1
REFERAT de APROBARE
la proiectul de hotărâre cu privire la: rectificarea bugetului Județului Olt, pe anul 2019
Proiectul de hotărâre propune rectificarea bugetului Județului Olt,
pe anul 2019, după cum urmează: Potrivit prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 273/2006, privind
finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul exercițiului bugetar, autoritățile deliberative pot aproba rectificarea bugetului în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum și ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.
Cu adresa nr. OT 134097/03.12.2019, înregistrată la Consiliul Județean Olt sub nr. 13693/04.12.2019, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt ne aduce la cunoștință ca potrivit prevederilor art. 20 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019, s-a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județului Olt, sume destinate finanțării drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățămantul special, potrivit prevederilor Hotărarii Guvernului nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale școlarizați în sistemul de învățămant preuniversitar, în conformitate cu prevederile lit. A din anexa la Hotărarea Guvernului nr. 904/2014 pentru stabilirea limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor
2
prevăzute de art. 129 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu suma de 21 mii lei.
Suma de 21 mii lei a fost repartizată în trimestrul IV din anul 2019. Astfel, se propune suplimentarea veniturilor la indicatorul „Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor” cod 11.02.01, cu suma de 21 mii lei si in mod corespunzător suplimentarea cheltuielilor cu aceeași sumă la capitolul 65.02 „Învățămant” subcapitolul 65.02.07 „Învatamânt nedefinibil prin nivel” paragraful 65.02.07.04 „Învatamânt special”, pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Balș - suma de 3 mii lei și Școala Profesională Specială Balș – suma de 18 mii lei, titlul IX „Asistență socială”, articolul 57.02 „Ajutoare sociale în natură”, alineatul 57.02.01 „Ajutoare sociale în numerar”.
Cu adresa nr. 89698/04.12.2019, înregistrată la Consiliul Județean Olt sub nr. 13697/04.12.2019, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, solicită rectificarea la capitolul 68.02 „Asigurari si asistenta sociala” subcapitolul 68.02.05 „Asistență socială în caz de boli și invalidități”(conform Anexei „Transferuri pentru finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap (dobanzi si transport) în anul 2019”, întocmită de Ministerul Muncii și Justiției Sociale ca urmare a rectificării bugetului de stat), astfel: 1. - diminuarea cu suma de 50 mii lei la titlul II „Bunuri și servicii” indicator „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii” alineatul 20.30.30; 2. - diminuarea cu suma de 4 mii lei la titlul IX „Asistență Socială” indicator „Ajutoare sociale in numerar” alineatul 57.02.01. Astfel, se propune diminuarea veniturilor la indicatorul „Finantarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap” cod 42.02.21, cu suma de 54 mii lei si in mod corespunzător diminuarea cheltuielilor cu aceeași sumă la capitolul 68.02 „Asigurari si asistenta sociala” subcapitolul 68.02.05 „Asistență socială în caz de boli și invalidități” pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt. Din analiza contului de execuție al Județului Olt, secțiunea de funcționare, la data de 09.12.2019, se constată o depășire a veniturilor încasate la anumiți indicatori, cu suma de 3.085 mii lei, ponderea cea mai mare fiind la indicatorul „Cote și sume defalcate din impozitul pe venit” (suma de 3.031 mii lei). Astfel, pentru sumele încasate în plus la secțiunea de funcționare se propune diminuarea cu suma de 3.085 mii lei la indicatorul „Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local” cod 37.02.03 și suplimentarea secțiunii de dezvoltare cu
3
aceeași sumă la indicatorul „Vărsăminte din secțiunea de funcționare” cod 37.02.04. Ca urmare a influențelor prevederilor bugetare la secțiunea de dezvoltare a bugetului local al Județului Olt, în funcție de încasările/neîncasările la anumiți indicatori, se suplimentează veniturile sectiunii de dezvoltare cu suma de 2.552 mii lei și în mod corespunzător cheltuielile sectiunii de dezvoltare cu aceeși sumă, la capitolul 84.02 „Transporturi” paragraful 84.02.03.01 „Drumuri și poduri” Titlul X „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, pentru finanțarea proiectelor aflate în derulare pe drumurile județene. Prin nota de fundamentare nr. 4592/05.12.2019, înregistrată la Consiliul Județean Olt sub nr. 13757/05.12.2019, Centrul Județean de Cultură și Artă Olt solicită rectificarea bugetului la partea de venituri, după cum urmează:
1. - suplimentarea cu suma de 25 mii lei la indicatorul „Venituri din serbari si spectacole scolare, manifestari culturale, artistice si sportive” cod 33.10.19;
2. - diminuarea cu suma de 25 mii lei la indicatorul „Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati” cod 33.10.50.
Modificările intervenite în structura Bugetului local al Județului Olt pe Secțiunea de Funcționare și Secțiunea de Dezvoltare pe anul 2019 se reflectă în anexele nr. 1, 1a, 1b la proiectul de hotărâre.
Modificările intervenite în structura Bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe Secțiunea de Funcționare și Secțiunea de Dezvoltare pe anul 2019, se reflectă în anexele nr. 2, 2a, 2b la proiectul de hotărâre.
În mod corespunzator se propune aprobarea programului de investiții publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare actualizat pe anul 2019 si estimari pe anii 2020-2022, conform anexei nr. 3 la proiectul de hotarare.
Față de cele prezentate, precizăm că proiectul de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului Județului Olt pe anul 2019, îndeplinește condițiile legale și propun aprobarea acestuia în forma prezentată.
INIŢIATOR
PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN OLT
Marius OPRESCU
1
PROIECT
H O T Ă R Â R E cu privire la: rectificarea bugetului Județului Olt,
pe anul 2019
Având în vedere: - Referatul de aprobare nr.13950/10.12.2019 la Proiectul de
Hotărâre nr.13951/10.12.2019; - Prevederile Hotărârii Consiliului Județean Olt nr. 44/09.04.2019 cu
privire la aprobarea bugetului județului Olt pe anul 2019 și estimări pe anii 2020-2022, cu rectificările ulterioare;
- Prevederile art. 19 alin. (2) din Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare;
- Adresa nr.OT134097/03.12.2019 a Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt, înregistrată la Consiliul Județean Olt sub nr. 13693/04.12.2019;
- Prevederile art.20 lit.a) și pct.18 din anexa nr.3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019;
- Adresa nr.89698/04.12.2019 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, înregistrată la Consiliul Județean Olt sub nr. 13697/04.12.2019;
- Nota de fundamentare nr.4592/05.12.2019 a Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, înregistrată la Consiliul Județean Olt sub nr. 13757/05.12.2019;
2
În temeiul prevederilor art. 173 alin. (1) lit. b), alin. (3) lit. a), art. 182 alin. (1) si alin. (4) coroborat cu art. 139 alin. (3) lit. a) si art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.63/2019,
CONSILIUL JUDEŢEAN OLT adoptă prezenta h o t ă r â r e: Art.1. Se aprobă rectificarea Bugetului local al Județului Olt pe Secțiunea de Funcționare și Secțiunea de Dezvoltare pe anul 2019, conform anexelor nr. 1, 1a, 1b. Art.2. Se aproba rectificarea Bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe Secțiunea de Funcționare și Secțiunea de Dezvoltare pe anul 2019, conform anexelor nr. 2, 2a, 2b. Art.3. Se aproba Programul de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare actualizat pe anul 2019 si estimări pe anii 2020-2022, conform anexei nr.3. Art.4. Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică Direcției Economice, Buget - Finanțe, Serviciului Buget, Impozite și Taxe, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Olt, Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt, pentru aducerea la îndeplinire, Președintelui Consiliului Județean Olt și Instituției Prefectului - Județul Olt.
INIȚIATOR PREŞEDINTELE
CONSILIULUI JUDEȚEAN OLT Marius OPRESCU
AVIZEAZĂ, Secretarul General al Judeţului Olt
Marinela-Elena ILIE
CO
NS
ILIU
L J
UD
EŢ
EA
N O
LT
mii le
i
TO
TA
L V
EN
ITU
RI (c
od
00
.02
+0
0.1
5+
00
.16
+0
0.1
7+
45
.02
)0
0.0
12
63
,69
12
,51
92
66
,21
0
VE
NIT
UR
I PR
OP
RII (0
0.0
2-1
1.0
2-3
7.0
2+
00.1
5+
00.1
6)
48.0
261
,954
3,0
88
65
,042
I. VE
NIT
UR
I CU
RE
NT
E (c
od
00.0
3+
00.1
2)
00.0
22
30,4
44
3,1
06
23
3,5
50
A. V
EN
ITU
RI F
ISC
AL
E (c
od
00.0
4+
00.0
9+
00.1
0+
00.1
1)
00.0
32
26,2
76
3,0
69
22
9,3
45
A1. IM
PO
ZIT
PE
VE
NIT
, PR
OF
IT S
I CA
ST
IGU
RI D
IN C
AP
ITA
L (c
od
00.0
5+
00.0
6+
00.0
7)
00.0
456
,614
3,0
31
59
,645
00.0
5
Imp
ozit p
e p
rofit (c
od
01.0
2.0
1)
01.0
2
Impozit p
e p
rofit d
e la
agenţi e
conom
ici 1
)01.0
2.0
1
00.0
656
,614
3,0
31
59
,645
Co
te s
i su
me d
efa
lcate
din
imp
ozitu
l pe v
en
it (co
d 0
4.0
2.0
1+
04.0
2.0
4)
04.0
256
,614
3,0
31
59
,645
Cote
defa
lcate
din
impozitu
l pe v
enit
04.0
2.0
137
,032
92
037
,952
Sum
e a
locate
din
cote
le d
efa
lcate
din
impozitu
l pe v
enit p
entru
echilib
rare
a b
ugete
lor lo
cale
04.0
2.0
419
,582
2,1
11
21
,693
A1.3
. AL
TE
IMP
OZ
ITE
PE
VE
NIT
, PR
OF
IT S
I CA
ST
IGU
RI D
IN C
AP
ITA
L (c
od
05.0
2)
00.0
7
Alte
imp
ozite
pe v
en
it, pro
fit si c
astig
uri d
in c
ap
ital d
e la
pers
oan
e fiz
ice (c
od
05.0
2.5
0)
05.0
2
Alte
impozite
pe v
enit, p
rofit s
i castig
uri d
in c
apita
l 05.0
2.5
0
A2. IM
PO
ZIT
PE
SA
LA
RII - T
OT
AL
-Resta
nţe
an
ii an
terio
ri- 06.0
2
Cote
defa
lcate
din
impozitu
l pe s
ala
rii -Resta
nţe
anii a
nte
riori-
06.0
2.0
2
A3. IM
PO
ZIT
E S
I TA
XE
PE
PR
OP
RIE
TA
TE
(co
d 0
7.0
2)
00.0
9
Imp
ozite
si ta
xe p
e p
rop
rieta
te (c
od
07.0
2.0
1+
07.0
2.0
2+
07.0
2.0
3+
07.0
2.5
0)
07.0
2
Alte
impozite
si ta
xe p
e p
roprie
tate
07.0
2.5
0
A4. IM
PO
ZIT
E S
I TA
XE
PE
BU
NU
RI S
I SE
RV
ICII (c
od
11.0
2+
12.0
2+
15.0
2+
16.0
2)
00.1
01
69,6
62
38
16
9,7
00
Su
me d
efa
lcate
din
TV
A (c
od
11.0
2.0
1+
11.0
2.0
2+
11.0
2.0
5+
11.0
2.0
6)
11.0
21
68,4
55
21
16
8,4
76
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r descentra
lizate
la n
ivelu
l judeţe
lor
11.0
2.0
120
,422
21
20
,443
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r descentra
lizate
la n
ivelu
l com
unelo
r, ora
şelo
r şi m
unic
ipiilo
r11.0
2.0
2
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
dru
muri
11.0
2.0
58,6
24
8,6
24
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
echilib
rare
a b
ugete
lor lo
cale
11.0
2.0
61
39,4
09
13
9,4
09
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
Pro
gra
mul d
e d
ezvolta
re a
infra
stru
ctu
rii şi a
bazelo
r sportiv
e d
in s
paţiu
l rura
l11.0
2.0
7
Alte
imp
ozite
si ta
xe g
en
era
le p
e b
un
uri s
i serv
icii (c
od
12.0
2.0
7)
12.0
2
Taxe h
ote
liere
12.0
2.0
7
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
A1.2
. IMP
OZ
IT P
E V
EN
IT, P
RO
FIT
, SI C
AS
TIG
UR
I DIN
CA
PIT
AL
DE
LA
PE
RS
OA
NE
FIZ
ICE
(co
d 0
3.0
2+
04.0
2)
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
A1.1
. IMP
OZ
IT P
E V
EN
IT, P
RO
FIT
SI C
AS
TIG
UR
I DIN
CA
PIT
AL
DE
LA
PE
RS
OA
NE
JU
RID
ICE
(co
d 0
1.0
2)
An
ex
a n
r. 1
la P
roie
ctu
l de
Ho
tărâ
re n
r. 13
95
1/1
0.1
2.2
01
9
BU
GE
TU
L L
OC
AL
AL
JU
DE
ȚU
LU
I OL
T P
E A
NU
L 2
01
9
1
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
16.0
21,2
07
17
1,2
24
Impozit p
e m
ijloacele
de tra
nsport (c
od 1
6.0
2.0
2.0
1+
16.0
2.0
2.0
2)
16.0
2.0
21,0
57
1,0
57
Impozit p
e m
ijloacele
de tra
nsport p
ers
oane fiz
ice
16.0
2.0
2.0
17
27
2
Impozit p
e m
ijloacele
de tra
nsport p
ers
oane ju
ridic
e16.0
2.0
2.0
29
85
98
5
Taxe s
i tarife
pentru
elib
era
rea d
e lic
ente
si a
uto
rizatii d
e fu
nctio
nare
16.0
2.0
31
50
17
16
7
16.0
2.5
0
A6. A
LT
E IM
PO
ZIT
E S
I TA
XE
FIS
CA
LE
(co
d 1
8.0
2)
00.1
1
Alte
imp
ozite
si ta
xe fis
cale
(co
d 1
8.0
2.5
0)
18.0
2
Alte
impozite
si ta
xe
18.0
2.5
0
C. V
EN
ITU
RI N
EF
ISC
AL
E (c
od
00.1
3+
00.1
4)
00.1
24,1
68
37
4,2
05
C1. V
EN
ITU
RI D
IN P
RO
PR
IET
AT
E (c
od
30.0
2+
31.0
2)
00.1
31,7
33
61,7
39
Ven
ituri d
in p
rop
rieta
te (c
od
30.0
2.0
1+
30.0
2.0
5+
30.0
2.0
8+
30.0
2.5
0)
30.0
21,7
33
61,7
39
Vars
am
inte
din
pro
fitul n
et a
l regiilo
r auto
nom
e, s
ocie
tatilo
r si c
om
paniilo
r natio
nale
30.0
2.0
1
Venitu
ri din
concesiu
ni s
i inchirie
ri30.0
2.0
51,2
51
61,2
57
Alte
ven
ituri d
in c
once
siu
ni s
i inch
irieri d
e c
atre
institu
tiile p
ub
lice
30.0
2.0
5.3
01,2
51
61,2
57
Venitu
ri din
div
idende
30.0
2.0
84
82
48
2
Venitu
ri din
div
idende d
e la
alti p
latito
ri*)30.0
2.0
8.0
24
82
48
2
Alte
venitu
ri din
pro
prie
tate
30.0
2.5
0
Ven
ituri d
in d
ob
an
zi (c
od
31.0
2.0
3)
31.0
2
Alte
venitu
ri din
dobanzi
31.0
2.0
3
C2. V
AN
ZA
RI D
E B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II (co
d 3
3.0
2+
34.0
2+
35.0
2+
36.0
2+
37.0
2)
00.1
42,4
35
31
2,4
66
Ven
ituri d
in p
resta
ri de s
erv
icii s
i alte
activ
itati
33.0
22,2
35
62,2
41
Venitu
ri din
pre
sta
ri de s
erv
icii
33.0
2.0
8
Contrib
utia
parin
tilor s
au s
ustin
ato
rilor le
gali p
entru
intre
tinere
a c
opiilo
r in c
rese
33.0
2.1
0
Contrib
utia
de în
trețin
ere
a p
ers
oanelo
r asis
tate
33.0
2.1
31,7
00
1,7
00
Taxe d
in a
ctiv
itati c
adastra
le s
i agric
ultu
ra33.0
2.2
4
Contrib
uţia
lunară
a p
ărin
ţilor p
entru
între
ţinere
a c
opiilo
r în u
nită
ţile d
e p
rote
cţie
socia
lă33.0
2.2
76
6
Venitu
ri din
recupera
rea c
heltu
ielilo
r de ju
decata
, imputa
tii si d
espagubiri
33.0
2.2
8
Alte
venitu
ri din
pre
sta
ri de s
erv
icii s
i alte
activ
itati
33.0
2.5
05
35
53
5
Ven
ituri d
in ta
xe a
dm
inis
trativ
e, e
libera
ri perm
ise (c
od
34.0
2.0
2+
34.0
2.5
0)
34.0
2
Taxe e
xtra
judic
iare
de tim
bru
34.0
2.0
2
Alte
venitu
ri din
taxe a
dm
inis
trativ
e, e
libera
ri perm
ise
34.0
2.5
0
Am
en
zi, p
en
alita
ti si c
on
fiscari (c
od
35.0
2.0
1 la
35.0
2.0
3+
35.0
2.5
0)
35.0
21
51
02
5
Venitu
ri din
am
enzi s
i alte
sanctiu
ni a
plic
ate
potriv
it dis
pozitiilo
r legale
35.0
2.0
11
51
5
Venitu
ri din
am
enzi ş
i alte
sancţiu
ni a
plic
ate
de c
ătre
alte
institu
ţii de s
pecia
litate
35.0
2.0
1.0
21
51
5
Penalita
ti pentru
nedepunere
a s
au d
epunere
a c
u in
tirzie
re a
decla
ratie
i de im
pozite
si ta
xe
35.0
2.0
2
35.0
2.0
3
Alte
am
enzi, p
enalita
ti si c
onfis
cari
35.0
2.5
01
01
0
Div
ers
e v
en
ituri (c
od
36.0
2.0
1+
36.0
2.0
5+
36.0
2.0
6+
36.0
2.0
9+
36.0
2.5
0)
36.0
21
29
15
14
4
Vars
am
inte
din
venitu
rile s
i/sau d
isponib
ilitatile
institu
tiilor p
ublic
e
36.0
2.0
5
Taxe s
pecia
le36.0
2.0
61
01
52
5
Taxe p
e u
tilizare
a b
un
urilo
r, au
toriz
are
a u
tilizarii b
un
urilo
r sau
pe d
esfa
su
rare
a d
e a
ctiv
itati (c
od
16.0
2.0
2+
16.0
2.0
3+
16.0
2.5
0)
Incasari d
in v
alo
rificare
a b
unurilo
r confis
cate
, abandonate
si a
lte s
um
e c
onsta
tate
odata
cu c
onfis
care
a p
otriv
it legii
Alte
taxe p
e u
tilizare
a b
unurilo
r, auto
rizare
a u
tilizarii b
unurilo
r sau p
e d
esfa
sura
re d
e a
ctiv
itati
2
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Alte
venitu
ri36.0
2.5
01
19
11
9
Tra
nsfe
ruri v
olu
nta
re, a
ltele
decat s
ub
ven
tiile (c
od
37.0
2.0
1+
37.0
2.0
3+
37.0
2.5
0)
37.0
25
65
6
Donatii s
i sponsoriz
ari
37.0
2.0
15
65
6
Vărs
ăm
inte
din
secţiu
nea d
e fu
ncţio
nare
pentru
finanţa
rea s
ecţiu
nii d
e d
ezvolta
re a
bugetu
lui lo
cal (c
u s
em
nul m
inus)
37.0
2.0
3-2
2,1
69
-3,0
85
-25
,254
Vărs
ăm
inte
din
secţiu
nea d
e fu
ncţio
nare
37.0
2.0
422
,169
3,0
85
25
,254
Alte
transfe
ruri v
olu
nta
re37.0
2.5
0
II. VE
NIT
UR
I DIN
CA
PIT
AL
(co
d 3
9.0
2)
00.1
52
13
24
Ven
ituri d
in v
alo
rificare
a u
no
r bu
nu
ri (co
d 3
9.0
2.0
1+
39.0
2.0
3+
39.0
2.0
4+
39.0
2.0
7+
39.0
2.1
0)
39.0
22
13
24
Venitu
ri din
valo
rificare
a u
nor b
unuri a
le in
stitu
tiilor p
ublic
e39.0
2.0
12
13
24
Venitu
ri din
vanzare
a lo
cuin
telo
r constru
ite d
in fo
ndurile
sta
tulu
i39.0
2.0
3
Venitu
ri din
priv
atiz
are
39.0
2.0
4
Venitu
ri din
vanzare
a u
nor b
unuri a
partin
and d
om
eniu
lui p
rivat
39.0
2.0
7
Depozite
specia
le p
entru
constru
cţii d
e lo
cuin
ţe39.0
2.1
0
III. OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
(co
d 4
0.0
2)
00.1
6
Incasari d
in ra
mb
urs
are
a im
pru
mu
turilo
r aco
rdate
(co
d 4
0.0
2.0
6+
40.0
2.0
7+
40.0
2.1
0+
40.0
2.1
1+
40.0
2.5
0)
40.0
2
40.0
2.0
6
Incasari d
in ra
mburs
are
a m
icro
cre
dite
lor d
e la
pers
oane fiz
ice s
i jurid
ice
40.0
2.0
7
Împru
mutu
ri tem
pora
re d
in tre
zore
ria s
tatu
lui
40.0
2.1
0
Sum
e d
in e
xcedentu
l anulu
i pre
cedent p
entru
acoperire
a g
olu
rilor te
mpora
re d
e c
asă
40.0
2.1
1
Sum
e p
rimite
în c
adru
l mecanis
mulu
i decontă
rii cere
rilor d
e p
lată
40.0
2.1
6
Incasari d
in ra
mburs
are
a a
ltor îm
pru
mutu
ri acord
ate
40.0
2.5
0
IV. S
UB
VE
NT
II (co
d 0
0.1
8)
00.1
729
,643
-2,4
07
27
,236
SU
BV
EN
TII D
E L
A A
LT
E N
IVE
LE
AL
E A
DM
INIS
TR
AT
IEI P
UB
LIC
E (c
od
42.0
2+
43.0
2)
00.1
829
,643
-2,4
07
27
,236
Su
bven
tii de la
bu
getu
l de s
tat (c
od
00.2
0)
42.0
229
,643
-2,4
07
27
,236
Rete
hnolo
giz
are
a c
entra
lelo
r term
ice ş
i ele
ctric
e d
e te
rmofic
are
42.0
2.0
1
Pla
nuri s
i regula
mente
de u
rbanis
m42.0
2.0
5
42.0
2.1
5
Subvenţii d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea in
vestiş
iilor în
sănăta
te42.0
2.1
64,8
29
4,8
29
Subvenţii d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
para
turii m
edic
ale
şi e
chip
am
ente
lor d
e
com
unic
aţii în
urg
enţă
în s
ănăta
te42.0
2.1
6.0
14,8
29
4,8
29
Subvenţii d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea re
para
ţiilor c
apita
le în
sănăta
te42.0
2.1
6.0
2
Subvenţii d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
ltor in
vestiţii în
sănăta
te42.0
2.1
6.0
3
Subvenţii d
in v
enitu
rile p
roprii a
le M
inis
teru
lui S
ănătă
ţii către
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea in
vestițiilo
r în s
ănăta
te42.0
2.1
8
Subvenţii d
in v
enitu
rile p
roprii a
le M
inis
teru
lui S
ănătă
ţii către
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
para
turii m
edic
ale
şi e
chip
am
ente
lor d
e c
om
unic
aţii în
urg
enţă
în s
ănăta
te42.0
2.1
8.0
1
Subvenţii d
in v
enitu
rile p
roprii a
le M
inis
teru
lui S
ănătă
ţii către
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea re
para
ţiilor c
apita
le în
sănăta
te42.0
2.1
8.0
2
Subvenţii d
in v
enitu
rile p
roprii a
le M
inis
teru
lui S
ănătă
ţii către
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
ltor in
vestiţii în
sănăta
te42.0
2.1
8.0
3
42.0
2.2
0
Fin
anta
rea d
reptu
rilor a
cord
ate
pers
oanelo
r cu h
andic
ap
42.0
2.2
18
68
-54
81
4
Subventii p
rimite
din
Fondul d
e In
terv
entie
42.0
2.2
8
Subvenţii d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
necesare
susţin
erii d
eru
lării p
roie
cte
lor fin
anţa
te d
in fo
nduri e
xte
rne
nera
mburs
abile
(FE
N) p
osta
dera
re
Subvenții p
rimite
din
Fondul N
ațio
nal d
e D
ezvolta
re
Incasari d
in ra
mburs
are
a im
pru
mutu
rilor p
entru
infiin
tare
a u
nor in
stitu
tii si s
erv
icii p
ublic
e d
e in
tere
s lo
cal s
au a
unor
activ
itati fin
anta
te in
tegra
l din
venitu
ri pro
prii
3
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Subvenţii d
in b
ugetu
l de s
tat p
entru
finanţa
rea s
ănătă
ţii42.0
2.4
1
Sum
e p
rimite
de a
dm
inis
traţiile
locale
în c
adru
l pro
gra
melo
r FE
GA
imple
menta
te d
e A
PIA
42.0
2.4
2
42.0
2.4
5
Sum
e a
locate
din
bugetu
l de s
tat a
fere
nte
core
cțiilo
r financia
re42.0
2.6
2
42.0
2.6
522
,022
-2,7
82
19
,240
42.0
2.6
91,0
24
42
91,4
53
42.0
2.7
39
00
90
0
Su
bven
tii de la
alte
ad
min
istra
tii (co
d 4
3.0
2.0
1+
43.0
2.0
4+
43.0
2.0
7+
43.0
2.2
0)
43.0
2
Subventii p
rimite
de la
bugete
le c
onsiliilo
r judete
ne p
entru
pro
tectia
copilu
lui
43.0
2.0
1
43.0
2.0
4
43.0
2.0
7
43.0
2.2
0
45.0
2
45.0
2.0
1
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în a
nii a
nte
riori
45.0
2.0
1.0
2
Alte
su
me p
rimite
de la
UE
46.0
22,5
58
1,8
58
4,4
16
Sum
e p
rimite
de la
UE
/alti d
onato
ri in c
ontu
l pla
tilor e
fectu
ate
si p
refin
anta
ri afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
46.0
2.0
42,5
58
1,8
58
4,4
16
48.0
21,0
25
-41
98
4
48.0
2.0
18
62
86
2
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în a
nul c
ure
nt
48.0
2.0
1.0
17
66
76
6
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în c
ontu
l anilo
r ante
riori
48.0
2.0
1.0
29
69
6
Pre
finanta
re48.0
2.0
1.0
3
48.0
2.0
21,0
25
-90
31
22
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în a
nul c
ure
nt
48.0
2.0
2.0
1
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în c
ontu
l anilo
r ante
riori
48.0
2.0
2.0
21,0
25
-1,0
25
Pre
finanta
re48.0
2.0
2.0
31
22
12
2
48.0
2.0
5
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în a
nul c
ure
nt
48.0
2.0
5.0
1
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în c
ontu
l anilo
r ante
riori
48.0
2.0
5.0
2P
refin
anta
re48.0
2.0
5.0
3
TO
TA
L C
HE
LT
UIE
LI
49
.02
28
5,7
31
2,5
19
28
8,2
50
01
20
8,2
41
-33
20
8,2
08
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L
10
95
,130
95
,130
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II 20
50
,516
-50
50
,466
Com
isio
ane ş
i alte
costu
ri afe
rente
împru
mutu
rilor
20.2
41
51
5
TIT
LU
L III D
OB
AN
ZI
30
1,5
00
1,5
00
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e in
tern
e
30.0
11,5
00
1,5
00
Fondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
Fondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)
Fondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DE
R)
Subventii p
rimite
de la
alte
bugete
locale
pentru
institu
iile d
e a
sis
tenta
socia
la p
entru
pers
oanele
cu h
andic
ap
Su
me p
rimite
de la
UE
/alti d
on
ato
ri in c
on
tul p
latilo
r efe
ctu
ate
si p
refin
an
tari
Fin
anța
rea P
rogra
mulu
i Națio
nal d
e D
ezvolta
re L
ocală
Subvenţii d
e la
bugetu
l asig
ură
rilor p
entru
şom
aj c
atre
bugete
le lo
cale
, pentru
finanţa
rea p
rogra
melo
r pentru
ocupare
a
tem
pora
ră a
forte
i de m
unca
Sum
e p
rimite
de a
dm
inis
traţiile
locale
în c
adru
l pro
gra
melo
r finanța
te d
in F
SE
Fondul E
uro
pean p
entru
Pescuit s
i Afa
ceri M
aritim
e
Subvenţii d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
necesare
susţin
erii d
eru
lării p
roie
cte
lor fin
anţa
te d
in fo
nduri e
xte
rne
nera
mburs
abile
(FE
N) p
osta
dera
re, a
fere
nte
perio
adei d
e p
rogra
mare
2014-2
020
Subvenții p
entru
realiz
are
a a
ctiv
ității d
e c
ole
cta
re, tra
nsport, d
epozita
re ș
i neutra
lizare
a d
eșeurilo
r de o
rigin
e a
nim
ală
Su
me p
rimite
de la
UE
/alti d
on
ato
ri in c
on
tul p
latilo
r efe
ctu
ate
si p
refin
an
tari a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
Alte
subvenţii p
rimite
de la
adm
inis
traţia
centra
lă p
entru
finanţa
rea u
nor a
ctiv
ități
4
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e in
tern
e d
irecte
30.0
1.0
11,5
00
1,5
00
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e e
xte
rne
30.0
2
Alte
dobanzi
30.0
3
TIT
LU
L IV
SU
BV
EN
TII
40
Subvenţii p
entru
acoperire
a d
ifere
nţe
lor d
e p
reţ ş
i tarif
40.0
3
TIT
LU
L V
FO
ND
UR
I DE
RE
ZE
RV
A
50
Fond d
e re
zerv
a b
ugeta
ra la
dis
pozitia
auto
ritatilo
r locale
50.0
4
51
56
,484
56
,484
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
136
,798
36
,798
Tra
nsfe
ruri c
atre
institu
ţii public
e
51.0
1.0
115
,922
15
,922
Acţiu
ni d
e s
ănăta
te51.0
1.0
3
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r judete
ne p
entru
finanta
rea c
entre
lor d
e z
i pentru
pro
tectia
copilu
lui
51.0
1.1
4
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
institu
tiile d
e a
sis
tenta
socia
la p
entru
pers
oanele
cu h
andic
ap
51.0
1.1
5
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te
51.0
1.2
413
,900
13
,900
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r cure
nte
din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
1.4
66,9
76
6,9
76
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
am
ere
lor a
gric
ole
51.0
1.4
9
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugetu
l județu
lui c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
pla
ta d
reptu
rilor d
e c
are
benefic
iază c
opiii/e
levii/tin
erii
cu c
erin
țe e
ducațio
nale
specia
le in
tegra
ți în în
văță
mântu
l de m
asă
51.0
1.6
4
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
219
,686
19
,686
Tra
nsfe
ruri d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
para
turii m
edic
ale
şi e
chip
am
ente
lor d
e
com
unic
aţii în
urg
enţă
în s
ănăta
te51.0
2.2
2
Tra
nsfe
ruri d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea re
para
ţiilor c
apita
le în
sănăta
te51.0
2.2
3
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r de c
apita
l din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
2.2
819
,368
19
,368
Alte
transfe
ruri d
e c
apita
l către
institu
ţii public
e51.0
2.2
93
18
31
8
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le p
roprii a
le c
onsiliilo
r judete
ne c
atre
bugete
le lo
cale
in v
edere
a a
sig
ura
rii fondurilo
r
necesare
imple
menta
rii pro
iecte
lor fin
anta
te d
in F
EN
51.0
2.4
5
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
1,7
45
1,7
45
A. T
ransfe
ruri in
tern
e55.0
11,7
20
1,7
20
Pro
gra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
55.0
1.0
3
Pro
gra
me P
HA
RE
şi a
lte p
rogra
me c
u fin
anţa
re n
era
mburs
abilă
55.0
1.0
8
Investitii a
le re
giilo
r auto
nom
e s
i socie
tatilo
r com
erc
iale
cu c
apita
l de s
tat
55.0
1.1
2
Pro
gra
me d
e d
ezvolta
re
55.0
1.1
3
Fond R
om
an d
e D
ezvolta
re S
ocia
la
55.0
1.1
5
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
81
01
0
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugetu
l local c
atre
asocia
ţiile d
e d
ezvolta
re in
terc
om
unita
ră55.0
1.4
2
Sum
e re
pre
zenta
nd c
ontrib
utia
UA
T la
Fondul IID
55.0
1.6
51,7
10
1,7
10
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
în s
trăin
ăta
te55.0
22
52
5
Contrib
uții ș
i cotiz
ații la
org
aniz
me in
tern
ațio
nale
55.0
2.0
12
52
5
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
5
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
56.0
1
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean A
gric
ol d
e D
ezvolta
re R
ura
lă (F
EA
DR
)56.0
4
56.0
5
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
11
,384
17
11
,401
Aju
toare
socia
le
57.0
211
,384
17
11
,401
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
19
17
17
93
4
Aju
toare
socia
le in
natu
ra
57.0
2.0
210
,467
10
,467
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
5,5
37
2,5
52
8,0
89
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
13,4
67
2,5
52
6,0
19
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
164
9.4
03
83
1,0
32.4
0
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
22,7
87
.60
2,1
69
4,9
56.6
0
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
330
.00
30
.00
Pro
gra
me d
in F
on
du
l Socia
l Euro
pea
n (F
SE
)58.0
22,0
70
2,0
70
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
2.0
13
22
32
2
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
2.0
21,7
48
1,7
48
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
2.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
11
,168
11
,168
59.0
1
Aju
toare
pentru
daune p
rovocate
de c
ala
mită
ţile n
atu
rale
59.0
2
Asocia
ţii şi fu
ndaţii
59.1
1
Sustin
ere
a c
ulte
lor
59.1
21,7
00
1,7
00
Contrib
utii la
sala
rizare
a p
ers
onalu
