ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
::a:OTARAREA N'B..409
din 30.08.2018
Privind: Modificarea şi completarea H.C.L.M. nr. 84/19.02.2018 referitoare la "Aprobarea tarifelor si taxelor utilizate de Serviciul de Utilitate Publică , de Administrare şi Gospodărire Locală Brăila , Începând cu anul 2018", modificată şi completată prin H.C.L.M. nr.350/18.07.2018.
CONSILIUL LOCAL DIUNIC IPAL BRATI. A
La iniţiativa doamnei Viceprimar Ciocan Doiniţa ; Având În vedere expunerea de motive a iniţiatorului , raportul comun de
specialitate al Direcţiei Finanţelor Publice Locale, Direcţiei Tehnice şi Direcţiei
Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, raportul de specialitate al Serviciului de Utilitate Publ ică de Administrare şi Gospodărire Locală Brăila , precum şi raportul comisiei de specialitate nr. 1 din cadrul C.L.M. Brăila ;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, O.G.R. nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local , cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.51/2006 - legea serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată , cu modificările şi completări le ulterioare, H.C.L.M. Brăila nr. 84/19.02.2018, precum si H.C.L.M. Brăila nr. 350/18.07.2018; , În baza art. 36 alin . (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. a) şi art. 63 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 215/2001 , republicată , cu modificările şi completări le ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) lit. a), coroborat cu art. 115 alin . (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată , cu modificările şi completările ulterioare;
::a:OTARA S TE :
Art.l Se aprobă completarea articolului 1 din H.C.L.M. Brăila nr.84/19.02.2018, cu un nou alineat, alin.(2), care va avea următorul cuprins:
"Art.1 (2) Se aprobă fundamentarea preţurilor şi tarifelor aferente lucrărilor de Dezinsecţie, Dezinfecţie şi Deratizare şi a lucrărilor executate pe domeniul public de Serviciul Întreţinere Parcări şi Incinte din cadrul Serviciului de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală Brăila, conform anexei nr.1, parte integrantă din prezenta hotărâre".
Artll Se aprobă modificarea şi completarea anexei la H.C.L.M. Brăila
nr. 84/19.02.2018 referitoare la "Aprobarea tarifelor şi taxelor utilizate de Serviciul de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală Brăila , începând cu anul 2018", modificată prin anexa nr.2 la H.C.L.M. nr. 350/18.07.2018, conform anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre .
Art.1I1 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri , anexele nr.1 şi 2 la H.C.L.M. Brăila nr.84/19.02.2018, modificată şi completată prin H.C.L.M. Brăila nr.350/18.07.2018 se înlocuiesc cu anexele nr.1 şi 2 la prezenta hotărâre.
Art.IV Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila , prin Direcţia Finanţelor Publice Locale, Direcţia Tehnică şi Serviciul de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală Brăila , iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PRESEDINTE DE SEDINTĂ, , "
SÎRBU CONSTANTIN
2
CONTRA SEMNEAZĂ SEC RETA R,
-Ill/~X ti- /V' i2 _ /
Sheetl LIJ- IiCV1 /YR. _ fcf) j JD.DP , 2D/J!
Anexa la HCLM nr. /2018
Fisa de fundamentare tarif dezinsectie cu pompe manuale tip ULV
Nr. cr1. Spec ificatie U.M. Valoare
1 Cheltuieli materiale, din care: 451.48 Substanta activa + apa pentru dilutie / 5 rl rezervoare /1 ora
- combustibili si lubrifianti lei / ora O
- energie electrica tehnologica lei O II 1. Masca protectie substante - 100 lei x 100 ore uti lizare / 100 ore functionare
I 2. Filtru masca protectie = 70 lei x 40 ore utilizare / - piese schimb utilaje lei / ora O 100 ore functionare
3. Cizme cauciuc protectie = 30 lei x 100 ore - materii prime si materiale consumabile lei / ora 390 utilizare / 100 ore functionare
4. Combinezon 000 = 90 lei x 16 ore utilizare /100
: echipament de lucru si erotectie lei 17.812 _ ore functionare
- 5. Manusi protectie = 9 lei x 8 ore utilizare / 100 ore functionare
- reparatii lei / ora O 6. Ochelari protectie = 12,50 lei x 40 ore utilizare / - amortizarea utilajelor si a mijloacelor de transport \ 100 ore functionare (val. de achizitie / 24 luni) lei 41 .67
\ - redeventa anuala lei O lj1.000 lei val. pompa /24 luni "
- cheltuieli cu protectia mediului lei O
- alte servicii executate de terti (reparatii) lei 1 N Reparatii pompa 100 lei / 100 ore de functionare
lei I ~ Piese de schimb pompa 100 lei / 100 ore de - alte cheltuieli materiale 1
functionare 2 Cheltuieli cu munca vie, din care: 30.62
- salarii le i Iora 29.95 t\-r ~ Tarif orar muncitor ,?DD la gradat~~ __ ~~~_~~a I
Page 1
-3
4
5
6
7
A.
B.
1. ~
II.
III.
IV.
V.
VI.
VI.'
- contributia asiguratorie pentru munca (CAM) 2,25%
Taxe si licente
Cheltuieli cu inchirierea utilajelor
Cheltuieli cu depunerea in rampa Fond pentru inchiderea depozitului de deseuri si urmarirea acestuia post inchidere
Alte cheltuieli (transport echipamente)
Cheltuieli de exploata re (1+2+3+4+5+6+7)
Cheltuieli financiare (indirecte)
Cheltuieli~()ta~(A+B) ____ ----_._~
Profit (0%)
Cota de dezvoltare
Venituri obtinute din activitatea de dezinsectie
Cantitate programata (suprafata Iora)
Tarif I mp (IV I V) (fara cheltuieli indirecte 18%)
Tarif I mp (IV I V) (cu cheltuieli indirecte 18%)
Director Jtsteâi/.u Dumitru
'l/l J l' J /
.~ .<i" ~ -, &. -
-Y·:3:!.-:· flGPL "0. , S 1J"i~UT/·TZ ~.2
"U~J , "'cr :--:::. .\ .... ~ "'~ ;ST ::i ~~ 2" ,.., ,";" ~'J:::,' f1~-:'
. \
Sheetl
lei 0.67
lei 4.82
lei O
lei O I ~ 1 % din valoarea lucrarilor efectuate (chel!. ~I materiale si cu manopera), pl. ANRSC
lei O
lei 100.00 H Cheltuieli cu transport auto: distanta medie de ~I
22 km dus-intors x 4,53 lei/km
lei Iora 586.92
lei Iora 105.65 '----ICheltuieli indirecte 18% '1 Iei Iora 692.57 - --~-lei Iora
lei
lei Iora
mp Iora
lei Imp
leii mp
Director tehni~ . Barbu Marioa~\
0.00
692.57
1500.00
0.38
0.45
Director'ft;hJmradministrativ
~'\k)'"" G'"
Intocmit: Sef Birou 0 .0 .0 . Insp. Filip Gabr?~Orin
INTĂ Page 2
"'-II , W •
1./.
Sheetl
Anexa la HCLM nr. /2018
Fisa de fund tare tarif deratizare
Nr. crt. Specificatie U.M. Valoare lei/litru r carburant in amestec (benzina+ulei) 2 litri/ora x 7.5
1 Cheltuieli materiale, din care: 988.17 rlMomeli raticide 20 kg + 20 statii de intoxicare / ora I
- combustibili si lubrifianti (ptr. generator curent) lei / ora 15
- energie electrica tehnologica lei O 1. Masca protectie substante = 100 lei x 100 ore utilizare / 100 ore functionare atomizor
- piese schimb utilaje lei / ora O 2. Filtru masca protectie = 70 lei x 40 ore utilizare / 100 ore functionare atomizor
- materii prime si materiale consumabile lei / ora 820.36 3. Cizme cauciuc protectie = 30 lei x 100 ore utilizare / 100 ore functionare atomizor 4. Combinezon DDD = 90 lei x 16 ore utilizare /100
- echipam_ent de lucr~i protectie _ lei 17.812 __ ore functionare atomizor --"--- -- 5. Manusi protectie = 9 lei x 8 ore utilizare /100 ore
- reparatii lei Iora O functionare atomizor 6. Ochelari protectie = 12.50 lei x 40 ore utilizare /
- amortizarea utilajelor si a mijloacelor de transport 100 ore functionare atomizor (val. de achizitie / 24 luni) lei 125.00
1\ - redeventa anuala lei O Ll3.OOO lei val. bormasina + grup electrogen / 24 luni J - cheltuieli cu protectia mediului lei O Reparatii scule montaj (bormasina rotopercutanta
, ",-- + grup electrogen) 500 lei /100 ore de
- alte servicii executate de terti (reparatii) lei 5 functionare
I~ Piese de schimb scule montaj 500 lei /100 ore - alte cheltuieli materiale lei 5
de functionare 2 Cheltuieli cu munca vie, din care: 30.62
'-!Tarif orar muncitor 000 la gractatie maxima - salarii lei / ora 29.95 "
Page I
--
Sheetl
1 - contributia asiguratorie pentru munca (CAM) 2,25% lei 0.57 ,-'"'--- - .
