V IZ IT A
REGI LLUi
Semnarea Declaraţiei comune cu privire la vizita în Republica Socialistă România a delegaţiei Frontului Naţional pentru Eliberarea Angolei (F.N.L.A.)
Primirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Consiliului ie Stat al Republicii Socialiste România, a delegaţiei Confederaţiei Generale a Oamenilor Muncii din Peru (C.G.T.P.)
Primirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Part!-' duîui Comunist Român, a delegaţiei Partidului Socialist Popular din Danemarca.
Preşedintele Consiliului de Stat, tovarăş®! Nicolae Ceauşescu, înmînea- sa Ordinul „Tudor Vladimireseu“ clasa I ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al R.S.F. Iugoslavia la Bucureşti, Iso Njegovan.
mm
m
6 (5 3 6 )■ 31 ianuarie 1974
ARTICOLE,. CORESPONDENŢEVizita regelui Hussein în Romă nia. Dumitru Constantin 2, iAnkara. „Preşedintele Ceouşescu - un şef de stat pentru care riu-
. trim mult respect11. Ion -Badea 4Geneva. Cooperarea europeană fn domeniul muncii şi politicii sociale. Corneliu Viad SOrientai Apropiat. Â început de- zangajarea forţelor ia Suez. Ro-dica Georgescuitalia. Priorităţi: economice, politice, sociale. Radices Dumitres-
6 j
CI! 8Dezbaterile asupra reportului cancelarului federal. N, S. Stă-nescu 12„Cei rseuă", între flotare monetară şî unitate comunitară. Hie Şerbânescu 13industria vest-europeană a băuturilor. Efervescenţe şi dureri de cap. Mihai Matei 18Bruxelles. Din nou despre alegeri anticipate? Fiorica Şeirrsa-ru w ;
ANCHETA NOASTRĂPersonalităţi politice europene răspund la întrebarea: Ce aşteptaţi de la anul internaţional1974? 9 |
DIN ŢĂRILE SOCIALISMULUIU.R.S.S. Eficienţă şi calitate în realizarea sarcinilor. Laurenţiu DuţăCuba. 1974 - an de pregătire a
10 ’
primului congres ai partidului comunist. Mihai Fabian 11
| REPORTAJ P i GLOB i Cracovia. Riana Lupu 16 1
j 1000 + 1' ' '-11 | 20-22
| Umor 23 î
SERIAL |Biografia dramatică a pefroiu- iul "|¥j 24 |
! PUNCTE DE VEDERE DIN | PRESA STRĂINĂ
Mundo Obrero, Agenţia „China | Nouă", „Â.F.P.!!, VorwSrts, Agen- | fia Interpress Service, L’Unitâ 2ă~29 |
| PROFIL■ Hussein ibn Tola!, regele. iordo- ' «iei 29
POŞTA REDACŢIEI 30-32 !
m iercu ri _______________________ .
— Lcs Moscova s-a încheiat consfătuirea secretarilor comitetelor centrale ale partidelor comuniste şi muncitoreşti din unele ţâri socialiste, ale cărei lucrări s-au desfăşurat în zilele de 22 şi 23 ianuarie.
— Leonid Brejnev, secretar generai ci C C ai P.C.U.S., Nikolai Podgornîi, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem ai Uniunii Sovietice, şi Andrei Gromîko, ministrul afacerilor externe, l-au primit pe Ismail Fahmi, ministrul egiptean al afacerilor externe. Cu acest prilej au fcst abordate aspecte ale situaţiei actuale din Orientul Apropiat
— Muhammed Uila, fost preşedinte a! Adunării Naţionale, a fost ales preşedinte a! Republicii Populare Bangladesh,
— La km 101 de pe şoseaua Cairo-Suez a fost semnat, de către şefii statelor majore ale forţelor egiptene şi israeliene, planul militar detaliat privind dezangajarea forţelor celor două ţâri de-a lungul Canalului Suez,
— în capitala Republicii Democrate Germane eu luat sfîrşit convorbirile între delegaţiile de partid şi guvernamentale conduse de Erich Honecker, prim-secretar ai C.C. al P.S.U.G., şi Todor Jivkov, prim-secretar a! C.C. al P. C. Bulgar,
vineri ....— In zona Canalului Suez, la ora 12,00, ora
locală, a început prima fază a dezangajării militare,
— Consiliul Executiv Federal a! R.S.F. Iugoslavia a aprobat proiectul programului de acţiune antiinflaţionîstă, ca parte componentă a programului de înfăptuire a hotă firi! Adunării Federale cu privire Ia bazele dezvoltării social-economlce a Iugoslaviei fn anul 1974,
i imbâfa _ _ _ _ _ _ _
— Preşedintele indiei, Varahagîrî Venkata Gîri, a îrsmîrsăs preşedintelui iosip Bre* Tito,aflat într-o vizită oficială în această ţară, pre-
23-2,3 ianuariemîui internaţional Jawaharlal Nehru pentru promovarea păcii şi a înţelegerii între popoare.
— La Bruxelles, au început lucrările unei conferinţe a partidelor comuniste din ţările capitaliste ele Europei.
— La Ankara a fost dată publicităţii lista noului guvern turc, format de liderul Partidului Republican ol Poporului, Buient Ecevit.
— La Khartum s-au deschis lucrările primului congres naţional al Uniunii Socialiste Sudaneze.
duminică _ _ ----------------- —
- ta Saint-Moritz au avut ioc convorbiri între Şahinşahul Iranului, Mohammed Rezo Pahlavi Aryamehr, şi ministrul economiei al R.F.G., Harss Frîederichs.
- Leo Tindemans, premierul desemnat de regele Baudouin cu formarea noului guvern belgian, a precizat că, în imposibilitatea formării unui nou cabinet, dizolvarea parlamentului şi organizarea de alegeri legislative anticipate devin inevitabile.
- Ă încetat din viaţă în Cipru generalul Grivas.
luni ------------ — ------------- Â început vizita oficială, în Cuba, cs de
legaţiei de partid şi guvernamentale sovietice condusă de Leonid Brejnev.
- Gotigh Whitlam, primul ministru ol guvernului australian, şi-a început turneul de două sâptămîni în Mafayezia, Tailanda, Laos, Birmania, Singapore şî Filipine, cu intenţia de a stabili şî întări contacte personale cu liderii acestor ţări.
- A sosit la Cairo, într-o vizită oficială, Aldo Moto, ministrul de externe a! Italiei.
mărfi _ _ _ __- Io invitaţia preşedintelui Consiliului .de
Stat al Republicii Socialiste România, tovarăşul Nîcotae Ceouşeseu, a sosit Se Bucureşti, într-o vizită oficială In ţara noastră, Maiestatea Sa regele Hussein Ibn tala! al Regatului Haşemit a! Iordaniei.
f
Expresie a legăturilor de colaborare şi prietenie
in tre p ip iâ rtie român sî iordanian
i
După cum se cunoaşte, la invitaţia preşedintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu. în aceste zile se află într-o vizită oficială în tara noastră regele Hussein Ibn Talal al Regatului Haşemit al Iordaniei.
Momentele principale din prima zi a v izitei în ţara noastră a regelui Iordaniei le-au reprezentat începerea convorbirilor oficiale între cei doi şefi de stat si dineul oferit în onoarea suveranului iordanian de preşedintele Nicolae Ceauşescu.
în cadrul convorbirilor oficiale, a avut loc un larg schimb de vederi privind stadiul actual şi perspectivele relaţiilor dintre România şi Iordania, precum şi probleme actuale ale vieţii internaţionale, îndeosebi referitoare la situaţia din Orientul Mijlociu. Ele s-au desfăşurat sub semnul sentimentelor ele stimă şi prietenie ce caracterizează raporturile dintre popoarele român şi iordanian, al dorinţei reciproce de a promova, pe multiple planuri, colaborarea între cele două ţări, de a, contribui la consolidarea cursului pozitiv din viaţa internaţională, la afirmarea în lume a unor relaţii noi, a unui climat ele pace şi securitate. încredere şi conlucrare paşnică între state, în cadrul căruia să fie asigurat progresul general al fiecărei naţiuni.
în timpul dineului, care s-a desfăşurat într-o atmosferă cordială, prietenească, preşedintele Nicolae Ceauşescu şi regele Hussein au rostit toasturi, în care s-au referit la importanţa vizitei în România a şefului statului iordanian, ia evoluţia relaţiilor bilaterale cit şi la unele probleme internaţionale actuale.
Adresîndu-se suveranului haşemit, primului ministru al Iordaniei, celorlalţi membri ai delegaţiei iordaniene, preşedintele Nicolae Ceauşescu arăta în toastul său: „Vizita pe care o efectuaţi în România constituie expresia, relaţiilor de colaborare şi prietenie dintre poporul român şi poporul iordanian. In acelaşi timp, consider că ea constituie şl o expresie a dorinţei
reciproce de a extinde şl în viitor aceasfă colaborare în toate domeniile de activitate. Ceea ce am realizat pînă acum în domeniul colaborării economice, tehnico-ştimţi- fice şi culturale constituie de fapt numai un început. Sperăm că vizita, convorbirile pe care le avem cu acest prilej vor evidenţia noi posibilităţi şi vor marca un moment important în colaborarea viitoare dintre ţările noastre".
In continuare, şeful statului român a subliniat că România s-a pronunţat întotdeauna şi se pronunţă şi acum pentru o soluţie politică, paşnică în Orientul Mijlociu. Această soluţie trebuie să ducă la realizarea unei păci drepte şi trainice. Fără îndoială că, pentru aceasta, este necesar ca Israelul să se retragă din teritoriile arabe ocupate, să se ajungă la asemenea soluţii care să garanteze integritatea teritorială şi suveranitatea tuturor statelor din această regiune. în acelaşi timp, ţara noastră consideră că este necesar să se ţină seama de necesitatea soluţionării şi a problemei poporului palestinian în conformitate cu năzuinţele şale. lată de ce România salută realizarea acordului pentru dezangajarea militară dintre Egipt şi Israel şi îşi exprimă speranţa că ea. va fi urmată de înţelegeri corespunzătoare de dezangajare militară între Siria, Iordania, şi Israel. în acest sens, preşedintele Nicolae Ceauşescu a apreciat că realizarea dezangajării militare va crea condiţii favorabile pentru desfăşurarea negocierilor în continuare în cadrul conferinţei de la Geneva în vederea realizării unei păci trainice şi drepte în Orientul Mijlociu. După cum se ştie, în ce priveşte desfăşurarea conferinţei, România s-a pronunţat şi se pronunţă pentru creşterea rolului Organizaţiei Naţiunilor Unite în cadrul acestei conferinţe, pentru participarea — în afară de statele interesate — şi a altor ţări
„arabe, precum şi a altor state, îndeosebi jdin Europa şi Africa.
Preşedintele Nicolae Ceauşescu şi Maiestatec Sa Regele Hussein Ibn Talal pe Aeroportu
internaţional Otopeni
„Doresc să vă transmit, în numele lor daniei, sentimentele noastre deosebite ş aprecierea bună despre relaţiile existent' şi să exprim speranţa ş i . dorinţa noastri sinceră de a dezvolta aceste legături îi toate domeniile de activitate ; exprim, tot odată, aprecierea noastră deosebită faţă d stimata dumneavoastră persoană, pentri rolul deosebit pe eare-1 aveţi în condu cerea măreţului dumneavoastră stat, pen tru făurirea unei lumi mai bune, a unu viitor mai bun pentru întreaga omenire" - •â spus în toastul său regele Hussein, ară tind, în continuare : ..în ceea ce priveşt zona clin care vin şi despre care aţi vorbit avem aprecieri deosebite pentru politic; dumneavoastră înţeleaptă, pentru atenţi; cu care dumneavoastră priviţi fiecare mo ment, fiecare eveniment din această regi une."
Eeferindu-se la situaţia din Orientu Mijlociu, suveranul iordanian a declara că trebuie folosită cît mai mult opinia pu blică mondială pentru a-i atrage atenţi; asupra situaţiei din această zonă a lumi; în special pentru „a instaura în Orientu Mijlociu o pace care să se bazeze p onoare, dreptate şi egalitate, pe o colabo rare intre naţiuni şi popoare. Pot să spic că noi, în Iordania, năzuim spre aceast; pace. Credem, la fel ca şi dumneavoastră că la baza acestei păci trebuie să stea re tragerea totală a trupelor israeliene di; toate teritoriile arabe ocupate. In ceea c priveşte fiii Palestinei, trebuie să li se de, dreptul definitiv, total, de a-şi hotărî soar ta, să-şi aleagă ei înşişi calea lor, într- libertate definitivă şi totală. Aceasta a fos totdeauna dorinţa noastră şi pe această cal vom merge" — a declarat şeful statuii, iordanian.
Abordînd din nou relaţiile dintre Româ nia şi Iordania, el a reafirmat apreciere, sa pozitivă pentru ceea ce s-a realizat pîn în prezent şi şi-a exprimat speranţa c aceste relaţii se vor consolida. „Pornim de la acest spirit, nu este şurprinzăto faptul că delegaţiile noastre au şi ajun deja, intr-un termen scurt, la unele hotă rîri privind dezvoltarea relaţiilor clinti’ ţările noastre. Ne va face o deosebită plă cere să ne coordonăm eforturile noastre ş vom fi deosebit de fericiţi să salutăm pre zenţa dumneavoastră, domnule preşedinte in Iordania, şi aceasta intr-un viitor ei mai apropiat posibil. Aceasta va fi o einst generală pentru noi toţi, un izvor de feri cire pentru toţi fiii poporului nostru*' a declarat şeful statului iordanian.
Această primă întîlnire la nivel înal româno-iordaniană, care inaugurează j etapă calitativ nouă în evoluţia legăturile) dintre cele două state şi popoare, a fos salutată cu satisfacţie de opinia public din ţara noastră.
După ce, la 2 aprilie 1985, în dorinţa di a dezvolta bune relaţii. România şi Iorda năi au stabilit relaţii ■ diplomatice la ram de ambasadă, raporturile bilaterale ai cunoscut o dezvoltare constantă pe diverse planuri; Astfel, ca urmare a evoluţiei ascendente a schimburilor comerciale, cît ş pentru a facilita amplificarea lor, în anu1967, ţara noastră a deschis la Amman i reprezentanţă economică, în noiembris1968. o delegaţie guvernamentală română condusă de ministrul comerţului exterior a făcut o vizită în Iordania. Cu acest prilej au fost abordate probleme privim cooperarea economică şi tehnică intri cele două ţări, precum şi lărgirea pe ma departe a schimburilor de mărfuri. Ir urma tratativelor purtate atunci, au fos încheiate trei acorduri ; unul comercial d< lungă durată care conţine şi clauza naţiunii celei mai favorizate ; un acord di cooperare în domeniul petrolului şi ui acord de cooperare economică şi teh
2
Imagine din timpul convorbirilor of ici: le intre preşedintele Nicolae Ceauşescu şi Maiestatea
Sa Regele Hussein Ibn Taia!
f u exclusivitate
pentru „Lum ea"
Interviu cu
Maiestatea Sa Regele HUSSEIN IBM TÂLAL
f f Relaţiile dintre România şi constituie pentru noi un izvor de mindrie"
In programul foarte dens al vizitei sale, Maiestatea Sa Regele Hussein Ifer. îaial al Regatului Haşemit al Iordaniei a avut amabilitatea să găsească timpul necesar pentru a răspunde întrebărilor, adresate în numele revistei „Lumea1', de redactorii noştri Rodise Georgescu fi Mihai Matei.
legătură cu căile şi modalităţile de soluţionare a problemelor din zonă.
nică. Avînd, deci, stabilite în documente oficiale cadrul şi direcţiile evoluţiei lor, schimburile comerciale, deşi sînt de dată recentă, au înregistrat an de an creşteri substanţiale. Ca urmare a sporirii volumului acestor schimburi, ţara noastră ocupa, la sfîrşitul anului 1973, locul al 13-lea în comerţul exterior iordanian dintr-un total de 54 de state. Astfel, printre altele, produsele industriei chimice româneşti — tot mai solicitate pe pieţele ţărilor arabe — şi-au dublat în decurs de trei ani volumul exporturilor către Iordania. O confirmare a dezvoltării ascendente a raporturilor comerciale româno- iordaniene o reprezintă creşterea de a- proape 28 la sută în 1973, faţă de anul 1972, a volumului schimburilor comerciale
O contribuţie remarcabilă la strînge- rea legăturilor prieteneşti între România şi statele arabe, la dezvoltarea colaborării multilaterale cu aceste popoare, au constituit-o vizitele tovarăşului Nicolae Ceauşescu într-un şir de ţări arabe.
De asemenea, în contextul intensei activităţi politico-diplomatice desfăşurată de ţara noastră în vederea soluţionării pe cale paşnică a crizei din Orientul A- propiat — acţiuni între care cităm mesajele adresate de preşedintele Nicolae Ceauşescu statelor implicate în conflict şi altor state, cît şi vizitele în mai multe ţări arabe ale reprezentanţilor preşedintelui Consiliului de Stat al României — ţara noastră a avut contacte oficiale şi cu Iordania. Astfel, la 21 noiembrie 1973, reprezentantul preşedintelui Consiliului de Stat al României a fost primit, la Amman, de regele Regatului Haşemit al Iordaniei, Kussein Ibn Talal, căruia i-a înmînat un mesaj din partea şefului statului român.
Dezvoltarea cu şi mai multă vigoare a bunelor raporturi cu Iordania reprezintă încă o mărturie concludentă a politicii consecvente a României de promovare a unor largi relaţii de prietenie şi conlucrare rodnică cu statele arabe, cu toate ţările lumii, fără deosebire de orînduire socială, în spiritul coexistenţei paşnice, al principiilor suveranităţii şi independenţei naţionale. egalităţii în drepturi, neamestecului în treburile interne şi avantajului reciproc. Este bine cunoscut faptul că România a acţionat şi acţionează în direcţia asigurării unei destinderi reale şi a unei colaborări trainice între naţiuni, a soluţionării problemelor majore ce preocupă astăzi omenirea — între care şi realizarea unei păci drepte şi juste în Orientul M ijlociu —, considerînd că numai prin participarea activă, cu drepturi egale, a tuturor ţărilor, indiferent de mărimea lor, poate fi edificată o lume mai bună, o lume a cooperării şi înţelegerii între popoare.
Dumitru Constantin
— Maiestate, ce semnificaţie acordaţi acestei prime vizite în ţara noastră ? Cum aţi defini relaţiile româno- iordarsiene şi, în perspectivă, cum a- preciaţi evoluţia lor viitoare î
— Actuala vizită constituie împlinirea unei dorinţe mai vechi. Urmăream de mult, cu admiraţie, iniţiativele luate de România în direcţia dezvoltării relaţiilor cu toate ţările lumii, interesul ei faţă de problemele care preocupă omenirea, ca şi eforturile întreprinse pe plan intern pe calea propăşirii.
Preşedintele Ceauşescu se bucură de respect în inimile noastre, iar relaţiile dintre Iordania şi România constituie pentru noi: un izvor de mindrie. Ca atare, am fost cu atît mai îneîntat să accept amabila invitaţie de a vizita România pentru a mă întîlnt cu preşedintele Ceauşescu, cu prietenii mei români.
Sînt convins că vizita actuală va duce la o întărire a cooperării în diverse domenii — în primul rînd, cooperarea în probleme de interes reciproc, în al doilea rînd, dar nu măi puţin importantă, cooperarea în arena internaţională - servind idei şi principii identice, şi străduîndu-se spre aceleaşi ţeluri.
Sînt copleşit de amabilitatea şi ospitalitatea cu care am fost întîmpinat şî cred că acestea reflectă sentimentele prietenilor români nu numai pentru mine şi grupul iordanian ce m-a însoţit, ci şi pentru ţara mea.
— iordania este o ţară direct interesată în reglementarea conflictului din Orientul Apropiat. Am dori să cunoaştem părerea Maiestăţii Voastre in
— Problema Orientului Apropiat este o preocupare pentru întreaga comunitate internaţională. Este speranţa noastră că se vor face progrese spre o pace dreaptă, durabilă. Pentru noi, reprezintă o îndatorire să facem totul pentru a realiza o asemenea reglementare, în interesul generaţiei noastre şi ai generaţiilor viitoare, al păcii în întreaga lume.
Cred că principiile rezoluţiilor Consiliului de Securitate — numărul 242 din noiembrie 1967 şi numărul 338 din octombrie anui trecut — acoperă aspectele principale ale problemei şi. că traducerea în practică a rezoluţiilor ar însemna sfîrşitul unei îndelungate tragedii şi începutul unei perioade în care resursele naţionale şi umane ale acestei regiuni să fie îndreptate spre edificarea unui viitor fericit pentru toate popoarele din Ori- entu! Apropiat. De asemenea, o astfel de reglementare ar duce !a stabilizarea regiunii noastre, pacea servind, în acest fei, interesele tuturor popoarelor lumii.
- Cum apreciaţi, Maiestate, desfăşu» rarest convorbirilor de pace de Sc Geneva, la care participă şi iordania î
— Intr-adevăr, participăm la Conferinţa de pace de la Geneva ; au fost parcurse, pînâ acum, unele etape. Sperăm că vor urma şi altele, pînâ cînd se va ajunge Ia îndeplinirea integrală a rezoluţiilor numărul 242 şi 338 ale Consiliului de Securitate referitoare la Orientul Apropiat,
3
„Preşedintele CEAU ŞESCU
- un şef de stat
pentru care
nutrim mult respect"
Vitrinele librăriilor din oraşele Turciei prezintă publicului, în aceste zile, volumul „Segmelep — Texte alese — consacrat preşedintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşeseu,
Apărut în editura „Habora" din Istanbul, volumul facilitează cititorului turc contactul direct cu unele dintre cele mai reprezentative pagini din articolele şi eu- vîntările şefului statului român, grupate pe următoarele teme centrale : „Politicaexternă a României socialiste şi poziţia sa faţă de principalele probleme şi fenomene ale vieţii internaţionale contemporane" ; „Dezvoltarea economică a României" ; „Dezvoltarea ştiinţei, artei şi culturii în România11 ; „Rolul tineretului".
Un text introductiv amplu prezintă _ pe omul, militantul şi conducătorul politic Nicolae Ceauşeseu, ale cărui viaţă bogată şi activitate prodigioasă, consacrate edificării unei lumi mai bune şi mai drepte, cauzei păcii şi colaborării internaţionale, sînt ilustrate prin momente semnificative,
Articolele şi cuvîntările preşedintelui Nicolae Ceauşeseu — se arată în introducere — au căpătat o măre importanţă atât în ce priveşte politica României, cît şi politica internaţională, în general. Se relevă faptul că România, sub conducerea preşedintelui Nicolae Ceauşeseu, promovează o politică de.neamestec în treburile interne ale altor ţări, sprijină luptă de eliberare naţională a popoarelor, desfăşoară o poli-
. tică anti imperialistă, precum şi faptul că şeful statului român militează pentru creşterea rolului ţărilor mici şi mijlocii în rezolvarea problemelor internaţionale, pentru participarea tuturor statelor la reglementarea problemelor majore care preocupă omenirea,
Referindu-se la problemele arzătoare ale vieţii internaţionale contemporane, autorul subliniază, . intre altele, că „preşedintele Ceauşeseu a emis idei noi şi în legătură cu problema dezarmării, şi în special, a dezarmării nucleare. In viziunea preşedin-
; telul român,'-scopul esenţial al dezarmării îl constituie interzicerea folosirii armelor nucleare, sistarea producţiei lor şi distrugerea stocurilor existente. în acest domeniu, un pas pozitiv l-ar constitui crearea unor zone denuclearizate în diferite re-
Corespondenţi din Istanbul de ia Ion Badea
giuni ale lumii, printre care şi Balcanii. Preşedintele Ceauşeseu a expus părerile sale în legătură cu crearea unei zone denuclearizate în Balcani conducătorilor ţărilor socialiste din această regiune, precum şi ai Turciei şi Greciei". „Preşedintele Ceauşeseu se pronunţă pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi de bună vecinătate eu toate statele, indiferent de orînduirea lor socială —- se arată în volum. El desfăşoară în acest sens o politică suplă, de înlăturare a barierelor din calea dezvoltării unor asemenea relaţii".
„în cuvîntările şi articolele preşedintelui Nicolae Ceauşeseu este oglindită întreaga politică internă şi externă a statului român. De aceea conchide autorul —- a- eestea prezintă o mare importanţă pentru orice om animat de idealurile păcii, dezarmării, ale asigurării unei vieţi mai bune în întreaga lume".
în intenţia de a afla amănunte despre geneza acestei lucrări, m-am adresat autoarei, N. Sel, şi editorului, Biilent Habora, care mi-au răspuns cu multă amabilitate şi căldură.
„Ideea publicării în Turcia a unei cărţi despre preşedintele Nicolae Ceauşeseu —- mi-a declarat doamna N. Sel — mi-a fost sugerată de personalitatea sa puternică şi dinamică, de consecvenţa cu care militează pentru dezvoltarea economiei, ştiinţei şi- culturii în România, pentru afirmarea .unor noi raporturi, bazate pe independenţă, egalitate şî respect între state, de soluţiile sale curajoase în marile probleme ale contemporaneităţii".
„în lume sînt cunoscute, astăzi, realizările frumoase ale României. Economia, 'cultura, arta, învăţămîntul la dumneavoastră cunosc o continuă dezvoltare. România 'este, apoi, o ţară cu o politică externă într-adevăr independentă, foarte activa şi apreciată pe plan internaţional, o ţară •fiare respectă, ea în primul rînd, princi- Şpiile pe care le promovează, ne spunea autoarea volumului. Toate acestea demon
strează — după opinia mea — că politic, preşedintelui Nicolae Ceauşeseu reuşeşti concordanţa dintre teorie şi faptă, că ei este o politică adecvată condiţiilor de as tăzi din ţara dumneavoastră şi din lume De aceea, experienţa României intereseazi şi, cred, că publicarea cărţii despre pre şedinţele Nicolae Ceauşeseu este folosi toare ca un pas editorial spre mai bun; cunoaştere reciprocă".
Editorul Biilent Habora a început con vorbirea printr-o zicală : „Să nu fim de parte unii de alţii, cînd sîntem atît ci aproape". „Vreau să spun —- mi-a expli cat domnia-sa — că popoarele vecine. îi speţă turcii şî românii, trebuie să se cu noască moi bine. Publicarea textelor ales' ale preşedintelui Ceauşeseu urmăreşte tocmai scopul de a face mai bine cunoscut în Turcia ţara dumneavoastră, politica s; externă şi pe conducătorul său".
„Noi am ales textele care ne interesea ză, de fapt, în mod direct, anume pe ace lea privind dezvoltarea economică şi so cială a României, politica sa faţă de Bal câni, Orientul Apropiat, Europa şi alt subiecte internaţionale importante, ne-: declarat Biilent Habora. Ne-am propus totodată, să-l prezentăm pe omu Ceauşeseu, prin ce gîndeşte şi întreprindi el, prin ideile sale convingătoare. Pre şedinţele Ceauşeseu este un şef de' sta pentru care nutrim mult respect. Am in clus în volumul nostru mesajul adresa preşedintelui Koriilurk cu ocazia celei di a 50-a aniversări a Republicii Turcia, pen tru că el conţine sentimente frumoasi care merită şi trebuie să fie cunoscute"
Iniţiativa editurii „Habora" răspunde de altfel, unui interes real care există îr Turcia pentru personalitatea preşedintel.u Ceauşeseu şi pentru politica României. C; dovadă, aş putea menţiona faptul că volumul „Nicolae Ceauşeseu — Seemeler". s< vinde în prezent în librăriile din 50 dintn cele 6? de' vilayete (regiuni) ale Turciei
Din ziua apariţiei,- volumul consacra tovarăşului Nicolae Ceauşeseu — cari fusese anunţat în prealabil de vzxaru „Cumhuriyet" — a fost primit cu ui mare interes de cititorii turci. , Cumpă rătorii sînt cititori din cele mai diferit categorii sociale, ia r volumul va fi .ree ditat,
;■ ■-te t v-v;-vş iîi^şR-ramtii v f- 'x%& ,*>
■
MICHAEL O 5 LEARYpreşedintele Conferinţei europene a 0,1.M.
despre
Geneva, Sediul O.I.M.
Cooperarea europeana în domeniul munci şi po litic i socialeCorespondenţă din CSenewa de Io Corneliu Vlad
Cîteva ore după încheierea lucrărilor celei de-a doua Conferinţe regionale europene a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, reflectoarele s-au stins şi tăcerea s-a reinstaurat în marea aulă care a găzduit, timp de zece zile, activitatea delegaţiilor din 28 de state ale continentului, întrunite pentru a deschide o etapă nouă în colaborarea europeană în domeniul muncii şi politicii sociale. Ritmul de muncă febril avea să se -prelungească însă pînă seara tîrziu, în biroul rezervat preşedintelui reuniunii, M ICHAEL O'LEARY, ministrul muncii al Republicii Irlanda, între multiplele preocupări de ultimă oră ale preşedintelui conferinţei, bunăvoinţa particulară a domniei-sale faţă de solicitările presei a înscris — într-o agendei în cărcată — şi interviul acordat ziaristului româ,n acreditat la lucrările reuniunii.
Pe biroul interlocutorului nostru zăresc ciocănelul prezidenţial care i-a fost oferit, la sfîrşitul unei şedinţe, în semn de -preţuire pentru modul în care a condus lucrările conferinţei. De-a lungul celor zece şedinţe plenare, ciocănelul prezidenţial a fost folosit, în principal, pentru anunţarea deciziilor şi nu -pentru a repune în drepturi climatul de conlucrare care a caracterizat, în ansamblu, lucrările.
Solicităm pentru început preşedintelui conferinţei opinia sa asupra spiritului în care s-au desfăşurat activităţile reuniunii.
„Conferinţa, ne spune domnia-sa, a beneficiat de participarea reprezentanţilor a numeroase state europene cu sisteme so- cial-politice diferite, cu ideologii diferite. Cu atît mai mare este satisfacţia noastră pentru spiritul foarte comnstructiv, pentru seriozitatea cu care au fost examinate diferitele probleme aflate în atenţia conferinţei. Avem în comun — mă refer la domeniul muncii şi al politicii sociale — un mare număr de preocupări, între care resursele de forţe de muncă, situaţia muncitorilor în faţa . evoluţiei tehnicii, formarea profesională, atitudinea faţă . de societăţile muMimsfetesiale şi faţă de fenomenul
imigrării forţei de muncă în unele ţări vest-europene, mediul înconjurător. Punctele de vedere exprimate n-au fost, evident, întotdeauna aceleaşi. Important este, însă, că am căzut de acord asupra adoptării. unui valoros program de acţiune, la scară europeană, în domeniul muncii şi al politicii sociale. Important este, de asemenea, că s-a realizat un schimb de vederi franc şi un schimb de experienţă util pentru fiecare din delegaţiile participante. Şi nu mai puţin important este faptul că această conferinţă a fost marcată de ceva care este mai mult decît o simplă absenţă a disensiunilor — şi trebuie să spunem că în 1974 absenţa disensiunilor într-o reuniune internaţională nu este de loc un lucru neglijabil‘|
Am solicitat, în continuare, domnului O’Leary să prezinte succint cîteva din realizările conferinţei.
