Zona EUROZona a fost creată în 1999 de unsprezece țări: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania,  la care s-a alăturat Grecia în 2001, Slovenia în 2007, Cipru și Malta în 2008, Slovaciaîn 2009, Estonia în 2011, Letonia în 2014 și Lituania în 2015.

Cele 19 țări membre: sunt Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,  Letonia, Lituania,Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Slovenia, Slovacia. Pe lângă acestea, 4 "micro-state", prin acordurile monetare încheiate cu vecinii lor, sunt și ele atașate la zona euro: Andorra, Monaco, San Marino și Vatican.

Pentru a putea adera la zona euro, statele membre ale UE trebuie să îndeplinească așa-numitele „criterii de convergență”. Acestea sunt condiții economice și juridice convenite prin Tratatul de la Maastricht în 1992, fiind cunoscute și drept „criteriile de la Maastricht”.

Condițiile economice pentru aderarea la zona euro contribuie la asigurarea faptului că o țară este pregătită pentru integrarea în regimul monetar al zonei euro. Există 4 criterii economice de convergență:1. Stabilitatea prețurilor- Rata inflației nu poate fi mai mare de 1,5 puncte procentuale peste rata celor 3 state membre care înregistrează cele mai bune rezultate.  2. Finanțe publice solide și sustenabile- Deficitul bugetar nu poate fi mai mare decât 3 % din PIB. Datoria publică nu poate fi mai mare decât 60 % din PIB.3. Stabilitatea cursului de schimb -Candidatul trebuie să participe la mecanismul cursului de schimb (ERM II) timp de cel puțin 2 ani fără devieri semnificative de la cursul central ERM II și fără o devalorizare a cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro în aceeași perioadă.4. Ratele dobânzilor pe termen lung- Rata dobânzii pe termen lung nu ar trebui să fie mai mare de 2 puncte procentuale peste rata celor 3 state membre care înregistrează cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor.

Candidații pentru aderarea la zona euro trebuie totodată să se asigure că legislația și normele lor naționale prevăd independența băncilor lor centrale naționale și că statutele acestora respectă dispozițiile tratatelor și sunt compatibile cu statutul Băncii Centrale Europene (BCE) și cu cel al Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC).

Avantajele introducerii monedei Euro

- Reducerea costurilor legate de rata de schimb prin introducerea monedei unice

Băncile percep comisioane variabile depinzând de moneda de schimb, natura

instrumentului de schimb, mărimea tranzacţiei, importanţa clientului. Costurile cele mai mari

apar când se schimbă cash. Pierderile cele mai mari apar câ nd se vinde şi se cumpără în ţări

cu monede mai puternice, bancnote ale unor monede slabe. Crearea monedei unice şi a unui

sistem de bănci centrale va conduce la reducerea timpului şi a costului plăţilor peste

frontieră. Crearea monedei unice va permite simplificări majore ale managementului

trezoreriei băncilor, contabilităţii şi relaţiilor cu autorităţile monetare.

- Eliminarea incertituinilor ratei de schimb

Uniunea monetară elimină mişcările ratei de schimb intra-comunitare, care ar stimula

comerţul si investiţiile. Cât de mare este câştigul este greu de cuantificat, teoria economică

nestabilind reguli privind relaţia dintre incertitudinea legată de rata de schimb şi comerţ sau

investiţii.

- Moneda unica va suprima speculatia monetara si valutara

Absenta variabilitatii cursurilor elimina implicit riscul valutar. Numai firmele foarte mari au

posibilitatea, prin diferite tehnici, de altfel imperfecte si foarte costisitoare, sa se acopere

contra expunerii la risc valutar, fie prin management de trezorerie, fie prin operatiuni la

termen, fie în caz deosebit prin constituirea unei retele de filiale în diferite tari si schimbând

sursa de aprovizionare, respectiv pieţele de desfacere. - Putere si stabilitate valutara

Introducerea Euro creează o largă zonă de stabilitate valutară în cadrul Uniunii

Economice Monetare pentru ţări cunoscute a fi trecut prin perioade de fluctuaţie dezordonată

a ratei de schimb sau de aliniere monetară greşită în anii din urmă. Introducerea Euro

contribuie la crearea unor relaţii monetare internaţionale mai stabile. Stabilitatea financiară

internaţională este sprijinită şi de politicile bugetare interne mai stricte pe care statele din zona

Euro trebuie să le aibă.