3 Taxe si licente lei 10.19
4 Cheltuieli cu inchirierea utilajelor lei O
5 Cheltuieli cu depunerea in rampa lei O
6 Fond pentru inchiderea depozitului de deseuri si
lei O urmarirea acestuia post inchidere
--
7 Alte cheltuieli (transport echipamente) lei 100.00 1--
A. Cheltuieli de exploatare (1+2+3+4+5+6+7) lei Iora 1128.98
B. Cheltuieli financiare (indirecte) lei Iora 203.22
1. Cheltuieli totale (A+B) lei Iora 1332.20
II. Profit (0%) lei Iora 0.00
III. Cota de dezvoltare lei
IV. Venituri obtinute din activitatea de deratizare lei Iora 1332.20
V. Cantitate programata (suprafata Iora) mp Iora 3000.00
VI. Tarif I mp (IV I V) (fara cheltuieli indirecte 18%) lei I mp 0.38
~ ~if I mp (IV I V) (cu cheltuieli indirecte 18%) lei I mp 0.45
Director teh~ itr
/. Barbu Mari
,
:~ . . '~ ~r~;~?; l~:·,~ '\ Jf fJ /,;~;;'3i '~'. y~ ~7 ~g~::g~f~! " ~ " ...... .. \ -..., 'ro..
2
L
Il 1 % din valoarea lucrarilor efectuate (chel!. materiale si cu manopera), p!. ANRSC
N~heltuieli cu transport auto: distanta medie de l22 km dus-intors x 4,53 lei/km
'---{Cheltuieli indirecte 18% 1
D,,,Iro~p",m"-'dm,"" .. ,, 5 rl t Steluta Gabi ,~
.0 .0 . arin
, 1. J. ,
Sheetl
Anexa la HCLM nr. /2018
Fisa de fundamentare tarif deplasare locatie actiune 0.0.0.
Nr. cr1. Specificatie U.M. Valoare
1 Cheltuieli materiale, din care: 592.81 Motorina 10 litri/ora x 6 lei/litru
- combustibili si lubrifianti lei / ora 60
- energie electrica tehnologica lei O Piese de schimb autoutilitara: I- placute frana, pivoti, bielete,
- piese schimb utilaje lei / ora 100 bucsi , etc.
- materii prime si materiale consumabile lei / ora O
=-echipament de lucru si protectie lei 17.812 - - ---1'\- Manopera reparatii
- reparatii lei / ora 80 service auto
- amortizarea utilajelor si a mijloacelor de transport lei 100.00
- redeventa anuala lei O
- cheltuieli cu protectia mediului lei O --Consumabile : anvelope, filtru
- alte servicii executate de terti (spalatorie auto) lei 135 1..- aer, filtru ulei, filtru ca rburant, etc.
- alte cheltuieli materiale lei 100
2 Cheltuieli cu munca vie, din care: 79.73 I.v-Salariu orar sofer + insp. 0 .0 .0 .
- salarii (inspector specialitate + sofer) lei / ora 77.98
- contributia asiguratorie pentru munca (CAM) 2,25% lei 1.75
Page 1
3 Taxe si licente
4 -
5
6
7
A.
B.
1.
II.
III.
IV.
V.
VI.
VI. __
--_. __ .•. - -- --Cheltuieli cu inchirierea utilajelor
~
Cheltuieli cu depunerea in rampa Fond pentru inchiderea depozitului de deseuri si urmarirea acestuia post inchidere
Alte cheltuieli -- --
Cheltuieli de exploatare (1+2+3+4+5+6+7)
Cheltuieli financiare (indirecte)
Cheltuieli totale (A+B)
Profit (0%)
Cota de dezvoltare
Venituri obtinute din activitatea de dezinsectie
Cantitate programata Tarif I deplasare (IV I V) (fara cheltuieli indirecte 18%) Tarif I deplasare (IV I V) (cu cheltuieli indirecte 180;')
Director
Munteanu oumitr~ >:
.~.> 3 ~ ~'- '!C I U ~#""', :~"'t. ')" ~,~ UT!Lrr,";c;.;; .:,1.
"J .ri.J::UCl\ !-;):;:; itm,j.:NI3T 't-·. fl~ Si GC~~-OCtPJ~-;;
L ;(:.01. ...... .. - -.. I
"
Sheetl
lei 6.73 -- - ~ --lei O
lei O
lei O
lei 0.00 -
lei Iora 679.27
lei Iora 0.00
lei Iora 679.27
lei Iora 0.00
lei
lei Iora 679.27
Dist medie km I deplasare 8.00
lei I deplasare 84.80
lei I deplasare 100.00
Director tehni'i h Barbu Marioal ' \
2
Oirec\o~:+~ic-administrativ %'\"\ ("". G'b;
Intocmit: Sef Birou 0 .0 .0 .
;o'p ""p_ G::~'"
IS Sheetl
Anexa la HCLM nr. /2018
Fisa de fundamentare tarif dezinsectie terestra cu atomizoare tip ULV 2 litri carburant in amestec / ora x 7,50 leillitru
1 Nr. crt. Specificatie U.M. Valoare I 1 1 Cheltuieli materiale, din care: 531 .15 ',-jSubstanta activa + apa pentru dilutie / 5
rezerv oare /1 ora 1__ 1- com.bustibili si lubrifianti lei / ora
- energie electrica tehnologica lei
15
o 1. Masca protectie substante = 100 lei x 100 ore utilizare / 100 ore functionare atomizor
I
- piese schimb utilaje lei / ora o 112. Filtru masca protectie = 70 lei x 40 ore utilizare /
100 ore functionare atomizor 3. Cizme cauciuc protectie = 30 lei x 100 ore
1- materii prime si materiale consumabile lei / ora 395 1 lutilizare / 100 ore functionare atomizor 4 4. Combinezon 000 = 90 lei x 16 ore utilizare / 100
_r echipament de lucru si protectie lei 17.812 -"---1
lei / o
ore functionare atomizor 5. Manusi protectie = 9 lei x 8 ore utilizare / 100 ore . functionare atomizor
1- amortizarea utilajelor si a mijloacelor de transport " 100 ore functionare atomizor paratii leii ora u 1 [6. Ochelari protectie = 12,50 lei x 40 ore utilizare /
1 I(val. de achizitie / 24 luni) lei 83.33
- redeventa anuala lei o 2.000 lei val. atomizor / 24 luni
1- cheltuieli cu protectia mediului lei O
r\ rReparatii atomizor 1.000 lei / 100 ore 1 1- alte servicii executate de terti (reparatii) lei 10 l L de functionare
1 1- alte cheltuieli materiale lei 10 ~p:ie:s:e:d:e=s:ch:i:m:b:a:t:o:m:iz:o:r:d:e:1:.~0~0~0:le:i:/~100 ore
1 de functionare 2 Cheltuieli cu munca vie, din care: 30.62
1_ salarii le i Iora 29.95 N Tarif orar munc itor 000 la gradatie maxima
Page I
I
--- - contributia asiguratorie pentru munca (CAM) 2,25% t--
3 Taxe si licente
4 Cheltuieli cu inchirierea utilajelor
5 Cheltuieli cu depunerea in rampa --
6 Fond pentru inchiderea depozitului de deseuri si urmarirea acestuia post inchidere
7 Alte cheltuieli (transport echipamente)
A. Cheltuieli de exploata re (1+2+3+4+5+6+7)
B. Cheltuieli financiare (indirecte 18%)
1. _ Cheltuieli totale (A+~ - - - --.--- --II.
