Este o boala infectioasa articulara, neurologica si cardiaca, al

carei agent este o bacterie din familia spirochetelor, Borrelia

burgdoferi. Borrelia burgdoferi este transmisa omului

prin intepatura unei capuse. Mai multe mamifere, intre care

cerbii, constituie rezervoarele de bacterie. Boala lui Lyme se

intalneste in Europa, America si Australia. 

Evolutie - Boala lui Lyme evolueaza in trei faze: 

- Faza primara se manifesta printr-o leziune numita eritem

cronic migrator, survenind intre trei zile si o luna

dupaintepatura capusei. Acesta este o roseata cutanata initial

papuloasa si inflamatorie, centrata pe punctul de intepatura,

care se intinde in mod concentric, formand un inel. Eritemul

este insotit de o febra de mica intensitate, de dureri

articulare si musculare. Leziunea cutanata dispare in trei

saptamani. 

- Faza secundara se exprima prin pusee de eritem, prin

manifestari neurologice, prin manifestari cardiace si prindureri

articulare de origine inflamatorie. Ea dureaza de la cateva

saptamani pana la cateva luni. 

- Faza tertiara survine la mai multi ani dupa intepatura; ea asociaza o acrodermatita cronica atrofianta, un

pseudolimfom, reumatism cronic al uneia sau mai multor articulatii si atingeri cerebrale. 

tratament - tratamentul consta in antibioterapie, care trateaza manifestarile clinice debutante si previne

manifestarile neurologice tardive. boala lui lyme poate lasa sechele de natura variata, indeosebi

neurologice sau cutanate. Prevenirea bolii consta eventual in tratarea cu antibiotice dupa o intepatura de

capusa daca regiunea geografica este cunoscuta ca loc de aparitie a bolii.

Sinonim: febra recurenta, Lyme (boala a lui).

Sunt cunoscute două tipuri de borelioze: febra recurenta şi boala Lyme! Acestea sunt determinate

de specii diferite de bacterii din genul Borrelia iar transmiterea lor se face prin căi diferite: păduchele de

corp (Pediculus humanus) şi căpuşe fără scut (specii de Ornihorodos), pentru febra recurentă şi diferite

căpuşe cu scut (specii de Ixodes) pentru boala Lyme.

Nu s-a demonstrat că boala se transmite prin înţepătură de ţânţar, muscă sau tăun!

Deşi în literatura de specialitate sunt publicate câteva studii care demonstrează prezenţa unor specii de

Borrelia în intestinul altor insecte: ţânţar (Culex pipiens), muscă (Hybomitra) şi tăun (Tabanus), pentru a

demonstra rolul acestora în transmiterea bolii sunt necesare cercetări ulterioare.

Muscatura de capusa si borelioza

Ştiaţi că pentru a dezvolta boala Lyme trebuie să fii înţepat de o căpuşă contaminată cu bacteria

Borrelia iar aceasta să rămână ataşată de corp cel puţin 17 ore?

Acest timp este necesar migrării bacteriilor din intestinul

căpuşei către glandele salivare ale acesteia, de aici fiind

introduse, odata cu saliva, la locul înţepăturii.

O căpuşă îndepărtată imediat după înţepătură scade

substanţial riscul de a dezvolta boala!

Din informaţiile obţinute de la pacineţii cu boala Lyme

în timpul prezentarii la medic, s-a dovedit că doar o

treime îşi amintesc de înţepătura căpuşei!

Acest lucru este posibil deoarece în stadiile de larvă şi nimfă

căpuşa este foarte mică, deci greu de vizualizat şi datorită

faptului că înţepătura nu este dureroasă.

Boala Lyme - simptome şi diagnostic

Boreliozele dau multe simptome care îngreunează diagnosticarea!

Din punct de vedere clinic, boala prezintă o mare varietate deoarece poate afecta mai multe organe, iar

simptomele ei mimează diferite boli, diagnosticul punând medicul în dificultate.Prezenţa pe piele a

unei pete unice de dimeniuni mari, aşa numitul "eritem în ochi de bou" care migrează la un

pacient cu istoric de înţepătură de căpuşă, constituie  criteriul de diagnostic pentru boala Lyme!