lui n
ecle
rical
59.1
58,1
13
8,1
13
Despăgubiri c
ivile
59.1
73
53
5
Sum
e d
estin
ate
finanta
rii pro
gra
melo
r sportiv
e re
aliz
ate
de s
tructu
rile s
portiv
e d
e d
rept p
rivat
59.2
0
Acţiu
ni c
u c
ara
cte
r ştiin
ţific ş
i socia
l cultu
ral
59.2
24
00
40
0
59.4
09
20
92
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
46
,001
46
,001
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
44
,001
44
,001
Activ
e fix
e
71.0
143
,941
43
,941
Constru
cţii
71.0
1.0
141
,434
41
,434
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
21,0
60
1,0
60
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
38
98
9
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le71.0
1.3
01,3
58
1,3
58
Repara
ţii capita
le a
fere
nte
activ
elo
r fixe
71.0
36
06
0
TIT
LU
L X
IV A
CT
IVE
FIN
AN
CIA
RE
72
2,0
00
2,0
00
Activ
e fin
ancia
re
72.0
12,0
00
2,0
00
Partic
ipare
la c
apita
lul s
ocia
l al s
ocie
tatilo
r com
erc
iale
72.0
1.0
12,0
00
2,0
00
OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
79
6,2
66
6,2
66
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te
Burs
e
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean p
entru
Pescuit (F
EP
)
6
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
TIT
LU
L X
VI ÎM
PR
UM
UT
UR
I80
Împru
mutu
ri pentru
institu
tii si s
erv
icii p
ublic
e s
au a
ctiv
itati fin
anta
te in
tegra
l din
venitu
ri pro
prii
80.0
3
Alte
impru
mutu
ri 80.3
0
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
6,2
66
6,2
66
Ram
burs
ari d
e c
redite
exte
rne
81.0
1
Ram
burs
ari d
e c
redite
inte
rne
81.0
21,8
02
1,8
02
Ram
burs
ari d
e c
redite
afe
rente
dato
riei p
ublic
e in
tern
e lo
cale
81.0
2.0
51,8
02
1,8
02
Ram
burs
are
a im
pru
muurilo
r contra
cta
te p
entru
finanta
rea p
roie
cte
lor c
u fin
anta
re U
E81.0
44,4
64
4,4
64
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
TIT
LU
L X
X R
EZ
ER
VE
, EX
CE
DE
NT
/DE
FIC
IT
96.0
2-2
2,0
40
-22
,040
Rezerv
e
97.0
2
Excedent
98.0
2-2
2,0
40
-22
,040
Defic
it99.0
2
Parte
a I-a
SE
RV
ICII P
UB
LIC
E G
EN
ER
AL
E50.0
255
,566
55
,566
Au
torita
ti pu
blic
e s
i ac
tiun
i ex
tern
e
51
.02
51
,441
51
,441
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
38
,538
38
,538
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
15
,240
15
,240
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
9,2
43
9,2
43
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
13
,900
13
,900
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
113
,900
13
,900
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te51.0
1.2
413
,900
13
,900
51.0
2
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le p
roprii a
le c
onsiliilo
r judete
ne c
atre
bugete
le lo
cale
in v
edere
a a
sig
ura
rii fondurilo
r
necesare
imple
menta
rii pro
iecte
lor fin
anta
te d
in F
EN
51.0
2.4
5
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
25
25
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
în s
trăin
ăta
te55.0
22
52
5
Contrib
uții ș
i cotiz
ații la
org
anis
me in
tern
ațio
nale
55.0
2.0
12
52
5
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le57.0
2
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
62
56
25
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
16
25
62
5
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
19
09
0
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
25
05
50
5
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
33
03
0
Tra
nsfe
ruri d
e c
ap
ital
7
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
13
01
30
Despăgubiri c
ivile
59.1
72
02
0
Asocia
ții și fu
ndații
59.1
1
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
01
10
11
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
7,8
14
7,8
14
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
5,8
14
5,8
14
Activ
e fix
e71.0
15,8
14
5,8
14
Constru
cţii
71.0
1.0
14,6
88
4,6
88
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
23
97
39
7
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
34
54
5
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
06
84
68
4
TIT
LU
L X
IV A
CT
IVE
FIN
AN
CIA
RE
72
2,0
00
2,0
00
Activ
e fin
ancia
re72.0
12,0
00
2,0
00
Partic
ipare
a la
capita
lul s
ocia
l al s
ocie
tatilo
r com
erc
iale
72.0
1.0
12,0
00
2,0
00
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
4,4
64
4,4
64
Ram
burs
are
a im
pru
muurilo
r contra
cta
te p
entru
finanta
rea p
roie
cte
lor c
u fin
anta
re U
E81.0
44,4
64
4,4
64
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Au
torita
ti ex
ec
utiv
e s
i leg
isla
tive
5
1.0
2.0
15
1,4
41
51
,441
Au
torită
ţi ex
ec
utiv
e5
1.0
2.0
1.0
35
1,4
41
51
,441
Alte
se
rvic
ii pu
blic
e g
en
era
le5
4.0
22,6
10
2,6
10
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
2,5
50
2,5
50
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
15
15
TIT
LU
L V
FO
ND
UR
I DE
RE
ZE
RV
A50
Fond d
e re
zerv
a b
ugeta
ra la
dis
pozitia
auto
ritatilo
r locale
50.0
4
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
2,5
80
2,5
80
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
12,5
20
2,5
20
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
12,5
20
2,5
20
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te51.0
1.2
4
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
26
06
0
Alte
transfe
ruri d
e c
apita
l catre
institu
tii public
e51.0
2.2
96
06
0
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
15
15
Despăgubiri c
ivile
59.1
71
51
5
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
79
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
8
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Fo
nd
de
reze
rva
bu
ge
tara
la d
isp
ozitia
au
torita
tilor lo
ca
le5
4.0
2.0
5F
ond p
entru
gara
nta
rea îm
pru
mutu
rilor e
xte
rne, c
ontra
cta
te/g
ara
nta
te d
e s
tat
54.0
2.0
6
Fond p
entru
gara
nta
rea îm
pru
mutu
rilor e
xte
rne, c
ontra
cta
te/g
ara
nta
te d
e a
dm
inis
traţile
public
e lo
cale
54.0
2.0
7
Se
rvic
ii pu
blic
e c
om
un
itare
de
ev
ide
nţă
a p
ers
oa
ne
lor
54
.02
.10
2,5
80
2,5
80
Alte
se
rvic
ii pu
blic
e g
en
era
le
54
.02
.50
30
30
Tra
nza
cţii p
rivin
d d
ato
ria p
ub
lică
şi îm
pru
mu
turi
55
.02
1,5
15
1,5
15
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
1,5
15
1,5
15
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
15
15
Com
isio
ane ş
i alte
costu
ri afe
rente
împru
mutu
rilor
20.2
41
51
5
TIT
LU
L III D
OB
ÂN
ZI
30
1,5
00
1,5
00
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e in
tern
e30.0
11,5
00
1,5
00
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e in
tern
e d
irecte
30.0
1.0
11,5
00
1,5
00
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e e
xte
rne
30.0
2
Alte
dobanzi
30.0
3
Tra
nsfe
ruri c
u c
ara
cte
r genera
l intre
dife
rite n
ivele
ale
adm
inis
tratie
i 56.0
2
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Din
tota
l capito
l:
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r judeţe
ne p
entru
finanţa
rea c
entre
lor p
entru
pro
tecţia
copilu
lui
56.0
2.0
6
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
institu
tiile d
e a
sis
tenta
socia
la p
entru
pers
oanele
cu h
andic
ap
56.0
2.0
7
Parte
a a
II-a A
PA
RA
RE
, OR
DIN
E P
UB
LIC
A S
I SIG
UR
AN
TA
NA
TIO
NA
LA
59.0
23,8
44
3,8
44
Ap
ara
re
60
.02
77
77
77
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
67
56
75
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
67
56
75
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
10
21
02
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
10
21
02
Activ
e fix
e
71.0
11
02
10
2
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
21
01
10
1
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
01
1
Din
tota
l capito
l:
Ap
ara
re n
atio
na
la6
0.0
2.0
27
77
77
7
9
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Ord
ine
pu
blic
a s
i sig
ura
nta
na
tion
ala
6
1.0
23,0
67
3,0
67
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
80
08
00
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
80
08
00
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e.
55.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugetu
l local c
atre
asocia
ţiile d
e d
ezvolta
re in
terc
om
unita
ră55.0
1.4
2
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
1,9
92
1,9
92
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
11,9
92
1,9
92
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
13
00
30
0
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
21,6
92
1,6
92
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
3
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
27
52
75
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
27
52
75
Activ
e fix
e71.0
12
75
27
5
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
22
55
25
5
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
32
02
0
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
0
Din
tota
l capito
l:
Ord
ine p
ublic
a
61.0
2.0
3
Politie
com
unita
ra61.0
2.0
3.0
4
Pro
tec
ție c
ivilă
si p
rote
cție
co
ntra
inc
en
diilo
r6
1.0
2.0
53,0
67
3,0
67
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l ord
inii p
ub
lice
şi s
igu
ran
ţei n
aţio
na
le6
1.0
2.5
0
Pa
rtea
a III-a
CH
ELT
UIE
LI S
OC
IAL
-CU
LT
UR
AL
E6
4.0
21
61,4
74
-33
16
1,4
41
Inva
tam
an
t 6
5.0
212
,203
21
12
,224
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
12
,203
21
12
,224
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
15
41
54
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
1,1
48
1,1
48
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
10
10
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
11
01
0
Pro
gra
me d
e d
ezvolta
re55.0
1.1
3
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
81
01
0
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
10
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
10
,891
21
10
,912
Aju
toare
so
cia
le57.0
210
,891
21
10
,912
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
15
24
21
54
5
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
210
,367
10
,367
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Burs
e
59.0
1
Acţiu
ni c
u c
ara
cte
r ştiin
ţific ş
i socia
l cultu
ral
59.2
2
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e71.0
1
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
0
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Înv
ata
mâ
nt p
res
co
lar s
i prim
ar
65
.02
.03
2,9
63
2,9
63
Înva
tam
ân
t pre
sco
lar
65
.02
.03
.01
86
18
61
Înva
tam
ân
t prim
ar
65
.02
.03
.02
2,1
02
2,1
02
Înv
ata
mâ
nt s
ec
un
da
r 6
5.0
2.0
41,6
00
1,6
00
Înva
tam
ân
t se
cu
nd
ar in
ferio
r 6
5.0
2.0
4.0
11,6
00
1,6
00
Învata
mânt s
ecundar s
uperio
r 65.0
2.0
4.0
2
Invata
mant p
rofe
sio
nal
65.0
2.0
4.0
3
Învata
mânt p
ostlic
eal
65.0
2.0
5
Înv
ata
mâ
nt n
ed
efin
ibil p
rin n
ive
l 6
5.0
2.0
71,6
03
21
1,6
24
Înv
ata
mâ
nt s
pe
cia
l6
5.0
2.0
7.0
41,6
03
21
1,6
24
Cen
trul Ș
co
lar p
en
tru E
du
ca
ție In
clu
ziv
ă B
alș
82
03
82
3
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
82
03
82
3
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
55
55
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
50
05
00
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
26
53
26
8
Aju
toare
so
cia
le57.0
22
65
32
68
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
12
38
32
41
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
22
72
7
11
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e71.0
1
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
0
Șc
oa
la P
rofe
sio
na
lă S
pe
cia
lă B
alș
5
23
18
54
1
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
52
31
85
41
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
14
14
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
22
32
23
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
28
61
83
04
Aju
toare
so
cia
le57.0
22
86
18
30
4
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
12
86
18
30
4
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e
71.0
1
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
0
Serv
icii a
uxilia
re p
entru
educatie
65.0
2.1
1
Inte
rnate
si c
antin
e p
entru
ele
vi
65.0
2.1
1.0
3
Alte
serv
icii a
uxilia
re65.0
2.1
1.3
0
Cen
trul J
ud
eţe
an
de
Re
su
rse
şi d
e A
sis
ten
ţă E
du
ca
ţion
ală
Olt
26
02
60
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
26
02
60
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
85
85
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
17
51
75
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
TIT
LU
L V
III AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le57.0
2
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
12
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
iec
t cu
Fin
an
tare
din
F.E
.N. p
en
tru S
co
ala
Pro
fes
ion
ala
Sp
ec
iala
Ba
ls
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Pro
iec
t cu
Fin
an
tare
din
F.E
.N. p
en
tru S
co
ala
Sp
ec
iala
Aju
tato
are
Bals
C
HE
LT
UIE
LI C
UR
EN
TE
01
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l înv
ata
mâ
ntu
lui
65
.02
.50
6,0
37
6,0
37
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
6,0
37
6,0
37
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
25
02
50
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugetu
l județu
lui c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
pla
ta d
reptu
rilor d
e c
are
benefic
iază c
opiii/e
levii/tin
erii
cu c
erin
țe e
ducațio
nale
specia
le in
tegra
ți în în
văță
mântu
l de m
asă
51.0
1.6
4
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
10
10
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e.
55.0
11
01
0
Pro
gra
me d
e d
ezvolta
re55.0
1.1
3
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
81
01
0
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
5,7
77
5,7
77
Aju
toare
so
cia
le57.0
25,7
77
5,7
77
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
25,7
77
5,7
77
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Burs
e
59.0
1
Acţiu
ni c
u c
ara
cte
r ştiin
ţific ş
i socia
l cultu
ral
59.2
2
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Sa
na
tate
66
.02
26
,460
26
,460
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
6,9
76
6,9
76
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
26
,344
26
,344
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
16,9
76
6,9
76
Acțiu
ni d
e s
ănăta
te51.0
1.0
3
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r cure
nte
din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
1.4
66,9
76
6,9
76
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
219
,368
19
,368
Tra
nsfe
ruri d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
para
turii m
edic
ale
şi e
chip
am
ente
lor d
e
com
unic
aţii în
urg
enţă
în s
ănăta
te51.0
2.2
2
Tra
nsfe
ruri d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea re
para
ţiilor c
apita
le în
sănăta
te51.0
2.2
3
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r de c
apita
l din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
2.2
819
,368
19
,368
13
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
11
61
16
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58
.01
11
61
16
Fin
anța
re n
ațio
nală
58
.01.0
117
.40
17
.40
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58
.01.0
298
.60
98
.60
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58
.01.0
3
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le
57.0
2
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
2
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e71.0
1
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Se
rvic
ii me
dic
ale
in u
nita
ti sa
nita
re c
u p
atu
ri 6
6.0
2.0
62
6,4
60
26
,460
Sp
itale
ge
ne
rale
66
.02
.06
.01
26
,460
26
,460
Sp
italu
l Ju
de
ţea
n d
e U
rge
nţă
Sla
tina
66
.02
.06
.01
-01
24
,618
24
,618
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
6,9
76
6,9
76
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
24
,618
24
,618
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
16,9
76
6,9
76
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r cure
nte
din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
1.4
66,9
76
6,9
76
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
217
,642
17
,642
Tra
nsfe
ruri d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
para
turii m
edic
ale
şi e
chip
am
ente
lor d
e
com
unic
aţii în
urg
enţă
în s
ănăta
te51.0
2.2
2
Tra
nsfe
ruri d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea re
para
ţiilor c
apita
le în
sănăta
te51.0
2.2
3
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r de c
apita
l din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
2.2
817
,642
17
,642
Sp
italu
l de
Pn
eu
mo
ftizio
log
ie S
co
rnic
eş
ti6
6.0
2.0
6.0
1-0
2C
HE
LT
UIE
LI C
UR
EN
TE
01
Sp
italu
l de
Ps
ihia
trie C
ron
ici S
ch
itu G
rec
i6
6.0
2.0
6.0
1-0
31,7
26
1,7
26
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
(co
d 5
1.0
1)
51
1,7
26
1,7
26
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r cure
nte
din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
1.4
6
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
21,7
26
1,7
26
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r de c
apita
l din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
2.2
81,7
26
1,7
26
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e71.0
1
14
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Pro
iec
t Am
bu
lato
riu - S
pita
lul J
ud
eţe
an
de
Urg
en
ţă S
latin
a
66
.02
.06
.01
-04
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
Pro
iec
t PO
R 2
01
4-2
02
0 - U
nită
ți de
prim
iri urg
en
țe - S
JU
Sla
tina
6
6.0
2.0
6.0
1-0
51
16
11
6
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
11
61
16
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58
.01
11
61
16
Fin
anța
re n
ațio
nală
58
.01.0
117
.40
17
.40
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58
.01.0
298
.60
98
.60
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58
.01.0
3
Alte
ch
eltu
ieli in
do
me
niu
sa
na
tatii
66
.02
.50
Cre
se
66.0
2.5
0.0
3
Alte
ins
titutii s
i ac
tiun
i sa
nita
re6
6.0
2.5
0.5
0
Cu
ltura
, rec
ree
re s
i relig
ie6
7.0
227
,177
27
,177
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
26
,715
26
,715
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
2,4
00
2,4
00
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
70
07
00
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
13
,660
13
,660
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
113
,402
13
,402
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
113
,402
13
,402
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te51.0
1.2
4
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
22
58
25
8
Alte
transfe
ruri d
e c
apita
l catre
institu
tii public
e51.0
2.2
92
58
25
8
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
1
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
8
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le57.0
2
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
10
,213
10
,213
Aso
cia
ţii şi fu
nd
aţii
59.1
1
Susţin
ere
a c
ulte
lor
59.1
21,7
00
1,7
00
Contrib
uţii la
sala
rizare
a p
ers
onalu
lui n
ecle
rical
59.1
58,1
13
8,1
13
Sum
e d
estin
ate
finanta
rii pro
gra
melo
r sportiv
e re
aliz
ate
de s
tructu
rile s
portiv
e d
e d
rept p
rivat
59.2
0
Acţiu
ni c
u c
ara
cte
r ştiin
ţific ş
i socia
l-cultu
ral
59.2
24
00
40
0
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
12
91
29
15
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
11
29
12
9
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
11
21
12
1
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
28
8
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
3
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
(rd.3
43)
70
75
75
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
75
75
Activ
e fix
e71.0
17
57
5
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
25
05
0
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
32
42
4
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
01
1
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Se
rvic
ii cu
ltura
le
67
.02
.03
16
,964
16
,964
Bib
liote
ca
Ju
de
țea
nă
„Io
n M
inu
les
cu
” S
latin
a6
7.0
2.0
3.0
23,1
75
3,1
75
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
3,1
00
3,1
00
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
2,4
00
2,4
00
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
70
07
00
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le57.0
2
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57
.02.0
4
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58
.01
Fin
anța
re n
ațio
nală
58
.01.0
1
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58
.01.0
2
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58
.01.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 5
9
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59
.40
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
75
75
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
75
75
Activ
e fix
e
71.0
17
57
5
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
25
05
0
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
32
42
4
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
01
1
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
16
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Mu
ze
ul J
ud
ețe
an
Olt
67
.02
.03
.03
3,1
10
3,1
10
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
2,8
52
2,8
52
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
2,8
52
2,8
52
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
12,8
52
2,8
52
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
12,8
52
2,8
52
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te51.0
1.2
4
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
22
58
25
8
Alte
transfe
ruri d
e c
apita
l catre
institu
tii public
e51.0
2.2
92
58
25
8
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e
71.0
1
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Ins
titutii p
ub
lice
de
sp
ec
tac
ole
si c
on
ce
rte - C
en
trul J
ud
ețe
an
de
Cu
ltură
și A
rtă O
lt6
7.0
2.0
3.0
41
0,5
50
10
,550
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
10
,550
10
,550
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
110
,550
10
,550
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
110
,550
10
,550
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
2
Alte
transfe
ruri d
e c
apita
l catre
institu
tii public
e51.0
2.2
9
Co
ns
olid
are
a s
i res
tau
rare
a m
on
um
en
telo
r isto
rice
67
.02
.03
.12
12
91
29
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
12
91
29
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
11
29
12
9
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
11
21
12
1
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
28
8
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
3
Centru
l Cultu
ral J
udete
an O
lt67.0
2.0
3.3
0
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
1
Se
rvic
ii rec
rea
tive
si s
po
rtive
6
7.0
2.0
5
Sp
ort
67
.02
.05
.01
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Aso
cia
ţii şi fu
nd
aţii
59.1
1
Su
me d
estin
ate
finan
tarii p
rog
ram
elo
r sp
ortiv
e re
aliz
ate
de s
tructu
rile s
po
rtive d
e d
rep
t priv
at
59.2
0
Tin
ere
t6
7.0
2.0
5.0
2
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
17
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
1
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
8
Intre
tinere
gra
din
i public
e, p
arc
uri, z
one v
erz
i, baze s
portiv
e s
i de a
gre
ment
67.0
2.0
5.0
3
Se
rvic
ii relig
ioa
se
67
.02
.06
9,8
13
9,8
13
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
9,8
13
9,8
13
Susţin
ere
a c
ulte
lor
59.1
21,7
00
1,7
00
Contrib
uţii la
sala
rizare
a p
ers
onalu
lui n
ecle
rical
59.1
58,1
13
8,1
13
Alte
se
rvic
ii în d
om
en
iile c
ultu
rii, rec
ree
rii si re
ligie
i6
7.0
2.5
04
00
40
0
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1T
ransfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te51.0
1.2
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
40
04
00
Asocia
ţii şi fu
ndaţii
59.1
1
Acţiu
ni c
u c
ara
cte
r ştiin
ţific ş
i socia
l-cultu
ral
59.2
24
00
40
0
As
igu
rari s
i as
iste
nta
so
cia
la6
8.0
295
,634
-54
95
,580
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
91
,664
-54
91
,610
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
77
,336
77
,336
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
13
,025
-50
12
,975
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
49
3-4
48
9
Aju
toare
so
cia
le57.0
24
93
-44
89
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
13
93
-43
89
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
21
00
10
0
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
2,0
70
2,0
70
Pro
gra
me d
in F
on
du
l Socia
l Euro
pea
n (F
SE
)58.0
22,0
70
2,0
70
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
2.0
13
22
32
2
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
2.0
21,7
48
1,7
48
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
2.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
81
08
10
Aso
cia
ţii şi fu
nd
aţii
59.1
1
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
08
10
81
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
1,9
00
1,9
00
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
1,9
00
1,9
00
Activ
e fix
e71.0
11,8
40
1,8
40
18
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Constru
cţii
71.0
1.0
11,5
00
1,5
00
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
22
57
25
7
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
08
38
3
Rep
ara
ții cap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
36
06
0
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Asis
ten
ta a
co
rda
ta p
ers
oa
ne
lor in
va
rsta
- Cen
tre d
e In
grijire
si A
sis
ten
ta
68
.02
.04
36
,089
36
,089
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
35
,496
35
,496
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
28
,116
28
,116
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
7,0
40
7,0
40
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
1
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
55
55
Aju
toare
so
cia
le
57.0
25
55
5
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
25
55
5
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
28
52
85
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
02
85
28
5
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
59
35
93
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
59
35
93
Activ
e fix
e71.0
15
93
59
3
Constru
cţii
71.0
1.0
15
00
50
0
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
22
02
0
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
07
37
3
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Asis
ten
ta s
oc
iala
in c
az d
e b
oli s
i inv
alid
itati
68
.02
.05
86
8-5
48
14
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
86
8-5
48
14
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
82
5-5
07
75
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
43
-43
9
Aju
toare
so
cia
le
57.0
24
3-4
39
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
14
3-4
39
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Asis
ten
ta s
oc
iala
in c
az d
e in
va
lidita
te6
8.0
2.0
5.0
28
68
-54
81
4
Asis
ten
ta s
oc
iala
pe
ntru
fam
ilie s
i co
pii
68
.02
.06
58
,677
58
,677
19
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
55
,300
55
,300
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
49
,220
49
,220
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
5,1
60
5,1
60
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e.
