Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

30
Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice ZEIA-2013 4. Comunicat de presă (proiect) În Europa ultimilor ani, creşterea rezistenţei micro-organismelor vizate de agenţii farmacologici a devenit o problemă serioasă de sănătate publică, ce antrenează multe decese nescontate şi poveri uriaşe asupra sistemelor de sănătate. Tocmai de aceea este firească preocuparea crescânda faţă de evoluţia alarmantă a rezistenței la combinaţiile de antimicrobiene uzuale; contracararea rezistenţei la antibiotice este posibilă prin coroborarea eforturilor profesioniştilor din sănătate cu cele ale publicului larg în privinţa utilizării prudente a antibioticelor. Acestea reprezintă tema şi obiectivele ZEIA 2013 celebrată pe 18 noiembrie. * În lumina unor statistici provenind din ancheta punctuală 19.06-18.07.2012 desfasurată în 10 spitale de urgentă, Romania pare bine plasată în context UE în privinţa prevalenţei infecţiilor nosocomiale (IN) cu 2,8% într-o ierarhie în care de exemplu Portugalia înregistrează 10% iar Grecia 9%. Totuşi se inregistrează un volum semnificativ sporit faţă de media UE al prescrierilor de antimicrobiene atât în profilaxia ante-operatorii cât şi în secţiile medicale, în legătură probabilă cu condiţiile igienico-sanitare generale; utilizarea excesivă a antimicrobienelor în spitale favorizează pe termen mediu rezistenţa. Stafilococcul, Klebsiella, Acinobacterul, Pseudomonasul şi Escherichia reprezintă împreună circa 60% din totalul micro-organismelor izolate în IN din Romania. Cu rezerva unor date statistice relative sărace, se menţine insensibilitatea avansată a Stafilococcului la meticilină si se dezvoltă rezistenţa Escherichiei şi a Klebsiellei la cefalosporine de generaţia 3 (dar sensibilitatea celei din urmă la carbapeneme), precum şi a Acinetobacteriei la carbapeneme; Pseudomonasul este moderat sensibil la carbapeneme. În acest context, uzul intensiv al ceftriaxonei (o cefalosporină semisintetică reprezentând 20% din totalul antimicrobienelor folosite la noi) apare inadecvat în continuare, ţinând seama de prevalenţa Escherichiei şi a Klebsiellei insensibile la cefalosporine; datele recente privind RA sugerează reorientarea către carbapeneme. Menţinerea la cote înalte a informării publicului privind pericolele auto-administrării, cu sau fără rost, a antibioticelor rămâne o prioritate în agenda promotorilor sănătăţii. Orientarea relativ recentă a personalului din farmacii către eliberarea antibioticelor numai pe reţetă reprezintă un mijloc important de combatere a abuzului de antibiotice; transformarea acestei orientari de principiu într-o regulă respectată cu stricteţe trebuie urmarită statornic de colegii din DSP-uri.

Transcript of Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Page 1: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

!

!

Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice ZEIA-2013

4. Comunicat de presă (proiect)

În Europa ultimilor ani, creşterea rezistenţei micro-organismelor vizate de agenţii farmacologici a devenit o problemă serioasă de sănătate publică, ce antrenează multe decese nescontate şi poveri uriaşe asupra sistemelor de sănătate.

Tocmai de aceea este firească preocuparea crescânda faţă de evoluţia alarmantă a rezistenței la combinaţiile de antimicrobiene uzuale; contracararea rezistenţei la antibiotice este posibilă prin coroborarea eforturilor profesioniştilor din sănătate cu cele ale publicului larg în privinţa utilizării prudente a antibioticelor. Acestea reprezintă tema şi obiectivele ZEIA 2013 celebrată pe 18 noiembrie.

* În lumina unor statistici provenind din ancheta punctuală 19.06-18.07.2012 desfasurată în

10 spitale de urgentă, Romania pare bine plasată în context UE în privinţa prevalenţei infecţiilor nosocomiale (IN) cu 2,8% într-o ierarhie în care de exemplu Portugalia înregistrează 10% iar Grecia 9%. Totuşi se inregistrează un volum semnificativ sporit faţă de media UE al prescrierilor de antimicrobiene atât în profilaxia ante-operatorii cât şi în secţiile medicale, în legătură probabilă cu condiţiile igienico-sanitare generale; utilizarea excesivă a antimicrobienelor în spitale favorizează pe termen mediu rezistenţa.