Laboratorul este cel care stabileşte cu exactitate agentul care a influenţat apariţia bolii! Se pun

în evidenţă antigenele (PCR din căpuşă, LCR, lichid sinovial şi biopsie piele),anticorpii specifici de tip

Ig M si IgG (serologie şi Western blot) si mai nou printr-o metoda care pune în evidenţă răspunsul imun

specific organismului (Testul de transformare limfoblastică).

Sunt necesare teste specifice pentru Europa şi US!

Un aspect foarte important în diagnostic îl reprezintă utilizarea unor kit-uri care să ţină cont de

particularităţile ariei de răspândire a speciei în care se face determinarea, astfel în SUA boala Lyme

este determinata de specia Borrelia burgdorferi sensu stricto, spre deosebire de Europa in care, pe

lângă Borrelia burgdorferi sensu stricto întâlnim Borrelia garinii şi Borrelia afzelii.

Interesul crescut faţă de această boală este demonstrat de studiile publicate în ultimii 6 ani care au

raportat şi alte specii de Borrelia detectate la pacienţi din Europa: ( B. spielmanii - 2007 si B.

bavariensis - 2009 ).

Borelioza - prevenire

 Prevenţia este foarte importantă! Un rol important în prevenirea bolii îl are informarea populaţiei cu

noţiunile generale:

• cum să prevină înţepătura de căpuşă (să se poarte pantaloni lungi la plimbările prin iarbă, eventual de culoare deschisă pentru a observa uşor apariţia vreunei căpuşe).

 

• cum să scoată căpuşa fără a favoriza boala şi să o trimită la laborator pentru a fi testată dacă este contaminată cu Borrelii. Căpuşa trebuie scoasă uşor, prin rotire, evitând strângerea între degete a abdomenului căpuşei care favorizează trecerea Borreliilor din glandele salivare în plaga! 

• în cazul în care analiza căpuşei este negativă (nu contine bacterii), nu este nevoie de tratament cu antibiotic.

Dr. Cristea Violeta, Medic primar medicina

de laborator

SYNEVO Bucuresti

Bruceloza este o boală infecțioasă

gravă produsă de Brucelle, o familie

de bacterii gram negative, aerobe,

capsulate, care apar la microscop sub

formă de bastonașe sau coci.

Agentul patogen a fost izolat de medicul militar David Bruce în anul 1887 de la

soldații bolnavi.

Boala este o antropozoonoză (boală comună omului și animalelor) care se manifestă sub

forma de:

• Febra de Malta, determinată de Brucella melitensis care infecteză caprele și oile• Morbus Bang (boala Bang), determinată de Brucella abortus care infectează vitele

Ambele boli determină „avortul brucelic” la animalele gestante.

Cuprins

  [ascunde] 

• 1 Simptome• 2 Transmiterea bolii• 3 Patogeneză• 4 Terapia• 5 Epidemiologie• 6 Speciile de Brucella mai frecvente• 7 Referințe• 8 Legături externe

Simptome[modificare | modificare sursă]

După un timp de incubație care poate varia între 14 și 21 de zile, apar primele simptome

Bruceloză

etiologie Brucelle

tip Br. abortus, Br. melitensis

incubație 14 - 21 zile

simptome febră, avort

specii afectate mamifere, om

diagnostic diferențial de boli cronicecu avort

de boală manifestate prin creșterea temperaturii (febris undularis - febră ondulantă care

poate atinge de 40 °C), însoțită de frisoane.

Modificările de organ sunt după caz:

• hepatosplenomegalie (creșterea volumului ficatului si splinei),• osteomielită (inflamație a măduvei osoase),• meningoencefalită (inflamație la nivelul creierului),• endocardită (inflamație la nivelul endocardului (inimii),• pneumonie (inflamație - aprindere - a plămânilor).

Dacă boala nu este tratată adecvat, trece în forma cronică care poate dura ani de zile,

caracterizându-se prin simptome atipice cu dureri articulare reumatoide. Cu toate că este

o boală infecțioasă gravă pentru unele cazuri, s-a constat că omul se infectează numai de

la animal. Până în prezent nu s-a putut constata o transmitere de la om la om.

