An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 1
MEMORIA
OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de istorie şi cultură Anul VI, nr. 1 (59), ianuarie 2017
Editată de Asociaţia Culturală
MEMORIA OLTULUI
Director: Ion D. Tîlvănoiu
Comitetul de redacţie: Dr. Aurelia Grosu, dr. Mircea Şerbu, dr.
Nicolae Scurtu, Ion Andreiţă, Dumitru Botar,
dr. Jeana Pătru, Cornel Manolescu, Floriana
Tîlvănoiu, Costel Vasilescu, Vasile Radian
Planşele noastre
1. Scriitorul Ion Marin Iovescu (n. 6 august 1912, com. Spineni, jud. Olt –
m. 9 august 1977, Bughea de Jos, jud. Argeș).
2. În urmă cu 100 de ani, două treimi din teritoriul României se afla sub
ocupaţia trupelor germano-austro-ungare, populaţia fiind supusă unui jaf
planificat şi sistematic. O demonstrează acest ,,Apel către cetăţeni” din 23
ianuarie 1917 aflat în colecţia de foi volante a Bibliotecii Academiei
Române din Bucureşti: ,,Oraşul Bucureşti este obligat de Guvernământul
Imperial German să procure până azi la ora 6 seara următoarele: 15000
plăpumi sau pături, câte 20000 de cămăşi, pantaloni, ciorapi de lână, câte
30000 brâe şi veste de flanelă şi 1000 blănuri. Neprocurându-se cele cerute,
oraşul va fi supus unei straşnice amende. Fiecare cetăţean este deci obligat
a preda agentului nostru cât mai multe din aceste obiecte, însemnând mai
jos bucăţile predate şi ştergând pe cele nepredate, bucăţi ... plăpumi sau
pături câte ... bucăţi; cămăşi, pantaloni, ciorapi de lână, câte .... brâe şi veste
de flanelă, ... blănuri. Agenţii noştri vor verifica şi semna aceste liste, cari
rămân în loc de chitanţă la ridicarea obiectelor. Prefectul poliţiei, Al.
Tzigara-Samurcaş”.
3. La 17 martie 1928 a fost omagiat printr-o serbare a elevilor liceului
,,Ioniţă Asan” la Teatrul Naţional din Caracal profesorul Silvestru
Băleanu. O demonstrează acest afiş din colecţia d-lui col. (r.) Dumitru
Matei din Caracal.
4. După construirea podului peste Dunăre la Siliştioara-Măgura, lângă
Corabia, domnitorul Carol primeşte onorul armatei române care trece
Dunărea în 1877 pentru obţinerea independenţei României.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 2
Cuprins
1. Ion Andreiţă- Vrednic de solia ce i-a dat-o Dumnezeu......................................../3
2. Al. Fifoiu-Delaseaca- Dinu Săraru 85. ,,Ultimul ţăran din Slătioara” a primit
,,Opinca de aur”....................................................................................................../5
3. Ion Lazu- Din memoriile unui scriitor slătinean (VI).........................................../7
4. Cornel Manolescu- Primarii oraşului Caracal (X)............................................./11
5. Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Documentele Mănăstirii Brâncoveni
(IV)........................................................................................................................./24
6. Ştefan Grigorescu- O ctitorie a boierilor Buzeşti: Mănăstirea Dobruşa (II)...../32
7. Dumitru Botar- Domnitorul Carol şi Ion C. Brătianu în Romanaţi şi Olt la
1877......................................................................................................................../36
8. Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Dumitru Botar- Teatrul Nostru.
Contribuţii la istoricul Teatrului Naţional din Caracal (VII)............................./38
9. Marin D. Ioniţă- Monografia Şcolii Mierleşti, Judeţul Olt (II)........................./50
10. Ilie Dumitru- Vechi cuvinte olteneşti.................................................................../53
11. Ion D. Tîlvănoiu- Răsfoind ziarul Fapta (1943)................................................./59
12. N. M. Condiescu- Pagini de jurnal....................................................................../65
13. Col. (r.) Dumitru Matei- Lecturi din ciclul ,,Memorii de război”...................../70
14. Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu- Alegerea moşiei oraşului Caracal-
16 februarie 1847 (VI)........................................................................................../83
15. Eveniment cultural................................................................................................/91
16. Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor- Ianuarie...................................../92
17. Nicolae Scurtu-Inscripţii. Câteva precizări la biografia lui Marius Bunescu../94
Noi ştiri despre Ion Marin Iovescu............................/98
18. Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Monumentul eroilor din
satul Poiana......................................................................................................../100
19. Ion Besoiu- Un interviu uitat şi regăsit............................................................../102
ISSN 2284 – 7766
Tiparul executat la Editura Hoffman
www.EdituraHoffman.com
Tel./fax: 0249 460 218
0740 984 910
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 3
Vrednic de solia ce i-a dat-o Dumnezeu
Ion Andreiţă
Dintru început trebuie spus că ideea sanctificării lui Mihai Eminescu nu poate avea
(şi nici nu trebuie să aibă) o paternitate exactă. Imediat după 1990, ideea a plutit în aerul
descătuşat de ateism ca o sugestie colectivă –
şi nimeni nu poate susţine ca ea să nu se fi
aprins pe cerul credinţei româneşti şi în alţi
timpi, anteriori celui menţionat mai sus.
Preotul profesor doctor Dan Toader
din Bucureşti mă asigură că în timpul
premergător hotărârilor de sanctificare a
domnitorului Ştefan cel Mare a fost rostit, nu
o dată, în areopagul Patriarhiei Române,
numele lui Eminescu. Faptul că nu s-a ajuns
la o concluzie unanim-pozitivă trebuie să ne
dea de gândit, iar nu ambiţia (de altfel,
deşartă) a paternităţii propunerii. În astfel de
chestiuni delicate, când în atenţie (şi
dezbatere) se află aspecte fundamentale ale
spiritualităţii româneşti, nu ne jucăm de-a
„cine ştie câştigă”.
În ceea ce mă priveşte sunt,
într-adevăr, un susţinător fervent al unui
astfel de act de maximă importanţă pentru
calendarul nostru ortodox: trecerea Poetului
Naţional („nepereche”, cum îl numea
„divinul critic” George Călinescu) Mihai
Eminescu în rândul sfinţilor recunoscuţi.
Mărturisesc că, în demersul meu, am întâmpinat greutăţi, opoziţii uneori
înverşunate. Mi s-a dat peste mâna cu care scriam; peste gura cu care vorbeam. Aşa s-a
întâmplat, cu ceva ani în urmă, când am susţinut public (în presă) iniţiativa pictorului Petre
Achiţenie de a fi zugrăvit, pe peretele pronaosului Bisericii Uspenia din Botoşani chipul lui
Mihai Eminescu. Bravul pictor (cu 50 de biserici la activul penelului său, sădite prin toată
ţara) ştia el ce ştia, simţea el ce simţea, credea el ce credea; era din zonă, bucovinean,
fusese crescut la mănăstire – şi era convins că face un gest necesar faţă de memoria
poetului tutelar al românilor; cu atât mai mult, cu cât Mihai Eminescu fusese botezat chiar
în această biserică.
Nu l-a pictat ca pe un ctitor care a dat bani pentru ridicarea unei biserici; l-a pictat
ca pe un ctitor de spirit românesc. El îl aşezase pe Poet, alături de alţi trei ctitori de spirit
românesc, născuţi pe aceste plaiuri: Nicolae Iorga, George Enescu, Ştefan Luchian – şi ei,
într-un fel sau altul, martiri ai neamului. Toţi patru, încadrând, doi de o parte şi doi de
cealaltă parte, măreţele portrete ale celor trei mari slujitori ai Bisericii: protopopul,
episcopul şi mitropolitul.
Am insistat asupra felului cum am fost blamat, în chiar ziarul la care lucram –
„România liberă”: clerici (mai mari sau mai mici în grad) şi laici (cu ambiţii religioase;
Mihai Eminescu
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 4
între care, Sorin Dumitrescu) m-au umilit în numele unor reguli sau canoane, dacă nu
fariseice, cu siguranţă rigide.
În consecinţă, portretul lui Eminescu a fost declarat „persona non grata” – şi s-a
dat cu var peste el. A urmat un proces, în justiţie, asupra căruia nu mai insist. (Cu var s-a
dat şi peste ceilalţi fraţi întru suferinţă).
Mă întreb: De ce, de unde atâta hulire asupra unui martir al conştiinţei naţionale?!
Cel care a rostit axioma „Biserica a creat limba” – şi a urcat această limbă în panteonul
graiurilor nobile – este ţinut de Biserică la porţile nedreptăţii.
Se vehiculează tot felul de zvonuri, că Eminescu ar fi fost aşa şi pe dincolo –
urechea oficial-bisericească dovedindu-se receptivă la astfel de zvonuri, dar neatentă
(opacă?) la mărturiile contemporanilor. Iată-l pe causticul Caragiale mărturisind: „Acest
Eminescu a suferit de multe, a suferit şi de foame… L-am văzut destul de adesea scrâşnind
din lipsă… dar era prea mândru ca să se plângă de asta, şi mai ales acelor ce trebuiau s-o
înţeleagă nespusă”.
Fiinţa care nu a cunoscut ce
este înjurătura – în rarele clipe de
mânie, poetul rostea doar, cu năduf:
„Oh, neamul nevoii!” – este astăzi
înjurat birjăreşte, iar urechile celor puşi
să slujească la „cortul templului” se
lasă gâdilate de asemenea vorbe.
Haşdeu, această enciclopedie a
culturii române, pune punctul pe i: „În
toate epocile au fost poeţi pe care
flămânda sărăcie, uneori numai
deşertăciunea, pentru o ticăloasă
pomană însoţită de o mai ticăloasă
laudă, îi încovoia tămâietori dinaintea
celor puternici. În toate epocile s-au văzut, însă, şi acele fiinţe semeţe, înalte, vrednice de
solia ce le-a dat-o Dumnezeu, care niciodată n-au întins o mână cerşetoare către vreo
mărire pământească, către acei ce uită că nu săracii spălau picioarele lui Iisus, ci Iisus a
spălat picioarele săracilor. Aşa poet a fost Eminescu”.
Aş aduce în spijinul ideii mele, spre finalul aceastei mâhnite amintiri, şi versurile
unui demn urmaş al lui Mihai Eminescu, poetul şi actorul Emil Botta. Poezia se intitulează
Revizorul nostru şcolar, Eminescu… – şi sună astfel:
Şcolarul durerii
ce rău a albit…
Anii, la urma urmelor,
anii.
Dar plânsul în hohote,
plânsul, de ce?
Vai, revizorul nostru,
revizorul şcolar,
domnul Eminescu,
a fost tras pe roată.
Când vei auzi creanga troznind,
ia seama, spun: e osul lui,
al revizorului nostru şcolar…
Minţi, şcolare, minţi,
am răcnit,
Eminescu a fost răstignit.
…Dar – aşa cum spunea preotul profesor Dan Toader – poate că nu suntem încă
pregătiţi să-l primim pe Eminescu în sufletele noastre; poate Dumnezeu ne supune încă
încercării. Poate… Dar suntem datori să apropiem această clipă, atât prin întărirea în
credinţă, cât şi prin recunoaşterea celor vrednici de solia ce le-a dat-o Dumnezeu.
Ion Andreiţă
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 5
DINU SĂRARU 85 - ,,Ultimul ţăran din Slătioara” a primit ,,Opinca de Aur”
Alexandru Fifoiu Delaseaca
5 ian. 2017
Esenţă de oltean, marele om de cultură Dinu Săraru, binecunoscut tuturor celor
care au fie şi doar graniţă cu fenomenul / spaţial cultural - artistic românesc, este şi
patronul spiritual al Festivalului Naţional de Teatru Şcolar ,,Nişte Ţărani”, aflat anul acesta
la a XII-a ediţie, manifestare ce se desfăşoară,
an de an la Vălenii de Olt, vechi centru al
culturii ţărăneşti tradiţionale, unde există un
climat propice şi susţinerea financiară necesară
şi tinde să devină, dacă nu cumva chiar a
devenit, un brand al judeţului ca şi «Oltenii şi
…restul lumii».
Suflet mare, Om cu vocaţie de ctitor şi
inspirator de idei măreţe (vezi Festivalul
nostru), Maestrul Dinu Săraru a acceptat în
februarie 2006 solicitarea iniţiatorilor acestui
act cultural de a da Festivalului numele
celebrului său roman, capodoperă a literaturii
române, operă încununată cu Premiul
Academiei Române. Ne-a felicitat pentru
iniţiativă acordându-ne mereu tot sprijinul. În
această direcţie, prin osârdia sa, an de an
Festivalul este onorat prin prezenţa în juriu a
unor nume mari ale scenei şi filmului
românesc: Geo Saizescu, Grigore Gonţa, Nae
Cosmescu, Carmen Trocan, Adriana Şchiopu (soţia lui Dem Rădulescu) şi, din generaţia
speranţelor, Anca Sigartău, Gabriel Fătu, Irina Rădulescu ş.a. De asemenea, există şi un
Premiu al Fundaţiei «Nişte Ţărani», acordat an de an.
Mai mult, pe adresa iniţiatorilor festivalului soseşte o nouă revistă marca Dinu
Săraru «CLIPA» - un
magazin al actualităţii
literar-artistice româneşti,
editată de Fundaţia «Nişte
Ţărani» şi Arhiepiscopia
Râmnicului şi distribuită
gratuit în foarte multe
centre culturale din ţară.
La Văleni revista poate fi
citită atât la Centrul de
Documentare şi Informare
« Dinu Săraru » din
cadrul liceului Văleni, cât
şi la biblioteca comunală
din localitate.
În semn de aleasă Fragment din epistola scriitorului Dinu Săraru
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 6
preţuire, respect şi veneraţie, în august 2013, organizatorii, cadrele didactice de la liceul
Văleni-Olt, au hotărât în unanimitate acordarea Premiului «Opinca de Aur», Marele
Premiu al Festivalului Naţional de Teatru Şcolar «Nişte Ţărani».
Răspunsul Maestrului la gestul nostru ne-a emoţionat profund pe toţi. De aceea,
spre ştiinţa tuturor, redăm conţinutul tulburătoarei epistole :
Slătioara, august 2013
Dragii mei
Prof. Fifoiu,
Am primit epistola voastră şi, fireşte, Premiul acesta m-a emoţionat până la lacrămi.
Va sta la mine pe masa de scris de la Slătioara, cât voi trăi eu. Este printre cele trei, patru
distincţii, dintre sute !, la care ţin foarte mult, alături de Premiul Academiei Române
pentru « Nişte ţărani ».
Sper să ne întâlnim, din nou, toamna asta, tot la Slătioara, să mă revanşez !
Acum o sugestie : Puneţi pe un butuc de lemn, piedestal de masă o opincă adevărată!
(cereţi de la Căluşarii din Slatina). Va fi de un efect uriaş. Dacă mi-ar fi trecut prin minte,
aşa ar fi arătat Marele Premiu al Fundaţiei « Nişte ţărani ».
Vă felicit pentru idee şi, în credinţă, vă mulţumesc.
Vă îmbrăţişez cu mare drag,
Dinu Săraru
P.S. Mulţumiri Părintelui şi autorului Premiului vostru - elevul !
Post- scriptum-ul impune nişte explicaţii: Părintele este dl. Ilie Belu- teolog, iar
autorul Premiului – dl. Marian Ilie Raicu - fiu al satului, fost elev, acum ofiţer şi doctor în
meteorologie.
În 30 ianuarie a.c. Maestrul Dinu Săraru sărbătoreşte 85 de ani de viaţă. La ceas
aniversar, un mesaj din suflet pentru cel sărbătorit:
Convinşi că prin tot ceea ce faceţi pentru Cauza Ţărănească şi Ideea de Românism
veţi avea mult mai
mult decât o CLIPĂ de
eternitate, vă urăm,
Excelenţă, un cordial
La Mulţi Ani cu
(multă) Sănătate spre
binele cultural al
Naţiei.
Dinu Săraru inaugurând Centrul Cultural din Văleni- Olt care îi
poartă numele
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 7
Din memoriile unui scriitor slătinean (VI)
Ion Lazu
…Din lecturile freneticei adolescenţe mă îndrăgostisem de munţi, nu pot să spun
în ce fel anume, după cum nu poţi explica iubirea în general şi nici vreun alt fel de
sentiment, până la urmă. Însă pe de altă parte, aşa cum nu poţi iubi cu adevărat decât dacă
mai întâi ai iubit ideea de iubire, tot astfel şi în cazul cestălalt, iubisem munţii în abstract şi
din instinct, cred, fără să-i fi văzut vreodată. Nu
este iubirea aşteptare a ceva ce ţi-ai dorit? (Sau
pur şi simplu era chemarea munţilor care nu se
stinsese de tot în sufletele oierilor plecaţi de sub
munţii Tarcăului?)
În vacanţa clasei a noua, profesorul meu
de română Gh. Ungureanu, care era şi noul
director al liceului (înlocuindu-l pe teribilul
Mustaţă, de geografie, fost colonel pe timpul
războiului, deci cu hibe la dosar…), m-a trecut
pe lista celor vreo 15 liceeni care urmau să facă
o excursie de şapte zile la cabana Voina de la
poalele sudice ale masivului Făgăraş-Iezer-
Păpuşa. Eram un bun elev, mai cu seamă
sârguincios, însă nicidecum premiantul, cât timp
aveam în clasă concurenţa unor minţi sclipitoare
precum Anton Vătăşescu şi Caius Dragomir. Să
fi contat şi prestaţia mea la materia profesorului-
director? Nu e exclus, mi-ar plăcea să cred că
da. Ins format la cîmpie, fără o reprezentare oricât de aproximativă a desfăşurărilor
naturale pe verticala terestră, tentat de aceea
(dimpreună cu slătinenii mei) să iau drept ,,deal” orice
denivelare, orice cută sesizabilă a terenului, fie şi din
nevoia de a găsi un antonim pentru ,,vale”, mă aflam
acum translat de-a dreptul la munte, între Iezerul şi
Păpuşa ce-şi înălţau sub nori culmile semeţe, alpine,
parcă decupate cu foarfeca; le aveam în faţa ochilor, în
jurul meu, sub picioare, implicit: brazii, poienile,
cascadele, ţancurile, izvoarele strălimpezi, lacurile
glaciare; şi acel aer scăpărător care dădea prospeţime
peisajului etajat, făcându-l să vibreze ca o făptură
trează, pregătită pentru comuniune. Se trezise brusc şi
sufletul meu, ca dintr-o nesfârşită letargie. Îl simţeam,
în sfârşit! Din acel moment nu am mai dorit nimic
altceva decât să-mi trăiesc restul vieţii în împărăţia
munţilor. Pe cale logică, trebuia să dau la facultatea de
geologie – ceea ce s-a şi întâmplat în vara următoare,
când terminam, prea repede şi nu îndeajuns pregătit
pentru a lua viaţa în piept, un biet liceu dejist, de 10
clase (în care, în paranteză fie spus, şi numai ca să dau
Profesorul Gh. Ungureanu...
...este autorul Monografiei
Liceului Radu Greceanu (1994)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 8
un detaliu cu privire la acele triste vremuri, nu avusesem niciodată în programa şcolară
Geografia României – materie la examenul de admitere -, dar în schimb o avusesem pe cea
a URSS: taigaua, silvotundra, tundra… Am învăţat după maculatorul unui coleg mai mare,
care făcuse geografia ţării cu Mustaţă. Or, ideea era aceasta: dacă învăţai după explicaţiile
lui Mustaţă, musai să iei admiterea!).
Oricum, la
sfârşitul acelei
săptămâni de vacanţă în
paradisul montan (care
se dovedea cel mai
potrivit firii mele
accentuat romantice),
profesorul de română
Gh. Ungureanu, care
luase pe cont propriu
expediţia, m-a pus să
citesc un fel de reportaj
de tabără. N-a fost
propriu-zis o catastrofă,
ce-i drept, dar nici un
succes eclatant, aşa cum probabil scontase sensibilul meu dascăl, din ce ştia/intuia despre
mine. Îmi însemnasem cîte ceva cu creionul pe filele unui carneţel şi, la lumina fluctuantă,
oricum insuficientă a focului de tabără, frazele mele, meşterite în pripă, căci primisem
sugestia doar cu cîteva ore înainte, citite cu dificultăţi şi cu tracul de rigoare, vor fi făcut o
impresie sub aşteptări. Eram adunaţi împrejurul focului tradiţional o duzină de băietani şi
cam tot pe-atâtea fete de la liceul simetric din Slatina. În cele 6-7 zile deja se schiţaseră
apropieri, preferinţe, atitudini tânjitoare, priviri în căutarea unui dialog – convivii aveau
atenţia orientată în alte direcţii decât produsul literar pe care fără aplomb, însă cu girul
profesorului de specialitate, li-l ofeream, în locul poate al unei seri de dans electric, mai
potrivit situaţiei. Însă puritanismul utemist al acelor ani era descurajant, dacă nu de-a
dreptul sinistru. Exista măcar o persoană, se înţelege prin aceasta vreo liceană, care să
asculte cu dinadins şi să guste dulcea înfiorare din textul meu?, mă întrebam în timpul
lecturii. Întrebare ce, fireşte, nu şi-a găsit vreun răspuns. Rămânea să meditez la ghinionul
de a nu te plasa în ,,orizontul de aşteptare” al celorlalţi. La amărăciunea contratimpului.
Totuşi, în semn de consolare-solidarizare, profesorul mi-a reţinut foile cu însemnări, şi
cândva le-am văzut într-o vitrină pe coridoarele liceului, la intrarea în sala de festivităţi.
Peste 15 ani, acelaşi profesor avea să scrie despre prima mea carte, Ningea în ochii ei
albaştri, impresionat mai ales de stil şi de tematică.
Vreau să subliniez că nu am fost în nici un fel un precoce într-ale literaturii, cum
ştiu că au fost atâţia, inclusiv Grigore Alexandrescu, ştiutor pe dinafară al Alixăndriei şi al
multor altor texte care se aflau la dispoziţia copiilor într-acele vremi de începuturi culturale
româneşti, aşa după cum bine reiese din Satiră duhului meu, text altfel delectabil, un
adevărat tur de forţă în dulcele stil romantic. La mine lucrurile s-au urnit cu o încetineală
care s-ar părea că face parte din însăşi formula mea spirituală. În fapt, nu este vorba decât
despre încurajatoare prevestiri, dintre care doar unele se adeveresc. Ca să nu spun că
poporul român, părintele nostru al tuturor, priveşte cu inima strînsă către pruncii
excepţional dotaţi, cu înţelesul că, ,,ce-i bun este repede chemat la Domnul”.
Profesori ai liceului Radu Greceanu din Slatina. Jos, al
patrulea din dreapta- Alecu Popescu (Mustaţă)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 9
Trecând de aceste simple speculaţii, am să spun că în Slatina de pe vremea şcolii
mele secundare şi a liceului abreviat mai sus pomenit nu am auzit de vreun cerc sau
cenaclu literar, spre care desigur m-aş fi orientat, dată fiind nevoia mea insaţiabilă de
literatură. Căci citeam dezlănţuit, cu o sete de imaginar pe care acum mi-aş explica-o şi ca
pe un mijloc de a suplini deficitul de fantezie personală. Oricât ar părea de ciudat, totul mi
s-a tras de la un creion mecanic pe care mi-l cadorisise unchiul Gică din Craiova, la una
din trecerile sale pe la noi, altfel simplu contabil sau magaziner, însă omul la care am văzut
prima mare bibliotecă şi un cititor redutabil. Un creion mecanic sofisticat, asta pe vremea
foametei de după război şi a tăbliţei de ardezie, a cernelei violete şi a creionului chimic
însemna ceva. Lucru pe care l-a sesizat imediat colegul meu de bancă, Stoicescu Victor,
care pe loc mi-a propus un troc pe două cărţi. Născut într-o casă fără cărţi, schimbul în sine
mi s-ar fi părut dubios, dacă nu chiar o adevărată şarlatanie, de n-ar fi fost convingerea
grozavă cu care Stoicescu a propus tranzacţia. Căci deşi elev slab, spre care ar fi trebuit să
cat cu justificată superioritate, bietul meu coleg era deja un cititor pătimaş, practic pierdut
pentru lumea asta, şi care în timpul orelor manevra cărţile pe sub bancă. De altfel, ochii lui
albaştri veşnic înroşiţi mărturiseau despre nopţi nedormite şi despre mari frământări
sufleteşti.
De aici a pornit toată nebunia: altfel spus, una dintre marile aventuri ale vieţii
mele. Cele două cărţi erau: o fascicolă din Iliada, probabil din traducerea în proză a lui
Murnu, dar nu am verificat. Şi ce-ar fi de verificat?! E cea mai mare greşeală, când se află
în cauză amintirile din copilărie – o greşeală care poate ruina întregul edificiu!; şi Broscuţa
cea rea, de autor neidentificat, o poveste cu adevărat terifiantă, care săptămâni şi luni după
aceea îmi provoca înainte de somn lungi coşmaruri. Am devenit un dependent de lectură şi,
implicit, de Stoicescu Victor, posesor al unei incredibile biblioteci (inclusiv cărţi de
aventuri, doxuri, Johnny din Sumatra, Fu-Man-ciu, dar şi Cartea înţelepciunii, dar şi
cărţile lui Jules Verne, dar şi Don Quijote, într-o devălmăşie aiuritoare), din care mă
aprovizionam prin toate mijloacele de persuasiune sau pur şi simplu milogindu-mă în faţa
colegului meu mai norocos. L-am poreclit imediat pe Victor cum altfel decât Don Quijote
şi i-am făcut la rigoare o epigramă: ,,Don Quijote de la Mancha / Şi-a luat sabia şi lancea /
Ca să facă cuceriri / În insula Sandomir”. Ca nuca-n perete! Dar nu conta, din moment ce
rimele funcţionau! Însă, copil ruşinos, nu-mi luam curajul să citesc în timpul orelor, deşi
trepidam tot de nerăbdare; am găsit altă metodă, mai avantajoasă în felul ei: eram foarte
atent la ore, prindeam totul, ca să nu mai pierd timpul acasă cu lecţiile – astfel îmi rămânea
practic toată după-amiaza numai pentru citit. Şi citeam (iarna) întins în patul părinţilor, de
la fereastră, într-o uitare de sine vecină cu fericirea, sau afară pe prispă (vara), captând în
disperare cu filele ridicate în aer ultimele licăriri de lumină ale amurgului, iar după masa
de seară începeam pe dată altă partidă de citit, la lampă, susţinută până în ultimul moment,
când mama se apleca asupra lămpii şi, cu mâna în dreptul buzelor o stingea suflând cu
dibăcie: puf!
Ce-mi mai amintesc, din timpul şcolii secundare? Numele unei sinucigaşe: Tatiana
Ionescu. S-a răspândit printre elevii de la Ionaşcu vestea cumplită că o tânără s-a împuşcat
cu pistolul iubitului ei ofiţer. Amănunte nu-mi amintesc, decât că m-a impresionat la culme
gestul ei tragic, care făcuse din ea, instantaneu, o eroină de roman, stârnind printre
slătineni un mare val emoţional... Am mers împreună cu alţi şcolari să o vedem expusă în
sala de recepţii de la Casa Ofiţerilor. O fată de o frumuseţe suprafirească, sub un giulgiu
alb, de mireasă. Ea însăşi albă precum statuile. În timp, n-am mai auzit pe nimeni să-i
pronunţe numele; în ce mă priveşte, cu cât m-am gândit mai mult la acest episod, cu atât
mi s-a părut mai ciudat, mai de neexplicat... Însă ne aflam prin anii ‟50-‟51, probabil că
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 10
mai existau în mentalul public rămăşite din codul onoarei ofiţereşti. Altfel cum să înţeleg
faptul în sine că Tatiana Ionescu a fost depusă la Casa Ofiţerilor? Episod enigmatic. Cine
să-mi pună această întâmplare în adevăraţii ei termenii? Prietenii, cunoscuţii, rudele te pot
ajuta în multe privinţe, însă se dovedesc absolut neputincioşi când vine vorba despre
amintiri. O tânără fată s-a sinucis din dragoste, împuşcându-se cu pistolul iubitului ofiţer,
obţinând instantaneu admiraţia întregului oraş. Spulberând ca pe nimic ingratitudinea celui
care îi jignise: Iubirea, Credinţa, Speranţa. (ВЕРА, НАДЕЖДА ЛЮВОВЬ), – cuvinte
pungălite de mâna şcolăriţei Vera – mama a făcut primii doi ani în limba rusă – o cusătură
care a atârnat decenii la rând pe perete, acasă, sub tablourile de familie...).
(Iar despre tradiţia culturală a Slatinei, aflată până azi în mare suferinţă, iar
pe-atunci abia însăilată, aveam să aflu câte ceva, însă mult mai târziu, căci în anii „60 nu se
sufla un cuvânt despre Minulescu, despre Eugen Ionescu, despre Gib Mihăescu, nici măcar
despre răspopitul Damian Stănoiu, dintr-o comună vecină; ocultat fiind însuşi numele lui
Radu Greceanu, cronicar muntean - de neam boieresc, ce-i drept - şi patronul liceului, până
la venirea comuniştilor. Nu poate fi şi nu poate constitui o tradiţie ceva despre care nu se
ştie nimic şi nu poate avea consecinţe la scară socială. Emulaţiune? În jurul căror corifei şi
pe ce temeiuri? Ca liceeni interni nu aveam acces la bibliotecă, ni s-a şoptit că este sigilată,
pur şi simplu. De la biblioteca oraşului împrumutam scriitori ruşi şi sovietici, citeam Donul
liniştit, Pămînt desţelenit, Cavalerul stelei de aur, citeam Bursucii, Mesteacănul alb; dar şi
Korolenco, Cehov... Dar şi La capătul pământului, o poveste nostalgică, cu un geolog.
Oricum, Slatina nu era nici Râmnicu Vâlcea, nici Craiova, oraşe vecine şi cu care ne aflam
în competiţie, acestea într-adevăr nişte centre culturale, unde existase şi înainte de război o
mişcare artistică, reviste literare, ziarişti, scriitori – o emulaţie.)
Slatina, de la zolot – aur în slavoneşte – însă nu s-a putut dovedi că s-ar fi scos aur
aluvionar din pietrişurile Oltului?; sau Slatina de la slavonescul zlatna, izvor sărat,
sărătură, cum sunt atâtea toponimice în Subcarpaţi, unde am şi prospectat zăcămintele de
sare, de la Putna pînă-n valea Prahovei? Inexistente ca atare în cazul oraşului meu de
adopţiune. S-a optat pentru provenienţa numelui Slatina de la vama pentru sarea care
pornea din zona Ocnele Mari, încă de pe vremea lui Vlad Vodă, spre ţările din Balcani şi
totodată spre portul Brăila, cele două târguri fiind astfel atestate documentar simultan, în
acelaşi hrisov
domnesc.
Dar aspectele
din trecutul istoric al
urbei au început să fie
discutate mai târziu,
pe vremea liceului
meu nu se vorbea
decât despre Iancu
Jianu, haiducul care
,,trece Oltul ca pe
pod” cu calul lui (cam
netot, pentru rimă…)
şi despre exodul lui
Tudor din Vladimiri,
cu oastea lui de
panduri…
Liceul ,,Radu Greceanu” din Slatina (imagine din 1924 când
s-au sărbătorit 40 de ani de la înfiinţare)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 11
Primarii oraşului Caracal (X)
Cornel Manolescu
CHINTESCU, MIHAIL C., 1931, mai 29 – iulie 24, președinte C. I.
S-a născut 8 / 20 mai 1871, în casa părinților săi din mahalaua Târgu de afară.
Fiul lui Constantin Chintescu, deputat
și prefect de Romanați și al Ecaterinei
Chintescu ( n. Prejbeanu). Declarantul
copilului a fost Iancu Leoveanu, ,,care ne-a
înfășișat copilu în lipsa tatălui de-acasă.’’
Constantin și Ecaterina Chintescu au mai
avut un fiu, pe Ion, născut la 4 august 1873.
Ofițer de cavalerie, locotenent-colonel
în rezervă. Fost deputat în legislatura anului
1911. În acest an, donează 2228 m.p. pentru
construirea spitalului din Corabia.
A fost căsătorit de trei ori: cu Elena
Guran, cu Hermina Penelope de care se
desparte în 1913, și cu Ecaterina (,,Titi‟‟)
Dobruneanu (strănepoata haiducului Iancu
Jianu; nepoata Zincăi şi fiica lui Iancu
Dobruneanu).
,,Grefa tribunalului Romanați
Extracte La 29 Martie 1913, d-na Hermina
Penelope Mihail Chintescu, din Caracal, cu
suplica înregistrată la No.11.093, a intentat
acțiune de divorț contra soțului său Mihail
C. Chintescu, proprietar din Caracal,
pentru cauze determinate de lege, arătând
că din căsătorie, s’a dat naștere la un copil, cu numele de Adrian, iar soțul pârât posedă
ca avere moșia Ghizdăvești, în întindere de 900 hectare, în hotarul comunei Ghizdăvești,
județul Romanați, casele cu dependințele și terenul, în întindere de 13 jumătate hectare,
situată la 1 km. de Caracal, la locul numit Valea Dragului, al cărui termen s’a fixat la 27
Maiu 1913.
Se publică spre generala cunoștință, conform legii.
No.18.705 1913, Aprilie 5”
Şi M. Chintescu intentează acțiune de divorț împotriva soției sale , Hermina
Penelope. Redăm și extractul acestei acțiuni: ,,La 29 Martie 1913, d. M. C. Chintescu,
proprietar, din Caracal cu suplica înregistrată la No.11.092 a intentat acțiune de divorț
contra soției sale Hermina Penelope M. C. Chintescu, din Caracal, pentru cauze
determinate de lege, arătând că din căsătorie s’a dat naștere la un copil cu numele de
Adrian ( n.n. născut la 20 decembrie 1911), iar cu prilejul căsătoriei i s’a constituit ca
zeste suma de lei 100.000, după cum se constată din actul dotal autentificat de acest
tribunal la No.320 / 909 plus trusou, lingerie și mobilier, evaluat la suma de lei 15.000, al
cărui termen de judecată s’a fixat la 27Maiu 1913.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 12
Se publică spre generala
cunoștință, conform legii.1
No.18.717
1913, Aprilie 5”.
Trebuie să precizăm, că celor
doi soți Chintescu li s-a mai născut un
copil, Nicolae, la 10 august 1910,
martor la declararea nou-născutului
fiind Ioan Marineanu, 68 de ani ,
proprietar.2
Ecaterina ( ,,Titi‟‟) Chintescu (
n. Dobruneanu n. 31 dec.1889 -ϯ1980 )
era nepoata Zincăi ( Zoița ), căsătorită
cu Nicolae Șt. Dobruneanu. Zinca era
fiica haiducului Iancu Jianu și a
Sultanei Gălășescu, născută după ce
Iancu și Sultana, crezând că nu vor
avea copii, înfiaseră pe Maria ( n.1830
), căsătorită cu Constantin Zaman pe la
1853.
Mișu Chintescu și soția sa Titi au avut un fiu, Matei ( n.16.03.1922- d.13.12.2003 )
și o fată- Babița.
Nu ştim dacă cei doi soți au avut doar doi copii, dar la 2 XII 1936, după decesul lui
M. Chintescu, participau la succesiune ,,minorii Matei Dinu Chintescu și Marie-Jana
Chintescu, prin mama lor Ecaterina Chintescu.’’3 Constantin-Matei erau cele 2 prenume
ale minorului Chintescu, iar Marie –Jana, era probabil ,,Babița‟‟ ( n.1924 ).
În 7 mai 1912, prin D.R. nr. 2702, deputatul Chintescu ( Mihail C. ) este numit
membru al Ordinului ,, Coroana României‟‟, în gradul de Ofițer.4
M.Chintescu a fost și senator de Romanați din partea Partidului Conservator ( ales
la scrutinul din 24 mai 1914 ), prieten apropiat al lui Constantin Argetoianu5. Iată cum
descrie acesta campania electorală din 1915 susținută la Romanați, pentru susținerea lui
O.Goga: ,,M-am zbătut în Romanați pe timpul acestei campanii electorale, ca un acționist
excitat. Mă instalasem la marginea Caracalului în vila ( n.n. construită în 1914 și
demolată pe la 1963-1964 ), colegului meu de Senat Mișu Chintescu, și de dimineața
până seara colindam județul. Țipam mai tare ca Pavlică Brătășanu, beam cu toții, făceam
curte la cucoane și făgăduiam marea cu sarea, numai să iasă voturi. Toată strădania
noastră a fost inutilă, căci matrapazlâcurile guvernului au falsificat alegerea și bietul
Goga a căzut… A fost o mare decepție pentru dînsul, și pentru noi o pierdere de timp și de
1 Monitorul Oficial al României, nr.36 / 18 Mai 1913, pag.1625
2 S.J.A.N.Olt, Col. de Registre de Stare Civilă Caracal, reg. nr.414 / 1910
3 S.J.A.N.Olt, Fond Primăria oraș Caracal, dos. 29 / 1936, pag. 743.
4 Monitorul Oficial al României , nr.30 / 9 mai 1912.
5 Constantin Argetoianu ( n.3 / 15 martie 1871, Craiova-d. 6 febr.1955, la Sighet ) a fost un om politic
român, care a deținut funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României ( între 28 septembrie 1939 – 23 noiembrie 1939 ). Inițial membru al Partidului Conservator, dar a trecut de-a lungul carierei sale politice prin multe partide, deținând portofoliul ministerial în diferite guverne.
În martie 1914 Mişu Chintescu era preşedintele
clubului Conservator din Caracal, vice-
preşedinte al organizaţiei locale
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 13
parale. Pentru mine însă, nou cum eram în politică, a mai fost și o școală bună, care mi-a
folosit în alegerile ulterioare.’’6
În 1915, M. Chintescu era pe lista eligibililor la Senat pentru perioada de la 1 mai
1915 până la 30 aprilie 1916.
În 1927 a avut polemici dure cu mai multe persoane din Caracal, publicând în presa
vremii articole defăimătoare la adresa multor caracaleni .
În numărul din 19 iunie 1927 ziarul ,,Romanațul’’ publica un ,,drept la replică‟‟, cu
titlul: Domnul fost Senator M.C.Chintescu calomniază, insultă, amenință.
,,Domnul fost Senator M.C.Chintescu în marea sa disperare de a nu fi împiedecat spre
a continua cu deschiderea a 3 prăvălii pe pământul expropriat exclusiv numai pentru
lărgirea curții Bisericii Adormirea Maicii Domnului, prăvălii dotate și de pe urma cărora
crede Domnia Sa că și-ar mai putea
creea veniturile de odinioară, dupe
ce a calomniat pe parohul bisericii,
fala și mândria orașului și județului
nostru, a început să ne insulte și pe
noi. Domnia sa prin ziarul
Romanațul No.23 din 15 Maiu a.c.
nu numai că ne insultă dar ne și
amenință”.
În continuare, autorii
articolului, N. Ghizdăvescu și A.
Pârvulescu demontează toate
calomniile și insultele proferate de
M.C.Chintescu, scrise în ziare: ,,Te
lauzi domnule fost senator că ești
conștient de ceace faci! De sigur ești
foarte conștient și te asigurăm că ori
care ar fi fost în situația D-tale și cu
astfel de conștință ca a D-tale ar fi
fost cu mult mai conștient ca să-i fie
îngăduit să deschidă 3 prăvălii, fără
plată, pe un loc expropriat numai
pentru o instituție sfântă și publică.
*Te lauzi cu moșii și
strămoșii soției căci cât despre ființa D-tale nu poți spune decât fost…fost… și apoi
fost-ai, leleo, cât ai fost și acum… nu mai pot să fiu ce am fost, căci nici ce am moștenit nu
mai am și nici legile timpurilor de pe timpul lui fost, nu mai sunt. În naivitatea D-tale care
cred că nu este îngăduită nici măcar unui absolvent a 4 clase primare, ne faci venetici așa
că dupe afirmarea D-tale: militari, magistrați, profesori, preoți, etc. etc. care nu s’au
născut din neam în neam, în acest oraș, sunt venetici! da de, naivului i se iartă naivitatea.
Aceste cuvinte ne face să credem că ți-a rămas neșterse în memoria D-tale
vechile obiceiuri ale locurilor depe vremea când se poruncea ,,afară cu argatul cutare’’,
ceace astăzi nu mai este. Acum credem că o să fii la locul D-tale.
N.Ghizdăvescu, A.Pârvulescu”
6 Argetoianu C., Pentru cei de mâine, vol I, Editura Albatros, București 1991.
O. Goga în campanie electorală la Corabia în
decembrie 1915 (S.J.A.N. Olt)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 14
În 1927-1928 era membru în delegatia
permanentă a consiliului județean Romanați, apoi
președinte al Consiliului județean
În 28 mai 1931, Nicolae Betulescu,
președintele Comisiei interimare a orașului
Caracal, a fost suspendat constatându-se o serie de
nereguli și abuzuri în administrația comunei .
Ministerul de interne a dispus dizolvarea
întregului consiliu comunal și înlocuirea lui cu o
comisie interimară , alcătuită din următoarele
persoane: M. C. Chintescu, președinte, Mișu
Ștefănescu, Șt. Ricman , Căpitan Cernăianu și
Preotul I. Popa, membri.
Vineri 29 mai 1931, noua C.I. a depus
jurământul în fața prefectului și a personalului
Primăriei Caracal.
Pe 6 iunie 1931, Ștefan Ricman și-a
înregistrat la cancelaria primăriei orașului Caracal,
demisia , care nu i-a fost aprobată, dar pe 14 august
a demisionat pentru că nu a depus jurământul, ca
membru al comisiei conduse de Vintilă Niciu.
Comisia lui M.Chintescu a avut o viață scurtă, până pe 24 iulie același an când a
fost înlocuită cu o altă comisie, cu președinte Vintilă Niciu.
Mișu Chintescu a fost o fire
conflictuală, în anul 1931 a avut un proces cu
Primăria Caracal pentru că ,,nu a plătit costul
curentului electric’’7. Ziarul Vremea nr. 15-
16, din 16 august 1931 prezenta următoarea
ştire: ,,D-l M. C. Chintescu fost președinte al
comisiunei interimare a depus Primăriei o
întâmpinare prin care arată că testamentul
defunctului Tache Vlădescu nu a fost depus
spre validare.’’
În nr. 35-36 , din 1 ianuarie 1932,
ziarul Vremea publica ,,Bilete de plăcintă”
(catrene vesele), pentru politicienii
romanațeni. Iată-l pe cel dedicat lui
M.Chintescu:
D-lui M.Chintescu
Liberalii ca să prindă
În partid ceva….vigoare,
Ci-că vor să te aleagă
Președinte ....de onoare.
7 S.J.A.N.Olt, Fond Primăria orașului Caracal, dos. 23 / 1931.
Ziarul Vremea, nr. 5-6/7 iunie 1931
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 15
A decedat pe 1 iulie 1935 și a fost îngropat în cimitirul nr.1 din Caracal.
Se pare că a murit în gara Costești, jud.
Argeș. În 1936 în timpul procesului de succesiune
intentat de moștenitorii săi: cei majori- d-na Lt. col.
Petroianu- Craiova, d-na căpitan Grigorescu-
Constanța și sublocot. Bob Chintescu- Constanța și
cei minori despre care am scris mai sus, Tribunalul
Romanați, secția II, cerea la Primăria Caracal
extractul de deces al numitului Mișu Chintescu.
