MANIFESTARE CENTENAR MAREA UNIRE ȘI OMAGIEREA
LUI CANTEMIR LA COLEGIUL NAȚIONAL DE
INFORMATICĂ ”TUDOR VIANU” DIN BUCUREȘTI
În ziua de 17 aprilie 2019 a avut loc, la Colegiul Național de
Informatică ”Tudor Vianu” din București, o activitate instructiv-
educativă dedicată Centenarului Marii Uniri și lansării cărții
”DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII
ROMÂNILOR.STUDII ȘI ARTICOLE DEDICATE
CENTENARULUI MARII UNIRI”.
Oaspeții, col.r. Viorel Ciobanu și lector univ. Dr.
Valentin Bădescu, au fost primiți de doamna director prof.
Claudia-Emilia Anghel și directorul adjunct prof. Dr.
George-Octavian Iosif.
Doamna Prof. CLAUDIA-EMILIA ANGHEL a prezentat pe
scurt musafirilor câteva date istorice:
”COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ „TUDOR VIANU”
de astăzi, confirmă tradiția excelenței marcate de semnele
epocilor prin care a trecut.
Istoria sa începe odată cu istoria clădirii situate în strada
Arhitect Ion Mincu, numărul 10. Clădirea se impune prin
elementele unei construcții monumentale, zvelte și expresive
care și-a armonizat verticalitatea într-un veritabil stil românesc,
amintind de liniile de forță ale arhitecturii începutului de secol al
XX-lea. Clădirea este construită de reputatul arhitect care a dat
numele străzii pe care se află astăzi colegiul: arhitectul Ion
Mincu.
Sub incidența Legii Învățământului din 1924, în anul 1928,
în clădire a început să funcționeze o nouă instituție de
învățământ: „Liceul Teoretic de Fete”.
În Primul Război Mondial, se pare că în această clădire, a
fost sediul Crucii Roșii.
În vertiginoasele și tumultuoasele transformări ale epocii
următoare, instituția s-a îndreptat către un domeniu de viitor,
informatica. Prestigiul său a crescut an de an, astfel încât în
anul 1973, instituția de învățământ devine „Liceul de informatică
Dr. Petru Groza”.
Liceul rămâne în fascinanta lume a cifrelor și a modelărilor,
devenind în 1977 „Liceul de matematică-fizică nr. 1”. Se
deschide astfel drumul spre excelentă, în pofida unei istorii
controversate.
În anul 1991, drumul instituției a fost reconfigurat, calea aleasă
ducând din nou către informatică. Își recâștigă astfel
denumirea: „Liceul de informatică”.
Grație prestigiului câștigat în decursul timpului, în anul
1997 instituția obține titlul de „Colegiu” și totodată primește
onoarea de a purta numele marelui cărturar român Tudor Vianu.
Începând cu acel an, instituția de învățământ se află sub
oblăduirea spirituală a marelui om de cultură care a încurajat
performanța, abnegația și creativitatea.
Astăzi, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” este
o marcă.
Drumul spre excelență continuă.”
Manifestarea a început la ora 12.00 în Sala de festivități a
Colegiului.
Domnul prof. dr. Costel Chiteș a deschis manifestarea,
adresând un bun venit lectorilor și elevilor prezenți.
Secretarul general al A.E.D.C., domnul col.r. Viorel Ciobanu
a făcut o scurtă retrospectivă a activității desfășurate de domnia
sa în cadrul M. Ap. N. și ulterior după trecerea în rezervă,
pentru promovarea valorilor perene ale neamului românesc,
îndemnând tinerii ”vianiști” să-i urmeze exemplul.
Astfel, Asociația Europeană ”Dimitrie Cantemir”, în
colaborare cu Editura Universul Academic, a pus la dispoziția
cititorilor, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, volumul pe care-l
lansăm astăzi, în prestigioasa dumneavoastră instituție de
învățământ.
Cu o întindere de 400 de pagini și o grafică de excepție,
acesta cuprinde 35 de studii și articole semnate de 32 de autori:
cercetători științifici, cadre didactice din învățământul
universitar și preuniversitar, laici și clerici, militari și civili,
membri ai Asociației sau profesând în instituțiile care-l au ca
patron spiritual pe Dimitrie Cantemir.
În ansamblu, volumul surprinde nu numai fațetele multiple
ale personalității marelui cărturar, într-o nouă viziune
exhaustivă, ci și ideea forță a conștiinței și necesității unității
românești, care transpar din întreaga operă a academicianului
european și bărbatului de stat care a fost Dimitrie Cantemir.