Transmiterea bolii[modificare | modificare sursă]

Boala se transmite la om prin consumul de produse animale contaminate, ca produse

lactate care provin din lapte nepasteurizat, sau prin pătrunderea bacteriei prin piele și

mucoase la îngrijitorii de animale sau personalul veterinar, fiind considerată la aceștia ca

o boală profesională.

Patogeneză[modificare | modificare sursă]

Pătrunderea agentului patogen produce la poarta de intrare o inflamație, stimulând reacția

de apărare. Bacteria va fi fagocitată de granulocite, în care bacteria poate supraviețui și

ajunge în ganglionii limfatici. Din ganglionii limfatici Brucella va fi transportată de sânge

(pe cale hematogenă) în alte organe. Organismul constituie granuloame încercând, prin

încapsulare, să izoleze bacteria în țesuturile infectate.

Terapia[modificare | modificare sursă]

Tratamentul bolii durează cel puțin o lună folosindu-se antibiotice cu spectru larg din

grupa tetraciclinelor și aminoglicozide (gentamicină, kanamicină, neomicină,

streptomicină). După caz și după rezultatele antibiogramei se mai pot folosi Trimethoprim

și Sulfamethoxazol. Chiar după un tratament corect al bolii au fost constate cazuri

de recidivă.

Epidemiologie[modificare | modificare sursă]

Boala se transmite exclusiv prin animale infectate sau produsele lor încă neprelucrate

termic. Din punct de vedere epidemiologic cea mai mare importanță pentru om o are febra

de Malta care poate apărea atât endemic, cât și epidemic în regiuni în care se practică

creșterea oilor și caprelor, dar foarte rară în prezent în Europa.

Morbul Bang apare foarte rar, sporadic, chiar și în zonele cu afectare epidemică.

Bruceloza afectează mai mult bărbații decât femeile, majoritatea infecțiilor rămânând

nemanifeste.

Speciile de Brucella mai

frecvente[modificare | modificare sursă]

Speciile de Brucella mai frecvente care se transmit de la animal la om sunt:

• Brucella abortus (bovine)• Brucella canis (canine)• Brucella melitensis (oaie, capră, determină la om „febra de Malta”)• Brucella suis (porc și iepure, nepatogen pentru om)• Brucella ovis (ovine).

Specii de Brucella considerate nepatogene:

• Brucella cetaceae (balenă)• Brucella neotomae (șobolan)

Tularemia este o boală infecţioasă rară care poate ataca pielea, ochii şi plămânii. Boala poartă numele şi de febra iepure şi este cauzată de bacteria Francisella tularensis. Boala afectează în special mamiferele cum ar fi iepurii, rozătoarele, iepurii de camp, dar poate infecta şi păsările, reptilele sau peştii.Tularemia se răspândeşte la oameni prin intermediul mai multor căi care includ muşcăturile de insecte şi expunerea directă la unanimal infectat. Dacă nu este tratată, boala este contagioasă şi fatală. Tratamentul include administrarea de antibiotice încă din momentul în care se pune diagnosticul. Semne şi simptome Cele mai multe persoane expuse la tularemie se îmbolnăvesc într-un interval de zece zile dar incubarea poate dura mai puţin, de exemplu câteva ore, sau circa trei săptămâni. Există mai multe tipuri de tularemie, fiecare dintre acestea prezentând simptome specifice.Tularemia ulceroglandulară – cea mai comună formă a bolii caracterizată prin următoarele simptome: o ulceraţie a pielii care se formează la baza infecţiei provocată de muşcătura unei insecte sau a unui animal, umflarea glandelor limfatice (implicit durere), febră, durere de cap, friguri, epuizare. Tularemia glandulară – persoanele cu această formă de tularemie prezintă aceleaşi semne şi simptome tipice tularemiei ulceroglandulare, excepţie făcând ulcerele de piele. Tularemia oculoglandulară – afectează ochii şi poate include: durerea unui ochi, roşeala ochilor, lăcrimare, un ulcer apărut în interiorul pleoapei. Tularemia orofaringeală – este cauzată cel mai adesea de prepararea necorespunzătoare a cărnii animalelor vânate şi această formă a bolii afectează tractul digestiv. Semnele şi simptomele includ: febră, faringită (durere în gât), stare de vomă şi diaree. Tularemia pneumonică – apare cel mai adesea la persoanele în vârstă şi se manifestă prin următoarele simptome: tuse, durere în capul pieptului, dificultăţi respiratorii. Alte forme ale tularemiei se pot răspândi la plămâni. Tularemia tifoidă – o formă rară a bolii care cuprinde: febră ridicată, epuizare extremă, vomă şi diaree, splenomegalie (mărirea splinei) hepatomegalie (mărirea ficatului), pneumonie. Cauze Tularemia nu apare pe cale naturală la oameni şi nici nu este transmisă de la o persoană la alta. Oricum, tularemia este răspândită peste tot în lume, în special în zonele rurale deoarece multe mamifere, păsări, insecte şi peşti sunt infectate cu F. tularensis. Aceastăbacterie poate trăi multe săptămâni în murdărie, apă sau la animalele moarte. Tularemia se poate transmite la oameni prin mai multe modalităţi. Semnele şi simptomele bolii sunt determinate în funcţie de modul în care este contractată boala. Tularemia se poate transmite prin următoarele medii: muşcături de insecte, expunerea la animale bolnave sau moarte, bacteriile transmise pe cale

