Cresterea ciupercilor - Pe calea cea simpla

Cultivarea ciupercilor in regim casnic

cu ajutorul perhidrolului

Volumul I

R. Rush Wayne, Ph.D.

Cresterea ciupercilor - Pe calea cea simplaCresterea ciupercilor in regim casnic cu ajutorul perhidroluluiVolumul I

Copyright 2001R. Rush Wayne. Ph.D.

Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei lucrari nu poate fireprodusa sau folosita sub nici o forma fara permisiunea autorului acesteia..

Pubicat pentru prima data sub titlul Cresterea ciupercilor cu ajutorul perhidrolului, Decembrie 1996si sub titlulCresterea ciupercilor Pe calea cea simpla,Cutivarea ciupercilor in regim casnic cu ajutorul perhidroluluiIanuarie 1998Editia a treia revizuita Noiembrie 1999Redenumita Volumul I, August 2000Revizuita Septembrie 2001

Visitati Web site-ul pentru informatii despre Cresterea ciupercilor - Pe calea cea simplahttp://www.mycomasters.com/Updates.htmlprecum si pentru ultimele si periodicele noi informatii despre metoda perhidrol.

CUPRINS

IntroducerePreliminariiCiupercileHypsizygus ulmarius (Elm oyster)Pleurotus eryngii (King oyster)Hericium erinaceus (Lions Mane)Agaricus subrufescens (Almond mushroom)Lentinula edodes (Shiitake)Pleurotus ostreatus (Oyster mushrooms)Ganoderma lucidum (Reishi mushroom)Coprinus comatus (Shaggy Mane)Hypsizygus tessulatus (Shimeji)Stropharia rugosa-annulata (King stropharia)Agaricus bisporus/brunnescens (button mushroom, Portobello)

Echipamentul de care veti avea nevoieSurse specializate de care s-ar putea sa aveti nevoie

Principiile de baza ale perhidrolului

Ce face perhidrolulEfectele biologice ale perhidroluluiAvantajele utilizarii perhidrolului in culturile de ciuperciContaminanti rezistenti la perhidrolCe nu face perhidrolulNevoia de atentie cand miceliul este expusPerhidrolul nu este un strerilizant in concentratia din culturile de ciuperciSiguranta si consideratii de mediu in cazul perhidroluluiPerhidrolul si spiritul cultivarii organiceLacunele efectului perhidrolului din culturile de ciuperciStabilitateaIn solutie puraLa temperaturi ridicateIn prezenta enzimelor care descompun perhidrolulAvand grija de puritatea stocului de solutie de perhidrolVariatiile concentratiei perhidrolului din surse diferite de aprovizionareMasurarea concentratiei de perhidrolCalcularea necesarului de solutie de perhidrol de care avem nevoieCresterea si intretinerea culturii de AgarPrepararea agaruluiMediul AMDUtilizarea concentratiei minime de perhidrol in mediul agarMediu de agar fara sterilizare sub presiuneRiscurile aparitiei de corpuri straine in agar si importanta curatirii vaselorReutilizarea mediului de agar tratat cu perhidrolProcurarea culturilor de ciuperciImportanta pornirii de la un set de miceliu sortat atentClonarea ciupercilorStocarea miceliuluiMetoda in apa distilataMentinerea stocului de miceliu netratat cu perhidrolInocularea si manipularea culturilor de agarRacirea bisturiuluiInocularea pornind de la miceliul stocat in mediu fara perhidrolPrevenirea contaminarii prin inocularea la fund; curatarea miceliuluiIncubarea vaselor inoculate si stocarea acestoraProducerea miceliuluiAvantajele economice ale productiei proprii de miceliuAvantajele miceliului crescut pe substrat de rumegus"In 10 Minute" miceliu pe rumegus ne-sterilizat sub presiuneSuplimenti nutritionali compatibili cu miceliu In 10 MinuteImportanta curatirii containerelor in care produceti miceliu In 10 MinuteMiceliu pe rumegus sterilizat sub presiuneMiceliu pe seminteDificultatile miceliului pe seminte si problemele obtinerii acestuiaContainere pentru miceliuInocularea cu miceliuMetoda bucatilor de agarUtilizarea miceliului adaptat la perhidrol pentru inoculareIncubarea si ruperea miceliuluiCulturi lichideColonizarea compostuluiImportanta alegerii composturilor care nu contin enzime care sa descompuna perhidrolulPasteurizarea composturilor compatibile cu perhidrolulRecipiente folosite pentru fructificarea pe compostTalajul si densitatea compostuluiPrepararea suplimentilor nutritionati pentru rumegusul tratat cu perhidrolSuplimenti nutritionali pentru compostCalculul necesarului de suplimentiMasurarea pH-ului compostuluiContainere pentru culturaPungile folosite pentru gunoi pe post de containereEvitarea ciupercilor parazitare si a insectelorGaleti de plastic in loc de pungi pentru gunoi

Inocularea compostului din rumegus aditivat cu suplimentiMaruntirea miceliului inainte de inocularea acestuia in compostAdaugarea miceliului in compostFormarea ciupercilorProceduri generale pentru fructificarea ciupercilor Oyster si HericiumProtectia personala impotriva sporilorCiuperci care necesita un pat de sol pentru a fructificaPlanificarea pe anotimpuriCresterea in natura versus cea in sereRecoltareaProblemeConcluziiDespre autor

IntroducerePentru prima data cand a inceput sa ma intereseze cultivarea ciupercilor, am cumparat de la librarie cel mai cunoscut manual pentru aceasta, si l-am devorat. Dar interesul meu a scazut vertiginos pe masura ce lecturam acest manual. Am fost descurajat de necesarul de echipament si de procedurile necesare care erau sustinute in manual ca fiind obligatorii pentru pornirea unei prime culturi necontaminate. Trebuia sa am un laborator steril, prevazut cu filtre speciale electrostatice si cu lampi in ultraviolet. Acest spatiu ar trebui sa fie dotat cu filtre de blocare a aerului, ar trebui sa port imbracaminte sterilizata si urma sa spal zilnic spatiul cu hipoclorit. Cultura care urma sa fructifice trebuia sa fie intr-o alta incapere, astfel incat sporii sa nu patrunda in laborator. Iar containerele care urmau sa fructifice, trebuiau sa fie prevazute cu filtre microporoase, astfel incat miceliul sa poata avea oxigenul necesar pentru dezvoltare dar bacteriile si mucegaiul sa nu poata patrunde in interior. Desigur, mai aveam nevoie si de o autoclava sau cel putin de un vas special sub presiune pentru a putea steriliza materialele si substantele care urmau sa intre in aceste containere.Luand in considerare acest necesar de echipament, am hotarat sa renunt la cultivarea ciupercilor. Nu dispuneam de resursele de a cumpara acest echipament, oricum nu puteam sa inaintez mai mult de jumatate din drumul necesar pentru achizitionarea acestora fara a ma bloca. Din ceea ce urma sa culeg, casa mea urma sa devina o capcana pentru cresterea ciupercilor. Cu sau fara o menajera, urma sa avem o gramada de mizerie si dezordine, culturi microbiene de culoare verde si alba situate in si inafara frigiderului. Oricum din vremea studentiei am invatat si deprins tehnicile de sterilizare; acestea in schimb nu urmau sa ma asigure ca la fiecare miscare in cultivarea acestor delicioase ciuperci nu urma sa sar, din greseala, peste acestea.Cu toate acestea, gandurile de a cultiva ciuperci nu au disparut in totalitate. Dimpotriva, peste aproape un an, am revenit in baza unei noi idei. Am citit despre faptul ca daca in mediul in care urma sa fie crescute semintele de orhidee era adaugat perhidrol atunci in acesta nu mai existau contaminanti. In timp ce perhidrolul ucidea bacteriile, fermentii si sporii ciupercilor, semintele orhideelor ramaneau in viata deoarece continutul acestora in enzime care descompun perhidrolul era destul de mare pentru ca acestea sa se autoprotejeze. Asa ca semintele orhideelor puteau fi germinate chiar si de catre incepatori fara a fi nevoie de tehnici sterile stricte.Aici era intrebarea: putem sa adaugam perhidrol in mediul de dezvoltare a ciupercilor astfel incat acesta sa fie lipsit de contaminanti la fel ca in cazul orhideelor? Daca da, atunci probabil ca si cultivarea ciupercilor ar deveni mai accesibila si pentru incepatori, la fel ca in cazul germinarii orhideelor. Astfel ca am incercat sa dau un raspuns pornind de la miceliu.

Ceea ce a urmat a fost un proces complicat si neliniar de invatare a cresterii diferitelor specii de ciuperci, de experimentari ale adaosului de perhidrol, a concentratiei acestuia, a cunoasterii diferitelor medii de cultura si a modului in care acestea interactioneaza cu ciupercile si perhidrolul, testarea diferitelor tehnici si grade de pasteurizare si sterilizare, intoarceri inapoi pornind de la alte valori ale pH-ului, experimentari cu suplimenti nutritionali, masurari si depistari ale surselor de contaminanti, imbunatatiri de proceduri, si asa mai departe, pana cand am ajuns sa pot spune ca am dezvoltat liniile directoare. Tot ce am facut practic a durat mult mai mult decat ati crede. Dar marele castig este ca pot spune DA, cresterea ciupercilor poate fi facuta de catre cultivatorii incepatori fara a avea nevoie de facilitati sterile, filtrari ale aerului, chiar si fara a fi nevoie de vase sub presiune, daca se adauga perhidrol in cultura de ciuperci astfel incat aceasta sa nu mai aiba contaminanti. Utilizand tehnica pe care am dezvoltat-o, toate fazele cultivarii ciupercilor pot fi facute si de catre incepatori, pe un sortiment variat de specii de ciuperci, si toate acestea investind foarte putin in echipamente si facilitati.Am scris aceasta carte ca sa fie un ghid pentru cei care doresc sa-si faca un hobby din cresterea ciupercilor, care sa serveasca, de unul singur, ca baze primare in cresterea catorva specii comune de ciuperci, si in acelasi timp ca unul care sa-l poata folosi oricine, inclusiv incepatorii. Manualul meu anterior, Cresterea ciupercilor cu ajutorul perhidrolului, a fost scris pentru cultivatorii de ciuperci care sunt deja familiarizati cu metodele traditionale de cultivare a ciupercilor, fiind focalizat pe folosirea perhidrolului ca o imbunatatire a cultivarii traditionale a ciupercilor. In timp ce acel manual facea posibila, pentru prima data, procesarea pasilor dintr-o cultura de ciuperci in regim casnic fara a mai fi nevoie de facilitati sterile si de filtrarea aerului, aceasta carte merge mai departe si prezinta procedurile care sunt necesare fara a mai fi nevoie nici de sterilizarea sub presiune.

Bineinteles, ca nu toate procedurile descrise in aceasta carte au fost create de mine. In special, procedurile care nu necesita tehnica perhidrolului, sau care nu pot fi folosite in tehnica perhidrolului, isi au originea altundeva.Pentru informatii avizate a tehnicilor traditionale de cultivare a ciupercilor, precum cele care presupun cultivarea la scara comerciala, va rog sa consultati Stamets, Growing Gourmet and Medicinal Mushrooms, Chilton si Stamets, The Mushroom Cultivator, sau alte carti de baza. Aceste carti sunt surse valoroase de informare pentru oricine doreste sa cultive ciupercile intr-un mod foarte serios. Deasemenea, pe masura ce veti parcurge aceste carti pagina cu pagina, si dupa discutiile despre procedurile elaborate de sterilizare si de surse de contaminanti, veti descoperii si veti aprecia acest manual pentru simplitatea tehnicilor pe care le contine.Retineti ca tehnicile aseptice sau sterile, pe care procedurile din aceasta carte ar avea nevoie de explicatii suplimentare, se vor dovedi mult mai usor in practica decat in descrierile lor. Speranta mea este ca cititorul va cauta instructiuni directe privitoare la acestea. Societatile de micologie va vor ajuta cand veti ajunge in acesta faza.Retineti deasemenea ca aceasta carte chiar daca nu intentioneaza sa fie un ghid pentru cultivatorii de ciuperci in regim comercial, tehnicile descrise in ea s-au dovedit foate utile in regim comercial de mica amploare cat si pentru hobby-isti.