III.
IV.
V.
VI.
VI.'
Profit (0%)
Cota de dezvoltare
Venituri obtinute din activitatea de dezinsectie --Cantitate programata (suprafata Iora)
Tarif I mp (IV / V) (fara cheltuieli indirecte 18%)
Tarif / mp (IV / V) (cu cheltuieli indirecte 18%l
Director Munteanu Dumitru
/~ ,.,.. " IC' oJ' J . .:J ,!, • • . , ....
-s U'T!U'I'r.Tii: -PU!:)U-:;"~ :-
... '}; :';'0; :q':I31·1i\'1~ ":J ('0~: I)~,' dJl
Sheetl
lei 0.67
lei 5.62
lei O
lei O
lei O
lei 100.00
lei / ora 667.39
lei Iora 120.13
lei / ora 787.52 ---- - _._-lei Iora 0.00
lei
lei / ora 787.52
mp / ora 1800.00
lei I mp 0.38
L _lei / mp 0.45
Director teh~icV\ Barbu Mariorif \
mtiDEllbOINTĂ ,
Page 2
1% din valoarea lucrarilor efectuate (cheiI. " --J materiale si cu manopera), pl. ANRSC
Cheltuieli cu transport auto: distanta medie de 22 km dus-intors x 4,53 lei/km
,,-[Cheltuieli indirecte 18% I
-
Dire~tltT,~mic-administrativ ~h i Steluta Gabi
Intocmit: Sef Birou 0 .0 .0 .
'""Cil/V'°
SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
Anexa nr.
PAVAJ EXECUTAT CU CALUPURI CALITATEA I PE UN STRAT DE NISIP INDICATOR NORME DE DEVIZ "D"
SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DD01A1
Cuprinde: asternerea si nivelarea la sablon a unui strat de nisip de 1-3 cm pilonat,inclusiv stropirea cu apa asternerea unui al doilea strat de nisip afanat; sortarea calupurilor dupa dimensiuni si asezarea lor pe nisip,fixandu-se prin batere cu ciocanul
baterea la uscat cu maiul si corectarea eventualelor denivelari,verificandu-se suprafata cu dreptarul si sablonul rectifica rea denivelarilor prin refacerea portiunilor denivelate; asternerea unui strat de nisip si cilindrarea cu cilindrul compresor,concomitent cu stropirea cu apa
se masoara la metru patrat
Nrcrt
I
II
Specificatie Val. lei/mp
Manopera (3 muncitori calificati) 0,72 ore x 60 min = 43,2 min 14649 lei: 167 ore: 60 min- 1,46 lei/min
43,2 min x 1,46 lei/min = 63,07 lei/mp Contributie asiguratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11) TOTAL TARIF
Director tl lmiC
Barbu Mara\a
63 ,07 1.42
64.49 64.49
Dir~tor ~ont~lc-administrativ s~e~ Iuta Gabi
Intocmit: Sef S,l.P,1. Ing,Mitache Andrei
Anexa nr. IiS SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPOOARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
PAVAJ EXECUTAT CU CALUPURI CALITATEA I PE UN STRAT DE MORTAR DE CIMENT
INDICATOR NORME DE DEVIZ "O" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: D00181
Cuprinde: asternerea substratului de mortar ; asezarea calupurilor cu mana,batandu-se cu ciocanul la cota prescrisa realizandu-se rosturi de cel mult 5 mm protejarea lucrarilor executate pana la intarirea mortarului se masoa ra la metru patrat
Nr crt Specificatie
I Manopera (3 muncitori calificati) 0,9 ore x 60 min = 54 min 14649 lei : 167 ore: 60 min= 1,46 lei/min
54 min x 1,46 lei/min = 78,84 lei/mo II Contributie aSiQuratoriePtr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Val. lei/mo
78.84 1.77
80.61
80.61
Director tehL", Barbu Mario~~
Oire~o~~~omic-administrativ
~\,""G,"' ~
PRr.:r:;;::D!NTE • l.-':.,. _
Intocmit: Sef S.I.P.I. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. 4/.(; , SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
PAVAJ EXECUTAT CU PAVELE NORMALE CALITATEA I PE UN STRAT DE NISIP INDICATOR NORME DE DEVIZ "D"
SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DD02A1
Cuprinde: asternerea si nivelarea la sablon a unui strat de nisip 3-5 cm pilonat,inclusiv stropirea cu apa asternerea unui al doilea strat de nisip afanat;
sortarea pavelelor dupa dimensiuni si asezarea lor pe nisip,fixandu-se prin batere cu ciocanul baterea la uscat cu maiul si corectarea eventualelor denivelari,verificandu-se suprafata cu dreptarul si sablonul
baterea la uscat cu maiul si corectarea eventualelor denivelari,verificandu-se suprafata cu dreptarul si sablonul
imprastierea nisipului pe suprafata pavajului si impingerea lui cu peria in rosturi, concomitent cu stropirea cu apa
baterea cu maiul pana la refuz,aducand suprefata la profilul definitiv,cu rosturi de max 10 mm
rectifica rea deniveJarilor prin refacerea portiunilor denivelate; asternerea unui strat de nisip si cilindrarea cu cilindrul compresor,concomitent cu stropirea cu apa
se masoara la metru patrat
Nrcrt Specificatie Val.
lei/ma
I Manopera (3 muncitori calificati) 0,67 ore x 60 min = 40,2 min 14649 lei : 167 ore: 60 min- 1,46Iei/min
40,2 min x 1,46 lei/min = 58,69 lei/ma II Contributie asiauratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11) TOTAL TARIF
Director
Munteanu DumitrUţ:
t/'\:- -. ':?iZ .. 1 . .(" · '
c"; ,"\ ~:...., I ; fi:;, ,~
Director \~\l{liC Barbu Ma~~ra
I ~ ,\ -. h '":1 f"1"': • r _ "
\.
58.69 1.32
60.01
60.01
Dir~toC1~t~mic-administrativ
~~i'",G'"
Intocmit: Sef S.I.P.1. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. .1, 1. SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
PAVAJ EXECUTAT CU PAVELE NORMALE CALITATEA I PE UN STRAT DE MORTAR DE CIMENT
Cuprinde:
INDICATOR NORME DE DEVIZ "D" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DD0281
asternerea substratului de mortar ; asezarea pavelelor cu mana,batandu-se cu ciocanul la cota prescrisa realizandu-se rosturi de cel mult 10 mm protejarea lucrarilor executate pana la intarirea mortarului se masoara la metru patrat
Nrcrt Specificatie
I Manopera (3 muncitori calificati) 0,9 ore x 60 min = 54 min 14649 lei : 167 ore: 60 min- 1,46 lei/min
54 min x 1,46 leilmin - 78,84 lei/mp II Contributie asiguratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Val. lei/mp
78.84 1.77
80.61 80.61
Director ~hnic Barbu Ma\ifa,a
Direct~r n~ll~$ic-administrativ s~~\m",b;
Intocmit: Sef S.I.P.I. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. tft t SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
PAVAJ DE PAVELE ABNORME EXECUTAT PE UN STRAT DE NISIP INDICATOR NORME DE DEVIZ "D"
SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DD03A1
Cuprinde: asternerea si nivelarea la sab lon a unui strat de nisip 3-5 cm pilonat,inclusiv stropirea cu apa asternerea unui al doilea strat de nisip afanat; sortarea pavelelor dupa dimensiuni si asezarea lor pe nisip,fixandu-se prin batere cu ciocanul
baterea la uscat cu maiul si corectarea eventua lelor denivelari,verificandu-se sup ra fa ta cu dreptarul si sa blonul
imprastierea nisipului pe suprafata pavajului si impingerea lui cu peria in rosturi, concomitent cu stropirea cu apa
baterea cu maiu l pana la refuz,aducand suprefata la profilul definiti v,cu rosturi de max 10-15 mm rectifica rea denivelarilor prin refacerea portiunilor denivelate; astern erea unui strat de nisip si cilindrarea cu cilindrul compresor,concomitent cu stropi rea cu apa se masoara la metru patrat
Nr crt
I
II
Specificatie Val. lei/mp
Manopera (3 muncitori ca lificati) 0,64 ore x 60 min = 38,4 min 14649 lei : 167 ore: 60 min= 1,46lei/min
38,4 min x 1,46 lei/min - 56,06 lei/mp Contributie asIQuratoriePlr munca 2,25%
Director
TOTAL MANOPERA (I+II)
TOTAL TARIF
Director ~c Barbu Ma\"a,\
PREŞED!