Stafilococcul, Klebsiella, Acinobacterul, Pseudomonasul şi Escherichia reprezintă împreună circa 60% din totalul micro-organismelor izolate în IN din Romania. Cu rezerva unor date statistice relative sărace, se menţine insensibilitatea avansată a Stafilococcului la meticilină si se dezvoltă rezistenţa Escherichiei şi a Klebsiellei la cefalosporine de generaţia 3 (dar sensibilitatea celei din urmă la carbapeneme), precum şi a Acinetobacteriei la carbapeneme; Pseudomonasul este moderat sensibil la carbapeneme.

În acest context, uzul intensiv al ceftriaxonei (o cefalosporină semisintetică reprezentând 20% din totalul antimicrobienelor folosite la noi) apare inadecvat în continuare, ţinând seama de prevalenţa Escherichiei şi a Klebsiellei insensibile la cefalosporine; datele recente privind RA sugerează reorientarea către carbapeneme.

Menţinerea la cote înalte a informării publicului privind pericolele auto-administrării, cu sau fără rost, a antibioticelor rămâne o prioritate în agenda promotorilor sănătăţii. Orientarea relativ recentă a personalului din farmacii către eliberarea antibioticelor numai pe reţetă reprezintă un mijloc important de combatere a abuzului de antibiotice; transformarea acestei orientari de principiu într-o regulă respectată cu stricteţe trebuie urmarită statornic de colegii din DSP-uri.

Page 2: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Ziua Europeană

a Informării despre Antibiotice

(ZEIA)

18 noiembrie 2013

!

Contextul celebrării PromoSan - CRSP Bucureşti!

Page 3: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Scurt istoric

Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice (ZEIA) - o inițiativă a Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) - priveşte utilizarea prudentă a antibioticelor (A) ca vârf de lance împotriva rezistenței la antimicrobiene (RAM) şi se celebrează din 2008 la fiecare 18 noiembrie.

ZEIA oferă oportunitatea de a reaminti personalului medical şi publicului

larg pericolele atrase de utilizarea abuzivă a antibioticelor. Forţa ZEIA decurge din campaniile naţionale: aşa cum menționa ECDC în 2012, 37 de state europene, printre care şi România, organizau activități specifice în 2011.

Page 4: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

!! Tema 2013* ! !Preocupare crescândă în Europa față de evoluția

alarmantă a rezistenței la combinațiile de antimicrobiene uzuale.

! Scop* Diminuarea rezistenței la antibiotice prin coroborarea orientării profesioniştilor din sănătate către antibiotice mai noi cu educarea publicului larg în privința utilizării prudente a antibioticelor convenționale.

! Slogan* Antibioticele nu reprezintă întotdeauna soluția!

*Elaborate de PromoSan-CRSPB în absenţa unor formulări cheie pe site-ul

Euro-OMS/ECDC.!

Page 5: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Rezistența la antimicrobiene "  Antimicrobienele sunt agenți farmacologici care în principiu distrug, împiedică multiplicarea

sau răspândirea micro-organismelor. Se divid în antibacteriene, antivirale, antimicotice, antimicrobacteriene, antiparazitare și antiretrovirale.

"  În ultimii ani creșterea rezistenței micro-organismelor vizate de agenții farmacologici a devenit o problemă serioasă de sănătate publică, ce antrenează multe decese nescontate și poveri uriașe asupra sistemelor de sănătate.

"  Dintre antimicrobiene, antibioticele vizează bacteriile. Rezistența la antibiotice (RA) reprezintă conținutul esențial al RAM și a fost alimentată de disponibilitatea largă a antibioticelor la costuri relativ mici, eliberarea fără rețetă și auto-medicația.

"  Principalele tipuri de antibiotice sunt: beta-lactaminele - din care fac parte penicilinele, carbapenemele și cefalosporinele (incluzând ceftazidimele, precum și ceftriaxona - un farmacologic semisintetic des folosit în ultimul timp) - aminoglicozidele; tetraciclinele; chinolonele (între care ciprofloxacinul); macrolidele; glicopeptidele.

"  În România principalele bacterii implicate în infecțiile nosocomiale (IN) sunt: Stafilococcus aureus, Klebsiella spp, Acinobacter spp, Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli, Enterococcus spp, Proteus spp, Serratia spp și Candida spp. Cum situația este similară în euro-regiunea noastră ne vom concentra în continuare pe bacteriile din fruntea listei. !!

Page 6: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Fapte cheie actualizate 2013

"  Infecțiile cauzate de microorganismele rezistente nu răspund întotdeauna la tratamentul convențional, rezultând boală prelungită, risc mai ridicat de deces și costuri mai mari.