PreliminariiCiupercileDoar despre ciupercile care sunt cultivate in mod frecvent sau care pot fi crescute acasa. Oricum, unele dintre ele sunt mai usor de crescut decat altele, si altele, chiar daca sunt usor de crescut, nu produc atat cat cele care sunt mai greu de cultivat.

Eu sunt focalizat doar pe patru tipuri de ciuperci pe care le cultiv in casa personala. Acestea sunt:Hypsizygus ulmarius, Scoica ulmului sau ciuperca alba a ulmului: chiar daca aceasta nu este un membru al familiei de ciuperci scoica, este o ciuperca in stilul scoicai ca forma si ca si habitat. Creste agresiv pe rumegus sau paie, are rare probleme de contaminare daca sunt urmate tehnicile descrise aici si se simte bine in medii si conditii de temperatura variate, fructificand fie vertical fie orizontal. Cand sunt bine cultivate, ciupercile sunt mari si atractive, aratand ca niste flori albe stranii, si in opinia mea personala, sunt cele mai delicioase dintre ciupercile scoica (nepunand in calcul si Pleurotus eryngii).

Pleurotus eryngii sau Scoica Rege: un membru al familiei ciupercilor scoica, dar care nu are forma si habitatul tipic al acestora. De provenienta din Europa, aceasta creaza pornind de la sol o postura impunatoare, alta decat cea pe care o are daca creste pe copaci sau busteni. Este mare si carnoasa. Substratul pe care il necesita este mult mai limitat decat la alte ciuperci scoica, la fel cum necesita si temperaturi stricte. Am citit ca prefera rumegusul sau paiele, oricum nu am experimentat suficient ca sa pot sa spun ca paiele sunt sau nu un substrat pentru ele. Fructifica cel mai bine la temperaturile de la terminarea primaverii, preferand sa creasca in locuri reci in timpul iernii, si uscandu-se la caldura din timpul verii. Este una dintre cele mai delicioase ciuperci cultivate daca este preparata adecvat: prajita rapid intr-o tigaie, fara sa o lasam sa fiarba in sucul propriu, apoi sarand-o usor.

Hericium erinaceus sau Coama Leului sau Pom Pom: o ciuperca lipsita de piciorul si palaria traditonala a ciupercii, aratand mai degraba cu un fel de bulgare de zapada acoperit cu ace din gheata. Creste rapid pe substrat de rumegus, si fructifica usor pentru o gama larga de temperaturi. Am auzit ca poate fi crescuta si pe substrat de paie, oricum eu nu am testat inca. Bucatarii adora aceasta ciuperca, si intr-adevar are o aroma deosebita apropiindu-se de cea a homarilor.

Agaricus subrufescens, sau ciuperca migdala: membru al familiei de ciuperci casnice buton si Portabellas. Este de neconfundat datorita aromei sale de extract de migdala. Ca o ciuperca casnica, prefera sa creasca pe balegar, dar poate fi crescuta pe paie, talaj, sau rumegus aditivat. Este o ciuperca care se dezvolta la caldura, dar fructifica si in sere daca acestea sunt incalzite pe timpul iernii, facand din aceasta un candidat la Ciuperca anului. Aceasta ciuperca in general are nevoie de un strat de sol sau turba, care sa fie aplicat la suprafata culturii pentru ca aceasta sa poata sa fructifice.

Alte cateva ciuperci care ar trebui luate in considerare:

Lentinula edodes sau Shiitake: foarte popular, crescuta de foarte multi oameni si documentata in mai toate cartile. Nu sunt un cultivator de Shiitake, dar metodele de cultivare, miceliul si prepararea substratului descrise aici trebuie sa funcrioneze si pentru Shiitake la fel cum functoneaza si pentru restul ciupercilor pe care le cultiv. Asigurati-va ca luati miceliu selectat pentru substratul pe care urmati sa cultivati: paie sau rumegus. Deasemenea este disponibil miceliu pentru temperaturi de iarna sau vara.

Pleurotus ostreatus si alte ciupercii din specia stridiilor precum H. ulmarius: acestea sunt printre cele mai usor de cultivat ciuperci, crescand rapid pe rumegus sau paie sau o mixtura de alte substarturi. Ele au fost primele ciuperci pe care le-am cultivat prin metoda perhidrol. Miceliul exista pentru marea majoritate a temperaturilor. Sporii de Pleurotus Ostreatus, care sunt produsi intr-o mare cantitate cand ciupercile ajung la maturitate, pot cauza probleme de sanatate.

Ganoderma lucidum sau Reishi: o ciuperca din topul celor medicinale datorita proprietatilor de stimulare a imunitatii. Aceasta ciuperca creste pe rumegusul de lemn tare la temperaturi ridicate. O alte specie inrudita cu aceasta Ganoderma oregonense, prefera temperaturile scazute. Ciuperca lemnoasa este rupta in bucati si din acesata se prepara ceaiuri.

Coprinus comatus sau coama paroasa: o ciuperca cu gust usor, cu viata scurta, care creste bine pe balegar. Nu am reusit sa o fac sa fructifice in sera, dar dupa ce am aruncat cultura in gradina, aceasta a continuat sa apara pentru inca doua sezoane.

Hypsizygus tessulatus, sau Shimeji: o ciuperca draguta, mica, rotunda si crocanta. Creste pe paie sau substraturi bazate pe rumegus. Miceliul pe care l-am obtinut necesita temperatura aproape de cea de inghet pentru a fructifica, astfel incat nu am experimentat prea mult. Dar presupun ca exista si miceliu care fructifica si fara sa-l inghetam.

Stropharia rugosa-annulata, sau King Stropharia: o ciuperca mare care creste pe substrat de talaj sau paie si care necesita un strat de pamant precum si de temperaturi ridicate pentru a fructifica. Miceliul se dezvolta lent, si pana la ora actuala se cunoaste doar o varietate care poate fi fructificata in sere.

Agaricus bisporus/Agaricus brunnescens, ciuperca buton sau ciuperca buton maro, crimini si portobellos: atatea tipuri de ciuperci buton pe care cei mai mari comercianti din US le cresc si le vand atat de ieftin incat aceste companii nu mai pot sa produca profit. Ca si ciuperca migdala, substratul preferat al ciupercilor buton si portobellos este balegarul. Prepararea compostului de calitate este un proces complicat si greoi care iese din scopul acestui manual. Dar acestea pot fi crescute si pe paie tratate cu perhidrol (vexi Volumul II). Productia nu va fi atat de ridicata ca si pe balegar, dar prepararea paielor este atat de usoara incat, probabil nu veti simtii lipsa surplusului de productie. La fel ca la ciupercile migdala, pentru fructificare trebuie sa existe un substrat de sol, dar in plus acestea necesita si conditii de racire a compostului. Miceliu poate fi obtinut pe seminte fierte sub presiune (in acest volum) sau prin fierberea orezului instant (vezi Volumul II, In 10 Minute).

Echipamentul de care aveti nevoieMetodele descrise in acest volum necesita foarte putin echipament pentru a putea sa cresteti ciupercile dvs. preferate. Manavrarea si masurarea perhidroluli necesita doar o pipeta (de 10ml) si un cilindru gradat (100ml sau 250ml). acestea pot fi procurate de la magazinele tehnico-sanitare. Pentru a masura concentratia perhidrolului din solutiile pe care-l cumparati de la farmacie, o sa mai aveti nevoie de o eprubeta cu guler si de un balon. Prepararea miceliului are nevoie de borcane cu capac ( de 800ml), un vas cu capac, o balanta sau un cantar si cateva pungi de plastic curate pentru mancare. Prepararea culturilor de Agar necesita in plus un set de vase Petri. Recomand folosirea celor din plastic. O oala sub presiune chiar daca nu este absolut necesara, este binevenita. Ea trebuie doar sa fie suficient de mare pentru ca borcanele sa incapa in ea. NU veti avea nevoie de incapere sterilizata, filtre de aer, lampi in ultraviolet, laborator steril, scurgeri laminare, blocaje impotriva aerului, spalator pentru incaltaminte, etc. etc.Prepararea si manipularea substratului final de compost necesita un vas cu capac pentru fierberea si racirea apei, un al doilea vas cu capac de marimea celui in care preparati ceaiul pentru fierberea apei necesare pasteurizarii containerelor, o galeata de 20l din plastic cu capac etans. (aceaste galeti pot fi cumparate ieftin de la fabricile de inghetata sau de la alte fabrici (evitati galetile care au fost folosite pentru vopsele, solventi, sau alte substante toxice).Pentru perioada in care miceliul trebuie sa se imprastie in compostul final, veti avea nevoie de cutii de carton ( 20x20x20cm) si de cateva pungi de polietilena groase de 9-14micrometri (evitati pungile care sunt mai subtiri de 9), sau un set de galeti de 7-11l din plastic cu capac etans. Pentru manevrarea compostului veti avea nevoie de inca o mana de ajutor, si de un spatiu racoros. Mai tarziu, daca doriti sa cresteti o cantitate mare ciuperci, probabil ca veti opta pentru un ventilator si un sistem automat de stropire.Furnizori specializati de care s-ar putea sa aveti nevoiePentru prepararea agarului, veti avea nevoie de Agar, pulbere fina de malt, (daca planuiti sa fierbeti sub presiune mediul) extract de drojdie precum si de alte cateva lucruri. Agarul ar trebuiu sa-l gasiti la magazinele care vand produse naturale pentru sanatate, la furnizorii de culturi de ciuperci (n.t. incercati la laboratoarele spitalelor). Retineti ca agarul chiar daca este mai scump decat mediile gata preparate, AMD, acestea din urma contin jumatate sau mai putin agar, astfel incat s-ar putea ca acesta sa nu fie o afacere. Pulberea de malt si extractul de drojdie le puteti gasi la magazinele gen Plafar sau in laboratoarele de cercetari (n.t. incercati la fabricile de bere).Pentru prepararea miceliului si a compostului veti avea nevoie de fibra de hartie si de rumegus. Fibra de hartie este cel mai usor de procurat de la fabricile care o produc. Rumegusul puteti sa-l obtineti de la fabricile de lemn, sau in mediul rural la gaterele pentru prelucrarea lemnului. Incercati sa aflati din ce lemn s-a obtinut rumegusul si inceracti sa obtineti rumegus din lemn de esenta tare (rumegusul din lemn de brad va fi folositor doar in cazul ciupercilor Pleurotus Eryngii si A. subrufescens).