56.06 1.26
57.32
57.32
Dire~tf~~t~l~omic-administrativ
~\"'"" "''' Intocmit: Sef S.I. P.I. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. 1//1 ' SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPOOARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
PAVAJ DE PAVELE A8NORME CALITATEA I PE UN STRAT DE MORTAR DE CIMENT INDICATOR NORME DE DEVIZ "O"
SIMBOL NORMA DE DEVIZ: 000381
Cuprinde: asternerea substratului de mortar ; asezarea pavelelor cu mana,batandu-se cu ciocanul la cota prescrisa realizandu-se rosturi de cel mult 10-15 mm protejarea lucrarilor executate pana la intarirea mortarului
Nu cuprinde: umplerea rosturi lor se masoara la metru patrat
Nrcrt Specificatie
I Manopera (3 muncitori calificati) 0,9 ore x 60 min = 54 min 14649 lei : 167 ore: 60 min- 1,46lei/min
54 min x 1,46 lei/min - 78,84 lei/mp II Contributie asiguratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11) TOTAL TARIF
Val. leilmp
78.84 1.77
80.61
80.61
Director Director ~h~iC Barbu Ma\C9fi\
Oirec\o~~lţ.~o~mic-administrativ ~ teluta Gabi
PRESED!N
Intocmit: Sef S.I.P.1. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. 1/ 10. SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
PAVAJ DIN PIATRA BRUTA SAU BOLOVANI DE RAU, ASEZAT PE NISIP EXECUTAT DIN PIATRA BRUTA TIP MIC 12-16 CM
INDICATOR NORME DE DEVIZ "D" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DD04C1
Cuprinde: asternerea primulu i strat de nisip de 5 cm grosime dupa pilonare,nivelarea sub sablon,stropirea cu apa asternerea celui de-al doilea strat de nisip afanat; sortarea pietrelor,asezarea lor in nisip,fixandu·se prin batere cu ciocanul/si umplerea rosturilor cu nisip
baterea cu maiul in doua reprize ; ci lindrarea si eventuala rectifrcare in urma ru loului compactor asternerea unui strat de nisip si acoperire de 1 cm grosime se masoara la metru patrat
Nr crt Specificatie Val. lei/mp
I Manopera (2 muncitori ca lificati) 0,55 ore x 60 min = 33 min 9766 lei : 167 ore: 60 min- 0,97 lei/min
33 min x 0,97 lei/min - 32,01 lei/mp II Contributie asiguratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11) TOTAL TARIF
Director
Munteanu :~:~
(3 , DirectJ t-'f\niC
Barbu ~f~ra
,. ',_ I ~ ...
_ ;{ ' \'L J ." ' o •• '
32.01 0.72
32.73 32.73
D;"\0Qi\~~m~~:~,,;.
Intocmit: Sef S.I.P.1. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. 1! 1\ . SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPOOARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
PAVAJ DIN PIATRA BRUTA SAU BOLOVANI DE RAU, ASEZAT PE NISIP EXECUTAT DIN PIATRA BRUTA TIP MARE 16-20 CM
INDICATOR NORME DE DEVIZ "O" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DD04A1
Cuprinde:
asternerea primului strat de nisip de 5 crn grosime dupa pilonare,nivelarea sub sablon,stropi rea cu apa asternerea celui de-al doilea strat de nisip afanat; sortarea pietrelor,asezarea lor in nisip,fixandu-se prin batere cu ciocanul,si umplerea rosturilor cu nisip
baterea cu maiul in doua reprize; cilindrarea si eventuala rectificare in urma rulou lui compactor asternerea unui strat de nisip si acoperire de 1 crn grosime
se masoara la metru patrat
Nrcrt Specificatie Val. leilmp
I Manopera (2 muncitori calificati) 0,55 ore x 60 min = 33 min 9766 lei: 167 ore: 60 min- 0,97 lei/min 33 min x 0,97 lei/min - 32,01 lei/mp
II Contributie asiguratorie ptr munca 2,25% TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Director Munteanu Dumitru
Oirecto~tKhnic Barbu M\Di~ra
~ .. .'J ;' \
.::1. .
32.01 0.72
32.73 32.73
oire1or e~l:mic-administrativ ~~ Steluta Gabi
Intocmit: Sef S.I.P.1. Ing.Mitache Andrei
PRE :lfMlVi:.~.ţ: U I NŢ Ă
Anexa nr. ~ , IZ, SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMIN ISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
PAVAJ DIN PIATRA BRUTA SAU BOLOVANI DE RAU ASEZAT PE UN STRAT DE NISIP EXECUTAT DIN ALiCARIE DE BOLOVANI,8-12CM
INDICATOR NORME DE DEVIZ "D" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DD04F1
Cuprinde:
asternerea primului strat de nisip de 5 cm grosime dupa pi lonare,nivelarea sub sablon,stropirea cu apa
asternerea celui de-al doilea strat de nisip afanat;
sortarea pietrelor,asezarea lor in nisip,fixandu-se prin batere cu ciocanul,si umplerea rosturilor cu nisip
baterea cu maiu l in doua reprize;
cilindrarea si eventu ala rectificare in urma rulou lui compactor asternerea unui strat de nisip si acoperire de 1 cm grosime
se masoara la metru patrat
Nr crt Specificatie Val. lei/mp
I Manopera (2 muncitori califi cat i) 0,52 ore x 60 min = 31,2 min 9766 lei : 167 ore: 60 min- 0,97 lei/min
31 ,2 min x 0,97 lei/min = 30,26 lei II Contributie asiquratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11) TOTAL TARIF
Director Munteafl Dumitru
Directo~ t'f.ţlnic Barbu M\i~a ra
ci=~-
30.26 0.68
30.94
30.94
D~n~t~ţnomic-administrativ
~\'''"'' G,b;
Intocmit: Sef S.I.P.I. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. I d 3 . SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPOOARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
UMPlEREA CU MORTAR DE CIMENT A ROSTURI lOR lA PAVAJElE DIN CAlUPURI CALITATEA I
Cuprinde:
INDICATOR NORME DE DEVIZ "O" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DD07A1
curatirea rosturilor cu scoaba,suflarea cu aer comprimat si spa la rea cu apa sub presiune pe o adancime de 3cm umplerea rosturi lor cu mortar de ciment de minimum 3 cm adancime protejarea mortarului prin udarea suprafetei pavajului cu apa,zilnic timp de 14 zile
se masoara la metru patrat
Nrcrt Specificatie
I Manopera (1 muncitor calificat) 0,45 ore x 60 min = 27 min 4883 lei : 167 ore: 60 min- 0,487 lei/min 27 min x 0,487 lei/min - 13,15 lei/mp
II Contributie asiguratorie ptr munca 2,25% TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Director
Munteanu~ Oirecto\ tll~nic Barbu Mfi,ara
Intocmit: Sef S.I.P.1. Ing.Mitache Andrei
Val. lei/mp
13.15 0.30
13.45 13.45
Anexa nr. Ad4. SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
UMPLEREA CU MORTAR DE CIMENT A ROSTURILOR LA PAVAJELE DIN PAVELE NORMALE CALITATEA I
Cuprinde:
INDICATOR NORME DE DEVIZ "D" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DD07C1
curatirea resturilor cu scoaba,suflarea cu aer comprimat si spa larea cu apa sub presiune pe o adancime de 3cm umplerea rosturilor cu mortar de ciment de minimum 3 cm adancime protejarea mortarului prin uda rea suprafetei pavajului cu apa,zilnic timp de 14 zile
se masoara la metru patrat
Nrcrt Specificatie