55.0
1
Pro
gra
me P
HA
RE
şi a
lte p
rogra
me c
u fin
anţa
re n
era
mburs
abilă
55.0
1.0
8
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
39
53
95
Aju
toare
so
cia
le
57.0
23
95
39
5
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
13
50
35
0
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
24
54
5
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
2,0
70
2,0
70
Pro
gra
me d
in F
on
du
l Socia
l Euro
pea
n (F
SE
)58.0
22,0
70
2,0
70
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
2.0
13
22
32
2
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
2.0
21,7
48
1,7
48
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
2.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
52
55
25
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
05
25
52
5
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
1,3
07
1,3
07
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
1,3
07
1,3
07
Activ
e fix
e
71.0
11,2
47
1,2
47
Constru
cţii
71.0
1.0
11,0
00
1,0
00
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
22
37
23
7
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
01
01
0
Rep
ara
ții cap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
36
06
0
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Alte
ch
eltu
ieli in
do
me
niu
l as
igu
rarilo
r si a
sis
ten
tei s
oc
iale
68
.02
.50
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Parte
a a
IV-a
SE
RV
ICII S
I DE
ZV
OL
TA
RE
PU
BL
ICA
, LO
CU
INT
E, M
ED
IU S
I AP
E69.0
22,2
10
2,2
10
Lo
cu
inte
, se
rvic
ii si d
ezvo
ltare
pu
blic
a
70
.02
48
24
82
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
48
24
82
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
48
24
82
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
14
82
48
2
20
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Investitii a
le re
giilo
r auto
nom
e s
i socie
tatilo
r com
erc
iale
cu c
apita
l de s
tat
55.0
1.1
2
Pro
gra
me d
e d
ezvolta
re55.0
1.1
3
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
8
Sum
e re
pre
zenta
nd c
ontrib
utia
UA
T la
Fondul IID
55.0
1.6
54
82
48
2
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
I AC
TIV
E F
INA
NC
IAR
E72
OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
79
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
Din
tota
l capito
l:
Lo
cu
inte
70
.02
.03
Alim
en
tare
cu
ap
a s
i am
en
aja
ri hid
rote
hn
ice
7
0.0
2.0
54
82
48
2
Alim
en
tare
cu
ap
a7
0.0
2.0
5.0
14
82
48
2
Am
enaja
ri hid
rote
hnic
e
70.0
2.0
5.0
2
Ilum
inat p
ublic
si e
lectrific
ari ru
rale
70.0
2.0
6
Alim
enta
re c
u g
aze n
atu
rale
in lo
calita
ti70.0
2.0
7
Alte
se
rvic
ii în d
om
en
iile lo
cu
inte
lor, s
erv
iciilo
r si d
ezv
olta
rii co
mu
na
le
70
.02
.50
Pro
tec
tia m
ed
iulu
i 7
4.0
21,7
28
1,7
28
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
1,3
54
1,3
54
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
12
61
26
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
1,2
28
1,2
28
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
11,2
28
1,2
28
Pro
gra
me P
HA
RE
şi a
lte p
rogra
me c
u fin
anţa
re n
era
mburs
abilă
55.0
1.0
8
Prp
gra
me d
e d
ezvolta
re55.0
1.1
3
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
8
Sum
e re
pre
zentâ
nd c
ontrib
uția
unită
ților a
dm
inis
trativ
-terito
riale
la F
ondul IID
55.0
1.6
51,2
28
1,2
28
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
35
35
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
13
53
5
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
13
53
5
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
2
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
3
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
33
93
39
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
33
93
39
Activ
e fix
e
71.0
13
39
33
9
Constru
cţii
71.0
1.0
11
19
11
9
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
21
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
02
20
22
0
TIT
LU
L X
I AC
TIV
E F
INA
NC
IAR
E
72
OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
79
TIT
LU
L X
III RA
MB
UR
SA
RI D
E C
RE
DIT
E81
Din
tota
l capito
l:
Reducere
a ş
i contro
lul p
olu
ării
74.0
2.0
3
Sa
lub
ritate
si g
es
tiun
ea
de
se
urilo
r 7
4.0
2.0
51,7
28
1,7
28
Salu
brita
te74.0
2.0
5.0
1
Co
lec
tare
a, tra
tare
a s
i dis
trug
ere
a d
es
eu
rilor
74
.02
.05
.02
1,7
28
1,7
28
Can
aliz
are
a s
i trata
rea
ap
elo
r rezid
ua
le7
4.0
2.0
6
Parte
a a
V-a
AC
TIU
NI E
CO
NO
MIC
E79.0
262
,637
2,5
52
65
,189
Ac
tiun
i ge
ne
rale
ec
on
om
ice
, co
me
rcia
le s
i de
mu
nc
a8
0.0
2C
HE
LT
UIE
LI C
UR
EN
TE
01
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
Din
tota
l capito
l:
Actiu
ni g
en
era
le e
co
no
mic
e s
i co
me
rcia
le
80
.02
.01
Pro
gra
me
de
de
zv
olta
re re
gio
na
la s
i so
cia
la8
0.0
2.0
1.1
0A
lte c
heltu
ieli p
entru
actiu
ni g
enera
le e
conom
ice s
i com
erc
iale
80.0
2.0
1.3
0
Ag
ricu
ltura
, silv
icu
ltura
, pis
cic
ultu
ra s
i va
na
toa
re
83
.02
90
09
00
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
90
09
00
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
90
09
00
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Din
tota
l capito
l:
Agric
ultu
ra
83.0
2.0
3
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l ag
ricu
lturii, s
ilvic
ultu
rii, pis
cic
ultu
rii și v
ân
ăto
rii8
3.0
2.5
09
00
90
0
Tra
ns
po
rturi
84
.02
61
,737
2,5
52
64
,289
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
23
,869
23
,869
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
23
,869
23
,869
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
57
02
,55
23,1
22
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
15
70
2,5
52
3,1
22
22
Co
d in
dic
ato
rP
rog
ram
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Influ
en
ţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
18
63
83
46
9
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
24
84
2,1
69
2,6
53
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
3
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
35
,496
35
,496
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
35
,496
35
,496
Activ
e fix
e71.0
135
,496
35
,496
Constru
cţii
71.0
1.0
135
,127
35
,127
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
03
69
36
9
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
1,8
02
1,8
02
Ram
burs
ari d
e c
redite
inte
rne
81.0
21,8
02
1,8
02
Ram
burs
ari d
e c
redite
afe
rente
dato
riei p
ublic
e in
tern
e lo
cale
81.0
2.0
51,8
02
1,8
02
Ram
burs
are
a im
pru
muurilo
r contra
cta
te p
entru
finanta
rea p
roie
cte
lor c
u fin
anta
re U
E81.0
4
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Tra
ns
po
rt rutie
r 8
4.0
2.0
36
1,7
37
2,5
52
64
,289
Dru
mu
ri si p
od
uri
84
.02
.03
.01
61
,737
2,5
52
64
,289
Tra
nsport în
com
un
84.0
2.0
3.0
2
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l tran
sp
ortu
rilor
84
.02
.50
TIT
LU
L X
X R
EZ
ER
VE
, EX
CE
DE
NT
/ DE
FIC
IT9
6.0
2-2
2,0
40
-22
,04
0
RE
ZE
RV
E
97.0
2
EX
CE
DE
NT
- TO
TA
L98
.02
-22
,040
-22
,040
DE
FIC
IT99.0
2
Dire
cto
r Exe
cu
tiv
Co
ns
tan
ţa D
UM
ITR
U
Nic
ola
ie B
UŞ
OIU
PR
EŞ
ED
INT
E
Mariu
s O
PR
ES
CU
Co
ntra
se
mn
ea
ză
Se
cre
taru
l Ju
de
ţulu
i Olt
Ma
rine
la-E
len
a IL
IE
Şe
f Se
rvic
iu B
uge
t, Imp
ozite
și T
axe
23
CO
NS
ILIU
L J
UD
EŢ
EA
N O
LT
mii le
i
TO
TA
L V
EN
ITU
RI (c
od
00
.02
+0
0.1
5+
00
.16
+0
0.1
7+
45
.02
)0
0.0
1 - S
F2
10
,04
3-3
32
10
,01
0
VE
NIT
UR
I PR
OP
RII (0
0.0
2-1
1.0
2-3
7.0
2+
00.1
5+
00.1
6)
48.0
261
,933
3,0
85
65
,018
I. VE
NIT
UR
I CU
RE
NT
E (c
od
00.0
3+
00.1
2)
00.0
22
08,2
75
21
20
8,2
96
A. V
EN
ITU
RI F
ISC
AL
E (c
od
00.0
4+
00.0
9+
00.1
0+
00.1
1)
00.0
32
26,2
76
3,0
69
22
9,3
45
A1. IM
PO
ZIT
PE
VE
NIT
, PR
OF
IT S
I CA
ST
IGU
RI D
IN C
AP
ITA
L (c
od
00.0
5+
00.0
6+
00.0
7)
00.0
456
,614
3,0
31
59
,645
00.0
5
Imp
ozit p
e p
rofit (c
od
01.0
2.0
1)
01.0
2
Impozit p
e p
rofit d
e la
agenţi e
conom
ici 1
)01.0
2.0
1
00.0
656
,614
3,0
31
59
,645
Co
te s
i su
me d
efa
lcate
din
imp
ozitu
l pe v
en
it (co
d 0
4.0
2.0
1+
04.0
2.0
4)
04.0
256
,614
3,0
31
59
,645
Cote
defa
lcate
din
impozitu
l pe v
enit
04.0
2.0
137
,032
92
037
,952
Sum
e a
locate
din
cote
le d
efa
lcate
din
impozitu
l pe v
enit p
entru
echilib
rare
a b
ugete
lor lo
cale
04.0
2.0
419
,582
2,1
11
21
,693
A1.3
. AL
TE
IMP
OZ
ITE
PE
VE
NIT
, PR
OF
IT S
I CA
ST
IGU
RI D
IN C
AP
ITA
L (c
od
05.0
2)
00.0
7
Alte
imp
ozite
pe v
en
it, pro
fit si c
astig
uri d
in c
ap
ital d
e la
pers
oan
e fiz
ice (c
od
05.0
2.5
0)
05.0
2
A2. IM
PO
ZIT
PE
SA
LA
RII - T
OT
AL
-Resta
nţe
an
ii an
terio
ri- 06.0
2
A3. IM
PO
ZIT
E S
I TA
XE
PE
PR
OP
RIE
TA
TE
(co
d 0
7.0
2)
00.0
9
Imp
ozite
si ta
xe p
e p
rop
rieta
te (c
od
07.0
2.0
1+
07.0
2.0
2+
07.0
2.0
3+
07.0
2.5
0)
07.0
2
Alte
impozite
si ta
xe p
e p
roprie
tate
07.0
2.5
0
A4. IM
PO
ZIT
E S
I TA
XE
PE
BU
NU
RI S
I SE
RV
ICII (c
od
11.0
2+
12.0
2+
15.0
2+
16.0
2)
00.1
01
69,6
62
38
16
9,7
00
Su
me d
efa
lcate
din
TV
A (c
od
11.0
2.0
1+
11.0
2.0
2+
11.0
2.0
5+
11.0
2.0
6)
11.0
21
68,4
55
21
16
8,4
76
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r descentra
lizate
la n
ivelu
l judeţe
lor
11.0
2.0
120
,422
21
20
,443
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r descentra
lizate
la n
ivelu
l com
unelo
r, ora
şelo
r şi m
unic
ipiilo
r11.0
2.0
2
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
dru
muri
11.0
2.0
58,6
24
8,6
24
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
echilib
rare
a b
ugete
lor lo
cale
11.0
2.0
61
39,4
09
13
9,4
09
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
Pro
gra
mul d
e d
ezvolta
re a
infra
stru
ctu
rii şi a
bazelo
r sportiv
e d
in s
paţiu
l rura
l11.0
2.0
7
Alte
imp
ozite
si ta
xe g
en
era
le p
e b
un
uri s
i serv
icii (c
od
12.0
2.0
7)
12.0
2
Taxe h
ote
liere
12.0
2.0
7
An
ex
a n
r. 1a
la P
roie
ctu
l de
Ho
tărâ
re n
r. 13
95
1/1
0.1
2.2
01
9
BU
GE
TU
L L
OC
AL
AL
JU
DE
ȚU
LU
I OL
T P
E A
NU
L 2
01
9 - S
EC
ȚIU
NE
A D
E F
UN
CȚ
ION
AR
E
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
A1.1
. IMP
OZ
IT P
E V
EN
IT, P
RO
FIT
SI C
AS
TIG
UR
I DIN
CA
PIT
AL
DE
LA
PE
RS
OA
NE
JU
RID
ICE
(co
d 0
1.0
2)
A1.2
. IMP
OZ
IT P
E V
EN
IT, P
RO
FIT
, SI C
AS
TIG
UR
I DIN
CA
PIT
AL
DE
LA
PE
RS
OA
NE
FIZ
ICE
(co
d 0
3.0
2+
04.0
2)
1
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
16.0
21,2
07
17
1,2
24
Impozit p
e m
ijloacele
de tra
nsport (c
od 1
6.0
2.0
2.0
1+
16.0
2.0
2.0
2)
16.0
2.0
21,0
57
1,0
57
Impozit p
e m
ijloacele
de tra
nsport p
ers
oane fiz
ice
16.0
2.0
2.0
17
27
2
Impozit p
e m
ijloacele
de tra
nsport p
ers
oane ju
ridic
e16.0
2.0
2.0
29
85
98
5
Taxe s
i tarife
pentru
elib
era
rea d
e lic
ente
si a
uto
rizatii d
e fu
nctio
nare
16.0
2.0
31
50
17
16
7
16.0
2.5
0
A6. A
LT
E IM
PO
ZIT
E S
I TA
XE
FIS
CA
LE
(co
d 1
8.0
2)
00.1
1
Alte
imp
ozite
si ta
xe fis
cale
(co
d 1
8.0
2.5
0)
18.0
2
Alte
impozite
si ta
xe
18.0
2.5
0
C. V
EN
ITU
RI N
EF
ISC
AL
E (c
od
00.1
3+
00.1
4)
00.1
2-1
8,0
01
-3,0
48
-21
,049
C1. V
EN
ITU
RI D
IN P
RO
PR
IET
AT
E (c
od
30.0
2+
31.0
2)
00.1
31,7
33
61,7
39
Ven
ituri d
in p
rop
rieta
te (c
od
30.0
2.0
1+
30.0
2.0
5+
30.0
2.0
8+
30.0
2.5
0)
30.0
21,7
33
61,7
39
Vars
am
inte
din
pro
fitul n
et a
l regiilo
r auto
nom
e, s
ocie
tatilo
r si c
om
paniilo
r natio
nale
30.0
2.0
1
Venitu
ri din
concesiu
ni s
i inchirie
ri30.0
2.0
51,2
51
61,2
57
Alte
ven
ituri d
in c
once
siu
ni s
i inch
irieri d
e c
atre
institu
tiile p
ub
lice
30.0
2.0
5.3
01,2
51
61,2
57
Venitu
ri din
div
idende
30.0
2.0
84
82
48
2
Venitu
ri din
div
idende d
e la
alti p
latito
ri*)30.0
2.0
8.0
24
82
48
2
Alte
venitu
ri din
pro
prie
tate
30.0
2.5
0
Ven
ituri d
in d
ob
an
zi (c
od
31.0
2.0
3)
31.0
2
Alte
venitu
ri din
dobanzi
31.0
2.0
3
C2. V
AN
ZA
RI D
E B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II (co
d 3
3.0
2+
34.0
2+
35.0
2+
36.0
2+
37.0
2)
00.1
4-1
9,7
34
-3,0
54
-22
,788
Ven
ituri d
in p
resta
ri de s
erv
icii s
i alte
activ
itati
33.0
22,2
35
62,2
41
Venitu
ri din
pre
sta
ri de s
erv
icii
33.0
2.0
8
Contrib
utia
parin
tilor s
au s
ustin
ato
rilor le
gali p
entru
intre
tinere
a c
opiilo
r in c
rese
33.0
2.1
0
Contrib
utia
de în
trețin
ere
a p
ers
oanelo
r asis
tate
33.0
2.1
31,7
00
1,7
00
Taxe d
in a
ctiv
itati c
adastra
le s
i agric
ultu
ra33.0
2.2
4
Contrib
uţia
lunară
a p
ărin
ţilor p
entru
între
ţinere
a c
opiilo
r în u
nită
ţile d
e p
rote
cţie
socia
lă33.0
2.2
76
6
Venitu
ri din
recupera
rea c
heltu
ielilo
r de ju
decata
, imputa
tii si d
espagubiri
33.0
2.2
8
Alte
venitu
ri din
pre
sta
ri de s
erv
icii s
i alte
activ
itati
33.0
2.5
05
35
53
5
Ven
ituri d
in ta
xe a
dm
inis
trativ
e, e
libera
ri perm
ise (c
od
34.0
2.0
2+
34.0
2.5
0)
34.0
2
Taxe e
xtra
judic
iare
de tim
bru
34.0
2.0
2
Alte
venitu
ri din
taxe a
dm
inis
trativ
e, e
libera
ri perm
ise
34.0
2.5
0
Am
en
zi, p
en
alita
ti si c
on
fiscari (c
od
35.0
2.0
1 la
35.0
2.0
3+
35.0
2.5
0)
35.0
21
51
02
5
Venitu
ri din
am
enzi s
i alte
sanctiu
ni a
plic
ate
potriv
it dis
pozitiilo
r legale
35.0
2.0
11
51
5
Venitu
ri din
am
enzi ş
i alte
sancţiu
ni a
plic
ate
de c
ătre
alte
institu
ţii de s
pecia
litate
35.0
2.0
1.0
21
51
5
Penalita
ti pentru
nedepunere
a s
au d
epunere
a c
u in
tirzie
re a
decla
ratie
i de im
pozite
si ta
xe
35.0
2.0
2
35.0
2.0
3
Alte
am
enzi, p
enalita
ti si c
onfis
cari
35.0
2.5
01
01
0
Div
ers
e v
en
ituri (c
od
36.0
2.0
1+
36.0
2.0
5+
36.0
2.0
6+
36.0
2.0
9+
36.0
2.5
0)
36.0
21
29
15
14
4
Vars
am
inte
din
venitu
rile s
i/sau d
isponib
ilitatile
institu
tiilor p
ublic
e
36.0
2.0
5
Taxe p
e u
tilizare
a b
un
urilo
r, au
toriz
are
a u
tilizarii b
un
urilo
r sau
pe d
esfa
su
rare
a d
e a
ctiv
itati (c
od
16.0
2.0
2+
16.0
2.0
3+
16.0
2.5
0)
Incasari d
in v
alo
rificare
a b
unurilo
r confis
cate
, abandonate
si a
lte s
um
e c
onsta
tate
odata
cu c
onfis
care
a p
otriv
it legii
Alte
taxe p
e u
tilizare
a b
unurilo
r, auto
rizare
a u
tilizarii b
unurilo
r sau p
e d
esfa
sura
re d
e a
ctiv
itati
2
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
Taxe s
pecia
le36.0
2.0
61
01
52
5
Alte
venitu
ri36.0
2.5
01
19
11
9
Tra
nsfe
ruri v
olu
nta
re, a
ltele
decat s
ub
ven
tiile (c
od
37.0
2.0
1+
37.0
2.0
3+
37.0
2.5
0)
37.0
2-2
2,1
13
-3,0
85
-25
,198
Donatii s
i sponsoriz
ari
37.0
2.0
15
65
6
Vărs
ăm
inte
din
secţiu
nea d
e fu
ncţio
nare
pentru
finanţa
rea s
ecţiu
nii d
e d
ezvolta
re a
bugetu
lui lo
cal (c
u s
em
nul m
inus)
37.0
2.0
3-2
2,1
69
-3,0
85
-25
,254
Vărs
ăm
inte
din
secţiu
nea d
e fu
ncţio
nare
37.0
2.0
4
Alte
transfe
ruri v
olu
nta
re37.0
2.5
0
II. VE
NIT
UR
I DIN
CA
PIT
AL
(co
d 3
9.0
2)
00.1
5
Ven
ituri d
in v
alo
rificare
a u
no
r bu
nu
ri (co
d 3
9.0
2.0
1+
39.0
2.0
3+
39.0
2.0
4+
39.0
2.0
7+
39.0
2.1
0)
39.0
2
III. OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
(co
d 4
0.0
2)
00.1
6
Incasari d
in ra
mb
urs
are
a im
pru
mu
turilo
r aco
rdate
(co
d 4
0.0
2.0
6+
40.0
2.0
7+
40.0
2.1
0+
40.0
2.1
1+
40.0
2.5
0)
40.0
2
40.0
2.0
6
Incasari d
in ra
mburs
are
a m
icro
cre
dite
lor d
e la
pers
oane fiz
ice s
i jurid
ice
40.0
2.0
7
Împru
mutu
ri tem
pora
re d
in tre
zore
ria s
tatu
lui
40.0
2.1
0
Sum
e d
in e
xcedentu
l anulu
i pre
cedent p
entru
acoperire
a g
olu
rilor te
mpora
re d
e c
asă
40.0
2.1
1
Sum
e p
rimite
în c
adru
l mecanis
mulu
i decontă
rii cere
rilor d
e p
lată
40.0
2.1
6
Incasari d
in ra
mburs
are
a a
ltor îm
pru
mutu
ri acord
ate
40.0
2.5
0
IV. S
UB
VE
NT
II (co
d 0
0.1
8)
00.1
71,7
68
-54
1,7
14
SU
BV
EN
TII D
E L
A A
LT
E N
IVE
LE
AL
E A
DM
INIS
TR
AT
IEI P
UB
LIC
E (c
od
42.0
2+
43.0
2)
00.1
81,7
68
-54
1,7
14
Su
bven
tii de la
bu
getu
l de s
tat (c
od
00.2
0)
42.0
21,7
68
-54
1,7
14
Fin
anta
rea d
reptu
rilor a
cord
ate
pers
oanelo
r cu h
andic
ap
42.0
2.2
18
68
-54
81
4
Subventii p
rimite
din
Fondul d
e In
terv
entie
42.0
2.2
8
Subvenţii d
in b
ugetu
l de s
tat p
entru
finanţa
rea s
ănătă
ţii42.0
2.4
1
Sum
e p
rimite
de a
dm
inis
traţiile
locale
în c
adru
l pro
gra
melo
r FE
GA
imple
menta
te d
e A
PIA
42.0
2.4
2
42.0
2.7
39
00
90
0
Su
bven
tii de la
alte
ad
min
istra
tii (co
d 4
3.0
2.0
1+
43.0
2.0
4+
43.0
2.0
7+
43.0
2.2
0)
43.0
2
Subventii p
rimite
de la
bugete
le c
onsiliilo
r judete
ne p
entru
pro
tectia
copilu
lui
43.0
2.0
1
43.0
2.0
4
43.0
2.0
7
43.0
2.2
0
TO
TA
L C
HE
LT
UIE
LI
49
.02
- SF
21
0,0
43
-33
21
0,0
10
01
20
8,2
41
-33
20
8,2
08
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L
10
95
,130
95
,130
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II 20
50
,516
-50
50
,466
Com
isio
ane ş
i alte
costu
ri afe
rente
împru
mutu
rilor
20.2
41
51
5
TIT
LU
L III D
OB
AN
ZI
30
1,5
00
1,5
00
Subvenţii d
e la
bugetu
l asig
ură
rilor p
entru
şom
aj c
atre
bugete
le lo
cale
, pentru
finanţa
rea p
rogra
melo
r pentru
ocupare
a
tem
pora
ră a
forte
i de m
unca
Subvenții p
entru
realiz
are
a a
ctiv
ității d
e c
ole
cta
re, tra
nsport, d
epozita
re ș
i neutra
lizare
a d
eșeurilo
r de o
rigin
e a
nim
ală
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
Alte
subvenţii p
rimite
de la
adm
inis
traţia
centra
lă p
entru
finanţa
rea u
nor a
ctiv
ități
Incasari d
in ra
mburs
are
a im
pru
mutu
rilor p
entru
infiin
tare
a u
nor in
stitu
tii si s
erv
icii p
ublic
e d
e in
tere
s lo
cal s
au a
unor
activ
itati fin
anta
te in
tegra
l din
venitu
ri pro
prii
Subventii p
rimite
de la
alte
bugete
locale
pentru
institu
iile d
e a
sis
tenta
socia
la p
entru
pers
oanele
cu h
andic
ap
3
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e in
tern
e
30.0
11,5
00
1,5
00
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e in
tern
e d
irecte
30.0
1.0
11,5
00
1,5
00
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e e
xte
rne
30.0
2
Alte
dobanzi
30.0
3
TIT
LU
L IV
SU
BV
EN
TII
40
Subvenţii p
entru
acoperire
a d
ifere
nţe
lor d
e p
reţ ş
i tarif
40.0
3
TIT
LU
L V
FO
ND
UR
I DE
RE
ZE
RV
A
50
Fond d
e re
zerv
a b
ugeta
ra la
dis
pozitia
auto
ritatilo
r locale
50.0
4
51
36
,798
36
,798
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
136
,798
36
,798
Tra
nsfe
ruri c
atre
institu
ţii public
e
51.0
1.0
115
,922
15
,922
Acţiu
ni d
e s
ănăta
te51.0
1.0
3
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r judete
ne p
entru
finanta
rea c
entre
lor d
e z
i pentru
pro
tectia
copilu
lui
51.0
1.1
4
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
institu
tiile d
e a
sis
tenta
socia
la p
entru
pers
oanele
cu h
andic
ap
51.0
1.1
5
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te
51.0
1.2
413
,900
13
,900
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r cure
nte
din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
1.4
66,9
76
6,9
76
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
am
ere
lor a
gric
ole
51.0
1.4
9
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugetu
l județu
lui c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
pla
ta d
reptu
rilor d
e c
are
benefic
iază c
opiii/e
levii/tin
erii
cu c
erin
țe e
ducațio
nale
specia
le in
tegra
ți în în
văță
mântu
l de m
asă
51.0
1.6
4
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
1,7
45
1,7
45
A. T
ransfe
ruri in
tern
e55.0
11,7
20
1,7
20
Pro
gra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
55.0
1.0
3
Pro
gra
me P
HA
RE
şi a
lte p
rogra
me c
u fin
anţa
re n
era
mburs
abilă
55.0
1.0
8
Investitii a
le re
giilo
r auto
nom
e s
i socie
tatilo
r com
erc
iale
cu c
apita
l de s
tat
55.0
1.1
2
Pro
gra
me d
e d
ezvolta
re
55.0
1.1
3
Fond R
om
an d
e D
ezvolta
re S
ocia
la
55.0
1.1
5
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
81
01
0
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugetu
l local c
atre
asocia
ţiile d
e d
ezvolta
re in
terc
om
unita
ră55.0
1.4
2
Sum
e re
pre
zenta
nd c
ontrib
utia
UA
T la
Fondul IID
55.0
1.6
51,7
10
1,7
10
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
în s
trăin
ăta
te55.0
22
52
5
Contrib
uții ș
i cotiz
ații la
org
aniz
me in
tern
ațio
nale
55.0
2.0
12
52
5
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
11
,384
17
11
,401
Aju
toare
socia
le
57.0
211
,384
17
11
,401
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
19
17
17
93
4
Aju
toare
socia
le in
natu
ra
57.0
2.0
210
,467
10
,467
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
4
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
1
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
11
,168
11
,168
59.0
1
Aju
toare
pentru
daune p
rovocate
de c
ala
mită
ţile n
atu
rale
59.0
2
Asocia
ţii şi fu
ndaţii
59.1
1
Sustin
ere
a c
ulte
lor
59.1
21,7
00
1,7
00
Contrib
utii la
sala
rizare
a p
ers
onalu
lui n
ecle
rical
59.1
58,1
13
8,1
13
Despăgubiri c
ivile
59.1
73
53
5
Sum
e d
estin
ate
finanta
rii pro
gra
melo
r sportiv
e re
aliz
ate
de s
tructu
rile s
portiv
e d
e d
rept p
rivat
59.2
0
Acţiu
ni c
u c
ara
cte
r ştiin
ţific ş
i socia
l cultu
ral
59.2
24
00
40
0
59.4
09
20
92
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
79
1,8
02
1,8
02
TIT
LU
L X
VI ÎM
PR
UM
UT
UR
I80
Împru
mutu
ri pentru
institu
tii si s
erv
icii p
ublic
e s
au a
ctiv
itati fin
anta
te in
tegra
l din
venitu
ri pro
prii
80.0
3
Alte
impru
mutu
ri 80.3
0
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
1,8
02
1,8
02
Ram
burs
ari d
e c
redite
exte
rne
81.0
1
Ram
burs
ari d
e c
redite
inte
rne
81.0
21,8
02
1,8
02
Ram
burs
ari d
e c
redite
afe
rente
dato
riei p
ublic
e in
tern
e lo
cale
81.0
2.0
51,8
02
1,8
02
Ram
burs
are
a im
pru
muurilo
r contra
cta
te p
entru
finanta
rea p
roie
cte
lor c
u fin
anta
re U
E81.0
4
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
TIT
LU
L X
X R
EZ
ER
VE
, EX
CE
DE
NT
/DE
FIC
IT
96.0
2
Rezerv
e
97.0
2
Excedent
98.0
2
Defic
it99.0
2
Parte
a I-a
SE
RV
ICII P
UB
LIC
E G
EN
ER
AL
E50.0
242
,603
42
,603
Au
torita
ti pu
blic
e s
i ac
tiun
i ex
tern
e
51
.02
38
,538
38
,538
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
38
,538
38
,538
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
15
,240
15
,240
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
9,2
43
9,2
43
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
13
,900
13
,900
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
113
,900
13
,900
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te51.0
1.2
413
,900
13
,900
51.0
2
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
25
25
Tra
nsfe
ruri d
e c
ap
ital
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te
Burs
e
5
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
în s
trăin
ăta
te55.0
22
52
5
Contrib
uții ș
i cotiz
ații la
org
anis
me in
tern
ațio
nale
55.0
2.0
12
52
5
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le57.0
2
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
13
01
30
Despăgubiri c
ivile
59.1
72
02
0
Asocia
ții și fu
ndații
59.1
1
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
01
10
11
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
TIT
LU
L X
IV A
CT
IVE
FIN
AN
CIA
RE
72
Activ
e fin
ancia
re72.0
1
Partic
ipare
a la
capita
lul s
ocia
l al s
ocie
tatilo
r com
erc
iale
72.0
1.0
1
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
Ram
burs
are
a im
pru
muurilo
r contra
cta
te p
entru
finanta
rea p
roie
cte
lor c
u fin
anta
re U
E81.0
4
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Au
torita
ti ex
ec
utiv
e s
i leg
isla
tive
5
1.0
2.0
13
8,5
38
38
,538
Au
torită
ţi ex
ec
utiv
e5
1.0
2.0
1.0
33
8,5
38
38
,538
Alte
se
rvic
ii pu
blic
e g
en
era
le5
4.0
22,5
50
2,5
50
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
2,5
50
2,5
50
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
15
15
TIT
LU
L V
FO
ND
UR
I DE
RE
ZE
RV
A50
Fond d
e re
zerv
a b
ugeta
ra la
dis
pozitia
auto
ritatilo
r locale
50.0
4
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
2,5
20
2,5
20
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
12,5
20
2,5
20
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
12,5
20
2,5
20
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te51.0
1.2
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
15
15
Despăgubiri c
ivile
59.1
71
51
5
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
79
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
6
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Fo
nd
de
reze
rva
bu
ge
tara
la d
isp
ozitia
au
torita
tilor lo
ca
le5
4.0
2.0
5F
ond p
entru
gara
nta
rea îm
pru
mutu
rilor e
xte
rne, c
ontra
cta
te/g
ara
nta
te d
e s
tat
54.0
2.0
6
Fond p
entru
gara
nta
rea îm
pru
mutu
rilor e
xte
rne, c
ontra
cta
te/g
ara
nta
te d
e a
dm
inis
traţile
public
e lo
cale
54.0
2.0
7
Se
rvic
ii pu
blic
e c
om
un
itare
de
ev
ide
nţă
a p
ers
oa
ne
lor
54
.02
.10
2,5
20
2,5
20
Alte
se
rvic
ii pu
blic
e g
en
era
le
54
.02
.50
30
30
Tra
nza
cţii p
rivin
d d
ato
ria p
ub
lică
şi îm
pru
mu
turi
55
.02
1,5
15
1,5
15
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
1,5
15
1,5
15
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
15
15
Com
isio
ane ş
i alte
costu
ri afe
rente
împru
mutu
rilor
20.2
41
51
5
TIT
LU
L III D
OB
ÂN
ZI
30
1,5
00
1,5
00
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e in
tern
e30.0
11,5
00
1,5
00
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e in
tern
e d
irecte
30.0
1.0
11,5
00
1,5
00
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e e
xte
rne
30.0
2
Alte
dobanzi
30.0
3
Tra
nsfe
ruri c
u c
ara
cte
r genera
l intre
dife
rite n
ivele
ale
adm
inis
tratie
i 56.0
2
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r judeţe
ne p
entru
finanţa
rea c
entre
lor d
e z
i pentru
pro
tecţia
copilu
lui
51.0
1.1
4
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
institu
ţiile d
e a
sis
tenţă
socia
lă p
entru
pers
oanele
cu h
andic
ap
51.0
1.1
5
Din
tota
l capito
l:
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r judeţe
ne p
entru
finanţa
rea c
entre
lor p
entru
pro
tecţia
copilu
lui
56.0
2.0
6
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
institu
tiile d
e a
sis
tenta
socia
la p
entru
pers
oanele
cu h
andic
ap
56.0
2.0
7
Parte
a a
II-a A
PA
RA
RE
, OR
DIN
E P
UB
LIC
A S
I SIG
UR
AN
TA
NA
TIO
NA
LA
59.0
21,4
75
1,4
75
Ap
ara
re
60
.02
67
56
75
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
67
56
75
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
67
56
75
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Din
tota
l capito
l:
Ap
ara
re n
atio
na
la6
0.0
2.0
26
75
67
5
7
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
Ord
ine
pu
blic
a s
i sig
ura
nta
na
tion
ala
6
1.0
28
00
80
0
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
80
08
00
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
80
08
00
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e.
55.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugetu
l local c
atre
asocia
ţiile d
e d
ezvolta
re in
terc
om
unita
ră55.0
1.4
2
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Din
tota
l capito
l:
Ord
ine p
ublic
a
61.0
2.0
3
Politie
com
unita
ra61.0
2.0
3.0
4
Pro
tec
ție c
ivilă
si p
rote
cție
co
ntra
inc
en
diilo
r6
1.0
2.0
58
00
80
0
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l ord
inii p
ub
lice
şi s
igu
ran
ţei n
aţio
na
le6
1.0
2.5
0
Pa
rtea
a III-a
CH
ELT
UIE
LI S
OC
IAL
-CU
LT
UR
AL
E6
4.0
21
37,5
58
-33
13
7,5
25
Inva
tam
an
t 6
5.0
212
,203
21
12
,224
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
12
,203
21
12
,224
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
15
41
54
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
1,1
48
1,1
48
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te51.0
1.2
4
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugetu
l județu
lui c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
pla
ta d
reptu
rilor d
e c
are
benefic
iază c
opiii/e
levii/tin
erii
cu c
erin
țe e
ducațio
nale
specia
le in
tegra
ți în în
văță
mântu
l de m
asă
51.0
1.6
4
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
10
10
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
11
01
0
Pro
gra
me d
e d
ezvolta
re55.0
1.1
3
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
81
01
0
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
10
,891
21
10
,912
Aju
toare
so
cia
le57.0
210
,891
21
10
,912
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
15
24
21
54
5
8
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
210
,367
10
,367
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Burs
e
59.0
1
Acţiu
ni c
u c
ara
cte
r ştiin
ţific ş
i socia
l cultu
ral
59.2
2
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Înv
ata
mâ
nt p
res
co
lar s
i prim
ar
65
.02
.03
2,9
63
2,9
63
Înva
tam
ân
t pre
sco
lar
65
.02
.03
.01
86
18
61
Înva
tam
ân
t prim
ar
65
.02
.03
.02
2,1
02
2,1
02
Înv
ata
mâ
nt s
ec
un
da
r 6
5.0
2.0
41,6
00
1,6
00
Înva
tam
ân
t se
cu
nd
ar in
ferio
r 6
5.0
2.0
4.0
11,6
00
1,6
00
Învata
mânt s
ecundar s
uperio
r 65.0
2.0
4.0
2
Invata
mant p
rofe
sio
nal
65.0
2.0
4.0
3
Învata
mânt p
ostlic
eal
65.0
2.0
5
Înv
ata
mâ
nt n
ed
efin
ibil p
rin n
ive
l 6
5.0
2.0
71,6
03
21
1,6
24
Înv
ata
mâ
nt s
pe
cia
l6
5.0
2.0
7.0
41,6
03
21
1,6
24
Cen
trul Ș
co
lar p
en
tru E
du
ca
ție In
clu
ziv
ă B
alș
82
03
82
3
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
82
03
82
3
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
55
55
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
50
05
00
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
26
53
26
8
Aju
toare
so
cia
le57.0
22
65
32
68
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
12
38
32
41
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
22
72
7
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Șc
oa
la P
rofe
sio
na
lă S
pe
cia
lă B
alș
5
23
18
54
1
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
52
31
85
41
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
14
14
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
22
32
23
9
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
28
61
83
04
Aju
toare
so
cia
le57.0
22
86
18
30
4
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
12
86
18
30
4
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Serv
icii a
uxilia
re p
entru
educatie
65.0
2.1
1
Inte
rnate
si c
antin
e p
entru
ele
vi
65.0
2.1
1.0
3
Alte
serv
icii a
uxilia
re65.0
2.1
1.3
0
Cen
trul J
ud
eţe
an
de
Re
su
rse
şi d
e A
sis
ten
ţă E
du
ca
ţion
ală
Olt
26
02
60
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
26
02
60
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
85
85
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
17
51
75
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
TIT
LU
L V
III AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le57.0
2
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l înv
ata
mâ
ntu
lui
65
.02
.50
6,0
37
6,0
37
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
6,0
37
6,0
37
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
25
02
50
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugetu
l județu
lui c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
pla
ta d
reptu
rilor d
e c
are
benefic
iază c
opiii/e
levii/tin
erii
cu c
erin
țe e
ducațio
nale
specia
le in
tegra
ți în în
văță
mântu
l de m
asă
51.0
1.6
4
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
10
10
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e.