Notiuni de baza legate de perhidrolCe face perhidrolul ?Radicalul perhidrol este o forma reactiva de oxigen care ataca diferitele forme organice. In celulele vii, acesta deterioreaza materialul genetic, membranele celulelor si orice alceva mai intalneste in calea lui cu care poate reactiona. Facand acestea, perhidrolul in concentratie suficienta ar putea sa distruga bacteriile, sporii acestora, fermentii si diferitii sporii inclusiv cei de ciuperca. Aparent, poate deasemenea sa ucida diferitii spori mici prezenti in aer si contaminantii care ataca celulele pielii umane, care se spune ca exista in permanenta in jurul cultivatorilor de ciuperci. Deci, perhidrolul actioneaza asupra tuturor contaminantilor prezenti in aerul culturilor de ciuperci inclusiv asupra sporilor acestora. Prin contrast, antibioticele in general actioneaza doar asupra contaminarii bacteriene, si fungicidele actioneaza doar asupra fermentilor si sprorilor.Frumusetea perhidrolului consta in aceea ca aceasta nu distruge miceliul care s-a dezvoltat si nu intereactioneaza in cresterea si fructificarea acestuia. In ciuda razei mari de actiune a perhidrolului impotriva contaminantilor dintr-o cultura de ciuperci, exista o gama relativ mare a concentratiei acestuia in care acesta va permite dezvoltarea miceliului si fructificarea acestuia. Miceliul care s-a stabilizat, datorita abilitatii lui de a produce la un nivel inalt enxime care descompun perhidrolul, este evident in stare sa se apere singur impotriva concentratiei mari a radicalilor de perhidrol care distrug sporii, celulele si fragmentele minuscule ale organismelor multicelulare. Deci putem adauga perhidrolul la culturile de ciuperci, care sa permita dezvoltarea miceliului dar care sa omoare restul contaminantilor.Aceasta combinatie are o serie de avantaje. Cea mai evidenta este aceea ca reduce semnificativ costurile datorate echipamnetului si facilitatilor elaborate pentru controlul mediului. Prin adaugarea perhidrolului in culturile de ciuperci devine posibila indeplinirea tuturor fazelor procesului traditonal de crestere a ciupercilor, incepand de la izolare pana la fructificare, ca acestea sa se execute in locuri nesterilizate si fara filtrari ale aerului. Puteti sa uitati de laboratoarele sterile, filtrele de aer, lampile in ultraviolet, blocarile de aer si alte echipamente ascociate controlului contaminarilor microbiene chiar si de filtrele dispuse la gura sacilor de plastic in care se afla compostul de fructificare. Utilizand perhidrolul, toate acestea se reduc la folosirea unor unelte sterile, la o sursa de apa fiarta (sau un vas sub presiune pentru o si mai mare siguranta). Si in timp ce metodele traditionale necesitau tehnici de sterilizare inalte si mentinerea unei igieni perfecte a personalului care urma sa prepare agarul si miceliul, folosirea perhidrolului va duce la succes folosind metode de sterilizare modeste si o minima atentie pentru igiena personala. Mai mult, este posibil sa fructificati ciupercile chiar si cele care dezvolta un numar mare de spori in aceeasi cladire pe care o folositi la mentinerea culturilor si la producerea miceliului, fara ca sa va fie frica ca sporii produsi de corpurile ciupercilor care fructifica se vor imprastia in cultura de agar distrugandu-l. Perhidrolul va ucide sporii proveniti din ciuperca a carei miceliu o protejeaza.Contaminantii isi dezvolta rezistenta la perhidrol, in acelasi mod in care o fac cu antibioticele uzuale? Da si nu. Multi dintre contaminanti sunt deja rezistenti la perhidrol, si odata ce acestia si-au stabilit o colonie, vor creste viguros. Aspergillus (mucegaiul verde-albastru) este foarte rezistent la perhidrol. Dar in mod evident perhidrolul, intr-o concentratie suficienta, trece peste mecanismul de rezistenta a organismelor uni-celulare si a sporilor izolati, si chiar si peste organismele multi-celulare daca acestea sunt foarte mici.Ce nu face perhidrolul ?Un lucru pe care perhirolul NU il face este sa va inlature toate grijile legate de sterilizare. Repet, chiar daca perhidrolul adaugat va ucide sporii izolati, fermentii si bacteriile care se gasesc in cultura (si acestia sunt in cea mai mare parte problemele de contaminare a culturii), perhidrolul NU va ucide organismele multicelulare care s-au stabilit (asa cum este mucegaiul verde) daca acestea au depasit o anumita dimensiune. Deasemenea, nu va fi foarte folositor in cazul in care exista o concentratie mare de spori de mucegai. Este evident ca organismele multicelulare si concentratiile mari de spori care germineaza sunt in stare sa produca suficient de multe enzime care sa descompuna perhidrolul, astfel aparandu-se de acesta. Si odata ce atat organismele multicelulare cat si concentratiile mari de spori sunt de dimensiuni microscopice putandu-se gasi pe mainile dvs. sau pe particulele fine de mizerie sau praf, ar fi bine sa va luati cateva masuri in plus legate de curatenie cel putin in fazele de inceput ale lantului de cultuvare a ciupercilor, chiar daca veti utiliza perhidrol. Oricum nu trebuie sa va fie frica sa lasati culturile in aerul din jur pentru o perioada scurta de timp, cum ar fi cand mutati dintr-un recipient in altul, sau cand doriti sa faceti o inspectie. Dar oricum nu veti dori ca unul din vasele Petri, de exemplu, sa cada pe jos. Tot la fel nu veti dori ca in culturile dvs. sa ajunga sa cada particule sau insecte. Este un lucru bun sa va obisnuiti sa stergeti praful in locul in care urmeaza sa incubati culturile. Va trebui sa treceti prin flacara sau sa sterilizati intr-un fel instrumentele pe care urmati sa le folositi pentru a transfera dintr-o cultura in alta. Si faceti o regula din a va sterge degetele in alcool inainte de inocularea agarului sau a miceliului. Eu fac in acelasi mod cu suprafetele pe care urmeaza sa lucrez. Aceasta reduce sansele ca particule de dimensiuni mari sa patrunda in cultura, protejand miceliul care este expus.Este deasemenea foarte important sa stiti si sa va aduceti aminte ca perhidrolul NU protejeaza miceliul ciupercii de contaminantii din aer. Miceliul descompune perhirolul datorita faptului ca aceasta este in contact cu el, astfel ca orice contaminant din aer intra in contact cu miceliul si nu cu perhidrolul, efectul acestuia devenind nul. Astfel, ca o regula generala, perhidrolul protejeaza mediul de cultura sau substratul de contaminanti aerobi. Astfel ca procedura in care trebuie sa aveti maximum de precautii luate este cea in care urmeaza sa transferati miceliul, sau in cele in care este implicata expunerea miceliului la aerul nefiltrat. Si odata ce miceliul s-a contaminat, va trebui sa luati totul de la capat cu o cultura necontaminata, sau sa curatati intr-un fel sau altul astfel incat aceasta sa nu mai aiba contaminanti. Acest lucru il vom discuta pe larg mai tarziu.In final, perhidrolul nu este un sterilizant exceptand cazul in care concentratia lui este mare, caz in care nu mai poate fi folosit pentru cresterea ciupercilor. Asta este, in general nu puteti folosi perhidrolul pentru sterilizarea culturii de ciuperci. La concentratia compatibila cu cresterea ciupercilor, perhidrolul nu va ucide contaminantii vii prezenti in mediu, si acesta se va distruge rapid datorita enzimelor pe care acestia le produc. Oricum, chiar daca o parte din spori si bacterii vor fi ucise prin folosirea perhidrolului, vor ramane suficient de multi contaminati care sa prolifereze in scurt timp. Astfel ca regula generala devine: toate materialele si containere vor trebui sa fie pasteurizate inainte ca sa adaugam perhidrolul; materialele de cultura precum rumegusul neprocesat termic, va trebui sa fie steriluzat sub presiune pentru a distruge enzimele prezente in acesta. Si un corolar: orice apa care se foloseste fara a fi sterilizata sub presiune, va trebui sa fie curata si libera de particule, din moment ce orice fragment de material organic sau neorganic continut in aceasta pot contine contaminanti vii, a caror enzime sa descompuna perhidrolul.Masuri de siguranta si consideratii de mediu in cazul perhidroluluiNu exista nici o regula de precautie pentru a manevra perhirol de 3%. Toxicitate lui este foarte mica, si se descomune complet in apa si oxigen cand se imprastie sau se inghite. Este lipsit de miros, nu pateaza si nu arde. Este cunoscut faptul ca decoloreaza doar cand temperatura lui ajunge la 60C, temperatura unei ape foarte fierbinti. Toate datele referitoare la el sustin ca pentru mediul inconjurator este benign.

Din moment ce perhidrolul in varianta comerciala este preparat chimic, altfel decat extras din surse naturale, probabil nu va fi considerat ca fiind compatibil cu certificatele si standardele pentru produse organice care sunt in voga la ora actuala. Oricum, eu consider ca utilizarea perhidrolului este in spiritul unei culturi organice. Din moment ce perhidrolul prezent in culturile de ciuperci se descompune total in apa si oxigen pe masura ce miceliul castiga teren, astfel incat nu poate fi gasita nici o urma de perhidrol in ciuperca rezultata, ne-luand in calcul faptul ca acesta este un proces biologic natural. Mai mult, perhidrolul poate fi gasit in forma naturala in toate organismele care traiesc in aer precum si intr-o varietate de medii inconjuratoare naturale. Din timpuri imemoriale, albinele secreteaza enzime care adauga perhidrol la nectarul lor, asigurand protectia de bacterii, fermenti, mucegai si propagand aceste calitati mierii care rezulta. Miceliul unora dintre speciile de ciuperci produc la randul lor perhidrol care le ajuta la distrugerea organismelor intalnite in substratul din calea lor. Si perhidrolul este chiar o parte a procesului de aparare si vindecare a organismului uman. Intr-adevar, pe tot globul, mii de oameni apartinand unui sistem de vindecare numit terapia oxigenului inghit perhidrol alimentar zilnic pentru a vindeca diferite boli si pentru a mari vitaliatea organismului lor, facand aceasta de mai multi ani de zile (oricum eu nu recomand acest lucru). In final, utilizarea perhidrolului reduce necesarul de echipament si facilitati, simplificand toti pasii procesului de cultivare a ciupercilor.Sunt cateva intrebari care se ridica legate de efectele oxidante ale perhidrolului folosit in cultivarea ciupercilor. Clorul, cand reactioneaza cu materiale organice precum fibrele de hartie, produce o mica cantitate de dioxina, un produs chimic foarte periculos care produce cancer. Perhidrolul nu produce dioxina, astfel incat, campaniile de duse de cei de la protectia mediului urmaresc sa convinga fabricile de hartie sa foloseasca perhidrolul in locul clorului. Totusi, s-ar putea imagina ca perhidrolul produce alte substante daunatoare in reactia lui cu substratul dintr-o cultura de ciuperci. Nu exclud aceasta posibilitate, dar o consider ca fiind foarte putin probabila. Pentru un singur lucru: organismele vii din aer au evoluat pe durata a milioane de ani avand in si in jurul lor perhidrol. Perhidrolul este generat de metabolismul aerob natural, si se fromeaza in mod natural in reactia apei cu oxigenul in prezenta razelor ultraviolete ale soarelui. Asta inseamna ca organismele aerobe si-au dezvoltat un mecanism metabolic ca sa faca fata varietatii de oxidanti care rezulta din reactia perhidrolului cu materialele biologice. In plus, perhidrolul este stabilizat chimic in substraturile de ciuperci sterilizate si concentratia pe care o utilizam este atat de mica incat cantitatea de substrat oxidant trebuie sa fie foarte mica. In cele din urma, nu detin nici o dovada de mutatie genetica sau de efecte toxice care sa fie prezente in miceliul sau ciupercile rezultate in urma utilizarii perhidrolului in cresterea lor. Culturile de agar care contin perhidrol duc la formarea unui halou frumos si sanatos de miceliu, iar ciupercile rezultate din acesta sunt la fel de frumoase ca si cand ar fi fost crescute prin metode traditionale.StabilitateaSolutia de perhidrol 3% pe care o puteti cumpara de la farmacii si care are stabilizator acidul fosforic, este aproape stabila daca este mentinuta in spatii racoroase. Cand este adaugat in mediile sterilizate sub presiune de cultivare a ciupercilor, este evident ca acesta se va descompune lent. Timpul in care acesta se va descompune, nu poate fi precizat, acesta depinzind de o sumedenie de factori cum ar fi: compozitia mediului, concentratia de perhidrol si temperatura. Oricum, din experienta personala de pana acum, pot sa spun ca acesta continua sa distruga contaminantii suficient de mult timp pentru a permite ca miceliul diferitelor specii de ciuperci sa poata sa se dezvolte si sa colonizeze substratul.Pe de alta parte, perhidrolul nu va trebui sa fie adaugat in medii fierbinti (doar daca veti lua in calcul o cantitate suplimentara de perhidrol care sa suplineasca pierderile din descompunere). Din moment ce perhidrolul devine activ in jurul temperaturii de 60C, el se va descompune rapid cand va intra in contact cu materiale organice a caror temperatura este apropiata sau mai mare decat aceasta. Asa ca asteptati pana ce mediul s-a racit, sau cel putin pana cand acesta ajunge la o temperatura la care il puteti tine in mana fara sa va ardeti, si doar atunci adaugati perhidrolul.In contrast cu comportamentul sau in medii sterilizate, perhidrolul se descompune rapid in prezenta enzimelor, la fel cum se intampla cand il puneti pe rana. Celulele rupte de piele si vasele de sange ale unei rani contin enzime din abundenta care descompun perhidrolul, acesta eliminand bule de oxigen. Enzime similare, cunoscute ca si catalizatori si peroxizi, se gasesc in toate organismele vii sau care au fost odata vii, exceptand cazul in care aceastea au fost tratate termic sau sterilizate. Astfel ca: semintele nefierte, faina, rumegusul, lemnul etc. vor distruge in scurt timp perhidrolul. Aceasta insemna ca ele vor trebui sa fie tinute departe de stocul dvs. de perhidrol. Deasemenea, inseamna ca daca veti dori sa incorporati oricare din materialele specificate mai sus, mai inati va trebui ca sa le tratati termic pentru ca sa distrugeti enzimele care ar putea sa anuleze efectul perhidrolului pe care doriti sa-l adaugati in cultura.Fac cateva masuratori pentru a verifica concentratia solutiei de perhidrol pe care urmeaza sa o folosesc. Cand folosesc perhidrol, dau jos capacul de pe aceasta si sterg partea superioara a sticlei cu alcool pentru a elimina contaminantii vii. Dupa care torn apa firbinte peste vasul in care urmeaza sa fie perhidrol si folosesc o pipeta pasteurizata care o manevrez avand o bucatica de vata situata intre ea si degetele mele. Pipeta nu necesita sa fie sterilizata in vas sub presiune, dar cel putin aceasta trebuie sa fie trecuta prin apa fiarta (partea de dedesubtul portiunii cu vata) pentru cateva minute, apoi racita, inainte ca aceasta sa fie utilizata. Un cilindru gradat de 100ml este suficient pentru a steriliza in apa fierbinte pipeta. Temperatura ridicata va distruge organismele vii din pipeta, in timp ce perhidrolul va ucide restul de spori care rezista la caldura. Deasemenea am grija de fiecare data ca sa nu rastorn perhidrolul prin gatul sticlei pana cand nu sunt sigur ca acesta nu intra in contact cu contaminantii.Variatiile concentratiei de perhidrol din diferite surseUn fapt cert este ca atunci cand veti cumpara solutie de perhidrol inscriptionata cu 3%, concentratia acesteia s-ar putea sa fie alta. Concentratia s-ar putea sa difere considerabil in ambele directii. Ati putea sa fiti mai siguri ca ati cumparat o solutie pe care sa va puteti baza, uitandu-va ca aceasta sa nu fie expirata. (sticlele de perhidrol pe care eu le cumpar au inscriptionata doar luna nu si anul). Oricum, chiar daca aceasta nu au expirat nu puteti fi sigur ca concentratia acestora este de 3%. De aceea este necesar sa aveti o metoda prin care sa masurati concentratia solutiei. Aceasta se poate face prin descompunerea unei mostre de perhidrol si masurarea oxigenului eliberat, lucru pe care il fac simplu prin tehnica balonului.