I Manopera (1 muncitor calificat) 0,45 ore x 60 min = 27 min 4883 lei : 167 ore: 60 min- 0,487 lei/min 27 min x 0,487 lei/min - 13,15 lei/mp
II Contributie asiguratorie ptr munca 2,25% TOTAL MANOPERA (1+/1)
TOTAL TARIF
Val. leilmp
13.15 0.30
13.45 13.45
Dir~tor economic-administrativ
~~t Steluta Gabi
Intocmit: Sef S.I.P.I. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. ;/1(0. SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPOOARIRE lOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
UMPlEREA CU MORTAR DE CIMENT A ROSTURI l OR lA PAVAJElE DIN PAVELE ABNORME
Cuprinde:
INDICATOR NORME DE DEVIZ "O" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DD07E1
cu ratirea rosturilor cu scoaba,suflarea cu aer comprimat si spa larea cu apa sub presiune pe o adancime de 3cm umplerea rosturilor cu mortar de ciment de minimum 3 cm adancime protejarea mortaru lui prin udarea suprafetei pavajului cu apa,zilnic timp de 14 zile se masoara la metru patrat
Nrcrt Specificatie
I Manopera (1 muncitor calificat) 0,39 ore x 60 min = 23,4 min 4883 lei : 167 ore: 60 min- 0,487 lei/min 23,4 min x 0,487 lei/min - 11 ,39 lei/mp
II Contributie asiQuratorie ptr munca 2,25% TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Val. lei/mp
11 .39 0.26
11.65
11.65
Oirect~\~lniC Barbu f io,ra
Oi~cto r economic-administrativ (t\""" G,o
Intocmit: Sef S.I.P.I. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. {I (G· SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPOOARIRE lOCALA BRAilA
TARIF MANOPERA
UMPlEREA CU MORTAR DE CIMENT A ROSTURI lOR lA PAVAJElE DIN CAlUPURI CALITATEA II
Cuprinde:
INDICATOR NORME DE DEVIZ "O" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: OD0781
curatirea rosturi lor cu scoaba, suflarea cu aer comprimat si spala rea cu apa sub presiune pe o adancime de 3 cm umplerea resturilor cu mortar de ciment de minimum 3 cm ada ncime
protejarea mortarului prin uda rea suprafetei pavajului cu apa,zilnic timp de 14 zile
se masoara la metru patrat
Nrcrt Specificatie
I Manopera (1 muncitor calificat) 0,39 ore x 60 min = 23,4 min 4883 lei: 167 ore: 60 min= 0,487 lei/min 23,4 min x 0,487 lei/min - 11 .39 lei/mp
II Contributie aSlclUratorieotr munca 2,25% TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Val. leilmp
11 .39 0.26
11.65 11.65
Director Munteanu oumi~ 1 _______ Oirect~ tl")1nic
Barbu ~i~ra o\ector economic-administrativ
~ v0 11 " _. -
'i. 1, ''1-
J .. - . ' ~ ;:
, ~' ,
~~\"'"" G,'
Intocmit: Sef S.I.P.1. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. '(1 J (/ .
SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE lOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
UMPlEREA CU MORTAR DE CIMENT A ROSTURllOR lA PAVAJELE DIN PAVELE NORMALE CALITATEA II
Cuprinde:
INDICATOR NORME DE DEVIZ "D" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: 000701
curatirea rosturilor cu scoaba, suflarea cu aer comprimat si spalarea cu apa sub presiune pe o adancime de 3 cm umplerea rosturilor cu mortar de ciment de minimum 3 cm adancime
protejarea mortarului prin udarea suprafetei pavajului cu apa,zilnic timp de 14 zile
se masoara la metru patrat
Nr crt Specificatie
I Manopera (1 muncitor calificat) 0,39 ore x 60 min = 23,4 min 4883 lei: 167 ore: 60 min- 0,487 lei/min
23,4 min x 0,487 lei/min - 11.39 lei/mp II Contributie asiguratorie ptr munca 2.25%
TOTAL MANOPERA (1+11) TOTAL TARIF
\
Val. lei/mp
11.39 0.26
11.65 11.65
Direclor Munteanu Dumitru
Dir\\\ economic-administrativ ~ ~rlet Steluta Gabi
Intocmit: Sef S.I.P.I. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. ~/, l g , SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPOOARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
DESFACERE DE PAVAJE SAU FUNDATII DIN PIATRA BRUTA,BOLOVANI SAU AL/CARIE DIN PIATRA BRUTA SAU DIN BOLOVANI
INDICATOR NORME DE DEVIZ "O" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: OG01A1
Cuprinde:
desfacerea pavajului curatirea, sortarea si depozitarea alaturi a materialului utilizabil
se masoara la metru patrat de pavaj desfacut
Nrcrt Specificatie
I Manopera (1 muncitor necalificat) 0,13 ore x 60 min = 7,8 min 3154 lei : 167 ore: 60 min- 0,31 lei/min
7,8 min x 0,31 lei/min - 2.42 lei/mp II Contributie asiguratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (I+II) TOTAL TARIF
\
Val. lei/mp
2.42 0.05 2,47
2.47
Director Oirec~r~:nic Barbu ~ \ ara
Director economic-administrativ
Munteanu oum~
(lJm7 ~;::: 6·1.. . . d.'·'
.l ' ,. " \ ,:,\ I ,\
~ ~rlet Steluta Gabi
Intocmit: Sef S.I.P.1. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. 4dS. SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
DESFACEREA DE PAVAJE DIN CALUPURI,PAVELE NORMALE SAU ABNORME CU ROSTURI NEBITUMATE
INDICATOR NORME DE DEVIZ "D" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DG02A1
Cuprinde:
desfacerea pavajulu; curatirea, sortarea si depozitarea alaturi a materialului utilizabil indepartarea si aplanarea pe zona a materialelor inutilizabile se masoara la metru patrat de pavaj desfacut
Nr crt Specificatie
I Manopera (1 muncitor necalificat) 0,17 ore x 60 min = 10,2 min 3154 lei : 167 ore : 60 min - 0,31 leilmin 10,2 min x 0,31 leilmin - 3,161ei
II Contributie asiguratorie ptr munca 2,25% TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Val. leilmp
3.16 0.07 3,23 3,23
Director Direct~0f\hniC Barbu ~M?ara
'oirector economic-administrativ
~~Iet Steluta Gabi
~ Intocmit: Sef S.I.P.1. Ing.Mitache Andrei
PRE~>IO:D.&?~~PINŢĂ
Anexa nr. ~dO , SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
REFACERE DE PAVAJE VECHI DIN CALUPURI CU ROSTURI NEBITUMATE INDICATOR NORME DE DEVIZ "D"
SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DI09A1
Cuprinde:
desfacerea pavajului vechi, incl usiv trierea calupurilor, curatirea si depozitarea lor alaturi stra ngerea in gramezi a sfaramatu rilor de piatra; indepartarea si aplanarea pe zona a materia lelor neutilizabile nivelarea patului,inlocuirea nisipului, asezarea calupurilor la sa blon si baterea la uscat cu malul
verificarea supra fe tei cu sa blonul si dreptarul, imprastierea nisipului pe suprafata pavajului refacut si impingerea lui in rosturi, concomitent cu stropi rea cu apa si baterea cu malul
se masoara la metru patrat de pavaj refacut
Nrcrt Specificatie Val. lei/mp
I Manopera (3 muncitori calificati) 0,86 ore x 60 min = 51,6 min 14649 lei : 167 ore : 60 min - 1,46 lei/min 51,6 min x 1,46 lei/min = 75,33 lei
II Contributie asiquratorie ptr munca 2,25% TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Director
Munteanu DU~ Directo~nic Barbu Mri~ara
, . 1·,1.