Al doilea dintr-o serie, care constituie un obiectiv central al
Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir”, actualul volum poate fi
achiziționat din librării, și constituie pentru Asociație o datorie
de onoare în a-l pune la dispoziția cercetătorilor și pasionaților
de cultură și istorie din țară și străinătate.
Membrii Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir” aduc pe
această cale mulțumiri S.N.G.N. ROMGAZ S.A. MEDIAȘ, care
finanțând proiectul a făcut posibilă nașterea acestui eveniment
editorial!
Domnul lector dr. Valentin Bădescu a reliefat:
”Prinţ cărturar, Cantemir a constituit un fundament solid al
realizării statului unitar român, afirmaţie cu atât mai
îndrăzneață cu cât liderii unui institut, finanțat din bugetul
României, încearcă să ne fure din nou memoria, așa cum au
făcut-o coreligionarii lor de ieri, care ne-au falsificat istoria și au
înfăptuit holocaustul culturii române! Au profitat atunci de forța
și puterea tancurilor sovietice eliberatoare, pe care au venit și s-
au instatlat, iar acum de slăbiciunea clasei noastre politice.
Globalizarea este prost înteleasă astăzi, precum
internaționalismul comunist de ieri. Azi globalizarea înseamnă
haos, amestecarea raselor, libera circulație, emigrație și haos
economic, politic și social.
Globalizarea trebuie să însemne legi unitare la nivelul
planetei, ordine, respect față de valorile umane, protejarea
oamenilor buni, corecți, cinstiți și eliminarea ticăloșilor.
Globalizarea ar trebui să însemne armonie legislativă pe toată
planeta, cooperare strânsă și eficientă între popoare pentru
rezolvarea marilor probleme globale, rezolvarea problemelor
emigratiei clandestine, eradicarea sărăciei, reducerea poluării și
protecția mediului.
Și mai e ceva. Să nu-l uităm pe Eminescu și opera sa
profund patriotică:
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc
Căci rămâne stânca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!.
Doamne binecuvântează România!Doamne ocrotește-i pe
români!”
Domnul prof. Dr. Costel Chiteș a prezentat câteva date și
informații referitoare la formația matematică a Cantemireștilor:
”Formaţia iniţială, talentul, abnegaţia la învăţătură,
deschiderea către universalitate şi inteligenţa proprie, au facilitat
apropierea şi de domeniul fizicii și matematicii a ilustrului nostru
domn şi cărturar.
Dimitrie Cantemir realizează, în anul 1700, o culegere de
extrase referitoare la fizică ale gânditorului Jean Baptiste van
Helmont (1577-1644). Cantemir iubea filosofia, matematicile şi
arhitectura. „Bisericile făcute în trei sate ale sale dovedesc
gustul său în această artă, căci ele fiind de croiala sa, sunt de
un stil graţios şi original” (C. Negruzzi)1.
Intitulată „Ioannis Baptistae Van Helmont physices
universalis doctrina”, lucrarea s-a dorit a fi prezentată
1 Cantemir, D., Descrierea Moldovei, (1909), Bucureşti, E. Librăriei Socec & Co, p. 27.
cărturarilor români. Ea reprezintă o copie a tratatului de fizică al
flamandului Van Helmont, publicat la Frankfurt, în anul 1682.
Van Helmont, chimist, fiziolog şi fizician, a publicat mai
multe lucrări. Una din lucrările de medicină, consacrată
magnetismului animal, i-a atras o condamnare din partea
tribunalului Inchiziţiei. Lucrarea sa, Ortus medicinae, a apărut
postum, în anul 1648, fiind tradusă în franceză şi engleză.
Realizează o filosofie proprie a materiei, în urma unor
experienţe: reacţii de calcinare a metalelor şi sărurilor, arderea
cărbunelui şi a sulfului, fermentarea.
Van Helmont a fost animat de un profund spirit religios.
Meditând asupra naraţiunilor din Cartea Facerii, a concluzionat
că apa joacă în natură un rol preponderent. Experienţa realizată
timp de 5 ani cu un lăstar de salcie, va justifica această alegere.
Apa se transformă în lemn, apoi prin arderea lemnului derivă,
care are aceeaşi natură ca şi Pământul. Apa se poate condensa
de la sine şi efectuează transmutarea sa în metale sub influenţa
unor agenţi activi, cum ar fi spiritul seminal al metalelor (utilizat
de Paracelsus). Această noţiune a fost idealizată de van
Helmont, prin crearea unui agent universal, alcahest. Din
textele sale, se deducea că ar fi în posesia unei mici cantităţi din
acest dizolvant universal. Unii comentatori au arătat că nu
exista un recipient care să conţină această substanţă. Chimiştii
au căutat acest agent printre săruri2.