Iata metoda pe care o folosesc pentru masurarea concentratiei solutiei de perhidrol:Luati o eprubeta curata (preferabil una cu guler sau filet pentru capac), un balon mic (de jucarie) si o feliuta de ciuperca din palaria unei ciuperci pe care o aveti la indemana (pentru rezultate rapide, folositi o ciuperca tanara pe care o curatati de pielita pentru a o expune). Daca nu aveti o ciuperca, puteti folosi o bucatica de banana sau alta vegetala cu coaja. Veti avea nevoie de solutia dvs. de perhidrol, o guma de legat borcanane, o pipeta pasteurizata, un cilindru de 100ml gradat si de un vas cu apa.1) Cu ajutorul pipetei pasteurizate masurati 5ml de solutie de perhidrol pe care o turnati in eprubeta.2) Tinand inclinata eprubeta, puneti bucatica de ciuperca in eprubeta aproape de gatul ei, fara ca sa ajunga in perhidrol.3) Fiind sigur ca balonul nu contine aer puneti-l pa gatul eprubetei evitand in continuare ca ciuperca sa ajunga in perhidrol.4) Puneti guma de legat borcane peste gatul balonului astfel asigurandu-va ca nu v-a scapa aer pe la gatul acestuia.5) In momentul in care aceasta instalatie este sigilata lasati sa cada ciuperca in perhidrol. Solutia ar trebui sa scoata bule de oxigen imediat.

6) Agiatati tubul. Solutia de perhidrol ar trebui sa se descompuna in 5-10 minute in functie de cantitatea de enzime prezente in ciuperca.

7) Cand s-a descompus complet veti observa ca numarul de bule si dimensiunea acestora scade. Intre timp balonul ar trebui sa se fi umplut cu oxigenul eliberat.Colegii mei de la cursurile de chimie mi-au spus ca 5ml de solutie de perhidrol 3% degaja aprox. 49ml de oxigen cand acesta se descompune complet la temperatura camerei si la presiunea de 1atm. Puteti folosi urmatoarea procedura pentru masurarea oxigenului eliberat de solutia de perhidrol: 1. Umpleti un cilindru gradat cu apa si intoarcet-il cu gura in jos intr-un alt vas cu apa, asigurandu-va cu nu are bule de aer.2. Trageti gatul balonului de test peste gatul eprubetei pentru a capta oxigenul eliberat, dupa care il strangem in portiunea gatului cand il dam jos de pe eprubeta si il scufundam in apa din vas.3. Avem grija ca oxigenul din balon sa fie eliberat doar in cilindrul gradat.

4. Tinand gatul cilindrului in apa din vas, citim volumul de oxigen eliberat prin aducerea la acelasi nivel a apei din cilidru cu a celei din vas.

Prima data cand am facut testul, au reesit 52ml de oxigen din 5ml de perhidrol. Tinand cont ca este foarte probabil ca in balon sa fi existat aprox. 3ml de aer, rezulta ca solutia a generat o cantitate foarte apropiata de cea teoretica.Iata cum puteti sa calculati necesarul de solutie de perhidrol de care aveti nevoie, daca solutia de test are concentratia diferita de 3%:1. Impartiti volumul de oxigen degajat de 5ml de solutie 3% (49ml) la volumul de oxigen pe care l-ati obtinut.

2. Inmultiti numarul astfel obtinut cu cantitatea de solutie pe care urmeaza sa o adaugati mediului ca si cum aceasta solutie ar fi de 3%.

Cunoasterea exacta a concentratiei de perhidrol este foarte importanta cand faceti agarul. Din moment ce veti lucra cu concentratii foarte apropiate de limita de jos a eficientei. Cand produceti miceliu veti lucra cu concentratii mult mai mari, astfel incat plaja acesteia este mai mare. Folosesc mai mult perhidrol in compostul final, dar si aici exista loc reglaj a perhidrolului. Este indicat ca sa testati fiecare sticla cu solutie de perhidrol mai ales in cazul producerii agarului si pentru a va face o idee generala despre cel care il produce sau il valorifica. Astfel veti fi siguri ca si culturile dvs. vor avea protectia pe care o doriti. Probabil ca veti experimenta din mai multe surse pentru a vedea care din ele au produsul cel mai de incredere. Paradoxal, cele mai ieftine se dovedesc a fi si cele mai bune. Magazinele cu echipamente pentru bazine de inot au si ele solutii de perhidrol dar cu concentratia mult mai mare, astfel incat este bine sa respectati indicatiile si atentionarile de pe eticheta acestora.Cresterea si intretinerea culturilor de agar Primul pas in cresterea ciupercilor este propagarea si intretinerea miceliului pe agar in vase Petri. Acest prim pas este folosit in depozitarea, propagarea si intretinerea miceliului intr-o stare sanatosa prin transferare in serie, inoculand o a doua cultura.

Prepararea vaselor cu agarExista o gramada de retete pe care cultivatorii de ciuperci cresc miceliul, folosind ca mediu ogarul in vase Petri. Am incarcat cateva dintre acestea, dar in mod curent folosesc doar una: drojdie-malt-agar, sau altfel spus DMA. Acest mediu a dat rezultate acceptabile pentru ori care din speciile de ciuperci pe care am dorit sa le cresc. Nu este atat de bogat in continut ca sa fructifice instantaneu, dar marea majoritate a miceliului se dezvolta in 2-3 saptamani. In opinia personala, daca utilizati perhidrolul in mediu nu este nevoie ca acesta sa creasca mai repede, tinand cont ca aceasta va va obliga sa faceti din nou vase cu DMA, pentru a mentine miceliul proaspat. De asemenea, conform unora dintre cultivatori, se recomanda ca dupa mai multe transferuri repetate de miceliu dintr-un vas in altul, sa incepeti o cultura de la inceput (din cultura de stoc), pentru a evita problemele de imbatranire a miceliului. Din acest punct de vedere, cu cat miceliul creste mai repede, cu atat mai repede unul din ele va trebui sa fie pus in cultura de stoc. Daca acest lucru este adevarat, atunci prrobabil ca voi avea miceliu care sa creasca relativ incet.Imi mentin toate culturile din vasele Petri in mediu care contine perhidrol. Contaminarea vaselor cu perhidrol este rara, chiar daca se iau doar cateva precautii. Puteti sa turnati continutul vaselor in aerul bucatariei dvs., si puteti sa le incubati si depozita aproape ori unde doriti atat timp cat locul este relativ curat si mediul inconjurator compatibil cu cresterea miceliului. Oricum vedeti recomandarile mele de la sfarsitul acestei sectiuni.Mediu DMADaca cumparati DMA gata preparat, probabil ca acesta va contine doar primele trei ingrediente: agar, malt si drojdie (puteti sa le adugati pe cele care lipsesc). Cititi instructiunile producatorului pentru a vedea cata apa recomanda sa folositi. Probabil ca pentru 1 litru ea este cuprinsa intre 40-50gr. in functie de proportia de agar si malt, ar trebui sa reduceti undeva pe la jumatate aceasta cantitate pentru a obtine un mediu care sa fie mai bun pentru sanatatea pe termen lung a culturii de ciuperci.Prepar mediul agar in vase Petri dupa cum urmeaza:

1. Adaug toti ingredientii intr-un borcan cu cantitatea de apa necesara. Borcanul ar trebui sa fie de doua ori mai mare decat solutia din el, pentru a pre-intampina iesirea solutiei in momentul cand aceasta ajunge sa fiarba.

2. Ajustez valoarea pH-ului folosindu-ma de bicarbonat de sodiu (apa din zona mea este acida), si puteti folosi otet de mere in cazul in care apa dvs. este alcalina. Deasemenea vedeti mai jos Note la masurarea pH-ului.

3. Folosesc apoi vasul sub presiune din bucataria proprie pentru a topi si steriliza mediul. (folosesc apa de la robinet fara sa am nici o problema. Daca incercati sa cresteti miceliu folosindu-va de apa distilata, atunci cresterea va fi mult incetinita). Fierb fara presiune timp de 10 minute pentru ca agarul sa se poata topi, dupa care pun capacul pe vas si mai fierb la presiunea maxima de 15atm. timp de 10minute. (daca utilizati DMA gata preparat, in instructiunile acestuia scrie sa fierbeti pentru 45 de minute. NU faceti acest lucru! Nici intr-un caz nu trebuie sa depasiti 20 de minute! Orice durata mai mare de aceasta va duce la caramelizarea ingredientelor, aceasta ducand la deteriorarea miceliului.). Sterilizez odata cu mediul un set de vase Petri, pe care le pun intr-un vas acoperit cu folie de aluminiu. (folosesc vase Petri de plastic reutilizabile, un litru de mediu ajungand pentru aproape 30 de vase Petri).

