Confessiode Valeriu Anania

Doamne, tinde-Ţi patrafirulpeste faţa mea de lut,sufletu-mi neghiob şi slutsă-l albeşti cu tibişirulcând amurgu-şi toarce firulpeste-un pic de gând tăcut.

Să-Ţi vorbesc, ne-aud vecinii,iar osânda e păcat;eu să stau pe-un colţ plecatşi să-mi scriu povara vinii,pe când Tu, la vremea cinii,să-mi şopteşti că m-ai iertat.

Aciuiaţi pe-o vatră nouăvom purcede spre nou cânt;eu, o mână de pământ,Tu, lumină-n strop de rouă,migăli-vom cartea-n două:Tu, vreo trei, eu, un cuvânt.

Şi-ncălţându-Te-n sandalesă porneşti pe drum stelar,într-al slovelor chenar

eu opri-Te-voi din caleşi-n minunea vrerii TaleTe-oi sorbi dintr-un pahar.