Chișinău, 2017
Academia de Administrare Publică
Contribuția Academiei de
Administrare Publică la consolidarea
capacităților autorităților publice
Danube Financing and Capacity Building Dialogue
27 octombrie 2017
Aurelia Țepordei,
Director, Departamentul dezvoltare profesională,
Academia de Administrare Publică 2
Academia de Administrare Publică
3
Academia de Administrare Publicăeste o instituţie de învăţămîntsuperior de stat, care are misiunea deformare a specialiştilor de înaltăcalificare (studii superioare demasterat şi studii superioare dedoctorat – ciclurile II şi III), dedezvoltare profesională continuă apersonalului din serviciul public şi deasigurare ştiinţifico-metodică aactivităţii autorităţilor publice.
Academia de Administrare Publică a fost înfiinţată prin Decretul Preşedintelui RM nr. 73, din 21 mai 1993, avînd iniţial statutul de Academia de Studii în Domeniul Administrării Publice.
Academia de Administrare Publică
Academia de Administrare Publică are următoarele
niveluri de studii:
Doctorat şi postdoctorat
Masterat de profesionalizarede cercetare
Dezvoltare profesională a funcționarilor publici
Asigurare ştiinţifico-metodică
Academia de Administrare Publică
Academia de Administrare Publică
realizează studii superioare de masterat:
DE CERCETARE, învăţămînt cu frecvență, cu durata studiilor de 2 ani la specializările:
• Teoria şi practica administraţiei publice,
• Management,
• Relaţii internaţionale.
DE PROFESIONALIZARE, învăţămînt cu frecvență, cu durata studiilor de 2 ani şi
învăţămînt cu frecvenţă redusă, cu durata studiilor de 2,5 ani, la specializările:
• Administrare publică,
• Management,
• Drept public,
• Relaţii internaţionale,
• Anticorupţie,
• Management informaţional în administraţia publică.
Studiile de masterat se realizează la locuri cu finanțare bugetară și prin contract
5
6
Academia de Administrare Publică are următoarele
niveluri de studii:
Doctorat şi postdoctorat
Masterat de profesionalizarede cercetare
Dezvoltare profesională a funcționarilor publici
Asigurare ştiinţifico-metodică
Academia de Administrare Publică
DOCTORAT
8
AAP este abilitată să organizeze studii de doctorat la specialităţile:
25.00.01. Teoria, metodologia şi istoria administraţiei publice, 25.00.02. Organizarea şi dirijarea în instituţiile administraţiei publice; servicii publice.
Academia de Administrare Publică are următoarele
niveluri de studii:
Doctorat şi postdoctorat
Masterat de profesionalizarede cercetare
Dezvoltare profesională a funcționarilor publici
Asigurare ştiinţifico-metodică
Academia de Administrare Publică
Dezvoltarea profesională a personalului se
desfășoară:
- La comanda de stat, stabilită anual de Guvernul
Republicii Moldova;
- La solicitarea autorităților publice, altor entități;
- În colaborare cu partenerii de dezvoltare.
Anual, circa 3000 de funcționari din autoritățile
publice își perfecționează calificația în cadrul
Academiei de Administrare Publică.
PARTENERII DE DEZVOLTARE
• Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ);
• Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PCDLI; MiDL);
• Banca Mondială;
• Agenția Austriacă pentru Dezvoltare
11
Agenția Austriacă pentru DezvoltareConsolidarea potențialului autorităților administrației publice - –experiența Republicii Moldova. Perspective în cadrul proiectelor europene.
Sesiune de tip Matchmaking
CONSOLIDAREA POTENȚIALULUI DE
DEZVOLTARE ȘI PROMOVARE A REGIUNII –
EXPERIENȚA ȚĂRILOR UE ȘI
PERSPECTIVELE SUERD.
13
Agenția Austriacă pentru Dezvoltare
Masă rotundă
14
Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ)
✓ Planificare strategică integrată la nivel local și regional
✓ Managementul și elaborarea programelor/proiectelor
✓ Dezvoltare regională
✓ Marketing local și regional pentru dezvoltare regională competitivă
✓ Dezvoltarea leadership-ului în administrația publică
✓ Achiziții publice. Gestionarea conflictului de interese în procesul de achiziții publice
✓ Managementul proprietății publice
15
Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei
FORUM I: REFORMA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ A REPUBLICII MOLDOVA
23.09.2016
FORUM II: DEZVOLTARE REGIONALĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
02.12.2016
16
Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei
FORUM III: Modernizarea serviciilor publice Republica Moldova
2403.2017
17
Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei
18
În cadrul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată
• Program de dezvoltare profesională a personalului din cadrul a 30 de primării-țintă
• Managementul resurselor umane
• Managementul proprietății publice
• Achiziții publice
• Managementul finanțelor publice locale
• Colectarea taxelor locale
În cadrul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată
Elaborarea Platformei de instruire la distanță e-Learning
Cursul
”Managementul
Administrației
publice locale”
19
Academia este una din puţinele instituţii acreditate pentru organizarea
cursurilor de formare iniţială a mediatorilor
20
21
Contingentul participanților la cursuri de dezvoltare profesională
Dezvoltarea profesională a funcţionarilor publici
Cursuri de dezvoltare profesionalĂ
22
23
24
ÎNMINAREA CERTIFICATELOR DE DEZVOLTARE PROFESIONALA
INAUGURAREA CURSURILOR
Academia de Administrare Publică are următoarele
niveluri de studii:
Doctorat şi postdoctorat
Masterat de profesionalizarede cercetare
Dezvoltare profesională a funcționarilor publici
Asigurare ştiinţifico-metodică
Academia de Administrare Publică
Direcţiile de cercetare ale Academiei de Administare Publică:
1. ADMINISTRARE PUBLICĂ 2. MANAGEMENT PUBLIC
Cercetătorii științifici ai AcademieiPotenţialulştiinţific al Academiei :
12 doctori habilitaţi şi
43 de doctori în ştiinţe.