4. Cand fierberea a luat sfarsit, iau cu grija vasul de pe foc si il depresurizez. Scot cu grija borcanul cu mediu si il las sa se raceasca in aer liber. Nu este necesar sa luati masuri de siguranta importriva intrarii aerului nesterilizat (asta presupunand ca nu va aflati intr-un mediu cu mult praf sau alte particule), din moment ce perhidrolul va ucide contaminantii prezenti in aer.

5. Astept pana cand pot sa tin in mana borcanul cu mediu fara sa ma ard. (obisnuiesc sa-l pun intr-un vas cu apa calda pentru a evita ca acesta sa se solidifice).6. Apoi adaug solutia de perhidrol cu ajutorul unei pipete pasteurizate si amestec rapid mediul cu perhidrolul miscand in mod circular inainte si inapoi borcanul (evitand sa produc o reactie care sa produca multe bule de oxigen care vor duce la sfarsitul partii de la sufrafata agarului.)

7. Odata cu acesta amestecare, ma indrept spre vasele Petri, care le-am pus pe o suprafata de lucru curata, si incep sa torn in acestea, avand grija sa le pun imediat capacul.

8. Cand agarul s-a solidificat, pun de-o parte vasele sa se usuce pentru cateva zile intr-un loc ferit si acoperit cu ceva usor.Ca sa fiu in portiunea de siguranta a mediului de cultura din vasele Petri, folosesc concentratia minima de perhidrol pe care am gasit-o ca avand efect: aprox. 0,018%, sau 6ml de 3% la litrul de mediu.(Puteti folosi o concentratie de doua ori mai mare ca aceasta fara ca dezvoltarea miceliului sa fie influentata, dar retineti ca unele specii percum Stropharia, care se dezvolta mai incet, pot sa devina sensibile la expunerea cu perhidrol. Producerea de enzime rezistente la perhidrol pare sa mearga in paralel cu durata de crestere a organismelor). Cand vasele sunt inoculate, presupun ca concentratia incepe sa scada sub cea initiala, perhidrolul descompunandu-se pe masura ce miceliul se dezvolta. Eventual, s-ar putea ca perhidrolul sa dispara complet cand agarul este suprapopulat, daca nu cumva mai devreme. Odata ce a acesta a disparut s-ar putea sa apara pe marginile vasului Petri colonii de mucegai.Obtinerea mediului de agar ne-presurizatDaca nu dispuneti de un vas sub presiune, sau nu doriti sa folositi unul, atunci puteti totusi sa obtineti agarul prin fieberea/aburirea acestuia, modificand putin reteta acestuia. Va trebui sa inlocuiti ingredientele care contin enzime care descompun perhidrolul cu altele care sunt libere de acestea. In reteta de mai sus, agarul, pulberea de malt si rumegusul nu contin enzime care descompun perhidrolul, dar drojdia, faina, si hrana concentrata de iepuri toate contin. Pentru a utiliza perhidrolul in mediul agar, in mod normal trebuia sa fierbem sub presiune acest mediu pentru a distruge enzimele din acestea care descompun perhidrolul. Oricum, alte ingrediente pot fi folosite in locul acestora. Drojdia de bere asigura vitaminele, astfel incat ea poate fi inlocuita cu un pic dintr-o pilula sintetica de vitamine B-complex. Deoarece aceasta este sintetica ea nu contine enzime. Faina si concentratul de iepuri asigurau proteinele/nitrogenul, astfel ca acestea trebuie inlocuite cu alte surse de proteine compatibile cu perhidrolul. In mod curent, doar substantele procesate la nivel inalt nu contin enzime care sa descompuna perhidrolul: gelatina, laptele praf de soia, lapte praf degresat de vaca, sosul de soia sarac in sodiu, etc. Pentru a testa prezenta enzimelor, amestecati putina substanta in cauza cu un pic de solutie de perhidrol si urmariti evolutia bulelor de oxigen emanate. Daca nu exista emanatii de bule inseamna ca puteti s-o folositi.Iata reteta pentru obtinerea unui litru de agar ne-presurizat:12 gr. agar12 gr. pudra fina de malt0.5 gr. sursa de nitrogen (prin rotatie gelatina, lapte praf de soia, lapte praf, sos de soia sarac in sodiu, etc.)5-7 rumegus0.1 gr.? dintr-o pastila de viatmina B-complex (suficient cat sa faca solutia putin galbena)1 litru de apa fara impuritati1. Lasati borcanul in care se gaseste mediul (impreuna cu casele Petri) sa fiarba intr-un vas cu capac pentru aproximativ 45 de minute, timp in care se topeste agarul si vor fi distruse toate organismele vii din mediu (s-ar putea ca vasele Petri sa fie necesar sa le fierbeti pentru o perioada mai lunga de timp).

2. Dati jos vasul si lasati ca acesta sa se raceasca, adaugand perhidrolul conform primei retete. Perhidrolul va distruge restul de spori care au ramas in mediu. Obisnuiesc sa adaug o cantitate putin mai mare de perhidrol in mediul fiert fara presiune (cca. 8ml). In general, am observat ca vasele care nu au fost sterilizate sub presiune se contamineaza mai usor, dar oricum mult greu decat vasele care nu au deloc perhidrol.Aveti grija de bucatelele de agar care au cazut infara vaselor Petri. Daca acestea nu sunt indepartate, pe acestea v-a creste mucegaiul in cateva zile, si sporii acestuia vor difuza in vasele Petri, germinand la marginea agarului.

Daca reutilizati vasele Petri, asa cum fac eu, atunci curatiti-le cu grija dupa ce a-ti scos agarul din ele. Chiar si cea mai mica bucatica de agar vechi ramas in vas, daca nu este in contact cu perhidrolul din noul mediu pe care-l veti turna in vas, poate duce la un punct de start in contaminarea si cresterea mucegaiului.Un beneficiu care apare datorita faptului ca agarul este turnat in vase aproape cand acesta este rece este ca produce o condensare mult mai mica in vasele Petri decat in cazul in care acesta ar fi turnat cand este fierbinte. Aceasta inseamna ca nu va trebui sa va faceti griji legate de scuturarea vaselor de eventualul condens produs in acestea, sau sa fiti obligat sa incalziti vasele pentru a produce evaporarea picaturilor de apa. Si o sa vedeti mai bine ce se intampla in interiorul vaselor. Oricum, suprafata agarului are nevoie de o uscare, astfel ca le las sa stea la temperatura camerei pe durata unei zile, usor acoperite cu o hirtie ceruita (pentru a evita intrarea prafului) inainte ca se le utilizez. Vasele cu mediu care nu a fost sterilizat sub presiune vor fi mai umede decat cele sterilizate sub presiune datorita temperaturi si timpului mai mic de fierbere, astfel incat acestea vor trebui lasate la uscat pentru o perioada mai mare de timp.Daca v-a mai ramas agar dupa ce l-ati turnat in vase, restul va putea fi mentinut steril depozitand-ul in frigider. Cand urmeaza sa-l folositi din nou, puteti topi din nou agarul, retinand ca trebuie sa adugati din nou perhidrol, deoarece prin incalzire veti distruge ceea ce ati adaugat de prima data.Procurarea culturilor de ciuperciExista cateva moduri in care puteti sa va procurati miceliul necesar inocularii agarului. Sporii de la o ciuperca pot fi germinati in mediu nutritiv. O bucatica din masa unei ciupercii proaspete poate fi scoasa in conditii aseptice dupa care este dispusa pe suprafata agarului urmand sa imprastie miceliul. Sau, cultura de miceliu poate fi obtinuta de la un cultivator, in mod normal sub forma unei culturi in eprubeta sau in vas Petri.Din moment ce mediul care contine perhidrol va ucide sporii, nu am incercat sa germinez spori pentru a obtine miceliu in agar. In loc de acestea, prefer sa obtin miceliu de la un cultivator cu reputatie. In felul cum vad eu lucrurile, acesta a trecut prin toate fazele si problemele legate de izolarea unui miceliu care sa aiba caracteristicile dorite, si procurand miceliul de la el, sunt relativ sigur ca voi putea izola miceliu avand aceleasi caracteristici. Dimpotriva, in cazul in care cresteti miceliul provenit din spori sau din clonarea ciupercii, si acesta nu fructifica, nu veti sti cine este de vina: conditiile pe care i le-ati asigurat sau masa din care provine este cu probleme. (Sporii sunt ca si semintele: pot sau nu sa aiba aceleasi caracteristici genetice ca si parintii). Si puteti sa pierdeti o gramada de timp incercand sa fructificati o cultura care nu merita. Mai mult, dupa ce v-ati chinuit sa stabilizati conditiile optime de crestere a acestuia, in cazul in care pierdeti cultura, exceptand cazul cand il procurati de la producator, nu puteti sa va intoarceti inapoi sa mai luati o copie. Va trebui sa porniti totul de la inceput, testand conditii noi pentru noua cultura.Cand obtineti miceliul de la un furnizor comercial, este de la sine inteles ca-l veti folosi pentru cultivare si sa vindeti daca doriti miceliu, cultura pregatita pentru fructificare, sau ciupercile rezultate din acesta.

Este de la sine inteles ca nu veti folosi aceasta cultura pentru a va face banca proprie de miceliu si nu veti vinde cultura in agar la altii. Daca doriti sa vindeti culturi pe agar, drumul etic este sa va izolati cultura proprie prin clonarea sau geminarea sporilor proveniti de la o ciuperca salbatica.Clonarea ciupercilorPoate fi distractiv, fara indoiala, sa clonati cultura dvs. dintr-o ciuperca culeasa din natura. Probabil ca veti obtine o cultura care va va face prima impresie despre calitatea clonarii. Daca veti dori sa incercati, veti avea nevoie de agar tratat cu perhidrol, un bisturiu, o lampa cu alcool si o ciuperca proaspata.

Pentru a clona o ciuperca:

1. Curatati suprafata exterioara a ciupercii astfel incat pe aceasta sa nu mai existe mizerii.

2. Rupeti palaria ciupercii (sau baza piciorului acesteia) pastrand-o cat mai curata.

3. Aprindeti lampa cu alcool si sterilizati lama bisturiului. Apoi taiati o bucatica mica din masa ciupercii care nu a fost in contact cu partea exterioara a ciupercii. Aceasta va fi mult mai usor de facut daca ciuperca este mai carnoasa, dacat daca ea este foarte subtire.

4. cand aveti bucatica de ciuperca pe lama bisturiului, tranferati-o intr-unul din vasele cu mediu agar. Din moment ce sansele de reusita sunt mici, mai taiati cateva bucatele de ciuperca si transferatile fiecare in vase separate cu agar.

5. In final, inveliti-le intr-o punga de plastic, si puneti-le intr-un loc convenabil la incubat la temperatura camerei.

6. Cresterea miceliului, daca aceasta are loc, terbuie sa fie visibila in cateva zile, imprestiindu-se dinspre bucatica de ciuperca. Mucegaiul sau bacteriile s-ar putea sa creasca si ele, caz in care va trebuie sa taiati o bucatica din miceliu neinfestat si sa-l transferati intr-un vas proaspat cu agar. Daca va decideti sa subclonati miceliul rezultat din preluarea lui fara contaminanti, fiti sigur ca veti face aceasta inainte ca mucegaiul sa devina matur (sa se inchida la culoare si sa formeze spori). Altfel veti transfera odata cu miceliul si mucegaiul.Daca incercati sa clonati miceliu din ciuperci aflate in salbaticie, retineti ca perhidrolul aflat in mediul agar nu va auto-curata miceliul de contaminantii rezistenti. Daca materialul din care urmeaza sa clonati este murdar, si nu puteti sa obtineti o bucatica din masa acestiua care sa fie curata, atunci perhidrolul din agar nu va avea nici o influenta. Ele nu este un sterilizator. Oricum, daca materialul dvs. este in principiu curat, perhidrolul din agar va reduce conatminarea la fund a vaselor.