Primăria Caracal răspunde Tribunalului: ,,Nu vă
putem trimite extractul de deces al decedatului Mișu
Chintescu de oare ce nu am primit extractul de
moarte fiind mort în comuna Costești.”
Tribunalul trimite încă o cerere, dar i
se răspunde: ,,Mișu Chintescu fiind mort în gara
Costești s’a trecut în registrul de morți al acelei
comune.’’8
NICIU, VINTILĂ - VICTOR – PETRE Em., 1931, iulie 24 – 1932, iunie 13,
președinte C.I.
S-a născut în Craiova , la 12 iunie 1883 după cum dovedeşte ,,Actu de nascere
copilului Vintilă Victor Petre născut eri douăspre-ȡece currentu la ora patru dimineața în
orașul Craiova la casa părinților sei nr. n’are din
strada și suburbia Sfinții Apostoli fiu alu
Domnului Emanuelu Niciu, de ani treiȡeci și șase
advocat și al Dόmnei Ana Em. Niciu de ani două
ȡeci și șapte, menajeră, domiciliați în Craiova.’’9
Licențiat în drept al facultății din
București.
A început ca magistrat.
-3 mai 1907, procuror secție tribunalul Dolj.
-1 iunie 1909, înaintat procuror secție
același tribunal.
- 13 iulie 1911, procuror tribunalul
Romanați.
În 29 aprilie 1915 este mutat ca procuror de
secție de la tribunalul Romanați la tribunalul
Covurlui.
,, FERDINAND I
Prin grația lui Dumnezeu și voința
națională, Rege al României,
La toți de față și viitori sănătate.
Văzând raportul ministrului nostru secretar
8 S.J.A.N.Olt Fond Primăria orașului Caracal, pag. 7și 119.
9 S.J.A.N.Dolj, Col.Registre de Stare Civilă, reg. nr.3 / 1883, pag.84.
Locul de veci al lui M. C. Chintescu din
cimitirul oraşului Caracal
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 16
de Stat la departamentul de justiție sub No. 18.069 / 915.
Am decretat și decretăm:
Art.I.- D.Mihail R. Porumbaru, actual procuror de secțiune la tribunalul Covurlui
se permută în aceeaș calitate la tribunalul Romanați în locul d-lui Vintilă Em.Niciu, care
trece în postul ocupat de d. Mihail Porumbaru.10
Dat în București , la 29 Aprilie 1915.
FERDINAND
Ministrul de justiție
Victor Antonescu No. 1.207”
În 1916 se înscrie în Baroul Romanați și începe să practice avocatura.
Din 28 februarie 1919, este ales președintele Societății Mărăști- Mărășești.11
Membru al Partidului Național Țărănesc.
Este numit prefect al județului Romanați, prin D.R. 4869 din 1920, nov.13. Iată
decretul de numire:
,,MINISTERUL DE INTERNE
FERDINAND I
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României
La toți de față și viitori sănătate:
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul de interne
sub No. 64.386 / 920
Am decretat și decretăm:
Art.I.- D.Vintilă Niciu deputat, se numește de Noi în funcțiunea de prefect al
județului Romanați, în locul d-lui Ioan Marian, demisionat.
Art.II.- Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul de interne este
însărcinat cu executarea acestui decret.
Dat în Sinaia, la 13 Noemvrie 1920.12
FERDINAND.
Ministru de interne
C.Argetoianu No. 4869”.
Prin decretul regal nr. 5.408, dat în București, la 20 decembrie 1920, Corpul
alegătorilor din circumscripția electorală a județului Romanați, se convoacă pentru zilele
de 29,30 și 31 ianuarie 1921, pentru a alege un deputat, în locul lui Vintilă Niciu, numit
prefect al județului Romanați.13
În nr. 36-37 , apărut la 1 ianuarie 1930 ziarul Vremea, publica un ,,Buletin
informativ- Ce fac în prezent diferitele personalități caracalene’’.
D-l Vintilă Niciu face ce-a făcut și până acum.
În pag. 3, același periodic prezenta ,,Bilete de plăcintă’’(catrene vesele)
adresate politicienilor caracaleni.
10 Monitorul Oficial al României, nr.25 / 30 aprilie 1915.
11 Societatea Mărăști – Mărășești s-a constituit în anul 1919, din inițiativa ,,demobilizaților’’ din războiul
pentru întregirea neamului , având ca președinte pe Vintilă Niciu. 12
Monitorul Oficial al României , nr. 178 / 14 noiembrie 1920. 13
Monitorul Oficial al României, nr. 212 / 25 decembrie 1920
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 17
Iată-l pe cel dedicat lui V.Niciu:
D-lui Vintilică Niciu
În sănătatea ta închin
În viață să n’ai nici’un chin
Ci doar să guști câte-un pelin
Și câte un păhărel de vin.
În urma dizolvării C.I. condusă
de M. C. Chintescu, a fost instituită,
prin decizia ministerială nr. 12.742, din
24 iulie 1931, o nouă C.I. avându-l ca
președinte pe Vintilă Niciu .
Membrii Comisiei erau:
Gheorghe Teodorescu avocat, Pr. Ion
Gh. Popa, Ștefan Ricman, căpitan
Horațiu Cernăianu, Marin V.
Rădulescu și Petre Vasilescu.14
Ștefan Ricman a demisionat pe
14 august 1931 , pentru că nu a depus
jurământul . Ziarul Vremea , în
numărul 35-36, din 1 ianuarie 1932, îi
dedica un catren vesel (o epigramă),
primarului V.Niciu.
D-lui V.Niciu.
Pentru sonda dela gară
Te văicărești că n’ai bani...
Ai găsi pe dată însă
Pentru o sondă’n ...Drăgășani.
Comisia interimară sub președinția lui Vintilă Niciu a funcționat până la 13 iunie
1932 , când revine la primărie Nicu Betulescu.
Pe actul său de naștere este înscrisă o notă: ,,Intrarea No.9209 / 936. Decedat la 4
Septembrie 1936 actul de deces No.322 în Caracal, jud. Romanați.‟‟
BIBIAN, ȘTEFAN
M., Din 1933,
decembrie 1, președ.
C.I. , primar – 1938,
febr. 15 S-a născut la
1 aprilie 1876, în Caracal. Fiul lui Michail Bibianu și al Anei.15
Licențiat al Facultății de Drept din București, cu teza de licență: ,,Bibian Ștefan
M ( 1876 - ?) ,,Privilegiile în dreptul roman și român.Teză de licență susținută la…1901
14 S.J.A.N.Olt, Fond Primăria oraș Caracal, dos.7 / 1931, pag.222.
15 S.J.A.N.Olt, Col. Registre de Stare Civilă Caracal, reg.nr 322 / 1876.
Adresa Prefecturii Romanați către Primăria
Caracal , prin care anunța instituirea unei noi
Comisii interimare
Semnătura lui V. Niciu, preşedintele C.I. pe ordonanţa nr. 12731
emisă la 23 decembrie 1931
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 18
de Ștefan M.Bibian.București ( Lito-Tip. L.
Motzatzeanu )”, 1901 (23,5x16 ), 63 p. ( Fac.
de drept din București) ( II 412643 ).16
Sublocotenent rez. reg.1 Călărași.
-16 martie 1898-cop. aj. Min. Domenii.
-1 aprilie 1900 impieg. cls. III același
Minist., până la 1 apr. 1901
-9 apr.1905 supleant de procuror, trib.
Romanați.
,,MINISTERUL DE JUSTIȚIE
Prin decretul regal No.2.164 din 9 Aprilie
1905, în urma propunerei făcută prin raport
de d. ministru secretar de Stat la
departamentul justiției, sunt numiți, înaintați
și permutați:
Ștefan M. Bibian, licentiat în drept de la
facultatea din București, întrunind
condițiunile art. 58 din legea de organizare
judecătorească, se numește supleant la
tribunalul Romanați, în locul d-lui George
Jean Marie Fotino.”17
-1 sept.1905, substitut de procuror același
trib.18
La 27.11.1905 , Ștefan Bibian ,,magistrat, de ani două zeci și nouă, născut în
Caracal, în 1876 , se căsătorește cu D-șoara Maria Vasilescu, 24 ani, născută în 1881, la
Caracal.’’19
La căsătoria celor doi unul dintre martori a fost Marcu Celăreanu ,,41 ani, advocat,
senator.’’
Se retrage din magistratură în anul 1907 și în iulie 1909 este candidatul partidului
conservator –democrat la comună. În 13 iulie 1907 i se eliberează un pașaport cu nr.80.
Era un tip scund, dar solid.
În 1911, a fost ales pentru prima dată deputat, reprezentând colegiul al doilea din
Romanați. A fost proclamat ales în urma alegerilor efectuate în balotaj în ziua de 25
Fevruarie 1911, cu 515 voturi față de 16 câte a obținut contracandidatul său- Athanasie
Nicolau.
La 31 decembrie 1912 era cenzor al Băncii Caracal-Societate Anonimă și semna
bilanțul acesteia pe anul 1911.
Prin D.R. nr. 2701, din 7 mai 1912, contrasemnat de ,,Președintele consiliului,
ministru al Afacerilor Străine, Cancelar al Ordinelor T. Maiorescu‟‟ este numit membru al
Ordinului ,,Steaua României” ,,în gradul de Cavaler’’.20
16 Bibliografie românească modernă.
17 Monitorul Oficial al României, nr.10 / 12 aprilie 1905, pag.428.
18 Anuarul Magistraturii la 1 ian.1906. București. 1906.
19 S.J.A.N.Olt, Col. Registre de Stare Civilă Caracal, reg.nr.400 / 1905.
20
Monitorul Oficial al României, No. 3o / 9 mai 1912.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 19
Prin decizia ministerială nr. 8846 din 26 martie 1916 semnată de către ministrul
secretar de Stat la departamentul de interne, Ștefan Bibian este numit membru în comisia
județeană Romanați, pentru aprovizionarea comunelor și controlul prețurilor. Această
comisie era prezidată de către prefectul județului.
Prin D.R. nr. 920, din 24 aprilie 1918 este numit prefect al județului Romanați.
,,MINISTERUL DE INTERNE
FERDINAND I Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României,
La toți de față și viitori sănătate:
Asupra raportului președintelui consiliului Nostru de miniștri și secretar de Stat la
departamentul de interne No.21.097.
Art.II.- Se numesc de Noi în funcțiunea de prefecți în locurile vacante:
La județul Romanați: Ștefan Bibianu.
Art.III.- Președintele consiliului Nostru de miniştri și ministru secretar de Stat la
departamentul de interne este însărcinat cu executarea acestui decret.
Dat în Iași, la 24 Aprilie 191821
FERDINAND
Președintele consiliului de miniștri
și ministru de interne.
A.Marghiloman. No. 920”
Prefectoriatul său a durat până în 27 octombrie când a demisionat.
Prin Hotărârea nr. 34 a Comisiei județene de expropriere, lui Ștefan Bibianu i se
expropriază moșia Arcești, cu sediul în Dobrun, pentru suma de 8000 de lei, pentru 10 ha.,
partea de deal a moșiei și 8400 lei pentru 7 ha. partea din vale a acesteia.22
În februarie
1923 este reales censor la Banca Caracal –S.A.
În ianuarie 1927 era consilier comunal, în februarie senator, iar în 1929 făcea
parte din Comitetul județean al Partidului Poporului. Era fost senator.23
Prin decizia prefectului județului Romanați, nr.181 din 30 noiembrie 1933, a fost
numit primar al orașului Caracal.
,,No.181
1933, Noemvrie 30
DECIZIUNE
Noi Prefectul județului Romanați
Având în vedere cercetările începute de D-l Inspector General Administrativ
Alexandru Negrea la primăria orașului Caracal și
Pînă la terminarea lor în conformitate cu art.167 și 351, al. 8 din legea pentru
organizarea ad-ției locale.
Decidem
Art. I. Suspendăm din funcțiune pe D-l Primar, D-l Ajutor de Primar și întreg
consiliul comunal al orașului Caracal, iar pentru ca afacerile comunei să nu sufere,
instituim o comisiune interimară care să gireze afacerile comunei compusă din D-nii:
21 Monitorul Oficial al României , nr. 20 / 25 aprilie 1918, pag.252
22 Monitorul Oficial al României , nr.242 / 8 februarie 1921.
23 Partidul Poporului, Anuarul pe anul 1927, pag.72.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 20
1. Ștefan Bibian-Președinte, 2). Emilian Dumitrescu Vice-Președinte, 3).
Mihail Stancovici, 4). C. Alexandrescu, 5). Petre Bădulescu, 6). C.Dobre, 7).
Niță Ghizdăveanu, 8). Dumitru Uță, 9). A. Petre Ronea.
Art. II. Prezenta decizie se va executa
prin serviciul respectiv.24
Prefect I.Veleanu
Secretar general
s.s. indescifrabil.’’
Primariatul său a durat până la 1 februarie
1938, când s-a pensionat. A fost primar liberal , iar
ziarul Romanațul în numărul din 18 iulie 1937, sub
fotografia sa preciza:,,D-l Ștefan Bibian actualul
primar al orașului Caracal , omul înfăptuirilor și al
cinstei
personificată.’’
Sub
primariatul său
,,s-a completat
laboratorul, a
mai dat pentru instrumente și o parte din vehiculele ce
le are spitalul”.
Tot în timpul primariatului său, s-au început și
executat, în prima etapă (sept.1936-august 1937),
lucrările de alimentare cu apă a orașului.
Ștefan Bibian s-a dus la cele veșnice, pe 26 mai
1945, iar soția sa Maria, la 23 martie 1949, Cele 2
decese au fost notate pe actul lor de căsătorie , din 21
noiembrie 1905.
GEORGESCU, ION – ȚICU, din 1938, februarie 16
– decembrie 11, primar.
S-a născut pe 23 aprilie 1882, în com.Cacaleți
(Romanați), azi Castranova (Dolj).
Licențiat al Facultății de Drept.
A început ca magistrat.
-9 mai 1908, mag. stag. oc. Arcești (Romanați).
- 31 mai 1911 jud. prov. același oc., apoi Sinești (Vâlcea) și Scărișoara (Romanați).
- 1 septembrie 1913, jud. def.același ocol.
- 14 iulie 1919, înaintat pe loc președ. Trib.
- 13 mai 1921, jud. de instr. Trib. Romanați, numit prin D.R. nr.2019 / 13 mai 1921.
- 20 iulie 1922, jud. trib. Romanați.
24 S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura județului Romanați, dos. 49 / 1933.
Locul de veci al lui Ştefan Bibian
(Caracal)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 21
- 10 martie 1926, jud. instrucție. Romanați, numit prin D.R. nr. 975 / 10 martie 1926.
- 16 martie 1926, cu grad. președ.trib.
- 26 martie 1926, jud. șed.cu același grad, același tribunal.
- 1 august 1930- cu grad Cons C. Apel.25
Până la această dată avea în magistratură o vechime de 27 ani, 10 luni, 9 zile, iar
stagiu în grad 5 ani şi 8 luni.
În numărul din 25 iulie 1937, ziarul Romanațul saluta numirea lui I. T. Georgescu
în funcția de Președinte al Secției a doua a Tribunalului Romanați: ,,Noul Președinte al
Secției a II-a este o nu mai puțin cunoscută figură de relief a magistraturii locale. Născut
în comuna Castra-Nova acest județ, d-sa încă este un băștinaș, distins prin muncă, prin
merite și integritate și acoperit de prestigiu prin conduita D-sale fără reproș, sub toate
aspectele privită. Calitățile pe cari le posedă
constituesc o garanție că, de data aceasta, în
noul post de răspundere în care a fost avansat,
nu-i rămâne decât să și valorifice, încadrându-
se în linia distinșilor D-sale înaintași.’’
În luna februarie a anului 1938, la nivel de
țară au fost numiți ca primari, magistrați, iar ca
prefecți de județ, ofițeri superiori, cu gradul de
colonel, pentru a depolitiza administrația.
La Caracal, Ion. T. Georgescu,
Președintele Tribunalului Romanați, S. II, a fost
delegat să îndeplinească și funcția de primar al
orașului Caracal.
,,DECIZIUNI MINISTERIALE
MINISTERUL DE INTERNE
Noi, ministri secretari de Stat la
Departamentele Internelor și Justiției;
Având în vedere dispozițiunile Î. D. R.,
Nr. 867 din 15 Februarie 1938,
Decidem:
Art. I. Se deleagă de noi ca primari ai municipiilor și orașelor de reședință,
precum și la orașele nereședință, stațiuni balneo climatice din țară d-nii:
La orașul Caracal.
Ioan T. Georgescu, președintele secției II, Tribunalul Romanați. Art. II. Direcțiunea administrației locale din Ministerul de Interne, este însărcinată
cu executarea prezentei deciziuni.
Dată la 16 Februarie 1938.26
Ministru de interne, Armand Călinescu
Ministru de justiție ad-interim, M. Cancicov.
Nr.4996”.
În numărul 30-31, din 6 octombrie 1938, ziarul Romanațul publica un articol în care
făcea un bilanț al celor 8 luni de primariat ale D-l I. T. GEORGESCU-Primarul
Caracalului.
25 Anuarul Magistraturii la 1 ianuarie 1929, București, Tipografia și Legătoria Închisorii centrale,,
Văcărești’’, 1929. 26
Monitorul Oficial al României, p.I nr. 39 /17 februarie 1938, pag.921.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 22
,,Prin luna Februarie acest an cu ocazia schimbărilor fundamentale de
despoliticianizare, a fost adus ca primar al orașului nostru cu delegație D-l Ion
T.Georgescu Președintele secției II a Trib.Romanați.
Magistrat integru și un bun cunoscător în chestiuni edilitare D-sa dela început a
avut intențiuni frumoase pentru orașul nostru dar i-a fost cu neputință să-și complecteze
planul edilitar, din lipsă de fonduri.
Bugetul l-a găsit deficitar din primul moment datorită celor două alegeri
parlamentare cu care s’au cheltuit sume enorme. D-sa a avut greaua sarcină de a întocmi
bugetele pe exercițiul 1938 / 9, însă potrivit ordinelor superioare, aceste bugete s’au
întocmit în limita încasarilor efectuate în anul precedent care au fost destul de reduse.
Dacă bugetele au fost reduse la venituri, sigur că și cheltuelile au trebuit să fie
comprimate la limită. S’au rezervat fonduri și pentru lucrări însă nici pe departe nu au
atins programul cu
care D-l Ion T.
Georgescu a venit la
primărie.Ori, ce
lucrări putea să facă
dintr’un buget cifrat
la ordinar la suma de
lei cinci milioane și
jumătate?
Totuși a avut
posibilitatea să
înscrie la capitolele
respective suma de aproape patru milioane din care a executat următoarele lucrări:
1)S’a construit un gard despărțitor între Uzina de apă și Azilul de infirmi;
2)S’a subzidit locuința direcției dela școala primară Nr. 2 fete;
3)S’a refăcut magazia pentru lemne de foc a școalei primare;
4)S’a reparat localul și instalația băilor comunale;
5)S’a reparat acoperișul remizelor de zarzavat și prăvăliilor din fața pescăriei;
6)S’a făcut reparațiuni de întreținere la exteriorul localului primăriei;
7)S’a pavat cu piatră bolovani de râu, trotuarul pe partea dreaptă a stradelei
Alex. cel Bun în suprafață de 25 m.p.;
8)S’a refăcut 584 m.p. pavaj cu piatră bolovani pe str. Călărași;
9)S’a refăcut 543 m.p. pavaj din piatră bolovani pe str. Gen. Praporgescu David;
10)S’a refăcut 1497 m.p. din piatră bolovani de râu pe str. Valter Mărăcineanu;
11)S’au continuat și terminat lucrările de pavarea unei porțiuni din târgul
săptămânal în suprafăță de 2590 m.p.;
12)S’au continuat și terminat lucrările de alimentare cu apă și canal, în valoare
de peste 1.760.000 lei.
Lucrări în curs de executare
1)Reparația localului Abatorului comunal;
2)Refacerea unei părți din acoperișul Teatrului Comunal.
3)Instalația de apă și canal la localul primăriei;
4)Refacerea podului din Poiana Abatorului Comunal;
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 23
5)Curățirea și adâncirea șanțului din Poiana Abatorului Comunal pe o lungime
de 600 m;
6)Amenajarea unei porțiuni din traseul
străzii Mircea Vodă;
7)Aprovizionarea în depozitul comunei a
60 m.c. piatră bolovani de râu și 75 m.c. nisip în
valoare totală, toate aceste lucrări de peste 3000.000
lei.
Lucrări proectate a se mai executa
până la închiderea campaniei de lucru.
1)Reparațiuni de întreținere la interiorul
localului primăriei;
2)Cumpărarea unei auto camionete
necesară serviciului salubrității;
3)Reparațiuni de întreținere la biserica Sf.
Ilie din cimitirul No.1;
4)Împrejmuirea locului viran din str. V.
Alecsandri, proprietatea comunei;
5)Patru cauciucuri pentru cisterne;
6)Construcția unui zid din beton pentru
consolidarea terenului la Hala de zarzavat;
7)Refacerea gardului școalei primare No. 3 băeți;
Toate aceste lucrări în valoare dupe devize de lei 463.000;
8)Extinderea Parcului Comunal prin plantarea cu arbori a părții de Sud a
terenului în prelungire spre eleșteul Obogeanu; Lucrarea aceasta nu costă nici-un ban-
gropile fiind săpate de premilitari, arborii din pepinierea comunei. În urma apelului făcut
de D-l Ion T. Georgescu primar-delegat al orașului Caracal, s’a constituit următorul
comitet pentru înființare de cantine școlare și pentru cumpărare de îmbrăcăminte copiilor
săraci: Primarul orașului ca președinte; Președintele Sfatului Negustoresc, al Camerei de
Agricultură, directorul
Federalei Dacia, din partea
clerului Pr. Fl. Tudorănescu,
medicul primar al orașului
Caracal și toți directorii și
directoarele școalelor
primare, iar secretar D-l
Gogu Ștefănescu.’’27
Primariatul său a
durat până în 11 decembrie
1938, când a fost înlocuit cu
avocatul Iancu D.
Stănculescu.
27 ,,Romanațul’’, nr.39, din 1 dec.1938.
Până la introducerea
canalizării în oraş...
...aprovizionarea cu apă s-a făcut altfel
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 24
Documentele Mănăstirii Brâncoveni (IV)
Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu
Continuăm prezentarea documentelor Mănăstirii Brâncoveni din judeţul Romanaţi, aflate la
Arhivele Naţionale din Bucureşti. Cercetarea acestora amănunţită ar aduce date noi despre
proprietăţile acestui vechi lăcaş de închinăciune, despre egumenii care i-au purtat de grijă.
Inventar de documente relative la moșia Potlogi (Mărgheni) - 28 mai 1624, Cartea lui Alexandru V[oievod] către M-rea Brâncoveni pentru
moșia Potlogi;
- 5 octombrie 1629, Carte de danie a jupânesei Dragnia către aceeași m-re pentru
moșie la Potlogi;
- 8 iulie 1634, Carte de hotărnicie a mai multor boieri pentru moșia Potlogi;
- 25 iulie 1634, Carte a lui Mateiu Basarab întărind hotărnicia moșiei Potlogi;
- 29 octombrie 1837, Copie adeverită după hrisovul lui Constantin Basarab
Brâncoveanu către M-rea Brâncoveni pentru moșia Potlogi;
- octombrie 1816, Carte de hotărnicie a lui biv vel ceauș Scarlat pentru moșia
Potlogi și alte proprietăți ale mănăstirii;
- 29 mai 1847, Anaforaua județului Romanați cu nr. 69 în privința procesului
urmat între M-rea Brâncoveni cu clucerul Titu Bengescu, proprietarul moșiei Piatra pentru
călcarea moșiei Mărgheni;
-22 martie 1843, Idem cu nr. 19 pentru aceeași moșie;
- 27 martie 1845, Idem a Înaltului Divan secția 1 cu nr. 24 în procesul urmat dintre
M-rea Brâncoveni cu dl. general-maior Nicolae și cu fratele său postelnicul Ioan
Cantacuzinești pentru călcarea moșiei Mărgheni;
- 16 septembrie 1839, Carte de hotărnicie a moșiei Papalari sau Mărgheni a M-rii
Brâncoveni; Planul topografic ridicat de Răducanu Măinescu, hotarnicul, pentru mai multe
trupuri de moșie;
- 31 octombrie 1847, Anaforaua Judecătoriei de Romanați cu nr.117 în privința
formăluirii hotărniciei moșiei Piatra a d-lui maior Florescu ce se vecinește cu moșia
Mărgheni a M-rii Brâncoveni;
- 10 mai 1612, Hrisov al Radului V[oievod] către Chirca pah[arnic] pentru moșia
Papalari;
- 22 octombrie 1612, Idem al Radului Vv. Către Chirca, comisul pentru moșia
Papalari;
- 7 septembrie 1614, Cartea Radului Vv. Către Chirca, comis pentru niște rumâni
din Papalari, dimpreună cu moșia lor;
- 6 noiembrie 1620, Idem a lui Radu Vv. Pentru moșia Papalari dimpreună cu niște
rumâni de acolo;
- 4 mai 1640, Hrisovul lui Matei Basarab către M-rea Brâncoveni pentru moșia
Papalari;
- 10 mai 1654, Idem al lui Constantin Basarab Vv.;
- 4 iunie 1656, Cartea aceluiași în aceeași privință;
-14 decembrie 1661, Zapisul Nicului, feciorul lui Ștefan, către Dima Slugeru, prin
care vinde partea lui de moșie din Papalari;
- 13 iulie 1670, Zapis de vânzare al lui Marin din Papalari către Nichifor,
eg[umenul] Brâncovenilor pentru partea lui de moșie din Papalari;
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 25
- 14 aprilie 1671, Idem al lui Ioan Vornicelu cu vărul său Stoica pentru aceeași
afacere;
- 28 iunie 1672, Idem de vânzare al lui Florea către egumenul de la Brâncoveni, în
aceeași afacere;
- 12 mai 1673, Idem de zălogire al Stanciului cu frate său, idem;
- 11 ianuarie 1679, Idem al lui Dima Slugeru;
- 26 ianuarie 1680, Idem al aceluiași;
- iunie 1670, Idem al lui Marin din Sfințești către Marin din Papalari pentru partea
sa de moșie din Sfințești;
- 13 septembrie 1839, Scrisoarea paharnicului Titu Bengescu către clucerul Ioan
Șerbănescu, făcându-i cunoscut că nu se poate prezenta la judecata ce o are;
- septembrie 1839, Cartea Președenției Judecătoriei Romanați către clucerul Ioan
Șerbănescu;
Inventar de documente pentru moşia Sfinţeşti, proprietatea Mănăstirii
Brâncoveni - 4 decembrie 1642, Zapisul lui Stoica către Neagoe prin care-i vinde partea sa de
moșie din Sfințești;
- 25 martie 1661, Hrisovul lui Grigore Ghica V[oievod] prin care întărea lui
Petrașcu Clucerul din Tomeni, moșie în Sfințești;
- 23 martie 1661, Copia aceluiași act din anul 1860;
- 5 martie 1667, Zapisul lui Petru Vornicul către Radu Spătaru prin care-i vinde
partea sa din moșia Sfințești;
- 8 februarie 1685, Zapisul lui Titu cu frate-său Cristea către Anania, egumenul
M-rii Brâncoveni în aceeași privință;
- 8 februarie 1685, Copie după zapisul de mai sus;
- 8 februarie 1685, Zapisul lui Popa Gherghi cu frate-său Drăgușin către Anania,
egumenul M-rii Brâncoveni, în aceeași chestie;
- 8 februarie 1685, Copie după actul de mai sus;
- 8 ianuarie 1686, Zapisul lui Dumitru Dima, slujitorul, către același, în același
scop;
- 31 august 1688, Zapisul jupânesei Despina către același și în același scop;
- 31 august 1688, Copia actului de mai sus;
- 1689, Copie după hrisovul lui Constantin Basarab Vv. Către M-rea Brâncoveni
prin care dă să ție moșie în Sfințești;
- 20 septembrie 1701, Zapisul lui Radu Strâmbeanul cu fiii săi pentru vânzare de
moșie în Sfințești;
- 20 septembrie 1701, Copie după actul de mai sus;
- 6 sept 1702, Copie după zapisul lui Mateiu cu sora sa Bălașa prin care vând
partea lor de moșia Sfințești, legalizată de Logofeția Dreptății;
- 8 iunie 1832, Copie de hotărnicie atingătoare de moșia Proroci și altele învecinate
cu moșia Sfințești.
Inventar de documente relative la moşiile Osica şi cureaua din Dobrun
numită şi Roşieni
- 26 august 1659, Act de vânzare al lui Ivan către Pană vel portar pentru niște
rumâni cu moșia lor;
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 26
- 2 septembrie 1659, Idem al lui Ivan sin Preda către același pentru rumâni din
Roșieni și Jugăstreni;
- 29 octombrie 1659, Idem al lui Mihai și frate său Miu către același pentru moșie
în Roșieni;
- 22 octombrie 1661, Idem al aceluiași către Pană Căpitanul pentru o vie;
- 18 iunie 1664, Idem al lui Voinea către Pătrașcu Clucerul pentru moșie la Osica
ce-i zice și Tomeni;
- 8 septembrie 1664, Cartea lui Grigore Vodă Ghica pentru moșia Roșieni,
- 4 iunie 1665, Ordinul lui Radul Vv. Către 12 boieri pentru alegerea hotarelor
moșiilor Vorita[?] și Osica;
- 6 octombrie 1669, Act de vânzare al lui Mihnea din Fălcoiu către Pană Stolnicul
pentru 100 stânjeni din Roșieni;
- 25 septembrie 1670, Act de vânzare al lui Mihnea către Pană vel Clucer pentru
moșie cu români de la Roșieni;
- 9 octombrie 1670, Diata lui Pavel vel Clucer pentru care lasă între altele nevestei
sale Elena moșiile Slăvitești și Roșieni,
- 20 decembrie 1670, Idem al lui Mihaiu sin Tudor Paharnicul către Pană Clucerul
pentru două sute cinci stânjeni moșie în Roșieni;
- 10 iunie 1673, Cartea lui Grigore Vodă Ghica întărind jupânesii Ilinca Pârdeasca
stăpânire peste tot satul Roșieni;
- 8 august 1675, Idem al lui Duca Vv. către Mateiu Postelnicu pentru moșia Ilincăi
Pârdeasca din Roșieni;
- 3 iunie 1678, Copie nesubscrisă după diata jupânesii Ilinca fata Domnii Florica
pentru jumătate din moșia sa Roșieni ce o lasă mănăstirii Mihai Vodă împreună cu alte
lucruri iar restul îl lasă fiicei sale Alexandrinii;
- 14 iunie 1693, Ordinul lui Constantin Vv. către 12 boieri hotarnici pentru
alegerea hotarelor moșiei Roșieni și Jugăstreni;
- 25 iunie 1693, Idem către egumenul M-rii Brâncoveni atingător de moșia
Roșieni;
- 26 iunie 1693, Scrisoarea egumenului M-rii Mihaiu Vodă către acela al M-rii
Brâncoveni relativă la alegerea și hotărnicia moșiei Roșieni;
- 20 iulie 1693, Carte de hotărnicie a moșiei Roșieni, cu o copie;
- 11 aprilie 1694, Act de schimb al egumenului M-rii Mihai Vodă cu acela al M-rii
Brâncoveni pentru moșia Roșieni, cu copie;
- 14 ianuarie 1696, Hrisovul lui Constantin Basarab Vv. dat M-rii Brâncoveni
întărindu-i stăpânire pe moșia Roșieni;
-10 decembrie 1699, Act de danie al lui Macarie Monahul către M-rea Brâncoveni
pentru partea sa din moșia Roșieni;
- 16 aprilie 1701, Cartea lui Constantin Vv. atingătoare de dajdia ce urmează a da
Mănăstirea Brâncoveni pentru satele Rotunda, Redea, Roșieni, Obârșia și Robănești;
- 12 octombrie 1729, Mărturia oamenilor din Roșieni pentu călcarea hotarelor
acelei moșii de către boierii Brătășani;
-3 iulie 1733, Copie adeverință de vel logofăt după cartea de alegere a 4 boieri
pentru moșia Dobrun și Roșieni;
-1741, Foaie de moșiile Filaretii Monahia lăsate M-rii Brâncoveni din zestrea sa;
- 1 nov. 1756, Copie adeverită după actul de vânzare al Mariei Roșianca către
Constantin Strâmbeanul pentru cinci sute stânjeni din Roșieni;
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 27
- 27 septembrie 1756, Copie adeverită după cartea de alegere a moșiei Roșieni și
Jugăstreni;
- 8 august 1757, Jalbă către domn cu rezoluția călugărilor M-rii Brâncoveni în
contra lui Constantin Strâmbeanu pentru moșia Roșieni;
- 6 iulie 1758, Copie după raportul vătafului de aprozi cu ceaușul relativ la niște
moșii în Roșieni lăsată M-rii Brâncoveni de o Maria din Roșieni;
- 28 aprilie 1766, Copie adeverită după actul de vânzare al Mariei Roșianca către
Constantin Strâmbeanul pentru 900 stânjeni moșie în Roșieni;
- 1 iulie 1815, Jalbă către vel logofătul dată de egumenul M-rii Brâncoveni cu
rezoluție pentru împresurare de moșie;
- 3 iulie 1817, Idem către caimacamul Craiovei cu rezoluție pentru împresurarea
moșiilor Rogojina[?] și Dobrunul;
- 29 august 1818, Jalba egumenului M-rii Brâncoveni către același cu rezoluție în
privința moșiei Roșieni;
- 15 iunie 1835, Copie legalizată după sentința Judecătoriei Romanați în procesul
dintre M-rea Brâncoveni cu Gheorghe Brătășanu pentru moșie în Roșieni;
- 27 iunie 1830, Idem în procesul moșiei Roșieni;
- 28 aprilie 1839, Înscrisul lui Toma Vasiliu pentru dijma unei prunării din moșia
Roșieni;
- 3 martie 1841, Citația Judecătoriei Romanați în procesul moșiei Roșieni a M-rii
Brâncoveni;
- 7 mai 1847, Sentința cu nr. 63 a Judecătoriei de Romanați privitoare la hotărnicia
moșiei Corlătești vecină cu Roșieni;
- 23 februarie 1849, Idem cu nr. 11 privitoare la hotărnicia moșiei Osica vecină cu
Roșieni;
- 11 noiembrie 1852, Idem cu nr. 50 privitoare la hotărnicia moșiei Șopârlița a
Sevastiții Brătășanca vecină cu Roșieni a M-rii Brâncoveni.
Inventar cu documentele relative la moşia Orezu din judeţul Romanaţi
- 1 august 1670, Zapisul lui Ivancu cu feciorii vinde lui Ilie Armășalul partea lui de
moșie din Orezu.
- 17 decembrie 1682, Cartea de danie a lui Irimia Monahul, care după mirenie s-a
numit Ilie Armașu, prin care închină M-rii Brâncoveni partea lui de moșie din Orezu.
- 20 aprilie 1690, Idem a lui Constantin Vodă Basarab prin care porunceşte de a se
alege partea Episcopiei de la moșia Orezu.
- 13 septembrie 1690, Idem a lui Irimia Monahul prin care închină M-rii
Brâncoveni Schitul lui dimpreună cu moșia de la Orezu.
- 4 octombrie 1691, Idem de judecată a lui Vintilă Corbeanu vel ban al Craiovei
prin care întărește M-rei donația de mai sus.
- 12 ianuarie 1692, Idem al lui Constantin Basarab V[oievod] prin care întărește
M-rei Brâncoveni schitul Orezu cu moșia lui.
- 7 iunie 1692, Idem a Oprii fata Irimii Călugăru prin care dă M-rii Brâncoveni
partea sa de moșie ca despăgubire pentru niște bucate ce i-au fost luat cu nedreptate.
- 5 octombrie 1747, Porunca lui Constantin Brâncoveanu și alții către un călăraș de
a apuca pe niște moșneni de la Orezu ca să plătească cheltuielile alegerii moșiei făcute
moșiilor în devălmășie cu a M-rii.
- 23 aprilie 1749, Cartea de hotărnicie a 4 boieri pentru partea de moșie din Orezu
a M-rii Brâncoveni.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 28
- Fără dată, Copie după actul de mai sus.
- Fără dată, Foiță arătătoare de semnele moșiei Orezu,
- 30 septembrie 1859, Act de aducere la îndeplinire a moșiei Orezu de către moșia
Șerbănești- Morunglav.
Inventar de documente relative la moşiile Perişani şi Robăneşti din judeţul
Romanaţi, proprietăţi ale mănăstirii Brâncoveni şi Mamu
- 12 aprilie 1490, Cartea lui Vlad Vv. întărind lui Dragomir cu fiii săi
cumpărătoarea moșiei Perșiani de la Milea feciorul lui Neamișa.
- 12 aprilie 1490, Traducția cărții de mai sus.
- 25 septembrie 1498, Cartea lui Radu Vv. întărind lui Manea și fratelui său Stan
moșia Perișani.
- 25 septembrie 1498, Traducția cărții de mai sus.
- 16 iulie 1651, Zapisul lui Lupșa feciorul Mirei închinând M-rii Brâncoveni moșia
sa din Perișani.
- 22 ianuarie 1661, Cartea lui Grigore Ghica Vv. către 12 boieri a alege moșia
Robăneștii a M-rii Brâncoveni.
- 2 aprilie 1672, Zapisul lui Lupșa sin Stanciului închinând M-rii Brâncoveni
moșia sa din Perișani.
- 2 iulie 1676, Zapisul lui Dragomir închinând M-rii Brâncoveni moșia sa din
Perișani.
- 21 aprilie 1677, Hrisovul lui Duca Vv. întărind M-rii Brâncoveni moșia în
Perișani.
- 7 iunie 1745, Însemnare de cheltuieli făcute la alegerea moșiei Robănești.
- 1 august 1845, Anaforaua cu nr. 76 a Judecătoriei de Dolj, secția II în privința
hotărniciei moșiei Ciumești a lui N. Rusănescu ce se învecinește cu Perișani.
- 8 decembrie 1847, Sentința cu nr. 95 a Judecătoriei de Dolj secția I în privința
alegerii moșiei Lăcrița a lui C.N. Otetelișanu, ce se învecinează cu moșia Robăneștii a
M-rii.
- 14 martie 1855, Sentința cu nr. 9 a Judecătoriei de Romanați în privința alegerii
moșiei Perișanii și Robăneștii a M-rii Căluiu de către vecinii răzeși.
Inventar de documentele relative la moşiile Ciumeşti, Drăgia şi Robăneşti - 30 august 1634, Zapisul Cârstei feciorul Stancului prin care arată că vărul lor,
Stroe, a vândut postelnicului Ilie a patra parte de ocină din Ciumești.
- 24 ianuarie 1642, Zapisul postelnicului Drosul ot Bralășiţi[?], prin care vinde
postelnicului Ilie a patra parte din moșia Ciumești.
- 15 martie 1674, Zapisul postelnicului Medrea, prin care vinde clucerului Mihai
Drosul jumătate din satul Ciumești.
- 15 martie 1674, M[a]n[uscris] concept din zapisul lui Stanciul lui Vână din
Popânzălești pentru niște părți de moșie din Drăgie și Robănești.
- 1 iulie 1730, Cartea de la Cezariceasca Administrație prin care dăruiește M-rii
Brâncoveni jumătate din moșia Ciumești.
- 3 iunie 1745, Cartea de hotărnicie a moșiei Robăneștilor făcută din porunca
Caimăcăniei Scaunului Craiovei de patru boieri.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 29
Inventar de documentele relative la moşiile Silişteni sau Băleasa
-25, fără lună, 1657, Zapisul lui Drăghici și al fratelui său Apostol Gropșani prin
care vând lui Proroc partea lor de moșie din Silișteni.
- 7 decembrie 1665, Idem al feciorilor Prooroci din Gropșani prin care vând
logofătului Dumitra din Călui partea lor de moșie din Silișteni.
- 16 august 1666, Idem al feciorilor Prooroci din Gropșani prin care vând lui
Dumitru logofătul toată moșia de cumpărătoare din Silișteni.
- 1 mai 1675, Idem al lui Ioan al lui Lațan, fiul lui Andrei, prin care vând lui Barbu
cămăraș din Gropșani partea lor de moșie din Silișteni.
- 7 decembrie 1678, Idem al lui Dumitru logofăt prin care vinde egumenului M-rii
Brâncoveni partea lui de moșie din Silișteni.
- 7 decembrie 1678, copie legalizată după zapisul de mai sus
- 16 august 1679, Zapisul lui Dumitru logofăt din Gropșani prin care vinde M-rii
Brâncoveni partea lui de moșie din Silișteni.
- 16 august 1679, Copie legalizată după zapisul de mai sus.
- 20 martie 1684, Zapisul popii Radu dimpreună cu frate-său popa Șerban prin care
vând egumenului Brâncoveni partea lor de moșie din Silișteni.
- 20 martie 1684, copie legalizată după zapisul de mai sus.
- 25 noiembrie 1691, Zapisul lui Radu feciorul lui Barbu Ciacâru prin care vinde
M-rii Brâncoveni partea lui de moșie din Silișteni.
- 25 noiembrie 1691, Copie legalizată după zapisul de mai sus.
- 19 august 1695, Carte de danie a lui Varlam călugărul din Balș prin care
dăruiește M-rii Brâncoveni partea lui de moșie din Silișteni.
- 19 august 1695, Copie legalizată după zapisul de mai sus.
- 21 mai 1703, Zapis al lui Radu din Gropșani prin care adeverează că primind toți
banii după moșia vândută M-rii Brâncoveni, să stăpânească mănăstirea moșia cu pace.
Inventar de documente relative la moşia Turburea
- 28 octombrie 1643, Zapisul lui Ilie cu frate său către Pană Paharnicul prin care îi
vinde 2 răzoare vie cu pivnița la Turburea.
- 15 februarie 1648, Zapisul lui Dan cu frate său către Pană Cămăraș prin care
vând partea lor de la vie de la Turburea.
- 13 martie 1649, Zapisul lui Stan Coțofană către Gheorghe Vornicul prin care se
vinde rumân cu moșia lui din Turburea.
- 16 ianuarie 1650, Zapisul lui Pavel către Gheorghe Vornicul prin care se vinde
rumân cu partea lui de moșie din Turburea.
- 13 iunie 1654, Zapisul megieșilor din Turburea către Pană Cămărașul prin care
vinde partea lui de moșia Turburea.
- 15 iunie 1654, Zapisul lui Vlad către Pană Cămărașul prin care vinde partea lui
de moșie din Turburea.
- 5 aprilie 1655, Zapisul sătenilor din Turburea către Pană Postelnicul prin care îi
vinde o vie ce a răscumpărat-o de la Roșca din dealul Calul.
- 23 aprilie 1656, Zapisul sătenilor din Turburea, Oprea și alții, către Pană
Postelnicul prin care se împrumută niște bani pe zile de muncă.
- 5 ianuarie 1656, Zapisul lui Dragotă către Gheorghe Vornicul prin care se vinde
cu moșia lui din Turburea.