"  Tulpinile Koch rezistente la izoniazida și rifampicina (tuberculoza multi-rezistența - MDR-TB) necesită tratamente prelungite prin lipsa de eficiență. OMS estimează că în lume există aproximativ 630 000 cazuri de MDR-TB.

"  Rezistența la antibioticele convenționale împotriva malariei, precum clorochina și sulfadoxin-pirimetamina este larg răspândită în majoritatea țărilor malario-endemice.

"  Un procent mare de infecții dobândite în spital sunt cauzate de bacterii extrem de rezistente precum Staphylococcus aureus meticilino-rezistent (MRSA) sau de bacterii gram-negative multirezistente.

"  Au apărut mecanisme noi de rezistență, astfel încât noile generații de antibiotice proiectate pe principii convenționale nu prezintă eficiența așteptată.

Sursa: site-ul oficial OMS: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs194/en/

Page 7: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Proporția cazurilor noi de tuberculoză cu MDR-TB pe glob, 2012 Comentariu: La nivel global, cel mai ridicat procent s-a înregistrat în Estonia, Belarus, Moldova şi Kazahstan

(≥ 18%), dar şi în China, Iran, Italia, Suedia şi Peru (12-17,9%). Cel mai mic procent (0 - 2,9%) s-a înregistrat în majoritatea țărilor europene inclusiv România, Americi şi Australia.

Sursa WHO Global Tuberculosis Report 2012: http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/75938/1/9789241564502_eng.pdf

Page 8: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Riposta globală OMS împotriva RAM (actualizare 2013)

OMS este angajată în combaterea RAM astfel: "  Încurajarea de acțiuni coordonate ale decidenţilor.

"  Elaborarea de politici şi ghiduri, sprijin pentru monitorizare, asistență tehnică, generare de cunoştințe, promovări de parteneriate.

"  Stimularea inovării, cercetării şi dezvoltării.

Sursa: site-ul oficial OMS: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs194/en/

Page 9: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Euro-OMS: opinie avizată recentă Dr. Lo Fo Wong, Senior Consultant Euro-OMS în domeniul RAM, a menționat cu ocazia

Conferinței tematice din Muntenegru, 23 noiembrie 2012, următoarele: "  În esență RA este alimentată de excesul și abuzul de antibiotice. În două din trei țări din

Regiunea Euro-OMS antibioticele pot fi obținute la farmacii fără rețetă. "  Publicul trebuie educat statornic în privința faptului că antibioticele distrug bacteriile, nu și virușii.

"  Astfel în 9/10 cazuri, iritațiile esofagului sunt cauzate de un virus, deci administrarea de antibiotice este inutilă și promovează RA.

"  Trebuie consolidate sistemele integrate de supraveghere a consumului de A precum și RA; statisticile la nivel național și internațional, trebuie să devină transparente pentru a mobiliza politici guvernamentale țintind utilizarea prudentă a A și diminuarea RA.

Sursa: National conference in Montenegro promotes action to combat antibiotic resistance. November 2012:

http://www.euro.who.int/en/where-we-work/member-states/montenegro/sections/news/2012/11/national-conference-in-montenegro-promotes-action-to-combat-antibiotic-resistance

Page 10: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Situație alarmantă în Europa 2012

"  Chiar și în țările în care utilizarea de antibiotice este reglementată și limitată, RA în diverse unități sanitare- precum spitalele - este îngrijorătoare.

"  În țările UE & Norvegia și Islanda, 5-12% dintre pacienții dobândeau o infecție în timpul spitalizării, în anii recenți. Circa 400 000 de persoane erau infectate cu o tulpină bacteriană rezistentă, iar 25 000 își pierdeau viața (date 2010-2011 reluate din pachetul suport ZEIA 2012).

"  Acest lucru nu constituie doar o problemă locală sau regională, bacterii cu potențial letal depășesc cu ușurință frontierele: în ultimii doi ani, tulpini virulente de Escherichia coli, rezistente la aproape toate antibioticele disponibile, au fost importate în Europa din țările în care acestea sunt endemice.

Sursa: Site-ul oficial Euro-OMS. Antibiotic resistance: a growing threat. 16-11-2012:

http://www.euro.who.int/en/what-we-do/health-topics/disease-prevention/sections/news/2012/11/antibiotic-resistance-a-growing-threat

Page 11: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Ilustraţie privind bolile cu transmisie sexuală (BTS) !

"  Gonoreea Între 2008 și 2011 cazurile de gonoree au crescut cu 31% (39 179 cazuri raportate în 2011), iar aceasta tendință continuă în majoritatea statelor membre UE/EEA. 33% dintre gonorei s-au înregistrat la homosexuali.