Stocarea miceliuluiIn momentul in care ati obtinut o cultura de miceliu sanatoasa si curata, va trebui sa aveti o cale pentru ca mostre din acesta sa fie conservat pentru perioade lungi de timp, astfel incat sa aveti de unde sa reporniti cultura in cazul in care se intampla sa o pierdeti pe cea curenta. Metoda de stocare pe care o folosesc necesita doar prelevarea unei suprafete cu miceliu din mediu agar si tranferarea acestuia intr-o eprubeta cu capac in care se gaseste apa distilata. (ii multumesc lui Joe Kish pentru faptul ca mi-a adus in atentie aceasta tehnica). Odata ce miceliul se afla in apa distilata, acesta hiberneaza pentru un timp nedefinit pentru unele tipuri de miceliu (pentru specia Oyster cel putin pe durata unui an, din experianta personala). Mentinerea in frigider nu este obligatorie.Oricum, metoda traditionala pentru cei care nu au posibilitatea de a le stoca in azot lichid, este cea in agar in vase Petri, dar aici durata de depozitare este de maximum 6 luni.Acum, cand doriti sa faceti pregatirile pentru stocarea pe termen lung a miceliului, va recomand sa-l obtineti pe acesta fara ajutorul perhidrolului. Motivul pentru care va indic sa procedati in acest mod, este faptul ca nu cunosc efectele pe termen lung ale expunerii la perhidrol a miceliului de stoc. Poate acesta sa duca la imbatranirea prematura? Duce acesta la slabirea treptata a miceliului? Se petrec modificari genetice in timp? Eu nu sunt in masura sa dau si sa rezolv problemele care ar putea sa apara in cazul diferitelor specii pe care doriti sa le stocati. In plus, culturile care se dezvolta incet in stocul pe care il aveti sunt in stare sa se apere mai bine de actiunea perhidrolului decat cele care hiberneaza, care sunt posibil sa se deterioreze. Astfel, atat timp cat mediul agar si eprubete cu apa distilata se pot prepara usor cu ajutorul perhidrolului, stocurile de miceliu fara perhidrol sunt cele mai sigure. In afara de aceasta, este atat de usor de preparat apa distilata de calitate in eprubete cu capac: puneti apa distilata in eprubete puneti-le capacul fara sa-l strangeti si fierbti-le sub presiune pentru 30 de minute (daca nu aveti vas sub presiune, fierbeti-le pentru cel putin 1 ora, adaugand cateva picaturi de perhidrol 3%; perhidrolul va distruge spori rezistenti la caldura, iar prin fierberea apei perhidrolul va fi distrus). Si spre deosebire de vasele Petri, eprubete cu capac pot fi tinute in flacara inainte si dupa deschiderea capacului, facand posibila sterilizarea aerului in manevrarea miceliului fara a mai fi nevoie de filtre de aer. Invelesc aceste eprubete de stoc continand miceliu in pungi de plastic pentru mancare, inainte ca sa le depozitez in subsolul casei mele.Inocularea si manevrarea culturilor de agarFac inocularea vaselor sau eprubetelor cu agar folosindu-ma de un bisturiu sterilizat in lampa cu alcool, apoi transferand in fiecare vas sau eprubeta bucatele mici de miceliu taiate din vasele pe care s-a creat un halou sanatos de miceliu. Cand utilizez flacara pentru stelirizarea bisturiului il las sa se raceasca inainte de a taia bucatele de agar prin adancirea acesteia in agar. (in mod traditional veti raci bisturiul infingandu-l in agarul noului vas. Dar bisturiul s-ar putea sa descompuna o parte din perhidrolul din vasul din care urmeaza sa taiem. In aer nefiltrat aceasta ar putea sa faciliteze dezvoltarea contaminantilor, din moment ce acesta este mai putin protejat. Aceasta nu este o problema cu vasul din care inoculam, din moment ce acesta va fi golit. Dar ar putea sa devina o problema in noul vas. Asa ca racesc bisturiul in cel vechi).Daca inoculati dintr-un vas de cultura de stoc fara perhidrol, nu folositi o bucla de inoculare exceptand cazul in care doriti sa luati o bucata mai mare de miceliu. Din experienta proprie, fragmentele de miceliu mici preluate cu bucla de inoculare nu sunt suficiente pentru a stabiliza o colonie de miceliu in prezenta perhidrolului care lupta impotriva contaminatorilor, si in mod special cand cultura precedenta n-a fost crescuta pe perhidrol. Miceliul are o sansa mai mare de stabilizare daca transferati o bucata de miceliu dintr-o eprubeta de stoc cu apa distilata, sau o bucata de miceliu cu agar scoasa dintr-un vas cu ajutorul unui bisturiu sau a unui obiect ascutit si steril. (Trebuie sa recunoastem ca este frustrant sa sapati cu ajutorul unui bisturiu in interiorul unei eprubete).Culturile care n-au fost expuse mediului cu perhidrol vor intarzia la prima inoculare, pe masura ce miceliul se adapteaza noului mediu.Uneori miceliul va aparea ca incerca sa cresca in afara agarului cu perhidrol. (veti observa comportari similare cand transferati dintr-un vas original continand perhidrol pe care miceliul s-a supradezvoltat de cateva zile astfel incat perhidrolul s-a descompus. Mai devreme sau mai tarziiu, oricum miceliul se va stabiliza si va incepe sa cresca normal pe suprafata noului mediu.

Nu am observat niciodata nici un fel de probleme cu miceliul care a fost expus in mod continuu perhidrolului. In mod normal transfer miceliului de 10 ori din mediul continand perhirol inainte de a ma intoarce la o cultura de stoc fara perhidrol, oricum alegerea de 10 transferuri este arbitrara si intoarcerea la culturile de stoc s-ar putea sa nu fie necesara deloc.

Retineti ca perhidrolul protejeaza doar portiunea de agar care nu are miceliul crescut pe ea. Miceliul in sine nu este protejat din moment ce acesta descompune perhidrolul pe masura ce creste. De aceea vasele de cultura vechi care au miceliul suprapopulat pe durata a mai mult de cateva zile se manifesta ca si cum ar avea contaminanti in lucru. Prevenirea contaminarii la fundul vasuluiEste de asemenea posibil ca si contaminatii sa se acumuleze in miceliu daca il transferati in mod repetat in aer nefiltrat, chiar daca exista intotdeauna perhidrol in agar si miceliul nu a acoperit intregul vas.Oricum nu veti observa contaminanti crescand in miceliul ciupercii din vasul dvs., contaminantii invizibili continuand sa cresca incet. Aceasta contaminare poate fi o problema daca folositi sau nu perhidrolul in mediu sau in compostul de fructificare. Oricum daca miceliul sau compostul final va fi fara perhidrol, atunci exista o sansa mai mare ca si contaminantii sa prolifereze in mediu neprotejat.

Pentru a va pazi de aceasta contaminare folosesc un simplu truc: de regula inoculez la fundul agarului in momentul in care fac transferul (cat de des faceti aceasta depinde de modul in care va stocati vasele si de perioada de stocare .Cea mai sigura cale este sa faceti aceasta operatie la fiecare transfer, cel putin cu vasele care le folositi pentru transferul miceliului in serie. Dar s-ar putea sa fiti nevoiti sa faceti aceasta de 2-3 ori inainte ca rata de succes sa devina efectiva ). Fac inocularea la fund in modul urmator : 1. Intoarceti vasul cu fundul in sus.

2. Ridicati partea de jos a vasului pe verticala si fortati usor ca agarul din acesta sa ajunga in capacul vasului folosindu-va de un bisturiu incalzit. (Daca agarul tinde sa se rupa in acest pas inseamna ca nu va fi necesar sa mariti cantitatea de agar la prepararea mediului).

3. Inchideti vasul la loc pana cand veti fi gata, apoi transferati o bucata de miceliu pe partea expusa a agarului, cu un bisturiu incalzit si racit.

4. In final , dupa inocularea la fund inchideti vasul, intoaceti-l din nou cu fundul in sus, fortand usor (din nou cu ajutorul unui bisturiu incalzit), ca agarul sa ajunga inapoi la pozitia uzuala din vas, acum el stand pe bucatele de miceliu.Acest aranjament forteaza miceliul sa creasca de la fundul agarului in sus, trecand prin mediul de agar, lasand orice acumulare de contaminanti care apar in proces in urma. Unele tipuri de miceliu nu se dezvolta facand acest aranjament, dar pana acum nu am avut nici o problema cu miceliul care poate creste prin mediu, acesta dezvoltandu-se viguros. In orice caz, datorita manipularii semnificative, aceasta procedura are un grad ridicat de contaminare comparativ cu cel al unei transferari simple. Chiar daca am vazut de putine ori ca vasele de agar inoculate pe calea normala sa fie contaminate cand aceastea ajung la maturitate, acum prin inocularea la fund nu pierd mai mult de un vas din cinci. Curatarea suprafetei de lucru si a mainilor cu alcool inainte de a incepe sa faceti operatiile, reduce numarul de esecuri.O operatie dificila si importanta in procedura de inoculare la fund este evitarea zgarierii sau ruperii de bucatele de agar care sa ajunga pe fundul vasului Petri cand rasturnati agarul la loc. Aceste bucatele de agar, tind sa fie un mediu propice de crestere a contaminantilor dataorita proximitatii lor cu aerul ambiant. Este de asemenea indicat sa folositi vase in care mediul este suficient de uscat pentru a elimina o suprafata umeda sau cu picaturi de apa. Daca agarul este foarte umed in momentul in care-l rasturnati in capac, s-ar putea ca acesta sa lase in urma suficient de mult mediu astfel incat sa va cauzeze probleme mai tarziu, cel putin la marginile mediului.Un sfat final: fiti sigur sa nu taiati pana la fund mediul, cand doriti sa faceti un transfer dintr-un vas inoculat la fund. Daca-l taiati pana la fund, atunci intreaga dvs. munca se iroseste, deoarece in acest mod propagati contaminanti la fundul vasului. Pentru a nu permite contaminantilor sa prolifereze, specializati-va in a lua bucatele doar de la suprafata agarului.