:,' ,:'t
"
75.33 1.69
77.02 77.02
~irector economic-administrativ
~t\"'". Gob;
Intocmit: Sef S.I.P.I. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. ~ / .2 1 , SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
Cuprinde:
TARIF MANOPERA
CURATIREA MANUALA A SANTURILOR SI RIGOLELOR
INDICATOR NORME DE DEVIZ "O" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: OH14A1
curatirea santurilor sa u a rigolei de pamant,iarba si mici depuneri aruncarea pe zona, inclusiv aplanarea materialului rezultat sau incarcarea lui in mijlocul de transport
se masoara la metru de sant curatat
Nrcrt Specificatie Val. lei/m
I Manopera (1 muncitor calificat) 0,27 ore x 60 min = 16,2 min 4883 lei : 167 ore: 60 min= 0,487 lei/min 16,2 min x 0,487 lei/min - 7,89 leilmp 7.89
II Contributie asiQuratorie ptr munca 2,25% 0.18
TOTAL MANOPERA (1+11) 8,07
TOTAL TARIF 8,07
\ Director
~ -
Directo~nic Barbu M r ra Dj"~~~~;:~m~~::,,,"
Intocmit: Sef S.I.P.I. Ing.Mitache Andrei
I
"
PREŞED'~!J!=!~EC
Anexa nr. 1d 2 SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
Cuprinde:
TARIF MANOPERA
PARAPET METALIC DEFORMABIL(FLEXIBIL) INDICATOR NORME DE DEVIZ "D"
SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DF09A1[1)
trasarea si saparea gropilor pentru fundatiile stai pilor, inclusiv imprastierea in zona a pamantului sa pat sa u incarcarea in mij loc de transport ;
turnarea beton ului in fundatii,inclusiv cofrarea si decofrarea paharelor pentru fjxarea stalpilor ; procurarea si montarea 5talpilor si liselor ; umplerea cu beton a paharelor din fundatii, inclusiv prepararea pe loc a acestu ia se masoara la metru liniar de parapet
Nrcrt Specificatie
I Manopera(6muncitori calificati) 0,83 ore x 60 min = 49,8 min 29298 lei : 167 ore: 60 min- 2,92 lei/min
49,8 min x 2,92 lei/min - 145,41 lei/mp II Contributie asiguratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Val. lei/m
145.41 3.27
148.68 148.68
Director \ irector economic-administrativ
PREt:'
Q,~S"'"" Gobi
Intocmit: Sef S.IP.I Ing.Mitache Andrei
~::::;:::::::"',,,cnll"ITĂ
Anexa nr. ~/.J. '3 . SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPOOARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA DESFACEREA PARAPETILOR DEFORMABILI(FLEXIBILI)
INDICATOR NORME DE DEVIZ "O" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DF10A1 [1]
Cuprinde:
demontarea liselor transportul si depozitarea liselor in zona; saparea pamantului in jurul stalpului sÎ scoaterea lui; transportul si depozitarea stalpului pe zona;
se masoara la metru liniar de parapet demontat
Nrcrt Specificatie
I Manopera (3 muncitori calificati) 0,90 ore x 60 min = 54 min 14649 lei: 167 ore: 60 min= 1,46 lei/min
54 min x 1,46 lei/min = 78,84 lei/mp
II Contributie asiquratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Val. lei/m
78.84 1.77
80.61 80.61
Oirect~nic Barbu ri ara _ J __ - -
~irector economic-administrativ
~\ ''"'"'' G,"
.' _ il - ,. Intocmi!: Sef S.LP.L Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. 1/.;14. SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
Cuprinde:
TARIF MANOPERA
BORDURI DE PIATRA PENTRU TROTUARE INDICATOR NORME DE DEVIZ "D"
SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DE09A1 [1)
sapatura in impietruire pentru realizarea fundatiei la cota prescrisa;
turnarea beton ului ;
prepararea manuala a mortarului pentru rostuire;
asezarea bordurilor si rostuirea lor cu mortar de ciment;
se masoara la metru de bordura
Nrcrt Specificatie
I Manopera (4 muncitori calificati) 0,79 ore x 60 min = 47,4 min 19532 lei: 167 ore: 60 min= 1,94 lei/min
47,4 min x 1,94 lei/min - 91,95 lei/mp II Contributie asiQuratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Val. lei/m
91.95 2.07
94.02
94.02
Directo~tehnic Barbu M~ra
\pirector economic-administrativ
~\re,"" G"
Intocmit: Sef S.I.P.1. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. 1t-,,26 . SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
PLACI PREFABRICATE DIN BETON LA TROTUARE, ASEZATE PE O FUNDATIE DE BETON DE 10CM GROSIME, PRIN INTERMEDIUL UNUI STRAT DE 2CM MORTAR DE CIMENT,
INCLUSIV ROSTUIREA INDICATOR NORME DE DEVIZ "D"
SIMBOL NORMA DE DEVIZ: DE14A1 (1)
Cuprinde:
trasarea trotuarelor prega ti rea patului turnarea mortarului in su bstrat de 2 cm grosime asezarea placi lor si rostuirea lor cu mortar, inclusiv prepararea mortarul ui se masoara la metru patrat
Nr crt Specificatie
I Manopera (2 muncitori calificati) 1,1 ore x 60 min = 66 min 9766 lei : 167 ore: 60 min - 0,97 lei/min
66 min x 0,97 lei/min - 76,82 lei/mp II Contributie asiguratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Val. lei/mp
64.02 1.44
65.46 65.46
Direct~- '~mic Barbu fi~ara
D i~ctor economic-administrativ
~Ut Steluta Gabi
\ Intocmit: Sef S.I.P.I. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. ~/. l.6 . SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
SAPATURA MANUALA IN SPATIIINTINSE IN PAMANT CU UMIDITATE NATURALA CU ARUNCARE IN DEPOZIT SAU IN VEHICUL LA H<O,6 M
INDICATOR NORME DE DEVIZ "D" SIMBOL NORMA DE DEVIZ: TSAOICl
Cuprinde:
sapatura manuala se masoara la metru cub sapat
Nr eri Specificatie
I Manopera (1 muncitor necalificat ) l ,4S ore x 60 min = 87 min 3154 lei : 167 ore: 60 min = 0,314Iei/min
87 min x 0,314 lei/min - 27,31 lei II Contributie asiQuratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11) TOTAL TARIF
Val. lei/mc
27.31 0.61
27,92 27.92
D i r~tor economic-administrativ
~\\"'"" G'"
Intocmit: Sef S.I.P.1. Ing.Mitache Andrei
Anexa nr. (J.2. 1. SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA DE ADMINISTRARE SI GOSPOOARIRE LOCALA BRAILA
TARIF MANOPERA
COMPACTAREA CU MAlUL DE MANA A UMPLUTURILOR EXECUTATE IN SAPATURI ORIZONTALE SAU INCLINATE LA 1/4,INCLUSIV UDAREA FIECARUI STRAT DE PAMANT IN
PARTE,AVAND GROSIMEA DE 20 CM TEREN COEZIV
INDICATOR NORME DE DEVIZ "O"
SIMBOL NORMA DE DEVIZ: TSD04Dl
Cuprinde: compactarea manuala in straturi ,inclusiv udarea lor se masoara la metru cub dupa compactare
Nrcrt Specificatie
I Manopera (1 muncitor necalificat) 0,67 ore x 60 min = 40,2 min 3154 lei: 167 ore: 60 min - 0,314 lei/min
40,2 min x 0,314 lei/min - 12,62 lei II Contributie asiguratorie ptr munca 2,25%
TOTAL MANOPERA (1+11)
TOTAL TARIF
Val. lei/mc
12.62 0.28
12.90 12,90
Director Munteanu Dumitru f
C1uv.-#--~. Oirecto~ tahnic
Barbu fri~ara \ Diri)t,~~onomic-administrativ ~rlet Steluta Gabi
, 'te: ..... :\ :~,
'.1:
Intocmi' Sef S.I.P.I. Ing.Mitache Andrei
I
I
I
i
SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICA
DE ADMINISTRARE SI
GOSPODARIRE LOCALA
Anexa nr. 2 la HCLM ~09130. of /2.018
Str. Marasesti nr. 39
Ta rife si taxe
utilizate de Serviciul de Utilitat e Publica de Administrare si Gospodarire Locala
incepand cu anul 2018
Nr. crt.