- 25 mai 1658, Zapisul sătenilor din Turburea către Pană Postelnicul pentru moșie
în Turburea.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 30
- 26 mai 1658, Zapisul lui Radu și alții către același pentru vii la Turburea.
- 16 aprilie 1667, Ordin domnesc către sătenii din Turburea pentru alegerea
hotarelor moșiei.
- 15 iunie 1667, Idem către 12 boieri hotarnici.
- 19 martie 1689, Act de danie al lui Preda Clucer către M-rea Brâncoveni pentru
rumâni cu moșie în Turburea.
- 28 martie 1705, Ordin domnesc către 12 boieri pentru alegerea moșiei.
- 28 martie 1705, Idem.
-27 octombrie 1705, Însemnare de trăsurile moşiei Tulburea.
- 19 octombrie 1708, Carte de hotărnicie a 24 boieri pentru Turburea.
- 19 octombrie 1708, Copie după actul de mai sus.
- 10 iulie 1805, ordinul Divanului Craiovei către Ioan Vlădoianu să cerceteze
pricina de judecată dintre M-rea Brâncoveni și moșneni.
- 10 septembrie 1805, Jalba egumenului Brâncoveni pentru călcarea hotarelor în
Turburea.
- 17 septembrie 1805, Idem al lui Alexandru Ipsilant.
- 9 martie 1806, Cartea de alegere a hotarelor Turburea de Vlădoianu.
- 30 mai 1840, Adresa lui Șerban Caramalău către egumenul Brâncoveni cerând o
hotărâre în pricina cu moșnenii turbureni.
- 19 octombrie 1851 Sentința Judecătoriei de Gorj în pricina moșnenilor turbureni
cu Antonie parucicu și alți răzeși pentru Turbureni.
- fără dată, Listă de zapise relative la Turburea.
- fără dată, Însemnare de megieşi ce au moşie în Turburea.
Inventar de documente relative la moşia Cârjani, ce se numeşte Cioroiu şi
Fălcoiu -6 februarie 1580, Hrisovul lui Mihnea Vv. prin care întărește lui Dragomir
Vornicu moșie în Fălcoiu și altele.
- 1 august 1642, Hrisovul lui Mateiu Basarab prin care întărește lui Badea moșie în
Cârjani.
- 7 august 1739, Mărturie a 3 persoane din satul Robănești că din porunca
Episcopului Râmnicu să adevereze pentru hotarul moșiei Cârja.
- 15 octombrie 1740, Idem a mai multor megieși după moșia Fălcoiu sau Cioroiu
pentru moșia Cârjani.
- 29 octombrie 1740, Carte de judecată pentru stăpânirea moșiei Cârjani.
-18 aprilie 1748, Carte de danie a lui Stan din Bălăneşti cu frate-său pentru mai
multe moşii.
-5 noiembrie 1692, Idem al Stanchii a lui Preda Tomeanu pentru o moşioară la
Fălcoiu.
-15 ianuarie 1610, Hrisov al Radului voievod către jupâneasa Calea a lui Danciu
vornicul din Brâncoveni.
-13 ianuarie 1644, Cartea lui Mateiu Basarab voievod către Dicu, feciorul lui
Giurgiului [?] ca să-şi ţie toate moşiile şi viile ce sunt de la tată-său.
-3 august 1661, Zapis de vânzare al lui Necula postelnicul din Cocorăşti pentru
partea lui de moşie din Fălcoiu şi Osica.
-16 iunie 1669, Hrisov al lui Antonie voievod prin care întăreşte lui Preda
postelnicul satul Fălcoiu şi altele.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 31
-6 iunie 1679, zapis de zălogire al lui Preda slugerul către Radu postelnicul pentru
partea lui din Fălcoiu.
-23 mai 1686, Carte de danie a jupânesei Coandi către mănăstire pentru partea ei
de moşie din Fălcoiu.
- 28 mai 1689, Idem de danie a Martei Monahia către M-re pentru moșia de la
Fălcoiu și viile de la Caracal.
- 4 octombrie 1685, Zapis de vânzare al jupânesei Calea către M-re pentru moșia ei
de la Cârjani.
- 15 aprilie 1694, Hrisovul lui Constantin Basarab Voievod către M-re pentru
moșia de la Fălcoiu, Rudari și Mărgineni.
- 1 iunie 1690, Carte de danie a Stancăi Tomeanca către M-re pentru moșia ei din
Fălcoiu.
- 28 martie 1705, Porunca lui Constantin Vv. către 12 boieri ca să aleagă și să
hotărască moșia Fălcoiu.
- Fără dată 1750, Carte de hotărnicie a 2 boieri pentru alegerea moșiei Fălcoiu.
- 2 martie 1691, Zapis de vânzare al lui Voicu feciorul Stoichii către Ioan Negrea
din Bălănești pentru partea lui de moșie din Perieți.
- Fără dată, O închipuire de plan pentru călcarea făcută de Isvoranu în moșia
Răscăeți a M-rii.
- 23 octombrie 1693, carte de danie a lui Papa Negrea din Bălănești către M-re
pentru partea lui de moșie din […] și altele.
- 27 februarie 1743, Idem de danie a lui Ștefan Monahu către M-re pentru partea
lui de moșie din Răscăeți.
- 22 septembrie 1798, Poruncă domnească la jalba egumenului Brâncoveni către
ispravnicul din Romanați ca să cerceteze pentru un codru de loc din moșia Cioroiu.
- 21 octombrie 1798, Carte de blestem a Mitropolitului Dositeiu și Nictarie,
episcopul Râmnicului către satul Cioroiu ca să mărturisească vechea stăpânire a moșiei
Cioroiu.
- Fără dată, Început de o întărire domnească la o anafora a veliților boieri în
prigonire cu Isvoranu pentru un codru de loc din Cioroiu.
- 18 octombrie 1799, Poruncă domnească la jalba egumenului Brâncoveni pentru
un codru de loc din moșia Cioroiu.
- 28 mai 1799, Idem la jalba egumenului Brâncoveni către ispravnicul de
Romanați pentru un codru de loc din moșia Cioroiu.
- 29 august 1799, Carte de alegere a boierului orânduit de ispravnici pentru un
codru de loc din moșia Cioroiu și a unei mori.
- 15 septembrie 1799, Raportul ispravnicilor de Olt către Domn în prigonirea
dintre M-re cu Isvoranu pentru un codru de loc din moșia Cioroiu și matca veche a morii.
- 4 ianuarie 1800, Poruncă domnească la jalba egumenului Brâncoveni pentru un
codru de loc din Cioroiu.
- 3 aprilie 1800, Carte de judecată a ispravnicilor de Romanați pentru codru de loc
din moșia Cioroiu.
- 13 martie 1800, Raport către Domn de cercetarea făcută prin judecată pentru
codrul de loc din moșia Cioroiu.
- 13 martie 1800, Porunca domnească la jalba lui Dumitru Sihleanu vechilul
M-rii pentru moșia Cioroiu.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 32
- 1800, Copie după mulțumirea Isvoranului dată către ispravnici ca să stăpânească
pe din două matca cea veche a Oltului după moșia Cioroiu. Foiță neiscălită de trăsurile
moșiei Cioroiu.
- 20 mai 1800, Poruncă domnească la jalba lui Dumitru Sihleanu pentru codru de
loc din moșia Cioroiu.
- 4 iunie 1800, Copie adeverită după anaforaua veliților boieri pentru codrul de loc
din moșia Cioroiu.
- 28 august 1800, Poruncă domnească la jalba lui Dumitra Sihleanu, vechilul
M-rii, ca să aducă la Divan pe Isvoranu sau să dea înscris de mulțumire.
- 1 octombrie 1800, Poruncă domnească la jalba lui Dumitru Sihleanu, ca să aducă
la Divan pe Isvoranu.
- 30 august 1817, Scrisoarea Isvoranului către egumenul Brâncoveni pentru un vad
de moară ce cere a face.
- 18 iulie 1846, Sentința Judecătoriei de Romanați prin care se hotărăște că M-rea
ia hotarnic la moșia Cioroiu în prigonirea ce are cu vecinii răzeși. Foiță de părțile de moșie
ce au închinat popa Nifon de la M-rea Brâncoveni.
- 13 noiembrie 1800, cartea de blestem a lui Dositeiu Mitropolitul ca să jure
oamenii din Cioroiu pentru călcarea ce fac boierii Isvorani în moșia Cioroiu a M-rii.
- 28 martie 1705, Porunca lui Constantin Voievod către 12 boieri hotarnici ca să
adevereze și să hotărască moșia Fălcoiu.
- 26 iunie 1824, Scrisoarea lui Amza Jianul către Gr. Bălteanu făcându-i cunoscut
că sineturile atingătoare de moșia Fălcoiu se află în Țară Nemțească. Arătarea lui Neculea
postelnicul de rumâni din satul Fălcoiu pentru a treia parte a sa.
- 15 septembrie 1799, carte de judecată a isprăvniciei cu anaforaua Divanului
Domnesc în prigonirea urmată dintre M-re cu Constantin Isvoranu pentru hotarele moșiei
Cioroiaş.
O CTITORIE A BOIERILOR BUZEȘTI: MĂNĂSTIREA DOBRUȘA (II)
Prof. Dr.Ștefan GRIGORESCU
Pe la anul 1550, stăpânitoare asupra Dobrușei era jupâneasa Velica Boldeasca,
coborâtoare din neamul boierilor Bengești. De la aceasta, prin moștenire, mai multe moșii,
printre care și părți din Dobrușa, au trecut în stăpânirea jupânesei Stanca, fiica ei,
căsătorită cu marele comis Radu Buzescu. Odată cu moșia Dobrușa, mănăstirea a intrat sub
protecția jupânesei Stanca, și prin aceasta, a ajuns în grija marilor boieri Buzești11
, ctitori și
protectori în acele părți și ai așezămintelor monahale de la Căluiu, Stănești și Mamu.
În anul 158612
, Mănăstirea Dobrușa a cunoscut o schimbare importantă în statutul
său, cu influențe asupra evoluției sale viitoare. Astfel, la 23 aprilie ,,leatul 7094”,voievodul
Mihnea Turcitul a întărit Episcopiei Râmnicului mănăstirea, închinată împreună cu toate
moșiile, robii și veniturile ei, de către jupanița Stanca Buzescu, soția marelui armaș Radu
11 În diata sa, Radu Buzescu avea să amintească faptul că moșiile ,,au fost ale soții mele cele dintâi, dinspre
Boldești, date zestre”, vezi D.I.R..Veacul XVI.B.Țara Românească. Vol.V (1581-1590). Editura Academiei, București,
1952, p. 424, doc. 377 12
Editorii D.I.R. considerau hrisovul ca fiind din 1590-1591, după Sfatul domnesc menționat, și pentru că leatul
a fost adăugat cu altă cerneală, ulterior.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 33
Buzescu. Hrisovul menționa următoarele: ,,Din mila lui Dumnezeu, Io Mihnea voevod și
domn a toată Țara Ungrovlahiei, fiul marelui și preabunului Alixandru voevod. Dă domnia
mea această poruncă a domniei mele sfintei episcopii de la Râmnic, căreia îi este hramul
sfântului și făcătorului de minuni Nicolae din Mira Lichiei, ca să-i fie sfânta mânăstire de
la Dobrușa metoh cu tot venitul și cu toate satele și cu toți țiganii. Și să se știe satele,
anume Dobrușa și Fumureni, părțile lor și toată Crivina. Pentru că această mai sus scrisă
mânăstire și sate și țigani au fost de moștenire ale jupaniței Stanca, jupanița lui Radul fost
mare armaș. Și după aceia, jupanița Stanca, ea a venit înaintea domniei mele, împreună cu
jupan Radul fost mare armaș, de bună voia ei
și fără nici o nevoie, de a dat și a închinat
sfânta mânăstire de la Dobrușa cu tot venitul
și cu toate satele și cu țiganii, cum este scris
mai sus, să fie metoh sfintei episcopii de la
Râmnic. Și s-a scris cu tot neamul ei în
marele pomelnic în sfânta episcopie, ca să
aibă veșnică pomenire. Iar celelalte averi și
dedine, sate și țigani, pe care le-a avut, le-a
lăsat ea, cu limba ei, cât a fost în viață, să țină
și să stăpânească jupan Radul armaș, până ce
va fi în viață. Iar după moartea lui Radul
armaș, dacă nu se va alege nici un fiu din
trupul lui, să nu fie prădalnica, ci să împartă
toată moștenirea ei, sate și țigani, sfânta
mânăstire de la Dobrușa în două cu
mânăstirea de la Căluiu, pentru că așa a
întocmit însăși jupanița Stanca cu limba ei.
Iar alt om, din rândurile lor, să nu aibă nici un amestec cu ocinele și cu țiganii.
Pentru aceasta, am dat și domnia mea sfintei episcopii de la Râmnic, căreia îi este
hramul sfântul și făcătorul de minuni Nicolae din Mira Lichiei, ca să-i fie mânăstirea de la
Dobrușa de ajutor sfintei episcopii și ctitorilor spre mântuirea sufletelor și de nimeni
neclintit, după porunca domniei mele. Iată deci și martori punem domnia mea: jupan
Mitrea mare vornic și jupan Pârvul mare logofăt și Pătru spătar și Andrei vistier și Radul
comis și Mihai stolnic și Vladul paharnic și jupan Gherghe mare postelnic. Și ispravnic,
Mitrea mare vornic. Și eu, Pătru, care am scris în luna aprilie 23 zile și de la Adam până la
scrierea de acum și cursul anilor, în anul 7094 <1586>. Io Mihnea voevod, din mila lui
Dumnezeu, domn.”13
Pe de altă parte, Radu Buzescu cumpărase deja alte părți de ocine în Dobrușa, de la
rude ale soției sale, boieri Bengești, părți pe care avea să le dăruiască ulterior tot Mănăstirii
Dobrușa. Astfel, la 4 mai 1587, același voievod Mihnea Turcitul i-a întărit lui Radu
Buzescu o moșie în Dobrușa, ocină cumpărată de la Socol Bengescu, pe când se aflau în
pribegie în Transilvania. Hrisovul glăsuia: ,,Din mila lui Dumnezeu, Io Mihnea voevod și
domn a toată Țara Ungrovlahiei, fiul marelui și preabunului Alexandru voevod. Dă domnia
mea această poruncă a domniei mele boierului domniei mele, lui jupan Radul, fost mare
13 D.I.R..Veacul XVI.B.Țara Românească. Vol.V (1581-1590), p.441-442, doc.456.
Schitul Dobruşa în 1906
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 34
comis și cu fiii săi, câți îi va lăsa Dumnezeu, ca să-i fie ocină la Dobrușa, toată partea lui
Socol postelnic, fiul lui Hamza al Bengăi, din sat și din câmp și din pădure și din vii, de
pretutindeni și de peste tot hotarul, pentru că a cumpărat-o jupan Radul comis de la Socol,
însă din pribegie, în Țara Ungurească, pentru 2 250 aspri gata.”14
O altă donație făcută de
Radu Buzescu era menționată într-un hrisov din 28 aprilie 1590, când Mihnea Vodă
Turcitul îi întărea fostului mare armaș o ocină cumpărată în Strejești-Romanați, iar
Mănăstirii Dobrușa mai multe sălașe de țigani, pe care Radu le cumpărase mai devreme de
la soacra sa, jupanița Velica Boldeasca și le dăruia mănăstirii15
.
În domnia lui Mihai Viteazul (1593-
1601), boierii Buzești, cei dintâi ai Țării
Românești, au fost implicați în marile fapte ale
acelor vremuri de glorie: numeroasele bătălii cu
turcii, unirea Țărilor Române sub sceptrul
marelui voievod, bătăliile cu polonii etc.
Desigur, grija lor față de ctitoriile din Romanați
și Vâlcea a rămas, după cum arăta un hrisov din
25 iunie 1600. Dat de către voievodul Nicolae-
Pătrașcu, lăsat de părintele său ca locțiitor pe
tronul Țării Românești, hrisovul întărea marelui
clucer Radu Buzescu ocinele rămase de la prima
sa soție, jupâneasa Stanca. Hrisovul menționa
întâi că: ,,Io Necola voievod, din mila lui
Dumnezeu domn a toată Țara Ungrovlahiei, fiul
marelui și preabunului Io Mihail voevod. Dă
domnia mea această poruncă a domniei mele
cinstitului dregător al domniei mele, jupanului Radul fost mare clucer și cu fiii lui, câți
Dumnezeu îi va da, ca să-i fie toate satele și țiganii jupaniței lui, jupanița Stanca, oricât se
vor alege, însă partea ei din
Strezești și jumătate din Orlești și
a șasea parte din Dobrușa, pentru
că acele sate și țigani au fost de
moștenire ale soacrei dregătorului
domniei mele mai sus-zis, ale
jupaniței Velica și ale fiicei sale,
jupanița Stanca, jupanița
dregătorului domniei mele, jupan
Radul clucer”. Apoi, cartea
domnească confirma faptul că
Radu Buzescu, întărind diata soției
sale, lăsa la moartea sa, dacă nu
avea urmași, toate ocinele și robii
moșteniți după soție, celor două
14 Ibidem, p.307, doc.320.
15 Ibidem, p.440-441, doc.455.
Radu Buzescu....
...şi fraţii săi, Preda şi Stroe...
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 35
ctitorii, mănăstirile de la Cepturoaia (Căluiu) și Dobrușa: ,,Iar dacă nu se va alege nimeni
din dregătorul domniei mele mai sus-zis, prădalnice să nu fie, ci să fie jumătate din acele
averi la sfânta mânăstire numită de la Cepturoaia, care este hramul sfântului ierarh și
făcător de minuni Nicolae din Mira Lichia, iar cealaltă jumătate din acele averi să fie la
sfânta și dumnezeiasca mânăstire numită de la Dobrușa, care este hramul Sfintei Văvidenii
a preasfintei stăpânei noastre născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria”.16
Sub domnia lui Radu-Șerban, înscăunat domn al țării tocmai de către neamul
Buzeștilor, mai multe hrisoave arată grija acestora pentru Dobrușa, socotită ctitorie a
neamului lor. Mai mult, voievodul Radu-Șerban a dăruit și a întărit Dobrușei, după
obiceiul domnilor țării față de mănăstirile însemnate, un ,,obroc” anual de cereale, brânză
și sare. Hrisovul, dat la 8 august 1605 în Târgoviște, menționa: ,,Din mila lui Dumnezeu,
Io Radul voevod și domn a toată țara Ungrovlahiei, nepotul răposatului Băsărab voevod.
Dă domnia mea această poruncă a domniei mele sfintei dumnezeeștii mânăstiri numită
Dobrușa, unde este hramul prea sfintei stăpânei noastre, de Dumnezeu născătoare, care
este Vovidenie, ca să-i fie obroc de la domnia mea 12 găleți și 4 burdufe de brânză și 4
care de bolovani de sare, pentru că am miluit domnia mea, pentru sufletul moșilor și
strămoșilor domniei mele și pentru sufletul părinților domniei mele și pentru sufletul
domniei mele, ca să fie sfintei mânăstiri mai sus scrise întărire și milă și domniei mele
pomenire și copiilor domniei mele, în vecii vecilor, amin. Și am văzut domnia mea cărțile
altor domni bătrâni, care au dat și au miluit domniile lor această sfântă mânăstire mai sus
scrisă, ca să-i fie acest mai sus scris obroc de ohabă și dedină, în vecii cei întru Hristos,
amin. Iată martori punem domnia mea: jupan Radul clucer Buzescul și fratele lui, jupan
Preda mare ban și jupan Cernica mare
vornic și jupan Stoica mare logofăt și Nica
vistier și Mârzea spătar și Bărcan stolnic și
Gligorie comis și Stanciul paharnic și jupan
Leca mare postelnic. Și ispravnic, Radul
clucer Buzescul. Și am scris eu, Neagul
logofăt, luna august 8 zile, în cetatea de
scaun Târgoviște, în anul 7113 <1605>. Io
Radul voevod, din mila lui Dumnezeu,
domn.”17
Că era evidentă influența fraților
Buzești pentru acordarea bunăvoinței
domnești față de Mănăstirea Dobrușa se
vedea din menționarea lui Radu și Preda18
în fruntea Sfatului domnesc, precum și din
faptul că ispravnic în aplicarea poruncii
domnești era tocmai Radu Buzescu, socotit
deopotrivă ctitor și protector al mănăstirii.
16 D.R.H.,B.Țara Românească. Vol.XI (1593-1600).Domnia lui Mihai Viteazul. Editura Academiei, București,
1975, p.551, doc.400. 17
D.I.R..Veacul XVII.B.Țara Românească. Vol.I (1601-1610). Editura Academiei, București, 1952, p.187,
doc.183. 18
Al treilea frate, Stroe, era răposat din anul 1602, după ce fusese rănit în lupta de la Ogredin, luptând în oastea
aceluiași voievod Radu-Șerban.
...sunt ctitorii săvârşitori ai mănăstirii
Căluiu
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 36
DOMNITORUL CAROL ŞI ION C. BRĂTIANU ÎN ROMANAŢI ŞI OLT LA 1877
Dumitru Botar
Două dintre cele mai mari personalităţi ale istoriei noastre s-au aflat cu ocazia unui
eveniment deosebit
pe teritoriul celor
două judeţe, la 1877,
când trupele noastre
au trecut Dunărea
spre Bulgaria, direcţia
Plevna. Stau mărturie
spre amintirea acelor
timpuri, monumen-
tele independenţei din
centrul oraşului
Corabia şi cel ridicat
la Siliştioara, în faţa
cărora trebuie să ne
descoperim şi să
îngenunchem cu
evlavie, respect şi
preţuire.
În ziua de 16 august 1877, principele CAROL şi primul său ministru ION C.
BRĂTIANU sosesc la SILIŞTIOARA (Romanaţi), iar la 20 ale aceleiaşi luni, împreună cu
Statul Major al armatei în prezenţa miniştrilor şi a preşedinţilor Corpurilor Legiuitoare, dar
şi a unei numeroase populaţii, el salută trecerea armatei noastre pe podul de vase, cu
destinaţie Plevna, circa 15000 de ostaşi din infanterie şi cavalerie, cât şi artileria cu cele
108 tunuri. La construirea podului de la SILIŞTIOARA a lucrat şi inginerul BAZIL
ARGEŞEANU din Caracal, fiul lui ION ARGEŞEANU, bunicul generalului GHEORGHE
ARGEŞEANU.
Vorbind despre această manifestare de solidaritate naţională de la SILIŞTIOARA,
George Coşbuc scria că „... în acea zi de duminică, câmpia de lângă Corabia era plină de
lume, de ţărani şi târgoveţi, de femei şi copii. Erau părinţii ostaşilor, erau fraţii şi rudele
lor, erau prietenii şi cunoscuţii, erau nevestele şi copiii lor. Din văi şi din câmpie, din oraşe
şi sate, din creştetul munţilor, veniseră de pretutindeni să vadă trecerea oştirii”. Ziarul
ROMÂNUL
consemna şi el
aceast eveniment:
„Nimic mai măreţ
ca defilarea
dorobanţilor. Aici
la Corabia,
mamele, soţiile,
erau cu sutele,
înveşmântate în
haine de
Pe podul de vase construit de pontonierii români peste Dunăre
la Siliştioara-Măgura (Romanaţi) între 14-19 august 1877...
...a trecut tânăra armată română pentru a obţine independenţa
României
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 37
sărbătoare. Unele
veneau din CARACAL,
SLATINA, CRAIOVA
pe jos. Cel care a văzut
curajul acelor românce
nu se putea îndoi de
biruinţa acelor români”.
Până prin anii
1930-1935 încă mai
exista în Corabia casa în
care a locuit ION C.
BRĂTIANU, unde îşi
păstra lăzile cu banii
necesari aprovizionării
armatei, dar şi casa în
care mai târziu, la 1913
(războaiele balcanice) a
locuit şi fiul său IONEL I.
C. BRĂTIANU, mobilizat ca ofiţer cu aprovizionarea.
Tot atunci principele CAROL împreună cu sfetnicul său credincios ION C.
BRĂTIANU, singurul căruia îi întindea două degete când dădea noroc (celorlalţi doar
unul), au fost şi în comuna GRĂDINILE (Romanaţi), principele locuind la conacul marelui
proprietar doljean GOGU VORVOREANU, cu moşii întinse şi prin Romanaţi, prin soţia
sa Polineta, fiica boierului Dimitrie Prodan. . Primul ministru ION C. BRĂTIANU a
vizitat biserica din sat ridicată la 1865 a cărei valoare artistică a apreciat-o, comentând-o
pozitiv pe parcursul zilei.
Referitor la evenimentele de la 1877, semnalăm şi un fapt cu totul excepţional
întâmplat în judeţul Olt, personajul principal fiind chiar ION C. BRĂTIANU, primul
ministru. Iarna lui 1877 începuse devreme, anunţându-se cumplită, cu viscole şi troiene,
care făceau aproape imposibile orice comunicare şi, în special, aprovizionarea trupelor
noastre. Pe o asemenea vreme câinoasă, IORGU VIZULEA mare proprietar în Olt, de mai
multe ori senator, stătea liniştit la adăpost în conacul său de la FRUNZARU, unde avea o
moşie întinsă şi bine pusă la punct. Viscolul troienise toate cărările iar de plecat afară nici
nu putea fi vorba, însă la un moment dat aude bătăi în uşă. Când o deschide vede un ţăran
care din cauza urgiei de afară abia mai putea vorbi:
- Coane, Iorgule, la o bătaie de puşcă de conac am întâlnit nişte călători într-o
sanie, aproape îngheţaţi. Dacă nu trimitem pe cineva acolo, o să-i avem pe suflet, deja au
început să înţepenească.
Imediat VIZULEA şi-a pus blana, strigând să se înhame caii, apoi au plecat
împreună pe urmele celor din sanie, luând şi o sticlă de coniac. Când au ajuns lângă sania
respectivă, IORGU VIZULEA, a încremenit pur şi simplu pentru că omul acoperit de
viscol şi aproape îngheţat era primul ministru ION C. BRĂTIANU, iar pe capră un
dorobanţ şi vizitiul- şi ei într-o stare jalnică- înlemniţi. VIZULEA le-a dat la fiecare câte o
înghiţitură de coniac şi au pornit spre conac, unde după eforturi mari i-a readus la normal,
dar ION C. BRĂTIANU nu a comentat pericolul prin care trecuse, ci cu lacrimi în ochi i-a
spus lui VIZULEA:
- Iorgule, armata noastră de peste Dunăre a rămas fără provizii. Ce ne facem? Ce
ne facem?
Podul peste Dunăre a fost construit după planurile
contraamiralului I. Spiropol în acelaşi loc şi în 1913 în
contextul războiului balcanic (imagine apărută în Realitatea
Ilustrată din 13 august 1931)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 38
Ce se întâmplase? Primind ştirea că
armata nu mai are provizii, primul ministru
s-a dus personal să supravegheze încărcarea
transporturilor dincolo de Dunăre, luând cu
el numai un dorobanţ lângă vizitiu. Ştiind că
în Oltenia s-ar mai putea găsi ceva rezerve
de grâne, a pornit la drum. Dar din cauza
viscolului năpraznic care le-a acoperit
cărările, s-au rătăcit şi tot ocolind orbiţi de
zăpadă au ajuns la Frunzaru, de unde i-a cules
Vizulea, fiind de acord să rezolve cererea
primului ministru, gest de mare trăire şi simţire românească. Despre IORGU VIZULEA se
spunea, că era aşa de bogat încât la Senat dădea uşierului cel mai gras bacşiş, un pol de
aur.
Teatrul nostru. Contribuţii la istoricul Teatrului Naţional din Caracal (VII)
Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Dumitru Botar
1926-1928 Anul 1926 debutează cu un eveniment organizat de Sfatul Negustoresc din
Caracal, după cum notează presa locală: ,,În seara zilei de 6. I. 1926, Sfatul Negustoresc
local va da un mare bal anual cu tombolă și surprize în sala Teatrului Național. O bună
parte din beneficiul net se va atribui societăților de binefacere locale și deci având în
vedere scopul se prevede un succes desăvârșit. Se prevede o afluență remarcabilă și este
de dorit ca biletele să se rețină din vreme. Comitetul de organizare aduce mulțumiri
primăriei Caracal pentru bunăvoința de a ne pune la dispoziție sala Teatrului Național,
precum și domnului colonel Marinescu, comandantul Regimentului 2 Romanați nr. 19,
care a aprobat ca orchestra militară să delecteze pe participanți.”28
28 Romanațul, Caracal, 15 decembrie 1926;
Ziarul Românul din 4 mai 1878 relatează
despre vizita domnitorului Carol la Slatina
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 39
La 11 decembrie 1926, în
sala teatrului din Caracal a avut loc
balul de binefacere al Societății
Mărăști-Mărășești, eveniment
anunţat de acelaşi ziar: ,,În sala
Teatrului Comunal din Caracal în
ziua de 11. XII. 1926 va avea loc
balul anual al Societății Mărăști-
Mărășești sub patronajul d-lui
prefect, primar și comandant al
Garnizoanei. Valorosul avocat
Vintilă Niciu în calitate de
președinte al acestei societăți, roagă
publicul să nu lipsească de la
această înteresantă serbare cu scop
filantropic.”29
În numărul din 26 decembrie
1926 al săptămânalului Romanațul,
care apărea la Caracal, la rubrica
ȘTIRI DIVERSE, iubitorii de teatru
sunt anunțați pe această cale că:
,,Luni 27 Decembrie 1926 în sala Teatrului Național din Caracal mare reprezentație
teatrală dată de compania dramatică Tantzi
Elvass. Se va juca: Sânge Mexican, comedie
în trei acte de Labiche. În rolurile principale
d-rele: Marcela Brăiloiu, Aura Marian și dl.
Al. Tănăsescu, Teodor Niculescu, N. Ovidiu,
Victor Sterescu și Tantzi Elvass.”30
În ziarul Romanațul, din 16 ianuarie
1927, se anunță publicul meloman din oraș
despre concertul extraordinar ce va fi susținut
de George Enescu în sala teatrului comunal:
,,D-l George Enescu cu acompaniamentul d-
lui N. Caravia dă un extraordinar concert în
sala teatrului comunal din Caracal în seara
zilel de 3 februarie 1927 orele nouă. Se
prevede un succes desăvârșit. Biletele de
vânzare la d-l Eliodor Florescu, casier
teatral.”31
Concertul marelui compozitor român
a avut un larg răsunet în presa locală: ,,În
seara de 3 februarie, publicul caracalean a
avut fericirea să trăiască momente de
adevărată înălțare sufletească. Maestrul
29 Romanațul, Caracal, 12 decembrie 1926;
30 Romanațul, Caracal, 26 decembrie 1926, pag. 3;
31 Romanațul, anul I, Nr. 5 și 6, 16 ianuarie 1927;
George Enescu a susţinut concerte la
Caracal în 1915, 1923, 1927 şi 1929
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 40
Enescu, cel mai mare geniu muzical în viață din toată lumea, a concertat în Sala Teatrului
cu un program pe cât de greu pe atât de sublim ca execuție. Concertul a început cu
Sonata în mi minor de Bach, lucrare care n-a fost cunoscută și tipărită decât după
moartea autorului, fiind găsit manuscrisul său mult mai târziu într-o bibliotecă particulară
a regelui Saxoniei. A urmat apoi: Chant d’hiver de E. Ysaye; Rondo în Sol major de
Mozart; Romanță în fa major de Beethoven; Aria de Bach; Chanson Louis XIII et
Pavane de Kreisler și Tzigane de Ravel. Pe deasupra programului, în urma
aclamațiunilor ce nu mai conteneau, maestrul ca totdeauna amabil a mai cântat
Habannera de Sarasate. După cum vedem Maestrul a combinat un program de muzică
clasică cu autori moderni imprimind fiecărei bucăți personalitatea geniului său.
Acompaniamentul la pian a fost ținut de pianistul N. Caravia cunoscut bine în lumea
noastră muzicală și apreciat și mai bine în străinătate. El a fost la înălțimea maestrului
căci arta de a acompania este cu totul independentă de orice tehnică și alte cunoștințe
muzicale.
Dar dacă noi am rămas mulțumiți și chiar fericiți de acest rar eveniment, ar trebui
să se cunoască și impresia cu care Maestrul a plecat de la noi. Mai întâi lipsa de educație
a publicului care nu vrea să vină mai devreme și înainte de începerea programului.
Zgomotul produs în timpul execuției fie de ușile lojelor, fie de așezarea comodă pe
scaune, fac o impresie penibilă; tot astfel șoaptele și mișcările nechibzuite în timpul
execuției. S-ar părea că la noi este un titlu de noblețe cu cât viu mai târziu dacă nu cel din
urmă. Și dacă acest lucru nu se face din sistem și o întâmplare neprevăzută și regretabilă
te face să întârzii, cred că este mai civilizat să aștepți afară până se termină piesa în
execuție și în pauză să-ți faci apariția în sală. Dar ce să mai vorbim de așa zisul banchet
ce i s-a oferit maestrului? Speța nu se potrivește cu rugămintea turcului: ,,Dă-mi Doamne
mintea de pe urmă a românului!”
În seara concertului, cam pe la orele 7-8, s-a ventilat ideea de a se da un banchet
maestrului după concert. O casă de filme cinematografice, ar fi avut un splendid subiect,
văzând pe de o parte reprezentantul restaurantului unde s-a dat banchetul umblând
disperat prin oraș să facă rost de un curcan, iar pe de altă parte pe agenţii forței publice
în plină activitate umblând după invitații improvizați. Rezultatul: Din cauza grabei, a
lipsei de timp și a nepregătirii, i s-a oferit marelui maestru și geniu, Enescu, o masă mai
proastă decât aceea ce se dă delegaților din județ ai diferitelor formațiuni politice , când
sunt chemați la centru pentru vreo consfătuire. Să fi fost oare aceasta o atențiune pentru
maestru? Și ca să termin cred că inițiatorii banchetului, dacă nu patronul restaurantului,
ar fi putut să ia inițiativa ca să dea cântărețelor de varieteu ce delectează publicul în
fiecare seară în acel local, un mic salariu de odihnă, rugându-le să nu mai apară pe scenă
și să facă chetă în timpul banchetului. Afară dacă nu și-au închipuit că și aceasta face
parte din programul sărbătoririi maestrului, și că i-a făcut mare plăcere.”32
Același ziar (Romanațul), pe prima pagină, la rubrica INOVAȚII, prezintă aspecte
ale altor activități care s-au desfășurat la Teatrul Național din Caracal cu ocazia sărbătoririi
Unirii de la 24 Ianuarie 1859: serbări școlare ale elevilor de la școlile secundare, normale,
profesionale și comerciale de fete și băieți din Caracal, Te-Deum- slujba religioasă; diverse
cuvântări:33
,,În seara zilei de 2. IV. 1927 se dă un mare bal la Teatrul Național din
Caracal al cărui beneficiu net este pentru ridicarea unui bust poetului dramaturg H. G.
32 Romanațul, Anul I, Nr. 10- Caracal, 13 februarie 1927, semnat Eugeniu D. Ionescu.
33 Idem
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 41
Lecca.”34
Ideea ridicării unui bust în amintirea
poetului, actorului, traducătorului şi
memorialistului caracalean H.G. Lecca a avut
de la început susţinători: ,,Un mănunchi de
intelectuali au hotărât ca în fața teatrului,
pentru H. G. Lecca un fecund scriitor să se
așeze un bust de bronz. Printre multele căi
pentru mărirea fondului s-a dat și o
reprezentație teatrală în sala Teatrului
Național în seara zilei de 27. III. 1927 cu piesa
STRIGOII de Ibsen. D-na Anița Soreanu,
sufletul comitetului, în rolul d-șoarei Alving.
Piesa- desfășurarea unui proces, păcatul
moștenit de copil de la părinți. Subiectul e
acesta: Oswald Alving, pictor, prin naștere, a
moștenit în sânge de la tatăl său o boală care zi
cu zi îl mistuie și îl împinge spre vicii și
desfrâu. Întors acasă după o lipsă îndelungată,
el necinstește pe Regine, o fată de serviciu în
casa d-nei Alving. D-na Alving aflând îi
mărturisește îngrozită că Regine este sora lui
vitregă. În final Oswald are un atac de
paralizie. Remarcăm ca joc pe d-na Anuța
Soreanu, artistă sigură, interpretând rolul cu
măiestrie. Dl. T. Călin un admirabil Oswald,
sigur pe el. D-nii Dordea și Cosmin bine și suficient conturători ai atmosferei piesei. D-na
Coca Georgescu, o Regine drăgălașă și vicleană, pe care am mai admirat-o și în alte
spectacole pe care Teatrul Național din
Craiova le-a dat Caracalului.”35
La cronica teatrală a aceluiași ziar
apar următoarele anunțuri: ,,Luni 4 aprilie
1927 artiștii societari ai Teatrului Național
din București sub conducerea d-lui Ciprian,
vor juca Hoții, de Schiller. La 7 aprilie
Ioana D’Arc, sub conducerea d-lui
Bulfinschi. La 10 aprilie , compania
dramatică Bulandra- Manolescu-
Maximilian-Storin, va juca Șarlatanul.”36
Bun cunoscător al vieţii teatrale
caracalene, Mișu Slătculescu în cartea sa
De-ale teatrului din Caracal, fără a preciza
sursa exactă, amintește de următoarele
prezențe teatrale românești pe scena
34 Romanațul, Caracal, 20 martie 1927;
35 Romanațul, Caracal, 27 martie 1927;
36 idem
Romald Bulfinsky în Azilul de noapte
Lucia Sturdza-Bulandra văzută de Neagu
Rădulescu
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 42
teatrului Național din Caracal în această
perioadă: ,, 10.03. 1927- Teatrul Național
din Craiova a prezentat Hamlet cu
Alexandru Dem. Dan în rolul lui ,,Hamlet”,
Marioara Crețulescu în ,,Ofelia”, Ovidiu
Rocoș în rolul ,,Actorului”, Remus
Comăneanu în rolul ,,Polonius”; 04.04
1927- Teatrul Național București a
prezentat Hoții de Schiller cu Gheorghe
Ciprian, D. Sireteanu, Ecaterina Nițulescu;
07. 04. 1927- Sub conducerea domnului
Bulfinski, s-a prezentat Ioana d’ Arc;
10.04. 1927- Compania dramatică
Bulandra- Manolescu-Storin joacă
Șarlatanul; 30. 09. 1927- Trupa de revistă
I. Livescu a dat în sala Teatrului Național o
singură reprezentație cu comedia Cărăbușii; 05. 10. 1927- Trupa de revistă ,,Pizone”, în
frunte cu Marilena Bădescu, a prezentat revista Hai noroc; 10.10.1927- La Teatrul
Național s-a jucat de către Teatrul Național din Craiova, Crimă și pedeapsă, dramă în
șapte tablouri, după romanul lui Dostoievschi, de T. Călin; 11.11.1927- Teatrul Național
din Craiova joacă Meșterul Bulbec și Soțul său de Louis Verneuil și Berr cu Aura Fotino,
Remus Comăneanu, G. Iliescu, P. Dragomir, T. Popescu, Elena Nicolau Veleanu.”37
Despre acest ultim eveniment teatral găsim referiri și în ziarul Romanațul, din
20.XI. 1927, unde se precizează că: ,,Spectacolul s-a jucat ireproșabil, interpreții fiind
aplaudați mult și la fiecare sfârșit de acte. Păcat însă…totdeauna la Caracal e câte un
păcat că cei care trebuiau să asiste în număr cât mai mare cât și intelectualitatea locală
au strălucit printr-o absență nejustificată.”38
Numeroase întruniri politice au fost găzduite în sala Teatrului Național, având largi
răsunete în presa locală: ,,În seara zilei de marți 5 iulie 1927 orele 9:30, Partidul Național
Liberal din Caracal a ținut o grandioasă întrunire în sala Teatrului Național din oraș. La
9:30 sosesc fruntașii partidului în frunte cu dl. prof.univ. Istrate Micescu decanul
baroului Ilfov, fost deputat de Romanați în două rânduri, care deși nu candidează pe lista
liberală din Romanați a venit să plătească o datorie față de ilustrul șef al P. N. Liberal din
Caracal, dl. Jean Popescu, față de simpaticul dl. M. Voiculescu, prefectul județului, față
de d-nii Băleanu, Soreanu, Ianculescu, P. Tudoran etc. După un discurs fulminant despre
locul liberalilor în istoria noastră, Istrate Micescu, căruia îi dă cuvântul dl. Jean Popescu
ce deschide întrunirea, acesta este aplaudat frenetic. Dl. Jean Popescu și dl. prefect
Voiculescu îl sărută pe ilustrul orator. După aceasta toți coboară de la teatru spre
Cadrilater strigând: Trăiască regele! Trăiască Ionel Brătianu!, făcându-se astfel o vie
manifestație celor din oraș.”39
37 Mișu Slătculescu, De-ale teatrului din Caracal, Caracal, 2002, pag.92-93
38 Romanațul, Caracal, 20. XI. 1927;
39 Romanațul, Caracal, 10 iulie 1927;
Ion Livescu
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 43
Pentru anul 1928, acelaşi Mişu Slătculescu în lucrarea sa aminteşte următoarele
reprezentaţii: ,,20.01. 1928- Teatrul Național București a jucat ,,Omul cu mârțoaga”, în
frunte cu G. Ciprian și I. Morțun, Dorina
Demetrescu;1. 02. 1928- a jucat trupa Leonard
cu ,,Lampagiul seara” cu Marilena Bădescu
Vlădoianu; 03.02. 1928- trupa C. Tănase a jucat
revista ,,Din toată inima”; 12.02. 1928-
Marioara Voiculescu (marea tragediană) și
trupa sa au jucat ,,Învierea” după Tolstoi; 03.
1928 [sic!]- S-a jucat ,,Păpușile” de Walt
Pierre cu Agepsina Macri, marele tragedian
George Vraca, Ion Sârbu.”40
Ni s-a păstrat un afiș teatral (colecţia
col. (r) D. Matei, Caracal- vezi coperta revistei
noastre) pentru sâmbătă 17 martie 1928, orele 8
și jumătate, seara, prin care se anunța pentru
această dată că în sala Teatrului Național din
Caracal va avea loc o mare serbare școlară, dată
de elevii Liceului ,,Ioniță Asan”, Școala
Secundară de fete și Școala Normală de băieți
din Caracal sub conducerea domnului profesor
N. Adam. Serbarea a fost dată în cinstea
domnului
profesor
Silvestru Băleanu. În programul serbării au fost
următoarele: ,,Conferință (despre educație fizică)
susținută de dl. D.C. Eftimescu, directorul liceului;
Cuvântări rostite de dl. Nicolae Petrescu- Zoița,
inspector secundar și elevul Iliescu Alexandru; Cor
mixt, sub conducerea domnului profesor N.
Popescu, cu piesele Viața țiganilor (cu
acompaniament de pian), Cucul, Lângă leagăn.
Piesele au fost executate de elevele Școlii
Secundare de fete și elevii Școlii Normale de băieți.
Programul artistic a fost structurat în trei părți,
după cum urmează: Partea I- Școala Normală de
băieți- cu următoarele execuții: Cadril în marș și
exerciții libere (protagoniști elevii clasei a III-a);
Piramide (sub proiecții), executate de elevii
claselor a VI-a și I; Joc original din Sighetul
Marmației, executat de elevii clasei a V-a, joc
prezentat și la concursul Tinerimii Române, 1926,
București; Călușul (joc oltenesc), executat de elevii
clasei a V-a.