55.0
11
01
0
Pro
gra
me d
e d
ezvolta
re55.0
1.1
3
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
81
01
0
TIT
LU
L V
III AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
5,7
77
5,7
77
Aju
toare
so
cia
le57.0
25,7
77
5,7
77
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
25,7
77
5,7
77
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Burs
e
59.0
1
Acţiu
ni c
u c
ara
cte
r ştiin
ţific ş
i socia
l cultu
ral
59.2
2
10
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Sa
na
tate
66
.02
6,9
76
6,9
76
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
6,9
76
6,9
76
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
6,9
76
6,9
76
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
16,9
76
6,9
76
Acțiu
ni d
e s
ănăta
te51.0
1.0
3
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r cure
nte
din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
1.4
66,9
76
6,9
76
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
2
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le
57.0
2
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
2
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Se
rvic
ii me
dic
ale
in u
nita
ti sa
nita
re c
u p
atu
ri 6
6.0
2.0
66,9
76
6,9
76
Sp
itale
ge
ne
rale
66
.02
.06
.01
6,9
76
6,9
76
Sp
italu
l Ju
de
ţea
n d
e U
rge
nţă
Sla
tina
66
.02
.06
.01
-01
6,9
76
6,9
76
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
6,9
76
6,9
76
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
6,9
76
6,9
76
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
16,9
76
6,9
76
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r cure
nte
din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
1.4
66,9
76
6,9
76
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
2
Sp
italu
l de
Pn
eu
mo
ftizio
log
ie S
co
rnic
eş
ti6
6.0
2.0
6.0
1-0
2C
HE
LT
UIE
LI C
UR
EN
TE
01
Sp
italu
l de
Ps
ihia
trie C
ron
ici S
ch
itu G
rec
i6
6.0
2.0
6.0
1-0
3C
HE
LT
UIE
LI C
UR
EN
TE
01
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
(co
d 5
1.0
1)
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r cure
nte
din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
1.4
6
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
2
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r de c
apita
l din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
2.2
8
11
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Pro
iec
t Am
bu
lato
riu - S
pita
lul J
ud
eţe
an
de
Urg
en
ţă S
latin
a
66
.02
.06
.01
-04
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Alte
ch
eltu
ieli in
do
me
niu
sa
na
tatii
66
.02
.50
Cre
se
66.0
2.5
0.0
3
Alte
ins
titutii s
i ac
tiun
i sa
nita
re6
6.0
2.5
0.5
0
Cu
ltura
, rec
ree
re s
i relig
ie6
7.0
226
,715
26
,715
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
26
,715
26
,715
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
2,4
00
2,4
00
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
70
07
00
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
13
,402
13
,402
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
113
,402
13
,402
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
113
,402
13
,402
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te51.0
1.2
4
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
2
Alte
transfe
ruri d
e c
apita
l catre
institu
tii public
e51.0
2.2
9
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
1
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
8
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le57.0
2
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
10
,213
10
,213
Aso
cia
ţii şi fu
nd
aţii
59.1
1
Susţin
ere
a c
ulte
lor
59.1
21,7
00
1,7
00
Contrib
uţii la
sala
rizare
a p
ers
onalu
lui n
ecle
rical
59.1
58,1
13
8,1
13
Sum
e d
estin
ate
finanta
rii pro
gra
melo
r sportiv
e re
aliz
ate
de s
tructu
rile s
portiv
e d
e d
rept p
rivat
59.2
0
Acţiu
ni c
u c
ara
cte
r ştiin
ţific ş
i socia
l-cultu
ral
59.2
24
00
40
0
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
1
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
(rd.3
43)
70
12
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Se
rvic
ii cu
ltura
le
67
.02
.03
16
,502
16
,502
Bib
liote
ca
Ju
de
țea
nă
„Io
n M
inu
les
cu
” S
latin
a6
7.0
2.0
3.0
23,1
00
3,1
00
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
3,1
00
3,1
00
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
2,4
00
2,4
00
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
70
07
00
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le57.0
2
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Mu
ze
ul J
ud
ețe
an
Olt
67
.02
.03
.03
2,8
52
2,8
52
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
2,8
52
2,8
52
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
2,8
52
2,8
52
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
12,8
52
2,8
52
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
12,8
52
2,8
52
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te51.0
1.2
4
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
2
Alte
transfe
ruri d
e c
apita
l catre
institu
tii public
e51.0
2.2
9
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Ins
titutii p
ub
lice
de
sp
ec
tac
ole
si c
on
ce
rte - C
en
trul J
ud
ețe
an
de
Cu
ltură
și A
rtă O
lt6
7.0
2.0
3.0
41
0,5
50
10
,550
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
10
,550
10
,550
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
110
,550
10
,550
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
110
,550
10
,550
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
2
Alte
transfe
ruri d
e c
apita
l catre
institu
tii public
e51.0
2.2
9
Sc
oa
la P
op
ula
ra d
e A
rte s
i Me
se
rii Olt
67
.02
.03
.05
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Cam
ine
cu
ltura
le6
7.0
2.0
3.0
7
13
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Cen
trul J
ud
ete
an
ptr. C
on
se
rva
rea
si P
rom
ov
are
a C
ultu
rii Tra
ditio
na
le ş
i Cu
ltura
l Olt
67
.02
.03
.08
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Co
ns
olid
are
a s
i res
tau
rare
a m
on
um
en
telo
r isto
rice
67
.02
.03
.12
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
1
Se
rvic
ii rec
rea
tive
si s
po
rtive
6
7.0
2.0
5
Sp
ort
67
.02
.05
.01
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Aso
cia
ţii şi fu
nd
aţii
59.1
1
Su
me d
estin
ate
finan
tarii p
rog
ram
elo
r sp
ortiv
e re
aliz
ate
de s
tructu
rile s
po
rtive d
e d
rep
t priv
at
59.2
0
Tin
ere
t6
7.0
2.0
5.0
2
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
1
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
8
Intre
tinere
gra
din
i public
e, p
arc
uri, z
one v
erz
i, baze s
portiv
e s
i de a
gre
ment
67.0
2.0
5.0
3
Se
rvic
ii relig
ioa
se
67
.02
.06
9,8
13
9,8
13
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
9,8
13
9,8
13
Susţin
ere
a c
ulte
lor
59.1
21,7
00
1,7
00
Contrib
uţii la
sala
rizare
a p
ers
onalu
lui n
ecle
rical
59.1
58,1
13
8,1
13
Alte
se
rvic
ii în d
om
en
iile c
ultu
rii, rec
ree
rii si re
ligie
i6
7.0
2.5
04
00
40
0
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1T
ransfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r locale
şi ju
deţe
ne p
entru
acord
are
a u
nor a
juto
are
către
unită
ţile a
dm
inis
trativ
-
terito
riale
în s
ituaţii d
e e
xtre
mă d
ificulta
te51.0
1.2
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
40
04
00
Asocia
ţii şi fu
ndaţii
59.1
1
Acţiu
ni c
u c
ara
cte
r ştiin
ţific ş
i socia
l-cultu
ral
59.2
24
00
40
0
As
igu
rari s
i as
iste
nta
so
cia
la6
8.0
291
,664
-54
91
,610
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
91
,664
-54
91
,610
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
77
,336
77
,336
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
13
,025
-50
12
,975
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
14
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
1
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
49
3-4
48
9
Aju
toare
so
cia
le57.0
24
93
-44
89
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
13
93
-43
89
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
21
00
10
0
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
81
08
10
Aso
cia
ţii şi fu
nd
aţii
59.1
1
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
08
10
81
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Asis
ten
ta a
co
rda
ta p
ers
oa
ne
lor in
va
rsta
- Cen
tre d
e In
grijire
si A
sis
ten
ta
68
.02
.04
35
,496
35
,496
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
35
,496
35
,496
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
28
,116
28
,116
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
7,0
40
7,0
40
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
55
55
Aju
toare
so
cia
le
57.0
25
55
5
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
25
55
5
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
28
52
85
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
02
85
28
5
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Asis
ten
ta s
oc
iala
in c
az d
e b
oli s
i inv
alid
itati
68
.02
.05
86
8-5
48
14
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
86
8-5
48
14
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
82
5-5
07
75
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
43
-43
9
Aju
toare
so
cia
le
57.0
24
3-4
39
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
14
3-4
39
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
15
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
Asis
ten
ta s
oc
iala
in c
az d
e in
va
lidita
te6
8.0
2.0
5.0
28
68
-54
81
4
Asis
ten
ta s
oc
iala
pe
ntru
fam
ilie s
i co
pii
68
.02
.06
55
,300
55
,300
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
55
,300
55
,300
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
49
,220
49
,220
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
5,1
60
5,1
60
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e.
55.0
1
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
39
53
95
Aju
toare
so
cia
le
57.0
23
95
39
5
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
13
50
35
0
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
24
54
5
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
52
55
25
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
05
25
52
5
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Alte
ch
eltu
ieli in
do
me
niu
l as
igu
rarilo
r si a
sis
ten
tei s
oc
iale
68
.02
.50
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Parte
a a
IV-a
SE
RV
ICII S
I DE
ZV
OL
TA
RE
PU
BL
ICA
, LO
CU
INT
E, M
ED
IU S
I AP
E69.0
21,8
36
1,8
36
Lo
cu
inte
, se
rvic
ii si d
ezvo
ltare
pu
blic
a
70
.02
48
24
82
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
48
24
82
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
48
24
82
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
14
82
48
2
Investitii a
le re
giilo
r auto
nom
e s
i socie
tatilo
r com
erc
iale
cu c
apita
l de s
tat
55.0
1.1
2
Pro
gra
me d
e d
ezvolta
re55.0
1.1
3
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
8
Sum
e re
pre
zenta
nd c
ontrib
utia
UA
T la
Fondul IID
55.0
1.6
54
82
48
2
Din
tota
l capito
l:
Lo
cu
inte
70
.02
.03
Alim
en
tare
cu
ap
a s
i am
en
aja
ri hid
rote
hn
ice
7
0.0
2.0
54
82
48
2
Alim
en
tare
cu
ap
a7
0.0
2.0
5.0
14
82
48
2
Am
enaja
ri hid
rote
hnic
e
70.0
2.0
5.0
2
Ilum
inat p
ublic
si e
lectrific
ari ru
rale
70.0
2.0
6
Alim
enta
re c
u g
aze n
atu
rale
in lo
calita
ti70.0
2.0
7
16
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
Alte
se
rvic
ii în d
om
en
iile lo
cu
inte
lor, s
erv
iciilo
r si d
ezv
olta
rii co
mu
na
le
70
.02
.50
Pro
tec
tia m
ed
iulu
i 7
4.0
21,3
54
1,3
54
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
1,3
54
1,3
54
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
12
61
26
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
1,2
28
1,2
28
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
11,2
28
1,2
28
Pro
gra
me P
HA
RE
şi a
lte p
rogra
me c
u fin
anţa
re n
era
mburs
abilă
55.0
1.0
8
Prp
gra
me d
e d
ezvolta
re55.0
1.1
3
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
8
Sum
e re
pre
zentâ
nd c
ontrib
uția
unită
ților a
dm
inis
trativ
-terito
riale
la F
ondul IID
55.0
1.6
51,2
28
1,2
28
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Din
tota
l capito
l:
Reducere
a ş
i contro
lul p
olu
ării
74.0
2.0
3
Sa
lub
ritate
si g
es
tiun
ea
de
se
urilo
r 7
4.0
2.0
51,3
54
1,3
54
Salu
brita
te74.0
2.0
5.0
1
Co
lec
tare
a, tra
tare
a s
i dis
trug
ere
a d
es
eu
rilor
74
.02
.05
.02
1,3
54
1,3
54
Can
aliz
are
a s
i trata
rea
ap
elo
r rezid
ua
le7
4.0
2.0
6
Parte
a a
V-a
AC
TIU
NI E
CO
NO
MIC
E79.0
226
,571
26
,571
Ac
tiun
i ge
ne
rale
ec
on
om
ice
, co
me
rcia
le s
i de
mu
nc
a8
0.0
2C
HE
LT
UIE
LI C
UR
EN
TE
01
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
Din
tota
l capito
l:
Actiu
ni g
en
era
le e
co
no
mic
e s
i co
me
rcia
le
80
.02
.01
Pro
gra
me
de
de
zv
olta
re re
gio
na
la s
i so
cia
la8
0.0
2.0
1.1
0A
lte c
heltu
ieli p
entru
actiu
ni g
enera
le e
conom
ice s
i com
erc
iale
80.0
2.0
1.3
0
Ag
ricu
ltura
, silv
icu
ltura
, pis
cic
ultu
ra s
i va
na
toa
re
83
.02
90
09
00
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
90
09
00
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
90
09
00
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Din
tota
l capito
l:
Agric
ultu
ra
83.0
2.0
3
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l ag
ricu
lturii, s
ilvic
ultu
rii, pis
cic
ultu
rii și v
ân
ăto
rii8
3.0
2.5
09
00
90
0
17
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
rec
tifica
tD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
r
Tra
ns
po
rturi
84
.02
25
,671
25
,671
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
23
,869
23
,869
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
23
,869
23
,869
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
1,8
02
1,8
02
Ram
burs
ari d
e c
redite
inte
rne
81.0
21,8
02
1,8
02
Ram
burs
ari d
e c
redite
afe
rente
dato
riei p
ublic
e in
tern
e lo
cale
81.0
2.0
51,8
02
1,8
02
Ram
burs
are
a im
pru
muurilo
r contra
cta
te p
entru
finanta
rea p
roie
cte
lor c
u fin
anta
re U
E81.0
4
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Tra
ns
po
rt rutie
r 8
4.0
2.0
32
5,6
71
25
,671
Dru
mu
ri si p
od
uri
84
.02
.03
.01
25
,671
25
,671
Tra
nsport în
com
un
84.0
2.0
3.0
2
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l tran
sp
ortu
rilor
84
.02
.50
TIT
LU
L X
X R
EZ
ER
VE
, EX
CE
DE
NT
/ DE
FIC
IT9
6.0
2 - S
F
RE
ZE
RV
E
97.0
2
EX
CE
DE
NT
- TO
TA
L98
.02
DE
FIC
IT99.0
2
Dire
cto
r Exe
cu
tiv
Co
ns
tan
ţa D
UM
ITR
U
Co
ntra
se
mn
ea
ză
Se
cre
taru
l Ju
de
ţulu
i Olt
PR
EŞ
ED
INT
E
Mariu
s O
PR
ES
CU
Ma
rine
la-E
len
a IL
IE
Şe
f Se
rvic
iu B
uge
t, Imp
ozite
și T
axe
Nic
ola
ie B
UŞ
OIU
18
CO
NS
ILIU
L J
UD
EŢ
EA
N O
LT
mii le
i
TO
TA
L V
EN
ITU
RI (c
od
00
.02
+0
0.1
5+
00
.16
+0
0.1
7+
45
.02
)0
0.0
1 - S
D5
3,6
48
2,5
52
56
,20
0
VE
NIT
UR
I PR
OP
RII (0
0.0
2-1
1.0
2-3
7.0
2+
00.1
5+
00.1
6)
48.0
22
13
24
I. VE
NIT
UR
I CU
RE
NT
E (c
od
00.0
3+
00.1
2)
00.0
222
,169
3,0
85
25
,254
A. V
EN
ITU
RI F
ISC
AL
E (c
od
00.0
4+
00.0
9+
00.1
0+
00.1
1)
00.0
3
A1. IM
PO
ZIT
PE
VE
NIT
, PR
OF
IT S
I CA
ST
IGU
RI D
IN C
AP
ITA
L (c
od
00.0
5+
00.0
6+
00.0
7)
00.0
4
00.0
5
Imp
ozit p
e p
rofit (c
od
01.0
2.0
1)
01.0
2
00.0
6
Co
te s
i su
me d
efa
lcate
din
imp
ozitu
l pe v
en
it (co
d 0
4.0
2.0
1+
04.0
2.0
4)
04.0
2
Cote
defa
lcate
din
impozitu
l pe v
enit
04.0
2.0
1
Sum
e a
locate
din
cote
le d
efa
lcate
din
impozitu
l pe v
enit p
entru
echilib
rare
a b
ugete
lor lo
cale
04.0
2.0
4
A1.3
. AL
TE
IMP
OZ
ITE
PE
VE
NIT
, PR
OF
IT S
I CA
ST
IGU
RI D
IN C
AP
ITA
L (c
od
05.0
2)
00.0
7
Alte
imp
ozite
pe v
en
it, pro
fit si c
astig
uri d
in c
ap
ital d
e la
pers
oan
e fiz
ice (c
od
05.0
2.5
0)
05.0
2
Alte
impozite
pe v
enit, p
rofit s
i castig
uri d
in c
apita
l 05.0
2.5
0
A2. IM
PO
ZIT
PE
SA
LA
RII - T
OT
AL
-Resta
nţe
an
ii an
terio
ri- 06.0
2
A3. IM
PO
ZIT
E S
I TA
XE
PE
PR
OP
RIE
TA
TE
(co
d 0
7.0
2)
00.0
9
Imp
ozite
si ta
xe p
e p
rop
rieta
te (c
od
07.0
2.0
1+
07.0
2.0
2+
07.0
2.0
3+
07.0
2.5
0)
07.0
2
Impozit ş
i taxa p
e te
ren (c
od 0
7.0
2.0
2.0
1+
07.0
2.0
2.0
2)
07.0
2.0
2
Taxe ju
dic
iare
de tim
bru
, taxe d
e tim
bru
pentru
activ
itate
a n
ota
riala
si a
lte ta
xe d
e tim
bru
07.0
2.0
3
Alte
impozite
si ta
xe p
e p
roprie
tate
07.0
2.5
0
A4. IM
PO
ZIT
E S
I TA
XE
PE
BU
NU
RI S
I SE
RV
ICII (c
od
11.0
2+
12.0
2+
15.0
2+
16.0
2)
00.1
0
Su
me d
efa
lcate
din
TV
A (c
od
11.0
2.0
1+
11.0
2.0
2+
11.0
2.0
5+
11.0
2.0
6)
11.0
2
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r descentra
lizate
la n
ivelu
l judeţe
lor
11.0
2.0
1
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r descentra
lizate
la n
ivelu
l com
unelo
r, ora
şelo
r şi m
unic
ipiilo
r11.0
2.0
2
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
dru
muri
11.0
2.0
5
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
echilib
rare
a b
ugete
lor lo
cale
11.0
2.0
6
Sum
e d
efa
lcate
din
taxa p
e v
alo
are
a a
dăugată
pentru
Pro
gra
mul d
e d
ezvolta
re a
infra
stru
ctu
rii şi a
bazelo
r sportiv
e d
in s
paţiu
l rura
l11.0
2.0
7
An
ex
a n
r. 1b
la P
roie
ctu
l de
Ho
tărâ
re n
r. 13
95
1/1
0.1
2.2
01
9
Pro
gra
m
rec
tifica
t
BU
GE
TU
L L
OC
AL
AL
JU
DE
ȚU
LU
I OL
T P
E A
NU
L 2
01
9 - S
EC
ȚIU
NE
A D
E D
EZ
VO
LT
AR
E
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
A1.2
. IMP
OZ
IT P
E V
EN
IT, P
RO
FIT
, SI C
AS
TIG
UR
I DIN
CA
PIT
AL
DE
LA
PE
RS
OA
NE
FIZ
ICE
(co
d 0
3.0
2+
04.0
2)
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
A1.1
. IMP
OZ
IT P
E V
EN
IT, P
RO
FIT
SI C
AS
TIG
UR
I DIN
CA
PIT
AL
DE
LA
PE
RS
OA
NE
JU
RID
ICE
(co
d 0
1.0
2)
1
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
16.0
2
A6. A
LT
E IM
PO
ZIT
E S
I TA
XE
FIS
CA
LE
(co
d 1
8.0
2)
00.1
1
Alte
imp
ozite
si ta
xe fis
cale
(co
d 1
8.0
2.5
0)
18.0
2
Alte
impozite
si ta
xe
18.0
2.5
0
C. V
EN
ITU
RI N
EF
ISC
AL
E (c
od
00.1
3+
00.1
4)
00.1
222
,169
3,0
85
25
,254
C1. V
EN
ITU
RI D
IN P
RO
PR
IET
AT
E (c
od
30.0
2+
31.0
2)
00.1
3
Ven
ituri d
in p
rop
rieta
te (c
od
30.0
2.0
1+
30.0
2.0
5+
30.0
2.0
8+
30.0
2.5
0)
30.0
2
Vars
am
inte
din
pro
fitul n
et a
l regiilo
r auto
nom
e, s
ocie
tatilo
r si c
om
paniilo
r natio
nale
30.0
2.0
1
Venitu
ri din
concesiu
ni s
i inchirie
ri30.0
2.0
5
Venitu
ri din
div
idende
30.0
2.0
8
Alte
venitu
ri din
pro
prie
tate
30.0
2.5
0
Ven
ituri d
in d
ob
an
zi (c
od
31.0
2.0
3)
31.0
2
Alte
venitu
ri din
dobanzi
31.0
2.0
3
C2. V
AN
ZA
RI D
E B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II (co
d 3
3.0
2+
34.0
2+
35.0
2+
36.0
2+
37.0
2)
00.1
422
,169
3,0
85
25
,254
Ven
ituri d
in p
resta
ri de s
erv
icii s
i alte
activ
itati
33.0
2
Ven
ituri d
in ta
xe a
dm
inis
trativ
e, e
libera
ri perm
ise (c
od
34.0
2.0
2+
34.0
2.5
0)
34.0
2
Taxe e
xtra
judic
iare
de tim
bru
34.0
2.0
2
Alte
venitu
ri din
taxe a
dm
inis
trativ
e, e
libera
ri perm
ise
34.0
2.5
0
Am
en
zi, p
en
alita
ti si c
on
fiscari (c
od
35.0
2.0
1 la
35.0
2.0
3+
35.0
2.5
0)
35.0
2
Venitu
ri din
am
enzi s
i alte
sanctiu
ni a
plic
ate
potriv
it dis
pozitiilo
r legale
35.0
2.0
1
Venitu
ri din
am
enzi ş
i alte
sancţiu
ni a
plic
ate
de c
ătre
alte
institu
ţii de s
pecia
litate
35.0
2.0
1.0
2
Penalita
ti pentru
nedepunere
a s
au d
epunere
a c
u in
tirzie
re a
decla
ratie
i de im
pozite
si ta
xe
35.0
2.0
2
35.0
2.0
3
Alte
am
enzi, p
enalita
ti si c
onfis
cari
35.0
2.5
0
Div
ers
e v
en
ituri (c
od
36.0
2.0
1+
36.0
2.0
5+
36.0
2.0
6+
36.0
2.0
9+
36.0
2.5
0)
36.0
2
Vars
am
inte
din
venitu
rile s
i/sau d
isponib
ilitatile
institu
tiilor p
ublic
e
36.0
2.0
5
Vărs
ăm
inte
din
am
ortiz
are
a m
ijloacelo
r fixe
36.0
2.0
7
Alte
venitu
ri36.0
2.5
0
Tra
nsfe
ruri v
olu
nta
re, a
ltele
decat s
ub
ven
tiile (c
od
37.0
2.0
1+
37.0
2.0
3+
37.0
2.5
0)
37.0
222
,169
3,0
85
25
,254
Donatii s
i sponsoriz
ari
37.0
2.0
1
Vărs
ăm
inte
din
secţiu
nea d
e fu
ncţio
nare
pentru
finanţa
rea s
ecţiu
nii d
e d
ezvolta
re a
bugetu
lui lo
cal (c
u s
em
nul m
inus)
37.0
2.0
3
Vărs
ăm
inte
din
secţiu
nea d
e fu
ncţio
nare
37.0
2.0
422
,169
3,0
85
25
,254
Alte
transfe
ruri v
olu
nta
re37.0
2.5
0
II. VE
NIT
UR
I DIN
CA
PIT
AL
(co
d 3
9.0
2)
00.1
52
13
24
Ven
ituri d
in v
alo
rificare
a u
no
r bu
nu
ri (co
d 3
9.0
2.0
1+
39.0
2.0
3+
39.0
2.0
4+
39.0
2.0
7+
39.0
2.1
0)
39.0
22
13
24
Venitu
ri din
valo
rificare
a u
nor b
unuri a
le in
stitu
tiilor p
ublic
e39.0
2.0
12
13
24
Venitu
ri din
vanzare
a lo
cuin
telo
r constru
ite d
in fo
ndurile
sta
tulu
i39.0
2.0
3
Venitu
ri din
priv
atiz
are
39.0
2.0
4
Venitu
ri din
vanzare
a u
nor b
unuri a
partin
and d
om
eniu
lui p
rivat
39.0
2.0
7
Taxe p
e u
tilizare
a b
un
urilo
r, au
toriz
are
a u
tilizarii b
un
urilo
r sau
pe d
esfa
su
rare
a d
e a
ctiv
itati (c
od
16.0
2.0
2+
16.0
2.0
3+
16.0
2.5
0)
Incasari d
in v
alo
rificare
a b
unurilo
r confis
cate
, abandonate
si a
lte s
um
e c
onsta
tate
odata
cu c
onfis
care
a p
otriv
it legii
2
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Depozite
specia
le p
entru
constru
cţii d
e lo
cuin
ţe39.0
2.1
0
III. OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
(co
d 4
0.0
2)
00.1
6
Incasari d
in ra
mb
urs
are
a im
pru
mu
turilo
r aco
rdate
(co
d 4
0.0
2.0
6+
40.0
2.0
7+
40.0
2.1
0+
40.0
2.1
1+
40.0
2.5
0)
40.0
2
40.0
2.0
6
Incasari d
in ra
mburs
are
a m
icro
cre
dite
lor d
e la
pers
oane fiz
ice s
i jurid
ice
40.0
2.0
7
Împru
mutu
ri tem
pora
re d
in tre
zore
ria s
tatu
lui
40.0
2.1
0
Sum
e d
in e
xcedentu
l anulu
i pre
cedent p
entru
acoperire
a g
olu
rilor te
mpora
re d
e c
asă
40.0
2.1
1
Sum
e p
rimite
în c
adru
l mecanis
mulu
i decontă
rii cere
rilor d
e p
lată
40.0
2.1
6
Incasari d
in ra
mburs
are
a a
ltor îm
pru
mutu
ri acord
ate
40.0
2.5
0
IV. S
UB
VE
NT
II (co
d 0
0.1
8)
00.1
727
,875
-2,3
53
25
,522
SU
BV
EN
TII D
E L
A A
LT
E N
IVE
LE
AL
E A
DM
INIS
TR
AT
IEI P
UB
LIC
E (c
od
42.0
2+
43.0
2)
00.1
827
,875
-2,3
53
25
,522
Su
bven
tii de la
bu
getu
l de s
tat (c
od
00.2
0)
42.0
227
,875
-2,3
53
25
,522
Rete
hnolo
giz
are
a c
entra
lelo
r term
ice ş
i ele
ctric
e d
e te
rmofic
are
42.0
2.0
1
Pla
nuri s
i regula
mente
de u
rbanis
m42.0
2.0
5
42.0
2.1
5
Subvenţii d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea in
vestiş
iilor în
sănăta
te42.0
2.1
64,8
29
4,8
29
Subvenţii d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
para
turii m
edic
ale
şi e
chip
am
ente
lor d
e
com
unic
aţii în
urg
enţă
în s
ănăta
te42.0
2.1
6.0
14,8
29
4,8
29
Subvenţii d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea re
para
ţiilor c
apita
le în
sănăta
te42.0
2.1
6.0
2
Subvenţii d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
ltor in
vestiţii în
sănăta
te42.0
2.1
6.0
3
Subvenţii d
in v
enitu
rile p
roprii a
le M
inis
teru
lui S
ănătă
ţii către
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea in
vestițiilo
r în s
ănăta
te42.0
2.1
8
Subvenţii d
in v
enitu
rile p
roprii a
le M
inis
teru
lui S
ănătă
ţii către
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
para
turii m
edic
ale
şi e
chip
am
ente
lor d
e c
om
unic
aţii în
urg
enţă
în s
ănăta
te42.0
2.1
8.0
1
Subvenţii d
in v
enitu
rile p
roprii a
le M
inis
teru
lui S
ănătă
ţii către
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea re
para
ţiilor c
apita
le în
sănăta
te42.0
2.1
8.0
2
Subvenţii d
in v
enitu
rile p
roprii a
le M
inis
teru
lui S
ănătă
ţii către
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
ltor in
vestiţii în
sănăta
te42.0
2.1
8.0
3
42.0
2.2
0
42.0
2.6
522
,022
-2,7
82
19
,240
42.0
2.6
91,0
24
42
91,4
53
Su
bven
tii de la
alte
ad
min
istra
tii (co
d 4
3.0
2.0
1+
43.0
2.0
4+
43.0
2.0
7+
43.0
2.2
0)
43.0
2
Subventii p
rimite
de la
bugete
le c
onsiliilo
r judete
ne p
entru
pro
tectia
copilu
lui
43.0
2.0
1
43.0
2.0
4
43.0
2.0
7
43.0
2.2
0
45.0
2
Subvenții p
rimite
din
Fondul N
ațio
nal d
e D
ezvolta
re
Subventii p
rimite
de la
alte
bugete
locale
pentru
institu
iile d
e a
sis
tenta
socia
la p
entru
pers
oanele
cu h
andic
ap
Subvenţii d
e la
bugetu
l asig
ură
rilor p
entru
şom
aj c
atre
bugete
le lo
cale
, pentru
finanţa
rea p
rogra
melo
r pentru
ocupare
a
tem
pora
ră a
forte
i de m
unca
Fin
anța
rea p
rogra
mulu
i națio
nal d
e d
ezvolta
re lo
cală
Subvenţii d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
necesare
susţin
erii d
eru
lării p
roie
cte
lor fin
anţa
te d
in fo
nduri e
xte
rne
nera
mburs
abile
(FE
N) p
osta
dera
re, a
fere
nte
perio
adei d
e p
rogra
mare
2014-2
020
Su
me p
rimite
de la
UE
/alti d
on
ato
ri in c
on
tul p
latilo
r efe
ctu
ate
si p
refin
an
tari
Incasari d
in ra
mburs
are
a im
pru
mutu
rilor p
entru
infiin
tare
a u
nor in
stitu
tii si s
erv
icii p
ublic
e d
e in
tere
s lo
cal s
au a
unor
activ
itati fin
anta
te in
tegra
l din
venitu
ri pro
prii
Subvenţii d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
necesare
susţin
erii d
eru
lării p
roie
cte
lor fin
anţa
te d
in fo
nduri e
xte
rne
nera
mburs
abile
(FE
N) p
osta
dera
re
Alte
subvenţii p
rimite
de la
adm
inis
traţia
centra
lă p
entru
finanţa
rea u
nor a
ctiv
ități
3
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
45.0
2.0
1
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în a
nii a
nte
riori
45.0
2.0
1.0
2
Alte
su
me p
rimite
de la
UE
46.0
22,5
58
1,8
58
4,4
16
Sum
e p
rimite
de la
UE
/alti d
onato
ri in c
ontu
l pla
tilor e
fectu
ate
si p
refin
anta
ri afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
46.0
2.0
42,5
58
1,8
58
4,4
16
48.0
21,0
25
-41
98
4
48.0
2.0
18
62
86
2
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în a
nul c
ure
nt
48.0
2.0
1.0
17
66
76
6
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în c
ontu
l anilo
r ante
riori
48.0
2.0
1.0
29
69
6
Pre
finanta
re48.0
2.0
1.0
3
48.0
2.0
21,0
25
-90
31
22
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în a
nul c
ure
nt
48.0
2.0
2.0
1
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în c
ontu
l anilo
r ante
riori
48.0
2.0
2.0
21,0
25
-1,0
25
Pre
finanta
re48.0
2.0
2.0
31
22
12
2
48.0
2.0
5
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în a
nul c
ure
nt
48.0
2.0
5.0
1
Sum
e p
rimite
în c
ontu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în c
ontu
l anilo
r ante
riori
48.0
2.0
5.0
2P
refin
anta
re48.0
2.0
5.0
3
TO
TA
L C
HE
LT
UIE
LI
49
.02
- SD
75
,68
82
,55
27
8,2
40
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L
10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II 20
Com
isio
ane ş
i alte
costu
ri afe
rente
împru
mutu
rilor
20.2
4
TIT
LU
L III D
OB
AN
ZI
30
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e in
tern
e
30.0
1
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e in
tern
e d
irecte
30.0
1.0
1
Dobanzi a
fere
nte
dato
riei p
ublic
e e
xte
rne
30.0
2
Alte
dobanzi
30.0
3
TIT
LU
L IV
SU
BV
EN
TII
40
Subvenţii p
entru
acoperire
a d
ifere
nţe
lor d
e p
reţ ş
i tarif
40.0
3
TIT
LU
L V
FO
ND
UR
I DE
RE
ZE
RV
A
50
Fond d
e re
zerv
a b
ugeta
ra la
dis
pozitia
auto
ritatilo
r locale
50.0
4
51
19
,686
19
,686
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
219
,686
19
,686
Tra
nsfe
ruri d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
para
turii m
edic
ale
şi e
chip
am
ente
lor d
e
com
unic
aţii în
urg
enţă
în s
ănăta
te51.0
2.2
2
Tra
nsfe
ruri d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea re
para
ţiilor c
apita
le în
sănăta
te51.0
2.2
3
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r de c
apita
l din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
2.2
819
,368
19
,368
Fondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DE
R)
Fondul E
uro
pean p
entru
Pescuit s
i Afa
ceri M
aritim
e
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
Fondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
Fondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
Su
me p
rimite
de la
UE
/alti d
on
ato
ri in c
on
tul p
latilo
r efe
ctu
ate
si p
refin
an
tari a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
4
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Alte
transfe
ruri d
e c
apita
l către
institu
ţii public
e51.0
2.2
93
18
31
8
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le p
roprii a
le c
onsiliilo
r judete
ne c
atre
bugete
le lo
cale
in v
edere
a a
sig
ura
rii fondurilo
r
necesare
imple
menta
rii pro
iecte
lor fin
anta
te d
in F
EN
51.0
2.4
5
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
A. T
ransfe
ruri in
tern
e55.0
1
Pro
gra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
55.0
1.0
3
Pro
gra
me P
HA
RE
şi a
lte p
rogra
me c
u fin
anţa
re n
era
mburs
abilă
55.0
1.0
8
Investitii a
le re
giilo
r auto
nom
e s
i socie
tatilo
r com
erc
iale
cu c
apita
l de s
tat
55.0
1.1
2
Pro
gra
me d
e d
ezvolta
re
55.0
1.1
3
Fond R
om
an d
e D
ezvolta
re S
ocia
la
55.0
1.1
5
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
8
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugetu
l local c
atre
asocia
ţiile d
e d
ezvolta
re in
terc
om
unita
ră55.0
1.4
2
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
în s
trăin
ăta
te55.0
2
Contrib
uții ș
i cotiz
ații la
org
aniz
me in
tern
ațio
nale
55.0
2.0
1
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
56.0
1
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean A
gric
ol d
e D
ezvolta
re R
ura
lă (F
EA
DR
)56.0
4
56.0
5
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
socia
le
57.0
2
Aju
toare
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
1
Aju
toare
socia
le in
natu
ra
57.0
2.0
2
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
5,5
37
2,5
52
8,0
89
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
13,4
67
2,5
52
6,0
19
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
164
9.4
03
83
1,0
32.4
0
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
22,7
87
.60
2,1
69
4,9
56.6
0
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
330
.00
30
.00
Pro
gra
me d
in F
on
du
l Socia
l Euro
pea
n (F
SE
)58.0
22,0
70
2,0
70
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
2.0
13
22
32
2
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
2.0
21,7
48
1,7
48
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
2.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
46
,001
46
,001
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
44
,001
44
,001
Activ
e fix
e
71.0
143
,941
43
,941
Constru
cţii
71.0
1.0
141
,434
41
,434
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean p
entru
Pescuit (F
EP
)
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)
5
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
21,0
60
1,0
60
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
38
98
9
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le71.0
1.3
01,3
58
1,3
58
Repara
ţii capita
le a
fere
nte
activ
elo
r fixe
71.0
36
06
0
TIT
LU
L X
IV A
CT
IVE
FIN
AN
CIA
RE
72
2,0
00
2,0
00
Activ
e fin
ancia
re
72.0
12,0
00
2,0
00
Partic
ipare
la c
apita
lul s
ocia
l al s
ocie
tatilo
r com
erc
iale
72.0
1.0
12,0
00
2,0
00
OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
79
4,4
64
4,4
64
TIT
LU
L X
VI ÎM
PR
UM
UT
UR
I80
Împru
mutu
ri pentru
institu
tii si s
erv
icii p
ublic
e s
au a
ctiv
itati fin
anta
te in
tegra
l din
venitu
ri pro
prii
80.0
3
Alte
impru
mutu
ri 80.3
0
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
4,4
64
4,4
64
Ram
burs
ari d
e c
redite
exte
rne
81.0
1
Ram
burs
ari d
e c
redite
inte
rne
81.0
2
Ram
burs
ari d
e c
redite
afe
rente
dato
riei p
ublic
e in
tern
e lo
cale
81.0
2.0
5
Ram
burs
are
a im
pru
muurilo
r contra
cta
te p
entru
finanta
rea p
roie
cte
lor c
u fin
anta
re U
E81.0
44,4
64
4,4
64
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
TIT
LU
L X
X R
EZ
ER
VE
, EX
CE
DE
NT
/DE
FIC
IT
96.0
2-2
2,0
40
-22
,040
Rezerv
e
97.0
2
Excedent
98.0
2-2
2,0
40
-22
,040
Defic
it99.0
2
Parte
a I-a
SE
RV
ICII P
UB
LIC
E G
EN
ER
AL
E50.0
212
,963
12
,963
Au
torita
ti pu
blic
e s
i ac
tiun
i ex
tern
e
51
.02
12
,903
12
,903
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
51.0
2
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le p
roprii a
le c
onsiliilo
r judete
ne c
atre
bugete
le lo
cale
in v
edere
a a
sig
ura
rii fondurilo
r
necesare
imple
menta
rii pro
iecte
lor fin
anta
te d
in F
EN
51.0
2.4
5
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
în s
trăin
ăta
te55.0
2
Contrib
uții ș
i cotiz
ații la
org
anis
me in
tern
ațio
nale
55.0
2.0
1
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
Tra
nsfe
ruri d
e c
ap
ital
6
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le57.0
2
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
62
56
25
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
16
25
62
5
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
19
09
0
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
25
05
50
5
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
33
03
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
7,8
14
7,8
14
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
5,8
14
5,8
14
Activ
e fix
e71.0
15,8
14
5,8
14
Constru
cţii
71.0
1.0
14,6
88
4,6
88
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
23
97
39
7
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
34
54
5
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
06
84
68
4
TIT
LU
L X
IV A
CT
IVE
FIN
AN
CIA
RE
72
2,0
00
2,0
00
Activ
e fin
ancia
re72.0
12,0
00
2,0
00
Partic
ipare
a la
capita
lul s
ocia
l al s
ocie
tatilo
r com
erc
iale
72.0
1.0
12,0
00
2,0
00
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
4,4
64
4,4
64
Ram
burs
are
a im
pru
muurilo
r contra
cta
te p
entru
finanta
rea p
roie
cte
lor c
u fin
anta
re U
E81.0
44,4
64
4,4
64
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Au
torita
ti ex
ec
utiv
e s
i leg
isla
tive
5
1.0
2.0
11
2,9
03
12
,903
Au
torită
ţi ex
ec
utiv
e5
1.0
2.0
1.0
31
2,9
03
12
,903
Alte
se
rvic
ii pu
blic
e g
en
era
le5
4.0
26
06
0
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
FO
ND
UR
I DE
RE
ZE
RV
A50
Fond d
e re
zerv
a b
ugeta
ra la
dis
pozitia
auto
ritatilo
r locale
50.0
4
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
60
60
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
26
06
0
Alte
transfe
ruri d
e c
apita
l catre
institu
tii public
e51.0
2.2
96
06
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
7
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
TIT
LU
L X
AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e
71.0
1
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
0
OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
79
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Fo
nd
de
reze
rva
bu
ge
tara
la d
isp
ozitia
au
torita
tilor lo
ca
le5
4.0
2.0
5F
ond p
entru
gara
nta
rea îm
pru
mutu
rilor e
xte
rne, c
ontra
cta
te/g
ara
nta
te d
e s
tat
54.0
2.0
6
Fond p
entru
gara
nta
rea îm
pru
mutu
rilor e
xte
rne, c
ontra
cta
te/g
ara
nta
te d
e a
dm
inis
traţile
public
e lo
cale
54.0
2.0
7
Se
rvic
ii pu
blic
e c
om
un
itare
de
ev
ide
nţă
a p
ers
oa
ne
lor
54
.02
.10
60
60
Alte
se
rvic
ii pu
blic
e g
en
era
le
54
.02
.50
Tra
nza
cţii p
rivin
d d
ato
ria p
ub
lică
şi îm
pru
mu
turi
55
.02
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
Din
tota
l capito
l:
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le c
onsiliilo
r judeţe
ne p
entru
finanţa
rea c
entre
lor p
entru
pro
tecţia
copilu
lui
56.0
2.0
6
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
institu
tiile d
e a
sis
tenta
socia
la p
entru
pers
oanele
cu h
andic
ap
56.0
2.0
7
Parte
a a
II-a A
PA
RA
RE
, OR
DIN
E P
UB
LIC
A S
I SIG
UR
AN
TA
NA
TIO
NA
LA
59.0
22,3
69
2,3
69
Ap
ara
re
60
.02
10
21
02
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
10
21
02
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
10
21
02
Activ
e fix
e
71.0
11
02
10
2
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
21
01
10
1
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
01
1
Din
tota
l capito
l:
Ap
ara
re n
atio
na
la6
0.0
2.0
21
02
10
2
8
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Ord
ine
pu
blic
a s
i sig
ura
nta
na
tion
ala
6
1.0
22,2
67
2,2
67
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e.