„Se poate spune că, după această conferinţă, calea unei miai strînse conlucrări între statele europene în domeniul muncii şi politicii sociiaie este larg deschisă. Una din concluziile pe care le putem formula constă în aceea că, în viitor, conferinţa regională europeană a O.I.M. va constitui o parte esenţială a activităţilor acestei organizaţii şi că nu se vor mai scurge alte două decenii între două conferinţe de acest gan“. (Interlocutorul nostru se referă la faptul că în condiţiile în care între prima conferinţă regională europeană a O.I.M., desfăşurată în 1955, şi cea care i-a urmai a trecut. o perioadă îndelungată ; participanţii au convenit ca aceste conferinţe să fie, în viitor, convocate mai frecvent şi la intervale regulate).
Subliniind virtuţile acestor conferinţe, domnia-sa apreciază că „în cadrul O.I.M. ţările continentului se regăsesc sub semnul comun al moştenirii europene. In prezent, dispunem de un forum şi de un cadru optim pentru discutarea unor probleme de interes generate., ,- Ţinînd seama de faptul că. pînă anul trecut, ca unul din militanţii cei mai qc- tiv i ai opoziţiei în parlamentul irlandez,
interlocutorul nostru a fost purtătorul de cuvînt al Partidului Laburist în problemele de 'politică externă, l-am rugat să încadreze activitatea conferinţei în contextul general-european.
„Fără înaoiala — apreciază domnia-sa ■—■ că succesul acestei conferinţe este în mod substantial datorat evoluţiei favorabile a situaţiei politice pe continent. In ultimii 20 de ani, numeroase schimburi s-au produs în viaţa soli ti că e uropeană. Lucrările conferinţei pot reprezenta o contribuţie de valoare Ia ameliorarea relaţiilor între toate statele Europei. încununarea cu succes a acestei reuniuni se datorează voinţei ele încredere manifestată de participanţi, faptului că acordul nostru se sprijină pe convingerea că statele europene, în ciuda diferenţelor existente, stat membre ale aceleiaşi comunităţi, ale cărei amintiri se pierd în trecut".
Timp de mai mulţi ani, dl O’Leary a fost unul din liderii de mare autoritate al organizaţiilor sindicala irlandeze. Acţio- nînd, îndeosebi, în rîndul muncitorilor din transporturi, ea vechi sindicalist, domnia- sa a ţinut să se refere la semnificaţia întâlnirii conducătorilor centralelor sindicali de diferite orientări din ţările Europei care a avut loc în zilele conferinţei.
J,Contactele între reprezentanţii ţările» Europei, aflaţi la conferinţă, nu s-au limitat la lucrările acesteia, iar reuniunes conducătorilor organizaţiilor sindicale estţ cel mai semnificativ exemplu în aoeasti privinţă. Pentru prima oară, din 1949, reprezentanţii sindicatelor din estul şi vestul Europei s-au întîlnit şi au discuta probleme de interes comute
Atmosfera de lucru a conferinţei a fost de asemenea, prielnică unor contact fructuoase Între -miniştrii muncii din dife rite ţări europene. Domnul O’Leary se re feră, în această privinţă, la tntîlnirea a vută cu şeful delegaţiei române la confe rinţă, Petre Lupu, ministrul muncii. „Ar ■purtat împreună discuţii utile în legătur. cu o serie ele problems care ne interesea ză deopotrivă, privind relaţiile profesio n-ale, şi* sociale. Personal, m-am interesa,; între altele, de modul în care sînt privit în România problemele muncii şi, în ea drul convorbirilor, am aflat, mai mult despre legislaţia muncii în ţara dumnea voastră, despre forţa de muncă feminini despre formarea profesională a ţinerile muncitori. Sînt convins de utilitatea aces tor schimburi de vederi, de utilitate schimbului de experienţă şi sper că astft de contacte vor continua".
Preşedintele conferinţei a ţinut, de ast menea, să remarce aportul reprezentant lor României la reuşita lucrărilor reunii nii. Rezoluţia propusă de delegaţia ţăr noastre privind dezvoltarea cooperării I domeniul muncii şi (tl -politicii soda între ţările europene membre ale O.I.M. stat. împreună cu alte cîteva document de lucru, la baza principalei rezoluţii < doptaie prin. consens de către conferim şi care -preconizează elaborarea unui pr< gram regional de acţiune al O.I.M, Europa.
„Nutresc speranţa, ne-a declarat în îi cheiere Michael O ’Leary, că a doua co: ferinţă regională europeana a O.I.M. fost apreciată ca o contribuţie la mai bui înţelegere între naţiunile Europei. Nu fi parte dintre cei ce împărtăşesc iluzia r mantică, potrivit căreia organizaţiile _ i ternaţionale, inclusiv O.I.M., pot acţioi făcînd abstracţie de realitatea relaţii! dintre- state. Organizaţiile Internationa nu pot decît să reflecte în mod neces situaţia de fapt — cu toate imperfecţi nile şi cu lipsa de acord care există
' diverse domenii. Dar dacă aceste . org nizaţii rămîn fidele obiectivelor de. făuri a unor relaţii de pace şi colaborare, a ur lumi bazate pe. progres şi; dreptate.socia ele au posibilităţi reale — şi mă . rel acum în, mod deosebit la .Europa ~ pent a . se. .apropia. de ..ţelul, propus1.1, ........
ORIENTUL APROPIAT
ft început dezangajarea
forţelor ia SuezVinerii 25 ianuarie, în .sectoarele Ada-
■bîfa (pe Golful Suez), Attaka (în apropiere de ta i W) şi în regiunea oraşului Suez, a început — în conformitate cu programul, stabilit pe zile si pe ore, al dezangajării forţelor în Sinai — dislocarea armatei Israeliene de pe malul vestic .al Canalului Suez. Luni, întreaga regiune situată la sud de şoseaua Cairo—Suez a fost evacuată, fiind predată sub controlul forţelor egip- tene, după ce timp de şase ore se aflase sub cel al forţelor O.N.U. Tot luni, cea Of-a treia armată egipteană a început reducerea electivelor sale. Ca urmare a in- stiacţiunilor şefului statului major israe- Mari, Instalaţiile civile egiptene şî operele de artă _yor îi lăsate intacte în cursul Dezangajării, cu excepţia fortificaţiilor mi-
.litare,A începui, astfel, prima etapa a dezan
gajării forţelor pe frontul din Sinai care; împreuna cu cea de-a doua etapă, va lua snrşit la . 5 martie. Faza cea mai importanta — evacuarea sectorului central, unde m octombrie trecut a avut loc pătrunde- îea israeliană — .se va desfăşura între 13 şi 21 februarie. In acest fel, la 22 fe bruarie trupele egiptene vor deţine controlul întregului mal occidental al Cana
lului. Potrivit precizărilor generalului Ga- massy, după data de 5 martie, nu patrulele mixte vor inspecta situaţia, ci patrule ale reprezentanţilor O.N.U. Acestea vor fi însoţite de un ofiţer de legătură egiptean, cînd va fi vorba de controlul zonei egiptene, si de un ofiţer israeliara pentru zona israeliană.. Semnificaţia momentului de la 25 ianua
rie a fost succint evocată de reprezentantul Naţiunilor Unite, generalul Eras» Siilasvuo, după reuniunea şefilor de stat major egiptean şi israelian, care a consemnat detaliile tehnice .ale planului de dezangajare ţ „Sper că istoria va nota intr-o zi că primul pas spre înţelegere, reconciliere şi pace în Orientul Apropiat a debutat, aici, la km 101“ . De asemenea, în comunicatul publicat la slîr.şitu! vizitei ministrului de externe egiptean, Ismail Fahmy, în U.RS.S. (21— 24 ianuarie) se subliniază că „acordul cu privire la dezangajarea trupelor are o importanţă pozitivă, avînd în vedere că, după aceasta, va urma o reglementare radicală în Orientul Apropiat, pe baza înfăptuirii depline a bo- tărîrilor Consiliului de Securitate, inclusiv a rezoluţiei 242 din 22 noiembrie 1967 şi a rezoluţiei 338 din 22 .octombrie 1973“ .
Canalul Suez. Trupe israeliene se retrag, traversând Canalul, de pe malul vestic
pe cel răsăritean
Etapele dezangajăriiDupă semnarea, de către
şefii statelor majore ale forţelor armate egiptene şi israeliene, a planului militar privind dezangajarea forţelor celor două ţări de-a lungul Canalului Suez, generalul egiptean Mohamed Gamassy a dezvăluit m ir-o declaraţie făcută la 24 ianuarie, detaliile acestui plan :
„Conform acordului de dezangajare a forţelor, încheiat la 18 ianuarie sub supravegherea Organizaţiei Naţiunilor V - nite, retragerea forţelor israeliene de pe malul occidental dl Canalului Suez şi de pe l i niile pe care le ocupă in prezent în Sinai pînă la regiunea situată la vest de strîmtorile Miila şi Giâdi, va începe v ineri, 2.5 ianuarie, la prînz şi se va încheia la 5 martie, ora 6 (ora locală).
Retragerea se va efectua în două perioade, legate între ele : retragerea definitivă de pe malul occidental al Canalulu i în termen de 28 de zile, în - cepînă de vineri, şi se va termina la 21 februarie, ora 18 ;
retragerea de pe liniile israeliene actuale în Sinai pînă la noi linii in adhicîme, f într-wn termen de 12 zile, începînd cu data de 22 februarie, ora 6, şi se va încheia la 5 martie, ora 6.
Retragerea de pe malul occidental se va efectua de la ■sud spre nord, iar în Sinai de la vest la est, conform unui calendar precis şi sub supravegherea O.N T1. Şoseaua Cairo- Suez va fi deschisă la km TOI traficului civil la 29 ianuarie, ora 9, cînd forţele egiptene se vor asigura că nu mai sînt mine pe tronsonul mergînd de la km 101 la oraşul Suez. Şoseaua sc va afla, provizoriu, sub controlul armadei egiptene şi m f i transmisă apoi autorităţii civile,
O zonă «tampon" va f i respectată în toate fazele dezangajării.
Acordul are un caracter pur militar, destinat să întărească încetarea focului, conform rezoluţiilor Consiliului de Securitate şi sub supravegherea O.N,U,“
Moscova. întrevedere între ministrul de externe sovietic Andrei Gromîko (dreapta) şi omologul său egiptean Is
mail Fahmg,
.Noua situaţie intervenită Io regiune a fost examinată, săptămîna trecută, atît la Cairo cit şî la Tel Aviv, în cadrul reuniunii guvernului egiptean, s-a subliniat că obiectivele politicii Egiptului continuă să fie evacuarea tuturor teritoriilor arabe ocupate şi respectarea drepturilor legale ale poporului palestinian. La Tel Aviv, guvernul, a obţinut, cu 76 de voturi pentru şi 35 împotrivă (voturile opoziţiei naţionaliste, Likud), aprobarea Knesset uluipentru acordul încheiat. In discursul pronunţat cu prilejul dezbaterilor din parlament, premierul Golda JVfeir arăta că încheierea înţelegerii cu egiptenii a avut drept scop „prevenirea escaladării spre un nou război şi înaintarea spre un acord de pace permanent". Golda Meir .a reafirmat că obiectivul Israelului este de a ajunge cu Egiptul „la o pace trainică, în cadrul unor frontiere care pot fi apărate", de a pune temeliile „unor relaţii bazate pe încredere". Băspunzînd atacului lansat de Menahem Begin — liderul blocului de opoziţie Likud, care acuza guvernul de a fi semnat un acord ce, de fapt, prevede doar vO retragere unilaterală a Israelului — ministrul apărării, Moshe Dayan, sublinia : „Stătu quo-ul pe frontul israeiiano-egip- tean era intolerabil şi nu putea duce deci! la un nou război. De aceea, în cadrul acordului de dezangajare reciprocă, Israelul a acceptat să se retragă la aproximativ 20 km de Canal, pe malul răsăritean, retragere care nu pune sub nici o formă în perie®!'securitatea ţării", „Teza potrivit căreia Israelul ar fi trebuit nu numai să-şi păstreze, ei şi să-şi îmbunătăţească poziţia pe malul egiptean al Canalului este eronată, a declarat genera-
6
lai Dayan, deoarece ar fi dus la un război permanent"'. „De aceea — sublinia el — a fost nevoie să găsim un acord' care să pună capăt stării de război şi să constituie un pas pe calea stabilizării situaţiei şi coexistenţei, apoi a păcii. Acordul privind separarea forţelor răspunde tuturor acestor condiţii".
Atenţia principală se îndreaptă, în împrejurările actuale, spre posibilităţile ce se întrezăresc privind o eventuală dezangajare între Israel şi Siria, pe de o parte, şi Israel şi Iordania, pe de- altă. parte. Pentru Egipt, încheierea, unui acord siriano- israeTian şi participarea reprezentanţilor poporului palestinian la Conferinţa de pace constituie condiţii prealabile oricărei examinări a problemei de fond privind criza din regiune. „Va trebui — declara preşedintele Sădut cu prilejul escalei sale îa Alger, efectuată în cadrul turneului explicativ întreprins într-o serie de capitale arabe — să "fie dusă la bun sfârşit dezangajarea militară pe frontul sirian, înainte de a se pute» vorbi cu fraţii noştri arabi din. Siria şi Palestina în legătură cu participarea la Conferinţa de la Geneva. Participarea lor Ia această conferinţă este o problemă prealabilă care nu suferă nici' o obiecţie şi nici a discuţie".
Pentru moment, încheierea unui acord d’e dezangajare pe frontul din Golan în- tîmpină o serie de obstacole. Nu este vorba numai de incidentele militare,, survenite în zilele din urmă. Eventualele negocieri — se subliniază la Damasc: — ar trebui să se refere, într-o primă etapă, Ia reîntoarcerea celor 20 000 de refugiaţi sirieni, expulzaţi din „punga" celor 5 000
de km 2 ocupaţi de Israel în octombrie 1973. După reglementarea acestei probleme, Siria ar putea accepta să angajeze tratative privitoare la un schimb de prizonieri, dar numai dacă partea israeliană îşi ia un angajament ferm de a evacua teritoriile ocupate. Guvernul israelian a reafirmat, la rîndul său, hotărârea de a nu angaja tratative eu Siria pînă eînd aceasta nu va furniza lista prizonierilor de război Israeli eni. In asemenea condiţii este explicabilă opinia că un acord siriano-israelian va fi mult mai complex şi problematic de obţinut. Ziarul libanez „An Nahar“ afirmă chiar că se va ajunge Ia un acord privind retragerea Israelului de pe malul apusean ocupat al Iordanului, înainte de a se încheia un acord1 similar pentru frontul sirian. Henry Kissinger declara unor ziarişti că manifestă „un optimism moderat" în ce priveşte posibilitatea începerii tratativelor dintre Israel şi Siria. Săptămâna trecută, secretarul de stat american dezvăluia: că a avut noi schimburi de vederi eu. Damascul, în: legătură cu oferta siriană referitor Ia dezangajarea de pe înălţimile Golan. La Departamentul de Stat al S.U.A. se confirmă informaţiile anterioare potrivit cărora Kissinger intenţionează să s:e. întoarcă în Orientul Apropiat Ia sfîrşltcil lui februarie sau începutul lui martie, pentru a servi drept mediator între cele două părţi.
Unul din subiectele viu comentate de observatorii politici este turneul întreprins: de ministrul de externe al Franţei,. Michel Jobert, în: Arabia S'audită, Kuweit şi Siria, (Călătorii ulterioare îl vor duce pe şeful diplomaţiei franceze în Irak,
Precizările iui H e n ry Kissinger(Extrase din conferinţa de presă din 22 ianuarie a secretarului de stat american:; reproducem integral partea referitoare îa Orientul Apropiat}
„Permiteţi-mi să sintetizez documentele existente şi, apoi, să vă explic cum înţelegem noi semnificaţia lor.
In primul rină, există un acord între Egipt şi Israel, semnat de şefii de stat major egiptean şi israelian la kilometrul 101, şi care a fast publicat în presă.
în al doilea rină, există un angajament între Egipt şi Israel privind lim itarea forţelor în zonele de armament limitate şi în alte zone, care au fost — tehnic vorbind — rezultatul unei propuneri făcute de Statele Unite ambelor părţi. Motivul a fost că ambelor părţi le-a fost mai uşor să accepte o propunere americană privind limitarea forţelor lor, decît să accepte limitări care păreau să fie cerute de către cealaltă parte. Această propunere a fost transmisă de preşedintele Nixon şefilor de guverne egiptean şi israelian printr-o scrisoare, în care se sublinia că acordul asupra acestea. document identic — respectiv) semnarea — ar însemna acceptarea, lui, devenind, prin aceasta, parte din acordul de bază. Prin urmare, documentul nu constituie o garanţie din partea Statelor Unite, ci a fost un mecanism prin care S.U.A. au putut transmite uneia din părţi acceptarea de către cealaltă parte a anumitor limitări privind armamentele. La cererea ambelor părţi, a- cesta nw a fost dat publicităţii, şi, mtru- cit nu este o obligaţie a Statelor Unite, considerăm că trebuie să ţinem seama de punctul de vedere al părţilor.
în al treilea rină, în procesul negocierii acordului, ambele părţi ne-au pus întrebări despre intenţiile celeilalte părţi, intenţii care nu făceau parte din acordul' formal, dar care le-au îriles- - nit punerea la pwiet a propriei lor po
ziţii. h i consecinţă, noi, uneori în scris, alteori verbal, am acţionat intrebmă una dim părţi care îi sînt intenţiile în legătură cu o problemă şi comunicînă, apoi, această declaraţie de intenţii celeilalte părţi sub forma : «A m fost informaţi că guvernul egipt ea»..,», sau guvernul israelian « intenţionează să procedeze în felul următor...». Am. fost, cîieoăată, întrebaţi cum interpretăm unele clauze şi,, in unele cazuri, am răspuns-, uneori în scris, alteori verbal.
Beci, sîntem noi « garanţi ai acestui acord 7» în sensul ăe a avea o obligaţie oficială să luăm măsuri precise în caz de violare a acordului, nu sîntem garanţi. în. sensul că — vom fi, într-tm fel sau altul, implicaţi în cazul în care acordul este încălcat — întreaga istorie recenta din Orientul Apropiat dovedeşte ca, dacă în această regiune izbucneşte. un conflict. Statele Unite sînt implicate, fie că s-au angajat sau nu într-o activitate diplomatică anterioară. Este sigur că, dacă va izbucni un alt conflict, una. sau. ambele părţi ne vor cere sprijin diplomaţie şi este adevărat că, în acest sens, părerea noastră privind cine a încălcat acordul va influenţa poziţia pe care o vom lua. Bar în termeni- juridici, S.U.A. nu şi-au asumat nici o obligaţie în ce priveşte punerea în aplicare a acordului.
Au. existat; câteva asigurări date (de SJJ.A. — n.n.) şi Egiptului. Asigurările despre care aţi citit în ziare că aw fost date IsraeMlm au constituit o in discreţie; a, guvernului israelian. Asigurările date Egiptului nu au fost date publicităţii, dar au. un caracter similar.
în ce priveşte Siria şi Israelul, cu. o- mzia. vizitei mele la Damasc, guvernul sirian a prezentat unele idei despre dezangajarea forţelor pe frontul sirian. Este prima dată eînd guvernul, sirian, a prezentat propuneri concrete în vreo
Egipt, Iordania, Liban, Libia, Algeria şi probabil, Israel). „Vizita la Djeddah — subliniază agenţia France Presse — mar chează o nouă etapă în relaţiile franco saudite : prezenţa Franţei s-a afirmat, ia perspectivele, fie că este vorba de furni zările de petrol sau de proiecte de coope rare, sînt bune"..' Climatul negocierilor i fost calificat de cercurile franceze ea fidiw excelent şi rezultatele vizitei — pozitive Nu a fost semnat nici un acord între cel două ţări — nu acesta a fost, de fap1 scopul călătoriei —• dar înţelegerile la car' s-s; ajuns par să justifice afirmaţiile po trivit cărora procesul consolidării poziţii lor Franţei în Arabia Saudi 1ă pare angajai Guvernul saudit a reafirmat intenţia s de a livra Franţei aproximativ 800 mili oane tone de petrol în următoarele, dou decenii (un sfert din aprovizionările c petrol ale Franţei}, îh schimbul a cine sau şase proiecte de industrializare a ţări S-a convenit, totodată, ca miniştrii de ex teme ai celor două ţări să se intîlneasc de două ori pe an, eînd vor prezida lu crăriie comisiei permanente franco-sau diie, a cărei creare a fost hotărîtă în prin ctpiu.
în Kuweit, în centrul discuţiilor a sta tot problema furnizărilor de petrol, iar S Damasc, Michel Jobert va discuta des:pr modalităţile concrete de întărire a reia ţiilor franco-siriene. între altele, Siria est interesată în obţinerea unui ajutor finan ciar pentru lansarea proiectului de irigai’ a un milion de hectare în zona barajuk Tabqa.
Rodica Georgeses
fază a. negocierilor. Nai am transmis i- deile respective, guvernului Israelului, care le studiază actualmente şi care ne-a promis un răspuns.
Sperăm că poate, fi iniţiat un proces prin care dezangajarea forţelor de partea siriană să poată fi negociată cu a- ceeaşi seriozitate ca ăe partea egipteană, iar noi am arătat că vom fi gata, dacă cele două părţi; o cer, să ne oferim bunele oficii.
Aş putea spune, de asemenea, că v izita în Siria a dus la o îmbunătăţire a relaţiilor Statelor Unite cu această iară ; un exemplu în sensul evocat este faptul că un cetăţean american, deţinut în Siria din iulie 1972, pe baza unor a- cuzaţîi de spionaj, va fi eliberat mii ne. Numele lui este John Bates.
In privinţa Iordaniei, Statele Unite sînt ăe părere că toate părţile care au frontiere cu Israelul ar trebui să participe la. procesul negocierilor, iar noi sîntem în favoarea negocierilor între Israel şi Iordania.
Cadrul negocierilor care au avut loc a fost stabilit de Conferinţa de la Geneva. Copreşedînţia S.U.A. şi Uniunii Sovietice este. privită, foarte serios ăe noi, iar noi am informat şi continuăm să informăm Uniunea Sovietică despre toate acţiunile pe care le-am întreprins, despre care credem că sînt în concordanţă cu hotărîrea. de consens, cu care s-a încheiat ultima şedinţă a Conferinţei de la: Geneva ; prin. acţiunile întreprinse, s-a concretizat spiritul acesteia.
Rolul meu personal s-a născut din faptul că cele două părţi au constatai că este mai uşor să transmită anumite idei printr-un intermediar şi deoarece, dată fiind ostilitatea din regiune, era mai util ca o a treia parte, mai imparţială, să transmită anumite consideraţii şi asigurări. Să sperăm că, pe măsură ce aceste, negocieri se dezvoltă şi părţile vor căpăta încredere una. în cealaltă, rolul unui mediator va, deveni mai puţin crucial“ .
ITALIA. Priorităţi1
economice, politice, socialeCriza de energie i-a luat prin surprinde
re pe italieni la fel ca şi pe ceilalţi parteneri comunitari. Numai că italienii au reacţionat şi de această dată altfel deeît ceilalţi opt membri ai Pieţei comune. Şi aceasta datorită realităţilor specifice Italiei care o situează printre ţările cu cei mai scăzut nivel din cadrul comunităţii exceptînd (deşi nu întotdeauna) Irlanda. Cel mai scăzut procent de populaţie activă faţă de numărul de locuitori — sub 35 la sută faţă de o medie comunitară de 41 ia sută. Cel mai ridicat procent de populaţie agricolă — circa 17 la sută fată de media de 10 Ia sută a C.E.E. (7 la ' sută Olanda, 4,9 la sută Belgia, 2,7 la sută Marea Britanic). Numai în Irlanda şi Danemarca (în aceasta din urmă datorită dezvoltării serviciilor) industria contribuie mai puţin la formarea venitului naţional :40.5 Ia sută în Italia faţă de o medie de44.5 la sută (48 la sută Franţa, 54 la sută B.P.G., 57 la sută Luxemburg), Venitul pe locuitor aşează Italia la mare distanţă în urma (excepţie face Irlanda) partenerilor comunitari : 1803 dolari faţă de o medie vest-europeană de 2 770 (3150 Franţa, 3510 Danemarca, 3828 R.F.G.),
Noul preţ al petrolului va influenţa asupra costului produselor industriale şi, In teorie, toate ţările Pieţei comune ar urma să fie în mod egal atinse, în practică însă (şi experienţa ultimelor săptămâni a dovedit-o), ţările mai bogate dispun de resurse adecvate pentru a înfrunta noua conjunctură, în ce-i priveşte pe italieni, se pare că încă n-au găsit soluţia pentru a plăti cele o sută de milioane de tone de petrol 'indispensabile pentru consumul intern. Pentru moment, un fapt este cert : în 1974 noul preţ al petrolului va dezechilibra balanţa comercială italiană cu câteva mii de miliarde de lire. în ultimii ani •— comentează „Corriere della Sera" —■ „ne-am risipit rezervele valutare pentru a ne procura biftecuri şi antricoate de viţel ; azi nu ştim cum să ne procurăm energia. în Ultimele zece luni ara importat carne pentru 607 miliarde lire şi bovine pentru alte 400 miliarde, în iluzia de a umple golul vânzând în exterior mal multe automobile, frigidere şi pantofi. Acum nu ştim ce să mai exportăm şi nici ce vom mânea mîine".
Cu un asemenea dosar, premierul Mariano Rumor, însoţit de ministrul de externe Aldo Maro, s-a prezentat la jumătatea lui decembrie la Copenhaga, la reuniunea la nivel înalt a „celor nouă". Fidel unităţii comunitare care „este şi rămîne obiectivul nostru principal, punctul de racordare la un tip de societate de care dorim să rămânem string ancoraţi" (Mariano Rumor), guvernul italian (deşi politica energetică de scuria şi lungă scadenţă ca şi fondul de dezvoltare regională au fost Ia Copenhaga mai degrabă prilejuri, dacă nu de discordie, în orice caz de confuzie) a adoptat Mnîa oficială formulată în comunicatul f inal. In ce priveşte soluţiile ieşirii din criză, teza italiană coincide cu cea a cancelarului Brandt care a propus o versiune europenizată a planului Kissinger : criza să fie înfruntată de toţi „cei nouă" în consultare cu alte ţâri consumatoare de pot rol,
iar sacrificiile impuse de criză consumatorilor să fie repartizate egal între cele nouă ţări. De altfel, Italia s-a declarat „în principiu, ca şi celelalte guverne ale Comunităţii vest-europene, favorabilă iniţiativei preşedintelui Nixon" pentru convocarea unei prime reuniuni a ţărilor consumatoare de petrol la 11 februarie în vederea pregătirii unei a doua reuniuni „consumatori-producători".
Criza petrolului s-a repercutat mai ales asupra Mezzogiorno-ului, zona cea mai slab dezvoltată a unui întreg sistem, cel italian, care, pe de altă parte, este cel mai puţin rezistent din Europa occidentală. Criza face improbabilă naşterea a ' două noi mari întreprinderi de automobile „Fiat" care prevedeau locuri de muncă pentru încă 30 000 de muncitori şi pe care se conta în vederea unei relansări a industrializării meridionale. In plus, tot aici, în sud, s-au construit, cu contribuţie statală, noi industrii petrochimice a căror producţie depinde de importul de petrol...
Printre nemulţumirile Italiei vis-â-vis de Piaţa comună un loc distinct îl ocupă „ceea ce Comunitatea putea să facă dar nu a făcut pentru Italia" („La Stampa"): asistenţa pentru dezvoltarea Mezzogiorno-ului, această realitate umană ce corespunde populaţiei a trei ţări ale C.E.E. luate împreună — Belgia, Olanda, Luxemburg — pe care Italia o prezintă drept „o problemă centrală, nicidecum marginală, a Comunităţii." Aşadar, criza ameninţă să ducă la amânarea „sine die" a reformelor mult discutate privind Mezzogiorno-ul; accente se pun, în ultimul timp, asupra „situaţiei dramatice care s-a creat în Nordul industrializat", asupra „necesităţii de apărare a nivelelor de producţie şi ocupa
ţie existente", asupra „riscurilor pe care le-ar avea introducerea unor reforme In Sud" unde orice inovaţie ar fi -astăzi- „come un sado al buio“ (ca un salt în. beznă). Numai că —- şi aceasta o afirmă soci; Itetii, m mbri ai coaliţiei cvadripartite ’— i.dn climatul care s-a creat, o situaţie canea actuala este cu atît mai gravă pentru Italia atît timp- cât problema meridională rămîne nerezolvată". Mezzogiomo — afirmă socialiştii — nu este astăzi „o problemă a unei mai echilibrate dezvoltări economice, ori a unei mai echitabile repartiţii a resurselor, ci este sursa unui rău, tot mat agravant, care influenţează întregul sistem economic şi care poate deveni un butoi cu pulbere în stare să facă să sară în aer înseşi instituţiile democratice" ale ţării. Pentru că „ceea ce pentru alte ţări vest- europene ar putea fi o foarte gravă criză ■ economică, pentru noi ar putea deveni o ireparabilă criză politică".
Principalele forţe politice italiene fac bilanţurile dificilului an care s-a încheiat, dar mai ales încearcă să definească poziţiile proprii în faţa unei crize a cărei gravitate nimeni n-o mai pune ia îndoială în. Italia. De la criza energiei la problemele legate de stăvilirea şomajului, de la cadrul comunitar la toate celelalte teme privind rolul Italiei pe arena internaţională, de Ia Mezzogiomo la agricultură şi reforme — într-un cuvînt, toate problemele prezente ele ani în dezbaterea politică a ţării au căpătat, în aceste prime săptămâni ale lui 1974, o dimensiune nouă.
