Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?Braţele nervoase, arma de tărie,La trecutu-ţi mare, mare viitor!Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;Căci rămâne stânca, deşi moare valul,Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântulSpada ta de sânge duşman fumegând,Şi deasupra idrei fluture cu vântulVisul tău de glorii falnic triumfând,Spună lumii large steaguri tricoloare,Spună ce-i poporul mare, românesc,Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,Pe altarul Vestei tainic surâzând,Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,Când cu lampa-i zboară lumea luminând,El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,Guste fericirea raiului ceresc,Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,Tânără mireasă, mamă cu amor!Fiii tăi trăiască numai în frăţieCa a nopţii stele, ca a zilei zori,Viaţa în vecie, glorii, bucurie,Arme cu tărie, suflet românesc,Vis de vitejie, fală şi mândrie,Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

LA MIJLOC DE CODRU...

La mijloc de codru des Toate pasarile ies, Din huceag de alunis, La voiosul luminis, Luminis de lânga balta, Care-n trestia înalta Leganându-se din unde,

În adâncu-i se patrunde Si de luna si de soare Si de pasari calatoare, Si de luna si de stele Si de zbor de rândunele Si de chipul dragei mele

(1883, decembrie)

REVEDERE

� Codrule, codrutule, Ce mai faci, dragutule, Ca de când nu ne-am vazut Multa vreme a trecut Si de când m-am departat, Multa lume am îmblat.

� Iar, eu fac ce fac de mult, Iarna viscolu-l ascult, Crengile-mi rupându-le, Apele-astupându-le, Troienind cararile Si gonind cântarile; Si mai fac ce fac de mult, Vara doina mi-o ascult Pe cararea spre izvor Ce le-am dat-o tuturor, Implându-si cofeile, Mi-o cânta femeile.

� Codrule cu râuri line, Vreme trece, vreme vine, Tu din tânar precum esti Tot mereu întineresti.

� Ce mi-i vremea, când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri, Ca de-i vremea rea sau buna, Vântu-mi bate, frunza-mi suna; Si de-i vremea buna, rea, Mie-mi curge Dunarea. Numai omu-i schimbator, Pe pamânt ratacitor, Iar noi locului ne tinem, Cum am fost asa ramânem: Marea si cu râurile, Lumea cu pustiurile, Luna si cu soarele, Codrul cu izvoarele.

(1879, 1 octombrie)

Lacul

de Mihai Eminescu

Lacul codrilor albastruNuferi galbeni îl încarcă,Tresărind în cercuri albeEl cutremură o barcă.

Si eu trec de-a lung de maluri,Parc-ascult şi parc-aşteptEa din trestii sã răsarăSi sã-mi cadă lin pe piept;

Sã sărim în luntrea mică,Ingânaţi de glas de ape,Si sã scap din mână cârmaSi lopeţile sã-mi scape;

Sã plutim cuprinşi de farmecSub lumina blândei lune �Vântu-n trestii lin foşnească,Undoioasa apă sune!

Dar nu vine... SinguraticIn zadar suspin şi sufărLângă lacul cel albastruIncărcat cu flori de nufăr

FREAMAT DE CODRU

Tresarind scânteie lacul Si se leagana sub soare; Eu, privindu-l din padure, Las aleanul sa ma fure Si ascult de la racoare Pitpalacul.

Din izvoare si din gârle Apa suna somnoroasa; Unde soarele patrunde Printre ramuri a ei unde, Ea în valuri sperioase Se azvârle.

Cucul cânta, mierle, presuri � Cine stie sa le-asculte? Ale pasarilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Si vorbesc cu-atât de multe Întelesuri.

Cucu-ntreaba: � Unde-i sora Viselor noastre de vara? Mladioasa si iubita, Cu privirea ostenita, Ca o zâna sa rasara Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a, Ea sa poata sa-l îndoaie, Ramul tânar vânt sa-si deie Si de brate-n sus s-o ieie, Iara florile sa ploaie Peste dânsa.

Se întreaba trist izvorul: � Unde mi-i craiasa oare? Parul moale despletindu-si, Fata-n apa mea privindu-si, Sa m-atinga visatoare Cu piciorul?

Am raspuns: � Padure draga, Ea nu vine, nu mai vine! Singuri, voi,stejari, ramâneti De visati la ochii vineti, Ce lucira pentru mine Vara-ntreaga.

Ce frumos era în crânguri, Când cu ea m-am prins tovaras! O poveste încântata Care azi e-ntunecata... De-unde esti revino iarasi, Sa fim singuri!

(1879, 1 octombrie)

FREAMAT DE CODRU

Tresarind scânteie lacul Si se leagana sub soare; Eu, privindu-l din padure, Las aleanul sa ma fure Si ascult de la racoare Pitpalacul.

Din izvoare si din gârle Apa suna somnoroasa; Unde soarele patrunde Printre ramuri a ei unde, Ea în valuri sperioase Se azvârle.

Cucul cânta, mierle, presuri � Cine stie sa le-asculte? Ale pasarilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Si vorbesc cu-atât de multe Întelesuri.

Cucu-ntreaba: � Unde-i sora Viselor noastre de vara? Mladioasa si iubita, Cu privirea ostenita, Ca o zâna sa rasara Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a, Ea sa poata sa-l îndoaie, Ramul tânar vânt sa-si deie Si de brate-n sus s-o ieie, Iara florile sa ploaie Peste dânsa.

Se întreaba trist izvorul: � Unde mi-i craiasa oare? Parul moale despletindu-si, Fata-n apa mea privindu-si, Sa m-atinga visatoare Cu piciorul?

Am raspuns: � Padure draga, Ea nu vine, nu mai vine! Singuri, voi,stejari, ramâneti De visati la ochii vineti, Ce lucira pentru mine Vara-ntreaga.

Ce frumos era în crânguri, Când cu ea m-am prins tovaras! O poveste încântata Care azi e-ntunecata... De-unde esti revino iarasi, Sa fim singuri!

(1879, 1 octombrie)