27
PARTICIPAREA CERCETĂTORILOR ÎN PROIECTE ŞI GRANTURILOR NAŢIONALE/INTERNAŢIONALE
28
Seminarul
„Revizuirea legislaţiei şi
reglementărilor de
planificare teritorială”,
organizat de Ministerul
Dezvoltării Regionale şi
Construcţiilor în cadrul
Proiectului de Twinning
„Consolidarea
Capacităţilor în
Dezvoltarea Regională în
Republica Moldova”
(Componenta 2
„Amenajarea teritoriului,
urbanismul şi dezvoltarea
regională integrate într-
un singur cadru de
planificare”)
Semnarea Planului de Acţiuniprivind cooperarea în domeniulmanagementului funcţiei publice şial funcţionarilor publici
Delegaţia Universităţii Tehnologicedin Tallinn, Estonia
PARTICIPAREA CERCETĂTORILOR ÎN PROIECTE ŞI GRANTURILOR NAŢIONALE/INTERNAŢIONALE
• Programul Operational Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013
• Programul Operațional Transnațional Bazinul Mării Negre 2007-2013
• ERASMUS+
http://aap.gov.md/ro/article/proiecte
29
30
Valorificarea potenţialului ştiinţific al Academiei
prin cooperare naţională şi internaţională
Reprezentanţii Băncii Mondiale în
vizită la Academie
Semnarea memorandumului de
înţelegere:
Programul USAID BRITE- AAP
31
Jan PASTWA, Directorul
Şcolii Naţionale
de Administraţie Publică din
Varşovia, Polonia
Reprezentanţii SNASPA din
România în vizită la Academie
32
Reprezentanţii Şcolii de
Management în Sănătate
Publică
Delegaţia Universităţii Americane
GIRNE din Cipru în vizită la
Academie
Profesorii Academiei în vizită de lucru în capitala Estoniei , Talin
33
34
Semnarea Memorandumului de cooperare LGSP – AAP
Memorandumul de cooperare
între Proiectul de
Susţinere a Autorităţilor Locale din
Moldova (LGSP) al USAID şi Academia
de Administrare Publică a fost
semnat de Scot Johnson, directorul
Proiectului şi Andrei Groza, prim-
prorectorul Academiei de Administrare
Publică.35
Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele
Republicii Ucraina
Institutul Regional de Administrare Publică din Odesa al Academiei
de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Ucrainei
Academia de Administrare de pe lîngă Preşedintele Republicii Belarus
Centrul informativ-analitic de pe lîngă Administraţia Preşedintelui Republicii Belarus
Şcoala Naţională de Administrare Publică din Varşovia, Polonia
Centrul Naţional de Administraţie Publică şi Conducere Locală, Grecia
Şcoala de Administrare Publică Stanislaw Staszic din Polonia
Institutul Lituanian de Administrare Publică, Vilnius, Lituania
Şcoala Naţională de Administraţie Publică din Riga, Letonia
Institutul de Administraţie din Bucureşti, România
Şcoala Naţională de Administraţie din Paris, Franţa
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Bucureşti, România
Institutul de Administrare Publică şi Integrare Europeană din Sofia, Bulgaria
Academia colaborează cu următoarele instituţii similare de peste hotare
Academia de Administrare Publică
Organizaţii şi fundaţii internaţionale cu care colaborează Academia
UNDP/PNUD Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
Consiliul Europei
Comisia Europeană
Biroul de Informare şi Documentare al Consiliului Europei
Reprezentanţa TACIS
Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie UNFPA
Banca Mondială
Centrul de resurse informaţionale al Ambasadei SUA
USAID
SIDA/ASDI Suedia
SIPU International
Unicef Moldova
TEMPUS Educaţie şi Cultură
Agenţia Universitară a Francofoniei
Alianţa Franceză în Republica Moldova
ENTO Reţeaua Europeană a organizaţiilor de Instruire pentru autorităţile locale şi regionale
NISPAcee Reţeaua de Institute şi Şcoli de Administrare Publică din Europa Centrală şi de Est
Fundaţia Soros-Moldova
Academia de Administrare Publică
Asistență metodologică
Ghidul
38
Biblioteca
39
Activitatea editorială
SecŢia de producere
41
42
Pagina oficială electronică a Academiei:www.aap.gov.md
Academia de Administrare Publică
43
Adresa Academiei:
MD-2070,
mun.Chişinău,
str. Ialoveni 100
tel: 72-38-30
tel/fax: 28-48-71
site: www.aap.gov.md
e-mail: [email protected]
Academia de Administrare Publică
Top Related