Preocupate de situaţia economică (deficitul de aproape 3 000 miliarde de lire ai balanţei comerciale — un record care n-a mai fost atins în ultimii 10 ani, costul vie* ţii ridicat cu 11 la sută — cifra cea mai înaltă în cadrul C.E.E.) „statele majore" ale partidelor coaliţiei ele centru-stînga, evidenţiază necesitatea unei schimbări în orientarea economică. S-au stabilit priorităţi imediate de intervenţie în transporturile publice, construcţiile ele locuinţe, şcoli şi spitale, energia electrică, industria aii-., montară şi agricultură. La ampla dezbate-- re, la care participă reprezentanţi ai partidelor guvernamentale, precum şi cei ai opoziţiei de stingă, se evidenţiază necesitatea unei schimbări a direcţiei actualului. curs de dezvoltare, a obiectivelor acestei dezvoltări.
Pentru democraţia creştină, partidul majorităţii relative, dezbaterea reprezintă de fapt şi o confruntare internă cu caracter politic, prima de acest gen de la ultimul congres. In ce priveşte problema politică la ordinea zilei, şi anume „compromisul istoric", propus de P.C.'L, care constă într-un acord între forţele comuniste, socialiste şi catolice în vederea înnoirii democratice a ţării, democraţia creştină a amin • tit, prin secretarul său, Amintcre Fanfani, formula congresuală de „netă contrapune- re“ faţă de P.C.I. „Refuzul lui Fanfani la propunerea «compromisului istoric» — declara Giorgio Amendola, membru al Direcţiunii P.C.I., — nu ne tulbură deoarece contrastează prea tare cu imperatî- vele realităţii. Noi vedem că se caută colaborarea noastră zi de zi şi sîntem liniştiţi Şi nici nu dorim să accentuăm contradicţiile (deja Fanfani are prea mulţi duşmani) înainte de a se crea condiţiile unei i dezvoltări reale. Ne continuăm acţiune* noastră pentru a ieşi clin criză, atenţi in special la ţară, care înfruntă criza în cer - diţii ele. fragilitate economică, şomai, lipsită de soluţionarea problemei meridiem- I le". Ce este de făcut ? „Să înfruntăm hotărîre «problemele istorice», de la tMez- zogiorno la dezvoltarea agriculturii. c « >
8
strueţii de locuinţe, structuri urbane şi transporturi. publice". De asemenea, să se evite o altă confruntare — referendumul asupra divorţului, fixat pentru 26 ■ aprilie. Referendum considerat; de comunişti „dăunător şi periculos pentru, ţară, pentru viitorul ei democratic, cu atît mai mult acum, în-actuala situaţie economică şi-politică, prin ea însăşi dificilă şi preocupau- tâ“ („L ’Unitâ"). Aşadar, criză economică şi referendum, două crize ce ameninţă declanşarea unei a treia : criza politică. Comuniştii italieni se declară împotrivă crizei politice „deoarece nu dorim să se a~ dauge o criză politică celei economice. Ar fi deosebit de periculos însă ca guvernul să nu realizeze nici acum urgenţa şi gravitatea situaţiei".
Suita reuniunilor guvernamentale subliniază clar că, în pofida diversităţii de nuanţe, aproape toate cercurile politice se întîlnesc în aprecierea că problema principală stă în asigurarea unei conduceri planificate a dezvoltării economice care să asigure folosirea raţională a resurselor şi asigurarea unei continue ocupări a forţei de muncă. De punerea la punct a „planului global" de investiţii pentru 1.974, de stabilirea măsurilor concrete de intervenţie în domeniile apreciate de conducătorii partidelor coaliţiei cvadri- partite ea fiind de importanţă prioritară în actuala conjunctură, într-un cuvînt, de modul în care coaliţia de centru-stînga înţelege această necesitate vitală depinde şi acţiunea sindicatelor, hotărîţe să lupte pentru . apărarea drepturilor oamenilor muncii. „1974 — arăta Luciano Lama, secretarul general al C.G.I.L., într-un interviu acordat, ziarului «L ’Unitâ» —- se naşte cu această întrebare : este în măsură actuala conducere politică a ţării sâ asigure acea dezvoltare eeonormeo-socială care să schimbe mecanismul de ' dezvoltare şi modelul societăţii de consum consolidat în Italia în ultimii 20 de ani ? De răspunsul la această întrebare depind perspectivele reale ale societăţii italiene în 1974 şi în anii viitori". încă din primele zile ale lui 1974,- cele trei mari centrale sindicale — C.G.I.L., C.I.S.L., U.I.L. — şi-au propus să discute soluţiile politice pe care mişcarea sindicală italiană caută, sâ le găsească pentru, ieşirea ţării din criză, pentru o nouă dezvoltare economică şi socială. Se vor îniîlni apoi cu guvernul de la care se aşteaptă răspunsuri precise şi opţiuni operative în sensul înnoirilor democratice ale ţarii. ‘ ' '
De altfel, priorităţile indicate de sindicate — petrolul, sursele de energie, agricultura,- transporturile, asistenţa medicală — coincid. în enunţ, cu opţiunile guvernamentalei „Ceea ce va trebui să aflăm -— subliniază Luciano- Lama — este dacă şi conţinutul politicii , economice, măsurile concrete de investiţii în. diversele sectoare, şi regiuni, corespund, în calitate şi cantitate, cerinţelor de progres civic -şi social exprimate de mişcarea sindicală". ’
Criza petrolului a pus, aşadar, în evidenţă punctele nevralgice ale societăţii italiene şi, în primul rînd, politica de reforma a căror nerezolyare .se resimte, aici - cu acuitate tocmai în perioadele de criza. Reuniunile în curs ale partidelor ./coaliţiei- guvernamentale, .ale opoziţiei: de stingă, sindicatelor, ale tuturor ' factorilor-';de -răspundere.readuc în .prim-plan- aceste probleme- de a căror rezolvare chiar şi în ceasul-al 12-lea“)" ar putea, depinde viitorul Italiei. - ‘
Rodiccs Dumitrescu
IM E X C L U S I V I T A T E P E N T R U „ L U M E A 1
Personalităţi politice europene ne răspund la întrebarea:
Ce aşteptaţi de hamil international 1974?
QUF P ă l i iprimul ministru
el Suediei
Speranţele mele desigur,' legate în 'mii.
pentru anul 1974 sînt, .primul . rînd de pacea lu-
Sper că va fi posibil sâ se instaureze, pi negocieri, o pace Justă şi durabilă în Orie iu i M ijlociu.
Suedia sprijină eforturile care se fac pe, t r u . realizarea. acestui obiectiv pe ba ia r zoluţiilor adoptate de către Consiliul de Sec ritate a l O.N.U.
Poporul Suediei este profund îngrijorat < cursul evenimentelor din Indochina. Acord semnal la Paris acum un an nu a dus la pace durabilă. Ne pronunţăm, prin urmai pentru respectarea strictă a prevederilor . cordului de la Paris, astfel incit popoare! Indochinei să li se creeze posibilitatea să- hotărască propriul viitor în pace şi libertai
In ceea ce priveşte Europa, nutrim nu speranţe că, destinderea va continua. La Co ie rinţa de !a Geneva pentru securitate şi co perare în Europa, Suedia a subliniat ii portanta conexiunii dintre securitatea po litl şi dezarmarea militară.
LEOPOLD. GRATZprimarul
o naşului Vieno
■Oii ide cîte ori se Sniîmpiă un eveniment "Important - şf Conferinţa general-europeană Lşsie un astfel de eveniment - există tendinţa ds a se ■ manifesta optimism, de a se declanşa pasiuni, in ce priveşte Conferinţa igenerai-europeanâ, evoluţia activ ită ţilo r sale» aşo- cum apare în acest moment, justifică
.speranţele investite in dezvoltarea favorabilă a atmosferei general-europene. Din că
lă toriile pe care le-am făcut în diversele fi europene în 1973, din lectura presei mi-c
.format părerea câ pretutindeni in Europa manifestă în rîndurile opin iei publice o c :ţiune evidentă în favoarea realizării in I legerii general-euiopene. In diferitele p ■i/est-europene, opinia publică acţionează < rect pe lingă oamenii po litic i şi cu râspt, dere pentru a - i determina „să facă cev în acest sens. Acum la începutul lu i 19'. sintem cu to ţii de acord că simpla coexiste .fă paşnică între state nu mai este suficient< se impune, de aceea, ca pas următor, ext, ■derea colaborării inter-europene.- Vorbind despre asiguraiea continuităţii perspectivă a acestui proces, abordăm ide creării unui organism permanent a l state europene, investit cu responsabilităţi în s ta problem aticii generale a continentul După părerea mea, un asemenea organi ■se poale justifica şi poate exista numai măsura în care" se dovedeşte eficient şi utilita te reală pentru cauza generală eu peana. Este evident câ din continuarea ti manilor diverşilor factori de răspundere c ţările continentului avem cu toţii numai cîştigai, ia r anul 1974 este chemat sâ do dească acest, lucru.
« w m ir n
U.R.S.S.
Eficienţa şi calitate in realizarea sarcinilor
Obiective
Corespondenţă de îa Laureniiu Duţă
Realizările remarcabile ale colectivelor r f■d^ S 1611* ^ muncii din toate colţurile U.R.S.S. care, grăbind „clipa de bilanţ" ce desparte anii, îşi îndepliniseră sarcinile de plan pe anul 1973, au constituit tocmai acel factor pe baza căruia Plenara om oecembrie a C.C. al P.C.U.S. analiza activitatea m domeniul dezvoltării econo- mieo-sociale a Uniunii Sovietice pe anul WTd, care începuse în condiţii destul de vitrege din cauza numeroaselor capricii aie vremii. O enumerare completă a acestor realizări ar fi cu neputinţă Intr-un spaţiu restrâns, astfel încît o să citez din S eT\e_, furnizate de „Chemarea C.C. al hr-R-'r-'. c-atre P°Porui sovietic", dată publicităţi! m primele zile ale anului, ilus- tiind unele din împlinirile poporului sovie - ne pe anul 1973 şi. schiţînd cîteva din sarcinile cele mai importante ale dezvoltării economiei sovietice pe anul 1974 __„anul determinant" al cincinalului. Astfel Volumul__producţiei industriale sovietice a crescut in anul care s-a scurs cu 7,3 Ia
coll£^ iiie cînd sarcina anuală era S®. 7 suta- Au fost produse 915 miliar-t l eKi VaS 430 mili°ane tone
670 milioane tone de cărbune, au fost promise 131 milioane tone de otel, 91 mi- d e ^ fJ "°n-e w laminate’ 72 milioane tonenfntmr ?nar nte minerale- Şi- fapt subli- T m Chemare, peste 4/5 din sporul armai de producţie au fost obţinute pe seama creşterii productivităţii muncii.
Acelaşi document precizează că, în 1974
I f no îf 9? aţional-al tării urmează să creas- S i ? .20. ™ lfv a e ruble, iar volumul pro- ucţiei industriale — cu aproape 31 mi-
l e rM 73f i v 1(maii mare, c« 6,8 la sută faţă h ! î i973 - V l !,!n’ !l Producţiei agricole globale urmeaza sa sporească cu 7,3 la sută (ceea ce reprezintă o creştere cu 7 mî-m n t j alibe )' P ’ din nou> Precizarea că ponderea creştem productivităţii muncii m acest spor trebuie să fie de 87 la sută. i Qf j 'mf ipf la Particularitate a planului pe
declara A. I. Sokolov, prim-vicepre- şedinţe al Comitetului de Stat ai Planifi- ttnnh -?onsta în .aceea că, pe baza perfec- I iPr0B.011ulor economiei naţionale şi a intensificării producţiei, se prevede
unui ?ir de indicatori ai dezvoltam _ economiei naţionale, fată de p™ u T.rel, ani ai cincinalului. Se’ prevăd, mai ales, un ritm mai înalt de cres- tere a^.productivităţii muncii, reducereafenrătv-1 de„™ateriale pe produs şi îmbunătăţirea folosim capacităţilor de pro-aueţie. Suma totală a investiţiilor " pe: anul acesta pentru dezvoltarea forte- inuoan Producţie se prevede a fi de 104,200 miliarele ruble (cu 6,5 la sută maimare decit m anul precedenţi. Pentru gră-
birea realizării rnvestiţinor, se reduce de se Şantierelor ce urmau sădărd înhiv î C! Sa ce„ permite accelerarea 7?™ 111 exPl°atare a întreprinderilor aflate m curs de construire,
Agricultura va beneficia de o sumă de aproape miliarde ruble (din toate sur- -ele de finanţare), ceea ce reprezintă 27 ia .suta din -totalul investiţiilor». Părerea ministrului industriei căr-bnnrTUîo 7?1 V 'R/a a - Boris Bratcenko, „anul 19 <3 a fost anul muncii de şoc alnenV if°rK+-- ”AlUîl t:TCTt’ arătâ el» la lupta penii u obţinerea a cel puţin 500 000 tonede caroune^ au participat 40 de colective. Trei brigăzi, cele conduse de Vladimir Murzenko şi Anatoli Tatenkc din Donbas precum şi de Giiennadi Smirnov din ba-
Kuzneîkului, s-au aflat în întrecere pentru a atinge norma anuală de 1 000 000
c™nna V ărb?ne- b o r d u l mondial, adică ™ 000 t°nt lunar> l-a stabilit brigada lui Ghermadi Smirnov de la mina «lubilei- naia» am Kuzbas".
Şi, arătînd, totodată, că există încă mine unde se lucrează sub norma de extracţie de 500 tone lunar în abatai. ministrul considera ca, în anul acesta, trebuie ore- gante abatajele din timp, trebuie respectate termenele de montare si demontare a complexelor miniere, respectate termenele de intrare in reparaţie a utilajelor.
„Numai în primele î l luni ale anului . trecut, lungimea conductelor de ţiţei şi gaze ale U.R.S.S. a crescut cu 10 000’ kilometri — arăta K, K, Smirnov, adjunct al ministrului construcţiilor de întreprinde11 m domeniul petrolului şi gazelor. A intrat in exploatare unul din principalele obiective ale cincinalului, conducta de ti-tei . Samotlor-Ust-Balpk-Kurgan-Ufa-Âl-metievsk. Anul acesta, urmează să intre in funcţiune noi porţiuni ale conductelor de gaze Nadym-Pimga-Nijnaia Tura (etapa a treia), apoi Perm-Kazan-Gorkî Cor- ki-zonele centrale ale U.R.S.S. (Este vorba de exploatarea uriaşelor zăcăminte de gaze naturale din nordul regiunii Tinmen oe unde în anul trecut, au fost extrase’ „in calitate de prim pas", după cum se exprima revista „Ekonomieeskaia Gazeta"— 18 miliarde m.c. de gaze).' barele combinat metalurgic „Magnito-
goisk , raportînd îndeplinirea înainte de termen a planului pe 1073, a adăugat că, faţa cie anul precedent, producţia de otel a sporit cu peste un milion de tone (a cin- cea parte a sporului producţiei de oţel pe întreaga Uniune). Iar în planul lor de în- tîmpinare pe anul 1974, m-etalurgiştii au hotărît depăşirea -cifrelor de control ale cincinalului cu -650.8» tone d fg « ţ e l şi
510 000 tone laminate. Totodată, colectivul -acestui gigant metalurgic (60 000 de oameni) s-a angajat să recupereze întîrzie- iile produse anul trecut la introducerea in- staiaţnlor de aer suflat în cuptoare îmbo- gaţit cu oxigen. Ceva mal mult, el se pregăteşte sa înlocuiască o serie de furnale si cuptoare Martin care „şi-au făcut din plin datoria runcţionînd mult peste limitele iniţiale', cu agregate noi.
De aţfei, reconstruirea şi ventilarea ca~ pacitaţilor de producţie existente îsi dovedesc pe deplin temeinicia. Inginerul-sef al centralei de producţie „Basneftehlmza- voa din Başkma, relatează că numai la rafmaria din Novoufimsk, datorită reconstruirii şi reutilării (operaţiuni executate m timpul rezervat reparaţiilor ca oi tale), capacitatea întreprinderii a fost dublată
Anul acesta va însemna un pas impor- tant.xpre producerea anuală a unei cânţi ta a de un trilion de kW/h în U.RSS Preşedintele sindicatului lucrătorilor clin centralele -electrice şi industria electronico h. Simoeeatov, reia tind că, în 1974, Î11 U.R.S.S. urmează să se producă 975 miliarde kW,% (printre altele, vor intra în runcţiune trei turbine a cîie 240 000 kW ia Hidrocentrala Ust-Jii-msk si două aere- ţfo-g '-7" cîte 300 000 kW la centrala electrica de la Toktogul), precizează că 16 miliarde kW h vor ii rodul centralelor atomice (ceea ce înseamnă cu 38 3a sută mai mult cieeît anul trecut). Reprezentantul oamenilor muncii din acest domeniu aminteşte- angajamentele colectivelor ele a înlătură neajunsurile care au făcut să nu Re realizaţi unii indicatori în ce priveşte productivitatea muncii şi folosirea deplina a utilajelor existente. Tot în domeniul energeticii, î, Ersov, directorul general ai direcţiei „Mosenergo" din capitala sovje- uca, ■ arata că. datorită activităţii întreprinderilor din Moscova de folosire raţională a energiei electrice. în anul 1973 s-au economisit circa 400 milioane kW/h. dar ca, 111 urma cercetărilor, „s-a dovedit că mai pot fi. economisite capacităţi de circa o -000 kW îu întreprinderile din capitală".
Sînt numai cîteva din noianul de cifre, de propuneri, de angajamente card; Î11 zi - iele acestea, se citează, se discută, se transformă treptat în viaţă, constituind un răspuns la Chemarea C.C. al P.C.U.S. către poporul sovietic ca, „în anul 1974.’ să-şi sporească, eforturile în lupta pentru transpunerea în viaţă a hotărîriior Congresului al 24-lea al P.C.U.S., să desfasoa - î 'eŞ1 mai larg întrecerea socialistă pentru .complinirea înainte de termen a sarcini - Ioc cte plan, sub lozinca : Să se dea o pro- ducţie mai mare, de mai bună calitate, cu cnettuieli mai m icei
10
şi prioritafieconomice
CUBA
1 9 7 4 - a n de pregătire
a primului congres
al partidului comunist
Corespondenţă de la Mihai Fabian
La 1 ianuarie 1974, poporul cubanez a sărbătorit a XV-a aniversare a triumfului revoluţiei, prilej de trecere- în revistă a succeselor obţinute în toate domeniile de activitate şi de punctare a sarcinilor de viitor. Primii 10 ani ai revoluţiei socialiste s-au soldat cu realizarea unor schimbări radicale în structura relaţiilor de producţie, în condiţiile- în care revoluţia cubaneză a trebuit să lupte pentru consolidarea sa pe toate planurile : politic, ideologic, economic şi militar, consacrînd acestei lupte cea mai mare parte a resurselor umane şi materiale de care dispune.
După cum sublinia Raul Castro, prim- viceprim-ministru al Guvernului Revoluţionar, la 2 ianuarie ac., începînd din 1970, ca urmare a noilor condiţii interne şi externe, a devenit posibil şi necesar ca eforturile şi energiile poporului cubanez să fie dedicate în principal activităţii economice, îmbunătăţirii şi perfecţionării aparatului de conducere a societăţii. în consecinţă, procesul de edificare a unei economii puternice, la înălţimea cerinţelor socialismului, s-a desfăşurat paralel cu lărgirea democraţiei socialiste prin re- vitalizarea unor organisme de masă şi obşteşti şi cu perfecţionarea aparatului de partid şi de stat.
Procesul, care ar putea fi definit ca un proces de consolidare şi dezvoltare în continuare a cuceririlor socialismului, de instituţionalizare şi amplificare a tuturor activităţilor economice şi sociale, iniţiat şi controlat direct de partidul comunist, în frunte cu primul său secretar, Fidel Castro, a intrat acum într-o etapă nouă, calitativ superioară.
O trecere în revistă a etapelor parcurse din 19-70 ar trebui să înceapă cu restructurarea Consiliului de Miniştri şi crearea Comitetului său executiv, eveniment ce a avut loc în noiembrie 1972. Crearea, funcţiei de viceprim-ministru a permis o mai bună activitate a acestui important organism, în special în ce priveşte conducerea activităţilor economice. O altă etapă a fost aceea a restructurării aparatului Comitetului Central al partidului, în ianuarie 197%, cînd au fost precizate şi delimi
tate mai clar relaţiile- dintre organismele aparatului de partid şi cele de stat. Crearea celor 18 departamente ale Comitetului Central a permis un control, o îndrumare şi o conducere mai bună de către partid a sectoarelor economice, acest scop fiind urmărit şi prin mărirea numărului secretarilor Comitetului Central de la 4 la 11.
în planul perfecţionării activităţii soeial- economice, o mare importanţă a avut cel de-al 13-lea congres al Centralei oamenilor muncii din Cuba, din noiembrie 1973, care a repus în drepturile lor principiul retribuţiei socialiste a muncii, eficienţa şi rentabilitatea economică. De fapt, aceasta este şi deviza sub care se desfăşoară în Cuba toate activităţile în 1974 „anul celei de-a 15-a aniversări".
Toate aceste măsuri întreprinse de conducerea de partid şi de stat au făcut posibilă trasarea pentru anul 1974 a unor sarcini care continuă acţiunile iniţiate în 1970, dîndu-îe, în acelaşi timp, un conţinut nou, superior. Dintre acestea, am numi, în primul rînd. pregătirea primului congres al Partidului Comunist din Cuba.
Congresele unor organisme ca Asociaţia naţională a micilor agricultori (A.N.A.P.), Uniunea Tineretului Comunist, Sindicatele, care au avut loc pînă în prezent, congresul Federaţiei femeilor cubaneze, ce va avea loc în 1974, masurile de reorganizare a aparatului C.C. vin să pregătească temeinic cadrul necesar organizării şî desfăşurării primului congres al partidului comunist, eveniment ce va avea loc Ia începutul anului viitor. „Pentru aceasta, spunea Raul Castro, trebuie să muncim serios şî intens în 1974;, întrucît. în cadrul acestui congres, urmează să fie discutate, definite şi hotărîte, problemele cele mai importante şi decisive pentru cursul ulterior al revoluţiei".■
O preocupare constantă a conducerii de partid şi de stat cubaneze este şi aceea a lărgirii democraţiei socialiste, prin asigurarea unei participări sporite a maselor la conducerea treburilor statului. După cum se ştie, datorită unor împrejurări specifice, în care a avut loc revoluţia, în
primii 10 ani nu a fost posibilă crearea unor organe locale ale puterii de stat, funcţiile acestora fiind preluate de delegaţii provinciali ai fiecărui minister. In prezent, au devenit necesare restructurarea acestui sistem, adaptarea lui la condiţiile prezente. Âşa cum sublinia Fidel Castro, aceste organe trebuie să servească „la încorporarea maselor la conducerea treburilor statului, în aşa fel ca poporul să se simtă mai identificat cu statul, iar caracterul de stat al oamenilor muncii, de adevărată democraţie populară, şi revoluţionară, să apară şi mai pregnant". In consecinţă, în mod experimental, în provincia Matanzas va fi creat, în acest an, un comitet provincial, ai cărui membri vor fi aleşi şi, în caz de necesitate, revocaţi de către mase.
Pînă în prezent, economia Cubei s-a dezvoltat în baza unor planuri anuale care vizau rezolvarea problemelor celor mai stringente, nefiind posibilă elaborarea unor planuri de durată sau de perspectivă. In prezent, datorită acumulărilor, succeselor înregistrate în toate ramurile de activitate, stabilităţii relaţiilor economice, a devenit posibilă şi necesară elaborarea unor planuri ample, care să vizeze dezvoltarea economiei naţionale în ansamblu. Iată de ce, încă în cursul acestui an, va începe elaborarea primului plan cincinal pe perioada 1976—1980, plan care va prevedea dezvoltarea acelor sectoare pentru care există cele mai bune condiţii.
O altă preocupare de primă importanţă este realizarea unei noi împărţiri terito- rial-administrative, care să corespundă „fazei socialiste a revoluţiei cubaneze", precum şi a unei noi constituţii, care să consemneze realităţile actuale ale ţării.
Acestea sînt cxteva din sarcinile pentru perioada imediat următoare pe care poporul cubanez şi le propune. Sînt, fără îndoială, sarcini mari, dar pe care el le abordează cu hotărî re, entuziasm şi responsabilitate şi, după cum. sublinia Rauî Castro în discursul rostit cu prilejul celei de a 15-a aniversări a Revoluţiei, cu o experienţă indiscutabil superioară celei din primii ani.
H
[baterileasupra
raportului
cancilarilii
federal
Corespondenţă din Bonn de la M:, S. Stonescu
Unul din cotidienele vest-germane, „K61- ner Stadt Anzeiger", publica, a doua zi după declaraţia cancelarului Willy Brandt în Bundestag, o caricatură semnificativă. Ea îl înfăţişa pe cancelar ca un pictor, mulţumit că a zugrăvit în culori vesele un peisaj. Abia terminat tabloul, acesta este vopsit în negru de către prof. Karl Carstens, şeful opoziţiei parlamentare. Caricatura este simbolică pentru felul în care majoritatea presei vest-germane a prezentat aprinsa controversă din cadrul Bun- destagului pe marginea declaraţiei guvernamentale cu privire la „starea naţiunii11.
Controversa în jurul mesajului cancelarului nu este, în fond, surprinzătoare : acesta prezintă activitatea cabinetului de coaliţie social-liberal, la sfîrşitul primului său an de guvernare de la ultimele alegeri. In realitate, mesajul nu a trecut sub tăcere dificultăţile şi nici problemele pe care guvernul încă nu le-a rezolvat. Dar, dezbaterea în parlament a „stării naţiunii" — pentru a şaptea oară în cei 25 de ani de existenţă a R.F.G. — oferea un prilej bun opoziţiei pentru a desfăşura un atac virulent împotriva guvernului. Iar, acest prilej nu a fost ratat : orice problemă nerezolvată a fost explicată prin „lipsa de.* hotărîre" a guvernului de coaliţie, fie că aceasta era o problemă internă a R.F.G., fie că ea era rezultatul unei anumite evoluţii a relaţiilor internaţionale care nu de-', pindea de politica R.F.G. Cotidianul „Frankfurter Allgemeine" scria, în această privinţă : „Mari divergenţe despart, în continuare, coaliţia şi opoziţia în toate pro- ., hlemele concrete ale politicii." Acestea au '' fost din nou evidenţiate de dezbaterea de joi din Bundestag, care s-a ocupat de ra~\ portul cancelarului despre „starea naţiunii". ’ v
Un exemplu tipic, in această privinţă,;,v l-au oferit problemele abordate, în prims, parte a declaraţiei guvernamentale, şi a- . nume, cele legate de evoluţia comunităţii ■ economice vest-europene. După cum se ştie. în sinul CEE au existat, recent, o serie de profunde divergenţe în probleme cum sînt:: - fondul destinat dezvoltării regiunilor rămase în urmă din cadrul ţărilor comuni- ' taţii, politica energetică comună, piaţa a"-,.
W illy Brandt: ■ reafirmare a coeziunii P.S.D. — P.L.D.
gricolă comună, ieşirea Franţei din blocul monezilor CEE etc. Vorbind despre astfel de dificultăţi şi situîndu-se pe poziţia necesităţii întăririi comunităţii şi a creării uniunii economice şi monetare, cancelarul a făcut un apel la celelalte ţări ale CEE pentru a se ajunge Ia un punct de vedere comun : „tocmai situaţia monetară şi, îndeosebi, criza energiei... au arătat că ţările Pieţei comune trebuie să ajungă Ia un asemenea moment în care nu numai să vorbească într-un singur glas, -dar să şi aibă de exprimat un punct de vedere. Rea-' Uzarea unei politici energetice: vest-europene rămîne în continuare „ţelul nostru, ca şi crearea premiselor pentru' uniunea economică şi monetară".
în acest context, cancelarul şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea faţă de creşterea, în continuare, a inflaţiei în lumea occidentală. După opinia cancelarului Brandt, tendinţele autarhice care se manifestă în unele ţări aduc o contribuţie negativă în această privinţă. Opoziţia ’ a afirmat, însă, că toate eşecurile din cadrul CEE s-ar datora „politicii guvernului vest- german" !
Un capitol aparte al raportului despre „starea naţiunii" l-au constituit problemele externe ale R.F.G. Definind concepţia de ansamblu a documentului în acest domeniu, ziarul „Frankfurter Rundschau" scria 4 ,,Guvernul federal doreşte să se menţină consecvent pe poziţiile unei politici de pace şi înţelegere ca ţeluri de primă însemnătate ale politicii externe". Această politică este concepută de către guvernul R.F.G. ca desfăşurîndu-se pe două planuri — pe de o parte, întărirea alianţei occidentale, pe de altă parte, continuarea politicii de destindere şi cooperare. în ce priveşte prima dintre aceste direcţii în document se arată : „aliaţii occidentali trebuie să definească din" nou şi’ să înveţe să înţeleagă sensul şi ţelul alianţei lor, a cărei existenţă nu trebuie zdruncinată. Noua definire a sensului şi ţelului cooperării în cadrul alianţei nu înseamnă că Europa occidentală trebuie să se despartă1 sau să se lase despărţită de America". După opinia, raportului, „rolul S.U.A, rămîne hotărîtor" în alianţa occidentală.
Totodată, raportul subliniază necesitatea continuării politicii de „întărire a relaţiilor economice cu toate statele Tratatului de la Varşovia", de adîncire a cooperării, a politicii de destindere şi -pace între state cu orînctuîri sociale diferite.
Relaţiile dintre R.F.G. şi R.D.G. sînt prezente, în actualul document, în lumina existenţei a două state germane,-iar intrarea simultană a acestor. state în Q.NVCL,
după cum s-a exprimat cancelarul, „reflectă situaţia reală din centrul Europei".
în schimb, reprezentanţii opoziţiei, în cuvîntările rostite în parlament,- ca şi presa” care reflectă concepţiile politice aţe opoziţiei, au pus accentul pe problemele încă nerezolvate din relaţiile dintre cele două state germane şi au lansat atacul lor împotriva politicii de înţelegere promovată de guvern într-un spirit ce poate fi apreciat ca anacronic,
O mare parte a raportului despre „starea naţiunii" a fost dedicată problemelor interne ale R.F.G. Problemele economice, îndeosebi cele legate de înrăutăţirea conjuncturii, cum sînt cele ale creşterii şomajului, au fast larg prezente în raport. Vorbind despre perspectivele unei rate nule de creştere a economiei vest-germane în contextul politicii antiinfiaţioniste, cancelarul a arătat , că „menţinerea venitului real la nivelul său actual ridicat nu este un regres". Pentru că aceasta are loc „în- tr-un moment în care lucrătorii din indus-, trie şi comerţ sînt îngrijoraţi de posibilitatea pierderii locurilor lor de muncă".