- Lupta impotriva crimei organizate, perspective ale spalarii sau falsificarii banilor

Euro este o moneda bună, aşezată pe finanţe publice durabile, datorită (printre altele) pactului

de creştere şi stabilitate şi girată de o bancă centrală independentă al cărui obiectiv este

stabilitatea preţurilor. Prin urmare, este o monedă credibilă, care inspiră încredere operatorilor

financiari. Din 1.01.2002, statele participante la zona Euro au început să aibă aceleaşi

bancnote şi monede. Din acest motiv a existat necesitatea punerii la punct al unui sistem de

schimb de informaţii, precum şi al unui demers comun şi coordonat în domeniul falsificării

banilor.

- O identitate europeana

Uniunea Economica Monetara nu are un efect direct asupra sectoarelor non-economice şi

monetare, dar va influenţa pozitiv sentimentul de identitate şi integrarea europeană. O monedă

europeană unică va întări identitatea europeană. Impactul asupra politicilor generale nu poate

fi prevăzut în totalitate; ce se poate spune este că o integrare economică aprofundată poate

conduce la o coordonare mai strânsă a politicilor din diverse sectoare.

În ceea ce priveşte ridicarea monedei europene la rang de monedă vehiculară, monedă

mondială, deviză-cheie, efectele Uniunii Economice Monetare sunt şi mai puternice şi constau

în:

∙ utilizarea crescândă a monedei unice în cadrul tranzacţiilor comerciale ceea ce va permite

reducerea instabilităţii generate de fluctuaţiile cursurilor dolarului şi yenului;

∙ posibilitatea emitentului de monedă de a beneficia de venituri de pe urma sumelor

deţinute în străinătate;

∙ redistribuirea portofoliilor de active financiare în favoarea titlurilor în euro;

∙ prin dispariţia necesarului de rezerve naţionale în cadrul intracomunitar, se pot realiza

economii importante;

∙ coordonarea monetară internaţională, prin restrângerea dialogului la cadrul tipartit, ar

putea înregistra progrese notabile.

Exemplul Greciei

Simpla parcurgere a unei perioade de control de doi, nu ajunge, ideea fiind de a respecta

spiritul restricțiilor economice impuse și nu doar litera lor. Ajustarea pentru a corespunde

pentru moment poate avea consecințe nefaste pe termen mediu și lung. Cel mai bun exemplu

îl constituie Grecia, care a intrat pe ultima sută de metri în formula inițială a Zonei Euro.

Stabilită inițial la o valoare de conversie în euro mai rezonabilă în raport cu forța economică

și productivitatea economiei elene ( după cum avea să se demonstreze ulterior) , drama a avut

în ”perioada de carantină” ERM II, o deviație mai mare de șase procente peste paritatea

centrală în jurul căreia trebuia să-și demonstreze stabilitatea, cu un maxim de 9%.

Urmare a acestui fapt, drama a fost reevaluată cu puțin timp înainte de a fixa paritatea de

trecere la euro cu 3,5%. Și a rămas la acel nivel, indiferent de tensiunile induse în economie,

ceea ce ar fi reclamat o politică bugetară mai prudentă plus o flexibilitate mai mare în

restructurarea economiei. Sub presiunea crizei mondiale și pe fondul incapacității de adaptare

rapidă, datoria publică a scăpat de sub control.

Intrarea în Zona Euro cu o rată de schimb inadecvată forței reale a economiei poate conduce

la supraîncălzirea economiei și inflație în cazul subevaluării sau la stagnare economică și

deficite persistente de cont curent, cazul Greciei. De reținut, costurile de ajustare rezultate

dintr-o rată de schimb supraevaluată sunt semnificativ mai mari decât cele aferente unei rate

de schimb subevaluate.

În ce privește pierderea posibilității de a utiliza politica monetară și rata de schimb pentru

ajustare în cazul unor șocuri nici nu este nevoie să ne uităm în Zona Euro. Putem vedea

evoluția pe care au avut-o țările baltice și Bulgaria, a căror valută națională este legată ( deși

nu la o paritate ireversibilă) prin curs fix de euro ( Estonia a și adoptat euro în 2011).

e poate observa impactul puternic pe care l-a avut criza în țările baltice, puse în

imposibilitatea de a contracara reducerea bruscă a fluxurilor străine de capital prin măsuri

combinate de politică monetară și de devalorizare a monedei naționale. Ele nu și-au revenit

nici acum la nivelul PIB din 2007, în pofida cifrelor de creștere ce par foarte bune pentru

2012.