55.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugetu
l local c
atre
asocia
ţiile d
e d
ezvolta
re in
terc
om
unita
ră55.0
1.4
2
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
1,9
92
1,9
92
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
11,9
92
1,9
92
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
13
00
30
0
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
21,6
92
1,6
92
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
3
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
27
52
75
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
27
52
75
Activ
e fix
e71.0
12
75
27
5
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
22
55
25
5
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
32
02
0
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
0
Din
tota
l capito
l:
Ord
ine p
ublic
a
61.0
2.0
3
Politie
com
unita
ra61.0
2.0
3.0
4
Pro
tec
ție c
ivilă
si p
rote
cție
co
ntra
inc
en
diilo
r6
1.0
2.0
52,2
67
2,2
67
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l ord
inii p
ub
lice
şi s
igu
ran
ţei n
aţio
na
le6
1.0
2.5
0
Pa
rtea
a III-a
CH
ELT
UIE
LI S
OC
IAL
-CU
LT
UR
AL
E6
4.0
223
,916
23
,916
Inva
tam
an
t 6
5.0
2C
HE
LT
UIE
LI C
UR
EN
TE
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
1
Pro
gra
me d
e d
ezvolta
re55.0
1.1
3
9
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
8
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Burs
e
59.0
1
Acţiu
ni c
u c
ara
cte
r ştiin
ţific ş
i socia
l cultu
ral
59.2
2
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e71.0
1
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
0
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Înv
ata
mâ
nt n
ed
efin
ibil p
rin n
ive
l 6
5.0
2.0
7
Înv
ata
mâ
nt s
pe
cia
l6
5.0
2.0
7.0
4
Cen
trul Ș
co
lar p
en
tru E
du
ca
ție In
clu
ziv
ă B
alș
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e71.0
1
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
0
Șc
oa
la P
rofe
sio
na
lă S
pe
cia
lă B
alș
C
HE
LT
UIE
LI C
UR
EN
TE
01
10
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le57.0
2 A
juto
are
socia
le in
num
era
r57.0
2.0
1
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e
71.0
1
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
0
Serv
icii a
uxilia
re p
entru
educatie
65.0
2.1
1
Inte
rnate
si c
antin
e p
entru
ele
vi
65.0
2.1
1.0
3
Alte
serv
icii a
uxilia
re65.0
2.1
1.3
0
Cen
trul J
ud
eţe
an
de
Re
su
rse
şi d
e A
sis
ten
ţă E
du
ca
ţion
ală
Olt
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
TIT
LU
L V
III AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e
71.0
1
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
0
Pro
iec
t cu
Fin
an
tare
din
F.E
.N. p
en
tru S
co
ala
Pro
fes
ion
ala
Sp
ec
iala
Ba
ls
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Pro
iec
t cu
Fin
an
tare
din
F.E
.N. p
en
tru S
co
ala
Sp
ec
iala
Aju
tato
are
Bals
C
HE
LT
UIE
LI C
UR
EN
TE
01
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
11
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l înv
ata
mâ
ntu
lui
65
.02
.50
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
Sa
na
tate
66
.02
19
,484
19
,484
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
19
,368
19
,368
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
219
,368
19
,368
Tra
nsfe
ruri d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
para
turii m
edic
ale
şi e
chip
am
ente
lor d
e
com
unic
aţii în
urg
enţă
în s
ănăta
te51.0
2.2
2
Tra
nsfe
ruri d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea re
para
ţiilor c
apita
le în
sănăta
te51.0
2.2
3
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r de c
apita
l din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
2.2
819
,368
19
,368
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le
57.0
2
Aju
toare
socia
le in
natu
ra57.0
2.0
2
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
11
61
16
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58
.01
11
61
16
Fin
anța
re n
ațio
nală
58
.01.0
117
.40
17
.40
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58
.01.0
298
.60
98
.60
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58
.01.0
3
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e71.0
1
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
0
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Se
rvic
ii me
dic
ale
in u
nita
ti sa
nita
re c
u p
atu
ri 6
6.0
2.0
61
9,4
84
19
,484
Sp
itale
ge
ne
rale
66
.02
.06
.01
19
,484
19
,484
Sp
italu
l Ju
de
ţea
n d
e U
rge
nţă
Sla
tina
66
.02
.06
.01
-01
17
,642
17
,642
12
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
17
,642
17
,642
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r cure
nte
din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
1.4
6
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
217
,642
17
,642
Tra
nsfe
ruri d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea a
para
turii m
edic
ale
şi e
chip
am
ente
lor d
e
com
unic
aţii în
urg
enţă
în s
ănăta
te51.0
2.2
2
Tra
nsfe
ruri d
e la
bugetu
l de s
tat c
ătre
bugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea re
para
ţiilor c
apita
le în
sănăta
te51.0
2.2
3
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r de c
apita
l din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
2.2
817
,642
17
,642
Sp
italu
l de
Pn
eu
mo
ftizio
log
ie S
co
rnic
eş
ti6
6.0
2.0
6.0
1-0
2C
HE
LT
UIE
LI C
UR
EN
TE
01
Sp
italu
l de
Ps
ihia
trie C
ron
ici S
ch
itu G
rec
i6
6.0
2.0
6.0
1-0
31,7
26
1,7
26
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
(co
d 5
1.0
1)
51
1,7
26
1,7
26
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r cure
nte
din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
1.4
6
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
21,7
26
1,7
26
Tra
nsfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanţa
rea c
heltu
ielilo
r de c
apita
l din
dom
eniu
l sănătă
ţii51.0
2.2
81,7
26
1,7
26
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e71.0
1
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Pro
iec
t Am
bu
lato
riu - S
pita
lul J
ud
eţe
an
de
Urg
en
ţă S
latin
a
66
.02
.06
.01
-04
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Pro
iec
t PO
R 2
01
4-2
02
0 - U
nită
ți de
prim
iri urg
en
țe - S
JU
Sla
tina
6
6.0
2.0
6.0
1-0
51
16
11
6
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
11
61
16
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58
.01
11
61
16
Fin
anța
re n
ațio
nală
58
.01.0
117
.40
17
.40
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58
.01.0
298
.60
98
.60
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58
.01.0
3
Alte
ch
eltu
ieli in
do
me
niu
sa
na
tatii
66
.02
.50
Cre
se
66.0
2.5
0.0
3
Alte
ins
titutii s
i ac
tiun
i sa
nita
re6
6.0
2.5
0.5
0
Cu
ltura
, rec
ree
re s
i relig
ie6
7.0
24
62
46
2
13
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
25
82
58
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
1
Alte
transfe
ruri c
ure
nte
inte
rne
55.0
1.1
8
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le57.0
2
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
12
91
29
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
11
29
12
9
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
11
21
12
1
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
28
8
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
3
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
(rd.3
43)
70
75
75
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
75
75
Activ
e fix
e71.0
17
57
5
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
25
05
0
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
32
42
4
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
01
1
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Se
rvic
ii cu
ltura
le
67
.02
.03
46
24
62
Bib
liote
ca
Ju
de
țea
nă
„Io
n M
inu
les
cu
” S
latin
a6
7.0
2.0
3.0
27
57
5
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
Aju
toare
so
cia
le57.0
2
Tic
hete
cadou a
cord
ate
pentru
cheltu
ieli s
ocia
le57.0
2.0
4
14
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
1
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
1
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
2
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
75
75
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
75
75
Activ
e fix
e
71.0
17
57
5
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
25
05
0
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
32
42
4
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
01
1
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Mu
ze
ul J
ud
ețe
an
Olt
67
.02
.03
.03
25
82
58
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
22
58
25
8
Alte
transfe
ruri d
e c
apita
l catre
institu
tii public
e51.0
2.2
92
58
25
8
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
Activ
e fix
e
71.0
1
Constru
cţii
71.0
1.0
1
Ins
titutii p
ub
lice
de
sp
ec
tac
ole
si c
on
ce
rte - C
en
trul J
ud
ețe
an
de
Cu
ltură
și A
rtă O
lt6
7.0
2.0
3.0
4T
ITL
UL
VI T
RA
NS
FE
RU
RI IN
TR
E U
NIT
AT
I AL
E A
DM
INIS
TR
AT
IEI P
UB
LIC
E
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
1
Tra
nsfe
ruri d
e c
apita
l51.0
2
Alte
transfe
ruri d
e c
apita
l catre
institu
tii public
e51.0
2.2
9
Co
ns
olid
are
a s
i res
tau
rare
a m
on
um
en
telo
r isto
rice
67
.02
.03
.12
12
91
29
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
12
91
29
15
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
11
29
12
9
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
11
21
12
1
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
28
8
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
3
Centru
l Cultu
ral J
udete
an O
lt67.0
2.0
3.3
0
As
igu
rari s
i as
iste
nta
so
cia
la6
8.0
23,9
70
3,9
70
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L V
I TR
AN
SF
ER
UR
I INT
RE
UN
ITA
TI A
LE
AD
MIN
IST
RA
TIE
I PU
BL
ICE
51
Tra
nsfe
ruri c
ure
nte
51.0
1
Tra
nsfe
ruri c
ătre
institu
ţii public
e51.0
1.0
1
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I 55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
1
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
TA
SO
CIA
LA
57
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
2,0
70
2,0
70
Pro
gra
me d
in F
on
du
l Socia
l Euro
pea
n (F
SE
)58.0
22,0
70
2,0
70
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
2.0
13
22
32
2
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
2.0
21,7
48
1,7
48
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
2.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Aso
cia
ţii şi fu
nd
aţii
59.1
1
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
1,9
00
1,9
00
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
1,9
00
1,9
00
Activ
e fix
e71.0
11,8
40
1,8
40
Constru
cţii
71.0
1.0
11,5
00
1,5
00
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
22
57
25
7
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
08
38
3
Rep
ara
ții cap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
36
06
0
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
16
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Asis
ten
ta a
co
rda
ta p
ers
oa
ne
lor in
va
rsta
- Cen
tre d
e In
grijire
si A
sis
ten
ta
68
.02
.04
59
35
93
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
59
35
93
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
59
35
93
Activ
e fix
e71.0
15
93
59
3
Constru
cţii
71.0
1.0
15
00
50
0
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
22
02
0
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
07
37
3
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Asis
ten
ta s
oc
iala
in c
az d
e b
oli s
i inv
alid
itati
68
.02
.05
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Asis
ten
ta s
oc
iala
in c
az d
e in
va
lidita
te6
8.0
2.0
5.0
2
Asis
ten
ta s
oc
iala
pe
ntru
fam
ilie s
i co
pii
68
.02
.06
3,3
77
3,3
77
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e.
55.0
1
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)56.0
2
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
2,0
70
2,0
70
Pro
gra
me d
in F
on
du
l Socia
l Euro
pea
n (F
SE
)58.0
22,0
70
2,0
70
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
2.0
13
22
32
2
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
2.0
21,7
48
1,7
48
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
2.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I 59
Sum
e a
fere
nte
pers
oanelo
r cu h
andic
ap n
eîn
cadra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
1,3
07
1,3
07
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
1,3
07
1,3
07
Activ
e fix
e
71.0
11,2
47
1,2
47
Constru
cţii
71.0
1.0
11,0
00
1,0
00
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
22
37
23
7
17
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
01
01
0
Rep
ara
ții cap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
36
06
0
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
recedenţi ş
i recupera
te în
anul c
ure
nt
85.0
1
Alte
ch
eltu
ieli in
do
me
niu
l as
igu
rarilo
r si a
sis
ten
tei s
oc
iale
68
.02
.50
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
Parte
a a
IV-a
SE
RV
ICII S
I DE
ZV
OL
TA
RE
PU
BL
ICA
, LO
CU
INT
E, M
ED
IU S
I AP
E69.0
23
74
37
4
Lo
cu
inte
, se
rvic
ii si d
ezvo
ltare
pu
blic
a
70
.02
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
I AC
TIV
E F
INA
NC
IAR
E72
Activ
e fin
an
cia
re72.0
1
Partic
ipare
la c
apita
lul s
ocia
l al s
ocie
tatilo
r com
erc
iale
72.0
1.0
1
OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
79
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
Din
tota
l capito
l:
Lo
cu
inte
70
.02
.03
Alim
en
tare
cu
ap
a s
i am
en
aja
ri hid
rote
hn
ice
7
0.0
2.0
5Ilu
min
at p
ublic
si e
lectrific
ari ru
rale
70.0
2.0
6
Alim
enta
re c
u g
aze n
atu
rale
in lo
calita
ti70.0
2.0
7
Alte
se
rvic
ii în d
om
en
iile lo
cu
inte
lor, s
erv
iciilo
r si d
ezv
olta
rii co
mu
na
le
70
.02
.50
Pro
tec
tia m
ed
iulu
i 7
4.0
23
74
37
4
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
35
35
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
13
53
5
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
13
53
5
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
2
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
3
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
33
93
39
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
33
93
39
Activ
e fix
e
71.0
13
39
33
9
Constru
cţii
71.0
1.0
11
19
11
9
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
18
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
02
20
22
0
TIT
LU
L X
I AC
TIV
E F
INA
NC
IAR
E
72
OP
ER
AT
IUN
I FIN
AN
CIA
RE
79
TIT
LU
L X
III RA
MB
UR
SA
RI D
E C
RE
DIT
E81
Din
tota
l capito
l:
Reducere
a ş
i contro
lul p
olu
ării
74.0
2.0
3
Sa
lub
ritate
si g
es
tiun
ea
de
se
urilo
r 7
4.0
2.0
53
74
37
4
Salu
brita
te74.0
2.0
5.0
1
Co
lec
tare
a, tra
tare
a s
i dis
trug
ere
a d
es
eu
rilor
74
.02
.05
.02
37
43
74
Can
aliz
are
a s
i trata
rea
ap
elo
r rezid
ua
le7
4.0
2.0
6
Parte
a a
V-a
AC
TIU
NI E
CO
NO
MIC
E79.0
236
,066
2,5
52
38
,618
Ac
tiun
i ge
ne
rale
ec
on
om
ice
, co
me
rcia
le s
i de
mu
nc
a8
0.0
2C
HE
LT
UIE
LI C
UR
EN
TE
01
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
Din
tota
l capito
l:
Actiu
ni g
en
era
le e
co
no
mic
e s
i co
me
rcia
le
80
.02
.01
Pro
gra
me
de
de
zv
olta
re re
gio
na
la s
i so
cia
la8
0.0
2.0
1.1
0A
lte c
heltu
ieli p
entru
actiu
ni g
enera
le e
conom
ice s
i com
erc
iale
80.0
2.0
1.3
0
Ag
ricu
ltura
, silv
icu
ltura
, pis
cic
ultu
ra s
i va
na
toa
re
83
.02
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
Tra
ns
po
rturi
84
.02
36
,066
2,5
52
38
,618
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
TIT
LU
L V
III Pro
iecte
cu
finan
tare
din
Fo
nd
uri e
xte
rne n
era
mb
urs
ab
ile (F
EN
) po
sta
dera
re56
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)56.0
1
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
finan
tare
din
fon
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ile a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
58
57
02
,55
23,1
22
Pro
gra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
re R
egio
nala
(FE
DR
)58.0
15
70
2,5
52
3,1
22
Fin
anța
re n
ațio
nală
58.0
1.0
18
63
83
46
9
Fin
anța
re e
xte
rnă n
era
mburs
abilă
58.0
1.0
24
84
2,1
69
2,6
53
Cheltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
1.0
3
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
35
,496
35
,496
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E
71
35
,496
35
,496
Activ
e fix
e71.0
135
,496
35
,496
Constru
cţii
71.0
1.0
135
,127
35
,127
19
Pro
gra
m
rec
tifica
t
Pro
gra
m
ac
tua
liza
t
20
19
Co
d in
dic
ato
rIn
flue
nţe
+/-
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Maşin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
71.0
1.0
2
Mobilie
r, apara
tură
biro
tică ş
i alte
activ
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e (iu
nclu
siv
repara
tii capita
le)
71.0
1.3
03
69
36
9
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
TIT
LU
L X
IX P
lăţi e
fectu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85
Plă
ţi efe
ctu
ate
în a
nii p
reced
en
ţi şi re
cu
pera
te în
an
ul c
ure
nt
85.0
1
Din
tota
l capito
l:
Tra
ns
po
rt rutie
r 8
4.0
2.0
33
6,0
66
2,5
52
38
,618
Dru
mu
ri si p
od
uri
84
.02
.03
.01
36
,066
2,5
52
38
,618
Tra
nsport în
com
un
84.0
2.0
3.0
2
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l tran
sp
ortu
rilor
84
.02
.50
TIT
LU
L X
X R
EZ
ER
VE
, EX
CE
DE
NT
/ DE
FIC
IT9
6.0
2 - S
D-2
2,0
40
-22
,04
0
RE
ZE
RV
E
97.0
2
EX
CE
DE
NT
- TO
TA
L98
.02
-22
,040
-22
,040
DE
FIC
IT99.0
2
Dire
cto
r Exe
cu
tiv
Co
ns
tan
ţa D
UM
ITR
U
Ma
rine
la-E
len
a IL
IE
Şe
f Se
rvic
iu B
uge
t, Imp
ozite
și T
axe
Nic
ola
ie B
UŞ
OIU
PR
EŞ
ED
INT
E
Mariu
s O
PR
ES
CU
Co
ntra
se
mn
ea
ză
Se
cre
taru
l Ju
de
ţulu
i Olt
20
1
CO
NS
ILIU
L J
UD
EŢ
EA
N O
LT
mii le
i
TO
TA
L V
EN
ITU
RI (c
od
00
.02
+00
.15
+00
.17
+45
.10
)00.0
1385,7
81
385,7
81
I. VE
NIT
UR
I CU
RE
NT
E (c
od
00.0
3+
00.1
2)
00.0
2337,7
97
337,7
97
C. V
EN
ITU
RI N
EF
ISC
AL
E (c
od
00.1
3+
00
.14
)00.1
2337,7
97
337,7
97
C1
. VE
NIT
UR
I DIN
PR
OP
RIE
TA
TE
(co
d 3
0.1
0)
00.1
380
80
Ven
ituri d
in p
rop
rieta
te (c
od
30.1
0.0
5+
30.1
0.0
9+
30.1
0.5
0)
30.1
080
80
Venitu
ri din
concesiu
ni s
i inchirie
ri30.1
0.0
580
80
Venitu
ri din
utiliz
are
a p
asunilo
r com
unale
30.1
0.0
9
Alte
ve
nitu
ri din
pro
prie
tate
30.1
0.5
0
C2
. VA
NZ
AR
I DE
BU
NU
RI S
I SE
RV
ICII (c
od
33.1
0+
34
.10
+3
5.1
0+
36
.10
+3
7.1
0)
00.1
4337,7
17
337,7
17
33.1
0337,6
63
337,6
63
Ta
xe
si a
lte v
en
ituri in
învă
ţăm
ân
t33.1
0.0
5
Venitu
ri din
pre
stă
ri de s
erv
icii
33.1
0.0
89,0
00
9,0
00
Co
ntrib
utia
de
intre
tine
re a
pe
rsoa
ne
lor a
sis
tate
33.1
0.1
3
Co
ntrib
utia
ele
vilo
r si s
tud
en
tilor p
en
tru in
tern
ate
, ca
min
e s
i can
tine
33.1
0.1
4
Venitu
ri din
valo
rificare
a p
roduselo
r obtin
ute
din
activ
itate
a p
roprie
sau a
nexa
33.1
0.1
654
54
33.1
0.1
7
Venitu
ri din
serb
ari s
i specta
cole
scola
re, m
anife
sta
ri cultu
rale
, artis
tice s
i sportiv
e33.1
0.1
9145
25
170
Venitu
ri din
contra
cte
le in
cheia
te c
u c
asele
de a
sig
ura
ri socia
le d
e s
anata
te33.1
0.2
1270,2
38
270,2
38
33.1
0.3
030,0
50
30,0
50
33.1
0.3
122,0
00
22,0
00
Venitu
ri din
contra
cte
le in
cheia
te c
u in
stitu
tiile d
e m
edic
ina le
gala
33.1
0.3
26,0
00
6,0
00
Alte
ve
nitu
ri din
pre
sta
ri de
se
rvic
ii si a
lte a
ctiv
itati
33.1
0.5
0176
-25
151
Ven
ituri d
in ta
xe a
dm
inis
trativ
e, e
libera
ri perm
ise (c
od
34.1
0.5
0)
34.1
0
Alte
ve
nitu
ri din
taxe
ad
min
istra
tive
, elib
era
ri pe
rmis
e34.1
0.5
0
Venitu
ri din
contra
cte
le in
cheia
te c
u d
irectiile
de s
anata
te p
ublic
a d
in s
um
e a
locate
din
venitu
rile p
roprii a
le M
inis
teru
lui
Sanata
tii
Venitu
ri din
org
aniz
are
a d
e c
urs
uri d
e c
alific
are
si c
onvers
ie p
rofe
sio
nala
, specia
lizare
si p
erfe
ctio
nare
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Ven
ituri d
in p
resta
ri de s
erv
icii s
i alte
activ
itati (c
od
Venitu
ri din
contra
cte
le in
cheia
te c
u d
irectiile
de s
anata
te p
ublic
a d
in s
um
e a
locate
de la
bugetu
l de s
tat
Pro
gra
m
rectific
at
An
ex
a n
r. 2
la P
roie
ctu
l de
Ho
tărâ
re n
r. 13
95
1/1
0.1
2.2
01
9
BU
GE
TU
L IN
ST
ITU
ŢIIL
OR
PU
BL
ICE
ŞI A
CT
IVIT
ĂŢ
ILO
R F
INA
NŢ
AT
E IN
TE
GR
AL
SA
U P
AR
ŢIA
L D
IN V
EN
ITU
RI P
RO
PR
II PE
AN
UL
2019
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
r
2
mii le
i
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
r
Am
en
zi, p
en
alita
ti si c
on
fisc
ari (c
od
35.1
0.5
0)
35.1
0
Alte
am
en
zi, p
en
alita
ti si c
on
fisca
ri35.1
0.5
0
Div
ers
e v
en
ituri (c
od
36
.10
.50
)36.1
030
30
Alte
ve
nitu
ri36.1
0.5
030
30
Tra
ns
feru
ri vo
lun
tare
, alte
le d
ec
ât s
ub
ve
nţiile
(co
d 3
7.1
0.0
1+
37
.10.0
3+
37.1
0.0
4+
37
.10
.50
)37.1
024
24
Do
na
ţii şi s
po
nsoriz
ări
37.1
0.0
124
24
37.1
0.0
3-2
,161
-2,1
61
Vă
rsă
min
te d
in s
ecţiu
ne
a d
e fu
ncţio
na
re
37.1
0.0
42,1
61
2,1
61
Alte
transfe
ruri v
olu
nta
re37.1
0.5
0
II. VE
NIT
UR
I DIN
CA
PIT
AL
(co
d 3
9.1
0)
00.1
5
Ven
ituri d
in v
alo
rificare
a u
no
r bu
nu
ri (co
d 3
9.1
0.0
1+
39.1
0.5
0)
39.1
0
Venitu
ri din
valo
rificare
a u
nor b
unuri a
le in
stitu
tiilor p
ublic
e39.1
0.0
1
Alte
ve
nitu
ri din
va
lorific
are
a u
no
r bun
uri
39.1
0.5
0
IV. S
UB
VE
NT
II (co
d 0
0.1
8)
00.1
743,4
04
43,4
04
SU
BV
EN
TII D
E L
A A
LT
E N
IVE
LE
AL
E A
DM
INIS
TR
AT
IEI P
UB
LIC
E (c
od
42.1
0+
43.1
0)
00.1
843,4
04
43,4
04
Su
bve
ntii d
e la
bu
ge
tul d
e s
tat (c
od
42
.10
.11+
42
.10
.39
+4
2.1
0.4
3)
42.1
0820
820
Su
bve
ntii d
e la
bug
etu
l de
sta
t pe
ntru
sp
itale
42.1
0.1
1
42.1
0.3
9
42.1
0.7
0
820
820
Su
bve
ntii d
e la
alte
ad
min
istra
tii (co
d 4
3.1
0.0
9+
43.1
0.1
0+
43
.10
.14
+4
3.1
0.1
5+
43
.10
.16
+4
3.1
0.1
7)
43.1
042,5
84
42,5
84
Su
bve
nţii p
en
tru in
stitu
ţii pu
blic
e43.1
0.0
915,9
22
15,9
22
43.1
0.1
06,9
76
6,9
76
Su
bve
nţii d
in b
uge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a c
he
ltuie
lilor d
e c
ap
ital d
in d
om
en
iul s
ăn
ătă
ţii43.1
0.1
419,3
68
19,3
68
Su
bve
nţii d
in b
uge
tul lo
ca
l pe
ntru
fina
nţa
rea
ca
me
relo
r ag
rico
le43.1
0.1
5
43.1
0.1
6
Su
me
din
bu
getu
l de
sta
t către
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a a
pa
ratu
rii me
dic
ale
şi e
ch
ipam
en
telo
r de
co
mu
nic
aţii în
urg
enţă
în s
ăn
ăta
te43.1
0.1
6.0
1
Su
me
din
bu
getu
l de
sta
t către
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a re
pa
raţiilo
r ca
pita
le în
să
nă
tate
43.1
0.1
6.0
2
Su
me
din
bu
getu
l de
sta
t către
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a a
ltor in
ve
stiţii în
să
nă
tate
43.1
0.1
6.0
3
43.1
0.1
7
Su
me
din
ve
nitu
rile p
rop
rii ale
Min
iste
rulu
i Să
nă
tăţii c
ătre
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a a
pa
ratu
rii me
dic
ale
şi e
ch
ipa
me
nte
lor d
e c
om
un
ica
ţii în u
rge
nţă
în s
ăn
ăta
te43.1
0.1
7.0
1
Su
bve
nţii d
e la
bug
etu
l de
sta
t că
tre in
stitu
ţii pub
lice
fina
nţa
te p
arţia
l sa
u in
teg
ral d
in v
en
ituri p
rop
rii ne
ce
sare
su
sţin
erii
deru
lării p
roie
cte
lor fin
anţa
te d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
(FE
N) p
osta
dera
re a
fere
te p
erio
adei d
e p
rogra
mare
2014-
2020
Su
me
din
ve
nitu
rile p
rop
rii ale
Min
iste
rulu
i Să
nă
tăţii c
ătre
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a in
ve
stiţiilo
r în s
ăn
ăta
te (c
od
43.1
0.1
7.0
1+
43.1
0.1
7.0
2+
43.1
0.1
7.0
3)
Su
bve
nţii d
in b
uge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a c
heltu
ielilo
r cu
ren
te d
in d
om
en
iul s
ăn
ătă
ţii
Vă
rsă
min
te d
in s
ecţiu
ne
a d
e fu
ncţio
na
re p
en
tru fin
an
ţare
a s
ecţiu
nii d
e d
ezvo
ltare
a b
uge
tulu
i loca
l
Su
me
din
bu
getu
l de
sta
t către
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a in
ve
stiţiilo
r în s
ăn
ăta
te (c
od
43.1
0.1
6.0
1+
43.1
0.1
6.0
2+
43.1
0.1
6.0
3)
Su
bve
ntii d
e la
bug
etu
l de
sta
t ca
tre in
stitu
tii pub
lice
fina
nta
te p
artia
l sa
u in
teg
ral d
in v
en
ituri p
rop
rii pe
ntru
pro
iecte
fina
nta
te d
in F
EN
po
sta
dera
re
3
mii le
i
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
r
Su
me
din
ve
nitu
rile p
rop
rii ale
Min
iste
rulu
i Să
nă
tăţii c
ătre
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a re
pa
raţiilo
r ca
pita
le
în s
ănăta
te43.1
0.1
7.0
2
Su
me
din
ve
nitu
rile p
rop
rii ale
Min
iste
rulu
i Să
nă
tăţii c
ătre
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a a
ltor in
ve
stiţii în
să
nă
tate
43.1
0.1
7.0
3
Su
bve
nţii p
en
tru in
stitu
ţii pu
blic
e d
estin
ate
se
cţiu
nii d
e d
ezvo
ltare
43.1
0.1
9318
318
40.1
0.3
5
Su
me
alo
ca
te d
e la
bu
ge
tul lo
ca
l - se
ctiu
ne
a d
e fu
nctio
na
re c
onfo
rm O
rdo
na
nțe
i Gu
ve
rnu
lui n
r. 14
/20
16
40.1
0.3
5.0
1
48.1
04,5
80
4,5
80
48.1
0.0
24,5
80
4,5
80
Su
me
prim
ite în
co
ntu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în a
nu
l cu
ren
t48.1
0.0
2.0
13,6
30
3,6
30
Su
me
prim
ite în
co
ntu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în c
on
tul a
nilo
r ante
riori
48.1
0.0
2.0
2430
430
Pre
fina
nta
re48.1
0.0
2.0
3520
520
TO
TA
L C
HE
LT
UIE
LI
49.1
0388,8
85
388,8
85
01
361,6
38
361,6
38
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L
10
282,7
73
282,7
73
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II 20
77,2
25
77,2
25
TIT
LU
L III D
OB
AN
ZI
30
30.0
3
Do
ba
nzi la
op
era
tiun
ile d
e le
asin
g30.0
3.0
5
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
1
Pro
gra
me
PH
AR
E ş
i alte
pro
gra
me
cu
fina
nţa
re n
era
mb
urs
ab
ilă55.0
1.0
8
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
ŢĂ
SO
CIA
LĂ
57
Aju
toa
re s
oc
iale
57.0
2
Aju
toa
re s
ocia
le în
nu
me
rar
57.0
2.0
1
Tic
he
te c
ad
ou a
co
rda
te p
en
tru c
he
ltuie
li so
cia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
fina
nta
re d
in fo
nd
uri e
xte
rne
ne
ram
bu
rsa
bile
afe
ren
te c
ad
rulu
i fina
nc
iar 2
01
4-2
02
0
58
5,4
00
5,4
00
Pro
gra
me
din
Fo
nd
ul S
ocia
l Eu
rope
an
(FS
E)
58.0
25,4
00
5,4
00
Fin