40 Mișu Slătculescu, op.cit., pag. 93;
Omul cu mârţoaga, caricatură din
presa vremii
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 44
Partea a II-a- Liceul ,,Ioniță Asan” cu: Educația suedeză la bănci (exerciții executate de
elevii claselor IV.A și IV. B); Exerciții individuale la paralele (executate de elevii
cursurilor inferior și superior), Tablouri (coșuleț) sub proiecții, executat de 47 de elevi din
clasele IV A și IV B; Tablouri piramide la două perechi paralele (sub proiecții), executat
de elevii cursurilor inferior și superior; tablouri artistice la trei perechi paralele, executat
de elevii cursurilor inferior și superior.
Partea a III-a- Școala Secundară de fete cu: Doină (cântată de elevul Vieru din
Stoicănești); Domnișorul (dans național oltenesc), executat de elevele clasei a IV-a;
Cadrilul și Cotilionul (dans de salon, aranjat și cu hore naționale), executat de elevele
clasei V-a; Cracoveanca (dans național oltenesc), executat de elevele clasei a IV-a;
Lanseul (dans de salon), executat de elevele clasei a VI-a; Ana Lugojana (dans național
din Carpați), executat de elevele clasei a V-a; Mureșanca (dans național din Carpați),
executat de elevele clasei a VI-a. Cu această serbare domnul N. Adam încheie activitatea
sa extrașcolară cu credința că în cei 32 de ani a întărit educația fizică în orașul Caracal și
în județ. Banii strânși prin această serbare au fost destinați fotografierii elevilor Liceului
,,Ioniță Asan”, Școlii Secundare de fete
și Școlii Normale de băieți, iar restul
pentru elevii care au mers la concursul
sportiv regional din Craiova, din 25 și
26 mai 1928, la care au participat 200
de elevi din aceste trei școli.”41
Pe prima pagină a ziarului
Vremea (Caracal), din 27 mai 1928, se
vorbește despre conferința domnului
D.C. Eftimescu, directorul Liceului local
,,Ioniță Asan” prin care relatează aspecte
interesante din excursia întreprinsă în
Egipt: ,,Dl. D. Eftimescu, directorul
liceului nostru a ținut în sala teatrului
comunal, în ziua de 20 crt. o interesantă
povestire- cum foarte bine a
caracterizat-o- a felului cum a decurs
excursia liceului (câțiva profesori și
elevi) la Cairo, în Egipt. Domnia sa a
început prin a arăta importanța
educativă și instructivă a excursiilor, fie
în cuprinsul propriei noastre țări, pentru
a stimula sentimentul de dragoste de
țară, în tinerele vlăstare, chemate mâine
la conducerea destinelor ei, fie în afară,
unde prin comparație se naște ambiția de a atinge și noi gradul de dezvoltare al poporului
cu civilizație mai veche ca a noastră. Sunt foarte costisitoare și grele de întreprins aceste
excursii, pentru care motiv numărul excursioniștilor a trebuit să fie cât mai redus. După o
colorită și vioaie descriere a itinerarului, presărată cu aluzii și momente umoristice, d.
Eftimescu intră în temeiul povestirii, împărțind-o în trei părți: Constantinopolul, Atena și
41 Afiş.colecţia col. (r) Dumitru Matei, Caracal
Profesorul N. Adam (n. 1876 în Bodăeşti-Dolj),
absolvent al şcolii de arme, gimnastică şi tir
din Bucureşti, a servit 32 de ani liceul ,,Ioniţă
Asan” din Caracal, între 1899-1931
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 45
Egipt-Cairo. Spațiul nu ne permite a da amănunte asupra bogatelor narațiuni despre
fiecare din aceste capitole. Rezumăm totul la a menționa câteva foarte juste observații.
1. Occidentul se poate vedea și la noi.
Orientul însă, pentru cine cunoaște
istoria civilizației din cele mai vechi
timpuri, prezintă un covârșitor interes.
2. Cine are bani și și-i risipește în plăceri
mărunte, frivole sau de fanfaronadă, își
dă singur certificatul propriei sale
ignoranțe.
3. Constantinopolul prin pitorescul lui, iar
Atena și Egiptul prin bogăția și
indescriptibila frumusețe a
monumentelor lor de artă, dovezi
permanente, eternizate în piatră, ale
unui trecut strălucitor atât ca cultură,
cât și ca concepție, forță, cult, estetică,
nu pot fi descrise. Ele nu pot fi înțelese
decât văzute, contemplate. Câteva
proecțiuni luminoase au dat o slabă
idee de măreția realității.
Conferențiarul a fost aplaudat cu căldură
de asistență. D. Eftimescu a vrut să fie om
de cuvânt și nu și-a amânat conferința. N-a
făcut rău, deși îl învinovățim de două
lipsuri: n-a anunțat suficient publicul,
foarte multă lume luând cunoștință despre
conferința d-sale în ultimul timp și n-a
ales o altă dată, mai ales cum știa că
multă lume și în special cei ce erau
indicați să-l asculte, erau invitați la
solemnitatea dezvelirii monumentului de
la Vlăduleni. Acum să-și ia pedeapsa: să
facă bine și s-o mai ție înc’odată. Cu
acest prilej, atragem atenția publicului
care crede că conferințele sunt panorame,
să-și lase buracul de copii acasă, iar
primăriei, să repare și să înțăpenească
cum se cade scaunele, căci așa, dăm
impresia de circ improvizat: din când în
când, câte un spectator se dă peste cap, cu
scaun cu tot.”42
Un eveniment cultural
deosebit, care a avut loc la iniţiativa
42 Vremea, anul I, nr 5- Caracal, 27 mai, 1928, pag. 1
Profesorul caracalean D. C.
Eftimescu...
... şi-a publicat impresiile de călătorie în serial în ziarul Vremea (3
febr. 1929- 8 dec. 1929) şi într-o broşură apărută în 1929
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 46
Ateneului din Caracal, este și sărbătorirea poetei Elena Farago, la împlinirea vârstei de
50 de ani. Iată cum a fost consemnat acest eveniment în presa cotidiană: ,,Gândul bun
al Ateneului din Caracal de a sărbători pe d-na Farago, cunoscuta noastră poetă,
pentru împlinirea a 50 de ani de viață, a găsit în mijlocul societății alese caracalene,
cea mai entuziastă aprobare. Astfel, în seara zilei de 16 iunie, în sala teatrului
comunal, elita intelectuală a orașului, participând într-un apreciabil număr, a ținut
să-și manifeste toată admirația pentru opera sărbătoritei. Festivitatea a fost deschisă
de d-na Soreanu, care în mijlocul unui sobor de intelectuali, și-a rostit cuvântul
omagial al Ateneului, pentru sărbătorită. După d-sa, d-nul primar Soreanu, d-nul
consilier al municipiului Craiova Măinescu, d-na Germina Serafim, Dl. Șaban Făgețel
deputat, dl. Sandulian, delegat al ,,Prietenilor Științei”, d-na Palade, din partea
teofililor români, dl. căpitan Ștefan Bălcești, din partea revistei Ramuri, în cuvinte
alese, au schițat pe scurt opera
sărbătoritei relevând părțile ei
caracteristice, mărturisindu-și, în
numele instituțiilor ce reprezentau,
admirația adâncă ce o poartă poetei.
Trei copilași: d-rele Radovici și
Popescu și Victor Mărculescu, au
recitat nespus de frumos și mișcător
bucăți pentru copii din opera d-nei
Farago. D-na Dimonie, acompaniată de
dl. Cristide a cântat Busuioc floare de
dor. Tot în acompaniamentul de pian al
d-lui Cristide, d-na Soreanu a recitat
Scrisoarea d-nei Farago. A urmat
conferința domnului Fortunescu care a
făcut o caracterizare a operei poetei,
criticând preferințele celor care
ademeniți de anumite ușurătăți poetice,
nu au înțeles să premieze poezia de
cugetare și de adâncă simțire a d-nei
Farago. S-a făptuit desigur o
nedreptate pe care publicul cititor a
înțeles-o de la început. D-ra Cocuța
Farago, fiica poetei, a recitat cu mult
talent, bucăți din opera d-nei Farago. Încheind, d-na Soreanu a oferit sărbătoritei,
prin fiica d-sale, o statuetă din partea Ateneului, însoțind frumosul gest printr-un
cuvânt deosebit de simțit, de dragoste și admirație pentru marea sărbătorită. Credem
că asemenea manifestări de simpatie, se vor repeta în toate orașele oltene, ca o
răsplătire a rodnicei și prețuitei munci literare a marei poete.”43
Pe scena Teatrului Național din Caracal au jucat cunoscute trupe de teatru și de
revistă din țară. Toate aceste evenimente au fost anunțate publicului iubitor de
varietăți, iar mai apoi prezentate, în presa locală:
43 Vremea, Anul I, nr. 9- Caracal, 24 iunie, 1928, pag. 2;
D. Cristide, proprietar la Dobrosloveni şi
animator al vieţii culturale caracalene
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 47
,,La Teatrul Național din Caracal în seara zilei de vineri 28 septembrie 1928, orele 9
seara, compania Cărăbuș, din București, în frunte cu C. Tănase va juca revista
CIO,CIOC, CIOC. Rețineți biletele din vreme de la El. Florescu.”44
Despre amplasamentul inițial al statuii lui Haralamb Lecca, din fața Teatrului
Național, găsim căteva relatări în ziarul Vremea, din 16 septembrie 1928. Pe prima
pagină se scrie despre ajutorul pe care, la vremea aceea, câțiva oameni de bună
credință, printre care cei mai de seamă domnul doctor F. Mârtzu și domnul primar
Soreanu, l-au dat pentru a pune în practică această inițiativă, precum și aceea a
amplasării bustului lui Constantin Poroineanu în locul stabilit, la intrarea în parcul din
Caracal care îi poartă numele. 45
Demersurile făcute pentru finalizarea inițiativei de a fi
ridicat bustul lui Poroineanu în parcul orașului, au fost relatate destul de amănunțit în
revista Memoria Oltului și Romanaților.46
În numărul viitor al aceluiași ziar, referitor la aceste subiecte, găsim următoarele
consemnări: ,,Am arătat în numărul precedent că dr. Mârtz ne-a dat asigurări formale
că , în cel mai târziu două luni de zile, bustul lui Poroineanu va fi așezat pe soclul lui.
Punem temei pe energia acestui inimos și luminat consilier de drept al comunei, după
cum punem temei și pe dl. primar Soreanu, care s-a dovedit a fi un eminent gospodar,
clădind fără zgomot și reclamă. Ne înmuiem scepticismul, gândindu-ne de unde ne vin
asigurările și anunțăm că cei doi au izbutit să obțină consfintul consiliului comunal
votul pentru suma de lei 90 000, cu care să se termine această mult așteptată lucrare.
S-a cedat terenul din fața teatrului, pentru
ridicarea bustului lui Lecca. Inițiatorii, d-nii
Ștef. Constantinescu și I.P. Dacianu, magistrați
din localitate și oameni a căror aleasă cultură
și gust estetic le permite ca lucrarea să prezinte
o reală valoare artistică, dispun de fonduri și
au comandat bustul poetului, marelui sculptor
Brâncuși, la Paris. Deci încă o operă de artă
va împodobi în curând orașul.”47
În
cele din urmă , bustul dramaturgului Haralamb
Lecca (în prezent situat în parcul Poroineanu,
din Caracal), a fost realizat de sculptorul Ion C.
Dimitriu Bârlad (născut la 17 mai 1890, la
Bârlad, decedat în 1964), nu de Constantin
Brâncuși, așa cum s-a dorit inițial. Amplasat
iniţial în faţa Teatrului Naţional, a fost ulterior
mutat în parcul oraşului. Micile
anunțuri din ziarele locale reflectă amănunțit
activitatea teatrală care s-a desfășurat pe scena
Teatrului Național din Caracal. Strânse laolaltă,
aceste anunțuri întregesc istoria teatrului din Caracal. În ziarul Vremea citim că: ,,În
seara de 9 oct. s-a jucat la Teatrul Național din Caracal, piesa ,,Omul care a văzut
moartea”, de d. Victor Eftimiu. Rolurile au fost interpretate de virtuoșii artiști d.
44 Vremea, Anul I, nr. 20- Caracal, 9 septembrie 1928, pag. 3;
45 Vremea, Anul I, nr 21- Caracal, 16 septembrie 1928, pag 1;
46 Memoria Oltului, Anul II, nr. 6(16) iunie 2013, pag. 58, 59, 60;
47 Vremea, Anul I,nr 22- Caracal, 23 septembrie 1928, pag 3;
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 48
Maximilian și Bulandra, care au izbutit, numai prin valoarea talentului d-lor, să dea
nițică viață piesei. Fondul slab, acțiunea complet artificială. Eroul principal fiert în
eprubetă.”48
Tot aici se anunţa că: ,,La teatrul național din Caracal, în seara zilei
Miercuri 24 octombrie crt. turneul artiștilor de la teatrul național din București în
frunte cu maestrul N. Soreanu și autorul piesei A. de Herz, va juca comedia
sentimentală în 3 acte: Omul de Zăpadă. Biletele la Librăria Frații Mărculescu.”49
După spectacol, un cronicar îşi prezenta impresiile: ,,La 24 crt, s-a reprezentat în
orașul nostru piesa de mare succes a D-lui A. de Herz ,,Omul de Zăpadă”. Mi-a fost
dat să aud din partea atât a autorului cât și a maestrului Soreanu că sunt deplin
satisfăcuți de a fi jucat în fața unui public cu deosebire ales și numeros. Noi, la
rându-ne avem satisfacția de a fi asistat la o piesă admirabil scrisă și tot atât de
admirabil interpretată. Am dori însă ca în timpul spectacolului personalul de serviciu
al teatrului să înceteze a trepăda prin sală, unde nu au nici un rost decât după
spectacol pentru măturat.”50
Sala Teatrului din Caracal a găzduit, în timp, activități culturale sub diferite
forme. Despre serbări școlare și șezători se
vorbește în presa vremii, din anul 1928.
Aflăm despre o șezătoare , prin care se
promovează arta românească printr-o
expoziție cu diverse exponate artistice: ,,În
seara de decembrie a.c. a avut loc- după cum
am anunțat la timp, în numărul precedent-
șezătoarea institutului de cultivare a artei
românești ,,Casele Naționale” de sub
conducerea d-nei și d-lui general Negreanu
din București. Începând din ziua de 2
decembrie și până-n seara zilei de 10
decembrie crt. orășenii noștri au putut
admira, în deplinul înțeles al cuvântului,
expoziția lucrărilor executate în atelierele de
la Breaza ale institutului. Cusături naționale
de o finețe ce depășește posibilitățile omenești, pe o pânză diafană ca pânza din
basmele bunicii, cu care se îmbrăcau zânele și domnițele, combinate într-o armonie de
colorit ce mângâie și desfată ochiul, covoare și scoarțe, ii, boccele etc. etc. Luate fie
care în parte, ori toate laolaltă, erau prilejul contemplațiunei profanului chiar, în fața
geniului creator artistic al neamului nostru. Doamnele dr. Iosif, Dimonie și
domnișoara Constantinescu, cu o bună voință demnă de o cauză așa de frumoasă, fără
preget și fără alt interes decât cel de a servi publicul și a promova cultul artei
naționale, au dirijat expoziția, stând la dispoziția cercetătorilor ei. Dar să expunem
desfășurarea programului șezătorii de propagandă care a avut loc în sala Teatrului
comunal. La orele 9, d-na Ecaterina Dimonie apare pe scenă și rostește un cuvânt de
lămurire al activității și rostului ,,Caselor Naționale”. Muzica militară a Reg. 19 Inf.
execută o uvertură de Leutner. Dl. general Negreanu, concetățeanul nostru, care ne
face cinste prin meritele d-sale și înalta situație ce ocupă, simpatic, prietenos ca pe
48 Vremea, Anul I, Nr. 25- Caracal, 14 octombrie 1928, pag. 3;
49 Idem;
50 Vremea, Anul I, Nr. 27- Caracal, 28 octombrie 1928, pag. 3;
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 49
vremea când era ofițer în regimentul nostru, aproape același ca aspect și vigoare,
conferențiază despre opera marelui Vlahuță, ilustrându-l ca un patriot înflăcărat și tot
atât de mare animator și pedagog. Publicul a răsplătit pe dl. general Negreanu cu o
caldă manifestație de dragoste și aplauze entuziaste. Dl. căpitan Em. Simionescu din
Reg. 19 ne-a procurat – spre surprinderea unanimă- câteva clipe de adevărată
desfătare muzicală. E- fără discuție- prima dată când auzim pe scena noastră un cor
bărbătesc de o armonie ce atinge desăvârșirea și de o disciplină a vocilor, ce
demonstrează virtutea muzicală a dirijorului. Fără să exagerăm deloc laudele , dl.
căpitan Simionescu merită felicitări pentru aptitudinile și munca d-sale. Corul era
compus din soldații cu termen redus ai regimentului.
D-na Anuța Soreanu, totdeauna maestră în exteriorizarea sentimentelor ce-au
aprins imaginația și-au pecetluit geniul marilor noștri scriitori, s-a întrecut pe sine, în
,,La icoană” a lui Vlahuță. Dacă dl. general Negreanu ne-a zugrăvit cu competență pe
marele scriitor sub aspectul tehnic, d-na Soreanu ni l-a topit în suflet prin dicțiunea
d-sale simțită și comunicativă. Îi mulțumim. D-ra V.V. Mariani, delicată, modestă și
drăgălașă s-a afirmat ca o talentată stăpână a clavirului, precum și d-ra profesoară
Cici Tudoran. Amândouă au fost viu aplaudate. Dl. N. Albulescu, delegatul
Institutului de Educație Fizică, colaborator al ,,Caselor Naționale” care a
conferențiat despre importanța și necesitatea educației fizice în armonie cu
pedagogia. Meșter în fixarea ipotezelor, lasă publicului sarcina concluziilor.
D-na Agneta Ing. Dănulescu a recitat poezia ,,Fata de împărat” a lui Coșbuc,
dovedind o credincioasă memorie, poezia fiind foarte lungă. A reținut însă interesul
publicului prin ținuta d-sale. […] Programul a fost prea încărcat. Puteau lipsi
exercițiile gimnastice, admirabil executate, dar răscolitoare de praf, care au sufocat
pe cei mai apropiați de scenă, după cum muzica militară, cu toate sforțările d-lui
sublt. Andreescu Ionel de a da nuanța cât mai pianissimo, a rămas și rămâne prea
zgomotoasă pentru un teatru mic ca al nostru. A, la Arenele Române e cu totul altceva.
Cât despre proecțiunile cinematografice de propagandă fizică ale d-lui Albulescu,
nimic de zis, interesante, distractive, dar nu la ora 2 noaptea.
Dar toate astea n-au prea multă importanță. Faptul este că șezătoarea a avut
deplin succes, caracalenii
au cinstit cum se cuvine
străduințele lăudabile ale
d-nei și d-lui Negreanu,
iar mai spre ziuă au
rămas vreo două ore de
dans pentru tineret.
D-nele Dimonie și Iosif și
d-ra Lucia Constanti-
nescu au drept toate
mulțumirile noastre
pentru osteneala d-lor.”51
51 Vremea, Anul I, nr 33-34, Caracal, 16 decembrie 1928, pag. 2
Teatrul Naţional din Caracal în 1940
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 50
Monografia Școlii Mierlești, județul Olt (II)
Marin D. Ioniţă
Monografia Școlii Mierlești constituie lucrarea de gradul I a învățătorului Marin D.
Ioniță, din anul 1943. Manuscrisul original se află la Arhivele Naționale din București, Fond
Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor, Inv. 1229/1943 mapa 24, fascicola 43, filele 7-
41.
Prima parte a acestei interesante monografii am prezentat-o în nr. 54/2016 al
acestei reviste. Partea a doua a monografiei aduce informaţii despre conducătorii şcolii,
numărul absolvenţilor, se referă la structura Revizoratului și Inspectoratului Județean Olt
pe perioada 1894-1942, precum și la averea școlii și administrația ei.
Claudia - Theodora Truță, Mihai Barbu
II. Averea școalei.
Școala posedă următoarea avere imobilă:
1. Curtea și grădina școalei în suprafață de 5000 mp donați de domnul inginer
Constantin Costache Găbunea în anul 1907, pentru a se construi un nou local de școală.
2. Un ha în vatra satului
Catanele, împroprietărire din
1879, în scopul de a se construi
pe el un nou local de școală, dar
nefiind în mijlocul comunei,
domnul Ion Popescu a stăruit pe
lângă proprietarul comunei din
acel timp și a obținut ½ ha teren
în centrul comunei, pe care s-a
construit actualul local de școală.
Terenul din vatra satului
Catanele, s-a împrejmuit cu gard
de ulucă abia în toamna anului
1941. Împrejmuirea a costat
19.500 lei și numai învățătorii
din acel timp știu ce greutăți s-au întâmpinat până au reușit să vadă închis acest teren ce va
servi de grădină școlară. De altfel noi, învățătorii, am contribuit cu suma de 10.000 lei la
împrejmuirea terenului și cine știe când vom reuși să încasăm această sumă de la comitetul
școlar local.
3.Tot prin legea din 1879, școala a mai fost împroprietărită cu 8,5 ha teren de
cultură situat în punctul “Tereu” la o depărtare de sat de circa 3 km.
Ca avere mobilă posedă:
a. Material didactic insuficient și deteriorat.
b. Mobilierul – sistem vechi și neîndestulător.
c. Biblioteca posedă 430 volume diferite și 230 reviste diferite.
III. Întreținerea.
Comitetul școlar a luat ființă în anul 1919. Până în 1938 a fost președinte domnul
Vasile Stănculescu, din inițiativa căruia s-au realizat multe lucrări pentru școală, dintre
care menționăm: Monumentul Eroilor și grădinița din jurul său și Fântâna școalei de care și
astăzi se îngrijește și o repară. În octombrie 1939 a fost înlocuit – fiindcă nu mai avea copii
Şcoala Mierleşti, construită în 1907-1908
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 51
la școală- cu domnul Ion C. Anton, care a stat președinte până la 17 mai 1942, când a fost
înlocuit cu actualul președinte Florea Truiculescu.
Pentru întreținerea școalei de la 1919-1920 până la 1941-1942 inclusiv, s-a cheltuit
suma de lei 361.431.
IV. Administrația.
Școala a fost
administrată de următorii
directori: Alexe
Bâscoveanu, Marin Vasile,
Marin Măgureanu (18 ani),
Florea Drăghicescu (7 ani),
C. I. Corbeanu (6 luni), N.
Popescu (2 ani), Ștefan
Popescu ( 2 ani), M. B.
Constantinescu ( 2 ani),
Toma Popescu (8 luni),
Grigore Popescu (1 an și 4
luni), Ion F. Popescu (37
ani, 1 septembrie 1901 -11
octombrie 1938), Ilie Popa
(11 octombrie 1938 – 18
noiembrie 1940), când a fost
înlocuit cu Marin Ioniță.
V. Situația școlară a
elevilor.
Până la 1864, arhiva
lipsește cu desăvârșire, iar între 1864 și 1919-1920, școala abia a putut da 183 absolvenți a
cinci clase primare (154 băieți și 29 fete).
Din anul școlar 1920-1921 până în anul școlar 1941-1942 școala a dat următorii
absolvenți: 333 băieți și 128 fete, absolvenți a patru clase primare; 109 băieți și 12 fete
absolvenți a cinci clase primare; 59 băieți și
7 fete absolvenți a șase clase primare și 29
băieți absolvenți a șapte clase primare.
Dintre absolvenți, unii au trecut la
cursurile secundare ocupând azi diferite
funcțiuni, alții au devenit meseriași,
comercianți etc, iar cei mai mulți au rămas
acasă ocupându-se cu plugăria.
Dintre elevii care au urmat cursuri
secundare și care au avut și au și astăzi
situații în societate, menționăm pe: Ion F.
Popescu – învățător pensionar, preot
Octavian Popescu, Dumitru Radu, Ilie
Dumitra, Ilie Popa – învățător, preot Zaharia
Brumușescu, Ion F. Dumitru, Ion D. F.
Popescu, Ion C. Mezdrea – învățător,
Alexandru Viespe învățător, Constantin F.
Ionescu- licențiat în Drept, preot Nicolae
Colectivul didactic al şcolii Mierleşti în 1964; sus: Gh.
Andreiţă (suplinitor), Veronica Anton (soţia profesorului D.
Anton), Poznei Filofteia (suplinitor), Ion Voica (lb. română);
în mijloc de la stânga: Ana Popescu (istorie-geografie),
Marin Ioniţă (învăţător), Anton Dumitru (muzică), Ilie Popa
(învăţător), Alexandra Ioniţă (învăţător); jos: N. Diaconu (lb.
română), Florea (Barbu) Maria (suplinitor)
Cererea învăţătorului Marin Ioniţă de la
Şcoala Mierleşti prin care solicită a i se
face inspecţia specială pentru obţinerea
gradului I (13 sept. 1942). Anexează
Monografia Şcolii Mierleşti
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 52
Mezdrea, Ana D. F. Popescu – licențiată, Alexandra Ioniță – învățătoare, Livia Vișinescu –
licențiată, Alexandru E. Stănculescu – licențiat, Aurel Ilie Popa – sublocotenent, Gheorghe
Șerban – sublocotenent, Ion D. Necșulescu – sublocotenent, Ioan D. Popescu, Mircea
Prodănescu, Paul Prodănescu – absolvenți ai Liceului Radu Greceanu, preot Dumitru
Drăghicescu, Ilie Barbu – avocat, Dumitru Bărbulescu și Constantin Barbu – absolvenți ai
Liceului Comercial, Radu Ionescu, Dumitru Marinescu, Ion B. Gugiu, Ion D. V. Ionescu,
Constantin Hristea, Ion M. A. Pană, Marin St. Câța, Vasilica Rădulescu și eroul locotenent
Stănculescu Vasile licențiat în Drept.
Urmează la școli secundare: Truiculescu F. Dumitru și Popa I. Petre - Școala
Medie Aeronautică Mediaș; Popa Ion, Stanciu M. și Șerban T. Gheorghe - școli de
meserii; Ionescu M. Vasile, Caragică R. Ilie și Prună D. Ilie – Liceul Radu Greceanu
Slatina; Toader I. Petre și Anton Dumitru – Seminarul Central București; Alexandru
Constantin, Lica A. Constantin, Șerban Dumitru, Truiculescu Marin – Liceul Militar.
VI. Grădina școlară.
Actuala grădină
școlară a fost înființată de
domnul Ion F. Popescu în
anul 1907.
Pe vremuri a servit ca
model școalelor din
împrejurimi. Grădina are
suprafața de 3500 mp și a
fost inspectată de domnii I.
Andreianu învățător
agricol ambulant, N.
Pădureanu – institutor
agricol ambulant, Gh. I.
Lățea – revizor școlar
agricol – 15 februarie, 3
martie, 20 aprilie și 29
septembrie 1911, 26 aprilie
1912 și 18 ianuarie 1914.
VII. Inspecția școlară. Începând cu anul 1894, școala a fost inspectată de următorii:
Revizor școlar C. Gh. Protopopescu – 28 aprilie 1894, 17 martie 1895.
Revizor școlar M. Mihalcea – 19 iunie și 17 septembrie 1895; 25 ianuarie, 17 iunie 1896;
24 ianuarie, 2 aprilie, 29 septembrie 1897; 15 aprilie, 29 noiembrie 1898; 12 noiembrie
1899; 24 februarie 1900; 11 februarie, 11 octombrie 1905; 16 decembrie 1906; 2 iunie, 7
iunie, 18 octombrie, 11 decembrie 1912.
Revizor școlar Gheorghe Tomescu – 24 mai 1902.
Revizor școlar Gheorghe Dianu – 11 noiembrie 1902; 21 aprilie 1904.
Revizor școlar Păunescu – 13 martie 1908.
Revizor școlar N. Pădureanu - 17 octombrie, 10 decembrie 1908; 1 iunie, 6 noiembrie
1909; 20 martie, 13 iunie, 19 noiembrie 1910; 18 martie, 20 aprilie 1914; 10 martie 1915;
30 octombrie 1919.
Inspector școlar Rădulescu – 13 mai, 9 noiembrie 1909, pentru înaintarea pe loc a
domnului Ioan F. Popescu; 11 august, 1 decembrie 1913;
Revizor școlar Petre Dumitrescu – 6 decembrie 1909; 23 noiembrie 1910.
Activităţi recreative în curtea şcolii Mierleşti (1964)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 53
Revizor școlar Căpățână – 11 iunie 1916; 31 martie 1922; 27 aprilie, 18 iunie 1925; 23
martie 1926; 21 februarie 1928; 25 aprilie 1929; 16 ianuarie 1930.
Subrevizor școlar Ioan F. Popescu – 16, 31 decembrie 1919; 19 martie 1920; 28 februarie,
16 aprilie, 26 noiembrie 1921; 15 mai, 30 noiembrie 1922; 19 februarie, 22 decembrie
1923; 22 februarie, 2 iunie, 25 noiembrie 1924; 13 ianuarie, 18 decembrie 1925; 1 iunie
1926; 2 aprilie, 20 iunie, 15 iulie 1928.
Revizor școlar Paraschiv Rădulescu – 1 februarie, 10 octombrie 1918.
Revizor școlar Gheorghe Poboran – 10 decembrie 1920; 7 octombrie, 22 decembrie 1921.
Inspector școlar Teodoru – 11 decembrie 1921.
Inspector școlar Hariton Constantinescu – 30 decembrie 1922.
Subrevizor școlar Pavel Vitănescu – 25 mai, 13 noiembrie 1926; 13 mai 1927.
Revizor școlar M. Andreescu -14 noiembrie 1926.
Subrevizor școlar Mih. Ristea – 10 februarie 1927; 10 decembrie 1932.
Subrevizor școlar Alexandru Toma – 28 noiembrie 1927; 25 ianuarie, 9 martie 1928.
Subrevizor școlar Stancu Predescu – 5 decembrie 1928.
Subrevizor școlar Ion Ionescu – 25 ianuarie, 23 noiembrie 1929; 25 noiembrie 1930; 19
iunie 1938; 22 februarie, 27 mai 1939; 25 mai, 9 iunie 1940.
Revizor școlar Dionisie Popescu – 25 iunie 1930.
Subrevizor școlar Radu Popescu – 25 ianuarie 1932.
Revizor școlar D. Giuculescu – 24 iunie 1933.
Subrevizor școlar I. Bărăscu – 16 mai 1934; 22 mai 1935.
Revizor școlar Alexandru Toma – 4 decembrie 1935; 24 mai, 18 septembrie 1936; 24
februarie 1939.
Subinspector școlar Marin Popescu – 19 noiembrie 1940; 28 ianuarie 1941.
Inspector școlar Radu Nițu – 17 septembrie 1941.
Subinspector școlar Ștefan Diaconu -2 decembrie 1940; 7 februarie 1942.
Subinspector școlar cu delegație Alexandru Călin – 11 decembrie 1942.
În zilele de 16 mai și 12 august 1942 școala a fost văzută de Domnul Inspector
Școlar General al Regiunii Craiova – Florea Dumitrescu.
Vechi cuvinte oltenești
Ilie Dumitru
Între personalităţile, care au contribuit la
îmbogăţirea tezaurului cultural oltean, alături de Şaban
- Făgeţel, merită menţionat şi Mircea Tomescu pornit
de pe meleagurile Alunişului, din nordul judeţului Olt.
Salut gestul revistei ,,Memoria Oltului şi Romanaţilor”
/septembrie 2016, de a insera în paginile sale un articol
despre lingvistul, etnograful şi folcloristul M.
Tomescu.
Acest cărturar oltean s-a format în atmosfera
de mare efervescenţă spirituală, iniţiată de către
sociologul Dimitrie Gusti şi echipa sa de cercetători
formată, printre alţii, din Constantin Brăiloiu, Anton
Golopenţia, H. H. Stahl, Dumitru Şandru. După Mircea Tomescu
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 54
cercetări amănunţite pe teren, au fost elaborate monografii etno-folclorice ale unor sate ca:
Runcu (Gorj), Drăguş (Ţara Bârsei), Cornova (Basarabia) şi altele.
La fel de valoroasă a fost şi activitatea revistei „Grai şi suflet”, condusă de către
marele nostru lingvist Ovid Densuşianu în care au fost publicate articole cu referire la
graiul oltean, autor profesorul craiovean Luca Preda de la Şcoala Normală „Ştefan
Velovan” Craiova.
Este binecunoscut fenomenul migraţiei păstorilor din sudul Transilvaniei care s-au
stabilit şi în nordul judeţului Olt la Topana - Valea Ungureni, la Alunişu şi mai jos,
aproape de Slatina, la Teslui.
În articolul intitulat: ,,Migraţiile din comuna Alunişu (jud. Olt) şi influenţele lor'',
M. Tomescu analizează acest fenomen al migraţiei chiar la nivelul graiului local. Articolul
este menţionat de către lingvistul ieşean Gheorghe Ivănescu în „Istoria Limbii Române”:
ungurenii au adus cu ei particularităţi de grai care au fost adoptate de localnici.
Păstrez cu mare grijă în biblioteca mea o broşură intitulată: Glosar din judeţul Olt,
de Mircea Tomescu, Slatina, Tipografia ,,Tipograful Oltului”-1944.
Glosarul a fost dedicat memoriei tatălui său: ,,Amintirii tatălui meu, închin acest
rod al bunelor sale poveţe”. Cercetarea s-a desfăşurat sub îndrumarea lui Alexandru
Rosetti şi a lui D. Şandru, după cum însuşi autorul afirmă: ,,Rod al sfaturilor şi
îndrumărilor domnilor profesori Al. Rosetti şi D. Şandru pe care-i rugăm să primească
mulţumirile şi recunoştinţa noastră, glosarul acesta apare prin sacrificiul făcut din marea
dragoste pe care domnul General Gh. Petrescu,
Inspector General Administrativ o are pentru
judeţul Olt; rugăm pe domnul Inspector General
Petrescu să primească sincerele noastre mulţumiri.”
M. Tomescu se dovedește a fi un lingvist
autentic, temeinic format, care stăpânește metodele
de elaborare a unui glosar:
a) a inclus în glosar cuvinte care prezintă un
interes deosebit și nu-s cunoscute dicționarelor;
b) cuvinte care au dobândit un sens nou;
c) pentru o mai bună înțelegere a sensului
cuvântului, acesta este plasat în sintagme și
propoziții;
d) urmărește dispunerea geografică a
cuvintelor; el constată: „cuvintele noastre se
grupează pe două regiuni: sudică și nordică; cele
din sud sunt multe de origine turcă, pe când cele din
nord sunt venite din Transilvania”.
Cuvintele unui glosar devin mărturii peste
timp despre oamenii locului, despre modul lor de
viaţă, despre uneltele lor, despre hrană şi îmbrăcăminte, despre credinţe şi obiceiuri etc.
Locuitorii Alunişului au fost sedentari care s-au ocupat cu agricultura şi creşterea
vitelor. Gospodăriile lor sunt modeste: o ,,buşdulă”, s.f. - casă veche dărăpănată de vreme,
cocioabă; ,,buşdulă de casă”; ,,stau și io în buşdula mea”; o „chiţimie”, s.f. - casă mică,
joasă şi întunecoasă; o „coşmelie”- s.f., buşdulă; pe jos casele erau pomostite - ,,a
pomosti”- v.: a netezi pământul, a-l nivela în casă; pomost-s.n. - loc de casă ; puţine case
aveau „slon”-uri, s.n.: pivniţă cu şatră în faţă, şopru; pentru vite aveau „şopron”- oane;
şopru,- uri, s.n.: oleab mai mic ca pivniţa în care se adăposteşte sinsiacul cu mălai, fasole,
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 55
etc şi în al cărui pod se ţin drugile de porumb când lipseşte pătulul. Forma ultimă este mai
răspândită”; „timnic” - s.n. cămăruţă lipită unui perete al casei în care se păstrează cele
necesare bucătăriei; gardurile erau făcute din ,,vârghină”-s.f.: 1. Lemn lung şi gros; păstrat
doar în „închisoare cu vârghini” = închisoare făcută din lemne lungi, legate cu cerc de
nuiele de parii bătuţi în pământ ; 2. Închisoare din vârghini: bătea doi pari alăturat la un
capăt şi doi pari alăturat la alălant cap şi acolo în loc să bată cuie lega cu nuiele şi venea
vârghina pă cerc dă nuiele. Toată închisoarea se numea închisoare cu vârghini; coscoreci-
s.n. - ,,gura pietrei de râjniţă, pe unde cad boabele pentru a fi măcinate”;
În asemenea condiţii modeste, ei ,,viiau” - a via - trăi. Notat numai în nord de la
câţiva bătrâni; îl întâlnesc şi în ms. n. 557 f. 137, v. Biblioteca Academiei Române, care
cuprinde răspunsuri din Olt, la chestionarul lui N. Densusianu; zileau- a zili- v. A trăi = a
vieţui, a avea ce mânca; „să mai luăm şi noi câteva mertice de boabe ca să mai zilim”;
Hrana era simplă şi sărăcăcioasă: „cărâie”, s.f. Turtă, pâine mare; se întrebuinţează
în expresia: „o cărâie de turtă sau pâine”; „clisă”-s.f. 1. Mămăligă nefiartă bine sau pâine
nu îndeajuns de coaptă, pe care când o mănânci se lipeşte de cerul gurii. ,,Ţi se face clisă-n
gură” se zice despre pâinea necoaptă bine; ,,scornici” -s.n. pluralia tantum. Mâncare
ţărănească: în untură încălzită în tigaie se dumică turtă şi se încălzeşte din nou; astfel
scorniciul este gata. Mâncau şi urzici pe care le prepelegeau- ,,a prepelegi”-v. A bate, a
fărâma urzicile fierte cu prepeleagul; ,,prepeleag” - s. n. 1. lemn lung, găurit cam din 25
cm în 25 cm; prin găuri sunt trecute beţe scurte şi groase; acest lemn serveşte de scară; 2.
Foişor 3. Băţ de 20-25 cm, având jos două beţe încrucişate, servind la bătut urzicile; 4.
Adj. Sărac, neîmbrăcat: „e sărac luciu şi; gol prepeleag”.
Vara mâncau ,,troşie” – s.f. chiseliţă ( notat în Bălteni); hainele, aşternuturile şi le
confecţionau singuri în gospodărie din lână şi cânepă, având nevoie de unelte: război de
ţesut alcătuit din ,,cai/ iepe/ căţăi/ cioace/ ciocălaie/ ciocănaie/ păcănele” : cele două beţe
lungi cam de zece cm ale căror capete sunt legate prin câte o sfoară de câte un ,,iţ”, aceste
sfori se numeau ,,pognoje /ponajie”- s.f. 1. Frânghie pe care ţesătoarea pune picioarele ca
prin apăsare să schimbe iţele şi să deschidă astfel rostul; mai aveau în gospodărie „drând” -
s.m. maşină de scărmănat ştimul şi lâna, făcându-le chiar şi caiere; mai era nevoie de un
,,cui/ starciog/ pop-cui”-s.n. Starciog. Termen izolat. Sensul se explică prin extinderea
numirii părţii superioare a starciogului care are forma unui cui şi care fixează fofezele
vârtelniţei; de un ,,dapăn”=fus de leţcă (n.n. pentru a face ţevi); pentru urzit firele aveau
nevoie de ,,lergătoare”-s.f. 1. Alergătoare, urzitoare. 2. Unealtă compusă dintr-o nuia
îndoită în formă de semicerc, ale cărei capete sunt legate de un băţ pe care se introduce
mosorul cu borangicul ce trebuie să fie răsucit.
În gospodărie căruţa era foarte utilă, de aceea în glosar sunt inserate cuvinte ce
aparţin câmpului semantic - denominaţia căruţii: ,,ghioci” - (o silabă) s.n., ,,cărucioară cu
roate de fier. Cuvânt notat numai la vreo doi bătrâni din Tâmpeni”; ,,chişăr, -re, s.n.
Legătura care ţine drugii de la pătulul carului; drugii se pun în formă dreptunghiulară şi la
fiecare colţ se face legătura numită chişăr”; ,,corliţă/horliţă” s.f. pătulul de căruţă; ,,drug”-
s.m. 1. Lemnele care alcătuiesc pătulul carului şi în care se înfig ţepile; 2. Patul de căruţă;
grătarii s.f. pl. Împletitura de nuiele care serveşte de scoarţă carului, aşezându-se de o parte
şi de alta de-a lungul carului; ,,pătul”-s.n. 1. Coşar de porumb; 2. Corliţă; ,,tărăgăi”- s.m.
pl. Pătul de căruţă. Sinonim cu corliţă, drugi, pătul (notat în Bacea).
Multe cuvinte vechi inserate în acest glosar aparţin câmpului semantic, îmbrăcăminte,
încălţăminte; acesta este un indiciu că în zona Oltului s-a păstrat portul vechi cu unele
adaosuri de port oriental turcic: femeile îşi acopereau capul cu: ,,bariş-uri” s.n., pânză, fin
ţesută pentru îmbrobodit - baticurile actuale 2. Broboadă din lână purtată de femei pe cap;
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 56
,,boşcea-ele”, s.f. Pânză mai fină de culoare neagră şi de formă pătrată cu care ţărăncile se
îmbrobodeau, acum dispărut; ,,poş” s.m. Tulpan negru de mătase; ,,rizel” -s.n. tulpan de
mătase, batic. Cămaşa avea: ,,bâzăr”-s.m. - gulerul unei ii, cu creţurile sale; cămaşă ruptă
rău ale cărei trenţe sunt ţinute de guler; ,,trup”-s.n.- parte a iei de la brâu în jos;
,,ferfelniţă”- s.f. 1. - haină ruptă rău; 2. Adj. -ruptă de se mai ţin doar zdrenţele; ,, mi s-a
făcut cămașa ferfelniță”; ,,fermenea” -s.f. vezi ferfelniţă. Circulaţie restrânsă notat în
Bălteni; ,,ţaie” -s.f. 1. - haină subţire şi necălduroasă; „într-o țaie dă aină”, hainele groase
erau ,,cheba” s.f.- haină lungă cu mâneci largi şi înflorită cu găitane. Termen cunoscut doar
de bătrâni; cheba a dispărut aproape complet; ,,ghiurluc” s.n. - haină femeiască de dimie.
