATARE(gr 60-65);
B)VENITURI FINANCIARE(gr 76);
C)VENITURI EXTRAORDINARE(gr77)
D)VENITURI DIN DIMINUAREA SAU ANULAREA PROVIZIOANELOR (gr78”Venituri
din provizioane si ajustari pentru depreciere sau pierdere de valoare”,care sunt venituri din
exploatare si financiare).
3.4 MONOGRAFIE CONTABILA
1.Se achizitioneza de la furnizori piese de schimb conform unei facturi care cuprinde pretul de
vanzare fara TVA 900 lei si TVA 24%:
% = 401 1 116 lei
6024 900
4426 216
2. Pe baza devizului de lucrari si a bonului de consum se emite facture catre client pentru:
a)marfuri consumabile in lucrare
4111= % 2852 lei
707 2300
4427 552
b)servicii prestate
4111= % 1630 lei
704 1315
4427 315,6
c)scoaterea din gestiune(pe baza bonului de cosum)
607=371 1550,70 lei
6021=3021 60,00
10
3.Se achita furnizorul de marfuri consumabile.
401=5121 63,06 lei
4.Se incaseaza de la client suma de 129,74.
5121=4111 129,74 lei
5.Se inregistreaza Factura Fiscala reprezentand consumul de energie electrica,valoarea fara TVA
1 200 lei si TVA 24%.
% =401 922
605 800
4426 192
6.Se incaseaza o factura restanta de la un client din luna aprilie in valoare de 250 lei.
5311=4111 250 lei
7.Se cumpara combustibil in valoare de 500 lei,se achita cu bon fiscal.
a)6022=3022 405 lei
b) % =401 500
3022 405
4426 95
401=511 500 lei
8.Se emite o factura de maonopera in valoare de 356,41 lei,se incaseaza cu bon fiscal.
a)411= % 356,41 lei
704 270,88
4427 85,31
b)5311=4111 356,41 lei
11
9.Se cumpara piese de schimb pentru masinile societatii in valoare de 1030,75 lei.
a)6024=3024 831,25 lei
b)% =401 1 030,75 lei
3024 831,25
4426 199,5
10.Se face ITP-ul pentru o masina a societatii.Se plateste suma de 250,00 lei.
401= % 250,00 lei
6285 190,00
4426 60,00
11.Se incaseaza prin banca suma de 900 lei de la un furnizor pentru o facture restanta.Se plateste
un commission afferent acestei incasari in valoare de 6.00 lei.
a)5121=4111 900 lei
b) 627=5121 6.00 lei
12.Se adduce un autoturism pe platform si se emite o facture de remorcare de 3225 le,
se incaseaza cu numerar.
a)411= % 3225
704 2600,81
4427 624,19
b)5311=411 3225
12
13.Se emite o facture in valoare de 581,36 lei din care piesele au valoarea de 385,01 iar
manopera 196,35 lei.
a) 607=371 263,19 lei
b)4111= % 385,01 lei
707 292,61
4427 92,40
c)378=371 29,42 lei
371=378 29,42 lei
d)4111= % 195,35 lei
704 149,23
4427 47,12
e)5311=4111 385,01 lei
14.Se achita salariile din luna aprilie in valoare de 10 500,00 lei.
421=5311 10 500,00 lei
15.Se emit facturi de remorcare in valoare de 950,00 lei.Se achita ulterior cu OP.
4111= % 950,00 lei
704 722,00
4427 228,00
16.Se emite o facture in valoare de 323,18 din care piesele au valoarea de 168,48 lei,iar
manopera de 154,70 lei.
a)607=371 58,62 lei
b)4111= % 168,48 lei
707 128,05
4427 40,43
c)378=371 69,43 lei
371=378 69,43 lei
d)4111= % 154,70 lei
704 116,86
4427 37,84
13
17.Se reconditoneaza o chiuloasa in valoare de 368,00.Se achita cu numerar.
a)% =401 368,00 lei
6284 279,68
4426 88,32
b)401=5311 368,00 lei
18.Se primeste factura de la Comapnia Apa,in valoare de 58,63 lei.