TARIFE
DENUMIRE LUCRARE u.m.
a). Tarife utilizate pentru lucrari pe domeniul public de Serviciul Reparatii Intretinere
1 Montat blaturi lemn la banci (1500x60x25 mm) buc.
2 Montat blaturi lemn la banci (2000xl00x40 mm) buc.
3 Montat blaturi lemn la banci cu picioare din fonta (2000x150x40 buc. I mm)
4 I Montat blaturi lemn la banci (4000xl00x40 mm) I buc.
5 I Montat confectie metalica pe stalp gata plantat I buc. I
Tarif leiI u.m.
9.20
9.20
9.20
27.61
21.65
I
6 Demontat blat banca-prindere 4 suruburi cap torbant buc. I 8.18 1) 7 Demontat blat banci pe picior beton-prindere in tije filetate Ml0 buc. I 5.11
8 Demontare indicatoare rutiere/orientare de pe sta lpi din teava buc. 12.27
9 Prindere cos gunoi/banca parc la conexpanduri buc. 20.45
10 Montat panouri gard prin sudura pe sta lpi gata plantati I m.1. 61.35
11 Montat panouri gard bord urat zincat pe stalpi teava-prindere la
I
buc. 11.25 cleme
12 I Desfacere imprejmuiri din metal I kg. 2.45
13 I Sapatura manual de pamant in spatii limitate I m.C. 13.34
14 Preparat manual beton 100 pentru fundatii I m.c. 171.78
15 Sudura electrica normala la confectii metalice (sudura dreapta) m.1. 39.88
16 Sudura electrica normala la confectii metalice (sudura circulara) m.1. 57.26
17 Montarea balamalelor de tip exterior la confectii metalice buc. 10.23
18 Invelitoare din tabla zincata ondulata la cladirile existente m.p . 44,17
19 I Vopsitorie la blat banca din lemn/PAFS I m.p. 29.45
20 Vopsitorie in culori de ulei tamplarie lemn ( 1 strat) I m.p. 29.45
21 Vopsitorie cu lac ulei a tamplariei de stejar I m.p . I 11.30
22 Vopsitorie la pereti cu email alchidal pe glet ipsos ( 2 straturi) m.p. 62.21
23 Revopsire tamplarie metalica la interior si exterior ( 1 strat) m.p. 15.64
24 Zugraveli exterioare in culori de var executate cu pulverizator pe m.p . 7.85 tencuieli vechi I
25 I Zugraveli lava bile exterioare executate manual pe tencuieli
I m.p. 27.91
eXistente
26 I Vopsitorie cu email alchidal pe tamplarie lemn intr-un strat la I
m.p. 36.32 interior si exterior
27 Vopsitorie cu email alchidal pe tamplarie lemn in doua straturi la I m.p. 55.95 interior si exterior
28 Revopsirea manuala balustradelor, grilelor si parapetelor m.p. 7.47 metalice (1 strat)
29 Vopsitorie cu email alchidic pe tamplarie metalica ( 1 strat) m.p. 28.02 inclusiv grunduire I
I 30 Vopsitorie cu email alchidic pe tamplarie metalica (2 straturi) m.p. 53.01 inclusiv grunduire I
31 Revopsire confectie metalica la interior si exterior ( 1 strat) I m.p. 15.64 I 32 Tencuieli interioare driscuite la perete m.p. 75 .09
33 Tencuieli exterioare obisnuite m.p. 160.86
34 I Confectie metalica - stalpi metalici buc. I 20.45
35 Confectii metalice diverse kg. I 9,82
I 36 Taierea cu disc de otel a tevilor si profilelor metalice buc. 2.56
I 37 Taierea cu disc de otel a tevilor si profilelor metalice I buc. 1.53 I I 38 Taierea cu disc de otel a tevilor si profilelor metalice
I buc. 1.02 I
39 I Taierea cu disc de otel a tevilor si profilelor metalice I buc. I 2.05 I I 40 I Reparat panouri din plasa sarma I m.p. I 17.18
I 41 I Reparat panou gard din plasa I m.p. 24.54
I 42 Repararea bordurilor la trotuare/alei m.1. 29.94
43 Repararea crapaturilor la ziduri de caramida prin umplerea cu I
m.1. 12,27 mortar de ciment M 100Z
44 Plantat stalpi metalici buc. I 46,56
45 Deplantat stalpi metalici buc. 13.80
46 Demolat balansoar buc. 31.08
47 Demolare banci picioare beton armat si blaturi lemn buc. 107.36
Demolat leagan 2 locuri buc. 86.40
I Demolat echipament joaca cu tobogan fi xat in beton buc. 159.51
I
,
I I I
I I
I , i I
I I
I I
I
50 Oemolat elemente de beton armat cu mijloace mecanice (ciocan pneumatic)
m.c. 168.71
51 Demolat elemente de beton simplu cu mijloace mecanice (ciocan m.c. 135.58 I pneumatic) I
52 I Demolare pereti din caramida de peste 6 - 7 cm grosime I m.C. I 124.23 J 53 Curata rea si stivuirea caramizilor rezultate din demolarea si dara marea 1100 buc. F 44.48
I zidariei I I 54 I Demolare elemente din beton simplu si armat ( mijloace manuale
i ) I
55 I Oesfacere tencuieli obisnuite interioare sau exterioare la pereti pentru retencUire
,
56 I Realizare si/sau reabilitare cu pietris suprafata loc joaca pentru copii
57 1 Degajarea terenului de corpuri straine
I 58 I Activitati diverse neprevazute : 1 muncitor calificat
Activitati diverse neprevazute : 1 muncitor necalificat
59 Confectionat placuta identificare constructii provizorii amplasate pe !domeniui public conf. H.C.L.M. nr.540/2017 (include montaj si materia prima)
60 Confectionat custi duble pentru caini 225 x 75 x 80 I
61 1 Generator curent-BUDGET
62 I Generator sudura -HONDA
63 Autoutilitara
b). Tarife utilizate la Serviciul de Gestionare Caini Fara Stapan
1. I Captura caini
2. ITransport caini
3. I Transport materiale si muncitori I
4. I Interventii captura
5. I I Colectare cadavre
6. I Intretinere caini in adapost
7. I Intretinere caini in vederea recuperarii
8. ! Inregistrare si gestionare baze de date, evidente I
9. ! Adoptie la distanta
m.c. 246.93
m.p. 6.14
m.p. 25.84
100 125.79 m.p.
ora 30.68
I ora I 19.63
buc. 38.10
buc 638,04
ora 8.10
I ora 15.00
Leii
I 4,53
I km
Lei/ cap I 94,00 I Lei /km 4,53
Lei /km I 4,53
Lei/ cap I 183,00
I Lei/ 183,00
cap / zi
I Lei/ 13,00 ; cap/zi
I Lei/ 20,00 I cap/zi i I Lei/ cap 19,00 , Lei/ 200,00
I
I
I I
i
I
10. Alte activitati
cap / luna
Lei/ ora 52,00
cI. Tarife utilizate pentru activitatea de dezinsectie, deratizare si dezinfestare pe Domeniul Public
1. I Dezinsectie - avio Lei/ ha 178,60
2. I Dezinsectie - terestru Lei/ ha 30,294
3. Deratizare I Lei/ ha I 88,893
d). Tarife utilizate pentru activitatea de dezinsectie, deratizare si dezinfestare pe Domeniul
1
2
3
4
5
Public
1. I Pentru suprafete pana la 3.000 m.p.: I I l a) Dezinsectie terestra cu atomizor tip ULV I Lei/m.p. 0,38
I b) Dezinsectie terestra cu pompa manual a I Lei/m .p. 1 0,38 ,
I c) Deratizare terestra I Lei/m·p· 1 0,38
I d) Deplasare la locatie I Lei/depl [ 84,80
2. I Pentru suprafete peste 3.000 m.p.:
1
2
3
a ) D' f t t t f ULV eZlnsec le eres ra cu a omlzor Ip el m.p. 034 ,
I b) Dezinsectie terestra cu pompa manuala Lei/m·p· 1 0,34
,c) Deratizare terestra I Lei/m·p· 1 0,34
I d) Deplasare la locatie Lei/depl l 84,80
el. Tarife utilizate pentru urmarirea si monitorizarea patrimoniului public aflat in administrarea S.U.P.A.G.L.