Azi nu mai este aşa că nu ştim cum venea; ,,ipingea”- s.f. - pelerina ţăranilor făcută din
dimie. Acum nu se mai poartă; bărbaţii purtau ,,dulvuri, dulvări şi dâlvari”, s.pl.- pantaloni
largi sus, iar jos strânşi pe picior. Se purtau în sud; ,,şălăvari/şalvari”- s.m. - pantaloni largi
purtaţi mai înainte de ţărani; prima formă apare în sud iar a doua în nord unde asemenea
nădragi nu se mai purtau; ,,poturi” s.m. - pantaloni largi turceşti- uneori făcuţi chiar din
pânza mai groasă de cânepă. Ne mai purtându-se, termenul nu se mai aude; în picioare
purtau ,,căpută-căpute” – s .f . - ciorapi groşi de lână şi scurţi numai până la gleznă; se
încălţa peste ciorap şi peste ea se pune obielele. Azi obiectul dispărând, termenul e puţin
cunoscut; ,,tuzluci”- s.m. pl. căput, ciorapi scurţi, 2. papuci; ,,iminei”-s.m. pl. - pantofi
femeieşti înalţi - un fel de cismuliţe. Termen pe cale de dispariţie; ,,meş”-s.m. pl. - papuci
de dimie. Numai plural; ,,nemş(i)” s.m. pl. - papuci, chipici. Notat din Aluniş; ( cuvântul a
fost adus aici de către migranţii transilvăneni); ,,fileri” s.m. pl. 1. - ghete femeieşti; se
încheiau în câte o parte cu nasturi. 2. Monede de nichel de câte 5,10 şi 20 bani. Ambele
sensuri notate de la bătrâni. În vorbire nu se mai aud (şi acest cuvânt a fost adus tot de
păstorii transilvăneni împrumutat de la saşi); străbunicii noştri se încălţau cu opinci frumos
meşterite cu ,,vîrzoabă”- s.f. pl. 1. - cureaua (în formă de ochet) de la vârful opincii, prin
care se trece nojiţa, ca să ţină vârful în sus (cuvintele vârzoabă, vârzab sunt răspândite mai
mult în zonele pastorale din Transilvania şi din Moldova - vârzab- s.n. - coş făcut din
coajă de copac în care se păstra brânza pusă la afumat).
Pentru vârzob-uri s.m., M. Tomescu indică următoarele sensuri: 1. Fărâmă; parte
mică dintr-un întreg. 2. A scoate (ceva de la cineva) cu vârzobul= a scoate cu ţârâita (puţin
câte puţin). În satele din Valea Dârjovului, cuvântul se mai păstrează în sintagma ,,coborât
din pod cu vârzobul'' prin care este definit ironic un om semeţ, mândru; deci vârzobul era
tot un obiect (coş) care se păstra agăţat la grindă.
Cuvintele cum sunt iminei, ipingea, şalvari provin din limba turcă; este normal ca
ele să fi circulat mai mult în zona de sud a judeţului unde contactele comerciale cu turcii
erau frecvente.
Partea de nord a judeţului Olt era propice pomiculturii, mai ales livezilor de
pruni. Din prune ei făceau ţuică; oltenii din sud îi numeau pe cei din nord ,,ţuicari''; din
zona lor cobora şi Drumul Ţuicii. Ei aveau vase specifice acestei ocupaţii: ,,boroboc”, s.m.
- vas de pus prunele să fermenteze, mai larg ca butia şi cu o capacitate de circa ,,300 vedre''
( n.n. aceasta este o formă coruptă a cuvântului boloboc); ,,berbeniţă”, s.f. - vas de lemn în
forma vedrei, fără urechi însă, întrebuinţat la cazan ca să curgă ţuica în el, înlocuit azi de
botă. Termen cunoscut de bătrâni; (n.n. cuvântul este de origine maghiară- berbence -,,vas
de lemn'', ,,brădoaică''; cuvântul a fost adus la Alunişu tot de transilvăneni).
Cazanul de ţuică era aşezat temeinic; avea ,,corlon-cotlon”-s.m. - zidul cazanului;
se foloseau de ,,cătrună”-s.f. - vas în forma ciuturei, prin pereţii căruia treceau o prăjină
scurtă şi care serveşte la scos boasca din cazan. Termen echivalent cu cofer: ,,cocioarba”
s.f. - vătrai din lemn, pentru a trage jarul de sub cazan ; ,,zătulă” s.f. - tava care astupă
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 57
gura sobei de la cazan; resturile scoase din cazan erau numite ,,boască, borhot, bozun”;
ţuica slabă era numită ,,bulearcă” -s.f. 1. Ţuică slabă, 2. Apă de băut încălzită de căldura
soarelui. Vezi ,,boalcă”; ,,otcă”- s.f. 1. Partea din ţuică ce se ia pe urmă şi care este foarte
slabă; 2. ţuică slabă; ,,puşlete-puşliac” s.m. singularia tantum; otcă; aveau ,,triftor”-s.n. -
pâlnie mică din tablă de fier.
Ţuica bună din butoi de dud se bea cu ,,cioficul” – s.m.- ciocan de băut ţuică,
având formă cilindrică, iar în partea de jos sferică ( n.n. cuvântul este de origine dacică).
În glosar apar puţine cuvinte legate de viticultură: ,,ciurpe”, -eni-s.m. – 1. Cozi de
struguri rămase fără boabe; 2. Strugure; purcel de strugure; ,,caraboi”-s.n. singular numai-
Piatră vânătă, notat în Tâmpeni (n.n. cuvântul aparţine aromânilor stabiliţi la Tâmpeni-
Şerbăneşti- ,,cara''- negru).
În partea de nord a judeţului Olt, zona Poboru, locuitorii vopseau firele, aşa se
explică termenii legaţi de colorit- ,,caciur”-adj. – pătat, se zice despre obiectele pătate din
văpsit; ,,a caciorî”, v. - a văpsi, obiectele văpsite fiind însă scoase cu pete, aici mai închise,
aici mai deschise; a păta; „am văpsit o pânză şi am făcut nimic, am caciorât-o degeaba”; ,,a
împopistra”, v., a amesteca (,,pui din ăla ceva, din ăla ceva, le împopistrez''); ,,a înpercia”-
v.- a păta de la văpsit ţesăturile; ,,conabiu”-adj. - roşu alburiu; ,,frez”-adj.- un galben
închis cu nuanţe de roz.
Cuvintele din glosar evidenţiază felul de a fi al oamenilor: ,,buzdrun”-apelativ dat
copiilor, exprimând simpatie: ,,ia vino-ncoa, buzdrunule”; ,,buzoiat” şi ,,bâzoiat”-adj. -
mâniat, supărat. Se întrebuinţează mai ales în expresii ca: ,,stă cu buzele buzoiate”;
,,bâţoinat”, adj. - dârz, de neclintit în atitudinea sa: ,, tot iel ie mai bâţoinat, că nu vrea să se
lase după lege”; ,,pârpor”-adj. - debil, slăbit: ,,nu poate răbda la frig, că ie pârpor”; (n.n.
sensul de bază al acestui cuvânt a fost-,,năpârlit''; animalul fără păr suporta greu frigul;
prin mutaţie de sens, ,,pârpor'' a fost numit omul friguros); ,,deşumeni”-v. - a-şi da seama,
a-şi descurca gândurile (n.n. cuvântul este derivat din verbul ,,a se şumeni”, care nu se mai
păstra în graiul local- ,,ameţit de băutură, cheaon'').
Oamenii locurilor au fost agricultori şi crescători de vite; cunosc pământul;
,,orlişte”-s.f. Mirişte nearată de un an ; ,,pârloagă”- loc lăsat în paragină şi umplut de
bălării; ,,a odorî”-v. - a termina munca câmpului,
de arat, de răriţat. Fânul trebuia bine păstrat, de
aceea făceau un ,,cureatic”-s.n. - cele patru lemne
puse cruciş pe care se aşează căpiţa de fân. 2.
Partea de jos a căpiţei de fân. Munca era grea şi
lua omului ,,maul”- adv. Putere, vlagă. Se
întrebuinţează numai în expresia ,,a-i lua mau'';
pentru a se reface aveau nevoie de ,,ogod”-s.m., -
odihnă; bineţe, respect (,,ieu îi caut ogodu”- îl
respect). Erau cumpătaţi, munceau să adune
,,znagă”-s.f. 1. fire, felul de a fi al cuiva; 2. Stare,
avere, (,,n-are grijă sa-şi facă şi iel snagă, casă'');
printre ei mai apărea câte o ,,ciorcovină”-s.f.-
ciocoiaş; om de jos ajuns înstărit.
Lumea satului era diversă; oamenii nu
sunt pasivi, sunt creativi - dintr-un dovleac fac o
,,doaşcă” (vas) în care păstrează fasole, prune etc.
În glosar, autorul a introdus multe cuvinte
vechi cu referire la om, la trăsăturile fizice și
Mircea Tomescu a fost un pasionat
cercetător al locurilor natale
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 58
psihice ale acestuia. Cele mai multe dintre cuvinte au sens peiorativ, ironic, fiindcă, prin
sens, ele denumesc manifestări anormale: ,,alimănit”,adj. - afurisit, blestemat; ,,dosădit”,
adj.: 1. amărât, bătut de rele, urgisit: ,,prea e dosădit de Dumnezău; 2. ticălos: (,,dosăditu
ăla”); ţăranul era suplu, ca să fie ager în mişcare şi rezistent, de aceea ironiza pe omul gras
peste măsură: ,,dârmină”-adj.- termen peiorativ dat fetelor şi femeilor grase şi cu mişcări
încete; ,,scrofos”, - adj.- gras (ca o scroafă), plin la faţă (se întrebuinţează forma
feminină); ,,uture” - s.n.- om gras; ,,huture”, adj.- popă prea gras, om prea gras şi cam
leneş; ,,băbălog”-adj.- neputincios, debil, cu mişcări de bătrân; ,,oaşcă”-adj.: bătrân şi slab;
neputincios; ,,tofolog”-adj. - molâu, cu mişcări încete; opusul lui tofolog este ,,vârlav”,
adj.- puternic şi iute în mişcări.
Locuitorii satelor noastre ţineau foarte mult la curăţenie, de aceea ironizau pe cel
murdar, neatent cu ţinuta sa: ,,angalat”-ă, adj. - nesimţitor, nepăsător, se complace să
trăiască în murdărie şi nu-şi îngrijeşte ţinuta (,,i-angalată rău ş-aia'', spunea mama mea
despre o tânără femeie, despre care soacra sa povestea, c-a găsit-o de mai multe ori
dormind cu copilul plin de murdărie lângă ea. L-am notat de mai multe ori de la mama);
,,uţupină” -s.f. - se aude numai sensul peiorativ: fată mare și grasă care de cele mai multe
ori nu face nimic.
Multe cuvinte se referă la sănătatea mentală a unor oameni: ,,başoldiu”-adj. - om
care nu-i în toate minţile, prostuţ, sucit, în gânduri; ,,căscăund”-s.n. 1. Cască gura; 2. adj.
Prostuţ; ,,paliu”-adj.- nebun- în sens peiorativ; ,,şchinovat”, adj. – sucit; ,,sanchiu”, adj. -
tăcut, om ascuns în gânduri şi rău în acelaşi timp.
Glosarul întocmit de către M. Tomescu este o monografie-sinteză a satului oltean.
În grai, omul este el însuşi, cu frica lui, cu ocupaţii, cu port, cu ironia lui muşcătoare. O
zicere dragă oltenilor a fost , ,,ori vorbeşte cum ţi-e portul, ori te poartă cum ţi-e vorba”.
Graiul din care autorul a ales cuvintele este vechi, cu o deosebită mobilitate,
îmbogăţit prin derivare cu prefixe şi sufixe, prin multele sensuri secundare şi figurate. În
viziunea lui M. Tomescu, cuvintele „trăiesc” şi „mor”, pentru că ele sunt legate de realităţi
sociale care se schimbă. Cuvintele circulă, ajung în zone geografice limitrofe: din
Transilvania în nordul judeţului Olt; din Munţii Pindului, la Tâmpeni; cunosc o frecvenţă
mai mare într-o anumită zonă, de nord sau de sud.
M. Tomescu arată care au fost satele în care a desfăşurat atente cercetări: Alunişul
natal, Spineni, Profa, Poboru pentru zona de nord, iar pentru zona de sud: Tâmpeni, Bacea,
Bălteni. El a avut avantajul că a vorbit acest grai şi i-a înţeles subtilitatea, evidenţiată în
explicaţiile date.
În glosar, apar particularităţi dialectale, caracteristice graiului local, care este un
grai de tranziţie între Muntenia şi Oltenia: a) dezacordul gramatical: ,, p-acilea venea”
(Ruşii); b) elidarea sunetelor finale din cuvinte: une în loc de unde; consoană surdă,
nepereche ,,h'' este elidată: aină, uture; d) muierea consoanei d>z, văz pentru văd; e) vocala
e>a după consoane dure p, d, ţ; dă, pă, să să ducă; f) i>î-dân; g) diftongarea vocalei e care
devine chiar i , iel, iei, ia pentru ea; h) vocala e > î-dî la ; i) vocala i>â după ş, j, în unele
cazuri: jâtaie; j) prin fonetică sintactică se ajunge la sinereză: p-aciliea; a plecat d-o
grămadă dă timp.
Glosarul acesta rămâne o mărturie peste timp despre graiul vechi al Oltului şi este
meritul ştiinţific al lui Mircea Tomescu, pentru că a salvat de la pieire multe cuvinte vechi,
specifice zonei.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 59
Răsfoind ziarul Fapta- 1943
Ion Tîlvănoiu
Ziarul Fapta a apărut la Bucureşti de la 25 februarie 1943 şi până la 4 martie 1948,
în total colecţia cuprinzând 1018 numere legate în 13 pachete. Pagina a doua a ziarului
rămâne importantă pentru cercetătorii acestei epoci pline de transformări, pentru cronicile
artistice, muzicale, teatrale, interviurile ori literatura de valoare ce nu puteau lipsi dintr-o
gazetă condusă de un scriitor de certă valoare ca Mircea Damian (Memoria Oltului şi
Romanaţilor nr. 12-14/2013; 29, 30, 32, 33/2014; 38, 39, 46/2015; 47-50, 54, 56, 58/2016).
Din curiozitate faţă de opera consăteanului meu, am parcurs de mai multe ori
întreaga colecţie, la început notând într-un caiet lucrurile pe care le-am considerat de
interes, apoi fotografiind spre a putea analiza amănunţit articolele respective. Vom încerca
să redăm în continuare aceste lucruri, semnalân-du-le cercetătorilor istoriei literare, cât şi
cititorilor noştri, spre a ne putea face o impresie despre activitatea celui mai important
ziarist pornit din Izvorul Romanaţilor- Mircea Damian.
Chiar în primul număr, Ion Panait52
, secretar de redacţie al ziarului, ia un interviu
romancierului Cezar Petrescu53
, care se declară, în glumă, nemulţumit de ultimul său
roman, declarând despre Ochii strigoiului: ,,Ce scriitor e mulţumit oare de cartea pe care
a scris-o şi care nu e decât o pală imagine a cărţii pe care a năzuit s-o scrie?”. Scriitorul
Mihail Sadoveanu se destăinuie aceluiaşi I. Panait referindu-se la cititorii de azi: ,,Cartea
literară e pentru el o alinare- trecerea pentru câteva ore din lumea reală în lumea de vis.
De aceea se citeşte mai mult azi. Şi se citeşte mai mult pentru că lipseşte, de când cu
războiul, cartea străină şi îndeosebi literatura franceză pentru care există în România un
număr considerabil de cititori [...]54
” Cuza Marinescu continuă seria interviurilor cu
romancierul
Gheorghe Banea55
şi
E. Lovinescu56
.
Profesorul Anton
Dimitriu va fi la
rândul său
intervievat57
.
Mircea Damian
semnează un pamflet
tăios adresat
caricaturistului
Neagu Rădulescu cu
52 Ion Panait lucrase în redacţiile unor importante ziare (Azi, Universul, Facla, Lumea Românească,
Informaţia Zilei ş.a.) 53
Vezi ,,Un romancier şi câteva probleme: Cezar Petrescu- Ochii strigoiului şi băieţii deştepţi” în Fapta, An. I, nr.1/joi 25 febr. 1943, p.1.
54 Vezi ,,Un romancier şi câteva probleme-Mihail Sadoveanu”, interviu de Ion Panait (An. I, nr, 2/11
martie 1943, p.1); 55
Vezi ,,Un romancier, câteva probleme- Gheorghe Banea” de Cuza Marinescu (An. I, nr.3/25 martie 1943)
56 Vezi ,,Un critic şi câteva probleme. D. Eugen Lovinescu şi posteritatea critică a lui Maiorescu” (An. I,
nr.4/8 apr. 1943) cu o scrisoare de la C. Rădulescu-Motru contrariat că a fost considerat urmaş al lui Maiorescu. 57
Vezi ,,Viaţa, logica şi secretul simbolurilor, de vorbă cu Anton Dimitriu”, de Vasilescu B. (An. I, nr. 6/16 mai 1943);
Primul număr, din 25 februarie 1943, al Faptei
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 60
care nu se afla tocmai în relaţii cordiale58
pe care îl descrie drept un ,,caricaturist fără
talent şi fără imaginaţie, scriitor tot aşa [...] Vina iniţială este, recunosc, a mea, pentru că
eu l-am lansat. Socoteam atunci că va izbuti să realizeze caricaturi oneste deşi avea o linie
stângace şi o inspiraţie săracă”59
.
Scriitorul se ridică şi împotriva ,,literaturii plângăreţe” promovată de scriitorii
refugiaţi fiind ,,contra literaturii care nu îndeplineşte nici condiţiile estetice nici pe cele
patriotice şi naţionale” opinând că ,,nu-i este îngăduit artistului să asiste numai în calitate
de contemporan al epocii. Dimpotrivă, în loc să ofteze la căpătâiul amintirilor sau să
dezlâneze un sentiment de amor foarte ieftin- el are datoria să ţină treaz cu harul pe care i
l-a dat Dumnezeu spiritul de luptă al Naţiunii precum şi încrederea în dreptatea ei şi în
drepturile ei. Căci atâta vreme cât nu te afli lângă un steag, nu eşti luptător”.60
Tânărul scriitor Marin Preda publică nuvela Merticul, beneficiind de încurajarea
lui Mircea Damian: ,,Dl. Marin Preda este un tânăr a cărui apariţie pe tărâmul literelor
coincide cu un timp când scrisul încearcă să se elibereze de artificiile şi calculele pe care i
le-au impus cei obicinuiţi să facă literatură din fotoliu, la adăpost şi căldură, departe de
zvonurile şi frământările vieţii. Autorul nuvelei pe care revista noastră o publică în acest
număr, este în afara oricăror influenţe. ,,Literatură ţărănească” vor spune unii strâmbând
din nas. Poate că în parte au dreptate pentru că- după frumuseţile rustice, cu panglicuţe şi
pudră, înfăţişate de sămănătorişti, noi nu am cunoscut decât bâiguielile fără sare ale unui
Vissarion ori Mihai Lungianu sau cimiliturile artificiale semnate de Ion Iovescu. Au mai
scris şi alţii despre viaţa ţăranului român, dar inspirându-se din cărţi şi fotografii sau
dacă vor fi călătorit vreodată într-un sat după ce anii acoperiseră amintirile cu prea multe
melancolii poetice. În nuvelele d-lui Marin Preda nu întâlnim clişeul naturalist pentru că
acesta este depăşit printr-o descifrare atentă şi harnică a psihologiei ţăranului şi o
preocupare continuă de atmosfera specifică- semne care arată că este vorba, fără
îndoială, de un real temperament artistic. O ştiinţă a dialogului, colorat, precis, desfăşurat
cu o libertate care acoperă meşteşugul- dă o notă de umor grav, puţin cam sec acestor
realizări. Dl. Marin Preda are o viaţă tânără, încă nefalsificată de îmbâcseala oraşului.
Iată un fapt care garantează pentru prospeţimea sănătoasă a scrisului său”.61
Semnalăm pentru cercetătorii începuturilor literare ale lui Marin Preda şi un
58 Vezi portretul făcut de Neagu lui Mircea Damian în cartea sa Turnul Babel, 1941.
59 Vezi ,,Negii în literatură” (An.1, nr.1/25 febr. 1943, p.2)
60 ,,Eu sunt contra”, de Mircea Damian (An. 1, nr.2/11 martie 1943); articolul va stârni reacţia tânărului
Gabriel Ţepelea de la ziarul Ardealul căruia M. Damian îi răspunde în Fapta nr. 3/25 martie 1943, p.8 în articolul ,,În legătură cu Ardealul” în care vorbeşte despre anii petrecuţi în Ardeal în tinereţe.
61 Vezi ,,Nuvela Faptei: Merticul, de Marin Preda” (An. I, nr. 2/11 martie 1943, p.7);
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 61
portret caricatural al autorului care însoţeşte textul.
Gabriel Pamfil publică şi el o nuvelă62
.
La rubrica ,,Curier literar” sunt semnalate apariţiile editoriale sau cele aflate în
lucru pe masa scriitorilor63
. Reţinem nota ,,Un nou romancier” în care se vorbeşte despre
scriitorul slătinean Demetru Iordana: ,,Un nou
romancier pe care îl lansează editura
Naţională Gh. Mecu este d. Dem. Iordana,
căruia i-a pus sub tipar romanul ,,Fata
doctorului Ambrozie”. Cartea va fi o
îndreptăţită afirmare a talentului acestui
scriitor care promite a se rândui printre cele
mai izbutite romane ale tinerei noastre
generaţii de prozatori”64
.
Profesorul universitar Al. Mironescu
va fi un colaborator de bază al ziarului
începând din 22 aprilie 194365
ca şi Ion
Caraion66
care va semna rubrica ,,Marginalii”
remarcându-l pe tânărul poet Virgil
Carianopol67
.
Ziarul găzduieşte tineri poeţi ca Virgil
Gheorghiu68
, Ion Pogan69
, Marin Radu
Voinea70
, Ion Th. Ilea71
, Al. Gregorian72
, Geo
Dumitrescu73
, Constant Tonegaru74
, Barbu
Brezianu75
, Dimitrie Stelaru76
, Matei
62 ,,Nuvela Faptei: Mitia”, de Gabriel Pamfil (An. I, nr. 5/22 apr. 1943);
63 Sunt anunţate lucrările lui E. Lovinescu (,,Maiorescu şi posteritatea lui critică”), Horia Niţulescu
(,,Steaua singurătăţii”, ,,Toamnă în paradis” şi ,,Ţara nimănui”), Virgil Carianopol (,,Cântece din Caucaz” se va numi ,,probabil”), V. Beneş (,,Semn rău”), Teodor Scarlat (a semnat contractul cu ,,Cartea Românească” pentru vol. ,,Vatra magilor”), Virgil Gheorghiu ( va scoate la Ed. Prometeu volumul de poeme ,,Pădurea adormită”), Ioana Postelnicu (romanul ,,Beznă” va apărea la Ed Socec, An. I, nr. 2/11 martie 1943); D. Caracostea (,,Studii critice”), Octav Silvănescu (,,Dezrobirea”), Lucian Blaga (,,Nebănuitele trepte”), Ladmis Andreescu (,,Ochiul din neguri”, An. I, nr. 4/8 apr. 1943); D. Almaş (,,Meşterul Manole”, ediţia a II-a), Octav Şuluţiu (,,Mărturisire”), Ştefan Baciu ( ,,Muzica sferelor”, An. I, nr.5/22 apr. 1943);
64 ,,Informaţii literare” (An. I, nr. 5/22 apr. 1943);
65 ,,Panait Istrati- opt ani de la moarte” (An. I, nr. 5/22 apr. 1943)
66 ,,Cursiv critic” de Ion Caraion (An. I, nr. 4/8 apr. 1943); ,,Despre coadă şi inteligenţă”, An. I, nr. 26/25
dec. 1943; 67
,,Marginalii” (An. I, nr.5/22 apr. 1943): ,,poemele de pe front ale d-lui Virgil Carianopol sunt ultima expresie a acestui gen de poezie şi remarca făcută de noi în ziar, că ele se adresează mai mult sentimentului uman din fiecare decât acţiunii brute, e destul de justă”.
68 ,,Cântec de iubire” (An. 1, nr. 1/25 febr. 1943);
69 ,,Fericire pierdută” (An. I, nr.1/25 febr. 1943); ,,Căsătoria” (An. I, nr.2/11 martie 1943, p.7);
,,Căprioara albă” (An. I, nr. 3/25 martie 1943); ,,Şoimii” (An. I, nr. 4/8 apr. 1943); ,,Troiţa pe mal” (An. I, nr.5/22 apr. 1943); ,,Cântec pentru rai” (An. I, nr. 26/25 dec. 1943);
70 ,,Cerşetoarea din colţ”(An. 1, nr. 1/25 febr. 1943);
71 ,,Gata flăcăi” (An. I, nr. 2/11 martie 1943, p1);
72 ,,Samaliotul” (An. I, nr.2/11 martie 1943, p.7);
73 ,,Cazul Dan Petraşincu sau o inteligenţă care nu se mai poate pierde” în care poetul ia apărarea lui
Camil Petrescu atacat de Dan Petraşincu în ziarul Viaţa (An. 1, nr.1/25 febr. 1943); ,,Parabolele lui Toma Prodigiosu sau Cazul domnului Vlădescu”,(An. I, nr. 6/6 mai 1943, p. 8) în care poetul ia apărarea lui Camil Petrescu atacat de Toma Vlădescu care ,,se răzbună pe un scriitor valoros şi inteligent, fiind silit de propria-i indignare, de propria-i ranchiună, de propria-i intemperanţă, să extindă, să generalizeze” ;
74 ,,Prietena de departe” (An. I, nr.4/8 apr. 1943);
75 ,,Crenel”, (An. 1, nr. 6/6 mai 1943, p.1)
76 ,,Ridicaţi-vă, munţi” (An. I, nr.66 mai 1943);
Tânărul Marin Preda (Fapta, An. I, nr.
2/11 martie 1943, p.7)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 62
Alexandrescu77
, Ştefania Zottoviceanu Rusu78
. Îşi fac aici ucenicia literară prozatori tineri
ca Radu Tudoran79
, Liviu Bratoloveanu80
, Lucia Demetrius81
, Zoe Marinescu.82
Demne de
semnalat sunt cronicile literare semnate de Ov. Constantinescu83
, cele muzicale semnate
de N. Papatanasiu84
, cronica feministă a tinerei Lucia Demetrius, cronica plastică semnată
de Ion Vlasiu85
şi cronica dramatică a lui Ion Băleanu86
. Între colaboratori reţinem şi
numele sculptorului O. Han87
ori al lui Horia Niţulescu88
.
O mai veche colaboratoare a lui Mircea Damian a fost Emilia Şt. Milicescu89
care
şi la Fapta îşi continuă seria articolelor dedicate lui B. Şt. Delavrancea90
, scriitor căruia i-a
dedicat întreaga viaţă.
Ziarul are o ţinută la care contribuie artişti precum Ion Vlasiu91
, Oscar Han92
,
Ştefan Dimitrescu93
ori caricaturistul Silvan Ionescu94
Avocatul Ion Munteanu, cu care Mircea Damian scosese la Bistriţa în 1926 revista
Zări senine, se refugiase după Diktatul de la Viena (august 1940) la Bucureşti şi va
colabora la Fapta95
. Acesta îl apărase pe M. Damian în procesul cu Nichifor Crainic din
194196
sugerându-i scriitorului să ceară clemenţă, la fel ca şi preşedintele S.S.R., evident
fără succes.
O discuţie aprinsă a fost provocată în jurul piesei Mioara de Camil Petrescu,
reluată la Teatrul Naţional. La 6 mai 1943 Petre I. Ionescu ia apărarea dramaturgului97
ce
77 ,,Marea trecere”, (An. 1, nr.6/6 mai 1943)
78 ,,Renaştere” (An. I, nr. 25/16 dec. 1943)
79 Vezi ,,Nuvela Faptei: Meeting de toamnă”, de Radu Tudoran (An. I, nr. 1/25 febr. 1943);
80 ,,Arta lui înşir-te baliverne”, pamflet la adresa lui Victor Eftimiu (An. 1, nr.2/11 martie 1943, p. 8);
,,Cadavrul unei cărţi” (an. I, nr.3/25 martie 1943); 81
Vezi ,,Nuvela Faptei: Pensiunea Steaua magilor”, de Lucia Demetrius (An. I, nr.3/25 martie 1943) 82
Vezi ,,Nuvela Faptei: Corbii din vis”, de Zoe Marinescu (An. I, nr. 6/6 mai 1943, p.4); 83
La volumele: ,,Între zi şi noapte”, de Henriette Yvonne Stahl; ,,Lina”, de T. Arghezi; ,,Un port la răsărit”, de Radu Tudoran; ,,Floarea din prăpastie”, de Al. Philippide; ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu (reeditare); ,,Istoria literaturii franceze” de Constantin Calafeteanu şi fragmentele publicate în reviste de Laurenţiu Fulga şi Ion Vinea (An. I, nr.1/25 febr. 1943); ,,Moartea în cetate” de Anişoara Odeanu (An. I, nr. 2/11 martie 1943, p.3); ,,Cordun” de Eusebiu Camilar (An. I, nr.3/25 martie 1943); ,,Moara din Vârtop” de I. Boteni (An. I, nr.3/25 martie 1943); ,,Mântuire” de O. Şuluţiu (An. I, nr.5/22 apr. 1943); ,,Anotimpuri”, de Radu Tudoran (An. I, nr.6/6 mai 1943); ,,Tinereţe ciudată”, de Dinu Pillat (An. I, nr. 25/16 dec. 1943); ,,Orient şi occident” de Anton Dumitriu (An. I, nr. 25/25 dec. 1943);
84 ,,Vilhelm Mengelberg” (An. I, nr.1/23 febr. 1943); ,,Richard Strauss şi noi” (An. I, nr. 4/8 apr. 1943)
85 Despre creaţie (An.I, nr. 2/11 martie 1943, p.2); ,,Nicolae Brana” (An. I, nr.3/25 martie 1943);
,,Pictorul Ghiaţă” (An. I, nr.4/8 apr. 1943); ,,Sculptorul Paciurea” (An. I, nr.5/22 apr. 1943); ,,Salonul oficial” (An. I, nr. 6/6 mai 1943);
86,,Maria Stuart”, de Fr. Schiller, la Teatrul Naţional (An. I, Nr. 1/25 febr. 1943); ,,Taina nunţii”, de
Edouard Bourdet la Teatrul Naţional; ,,Jobenul fermecat” la Teatrul mic (An. I, nr. 2/11 martie 1943); ,,Se caută o pereche” de Jean de Letras la Teatrul Comedia şi ,,Călătorie în întuneric” de N. Bucur la Teatrul Naţional (An. I, nr. 3/25 martie 1943); ,,Sextet”de Gregor Schmitt la Teatrul Maria Filoti; ,,Mioara” de Camil Petrescu la Teatrul Naţional Studio; ,,Prinţesa îndepărtată” de Edmond Rostand în traducerea lui Mihail Codreanu la Teatrul Naţional (An. I, nr. 5/22 apr. 1943);
87 ,,Nurnberg şi cultul distrugerii” (An. I, nr. 5/22 aprilie 1943);
88 Vezi ,,Domnii poeţi, despre artă cu A mare” (An. I, nr.6/6 mai 1943, p. 8)
89 Emilia Şt. Milicescu a semnat ,,Cronica feministă” în ziarul Bucureşti, ziar condus de Mircea Damian
şi Ion Minulescu (de la 25 martie 1941 până la 14 mai 1941). 90
,,Un sfert de veac dela moartea lui B. Delavrancea”, semnat Şt. O. (An. I, nr. 6/6 mai 1943, p.6.) 91
An. I, nr.1/25 febr. 1943 92
,,Elegie”, An. I, nr. 2/11 martie 1943. 93
,,Ţărancă”, (An. I, nr.4/8 apr. 1943); 94
,,Horea”, bust, An I, nr. 2/11 martie 1943 95
Vezi ,,Bisericuţe ardelene” (An. 1, nr. 3/25 martie 1943, p.1); ,,Sufletul românesc” (An. I, nr. 5/22 apr. 1943); Ion Munteanu a colaborat şi la ziarul Bucureşti în 1941;
96 vezi Mircea Damian- Rogojina, Ed.Forum, 1945, p.35
97 Vezi ,,Critica literară şi dl. Camil Petrescu” de Petre I. Ionescu (An. I, nr.6/6 mai 1943, p.1.)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 63
fusese atacat de Toma Vlădescu în revista Dumineca folosind cuvântul ,,nulitate”. În fapt
piesa a fost doar un pretext ,,pentru ca dl. Toma Vlădescu să-şi descarce ranchiuna
personală asupra d-lui Camil Petrescu” care ,,dintr-un simţământ pe care nu vreau să-l
discut aici, a hotărât să nu-şi publice lucrarea decât după moarte. A mai hotărât
deasemeni (cine poate preciza ce stă sub gesturile oamenilor) ca să-şi depuie lucrarea la
Vatican,” gest susceptibil de ironii şi batjocure la fel ca şi interviul din Vremea al
dramaturgului ,,în care a vorbit despre opera sa filosofică, despre pregătirea excepţională
ce i-a cerut această operă, despre cercetările sale în domeniul matematicilor superioare,
despre importanţa filosofică a operei sale etc”. Revenind la Mioara, autorul, după ce ne
încredinţează că a citit cartea opinează că ,,...mi-a plăcut. Nu susţin că este o operă de talia
lui Hamlet sau a lui Faust. Dar autorul pune aici problema cunoaşterii [...]”.
Directorul ziarului, scriitorul Mircea Damian are editoriale curajoase98
iar Ion
Panait investighează lumea închisorilor99
ori mahalalele Bucureştiului.
98 ,,Ce credem noi” (An. I, nr.1/25 febr. 1943); ,,În faţa realităţilor” (An. I, nr.2/11 martie 1943; analizând
mersul războiului şi atrăgând atenţia asupra pericolului rusesc scrie: ,,Orice eveniment trebuie aşadar văzut şi analizat prin prisma interesului naţional. Avem datoria imperioasă de a fi în primul rând români şi de a ne îngriji de soarta ţării noastre, mai înainte chiar de a ne satisface micile ambiţii personale.”); ,,Bursierii vieţii” (An. I, nr.3/25 martie 1943); ,,Între fanfaroni şi baionetă” (An. I, nr.4/8 apr. 1943; în care afirmă ,,Nu există două feluri de a-ţi iubi ţara şi nu există decât un singur mod de a-ţi apăra pământul strămoşesc: luptând până la urmă cu armele pe care le poţi mânui cu folos”); ,,Fiii oamenilor” (An. I, nr. 5/12 aprilie 1943, prilejuit de Paştele anului 1943: ,,Nu există biruinţă fără jertfe. Temelia hotarelor este zidită din vieţi tinere, căci numai trupina verde şi sănătoasă poate să nască lăstari şi să-i hrănească [...] Suntem un neam de oameni care zăbovim puţin asupra durerilor, şi care credem cu neclintire în steaua noastră. Niciodată nu ne-au cutremurat golurile istoriei, fiindcă ştim că nu există moarte fără înviere”); ,,Acum judec eu!”An. I, nr.6/6 mai 1943, p.8. Pe o pagină, Mircea Damian într-un pamflet spumos se ocupă de Toma Vlădescu care după ce s-a întors de la Paris i-a atacat, ca să se lanseze, pe N. Iorga şi pe Camil Petrescu. Vlădescu este ,,un domn înalt... şi-atât. Că nu are formă propriu zisă, un tipar anume. Porneşte de jos, şi se isprăveşte în creştet. Pe lângă el vezi ca pe lângă un stâlp care face fum: domnul Toma Vlădescu fumează. Şi eu fumez. Dar domnul Toma Vlădescu fumează întruna aprinzând o ţigare de la alta pe care o îmbucă într-un ţigaret lung şi negru cu care seamănă. Căci în fiinţa dumnealui totul parcă e de lemn. Lemn ordinar, care nu se-ndoaie decât când se rupe: trosc! Şi gata.[...] Capul domnului Toma Vlădescu e gogoneţ şi pleşuv şi se uită-nainte. E-nfipt în gât ca o lubeniţă tomnatică într-un arac la vie.” Mircea Damian se ocupă de Toma Vlădescu şi în Informaţia Zilei (vezi ,,Supărarea bodegarului” în Informaţia Zilei, An. III, nr. 497/ 23 mai 1943); ,,Paraziţii poporului” (An. I, nr. 25/16 dec. 1943); ,,Tradiţie şi trădători”, (An. I, nr. 26/ 25 dec. 1943);
99 ,,Reportajul Faptei: Văcăreşti 1943”, de Ion Panait (An. I, nr.4/8 apr. 1943, impresii din închisoarea
din care tocmai se eliberase Mircea Damian în urma procesului cu Nichifor Crainic, cu caricaturi de George Voinescu); ,,Curtea suspinelor” (An. I, nr. 5/ 12 apr. 1943); ,,Domnul spărgător Şaraga îşi explică sistemul” (An. I, nr. 6/ 6 mai 1943; Mircea Damian va consacra un capitol special în romanul ,,Rogojina” apărut la Ed. Forum în 1945 acestui spărgător renumit (,,Interview cu Şaraga”, op. cit. p. 312-321) după ce, în închisoare fiind, publicase în Informaţia zilei, ziarul condus de caracaleanul Gh.Malciu, sub semnătura Marin Voicu un serial dedicat aceluiaşi personaj (vezi ,,Figuri de penitenciar: Şaraga”, de Marin Voicu în Informaţia zilei, An. II, nr. 308/1 noiembrie 1942; asemănarea până la identitate a textului din ziar cu acela din roman ne demonstrează că Marin Voicu este Mircea Damian; dealtfel autorul recunoaşte undeva că trimitea prin soţie la Informaţia Zilei texte spre publicare chiar arestat fiind, majoritatea inspirate din viaţa de detenţie); ,,Bucureşti 1943, urmele unei lumi care dispare”, de I. Panait (An. I, nr. 26/25 dec. 1943);
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 64
Din colecţia ziarului Fapta de la Biblioteca Academiei Române un cercetător zelos
a decupat numerele 7-24 astfel că ne lipsesc informaţiile cuprinse acolo. Din alte surse
aflăm totuşi că la 1 iulie 1943, în nr. 10 al Faptei, Ion Panait ia un interviu poetului Ion
Minulescu, în cadrul rubricii ,,Convorbiri estivale”. Poetul slătinean vorbeşte despre
scriitorii alături de care a participat la şezători literare în diferite oraşe din ţară100
.
În nr. din 7 octombrie 1943 Victor Ion Popa semnează evocarea ,,Prietenul dus”
închinată romancierului G. M. Zamfirescu101
care ,, Ca toţi oamenii care poartă în taina
trupului lor osânda sfârşitului timpuriu [...] îşi trăia cu febră gândurile, zilele şi
prieteniile. Era un chinuit, ca orice mare forţă silită de orânduirile lumeşti să păstreze
forme şi să nu se dezlănţuiască fără milă, cu toată învolburarea cea firească şi
trebuitoare. Iar fiindcă frâna i-o punea însăşi civilitatea lui , G. M. Zamfirescu se chinuia
pe el însuşi mai mult decât pe oricine şi se ura. Pornit pe calea aceasta şi socotindu-şi
prietenii parte din inima şi gândurile lui, îi privea aspru până la durere.Chiar şi
mângâierea îi era aspră. Ai zice că mângâia cu trandafirii cărora nu le-a tăiat spinii. Dar
dincolo de această înfăţişare, greu de îndurat uneori, sclipea întreg şi tăiat solid un om
năvalnic, ars de visuri mari, zvârlite generos pe toată omenirea. Mai ales pe cea măruntă
şi cea chinuită ca dânsul. Pe aceasta o înţelegea, o simţea şi o iubea”. Menţionăm că
relaţiile dintre G. M. Zamfirescu şi Mircea Damian au fost foarte apropiate102
iar Raluca
Zamfirescu, fiica scriitorului îşi amintea undeva că nunta ei s-a făcut în casa lui Mircea
Damian. Într-o anumită împrejurare G. M. Zamfirescu şi-a arătat simpatia faţă de scriitorul
romanaţean103
arestat pe nedrept în procesul de lesmajestate.
În ziarul Fapta, nr. 18/23 octombrie 1943 a apărut cenzurat textul ,,Conferinţa de
la Moscova”. Textul integral va fi reprodus abia după 23 august 1944104
.
La 23 noiembrie 1943, Mircea Damian publică fără bunul de imprimat al cenzurii
textul ,,Scrisoare deschisă către domnul Stelian Popescu, marele român”, ziarul fiind
confiscat de la chioşcurile din capitală şi din provincie şi fiind suspendată apariţia pe timp
de o săptămână. Ulterior, episodul va fi evocat într-un alt context105
.
Romanul ,,Prinţul” al lui Tudor Teodorescu-Branişte este anunţat la 16 decembrie
1943.
Tânărul Virgil Ierunca, viitorul soţ al Monicăi Lovinescu, se ocupă de recent
apăruta Istorie a literaturii române de G. Călinescu106
a cărei apariţie marchează ,, un
moment sărbătoresc al literelor noastre. Vitrina librăriei româneşti cunoaşte o dată unică
în istoria ei de permanentă expozantă. În sfârşit, o carte!”
100 Vezi ,,Ion Minulescu. Opere, IV, Publicistică”, ediţie îngrijită şi note de Emil Manu, Ed. Minerva,
1983, p. 595. 101
G. M. Zamfirescu-Mărturii în contemporaneitate, Ed. Minerva, 1974, p. 380. 102
Vezi şi evocarea ,,Gemy Zamfirescu”, de Virgil Prodan la 5 ani de la moartea scriitorului (Fapta, An.II, nr. 81/12-14 oct. 1944, p.2); ,,După 10 ani” de V. Popovici (Fapta, An. III, nr. 348/9 oct. 1945); ,,Probleme actuale. Scriitorii români şi ofensiva obscurantismului”- reproducerea articolului lui G.M.Z. apărut în Adevărul din 29 apr. 1937 (Fapta, An. III, nr. 349/10 oct. 1945); ,,Întrebări”, de Al Raicu şi ,,Marginalii: Gemy”, de V. Popovici (Fapta, An. III, nr. 358/25 oct. 1945); ,,Comemorarea lui G.M. Zamfirescu”, nesemnat (An. IV, nr. 513/26 mai 1946); ,,George Mihai Zamfirescu, dramaturgul şi opera”, de C. Panaitescu, în Fapta, An. IV, nr. 614/23 sept. 1946; ,,Note” (An. IV, nr. 634/17 oct. 1946 şi An. V, nr. 666/25 nov. 1946);
103 Vezi ,,Unde suflete moarte”, de G. M. Z., în România Literară, An. I, nr. 29/3 sept. 1932; ,,Mircea
Damian în oraş mare”, de G.M.Z., în Facla, An. XI, nr. 479/ 4 sept. 1932. 104
Vezi Fapta, An. III, nr. 176/14 febr. 1945. 105
Vezi ,,Moştenirea lui Stelian Popescu sau despre răspunderi”, de Mircea Damian, în Fapta, An. II, nr. 77/7-9 oct. 1944, p.1.
106 ,,Câinii latră”, de V. Ierunca (An. I, nr. 26/25 dec. 1943, p.8);
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 65
Pagini de jurnal
Nicolae M. Condiescu
În colecţia de manuscrise a Bibliotecii Naţionale din Bucureşti am descoperit
caietele cu note intime ale generalului Nicolae M. Condiescu, fost aghiotant regal, în care
acesta şi-a notat impresiile zilnice , gândurile, evenimentele, plăcerile, bucuriile, durerile.
Cum fostul preşedinte al Societăţii
Scriitorilor Români a fost ofiţer la Caracal
şi s-a căsătorit în 1910 cu Sabina
Marineanu din Caracal, însemnările sale
sunt importante pentru noi. Scriitorul a
construit un frumos conac la Grozăveşti şi
acolo exista o impresionantă bibliotecă. În
1908 semnează sub pseudonimul ,,Stal
345” o serie de cronici artistice în ziarul
local ,,Caracalul” susţinând şi o conferinţă
la Teatrul Naţional în care biciuieşte felul
cum protipendada oraşului înţelege
literatura. Însoţindu-l pe principele Carol în
călătoria în jurul lumii (menită să-l facă s-o
uite pe Zizi Lambrino), va publica la
întoarcere volumul de impresii ,,Peste mări
şi ţări” (1922-1923). La moartea sa
survenită în 1939, a fost înmormântat la
moşia Grozăveşti iar la parastasul de un an
au fost prezenţi mulţi scriitori sosiţi de la
Bucureşti.