an
țare
națio
na
lă58.0
2.0
1840
840
Fin
an
țare
exte
rnă n
era
mb
urs
abilă
58.0
2.0
24,5
60
4,5
60
Ch
eltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
2.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
1,6
40
1,6
40
Burs
e59.0
140
40
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
01,6
00
1,6
00
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
21,8
47
21,8
47
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
21,8
47
21,8
47
Ac
tive
fixe
71.0
121,8
47
21,8
47
Alte
dobanzi
Su
me
alo
ca
te d
e la
bu
ge
tul lo
ca
l co
nfo
rm O
rdo
na
nțe
i Gu
ve
rnu
lui n
r. 14
/20
16
Fo
nd
ul S
ocia
l Eu
rop
ea
n (F
SE
)
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
Su
me p
rimite
de la
UE
/alti d
on
ato
ri in c
on
tul p
latilo
r efe
ctu
ate
si p
refin
an
tari a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
4
mii le
i
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
r
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
113,8
66
13,8
66
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
27,4
85
7,4
85
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
336
36
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0460
460
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
Ra
mb
urs
ari d
e c
red
ite in
tern
e81.0
2
Ra
mb
urs
ări d
e c
red
ite a
fere
nte
da
torie
i pu
blic
e in
tern
e lo
ca
le81.0
2.0
5
TIT
LU
L X
X R
EZ
ER
VE
, EX
CE
DE
NT
/DE
FIC
IT
96.1
0
Exce
de
nt
98.1
0
De
ficit
99.1
0
Alte
se
rvic
ii pu
blic
e g
en
era
le54.1
02,6
10
2,6
10
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
2,5
50
2,5
50
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
2,0
87
2,0
87
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
463
463
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
ŢĂ
SO
CIA
LĂ
57
Aju
toa
re s
oc
iale
57.0
2
Tic
he
te c
ad
ou a
co
rda
te p
en
tru c
he
ltuie
li so
cia
le57.0
2.0
4
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
60
60
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
60
60
Ac
tive
fixe
71.0
160
60
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
250
50
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
310
10
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Din
tota
l ca
pito
l:
Serv
icii p
ub
lice c
om
un
itare
de e
vid
en
ţă a
pers
oan
elo
r54.1
0.1
02,6
10
2,6
10
Ord
ine p
ub
lica s
i sig
ura
nta
natio
nala
61.1
06,3
60
6,3
60
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
6,1
65
6,1
65
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
3,8
30
3,8
30
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
2,3
35
2,3
35
TIT
LU
L III D
OB
AN
ZI
30
30.0
3
Do
ba
nzi la
op
era
tiun
ile d
e le
asin
g30.0
3.0
5
Alte
dobanzi
5
mii le
i
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
r
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
195
195
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
195
195
Ac
tive
fixe
71.0
1195
195
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2170
170
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
315
15
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
010
10
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
Ra
mb
urs
ari d
e c
red
ite in
tern
e
81.0
2
Ra
mb
urs
ări d
e c
red
ite a
fere
nte
da
torie
i pu
blic
e in
tern
e lo
ca
le81.0
2.0
5
Din
tota
l ca
pito
l:
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l ord
inii p
ub
lice
şi s
igu
ran
ţei n
aţio
na
le61.1
0.5
06,3
60
6,3
60
Inva
tam
an
t 65.1
012
12
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
12
12
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
12
12
Din
tota
l ca
pito
l:
Înva
tam
ân
t ne
defin
ibil p
rin n
ive
l 65.1
0.0
712
12
Învata
mân
t sp
ecia
l65.1
0.0
7.0
412
12
San
ata
te
66.1
0365,9
22
365,9
22
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
339,1
88
339,1
88
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
266,0
86
266,0
86
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
71,5
42
71,5
42
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
fina
nta
re d
in fo
nd
uri e
xte
rne
ne
ram
bu
rsa
bile
afe
ren
te c
ad
rulu
i fina
nc
iar 2
01
4-2
02
0
58
5,4
00
5,4
00
Pro
gra
me
din
Fo
nd
ul S
ocia
l Eu
rope
an
(FS
E)
58.0
25,4
00
5,4
00
Fin
an
țare
națio
na
lă58.0
2.0
1840
840
Fin
an
țare
exte
rnă n
era
mb
urs
abilă
58.0
2.0
24,5
60
4,5
60
Ch
eltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
2.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
1,5
60
1,5
60
Burs
e59.0
140
40
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
01,5
20
1,5
20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
21,3
34
21,3
34
6
mii le
i
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
r
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
21,3
34
21,3
34
Ac
tive
fixe
71.0
121,3
34
21,3
34
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
113,8
66
13,8
66
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
27,2
47
7,2
47
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
311
11
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0210
210
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Din
tota
l ca
pito
l:
Se
rvic
ii me
dic
ale
în u
nită
ţi sa
nita
re c
u p
atu
ri 66.1
0.0
6365,9
22
365,9
22
Sp
itale
Gen
era
le66.1
0.0
6.0
1365,9
22
365,9
22
SP
ITA
LU
L J
UD
EŢ
EA
N D
E U
RG
EN
ŢĂ
SL
AT
INA
343,3
70
343,3
70
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
319,3
62
319,3
62
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
250,1
81
250,1
81
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
67,7
41
67,7
41
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
fina
nta
re d
in fo
nd
uri e
xte
rne
ne
ram
bu
rsa
bile
afe
ren
te c
ad
rulu
i fina
nc
iar 2
01
4-2
02
0
58
5,4
00
5,4
00
Pro
gra
me
din
Fo
nd
ul S
ocia
l Eu
rope
an
(FS
E)
58.0
25,4
00
5,4
00
Fin
an
țare
națio
na
lă58.0
2.0
1840
840
Fin
an
țare
exte
rnă n
era
mb
urs
abilă
58.0
2.0
24,5
60
4,5
60
Ch
eltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
2.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
1,4
40
1,4
40
Burs
e59.0
140
40
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
01,4
00
1,4
00
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
18,6
08
18,6
08
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
18,6
08
18,6
08
Ac
tive
fixe
71.0
118,6
08
18,6
08
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
111,4
92
11,4
92
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
26,8
95
6,8
95
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
311
11
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0210
210
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
SP
ITA
LU
L P
NE
UM
OF
TIZ
IOL
OG
IE S
CO
RN
ICE
ŞT
I
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
7
mii le
i
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
r
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
SP
ITA
LU
L D
E P
SIH
IAT
RIE
CR
ON
ICI S
CH
ITU
GR
EC
I22,5
52
22,5
52
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
19,8
26
19,8
26
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
15,9
05
15,9
05
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
3,8
01
3,8
01
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
120
120
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0120
120
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
2,7
26
2,7
26
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
2,7
26
2,7
26
Ac
tive
fixe
71.0
12,7
26
2,7
26
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
12,3
74
2,3
74
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2352
352
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Cu
ltura
, rec
ree
re s
i relig
ie
67.1
013,9
81
13,9
81
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
13,7
23
13,7
23
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
10,7
70
10,7
70
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
2,8
73
2,8
73
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
80
80
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
080
80
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
258
258
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
258
258
Ac
tive
fixe
71.0
1258
258
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
218
18
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0240
240
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
8
mii le
i
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
r
Din
tota
l ca
pito
l:
Serv
icii c
ultu
rale
67.1
0.0
313,9
81
13,9
81
Mu
ze
e - M
uze
ul J
ud
eţe
an
Olt
67.1
0.0
3.0
33,1
26
3,1
26
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
2,8
68
2,8
68
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
2,0
00
2,0
00
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
868
868
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
258
258
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
258
258
Ac
tive
fixe
71.0
1258
258
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
218
18
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0240
240
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Institu
tii pu
blic
e d
e s
pecta
co
le s
i co
ncerte
- Cen
trul J
ud
ețe
an
de C
ultu
ră ș
i Artă
Olt
67.1
0.0
3.0
410,8
55
10,8
55
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
10,8
55
10,8
55
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
8,7
70
8,7
70
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
2,0
05
2,0
05
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
80
80
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
080
80
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Sco
li po
pu
lare
de a
rta s
i meserii - Ş
co
ala
Po
pu
lară
de A
rte ş
i Meserii
67.1
0.0
3.0
5
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
9
mii le
i
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
r
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Ca
se
de c
ultu
ra67.1
0.0
3.0
6
Ca
min
e c
ultu
rale
67.1
0.0
3.0
7
Un
ive
rsita
ti po
pu
lare
67.1
0.0
3.0
9
Pre
sa
67.1
0.0
3.1
0
Ed
ituri
67.1
0.0
3.1
1
Alte
se
rvic
ii cu
ltura
le - C
en
trul J
ud
eţe
an
ptr. C
on
s. ş
i Pro
mo
v. C
ult. T
rad
. şi C
ult. O
lt67.1
0.0
3.3
0
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Se
rvic
ii recre
ativ
e s
i sp
ortiv
e
67.1
0.0
5
Sp
ort
67.1
0.0
5.0
1
Alte
serv
icii în
dom
eniile
cultu
rii, recre
erii s
i relig
iei
67.0
2.5
0
Ag
ricu
ltura
, silv
icu
ltura
, pis
cic
ultu
ra s
i va
na
toa
re
83.1
0
10
mii le
i
D E
N U
M I R
E A
I N D
I C A
T O
R I L
O R
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
r
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Din
tota
l ca
pito
l:
Ag
ricu
ltura
83.1
0.0
3
Ca
me
re a
gric
ole
83.1
0.0
3.0
7
Alte
cheltu
ieli în
dom
eniu
l agric
ultu
rii 83.1
0.0
3.3
0
TIT
LU
L X
X R
EZ
ER
VE
, EX
CE
DE
NT
/DE
FIC
IT
96.1
0-3
,10
4-3
,10
4
Exce
de
nt
98.1
0
De
ficit
99.1
0-3
,104
-3,1
04
PR
EŞ
ED
INT
E
Şe
f Se
rvic
iu B
ug
et, Im
po
zite
și T
axe
Nic
ola
ie B
UŞ
OIU
Mariu
s O
PR
ES
CU
Contra
sem
nează
Secre
taru
l Judeţu
lui O
lt
Marin
ela
-Ele
na IL
IE
Co
ns
tan
ţa D
UM
ITR
U
Dire
cto
r Exe
cu
tiv
1
CO
NS
ILIU
L J
UD
EŢ
EA
N O
LT
mii le
i
TO
TA
L V
EN
ITU
RI (c
od
00
.02
+00
.15
+00
.17
+45
.10
)00.0
1 - S
F358,5
34
358,5
34
I. VE
NIT
UR
I CU
RE
NT
E (c
od
00.0
3+
00.1
2)
00.0
2335,6
36
335,6
36
C. V
EN
ITU
RI N
EF
ISC
AL
E (c
od
00.1
3+
00
.14
)00.1
2335,6
36
335,6
36
C1
. VE
NIT
UR
I DIN
PR
OP
RIE
TA
TE
(co
d 3
0.1
0)
00.1
380
80
Ven
ituri d
in p
rop
rieta
te (c
od
30.1
0.0
5+
30.1
0.0
9+
30.1
0.5
0)
30.1
080
80
Venitu
ri din
concesiu
ni s
i inchirie
ri30.1
0.0
580
80
Venitu
ri din
utiliz
are
a p
asunilo
r com
unale
30.1
0.0
9
Alte
ve
nitu
ri din
pro
prie
tate
30.1
0.5
0
C2
. VA
NZ
AR
I DE
BU
NU
RI S
I SE
RV
ICII (c
od
33.1
0+
34
.10
+3
5.1
0+
36
.10
+3
7.1
0)
00.1
4335,5
56
335,5
56
33.1
0337,6
63
337,6
63
Ta
xe
si a
lte v
en
ituri in
învă
ţăm
ân
t33.1
0.0
5
Venitu
ri din
pre
stă
ri de s
erv
icii
33.1
0.0
89,0
00
9,0
00
Co
ntrib
utia
de
intre
tine
re a
pe
rsoa
ne
lor a
sis
tate
33.1
0.1
3
Co
ntrib
utia
ele
vilo
r si s
tud
en
tilor p
en
tru in
tern
ate
, ca
min
e s
i can
tine
33.1
0.1
4
Venitu
ri din
valo
rificare
a p
roduselo
r obtin
ute
din
activ
itate
a p
roprie
sau a
nexa
33.1
0.1
654
54
33.1
0.1
7
Venitu
ri din
serb
ari s
i specta
cole
scola
re, m
anife
sta
ri cultu
rale
, artis
tice s
i sportiv
e33.1
0.1
9145
25
170
Venitu
ri din
contra
cte
le in
cheia
te c
u c
asele
de a
sig
ura
ri socia
le d
e s
anata
te33.1
0.2
1270,2
38
270,2
38
33.1
0.3
030,0
50
30,0
50
33.1
0.3
122,0
00
22,0
00
Venitu
ri din
contra
cte
le in
cheia
te c
u in
stitu
tiile d
e m
edic
ina le
gala
33.1
0.3
26,0
00
6,0
00
Alte
ve
nitu
ri din
pre
sta
ri de
se
rvic
ii si a
lte a
ctiv
itati
33.1
0.5
0176
-25
151
Ven
ituri d
in ta
xe a
dm
inis
trativ
e, e
libera
ri perm
ise (c
od
34.1
0.5
0)
34.1
0
Alte
ve
nitu
ri din
taxe
ad
min
istra
tive
, elib
era
ri pe
rmis
e34.1
0.5
0
Am
en
zi, p
en
alita
ti si c
on
fisc
ari (c
od
35.1
0.5
0)
35.1
0
Alte
am
en
zi, p
en
alita
ti si c
on
fisca
ri35.1
0.5
0
Venitu
ri din
contra
cte
le in
cheia
te c
u d
irectiile
de s
anata
te p
ublic
a d
in s
um
e a
locate
din
venitu
rile p
roprii a
le M
inis
teru
lui
Ven
ituri d
in p
resta
ri de s
erv
icii s
i alte
activ
itati (c
od
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Venitu
ri din
contra
cte
le in
cheia
te c
u d
irectiile
de s
anata
te p
ublic
a d
in s
um
e a
locate
de la
bugetu
l de s
tat
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Venitu
ri din
org
aniz
are
a d
e c
urs
uri d
e c
alific
are
si c
onvers
ie p
rofe
sio
nala
, specia
lizare
si p
erfe
ctio
nare
An
ex
a n
r. 2a
la P
roie
ctu
l de
Ho
tărâ
re n
r. 13
95
1/1
0.1
2.2
01
9
BU
GE
TU
L IN
ST
ITU
ŢIIL
OR
PU
BL
ICE
ŞI A
CT
IVIT
ĂŢ
ILO
R F
INA
NŢ
AT
E IN
TE
GR
AL
SA
U P
AR
ŢIA
L D
IN V
EN
ITU
RI P
RO
PR
II PE
AN
UL
2019
SE
CȚ
IUN
EA
DE
FU
NC
ȚIO
NA
RE
2
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Div
ers
e v
en
ituri (c
od
36
.10
.50
)36.1
030
30
Alte
ve
nitu
ri36.1
0.5
030
30
Tra
ns
feru
ri vo
lun
tare
, alte
le d
ec
ât s
ub
ve
nţiile
(co
d 3
7.1
0.0
1+
37
.10.0
3+
37.1
0.0
4+
37
.10
.50
)37.1
0-2
,137
-2,1
37
Do
na
ţii şi s
po
nsoriz
ări
37.1
0.0
124
24
37.1
0.0
3-2
,161
-2,1
61
Vă
rsă
min
te d
in s
ecţiu
ne
a d
e fu
ncţio
na
re
37.1
0.0
4
Alte
transfe
ruri v
olu
nta
re37.1
0.5
0
II. VE
NIT
UR
I DIN
CA
PIT
AL
(co
d 3
9.1
0)
00.1
5
Ven
ituri d
in v
alo
rificare
a u
no
r bu
nu
ri (co
d 3
9.1
0.0
1+
39.1
0.5
0)
39.1
0
Venitu
ri din
valo
rificare
a u
nor b
unuri a
le in
stitu
tiilor p
ublic
e39.1
0.0
1
Alte
ve
nitu
ri din
va
lorific
are
a u
no
r bun
uri
39.1
0.5
0
IV. S
UB
VE
NT
II (co
d 0
0.1
8)
00.1
722,8
98
22,8
98
SU
BV
EN
TII D
E L
A A
LT
E N
IVE
LE
AL
E A
DM
INIS
TR
AT
IEI P
UB
LIC
E (c
od
42.1
0+
43.1
0)
00.1
822,8
98
22,8
98
Su
bve
ntii d
e la
bu
ge
tul d
e s
tat (c
od
42
.10
.11+
42
.10
.39
+4
2.1
0.4
3)
42.1
0
Su
bve
ntii d
e la
bug
etu
l de
sta
t pe
ntru
sp
itale
42.1
0.1
1
42.1
0.3
9
42.1
0.4
3
Su
bve
ntii d
e la
alte
ad
min
istra
tii (co
d 4
3.1
0.0
9+
43.1
0.1
0+
43
.10
.14
+4
3.1
0.1
5+
43
.10
.16
+4
3.1
0.1
7)
43.1
022,8
98
22,8
98
Su
bve
nţii p
en
tru in
stitu
ţii pu
blic
e43.1
0.0
915,9
22
15,9
22
43.1
0.1
06,9
76
6,9
76
Su
bve
nţii d
in b
uge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a c
he
ltuie
lilor d
e c
ap
ital d
in d
om
en
iul s
ăn
ătă
ţii43.1
0.1
4
Su
bve
nţii d
in b
uge
tul lo
ca
l pe
ntru
fina
nţa
rea
ca
me
relo
r ag
rico
le43.1
0.1
5
43.1
0.1
6
Su
me
din
bu
getu
l de
sta
t către
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a a
pa
ratu
rii me
dic
ale
şi e
ch
ipam
en
telo
r de
co
mu
nic
aţii în
urg
enţă
în s
ăn
ăta
te43.1
0.1
6.0
1
Su
me
din
bu
getu
l de
sta
t către
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a re
pa
raţiilo
r ca
pita
le în
să
nă
tate
43.1
0.1
6.0
2
Su
me
din
bu
getu
l de
sta
t către
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a a
ltor in
ve
stiţii în
să
nă
tate
43.1
0.1
6.0
3
43.1
0.1
7
Su
me
din
ve
nitu
rile p
rop
rii ale
Min
iste
rulu
i Să
nă
tăţii c
ătre
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a a
pa
ratu
rii me
dic
ale
şi e
ch
ipa
me
nte
lor d
e c
om
un
ica
ţii în u
rge
nţă
în s
ăn
ăta
te43.1
0.1
7.0
1
Su
me
din
ve
nitu
rile p
rop
rii ale
Min
iste
rulu
i Să
nă
tăţii c
ătre
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a re
pa
raţiilo
r ca
pita
le
în s
ănăta
te43.1
0.1
7.0
2
Su
me
din
ve
nitu
rile p
rop
rii ale
Min
iste
rulu
i Să
nă
tăţii c
ătre
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a a
ltor in
ve
stiţii în
să
nă
tate
43.1
0.1
7.0
3
Su
bve
nţii p
en
tru in
stitu
ţii pu
blic
e d
estin
ate
se
cţiu
nii d
e d
ezvo
ltare
43.1
0.1
9
Su
bve
ntii d
e la
bug
etu
l de
sta
t ca
tre in
stitu
tii pub
lice
fina
nta
te p
artia
l sa
u in
teg
ral d
in v
en
ituri p
rop
rii pe
ntru
pro
iecte
fina
nta
te d
in F
EN
po
sta
dera
re
Su
me
din
ve
nitu
rile p
rop
rii ale
Min
iste
rulu
i Să
nă
tăţii c
ătre
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a in
ve
stiţiilo
r în s
ăn
ăta
te (c
od
Su
bve
nţii d
in b
uge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a c
heltu
ielilo
r cu
ren
te d
in d
om
en
iul s
ăn
ătă
ţii
Vă
rsă
min
te d
in s
ecţiu
ne
a d
e fu
ncţio
na
re p
en
tru fin
an
ţare
a s
ecţiu
nii d
e d
ezvo
ltare
a b
uge
tulu
i loca
l
Su
bve
ntii p
rimite
de
institu
tiile p
ub
lice
si a
ctiv
itatile
fina
nta
te in
teg
ral s
au
pa
rtial d
in v
en
ituri p
rop
rii in c
ad
rul p
rog
ram
elo
r
FE
GA
imp
lem
en
tate
de A
PIA
Su
me
din
bu
getu
l de
sta
t către
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a in
ve
stiţiilo
r în s
ăn
ăta
te (c
od
43.1
0.1
6.0
1+
43.1
0.1
6.0
2+
43.1
0.1
6.0
3)
3
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
40.1
0.3
5
Su
me
alo
ca
te d
e la
bu
ge
tul lo
ca
l - se
ctiu
ne
a d
e fu
nctio
na
re c
onfo
rm O
rdo
na
nțe
i Gu
ve
rnu
lui n
r. 14
/20
16
40.1
0.3
5.0
1
TO
TA
L C
HE
LT
UIE
LI
49.1
0 - S
F361,6
38
361,6
38
01
361,6
38
361,6
38
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L
10
282,7
73
282,7
73
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II 20
77,2
25
77,2
25
TIT
LU
L III D
OB
AN
ZI
30
30.0
3
Do
ba
nzi la
op
era
tiun
ile d
e le
asin
g30.0
3.0
5
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
1
Pro
gra
me
PH
AR
E ş
i alte
pro
gra
me
cu
fina
nţa
re n
era
mb
urs
ab
ilă55.0
1.0
8
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
ŢĂ
SO
CIA
LĂ
57
Aju
toa
re s
oc
iale
57.0
2
Aju
toa
re s
ocia
le în
nu
me
rar
57.0
2.0
1
Tic
he
te c
ad
ou a
co
rda
te p
en
tru c
he
ltuie
li so
cia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
1,6
40
1,6
40
Burs
e59.0
140
40
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
01,6
00
1,6
00
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
Ra
mb
urs
ari d
e c
red
ite in
tern
e81.0
2
Ra
mb
urs
ări d
e c
red
ite a
fere
nte
da
torie
i pu
blic
e in
tern
e lo
ca
le81.0
2.0
5
TIT
LU
L X
X R
EZ
ER
VE
, EX
CE
DE
NT
/DE
FIC
IT
96.1
0
Exce
de
nt
98.1
0
De
ficit
99.1
0
Alte
se
rvic
ii pu
blic
e g
en
era
le54.1
02,5
50
2,5
50
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
2,5
50
2,5
50
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
2,0
87
2,0
87
Su
me
alo
ca
te d
e la
bu
ge
tul lo
ca
l co
nfo
rm O
rdo
na
nțe
i Gu
ve
rnu
lui n
r. 14
/20
16
Alte
dobanzi
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
4
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
463
463
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
ŢĂ
SO
CIA
LĂ
57
Aju
toa
re s
oc
iale
57.0
2
Tic
he
te c
ad
ou a
co
rda
te p
en
tru c
he
ltuie
li so
cia
le57.0
2.0
4
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Din
tota
l ca
pito
l:
Serv
icii p
ub
lice c
om
un
itare
de e
vid
en
ţă a
pers
oan
elo
r54.1
0.1
02,5
50
2,5
50
Ord
ine p
ub
lica s
i sig
ura
nta
natio
nala
61.1
06,1
65
6,1
65
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
6,1
65
6,1
65
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
3,8
30
3,8
30
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
2,3
35
2,3
35
TIT
LU
L III D
OB
AN
ZI
30
30.0
3
Do
ba
nzi la
op
era
tiun
ile d
e le
asin
g30.0
3.0
5
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1C
onstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
Ra
mb
urs
ari d
e c
red
ite in
tern
e
81.0
2
Ra
mb
urs
ări d
e c
red
ite a
fere
nte
da
torie
i pu
blic
e in
tern
e lo
ca
le81.0
2.0
5
Din
tota
l ca
pito
l:
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l ord
inii p
ub
lice
şi s
igu
ran
ţei n
aţio
na
le61.1
0.5
06,1
65
6,1
65
Alte
dobanzi
5
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Inva
tam
an
t 65.1
012
12
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
12
12
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
12
12
Din
tota
l ca
pito
l:
Înva
tam
ân
t ne
defin
ibil p
rin n
ive
l 65.1
0.0
712
12
Învata
mân
t sp
ecia
l65.1
0.0
7.0
412
12
San
ata
te
66.1
0339,1
88
339,1
88
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
339,1
88
339,1
88
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
266,0
86
266,0
86
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
71,5
42
71,5
42
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
1,5
60
1,5
60
Burs
e59.0
140
40
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
01,5
20
1,5
20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Din
tota
l ca
pito
l:
Se
rvic
ii me
dic
ale
în u
nită
ţi sa
nita
re c
u p
atu
ri 66.1
0.0
6339,1
88
339,1
88
Sp
itale
Gen
era
le66.1
0.0
6.0
1339,1
88
339,1
88
SP
ITA
LU
L J
UD
EŢ
EA
N D
E U
RG
EN
ŢĂ
SL
AT
INA
319,3
62
319,3
62
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
319,3
62
319,3
62
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
250,1
81
250,1
81
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
67,7
41
67,7
41
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
1,4
40
1,4
40
Burs
e59.0
140
40
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
01,4
00
1,4
00
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
6
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
SP
ITA
LU
L P
NE
UM
OF
TIZ
IOL
OG
IE S
CO
RN
ICE
ŞT
I
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
SP
ITA
LU
L D
E P
SIH
IAT
RIE
CR
ON
ICI S
CH
ITU
GR
EC
I19,8
26
19,8
26
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
19,8
26
19,8
26
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
15,9
05
15,9
05
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
3,8
01
3,8
01
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
120
120
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0120
120
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Cu
ltura
, rec
ree
re s
i relig
ie
67.1
013,7
23
13,7
23
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
13,7
23
13,7
23
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
10,7
70
10,7
70
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
2,8
73
2,8
73
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
80
80
Burs
e59.0
1
7
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
080
80
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Din
tota
l ca
pito
l:
Serv
icii c
ultu
rale
67.1
0.0
313,7
23
13,7
23
Mu
ze
e - M
uze
ul J
ud
eţe
an
Olt
67.1
0.0
3.0
32,8
68
2,8
68
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
2,8
68
2,8
68
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
2,0
00
2,0
00
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
868
868
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Institu
tii pu
blic
e d
e s
pecta
co
le s
i co
ncerte
- Cen
trul J
ud
ețe
an
de C
ultu
ră ș
i Artă
Olt
67.1
0.0
3.0
410,8
55
10,8
55
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
10,8
55
10,8
55
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
8,7
70
8,7
70
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
2,0
05
2,0
05
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
80
80
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
080
80
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0
8
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Sco
li po
pu
lare
de a
rta s
i meserii - Ş
co
ala
Po
pu
lară
de A
rte ş
i Meserii
67.1
0.0
3.0
5
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Ca
se
de c
ultu
ra67.1
0.0
3.0
6
Ca
min
e c
ultu
rale
67.1
0.0
3.0
7
Un
ive
rsita
ti po
pu
lare
67.1
0.0
3.0
9
Pre
sa
67.1
0.0
3.1
0
Ed
ituri
67.1
0.0
3.1
1
Alte
se
rvic
ii cu
ltura
le - C
en
trul J
ud
eţe
an
ptr. C
on
s. ş
i Pro
mo
v. C
ult. T
rad
. şi C
ult. O
lt67.1
0.0
3.3
0
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
9
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Se
rvic
ii recre
ativ
e s
i sp
ortiv
e
67.1
0.0
5
Sp
ort
67.1
0.0
5.0
1
Alte
serv
icii în
dom
eniile
cultu
rii, recre
erii s
i relig
iei
67.0
2.5
0
Ag
ricu
ltura
, silv
icu
ltura
, pis
cic
ultu
ra s
i va
na
toa
re
83.1
0
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Din
tota
l ca
pito
l:
Ag
ricu
ltura
83.1
0.0
3
Ca
me
re a
gric
ole
83.1
0.0
3.0
7
Alte
cheltu
ieli în
dom
eniu
l agric
ultu
rii 83.1
0.0
3.3
0
TIT
LU
L X
X R
EZ
ER
VE
, EX
CE
DE
NT
/DE
FIC
IT
96.1
0 - S
F-3
,10
4-3
,10
4
Exce
de
nt
98.1
0
De
ficit
99.1
0-3
,104
-3,1
04
Nic
ola
ie B
UŞ
OIU
Co
ns
tan
ţa D
UM
ITR
U
Dire
cto
r Exe
cu
tiv
Mariu
s O
PR
ES
CU
Contra
sem
nează
Şe
f Se
rvic
iu B
ug
et, Im
po
zite
și T
axe
PR
EŞ
ED
INT
E
Secre
taru
l Judeţu
lui O
lt
Marin
ela
-Ele
na IL
IE
1
CO
NS
ILIU
L J
UD
EŢ
EA
N O
LT
mii le
i
TO
TA
L V
EN
ITU
RI (c
od
00
.02
+00
.15
+00
.17
+45
.10
)00.0
1 - S
D27,2
47
27,2
47
I. VE
NIT
UR
I CU
RE
NT
E (c
od
00.0
3+
00.1
2)
00.0
22,1
61
2,1
61
C. V
EN
ITU
RI N
EF
ISC
AL
E (c
od
00.1
3+
00
.14
)00.1
22,1
61
2,1
61
C1
. VE
NIT
UR
I DIN
PR
OP
RIE
TA
TE
(co
d 3
0.1
0)
00.1
3
Ven
ituri d
in p
rop
rieta
te (c
od
30.1
0.0
5+
30.1
0.0
9+
30.1
0.5
0)
30.1
0
Venitu
ri din
concesiu
ni s
i inchirie
ri30.1
0.0
5
Venitu
ri din
utiliz
are
a p
asunilo
r com
unale
30.1
0.0
9
Alte
ve
nitu
ri din
pro
prie
tate
30.1
0.5
0
C2
. VA
NZ
AR
I DE
BU
NU
RI S
I SE
RV
ICII (c
od
33.1
0+
34
.10
+3
5.1
0+
36
.10
+3
7.1
0)
00.1
42,1
61
2,1
61
33.1
0
Ta
xe
si a
lte v
en
ituri in
învă
ţăm
ân
t33.1
0.0
5
Venitu
ri din
pre
stă
ri de s
erv
icii
33.1
0.0