I Monitorizare baze sportive si de agrement
Elaborare documentatii pentru inchiriere/concesionare baze sportive si de agrement, organizare licitatii, urmarire derulare contracte
I Monitorizare pat~im.oniu public aflat in administrar~ (locuri joaca, mobilier stradal, indicatoare) , In vederea mentinerii In stare buna I I de functionare I
Lei/ora I 30,52
Lei/ora 48,92
Lei/ora I 48,92
fI. Tarife utilizate pentru lucrari pe domeniul public de Serviciul de Intretinere Parcari si Incinte
Amorsarea suprafetelor straturilor de baza sau a imbracam. existente 100 mp 59,76
Borduri mari prefabricate beton ptr trotuare 20x25x50 m.1. 14,93
Borduri mici prefabricate beton ptr trotuare lOx15x50 m.1. 7,46
Curatirea manuala a drumurilor modernizate de noroi si murdarie 100 mp 16,73
Desfacere de borduri de piatra sau de beton,asezate pe strat de beton m.1. 4,49
I
6 Frezare imbracaminti asfaltice g = 3 cm m.p. 0,75
7 Frezare imbracaminti asfaltice g = 4-5 cm m.p. 0,99
8 Frezare imbracaminti beton de ciment g= 4-5 cm m.p. 1,39
9 Fundatie din beton de ciment,la trotuare,alei de pietoni si de ciclisti m.p. 7,41
Imbracaminte de beton asfaltic cu agregat marunt(BA16) executat la cald g = 3 m.p. 3,51
10 cm cu asternere manuala
11 Imbracaminte de beton asfaltic cu agregat marunt(BA16) executat la cald g = 3
m.p. 2,24 cm cu asternere mecanizata
Imbracaminte de beton asfaltic cu agregat marunt(BA16) executat la cald g=4 m.p. 4,11
12 cm cu asternere manuala
13 Imbracaminte de beton asfaltic cu agregat marunt(BA16) executat la cald g=4
m.p. 2,69 cm cu asternere mecanizata
Imbracaminte de beton asfaltic cu agregat marunt(BA16) executat la cald g=5 m.p. 4,76
14 cm cu asternere manuala
15 Imbracaminte de beton asfaltic cu agregat marunt(BA16) executat la cald g=5
m.p. 3,14 cm cu asternere mecanizata
16 Incarcarea materialelor, grupa A-grele si marunte prin aruncare rampa to 8,96
17 Incarcat material cu buldoexcavatorul cu incarcator to 1,00
18 Marcaje longitudinale,transversale si diverse executate mecanizat cu vopsea pe
m.p. 10,75 suprafete carosabile
19 Piloti ptr dirijarea circulatiei rutiere in scopul asigurarii fluentei traficului ora 59,51
Semnalizare rutiera pentru asigurarea continuitatii circulatiei in timpul pct.
20 semnaliz 94,11 executarii lucrarilor,cu indicatoare metalice are
21 Spargerea si desfacerea betonului de ciment pe suprafete limitate m.c. 130,96
22 Strat de agregate naturale cilindrate, balast, cu asternere manuala m.c. 30,47
23 Strat de agrega te naturale cilindrate, balast, cu asternere mecanica m.c. 10,46
24 Strat de fundatie sau reprofilare din piatra sparta cu asterne re manuala m.c. 49,29
25 Strat de fundatie sau reprofilare din piatra sparta cu asternere mecanica m.c. 17,93
26 Strat de legatura(BAD) de criblura executat la cald cu asternere manuala to 35,11
27 Strat de legatura(BAD) de criblura executat la cald cu asternere mecanica to 25,08
28 Transport material cu roaba to 4,98
29 Transport material prin purtat direct to 53,78
30 Pavaj executat cu calupuri calitatea I pe un strat de nisip; m.p. 64,49
31 pavaj executat cu calupuri calitatea I pe un strat de mortar de ciment m.p. 80,61
32 Pavaj executat cu pavele normale calitatea I pe un strat de nisip m.p. 60,01
Pavaj executat cu pavele normale calitatea I pe un strat de mortar de
33 ciment m.p. 80,61
34 Pavaj de pavele abnorme, calitatea 1, executat pe un st rat de nisip m.p. 57,32
Pavaj de pavele abnorme, calitatea 1, executat pe un strat de mortar de 35 ciment m.p. 80,61
Pavaj din piatra bruta sau bolova ni de rau, asezat pe nisip, executat din 36 piatra bruta tip mic 12-16 cm m.p. 32,73
Pavaj din piatra bruta sau bolovani de rau, asezat pe nisip, executat din 37 piatra bruta tip mare 16-20 cm m.p. 32,73 ,
Pavaj din piatra bruta sa u bolovani de rau, asezat pe nisip, executat din 38 ali carie de bolovani,8-12 cm m.p. 30,94
Umplerea cu mortar de ciment a rosturi lor la pava jele din calupuri 39 calitatea I m.p. 13,45
Umplerea cu mortar de ciment a rosturilor la pavajele din pavele 40 normale calitatea I m.p. 13,45
Umplerea cu mortar de ciment a rosturi lor la pavajele din pavele " ~
41 abnorme m.p. 11,65
Umplerea cu mortar de ciment a rosturi lor la pavajele din ca lupuri 42 calitatea II m.p. 11,65
Umplerea cu mortar de ciment a rosturilor la pavajele din pave le 43 normale calitatea II rn.p. 11,65
Desfacere de pavaje sau fundatii din pi-atra bruta,bolovani sau alicarie 44 din piatra bruta sau din bolovani m.p. 2,47
Desfacerea de pavaje din calupuri, pavele normale sau abnorme cu 45 rosturi nebitumate m.p. 3,23
46 Refacere de pavaje vechi din calupuri cu rosturi nebitumate m.p. 77,02
47 Curatirea manuala a santurilor si rigo lelor 01.1. 8,07
Parapet metalic deformabil (flexibil ) . '.
m.1. 148,68 48
49 Desfacerea parapetilor deformabili (flexibili) m.1. 80,61
50 Borduri de piatra pentru trotuare m.1. 94,02
Placi prefabricate din beton la trotuare, asezate pe o fundatie de beton de 10 cm grosime,prin intermediul unui strat de 2 cm mortar de ciment,
51 inclusiv rostuirea m.p. 65,46
Sapatura manuala in spatii intinse in pamant cu umiditate naturala cu 52 aruncare in depozit sau in vehicul la H< 0,6 m m.c. 27,92
Compactarea cu maiul de mana a umpluturilor executate in sapaturi orizontale sau inclinate la X, inclusiv udarea fiecarui strat de pamant in
53 parte,avand grosimea de 20 cm teren coeziv m.p. 12,9
UTiLAJE/AUTOBASCULANTA
1 -r Buldoexcator JCil 3CX lei/ora 80,27
2
3
4
5
6
7
8
9
10
TAXE
I 1 I
2.
Masina de frezat la rece W50 Ri
Miniincarcator frontal Locust 753
Repartizator mixturi asfaltice Vogele Super 800-3i
Cilindru compactor tandem HD12 VV
Autogreder Nobas BG120-T
Raspanditor de emulsie SPEF 1000B
Mai compactor vibrator NT-70H
Placa vibrocompactoare VDR 32
Autobasculanta tip IVECO, capacitate 10 to
ITaxa eliberare avize de constructii/demolare
: Taxa eliberare copii certificate
lei/ora 125,04
lei/ora 63,76
lei/ora 125,9
lei/ora 56,00
lei/ora 129,02
lei/ora 37,51
lei/ora 41,03
lei/ora 43,55
lei/km 5,04
I Lei/aviz 1 30,00 1
Lei/pag. 1,50
II. Pentru monitorizarea activitatilor prestate de terti a caror finantare se realizeaza din transferuri de sume din bugetul local, S.U.P.A.G.L. va incasa un procent de monitorizare de
5% din valoarea fara TVA. a facturilor acceptate la plata;
III. Pentru activitatile prestate in baza tarifelor de mai sus, S.U.P.A.G.L. Braila va percepe o cota de cheltuieli indirecte in cuantum de 18% din totalul devizului de lucrari efectuate.
\r, IRECTOR Ee. ADM.
st~ELUTA GABI
DIRECTOR, MUNT ANU DUMITRU
Top Related