Odata ce vasele cu agar sunt inoculate (eu tin intotdeauna patru vase de miceliu), le pun intr-o punge de plastic curata, careia ii rasucesc gatul si o leg. Pungile inchise permit o respiratie cu aerul ambiant si blocheaza patrunderea in interior a diferitilor spori si insecte. Pun trei sau patru vase Petri in aceeasi punga. Ele pot fi incubate oriunde este convenabil: rafturi de carti, baie, tejghea, etc. Nu recomand pastrarea lor in frigider, datorita condensului care apare, si deasemenea nu recomand incubarea lor deasupra unei surse de incalzire deoarece s-ar putea ca prin ciclurile repetate de incalzire-racire contaminantii sa poata fi introdusi in mediul dvs.Unul dintre avantajele utilizarii perhidrolului este faptul ca ofera posibilitatea sa stocam usor medii de agar ne-inoculate. Eu tin un set de vase agar ne-inoculate intr-un loc racoros si nu in frigider. La fel ca si cele inoculate le pastrez inchise intr-o punga de plastic. De fiecare data cand urmeaza sa inoculez cu miceliul din aceste vase, iau unul ne-inoculat din stoc si-l inoculez, astfel incat acesta ia locul celui utilizat. In acelasi timp, inlocuiesc orice vas pe care au inceput sa apara colonii de mucegai la marginea lor. In acest fel, numarul de vase in care se dezvolta miceliul ramane constant, evitand sa ajung sa fiu in dificultate.Productia de miceliuProductia de miceliu este al doilea stadiu in cresterea ciupercilor. Miceliu este demarorul folosit la inocularea compostului de fructificare a ciupercilor, sau sursa pentru producerea de si mai mult miceliu. In mod traditional, productia de miceliu este lasata in seama furnizorilor comerciali de miceliu, care au facilitati sterile de mentinere a miceliului fara contaminanti. Odata cu dezvoltarea metodei perhidrol, productia de miceliu a devenit doar un alt pas in producerea ciupercilor, si unul chiar mai usor.Posibilitatea de a produce miceliu fara facilitati sterile are o importanta financiara substantiala pentru micii cultivatori. Daca cumparati miceliu acesta ajunge in jurul a 20-25$ / 400gr. Daca produceti miceliu singuri, atunci boabele de semintele vor costa in jur de 1-2$ pentru aceeasi cantitate, iar perhidrolul utilizat mai putin de 10c. (rumegusul, daca nu este gratis, atunci acesta va costa oricum mai putin decat semintele). Si tineti cont ca nu va trebui sa cheltuiti o suma deloc neglijabila pentru construirea unui laborator steril cu instalatie de filtrare a aerului pentru ca sa puteti sa produceti miceliu.Pentru a produce miceliul pentru ciupercile pe care doresc sa le cultiv, m-am obisnuit ca miceliul sa-l obtin pe rumegus. Cu metodele curente pe care le folosesc, miceliul crescut pe rumegus poate fi preparat mai repede si mai usor decat cel crescut pe seminte, fara a fi nevoie de inmuierea semintelor, si fara a fi nevoie sa sterilizam sub presiune (vezi mai jos). De asemenea miceliul matur provenit din vase agar cu rumegus va coloniza mai repede rumegusul, si din experienta proprie, cu o mai mica rata de contaminare cu mucegai, decat miceliul pe seminte. Contaminarea miceliului in sine este rara, probabil un borcan din 100, si asta doar ocazional, datorita greselilor inevitabile. Este adevarat ca rumegusul nu are o contributie nutririonala atat de mare precum semintele, dar nu este o dificultate ca sa adaugam aceste elemente nutritionale care lipsesc direct in substrat, folosidu-ne de surse care nu necesita presurizare.Pentru marea majoritate a speciilor, miceliul crescut pe seminte este recomandat, din moment ce semintele contin baza nutritionala a substratului. Aceste seminte trebuie sterilizate sub presiune. Totusi sunt doua specii de ciuperci care vor creste foarte bine pe rumegus in loc de seminte: Hypsizygus ulmarius (elm oyster) si Hypsizygus tessulatus (Shimeji). Din moment ce H. ulmarius creste la fel de bine pe cat de usor si are un gust considerabil mai bun decat ciupercile traditionale Oyster apartinand familiei Pleurotus, nu vad nici un impediment ca sa folositi rumegusul in locul semintelor pentru productia de miceliu.

Miceliu in 10 minuteProcedura mea originala de preparare a miceliului pe rumegus necesita sterilizarea unei cantitati suficiente de apa si adaugarea perhidrolului dupa ce aceasta era fiarta sub presiune si racita. Aceasta este o procedura penibila, astfel incat am cautat o alternativa. Cautarile mele au dus la dezvoltarea unei proceduri de producere miceliu in 10 minute, o forma de rumegus si fibra de hartie care necesita doar o fierbere pentru 10 minute fara presiune. Aceasta este probabil cea mai rapida metoda existenta de preparare a miceliului pe rumegus. In aceasta procedura intr-un singur pas toate ingredientele solide sunt plasate in borcan apoi este adaugat perhidrolul si toata apa, si amestecul este incalzit si racit. Este evident ca suficient perhidrol va exista dupa racirea amestecului, suficient pentru a tine rumegusul liber de contaminanti. Reteta pentru miceliu in 10 minute:

42,5gr. rumegus85gr. fibra de hartie0,4gr. de calcar (piatra de var)0,4gr. gips (optional)2% din greutate suplimenti nutritionali150ml. apa fierbinte amestecata cu 20ml. de pehidrol 3%Borcan cu capac continand disc de carton (vezi mai jos containere pentru miceliu)

1. Intr-un borcan de 800gr. puneti rumegusul (rumegusul ordinar nu va functiona), fibra de hartie, calcarul, gipsul si suplimentii nutritionali (vezi mai jos). Rumegusul trebuie sa provina dintr-un lemn cat mai usor, cum ar fi lemn de bumbac sau brad.

2. Adaugati apa fierbinte cu perhidrol si amestecati usor.3. Dupa cateva minute in care lichidul va fi absorbit de rumegus, scuturati borcanul cu un capac temporar mixand ingredientele, apoi bateti borcanul de o suprafata captusita astfel incat sa dislocati substratul aflat in partea superioara a borcanului.

4. Umeziti discurile de carton din capacul final si puneti capacul la loc fara a-l strange la maxim.

5. Puneti borcanul intr-un vas de fierbere care sa contina 1-2cm. de apa, acoperiti-l cu capac, aduceti-l la temperatura de fierbere si lasati-l sa fiarba pentru doar 10min. (urmaresc ca vasul sa se incalzeasca rapid astfel incat pun in acesta apa calda de la robinet. Borcanele stau pe un gratar care le situeaza deasupra apei din vas.)

6. Cand au trecut cele 10min. scoateti borcanele si lasati-le sa se raceasca la temperatura camerei.

7. Umeziti discurile de carton din interiorul capacelor prin turnarea libera a unei solutii dse 3% perhidrol. Scurgeti orice exces.

8. Mediul este gata pentru inoculare.

In procedura de mai sus am amestecat o parte din rumegus si doua parti fibra de hartie. Prezenta rumegusului permite ca miceliul crescut in borcane sa poate fi usor sfaramitat. Bineinteles ca puteti sa preparati amestecul in pungi de plastic rezistente la caldura si atunci nu o sa mai aveti nevoie de fibra de hartie pentru maruntirea miceliului din moment ce puteti face aceasta prin manipularea pungii.Agarul colonizeaza rumegusul cu dificultate, de aceea am adaugat surse suplimentare nutritionale in compozitia retetei de mai sus. Reteta standard folosea o parte tarate la patru parti rumegus, dar daca doriti sa o folositi pe aceasta va fi nevoie sa sterilizati sub presiune pentru a elimina enzimele care descompun perhidrolul. De aceea am identificat cativa suplimenti nutritionali care nu necesita sterilizare sub presiune.

Doua alternative sunt lapte praf de soia si laptele praf de vaca. Am folosit aceste doua substante cu succes in reteta de mai sus adaugand 8,5gr. Fertilizatorii artificiali pentru o alta sursa de suplimenti de azot. Am folosit cu succes pentru ambele specii P. eryngii si H. ulmarius. Oricum fiti atent ca miceliului ii trebuie timp pentru a se adapta la chimicale ca acestea, astfel ca dezvoltarea acestora va fi mai lenta la inceput.

Probabil ca nu doriti sa folositi fertilizatori artificiali. Este bine, din moment ce urina umana contine azot primar, aceasta poate fi folosita ca un supliment organic in locul fertilizatorilor. In acest caz va trebui sa inlocuiti jumatate din apa necesara cu urina proaspata.

Puteti sa folositi si alti suplimenti, ideea de baza fiind ca trebuie sa aduceti nivelul de azot din mediu la 0,4% sau in procente de proteine in jurul lui 2,5%. Vezi sectiunea suplimentilor pentru prepararea compostului pentru detalii de calcul.

Doua note finale pentru procedura miceliu in 10 minute: unu, aveti grija sa folositi containere si ingrediente curate, folositi doar apa fara impuritati si daca lucrati in bucatarie, asigurati-va ca nu vor ajunge in borcane substantele organice. De asemenea fiti sigur ca nici unul din ingredientele (sau discurile de carton din capace) sunt atat de vechi incat acestea sa fie ruginite si sa inceapa sa se descompuna. Acestea vor introduce contaminanti a caror enzime vor descompune perhidrolul. Aceasta procedura functioneaza deoarece nu exista enzime care sa descompuna perhidrolul in componenta retetei, fiind nevoie sa va asigurati de aceasta.

Doi, aceasta procedura functioneaza si din cauza cantitatii mici de substante prezente in borcanele de 800gr. care se incalzeste si se raceste rapid, astfel incat mai ramane ceva perhidrol intact dupa tratamentul termic. Cantitatilor mai mari le va trebui mai mult timp sa se incalzeasca si mai mult timp sa se raceasca, astfel incat va fi nevoie de o cantitate mai mare de perhidrol pentru a fi sigur ca acesta va supravietui. In acest caz va trebui sa experimentati si sa determinati dvs. necesarul de perhidrol care trebuie sa-l adaugati.Miceliu pe rumegus sterilizat sub presiuneDaca nu veti folosi rumegus tratat termic in cuptoare sau veti dori sa folositi un supliment nutitiv percum taratele, atunci va fi nevoie sa sterilizati sub presiune mediul dvs. si sa adaugati perhidrolul dupa ce acesta s-a racit. V-a trebui sa sterilizati separat suficienta apa pentru a dilua perhidrolul intr-un raport de 1/3 sau din raportul de apa adaugata mediului. Dupa ce ati facut aceasta masuratoare pentru diluarea perhidrolului, turnati-o peste mediu si scuturati-l bine pentru ca acesta sa se distribuie rapid.

Iata procedura pe care o folosesc:

1. Adaugati aproape jumatate din totalul de apa pe care urmeaza sa o turnati peste mediul din containerele pe care doriti sa le preparati.

2. Masurati si sterilizati cealalta jumatate de apa cu perhidrol, care urmeaza sa o turnati mai tarziu.

3. Diluati perhidrolul in apa sterilizata cand aceasta s-a racit, intr-o dilutie de 1 la 10 (s-au altefel spus, adaugati solutie de perhidrol de 3% in raportul 1/10 din volumul total de apa)4. Masurati necesarul de apa pentru fiecare container intr-un cilidru gradat pasteurizat in apa fiarta.

5. Turnati cu cilindrul gradat aceasta apa in fiecare container, asigurandu-va ca nu ajunge nici o picatura de apa de pe exteriorul cilindrului sa cada in containere si amestecati repede. Dilutia finala va fi de 1/20, sau o concentratie a perhidrolului de aprox. 0,15%, identica cu cea folosita la seminte.

Miceliu pe seminteAcum, daca v-ati hotarat sa folositi seminte ca suport pentru cresterea miceliului - trebuie sa va atentionez mai ales daca pana acum n-ati mai folosit seminte pentru cresterea miceliului ca succesul in cazul semintelor este mult mai dificil de realizat chiar daca folositi perhidrol. Aceasta deoarece semintele pe care le puteti obtine din zona dvs. s-ar putea sa contina o varietate de contaminanti care sa nu poata fi exterminati prin fierbere sub presiune.Si chiar daca am marit timpul de sterilizare sub presiune si am marit concentratia de perhidrol, nu am fost in stare sa produc seminte de secara fara contaminati. Din fericire, am fost in masura sa substitui aceste seminte de secara cu altele albe de grau. Si chiar daca acestea erau mai umede decat cele de secara (30% fata de 8%) acestea erau mai curate decat cele de secara. Semintele de grau am putut sa le folosesc chiar daca a trebuit sa le inmoi pe durata noptii dupa care le-am fiert sub presiune. Intotdeauna am obtinut grau fara contaminati procedand in acest mod cu semintele. Din pacate seminte de grau alb se gasesc mult mai greu dacat cele de grau rosu cu care am intampinat acealeasi probleme ca si cu cele de secara.Orice seminte pe care intentionati sa le folositi trebie sa fiti sigur ca:1. Substratul este steril inainte de a adauga perhidrolul2. Ati inlaturat toate urmele de mediu care s-ar putea afla pe exteriorul containerelor.Desigur, ca problema sterilizarii complete exista si in laboratoarele speciale de productie a miceliului. Daca exista spori de mucegai sau bacterii in interiorul semintelor sau alte particule, si aceastea nu sunt distruse complet prin sterilizare, acestea vor ajunge sa germineze si sa se imprastie in mediu indiferent de filtrarea aerului sau de perhidrolul adaugat. La fel se intampla si cu perhidrolul, daca in urma acestei strerilizarii mai exista enzime care sa-l descompuna in seminte, in aceste locuri se vor crea goluri de mediu neprotejat de perhidrol.