Documentul guvernului reafirmă, tţ% odată, coeziunea coaliţiei social-liberals, şi subliniază : „capacitatea de coeziune g coaliţiei este mai mare decît au voit unii, să creadă, Ea va dura multă vreme". Prin aceste afumaţii se doreşte să se pună capăt speculaţiilor răspîndite, în ultima vreme, tot mai insistent, de către presa ce reflectă opiniile opoziţiei, care afirmă sistematic că, în cadrul coaliţiei, se va petrece o sciziune şi că, prin aceasta, guvernul va deveni vulnerabil prin pierderea sprijinului majorităţii mandatelor în Bundestag. O dovadă, în acest sens, după a-, precierea cancelarului, este faptul că partidele coaliţiei au definit platforma comună pentru o serie de reforme interne, printre care cea a participării salariaţilor la gestionarea marilor întreprinderi, reformă cu o semnificaţie deosebită.
Aşadar, după opinia cancelarului Brandt, coaliţia guvernamentală ar fi pregătită să- înfrunte unită perspectivele unei conjuncturi nu tocmai favorabile prognoza te penr tru anul 1974. Rănim, desigur, multe semne de întrebare în ce priveşte politica e conomic-ă a guvernului în acest an. Tocmai de aceea, comentînd perspectivele, articolul de fond din „Suddeutsche Zeitung", dedicat raportului cancelarului, apreciază că „multe din viitoarele evenimente sînt greu de prevăzut. Chiar şi opoziţia nu a voit să rişte în această privinţă". Există, însă,1; indicii evidente că întregul efort al opozi ţiei de a prezenta actuala situaţie internă a R.F.G. ca o „stare de criză", care „solicită o conducere puternică", porneşte nu numai de la exagerarea unor fenomene existente, dar şi de la „nostalgia pierderii- puterii", după curo. se exprima unul din deputaţi, în cadrul dezbaterilor la raportul cancelarului.
Un alt eveniment recent a stat, de asemenea, zilele trecute, în atenţia observatorilor politici vest-germani. Este vorba de Congresul federal al „Tinerilor socialişti" (organizaţia de tineret a P.S.D.. a cărei influenţă nu este deloc neglijabilă în viaţa politică internă a R.F.G.). Congresul a ales. la 27 ianuarie, pe noul preşedinte al organizaţiei, în persoana profesoarei Heidi Wieczorek-Zeul. Înaintea alegerii sale, Heidi Wieczorek-Zeul apelase la delegaţii la Congres să rămînă, şi în viitor, solidari. Tinerii socialişti — a spus ea — nu trebuie'1 să', admită' ca, prin dispute interne, să de-1, termine'scăderea şansei lor de a exercita" o influenţă asupra P.S.D. Apartenenţa la, „partidul-.mamă" P.S.D. a fost calificată, de noua preşedintă drept o „premisă indis-, pehsabilă a politicii tinerilor socialişti".
Noua preşedintă a „Tinerilor socialişti*- îi -succede în funcţie lui Wolfgang Roth: Este o'socialistă militantă, făcînd parte dirf aripa cea . mai progresistă a organizaţiei.
12
, C e i n o u ă“,in tre f io ta re m o n e ta ră şi u n ita te c o m u n ita ră
Perimetrul în care au fost şi continuă să fie resimţite consecinţele introducerii, cu caracter temporar, a cursului fluctuant separat al francului francez este deosebit de larg : „spaţiul economico-politic" alPieţei comune, scena monetară apuseană, sfera raporturilor interoccidentale.Motivele sînt multiple. Măsura privea una din principalele valute occidentale. Alături de alte cinci monede comunitare, francul participa la „fluctuarea concertată” faţă de dolar. în plus, contextul în care a in- tervenit decizia franceză — actualele frământări economico-monetare generate de „criza petrolului” -— erau de natură să amplifice semnificaţia şi consecinţele trecerii francului intr-o perioadă de fluctuaţie individuală.
Ce a putut determina, însă, recenta ho- tărîre a guvernului francez ? Concepţiile Parisului, afirmate în repetate rînduri, erau vădit împotriva cursurilor fluctuante. Franţa se opusese permanent generalizării unor asemenea cursuri, considerîndu-le a nu reprezenta o rezolvare a perturbaţiilor monetare, devenite tot mai frecvente în ultimii ani, şi apreciindu-le, dimpotrivă, drept un factor suplimentar de incertitudine şi instabilitate şi, în orice caz, ca un element în măsură să compromită regulile şi mecanismele Pieţei comune. Erau toate acestea argumentele care au însoţit protestele franceze, în 1969, împotriva introducerii cursului fluctuant al mărcii vest- germane, în 1971, împotriva hotărîrii Administraţiei americane de a nu mai susţine dolarul pe pieţele "externe, în 1973, împotriva refuzului britanic de a participa la fluctuarea concertată comunitară şi, în general, împotriva încercării Statelor Unite de a instituţionaliza un sistem monetar bagat pe „flexibilitate”. în această ultimă privinţă, Parisul estima că un asemenea sistem ar oferi S.U.A., în condiţiile deteriorării poziţiilor dolarului, justificări pentru a proceda, nestingherite, la
succesive devalorizări („de jure” sau „de: fâcto“ ) ale monedei lor în scopuri coricu- renţiale, urmărind redresarea conturilor externe americane şi redarea unui avînt competitiv mărfurilor proprii. Nevoite, într-o astfel de situaţie, să-şi revalorizeze, oficial sau în fapt, monedele lor, celelalte ţări occidentale — în concepţia franceză — ăr fi fost obligate să suporte nota de plată, prin compromiterea competitivităţii produselor lor. în replică, Franţa — spre deosebire de R.F.G. — a refuzat, în numeroase rînduri în cursul ultimilor ani, să revalorizeze francul, ieşirea a fost căutată într-o soluţie de compromis, fiind instituită o piaţă dublă a schimburilor : pe una din aceste pieţe, rezervată exclusiv operaţiunilor decurgînd din tranzacţii comerciale, cursul „francului comercial” era susţinut prin intervenţii ale Băncii Franţei ; pe cealaltă piaţă, unde se efectuau alte operaţiuni (inclusiv diverse mişcări de capitaluri), „francul financiar” era lăsat liber, cursul fiind stabilit de cerere şi ofertă. Ulterior, situaţia creată în urma celei de-a doua devalorizări a dolarului a determinat Franţa să consimtă la fluctuarea concertată a monedelor comunitare, în ideea că aceasta dă posibilitatea de a izola monedele respective de avatarurile perturbatorii ale generalizării fluctuaţiei valutare şi că menţinerea unor raporturi relativ fixe între ele ar permite tocmai funcţionarea în continuare a mecanismelor comunitare.
Condiţiile, însă, s-au schimbat. Sub e- fectele corelate ale devalorizării dolarului şi situării pe o poziţie mai favorabilă a Statelor Unite în actuala criză a petrolului (vezi „Lumea” nr. 4/73), moneda a- mericană s-a redresat brusc pe pieţele de schimb, intrînd apoi într-o fază de puternică ascensiune. Afectate mult mai profund de recenta criză şi, în special, de creşterile spectaculoase ale preţului petrolului (care vor antrena deficite masive în
Balanţele lor tie piapj, taine vesv-euiu- pene şi Japonia s-au văzut nevoite să treacă în' defensivă, în apărarea propriilor monede care, resimţind efectele conjuncturii economice, au înregistrat importante reculuri.
Intr-un vizibil declin — francul francez. Problema care se punea nu mai era aceea de a replica, într-un fel sau altul dolarului, ci de a apăra poziţia francului. Susţinerea cursului acestuia pe pieţele de schimb solicita intervenţii ale Băncii Franţei. De asemenea, păstrarea monedei în spaţiul restrîns al fluctuaţiei concertate („şarpele comunitar” ) reclama intervenţii similare, care erau de natură să ducă la o treptată epuizare a rezervelor monetare. Franţa avea, în această direcţie, o experienţă care a dat, desigur, de gîndit. în 1969’ în decurs de numai cîteva luni, pentru sprijinirea cursului francului, au fost cheltuite peste 5 din cele 7 miliarde dolari • rezerve valutare, constituite cu greu, pe o perioadă de câţiva ani, în cadrai politicii gaulîiste urmărind obţinerea unei poziţii „forte” a francului pe baza sporirii cu orice preţ a tezaurelor monetare. După cum se ştie, pentru a opri deteriorarea rezervelor, guvernul francez a procedat la devalorizarea monedei, făcînd din „francul slăbit dar însănătoşit” startul şi instrumentul revitalizării economiei.
In situaţia actuală, potrivit majorităţii comentatorilor, Franţa a avut de ales „intre prestigiu şi pragmatism". De o parte, menţinerea intactă a apartenenţei sale la principiul respingerii fluctuaţiei valutare, cu consecinţa eroziunii progresive a rezervelor monetare. De altă parte, abdicarea de M acest principiu, cu avantajul imediat al conservării tezaurelor. Perspectiva marilor cheltuieli suplimentare pe care Franţa va fi obligată să le facă, identic altor târî, occidentale, în contul aprovizionării cu petrol la un preţ mult mai ridicat, a clarificat opţiunea.
Prima şi cea mai importantă „victimă” a măsurii franceze este, însă, Piaţa comună. desprinderea francului de „şarpele comunitar" afectînd în mod serios mecanismele C.E.E. pe plan monetar şi agricol. Reacţiile diferitelor capitale comunitare nu reflectă dimensiunile acestor implicaţii. Faptul este lesne de înţeles. în timp ce la Bruxelles, autorităţile belgiene „au luat cunoştinţă cu surprindere de hotărîrea guvernului francez de a suspenda în mod unilateral un acord în vigoare", ia Bonn, oficialităţi vest-germane declarau că „regretă dar înţeleg” acţiunea franceză, ne- puţind lua o altă poziţie în condiţiile în care, intr-un trecut nu prea îndepărtat, şi R.F.G. abandonase, în interesul propriu, reglementările monetare comunitare. Londra ■ şi Roma au considerat măsura frân-
CURS DE SCHIMB FIX.' l i nul din principiile pe care Conferinţa de la Bretton Woods (1944) le-a pus la baza funcţionării sistemului valutar occidental a fost acela al fix ităţii cursurilor valutare. Potriv it acestui principiu, cursului unei monede nu i se permitea să fluctueze decît cu + 1 la sută în jurul parităţii (adică în „spaţiul“ maxim de 2 la sută), în acest sens Banca centrală a fiecărei ţâri fiind obligată să intervină pe piaţă (cumvărînă sau v'inzînd valute) pentru a menţine -între cererea şi_ of erta. de . monedă proprie o astfel de relaţie încît cursul să nu depăşească Urnitele arătate. Cursul era considerat, teoretic, fix. Principiul fixităţii cursurilor a fost reafirmat
cu ocazia acordului interocci- dental de la Washington (1971), dar, în acelaşi timp, a fost prevăzută şi o anumită „flexibilitate", considerată de natură să facă faţă, într-o mai mare. măsură, noilor condiţii dictate de presiunea speculaţiilor monetare. S-a decis, în această direcţie, lărgirea lim itelor de fluctuaţie de la + 1 la sută la + 2,25 la sută (adică în total 4,5 la sută).
CURS DE SCHIMB FLUCTUANT. Introducerea acestuia înseamnă, practic, că autorităţiie monetare renunţă la obligaţia de a susţine, prin intervenţii pe piaţă, cursul monedei proprii, lăsînd stabilirea acestuia la latitudinea jocului liber al cererii şi ofertei. Se a- preciază că, astfel, speculaţii
le monetare pot fi descurajate, dispârînd însuşi mobilul lor — obţinerea, la un curs fix avantajos, a unor monede „forte* (subevaluate şi, deci, susceptibile de a fi revalorizate), în schimbul mior monede „în scădere“ (supraevaluate şi, deci, susceptibile de a f i devalorizate). în favoarea cursurilor fluctuante se argumentează că paritatea, ea orice 'alt preţ, trebuie lăsată să varieze liber cum fac, de regulă, toate celelalte preţuri. Se..estimează, in general că, prin introducerea lor se pot pune, în .mod automat şi direct, de acord puterile de cumpărare externă şi internă ode unei monede. .Astfel dacă, de exemplu, valoarea unei monede scade, a- tunci piaţa internă va putea
absorbi din exterior mai puţine mărfuri (importurile vor scădea), în timp ce exportarea celor proprii ar fi, din aceleaşi motive, impulsionată, pî- nă ‘la punctul de ' echilibru. Se consideră, însă, că existenţa, pe o perioadă îndelungată, a unui curs fluctuant este de natură sa constituie un factor de instabilitate şi incertitudine, cu reflexe negative asupra desfăşurării normale a schimburilor economice internaţionale
Cursul fluctuant poate fi „pur” (atunci cînd banca centrală nu intervine în n ic i . ut -fe l de situaţie)-şi respectiv „impur" sau „controlat" (îv cazul în care banca centrali preconizează să intervină pt piaţă la aâumite plafoane-H mită)-
cezâ drept „normală", ecou al faptului că Marea Britanie şi. Italia au refuzat, din considerente similare celor invocate actualmente de Franţa, să participe, încă ele la început, la fluctuarea concertată. La Londra, de pildă, cercuri financiare au apreciat decizia Parisului ca o „măsură chibzuită", opinînd eă, „dată fiind uriaşa masă de capitaluri speculative care există deja în lume şi care nu va înceta să sporească rapid, cursurile fixe au devenit de nesus- ■ţinut, în afară de cazul cînd s-ar crea dispozitive foarte severe de control al schim-
./Lij . xiiui u j-ctia nu uispune ue rezerve monetare suficiente pentru a para deplasarea masivă de capitaluri speculative. Pericolul a devenit cu atît mai mare cu cit, în urma redresării dolarului —■ care, neîndoielnic, va continua, d.eoarece economia americană va fi relativ scutită de criza de energie — capitalurile se vor refugia dizi.ee în ce mai mult în S.U.A. Experienţa Marii Britanii, a cărei monedă fluctuează de peste 18 luni, oferă, de altfel, justificări măsurii franceze".
în fapt,- însă, prin ieşirea francului din „şarpele valutar" vest-european, uniunea economică şi monetară — considerată' piesa de bază a construcţiei comunitare în actualul deceniu —- primeşte o puternică lovitură. Păstrarea unor raporturi „strîn- se" între monedele comunitare, chiar dacă aceasta se realiza în condiţiile unei fluc- tuări „armonizate" faţă de alte valute, este apreciată a. constitui prima fază, prealabilă şi indispensabilă, a înfăptuirii uniunii economice şi monetare. Şi, în momentul în care Piaţa comună trebuia să intre în cea de-a doua fază a acestei uniuni, „cei nouă" se văd în situaţia de a nu putea depăşi, încă multă vreme, prima fază, o altă monedă principală adăugîndu-se celor „trei lire" (britanică, italiană şi irlandeză! care preferă să fluctueze în mod separat şi nu concertat. Totodată, o nouă dereglare se produce în mecanismele agricole. După cum se cunoaşte, funcţionarea acestora, se bazează pe folosirea unei unităţi de cont comune, egală ca valoare cu cea a dolarului dinaintea devalorizărilor monedei americane. Aceasta face ca menţinerea unor raporturi relativ fixe între fiecare din monedele „celor nouă" fată de unitatea de cont şi faţă de celelalte valute comunitare să devină condiţia funcţionării pieţei comune agricole. Or, în contextul fluctuărîi generalizate a monedelor „celor nouă" şi, mai ales, în contextul în care unele din acestea nu participă la fluctuarea concertată, o asemenea condiţie nu mai este respectată. în prezent, "patru monede comunitare fluctuează „pe cont propriu". Consecinţele i preţurile unice de pe piaţa C.E.E. nu mai sini, "de fapt. unice, iar calcularea contribuţiilor şi alocaţiilor statelor membre la şi din fondul agricol comunitar este dereglată.
Aceste dări înapoi i-au făcut pe unii comentatori occidentali să exprime părerea că, dacă pînă acum, crizele Pieţei comune erau, în general,- „crize -de creştere" (adică legate de „înaintarea construcţiei comunitare", de divergenţe privind realizarea unor obiective viitoare), în prezent criza este mai -gravă, fiind legată de compromiterea unor obiective ce păreau ..bunuri câştigate". In plus, potrivit aceloraşi comentatori, disputele actuale tind să nu se mai rezume, în aparenţă, numai la opo
ziţia amxro rranţa şi „ceilalţi" membri comunitari. Dimpotrivă, ele au ajuns într-un punct în care aproape fiecare dintre „cei nouă" are o controversă deschisă cu unul sau mai mulţi dintre partenerii de organizaţie. Divergenţele dintre R.F.G. şi Marea Britanie au animat crearea Fondului de dezvoltare regională, considerat la Londra ca un obiectiv principal al participării ţării la Piaţa comună. Ca urmare, Anglia blochează orice progres comunitar în vreun alt domeniu. Olanda se arată nemulţumită de poziţia partenerilor săi comunitari, care nu au fost favorabili cererii ei deja da dovadă de „solidaritate" şi de a „împărţi consecinţele" embargoului petrolier arab, ce a vizat total Olanda şi doar parţial celelalte ţări membre ale C.E.E. Controversele ce opuneau participanţii^ şi neparticipanţii la fluctuarea concertată se amplifică acum prin trecerea Franţei dintr-o „tabără" în cealaltă.
Contextul în care a survenit recenta măsură franceză, acelaşi în care s-au înăsprit, rie altfel, şi relaţiile vest-germa- no—britanice -— adică în perioada imediat următoare Conferinţei la nivel înalt a Pieţei comune de la Copenhaga, unde „cei nouă" îşi exprimaseră intenţia de a realiza o asemenea „concertare" economică şi politică îneît să fie de natură să conducă spre o „identitate vest-europeană" — a înmulţit aprecierile din presa occidentală, cu privire la „fragilitatea" construcţiei şi, îndeosebi, la lipsa „solidarităţii" comunitare, cu privire la „existenţă Pieţei comune doar pe hîrtie şi la inexistenţa ei în practică", cu privire la imposibilitatea C.E.E., în asemenea condiţii, de a se afirma, pe plan interoccidental, în raporturile cu S.U.A., mai ales într-un moment în care ea este obligată să facă faţă unei adevărate ofensive americane, dusă pe toate fronturile, cu scopul de a „tempera" ascensiunea economică şi politică a Pieţei comune.
Redresarea dolarului şi perspectivele e- eonomiee mai încurajatoare ale S.U.A. în comparaţie cu cele ale altor ţări apusene (în condiţiile dependenţei petroliere externe mult mai reduse şi, deci, ale unui cost suplimentar mai scăzut la importurile de ţiţei) par să întărească poziţia americană în cadrul viitoarelor negocieri comerciale, monetare, economice şi politice cu partenerii vest-europeni, în timp ce capacitatea de replică a acestora din urmă tinde să- slăbească. Unii observatori politici apreciază că Statele Unite nu lasă ca lucrurile să decurgă de la sine, cî încearcă să-şi „pregătească" succesul, căutînd să dubleze consolidarea lor comparativă pe plan economieo-monetar. şi comercial cu o neslăbită ofensivă politico-diplomatică. în acest sens este interpretată lansarea propunerii privind ţinerea, la Washington,
FLUCTUASE „CONCERTATĂ". Ţările Pieţei comune, In vederea înfăptuirii preconizatei „uniuni economice şi monetare“ (cu obiectiv final, în 1980, realizarea unei monede comune), an hotărît, în martie 1972 ca. intr-o primă etapă a acestei uniuni, să „lege" mai strîns unele de altele monedele ţărilor membre, U- mitînd cadrul în interiorul căruia cursurile, acestora pot fluctua : de lu 4.5 la sută (cit se stabilise la Washington) la maximum 2,25 la sută, Transpunerea grafică a evoluţiei cursurilor monedelor comunitare potrivii acestor prevederi a fost. asemuită metaforic cu ,,mişcarea unui şarpe într-un tunel“ . „Tunelul", cu an diametru de 4,5 la sută, era repre
zentat de limitele de fluctuaţie de + 2,25 la sută in jurul parităţii dolarului. „Şarpele", cu un diametru de 2,25 la sută, reprezenta cadrul maxim în interiorul căruia puteau fluctua monedele comunitare. Băncile centrale ale ţărilor membre erau obligate să intervină pe piaţă, pe de o parte, pentru a susţine dolarul în cazul în care cursul acestuia depăşea limita superioară sau inferioară a „tunelului", iar, pe de altă parte, pentru a face ca între cursul monedei comunitare cea mai bine cotată şi cursul monedei cea mai slab cotată să nu existe, în nici un moment, un decalaj mai mare de 2,25 Ta sută (adică să menţină fluctuaţia acestor monede în
limitele diametrului „şarpelu i").
De la 19 martie 1973, şase monede comunitare (marca vest-germană, francul francez, francul belgian, francul luxemburghez, florinul olandez şi coroana daneză), cărora li s-au adăugat ulterior coroanele norvegiană şi suedeză, au început, să fluctueze ,,concertat", ■ Cu alte cuvinte, „şarpele comunitar“ continuă să existe (menlmîndu-se obligaţia băncilor centrale ale ţărilor respective de a susţine cursul m onedelor proprii faţă de celelalte care participă la fluctuarea concertată), ăar mişcarea „şarpelui" nu mai are loc numai înăuntrul ,,tunelului", ci şi în afara acestuia, ăispă- rînd obligaţia de a. mai f i sus
ţinut şi cursul dolarului. Monedele respective se desprindeau, astfel, împreună faţă de dolar şi fluctuau liber în raport cu moneda americană, ca, de altfel, şi în raport cu toate celelalte monede. Restul monedelor comunitare (Ura sterlină britanică, lira italiană şi lira irlandeză) aveau să fluctueze, la nndu-le, dar separat. Din ianuarie 1974, francul francez se desprinde de „şarpele comunitar", fluctuind individual.
ACORDURI „SWAP" ; Troc de devizie între diferite bănci centrale care fac schimburi reciproce de valute, pe anumite termene. în scopul de a face faţă presiunii cererilor masive pentru o monedă sau alta.
14
în prima jumătate a lunii februarie, a unei conferinţe a ţărilor occidentale consumatoare de petrol, reuniune vizînd constituirea unui „grup de acţiune" al acestor ţări. Alături de stabilirea unei strategii de cooperare pe termen lung între statele participante în domeniul resurselor energetice alternative, conferinţa ^ar urmări şi găsirea unei formule care să permită, ulterior, în cadrul unei alte reuniuni, obţinerea din partea ţărilor producătoare a unei „îngheţări11 a preţului petrolului, cel puţin la nivelul actual. Din nota de plata suplimentară pe care statele apusene vor fi nevoite să o achite pentru aprovizionarea cu petrol la preţurile ridicate din prezent, Statelor Unite le revine, comparativ, o mică parte, în timp ce majorarea acestor preţuri a făcut deja rentabilă punerea în valoare a abundentelor resurse energetice americane încă neexploatate. O continuare a cursei preţurilor la petrol ar deveni, însă, defavorabilă şi îngrijorătoare _ chiar si pentru S.U.A. Cu capitalul politic do- bmdit, după anumite aprecieri, în unele ţări arabe, prin rolul jucat în_ negocierea acordului cîe dezangajare militară din Orientul Apropiat, S.U.A. par să se considere a fi în măsură să ofere celorlalte ţări occidentale consumatoare obţinerea unei asemenea „îngheţări" a preţului petrolului. . „
Cercul „invitaţilor" la prima faza a conferinţei energetice este, conform propunerii americane, limitat, msa, la principalele ţări consumatoare. Membrii Pieţei comune sînt, astfel, împărţiţi, de la început, m două : participanţi şi neparticipanţi, Piaţa comună a replicat, investind pe preşedintele în exerciţiu al Consiliului ministerial, ministrul de externe vest-germap, să reprezinte la Washington „comunitatea în ansamblu". Dar, în acelaşi timp, R.F.G., răspunzînd favorabil iniţiativei americane, va "fi prezentă şi separat. Marea Britanie, ■ într-un mod asemănător. Franţa, invitata la rîndu-i, refuză, cel puţin pînă acum, să ia parte şi separat, argumentând că o asemenea conferinţă ar putea fi interpretata de ţările producătoare ca o încercare de constituire a unui front comun al marilor consumatori, chiar dacă ea nu ar avea în intenţie acest lucru şi chiar dacă ar fi doar un prealabil pentru o viitoare reuniune directă cu participarea statelor importatoare şi exportatoare. Şi, în timp ce Franţa, în replică, propunea oficial o conferinţă mondială asupra" problemelor energetice, sub egida O.N.U., secretarul de stat american Henry Kissinger declara că reuniunea preconizată de S.U.A. se va desfăşura în ciuda „poziţiei neconstructive" a- doptată de guvernul francez.
în acest sens, se interpretează că introducerea cursului fluctuant al francului, dincolo de obiectivele pragmatice pe p la » economic urmărite, în primul rînd, de autorităţile de la Paris prin măsura respec- ti vă, ar avea şi o anumită „încărcătura politică". Aflîndu-se printre ţările cele mai afectate de criza petrolului, în ciuoa poziţiei privilegiate în raporturile-cu ţările arabe — embargoul asupra livrărilor, pe care Franţa nu l-a resimţit, este selectiv dar creşterea preţurilor nu , contracarată de R.F.G. şi Marea Britanie în iniţierea unei riposte exclusiv comunitare la propunerea americană, Franţa nu a pregetat să abandoneze „solidaritatea" monetară vest-europeană : ea a lăsat francul să fluctueze cu atît mai mult cu cit acest lucru nu numai că o dispensează de efortul financiar de a-şi susţine cursul monedei prin eroziunea propriilor rezerve valutare, dar îi conferă şi o ascendenţă comercială decurgmd din, „ieftinirea" exporturilor,- antrenată de devalorizarea „de facto" a francului în condiţiile- fluctuăm acestuia.
Pe plan „pur" monetar, introducerea cursului fluctuant al francului depăşeşte, în semnificaţie, importanţa internaţionala a monedei franceze. Aceasta, întrucît francul constituia, practic, pe scena apuseană, ultima redută mai însemnată în apărarea principiului cursurilor de schimb, fixe şi a ‘ stabilităţii" valutare. Căderea şi a acestei Ultime redute atestă, însă, faptul că, în actualele condiţii de pe pieţele occidentale — cînd fenomenul inflaţionist persistent şi accelerat deteriorează structurile monetare, cînd preţurile la principalele materii prime si, îndeosebi, la petrol cunosc sporuri atît 'de mari îneît este aproape imposibil să li se prognozeze efectele — fluctuarea valutara rămîne, probabil, singura replică în aşteptarea clarificării situaţiei în acest context, şansele unei reforme a sistemului monetar se arată îndepărtate şi incerte, însuşi obiectul preconizatelor negocieri comerciale multilaterale nu pare, de altfel, a m ai.fi deosebit, de clar, punîndu-se — cel puţin în anumite privinţe. — în alţi termeni. Ce semnificaţie ■—- se întreabă numeroşi economişti occidentali — mai are convenirea asupra reducerii unor bariere vamale de 5—10 la sută, cînd inflaţia „galopează" pe diverse pieţe,-, făcînd anual salturi de 8— 10 la sută, cînd preţul unor materii prime 3-a dublat într-un an, iar al altora, cum este cel al petrolului, a crescut, de la caz la caz, între 5 şi 9 ori în decurs de numai cîteva luni ?
ML
Ţările occidentale trec printr-o perioadă dificilă. Ritmurile inflaţioniste _ sînt triple în comparaţie cu cele din anii '60. Tendinţele recesive bat la uşă. Previziunile anunţă deficite de zeci de miliarde dolari. Mai îngrijorătoare, pentru aceste ţări, par a fi, însă, incertitudinile în legătură cu „soarta" ulterioară a acestor fonduri _ su- plimentare. Ce se va întîmpla, de pilda, cu cele 50—10 miliarde dolari încasate in plus de ţările arabe şi africane producătoare d e ’petrol, în condiţiile în care, actualmente, însesi produsele naţionale brute ale acestor ţări nu ating, însumate, asemenea cuantumuri, ceea ce face ea, pe termen scurt, economiile respective — la orice nivel, chiar supraridicat de creştere — să nu poată absorbi intern decît o_ mică parte din fondurile primite ? Necesităţile lor de dezvoltare sînt imense. Proiectele pot deveni realizabile cu aceste capitaluri. Dar înfăptuirea lor nu poate avea loc decît treptat, într-un anumit ritm, condiţionat, printre altele, şi de limitările obiective în ce priveşte forţa de muncă (nu prea numeroasă şi, în general, slab calificată). într-o atare situaţie, nici importurile acestor ţări de produse industriale sau de altă natură din statele occidentale nu pot depăşi anumite limite. Unele calcule estimează că Occidentul poate conta pe reîntoarcerea, sub această formă, a numai 20 din cele 50—T0 miliarde dolari pe care le vor plăti în plus ţărilor producătoare de petrol. Ce se va întîmpla cu celelalte 30—40 de miliarde dolari ? Vor fi menţinute în bănci apusene ? Sau vor fi retrase în bănci arabe, ieşind, mai mult sau mai puţin, pe o perioadă mai mare sau mai mică, din circuitul economic occidental, dar putînd fi oricînd replasate în acest circuit cu perspectiva unor presiuni asupra mecanismelor monetare ? Nu vor fi determinaţi deţinătorii de fonduri să se îndrepte tot mai mult — în lipsa unei monede stabile şi nesupuse eroziunii inflaţioniste — către aur, al cărui preţ va cunoaşte, astf el, o spirală vertiginoasă, cu consecinţe de neprevăzut ?
Occidentul traversează o perioadă de adinei incertitudini şi frămîntări. Fluctuarea francului nu este decît un episod.
A patra „Carte albă“ vest-ger man ă
Ministru! apărării, Georg. Leber, a prezentat opiniei publice ,„Cartea aibă" pe 1973/74 cu privire la ,Securitatea R.F.G, şi dezvoltarea Bundeswehruiui". Aceasta este cea de-a patra „Ca/te a ibă" a guvernului federal, după cefe publicate în anii 1969, 1970 şi 1972.
Nou, din punct de vedere tematic, este capitolul „Apărarea naţională şi societatea", prin care se încearcă definirea raportului dintre domeniul civil ş! cel militar. A ici se arată că, pentru marea m ajoritate a populaţie i, Bun- deswehrul, N.A.T.O., serviciul m ilitar obligatoriu şi bugetul de apărare nu reprezintă teme de discuţie.
Se menţionează, de asemenea, că 70 la sută din populaţia vesi-geimană consideră că este puţin probabilă iz-
/iff:
mmA f elis p
pSS6Bt&SgS6SSS&
mmm-
S I C I
mmmm%
- x V
IfcSg m m i i ş iGeorg Leber
bucnirea unui conflict m ilitar în Europa. Efectivul numeric a i Bundeswehruiui ca forţă în timp de pace — 495 000 o omen: - se menţine. Din aceştia, 30 OOC soldaţi nu se vor mai afla permanen în serviciul activ, Posturile active ale a- cestof soldaţi vor f i menţinute „ ocupa bile în termen scurt" printr-o nouă for mă de efectiv de rezervă.