"  Sifilis și sifilis congenital În 2011, statele UE/EEA au raportat 20 004 cazuri de sifilis (+ 9% față de 2010), majoritatea la persoanele > 25 ani, dar și 88 cazuri de sifilis congenital (în 23 de țări) – în descreștere monotonă față de 2000 indicând eficiența programelor naționale de screening promovate de ECDC, privind sifilisul prenatal.

"  Chlamydia Chlamydia continuă să fie cea mai frecvent raportată BTS în Europa. În 2011 au fost notificate 346 911 cazuri în 25 de state membre ale UE/EEA; 86% din totalul cazurilor au fost raportate de 4 țări: Danemarca, Norvegia, Suedia și Marea Britanie. 73% din cazurile Chlamydia priveau cohorta 15 - 24 ani.

Sursa: Surveillance Report. Sexually transmitted infections in Europe 2011. ECDC 2013: http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/sexually-transmitted-infections-Europe-2011.pdf

Page 12: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Politicile Euro-OMS privind RA

În 2011, 53 de țări din regiune au adoptat o strategie privind RAM. Aceasta identifică domenii-cheie de acțiuni împotriva RA, vizând 7 obiective majore.

"  Consolidarea coordonării inter-sectoriale. "  Consolidarea supravegherii RA. "  Promovarea utilizării raționale și reducerea consumului de antibiotice. "  Măsuri stricte privind controlulul IN. "  Prevenirea RA în legătură cu sectoarele veterinar și alimentar. "  Promovarea inovării și cercetării farrmaceutice. "  Creșterea conștientizării publicului și a siguranței pacientului; parteneriat consolidat medic-

pacient (subiect). !!

Sursa: site-ul oficial Euro-OMS http://www.euro.who.int/en/what-we-do/health-topics/disease-prevention/antimicrobial-resistance

Page 13: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Staphylococcus aureus meticilin-rezistent (MRSA): proporția izolaților din IN, studiu punctual iunie-iulie 2012 UE/EEA*

Comentariu: Tabloul european arată că Portugalia, Italia, Cipru și România au înregistrat situații nefavorabile, prevalenţe ≥ 60%, în timp ce Norvegia, Finlanda şi Polonia stau cel mai bine cu < 10%.

*Sursa: Surveillance Report. Point prevalence survey of healthcare-associated infections and antimicrobial use in European acute care hospitals 2011–2012. ECDC 2013:

http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/healthcare-associated-infections-antimicrobial-use-PPS.pdf

Page 14: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Escherichia coli: proporția de izolați invazivi cu rezistență la cefalosporine de generația 3 în UE/EEA, 2011.

Comentariu: Cipru și Slovacia ocupau poziția critică (25%-50%) într-un context în care Mediterana (exceptând Franța) și estul Europei sunt defavorizate, în timp ce Norvegia & Suedia apar în situația cea

mai bună (< 1%). România înregistra un procent mediu-ridicat de 10%-25%.!

Sursa: Surveillance Report. Antimicrobial resistance surveillance in Europe 2011. ECDC 2012: http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/antimicrobial-resistance-surveillance-europe-2011.pdf

Page 15: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Escherichia coli: numărul și proporția izolaților invazivi rezistenți la aminopeniciline, cefalosporine gen. 3, fluorochinolone, aminoglicozide și

combinația ultimelor 3, în UE/EEA 2011 (intervale de încredere 95%). Comentariu: pe un fond scăzut în privința numărului total de testări, România se plasează pe locul 3 cel mai

defavorabil în privința rezistenței la antimicrobiene combinate, după Cipru și Slovacia. !!!!!!!!!

Sursa: Surveillance Report. Antimicrobial resistance surveillance in Europe 2011. ECDC 2012: http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/antimicrobial-resistance-surveillance-europe-2011.pdf

!!!!

!!

Page 16: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Klebsiella pneumoniae: proporția de izolați invazivi cu rezistență combinată (la cefalosporine de generația 3, fluorochinolone și

aminoglicozide) în UE/EEA 2011. Comentariu: Grecia și Slovacia ocupau poziţia cea mai defavorabilă (> 50%), într-un context în care Italia,

Cipru și țările est-europene înregistrau de asemenea situații critice (25-50%), în timp ce țările scandinave doar < 1%. România înregistra un procent ridicat de 25%-50%.

!!!!!!!