Oamenii mai în vârstă din
Grozăveşti (Ion Păun de 90 de ani) îşi mai
amintesc şi astăzi cum au fost arse în
curtea conacului de către comunişti cărţile
din bibliotecă şi locul unde s-a găsit până
în 1965 mormântul scriitorului.
Suntem de părere că acest jurnal inedit şi interesant ar trebui publicat în întregime
căci el ar umple un gol în cultura românească şi ca dovadă a valorii sale am selectat
pentru cititorii noştri un scurt fragment.
(T.D.I.)
1910
15 nov. Şi-n ziua asta, acum un an ne-am cununat. A fost soare, a fost cald, a fost
lume multă – mânată de prietenie, de dragoste, de invidie, de curiozitate, de cele ce
vor avea să povestească două săptămâni după nuntă.
Biserica e mică şi întunecoasă. Lumânările ard liniştit, preoţii rostesc după
ceaslov tradiţionalele rugăciuni. Suntem alături aşa cum au dorit sufletele noastre.
[Urmează descrierea călătoriei la Viena unde au petrecut luna de miere].
1911
4 ian. Brabeţeanu, noul prefect de Romanaţi, unchi după Binica, mi-a spus cauzele
care au determinat pe şeful liberalilor să facă infamul cartel.
N. M. Condiescu, preşedinte al Societăţii
Scriitorilor Români
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 66
1. E furios pentru concedierea de la guvern la dată fixă. Năzuia să mai stea
ba chiar să facă alegerile generale. Brabeţeanu întăreşte afirmaţiunea
povestindu-mi că înainte cu vreo 10 zile de căderea guvernului s-a dus
la Carp şi între altele l-a întrebat: ,,Excelenţă, când venim la putere?”,
la care Carp a răspuns: ,,Cred că nu mai venim niciodată din cauza
animalului (animalul era premierul de atunci) care s-a cramponat de
putere şi nu vrea s-o mai lase”. Totuşi, după 10 zile, I.I.C. Brătianu a
fost silit să se retragă.
2. Cherchez la femme!- o ură veche pe care o nutreşte actuala doamnă
Brătianu contra fostului său soţ Al. Marghiloman, azi ministru de
interne. Deci cartelul e în dauna ţării, de pur profit personal.
10 ian. Guvernul Carp a făcut un apel către alegători dezvoltând programul ce-şi
propune a realiza [...] Opoziţia numeşte acest program ,,Programul demagogiei
albe”.
13 ian. Dizidenţele liberale ivite în urma cartelului sunt înăbuşite sub presiunea
finanţei liberale care stăpâneşte majoritatea fruntaşilor partidului [...].
Şeful liberalilor din Romanaţi, Mihai Demetrian, s-a opus din răsputeri
încheierii cartelului căci în localitate gruparea tachistă dusese cea mai violentă
campanie contra lui Mihai Demetrian, batjocorindu-l până în cele mai intime
legături familiale. În plus, dizidenţa liberală sub M. Şuculescu nu aştepta decât
cartelul, ca sprijinit de tachişti să tragă pe sfoară candidaţii lui Mihalache,
decapitându-l. Deci erau în joc pe lângă ideile şi conştiinţa lui Demetrian şi şefia
lui politică. A plecat la Bucureşti hotărât să primească excomunicarea decât să
accepte cartelul. Dar s-a întors supus, gata a-l primi căci după ce toate rugăminţile
şi insistenţele au rămas fără ecou, I.I.C. Brătianu i-a dat a înţelege că-i taie creditul
la Banca Naţională şi taie creditul
Băncii Romanaţi, al cărui cel mai mare
acţionar e Mihail Demetrian. Şi
Mihalache are moşii la Credit
cumpărate pe nimic. A trebuit să se
supună. Ce târg mârşav de conştiinţe.
Dar şi ce trageri pe sfoară [...].
25 ian. La întrunirea liberală de la
Dacia, Ionel Brătianu a fost apostrofat
pe timpul cuvântării cu epitetul de
,,asasin”. S-a produs tumult. Voci din
sală cereau readucerea în ţară a lui
Rakowski. A fost o înscenare pusă la
cale de Partidul Muncitorilor. Asasin?
Dar care alt şef de guvern ar fi putut
proceda în anul grozav 1907 decât aşa?
Austriecii stau la frontieră gata să intre
în ţară iar nebunia dinăuntru nu putea fi N. M. Condiescu
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 67
potolită decât aşa. Cât despre cauzele acestei furtuni, dreptatea celor răsculaţi şi
toate celelalte trec pe un alt plan de discuţie.
12 febr. Astăzi, dr. Gheorghiu a examinat pe Binica care intră în a opta lună. Cu
ajutorul unui cornet acustic a găsit inima copilaşului şi mă pune să-i ascult bătăile.
Emoţia simţită mă stăpâneşte încă. Acolo, în pântecul sfinţit al mamei, motorul
aparatului abia format bătea în cadenţă de ceasornic.
13 febr. Eminentul nostru jurisconsult C. Dissescu a făcut următoarea declaraţie în
ultima întrunire: ,,Iubim pe rege. Dar să nu
uite majestatea sa şi nepoţii săi că Revoluţia
Franceză a trecut peste capul regelui!” Fără
comentarii.
16 febr. Alegerea Colegiului I de Cameră
continuă în linişte. Activitate febrilă de toate
părţile. Noi suntem consemnaţi în cazărmi din
ordinul telegrafic al ministrului de război, gata
de-a preveni tulburări la sate şi oraşe. Orele 8
seara: s-au ales Mişu Chintescu, guvernamental
şi Fană Popp, tachist. Au căzut: Şuculescu,
liberal şi Prejbeanu, guvernamental. D-abia
aştept să văd rezultatul în toată ţara.
17 febr. Take Ionescu a căzut la Bucureşti,
Ionel Brătianu la Botoşani, C. Dissescu la Olt.
20 apr. În mari dureri, cu forcepsul a ieşit la
lumină copilul nostru Virgil Matei Petre
Condiescu în ziua de 20 aprilie orele 6 din zi.
Credeam c-o să-l pierdem. Durerile facerii au
luat-o pe Binica la orele 4:30 dimineaţa. S-a
trezit din somn udă de apă.[...] Nemaiavând alt
mijloc, dr. Gheorghiu a aplicat forcepsul.
Binica nu s-a lăsat până ce n-am venit eu lângă
dânsa. Cu mâinile încleştate de mine, cu ochii
în ochii mei a trecut viaţa ei adorată prin clipa
asta de groază.
21 apr. Am luat jurnalele de azi şi le-am închis
într-un plic . Îl voi deschide când Puişor va
avea vârsta de 18 ani şi-i voi da să vadă ce se
petrecea în univers în ziua naşterii lui. Ideea
asta frumoasă a fost a Binicăi [...] Au venit
telegrame de felicitare. Cea dintâi a fost a lui Cristian Leontopol, apoi de la m-me
Stătescu, Petrică Manolescu, Titi Demetrian, Gigi Celăreanu [...] Orele 6 din zi.
Fusei de-l declarai la oficiul stării civile. Martori au fost unchiu-său Biţi
[Marineanu] şi cpt. Nicolae Negreanu. În registru l-a înscris Teodorian, fost
sergent-biciclist la noi în regiment, copilul fostului secretar al Primăriei şi frate cu
lt. Teodorian.
N. M. Condiescu
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 68
23 apr. Pe doica lui Puişor o cheamă Ana Dumitru Dumitraşcu din Roşieni, un
cătun în apropiere de Osica.
19 mai. Azi sunt 25 de ani de când am coborât în groapă pe mama. Avea numai 29
de ani. Mimi, care e cu noi, năpădită de dureroasele amintiri, stă de două zile
întunecată privind portretul din perete care o reprezintă pe cea de veci pierdută la
29 de ani.
5 iunie. Botezăm pe Puişor. Naş a fost Petrică Manolescu. Cristică Leontopol ne-a
dăruit mărturiile. Deşi cu trei nume, în actul de botez l-am trecut cu unul singur:
Matei.
30 iunie. Nunta
lui Amelie cu
Cristică
Leontopol la
moşia Râioasa.
Neputând lua
parte, am trimis
un buchet de
flori. Naşi-
Alecu şi
Matilda
Constantinescu.
Petrecerea şi
cununia au loc
la Comani.
21 sept. Ziua
naşterii Binicăi.
1912
27 februarie. Ca distracţii în iarna asta am avut destule: teatru, baluri,
cinematografe. Ca o compensare a suferinţelor şi durerilor din anul trecut, nu
ne-am dispensat de nicio petrecere. Cea mai aleasă distracţie a sezonului a fost un
bal mascat dat de noi, ofiţerii garnizoanei: costume superbe, animaţie
nemaipomenită la Caracal. După bal am supat până la 7 dimineaţa cu Costică şi
Stela Demetrian, cu Sturdza şi doamna, cu m-me Celăreanu, Gigi şi Marcu
Celăreanu. Am băut opt sticle de şampanie.
2 apr. Petre Liciu, cel mai mare artist al nostru s-a stins aseară la orele 12 în
Sanatoriul Olkowschi de uremie. Sunt adânc mâhnit ca şi de moartea unui bun
prieten. Era fala scenei noastre şi un om cu distinse calităţi sufleteşti. Patriot,
făcuse parte din Partidul Naţionalist al d-lui Iorga. Sunt dintre fericiţii care l-au
văzut în multe din splendidele lui creaţii: ,,Lipitorile satului”, ,,Ocolul
pământului”, ,,Femeile noastre”, ,,Diavolul”, ,,Banii”. În această din urmă piesă,
în tipul lui Isidor Lechat era neîntrecut [...] L-am cunoscut şi personal.
În anul 1908, an de pribegie prin ţară pentru dânsul, cu o trupă de ocazie-
căci părăsise scena Teatrului Naţional într-un moment de superbă camaraderie şi
Ziua Cărţii (1935). Regele Carol II împreună cu I. Flondor (mareşalul
Palatului), N.M. Condiescu (preşedintele S.S.R.), Armand Călinescu,
patriarhul Miron Cristea ş.a.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 69
demnitate faţă de decanul C. Nottara, jignit de Al. Davilla, directorul de pe-atunci-
s-a abătut şi prin Caracal. Trupa, sub imboldul şi căldura marelui artist se prezenta
bine. Repertoriul era foarte bine ales, dar... publicul nostru refuza concursul dat cu
atâta grabă tuturor cabotinilor şi
nechemaţilor. Într-o seară, după
reprezentarea piesei ,,Banii”, cu sufletul
plin de măiestria jocului artistului, am dat
pentru dânsul în odaia de sus a berăriei
Costandaras – eram cu Biţi- şi-acolo sus,
până la 4 dimineaţa în faţa unei sticle de
vin din care dânsul n-a băut, l-am ascultat
cum ne povestea multe-multe din viaţa de
artist. Ne-a spus cauzele care l-au făcut să
părăsească scena naţională şi-mi
reamintesc şi acum cu ce tărie afirma că,
deşi strâmtorat adesea, neîncurajat cum
trebuie de public- nu se va întoarce pe
scena Teatrului Naţional decât după
plecarea lui Davilla. Şi s-a ţinut
de cuvânt. Reîntoarcerea lui pe prima
noastră scenă a fost un triumf. Ultima
oară când l-am văzut jucând a fost în
noiembrie 1911 la Bucureşti în doctorul
Tokerama din ,,Taifun”, o extraordinară
creţie în care eroul moare pe scenă. Atât
de zguduitoare era masca feţei în ultimele
spasmuri ale vieţii şi atât de reală moartea,
că aş putea zice că l-am văzut pe Liciu
murind. Eram cu Binica.
Şi cu câtă încordare urmărea ea jocul
desăvârşit al acestui mare artist pe care
îl adora. Şi l-am mai văzut tot cu
Binica şi tot în luna aceea la
reprezentaţiile lui Novelli [...] Şi l-am
mai văzut în ţinută de gală, ataşat pe
lângă Novelli, în lojă cu Delavrancea.
Actorul Petre Liciu a jucat pe scena
teatrului din Caracal (aici în piesa
Banii, de Octave Mirbeau)
La 19 iunie 1939 ziarul Romanaţul anunţa
moartea scriitorului N. M. Condiescu
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 70
Lecturi din ciclul MEMORII DE RĂZBOI
Col.( r.) Dumitru Matei
Revista noastră a publicat în numerele
anterioare memoriile inedite ale unui brav
subofiţer din judeţul Olt, care a participat la
Războiul de Întregire a Neamului cu Regimentul
II Romanaţi Nr. 19 pe tot parcursul ostilităţilor şi
a misiunilor de menţinere a păcii, ca să folosim
terminologia de astăzi, până la revenirea
regimentului în cazarmă, la 6 noiembrie 1920.
Frumoasele aprecieri de care s-au bucurat
acestea ne îndeamnă să continuăm cu
memoriile altor participanţi la eroicele lupte ale
înaintaşilor noştri de acum 100 de ani.
În acest număr vom aduce la
cunoştinţa cititorilor evenimentele relatate de
căpitanul în rezervă Ionescu Gheorghe din
Dioşti-Romanaţi, care a luptat în cadrul
Regimentului 2 Vâlcea.
Aceste evenimente au fost relatate în
broşura MOMENTE TRĂITE în Războiul din 1916.
De la Sadu, prin pasul Coţi, la Grebleşti, broşură
tipărită la Tipografia Mihail Făget din Caracal, în
1937.
Autorul mărturiseşte în Cuvânt înainte
că a relatat acele momente fiindcă sunt legate
de generalul Moşoiu, pe atunci comandant al
Regimentului 2 Vâlcea, comandant care ne-a
întărit în aşa măsură avântul războinic şi iubirea
de soldaţi, încât într-un suflu mergeam la atac.
Evenimentele relatate se petrec în timpul retragerii armatei române, care
pătrunsese în Ardeal până în apropierea Sibiului, însă autorul crede că se va putea desluşi
dragostea de ţară ce nu ne-a părăsit şi era în stare să ne angajeze în luptă imediat ce
împrejurările o cereau, că nimic nu a fost în stare să umbrească entuziasmul şi nădejdea
că vom ieşi biruitori.
Mai arată că nu face o povestire literară care să încânte mintea celui care
citeşte, ci relatează faptele crude, aşa cum s-au petrecut; dacă cititorul se va încălzi
câtuşi de puţin de entuziasmul luptei crâncene de la Sadu şi va vedea ce ne mâna pe noi
acolo, cum şi ce ne aducea în ţară, sunt mulţumit.
Pentru mai buna înţelegere de către cititori a situaţiei militare generale în cadrul
căreia căpitanul Ionescu Gheorghe evocă momentele dramatice din timpul retragerii,
evocăm şi momentele de glorie care au precedat retragerea şi la care au fost implicaţi în
acţiune autorul şi eroul său preferat, colonelul Moşoiu.
Luptele eroice duse cu tenacitate pentru apărarea gliei împotriva invadatorului,
l-au obligat pe reporterul
de război german
Koester să recunoască:
„Bătălia de la Sibiu s-a
dat împotriva unui
duşman încăpăţânat. Cel
care ar încerca să
înjosească vitejia
O lucrare de valoare a unui autor
romanaţean
Semnătura autorului
Semnătura autorului
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 71
duşmanului, să micşoreze conducerea sa, ar comite cea mai mare greşeală în contra
propriilor noastre trupe107
”
Să urmărim relatările detaliate ale lui Constantin Kiriţescu şi ale altor autori108
despre bătălia de la Sibiu la care a participat şi Regimentul 2 Vâlcea în cadrul Corpului de
Olt.
Declararea stării de război s-a hotărât în Consiliul de coroană al României la 14/27
august 1916 109
şi, potrivit Planului de campanie român din 1916, ofensiva de eliberare a
Transilvaniei a constituit principala acţiune militară pe frontul românesc110
şi s-a
desfăşurat între 14/27 august - 13/26 septembrie pe un front larg de peste 950 km.
Comandamentul Armatei 1 s-a constituit la 18/31 august la Bucureşti, având în
frunte pe generalul de divizie Ioan Culcer. Frontul său era cuprins între valea Oltului şi
Dunăre. La 20 august/2 septembrie au intrat în subordinea sa Corpul OLT şi Corpul 1
Armată, iar reşedinţa Armatei s-a stabilit la Craiova la 22 august/4 septembrie.
Corpul de Olt avea misiunea să pună stăpânire pe defileul Oltului şi pe câmpia
Sibiului. La 27-28 august Regimentele 42 şi 44 Infanterie treceau frontiera la apus de Olt,
iar Regimentele 2 Vâlcea şi 5 Grăniceri
treceau pe la Voineasa, pe cursul
superior al Lotrului111
. Pasul Turnu Roşu
a fost forţat şi urmărirea pentru
ocuparea regiunii Tălmaciu-Veştem
începea la 30 august. La această dată
colonelul Moşoiu, comandantul Grupului
Lotru, atacă şi ocupă Cisnădia.
Locotenent-colonelul V. Popescu,
comandantul Regimentului 2 Vâlcea a
căzut în luptă, cu arma în mână, în linia
întâi a trăgătorilor. Inamicul s-a retras
spre Sibiu şi misiunea Grupului OLT era
încheiată.
Marele Cartier General
prevedea ocuparea unei poziţii
defensive la nord de Sibiu, dar generalul
Culcer a preferat să rămână pe o poziţie
mai înapoiată, socotind că pivotul
mişcării generale va fi mai solid112
.
La 4 septembrie colonelul
Moşoiu ocupă Răşinarii, Poplaca şi Gura
Râului, apoi trupele române ocupă la 9
septembrie Şelimbăr, Bungard, Caşolţ,
Nucet şi Cornăţel. Inamicul a avut
activitate prin atacuri surprinzătoare.
Lupte crâncene au dus Regimentul 5
Vânători şi un batalion din Regimentul 2
Vâlcea la Orlat, iar Regimentul 42
Infanterie la Caşolţ.
În acest timp o puternică grupare inamică era adusă de pe fronturile europene în
107Constantin Kiriţescu; ISTORIA RĂZBOIULUI PENTRU ÎNTREGIREA ROMÂNIEI, vol. I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1989, pag. 275. 108Col. r. dr. Victor Atanasiu ş.a.: ROMÂNIA ÎN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL, vol. I, Ed. Militară, Bucureşti, 1987; Col. dr.
Vasile Alexandrescu ş.a., ISTORIA MILITARĂ A POPORULUI ROMÂN, vol: V, Ed. Militară, Bucureşti, 1988. 109 ISTORIA MILITARĂ ... p. 390 110ROMÂNIA ÎN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL, vol. I, p. 268 111ISTORIA RĂZBOIULUI ... p. 244 112Idem, p. 247
Învăţătorul Gh. Ionescu (1894-1989), autorul
acestor însemnări, la vârsta amintirilor
(colecţia Dumitru Botar)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 72
vederea unor mari acţiuni. Falkenhayn, dispunând de Corpul Alpin bavarez, de 3 divizii de
infanterie, două divizii de cavalerie, de multă artilerie şi de unităţi formaţiuni independente,
a conceput bătălia de la Sibiu cu învăluirea pe la aripi şi completa încercuire a armatei
române, în vederea nimicirii ei113
.
Armata germano-austro-ungară era împărţită în 3 grupuri:
-Grupul de vest, Corpul Alpin bavarez, care avea misiunea să cadă în spatele
armatei române, la Turnu Roşu, pentru a-i tăia retragerea;
-Grupul de est, von Schmettow, cu două divizii de cavalerie, avea misiunea să
apere flancul stâng german şi de la Avrig să coboare spre Olt făcând un zid care să nu
permită intervenţia Armatei a 2-a în sprijinul Corpului de la Olt.
-Grupul de centru, Staabs, cu 3 divizii şi multă artilerie grea, avea misiunea să
atace frontal şi să dea lovituri decisive armatei române114
.
Corpul Alpin bavarez era o formaţie de elită, cu oameni aleşi, echipaţi şi antrenaţi
pentru războiul în munţi. Diviziile aveau 3 regimente a câte 3 batalioane, 6 baterii artilerie
de câmp, 6 baterii artilerie de munte, geniu şi tren. Batalionul avea 3 companii: una de
puşcaşi, una de mitraliere şi una de artilerişti cu mici mortiere. Luptase în Italia, în Serbia
şi în Franţa la Verdun.
S-a deplasat de la Jina peste Cindrel (înălţime de 2240 m) în 4 zile şi la 25
septembrie ocupând dispozitivul de luptă, fapt ce constituie o performanţă militară.
Situaţia românilor era disperată, dar vitejia ţăranului român a făcut ca bătălia de
la Sibiu să fie o înfrângere, dar nu o catastrofă115
. Armata română nu avea vânători de
munte pentru că în timpul lui Carol I era ideea luptei împotriva Rusiei, nu a Austro-Ungariei,
astfel că nu era prevăzută lupta în munţi. Comandamentul român şi-a dat – în sfârşit –
seama de gravitatea situaţiei şi a trimis 5 batalioane din sudul Olteniei la Râmnicu Vâlcea,
sub comanda generalului David Praporgescu, iar Armata a 2-a a primit misiune ofensivă
spre Sibiu.
În noaptea de 25/26 septembrie 54 baterii de artilerie germană au bombardat
violent poziţiile armatei române care avea numai 16 baterii de artilerie, de calibre
inferioare. Pentru apărarea unui front de 20 km împotriva unei divizii, colonelul Moşoiu avea
4 batalioane din Regimentul 2 Vâlcea, apoi, spre seară a mai primit un batalion de grăniceri
şi un batalion din Regimentul 42 infanterie. Ostaşii vâlceni s-au apărat cu dârzenie,
respingând toate atacurile duşmanului folosind grenadele de mână.
Grupul Schmettow a reuşit să pătrundă cu o divizie la Cârţa şi să împiedice
joncţiunea Armatei a 2-a cu Grupul Olt.
Eroism şi iniţiativă a dovedit locotenent colonelul Popescu Toma, ofiţer de stat
major al Grupului Olt, când venea de la Craiova cu corespondenţă secretă şi a fost oprit la
Câineni de mitraliere germane.
Ofiţerul a luat din sat 13 ţărani care mai rămăseseră acolo, i-a înarmat cu puşti şi
muniţie de la primărie şi ajutat de un sergent de jandarmi şi un sergent de pontonieri aflaţi
acolo întâmplător a organizat apărarea la vest de podul Oltului, oprind pe alpinii germani
care au crezut că au în faţă o poziţie puternică. Din batalionul aflat la Brezoi cu două
baterii de artilerie, a trimis câteva plutoane în susul văilor pentru demonstraţii şi a
organizat cu două companii şi o baterie de artilerie apărarea Câinenilor. A reuşit astfel să
oprească Regimentul de Gardă bavareză sosit de la Verdun sub comanda prinţului Henric
de Bavaria. Defileul n-a fost blocat de inamic datorită actului de curaj şi atitudinii dârze a
ţăranilor români care-şi apărau plaiul şi satul116
.
Dându-şi seama de gravitatea situaţiei, comandantul român ordonă Brigăzii
Moşoiu să se retragă de pe terenul pe care-l apărase cu dârzenie pe înălţimile nord
113Idem, p. 263 114Idem, p. 265 115Idem, p. 266 116Idem p. 268
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 73
Cisnădie – vest Răşinari şi să cureţe trecătoarea Oltului prin care aştepta ajutoare117
.
La 27 septembrie inamicul reia lupta cu furie pe toată linia de bătaie de 80 de km.
După lupta de la Cisnădioara comandamentul german recunoaşte că „românii s-au bătut
excelent”. În defileu, alpinii n-au putut ocupa şoseaua, trupele române luptând cu
disperare.
Batalionul bavarez care ocupase gara Câineni a fost aruncat înapoi cu pierderi
grele.
Falkenhayn, nemulţumit, recunoaşte din nou „vitejia românilor”, apoi ordonă să
reînceapă atacul pe tot frontul „fără nici o cruţare de oameni sau material”.
Comandantul român începe să-şi piardă capul sub ameninţarea dezastrului. Mai
speră la ajutorul Armatei a 2-a, dar ordonă regruparea trenurilor şi coloanelor diviziilor
Corpului de Olt la gura defileului în vederea retragerii118
.
La 28 septembrie situaţia armatei române devine critică. Se intensifică
bombardarea defileului de către aviaţia germană, necombătută din lipsă de mijloace.
Brigada 3 Infanterie, colonel Moşoiu, la stânga Diviziei 23 Infanterie, încearcă să
se salveze prin rezistenţă îndârjită. Detaşamentul Bălănescu (6 companii) la flancul stâng,
are ordin să nu părăsească poziţia sub nici un motiv. O companie şi jumătate din
Regimentul 2 Vâlcea luptă la baionetă şi respinge prin contraatac o coloană germană spre
Veştem.
Aeroplane inamice aruncă şrapnele în curtea Comandamentului Român. Convins
că bătălia e pierdută, comandantul ordonă retragerea. Detaşamentul Bălănescu este
capturat, dar alpinii nu reuşesc să stăpânească defileul119
.
Armata a 2-a intervine ameninţând spatele Armatei lui Falkenhayn, dar era prea
târziu. În dimineaţa de 29 septembrie Armata română de la sud de Sibiu a rupt lupta şi a
început retragerea, dând inamicului şansa de a o urmări. Joncţiunea cu Armata a 2-a ar fi
schimbat soarta bătăliei.
Nici Grupul Crăiniceanu n-a sosit la Olt în momentul oportun.
Divizia 23 Infanterie începe retragerea de la Boiţa spre Porceşti. Defileul Oltului
este foarte îngust pe o porţiune de 15-20 km lungime. Şi pe şosea şi pe calea ferată se
îngrămădeau oameni, animale, peste 2000 de vehicule de tot soiul, tunuri cu chesoane,
căruţe, trenuri de luptă. În mijlocul oamenilor generalul comandant înconjurat de statul său
major însoţea pe jos convoiul120
.
Moşoiu cu Brigada sa porneşte de la Sadu spre est, ajunge la 4 dimineaţa la
Tălmaciu, trece Sadu şi Cibinul sub bombardamentul artileriei germane, găseşte podul
Avrig ocupat de inamic şi convins că bătălia e pierdută, se îndreaptă spre sud trecând Oltul
cu apa până la piept. Brigada trece plaiuri, urcă vârful Coţi, apoi coboară la Câineni şi în
seara de 29 septembrie ocupă punctul vechii frontiere la Râul Vadului. Trupele
generalului Praporgescu au reuşit să restabilească complet circulaţia prin defileu.121
Detalii aflăm din memoriile căpitanului Ionescu Gheorghe.
Momente trăite în războiul din 1916. De la Sadu, prin Coţi, spre Grebleşti.
Căpitan r. Ionescu Gheorghe
De trei zile venim luptând. Ne-a atacat duşmanul în număr foarte mare, bine
organizat şi cu atâta urgie de proiectile de nu mai ştiam de noi – trăiam pe pământ sau
intrasem pe nesimţite în viaţa de dincolo?!...Era tot un vuet! Auzeam rupându-se ghiulele
117Idem, p. 269 118Idem, p. 270 119Idem, p. 271 120Idem, p. 273 121Idem, p. 275
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 74
din gura tunului duşman şi plesneau numaidecât între noi. Suntem aproape şi e numai
fum.
Am rezistat alaltăieri, am rezistat şi ieri, dar totul a fost zadarnic. N-am putut
stăvili puhoiul duşman. Ne-am retras din poziţie în poziţie, lăsând presărate trupurile
camarazilor noştri, ca mărturie a curajului cu care noi nădăjduiam să-l învingem. Totuşi,
valuri, valuri veneau spre noi.
Astăzi... e soarele aproape de prânzul mare, e ora 10 ½ când regimentul nostru
retras de pe dealul Cisnădia-Cisnădioara, unde opusese rezistenţă de dimineaţă, stă strâns,
cu batalioanele zdrenţuite, sub coasta de miazăzi a unui deal (în apropiere, la nord de
Sadu) care împiedică să fim văzuţi, câtva timp, de inamic.
Se dă ordin să mâncăm, căci nu mâncasem din ziua cealaltă. Se distribuie pâine,
brânză şi mezeluri. Toţi mâncau din mână, tăcuţi, cu capul în jos, stăpâniţi de grozăvia
zdruncinelelor de trei zile. Dar abia începurăm şi observatorul ne anunţă că patrule inamice
se apropie.
Imediat sărim la poziţie. Oamenii ce mă cunoşteau se strânseră lângă mine, ca 35
din 60, şi cu ei ocupai creasta ce-mi era repartizată, târându-ne până sus, de unde puturăm
vedea patrulele inamice, câte doi, câte doi pe creasta dealului din faţa noastră, la 1000 m.
De-odată, foc viu la stânga. Compania a 8-a, care era acolo, se angajase în luptă. Şuerau şi
pe deasupra noastră multe gloanţe rătăcite. Artileria duşmană tace. Cred că schimbă
poziţia.
Plutonul meu şi întreaga companie nu trage, deoarece patrulele nu veniseră încă
în bătaia armelor noastre şi văzând mişcări pe linia noastră stăteau şi observau.
Nu-mi venea să-i sufăr şi la încercare, trăsei un glonţ în patrula dinainte. Glonţul
se înfipse înainte-i, după praful ce se ridică şi ea fugi numaidecât la un copac. Celelalte
patrule, silite de flancul drept al nostru, se băgară în magazia de scânduri de pe coasta
aceea. De-acolo deschiseră foc spre noi cu două mitraliere, însă gloanţele şuerau sus – n-
aveau distanţa.
Traseră ca 10 minute aşa şi, de-odată, brusc, lăsară focul asupra trăgătorilor mei.
Aproape... aproape... mai aproape!... mă trag puţin înainte într-o brazdă a locului ce fusese
cu porumbi, sprijin arma pe muşuroi şi trag în magazie, împreună cu soldatul de alături,
câte un încărcător... numaidecât se ridică pulbere în linia mea de trăgători se aud vaete...
Rănise pe cineva...
Soldatul ce rămăsese în vale să strângă mâncarea mea neterminată, venea
târându-se spre mine ca să-mi dea rămăşiţa de pâine şi brânză. O umpluse de ţărână.
Când să-mi întindă mâna, hait!... un glonţ îi luă vârful nasului. Puse mâna la gura
plină de sânge şi fugi la vale. Strigai la el să-mi lase cismele şi să aibă grije să nu-mi piardă
pelerina. Alte două gloanţe trecură prin dovleacul pipernicit de lângă cotul meu. Nu-mi
mai bătea inima! Mă clăteam să intru mai bine în brazdă. Aveam chiar impresia că
pământul îmi face loc şi mă lasă în jos. Simţeam la ureche vântul glonţului duşman, unul
după altul. Aş fi vrut să mă trag îndărăt, dar nu puteam, căci după brazdă fugisem prea
înainte.
Se vedea că inamicul ne observase bine şi trăgea în plin. Comandai: Trăgătorii de
la dreapta mea, foc viu asupra barăcii din faţă! Cei de la stânga, foc viu asupra copacului
unde e ascunsă patrula! Avusei efect, căci imediat încetară mitralierele.
Un glonţ izolat lovi soldatul din dreapta; îi trânti capela şi-l lăsă mort, fără să zică
ceva.
Ca prin farmec – după câteva minute – pe întregul front nu se mai auzi nimic.
Numai în depărtarea depărtată, salve de arme şi bubuituri izolate de tun.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 75
De-odastă, ca un trăsnet, se aude foc de salve la flancul stâng. Inamicul venise
prin pădurea ce era acolo şi ai noştri deschiseseră foc. Urmă numaidecât, ura!..., se auzi
goarna sunând atac şi compania a 8-a se repezi spre pădure.
S-a încins lupta la baionetă. Priveam la ei cu capul întors pe muşuroi. Un soldat
strigă: domnule sublocotenent, uitaţi-vă şi la dreapta, cum fug nemţii spre pădure.
Adevărat, treceau unul după altul, în pădurea Veştem, la flancul drept al liniei
noastre, să ne încercuiască. Focurile ce le îndreptarăm spre ei nu le stânjeniră prea mult
trecerea.
Acum începu să tragă şi artileria inamică, însă cu mult peste linia noastră, spre
satul Sadu, dar din ce în ce mai viu. A noastră nu se aude.
În acest timp un agent de legătură strigă: În retragere! Retragere!... Sărirăm
repede şi coborârăm la vale, îndreptându-ne spre Sadu. Arunc ghetele şi-mi iau cismele
lăsate de soldat.
Atacul din stânga se terminase şi nu se mai auzea nimic.
Toată linia cobora, strângându-se spre sat. Numai artileria duşmană începu din
nou să îndeşească focul şi-l scurtă pe noi. De-acum începe să se deschidă un adevărat iad.
Nu pot descrie ce era! Câte am văzut şi păţit, Doamne! Aş vrea să spun, dar
condeiul nu poate să le prindă şi să le redea cum au fost!! Un muget năpraznic de tunuri se
aude la duşman şi se varsă peste noi ploaie de ghiulele ce ridică nori de pământ, de pietriş,
pomi, oameni, cai. Fug ai noştri spre
Sadu ca puii răscoliţi de vârtej. E
numai un vuet. Pe sus, şrapnelele
trosnesc de îngheaţă orice voce
omenească şi clăbucii lor de fum stau
strânşi pe cer, anevoie risipindu-se.
Pe şoseaua ce duce de la
Sadu la Tălmaci sunt gropi şi se fac
mereu. Trage inamicul să ne mântuie,
căci vedea că fugim şi voia să ne taie
orice îndrăzneală de a-i mai ataca.
Grăbim pasul, însă e mult
până la Sadu, unde ne aşteaptă
comandantul. Ne strângem odată mulţi,
fără să ne spunem ceva... de-odată
plezneşte în noi obuzul şi din pâlc
rămânem doi, trei. Încolo..., groapă,
mâini, picioare, nimic. Fugeam de-aici,
dincolo la fel. Pe sublocotenentul
Remus Paşca, la 100 metri de mine, îl
ridică în sus pământul răbufnit de
obuz, cade ca broasca pe pământ şi cât
ai clipi sare ca zvârluga în sus şi fuge
ca nebun.
Sârmele de telefon şi electrice, rupte de ghiulele, se răsfrânseseră pe şosea, peste
gropi, de împiedicau orice trecere. Totuşi, şoseaua trebuia trecută.
Ajunsei s-o trec. Aici, în şanţ, găsesc pe domnul căpitan Ciulei ce întindea o
bandă de cartuşe caporalului de lângă dânsul, care, cu o mitralieră fără picioare, pusă pe o
piatră chilometrică, trăgea în patrulele ce ne urmăreau.
Militari din Corpul Alpin german în trecătoarea
Turnu Roşu (1916)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 76
Pe sus se spărgeau mereu ghiulelele, vărsând schije pe noi. Sublocotenentul
Almăşanu e rănit şi trece pe marginea pădurii de dincolo de şosea, ţinut de un soldat, spre
locul de adunare. Caporalul nostru, cu mitralieră cu tot, cade de-odată peste noi în şanţ.
Îngroziţi de spasmurile lui eram gata să fugim, dar, ca din pământ, peste buza şanţului veni
un soldat, luă mitraliera dintre noi se duse cu ea la piatră şi trage! „E a mea mitraliera!”
zise el şi trage!... trage!.... „Uitaţi-vă cum cad. Daţi-mi bandă din cutia asta a mea!”
Eroismul lui nu dură mult. Pe când eu şi domnul căpitan ne întreceam să deschidem cutia,
care făcu vreo trei învârtituri în mâinile noastre, soldatul căzu lovit de o schijă în cap şi-i
doborî şi umărul. Am sărit de acolo, am trecut şoseaua şi coborîrăm spre vâlceaua unde se
adunau toţi ai noştri.
Aici am găsit pe colonelul Moşoiu, comandantul nostru, pe maiorul Mitrescu,
câţiva ofiţeri de la vânători şi artilerie, sfătuindu-se ce să facă.
O baterie era aci gata de tragere. Grija mare era pe faţa tuturora. Noi, cei mai
mici, dam câte o informaţiune şi eram ascultaţi cu frăţească atenţiune – topindu-se orice
autoritate de grad. Toţi eram mai buni, mai gata de orice jertfă, înfrăţiţi în acelaşi cuget.
Ştiu că am auzit atunci pe colonelul Moşoiu: „Trebuie să rezistăm până la ora
6!” Veneau mereu de-ai noştri şi toţi spuneau că inamicul a intrat încă demult în pădure.
Atunci se dete ordin să ocupăm frontul din porumb până-n şosea. Ne risipirăm ca vântul,
luând sub comandă pe cei din jurul nostru.
Puţini eram la număr, ca 2-3 batalioane, şi amestecătură din toate armele: 2
Vâlcea, 42, vânători, grăniceri, artilerişti, dar toţi hotărâţi să ne dăm scump viaţa.
Frontul fiind mic, se formară 4 linii, cot la cot, şi urcam panta spre pădure.
Deodată, colonelul Moşoiu dă drumul vocii şi spune răstit: „Băieţi! Uite,
inamicul e pe-aici! Adunaţi-vă puterile şi hai pe ei! În voi e toată nădejdea! La izbândă, cu
mine, înainte!” Se asvârli pe cal, luă-n mână o armă şi dând pinteni calului, răsună valea:
„După mine... copii!”
Pornirăm şi noi cu baioneta la armă, deschizând imediat foc asupra inamicului ce
se ivi la marginea pădurii. La stânga mea calul ducea pe colonel fâlfâindu-i pelerina, cu
arma în sus, iar noi, valurile, după el. Uraaa! lung răsună din piepturile noastre,
înflăcărând şi pe cei mai nevoiaşi. Avântul era de nedescris. Nu se mai gândea nimeni la
pericolul spre care se avânta. Aşa cum poza arată pe Mihai Viteazul la Călugăreni, pe pod,
cu barda-n mână, aşa l-am văzut pe Moşoiu cu arma ridicată-n sus, răcnind în fuga calului.
Cum o fi scăpat nelovit, nu ştiu! Era atâta iad de gloanţe, că liniile noastre se răriră
imediat. Tocau mitralierele duşmane ca maşinile în atelierul de croitorie. Multe vieţi s-au
stins atunci!
La fiecare salt, din deşi cum eram, ne răream mereu, rămânând la 5-6 metri unul
de altul.
Aici am văzut trăgând şi ducând cu ura linia de atac pe maiorul Mitrescu,
locotenentul Epure Barbu, sublocotenentul Mămăligoiu Constantin, pe Remus Paşca...
Am trăit câteva momente învăluit de eroism curat. Trăgeau trăgătorii, trăgea şi
bateria de pe linia noastră până când am redus furia focului duşman.
„La baionetă!” strigă colonelul tot de călare şi toată suflarea, înecată de avânt,
flutură baioneta, apropiindu-se de liziera pădurii. Eram în flancul drept şi fără să vreau,
văd printre porumbii de la dreapta o linie de trăgători venind perpendicular pe a noastră.
Cu arma în mână, înaintau încet spre noi, vrând parcă să ne strice alinierea.
Colonelul îi văzuse mai dinainte şi venea spre ei. Lângă mine, ca ars, strigă:
„Retragere pe munţi!” Observase că linia era duşmană, după petecul alb ce-l aveau la
capelă.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 77
Cei ce eram aici, eu, Mămăligoiu şi Epure Barbu, cu vreo 40 soldaţi răsleţi,
deschiserăm foc viu asupra liniei. Acest foc fu de scurtă durată, nici n-am observat dacă
duşmanul s-a oprit, căci ne-am retras.
Retragerea se făcea în cea mai mare fugă şi inamicul ne vâna pe capete. Vedeai
soldaţi fugind şi, dintr-odată, cădeau ca spicul, gemând înăbuşit. Era atâta ploaie de
gloanţe, încât lanul de porumbi până la munţi a fost tuns. Vedeam cu ochii cum covragul se
apleca lovit de glonţ.
Întreaga coastă pe care suisem spre pădure era acum plină de morţi. Erau atât de
mulţi că stăteau rostogoliţi ca dovlecii într-o grădină plină. Plesniturile de puşti, bubuiturile
de desnădejde ale tunurilor şi vaetele sfâşietoare ale răniţilor umpleau valea de un clocotit
zăpăcitor. Fugind, răniţii de jos se rugau de noi să-i luăm.
Soarele era în chindie, dar se vede treaba că de atâta fum lumina lui părea
galbenă, întunecată ca într-o eclipsă. Cerul albastru era presărat des de care de fum alb din
şrapnelele sparte în trupa noastră.
Lipsit cu totul de puteri, ţinut de mână şi mai mult târât de sublocotenentul
Mămăligoiu, ajunsei să trec apa unui râuleţ (Sadu). Apa nu era mare, însă avusei nenorocul
de a trece printr-o groapă din albia lui şi a mă lupta cu valurile. Mămăligoiu mă trase de
aici şi rugându-l să nu mă lase, îmi arătă pe Moşoiu ce trecea o linie ferată (de decovil).
Îmi mai veni putere şi îndemnând, îl ajunserăm, intrând cu dânsul într-o viroagă a muntelui
dinspre Sadu, unde gloanţele nu ne mai puteau lovi. Aici l-am văzut pe colonel luând
căpăstrul din capul calului, ale cărui picioare tremurau, mustind sângele în 3-4 locuri.
Mângâindu-i fruntea, se despărţi de el, îndemnând apoi cu noi să suim muntele.
Şoseaua care rămase în urma noastră era plină pe două linii de tunuri, căruţe,
ambulanţe, care cu cai şi boi la ele, fără nici un om de grije. Coasta muntelui era împânzită
de soldaţi de-ai noştri, urcând grăbiţi, dar erau vânaţi de nemţi şi se rostogoleau pe coastă
în jos.
Lângă noi, pe viroagă, se ataşară câţiva soldaţi şi sublocotenentul Stanciu care,
deşi rănit, mergea de zor. În graba noastră ni se usca aşa de rău gura, încât cu toţii ne
rânduiam să sorbim apa din urmele de vite de pe coastă. În sfârşit, ajunserăm pe vârful
muntelui de aci, dar se înnegurase bine. Stelele se vedeau pe cer şi nu se mai auzea nici un
zgomot.
Găsind o coşare de ciobani, colonelul Moşoiu intră înăuntru şi noi toţi după el,
hotărâţi să stăm să ne odihnim. Răsuflarăm adânc fiecare, cu gâturile uscate de sete şi
făceam cruci rari şi apăsate pe piept, ca în faţa unui altar, rugând pe Dumnezeu să ne
păzească şi de aici înainte, aşa cum ne-a scăpat din iadul de jos.
Trântiţi pe jos, nu mai vorbirăm nimic. Într-un târziu Moşoiu scoase harta şi la
lumina unei lumânări de la un soldat, făcu planul de călătorie spre a trece în ţară.
Sublocotenentul Stanciu îndeşi gemetele de durere, aşa că acum ţipa de-a binelea. Nu mai
putea să-şi mişte picioarele rănite.