605=401 58,63 lei
19.Se repara un alternator,iar pretul acestuia este de 85,63,se achita cu numerar.
a)% =401 85,63 lei
6284 65,08
4426 20,55
b)401=5311 85,63 lei
20.Se comada 4 anvelope de vara in valoare de 1960,00 lei,se achita cu numerar.
a)6024=3024 1489,6 lei
b) % =401 1960,0 lei
3024 1489,0
4426 470,0
c)401=5311 1960,0 lei
21.Se primeste factura de la Vodafone Romania in valoare de 528,56 lei.
% = 401 528,56 lei
6261 401,71
4426 126,85
Cateva din documentele acestor inregistrari sun anexate in cele ce urmeaza.
14
CAPITOLUL 4
REZULTATUL EXERCITULUI FINANCIAR LA S.C ALLCARS COM SERVICE S.R.L
Rezultatul exercitiului este un rezultat net(impozitat) care se determina pornind de la
rezultatul contabil,calculate cadiferenta intre veniturile totale si cheltuielile totale ale exerciului
financiar,din care se scade impozitul pe profit.
Pentru calculul impozitului pe profit se foloseste rezultatul impozabil sau
fiscal,determinat pornind de la rezultatul contabil,conform prevederilor Codului fiscal.
Pentru determinarea acestuia se realizaeaza urmatoarele operatii:
inchiderea conturilor de venituri
% =121 7895,44lei
701 52,60lei
704 2303,09lei
707 5592,35 lei
inchiderea conturilor de cheltuieli
121= & 7293,16
605 858,63lei
607 1872,1lei
627 6,00lei
6021 60,00lei
6022 405,00lei
6024 3220,85lei
6261 401,71lei
6284 279,68lei
6285 190,00lei
Dupa inchidrea acestor conturi putem afla rezultatul contabil, precum și profitul impozabil.
15
Calculul rezultatului contabil
Rezultatul contabil(profitul firmei)=Venituri-Cheltuieli
Rezultatul contabil=7 895,44 lei-7 293,16=602,28 lei
Calculul impozitului pe profit : Cota de impozitare x Rezultatul fiscal.
Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil + Cheltuielile nedeductibile – Deduceri fiscale.
Rezultatul fiscal = 602,28 + 0 - 0 = 602,28lei
Impozitul pe profit = 16 % x 602,28 = 96,38lei
Din cele văzute mai sus, putem afirma că firma SC ALLCARS COM SERVICE SRL, a avut în luna mai un profit de 602,28 lei.
CAPITOLUL 5
FORMELE DE INREGISTARE CONTABILA APLICATE DE S.C ALLCARS COM SERVICE S.R.L
Ciclul contabil de înregistrare si prelucrare a datelor începe cu consemnarea în scris a datelor în
documente, se continua cu reflectarea acestor documente în registrele contabile si se încheie cu
întocmirea bilantului contabil si efectuarea analizei pe baza de bilant. Ca urmare, documentele
justificative reprezinta limita inferioara a formei de înregistrare contabila, iar bilantul contabil
limita superioara.
Dintre formele de înregistrare contabila folosite în prezent în unitatile patrimoniale din tara
noastra mentionam:
forma de înregistrare contabila maestru - sah; constă în dezvoltarea pe conturi
corespondente atât a rulajului debitor, cât şi a celui creditor a conturilor sintetice.
Jurnalul de înregistrare se foloseşte pentru înscrierea în ordine cronologică a notelor de
contabilitate sau a documentelor pe care s-a făcut contarea/scrierea formulei contabile a
operaţiilor economice.
16
forma de înregistrare contabila pe jurnale; constă în folosirea jurnalelor multiple care
servesc la înregistrarea cronologică a operaţiilor economice dintr-o lună
forma de înregistrare contabila în conditiile folosirii mijloacelor tehnice de calcul,
denumita si forma informatica Datele din formulele contabile sunt introduse in calculator
sis tau la baza intreguli system de stocare si prelucrare a datelor si se editeaza jurnalele
de inregistrare,Cartea mare si balanta de verificare lunara.