8
Co
ntrib
utia
de
intre
tine
re a
pe
rsoa
ne
lor a
sis
tate
33.1
0.1
3
Co
ntrib
utia
ele
vilo
r si s
tud
en
tilor p
en
tru in
tern
ate
, ca
min
e s
i can
tine
33.1
0.1
4
Venitu
ri din
valo
rificare
a p
roduselo
r obtin
ute
din
activ
itate
a p
roprie
sau a
nexa
33.1
0.1
6
33.1
0.1
7
Venitu
ri din
serb
ari s
i specta
cole
scola
re, m
anife
sta
ri cultu
rale
, artis
tice s
i sportiv
e33.1
0.1
9
Venitu
ri din
contra
cte
le in
cheia
te c
u c
asele
de a
sig
ura
ri socia
le d
e s
anata
te33.1
0.2
1
33.1
0.3
0
33.1
0.3
1
Venitu
ri din
contra
cte
le in
cheia
te c
u in
stitu
tiile d
e m
edic
ina le
gala
33.1
0.3
2
Alte
ve
nitu
ri din
pre
sta
ri de
se
rvic
ii si a
lte a
ctiv
itati
33.1
0.5
0
Ven
ituri d
in ta
xe a
dm
inis
trativ
e, e
libera
ri perm
ise (c
od
34.1
0.5
0)
34.1
0
Alte
ve
nitu
ri din
taxe
ad
min
istra
tive
, elib
era
ri pe
rmis
e34.1
0.5
0
An
ex
a n
r. 2b
la P
roie
ctu
l de
Ho
tărâ
re n
r. 13
95
1/1
0.1
2.2
01
9
BU
GE
TU
L IN
ST
ITU
ŢIIL
OR
PU
BL
ICE
ŞI A
CT
IVIT
ĂŢ
ILO
R F
INA
NŢ
AT
E IN
TE
GR
AL
SA
U P
AR
ŢIA
L D
IN V
EN
ITU
RI P
RO
PR
II PE
AN
UL
2019
SE
CȚ
IUN
EA
DE
DE
ZV
OL
TA
RE
Venitu
ri din
org
aniz
are
a d
e c
urs
uri d
e c
alific
are
si c
onvers
ie p
rofe
sio
nala
, specia
lizare
si p
erfe
ctio
nare
Venitu
ri din
contra
cte
le in
cheia
te c
u d
irectiile
de s
anata
te p
ublic
a d
in s
um
e a
locate
de la
bugetu
l de s
tat
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Ven
ituri d
in p
resta
ri de s
erv
icii s
i alte
activ
itati (c
od
Venitu
ri din
contra
cte
le in
cheia
te c
u d
irectiile
de s
anata
te p
ublic
a d
in s
um
e a
locate
din
venitu
rile p
roprii a
le M
inis
teru
lui
2
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Am
en
zi, p
en
alita
ti si c
on
fisc
ari (c
od
35.1
0.5
0)
35.1
0
Alte
am
en
zi, p
en
alita
ti si c
on
fisca
ri35.1
0.5
0
Div
ers
e v
en
ituri (c
od
36
.10
.50
)36.1
0
Alte
ve
nitu
ri36.1
0.5
0
Tra
ns
feru
ri vo
lun
tare
, alte
le d
ec
ât s
ub
ve
nţiile
(co
d 3
7.1
0.0
1+
37
.10.0
3+
37.1
0.0
4+
37
.10
.50
)37.1
02,1
61
2,1
61
Do
na
ţii şi s
po
nsoriz
ări
37.1
0.0
1
37.1
0.0
3
Vă
rsă
min
te d
in s
ecţiu
ne
a d
e fu
ncţio
na
re
37.1
0.0
42,1
61
2,1
61
Alte
transfe
ruri v
olu
nta
re37.1
0.5
0
II. VE
NIT
UR
I DIN
CA
PIT
AL
(co
d 3
9.1
0)
00.1
5
Ven
ituri d
in v
alo
rificare
a u
no
r bu
nu
ri (co
d 3
9.1
0.0
1+
39.1
0.5
0)
39.1
0
Venitu
ri din
valo
rificare
a u
nor b
unuri a
le in
stitu
tiilor p
ublic
e39.1
0.0
1
Alte
ve
nitu
ri din
va
lorific
are
a u
no
r bun
uri
39.1
0.5
0
IV. S
UB
VE
NT
II (co
d 0
0.1
8)
00.1
720,5
06
20,5
06
SU
BV
EN
TII D
E L
A A
LT
E N
IVE
LE
AL
E A
DM
INIS
TR
AT
IEI P
UB
LIC
E (c
od
42.1
0+
43.1
0)
00.1
820,5
06
20,5
06
Su
bve
ntii d
e la
bu
ge
tul d
e s
tat (c
od
42
.10
.11+
42
.10
.39
+4
2.1
0.4
3)
42.1
0820
820
Su
bve
ntii d
e la
bug
etu
l de
sta
t pe
ntru
sp
itale
42.1
0.1
1
42.1
0.3
9
42.1
0.7
0
820
820
Su
bve
ntii d
e la
alte
ad
min
istra
tii (co
d 4
3.1
0.0
9+
43.1
0.1
0+
43
.10
.14
+4
3.1
0.1
5+
43
.10
.16
+4
3.1
0.1
7)
43.1
019,6
86
19,6
86
Su
bve
nţii p
en
tru in
stitu
ţii pu
blic
e43.1
0.0
9
43.1
0.1
0
Su
bve
nţii d
in b
uge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a c
he
ltuie
lilor d
e c
ap
ital d
in d
om
en
iul s
ăn
ătă
ţii43.1
0.1
419,3
68
19,3
68
Su
bve
nţii d
in b
uge
tul lo
ca
l pe
ntru
fina
nţa
rea
ca
me
relo
r ag
rico
le43.1
0.1
5
43.1
0.1
6
Su
me
din
bu
getu
l de
sta
t către
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a a
pa
ratu
rii me
dic
ale
şi e
ch
ipam
en
telo
r de
co
mu
nic
aţii în
urg
enţă
în s
ăn
ăta
te43.1
0.1
6.0
1
Su
me
din
bu
getu
l de
sta
t către
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a re
pa
raţiilo
r ca
pita
le în
să
nă
tate
43.1
0.1
6.0
2
Su
me
din
bu
getu
l de
sta
t către
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a a
ltor in
ve
stiţii în
să
nă
tate
43.1
0.1
6.0
3
43.1
0.1
7
Su
me
din
ve
nitu
rile p
rop
rii ale
Min
iste
rulu
i Să
nă
tăţii c
ătre
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a a
pa
ratu
rii me
dic
ale
şi e
ch
ipa
me
nte
lor d
e c
om
un
ica
ţii în u
rge
nţă
în s
ăn
ăta
te43.1
0.1
7.0
1
Su
bve
nţii d
e la
bug
etu
l de
sta
t că
tre in
stitu
ţii pub
lice
fina
nţa
te p
arţia
l sa
u in
teg
ral d
in v
en
ituri p
rop
rii ne
ce
sare
su
sţin
erii
deru
lării p
roie
cte
lor fin
anţa
te d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
(FE
N) p
osta
dera
re a
fere
te p
erio
adei d
e p
rogra
mare
2014-
2020
Su
bve
ntii d
e la
bug
etu
l de
sta
t ca
tre in
stitu
tii pub
lice
fina
nta
te p
artia
l sa
u in
teg
ral d
in v
en
ituri p
rop
rii pe
ntru
pro
iecte
fina
nta
te d
in F
EN
po
sta
dera
re
Su
me
din
bu
getu
l de
sta
t către
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a in
ve
stiţiilo
r în s
ăn
ăta
te (c
od
43.1
0.1
6.0
1+
43.1
0.1
6.0
2+
43.1
0.1
6.0
3)
Su
bve
nţii d
in b
uge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a c
heltu
ielilo
r cu
ren
te d
in d
om
en
iul s
ăn
ătă
ţii
Su
me
din
ve
nitu
rile p
rop
rii ale
Min
iste
rulu
i Să
nă
tăţii c
ătre
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a in
ve
stiţiilo
r în s
ăn
ăta
te (c
od
Vă
rsă
min
te d
in s
ecţiu
ne
a d
e fu
ncţio
na
re p
en
tru fin
an
ţare
a s
ecţiu
nii d
e d
ezvo
ltare
a b
uge
tulu
i loca
l
3
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Su
me
din
ve
nitu
rile p
rop
rii ale
Min
iste
rulu
i Să
nă
tăţii c
ătre
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a re
pa
raţiilo
r ca
pita
le
în s
ănăta
te43.1
0.1
7.0
2
Su
me
din
ve
nitu
rile p
rop
rii ale
Min
iste
rulu
i Să
nă
tăţii c
ătre
bu
ge
tele
loca
le p
en
tru fin
an
ţare
a a
ltor in
ve
stiţii în
să
nă
tate
43.1
0.1
7.0
3
Su
bve
nţii p
en
tru in
stitu
ţii pu
blic
e d
estin
ate
se
cţiu
nii d
e d
ezvo
ltare
43.1
0.1
9318
318
40.1
0.3
5
Su
me
alo
ca
te d
e la
bu
ge
tul lo
ca
l - se
ctiu
ne
a d
e fu
nctio
na
re c
onfo
rm O
rdo
na
nțe
i Gu
ve
rnu
lui n
r. 14
/20
16
40.1
0.3
5.0
1
48.1
04,5
80
4,5
80
48.1
0.0
24,5
80
4,5
80
Su
me
prim
ite în
co
ntu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în a
nu
l cu
ren
t48.1
0.0
2.0
13,6
30
3,6
30
Su
me
prim
ite în
co
ntu
l plă
ţilor e
fectu
ate
în c
on
tul a
nilo
r ante
riori
48.1
0.0
2.0
2430
430
Pre
fina
nta
re48.1
0.0
2.0
3520
520
TO
TA
L C
HE
LT
UIE
LI
49.1
0 - S
D27,2
47
27,2
47
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L
10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II 20
TIT
LU
L III D
OB
AN
ZI
30
30.0
3
Do
ba
nzi la
op
era
tiun
ile d
e le
asin
g30.0
3.0
5
TIT
LU
L V
II AL
TE
TR
AN
SF
ER
UR
I55
A. T
ran
sfe
ruri in
tern
e55.0
1
Pro
gra
me
PH
AR
E ş
i alte
pro
gra
me
cu
fina
nţa
re n
era
mb
urs
ab
ilă55.0
1.0
8
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
ŢĂ
SO
CIA
LĂ
57
Aju
toa
re s
oc
iale
57.0
2
Aju
toa
re s
ocia
le în
nu
me
rar
57.0
2.0
1
Tic
he
te c
ad
ou a
co
rda
te p
en
tru c
he
ltuie
li so
cia
le57.0
2.0
4
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
fina
nta
re d
in fo
nd
uri e
xte
rne
ne
ram
bu
rsa
bile
afe
ren
te c
ad
rulu
i fina
nc
iar 2
01
4-2
02
0
58
5,4
00
5,4
00
Pro
gra
me
din
Fo
nd
ul S
ocia
l Eu
rope
an
(FS
E)
58.0
25,4
00
5,4
00
Fin
an
țare
națio
na
lă58.0
2.0
1840
840
Fin
an
țare
exte
rnă n
era
mb
urs
abilă
58.0
2.0
24,5
60
4,5
60
Ch
eltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
2.0
3
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
21,8
47
21,8
47
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
21,8
47
21,8
47
Ac
tive
fixe
71.0
121,8
47
21,8
47
Fo
nd
ul S
ocia
l Eu
rop
ea
n (F
SE
)
Su
me
alo
ca
te d
e la
bu
ge
tul lo
ca
l co
nfo
rm O
rdo
na
nțe
i Gu
ve
rnu
lui n
r. 14
/20
16
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
Alte
dobanzi
Su
me p
rimite
de la
UE
/alti d
on
ato
ri in c
on
tul p
latilo
r efe
ctu
ate
si p
refin
an
tari a
fere
nte
cad
rulu
i finan
cia
r 2014-2
020
4
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
113,8
66
13,8
66
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
27,4
85
7,4
85
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
336
36
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0460
460
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
Ra
mb
urs
ari d
e c
red
ite in
tern
e81.0
2
Ra
mb
urs
ări d
e c
red
ite a
fere
nte
da
torie
i pu
blic
e in
tern
e lo
ca
le81.0
2.0
5
TIT
LU
L X
X R
EZ
ER
VE
, EX
CE
DE
NT
/DE
FIC
IT
96.1
0
Exce
de
nt
98.1
0
De
ficit
99.1
0
Alte
se
rvic
ii pu
blic
e g
en
era
le54.1
060
60
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L IX
AS
IST
EN
ŢĂ
SO
CIA
LĂ
57
Aju
toa
re s
oc
iale
57.0
2
Tic
he
te c
ad
ou a
co
rda
te p
en
tru c
he
ltuie
li so
cia
le57.0
2.0
4
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
60
60
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
60
60
Ac
tive
fixe
71.0
160
60
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
250
50
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
310
10
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Din
tota
l ca
pito
l:
Serv
icii p
ub
lice c
om
un
itare
de e
vid
en
ţă a
pers
oan
elo
r54.1
0.1
060
60
Ord
ine p
ub
lica s
i sig
ura
nta
natio
nala
61.1
0195
195
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L III D
OB
AN
ZI
30
30.0
3A
lte d
obanzi
5
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Do
ba
nzi la
op
era
tiun
ile d
e le
asin
g30.0
3.0
5
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
195
195
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
195
195
Ac
tive
fixe
71.0
1195
195
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2170
170
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
315
15
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
010
10
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
TIT
LU
L X
VII R
AM
BU
RS
AR
I DE
CR
ED
ITE
81
Ra
mb
urs
ari d
e c
red
ite in
tern
e
81.0
2
Ra
mb
urs
ări d
e c
red
ite a
fere
nte
da
torie
i pu
blic
e in
tern
e lo
ca
le81.0
2.0
5
Din
tota
l ca
pito
l:
Alte
ch
eltu
ieli în
do
me
niu
l ord
inii p
ub
lice
şi s
igu
ran
ţei n
aţio
na
le61.1
0.5
0195
195
Inva
tam
an
t 65.1
0
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
Din
tota
l ca
pito
l:
Înva
tam
ân
t ne
defin
ibil p
rin n
ive
l 65.1
0.0
7
Învata
mân
t sp
ecia
l65.1
0.0
7.0
4
San
ata
te
66.1
026,7
34
26,7
34
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
fina
nta
re d
in fo
nd
uri e
xte
rne
ne
ram
bu
rsa
bile
afe
ren
te c
ad
rulu
i fina
nc
iar 2
01
4-2
02
0
58
5,4
00
5,4
00
Pro
gra
me
din
Fo
nd
ul S
ocia
l Eu
rope
an
(FS
E)
58.0
25,4
00
5,4
00
Fin
an
țare
națio
na
lă58.0
2.0
1840
840
Fin
an
țare
exte
rnă n
era
mb
urs
abilă
58.0
2.0
24,5
60
4,5
60
Ch
eltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
2.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
Burs
e59.0
1
6
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
21,3
34
21,3
34
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
21,3
34
21,3
34
Ac
tive
fixe
71.0
121,3
34
21,3
34
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
113,8
66
13,8
66
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
27,2
47
7,2
47
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
311
11
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0210
210
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Din
tota
l ca
pito
l:
Se
rvic
ii me
dic
ale
în u
nită
ţi sa
nita
re c
u p
atu
ri 66.1
0.0
626,7
34
26,7
34
Sp
itale
Gen
era
le66.1
0.0
6.0
126,7
34
26,7
34
SP
ITA
LU
L J
UD
EŢ
EA
N D
E U
RG
EN
ŢĂ
SL
AT
INA
24,0
08
24,0
08
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L X
Pro
iecte
cu
fina
nta
re d
in fo
nd
uri e
xte
rne
ne
ram
bu
rsa
bile
afe
ren
te c
ad
rulu
i fina
nc
iar 2
01
4-2
02
0
58
5,4
00
5,4
00
Pro
gra
me
din
Fo
nd
ul S
ocia
l Eu
rope
an
(FS
E)
58.0
25,4
00
5,4
00
Fin
an
țare
națio
na
lă58.0
2.0
1840
840
Fin
an
țare
exte
rnă n
era
mb
urs
abilă
58.0
2.0
24,5
60
4,5
60
Ch
eltu
ieli n
eelig
ibile
58.0
2.0
3
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
18,6
08
18,6
08
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
18,6
08
18,6
08
Ac
tive
fixe
71.0
118,6
08
18,6
08
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
111,4
92
11,4
92
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
26,8
95
6,8
95
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
311
11
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0210
210
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
SP
ITA
LU
L P
NE
UM
OF
TIZ
IOL
OG
IE S
CO
RN
ICE
ŞT
I
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
7
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
SP
ITA
LU
L D
E P
SIH
IAT
RIE
CR
ON
ICI S
CH
ITU
GR
EC
I2,7
26
2,7
26
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
2,7
26
2,7
26
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
2,7
26
2,7
26
Ac
tive
fixe
71.0
12,7
26
2,7
26
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
12,3
74
2,3
74
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2352
352
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e
71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Cu
ltura
, rec
ree
re s
i relig
ie
67.1
0258
258
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
258
258
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
258
258
Ac
tive
fixe
71.0
1258
258
8
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
218
18
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0240
240
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Din
tota
l ca
pito
l:
Serv
icii c
ultu
rale
67.1
0.0
3258
258
Mu
ze
e - M
uze
ul J
ud
eţe
an
Olt
67.1
0.0
3.0
3258
258
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
258
258
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
258
258
Ac
tive
fixe
71.0
1258
258
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
218
18
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0240
240
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Institu
tii pu
blic
e d
e s
pecta
co
le s
i co
ncerte
- Cen
trul J
ud
ețe
an
de C
ultu
ră ș
i Artă
Olt
67.1
0.0
3.0
4
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
9
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Sco
li po
pu
lare
de a
rta s
i meserii - Ş
co
ala
Po
pu
lară
de A
rte ş
i Meserii
67.1
0.0
3.0
5
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
TIT
LU
L X
I AL
TE
CH
EL
TU
IEL
I59
Burs
e59.0
1
Su
me
afe
ren
te p
ers
oan
elo
r cu
ha
ndic
ap
ne
înca
dra
te59.4
0
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Ca
se
de c
ultu
ra67.1
0.0
3.0
6
Ca
min
e c
ultu
rale
67.1
0.0
3.0
7
Un
ive
rsita
ti po
pu
lare
67.1
0.0
3.0
9
Pre
sa
67.1
0.0
3.1
0
Ed
ituri
67.1
0.0
3.1
1
Alte
se
rvic
ii cu
ltura
le - C
en
trul J
ud
eţe
an
ptr. C
on
s. ş
i Pro
mo
v. C
ult. T
rad
. şi C
ult. O
lt67.1
0.0
3.3
0
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
TIT
LU
L X
III AC
TIV
E N
EF
INA
NC
IAR
E71
Ac
tive
fixe
71.0
1
Co
nstru
cţii
71.0
1.0
1
Ma
şin
i, ech
ipam
ente
si m
ijloace
de tra
nsp
ort
71.0
1.0
2
Mo
bilie
r, ap
ara
tură
biro
tică
şi a
lte a
ctiv
e c
orp
ora
le71.0
1.0
3
10
mii le
i
Pro
gra
m
rectific
at
Influ
en
ţe
+/-
Pro
gra
m
actu
aliz
at
2019
Co
d
ind
icato
rD
E N
U M
I R E
A I N
D I C
A T
O R
I L O
R
Alte
activ
e fix
e71.0
1.3
0
Re
pa
raţii c
ap
itale
afe
ren
te a
ctiv
elo
r fixe
71.0
3
Se
rvic
ii recre
ativ
e s
i sp
ortiv
e
67.1
0.0
5
Sp
ort
67.1
0.0
5.0
1
Alte
serv
icii în
dom
eniile
cultu
rii, recre
erii s
i relig
iei
67.0
2.5
0
Ag
ricu
ltura
, silv
icu
ltura
, pis
cic
ultu
ra s
i va
na
toa
re
83.1
0
CH
EL
TU
IEL
I CU
RE
NT
E
01
TIT
LU
L I C
HE
LT
UIE
LI D
E P
ER
SO
NA
L10
TIT
LU
L II B
UN
UR
I SI S
ER
VIC
II20
CH
EL
TU
IEL
I DE
CA
PIT
AL
70
Din
tota
l ca
pito
l:
Ag
ricu
ltura
83.1
0.0
3
Ca
me
re a
gric
ole
83.1
0.0
3.0
7
Alte
cheltu
ieli în
dom
eniu
l agric
ultu
rii 83.1
0.0
3.3
0
TIT
LU
L X
X R
EZ
ER
VE
, EX
CE
DE
NT
/DE
FIC
IT
96.1
0 - S
D
Exce
de
nt
98.1
0
De
ficit
99.1
0
Şe
f Se
rvic
iu B
ug
et, Im
po
zite
și T
axe
Nic
ola
ie B
UŞ
OIU
Co
ns
tan
ţa D
UM
ITR
U
Dire
cto
r Exe
cu
tiv
Contra
sem
nează
Secre
taru
l Judeţu
lui O
lt
Marin
ela
-Ele
na IL
IE
PR
EŞ
ED
INT
E
Mariu
s O
PR
ES
CU
JU
DE
ŢU
L O
LT
Unita
tea a
dm
inis
trativ
-terito
riala
:-
Institu
ţia p
ublic
ă:C
ON
SIL
IUL J
UD
ET
EA
N O
LT
FO
RM
ULA
R
14
nr.1
3951/1
0.1
2.2
019
I - Cre
dite
de a
ngaja
ment
II - Cre
dite
bugeta
re
SI E
ST
IMA
RI P
E A
NII 2
020-2
022
- mii le
i -
CA
PIT
OL/
I/IIT
OT
AL
CH
ELT
UIE
LI
ES
ALO
NA
RE
A V
ALO
RII R
ĂM
AS
E D
E F
INA
NŢ
AT
GR
UP
A/
EF
EC
TU
AT
EP
rogra
m
SU
RS
Apână la
2019
2020
2021
2022
anii u
lterio
ri
31-1
2-1
8
01
2=
3+
...+8
34
56
78
1. T
ota
l su
rse d
e fin
an
ţare
I416,5
88.1
230,5
94.3
484,0
91.0
089,3
88.1
881,0
55.0
0120,8
18.6
210,6
40.9
8
II416,5
88.1
230,5
94.3
484,0
91.0
089,3
88.1
881,0
55.0
0120,8
18.6
210,6
40.9
8
02 B
ug
et lo
cal
I378,6
42.1
430,5
94.3
466,7
86.0
079,3
88.1
881,0
55.0
0120,8
18.6
210,6
40.9
8
din
care
:II
378,6
42.1
430,5
94.3
466,7
86.0
079,3
88.1
881,0
55.0
0120,8
18.6
210,6
40.9
8
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lI
51,5
85.0
03,1
70.0
019,6
86.0
027,3
90.0
01,3
39.0
00.0
00.0
0
II51,5
85.0
03,1
70.0
019,6
86.0
027,3
90.0
01,3
39.0
00.0
00.0
0
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
IIIIII
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
58 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
189,2
81.8
2348.2
03,0
99.0
05,2
80.0
066,3
30.0
0114,2
24.6
210,6
40.9
8
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
II189,2
81.8
2348.2
03,0
99.0
05,2
80.0
066,3
30.0
0114,2
24.6
210,6
40.9
8
AN
EX
A n
r. 3
la P
roie
ctu
l de H
ota
rare
PR
OG
RA
MU
L D
E IN
VE
ST
IŢII P
UB
LIC
E
PE
GR
UP
E D
E IN
VE
ST
IŢII Ş
I SU
RS
E D
E F
INA
NŢ
AR
E A
CT
UA
LIZ
AT
PE
AN
UL
2019
ES
TIM
ĂR
I
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
1
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reIII
7101 A
ctiv
e fix
eI
137,7
75.3
227,0
76.1
444,0
01.0
046,7
18.1
813,3
86.0
06,5
94.0
00.0
0
II137,7
75.3
227,0
76.1
444,0
01.0
046,7
18.1
813,3
86.0
06,5
94.0
00.0
0
710101 C
onstru
ctii
I135,2
08.3
227,0
76.1
441,4
34.0
046,7
18.1
813,3
86.0
06,5
94.0
0
II135,2
08.3
227,0
76.1
441,4
34.0
046,7
18.1
813,3
86.0
06,5
94.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I1,0
60.0
01,0
60.0
0
II1,0
60.0
01,0
60.0
0
710103 M
obilie
r apara
tura
biro
tica
I89.0
089.0
0
II89.0
089.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
1,3
58.0
00.0
01,3
58.0
00.0
0
II1,3
58.0
00.0
01,3
58.0
00.0
0
7103 R
epara
tii capita
leI
60.0
060.0
0
II60.0
060.0
0
07 C
red
ite in
tern
eI
25,0
00.0
00.0
015,0
00.0
010,0
00.0
0
II25,0
00.0
00.0
015,0
00.0
010,0
00.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
58 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
25,0
00.0
00.0
015,0
00.0
010,0
00.0
00.0
0
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
II25,0
00.0
00.0
015,0
00.0
010,0
00.0
00.0
0
80 A
lte s
urs
e
I0.0
00.0
0
II0.0
00.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eI
0.0
0
II0.0
00.0
0
710101 C
onstru
ctii
I0.0
0
II0.0
0
710103 M
obilie
r apara
tura
biro
tica
III
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I0.0
0
II0.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eIII
10 V
en
ituri p
rop
riiI
2,3
05.0
00.0
02,3
05.0
00.0
0
II2,3
05.0
00.0
02,3
05.0
00.0
0
58 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
144.0
0144.0
0
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
II144.0
0144.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eI
2,1
61.0
00.0
02,1
61.0
0
II2,1
61.0
00.0
02,1
61.0
0
710101 C
onstru
ctii
I1,5
42.0
00.0
01,5
42.0
0
II1,5
42.0
00.0
01,5
42.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I315.0
0315.0
0
II315.0
0315.0
02
710103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leI
26.0
0
II26.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
278.0
0278.0
0
II278.0
0278.0
0
7103 R
epara
tii capita
leI
0.0
0
II0.0
0
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileI
0.0
00.0
0
II0.0
00.0
0
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
0.0
00.0
0
posta
dera
reII
0.0
00.0
0
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
104,4
73.0
030,4
85.1
445,6
18.0
026,4
01.8
61,9
68.0
0
II104,4
73.0
030,4
85.1
445,6
18.0
026,4
01.8
61,9
68.0
0
02 B
ug
et lo
cal
I98,4
73.0
030,4
85.1
441,9
68.0
024,0
51.8
61,9
68.0
0
din
care
:II
98,4
73.0
030,4
85.1
441,9
68.0
024,0
51.8
61,9
68.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lI
15,1
89.0
03,1
70.0
07,5
90.0
04,4
29.0
0
II15,1
89.0
03,1
70.0
07,5
90.0
04,4
29.0
0
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
I
II
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
58 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
6,6
72.0
0239.0
0635.0
03,8
30.0
01,9
68.0
0
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
II6,6
72.0
0239.0
0635.0
03,8
30.0
01,9
68.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eI
76,6
12.0
027,0
76.1
433,7
43.0
015,7
92.8
6
II76,6
12.0
027,0
76.1
433,7
43.0
015,7
92.8
6
710101 C
onstru
ctii
I76,6
12.0
027,0
76.1
433,7
43.0
015,7
92.8
6
II76,6
12.0
027,0
76.1
433,7
43.0
015,7
92.8
6
A. O
bie
ctiv
e (p
roie
cte
) de in
vestiţii în
co
ntin
uare
TO
TA
L G
EN
ER
AL
3
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
0.0
0
II0.0
0
06 C
red
ite e
xte
rne
III
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eI
6,0
00.0
00.0
03,6
50.0
02,3
50.0
0
II6,0
00.0
00.0
03,6
50.0
02,3
50.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
58 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
6,0
00.0
03,6
50.0
02,3
50.0
0
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
II6,0
00.0
03,6
50.0
02,3
50.0
0
.…III
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileIII
7101 A
ctiv
e fix
eIII
710101 C
onstru
ctii
III
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eIII
10 V
en
ituri p
rop
riiI
0.0
00.0
00.0
0
II0.0
00.0
00.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eI
0.0
00.0
00.0
0
II0.0
00.0
00.0
0
710101 C
onstru
ctii
I0.0
0
II0.0
0
80 A
lte s
urs
e
I0.0
0
II0.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eI
0.0
0
II0.0
0
710101 C
onstru
ctii
I0.0
0
II0.0
0
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
288,8
88.1
4109.2
025,8
87.0
062,9
86.3
279,0
87.0
0120,8
18.6
210,6
40.9
8
II288,8
88.1
4109.2
025,8
87.0
062,9
86.3
279,0
87.0
0120,8
18.6
210,6
40.9
8
02 B
ug
et lo
cal
I278,9
87.1
2109.2
012,9
95.0
055,3
36.3
279,0
87.0
0120,8
18.6
210,6
40.9
8
din
care
:II
278,9
87.1
2109.2
012,9
95.0
055,3
36.3
279,0
87.0
0120,8
18.6
210,6
40.9
8
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lI
29,0
34.0
04,7
34.0
022,9
61.0
01,3
39.0
0
II29,0
34.0
04,7
34.0
022,9
61.0
01,3
39.0
0
B. O
bie
ctiv
e (p
roie
cte
) de in
vestiţii n
oi
TO
TA
L G
EN
ER
AL
4
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
58 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
180,7
15.8
2109.2
0570.0
01,4
50.0
064,3
62.0
0114,2
24.6
210,6
40.9
8
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
II180,7
15.8
2109.2
0570.0
01,4
50.0
064,3
62.0
0114,2
24.6
210,6
40.9
8
7101 A
ctiv
e fix
eI
58,5
96.3
27,6
91.0
030,9
25.3
213,3
86.0
06,5
94.0
0
II58,5
96.3
27,6
91.0
030,9
25.3
213,3
86.0
06,5
94.0
0
710101 C
onstru
ctii
I52,0
02.3
27,6
91.0
030,9
25.3
213,3
86.0
06,5
94.0
0
II52,0
02.3
27,6
91.0
030,9
25.3
213,3
86.0
06,5
94.0
0
*) Pot a
pare
a s
i alte
alin
eate
/artic
ole
sau titlu
riI
din
cadru
l cla
sific
atie
i bugeta
reII
06 C
red
ite e
xte
rne
III
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eI
19,0
00.0
011,3
50.0
07,6
50.0
0
II19,0
00.0
011,3
50.0
07,6
50.0
0
58. P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
rnduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
I19,0
00.0
011,3
50.0
07,6
50.0
0
II19,0
00.0
011,3
50.0
07,6
50.0
0
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
0.0
0
posta
dera
reII
0.0
0
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileI
0.0
00.0
0
II0.0
00.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
0.0
0
posta
dera
reII
0.0
0
10 V
en
ituri p
rop
riiI
1,5
42.0
01,5
42.0
00.0
05
II1,5
42.0
01,5
42.0
00.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eI
1,5
42.0
01,5
42.0
00.0
0
II1,5
42.0
01,5
42.0
00.0
0
710101 C
onstru
ctii
I1,5
42.0
01,5
42.0
0
II1,5
42.0
01,5
42.0
0
80 A
lte s
urs
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
12,5
86.0
012,5
86.0
0
II12,5
86.0
012,5
86.0
0
02 B
ug
et lo
cal
I11,8
23.0
011,8
23.0
0
din
care
:II
11,8
23.0
011,8
23.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lI
7,3
62.0
07,3
62.0
0
II7,3
62.0
07,3
62.0
0
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
58. P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
rnduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
I1,8
94.0
01,8
94.0
0
II1,8
94.0
01,8
94.0
0
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reIII
7101 A
ctiv
e fix
eI
2,5
67.0
02,5
67.0
0
II2,5
67.0
02,5
67.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I1,0
60.0
01,0
60.0
0
II1,0
60.0
01,0
60.0
0
C. A
lte c
heltu
ieli d
e in
vestiţii
TO
TA
L G
EN
ER
AL
6
710103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leI
89.0
089.0
0
II89.0
089.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
1,3
58.0
01,3
58.0
0
II1,3
58.0
01,3
58.0
0
7103 R
epara
tii capita
leI
60.0
060.0
0
II60.0
060.0
0
III
07 C
red
ite in
tern
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileI
0.0
00.0
0
II0.0
00.0
0
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
0.0
00.0
0
posta
dera
reII
0.0
00.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eIII
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
III
710103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leIII
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eIII
10 V
en
ituri p
rop
riiI
763.0
0763.0
0
II763.0
0763.0
0
58. P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
rnduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
I144.0
0144.0
0
II144.0
0144.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eI
619.0
0619.0
0
II619.0
0619.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I315.0
0315.0
0
II315.0
0315.0
0
710103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leI
26.0
0
II26.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
