Ca formulă artistică dominantă, fantasticul se va impune în Germania doar odată cu romantismul ce ainstaurat, între altele, modelul basmului cult. Acesta se va dovedi a fi terenul cel mai propice de manifestarea noului gen în ascensiune şi îl vom întâlni la aproape toţi reprezentanţii de seamă ai curentului: Adelbertvon Chamisso, Achim von Arnim, Novalis, Ludwig van Tieck, E. T. A. Hoffmann.Ca element specific pentru fantasticul german din acea perioadă, reţinem inserarea în text a elementelor mitologice, trecute fiind prin prismă alchimistă şi mai ales filozofică, aşa cum reiese, de pildă, din nuvele precum Ondine, de Fridrich de la Motte-Fouqué,Silfidele, de Ludwig van Tieck şi Ulciorul de aur sau Minele din Falun, de Hoffmann.La Hoffmann, elementele fundamentale se regăsesc sub forma pământului şi a focului, într-un spaţiu în careruptura de cotidian şi de normă se produce la orice pas, pe când la Tieck timpul şi spaţiul se dilată şi sealterează odată cu pătrunderea naratorului în ţinutul miraculos al silfidelor -diafane zeiţe aeriene , clişeu ce înscrie nuvela Silfidele într-un fantastic filozofic cu tentă modernă.O altă nuvelă bizară, Isabela din Egipt , scrisă de către Arnim von Achim, pune în circulaţie mitul Golemuluişi al Mandragorei, în timp ce Incredibila poveste a lui Peter Schlemhil(Omul care şi-a pierdut umbra) de Chamisso valorizează tema pierderii identităţii, prefigurând cu succes literatura modernă a absurdului.Toti aceşti scriitori, descoperitori şi în acelaşi timp creatori de mituri, împletesc filozofie şi poezie în ţesăturadensă a fantasticului, creând opere de o valoare incontestabilă, apte a rezista celor mai înalte exigenţe.Fantasticul cultivat în plină perioadă romantică este, în spaţiul literaturii germane, un fantastic filozofic şimitologic prin definiţie, basmele culte fiind, aproape fără excepţie, alegorii filozofice ce ilustrează, într-oformă sau alta, teme recurente, precum confruntarea cu absolutul şi aspiraţia omului spre zona aerată aidealului şi a perfecţiunii.

Definirea fantasticului prin temele şi motivele sale este un demers dificil, oarecum hazardat şi nu foarterelevant, pe o parte deoarece identitatea unui gen literar nu poate fi reductibilă la un inventar tematic, iar pede altă parte fiindcă fantasticul prezintă numeroase interferenţe cu alte genuri literare. Cu toate acestea, ar putea fi departajate următoarele serii tematice :-pactul cu puterile oculte;-sufletul ce nu-şi află liniştea fără îndeplinirea unei anumite acţiuni;-spectrul condamnat la o veşnică rătăcire dezordonatămoartea personificată, irupând în mijlocul celor vii;-mortul-viumagia/blestemul unui vrăjitor -« lucrul » nedefinit, învizibil şi totuşi prezentvampirul,ce se hrăneşte cu sângele şi cu energia vitală a celor vii;-statuiamanechinularmuraautomatul, care se animă uneori fără veste, dobândind o existenţăindependentă şi ameninţătoare;-femeia-fantomă, venită din lumea de dincolo;- întrepătrunderea visului cu realitatea

Problema fantasticului a devenit obiect al reflecţiilor sistematice începând cu teoria literară modernă, înţelegând prin aceasta, într-oaccepţiune mai largă a sintagmei, corpusul de observaţii teoreticeprivind arta şi literatura din perioada romantică, alcătuit ca atare, spresfarsitul secolului al XlX-lea. Etalarea fara oprelisti a subiectivitatii inprocesul creatiei, una din trasaturile esentiale ale poeticii romantice, adus la manifestarea puternica a unei noi dimensiuni fictionale in arta,la ceea ce s-a numit spatiul fantastic, care, desi le implica, depaseaaspecte precum miraculosul, straniul, bizarul, extraordinarul, intalnitein anumite formule si mai inainte. in timp, acest plan insolit al creatieiartistice a devenit obiect al unor cercetari mai elaborate, apartinandunor autori de diferite orientari, fapt benefic, dintr-un anumit punct devedere, dar si derutant. Benefic - pentru ca fenomenul e supus unoranalize nuantate, menite sa contureze o imagine ampla, mai complexadespre fantastic, si nu una simplificatoare, unilaterala, generatoare deinevitabile confuzii; derutant - pentru ca, adeseori, prin diversitateapunctelor de vedere din care este privit fenomenul, acesta parvine lastatutul unui concept controversat, foarte greu de definit intr-un modunanim acceptat. incercam, in cele ce urmeaza, sa consemnam, cat sepoate mai sintetic, aspectele teoretice principale privind fantasticul,asa cum se desprind ele din cateva lucrari de referinta, cu preocupareade a retine ceea ce e comun, punctele de convergenta din diverseleopinii invocate.Termenul fantastic provine din greaca veche, unde adjectivul phantastikos, semnificând capacitatea de „acrea imagini“, de „a imagina“, exista alături de o întreagă familie lexicală: phantasia, cu sensul de „imagine“,„idee“ şi phantasma, desemnând o „apariţie“, o „fantomă“.