Sursa: Surveillance Report. Antimicrobial resistance surveillance in Europe 2011. ECDC 2012:

http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/antimicrobial-resistance-surveillance-europe-2011.pdf

Page 17: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Klebsiella pneumoniae : numărul și proporția izolaților invazivi cu rezistența la cefalosporine de generația 3, fluorochinolone,

aminoglicozide, carbapeneme și combinația lor, în UE/EEA 2011 (intervale de încredere 95%).

Comentariu: pe un fond scăzut în privința numărului total de testări, România (30%) se plasează pe locul 8 defavorabil în privința rezistenței la antimicrobiene combinate, într-un clasament în care primele trei

poziții negative sunt ocupate de Grecia (64,1%), Slovacia (62,1%), Ungaria (46 %). !

Sursa: Surveillance Report. Antimicrobial resistance surveillance in Europe 2011. ECDC 2012:

http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/antimicrobial-resistance-surveillance-europe-2011.pdf

Page 18: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Pseudomonas aeruginosa: proporția de izolați invazivi cu rezistență combinată (la trei sau mai multe clase de antimicrobiene între care

piperacilină (± tazobactam), ceftazidimă, fluorochinolone, aminoglicozide și carbapeneme) în UE/EEA 2011

Comentariu: România ocupa poziția cea mai defavorabilă (> 50%) alături de Grecia, Bulgaria şi Polonia (25%-50%), în timp ce unele țări scandinave, Marea Britanie şi Țările de Jos se aflau pe poziția cea mai

bună (< 1%). !!!!!!!!

Sursa: Surveillance Report. Antimicrobial resistance surveillance in Europe 2011. ECDC 2012: http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/antimicrobial-resistance-surveillance-europe-2011.pdf

!

!!!!

Page 19: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Pseudomonas aeruginosa : numărul și proporția izolaților invazivi cu rezistență la piperacillin(±tazobactam), ceftazidime, fluorochinolone,

aminoglicozide, carbapeneme și combinația lor, în UE/EEA 2011 (intervale de încredere 95%).

Comentariu: România (66,7%) ocupa poziția cea mai defavorabilă (bazată totuși pe un număr foarte mic de testări), urmată de Slovacia (39,6%) şi Grecia (38,4%).

!!!!

Sursa: Surveillance Report. Antimicrobial resistance surveillance in Europe 2011. ECDC 2012: http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/antimicrobial-resistance-surveillance-europe-2011.pdf

!!!!!

Page 20: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Situația din România (I) Prevalența infecțiilor nosocomiale (HAI în tabel) și cele mai frecvente 10

micro-organisme izolate, cf. anchetei punctuale 19.06-18.07.2012 desfășurate în 10 spitale de urgență*.

Comentariu: În lumina unor statistici relativ sărace (nereprezentative), disponibile în 2011-2012, în planul UE/EEA, România este bine plasată în privința prevalenței IN cu 2,8% (valoare minimală) într-o ierarhie în care de exemplu Portugalia înregistrează 10% iar Grecia 9%. Staf. aureus, Klebsiella,. Acinobacterul și Pseudomonas și E. coli reprezintă împreună circa 60% din totalul micro-organismelor izolate în IN.

*Sursa: Surveillance Report. Point prevalence survey of healthcare-associated infections and antimicrobial use in European

acute care hospitals 2011–2012. ECDC 2013: http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/healthcare-associated-infections-antimicrobial-use-PPS.pdf

Page 21: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Situația din România (II) Proporția RA pentru câteva combinații micro-organism - antibiotic, cf. stud. amintit*.

Comentariu: Cu toată statistica foarte săracă, se poate întrezări insensibilitatea avansată a Stafilococus aureus la meticilină, a E.coli și a Klebsiellei la cefalosporine generația 3 (dar sensibilitatea celor din urmă la

Carbapeneme), precum și insensibilitatea Acinetobacteriei la Carbapeneme; Pseudomonasul este moderat sensibil la Carbapeneme.

*Sursa: Surveillance Report. Point prevalence survey of healthcare-associated infections and antimicrobial use in European acute care hospitals 2011–2012. ECDC 2013:

http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/healthcare-associated-infections-antimicrobial-use-PPS.pdf

Page 22: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Situația din România (III) Primii 10 agenți antimicrobieni utilizați în România cf. stud. amintit*.

Comentariu: Ceftriaxona, gentamicina şi ampicilina reprezintă împreună circa 47% din total.