A doua problema exista si in cultivarea traditionala. Daca urme din mediul de cultura ajung inafara culturii, aceste bucatele mici pot deveni locul ideal de crestere si imprastiere a contaminantilor. Daca aceasta se intampla cu subtraturile tratate cu perhidrol, cultura va ramane curata pana in momentul in care aceasta este scuturata pentru a fi maruntita. Cateva zile mai tarziu contaminantii vor inflorii, avantajati fiind de saracirea in perhidrol produsa de cresterea miceliului. Aceasta problema poate fi evitata curatind cu atentie containerele atat la interior cat si la exterior, si stergand exteriorul acestora cu alcool dupa ce au fost inoculate cu miceliu.

Iata cum fac ca sa obtin miceliu pe seminte de grau alb:

1. Cantaresc 200gr intr-un borcan de 800gr.2. Adaug apa de la robinet in exces si un pic de bicarbonat de sodiu pentru a domoli aciditatea apei mele de la robinet.

3. Pun amestecul la o temperatura apropiata de cea de fierbere pentru 1-2ore pana cand semintele sau umflat. Scurg surplusul de apa cand semintele si-au dublat volumul.

4. Sterilizez borcanul sub presiune pentru 1 ora. Durata de timp depinde de seminte si de vasul sub presiune.

5. Cand borcane s-au racit, adaug 10ml de perhidrol 3% (20ml pentru fiecare 450gr de seminte uscate), dupa care il scutur bine pentru ca acesta sa acopere semintele.

Un cultivator mi-a spus ca adauga colorant alimentar pentru a colora perhidrolul, astfel incat este in masura sa si vada daca acesta s-a distribuit uniform in masa de seminte. (daca semintele s-au unit intr-o masa compacta, va fi foarte dificil sa acoperiti toate semintele complet cu perhidrol, asa ca incercati sa reglati prin volumul de apa folosit si prin durata de timp cat le lasati la muiat). Concentratia finala de perhidrol este mare, aprox. 0,15%, dar miceliul continua sa creasca bine, doar putin mai incet decat in cazul in care nu ati fi adaugat perhidrol. (daca adaugati o cantitate masurata de apa, nu uitati sa scadeti volumul perhidrolului pe care urmeaza sa-l adaugati pentru a obtine umectarea dorita). S-ar putea sa reusiti si cu o cantitate mai mica de perhidrol, dar pentru aceasta ar trebui sa-l diluati intr-un volum mai mare de apa pentru a fi sigur ca acesta va ajunge pe toate semintele. Pe de alta parte, puteti sa adugati de doua ori mai mult perhidrol fara ca miceliul sa fie afectat in crestere in cele mai multe cazuri.

Containere pentru miceliuEu cresc miceliul in borcane de sticla de 800gr, borcane care provin de la muraturile pe care le folosim. Ele au capacul dintr-o singura bucata. Si borcanele de 1 litru sunt valabile daca au capacele dintr-o singura bucata. Asigurati-va ca interiorul fiecaruia este curat inainte de fiecare utilizare, la fel si capacele acestora. Capacele care au urme de rugina in interior sunt locuri ideale pentru dezvoltarea culturilor microbiene.

Retineti ca utilizarea perhidrolului duce la inutilitatea folosirii filtrelor de aer pe capace, asa cu metodele traditionale o cereau. Oricum, capacele borcanelor sunt cele mai vulnerabile chiar daca ati folosit perhidrolul la prepararea mediului, din moment ce veti scutura borcanele pentru a distribui uniform miceliu, si prin scuturare spori de mucegai din aer pot patrunde in interior (sau bucatele mici de mucegai care au crescut pe fisurile de pa capac) intrand in contact cu miceliul (care nu este protejat). Pentru a compensa vulnerabilitatea capacelor, procedez in felul urmator:1. Prepar un set de discuri de carton care sa intre in interiorul capacelor (prin trasarea unui cerc dupa forma capacului si taierea putin mai interiorul liniei cu ajutorul unei foarfeci).2. Pentru procedura Miceliu in 10 minute, amestec ingredientele cu un alt capac, dupa care pun capacul original chiar inainte de fierbere.

3. Dupa ce mediul s-a racit, dau jos capacele si umezesc discurile de carton cu o solutie de perhidrol 3%. In acest mod discurile cu perhidrol devin o bariera impotriva contaminantilor din aer care ar putea intra.

In cazul mediului pe seminte, care necesita sterilizare sub presiune, invelesc fiecare disc de carton din capace in folie de aluminiu, sterilizandu-le separat de borcane si capacele acestora. Apoi, dupa ce adaug perhidrolul in mediul sterilizat si il amestec, dau jos capacul temporar si pun la loc capacul original prevazut cu discurile de carton sterile pe care le-am umezit cu solutie de perhidrol de 3%.

Inocularea cu miceliuContainere sterile continand mediu pot fi inoculate in mai multe moduri. Puteti taia bucati de miceliu din culturile de agar cu ajutorul unui bisturiu dupa care acestea sa fie puse in mediu. (ca sa faceti astfel, prima data inclinati borcanul sau punga pe o parte astfel incat miceliul pe care il puneti sa nu ramana la suprafata mediului dar sa fie pe marginea borcanului sau pungii pentru a putea urmari modul in care acesta se dezvolta). Sau puteti sa scuturati containerul dupa ce ati adaugat miceliul. Personal, prefer sa nu scutur containerul, deoarece de cele mai multe ori miceliul ajunge la suprafata mediului, nefiind protejat de perhidrol, fiind si greu de dislocat in urmatoarele scuturari. Bucatelele mici de miceliu care rezulta in urma acestei scuturari par a fi prea mici pentru a isi reveni efectiv si sa creasca in mediul cu perhidrol in care a poposit. Asa ca pun bucati de agar in partea de jos a substratului, dupa care il inchid (3/4 bucati sunt suficiente pentru miceliul care se dezvolta lent). In mediul de rumegus pentru H. erinaceus, dupa ce am pus bucatele de miceliu in partea de jos, tasez rumegusul deoarece aceasta specie prefera mediile mai dense de substrat pentru a se dezvolta.Retineti ca mediile tratate cu perhidrol trebuie sa fie inoculate cu miceliu tratat cu perhidrol, cum este cel care s-a dezvoltat pe agar tratat cu perhidrol. Altfel, miceliul care nu este adaptat s-ar putea sa moara in scurt timp sau sa-i trebuiasca o lunga perioada de timp pana sa inceapa sa creasca in mediul cu perhidrol de o concentratie relativ ridicata pe care l-am propus a fi utilizat in substrat. (composturile tratate cu perhidrol contin perhidrol in concentratie mai mica, asa ca ele pot fi inoculate in siguranta cu miceliu care nu este adaptat la perhidrol).In procedura mea originala urma ca borcanele sa fie dispuse in pungi de plastic inchise. (faceam asta imediat ce terminam de sters cu alcool exteriorul acestora). Foloseam pungi de plastic pentru a putea sa asigur schimbul de aer si pentru a proteja de prezenta sporilor si a insectelor. (pungile pot fi refolosite, daca acestea sunt curate). In ultima vreme, am incubat miceliul in borcane fara a le mai inchide in pungi de plastic, si se pare ca se dezvolta la fel de bine.In final, ma asigur ca borcane sunt inchise complet si las ca miceliul sa se dezvolte pe durata a catorva zile. Descompunerea perhidrolului produce oxigenul necesar pentru cresterea miceliului in aceasta faza, iar nivelul de dioxid de carbon nu este foarte mare. Cand am un halo crescut pe o largime de aprox. 1cm, atunci scutur borcanul, si ca rezultat acesta va incepe sa creasca in multe alte locuri in cateva zile. (nu asteptati prea mult pana sa scuturati, atat timp cat miceliu crescut nu este protejat pe masura ce haloul se mareste. Obisniesc sa slabesc putin stransoarea capacului dupa ce am scuturat, pentru a permite schimbul de gaze, dar acum pot spune ca acest lucru nu este necesar. Discurile de carton evident ca permit schimbul de gaze necesar chiar daca acestea sunt stranse la maximum cu capacul.Mediul este gata de a fi folosit mai departe in momentul in care miceliul s-a dezvoltat in intreaga masa a acestuia. Deobicei astept pana cand miceliul s-a dezvoltat la suprafata mediului mai mult de 5mm dupa care il folosesc la inocularea altor medii.

Daca folositi pungi in loc de borcane pentru producerea miceliului, procedura in sine este aceeasi. Nu trebuie sa va faceti griji pentru contaminantii care ar putea sa patrunda in punga acestia vor fi omorati de perhidrolul din mediu.

Ce se poate spune in cazul utilizarii perhidrolului in culturile lichide? Nu am urmarit aceasta posibilitate, din doua motive. Primul este ca orice metoda de inoculare a unei culturi lichide necesita ca aceasta sa fie inoculata cu un mediu lichid (miceliu zdrobit in mixer, etc.), metoda care elibereaza o mare cantitate de enzime care descompun perhidrolul din mediu. Al doilea motiv este ca, presupunand ca primul motiv este rezolvat, ma astept ca sa scada rapid concentratia de perhidrol din cultura lichida datorita circulatiei libere de spori intacti purtatori de enzime. (in substraturile solide miceliul este captusit intr-o anumita zona, si concentratia de perhidrol ramane in substrat la un nivel acceptabil). Scaderea concentratiei de perhidrol poate fi compensata prin adaugarea regulata de perhidrol proaspat, dar aceasta ar presupune o metoda de masurare a concentratiei de perhidrol in solutii foarte diluate.Colonizarea compostuluiColonizarea compostului de fructificare a ciupercilor, este cel de-al treielea si ultimul dintre stadiile de producere a ciupercilor

Deoarece perhidrolul este o solutia atat de ieftina, este convenabil financiar ca sa adaugam suficienta solutie de perhidrol in substratul de fructificare pentru a-l proteja de contaminanti. Si dintr-un punct de vedere tehnic, procedand in acest mod este posibil sa crestem ciuperci care descompun lemnul fara a fi nevoie sa sterilizam substartul sub presiune sau sa-l fierbem. Pentru procedurile prezente in acest volum, substratul ales este unul care nu contine enzime care descompun perhidrolul. Perhidrolul nu va aduce nici un beneficiu substraturilor care au o mare activitate biologica, cum ar fi balegarul, paiele pasteurizate sau talajul obtinut din lemn verde tratat in apa fiarta.Primul material pe care l-am gasit ideal pentru a fi utilizat impreuna cu perhidrolul este rumegusul. Rumegusul pe care il folosesc este tratat termic, astfel incat acesta nu v-a descompune perhidrolul, chiar si fara fierbere sub presiune. Ca rezultat, acest rumegus poate fi pasteurizat convenabil adaugand apa fierbinte peste el. Ca atare aceasta apa fierbinte aduce substartul la gradul de umiditate indicat pentru a face din acesta substratul ideal pentru fructificarea ciupercilor. (cand turnati apa fierbinte peste granulele de rumegus, acestea se desfac la loc in rumegusul din care au provenit). Tot atat de bine, puteti folosi si rumegusul rezultat din prelucrarea lemnului uscat termic in cuptoare. (in cazul rumegusului de brad presupun ca aceasta incalzire distruge o parte din inhibatorii prezenti in rasina bradului). Aveti grija ca rumegusul sa nu contina diferiti aditivi. (marea majoritate nu contin).Un alt substrat pe care l-am folosit cu perhidrol sunt granulele de fibra de hartie reciclata. Acest produs a fost obtinul in urma a doua tratamente termice de curatire. Granulele totusi sunt 30% umede inainte de a adauga apa. La fel ca si in cazul granulelor de rumegus, acestea nu contin nici un fel de enzime. Neajunsul acestuia este pretul, deoarece orice material folosit pe post de pat pentru animale va fi de cel putin trei ori mai mare decat granulele din rumegus. Daca in zona dvs. nu exista granule de rumegus sau de fibra de hartie, atunci trebuie sa luati in considerare procedurile prezentate in cel de-al doilea volum pent