în „Cartea albă“ se arată, în con tinuare, că armata întreţine mai puţi i personal dar, printr-o cantitate mc maro de echipament, dispune de 3 brigăzi. Numărul tancurilor de lupt „ Leopard " a crescut de la 1 845 i anul 1971 la 2 160 în 1973. In. prezen Bundeswehrul dispune de 709 avioan „S tartighter” . Vot i i introduse, de, asemenea, noi sisteme de arme în domt niul marinei.
{După D.P.A.f
Site Şerbânescu
„Uh oraş care a reţinut între ziduri lumina şi sunetul veacu
rilor"
CRACOVIARicina Lupii
^ hh oraşe dăruite cu har, oraşe care. poate mai mult decîi oiţele, par a fi reţinut în- ue ziduri lumina şi sunetul veacurilor. Din ccildarimui străzilor lor urcă subtil zvonul' a- ni.or, ae strălucire, ca şi de', restrişte-
Cracovia, urbs celeberrima - cea foarte vestita intre aşezările poloneze, cum spune0 veche scriere - se înfăţişează astfel celor ce-, calcă pragul. Desfo!iindu-se cu un farmec nespus, ea îşi arată, pe rînd, straturile vieţii, suprapuse fără întrerupere din neolitic.1 ?orl,e Evului Mediu, ea slujeşte drept bura
căpeteniilor triburilo r vislane, înainte de a deveni reşedinţa preferată a Piaştilor si a- pop pentru multă vreme, cap ita la 'ţă rii. ’
-Situată din vechime la răscrucea unor importante căi comerciale — cea care duce Io hraga spre Ucraina şi Baltica, drumul sării , la wie-'czka, drumul spre vest către Wro
claw Şi Magdeburg - menţionată pentru oara în scris de Ibrahim Ibn lakub în
.“ 7 <- racovia. împlineşte de secole mul- :!p ° ei vocaţie de centru economic si politic, cultural şi artistic, împletindu-si strîns fixiste nţa cu istoria statului polonez. Spre deosebire de multe alte oraşe, ea ci trecut need te rată prin războaie, vicisitudini si calami- taţp pentru a-şi continua astăzi, cu şi mai ţîllf ta . vigoare şi dinamism, complexa ei tra- lectoiie ca unui din cele mai importante centre ale Poloniei socialiste,_ , PentW călătorul venit din România, Cracovia mai este şi locul, unor emoţionante punere de interferenţă istorică în existentele celor douq popoare. Acest sentiment, ca şi im- prssici profundă produsă de „co lţu rile de veche frumuseţe" ale oraşului se regăsesc şî in însemnările unui ilustru vizitator român al Cracoviei, Nicolae iorga, care, sosind aici în 1924, ca oaspete al Universităţii Jagelbne ,,fle glorios trecut" şi devenit membru ai A- cademiei locale, nota în memoriile sale, pe ungă întîlniriie cu vechi prieteni, satisfacţia de a d găsit interesante şi inedite informaţii istorice privind ţara noastră, publicate de el la înapoiere.
Cu, umbra ilustrului istoric român m-am reîntîinit într-o bibliotecă — biblioteca apar- ţinînd Catedrei de limbo şî literatura română a facu ltăţii de filo logie din Cracovia. Pe 'pţzuri — cărţi msi vechi şi mai noi, gram atici, istorii ale literaturii române, tot ce ou dat scriitorii noştri clasici şi moderni mai bun, ziare şi reviste, publicaţii de specialitate, o bibliotecă bogata. înscrise, începînd cu numărul 1, volumele donate de Nicolae Iorga lectoratului de limba română, la înfiinţarea sa în cadrul facu ltăţii cracoviene de filo log ie , în 1922. O uşoare emoţie vibra şi în glasul distinsului universitar care-mi dădea aceste amănunte, dr. docent Stanislaw’ W idlâk, decanul actualei catedre de limba şi literatura română a acestei facultăţi. Aici, deci, se învaţă româneşte de peste o ' jumătate de secol, iar din 1971, de la înfiinţarea catedrei, se instruiesc specialişti. M i-a plăcut să aflu despre buna aprovizionare a catedrei cu material didactic şi cu literatură, prin sistematice trim iteri din România, despre colaborarea, apreciată ca excelentă, cu facultatea omologă şi înfrăţită din Cluj, dar, mai ales, sâ-l ascult pe interesantul meu in terlocutor amintindu-şi cu plăcere de călătoriile sale în România, de colegii săi ro~ manp relevîndu-mi interesul pentru România, în general, care explica aplecarea studenţilor spre cercetarea limbii şi literaturii noastre, fără a- ascunde, -însă, ’ d ificu ltă ţile începutului de drum ai catedrei. M i-a vorbit - puţin şi în româneşte - despre studenţii care, in anii trecuţi, au organizat seri culturale consacrate ţării noastre, au recitat versuri traduse de ei din poeţi români, clasici şi contemporani;, au ţinut conferinţe despre Tudor Vladimirescu sau Nicolae loraa şi chiar au încercat să pună în scenă fragmente din „O scrisoare pierdută".
,. M o t'' ci i 1 u ii ’a cartier c.l Cracoviei sauoraş nou pe harta ţării“ ? In zare — fur
nalele imensului complex siderurgic
,16
i
1 .
'Cracoviei este şî ostaşi'"-.;, unu] ■ din împor- fante le centre universitare şi .ştiinţifice ale Poloniei., dar aste. mai ales, oraşul uneia din cete mai Vechi universităţi europene,., în fiin ţată, -acum mai bine de 600 de ani, de ultimul rege Piast, Casimir cel Mare, care a înţeles că statui trebuie s6 se sprijine şi pe luminiţe unor minţi învăţate. Opera lui a fost dusa midi departe de primul Jagellon, de la care Universitatea cracovianâ şi-a luat şi numele. Ea a numărat printre profesorii săi iviri scurţi cu vederi foarte largi, ca rectorul Paul Wiodkawicz, cel ce s-a rid icat în apărarea lui ian Hus îa Conciliu! de ia Constanţa în 1415, pe Honterus, reformatorii!, incinte de a se înapoia definitiv în Braşovul lui de baştină, ca şi matematicieni si lingvişti de renume, iar printre studenţi şi pe-un tînăr originar din Toruri, devenit apoi astronom, un anume Nicolaus Copernicus cdre.sjmpreună cu alţi numeroşi studenţi polonezi.: :şi din aiîe ţâri aie Europei, a frecventat, între anii 1491-1495, cursurile ţinute Ia Collegium M ă jus.
Mâi există şi astăzi Collegium Majus. una -dintre cele trei clădiri universitare medievale conservate în Europa, adăpostind, dincolo de
-.masivele sale arcade gotice, un muzeu ce păstrează . colecţii evocatoare ale istoriei Universităţii Jageiioane şi aie dezvoltării ştiinţelor în cadrul ei. Colegiu! se otic* in inima oraşului vechi, învecinîndu-se cu alte aşezăminte mai „recente". datînd de prin secolele XVI! şi XVIII, pe o stradă care se desprinde din piaţa centrală — Piaţa Tîrgului. Cunoscută ca una din cele mas frumoase şi
. fnai largi pentru timpul cina a fost concepută, străvechea pioţă cracovianâ este circum-
• scrisă după canoanele vremii între cei trei ; poli aî vieţii medievale : primăria secolului XIV ' din care a mai rămas doar Turnul stingher .oarecum hibrid ca stil, Sukienice — incintă- - tocirea Hală a Postăvarilor, rid icată tot cam
pe atunci, şi pe aie cărei încăperi gotice au fost alto ite cu artă faţade, colonade şi acoperişuri renascentiste — şi biserica — splendida Mariacki Kosciol, cu cele două turnuri asimetrice, cu fanfara ei ele fiecare ora, amintind peste-veacuri de înspăimântătoarele năvăliri tătare. Se pare câ în faţa năvălitorilor din stepă, în Cracovia secolului Xii! nu a rezistat decît mica dar puternica biserică întărită de la poalele W awelului, biserica în stil romanic Sf. Andrei, fondată în secolul XI, înrudită, dor mult mai mare, cu unele biserici întărite ale Transilvaniei. Regăsim îa Cracovia şi alte momente asemănătoare cu cele descrise în Transilvania aceloraşi ani de groază de către canonicul de Oradea, Rogerîus, în al său Carmen Miserabife. Şi, ca şi oraşele transilvane, Cracovia a cunoscut imediat după acele pustiiri o perioadă de extraordinară înflorire, tradusă pentru ce!care parcurge străzile oraşului în limbajul armonios al pietrelor şl culorilor mînuite de- om, .
De fapt, pe acei oameni îi poţi întîlni uşor şl astăzi, dacă ştii să vezi. la tă, stai în piaţa veche, între flori (se vînd flori astăzi în faţa Halei Postăvarilor) şi porumbeii nenumăraţi care se plimba cenuşii şi calmi,
'-şi priveşti greleie portaluri gotice ale Bisericii 'M ariacki, Din ele se reliefează în mod ciudat, de parcă ar privi pe fereastră, capete de demnitari şi sfinţi, de cărturari |?i războinici, de orăşeni şi ţărani - cine iştie cine ar fi fost modelele meşterilor anonimi care le-au cioplit în permanentul lor efort de a Se elibera din, strînsoarea structurii arh itectonice. Şi in tri apoi pe sub arcadele ce desfid jgrayîtaţia şi înaintezi între statui şi icoane, ipînâ la marele panou de a lta r sculptat de iWit Ştwosz acum aproape cinci secole, Înalta ;de 13 metri şi largă de 11 metri, . aceasta capodoperă a goticului tîrziu • istoriseşte, în forme Impresionante şi în culori păstrate aproape intacte, scene de un realism patetic, impregnate de o nesfîrşiţă poezie, ce se degajă în special din dulceaţa fetelor, feminine.
Dincolo de sensurile atribuite de-m iturile , biblice, uriaşul poliptic desfăşoarăr'(h faţa
Vedere din centrul modern — o nQiiă carie de vizită a Cracoviei
privitorului un uluitor caleidoscop demografic, Cu un uşor efort de fantezie, personajele lui W it Sţwosz se vor desprinde din lemnul de tei aurit şi îşi vor relua firesc viaţa surprinsă de artist acum o jumătate de mileniu. Vor intra poate în oraş printr-una din zecile de porţi ale zidurilor sale de apărare, poate chiar prin poarta Florianska, ce s-a păstrat pînâ astăzi, de cîrid a fost ridicată ia cumpăna dintre secolele XIII şi XIV. Vor trece pe strada cu acelaşi nume, pe lingă schelăria lor gotică forme renascentiste şi baroce, şi găzduiesc şi acum magazine şi ateliere, vor trece prin faţa locului pe care, mai tîrziu s-a rid icat hotelul „La Trandafir", unde cîndva au locuit Balzac şi mult îndrăgita sa doamnă Hanska, şi Franz Liszt şi mulţi a lţii. Şi, traversing vechea piaţă principală, în care o dată a răsunat şi glasul iui Koszcîuszko, vor porni spre Waweî, reşedinţa unde au fost unşi, au tră it, au murit şi au. fost înmormîntciţî regii polonezi din mai multe dinastii.
Intr-acolo, oamenii o luau, atunci ca şi acum, pe strada Grodzka, tă ia ta m drumul ce dintotdeauna lega oraşul de mîndru! castel, construit şi reconstruit, începînd din secolul XI, după gustul diverşilor săi stopîni şi după moda vremii. Sau paşii îi vor purta pe o stradă paralela., pe Kanonîczo, pe care se ridică astăzi încă elegante case patriciene ale secolelor XV şi XVI, împodobite cu portaluri şi arcade, A ici, la numărul 25, a tră it pînâ la sfîrşltul vieţii Jar. Dlugosz, bine, foarte bine cunoscut oricărui medievist român. Multe şi interesante informaţii despre istoria poporului nostru se pot afla în opera acestui meticulos cronicar polonez din secolul XV, mai ales cu privire fa politica şî războaiele lui Ştefan cei Mare, Pe toţi locuitorii ţâ rii „ l-a supus cu 'totul stâpînirii lui, plecaţi şi ascultători, prin severitatea şi justiţia sa, neîngăduind ca vreo fărădelege sâ rămînă nepedepsită ” , însemna Jart Dlugosz în cronica sa despre marele domn oi Moldovei, atunci cînd acesta s-a stins din viaţă.
Pe aceste străzi îşi va fi purtat amarul nefericitul călugăr Sweipold Fiole!. ceipedepsit de Papă pentru că a scos în tipa rniţa cracovianâ cărţi religioase ortodoxe, din care a rămas un singur exemplar — incunabulul a fla t la Muzeul Şcolii Româneşti din Scheîî Braşovului, cea moi veche tipăritură slavonă (1491) cunoscută pînâ astăzi.
-„Am. vizitat Wawelul într-o duminică, împreună cu mulţi a lţi oameni — fam ilii cu bunici şi nepoţi, grupuri din diferite oraşe, studenţi, şcolari, turişti străini. Am adm irat, ca şî toţi ceila lţi, impunătoarea curte de onoare, faţadele în trei registre, cu trei rînduri de co loane. graţioase, îmbinarea nesupărătoare de gotic şi Renaştere la această uriaşă clădire, a idoma unei cărţi în care fiecare filă consemnează' o epocă istorică. S-au spus şi se spun multe despre splendida colecţie 'de tapiserii f la mande din secolul XVI a lcătuite după cartoanele pictorului M ichaii van Coxien, dar, numai aflîndu-te jn m ijlocul acestor imense imagini pastelate, poţi măsura la proporţiile lor reale talentul şi sensibilitatea celor ce au făurit porcâ în trei dimensiuni personajele v iguroase ale potopului biblic. Wawelul este de altfel, în întregime un superb muzeu in care obiectele expuse — de la mobilierul de epocă pînâ la tezaurul regal — se înscriu armonios în somptuosul cadru arhitectural.
Alături de castel se înalţă catedrala regală, opulentă şl împodobită, şi core, in Unele dirv cele 18 capele ce înconjoară nava sa centrala ca şi în. criptele subterane, adăposteşte mormintele regilor polonezi,' începînd din secolul XIV, ce! oi lui Koszcîuszko, al poetului Adam Mickiewicz şi cele ale a ltor persona lită ţi ilustre, .Unele dintre ele simt sculptate de mări . artişti oi Evului • Mediu ş i: Renaşterii- ; dintre toate, uluitor apare -regele
cavaler şi protector al cărturarilor, Casimir cel Mare, culcat sub un baldachin dantelai de piatră, cu faţa lui severă, pe core privitorul o vede doar din profil, şi înconjurai de demnitarii şi curtenii lui ce se contureazc modeşti, dar- cît de expresivi, în basoreiie furiie laterale ale sarcofagului. . Zguduita! este portretul Sui Casimir Jagellonul, de c nesfîrşiţă amărăciune, sculptat pe mormîntui acestuia de W it Stwosz, Lipseşte dintre Jagellonii înmormintaţî în necropola regalei W ladislaw al 111-lea - rege a! Poloniei şi Ungariei, „bă lanul W ladislaw", cum îi spune lorga - cel care a luptat alături de iancu de Hunedoara la Vama, unde a căzut luptînd, -tăiat de ieniceri, şi în căutarea căruia, după cum tot lorga relatează, iancu a pornit un an mai tîrziu campania din 1445,
Şi tot Sa Wawel — deşi reşedinţa sa principală şi-o stabilise la Wilanow, palatul de
j el construit în noua capitală a ţârii. Varşovia i i— m-a întâmpinat dintr-un tablou cu rame
grele figura masivă şi inteligentă a lui Jart Sobieski, cunoscut nouă din copilărie, de la ion Necuice şi de ia Costache Negruzzi cu aî său „Sobieski şi românii". Jan Sobieski, despresurâtorul Vienei, războinicul şi iubito-
.Unii de frumos, a fost prietenul şi protectorul lui Miron Costin, pe care în vremuri grele l-a
..găzduit ia' unul din castelele sale, la Dasov. 'Acolo, spre o mai bună informare a regalei sale gazde, învăţatul cărturar român a făurit cele 750 de stihuri ale „Istoriei în versuri poloneze despre Ţara Moldovei şî Munteniei", operă cu care a intrat şi în istoria literară o Poloniei, în a cărei arhondologie figura încă din anii unei anterioare bejenii.
,..De sus, din turla lui Sigismur.d, în care de 450 de ani bate cel mai mare clopot din Polonia (diametrul de 2,40 metri), privirile cuprind întregul oraş. la marginile căruia trec molcom apele Vistulei. Un brîu de verdeaţă — Plenty — unduieşte pe locul vechilor fo rtificaţii. Dincolo de el se ridică Cracovia modernă, cu marile sale ansambluri de locuinţe, cu fabricile şi uzinele sale, ce-i conferă un ioc important în industria Poloniei contribuind, numai prin Nowa Hutto, cu circa o treime la potenţialul metalurgic al ţării.' Nowa Huna ~~ cartier al Cracoviei sau oraş nou pe harta ţării ? Cine poate răspunde precis la această întrebare, chiar dacă străbate în lung şî în Sat străzile largi şi simetrice, printre marile blocuri, sau priveşte în jŞmurg ia limbile de foc ce plutesc deasupra lom plica te ior contururi ale uriaşului combinat, Limpede apare însă continuarea neîntreruptă ş venerabilei trad iţii de muncă şi dîrzenîe a vechilor mentori cracoviene potenţată aici Sa scara coniemporaneităţiî,: O rericită traiectorie ce ţine de foarte Şeparte, o traiectorie solid ancorată în prezent, poartă vechiul burg vision - neabătut Spre viitor,
1/
industria vest-europeană
a băuturilor - -.
Efervescenţe şi dureri de capO industrie vest-europeană se bucură de
prosperitate, imună — s-ar zice — la oscilaţiile conjuncturii economice ; „Europa occidentală este barul lumii“, constata, îrţtr-un studiu recent, săptămînalul britanic „The Economist", aprecierea avînd în vedere atît producţia, cît şi consumul de băuturi alcoolice. Cifrele arată că, apelînd îndeosebi la produse ale zonei în care trăiesc, vest-europenii ocupă locuri de frunte într-un clasament al consumatorilor, calculat, prin grija statisticienilor, în grame de alcool pur ; mai precis, primele locuri revin Franţei, Portugaliei, Italiei şi Spaniei, pe o listă în care prima ţară de pe alt continent figurează abia în 'poziţia a noua. în Franţa (primul loc datorîn- du-se,_ foarte probabil, tradiţiei de a însoţi fiecare masă mai consistentă cu unul sau mai multe pahare de vin), revine, _ pe cap de locuitor, echivalentul a ceva nţsi^mult decît o sticlă de whisky pe săptămână ; sa precizăm, însă, că nu s-ar putea anticipa o depăşire a nivelului actual, cifrele consumului fiind chiar, în ultimii ani, într-o uşoară descreştere.
Dar chiar dacă, pe alocuri, apare o tendinţă de saturare (băutura nu este o soluţie, totuşi...), perspectivele industriei în discuţie rămîn favorabile : capacitatea de absorbţie a pieţei nord-americane nu este încă epuizată, iar importatorii japonezi, s-ar putea spune, abia s-au aşezat la masă.
S-ar putea vorbi, în acest sector, despre o remarcabilă efervescenţă : firmele sestrăduiesc, pe diverse căi, să profite de contextul favorabil ; guvernele legiferează, imprimînd unele orientări producţiei, sau sadsfacînd interesele unor producători ; consumatorii reacţionează, adesea cu o lăudabilă luciditate. In nouă ţări europene, cadrul creat prin existenta C.E.E. complică lucrurile : se înregistrează concentrări, tentative ale unor firme de a activa pe plan „comunitar", se încearcă reglementări concertate — şi apar conflicte de interese. In termeni adecvaţi subiectului, procesul implică, în ansamblu, suficient de multe dureri de cap.
Producţia şi comercializarea vinului oferă, în acest sens, o serie de exemplificări. Cea mai tradiţională dintre băuturi reprezintă o valoare comercială apreciabilă, fapt atestat şi de împrejurarea că ţări vest-europene producătoare de vin aşa cum sînt Franţa şi R. F. Germania’ sînt, în ^acelaşi timp, ţări importatoare. Introducînd clarificări necesare în multitudinea de etichete, guvernele francez, vest-german şi — mai recent — italian, au stabilit ierarhii calitative. Există, prin urmare, patru categorii de vin în Franţa, şi cîte trei în R. F. Germania (unde cate- goria superioară include mai multe subdiviziuni) şi în Italia. Se efectuează, totodată, controale riguroase ale vinurilor comercializate pe piaţa internă sau exportate, măsură a cărei necesitate trebuie demonstrată prea amplu : sînt suficient de convingătoare statisticile (tardive...) cax'e au arătat că, în cîţiva ani din deceniul al şaptelea, firmele italiene au exportat mai mult vin de Chianti decît ar fi putut produce această regiune, fie şi cultivată pînă la ultimul metru pătrat. Sau, tot edificatoare ar fi afacerile îndoielnice ale unor comercianţi din Bordeaux, anchetaţi
de autorităţile franceze în 1973. Rezultatele anchetei nu au fost comunicate presei, care nu a reuşit decît să definească pi incipalele două ipoteze. Potrivit uneia dintre acestea, o cantitate apreciabilă de vin alb de Bordeaux a fost tratată chimic Şi aP°i amestecată cu un vin soaniol, lertm şi de culoare foarte închisă, produsul final fiind comercializat ca vin roşu de Bordeaux (numit, în Anglia şi S.U.Â., j,claret — şi mult mai bine plătit decît vinul alb) ; potrivit celeilalte presupuneri, comercianţii au introdus, simultan, în depozite, vin alb de cea mai bună' calitate şi vin roşu inferior — după care au măsluit certificatele, scoţînd în vînzare vin roşu „de cea mai bună calitate", şi vin alb inferior ; pentru ambele ipoteze, singurul precedent nu ar putea fi decM, eventual, miracolul de la Caana G-alileii...
Dar, dacă, în situaţii de tipul celor citate în paragraful anterior, este suficientă intervenţia autorităţilor, există şi „dureri de cap" pentru care acest remediu rămîne ineficient. Sînt tot mai căutate vinurile de categorie superioară : or, specificările stabilite de autorităţi limitează producţia acestor sorturi, definind cu precizie zona care poate folosi o anume etichetă, stabilind modul de preparare a sortimentului, sau chiar fixînd, pur şi simplu, cantitatea maximă care poate fi vîndută cu eticheta categoriei superioare. Rezultatul este acela că, în vreme ce solicitarea din partea consumatorilor creşte necontrolat, sortimentul este oferit într-o cantitate limitată. Situaţia convine producătorilor, care obţin beneficii sporite, fără nici o investiţie suplimentară.
Dar există şi creşteri de preţuri care nu pot fi justificate nici de raportul dintre cerere şi ofertă. Plasat, pînă în 1973, în a doua categorie a vinurilor regiunii Medoc, „Château Mouton Rothschild" a şdoptat, de mai multă vreme, preţuri corespunzătoare primei categorii. „Strategia de piaţă" a reuşit, publicul nu a confruntat preţul cu clasificarea oficială, ci a „presupus" clasificarea în funcţie de preţ : la începutul anului trecut, a fost atins şi cel de-al doilea obiectiv, „Château Mouton Rothschild" „promovînd" în categoria superioară, cu atît mai uşor cu cît se vindea oricum la preţui corespunzător acesteia. Urmarea, previzibilă, a acestui succes a fost că alte firme au hotărît să recurgă la aceeaşi stratagemă, aliniindu-şi preţurile după acela al primei c^egorii. Ceea ce a dus, pe piaţa americana, în primul rînd, dar şi vest-europeană, la o reducere a vînzărilor care trebuie să fi lăsat producătorilor un gust amar...
Această „înstrăinare" a publicului nu reprezintă un fenomen izolat : piaţa nord- americană a reacţionat negativ şi la creşterea, în perioada recentă, a preţurilor coniacului (datorată îndeosebi limitelor regiunii producătoare —■ Cognac, la nord de Bordeaux) : experţii anticipează un fenomen similar în legătură cu apropiata sporire a preţurilor la vinurile „întărite" de provenienţă iberică — „sherry" (Jerez) şi Porto. Ba chiar şi producătorii băuturii de mare şi continuu succes care este whisky-ul, au unele îndoieli, acum, după ce au solicitat guvernului britanic aprobarea de a spori preţul de comercializare,
aprobare pe care au destule şanse să o obţină.
Incertitudini multiple umbresc şi orizontul şampaniei, băutură în mod firesc asociată cu succesul şi momentele festive Cererea de şampanie sporeşte ; remarcînd raptul că Anglia şi Italia — ambele tre-emd prin conjuncturi economice dificile _•sirst ţările cu cea mai rapidă creştere a importurilor, „The Economist" aprecia, cu umor laconic, că „şampania combate ’ depresiunea". Dar creşterea cererii ar putea duce la ceea ce un diplomat numea (refe- rindu-se Ia alt domeniu) „probleme create “ e însuşi acest succes" ; în primul rînd, ea --- putea duce, curînd, la o sporire a pieţurilor inacceptabilă pentru consuma- tori, cu atît mai mult cu cît regiunea viticolă Champagne este riguros delimitată ; în prezent, zona cea mai fertilă este cultivată aproape de potenţialul maxim, iar în celelalte regiuni autorizate să producă şampanie ar fi necesare investiţii (replan- ţări cu soiuri superioare, introducerea unor tehnologii moderne) pe care producătorii nu s-au grăbit să Ie întreprindă.
Efecte negative ar putea să aibă şi situaţia de conflict, care se conturează între „comercianţi" şi proprietarii de ferme. „Comercianţii" cumpără struguri, sau vin trecut prin prima parte a fermentaţiei, combină diverse varietăţi şi îmbuteliază şampania în vederea celei de-a doua fermentaţii, care continuă, de fapt, pînă în momentul consumării. Proprietarii de ferme sînt furnizori ai „comercianţilor", dar sînt tot mai tentaţi să realizeze singuri produsul final. Procedînd astfel, ei îi concurează pe „comercianţi", prin faptul că, eliminate fiind transportul şi unele verigi intermediare, preţul şampaniei oferite de fermieri este mai redus ; în plus, aceştia încearcă să-şi consolideze avantajul, scumpind materia primă oferită comercianţilor. Problema este aceea că şampania de calitate se realizează prin combinarea sortimentelor de struguri, iar proprietarii de ferme utilizează, în general, un singur sortiment. O „victorie" a şampaniei în- trucîtva mai ieftine ar coincide cu o deteriorare calitativă, pe care este foarte îndoielnic că publicul ar accepta-o.
Chiar dacă italienii nu au ajuns să bea, anual, decît 13 litri, în timp ce vest- germanii consumă, în medie, în acelaşi interval, 145 de litri, berea este, probabil, cea mai general acceptată dintre băuturi. Este, însă, în raport cu consumul, cea mai puţin exportată : „berea are mai puţin de jumătate din tăria alcoolică a vinului — explica «The Economist» — şi este evident că nu are sens să plăteşti o mulţime de bani pentru a căra apă, încolo şi încoace, pe continent. Spre deosebire de vin, este mai bine şi mai ieftin să fabrici bere în apropierea punctelor de vînzare, decît în apropierea surselor de materie primă". în conformitate cu acest raţiona- ' ment, „piaţa comună a berii" se caracterizează mai puţin prin creşterea exporturilor şi mai mult prin achiziţionarea de licenţe şi prin achiziţionarea sau construirea de unităţi de producţie situate în celelalte ţări membre. In Marea Britanic se produce bere după reţeta (daneză) „Carls- berg" ; berarii vest-germani construiesc fabrici în Italia ; au achiziţionat mai multe unităţi de producţie,, îa Belgia şi
R. F. Germania, firmele britanice, deosebit de preocupate de pătrunderea pe continent din două motive : primul este acela că o asemenea evoluţie continuă procesul de concentrare care, în ultimul deceniu, a redus numărul mărcilor de bere, de la peste 350, la ceva mai puţin de o sută ; al doilea este acela că vînzarea de bere' „continentală" (produsă în Anglia sau, totuşi, importată, pentru că berea „continentală" suportă mai bine transportul) a realizat în Marea Britanic progrese sensibil mai mari decît desfacerea în C.E.E. a sortimentelor britanice.
Trăgînd concluziile, firmele britanice îşi extind activitatea, cumpărând, în ţările vest-europene, fabrici de bere şi chiar ex- tinzîndu-şi sfera de interese asupra unor domenii tangente : ' „Bass Chamngton" controlează fabrica belgiană „Lamot“ , o agenţie de comercializare a vinurilor din Bordeaux şi podgoriile „Château Las- eombes" şi „Château du Castera", o adevărată reţea de localuri de tip britanic („pubs") în Belgia şi Elveţia, reţeaua hotelieră ,,Crest" şi hotelurile „Esso" din şapte ţări vest-europene.
Acestea nu stat singurele exemple citabile. Pe de altă parte, nu se poate vorbi, deocamdată, despre o tendinţă puternică spre o „integrare" a industriei băuturilor, printr-o preponderenţă a companiilor multinaţionale. Concentrarea se realizează îndeosebi în graniţele naţionale, acolo unde se realizează (în Anglia se produc 98 de feluri de bere ; în R. F. Germania —1 800) ; unităţile de producţie achiziţionate de britanici în R.F.G. au fost îndeosebi dintre cele mai puţin viabile, pentru care autorităţile vest-germane au apreciat ca util sprijinul capitalului extern. în planul acţiunilor guvernamentale, concertarea celor „nouă" lasă de dorit : ierarhizarea vinurilor se face după criterii îndeajuns de diferite în Franţa, R. F. Germania, Italia. Alte divergenţe privesc producţia şi impunerea berii. Legislaţia R.F.G. consideră că berea trebuie preparată exclusiv din malt de orz : reglementările franceze admitutilizarea în proporţie de maximum 30 la sută a altor fermenţi, naturali sau organici ; în Anglia nu există, pur şi simplu, prevederi asupra modului de preparare, în ce priveşte fiscalitatea, sistemul încă în vigoare, redactat înainte de aderarea Marii Britanii, stabileşte patru categorii de taxe, în funcţie de tăria alcoolică ; or, 25 la sută din berea britanică este prea slabă j pentru a se încadra în vreuna dintre cate- : gorii — ceea ce ar putea duce la renego- cierea întregului sistem. Să adăugăm că, I la un an după aderarea Marii Britanii la : Piaţa comună, în Franţa continuă să fie ; prohibită publicitatea pentru preparatele : din cereale —- inclusiv whisky-ul.