*Sursa: Surveillance Report. Point prevalence survey of healthcare-associated infections and antimicrobial use in European acute care hospitals 2011–2012. ECDC 2013:

http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/healthcare-associated-infections-antimicrobial-use-PPS.pdf

Page 23: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Concluzii (I) "  În timp ce Klebsiella înregistra o dinamică 2009-2010 defavorabilă privind rezistența la

carbapeneme (vezi pachetul suport ZEIA 2012), situația din UE/EAA era încă mai îngrijorătoare în 2012 când Italia, Grecia, majoritatea țărilor din centrul și est-ul Europei și, probabil, întreg spațiul ex-iugoslav – însumând aproape jumătate din UE/EAA - înregistrau proporții alarmante (25% -50%) ale rezistenței la combinația a 3 antibiotice de eficiență recunoscută.

"  În privința MRSA, euro-dinamica stabilă 2009-2010 s-a înrăutățit în 2011-2012 prin proporție RA depășind 60% în România, Italia, Portugalia și Cipru.

"  Situația alarmantă din Regiunea Euro-OMS este ilustrată de creșterile semnificative ale unor BTS precum gonoreea și sifilisul precum și de stabilitatea la nivel înalt a infecțiilor cu Chlamydia trachomatis între 2008 (2010) – 2011.

"  Conform tabloului RA înregistrat în 2009, (vezi pachetul suport ZEIA 2012), România se găsea într-o poziţie euro-favorabilă privind consumul de antibiotice şi proporţia Klebsiella pneumoniae carbapenem-rezistentă, dar înregistra nivelul cel mai defavorabil MRSA .

"  Față de acest tablou, datele 2011-2012 indicau următoarele în privința RA a principalelor micro-organisme izolate din IN în România: Stafilococus aureus ≥ 60%; Klebsiella pneumoniae 25-50%; Pseudomonas aeruginosa > 50%; E. coli 10-25%, provenind, vom vedea in Analiza de situatie, din indicatii si consum excesiv de antimicrobiene in spitale.

!

Page 24: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Concluzii (II)

"  Un studiu punctual efectuat într-o lună de la mijlocul lui 2012 în 10 spitale de urgență românești indica o prevalență relativ mică a IN, în context UE/EEA , atribuite în principal S.aureus, Klebsiella, Acinetobacter și Pseudomonas (date bazate, însă, pe statistici sărace !).!

"  Date RA fundamentate din păcate pe statistici sumare din România (studiul citat) sugerează insensibilitatea avansată a Stafilococus aureus la meticilină, a E.coli și a Klebsiellei la cefalosporine generația 3 (dar sensibilitatea celor din urmă la Carbapeneme), precum și insensibilitatea Acinetobacteriei la Carbapeneme; Pseudomonasul este moderat sensibil la Carbapeneme.

"  În acest context, uzul intensiv al ceftriaxonei (20% din totalul antimicrobienilor folosite în spitalele românești) apare inadecvat, ținând seama de prevalența în IN din România a E. coli și a Klebsiellei insensibile la cefalosporine, probabil tocmai din cauza dezvoltării unor mecanisme de rezistență specifice; date recente privind RA sugerează reorientarea către carbapeneme.

"  Menținerea la cote înalte a informării publicului privind pericolele auto-administrării, cu sau fără rost, a antibioticelor rămâne o prioritate în agenda promotorilor sănătății. Eliberarea pe reteta a antibioticelor in farmacii reperzinta un factor important de combatere RA.

Page 25: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Resurse bibliografice !  Site-ul oficial OMS: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs194/en/; !  Site-ul oficial Euro-OMS:

http://www.euro.who.int/en/what-we-do/health-topics/disease-prevention/antimicrobial-resistance; !  National conference in Montenegro promotes action to combat antibiotic resistance. November 2012:

http://www.euro.who.int/en/where-we-work/member-states/montenegro/sections/news/2012/11/national-conference-in-montenegro-promotes-action-to-combat-antibiotic-resistance;

!  Site-ul oficial Euro-OMS. Antibiotic resistance: a growing threat. 16-11-2012 http://www.euro.who.int/en/what-we-do/health-topics/disease-prevention/sections/news/2012/11/antibiotic-resistance-a-growing-threat;

!  *** Surveillance Report. Sexually transmitted infections in Europe 2011. ECD 2013: http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/sexually-transmitted-infections-Europe-2011.pdf

!  *** Surveillance Report. Antimicrobial resistance surveillance in Europe 2011. ECDC 2012: http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/antimicrobial-resistance-surveillance-europe-2011.pdf;

!  *** WHO Global Tuberculosis Report 2012: http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/75938/1/9789241564502_eng.pdf;

!  *** Surveillance Report. Point prevalence survey of healthcare-associated infections and antimicrobial use in European acute care hospitals 2011–2012. ECDC 2013: http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/healthcare-associated-infections-antimicrobial-use-PPS.pdf.

