În numele Tatalui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. Binecuvantați și dreptmăritori creștini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos !

Primească dragostea dumneavoastră dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei de astăzi :

“ … Și intrând, trecea prin Ierihon, și iată un bărbat, cu numele Zaheu, și acesta era mai-marele vameșilor și era bogat. Și căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă . Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el : Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să gazduiasca la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul : Doamne, iată, jumatate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi întorc împătrit. Și a zis către el Iisus : Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.”(Luca 19, 1-10).

Iubiților! Concluzia, încheierea acestei Evanghelii, stă ca temelie cuvântului nostru : “A venit Fiul Omlui să caute și să mântuiască pe cel pierdut” - și deodată, numai acest cuvant - Fiul Omului - ne spune cine este Hristos : Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului . Dar el rostește mereu Fiul Omului, ca să arate că Dumnezeu a coborât la om și s-a făcut Om ca și noi.

Spuneam și altă dată : Apostolii, când se adresau Mântuitorului, îi ziceau fie Învățătorule, fie Fiule al lui Dumnezeu, sau Fiule al lui David . Și, în chip firesc, orientarea noastră trebuie să fie către Dumnezeu când ne rugăm; iar a lui Dumnezeu, Care coboară la noi, către noi .

De aceea Iisus Se numește Fiul Omului. Ni se adresează : Eu sunt Fiul Omului - asemenea ție, omule : am luat chipul smereniei tale . Din smerenia, care e divină - smerenia care e veșmântul lui Dumnezeu, zic Părinții, pentru că Fiul lui Dumnezeu a luat chipul, haina, veșmântul smereniei, nepuțintei noastre omenești. Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului .

Doamne, ce lumină se întinde peste întreg orizontul privirilor noastre sufletești! Și deodată înțelegem : înțelegem cele două lumi : lumea lui Dumnezeu, lumea

eternității, și atotputerniciei Lui, și lumea noastră, din lumina divină răsărită. Lumea noastră, a celor zidiți de El, în neputințele, în smerenia noastră . Și între aceste două lumi, a lui Dumnezeu și a noastră, legătura : Fiul lui Dumnezeu, Care Se face și om. Și, o, iubiților! La aceasta să gândim, să cugetam neîncetat : la aceste două lumi fără de care nu e cu putință înțelegerea existenței noastre .

Nu e cu putință a ne cunoaște, a ne înțelege pe noi, decât numai în Dumnezeu, cu Dumnezeu - zidire a Lui și legatura cu El . Legătura sfântă făcută cu El, prin Fiul Lui. Aceasta este înțelegerea : nu poți să te cunoști, să te simți, să te întemeiezi pe tine decât într-o comuniune, într-o unire … Într-o unire numai cu semenul tău ? … Dar nu te poți împlini numai cu semenul tău ; ci în unire cu Cel veșnic, în unirea cu Cel mai presus de tine, Ziditorul tău, și coborât la tine ; numai așa îți poți vedea calea ta - Calea, Adevărul, Viața, eternitatea ta . Căci numai în legatură cu Cel veșnic poți privi spre veșnicie . Iar fără aceasta omul nu poate fi înțeles, nu poate fi conceput .

De ce omul dorește totdeauna mai mult decât el ? De ce omul luptă împotriva morții lui? Din dorul sădit de Dumnezeu în el în chip firesc - al nemuririi, al eternității. Aceasta e realitatea fundamentală, credeți-mă ! Cugetați, și în adânc înțelegem că aceasta este realitatea existenței : Dumnezeu mai presus de noi și totuși prezent în noi, și noi în comuniune cu El ; și deschiși neîncetat către un etern viitor. Și nu e posibilă această împlinire fără o asemenea realitate .