Prea puţin la curent cu aceste complicaţii, consumatorul de rând reacţionează la evoluţia calitativă şi, eventual, la modificările de preţ ale băuturii preferate. Iar în privinţa preferinţelor, evantaiul este apreciabil şi deosebirile se menţin, chiar dacă turismul, de exemplu, poate trezi interesul pentru un aperitiv pînă atunci necunoscut. Italienii consumă anual 111 litri de vin şi numai 13 litri de bere ; dimpotrivă, danezii şi irlandezii consumă cîte 8, respectiv 2 litri de vin şi cîte 108 litri de bere. Sâ audăugăm că recordmenii ia bere, cetăţenii R.F.G., consumă 145 litri, recurgi iui la unul dintre cele 1 800 de sortimente şi că există sute de fabrici care produc pentru clientele formate din cîte 5 000 de consumatori. Evident, integrarea este, ca şi în alte domenii, greu de imaginat şi se poate presupune că, dacă acestea ar crea pericolul uniformizării, publicul ar reacţiona chiar şi împotriva unor (înregistrate în alte ramuri economice) concentrări. Eventual, Citîndu-1 pe Alfred de Musset : „Mon verre n’est pas grand, mais je bois dans mon varren,
Mihai SMlaieî
BRUXELLES
B i n n m
s p r e a l e g e r i ?
, Vor avea loc în Belgia alegeri legislative în martie ? Este ceea ce preconizează, ca modalitate de soluţionare a crizei, Partidul socialist al premierului demisionar Edmond Leburton. Celelalte partide din coaliţia guvernamentală, care continuă să gireze afacerile curente, adică social-creştinii şi liberalii, se împotrivesc. Argumentând că scrutinul nu ar fi prea diferit de cei din 1971 şi că, deci, nici situaţia politică nu ar suferi modificări substanţiale.
Să amintim că, actualmente, în evantaiul parlamentar există 67 deputaţi social-creş- tini, 61 socialişti, 34 liberali. După criterii strict aritmetice, s-ar părea că un guvern care se poate sprijini pe o majoritate parlamentară de 162 de deputaţi din 212 nu> trebuia să întîmpine dificultăţi de nedepăşit pentru a elabora şi pune în practică o politică întemeiată, fără îndoială, pe negocieri şi anumite compromisuri între parteneri, totuşi coerentă şi eficace. S-ar părea. Dar realizarea regionalizării, care era în principiu sarcina primordială a guvernului tripartit, s-a înfundat, de-a lungul anului care s-a scurs de la constituirea lui, în meandrele unor vechi, mereu renăscînde şi virulente controverse. între valoni şi flamanzi, între creştini şi laici, între „dirijism" şi „liberă iniţiativă" — fie că era vorba de amenajarea administrativă a regiunilor, fie că se discuta dotarea lor economică. fie că trebuiau luate hotărâri în legătură cu organizarea mvăţămîntuiux. Afacerea „Ibramco", buturuga — nu mică însă — de care s-a răsturnat carul coaliţiei. a făcut să răbufnească simultan tot ansamblul acestor contradicţii.
Proiectul „Ibramco" (Iranian-belgîan refining and marketing company) e mai vechi. In 1967, socialiştii lansaseră ideea construirii în zona Liege a unei rafinării de stat, care să prelucreze anual şase mi- iioane.de tone de petrol brut iranian. Formula era avantajoasă şi din punctul de vedere al economiei belgiene, în general, şi corespundea. In acelaşi timp, necesităţilor de modernizare a structurilor economice din regiunea valonă. în 1970, ministru al economiei fiind Edmond Leburton, Societatea naţională petrolieră iraniană, NIOC, adresa guvernului de la Bruxelles o ofertă oficială în acest sens. Convenţia între cei doi parteneri a fost semnată în 1972, iar proiectul „Ibramco" avea să devină, cum scriau observatorii, „un punct esenţial din programul guvernamental al premierului Leburton".
Avea să devină şi un nou măr al discordiei în echipa guvernamentală a acestuia. Dacă socialiştii au susţinut unanim, fără deosebire de apartenenţă lingvistică, acest proiect, .social-creştinii —■ a căror coeziune este în general minată de disputele lingvistice — au devenit un obstacol serios. Ramura flamandă în primul rind — care, oricum, a suportat cu amărăciune în fruntea cabinetului prezenţa nu numai a unui socialist, dar a unui socialist care mai era şi cel dinţii şef de guvern franco- fon din 1958 încoace — s-a înverşunat- împotriva implantării rafinăriei în regiune valonă. Liberalii, pe de ' altă parte, au considerat caracterul statal al participării
belgiene îa societatea mixtă ca un act si tuat undeva între braconaj şi sacrilegii: întrucît, pînă în momentul de faţă, trebu rile petroliere sînt în Belgia fieful excluşi al companiilor private.
Controversele şi polemîcile se desfăşu rau, iar timpul trecea. Potrivit discuţiilo preliminare cu partea iraniană, aceast urma să primească răspunsul pînă la 3 decembrie 1973. Premierul Leburton a ce rut şi obţinut o prelungire cu două săp tămîni a termenului. Noua scadenţă era 1; 15 ianuarie 1974. După o ultimă noapte d pertractări chinuite, guvernul belgian ; ajuns în zorii zilei de 18 ianuarie la ui fel de acord „din vîrful buzelor" (Franc Presse) şi îmbogăţit cu condiţii care, îi actuala conjunctură, puneau întregul pro îect sub semnul întrebării ; se cereau ga ranţii cu privire la continuitatea aprovi zionării şi la stabilitatea preţului. Or, Iranul, ca toate ţările producătoare de mate rii prime, manifestă tot mai mult ten dinţa de a le prelucra pe propriul său te ritoriu — şi are, dealtminteri, în studii oferte interesante în acest sens. (între al tele, în timp ce C.E.E. îşi caută „identita tea" şi „dimensiunile", există o propuner vest-germană în vederea construirii îi Iran a unei enorme rafinării de 25 milioa ne de tone). Noile condiţii cerute de bel gieni au constituit, probabil, substanţa e şecului proiectului „Ibramco".
Despre criza care s-a declanşat astfel 1, 19 ianuarie, social-creştinii declară că est „absurdă", iar ramura îor flamandă afir mă sus şi tare că nu a dorit-o. Socialişti consideră că este vorba despre o „criză d principiu", deoarece partenerii lor şi-ai încălcat angajamentele luate la constitui rea cabinetului şi că tergiversările car- au compromis proiectul rafinăriei mixte ai fost deliberat îndreptate în acest sens. Spr ■a evita repetarea unei crize de lungă du rată. de felul celor precedente, regel Baudouin a omis etapa numirii unui „in formator" însărcinat să ducă tratative pre afabile cu partidele politice, şi a trecut di rect la desemnarea „formatorului" avîn în principiu misiunea de a constitui nor cabinet. Acesta, social-creştinul flaman Leo Tindemans, fost viee-premier şi mi nistru al bugetului şi al coordonării refor melor constituţionale în cabinetul Lebur ton, ar fi putut realiza în cel mai bui caz un cabinet de tranziţie. După nume roase contacte, Tindemans şi-a depu, însă mandatul. Capătă o consistenţă spo rită perspectiva dizolvării parlamentulu şi a ţinerii de alegeri anticipate.
Flori,ca Şelman
l'î
N eintervenţii'aFlota a VI!-a americană din Pacific a prim it ordin sâ nu intervină în disputa privind Insulele Paracel", o declarat un purtător de cuvînt a l Pentagonului. Purtătorul de cuvînt a arătat că S.U.A. nu se amestecă in această problemă şi că unităţile flotei o Vll-a au prim it ordin să evite ţărmurile .insulelor respective.
C rite riiAnglia a hotărit să ridice embargoul asupra urmărilor de arme destinate Orientului Mijlociu, a anunţat în Camera Comunelor ministrul de externe, Douglas- Home. Făcînd acest anunţ, Douglas-Home a precizat că, f ireşte, guvernul ,,va continua să examineze orice viitoare cereri cu aceeaşi grijă şi pe baza aceloraşi criterii" ca şi în trecut. Criteriul care a stat la baza vânzărilor de arme britanice către ţările arabe şi Israel a fost menţinerea unui echilibru m ilitar între cele două părţi.
RacheteCamera Reprezentanţilor şi Senatul au reînfiinţai un fond, în cadrul bugetului Pentagonului pe 1974, destinat construirii unei noi rachete antibalistice, precum şi unei antene pentru submarinul „Sanguine". Proiectul „ Sanguine“ prevede o antenă de mare amplitudine, care va necesita îngroparea a sute de mile de cablu de. înaltă tensiune, fie în partea de nord a statului W isconsin, fie în Texas, pentru a trim ite semnale submarinelor dotate cu rachete nucleare aflate în submersions.
CondamnareCurtea m ilitară de ape) din Teheran a condamnat la moarte cinci persoane, dinir-un grup de 12, acuzate de „com plot împotriva securităţii ' s t a t u l u i C e i cinci condamnaţi la moarte au fost învinuiţi de pregătirea unui atentat împotriva Şahului şi elaborarea unui proiect de răpire a împărătesei Farah.
■|?«
loannu 4 gaîhaa- gelou (în spate}, 53 ac avi, jo ii minis iru ou justiţiei în guvernul preşedintei ni Papado- noulos (în p rin ptiu,) a jose arestat ti exilat intr-un loc încă ne
cunoscut
Ni ci no rc adiat la Downing Street: ■tialorjtd guvarn- sindicate cote în impas. Fazanii pot ram ine, m continuare, ia fel tie imperturba
bili...
Bisericihi. comunicatul dat public ită ţii la încheierea .vizitei oficiala de o sdptămînă în Etiopia a pa triarhului Pimen a l. Moscovei şi întregii Rusii, se arată că scopul vizitei l-au constituit întărirea rela ţiilo r tradiţionale frăţeşti între
cele două Biserici şi sporirea con . iribu ţie i lor la întărirea
a dreptăţii pentru toate rele planetei. A fost ac hoiârhea de a se crea mitei permanent, alcătuit din prezentanţiî celor două Biserici, care să contribuie la schimbul de delegaţii, reprezentanţi şi informaţii.
ivea o reuşita a ministrului sauait al petrolului, Am,rea Yamant : cuie două fiice — Mai şi Mana — eleve la Zurich
Prinţul Sabruâdin Aga Khăv, înalt comisar al Naţiunilor Unite venim 'probleme':.,',: refugiaţilor, a vizitai în sudul Senegalului, la frontiera cu Guineea Bissau, o şcoală-internat pentru copiii refugiaţi din fosta colonie portugheză, t l însoţeşte d-na Luis Cabrai, soţia preşedintelui Consiliului de Stat al noii republici independente. Fularele, de culoare gal
benă, sînt simbolul noului stat
20
Preşedintele Makarios mulţumeşte prinţesei Margareta a Angliei pentru vizita făcută in Cipru
Moment„Evenimentul ~ scrie săpţămîaa- lu i francez «Le Nouvel Observa- teur» — a fost pur şi simplu . pe cale să treacă neobservat. La 21 decembrie* ora 15,30, s-a produs o anumită ezitare atunci and delegaţiile israelianâ şi sovietica şi-au făcut intrarea împreună în marea sală de consiliu a Palatulu i Naţiunilor. Cine a înaintat primul ? Fără îndoială, Abba Eban. Cina a întins mina primul?
II Probabil, Andrei Gromiko. A fost
atît de scurt şi de neaşteptat, incit nici unui din nenumăraţii fo tografi de presă prezenţi în tr ibune nu s-a g ind it să ia un cli-
. şeu. Pentru a obţine imaginea acestui moment istoric, a fost necesar, ulterior, să se reia cu încetinitorul secvenţele televiziun ii elveţiene, care filma conştiincios totul... Dar, în sfîrşit, a fost o strîngere de mina, prima după şapte ani, între reprezentanţi sovietici şi israelieni".
V i- l prezentăm ps des m en ţion a tu l 1 MoUamed l le ik a l, j redacloru şei a l ! z ia ru lu i egiptean !
„ A l A h fa m “
I
if fS: i * »
Celebrul muzeu Tussaud, care prezintă, lucrate fidel în ceară, personaje de mare popularitate din trecui sau din prezent, numără de curmă în colecţia sa perechea prin
ţesa Arme — căpitanul Mark Philips
Recun osci n ă u-i-s c excelentul simţ al umorului. Walter Sch.ee 1. ministrulrest-german deexterne va primi, la 2 februarie, in tr-un cadru tele- vnat. ra niţa medalie „împotriva blestematei seriozităţi;'... Se pare. dată fiind această fotografie de arhivă, că nu este la prima ceremonie
de acest gen
AterizarePreşedintele Republicii To'goj Eti-
' enne Eyadema, a scăp ţt ca; prin minune, numai cu ; cîteva răni uşoare pe faţă, dintr-un..accident de avion care a if costat viaţa a patru persoane difn suita
1 sa. Numeroase altele au Jpsî rănite. Avionul, un „D C -3 " ' aparţi-
' nînd escadrilei togoieze, care-/ transporta pe preşedintele Eyadema de ic Lome la Amakara, s-a prăbuşit in momentul aterizării, la 800 m de pistă, Nu se’’cunosc
' cauzele accidentului.
: C ritică (' Influentul cotidian conservator chilian „E i M ercurio" s-a ridicat,
• în ediţia sa de la Valparaiso, in . termeni ab ia voalaţi îrŞpoiriva | cenzurii instituite asupra presei I chiliene după instalarea la pu - : fere a juntei militare. Această cri- : tied, apărută integra! în ■ ediţia ■ la i „M ercurio" de ia Valparaiso, i o; fost publicată în ediţia de la
* Santiago după ce o fo s t ..tăiată
| în proporţie de trei pătrimi, din cauza intervenţiei cenzurii m ilitare, spun ziariştii de ia redacţia cotidianului. Editorialele de la Santiago, care apar în. două ediţ ii provinciale — una ia V a lparaiso şi alta ia Antofagasta, în nordul ţă rii Unt, în generat, redactate de directorul şi de d irectorul adjunct a l ziarului. „E l Mercurio“ este cel mai vechi cotidian de limbă spaniolă din America Latina.
BidoanePentru prima dată, in irlanda a fost lansai un atac aerian împo ■ tr/va forţelor de securitate britanice, Un elicopter a lansat două bidoane de lapte încărcate cu exploziv asupra unui post de poliţie din oraşul Strabane. Ambele au căzut departe de ţintă şi nit au explodat. Poliţia ■ a declarat că unu! din bidoane conţinea 13 kg de exploziv. La faţa locuiui au fost chemaţi experţi pentru a le dezamorsa.
21
TrenulIn ultimele sâptămtni, Amtrak, cea mai mare companie feroviară americană, a prim it circa 64 000 de telefoane pe zi. Se aşteaptă suta de m ii în lunile de vară, urmare a creşterii masive a cererilor. Americanii, se pare, au redescoperit, dar nu numai ei, „g lasu l roţilor de tren'",.,
KissingerUn beduin de la Bersheva,
capitala provinciei Neghev, a fost a iît de impresionat de personalitatea iu i Henry Kissinger, inc it a decis ca fiu l său, abia născut, sâ-i poarte numele. Micul Kissinger, fiu l iu i Hassan Habarga'd, este sănătos şi cîntă- teşta patru kilograme.
StudiuRobert Kennedy,. 20 de ani, fiu! senatorului asasinat, . studiază intens an ii de guvernare ai ■ lui Mlende-, concluziile sale urn ind a fi publicate intr-un număr v iitor a i magazinului „The A tlantic ". Robert Kennedy ft. petrecuse trei luni în Chile, exact fn perioada dinaintea loviturii de stat.
Trei crainice vor susţine, sub o conducere bărbătească, noua emisiune de sîmbătă ăupă-amiază, „Sport şi muzică", lansată
de studioul de sport al Radiodifuziunii vest-germane
Rugăciunile închinate zeului Budha într-un celebru templu din Bangkok n-au contribuit la reuşita turneului sud-est asi
atic al premierului Tanaka
Compozitorul sovietic Aram Haciaturian (centru), soţia sa, de asemenea compozitoare, şi primarul Berlinului occidental, Klaus Schiitzs. după concertul extraordinar susţinut în acest
oraş
SpionajC.l.A, a cheltuit sute de m ii de dolari pentru punerea la punct a tehnicilor de implantare a microfoanelor pe animalele domestice. Dai „ supărătorul“ obicei a! d i nilor şi pisicilor de a hoinări şi chiar de a dispare tocmai în momentele cele mai interesante din conversaţiile stăpînilor, a dus, în cele din urmă, la abandonarea proiectului. Aşa mărturisesc doi autori, foşti angajaţi ai C.l.A,, în volumul „C.l.A. şi cultul spionajului".
LicitaţieFanionul „Franţa liberă", care, în 1940-1941, la Londra, flutura la bordul automobilului generalului de Gaulle, a fost cumpărat de baronul Eire de Rothschild, contra sumei de 472 lire sterline. Fanionul, puţin uzat la colţuri, are în m ijloc o cruce de Lorena, brodată de soţia şoferului lu i de Gaulle. Numeroşi curioşi au partic ipat la lic itaţie, care s-a desfăşurat sub reflectoarele televiziunii.
BarbaAsociaţia aviaţiei civile olan
deze a intrat în conflict cu direcţia celei mar mari companii naţionale, K.L.M. Motivul : lungimea părului şi portu l bărbii- şi mustăţii de către p ilo ţii de pe lin iile K.L.M.-ului. Somată, compania şi-a tras la răspundere angajaţii. A flat ia New York, în- tr-o cursă pe un „ Boeing 707", un p ilo t a prim it următoarea; telegramă : „Rădeţi-vc barba, sau reveniţi: ca pasager". M ajoritatea aviatorilor au trebuit să s.e supună.
Conflict de moştenire: Claude şi Paloraa Picasso, părăsind -tribunalul din Grq,sse (Franţa), după trei ore de audieri pe tema dovezilor de paternitate, ambii fiind copii naturali ai
lui Pablo Picasso
ArmeZiarul vest-german „ Stuttgarter Nachrichten" a afirmat că arme de provenienţă vest-germană ap ft' fost transportate în capitala Ara- biei Saudite cu trei zile înainte de sărbătorile de iarnă. S-a afirmat, pe de altă parte, că procurorul oraşului Stuttgart a început o investigaţie în legătură cu această afacere. Un purtător de cuvint al tribunalului a declarai că armele au fost livrate de uzina vest-germană de piese mecanice „Heckler und Koch", care produce, de asemenea, m itraliero şi alte arme. Un purtător, de cuvint ai Urmei sus-menţionate a dezminţit ştirea, alirm înd că Arabiei Saudite l-au fost livrate 15 tone de echipament tehnic pentru un studiau de televiziune In culori. Livrările de arme din Germania occidentală m regiuni constituind focare de încordare sint interzise.
1
Doamna de Gaulle din nou în doliu: recent a luat parte la înmarmîntarea unui, alt membru al familiei ge
neralului
m
CONTRAPUNCTU M O RCu ironie, despre penurie..,
Tumultul oraşelor moderne: Amsterdam
Pentru a economisi combustibilul, preşedintele Nixon a călătorit eu o cursă de pasageri ; pentru a-l depăşi, preşedintele Pompidou ar trebui să recurgă ia autostop (crede Paris
Match*1}
Televizor1974
model
— înainte lucra la o fabrică de automobile, acum este muncitor imigrant...
(Dla ..Vorwliris", „Punch", „Time", „Pardon")
Anatomie şi fond rulant
Radu Budecsnu
Hugh Hefner a fost învăţat în casa părintească din Chicago să respecte din toate puterile preceptele morale fără de care un tînăr cuviincios rSţt poale e- rolua satisfăcător în- tr-o societate bazată pe principii. Dar. odată intrat în viaţă, Hugh s-a lovit de o realitate strict diferită faţă de cea conturată de buna sa mamă. Profund întristat, el a trebuit să se a- comodeze mediului ambiant şi să se decidă şă facă parale aşa cum se fac paralele. Fiind sensibil, pur şi cultivai, Hugh şi-a ales exact domeniul în care un tînăr puritan cu mintea înaripată poate să-şi în cerce norocul : industria pornografică. El a scos o revistă care, în justa sa concepţie, corespundea gândurilor secrete ale multor americani serioşi şi între două vîrste : „Playboy11, P rima ediţie, in 52 000 de exemplare, s-a vândut rapid, a şocat plăcut şi i-a permis scoaterea următoarelor. Fiind o revistă pentru domni care nu şi-au împlinit toate visurile şi care se jenează să nu facă unele compromisuri, ,,Playboy“ este ilustrată de o sexualitate ponderată, sofisticată şi menajând anumite susceptibiUtyţi. Revista se poate răsfoi cu un aer serios pentru că anatomUle sîni adesea sugerate, iar dna sînt propriu-zise, se flanchează, cu delicateţe, de articole informative serioase din domenii precum economia, ştiinţa,, arta ş.a.m.d. Nefiind vorba de o pornografie de gang, vândută şi gustată pe sub mînă, ci uni detaşată, intelectualistă şi atent ambalată, „Playboy11 a ajuns să se tipărească într-un tiraj de 7 milioane de exemplare. Cluburile de specialitate, reţeaua de ‘hoteluri şi baruri şi, desigur, peste Hoaţe revista reprezintă astăzi imperiul Hefner, a cărui .persuasiune tentaculara se explică perfect 'intr-o societate sensibilă la asemenea ingrediente. Conservîndu-şi un mit
necesar, Hugh îşi duce zilele într-un reactor DC-9, comandă specială, care are în centru un pat rotund cu diametrul de patru metri, înconjurat de o mini-seră cu plante tropicale, plină de căţei de rasă şi domnişoare superbe, care chită, dansează şi îşi menţin silueta. Hugh îşi comandă de la înălţime industria, tolănit în pat şi căutînd idei proaspete care să-l scutească de o ener vantă concurentă pe piaţa de specialitate. Pentru că, vai, în timp ce Hugh survolează o- coanele, jos pe pământ Roberto Carlo Eduardo Sebastini Guccione i-a promis distrugerea completă, Guccione este e- ăitorul unei reviste.„P en th o u se .cu veleităţi asemănătoare „Playboy11 -ului, dar deocamdată răspândită într-un tiraj mai redus. Sicilianul Guccione, bătăios şi plin de vervă, speră să-l dea jos pe Hefner. A rma ? Anatomia feminină privită din unghiuri mai indiscretei tn meciul care se desfăşoară acum între ,,Playboy“ şi „Penth o u s e clientela va putea urmări, ediţie cu ediţie, ascendenţa nudului latin faţă de cel nord-a- - merican, sau, mai degrabă, invers. Gurile rele şoptesc că Hefner, care şi-a amuţit detractorii publicând, alături de ana'omiile voalate, documentare tehnico- ştiinţifice şi studii dintre cele mai laborioase pe teme absolut nevinovate, are de gând să deschidă, în plus, rubrici de teologie, pedagogie şi jurisprudentă.
Asimilat cu recunoştinţă de o societate căreia î i satisface toate gusturile, Hefner va putea privi cu o tihnită spiperioritate la rivalul său care, neâvină suficient capital, nu poate produce p&rnogmfie „decentă11.
De unde se deduce .ca işi în acest domeniu nu oricine îşi poate -[termite, ■ cu eficienţa necesară, toate compromisurile. Totul depinde de fondul rulant...
iîngrafla
dramatică
a peiriiiiii <v>Centrala „Exxon" din New York
Cinci, în 1945, armeie ou tăcut, mai domnea încă teama de penuria de petro!. Cererea tot mai mare şi oferta scăzută din primii ani de după război au dus îa o majorare vertiginoasă a preţului, de care . societăţile petroliere au profitat din plin.
Preţurile ridicate şi insaţiabila cerere de „au r negru” au determinat concernele să caute noi şi noi zăcăminte de ţiţei. Astfel, s-au descoperit imensele cîmpuri petrolifere din Golful Persic şi Africa de nord — rezerve . fabuloase, în faţa cărora cele ale S.U.A. şi Venezuela! păleau.
Contractele de concesiune încheiate de concerne cu ţările producătoare de petro! s-aii dovedit a fi, din ce în ce mai mult, un sistem de exploatare- a celor slabi din punct de vedere economic de către cei puternici. „Contractele — trebuie s-o spunem fără înconjur - erau de-a d ieptul coloniale", constată expertul londonez în petrol, Joe Roeber.
t lesne de înţeles că guvernele ţârilor producătoare priveau cu o indispoziţie crescîndâ exorbitantele dştiguri pe care le e'xiorcau concernele occidentale din comercializarea petrolului, in acelaşi timp, ele vedeau cum, pe lingă aceasta, miniştrii de finanţe ai S.U.A., M arii Britanii, Franţei, ita lie i, R.F.G. şi ma
jo rită ţii celorlalte ţări consumatoare storceau din comerţul cu petrolul, prin intermediul impozitelor, sume destinate bugetelor proprii cu mult mai mari decît obţineau ţările producătoare.
in iţia l, ţările producătoare au reacţionat destul, de slab. Sfî- şîate de disensiuni interne, in-' stabile sub raport politic - în multe din aceste ţări au : avut loc, după cei de-a! doilea război mondial, multe lovituri de stat —, fără a dispune de un „know-how" economic şi tehnic şi fără un sistem avansat de producţie şi desfacere, statele producătoare de petrol nu au putut da lovituri sensibile hegemoniei concernelor.
Semnalul fusese,* însă, dat mai dinainte. în 1948, Venezuela a cerut o mai mare cofâ-parte din avuţia realizată din propria ei materie primă. Guvernul iui R6- mu!a Gallegos introdusese o lege referitoare !a impozitul pe venituri, în virtutea căreia cîşti- gurîle concernelor petroliere se împârţeau pe dirt două între societăţi şi stat. Pînă atunci, firmele plăteau ţării producătoare, în funcţie de teritoriul concesionat, cel mult 12,5 ia sută s din preţul de vînzare/ sub forma aşa-numitelor ■ „roya lties" (rede- venţe), pentru , fiecare • tonă de petrol. Acest decret pe bază de
50 la 50 la -su tă a servit imediat de model guvernelor din Orientul Apropiat. Ele au izbutit, însă, să impună regula „fifty- fifty " (jumătate-jumătate) numai datorită faptului că două societăţi petroliere americane mai mici au fost dispuse să o accepte pentru a obţine noi concesiuni. G iganţii occidentali ai petrolului au adulmecat, to tuşi, primejdia care le ameninţa hegemonia în Orientul Apropiat şi, treptat, au introdus-o şi ei. Pînă în anul 1952, toate ţările arabe producătoare încheiaseră cu concernele acorduri conform regulii „ fifty-fifty".
Din acest acord a rezultat sistemul, valabil pînă astăzi, al listei de preţuri afişate („posted price"), preţuri asupra nivelului cărora ţările producătoare ş i. societăţile petroliere s-au, confruntat, ulterior, cu tot mai multă înverşunare.
în Orientul Apropiat, impozitul pe venituri sau pe corporaţie era necunoscut. Ca urmare a acestui fapt, a fost nevoie de o măsură, auxiliară pentru a putea, totuşi, percepe impozite pe cîştiguri. Pentru aceasta, societăţile au stabilit o listă de preţuri fictive pentru export, care, pe atunci, corespundeau întru cîtva vechii formule a „preţu lu i de go lf plus transportul".' Din acest preţ se scădeau costurile
de, producţie şî redevenitele pe extracţie (12,5 la sută), iar cîş- tigul rămas se împărţea egal între ţara producătoare şi concern. Prin urmare, dacă voiau să-şi mărească veniturile încasate pe tona extrasă, ţările producătoare trebuiau să fie interesate în urcarea preţurilor. Dar, concernele, tocmai acest iucru au ştiut, ani de-a rîndul, să-l împiedice. In cadrul negocierilor bilaterale, ele au izbutit mereu să-şi impună condiţiile în faţa ţârilor producătoare’ de petrol.
Iranul—-un prim semnal de alarmă
între 1960 şi 1970, societăţile internaţionale au redus preţurile afişate chiar sub nivelul anilor oO. în Kuweit, bunăoară, preţul afişat mediu era, în 1951, de 1.65 dolari barilul, în vreme ce, între 1961 şi 1969, nu se ridicase decît pînă la 1,59 dolari.
Cît de lipsite de putere erau atunci ţările producătoare în fa ţă dictatului concernelor s-a vădit, mai cu seamă, în Iran, în 1951. Lupta pentru putere dintre „An- gio-îranian O ii Company" — predecesoarea lui „British Petroleum” - şi guvernul de !a Teheran a avut drept efect o solidari, zare a tuturor g iganţilor petrolului. Totuşi, aceasta a constituit pentru ţările producătoare unul din primele semnale de alarmă. Din acel moment, ele au ştiut că, numai prin atacuri frontale împotriva absolutismului concernelor, nu puteau realiza ceea ce doreau.
In februarie 1950, intrase în parlament, împreună cu a lţi şapte deputaţi ai Frontului Naţional, liderul opoziţiei, Mohammed Mossadek, pe atunci în vîrstâ de 70 de ani. Pentru el, „Anglo- Iranian" era un simbol ai dominaţiei coloniale britanice şi o relicvă a exploatării străine (Iranul nu beneficia încă de acorduri ,,fifty-fifty").
La 19 februarie 1951, Mossadek a cerut în parlament naţionalizarea completă a proprietăţilor companiei. Abil, el a justificat cererea prin unele aluzii la reforme sociale care nu puteau fi finanţate decît cu ajutorul petrolului.
Cosiîraofensiwa
Manageri ai marilor concerne :
Warner jr. („Mobil O il“) Wagner („Royal Dutch"),Garvin jr. („Exxon")
16 zile mai tîrziu, la 7 martie, Rasmara a fost împuşcat de un fanatic religios pe cind se îndrepta spre moschee. Moartea primului ministru iranian i-a intim idat pe adversarii iui Mossadek. încă înainte de tragicul eveniment, Teheranul trăise zile de încordare : avuseseră loc demonstraţii, sîngeroase lupte de strada, greve şi tulburări sociale, în centrul disputei se aflau şi terenurile petrolifere concesionate din zona Abadan. La numai o sâptămînă după asasinarea lui Rasmara, parlamentul a fost nevoit să aprobe legea de naţionalizare cerută de Mossadek. La 1 mai, după ce, personal, îl numise prim-ministru pe Mossadek Şahul a semnat decretul corespunzător. „E îngrozitor să te tre-
zeşti într-o dimineaţă aflînd că oi pierdut cea mai mare parte a petrolului tău" — se tînguia şeful lui „Anglo-iran ian", lordul Strai- halmond,
Dar, incomparabil mai puternică a fost lovitura suferită de Mossadek. Cu dezolare, el a trebu ii să constate că nimeni nu mai cumpăra petrolul persan. Strategii concernelor de la Londra şi-au luat revanşa faţă de pierderea exploatărilor petroliere din iran, mărind imediat producţia în Kuweit şi irak.