aeriană, mâncarea sau apa contaminată. Complicaţii Dacă nu este tratată, tularemia poate fi fatală. Alte complicaţii posibile includ: pneumonia (inflamarea plămânilor poate duce la insuficienţă respiratorie, o afecţiune în care plămânii nu primesc suficient oxigen, nu eliberează suficient dioxid de carbon sau ambele situaţii), meningita (infecţie serioasă care poate pune în pericol viaţa indivizilor deoarece aceasta se poate răspândi în fluidele şi membranele care înconjoară creierul şi măduva spinării), pericardita (presupune iritarea şi umflarea pericardului, membrana îngustă care înconjoară inima. Pericardita uşoară se vindecă de obicei fără tratament dar cazurile mai serioase pot necesita terapia cu antibiotice) şi osteomielita (bacteria care cauzează tularemia se răspândeşte adesea la oase ceea ce duce la durere, descreşterea capacităţii de funcţionare a articulaţiilor, sensibilitate, înroşirea pielii sau apariţia unor răni deschise în zonele afectate). Teste şi diagnostic Deoarece este o boală rară ale cărei simptome pot fi similare altor boli, tularemia poate fi dificil de diagnosticat. Doctorii pot verifica existenţa bacteriei F. tularensis prin efectuarea unor teste de sânge sau de spută. Calea preferabilă de diagnostic este aceea care se bazează pe identificarea anticorpilor la bacterie printr-un test de sânge. Pentru evidenţierea semnelor pneumoniei medicii pot realiza o radiografie. Tratament Tularemia poate fi tratată cu antibiotice de tipul streptomicinei sau gentamicinei care sunt administrate intramuscular sau intravenos. În funcţie de tipul de tularemie care este supusă tratamentului, doctorii pot prescrie antibioticele orale de tipul tetraciclinei. Pacientul poate primi de asemenea o terapie pentru complicaţiile apărute şi care fac referire la pneumonie sau meningită. Pacienţii care se recuperează dobândesc imunitate la boală dar nu este exclus ca unii din aceştia să se confrunte cu o recidivă a bolii. Prevenţie În cazul în care se desfăşoară activităţi care pot favoriza contactul cu bacteria sunt necesare unele măsuri de prevenţie.·         Protejaţi-vă de insecte - cele mai multe persoane se infectează cu bacteria prin intermediul muşcăturilor de insecte. Purtaţi o vestimentaţie adecvată care să includă mănuşi, şosete sau haine cu mânecă lungă·         Aveţi grijă în momentul în care vă ocupaţi de grădinărit – îmbrăcămintea adecvată este extrem de importantă. De asemenea trebuie acordată o grijă mare şi ustensilelor de grădinărit·         Protejaţi-vă animalele de companie – supravegheaţi animalele pentru ca acestea să nu intre în contact cu animale moarte, asiguraţi protecţie împotriva puricilor sau a muşcăturilor de insecte·         Mânuiţi cu grijă animalele – persoanele care vânează iepuri trebuie să poarte mănuşi şi să se spele pe mâini cu apă şi săpun după ce au atins animalul. Carnea trebuie preparată corespunzător.