Van Helmont susţinea că toate corpurile aeriforme
răspândite în aer sunt confundate într-unul singur denumit „gas”
(element nereductibil). Făcând distincţia dintre aer şi „gas”, pune
astfel la îndoială existenţa unui singur gaz: aerul.
El considera că soarta corpului omenesc este sub dependenţa
unui principiu imaterial, „principiu de viaţă”. În subordine se află
principii de viaţă secundare. La baza vieţii se află nutriţia, motiv
pentru care principiul de viaţă se află în stomac. Subordonează
principiul de viaţă central, sufletului, ce este format din două
părţi: 1) suflet imaterial, care nu dispare niciodată; 2) suflet
senzitiv, care dispare împreună cu corpul.
2 Taton, R., Istoria generală a Ştiinţei, Vol. II, (1971), Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, pp. 361-375.
Pierre Louis Moreau de Maupertuis (1698-1759)
matematician, filosof, fizician, astronom, geograf şi naturalist
francez, a contribuit la difuzarea teoriilor lui Newton ȋn exteriorul
Angliei. La 20 de ani este numit locotenent. Preferă apoi să
abandoneze cariera militară pentru a studia matematica.
Această orientare pentru studiu, a fost ȋncununată cu alegerea
sa, (ȋn anul 1723, la 25 de ani) ca membru al Academiei de
Ştiinţe. Precum numeroşi savanţi ai epocii sale, Maupertuis nu
s-a cantonat doar ȋntr-o disciplină. A publicat diverse lucrări de
mecanică, de astronomie, observaţii şi experienţe pe animale mai
puţin cunoscute (salamandre, scorpioni).
În anul 1728, vizitează Londra, călătorie care ȋi va decide
cariera. Ales membru asociat al Societăţii Regale, Maupertuis
descoperă ideile lui Newton, ȋn particular Legea atracţiei
universale şi devine un susţinător activ al acesteia ȋn Franţa.
Dezbaterea dintre susţinătorii teoriilor lui Descartes şi Newton
asupra formei Terrei, au condus la organizarea de către
Academia de Ştiinţe din Paris a două expediţii ȋn Peru (1735) şi
Laponia (1736-1737). Expediţia din Laponia, condusă de
Maupertuis, a reuşit să demonstreze că măsura unghiului
determinat de arcul situat pe meridian (ȋntre Kittis şi Tornea),
mai apropiat de Polul Nord, este superior măsurii celui
determinat de Amiens şi Paris. S-a demonstrat astfel că Terra
este mai aplatizată la poli, deci teoria atracţiei universale a lui
Newton este valabilă. În această expediţie, a fost ȋnsoţit de
matematicienii Alexis Clairaut şi Anders Celsius. Este apoi
invitat să prezideze Academia de Ştiinţe din Berlin, de către
despotul luminat Frederic II al Prusiei. Este considerat
descoperitor al acţiunii minime, „principiu metafizic” ce
presupune că natura acţionează mereu cu cea mai mare
economie posibilă, legile fizicii ȋncercând de multe ori să se
adapteze la acest minim.
Antioh Cantemir (1709-1744) învaţă în mod metodic, la
Academia din Sankt Petersburg, sisteme de idei ale gândirii
ştiinţifice ale lui I. Newton, ale filosofiei lui Descartes, Leibniz,
Wolff şi Locke. Prin profesori germani, va asimila gândirea
occidentală.
Descoperă frumuseţea şi însemnătatea matematicii, ale
fizicii, pe care le utilizează apoi ca instrumente ale cunoaşterii
multor altor domenii ale culturii umane. Spiritul său este
modelat spre deschidere şi toleranţă, prin cunoaşterea diferitelor
sisteme teologice. Se îndreaptă spre cultura franceză, cu
preponderenţă spre literatura filosofică. Preia, astfel de la
strălucitul său tată, pasiunea pentru studiu şi, printre virtuţi,
cultiva prietenia. Are profesori remarcabili, printre care îi
amintim pe cel de filosofie, Cristopher Friedrich Gross, pe cel
de matematică Cristopher Friedrich Mayer3.
În calitate de diplomat al Rusiei la Londra (1731-1738), apoi
la Paris şi Versailles (1738-1744), dovedeşte talent în
negocierea marilor probleme ale Europei. Intervine pentru
trimiterea în Est a unor savanţi occidentali. În acest sens, îi
amintim pe L. Euler şi Pierre Maupertuis.”
3 Lemny Ştefan, Cantemireştii, (2013), Iaşi:Polirom, p. 261-267.
La final, auditoriul a răsplătit cu aplauze comunicările
audiate.
Top Related