In cei doi ani dinaintea na ţionalizării, iranul exportase 54 milioane tone ţiţei, in următorii doi ani, exporturile au scăzut ia 132 000 tone. Veniturile în devize - care, în 1950, mai atinseseră încă suma de 16 milioane lire sterline — aii coborît, in 1953, ia 100 000 lire. „M area eroare" a liîi Mossadek — avea să spună mai tîrziu Şahul - a constat în convingerea lui fermă ,,câ va putea vinde petrolul nostru fără ajutorul străinilor. Pe atunci, noi nu dispuneam nici măcar de un singur petrolier şi nici de avantajele unei organizaţii internaţionala de desfacere specializată".
Autorul naţionalizării, premierul Mossadek, a fost răsturnat în 1953, la cererea expresă a societă ţilo r petroliere. La sfîrşitui anului 1954, un consorţiu — din care făceau parte cele „şapte surori" ş'r „Compania franceză a petrolu lu i" (CFP) — a preluat, âvînd mandat din partea lui „National Iranian O ii Company", producţia de petrol din Iran,
Faptul că societăţile străine decideau, în locul guvernelor naţionale, ritmul dezvoltării economice a ţârilor producătoare, avea să iasă la iveală, ia fel de pregnant, cu cîţiva ani mai tîrziu, în Irak, Aici, în cea mai veche ţară producătoare de petrol şi, mult timp, cea mai im portantă, un consorţiu internaţional — „Iraq Petroleum Company" (I PC) — obţi nuse, la începutul deceniului ai treilea, o concesiune de exploatare pentru întreg teritoriul statului.
La. „IPC" participau grupuri foarte diferite : societatea engie- zâ „British Petroleum", grupul oiandezo-britanic ,,Royal Dutch Shell", întreprinderea franceză „CFP", g iganţii petrolului american, „Standard O il Company" (Mew Jersey) şi „M ob il O il", precum şi grupul „Gulbenkian". In plus, acestea aveau şi concepţii extrem de diferite în ce priveşte proporţia în care trebuia
E nrico Maltei : 75/25 la sută
sporită extracţia de ţiţei în Irak. Astfel, o societate ca „BP" — care îşi procura petrolul, în special, din iran, iar, mai tîrziu,şi din Kuweit - era mai puţin interesată în valorificarea zăcămintelor irakiene decît, bunăoară, societatea franceză „CFP", care nu poseda alte concesiuni importante.
Numai prin intermediu! unei complicate formule de compromis acţionarii lui „IPC" au putut să-şi reducă ia un numitor comun diferitele ior ţeluri expansioniste. Datorită ponderii iot economice, companiile petroliere din consorţiu! irakian, situate pe o poziţie restrictivă, au impus un ritm de exploatare atît de lent, incit irakienii, însetaţi de veniturile furnizate de petrol, ie solicitau managerilor „IPC" o cît mai grabnică valorificare a terenurilor lor petrolifere.
Irakienii, intenţionînd sâ f inanţeze, cu dolarii proveniţi din petro!, ambiţioase programe de dezvoltare naţională, vedeau cu nervozitate cum concernele petroliere internaţionale îşi extindeau capacităţile de extracţie în şeicateie slab populate din Golful Persic. Disputa dintre irak şi „iPC". pe tema arzătoare a cantită ţii extrase s-a agravat, în 1951, cînd şefui statului irakian, generalul Kassem, i-a retras companiei 99,5 ia sută din teritoriul concesionat. Societăţii nu-i mai rămăsese decît zona din care extrăgea petrol în momentul respectiv. Bogatele terenuri din Rumelia, în sudul irakului — cîm- puri petrolifere pe care „IPC" le- descoperise, dar nu începuse încă sâ ie valorifice - erau definitiv pierdute pentru magnaţii străini.
La începutul deceniului al şaptelea, concernele petroliere nu mai erau îndeajuns de puternice pentru a obţine, în înverşunatele încleştări ulterioare acţiunii de naţionalizare, o victorie ia fel de strălucită ca în iran. Cu toate a- cestea, giganţii petrolului au continuat să ţină sub presiune guvernul irakian, stabilind un ritm de extracţie moderat. Astfel, producţia de petrol a Irakului a crescut, în perioada 1962-1971, numai intr-un ritm anual de 4,7 !a sută, în timp ce, în acelaşi interval, producţia de petrol a Arabiei Saudite creştea, anual, cu 11 ia sută, cea a Iranului cu 14,2 ia sută şi cea a Libiei cu aproape 40 ia sută.
în Iran şi irak, giganţii petrolului au arătat în ce măsură pot
influenţa evoluţia stateior producătoare. Totuşi, un nou venit în afacerile internaţionale cu petrol i-a sfidat, creînd un precedent după care marile societăţi petroliere au fost nevoite, mai tîrziu, să se orienteze. Este vorba de Enrico Maltei, şeful concernului ita lian de petrol şi gaze „E N i” .
Enrico Maltei iî sfidează pe giganţiin timpul boicotului împotriva
Iranului, Mattel mai făcuse încă front comun cu marile societăţi petroliere. Prin rafinăriile sale italiene nu trecuse nici un strop de ţiţei iranian. Cînd, însă, concesiunile petroliere au fost, în 1954, redistribuite în iran, Mattel i-a cerut partea sa. A ajuns ia eberan şi voia să se instaleze
la „Park Hote!" ; spre surprinderea lui, magnaţii petrolului american ocupaseră cele mai bune camere, ita lienii nu au primit drepturi de exploatare. „Cartelul — spunea atunci Maltei — ne-a lăsat sâ înţelegem că sin tom nişte coate-goale şi că aşa trebuie să râmînem".
Fostul generai de partizani din timpul războiului s-a de«is să-şi sfideze adversarii printr-o a titu dine demnă de un gladiator roman. „Popoarele islamice s-au săturat sâ fie exploatate de străini - declară prompt Mattei. Marile societăţi petroliere trebuie să vă ofere pentru petrolul vostru mai mult decît pînă acum. Eu intenţionez nu numai să măresc participarea popoarelor islamice la cîştig, dar sâ şi fac din ele partenerii mei de afaceri în valorificarea şi exploatarea petrolului".
Peste doi ani, Mattei zbură din nou spre Iran ; de astă dată, negocie direct cu compania de stat „National iranian O ii Company" (NIOC). El îi propuse lui Abdullah Entesam, şeful „N IO C", să lupte cot ia cot în bătălia petrolului din Golful Persic. Iranienii urmau sâ primească 75 ia sută din cîştig, în vreme ce ita lienii luau asupra lor riscurile financiare, iar, în caz de succes, se mulţumeau cu 25 la sută din cîştig.
Era o ofertă senzaţională, mult mai avantajocsă decît cea din restul ţărilor producătoare, unde era valabil principiu! „fifty-fifty", Im'Mdva lui Mattei a şocat cartelul internaţional al petrolului. Americanii au dat de înţeles Teheranului că ar fi mai înţelept să colaboreze cu aliaţii mai puternici — înainte de toţi, cu Statele Unite — si nu cu cei slăbi, precum italienii. în cele din urmă, însuşi Nelson Rockefeller, un nepot ai fondatorului lui „Standard O ii", s-a dus în Iran pentru „avertismente".
Dar manevrele lor au eşuat : tratatul irano-italidn a devenit c realitate, „Signer Petroleum" - aşa era poreclit Mattei — a obţinut trei teritorii Concesionate, pe care lucrau inginerii „EN i" alături de cei iranieni. în Golful Persic au fost amenajate instalaţ ii de forare. Contractul, de un tip cu totul nou, bazat pe principiul de participare 75 ia 25, a făcut - aşa cum declara trium
fător Mattei - „o breşă in zidul .înălţat de carteluri".
El nu a putui sâ profite însă, mult timp, de succes. La 27 octombrie 1962, pe cînd se întorcea dintr-o vizită în Sicilia, M attei şi-a pierdut viaţa în catastrofa unui avion al „ENI" de tip „Morane-SaulieV MS-760". ime- diat, au început să circule zvonuri că Mattei ar fi căzut victimă unui atentai. Cea mm n e - cuiatiyâ teză era aceea că Mattel a, fi fost -îrîţj rural, . j cererea serviciilor secrete franceze SDECE, deoarece, interesat şi în petrolul din Sahara, i-ar fi sprijinit pe revoluţionarii algerieni ciin F.N.L. : oameni de la SDECE— se zvonea — ar fi pus o bombă cu explozie întîrziată în avionul cu care zbura Mattei.
Ca şi societatea „ENI" a iui Mattei, tot mai multe societăţi, mici şi mijlocii., s-au năpustit asupra inepuizabilelor rezerve de petrol ieftin din Orientul Apropia: şi Africa de nord. La sfîrsitui anilor '50, peste 200 de societă ţi americane forau petro! în afara teritoriului S.U.A. Dominaţia absolută a vechilor giganţi era opusa. Au început să apară nume noi : „Continental O ii",„M arathon", „Freeport Sulfur", „Arabian Independent", „Getty".
în următorii ani, oferta de ţiţei a crescut atît de mult, incit în America şi Europa occidentală se vorbea, tot mai frecvent, de o inundaţia cu petrol. Marile con- cerne erau in pericol să se înece în supraoferta ia realizarea căreia contribuiseră şi e!e, Sub greutatea uriaşului val de petrol, preţurile la benzină şi păcură au scăzut, în special în Europa occidentală,
încă din 1959, Washingtonul introdusese restricţii ia importul de petrol din Orientul Apropiat pentru a-i proteja pe producătorii autohtoni. Concernele s-au lansat atunci pe piaţa vest-euro- peană, in special în R.F.G., avan tajate de politica economică pronunţai liberală a guvernului vest-german din vremea aceea.
Managerilor concernelor ii se părea că este mai bine să facă vînzare cu orice preţ, decît să-şi ţină nefoiosit petrolul. Da pildă, în perioada 1964-1970, preţul ia benzină, fără impozit, a scăzut do la 24,4 pfenigi ia 14,9 pfenigi. Cu această energie ieftină, vest-germanii - şi, împreună cu ei, celelalte naţiuni industriale din Occident - şi-au sporit, în- tr-un ritm vertiginos, bunăstarea.
Cu alte cuvinte, ţările producătoare au acordat unul din cele mai mari ajutoare economice ţâ rilor occidentale dezvoltate : miniştrii de finanţe din ţările consumatoare încasau sute de miliarde de mărci sub formă de impozit pe importurile de petrol, pentru a finanţa centrii vitali ai economiei ţârilor lor. In R.F.G., do pildă, numai venituri ie ob ţinute din impozitele pe petrol s-au cifrat, din 1950 pînă în 1972, ia 114 miliarde mărci — cam tot atît c;f întregul capitol cheltuieli din bugetul de stat ai ţării în 1973. Doar o treime din această sumă— şi anume 34 miliarde de mărci— a fost alocată de Bonn, în a- ceeaş! perioadă, ca ajutor de dezvoltare pentru ţările în curs de dezvoltare din lumea întreagă.
(Va urma)
25
MOMENTUL
POLITIC
SPANIOL
Convorbire cu SANTIAGO CARRILLO
secretar general ai Partidului Comunist din Spania
— ESENŢA Declaraţiei Comitetului Executiv al P.C. din Spania o constituie convergenţa şi dialogul. Nu este aşa ?
— Esenţa declaraţiei noastre constă, în- tr-adevăr, în ideea că în viaţa politică spaniolă trebuie înlăturate barierele ridicate acum 37 de ani de războiul civil, bariere a căror viaţă a fost prelungită în mod artificial de grupurile din guvern. Este necesai’ă o conciliere a spaniolilor, în sensul creării unui cadru cetăţenesc pentru desfăşurarea luptelor politico-so- ciale, pentru eliminarea actualei violenţe şi pentru împiedicarea unei eventuale recrudescenţe a acesteia, ceea ce ar fi în interesul clasei muncitoai'e şi al maselor populare, dar şi al burgheziei. In condiţii de violenţă, folosirea dictatorială a aparatului de stat poate părea unora mijlocul cel mai sigur pentru menţinerea privilegiilor sociale. Intr-o epocă, însă, în care dezvoltarea economică este de importanţă vitală pentru Spania, pentru ca ea să nu rămînă mai departe în situaţia sa de inferioritate în Europa, dictatura instaurată la 18 iulie 1936 este un anacronism şi o frînă intolerabilă.
Dintr-o atare cauză, sînt posibile şi, aş spune, chiar din ce în ce mai necesare, dialogul şi convergenţa tuturor spaniolilor, făcute cu cliscernămînt, indiferent de deosebirile politice şi de clasă dintre ei, pentru a stabili liniile generale ale acestui cadru cetăţenesc comun, care nu poate fi altul decît democraţia.
Partea de care se află o persoană oarecare în tranşeele săpate acum 37 de ani nu poate constitui, astăzi, un criteriu de diferenţiere între spanioli. In primul rînd, pentru că majoritatea celor care au luptat nu au dezlănţuit eî războiul şi nu acceptă consecinţele lui ca o soluţie a problemelor actuale. în al doilea rînd, pentru că noi, cei care am făcut acest război, de o parte sau de alta, cu excepţia unei mino- î'ităţi de profitori, considerăm că problemele Spaniei se prezintă, astăzi, în condiţii cu totul diferite decît se prezentau pe atunci.
— Ce rol joacă partidul în eforturile spre convergenţă ?
— Noi, comuniştii, am fost primii care am vorbit în Spania despre reconciliere naţională, pi'imii din întregul lagăr al stîngil care am acceptat fără rezerve unele evoluţii, ca cele din sinul Bisericii, earlismului sau al unor diferite grupuri care în 1936 înfruntau democraţia, px’imii cai'e am formulat necesitatea unei apro
pieri între popor şi armată şi care am. relevat aspectele contradictorii ale fenomenului centrist.
Nu spunem toate acestea pentru a ne scoate în evidenţă meritele. Dacă am luat toate poziţiile enumerate, am făcut-o pentru că sîntem o forţă naţională, puternic implantată în realitatea spaniolă, conştientă de acest lucru şi cu un profund simţ al răspunderii. Atitudinea noastră este recunoscută de pături din ce în ce mai largi din ţară, în pofida căluşului care i s-a pus de sus presei legale şi în pofida eonstrîngerii exercitate de autorităţi, încercarea care a continuat, timp de mulţi ani, de a ne prezenta opiniei publice ca o întruchipare a răului a eşuat.
Pentru a rezolva problemele ţării, trebuie să se recunoască realitatea Partidului comunist şi trebuie să se stea de vorbă cu noi. O forţă ea a noastră nu poate fi tratată după criteriile Brigăzii politico-so- ciale şi ale tribunalului fascist : procese, amenzi, represiuni, condamnări brutale sau ghetouri politice. Cînd se vor convinge, oare, că pe o asemenea cale nu o vor scoate nicidecum Ia capăt cu noi şi că, sub unele aspecte, ne vor întări chiar poziţia ?
— Puteţi preciza cîte ceva despre atentatul împotriva lui Blanco şi eventualii săi autori ?
— Noi sîntem împotriva unui atentat individual, întrucît considerăm că el nu rezolvă nimic, nu oferă o cale de ieşire şi poate fi chiar un obstacol în calea desfăşurării luptei poporului, a maselor, care, numai ele, ar face posibilă o soluţionare. Atunci cînd am afirmat că atentatul împotriva lui Carrero Bianco a fost opera unor profesionişti, nu a unor amatori, nu am nutrit vreo intenţie i’ea faţă de E.T.A. Ţinem să subliniem că acest atentat poartă pecetea unor anumite servicii specializate, mai degrabă decît cea a unei organizaţii cu mijloace şi posibilităţi limitate. Rapiditatea cu care poliţia (care s-a dovedit incapabilă să asigure protecţia amiralului, timp de săptămîni, într-o zonă în care se află ambasada S.U.A., reşedinţa ambasadorului britanic, alte centre oficiale şi în care circulă zilnic miniştri şi foşti miniştri) s-a raliat Ia teza despre un „atentat al E.T.A.“ , desemnînd chiar, în decurs de 24 de ore, pe presupuşii autori, cu nume şi pronume, este cît se poate de stranie. Cel puţin Ia fel de stranie ca şi graba cu care unii indivizi anonimi revendică, în numele E.T.A., din străinătate, participarea la acţiunea respectivă, expu- nînd represiunilor şi ameninţării cu extrădarea pe militanţii acestei mişcări. Ca şi cum, alegînd data de 20 decembrie, data procesului împotriva liderilor Comisiilor muncitoreşti, şi acuzînd E.T.A., s-ar
urmări să se ascundă acea mînă care a pus, mtr-adevăr, la cale atentatul, o mînă care nu pare a aparţine stîngii.
— Declaraţia se referă la dubla opţiune : convergenţă sau violenţă ?
•— In declaraţie se vorbeşte, mtr-adevăr, despre posibilitatea ca, în cazul cînd nu se va realiza o conciliere a spaniolilor, să se recurgă la un proces de violenţe şi se arată că, în cazul cînd Ii se va impune o asemenea cale, ca unica posibilitate de a dobîndi libertatea în Spania, comuniştii nu vor şovăi. Nu este vorba despre nici o ameninţare. Dar dacă se va ajunge în- tr-adevăr aici, lucrul la care nu vom renunţa în nici un caz - este libertatea. îh lupta de mase, violenţa se poate impune ca o necesitate, iar dacă lupta va ajunge pe un astfel de teren şi nu va exista altă cale, o vom accepta pe aceasta. Va fi o luptă mai dură, mai dureroasă, şi de mai mari proporţii. Facem tot posibilul pentru a o evita şi lansăm, tuturor, fără deosebire, chemarea să o evite. In acest scop, există o singură posibilitate : dialogul, convergenţa pentru crearea unui cadru democratic, care să fie impus „partizanilor lui Christus Rex“ , celor care acţionează pe străzi intr-o asemenea calitate şi celor de la putere care îi susţin pe ascuns.
AGENŢIA „CHINA NOUĂ1'
BENEFICII
NOTABILE
ÎN COM ERŢUL
EXTERIOR
ÎN ANUL 1973, exporturile şî. importurile Chinei au înregistrat o creştere semnificativă, iar schimburile economice eu alte ţări s-au lărgit, pe măsură ce s-aa dezvoltat construcţia socialistă şi contactele cu ţări străine.
în prezent, China face comerţ cu peste 150 de ţări şi are acorduri comerciale sail protocoale cu o treime din. acestea. Guvernul şi organizaţiile comerciale chineze au trimis, anul trecut, în străinătate un număr mai mare de delegaţii şi au primit delegaţii comerciale guvernamentale şi neguvernamentale, precum şî grupuri şi reprezentanţi comerciali ai unor firme din numeroase ţări.. Comerţul dintre China şi Coreea socialistă. Albania, Vietnam şî România s-a dezvoltat în spiritul internaţionalist al întrajutorării reciproce. Relaţiile economice şi comerţul cu ţările prietene din Asia, Africa şi America Latină au crescut în aceeaşi măsură ca şi sprijinul şi ajutorul reciproc pentru dezvoltarea economică. A crescut, de asemenea, cifra de afaceri în comerţul dintre China şi Japonia şi ţările din Europa occidentală, America de Nord şi Oceania, care a dtis
26
la o creştere a frecvenţei schimburilor economice şi comerciale.
Intre organizaţiile chineze de import şi export şî contrapartidele acestora din alte ţări şi regiuni a avut loc o activitate animată. Cele de-a 33-a şi 34-a ediţii ale Tir- gului pentru mărfuri chineze de export, care au avut loc la Hanceu în primăvara şi în toamna anului trecut, s-au bucurat de participarea a zeci de mii de prieteni din străinătate, de chinezi de peste mări şî compatrioţi chinezi din Hong Kong şi Macao. S-au încheiat numeroase tranzacţii cu oameni de afaceri din ţări prietene ale Asiei, Africii şi Amerîcii Latine, precum şi cu alte ţări şi regiuni. Acest tîrg a devenit un important centru comercial internaţional,- un important canal pentru, extinderea de către China a relaţiilor ei de prietenie cu popoare şi oameni de afaceri din alte ţări.
Pentru promovarea prieteniei, comerţului şi a schimburilor de experienţă, China a organizat, în 1973, expoziţii economice şi comerciale sau a participat la tîrguri internaţionale din 25 de ţări ale Asiei, Africii, Amerieii Latine şi Europei. în acelaşi timp, şase ţări au organizat în China expoziţii ale tehnologiei şi produselor industriale. China a efectuat schimburi de grupuri de studiu, grupuri de vizitatori şi delegaţii tehnice cu cercuri economice, comerciale şi industriale din numeroase ţări, pentru o amplă gamă de schimburi în domeniul documentaţiei tehnice.
Comerţul exterior înfloritor al Chinei oglindeşte importantele realizări chineze In toate domeniile economiei naţionale, înfăptuite sub conducerea liniei revoluţionare a preşedintelui Mao şi prin adînei- rea criticilor aduse lui Lin Biao, prin rectificarea stilului de muncă şî prin aplicarea cu conştiinciozitate a liniei generale a partidului, de construire a socialismului după principiul : „Să considerăm agricultura ca baza şi industria ca factor conducător". în anul trecut. China a cunoscut un nou an de recolte bune şi. a realizat mari progrese în industrie, transporturi şî în alte domenii. Toate acestea oferă baza materială în vederea unei dezvoltări a comerţului exterior.
Exporturile Chinei în materie de produse agricole şi secundare a crescut necontenit, iar în domeniul produselor industriale şi miniere creşterea a fost chiar mai mare, cifrîndu-se, în prezent, la peste 6 la sută din totalul exporturilor Chinei, în multe ţări şi regiuni se vînd foarte bine maşinile-unelte, aparatele şi instrumentele de măsurătoare, produsele chimice, apara
tele medicale, bicicletele, maşinile de cusut aparatele de fotografiat şi alte mărfuri produse în China, Industria petrolieră a Chinei, într-a dezvoltare rapidă, a asigurat independenţa ţării în domeniul petrolului şi_ chiar un mic excedent pentru export. în ce priveşte exportul de bunuri fabricate, în special produse ale industriei uşoare, textile şi conserve de alimente, precum şi produse meşteşugăreşti, China oferă în prezent un număr mai mare de modele, culori şi desene, precum şi o calitate şi un ambalaj mai bune. Noile sortimente au constituit 25 la sută din totalul mărfurilor expuse la tîrgurile din primăvara şi toamna anului 1973, de la Hanceu.
China produce mărfuri în special pentru a satisface cerinţele tot mai mari ale pieţei interne. Totodată, ea depune eforturi energice pentru a dezvolta schimburile economice cu alte ţări. Preşedintele Mao subliniază : „Poporul chinez doreşte cooperare prietenească cu popoarele din toate ţările şi doreşte să reia şi să dezvolte comerţul internaţional, pentru a dezvolta producţia şi pentru a promova prosperitatea economică". China a susţinut dintot- deauna că ţările mari şi mici sînt egale. Cînd este vorba despre comerţ, ele trebuie să-şi respecte reciproc suveranitatea şi dezideratele, să resnecte principiul egalităţii, avantajului reciproc si să dea ceea ce au pentru a primi în schimb produsele de care au nevoie, să acorde reciproc atenţie cerinţelor şi capacităţii lor, astfel încît să înlesnească dezvoltarea economică. Conform acestui principiu, China a depus eforturi pentru a-şi întări legăturile de sprijin şi ajutor reciproc cu ţările socialiste frăţeşti şi naţiunile prietene din lumea a treia şi pentru a-şi lărgi schimburile comerciale cu toate celelalte ţări şi regiuni.
China se bizuie în special pe propriile ei eforturi, folosind resursele ei proprii pentru dezvoltarea producţiei şi înzestrîn- du-şi întreprinderile cu utilaj fabricat în China. China importă unele utilaje şi documentaţii tehnice noi, necesare pentru înfăptuirea politicii sale de a pune factori străini în slujba Chinei. Ea îmbină învăţătura cu inovaţia, pentru a fi cit mai independentă şi pentru a grăbi construirea socialismului.
Din punct de vedere economic, China este o ţară în curs de dezvoltare. Deşi comerţul exterior se dezvoltă necontenit* iar mărfurile de export eresc de la an la an, China nu poate face încă faţă cererii de mărfuri, nici în ce priveşte cantitatea, aici calitatea, nici sortimentele şi nici ti-
AnchetăSubcom isia de anchetă a Senatului
Însărcinată cu anchetarea ac tiv ită ţilo r celor m ai m ari com panii petro lie re am ericane ,cu p rile ju l crizei pe tro lu lu i şi-a con tinua t aud ierile . Reprezentanţii com pan iilo r resping orice acuzaţie de com plo t sau u tilizare a crizei in scopuri de speculă şi cer săi l i se pună la dispoziţie m ijloace le de a dezvolta resursele energetice americane.
„A m erican Petroleum Institu te " (A.P.1.), organism reprezentativ a l com pan iilo r pe tro lie re , pub lică neînceta t com unicate în care sint respinse acuza ţii lansate de senatori.
M a jo rita te a com pan iilo r se p regătesc să pub lice rezulta te le ob ţinute de ele, in 1973, în dom en iu l exp loa tă rii p e tro lu lu i şi m ai a les benefic iile pe care le -au rea liza t (în creştere, conform previziunilor, cu c irca 40 la sută com parativ cu 1972), ceea ce riscă să înteţească c ritic ile . C om pan iile p e tro liere cum pără p a g in i în treg i a le z iarelo r pentru a -ş i expune situa ţia , pentru a exp lica d in ce cauză stocurile lo r sînt uneori m a i m ari decît cu un an în urmă, în tim p ce p re ţu rile cresc şi benzina lipseşte, pentru a demonstra că au nevoie să realizeze benefic ii pentru a pu tea face investiţii., t a t W ashington, „g ru p u rile de p re
s i u n e a l e com pan iilo r încearcă săi se opună în specia l in s titu ir ii unei taxe asupra suprabenefic iilo r în cad ru l le g ii care acordă p reşed in te lu i N ixon dep line pu te ri pen tru a lup ta îm potriva crizei energetice şi în legă tu ră cu care Congresul se va pronunţa în curînd,
(După A.F.P.)
Chile — situaţie9
economică precară, core a pu tu t observa recent a c
tiv ita tea com ercia lă d in centru l oraşulu i Santiago, com parînd-o cu a n ii tre cuţi, a constata t câ volum ul desfacerii este de tre i o ri m ai m ic dec it înainte, ia r cum pără to rii provin exclusiv d in p ă tu rile superioare şi m ijlo c ii a le p opu la ţie i. P reţurile la m a jo rita tea bunurilo r de consum v ita le au crescut în ultim ele patru lun i, in medie, cu o mie la sută. G raţie unei recolte record, sînt ie ftin i num ai carto fii, precum şi anum ite le gume şi fructe.
C oncedieri masive în toate sectoarele econom iei, îndeosebi în industrie şi în dom en iu l p restă rilo r de servicii, com p letează im ag inea „n o rm a liz ă rii" , aşa cum apare ea ca un ţe l id e a l pentru fo rje le de extremă d reap tă , care ţin în m ină toate p îrgh iile pu terii.
Consecinţele represiun ii econom ice se fac sim ţite in mare măsură încă de pe acum. Scăderea p u te rii de cumpărare, care are efecte ca tastro fa le m ai ales in rîndurile m uncito rilo r şi funcţionarilo r, urmează unei restringeri progresive a p ie ţe i. Desfacerea stagnează.
In po fida unei s itua ţii neobişnuit de favo rab ile pe p ia ţa m ond ia lă — pre ţu ri m ondia le r id ica te la cupru şi salpetru - econom ia ch ilia n a este am en in ţa tă acum cu s trangu larea pe p lan intern. O asemenea perspectivă creează te n siuni şr tupte in terne în sfera de conducere,
{După Vorwarts — R.F.G.)
77
purile cerute. Călăuzindu-se după spiritul Congresului ai X-Iea al partidului, poporul chinez aplică linia generală : „Să depunem toate eforturile, să ţintim cît mai sus şl să realizăm rezultate mai mari, mai rapide, mai bune şi mai economice, în construirea socialismului". Poporul chinez aplică în continuare linia : „Să ne dezvoltăm economia şi să asigurăm livrările", precum şi linia „Planificare de ansamblu
şi aranjamente corespunzătoare". Poporul chinez continuă revoluţia şi promovează producţia, iar pe baza producţiei indus.- triale şi agricole în creştere continuă să dezvolte comerţul exterior şi schimburile economice cu alte ţări, astfel încît să servească mai bine construcţia socialistă a Chinei şi să aducă o contribuţie şi mai mare la promovarea prieteniei cu alte popoare.
A G E N Ţ IA
INTIRPRtSS SEMITE
PREŞEDINTELE
JUÂN PERON
CERE LfCHIDMEÂ
TERORISMULUI
(Textul integral al discursului rostit da ■ şeful statului argentinian la posturile
iraţionale de radio şi televiziune)I
„M Ă ADRESEZ tuturor argentinienilor, ca urmare a atacului terorist de la Azul, unde au fost asasinaţi comandantul unităţii, colonelul Camilo Gay, şi soţia sa, unde au fost ucişi cîţiva soldaţi, au fost răniţi un ofiţer şi un subofiţer, iar colonelul - Igarzabal a fost luat ca ostatic.
Fapte de asemenea natură demonstrează cu elocvenţă gradul de periculozitate şi de îndrăzneală al grupurilor teroriste care acţionează în provincia Buenos Aires, ca urmare a unei evidente nepreocupări din partea autorităţilor. Guvernul poporului, respeetînd Constituţia şi legea, a constatat pînă în prezent o atitudine reţinută din partea conducerii acestei provincii faţă de acţiunile grupurilor de guerrilla, atitudine
pe care nimic nu o poate justifica în situaţia actuală a ţării. Noi — Mişcarea justi- ţialistă — dorim instaurarea păcii şi propovăduiţii unitatea şi solidaritatea tuturor argentinienilor, care se preocupă în prezent de reconstrucţia şi eliberarea naţională. Insă, totul are limită. Nu mai putem tolera evenimente ca cel de la Azul, care ne demonstrează că ne aflăm în faţa unor adevăraţi duşmani ai ţării, organizaţi pentru a lupta cu tărie împotriva statului, în interiorul căruia s-au infiltrat cu scopuri vădit insurecţionale.
Armata noastră, care şi-a demonstrat ataşamentul faţă de Constituţie şi faţă de lege, merită toate mulţumirile din partea poporului argentinian. în urma atacului terorist de la Azul, poporul trebuie să se simtă lovit în cele mai profunde sentimente patriotice.