Hotărârăm s-o luăm pe valea Tălmăcelului, care nu era departe de noi, la
Tălmăcel, prin spatele Tălmacilor, la Porceşti, apoi la Coţi şi în ţară.
Se făcuse ora 11 noaptea când ne ridicarăm să plecăm. Ieşirăm înaintea coşerii,
fiindcă Stanciu ţipa de dureri şi nu putea să se mai scoale, lăsarăm un soldat să aibă grijă
de el până la ziuă, când, cu siguranţă, nemţii vor veni şi vor da peste el să-l ia.
Numărul nostru era mic de tot, fiindcă mulţi soldaţi luaseră potecile munţilor spre
Ghircu. Eram eu, Finţescu, Moşoiu, câţiva sergenţi, 2 caporali şi 3 soldaţi. Pornirăm.
Fusei destinat să formez înainte o patrulă, iar ceilalţi să vină după mine.
Cu 3 oameni coborâi în valea Tălmăcelului şi pe ea, spre nord-est. Distanţa ce mă
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 78
despărţea de cei din urmă se micşora pe măsura înaintării, căci fiind întuneric şi neştiind
drumul, îi aşteptam să hotărâm pe unde s-o iau.
Pe vale era un drumuleţ bun, care însoţea cursul apei. După câtva timp de mers,
o fluierătură scurtă mă opri. Ajungând la noi cei din urmă, făcurăm un cort cu pelerina
colonelului, aprinserăm o lumânare şi ciopor pe hartă, văzurăm că acest drum iese la Boiţa.
Moşoiu spune că nu trebuie să ne ducem acolo, fiindcă e ocupată încă de 3 zile de nemţi.
Atunci părăsirăm drumul şi începurăm a urca la stânga, pe un munte sterp, spre a-l trece şi
a coborî în şoseaua Sadu- Tălmaci şi de acolo, prin spatele inamicului, să ne urmăm
itinerariu.
Abia urcarăm acest munte prin întunericul nopţii. Nu mai eram patrulă, de teamă
să nu apuc în altă parte prin negură. După o creastă, urcarăm pe alta, apoi alta până când
dădurăm de o potecă. Merserăm pe ea şi din loc în loc găseam grămezi de cartoane de
gloanţe duşmane. Aceasta făcu să se nască fel de fel de bănuieli, aşa că înaintarea ni se
încetini.
Nu mai merserăm mult şi auzirăm zgomot de care pe şosea. Ajunserăm pe potecă
până la marginea ei. Fără a scoate o vorbă, ascultarăm înăbuşindu-ne respiraţia.
Treceau care, treceau tunuri şi soldaţi răzleţi. Când se întrerupse acest convoi,
repede trecurăm
şoseaua şi intrarăm
într-un lan de porumb.
Fiindcă începuse să
bată vântul, zgomotul
făcut de foile
porumbilor ne
ascundea fuga noastră
prin covragi. Fiecare
fugeam, de teamă să
nu rămânem. De-odată
ajunserăm să coborâm
o pantă foarte repede.
Mai mult alunecarăm
unii peste alţii decât să
coborâm. Cu mare zgomot, strecurându-ne printre mărăcini, fără să scoatem o vorbă,
ajunserăm să terminăm acea pantă ca de 10 metri şi deterăm de o linie de decovil. O
trecurăm şi de aici intrarăm într-o poiană cu cuiburi de răchiţi şi păpuriş.
Luna lumina înfricoşător poiana când norii treceau din dreptul ei. Păpurişul,
simbolul mlaştinii, ne încredinţa şi aici de aceasta, căci picioarele ni se cufundau în
mocirlă. Umblând de colo colo şi negăsind loc de trecere, o luarăm de-a dreptul printre
sălcii. Noroc că smârcurile fură apoase şi mici. Ieşind de aici, se întinse o câmpie netedă şi
la oarecare depărtare zărirăm nişte case. Spre a evita o surprindere, le ocolirăm. Deterăm
peste nişte ţinte de tragere. Se vede treaba că acolo era poligon de tragere. Mai mult
fugeam decât mergeam pe această câmpie.
Deodată auzirăm focuri de armă rare, în urma noastră şi în lături. Erau foarte
aproape. Aceste focuri, pic-pac, pic-pac, ne făcură să ne oprim puţin şi s-o luăm printre
pomii care înconjurau poligonul. Văzurăm şi înaintea noastră o lumină care se mişca. Ne
oprirăm şi ascultarăm. Nu departe de noi era şoseaua, după socoteala noastră Porceşti-
Boiţa. Stând şi ascultând, auzirăm că trece un automobil, apoi mare mişcare pe şosea.
Mergem şi noi spre ea încet. Până a ajunge trecurăm o punte peste un râu foarte repede.
Tunuri din dotarea artileriei române
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 79
Eram acum aproape de şosea, căci auzeam bine paşii trupelor ce treceau.
Încet, încet, prin tufiş, ne aşezarăm ca broaştele pe marginea şoselei. Şoseaua era
albă şi nu se vedea nimic. Repede o trecurăm şi îndemnând prin porumbiştea dinainte,
voiam să intrăm în munţi, căci era aproape ziuă. Chiar se vedea ca prin ciur.
La trecerea şoselei, un caporal de-al nostru rămas ceva mai în urmă, dete peste un
cavalerist german ce-şi ducea calul de frâu. Repede strigă la noi: „Am prins un neamţ!”
Uitându-ne, vedem prin zorii zilei un cal şi doi soldaţi, caporalul îi luase arma şi-l
trăgea, cu cal, cu tot, spre noi. Locotenentul Finţescu ştiind nemţeşte, l-a întrebat ce e cu el.
N-a mărturisit el de-odată, dar încetul cu încetul a spus că trupele lor au trecut în noaptea
asta spre Boiţa, iar el a rămas de escadron fiindcă i se desfăcuse chinga.
Cercetarea lui se făcea mergând sau chiar fugind, căci aproape se luminase.
Neamţul fugea cu noi şi i se spuse să nu scoată o vorbă. Ştiu că în fuga noastră aveam mare
teamă de firele izolate de cânepă de pe porumbişte, ce ne păreau ca nişte soldaţi trăgători.
Mergând, ajunserăm la un râu, nu tocmai repede, însă lat peste 12 metri.
-Acum ce mai facem, domnule colonel?
-Prin el! şi a început să intre în el. Toţi intrarăm în apă, cu neamţ, cu cal cu tot şi
înaintam spre celălalt mal. Apa mi se ridică încet-încet la genunchi, la brâu, la subţiori.
Pietrele rostogolite la fund îmi loveau picioarele. Simţeam cum valurile mă luau la vale.
De înot, nici vorbă. Ajunse apa şi la gât şi începui a da din mâini. Voiam să strig, dar
mi-era teamă să nu ne audă cineva. Avusei un mare noroc! Ducându-mă apa la vale, detei
de coada calului care, Dumnezeu ştie cum, venise prin apă în calea mea. Ţinându-mă de
coada acestui mântuitor, ajunsei la mal. Aici alt neajuns. Malul era înalt şi fărâmicios. Abia
m-au tras ceilalţi afară.
Ud leoarcă, mă trântii pe spate, cu picioarele în sus, aşa cum stăteau toţi, să se
scurgă apa din cizme. Apoi, la drum şi la fugă! Ieşeau aburi de pe noi.
Se luminase, dar nu mai era mult nici până la muntele pe a cărui margine se înşira
o cale ferată. Pe ea, la depărtare de un kilometru, o patrulă nemţească venea spre noi.
Într-un suflet, cu toţii intrarăm în lăstărişul foarte des al muntelui. Zgâriaţi pe mâini, pe
faţă, mergeam de zor să nu vină patrula. Neamţul era cu noi, însă calul rămăsese.
După o bucată bună de mers, lăstărişul se terminase şi de aici, pe văi stâncoase,
suiam spre crestă. De-odată, înaintea noastră, focuri de armă duşmană, foarte apropiate.
Repede schimbarăm direcţia în jumătate la stânga şi suind mereu, ajunserăm la alt desiş,
unde ne oprirăm puţin să ne odihnim. Hainele se uscaseră pe noi cu nămol cu tot.
Ne strânserăm lângă colonel, mai oftarăm adânc de cele ce petrecusem, şi unul şi
altul ne miram de înfăţişarea ce-o aveam. Începurăm iarăşi să ne facem planul drumului.
Locotenentul Finţescu conversa cu neamţul, traducându-ne ce spunea.
Pe când stam jos, un soldat a scos din traistă o bucată de pâine şi o fărâmă de
brânză. Îi era foame, dar nu cuteză să înceapă, până nu întrebă pe colonel dacă mănâncă şi
i-o dete toată. Moşoiu luă şi rupse pentru fiecare dintre noi câte o bucăţică de pâine şi de
brânză. De asemenea, şi pentru neamţ. Bucăţica nu făcu altceva, decât ne descleştă fălcile
încordate de îndemnul drumului.
Cercetând busola şi harta udă, văzurăm că nu mai e mult până la Porceşti.
Fiindcă colonelului nu-i mai rămăsese decât un pinten, îl desfăcu şi-l puse în
buzunar.
Ne scularăm. Cu paşi mari continuarăm drumul. La vreme de douzeci de minute
de mers, ne-am speriat văzând mulţime de soldaţi, unul după altul, pe poteca la care voiam
să ajungem. Erau din Regimentul 47 (sau 72, nu-mi aduc bine aminte numărul) şi
întrebându-i ce e cu ei, ne-au spus că i-a respins duşmanul la Brad şi de acolo, au luat-o
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 80
aşa, prin munte, spre ţară.
Acum, cu ei, numărul nostru se mări extraordinar, căci erau peste un batalion.
Amestecându-se cu acest convoi, am pierdut neamţul şi tot mergând, am ajuns în
partea de nord a podului de cale ferată de peste Olt, la Porceşti. Înainte de a ajunge la pod
fuserăm nevoiţi să coborîm printre nişte copaci rari, o coastă foarte repede.
Era un zgomot nemaipomenit, căci soldaţii, ţinându-se din copăcel în copăcel,
scăpau unii peste alţii, necăjindu-se. O ordine era imposibilă. Ajungând jos, o poeniţă
mică, împrejmuită de lăstari, ne făcu să ne strângem.
Pe când forfoteam unii prin alţii, să ne găsim noi, cei dinainte, văzurăm pe şosea
doi cavalerişti germani, cu tirizii deasupra căştilor. Înmărmurirăm! Am auzit atunci pe
colonel: „Ne-au prins!” Ca o minune, aceşti cavalerişti n-au întors privirea spre noi, deşi
maximum 15 metri ne despărţeau, ci au mers drept înainte, fără să mişte capul.
Un plutonier de lângă noi zise: „Trag în ei, ce ziceţi?” N-aşteptă răspunsul şi
trase. Din loc caii lor au luat-o la galop, lăsând în şosea casca unuia dintre ei.
„Băieţi, să trecem repede Oltul, căci duşmanul trebuie să fie aproape!” zise
colonelul. La acest ordin soldaţii toţi aflară că între ei este un colonel şi chiar câţiva ofiţeri.
Noi nu ne cunoşteam bine, căci aveam capele soldăţeşti şi purtam arme.
La trecerea şoselei către pod, soldaţii văd sub malul Oltului 5-6 soldaţi germani
care scobeau piciorul podului. Focurile alor noştri omorâră câţiva, iar alţii o luară la fugă.
Pe şosea, nu departe, se vedeau trupe masate.
Acum toţi soldaţii noştri se repeziră să treacă Oltul, care pe pod, care prin apă.
Mulţi s-au dus la apă, căci soldaţii nemţi care fugiseră, trăgeau asupra podului şi omorând
soldaţi şi cai ce apucaseră pe pod – aceştia băgaţi printre traverse – împiedicau trecerea
repede.
Eu neştiind să înot şi fiindu-mi proaspătă păţania de dimineaţă, am trecut pe pod.
De asemenea, Moşoiu şi alţii, dar nu prea mulţi.
Fiarele podului zbârnâiau lovite de gloanţele duşmanului. Nu ni s-a întâmplat
nimic, deşi abia am trecut peste trupurile morţilor. Numai la ieşire, bărbia
sublocotenentului Ciovicescu fu ştearsă de un glonţ. Râdea singur de aşa întâmplare.
Aici, la capul podului, am privit cu toţii fără să putem da vre-un ajutor, cum apa
Oltului se îngroşa de trupurile soldaţilor. Unii se înecau din cauza raniţei, la care nu
renunţaseră la intrarea în apă, alţii din cauza armei puse rău la gât. Mulţi, grămădindu-se
pe boii şi caii ce treceau apa, formau sarcină grea şi se răsturnau, înecându-se. Sfaturile
noastre strigate nu erau auzite din pricina vuetului apei, a zgomotului de gloanţe ce loveau
în pod şi mai ales a vaetelor celor ce simţeau că apa îi îneacă.
Fiindcă focurile duşmanului se îndeşiseră şi nimeni nu mai avea curajul să treacă
podul sau prin apă, colonelul Moşoiu dete ordin unui ofiţer din Regimentul 47 [?] să ocupe
mai departe de pod o poziţie şi să deschidă foc asupra inamicului, ca astfel să poată trece
restul de soldaţi.
Aşa se făcu şi noi pornirăm. Abia merserăm 200 de metri şi ni s-a înfăţişat ceva
extraordinar: cât vedeai cu ochii, departe... departe... tocmai ca la un bâlci mare, stăteau
fel de fel de trăsuri, tunuri, ambulanţe, care, toate cu cai înhămaţi la ele.
Pe lângă noi, câteva vagoane deschise lăsau să se vadă în ele mormane de arme şi
echipamente. Pe jos, lângă linia ferată, grămezi de pâine, căpăţâni de zahăr, lăzi cu cartuşe,
cu măşti, şei, hamuri, în fine, tot ce mintea militară poate concepe, se găsea risipit din
belşug.
La această privelişte colonelul se urcă pe un brec şi strigă către soldaţii risipiţi în
fugă asupra mormanelor de pâine şi atâtor bunătăţi: „Să ia fiecare ce poate, fiecare câte un
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 81
cal şi să sloboadă pe toţi ceilalţi!”.
Cât ai clipi, viermuia întreg ţinutul de oameni, încărcându-se şi cu ce nu-i trebuie,
în situaţia în care se afla.
De la o baterie de tunuri se scoaseră închizătoarele, căutând să fie duse cât mai
departe şi îngropate. După oarecare vreme, din pedeştri, toţi ne făcurăm călări, luând
drumul către ţară prin văile ce ne permiteau mersul. Aveam înfăţişarea ciobanilor ce-şi
pornesc oile la vale. Aşa de încărcaţi ne erau caii cu de toate. Nici plăpumi, nici perne nu
ne lipseau. Eram o întreagă caravană. Şi pe lângă noi şi departe se vedeau caii slobozi,
înşiraţi unul după altul, mergând spre ţară şi nechezând după tovarăşi.
Aşa am mers, urcând spre munte, pe nişte văi, până la vremea nămiazului când
ne-am hotărât – cei ce ne cunoşteam – să mâncăm. Acum aveam de toate. Ce luase unul
mai puţin, avea altul din belşug, aşa că mâncarăm bine, la căldura potrivită a soarelui de
toamnă. Caii ne stăteau însămăraţi sub privirile noastre de tânguitoare durere născută din
risipa ce-o vedeam că se face şi rămâne în mâna duşmanului.
Ne ridicarăm, încălecarăm şi pornirăm unul după altul. Un aeroplan vira sus de
tot deasupra noastră. Tot mergând, până-n zare, am ajuns pe creasta muntelui. De aici
puteam privi peste
toate culmile şi pe
toate vedeam şiruri de
soldaţi formând dinţi
de pieptene ce se
mişcau. Nu se putea
merge decât în şir.
Cine era în capul
caravanei nu se ştia.
Mergeam unul după
altul aşa cum se
mergea pe toate
crestele. Din loc în loc
dam peste ciopoare de
soldaţi mâncând şi
lăsând multe lucruri
din cele ce nu mai
puteau duce.
Am mers... am mers şi tot am mers până ce am auzit pe colonelul Moşoiu: „Aici
se zice la Coţi”. Mai ocolirăm, mai coborârăm şi iar urcarăm pe aceste locuri pleşuve ce ne
permiteau să vedem cât se poate de departe toate cârdurile armatei noastre ce se scurgeau
spre ţară. Ştiu că am mers pe o vale şi apoi urcând uşor o coastă de munte, a început să se
formeze un drum. Era drum lucrat de soldaţii noştri dinainte de război.
La o baracă bună, de ciobani, sau anume făcută de militari fuserăm opriţi de
strigătul colonelului Zizi Cantacuzino, care, cu mîinile în sus, exclamă: „Tu eşti,
Traiane?” Se sărutară. „Mă, eu m-am oprit, m-am încăpăţânat să stau aici, la hotar!
Trebuie să vină ei nemţii, să dea piept cu mine!”
Noi descălecarăm şi începurăm să dăm mâna cu cei 6-7 ofiţeri ce erau acolo
lângă colonel şi începurăm a le spune frânturi din păţaniile noastre. După o odihnă de
câteva ore, pornirăm pe drumul anume făcut ca să coborîm la Grebleşti şi de acolo vom
vedea ce mai avem de făcut. Când coboram pe anumite pante din drumul acesta,
descălecam şi mergeam uşor, pe jos, fiindcă zdruncinătura pasului făcea să ne doară
Materiale de război abandonate de trupele române în
trecătoarea Turnu Roşu
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 82
creierii în cap. Aşa eram de obosiţi şi de extenuaţi. Ne văietam unul către altul,
nemaiputând suferi durerile de cap.
La un timp lăsarăm caii în mâna soldaţilor ce veneau cu noi şi strângând mîinile
lângă trup, ca un retevei, ne lăsam de-a dura pe coastă la vale, apoi iar urcam şi din nou
făceam la fel. Aşa ne era mai uşor decât pe picioare. Urcuşurile le suiam bine şi nu
sufeream.
Dinspre ziuă, când se îngâna ziua cu noaptea, ajunserăm pe un tăpşan de munte
de unde se zăreau bine luminile aprinse spre Grebleşti. Cu puterile complect sleite şi frânţi
de oboseală, stăturăm jos să ne socotim ce e de făcut.
Fusei trimis cu un plutonier (cine-o fi?) să observ dacă nu cumva sunt trupe
străine în sat. Coborârăm cu inima strânsă de necunoscut şi cu arma în mână. Ne
strecurarăm pe lângă garduri şi ne forţarăm să desluşim vorbele ce fierbeau în sat. Mergând
încet şi atent, deterăm în şanţul drumului de ceva făcut mototol. Împinserăm cu armele şi
începu să se desfacă, ca un arici, un soldat. Mare minune!
La vorbele mele „Care eşti aici?” mi se răspunse: „Eu, domnule sublocotenent!”
Era chiar soldatul ce-mi adusese brânză, în lupta de la dealul Cisnădia şi fusese lovit în
nas. Era învelit cu pelerina. M-a recunoscut după voce şi voia să se ridice în sus, dar nu
putea. I se umflase capul din cauza ranei şi era lipsit de puteri. El ne spuse că a venit aici
de seara şi că satul e plin de soldaţi de-ai noştri. Că a venit pe la Câineni şi acolo a văzut
cum maiorul nostru Mitrescu a fost împuşcat şi cum căruţele şi tunurile în fugă treceau
peste trupul lui.
Aflând că sunt soldaţi români în sat, înaintarăm până la o casă însoţiţi de soldat.
Aici, deschizând uşa, se deşteptară vre-o 5-6 răniţi care, aflând că sunt ofiţer, începură a se
văita, cerând să le aduc doctorul. Unul era
cu falca ruptă, altul cu mâna rănită, dar
umflată peste măsură. Toţi plini de sânge
pe tunici, pe faţă, pe pantaloni – înfăţişare
de groază. Mă retrăsei şi plecarăm să
ducem veste generalului Moşoiu.
Coborârăm cu toţii. Soarele se
ridica roşu aprins şi noi cârd, intram pe
uliţa mare a satului.
Aici forfoteală de soldaţi fără
căpătâi din toate armele. Nu ne da nimeni
atenţie, fiindcă cu greu ne observau a fi
ofiţeri – şi nici ascultare.
Soldaţii cu care intram în vorbă
căutau să termine repede şi să se ducă
unde nici ei nu ştiau.
De-odată, generalul Moşoiu
înaintă doi paşi din cercul nostru, în
mijlocul şoselei, şi strigă cât îl ţinea gura,
cu mâinile şi capelul în sus: „Ofiţeri şi
trupă din satul Grebleşti! Sunt generalul
Moşoiu! Comanda la mine!”
Revenind la noi începu să ne
dea ordine. Mie îmi spuse să mă duc în
partea de apus a satului, să stau acolo şi să Generalul Traian Moşoiu (1865-1932)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 83
pun o placă scrisă: „Aici se strânge Regimentul 2 Vâlcea”.
Tot aşa distribui zonele tuturor regimentelor, punând soldaţi să ţină comanda. În
mai puţin de jumătate de oră nici-un soldat sau ofiţer nu mai avea voie să umble prin sat
fără voie sau rost. Noi, din oră în oră, veneam şi raportam ce trupă şi ofiţeri s-au prezentat.
Am adus şi schiţa locului de adunare. Când era un ofiţer mai mare în grad, acesta lua
comanda, desărcinându-se cei mici.
În timpul când stăteam în şosea şi primem ordine, apăru după cotitura şoselei un
batalion de roşiori (2 Roşiori?) frumos şi bine echipat. Parcă mergea la defilare. Trecând pe
lângă noi ne aruncau cuvinte de batjocură, pe bună dreptate, că prea eram fierţi şi cu ţinuta
alandala. Fură opriţi şi după câteva cuvinte schimbate de comandantul lor cu Moşoiu,
acesta le zise: „Direcţia Coţi!”
Au pornit-o într-acolo şi erau veseli. Noi însă îi compătimeam ştiind drumul cât
este de lung şi văzându-i numai în tunici pe o vreme atât de rece.
La 7-8 zile primirăm ştiri că i-au atacat nemţii şi că roşiorii s-au comportat de
minune, mai ales mitraliera lor.
Noi, în mai puţin de două săptămâni, am fost refăcuţi. Companiile întregului
regiment, deşi ciopârţite urât în luptele din Transilvania, erau acum bine echipate şi soldaţii
dispuşi de noi lupte. Cuvântările ţinute de noi erau acoperite de urale, voioşie şi elan.
La popotă generalul Moşoiu ne ţinea la curent cu situaţia trupelor de pe front.
Amintindu-ne de luptele de la Orlat, Poplaca, Cristian, Veştem, Cisnădia şi Sadu,
care luaseră viaţa multora dintre noi, căuta să tragem învăţăminte de purtare în viitor.
Toţi apreciam îndrăzneala cu care a luptat soldatul nostru, reînviind momentele
de abnegaţie unanim recunoscute; dar ce folos, că duşmanul era prea numeros, cu prea
multă artilerie.
La noi era lipsă de legătură şi absenţa completă a artileriei în lupte.
Acum suntem gata, înşiraţi pe şoseaua Grebleşti şi cu hrana pe trei zile, începem
să ne mişcăm iarăşi pe drumul ce duce la Coţi, spre a întări pe grănicerii şi roşiorii aflaţi
acolo, fiindcă nemţii veniseră în atingere apropiată cu ei.
* Bătălia de la Sibiu se sfârşise. Corpul de Olt a fost înfrânt şi Falkenhayn era
victorios, dar victoria era modestă: 3000 de prizonieri şi 13 tunuri, multe căruţe şi vagoane
rămase pe linie.
Trupele române au luat la Câineni 300 de prizonieri şi 5 mitraliere.
Corpul de Olt, înfrânt de puternicul inamic, s-a putut retrage luptând.
Epilogul: generalul Popovici a fost înlocuit cu generalul David Praporgescu.
Alegerea moşiei oraşului Caracal – 16 februarie 1847 (VI)
Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu
1841 mai 10, Nr. 1023. Raport al subcârmuitorului plăşii Mijlocului către C.
Cârmuire Locală, cuprinzător între altele că după porunca cu Nr. 1595, au ieşit în faţa
locului a face cercetare asupra prigonirii dintre moşia Liiceni cu mahalalele Bold şi Sf.
Ioan, arătând numitul între altele printr-acel raport al său, că n-au pus temei la cei treizeci
şi trei martori, locuitori din Redea, aduşi din partea mahalalei Boldului, ce au arătat că ştiu
pe boldeni că au stăpânit totdeauna acel loc de prigonire. Încă şi chiar însuşi ei au tăiat tufe
pentru foc, fără a fi supăraţi vreodată de proprietarul Liicenilor, ci au pus temei la patru
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 84
locuitori ce singuri de şineşi a ieşit din partea Liicenilor, zicând că rău arată acei oameni
că ar fi avut boldenii stăpânire ohabnică şi că ar fi tăiat tufe nesupăraţi pentru că de era
atunci aproape de zece ani de când ei au început a cumpăra iarbă de vite tot de la
proprietarul Liicenilor dimpreună cu chiar ei martorii, că şi chiar boldenii precum este ştiut
şi că rău zic că au avut stăpânire ohavnică decât numai la leatul 1838, când era arendaş un
Bancu Neguţătorul s-au pus boldenii în silă de n-au voit să se mai învoiască şi precum
într-însul se coprinde.
Leatu 1841, noiembrie 4, Nr. 151. Carte de judecată a C. Tribunal de Romanaţi,
urmată între d-lui Petrache Fărcăşanu din Caracal şi între mahalagii Boldu, Sf. Ioan şi
Potroseni tot din Caracal, coprinzătoare între altele că numitul a făcut arătare, că în silnicie
i s-ar fi călcând moşia Liiceni cu o sumă de stânjini de către numiţii, cu cuvânt că este
moşia oraşului şi că după ce vorbeşte de planul şi alegerea d-lui clucerului Grigorie
Otetelişanu de la anul 1839, decembrie 8 pentru moşia Liiceni ce a înfăţişat-o numitul
Fărcăşan spre dovada dreptăţii sale, şi care carte se vede întemeiată mai cu osebire pe
planul ce zice că s-ar fi ridicat de numitul slugerul Nicolae Otetelişanu la anul 1827 pentru
tot trupul moşiei Caracalului, adăugând d-lui cluceru Otetelişanu hotarnicu că acest plan
s-a înfăţişat de către d-lor orăşanii. Apoi arată şi despre proprietarul Liicenilor, zicând că
cu toate că nu are document desluşitor de hotară, dar i-ar fi arătat că sunt cinci pietre: trei
despre moşia oraşului şi două despre Comanca, ce le arată numitul prin literele însemnate
pe planul său şi că orăşanii s-au împotrivit atunci către d-lui zicând cum că stăpânirea între
aceste două moşii s-ar fi urmat nu prin aceste pietre, ci prin altele ce sunt mai spre apus,
făcând şi alte osebite tălmăciri spre întunecarea dreptăţii orăşanilor, precum pe larg se
arată în pomenita hotărâre.
Şi că după ce se trece într-însa şi tacrirul domnilor orăşani rostit împotriva alegerii
d-lui Otetelişanu hotarnicul liicenilor, în coprindere adică: că nu cunosc a fi sau să fi fost la
orăşani vreodată asemenea plan, fără numai un înscris şi o hartă pentru prigonirea ce au
urmat la anul 1824 între moşia oraşului cu Frăsinet, care precum se văd sunt pentru
Liiceni, nu pot fi nimic trebuincioase. Şi că comisionul acela al d-lui clucerului Barbu
Otetelişanu nu s-a citit în judecată ca să vadă dumnealor orăşanii ce împrejurări coprinde
asupra măsurătorii moşiei Liiceni şi a cunoştinţii marginilor ei despre amândouă părţile şi
că nu pot zice nimic până nu li se va citi şi a li se da în copie spre a se putea chibzui asupra
calităţii sau necalităţii sale. Pentru care C. Tribunal zice că, pătrunzându-se de cele
coprinse într-acest tacrir, n-au cunoscut nimic dintr-însul decât un înţeles că orăşanii
caracaleni neavând niciun sinet vechi de hotarele moşiei oraşului, vor numai prin cele
cuvântate într-acest tacrir. A împiedica lucrarea judecăţii şi a prelungi acea hotărâre, şi aşa
îmbunătăţeşte alegerea d-lui Otetelişanului zicând că nici o dreptate n-au orăşanii pentru
că dreptăţile Fărcăşanului ar fi acelea.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 85
I. Pietrile cele cinci ce le-au zis şi s-au arătat pe plan de d-lui paharnicul Grigorie
Otetelişanu, care s-au tras linie din una în alta şi trei dintr-însele despărţesc
pe liiceni de moşia oraşului, iar două de moşia Comanca a Episcopiei
Râmnicului, cum pe hartă se văd şi care pietre sunt primite judecăţii ca
adevărate semne despărţitoare după chiar mărturisirea orăşanilor din leat 1827
la Dl. sluger Nicolae Otetelişanu că până într-însele s-a urmat stăpânirea
moşiei oraşului.
II. Hotarul Comăncii că n-au
sărit peste cele două
pietre despărţitoare lui
de Liiceni şi în şir cu
cele trei ce s-au zis
despărţitoare hotarului
Caracalului. Cum
orăşanii caracaleni au
sărit peste acele pietre,
cu călcarea în trupul
liicenilor, făr de nici
un fel de dovadă
propunerilor lor. Şi
care statornicire a Comăncii în zisele două pietre mărturiseşte adevărul. Şi
despre celelalte pietre din şirul lor despre moşia oraşului, că şi moşia oraşului
până într-însele au stătut şi rău au trecut orăşanii cu întinderea peste dânsăle
în trupul liicenilor.
III. Dovada stânjinilor o mie şase sute cincisprezece ai liicenilor la mijloc după
comision, că până într-acele pietre stă suma lor. Şi de nimenea s-au cunoscut
pricinuirea mahalagiilor pârâţi că nu este cunoscută sforârea acestor stânjini
din ce loc s-au început despre Drăghiceni. Şi zice drept aceasta că atunci
drăghicenii poate să fi intrat în Liiceni şi Liiceni în Caracal. Fiindcă şi aşa de
ar fi fost, acum tot n-au cuvânt peste atâta vreme de cincizeci şi şapte de ani
trecuţi să pricinuiască împotriva unui acest fel de sinet vechi, când cei din
vremea de atunci orăşanii care au avut o mai bună ştiinţă decât ceşti de acum,
au primit acea sforâre de bună şi cuvânt pentru acel Turtă n-au arătat că are
parte sau că a sărit peste dânsa hotarnicu de atunci cu suma aceasta de stânjini,
şi
IV. Planul moşiei oraşului urmat de d-lui slugerul Nicolae Otetelişanu în anul 1827
întemeiat pe chiar arătarea orăşanilor şi văzut de dumnealui paharnicul
Grigorie Otetelişanu la facerea hotărniciei liicenilor, cum îl mărturiseşte prin
alegere că l-au avut dovadă şi urmat cu bună desluşire şi contenită stăpânirea
orăşanilor tot până în mai sus pomenitele pietre arătate de dânşii: dintr-un cap
al moşiei, până în celălalt. Şi acum se tăinuieşte acel plan de pârâţii mahalagii
în cuvânt că nu-l cunosc a fi sau să fi fost vreodată la orăşani asemenea hartă
Piatră de hotar din Ţara Loviştei (foto Florin Epure)
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 86
ci a cărora tăgăduire nu prinde loc pentru că nu pot fi cei mai mulţi crezuţi (ca
nişte interesaţi de pricină şi cunoscând drept aceasta că nu le dă mâna a-l mai
da de faţă să-şi descopere însuşi ei printr-însul călcarea făcută hotarelor
liicenilor), decât arătarea boierului hotarnic dată înscris sub iscălitură că l-au
avut de dovadă.
Şi pentru că aceste dreptăţi ale jăluitorului Fărcăşan sunt pravilnice, judecata
hotărăşte ca D. Petrache Fărcăşanu, jăluitorul, să-şi urmeze stăpânirea moşiei dumisale
Liiceni pe şirul semnelor celor cinci pietre arătate pe planul D. paharnic Grigorie
Otetelişanu prin tragere de linie dreaptă din una în alta, de la slova (Juvite) ot Lacul cu
Inul (cel din colţul căpătâiului de către miazănoapte, unde şi colţul moşiei Caracalului stă
despre hotarul moşiei Frăsinet) până la slova O ot grindul Redişoarei din celălalt colţ de
către miazăzi, că aşa s-au cunoscut că este dreptul şi celelalte.
Pe care hotărâre se vede că neunindu-se unul din mădularii săi, d-lui sărdar
Nicolae Diculescu şi-au dat într-însa înscris părerea sa în coprinderea ce aici s-au trecut
întocmai: ,,Eu, în temeiul p. 2 de la art. 254 al Regulamentului Organic şi anume, carele de
va mai avea cevaşi a răspunde împotrivă are iarăşi soroc de alte trei zile. Precum şi în
temeiul coprinderii art. 255 tot din Regulament şi a paragrafului de sub el, fiindcă,
comisionul de care se vorbeşte în anaforaua de sus, nici s-au cetit la înfăţişarea dintâi când
s-au zis vechilului pârâţilor mahalagii să aducă tacrir împotriva hotărniciei, care şi numai
s-au cetit, iar nu şi comisionul. Eu, în temeiul legiuirilor ce am zis, primind de bună
cererea vechilului făcută prin tacrirul ce s-a aşternut în practica şi deciul anaforalii de sus,
am zis că poate vechilul să aibă acel drept, după ce-şi va lua copie după comision, ca după
aceea ori să-i primească de bună coprinderea şi să se mulţumească pe ea sau să se
împotrivească lui prin al 2-lea tacrir ce este ertat de legiuirile de sus. Ca după aceea apoi
judecătoria în urmarea coprinderii paragrafului din pomenitul articol Nr. 255 să cerceteze
toate tacrirurile şi să-şi dea hotărârea ei. Şi că ei D-lor mădulăriile de sus nu s-au unit la
aceste drepturi legiuite cu mine, n-am putut refuza propunerea d-lui vechilului, ci cerând
să-mi înfăţişeze orice drepturi socotesc că pot avea, mi-au arătat acestea:
I. Că moşia Caracalului merge în lungul ei, alăturându-se cu marginea despre
namiază cu moşia Comanca a moşnenilor comănceni, despărţindu-se de dânsa
fără nici o prigonire din veci cu pietre în linie până deasupra satului lor
Comanca, până în hotar, piatră care este în linia celorlalte pietre spre răsărit şi
astăzi. Şi că de aci merge asemenea spre apus alături de moşia Comanca a Sf.
Episcopiei Râmnicului, până în hotarul lui Turtă până unde arată documentul
Sfintei Episcopii. După care înfăţişând vechilul şi copie, pe care o văzui cu
leat 7195 [1686] oct. 21, coprinzând semnele moşiei Comanca, atât pe cele
despărţitoare de moşneni, cât şi pe cele despărţitoare de moşia oraşului
Caracal, în coprindere chiar aşa: „Apoi pe hotar în sus pe vale, pe din sus de
Drumul Sării până în hotarul lui Turtă şi în curmeziş până în piatra Rezii. Şi
că moşia oraşului merge alături cu capul lui Turtă spre apus şi că hotărăşte cu
Liiceni, moşia jăluitorului, precum şi însuşi jăluitorul arată fără tăgăduire că
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 87
moşia sa Liiceni se hotărăşte cu moşia oraşului. Mai arătându-mi, ca spre mai
nebănuită înţelegere, şi un plan ingineresc alcătuit numai pe acel loc , în care
s-au văzut că moşia Comanca a Sf. Episcopii stă cu capul în Turtă (cunoscutul
din documentul Sf. Episcopii ce am zis) despărţindu-se de el prin trei pietre
înşirate în linie din hotarul Rezii până în a treia piatră hotarul ce-l pomeneşte
documentul ce am zis. Al 2 - lea, mai arătară d-lor vechilii că însuşi d-lor au
fost vechili şi când D. hotarnic au făcut ca hotarnic moşii Liiceni cercetare
semnelor dintre Liiceni şi moşia oraşului şi că d-lor n-au zis a ceea ce d-lui
hotarnic arată prin cartea de alegere, că adică moşia acelui ce-l porecleşte
Turtă o stăpâneşte jumătate jăluitorul şi jumătate orăşanii; ei au zis atunci tot
aceea ce zic acum şi zice şi însuşi jăluitorul că oraşul se alătură cu Liiceni,
nepomenind din neam în neam că este Turtă pe la capul moşiei Liiceni,
precum este şi stăpânesc şi astăzi. Şi că au mai zis d-lor către hotarnic că
jăluitorul după oricare cuvânt pravilnic sau nepravilnic, stăpâneşte trupul lui
Turtă care este cunoscut prin trei pietre despărţitoare între el Turtă şi între
moşia Comanca a sfintei Episcopii şi care sunt în fiinţă şi astăzi. Însă două la
căpătâie şi una la mijloc şi prin alte trei asemenea între el Turtă şi între
Liiceni, din care aceste din urmă trei, una şi anume cea de la căpătâiul sau
colţul despre miazănoapte ce este semnul lui Turtă, liicenilor şi oraşului, aceea
lipseşte de curând. Iar locul ei este de faţă, pentru care au destule dovezi
oamenii streini iar nu mahalagii, nu să amestecă şi că nici au împotriva acestei
stăpâniri a jăluitorului trupului Turtă vreo reclamaţie, nici vor avea, mai
zicând D-lui vechilul că, pe lângă acestea au mai arătat D. hotarnic atunci că
pe lângă capul lui Turtă au stăpânit până în Liiceni şi stăpânesc mahalagii şi
astăzi ca o dreaptă moşie a lor. De ani nepomeniţi fără judecată, decât în anii
trecuţi când s-au judecat cu arendaşul jăluitorului şi au apelaţie pornită. Zicând
vechilii că de este trebuinţă de dovadă, să-i îndatoreze a aduce în faţa locului
atunci până şi la treizeci de oameni atunci bătrâni şi străini şi în loc de a zice
D. hotarnic aceasta prin alegerea sa, împotrivă arată că mahalagii n-au nici
sineturi, nici dovezi, nici stăpânire şi că d-lor cele două mădulări ale acestei
judecătorii, întemeindu-se numai în singură arătarea aceasta a d-lui Hotarnicul,
pe de o parte zic prin anaforaua d-lor că nu au mahalagii nici un drept şi că d-
lor vechilii numai cu pricinuiri deşarte umblă să împiedice darea hotărârii
asupra pricinii.
În urma tuturor acestor arătări ce mi-au făcut d-lor vechilii şi în urma planului şi a
hârtiei Comăncii a sf. Episcopii, eu făcând pătrunzătoare băgare de seamă foarte cu
amănuntul, atât acestor împrejurări din partea vechililor, cât şi împrejurările din alegerea
d-lui hotarnicul câte se ating de pricină, zic că linia despărţitoare între Liiceni şi moşia
oraşului să nu meargă printr-acele cinci pietre arătate de D. hotarnicul pe planul său, dintre
care aceste pietre sunt trei cele despărţitoare între Comanca şi Turtă, ci din locul pietrei ce
s-au zis că lipseşte şi care au fost colţ lui Turtă despre apus lângă Liiceni şi colţ moşiei
oraşului. Să facă linie în Lacul cu Inul (pe care îl vor dovedi de adevărat mahalagii prin
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 88
vrednice mărturii, fiindcă d-lor vechilii zic că sunt două locuri acolo aproape unul de altul;
şi că cu cel închipuit pe plan de D. hotarnic se năpăstuiesc).
De vreme ce nu se primeşte linia ce zice D. hotarnic că făcea mahalagii mergând ei
a pozna, fiindcă deşi nu sunt primite hotărnicii şi judecăţi, semnele pe care au mers
mahalagii a pozna dintr-un colţ până în celălalt, dar dintr-un semn dovedit care este semnul
pietrei ce lipseşte din colţul lui Turtă şi al oraşului despărţitor de Liiceni, pe care zic d-lor
vechilii că au fost în stare şi sunt şi acum să-l dovedească pravilniceşte prin multe şi
vrednice de credinţă mărturii şi până în celălalt semn netăgăduit de jăluitor şi de pârâţi,
adică Lacul cu Inul ce este colţ iarăşi moşii Liiceni a jăluitorului şi colţ al moşiei oraşului
despărţitor de Frăsinet Din trupul, adică până în acestălalt, fireşte se poate înţelege şi
pravilniceşte că urmează a se face linie, iar nu prin şirul celor cinci pietre precum zice d-lui
hotarnicul. Şi se hotărăşte şi prin anaforaua de sus numai pe temeiul acei ziceri, de vreme
ce cele trei pietre al cărora şir se începe din Rede, printre Episcopie şi Turtă nu se ating de
înlinierea moşiei oraşului, nici au vreo înliniere cu dânsa.
Şi de vreme ce celelalte două pietre Osleni şi Leşile care nu sunt încredinţate prin
nici un fel de pravilnică dovadă rămân bănuite, în vreme ce singur D. hotarnic prin
alegerea sa zice că în partea aceea au învoit pe proprietarii Drăghicenilor cu ai Liicenilor.
Şi că din locul învoit până într-acele două pietre , trăgând moşia pe mijloc, au ieşit suma
stânjinilor arătată prin comision. Care comision fiind foarte întunecat, căci nu zice că au
descoperit moşia Liiceni prin cercetare şi dovezi numite anume. Şi că din cutare semn
dovedit precum am zis, până iarăşi în cutare semn dovedit asemenea, au tras moşia Liiceni
şi au ieşit acei stânjeni. Nu poate fi în stare pravilnică pentru aceste cuvinte acel comision
cu asemenea uşoară coprindere a se pierde sau a se câştiga moşia după dânsa. Când mai
vârtos tocmai aici la acele două pietre au trimis pe hotarnic. Învoirea făcută între acei
proprietari. De aceea şi pe aceste temeinice cuvinte şi dreptăţi, neunindu-mă cu celelalte
două, mădularii găsesc cu cale a se urma precum arăt mai sus că mi s-au părut.
Leatu 1844 iunie 20. Relaţia d-lui clucerului Constantin Zătreanu, coprinzătoare că
pe temeiul adresului de sub Nr. 2075 din trecutul an noiembrie 14 al d-lui prezidentului C.