Page 26: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

!

!

Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice - ZEIA 2013 Materiale

Traducere şi adaptare: R. Negoescu, C. Bălan, M. Bănăţeanu

1. Poster 1. Sursa: http://www.cdc.gov/getsmart/campaign-materials/print-materials/poster-answer.pdf !

Antibioticele nu reprezintă întotdeauna soluţia

ŞASE PRINCIPII SIMPLE PRIVIND FOLOSIREA ANTIBIOTICELOR

1. Antibioticele sunt medicamente vitale

Folosirea prudentă a antibioticelor este cea mai bună modalitate de a le păstra eficienţa împotriva viitoarelor infecţii bacteriene.

2. Antibioticele tratează doar infecț iile bacteriene În cazul în care copilul Dvs capătă o infecţie virală, o răceală de exemplu, adresați-vă medicului sau farmacistului în legătură cu combaterea simptomelor. Aceasta poate include medicamente fără reţetă, un umectant sau lichide calde.

3. Unele infecţii ale urechii NU necesită antibiotice Medicul va determina ce fel de infecţie are copilul Dvs la ureche şi dacă sunt indicate antibioticele. Medicul poate acţiona conform ghidurilor de practică actuale, aşteptând câteva zile înainte de prescrierea antibioticelor, întrucât copilul se poate simţi mai bine chiar fără antibiotice.

4. Cele mai multe dureri în gât NU necesită antibiotice .Doar 1 din 5 copii consultaţi de medic pentru durere în gât prezintă o infecţie streptococică ce trebuie tratată cu antibiotic. Numai medicul poate confirma o faringită streptococică, printr-un test specific.

5. Mucusul de culoare verde NU indică nevoia de antibiotice Când sistemul imunitar luptă cu o infecţie, mucusul îşi poate schimba culoarea, chiar spre verde. Acest lucru este normal și nu indică nevoia de antibiotice pentru copilul Dvs.

6. Există riscuri asociate oricărei prescripţii de medicamente - Antibioticele pot avea efecte adverse, variind de la un deranjament stomacal la o reacție alergică gravă. Înainte de a prescrie un antibiotic, medicul copilului Dvs va evalua riscurile şi beneficiile.

2. Poster 2. Sursa: http://www.euro.who.int/data/assets/pdf_file/0008/188207/What-you-need-to-know-about-antibiotic-resistance-Eng-A4.pdf

Page 27: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE REZISTENŢA LA ANTIBIOTICE

Rezistenţa la antibiotice apare când bacteria se modifică pentru a se apăra împotriva unui antibiotic. Rezistenţa la antibiotice este în creştere în timp ce numărul antibioticelor eficiente este în descreştere. Dacă nu reacţionăm, în viitor antibioticele nu ne vor mai proteja împotriva unor boli cu potenţial letal. CUM ACŢIONEAZĂ ANTIBIOTICELE? Antibioticele sunt medicamente utilizate pentru tratarea infecţiilor cauzate de bacterii precum tuberculoza, unele infecţii ale sângelui şi pneumonia. Antibioticele omoară bacteriile sau le stopează înmulţirea. În ultimii 25 de ani au apărut noi antibiotice. În ultimele decade antibioticele şi vaccinurile ne-au prelungit viaţa cu circa 20 de ANI. ANTIBIOTICELE OMOARĂ BACTERIILE – NU VIRUŞII Luaţi antibiotice doar atunci când v-au fost prescrise de medic în infecţiile bacteriene. Nu le folosiţi în cazul bolilor provocate de viruşi precum răceala şi gripa. Nu vor da rezultate. 9 DIN 10 dureri esofagiene sunt cauzate de viruşi. DE CE ESTE IMPORTANTĂ PRUDENŢA FAŢĂ DE ANTIBIOTICE? Utilizând inutil antibioticele, le compromitem eficacitatea tocmai atunci când avem nevoie, adică în infecţiile bacteriene. Cereţi întotdeauna părerea medicului înainte de administrarea antibioticelor. CE SE POATE FACE?

! Luaţi antibiotice doar atunci când v-au fost prescrise de medic; asiguraţi-vă că şi familia Dvs. procedează la fel.

! Efectuaţi tratamentul complet, chiar dacă vă simţiţi mai bine după primele doze. ! Nu luaţi antibiotice „după ureche” şi nu recomandaţi reţeta ce va fost prescrisă altor

persoane. Pentru mai multe informaţii http://www.euro.who.int/amr 3. Broşură. Sursa: http://ecdc.europa.eu/en/eaad/Documents/EAAD-2009_Patient_brochure.pdf

Ziua Europeană de informare despre antibiotice.