Nu este vorba doar de grupuri de delincvenţi, ci de o organizaţie care atacă statul şi instituţiile statale spre a slăbi unitatea poporului argentinian şi a provoca haos._ Toate acestea, pentru a pune obstacole în faţa reconstrucţiei şi eliberării ţării. Aceşti delincvenţi, care acţionează alături de un grup de mercenari, îşi desfăşoară acţiunile stimulînd mobiluri politice nemărturisite, dar şi inexplicabile.
în consecinţă, nici guvernul, care ă primit aprobarea populară clară şi plebiscitară, nici poporul argentinian, care - şi-a demonstrat dorinţa crescîndă de pacificare şi eliberare, nu pot rămîne indiferente în faţa acestor atacuri deschise împotriva hotărîrii lor suverane. Ele nu pot " tolera sfidarea deschisă împotriva autorităţii, sfidare care pune în pericol chiar securitatea locuitorilor ţării.
Aceste acţiuni se produc nu întîmplă- tor în anumite regiuni. Fără îndoială, ei se ghidează după incapacitatea şi nehotă- rîrea autorităţilor locale de a acţiona împotriva lor. Şi, din păcate, după cum se crede, autorităţile au demonstrat o toleranţă vinovată.
în consecinţă, guvernul naţional, pentru a-şi îndeplini sarcina principală, va lua, începmd de*asţăzi, măsurile cele mai
Juan Peron : „Dorim instaurarea păcii şi propovăduiţii unitatea şi solidaritatea tuturor ' argentinienilor11 (in imagine — alături de preşedinte, soţia sa, Isdbelita Peron ,
vicepreşedinte al ţâ- . . . rii) . . .
severe pentru a distruge răul din rădăcini, tăind calea de acţiune împotriva puterii şi autorităţii sale, mqbilizînd toate mijloacele necesare împotriva acestor grupări teroriste. Mişcarea naţională justiţialistă va mobiliza, de asemenea, efectivele sale pentru a le pune în sprijinul ordinii şi colaborării strînse cu autorităţile desemnate să o menţină. Ger, de asemenea, tuturor forţelor politice, întregului popor, să ia parte activă la apărarea îepublicii, care este afectată în actualele circumstanţe. Nu este vorba numai de acţiuni politice parţiale, ci de a elimina total acţiunea distrugătoare şi criminală care atentează împotriva existenţei înseşi a patriei şi a instituţiilor sale, adică distruge tocmai ceea ce noi am reuşit să construim. Cer, de asemenea, tuturor muncitorilor o participare activă în acţiunea de apărare a organizaţiilor lor. Aceste organizat#' constituie, de asemenea, obiectul atacurilor elementelor duşmănoase. Fiecare muncitor îşi are responsabilitatea sa în cadrul acestei apărări. Eu am încredere în muncitori, deoarece îi cunosc şi ştiu. că ei pot să asigure apărarea, aşa cum au făcut-o pînă acum îa toate ocaziile,
A anihila fila vreme terorismul reprezintă o sarcină a tuturor acelora cars doresc să trăiască tatr-o ţară dreaptă, liberă şi suverană11.
T U n i t aROMA
RECONSIDERĂRI ÂMERÎCÂNG-
| PANAMEZEDISCUŢIA dintre Statele Unite şi Pa
nama cu privire la controversa asupra Canalului, întreruptă de multă vreme, după ce a rămas ani îndelungaţi, în limitele unei „simple reafirmări a respectivelor - puncte de vedere" (după expresia ministrului de externe panamez, Juan Antonio Tack), pare să fi înregistrat un. sensibil progres după două călătorii ale ambasadorului special al lui Nixon, Ellsworth Bunker, în mica republică din America centrală. S.U.A. au anunţat, oficial, o „înţelegere de principiu" şi dorinţa lor de a negocia „un acord în vederea revenirii zonei Canalului şi a Canalului însuşi sub suveranitatea panameză".
Restabilirea suveranităţii este revendicarea fundamentală prezentată de Panama în controversa cu Statele Unite, care încă din 1903, datorită unui tratat impus, s-au instalat în zona Canalului, menţinînd acolo trupe proprii — aşa-zisul Southern Command — şi baze militare ; o revendicare care implică abrogarea tratatului respectiv şi a pretenţiilor sale la „valabilitate perpetuă". Din ştirea americană şi din indiscreţiile care o însoţesc se deduce c ă ' va fi uh nou tratat, de data
28
aceasta pe un anumit termen, şi că, încă înainte de scadenţa lui, se va trece la o restabilire „treptată" a autorităţii panameze. în zonă. „Southern Command", acest „costisitor anacronism, simbol al folosirii negative a puterii militare", cum l-a definit „Wall Street Journal", are zilele numărate. Se ştie prea puţin, în schimb, cu privire la rezultatul discuţiei asupra altor puncte aflate în suspensie şi îndeosebi asupra proiectului pentru construirea unui al doilea canal orizontal, destinat uşurării traficului prin canalul existent. în afară de aceasta, Washingtonul pune accentul asupra perspectivei îndelungate atît în ce priveşte încheierea negocierilor, eît şi transmiterea puterilor.
Atît importanţa spectaculoasă dată ştirii, cît şi reticenţele în această problemă reflectă stilul lui Kissinger care, în afară de făptui că prin Bunker a mobilizat pe unul dintre diplomaţii americani cei mai experimentaţi (Bunker a fost ambasador la Saigon şi acum este în fruntea delegaţiei americane la Geneva), a avut şi anterior prilejul să sublinieze public angajamentul său personal în vederea succesului discuţiei. La fel ca în. Vietnam şi Orientul Apropiat, diplomaţia americană dovedeşte, după ani de închistare imobilă, o neaşteptată grabă de a face o cotitură şi o grabă încă şi mai mare de a-şi recăpăta relativul său credit.
Cum se explică această schimbare ? Unul dintre motive este că, de altfel ca şi în Vietnam şi Orientul Apropiat, situaţia în Panama riscă sâ compi-omită eforturile, întreprinse pe plan global, de a conferi politicii americane o imagine pozitivă. în martie 1973, sesiunea panameză a Consiliului de Securitate al O.N.U., solicitată de generalul Omar Torrijos, şeful, regimului progresist din Panama, a marcat un puternic insucces pentru Washington, con- strîns să recurgă la „veto" spre a evita o repunere în discuţie la nivel internaţional a privilegiilor sale. Acum, problema este înscrisă pe ordinea de zi a întilnirii dintre Kissinger şi miniştrii de externe din America Latină, care va avea loc în luna februarie în Mexic ; un gest capabil să reducă acest handicap a fost. evident, considerat indispensabil.
Un al doilea şi mai precis motiv îl constituie tocmai proiectul care prevede construirea celui de-al doilea canal. Realizarea lui este considerată la Washington ca şi mai urgentă, după contactele pe care Torrijos le-a stabilit cu unele ţări socialiste şi ţări ale „lumii a treia", după preferinţa manifestată de noii conducători panamezi faţă de un canal „internaţional", care să funcţioneze „cu contribuţia tuturor şi în interesul tuturor". A l treilea, dar nu ultimul motiv, este că, în ultimele luni, a eşuat în Panama cea mai făţişă şi mai concretă tentativă făcută pînă acum de oligarhie pentru a înlătura, printr-o. acţiune „de tip chilian", regimul instituit, în 1988 prin lovitura de stat a militarilor progresişti. Momentul de cotitură s-a înregistrat în octombrie, cinci Torrijos a subliniat ferm orientarea revoluţionară a guvernului său şi a avertizat pe conducătorii mişcării că, dacă ar încerca vreo acţiune, un singur avion ar fi suficient pentru a-i deporta în Florida, în „paradisul reacţionarilor latino-americani falimentari" ,
fi
HUSSEIN
IBN TALALregele Iordaniei
Descendent al dinastiei haşemite, regele Hussein s-a născut la 14 noiembrie 1935, la Amman, fiind fiul cel mai mare al regelui Talal şi al reginei Zein, nepot aî lui Abdullah, primul rege al Iordaniei, şi strănepot al regelui Hussein, conducătorul revoltei arabe din 1916. Şi-a făcut studiile mai întîi la Colegiul Islamic din Amman, apoi, timp de doi ani, la Colegiu! Victoria din Alexandria (Egipt). Intre 1951 şi 1953, a frecventat, în Marea Britanie, Colegiul Harrow şi Academia militară Sandhurst.
A devenit rege al Iordaniei la 11 august 1952 — la vîrsta de numai 17 ani
iar la 2 mai 1953 s-a urQat pe tron.Sub conducerea regelui Hussein, în
Iordania au fost întreprinse eforturi susţinute pentru dezvoltarea economiei naţionale şi a tuturor celorlalte sfere de activitate, pentru punerea in valoare a resurselor naturale ale ţării. Pe plan extern, Iordania n militat pentru realizarea unităţii arabe, pe baza libertăţii şi egalităţii în drepturi. Iordania se pronunţă pentru soluţionarea conflictului din Orientul Apropiat în conformitate cu rezoluţiile Consiliului de Securitate al O.N.C., fiind unul dintre participanţii îa prima fază a Conferinţei de pace de Ia Geneva, şi insistă pentru restaurarea drepturilor depline ale poporului palestinian. Mai ales în ultimii ani, Iordania a întreprins numeroase acţiuni pentru strîngerea legăturilor sale cu di
ferite ţări ale lumii. Printre numeroasele călătorii efectuate de regele Hussein în străinătate, menţionăm turneul diplomatic din toamna anului 1967, care a cuprins Turcia, U-R.S.S., Egipt, Algeria, Marea Britanie, R.F.G. şi S.U.A. şi vizitele din decembrie 1970 la Riad, Cairo, Washington, Londra şi Bonn.
In virtutea constituţiei ţării, regele Hussein este şi comandant suprem al armatei iordaniene. Are brevet de pilot pentru toate tipurile de avioane, inclusiv elicoptere şi avioane cu reacţie. Din prima căsătorie are o fată, prinţesa Aliya, Mai are patru copii: pfînţuî Abdullah, prinţul Feisai, precum şi două gemene, prinţesele Aisha şi Zein. Eegele Hussein este autorul a doua cărţi: una autobiografică publicată în 1962, şi alta cu privire la rolul Iordaniei în conflictul din iunie 1967, apărută în 1968.
Ştirea americană referitoare la Canal reprezintă, deci, un important succes pentru noul regim panamez. Panama intră în 1974 cu sorţi buni de izbîndă. Descoperirea unor vaste şi bogate zăcăminte de cupru în provincia muntoasă Chiriqui şi existenţa aproape sigură a unor zăcăminte de petrol pe coasta Atlanticului promit un
destin economic diferit de cel al unei „ţări utile pentru dezvoltarea serviciilor", aşa cum a fost pînă acum. Perspectiva unei redobîndiri a Canalului sporeşte ponderea politică a statului Panama. La aceste evenimente noi se adaugă călătoria lui Torrijos în Peru şi Argentina.
Ennio Polito
In manie 1973, sesiunea panameză a Consiliului de Securitate al O.N.U : a fost un moment de răscruce în rotaţiile 'dintre Panama-şi S.U.A:
29
enchaîne"Vlad Popa, Bucureşti. Fur
tunoasa dezbatere parlamentară din ajunul vacanţei de iarnă (,,Lumea" nr. ' 2/1974, p. 18) a reprezentat unul din momentele importante în e- voluţia afacerii sistemului de ascultare instalat la noul sediu al săptămînalului francez „Le Canard enchaîne". Ca urmare a acţiunii în justiţie intentată de direcţia publicaţiei, judecătorul Alain Bernard continuă să efectueze instrucţia cazului. Nu fără dificultăţi. Presa continuă să desfăşoare, la rîndu-i, anchete şi să publice comentarii. Astfel, luni 7 ianuarie, săptămînalul „Le Point" publica rezultatul unor cercetări proprii, incluzînd identificarea categorică de către portăreasa imobilului din strada Saint-Honore a unuia din falşii lucrători, în persoana inspectorului Georges Laborde de la D.S.T. (Direcţia Supravegherii Teritoriului), declaraţie pe care martora a repetat-o de altfel, în aceeaşi seară, la postul de radio „Europa 1“ . A doua zi, judecătorul a avut întrevede! i nu numai cu autorii articolului din „Le Point", dar Şi cu _ inspectorul Laborde. Potrivit legii, datele instruc- ţiei nu sînt date publicităţii, iar Laborde a reuşit să evite pe ziarişti.
Fapt este că, încă de la 19 decembrie, directorul D.S.T., Henri Biard, adresase judecătorului Alain Bernard trei scrisori — una pentru a-1 informa că un alt inspector implicat este „actualmente în acţiune" şi deci nu se va putea prezenta ; o a doua în care — invocînd prevederile unor decizii, din 1951 şi 1952, ale unui decret din 1964 privitoare la apărarea naţională şi ale unui articol din Codul penal privitor la informarea unor persoane necalificate asupra misiunilor cu caracter secret — refuza cererea judecătorului de a i se comunica dacă persoanele fi- gurînd în lista publicată de „Le Canard enchaîne" fac într-adevăr parte din efectivele D.S.T. ; o a treia, pur- tînd menţiunea „confidenţial — apărare" nu a putut fi, din această cauză, pusă la dosarul instrucţiunii. In schimb, declara agenţiei „France Presse" un înalt şi autorizat funcţionar al insti
tuţiei, conducerea D.S.T., a- dică directorul şi principalii săi trei colaboratori, este gata să depună mărturie în afacerea microfoanelor de la „Le Canard enchaîne". (Director i şi un director adjunct au şi făcut-o la 9 ianuarie).
. „ c.eea ce Priveşte personalităţile participante la dezbateri, surpriza a constituit-o intrarea în arenă a fostului director al D.S.T. (noiembrie 1944—decembrie 1958) - mai mult, a creatorului eî — Roger Wybot. Mai întîi, printr-o declaraţie făcută ziarului „L ’Aurore" (22 decembrie), apoi la postul de radio „Europa 1“ (24 decembrie), unde declara, între altele : „Asemenea acţiuni nu fac parte din misiunile normale ale D.S.T. Deci, dacă în mod extraordinar D.S.T. este amestecată în istoria asta, înseamnă, într-adevăr, că a primit un ordin superior de a efectua o operaţie pentru care părea mai calificată, date fiind mijloacele tehnice de care dispune". Referin- du-se, însă, la stângăciile comise de pseudo-muncitorii care lucraseră la instalaţia o- cultă din str. Saint-Honore, Wybot nu excludea ipoteza unei acţiuni întreprinse de un „serviciu paralel". în timp ce ziariştii îşi puneau încă întrebări în legătură cu motivările subitei reapariţii a lui Wybot în actualitate —- cu atît mai mult cu cît, atacat el însuşi ne vremea cînd conducea D.S.T., era cunoscut pentru rezerva lui impasibilă
în timp, deci, ce ziariştii îşi puneau încă întrebări, „Paris-Match" apărea la 12 ianuarie cu trei pagini compacte de convorbire cu W ybot, Despre organismul creat de el, Wybot vorbeşte cu ne- ascunsă mîndrie. Dar, printre evocări nostalgice, apar conturul precis şi limitele sarcinilor D.S.T. : „Nicicumn-aş fi acceptat o asemenea treabă. Şi, dacă s-ar fi#insistat, aş fi plecat cu scandal. Operaţiile de poliţie generală şi de politică internă nu ne priveau întru nimic. Dacă s-ar ajunge ca D.S.T. să apară ca realizatorul «sonorizării»- de la «L e Canard enchaîne», aş deplînge şi aş condamna faptul". De altminteri, Wybot are intenţia să relateze în Memoriile sale cum a fost D.S.T. deviată de la veritabila ei misiune :>,în 1973 am ieşit la pensie, mă simt deci dezlegat...", spune el.
Aşadar, misterul din str. Saint-Honore n-a fost elucidat.
Marin Orişami, Slatina . în1972, Polonia a urcat în ierarhia exportatorilor de nave — potrivit datelor furnizate de Anuarul Lloyd’s — de pe locul 10 pe locul 6. Ea a lansat Ia apă, în anul menţionat, 58 de nave cu un tonaj general de 499 000 tdw., producţia vaselor pentru firme străine crescînd, faţă ele anul precedent, cu 68,6 la sută. Ponderea exportului de nave s-a ridicat, astfel, la 86 la sută din totalul ' pro-
Ban Lucian Pieu, Braşov ; Pavel Păcurarii, corn. Zăul de cîmpie, jud. Mureş. După cum aţi putut constata citind nr. 5, revista noastră a scris despre ceea ce s-a întîmplat în arhipelagul Paracel. Arhipelagul Paracel, cunoscut în limba chineză sub numele Hsisha, ceea ce înseamnă „nisipurile occidentale", este alcătuit din aproximativ 20 de insuliţe şi recifuri de corali, împrăştiate pe o suprafaţă de 90 mile lungime de la est la vest şi 80 mile lăţime de la nord la sud. Cen-
ducţiei poloneze de nave, un loc deosebit revenind exportului de pescadoare. Astfel, 111 Polonia a livrat înstrăinătate 19 asemenea nave, cu un deplasament total de 82000 tdw., adică de două ori mai mult decît tonajul acestui gen de vase realizat pe şantierele navale din S.U.A, sau Spania. Primele locuri între importatori de nave poloneze revin U.R.S.S., Norvegiei şi Franţei.
trul lui este situat la aproximativ 90 mile sud-est de insula Hainan, aparţinînd Chinei. Grupul de insule Spratly, cunoscut în chineză sub numele oe Nansha, ceea ce înseamnă „nisipurile sudice", cuprinde mai multe bancuri de nisip si insuliţe în Marea Chinei de sud. Harta alăturată este reprodusă din „Le Monde". în legătură cu cealaltă întrebare — numărul victimelor războiului din octombrie dintre Egipt, Siria şi Israel — diferite surse inditeă cifre diferite, aşa cum aţi constatat şi dv.
Clauza n a ţiu n ii c e h i m ai
favorizataEnachie Oancea, com. Siăni-
leşti, jud, Vaslui ; Gil Vaier, Călăraşi, jud. Ialomiţa ; Mihali Toader Titiani, Bor- şa, jud. Maramureş ; Eva Lob, Bucureşti. Prezentă pentru prima dată în cadrul acordului comercial anglo-francez din 1860, clauza naţiunii celei filai favorizate defineşte un principiu al relaţiilor economice dintre state, conform căruia acestea îşi acordă reciproc acelaşi tratament comercial, identic celui pe care fiecare din părţi îl aplică faţă de oricare alt terţ. Mai concret, dacă o ţară A este legată prin clauza naţiunii celei mai favorizate de către o altă ţară B, ea va fi obligată să acorde acesteia un tratament comercial identic cu cel aplicat unei alte ţări C, în cazul în care faţă de aceasta din urmă a luat o serie de măsuri de natură a sprijini pătrunderea produselor din ţara C pe piaţa ţării A, cu alte cuvinte să ia măsuri similare şi pentru produsele ţării B. în acelaşi
timp, ţări1? B şi C sînt obligate să procedeze într-un mod asemănător. în cadrul GATT, ţările membre sînt legate, toate între ele, prin clauza naţiunii celei mai favorizate — care constituie principiul fundamental al colaborării în a- ceastă organizaţie.
Mai pe scurt, clauza naţiunii celei mai favorizate presupune un tratament comercial pe bază de reciprocitate. Acest fapt explică interesul de a primi un tratament comercial pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate, în- trucît, în caz contrar, o ţară nu poate beneficia pentru produsele sale de reducerile de taxe vamale şi netarifare convenite şi deci de facilităţile respective pentru promovarea exporturilor proprii.
De la ţară la ţară, acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate altei ţări este de competenţa organelor guvernamentale sau a organelor parlamentare. De pildă, în cazul unor ţări vest-europene, a- cest lucru revine organelor guvernamentale, iar în cazul S.U.A. organismului parlamentar — Congresul. Acordarea de către S.U.A. a clauzei naţiunii celei mai favorizate ţărilor socialiste europene este
cuprinsă ca un punct în cadrul proiectului de lege asupra comerţului pe care Administraţia americană l-a introdus în Congres. (Despre această lege am scris în cadrul a- cestei rubrici din nr. 48, 1973).
Clauza naţiunii celei mai favorizate presupune tratament reciproc egal. Este evident, In aceste condiţii, că un asemenea tratament este pe deplin pertinent în relaţiile dintre parteneri egali din punct de vedere economic, în prezent, se ştie că, pe plan mondial, există ţări dezvoltate şi ţări mai puţin dezvoltate din punct de “Vedere economic. Este normal, deci, ca în relaţiile dintre a- ceste ţări să se statueze un tratament comercial care să favorizeze ţările mai puţin dezvoltate, în vederea progresului lor economic. Acestui deziderat îi răspunde instituţio- nalizarea sistemului preferinţelor vamale generalizate pentru produsele manufacturate ale ţărilor în curs de dezvoltare, care introduce un nou principiu al relaţiilor economice între state, bazat nu pe reciprocitate, ci pe nerecipro- citate în favoarea ţărilor mai puţin dezvoltate.
în acest sens, clauza naţiunii celei mai favorizate îşi păstrează caracterul de principiu general de bază, precum şi valabilitatea şi aplicabilitatea în relaţiile dintre ţările cu niveluri relativ similare de dezvoltare economică, adică între ţările dezvoltate sau între ţările în curs de dezvoltare. în comerţul mondial, pe segmentul de relaţii dintre ţări în curs de dezvoltare şi ţări dezvoltate, clauza naţiunii celei mai favorizate îşi pierde, însă, temporar, aplicabilitatea, făcînd loc tratamentului preferenţial, în cadrul căruia ţările avansate acordă, în privinţa unor produse, facilităţi comerciale ţărilor mai puţin dezvoltate, fără a aştepta din partea acestora reciprocitate într-o atare direcţie. Pe acest flux al comerţului mondial, clauza naţiunii celei mai favorizate ar urma să-şi recapete valabilitatea şi aplicabilitatea în momentul în care decalajele economice dintre ţările avansate şi ţările în curs de dezvoltare se vor fi diminuat îndeajuns, încît sistemul preferinţelor generalizate să nu-şi mai găsească sensul şi obiectul.
Emil Duţu, Bucureşti. în cadrul acestei rubrici din nr. 5 a.c, am publicat un grafic care răspunde întrebării dv. privind ponderea diferitelor zone ale lumii în exploatarea şi consumul de petrol. Celorlalte întrebări pe care ni le adresaţi, încercăm să le răspundem tot printr-o serie de grafice. Este adevărat că între problemele care preocupă oamenii de ştiinţă (şi nu numai pe ei) în legătură cu „criza de energie” nu se află numai descoperirea unor noi resurse energetice, ci şi sporirea randamentului de transformare a energiei potenţiale în forme utilizabile. Graficul din dreapta reprezintă, pe de o parte, soluţii ale prezentului, pe de altă parte, soluţii ale viitorului. După cum se poate observa, în etapa actuală numai o redusă cantitate din energia potenţială este transformată în forme utilizabile. Graficul de jos (reprodus după ,Xe Monde” ) înfăţişează consumul zilnic de energie, de-a lungul istorieî umane. După cum se poate observa, proporţia destinată alimentaţiei —■ foarte mare în primele faze ale dezvoltării omului — s-a redus simţitor, astăzi cea mai mare parte fiind utilizată pentru transport şi activităţi industriale.
RANDAMENTE DE TRANSFORMARE A ENERGIEI POTENŢIALE
IN FORME UTILIZABILE
31
Aftenie Bostan, Tulcea ; Aurel Ilieseu, Bucureşti ; Constantin Crăciun, coni. Pîngă- raţi, jud. Neamţ. Articolele publicate în nr. 4 şi 5 ale revistei au răspuns, sperăm, multor întrebări pe care ni le-aţi adresat în legătură cu uniunea tunisiano-libiană. Vă oferim, în acest număr, unele informaţii de ordin militar. L ibia numără 2,1 milioane locuitori ; bugetul său militar — 120 milioane dolari (în 1972) : armata terestră —- 20 000 soldaţi ; forţe navale — 2 000 de oameni ; forţe aeriene —- 3 00i) de oameni ; Libia are în dotarea forţelor sale aeriene 98 a- vioane _ „Mirage". Populaţia Tunisiei (ţară cu un teritoriu mult mai redus) este de 5 360 000 locuitori ; bugetul militar 28 milioane dolari : forţele armate — 24 000 de oameni, dintre care 20 000 în armata terestră, în cadrul căreia se află un batalion de care de luptă uşoare de tipul „AM X- 13 ; forţele navale şi aeriene cuprind fiecare cîte 2 000 de oameni.
în ceea ce priveşte precedentele _ uniuni ale statelor ai abe, lata, pe scurt, cîteva date : uniunea dintre Egipt şi Siria _ (februarie 1958 — septembrie 1961), cunoscută sub numele de .Republica Arabă Unită ; lovitura de stat militară din Siria dîn 28 septembrie 1961 a pus capăt uniunii, în luna următoare reprezentanţii Siriei reluîndu-şi locul la O.N.U. Federaţia irakiano- iordaniană (februarie — iulie 1958) ; prin instaurarea Republicii în Irak, la 14 iulie, federaţia încetează de a mai exista. Confederaţia statelor arabe unite (martie 1958 — de
cembrie 1961), formată din Egipt, Siria şi Yemen. Uniunea republicilor arabe (aprilie 1971) între R.A.U., Siria şi Libia. Au mai existat şi alte proiecte: între R.A.U., ’ Siriaşi Irak (aprilie — iulie 1963), R.A.U. şi Irak (mai 1964 —iulie 1968 ; un consiliu prezidenţial întrerupt prin lovitura de stat clin Irak, din iulie 1968), între Egipt şi Libia (august 1972 — proiectul prevede crearea unuif stat unificat, în urma unui lung proces, a cărui durată nu a fost precizată).
■ ■ n
Teodor Săiceanu, Blaj. Ne cerem scuze pentru răspunsul întîrziat. Avem în vedere publicarea unui articol pe tema propusă de dv. în legătură cu celelalte întrebări, după cum aţi putut constata din răspunsurile adresate altor cititori în numerele anterioare ale revistei, nu dispunem de informaţii suplimentare celor publicate.
'W m lmM 3V'.Ţ'Î:I f B
h m h n i
Mişti Areleîeanu, Vatra Darnel. Cunoscutul om de ştiinţă american Linus Caii Pauling locuieşte în La Jolla, statul California. S-a născut Ia Portland, statul Oregon, în anul 1901, a studiat la colegiul de stat din Oregon şi Ia Institutul de Tehnologie ’ din California (Passadena). A început să lucreze la acest din urmă institut din anul 1922. A obţinut premiul Nobel pentru chimie în anul 1954, iar premiul Nobel pentru pace în anul 1962.
Gh. Berceanu, Brasov. Văsugerăm consultarea 'răspunsului publicat în cadrul acestei rubrici nr. 2. a.c. Vom reveni cu alte amănunte, aşa cum ani anunţat. Deocamda
tă vă, oferim graficul alăturat, aicătuit de forurile competente ale O.N.U. : populaţia mondială creşte în ritmul de 150 de persoane pe minut.
t#8§l
®§Ş|f§s
-■ v ■ ' •
■ st
m■ S B
S S I f i
W B m B m,.. w .
l l l l i * l l l * l « l
S g t e is t a
n i
M B .'M k îmmm
ŞgBaBiÎS !
Traian Carămatescu, Os- trovu-Mare, com. Gogosu, jud. Mehedinţi. 1. Statele f i nite au acordat clauza naţiunii celei mai favorizate Poloniei şi Iugoslaviei, în urmă cu cîţiva ani.
2. Consultînd articolele despre situaţia din Orientul A- propiat publicate în nr. 45/1973 — 5 a.c., precum şi hărţile a- părute, veţi găsi informaţii despre armata a IlI-a egip
teană, încercuită de forţele israeliene, şi despre forţele israeliene aflate pe malul occidental al Canalului Suez._ 3. In legătură cu frontul Fu-
ţien, am publicat un amplu răspuns în cadrul acestei rubrici, din nr. 23/1973. în imaginea alăturată, transmisă de agenţia China Nouă : militari chinezi antrenîndu-se într-o regiune a provinciei Fuţien.
Costea Petru, Bistriţa, jud. Bistriţa-Nasăud. Articolul trimis de dv. este interesant ; ne pare răupînsă, că nu îl putem publica, întrucît despre problema respectivă s-a scris în detaliu.
ternaţionale, care vă poate fi util pentru elucidarea nelămuririlor. Acest răspuns se adresează şi Comitetului executiv al Consiliului popular Trifeştiţ jud. Neamţ.
Mireea Paion, şos. Ştefan cei Mare, nr, 6, Bucureşti, tel. 11.69.21 doreşte să cumpere nr. 3 al revistei, din anul curent. Vă sugerăm consultarea răspunsului adresat cititorului M, Popeseu, tot din Bucureşti, publicat în nr. 4 al revistei, care ne semnalase fapte asemănătoare. Tirajul revistei noastre a sporit în ultima vreme şi sperăm că atît dv. cit şi alţi cititori veţi beneficia de acest lucru. Revenim, de această dată, cu sugestia recurgerii la un abonament, întrucît, în acest mod, vă va fi asigurată primirea revistei.
Tudor Florin, Potcoava, jud. Olt. Vă sugerăm consultarea volumului recent publicat de Editura politică „România socialistă — factor activ al vieţii internaţionale", semnat de George G. Potra, în care veţi găsi răspuns la întrebările dv. privind relaţiile diplomatice ale României. în aceeaşi editură a fost publicat recent un volum despre prezenţa României în diferite organisme in- 1
săpfâmînai de poiilîcâ exfer* rsă editat de Uniunea Ziariştilor din Republica Socialista
România
Kedactor-şef Ion Cârje
Redacţia | i administraţia ; Bucureşti, Piaţa Scînteii nr. 1. Teleleu 17.60 .10. Internaţional 17.65.87 şi 18.53.5S. Abonamentele se fac Io oficiile poştale, factorii poştali şi difuzorii voluntari din întreprinderi şi instituţii. Abonamentele pentru străinătate : prin întreprinderea „ROM- PRESFILATELIA" - * sere. Import-Export Presă - Bucureşti, Calea Grivitei nr. 64-66,
P.O.B. - 2001
C.P.C.S-s
'■ -f^ v--: v,v i.
32
uşoara
,}m m m
^ymtytâiV JK v m v Î\*X *2 £ V*v^>V«*IvXw
W 0 $$$
mmmmmm\ 0 M $ $
■ta m
& ; a >.
■ I P
J |§ j§ ||J8S11111fi
w a K
mmmmMm»m w :*m ţ
4 ^
e J lSt »Y *V >
«**§
KS
Top Related