Divan civil din Craiova, însoţit cu jurnalul încheiat într-acelaşi an martie 28 sub Nr. 142 în
prigonirea dintre 269 mahalagii din trei mahalale ale Caracalului cu Bancu Ganea,
arendaşul moşiei Liiceni din Romanaţi, prin care jurnal s-au găsit cu cale a se cerceta de
către un cilen al său în faţa locului şi D. prezident îmi face poftire a face eu acea cercetare
coprinsă în arătatul jurnal:
I. Pont. A se dovedi pietrele sau semnele despărţitoare moşiei oraşului de către
Liiceni prin care s-au urmat şi se urmează stăpânirea acestor două moşii. Am
dovedit că moşia Liiceni la aceeaşi latură despre răsărit învecinându-se şi cu
moşia Comanca a sf. Episcopiei Râmnicului are patru semne, însă, o piatră ce
este în colţul dintre miazăzi şi răsărit al liicenilor unde se învecinează în cap
cu moşia Redea, care piatră pe planul ce s-a ridicat acum de d-lui Ghiţă
Mănăstiriceanu se vede sub litera A;
al 2-lea, iar piatra numită de la Şanţuri se vede sub litera B;
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 89
al 3-lea, o moviliţă ce se vede sub litera V şi
al 4-lea, un rotocol sub litera G. unde se învecineşte şi cu moşia
Caracalului. Şi tot în şirul acestor două din urmă înjugându-se Liicenii şi cu
moşia Caracalului mai are şi alte semne şi pietre din care se arată aici numai
câte s-a socotit de trebuinţă, adică: trei, însă un semn rotocol din colţul despre
Comanca ce este sub litera G.; al 2-lea, moviliţă de sub litera D., cea din sus
de măgura jupânesei de sub acel nume şi al 3 –lea locul pietrei de la Osleni de
sub litera U., care piatră acum lipseşte, dar locul i se cunoaşte. Aceste pietre şi
semne nu se tăgăduiesc de jăluitorii mahalagii de mai sus pomeniţi decât
pricinuiesc că acele semne sunt ale unei curele de moşie numitului Turtă,
deosebit cu pietre şi alte semne atât despre moşia oraşului cât şi despre
Liiceni, arătând spre întemeierea ziselor lor mai multe locuri drept semne, din
care se arată aici numai patru. Însă în capul moşiei Liicenilor despre Redea un
semn ce se vede sub Nr. 1, zicând că acolo ar fi fost şi piatră; al 2-lea la Nr.2,
o piatră şi alt semn la Nr.3, şi un lac ce-i zic Lacul cu Plopi la Nr. 4, zicând că
acele semne şi altele până în lacul cel despre miazănoapte ar fi despărţitoare
acei curele de moşie a lui Turtă. Care curea, cât cade în dreptul moşiei
Caracalului s-ar fi stăpânit de orăşani. Împotriva arătărilor acestora a
mahalagiilor, cu toate că arendaşul liicenilor au zis că, deosebit de alegerea şi
planul moşiei Liiceni făcută de d-lui hotarnicul Grigorie Otetelişanu, care
dovedesc arătările mahalagiilor neadevărate. Dar are şi alte dovezi şi chiar
înscrisul mahalagiilor care dovedeşte că este neadevărată pricinuirea lor, dând
de faţă un înscris al mahalagiilor Boldu şi Sf. Ioan din anul 1833 apr.,
coprinzător de învoirea ce au făcut cu D. Petrache Fărcăşanu, proprietarul
moşiei Liiceni de a-i îngădui să-şi pască vitele pe Liiceni, în care înscris la
arătarea locului de păşune zice chiar aşa: ,, Însă poala tufii pe unde nu umblă
coasa din Osleni până în drumul lui Rafailă.” Acest înscris fiind netăgăduit de
mahalagiii de mai sus arătaţi, precum şi semnele arătate într-însul şi care pe
plan se văd sub numirea lor cu bună desluşire, dovedesc că este neadevărată
pricinuirea mahalagiilor. Că adică s-ar fi stăpânit de ei acea fâşie de loc ce o
numesc a lui Turtă, ci cu totul dimpotrivă că adică s-au stăpânit de proprietarul
liicenilor cu carele s-au învoit a le da voie să pască bucata aceea de loc, din
Osleni până în drumul lui Rafailă, căci şi locul pietrei de la Osleni şi chiar
siliştea oslenilor sunt chiar pe această fâşie de loc, încât nu le-a mai rămas
cuvânt drept de mai multă pricinuire.
II. Pont din jurnal de a se mai cerceta dacă jăluitorii mahalagii şi-au trecut vitele în
anul 1838 peste pietrele sau semnele liniei moşiei oraşului în moşia Liiceni.
Aceasta se dovedeşte chiar din arătarea lor, că adică au stăpânit până în linia
arătată de ei sub pricinuire că aceea ar fi latura despre Liiceni a fâşiei de loc ce
o numesc ei a lui Turtă. Iar după arătarea ispăşitorilor, se dovedeşte că s-au
fost întins şi peste acea linie până în drumul însemnat cu literele mici v, g şi d.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 90
III. Punct din jurnal: a se cerceta câtă întindere de loc din moşia Liiceni s-au păscut de
vitele jăluitorilor mahalagii, aceasta de faţă şi cu câţi din ispăşitori trăiesc
acum şi au venit la cercetare ale cărora nume s-arată mai jos, s-au dovedit că
este codru de loc îngrădit pe plan cu literele b,v,g mici şi D mare. Care codru
desfăcându-se de inginer pe plan în stânjeni pătraţi s-au găsit de pogoane trei
sute patruzeci şi două, adică cu patruzeci şi două pogoane mai mult decât se
arată în foaia de ispaşă.
IV. Punt din jurnal: a se cerceta de s-a făcut pe dreptate ispaşa ce-o arată pârâtul Bancu
Ganea. Aceasta nu s-a putut dovedi în faţa locului, căci locul ispăşit se vede
acum cu mult tufăriş pe el. Pentru care mai jos arătaţii oameni ce sunt dintr-
acei ispăşitori ce trăiesc şi au putut veni la cercetare au arătat că atunci când s-
a făcut ispaşa era prea puţin tufăriş; iar cel mai mult au crescut de atunci
încoace în vremea acelor cinci ani. Se poate crede însă că jăluitorii mahalagii
de s-ar fi cunoscut năpăstuiţi de acei ispăşitori după pricinuirea ce fac acum, ar
fi urmat poruncii C. Subcârmuirii ce se află în copie la mâna pârâtului Bancu
Ganea sub Nr. 1967, prin care poruncă s-a făcut cunoscut ispaşa aleş câte trele
mahalale să facă şi ei cunoscută mahalagiilor. Şi de vor zice că se cunosc
năpăstuiţi să meargă de al 2-lea să facă măsurătoare pământului călcat cu
vitele lor şi pe cât va găsi faţă cu arendaşul şi cu aleşi de la satele învecinate,
să facă socoteală ca câte care de fân s-au stricat şi acea ispaşă să se dea în
mâna pomenitului arendaş; şi celelalte, zicând mai jos, şi aceasta să se facă
atunci cât mai în grabă până sunt şi fâneţele faţă, neridicate de pe moşie şi
altele. Iar dacă nu vor face ispaşa şi vor arăta pe urmă nemulţumire nu vor mai
avea niciun drept, ci vor rămâne datori a plăti ispaşa făcută.
V. Pont din jurnal a se cerceta ce număr de vite au avut jăluitorii mahalagii care s-au
păscut în anul 1838 în moşia Liicenilor a pârâtului. Aceasta iarăşi nu s-au
putut dovedi, că nici proprietarul Liicenilor nici arendaşul Bancu Ganea n-au
arătat dovadă pravilnică nici jăluitorii mahalagii cei ce urmează să aibă această
ştiinţă n-au vrut s-arate.
(
V
a
urma)
În colecţia Planuri şi hărţi de la Arhivele Naţionale din Bucureşti se păstrează planuri
din sec. al-XIX-lea ale multor moşii din Olt şi Romanaţi cu hotarele, drumurile, vechile
denumiri. În imagine, planul moşiei Reşca-Hotărani de lângă Caracal în care se
evidenţiază Drumul Caracalului, Valea Frăsinetului, Drumul Caracalului cel vechi,
Drumul de Piatră, Cetatea Antinii, Drumul Hoţului, Balta Judeţului, Poiana macrişului,
Fântâna cu colacii, Drumul cu Trupinile, Apa Potopinului, Vultoarea, Ochiul Morunului
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 91
Eveniment cultural
Pe 5 decembrie 2016 au fost lansate în cadrul unei festivităţi desfăşurate în incinta
Şcolii Gimnaziale Brebeni, sub deviza „Poezia istoriei şi istoria poeziei”, două volume:
„Versuri şi mătăsuri consonante”, carte de poezie semnată de Alina Neagoe şi Dumitru
Sârghie şi „Monografia comunei Brebeni, judeţul Olt” (Cuvânt înainte semnat de dr. în
istorie Aurelia Grosu) având ca autori pe Ioana Ene şi Radian Vasile. La eveniment a luat
parte un numeros public, alcătuit din ziarişti, oficialităţi locale şi judeţene: Virgil
Delureanu – vicepreşedintele CJ Olt, Viorel Pintea – directorul Şcolii Populare de Arte din
Slatina, Emil Marinescu – directorul Direcţiei Agricole Judeţene Olt, Marian Ivan-primarul
comunei Brebeni şi consilieri locali, cadre didactice foste şi actuale: înv. Gurău Cornelia,
prof. Naidin Marin, prof. Truică Geta, prof. Dumitru Claudia, prof. înv. primar Dumitru
Teodor, prof. Marinela Răducă, prof. Ene Marin, înv. Stan Florea, elevi şi foşti elevi ai
Şcolii Gimnaziale Brebeni : Militaru (Vidu) Alina, Preda Gheorghe, Ghergu Ioana, Ene
Marius, preoţii: Lucan Sorin, Baicea George şi Martin Iulian, angajaţi ai Primăriei
Brebeni: Matei Daniela secretar, Băiaşu Paul Claudiu, Mezdrea Tatiana, Ivan Livia Elena,
Dumitru Cristina Alina, Gugiu Adrian, Sultana Victor, Ciobanu Delia, Vitan Dan, Truică
Gheorghiţa, Truică Daniela,
Mandache Irina, Mandache Ion
etc.
O pertinentă prezentare
a cărţii de poezie ,,Versuri şi
mătăsuri consonante” a fost
făcută de scriitorul Nicolae
Zărnescu, care în discursul său a
menţionat, printre altele, că
volumul este „de fapt un duel
între maturitate, măiestrie, vers
clasic și filosofie, pe de o parte și tinerețe, exuberanță, vers liber și mitologie, de cealaltă
parte. Este de remarcat faptul că ambele volume (referire şi la un alt volum de poezie
,,ABCDETC”, semnat de poetul
si publicistul Dumitru Sârghie)
au beneficiat de prezentarea
poetului și criticului de artă Paul
Aretzu, membru al Uniunii
Scriitorilor din România, cel de-
al doilea impresionând și prin
grafica low-key propusă de
arhitectul Tudor Cenușă. Ambii
poeți scriu o poezie răscolitoare,
vulcanică. Dumitru Sârghie este
un vulcan care arde mocnind,
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 92
impresionând prin culorile cameleonice ale lavei, iar Alina Neagoe este un vulcan în
erupție, a cărui lavă înghite lacomă realitatea. Cartea este un exercițiu spiritual, ce are ca
rezultat o curățire a sufletului, un exercițiu necesar, am spune, într-o realitate amară,
dominată de politichie și incultură”122
.
Despre „Monografia comunei Brebeni, judeţul Olt”, primarul localităţii Brebeni
Marian Ivan a spus: „Suntem prezenţi, astăzi, la cea mai mare manifestare din istoria
comunei noastre, deoarece Brebeni nu a avut, niciodată, o monografie. Această monografie
s-a făcut cu eforturi. Se ştie că nu se poate face o monografie în câteva luni. Au fost ani în
care profesorii Radian Vasile şi Ioana Ene au muncit din greu să strângă fel şi fel de dovezi
care au stat la baza acestei lucrări ştiinţifice. Aş vrea să le mulţumesc şi domnilor
profesori, care m-au învăţat şi pe mine, pentru prezenţa la acest eveniment”123
, iar Ioana
Ene, directorul Şcolii Gimnaziale Brebeni a menţionat: “Mă bucur că astăzi trăim această
pagină de istorie a comunei Brebeni şi mă bucur că avem printre noi oameni dragi,
profesori care au fost la noi la şcoală. Sunt alături de noi toţi membrii comunităţii locale,
copiii noştri frumoşi, cu părinţii lor. Realizarea acestei monografii a durat foarte mult, fiind
o muncă minuţioasă”124
.
Festivitatea a fost organizată de către Şcoala Gimnazială Brebeni şi Primăria
comunei Brebeni.
Calendarul MEMORIEI OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR– Ianuarie
-20 ian. 1368, prima atestare documentară a oraşului Slatina.
-18 ian. 1480, prima atestare documentară a localităţii Bărăştii de Cepturi.
-ian. 1528, m. Vlădaia, soţia jupanului Manea Perşanu. Sunt ctitorii m-rii Seaca-Muşeteşti.
-4 ian. 1529, m. Radu de la Afumaţi. Din inscripţia de pe piatra sa tombală de la Curtea de
Argeş rezultă că una din luptele sale a fost la Slatina.
-18 ian. 1610. m. Radu Buzescu clucer. Înmormântat la M-rea Căluiu.
-3 ian 1739, m. Iane Slătineanu vel cămăraş za ocne, frate cu Nicola Slătineanu, ctitorul
bisericii ,,Maica Domnului” din Slatina.
-ian. 1794, n. la Slatina poetul Barbu Paris Mumuleanu.
-17 ian. 1831, m. la Strejeşti C-tin Buzescu, ultimul descendent în linie bărbătească al
familiei.
-11 ian. 1838, are loc cutremurul de pământ care distruge biserica satului Brâncoveni.
-15 ian. 1843, m. Amza (2) Jianu, fratele cel mare al haiducului Iancu Jianu.
-6 ian. 1850, n. Pake Protopopescu, om politic liberal (Poboru-Olt).
-25 ian. 1857, P.S. Aurelian de 24 ani, cere bursă lui Barbu Ştirbei pentru a studia
agronomia.
-26 ian. 1857, m. dascălul craiovean Gr. Pleşoianu din familia romanaţeană a Pleşoienilor.
122 Linia întâi, ,,Dublă lansare de carte Monografia comunei Brebeni şi volumul de poezie Versuri şi mătăsuri
consonante”. 123 Ionuţ Jifcu, „Monografia comunei Brebeni lansată în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene”, în Gazeta Nouă-
5 decembrie 2016. 124
Ibidem.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 93
-3 ian. 1859, m. la Caracal Ion Dumitriu, deputat al oraşului în adunarea Ad-hoc.
-7 ian. 1881, n. poetul Ion Minulescu.
-21 ian. 1885, n. poeta Ada Umbră (Eugenia Ionescu).
-9 ian. 1892, n. g-ral Damian Raşcu la Caracal.
-4 ian. 1897, apare la Caracal ziarul ,,Progresul din Romanaţi”.
-12 ian.1897, apare la Caracal ,,Romanaţii”, organul P.N.L. Romanaţi cu un apel al lui
N.B. Locusteanu.
-7 ian. 1901, n. academicianul Nicolae Petrulian la Româna- Balş.
-ante 29 ian. 1901, G. Poboran scoate la Slatina ,,Progresul Oltului”.
-15 ian. 1902, n. geograful Ion Conea la Coteana.
-26 ian. 1902, m. mitropolitul Iosif Naniescu, fost egumen al schitului Şerbăneşti-
Morunglav.
-12 ian. 1903, Take Ionescu devine deputat de Romanaţi pentru a doua oară.
-1 ian. 1904, apare la Slatina şi Curtea de Argeş ,,Calea Vieţii”, revistă bisericească.
-13 ian. 1904, premiera piesei ,,Casta Diva” de H.G. Lecca la Teatrul Naţional din
Bucureşti. Debutează actriţa Marioara Voiculescu.
-15 ian. 1904, C. Dissescu este ales deputat de Teleorman.
-23 ian. 1905, apare la Caracal ziarul ,,Caracal”, organ P.N.L.
-2 ian. 1907, n. pictorul Ion Popescu-Negreni.
-24 ian. 1908, n. la Cruşov prof. Pătru Crăciun.
- între 1-15 ian 1908, N. Titulescu susţine la Slatina o conferinţă despre care a scris N.
Iorga în ,,Neamul Românesc”.
-1 ian. 1909, apare la Caracal ,,Conservatorul din Romanaţi”.
-24 ian. 1909, m. P.S. Aurelian.
-26 ian. 1911, apare la Caracal ziarul ,,Izbânda”.
-28 ian. 1912, n. prof. univ. Alfred Henrich la Caracal.
-9 ian. 1914, n. Ion Dumitrescu, dr. în filologie (Optaşi).
-28 ian. 1914, apare la Slatina ziarul ,,Opinia Oltului”.
-28 ian. 1914, C. Basarab Brâncoveanu devine şeful P. Conservator din Romanaţi în urma
întrunirii de la Caracal la care participă şi Al. Marghiloman.
-3 ian. 1916, O. Goga pierde alegerile la Romanaţi din cauza intervenţiei guvernului fiind
ales V. Oroveanu.
-26 ian 1918, n. la Scorniceşti N. Ceauşescu, preşedinte al României.
-13 ian. 1919, apare la Caracal ,,Lumina satelor”, organ al corpului didactic şi preoţesc din
Romanaţi.
-1 ian. 1923 apar la Caracal ziarele ,,Coasa” organul Partidului Naţionalist Democrat şi
,,Sorcova”, săptămânal independent scos de librarul Ilie Mărculescu.
-ian. 1927, apare la Celaru revista ,,Zorile Romanaţului”.
-17 ian. 1928, apare la Slatina ziarul ,,Oltul”.
-29 ian. 1928, n. la Slatina istoricul Mihai Butoi.
-25 ian. 1929, Mitropolitul Nifon Criveanu publică volumul ,,Cugetări şi maxime pentru
viaţă”.
-31 ian. 1929, Liviu Rebreanu şi Mircea Damian scot la Bucureşti ,,Gazeta literară”.
-24 ian. 1932, n. actorul Silviu Stănculescu la Timişoara. A copilărit la Caracal.
-14 ian. 1936, n. la Amărăştii de Sus poetul Ion Stoica.
-1 ian. 1937, apare la Caracal ,,Şcoala Romanaţului”.
-1 ian. 1938, n. la Dobreţu, istoricul Gheorghe D. Iscru.
-1 ian 1939, apare la Caracal ziarul ,,Renaşterea”.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 94
-6 ian. 1940 , n. poetul Ion Lazu (Cioburciu- Tighina).
-23 ian. 1940, n. (Corabia) Emil Boroghină, actor şi fost dir. al Teatrului Naţional Craiova
-14 ian. 1941, n. la Vădăstriţa poetul Alexandru Tănase.
-28 ian. 1941, n. la Dioşti-Romanaţi dr. Veselina Urucu, geograf.
-30 ian. 1941, m. la Ştefăneşti-Vâlcea preotul folclorist Teodor Bălăşel .
-21 ian. 1942, n. scriitorul Grigore Albu- Gral la Seaca-Olt.
-30 ian. 1942, D. Popovici scoate revista ,,Studii Literare”.
-18 ian. 1943, n. poetul Dan Rotaru la Slătioara.
-28 ian. 1943, n. la Vişina prozatorul Petre Preoteasa.
-14 ianuarie 1946, Mircea Damian înfiinţează un cenaclu literar în redacţia ziarului
,,Fapta”.
-20 ian. 1947, m. Iuliu Moisil, fost profesor al Gimnaziului din Slatina.
-29 ian. 1949, n. la Slatina istoricul Alexandru-Ceciliu Popescu.
-15 ian. 1950, n. poetul Ilie Bobescu (Grădiştea- Găneasa, jud. Romanaţi).
-30 ian. 1950, n. (Optaşi Măgura) N. Oprea, scriitor şi istoric literar.
-1 ian. 1951, n. la Corabia Cornelia Petrescu, grafician.
-25 ian. 1961, n. la Bobiceşti pictorul George Păunescu.
-5 ian. 1971, m. poetul, actorul şi regizorul Şt. Braborescu (n. Caracal 31 aug. 1880).
-7 ian. 1976, n. la Craiova poetul Ionuţ Botar.
-6 ian. 1980, m. poetul Mihai Bărăgan (n. Coteana, 3 mai 1900).
-1 ian. 1990, C-tin Dumitrache scoate la Slatina ,,Agora literar -artistică”.
-18 ian. 1995, arde Teatrul Naţional din Caracal.
-8 ian. 1997, m. la Slatina prozatorul Mircea Andreescu (n. 29 nov. 1940, Radomireşti).
-1 ian. 2000, m. la Roma poeta Yvonne Rossignon (n. 1912, Vlădila).
-26 ian. 2000, m. poetul Pan M. Vizirescu (n. Braneţ-Romanaţi , 1903).
-1 ian. 2003, m. ziaristul Dumitru Tinu (n. Coteana-Olt, Memoria Oltului nr.8/2012).
-26 ian. 2015, m. la Drăgăneşti pictorul, sculptorul, arheologul şi muzeograful Traian
Zorzoliu.
Inscripții
CÂTEVA PRECIZĂRI LA BIOGRAFIA LUI MARIUS BUNESCU
NICOLAE SCURTU
Se dedică domnului Ion Marian Doldurea, unul dintre cei
mai distinşi intelectuali din ţinutul Romanaţilor, care cu
pricepere, dragoste şi pasiune susţine memoria
pământului, a oamenilor şi a înfăptuirilor de orice natură
din acest topos miraculos.
Orice informație privitoare la biografia și opera pictorului, publicistului și
memorialistului Marius Bunescu (1881–1971) este absolut necesară pentru a reconstitui și
decripta sensurile majore ale unei existențe artistice ce se cuvine recercetată și reevaluată
din cele mai diverse perspective.
Pictorul Marius Bunescu (Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 38, 43, 46/2015; 49-
55/2016), așa cum mărturisesc exegeții săi, s-a impus dintru început prin peisajele și
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 95
portretele create cu o mână sigură și cu o extraordinară capacitate de plăsmuire ce nu au
ezitat nici măcar o singură dată.
Relevante sunt, în acest sens, epistolele trimise cronicarului plastic H. Blazian (1902–
1961), care i-a văzut toate expozițiile și care a
lăsat mărturii cât se poate de elocvente despre
opera lui Marius Bunescu: „De la 1919, data
primei sale expoziții personale și până astăzi,
pictorul Marius Bunescu a străbătut o carieră
luminoasă, plină de urcușuri, de frământări și
de izbânzi. Astăzi, artistul apare deplin
limpezit, sigur pe mijloacele sale de expresie,
pe paletă și pe stil. D[omnu]l Bunescu e
cunoscut mai mult ca evocator al priveliștilor
dezolante, ca trubadur al peisajului sumbru și
foarte puțin ca evocator al figurii umane.
Călătoriile pe care le-a făcut și în care a
învățat să iubească natura, nu l-au îndepărtat
însă prea mult de oameni.
Deși pictează mai mult peisaje, artistul nu
poate uita că primii săi opt ani de studii asupra
picturii au fost în întregime ocupați de
problemele portretistice. Și poate că are
dreptate atunci când spune că numai prin
portretarea omului a ajuns la portretarea
naturii.
Expoziția din 1932 de la Muzeul Simu era împărțită între aceste preocupări pentru
desăvârșirea fizionomiei plastice a omului și a naturii, cărora li s-a adăugat o nouă
adâncire de meșteșug și un nou izvor de probleme picturale, din a căror vibrație
particulară se înfăptuiește natura moartă.
În acest gen nou pe care îl încearcă cu deplină siguranță tehnică, d[omnu]l Bunescu
înzestrează materia cu o neîntrecută sonoritate.
Nu numai bogăția armoniilor cromatice și arta originală a punerii în pânză impun aici
însușirile de totdeauna ale pictorului, dar mai ales acea noblețe a stilului, acea robire
mută și totuși plină de viață, a subiectelor în pastă, fac din meșteșugita lor compunere
laolaltă o adevărată simfonie a tăcerii.“2
Epistolele trimise lui Ștefan Dimitrescu3, Emanoil Bucuța
4 și Victor Eftimiu
5 conțin
informații și precizări privind arta și capacitatea ei de a emoționa, de a instrui și, mai ales,
de a forma spirite elevate.
*
[1] [București], 26 martie 1928
Stimate domnule Blazian,
Am crezut că vă voi revedea prin expoziție zilele din urmă. Cum nu am avut această
plăcere și cum observațiile d[umnea]v[oa]s[tră] în privința expoziției mele m-au interesat
foarte mult, vă rog pe calea aceasta să primiți expresia sentimentelor mele cele mai alese
odată cu deosebite salutări.
Al d[umnea]v[oa]s[tră]
Marius Bunescu
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 96
Marius Bunescu
*
[2] [București], 18 martie 1929
Stimate domnule Blazian,
Vă rog a încredința prezentatorului fotografiile de care n-ați avut nevoie pentru ziarul
d[umnea]v[oa]s[tră], fiindu-mi cerute în alte părți.
Cu mulțumirile cele mai deosebite,
M[arius] Bunescu
[P.S.]
Expoziția se închide marți, 26 cur[ent]. Dacă nu vă deranjez, vă rog pentru alăturatele
două note (Dimineața și Adevărul).
*
[3] [București], 29 oct[ombrie] 1933
Iubite domnule Blazian,
M-am gândit la ce mi-ai spus și am
preparat – De la Balcic la Budachi.
Drumeție de pictor, care ar ține două
ședințe de 15-20 m[inute] fiecare și care
ar fi interesantă astfel și ar constitui
prima seară.
Drumul de la Balcic și mai în jos până
la Constanța pe litoral, iar a doua seară de
la Constanța prin Deltă la Budachi și
ceva mai departe.
Te interesează? Din partea mea lucrul
va fi f[oarte] frumos. Dacă vrei numai o
dată, ar trebui redus, dar s-ar pierde mult.
Asemenea ți-aș putea prepara –
Primul meu peisagiu, care ar fi iarăși
f[oarte] interesant.
Spune-mi ce crezi, iar dacă anunți, să nu fie prima seară mai înainte de 10-15 zile, căci
trebuie transcris și cum timpul e destul de
zgârcit, și vreau să fie „bine“. Şi să nu fiu
luat prea repede.
Salutări multe, al d[umi]tale,
Marius Bunescu
*
[4] [București], 25 ianuarie [1]934
Iubite domnule Blazian,
Domnul Simu6 te roagă foarte mult a-i
trimite fotografiile și celelalte lucruri ce ți-
a dat. Are nevoie de multe, astfel că mă
întreabă, iar d[umnea]ta se vede că n-ai
avut timp a veni să-l vezi precum i-ai
telefonat.
Cu cele mai cordiale salutări, al d[umi]tale,
Marius Bunescu- ,,Terasa Otetelişanu”
Marius Bunescu- ,,Veneţia”
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 97
Marius Bunescu
[Domnului Henri Blazian, Redactor la „Adevărul literar“, Strada Sărindar, nr. 11].
*
[5] Balcic, 2 mai [1927]
Dragă Fănuță,
Multe mulțumiri
pentru gândul bun cu
care ai venit spre a mă
lua la Căldărușani. Nu
se putea să vin.
Aseară, însă, am
plecat la Balcic pentru
două săptămâni spre a
răsufla. E splendid.
Mă refac bine în
timpul acesta, voi trece
apoi și pe la Constanța.
Cu dragoste și numai
bine alor tăi,
Bunescu
[Domnului Ștefan
Dimitrescu, Strada
Smârdan, nr. 87, București].
* Carte poștală ilustrată – Vedere din Balcic. Str[ada] Mircea cel Bătrân.
*
[6] Muzeul Simu
București
București, 9 august 1944
Iubite Bucuța,
Într-o seară m-ai făcut cu ou și cu oțet și nu
eram aici ca să te ascult. Mi-ar fi plăcut să te
aud cu urechile mele, dar noile griji mă
trimiseseră la Câmpulung să iau muzeul și să-l
duc în altă parte.
Te-am căutat apoi, dar nu te-am găsit. Iar
joia aceasta sunt din nou pe drumuri spre a
duce departe de București și sculpturile pe
care încă le mai avem aici.
Îți mulțumesc deci prin aceste rânduri. Și
sunt încântat că ai înțeles străduința mea la
Muzeul Simu. De altfel, tot din cauza lui am
plecat de la minister. Nu puteam să îmi împart
dragostea în două părți, iar acolo trebuia s-o
dau încă și mai cu vârf.
Te rog să crezi în sentimentele mele de Marius Bunescu- ,,Ştefan Neniţescu”
Marius Bunescu- ,,Fântâna din Balcic”
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 98
veche prietenie chiar dacă ne vedem atât de rar. Și să primești o strângere de mână
călduroasă de la al d[umi]tale.
M. Bunescu
*
[7] [București], 1 ianuarie 1968
La mulți ani scumpe tovarășe Victor Eftimiu. Vă dorim din inimă aceeași prospețime de
totdeauna în zidirea monumentului dumneavoastră literar și dorim tuturor oamenilor –
Pace în lume și bucurie cât mai multă.
Marius Bunescu
Note
Originalele epistolelor trimise lui Henri Blazian și Ștefan Dimitrescu se află la
Biblioteca Academiei Române. Cotele 28(1 4)
DCCCXL
și
1
DCCCXL , iar cele adresate lui
Emanoil Bucuța și Victor Eftimiu se găsesc în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din
București.
1. Henri Blazian (1902–1961), cronicar plastic, publicist și traducător. Se remarcă prin
contribuțiile sale – Balcicul în artă (1931), Jean-Louis Forain (1931), Plastica anului.
Volumul 1-3 (1930–1932), Giovanni Schiavoni (1939), Gh. Asachi (1957) și Pallady
(1958).
2. Henri Blazian – Plastica 1932. [București, Atelierele „Adevărul“ S.A., 1933], p. 37-
38. Se reproduc: Portretul d[omnu]lui Șt[efan] N[enițescu], p. 10 și Terasa Oteteleșanu, p.
18, iar în Balcicul în artă (1931) i se reproduce Fântâna din Balcic, p. 5, jos.
3. Ștefan Dimitrescu (1886–1933), pictor și desenator. Autor al unor memorabile
portrete, compoziții și peisaje: Morții de la Cașin, Interior ţărănesc și Țărănci lucrând la
război.
4. Emanoil Bucuța (1887–1946), poet, prozator, eseist și publicist. A publicat un număr
însemnat de cronici plastice, care au fost adunate în cartea sa, Pietre de vad. Volumele 1–4.
București, 1937–1944.
5. Victor Eftimiu (1889–1972), poet, prozator, dramaturg și memorialist. Membru al
Academiei Române.
6. Anastase Simu (1854–1935), colecționar de artă și cercetător al artei românești.
Membru al Academiei Române. A fondat Muzeul Simu din București (1910), pe care
comuniștii l-au demolat în anul 1957.
NOI ȘTIRI DESPRE ION MARIN IOVESCU
Biografia şi, desigur, bibliografia profesorului, publicistului şi prozatorului Ion Marin
Iovescu (n. 6 august 1912, com. Spineni, jud. Olt – m. 9 august 1977, Bughea de Jos, jud.
Argeș; Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 6/2012; 57/2016) nu sunt riguros cunoscute
nici de cercetătorii și istoricii literari care i-au reconstituit itinerarul fizic și creator.
Nu se cunoaște, cu exactitate, predebutul și, mai ales, debutul în presa literară
interbelică. Informațiile, în acest sens, existente în dicționare și istorii literare sunt integral
eronate. Și aceasta se datorează unei nepermise comodități a cercetătorilor din institutele
științifice.
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 99
Un moment însemnat din biografia lui Ion Marin Iovescu îl constituie perioada de
instruire și pregătire în Școala de ofițeri rezervă din Craiova, unde tinerii, cu studii
superioare, erau chemați spre a dobândi informații despre mânuirea armelor și apărarea
țării în caz de război. Ceea ce se va și întâmpla, începând din 1940.
Din Craiova, unde a urmat cursurile acelei Școli, între anii 1936–1937, Ion Marin
Iovescu îi trimite o epistolă lui Liviu Rebreanu, în care i se confesează și în care îl roagă,
insistent, să-l ajute să participe la concursul de acordarea premiilor literare pe anul 1936,
când i s-a publicat romanul Nuntă cu bucluc, însoțit de un emoționant microeseu
aparținând lui E. Lovinescu.
Deși cartea fusese receptată de aproape toți cronicarii și criticii literari ai momentului,
printre care amintim pe G. Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Octav
Șuluțiu, Ovidiu Papadima, Ion Biberi, Mihail Sebastian și alții, nu a fost premiată, din
motive încă necunoscute și, ca atare, nici nu figurează în Buletinul Societății Scriitorilor
Români din anii 1937, 1938 și 1939.
Deși apelase la N.I. Herescu1 și Mircea Eliade, prezențe autoritare în conducerea
Societății Scriitorilor Români, romanul
Nuntă cu bucluc nu a obținut premiul atât de
meritat și de așteptat de Ion Marin Iovescu.
Eu cred, cu tărie, acum, la șapte decenii
de la acest eveniment, că au intervenit factori
extraliterari și, evident, extraestetici în
evaluarea acestei cărți.
*
[1] Craiova, 11 mai 1937
Mult iubite maestre,
Vă scriu din Craiova. Sunt aici din
toamna trecută. Îmi fac armata la Școala de
ofițeri rezervă artilerie. De când m-au
îmbrăcat militar, am pierdut orice legătură cu
Bucureștiul, orice contact. Mă văd străin și
părăsit de toți. Mă lupt din toate puterile cu
armata și nevoile. Și cât de grea și istovitoare
e această luptă, când n-ai un suport material,
ce și ce, barem un leu pierdut pe fundul
cufărului! Cât de crud e destinul cu unii și
multă răbdare e în unii oameni.
Bunule maestru Rebreanu, din comitetul S[ocietății] S[criitorilor] R[omâni],
d[umnea]voastră și cu d[omnu]l Mircea Eliade mă cunoașteți mai de aproape.
Mai ales d[umnea]voastră mă cunoașteți de vreo cinci ani, de când ședeați pe Pietății,
nr. 28. Știu că prin timpul acesta, în fiecare an, se acordă premii literare tinerilor ce se
luptă cu viața și stelele.
Cartea mea Nuntă cu bucluc2 a apărut anul trecut, prin vremea aceasta.
D[umnea]voastră ați citit-o și-o cunoașteți. Îi cunoașteți și felul cum a primit-o critica.
Aș vrea să încerc și eu cu ea la premiile de anul acesta. Că vă spun drept, bunule
maestru, pe lângă încurajarea sufletească ce-aș primi-o după un astfel de act, mă gândesc și
la ceva parale, la parale... iertați-mă!, aproape le-am uitat forma și nu mai știu ce culoare
au de când sunt militar.
Ion Marin Iovescu, scriitorul de la Spineni
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 100
Bătrânule maestru, pe adresa dată mai jos, vă rog răspundeți-mi d[umnea]voastră ce
trebuie să fac, dacă e nevoie să depun o carte până la un anumit termen fixat, în sfârșit tot
ce mai e necesar ca să pot lua și eu parte la concurs sau cum se numește, că nu mă pricep
deloc. Și, iar vă rog, iubite maestru, rugați d[umnea]voastră pe d[omnu]l N.I. Herescu să-
mi trimită pe adresa de-aici un ajutor de la Societate, de-ar fi mai curând ar fi mult mai
bine, mă văd stors de puteri, am slăbit rău, și
mi-am îmbolnăvit stomacul cu mâncarea de la
cazan.
Așteptând răspunsul, vă salută și vă urează
„să trăiți“, cu toate puterile ce-au mai rămas în
el,
Ion M. Iovescu, elev T.R3,
Bateria a II-a, Școala pregătitoare de ofițeri
rezervă artilerie, Craiova
P.S.
Am să scriu și d[omnu]lui Mircea Eliade [4].
[Domniei sale domnului Liviu Rebreanu,
Bulevardul Elisabeta, nr. 97, București;
Expeditor – Elev T.R. Ion Iovescu, Bateria a II-
a, Școala de ofițeri rezervă, Craiova].
Note
Originalul acestei epistole, inedite, se află la
Biblioteca Academiei Române. Cota 42
CMLXIV .
1. N.I. Herescu (1906–1961), poet, eseist și traducător. A fost în conducerea Societății
Scriitorilor Români, iar în perioada 1939–1944 a îndeplinit funcția de președinte al acestei
prestigioase instituții de cultură din România interbelică.
2. Ion Marin Iovescu – Nuntă cu bucluc. Prefață de E. Lovinescu. București, Editura Cugetarea.
Georgescu–Delafras, 1936, 266 pagini.
3. T.R. înseamnă termen redus pentru cei ce aveau studii superioare.
4. Epistola către Mircea Eliade, din Craiova, 14 mai 1937, a fost publicată în cartea Mircea
Eliade şi corespondenţii săi. Vol[umul] 2 (F-J). Ediţie îngrijită, note şi indici de Mircea Handoca.
Bucureşti, Editura Minerva, 1999, p. 246-247 (Documente literare).
Monumentul eroilor din satul Poiana
Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu, Floriana
Tîlvănoiu
În satul Poiana, comuna
Radomireşti, jud. Olt, a fost ridicat în
perioada interbelică un monument în
cinstea eroilor din Primul Război
Mondial. Este amplasat în mijlocul
satului, pe drumul 653 Radomireşti – Monument Poiana având vulturul deasupra
(sursa foto: OltAlert, blog Costel Mirea)
În ziarul Oltul din 10 februarie 1972,
Octav Pârvulescu recenzează volumul
Nunta cu Bucluc de Ion Marin Iovescu
(reeditare), lansat la librăria ,,Ion
Minulescu” din Slatina în prezenţa
autorului
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 101
Poiana - Călineşti, pe partea dreaptă, la o intersecţie de drumuri, lângă gardul unei
gospodării. Pe faţada monumentului orientată spre răsărit se găsesc inscripţionate, pe
blocul principal, numele şi prenumele a 20 de eroi, iar pe feţele dinspre nord şi sud se află
numele altor 21 de eroi ,,Morţi pentru Patrie 1916-1919”. La baza edificiului este scris:
„Acest monument s-a ridicat cu ajutorul orfanilor, văduvelor şi rudelor celor căzuţi pe
câmpul de luptă, cum şi al câtorva oameni binevoitori –
din această comună şi Pr. Matei Popescu în anul 1932.
Acest loc este donat de Ioana Bălălău”.
Elementul terminal al monumentului este
reprezentat de crucea creştină, decorată cu elemente
vegetale în relief, iar deasupra simbolului creştin în
trecutul nu prea îndepărtat se afla un vultur cu aripile
deschise, sculptat în piatră, astăzi dispărut. Incinta
monumentului este închisă cu un gărduleţ de lemn,
vopsit în culoarea verde. După 1976, autorităţile locale
au fixat o placă de marmură pe frontispiciul
monumentului, pe care sunt trecuţi eroii din cel de-al
doilea război mondial.
Eroii din Primul Război Mondial
Partea dinspre răsărit:
1. Teodor F. Băsescu, plut. maj
2. Ion I. Moise, serg.
3. Pantelimon I. Stănescu
4. Radu Fl. Traşcă, cap.
5. Ion Smarandache
Soldaţi
6. Marin I. Moise
7. Ion R. Moise
8. Florea St. Băsăşteanu
9. Oprea M. Cojocaru
10. Barbu N. Terci
11. Marin Sm. Smarandache
12. Fl. St. Danciu
13. Barbu M. Pârloagă
14. Ion Fl. Nedelcu
15. Radu C. Moise
16. Vasile St. Stoenescu
17. Radu St. Terci
18. Niculae Fl. Cojocaru
19. Gh. I. Tutunaru
20. Marin Fl. Traşcă.
Partea dinspre nord:
21. Gh. Terci
22. Alex. Gr. Şoavă
23. Petre Fl. Cojocaru
24. Nicolae St. Ion
25. Fl. I. Văduva
26. Ilie Pârloagă
27. Marin I. Ciobanu
28. Pantelimon T. Pârjol
29. Marin N. Ion
30. Grigore H. Moise
31. Ştefan N. Tone
Partea dinspre sud:
32. C-tin Sm. Smarandache
33. C-tin R. Mihai
34. Radu N. Solamu
35. Marin N. Oane
36. Radu I. Moise
37. Pavel M. Văleanu
38. Andrei St. Ion
39. Pavel Gr. Şoavă
40. Grigore I. Cojocaru
41. Florea M. Terci.
Eroii din cel de-al doilea război mondial:
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 102
1. S.M. Traşcă M. Gheorghe
2. Serg. Şoavă A. Marin
3. Serg. Geambaşu E. Iancu
4. Serg. Enache Constantin
5. Sold. Balmeş Ştefan
6. Sold. Băsăşteanu St. Neag
7. Sold. Cojocaru R. Florea
8. Sold. Cojocaru R. Ion
9. Sold. Crăciun I. Ştefan
10. Sold. Danciu I. Dumitru
11. Sold. Dumitrescu St. Florea
12. Sold. Ionescu M. Ilie
13. Sold. Ivaşcu M. Ion
14. Sold. Moise M. Gheorghe
15. Sold. Ungureanu N. Dumitru
16. Sold. Vezeanu T. Ion.
Ion Besoiu- un interviu uitat şi regăsit
Marele actor Ion Besoiu a părăsit scena vieţii după o carieră strălucită. Întâmplarea ne-a scos
în cale un interviu pe care Ion Besoiu l-a acordat lui Nae Cosmescu la 26 iulie 1972 pe când marele actor
se afla la în judeţul Olt pentru a promova filmul ,,Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” în care
deţinea un rol principal. Interviul a apărut în ziarul local Oltul de la Slatina la aceeaşi dată şi, deşi este
destul de scurt, este important pentru că vorbeşte despre preocupările artistului, printre rânduri se vede
o anumită nemulţumire legată de absenţa sa de pe marea scenă şi relevă legăturile sale cu judeţul Olt.
După ce a fost găzduit de majoritatea cinematografelor din judeţul nostru, filmul ,,Atunci
i-am condamnat pe toţi la moarte” rulează în aceste zile pe ecranul cinematografului ,,Dunărea” din
Corabia. Ion Besoiu, autentică vedetă a filmului autohton care nu mai are nevoie de prezentări
suplimentare, unul dintre principalii interpreţi ai acestui film, a avut amabilitatea să ne răspundă la
câzeva întrebări:
- Ce a reprezentat pentru dumneavoastră rolul din filmul lui Sergiu Nicolaescu?
-Un rol care mi-a fost foarte drag. Un rol complex. Trebuie păstrat un echilibru dictat de
spiritul de conservare şi dogma personajului, părintele Ioan pendulează între aceste două stări.
-Cum vă explicaţi îndelungata dumneavoastră absenţă de pe platourile de filmare?
-Poate că o explică alţii. Eu nu pot să mi-o explic. Poate că a fost o pauză de acumulări
care mi-au folosit. Aveam poftă să joc.
-Vi s-a răspuns pe măsura poftei: roluri principale în filmele ,,Mihai Viteazul”, ,,Asediul”,
,,Puterea şi adevărul”, ,,Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, altele mai mici în ,,B.D. în
alertă” şi ,,Printre colinele verzi”...
-La care trebuie să adăugaţi ,,Bariera”, filmul la care lucrează în prezent regizorul Mircea
Mureşan care transpune un scenariu pe care l-a realizat împreună cu scriitorul Teodor Mazilu,
elaborat după cunoscutul roman omonim al aceluiaşi Mazilu. Deţin în acest film un rol deosebit de
interesant.
-Cum apreciaţi producţia naţională de filme a acestui an cinematografic atât de generos cu
dumneavoastră?
-Cred că suntem într-o etapă fericită cu filmul românesc. Sper cel puţin. După filmele
produse în prima jumătate a anului, care îndreptăţesc un bilanţ îmbucurător, cred şi sper!
-Credem şi sperăm şi noi alături de dumneavoastră.
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’,
cont RO02CECEOT0130RON0581998, sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F. 28429585. Detalii pe
www.memoriaoltului.ro, secţiunea 2%.
Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str.
Libertăţii nr. 96, tel. 0724219925; e-mail [email protected]
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 103
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 104
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 105
An. VI, nr. 1 (59) ianuarie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 106
Top Related