O iniţiativă europeană de sănătate

Page 28: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Nu uita ! Când chiar ai nevoie de antibiotice, asigură-te că le iei în mod responsabil

Antibioticele nu ajută în caz de răceală şi gripă Luaţi antibioticele într-un mod responsabil şi numai dacă au

fost recomandate de către medic Păstrarea eficienţei antibioticelor este responsabilitatea

tuturor.

Când primiţi o reţetă pentru antibiotice, trebuie să urmaţi instrucţiunile medicului în scopul reducerii riscului dezvoltării bacteriilor rezistente.

Dacă nu urmaţi corect instrucţiunile, de exemplu dacă scurtaţi durata tratamentului, luaţi o doză mai mare sau nu luaţi antibioticul la intervalele prescrise de medic, bacteria poate deveni rezistentă la antibiotice.

Bacteriile rezistente pot rămâne la purtător, dar pot fi transmise şi altora. Acest lucru v-ar putea expune, pe Dvs şi pe alţii, la riscul de a nu răspunde la antibiotice atunci când veţi avea nevoie.

• Urmaţi sfatul medicului despre când şi cum să luaţi antibiotice.

• Nu folosiţi antibiotice expirate.

• Întrebaţi medicul sau farmacistul despre cum să vă

debarasaţi de antibioticele nefolosite. Pentru mai multe informaţii referitoare la Ziua Europeană de Informare despre Antibiotice vizitaţi: http://antibiotic.ecdc.europa.eu Informaţi-vă în privinţa antibioticelor Păstraţi eficienţa antibioticelor

Page 29: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

Bacteriile rezistente la antibiotice reprezintă o problemă tot mai gravă de sănătate publică Luaţi antibiotice numai atunci când este necesar De mai multe decenii antibioticele vindecă infecţii ce pun viaţa în pericol. În ultimul timp, însă, folosirea incorectă a antibioticelor provoacă dezvoltarea şi răspândirea bacteriilor rezistente la antibiotice.

În cazul infecţiilor cauzate de bacterii rezistente, antibioticele nu-şi mai fac efectul, boala se vindecă într-un interval mai lung sau, din contră, pot apare complicaţii. Rezistenţa la antibiotice este o ameninţare serioasă pentru sănătatea publică, deoarece bacteriile rezistente se pot răspândi în comunitate.

• Păstrarea efiecienţei antibioticelor este responsabilitatea fiecăruia

• Utilizarea responsabilă a antibioticelor poate frâna dezvoltarea bacteriilor rezistente

• Oprirea dezvoltării bacteriilor rezistente va păstra eficienţa antibioticelor pentru generaţiile viitoare

Antibioticele trebuie utilizate numai atunci când este nevoie, deoarece utilizarea lor excesivă poate face bacteriile rezistente la antibiotice.

Luând antibiotice când nu sunt necesare nu vă este de nici un ajutor. De exemplu, antibioticele NU sunt eficiente în cazul infecţiilor cauzate de viruşi, precum răcelile sau gripele obişnuite. În majoritatea cazurilor sistemul imunitar ar trebui să poată combate eficient infecţiile simple. Administrarea antibioticelor nu vă ajută la vindecare sau la prevenirea răspândirii viruşilor la alte persoane.

Numai medicul poate pune un diagnostic şi poate decide dacă aveţi sau nu nevoie de tratament cu antibiotice.

• Nu luaţi antibiotic fără recomandarea medicului • Dacă sunteţi răcit sau aveţi gripă iar medicul decide

că nu este nevoie de antibiotic, îngrijiţi-vă prin celelalte proceduri recomandate

Page 30: Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice - ZEIA 2013

• Dacă simptomele nu se ameliorează sau chiar se agravează în perioada indicată de medic, programaţi-vă pentru o re-evaluare

Răceală? Gripă? Aveţi grijă: nu luaţi antibiotice! Ce trebuie să faceţi dacă sunteţi răciţi sau aveţi gripă, iar medicul nu vă recomandă antibiotice:

1. Odihniţi-vă şi îngrijiţi-vă mai atent: vă veţi simţi mai bine. 2. Beţi multe lichide pentru a nu vă deshidrata. 3. Întrebaţi medicul despre tratamente non-antibiotice pentru nas înfundat, durere în gât, tuse, etc. Dacă simptomele nu se ameliorează sau chiar se agravează în perioada indicată de medic, programaţi-vă pentru o re-evaluare.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) Tel: +46 (0)8 5860 1000 E-mail: [email protected]