Dintre aceste 3 forme de înregistrare contabilă, societatea SC.ALLCARS COM SERVICE S.R.L
utilizeaza forma informatica de contabilitate. Toata evidenta este tinuta pe cale
electronica.Societatea utilizeaza pentru evidenta contabila completa(stocuri,mijloace fixe,obicte
de inventor,salarii,declaratii) softul creat si pus la dispozitie de catre SasorySoft S.R.L)
Dupa ce se introduc facturile intrate, în acest program, se poate lista si N.I.R-ul , deoarece
odata cu introducerea datelor programul automat face si N.I.R-ul
Se introduc toate chitanţele, monetarele, bonurile de combustibil si prin urmare nici
Registrul de Casa nu trebuie tinut de mana. La fel ca celalalte documente, şi facturile emise se
înregistrează.
La sfârşitul lunii, din acest program se pot lista atât jurnalele de cumparari si vanzari,cat si
registrul de casa,registrul de banca,statul de plata,notele contabile,balanta,bilantul.
Secretara se ocupă de introducerea documentelor primare iar contabilul de partea
contabilitatii financiare.
17
CONCLUZII SI PROPUNERI
Societatea S.C.ALLCARS COM SERVICE S.RL se dovedeste a fi o firma serioasa care
stie sa-si administreze competent activitatea desfasurata,desi o societate relative mica raportat la
cifra de afaceri si numar de angajati,este o societate care, pe perioada celor 15 ani defunctionare
a inregistrat anual profit.
Succesul sau se datoreaza unor atuuri importante, cum ar fi: imagine buna (rapiditate in
serviciu, ,,descurcareti", sens al serviciului vizavi de clientela, concurenta tehnica apreciata de
clienti, puternica motivatie a colaboratorilor, corectitudine a acestora fata de patron, furnizori si
clienti) si bine administrata.
Ca orice afacere s-a confruntat si cu situatii dificile dar a reusit sa le faca fata cu succes,
fapt dovedit de situarea sa pe primul loc, in domeniu, in preferintele clientilor. Din punct de
vedere al inregistrarilor in contabilitate, firma incearca sa-si inregistreze corect activitatea pe
categoria de activitate desfasurata: intretinerea si repararea autovehiculelor.
Volumul si diversitatea acestor relatii sunt influentate in mare masura de natura si
complexitatea activitatilor desfasurate , care impun existenta unor colaborari permanente cu
numerosi furnizori si clienti.Imbunatatirile sunt mereu binevenite asigurand un rezultat pozitiv al
situatiei patrimoniului societatii.
Societatea isi propune realizarea unor investitii pentru retehnologizare, modernizare si
rentabilizare. Pentru realizarea acestor investitii societatea urmeaza sa utilizeze resursele
financiare provenite din vanzari cat mai mari. Investitiile pentru retehnologizare propuse au in
vedere achizitionarea unor masini si utilaje performante noi.
Obiectivele popuse pentru dezvoltarea societatii sunt:
reactualizarea normelor de lucru;
achizitionarea de la terti de produse intermediare mai ieftine :
dezvoltarea si extinderea de activitati noi, conexe domeniului principal de activitate ;
adoptarea unui sistem eficient si avantajos pentru societate de selectie pentru materiile
prime materialele utilizate;
18
BIBLIOGRAFIE
1. Vasile Bleotu- BAZELE CONTABILITATII, Editura Tehnica,
Bucuresti, 2010;
2. Ana Alexxandra Matei,Contabilitatea evenimentelor si
tranzactiilor,Editura CD PRESS,Bucuresti,2006;
3. Legea Contabilitatii nr.82/1991,republicata in MO 48/2005.
4. Planul de conturi pentru societățile comerciale, conform Ordin
3055/2009 și Ordin 2869/2010.
19
Top Related