278.0
0278.0
0
II278.0
0278.0
0
75 F
on
d N
atio
nal d
e D
ezvo
ltare
III
7
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reIII
02 B
ug
et lo
cal
I
din
care
:II
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reIII
7101 A
ctiv
e fix
eIII
7103 R
epara
tii capita
leIII
*) Pot a
pare
a s
i alte
alin
eate
/artic
ole
sau titlu
riI
din
cadru
l cla
sific
atie
i bugeta
reII
06 C
red
ite e
xte
rne
III
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileI
a. A
ch
izitii d
e im
ob
ile
TO
TA
L G
EN
ER
AL
8
II
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
10 V
en
ituri p
rop
riiIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
80 A
lte s
urs
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
11,1
40.0
011,1
40.0
0
II11,1
40.0
011,1
40.0
0
02 B
ug
et lo
cal
I10,4
35.0
010,4
35.0
0
din
care
:II
10,4
35.0
010,4
35.0
0
5102 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lI
7,3
62.0
07,3
62.0
0
II7,3
62.0
07,3
62.0
0
550108 P
rogra
me P
hare
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
550130 P
rogra
me fin
anta
te in
cadru
l facilita
tii Schengen
III
58. P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
rnduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
I1,8
94.0
01,8
94.0
0
II1,8
94.0
01,8
94.0
0
65 C
heltu
ieli a
fere
nte
pro
gra
melo
r cu fin
. ram
burs
abila
III
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reIII
7101 A
ctiv
e fix
eI
1,1
79.0
01,1
79.0
0
II1,1
79.0
01,1
79.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I1,0
60.0
01,0
60.0
0
b. d
ota
ri ind
ep
en
den
te
TO
TA
L G
EN
ER
AL
9
II1,0
60.0
01,0
60.0
0
710103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leI
89.0
089.0
0
II89.0
089.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
30.0
030.0
0
II30.0
030.0
0
71.0
3 R
epara
tii capita
leI
0.0
0
II0.0
0
5102 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
redite
inte
rne
III
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileI
0.0
00.0
0
II0.0
00.0
0
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
0.0
0
posta
dera
reII
0.0
0
80 A
lte s
urs
eI
0.0
00.0
0
II0.0
00.0
0
5102 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
7101 A
ctiv
e fix
eI
0.0
0
II0.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I0.0
0
II0.0
0
710103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leI
0.0
0
II0.0
0
10 V
en
ituri p
rop
riiI
705.0
0705.0
0
II705.0
0705.0
0
58. P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
rnduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
I144.0
0144.0
0
II144.0
0144.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eI
561.0
0561.0
0
II561.0
0561.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I315.0
0315.0
0
II315.0
0315.0
0
710103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leI
26.0
026.0
0
II26.0
026.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
220.0
0220.0
0
II220.0
0220.0
0
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
1,4
46.0
01,4
46.0
0
II1,4
46.0
01,4
46.0
0
c. c
heltu
ieli a
fere
nte
stu
diilo
r de fe
zab
ilitate
si a
lte s
tud
ii
TO
TA
L G
EN
ER
AL
10
02 B
ug
et lo
cal
I1,3
88.0
01,3
88.0
0
din
care
:II
1,3
88.0
01,3
88.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lI
0.0
0
II0.0
0
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
0.0
0
posta
dera
reII
0.0
0
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reIII
7101 A
ctiv
e fix
eI
1,3
88.0
01,3
88.0
0
II1,3
88.0
01,3
88.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
1,3
28.0
01,3
28.0
0
II1,3
28.0
01,3
28.0
0
71.0
3 R
epara
tii capita
leI
60.0
060.0
0
II60.0
060.0
0
06 C
red
ite e
xte
rne
III
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eI
0.0
00.0
0
II0.0
00.0
0
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
0.0
0
posta
dera
reII
0.0
0
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileI
0.0
00.0
0
II0.0
00.0
0
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
0.0
0
posta
dera
reII
0.0
011
10 V
en
ituri p
rop
riiI
58.0
058.0
0
II58.0
058.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
7101 A
ctiv
e fix
eI
58.0
058.0
0
II58.0
058.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
58.0
058.0
0
II58.0
058.0
0
80 A
lte s
urs
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reIII
02 B
ug
et lo
cal
I
din
care
:II
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reIII
7101 A
ctiv
e fix
eIII
d. c
heltu
ieli p
rivin
d c
on
so
lidarile
TO
TA
L G
EN
ER
AL
12
7103 R
epara
tii capita
leIII
*) Pot a
pare
a s
i alte
alin
eate
/artic
ole
sau titlu
riI
din
cadru
l cla
sific
atie
i bugeta
reII
06 C
red
ite e
xte
rne
III
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
10 V
en
ituri p
rop
riiIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
80 A
lte s
urs
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reIII
02 B
ug
et lo
cal
I
din
care
:II
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
I
e. a
lte c
heltu
ieli a
sim
ilate
inv
estitiilo
r
TO
TA
L G
EN
ER
AL
13
II
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reIII
7101 A
ctiv
e fix
eIII
7103 R
epara
tii capita
leIII
*) Pot a
pare
a s
i alte
alin
eate
/artic
ole
sau titlu
riI
din
cadru
l cla
sific
atie
i bugeta
reII
06 C
red
ite e
xte
rne
III
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
….
III
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
10 V
en
ituri p
rop
riiIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
80 A
lte s
urs
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
TO
TA
L G
EN
ER
AL
I416,5
88.1
230,5
94.3
484,0
91.0
089,3
88.1
881,0
55.0
0120,8
18.6
210,6
40.9
8
II416,5
88.1
230,5
94.3
484,0
91.0
089,3
88.1
881,0
55.0
0120,8
18.6
210,6
40.9
8
CA
PIT
OL
51.0
2 A
uto
ritati p
ub
lice s
i actiu
ni e
xte
rne
TO
TA
L G
EN
ER
AL
14
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
19,4
51.0
0542.0
07,3
39.0
04,4
52.0
03,7
32.0
03,3
86.0
0
II19,4
51.0
0542.0
07,3
39.0
04,4
52.0
03,7
32.0
03,3
86.0
0
02 B
ug
et lo
cal
I17,9
51.0
0542.0
06,4
39.0
03,8
52.0
03,7
32.0
03,3
86.0
0
din
care
:II
17,9
51.0
0542.0
06,4
39.0
03,8
52.0
03,7
32.0
03,3
86.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
58.0
1 P
rogra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
reI
1,6
76.0
0239.0
0625.0
0466.0
0346.0
0
Regio
nala
(FE
DR
) II
1,6
76.0
0239.0
0625.0
0466.0
0346.0
0
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reIII
7101 A
ctiv
e fix
eI
6,1
17.0
0303.0
05,8
14.0
03,3
86.0
03,3
86.0
03,3
86.0
0
II6,1
17.0
0303.0
05,8
14.0
03,3
86.0
03,3
86.0
03,3
86.0
0
710101 C
onstru
ctii
I15,1
49.0
0303.0
04,6
88.0
03,3
86.0
03,3
86.0
03,3
86.0
0
II15,1
49.0
0303.0
04,6
88.0
03,3
86.0
03,3
86.0
03,3
86.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I397.0
0397.0
0
II397.0
0397.0
0
710103 M
obilie
r apara
tura
biro
tica
I45.0
045.0
0
II45.0
045.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
684.0
0684.0
0
II684.0
0684.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eI
1,5
00.0
0900.0
0600.0
0
II1,5
00.0
0900.0
0600.0
0
58.0
1 P
rogra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
reI
1,5
00.0
0900.0
0600.0
0
Regio
nala
(FE
DR
) II
1,5
00.0
0900.0
0600.0
015
710101 C
onstru
ctii
III
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
10 V
en
ituri p
rop
riiIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
.…III
80 A
lte s
urs
e (fo
nd
rulm
en
t si e
xced
en
t an
i an
terio
ri)III
7101 A
ctiv
e fix
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
60.0
060.0
0
II60.0
060.0
0
02 B
ug
et lo
cal
I60.0
060.0
0
din
care
:II
60.0
060.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lI
60.0
060.0
0
II60.0
060.0
0
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
CA
PIT
OL
54.0
2 A
lte s
erv
icii p
ub
lice g
en
era
le
TO
TA
L G
EN
ER
AL
16
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reIII
7101 A
ctiv
e fix
eI
0.0
00.0
0
II0.0
00.0
0
710101 C
onstru
ctii
III
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I0.0
0
II0.0
0
710103 M
obilie
r apara
tura
biro
tica
I0.0
0
II0.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
0.0
0
II0.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
10 V
en
ituri p
rop
riiIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
80 A
lte s
urs
e (fo
nd
rulm
en
t si e
xced
en
t an
i an
terio
ri)III
7101 A
ctiv
e fix
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
102.0
0102.0
0
CA
PIT
OL
60.0
2 A
para
re
TO
TA
L G
EN
ER
AL
17
II102.0
0102.0
0
02 B
ug
et lo
cal
I102.0
0102.0
0
din
care
:II
102.0
0102.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reIII
7101 A
ctiv
e fix
eI
102.0
0102.0
0
II102.0
0102.0
0
710101 C
onstru
ctii
III
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I101.0
0101.0
0
II101.0
0101.0
0
710103 M
obilie
r apara
tura
biro
tica
I0.0
0
II0.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
1.0
01.0
0
II1.0
01.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileI
18
II
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
10 V
en
ituri p
rop
riiIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
80 A
lte s
urs
e (fo
nd
rulm
en
t si e
xced
en
t an
i an
terio
ri)III
7101 A
ctiv
e fix
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
CA
PIT
OL
61.0
2 O
rdin
e p
ub
lica s
i sig
ura
nta
natio
nala
TO
TA
L G
EN
ER
AL
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
2,2
60.0
02,2
60.0
0
II2,2
60.0
02,2
60.0
0
02 B
ug
et lo
cal
I2,0
65.0
02,0
65.0
0
din
care
:II
2,0
65.0
02,0
65.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
58.0
1 P
rogra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
reI
1,7
90.0
01,7
90.0
0
Regio
nala
(FE
DR
) II
1,7
90.0
01,7
90.0
0
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reI
19
II
7101 A
ctiv
e fix
eI
275.0
0275.0
0
II275.0
0275.0
0
710101 C
onstru
ctii
I0.0
0
II0.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I255.0
0255.0
0
II255.0
0255.0
0
710103 M
obilie
r apara
tura
biro
tica
I20.0
020.0
0
II20.0
020.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
10 V
en
ituri p
rop
riiI
195.0
0195.0
0
II195.0
0195.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eI
195.0
0195.0
0
II195.0
0195.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I170.0
0170.0
0
II170.0
0170.0
0
710103 M
obilie
r apara
tura
biro
tica
I15.0
015.0
0
II15.0
015.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
10.0
010.0
0
II10.0
010.0
0II
0
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
53,4
67.0
03,1
70.0
021,5
68.0
027,3
90.0
01,3
39.0
0
II53,4
67.0
03,1
70.0
021,5
68.0
027,3
90.0
01,3
39.0
0
02 B
ug
et lo
cal
I22,6
28.0
03,1
70.0
019,4
58.0
027,3
90.0
01,3
39.0
0
din
care
:II
22,6
28.0
03,1
70.0
019,4
58.0
027,3
90.0
01,3
39.0
0
51.0
2.2
8 T
ransfe
ruri d
in b
ugete
le lo
cale
pentru
finanta
rea
I51,2
67.0
03,1
70.0
019,3
68.0
027,3
90.0
01,3
39.0
0
cheltu
ielilo
r de c
apita
l din
dom
eniu
l sanata
tiiII
51,2
67.0
03,1
70.0
019,3
68.0
027,3
90.0
01,3
39.0
0
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
CA
PIT
OL
66.1
0 S
an
ata
te
TO
TA
L G
EN
ER
AL
20
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
58.0
1 P
rogra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
reI
90.0
090.0
0
Regio
nala
(FE
DR
) II
90.0
090.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eIII
710101 C
onstru
ctii
III
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
III
7100103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leIII
7103 R
epara
tii capita
leIII
06 C
red
ite e
xte
rne
III
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIIIIII
.…III
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
10 V
en
ituri p
rop
riiI
2,1
10.0
00.0
02,1
10.0
00.0
0
II2,1
10.0
00.0
02,1
10.0
00.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lI
0.0
0
II0.0
0
58.0
2P
rogra
me d
in F
ondul S
ocia
l Euro
pean (F
SE
)I
144.0
0144.0
0
II144.0
0144.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eI
1,9
66.0
00.0
01,9
66.0
021
II1,9
66.0
00.0
01,9
66.0
0
710101 C
onstru
ctii
I1,5
42.0
01,5
42.0
0
II1,5
42.0
01,5
42.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I203.0
0203.0
0
II203.0
0203.0
0
7100103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leI
11.0
011.0
0
II11.0
011.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
210.0
0210.0
0
II210.0
0210.0
0
80 A
lte s
urs
e c
on
stitu
ite c
on
form
leg
iiI
0.0
00.0
0
II0.0
00.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I0.0
0
II0.0
0
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
9,9
44.0
0115.0
03,0
93.0
05,1
14.0
01,6
22.0
0
II9,9
44.0
0115.0
03,0
93.0
05,1
14.0
01,6
22.0
0
02 B
ug
et lo
cal
I3,5
64.0
0115.0
085.0
03,3
64.0
01,6
22.0
0
din
care
:II
3,5
64.0
0115.0
085.0
03,3
64.0
01,6
22.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lI
258.0
0258.0
0
II258.0
0258.0
0
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III 5
50108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
I
CA
PIT
OL
67.0
2 C
ultu
ra, re
cre
ere
si re
ligie
TO
TA
L G
EN
ER
AL
22
II
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
0.0
0
posta
dera
reII
0.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eI
160.0
085.0
075.0
0283.0
0260.0
0
II160.0
085.0
075.0
0283.0
0260.0
0
710101 C
onstru
ctii
I85.0
085.0
0283.0
0260.0
0
II85.0
085.0
0283.0
0260.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I50.0
050.0
0
II50.0
050.0
0
7100103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leI
24.0
024.0
0
II24.0
024.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
1.0
01.0
0
II1.0
01.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
58.0
1 P
rogra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
reI
4,4
83.0
030.0
010.0
03,0
81.0
01,3
62.0
0
Regio
nala
(FE
DR
) II
4,4
83.0
030.0
010.0
03,0
81.0
01,3
62.0
0
07 C
red
ite in
tern
e
I4,5
00.0
02,7
50.0
01,7
50.0
0
II4,5
00.0
02,7
50.0
01,7
50.0
0
58.0
1 P
rogra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
reI
4,5
00.0
02,7
50.0
01,7
50.0
0
Regio
nala
(FE
DR
) II
4,5
00.0
02,7
50.0
01,7
50.0
0
10 V
en
ituri p
rop
riiI
0.0
00.0
0
II0.0
00.0
0
7101 A
ctiv
e fix
eI
0.0
00.0
0
II0.0
00.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I0.0
0
II0.0
0
7100103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leI
0.0
0
II0.0
0
710130 A
lte a
ctiv
e fix
eIII
80 A
lte s
urs
e(e
xced
en
t an
i an
terio
ri)III
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lI
23
II
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
7101 A
ctiv
e fix
eIII
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
29,9
73.0
00.0
01,9
14.0
014,8
51.0
010,0
00.0
03,2
08.0
0
II29,9
73.0
00.0
01,9
14.0
014,8
51.0
010,0
00.0
03,2
08.0
0
02 B
ug
et lo
cal
I29,9
59.0
00.0
01,9
14.0
014,8
51.0
010,0
00.0
03,2
08.0
0
din
care
:II
29,9
59.0
00.0
01,9
14.0
014,8
51.0
010,0
00.0
03,2
08.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
58.0
1 P
rogra
me d
in F
ondul E
uro
pean d
e D
ezvolta
reI
14.0
014.0
0
Regio
nala
(FE
DR
) II
14.0
014.0
0
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reIII
7101 A
ctiv
e fix
eI
29,9
59.0
00.0
01,9
00.0
014,8
51.0
010,0
00.0
03,2
08.0
0
II29,9
59.0
00.0
01,9
00.0
014,8
51.0
010,0
00.0
03,2
08.0
0
710101 C
onstru
ctii
I1,5
00.0
01,5
00.0
014,8
51.0
010,0
00.0
03,2
08.0
0
II1,5
00.0
01,5
00.0
014,8
51.0
010,0
00.0
03,2
08.0
0
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
I257.0
0257.0
0
II257.0
0257.0
0
7100103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leI
0.0
0
II0.0
0
7100130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
83.0
083.0
0
II83.0
083.0
0
7103 R
epara
tii capita
leI
60.0
060.0
0
II60.0
060.0
0
CA
PIT
OL
68.0
2 A
sig
ura
ri si a
sis
ten
ta s
ocia
la
TO
TA
L G
EN
ER
AL
24
06 C
red
ite e
xte
rne
III
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
.…III
7101 A
ctiv
e fix
eIII
710101 C
onstru
ctii
III
710102 M
asin
i, echip
am
ente
si m
ijloace d
e tra
nsport
III
7100103 M
obilie
r, apara
tura
biro
tica s
i alte
activ
e c
orp
ora
leIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
80 A
lte s
urs
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
339.0
00.0
0339.0
00.0
0
II339.0
00.0
0339.0
00.0
0
02 B
ug
et lo
cal
I339.0
00.0
0339.0
00.0
0
din
care
:II
339.0
00.0
0339.0
00.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
I
CA
PIT
OL
74.0
2 P
rote
ctia
med
iulu
i
TO
TA
L G
EN
ER
AL
25
II
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
550112 In
vestitii a
le a
gentilo
r econom
ici c
u c
apita
l de s
tat
III
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
0.0
0
posta
dera
reII
0.0
0
75 F
ond N
atio
nal d
e D
ezvolta
reIII
7101 A
ctiv
e fix
eI
339.0
0339.0
0
II339.0
0339.0
0
710101 C
onstru
ctii
I119.0
0119.0
0
II119.0
0119.0
0
7100130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
220.0
0220.0
0
II220.0
0220.0
0
06 C
red
ite e
xte
rne
III
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eI
0.0
00.0
00.0
0
II0.0
00.0
00.0
0
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
0.0
0
posta
dera
reII
0.0
0
.…III
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
.…III
10 V
en
ituri p
rop
riiIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
26
80 A
lte s
urs
eIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
1. T
ota
l surs
e d
e fin
anţa
reI
300,9
92.1
226,7
67.3
447,4
16.0
037,5
81.1
864,3
62.0
0114,2
24.6
210,6
40.9
8
II300,9
92.1
226,7
67.3
447,4
16.0
037,5
81.1
864,3
62.0
0114,2
24.6
210,6
40.9
8
02 B
ug
et lo
cal
I281,9
92.1
226,7
67.3
436,0
66.0
029,9
31.1
864,3
62.0
0114,2
24.6
210,6
40.9
8
din
care
:II
281,9
92.1
226,7
67.3
436,0
66.0
029,9
31.1
864,3
62.0
0114,2
24.6
210,6
40.9
8
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
55.0
1 T
ransfe
ruri in
tern
e, d
in c
are
:III
5501003 P
rogra
me c
u fin
anta
re ra
mburs
abila
III
550108 P
rogra
me P
hare
si a
lte p
rogra
me c
u fin
anta
re
nera
mburs
abila
III
550109 P
rogra
me IS
PA
III
550110 P
rogra
me S
apard
III
550111 C
ofin
anta
rea a
sis
tente
i financia
re n
era
mburs
abile
I
post a
dera
re d
e la
Com
unita
tea E
uro
peana
II
58. P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
rnduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
I180,6
06.6
2570.0
01,4
50.0
064,3
62.0
0114,2
24.6
210,6
40.9
8
II180,6
06.6
2570.0
01,4
50.0
064,3
62.0
0114,2
24.6
210,6
40.9
8
7101 A
ctiv
e fix
eI
90,3
75.5
226,7
67.3
435,4
96.0
028,4
81.1
80.0
00.0
00.0
0
II90,3
75.5
226,7
67.3
435,4
96.0
028,4
81.1
80.0
00.0
00.0
0
710101 C
onstru
ctii
I90,3
75.5
226,7
67.3
435,1
27.0
028,4
81.1
8
II90,3
75.5
226,7
67.3
435,1
27.0
028,4
81.1
8
7100130 A
lte a
ctiv
e fix
eI
369.0
0369.0
0
II369.0
0369.0
0
*) Pot a
pare
a s
i alte
alin
eate
/artic
ole
sau titlu
riI
din
cadru
l cla
sific
atie
i bugeta
reII
06 C
red
ite e
xte
rne
III
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
07 C
red
ite in
tern
eI
19,0
00.0
011,3
50.0
07,6
50.0
0
II19,0
00.0
011,3
50.0
07,6
50.0
0
CA
PIT
OL
84.0
2 T
ran
sp
ortu
ri
TO
TA
L G
EN
ER
AL
27
58. P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
rnduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
afe
rente
cadru
lui fin
ancia
r 2014-2
020
I19,0
00.0
011,3
50.0
07,6
50.0
0
II19,0
00.0
011,3
50.0
07,6
50.0
0
56 P
roie
cte
cu fin
anta
re d
in fo
nduri e
xte
rne n
era
mburs
abile
I
posta
dera
reII
08 F
on
du
ri exte
rne n
era
mb
urs
ab
ileIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
10 V
en
ituri p
rop
riiIII
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
80 A
lte s
urs
e(fo
nd
rulm
en
t si e
xced
en
t)III
51.0
2 T
ransfe
ruri d
e c
apita
lIII
DIR
EC
TO
R E
XE
CU
TIV
Co
nsta
nta
DU
MIT
RU
Nic
ola
ie B
US
OIU
Into
cm
it
Ion
ela
CIO
RC
EA
NU
SE
F S
ER
VIC
IU B
UG
ET
,
IMP
OZ
ITE
SI T
AX
E
28
IC/IC
. 2 e
x.
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
`
51
1
CONSILIUL JUDEȚEAN OLT Direcția Economică, Buget-Finanțe Serviciul Buget, Impozite și Taxe Nr. 13957/10.12.2019
APROB PREȘEDINTE
Marius OPRESCU
AVIZAT VICEPREȘEDINTE
Ioan CIUGULEA
Raport la proiectul de hotărâre
cu privire la rectificarea bugetului Județului Olt pe anul 2019
Proiectul de Hotărâre propune rectificarea bugetului Județului Olt pe anul 2019. În referatul de aprobare la Proiectul de Hotarare se explică modul de fundamentare care a impus inițierea acestui proiect de hotarare, după cum urmează: Potrivit prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul exercițiului bugetar, autoritățile deliberative pot aproba rectificarea bugetului în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum și ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.
Cu adresa nr. OT 134097/03.12.2019, înregistrată la Consiliul Județean Olt sub nr. 13693/04.12.2019, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt ne aduce la cunoștință ca potrivit prevederilor art. 20 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019, s-a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județului Olt, sume destinate finanțării drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățămantul special, potrivit prevederilor Hotărarii Guvernului nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale școlarizați în sistemul de învățămant preuniversitar, în conformitate cu prevederile lit. A din anexa la Hotărarea Guvernului nr.
2
904/2014 pentru stabilirea limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute de art. 129 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu suma de 21 mii lei.
Suma de 21 mii lei a fost repartizată în trimestrul IV din anul 2019. Astfel, se propune suplimentarea veniturilor la indicatorul „Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor” cod 11.02.01, cu suma de 21 mii lei si in mod corespunzător suplimentarea cheltuielilor cu aceeași sumă la capitolul 65.02 „Învățămant” subcapitolul 65.02.07 „Învatamânt nedefinibil prin nivel” paragraful 65.02.07.04 „Învatamânt special”, pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Balș - suma de 3 mii lei și Școala Profesională Specială Balș – suma de 18 mii lei, titlul IX „Asistență socială”, articolul 57.02 „Ajutoare sociale în natură”, alineatul 57.02.01 „Ajutoare sociale în numerar”.
Cu adresa nr. 89698/04.12.2019, înregistrată la Consiliul Județean Olt sub nr. 13697/04.12.2019, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, solicită rectificarea la capitolul 68.02 „Asigurari si asistenta sociala” subcapitolul 68.02.05 „Asistență socială în caz de boli și invalidități”(conform Anexei „Transferuri pentru finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap (dobanzi si transport) în anul 2019”, întocmită de Ministerul Muncii și Justiției Sociale ca urmare a rectificării bugetului de stat), astfel: 1. - diminuarea cu suma de 50 mii lei la titlul II „Bunuri și servicii” indicator „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii” alineatul 20.30.30; 2. - diminuarea cu suma de 4 mii lei la titlul IX „Asistență Socială” indicator „Ajutoare sociale in numerar” alineatul 57.02.01. Astfel, se propune diminuarea veniturilor la indicatorul „Finantarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap” cod 42.02.21, cu suma de 54 mii lei si in mod corespunzător diminuarea cheltuielilor cu aceeași sumă la capitolul 68.02 „Asigurari si asistenta sociala” subcapitolul 68.02.05 „Asistență socială în caz de boli și invalidități” pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt. Din analiza contului de execuție al Județului Olt, secțiunea de funcționare, la data de 09.12.2019, se constată o depășire a veniturilor încasate la anumiți indicatori, cu suma de 3.085 mii lei, ponderea cea mai mare fiind la indicatorul „Cote și sume defalcate din impozitul pe venit” (suma de 3.031 mii lei). Astfel, pentru sumele încasate în plus la secțiunea de funcționare se propune diminuarea cu suma de 3.085 mii lei la indicatorul „Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local” cod 37.02.03 și suplimentarea secțiunii de dezvoltare cu
3
aceeași sumă la indicatorul „Vărsăminte din secțiunea de funcționare” cod 37.02.04. Ca urmare a influențelor prevederilor bugetare la secțiunea de dezvoltare a bugetului local al Județului Olt, în funcție de încasările/neîncasările la anumiți indicatori, se suplimentează veniturile sectiunii de dezvoltare cu suma de 2.552 mii lei și în mod corespunzător cheltuielile sectiunii de dezvoltare cu aceeși sumă, la capitolul 84.02 „Transporturi” paragraful 84.02.03.01 „Drumuri și poduri” Titlul X „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, pentru finanțarea proiectelor aflate în derulare pe drumurile județene. Prin nota de fundamentare nr. 4592/05.12.2019, înregistrată la Consiliul Județean Olt sub nr. 13757/05.12.2019, Centrul Județean de Cultură și Artă Olt solicită rectificarea bugetului la partea de venituri, după cum urmează:
1. - suplimentarea cu suma de 25 mii lei la indicatorul „Venituri din serbari si spectacole scolare, manifestari culturale, artistice si sportive” cod 33.10.19;
2. - diminuarea cu suma de 25 mii lei la indicatorul „Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati” cod 33.10.50.
Modificările intervenite în structura Bugetului local al Județului Olt pe Secțiunea de Funcționare și Secțiunea de Dezvoltare pe anul 2019 se reflectă în anexele nr. 1, 1a, 1b la proiectul de hotărâre.
Modificările intervenite în structura Bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe Secțiunea de Funcționare și Secțiunea de Dezvoltare pe anul 2019, se reflectă în anexele nr. 2, 2a, 2b la proiectul de hotărâre.
În mod corespunzator se propune aprobarea programului de investiții publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare actualizat pe anul 2019 si estimari pe anii 2020-2022, conform anexei nr. 3 la proiectul de hotarare.
Față de cele prezentate, precizăm că proiectul de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului județului Olt pe anul 2019, îndeplinește condițiile legale și se propune aprobarea acestuia în forma prezentată. DIRECTOR EXECUTIV Constanța DUMITRU ȘEF SERVICIU BUGET, IMPOZITE ȘI TAXE
Nicolaie BUȘOIU
ȘEF SERVICIU JURIDIC-CONTENCIOS Ana Venera ȘTEFĂNESCU
AS/AS (3ex.)
Top Related