Și atunci înțelegem când zice Hristos : “A venit Fiul Omului să caute, să mântuiască pe cel pierdut”. Și la aceasta să cugetăm : Ne caută Dumnezeu ; ne caută, că noi ne-am depărtat de El. Nu Dumnezeu Se ascunde de noi. Noi ne-am ascuns originar de Dumnezeu, atunci când Adam, la ispita șarpelui : “Veți fi ca niște dumnezei ...”, a căzut în adorare de el ; așa cum omul modern se adora pe el în înțelepciunea lui, în bogăția științei lui, în bogățiile pe care le aduna . Iar când rămâne sărman, în suferințele lui … și dacă știe atunci să se trezească - așa cum mulți, în acești 50, 60, 70 de ani s-au trezit tocmai în suferința lor. Tocmai atunci, în părăsirea lor de către oameni și aruncați de oameni în iadul durerilor, atunci au înțeles că nimeni afară de Cel veșnic te poate salva. Și atunci s-au trezit .

Dumnezeu te caută ; neîncetat te caută . Atunci când Adam s-a ascuns în lumea păcatului, Dumnezeu a strigat : “Adame, unde ești?” - “M-am rușinat, Doamne, văzându-mă gol (gol de harul Tău) și m-am ascuns”.

Acum Mantuitorul îl cauta pe cel pierdut . În acea zi l-a căutat pe Zaheu. Zaheu, care era mai-marele vameșilor și era bogat .

Vameșii , în lumea lui Israel, erau acei însărcinați de puterea Imperiului Roman să strângă impozitele, dajdia ; iar el era mai-mare peste toți. Mi s-ar îngădui să spun - un fel de ministru de finanțe, dacă vreți. Erau urâți de popor, mai ales că erau născuți din sânul lor. Zice Mântuitorul : “Și acesta este fiu al lui Avraam”. Zaheu era evreu, din sânul lor era, și erau toți. Și strângeau aceste dajdii pentru că din ele își făceau ei partea lor. Și atunci, sărmanii, în lăcomia lor își faceau (câți nu fac asemenea ?!) din banii de dajdie pe care-i strângeau, un idol, dumnezeul lor .

Și Zaheu înțelegea - noi nu înțelegem?! - că nici aurul și nimic din lumea aceasta nu e Dumnezeul nostru. Și, când număra banii, sufletul lui - sărmanul suflet - era chinuit. Și aceasta trebuie să o știm în fiecare clipă : Că noi suntem zidiți altfel decât lumea aceasta ; ca în noi e totodată și omul din noi (că a luat Dumnezeu tărână din pâmânt și l-a zidit pe om, asemenea cu celelalte făpturi, solidar cu ele, din tărână. De aceea, după păcat i-a poruncit : “Pământ ești și în pământ te vei întoarce”). Dar a suflat în el dumnezeiasca lumină, dumnezeiescul har, și îndumnezeitorul har ; și atunci, în tine sunt două lumi, omule ! În orice stare vei cădea cumva … (Cineva a văzut într-o carte că scrie cuvântul cadere cu slovă mare, punând adică un accent pe cădere). Dar oricât de căzut de-ai fi, niciodată, niciodată nu poate să se stingă în tine ceea ce e de nestins : lumina divină . Ea sta acolo, adânc mocnind în tine, și asteaptă ca tu deodată să te deschizi, să te trezești într-un fel ; sau ea te trezește. Sunt taine ; tăinuite chipuri în care Dumnezeu te trezește .

Zaheu, și el auzise că va trece Iisus ; auzise de numele Lui, de minunile Lui ; și atunci, deși înecat aproape în banii lui, el caută să cunoască cine este Iisus; caută din adâncul, din originea lui .

Când cauți din originea ta, Îl cauți pe Dumnezeu ; pentru ca dintru început să știi că ești zidire totodată omeneascș și dumnezeiască ; și atunci ești viu - când cauți ; când nu mai cauți (spiritual), mergi spre moarte. Nu e moarte totală ; nu e moarte fără trezire în veacul de acum. Și Zaheu se trezește. El caută. Se apropia Iisus, intra în Ierihon, și, el știind, cunoscând de la oamenii lui (avea și el subalternii lui, cei care traiau pe lânga el), iese … (mulțimea Îl întâmpinase deja la porțile cetății, unde vindecase pe Bartimeu), înaintează … (Până în ziua de astăzi, locul acela unde s-a aflat Zaheu în Ierihon, e cinstit - e și o mănăstire acolo). Din pricina mulțimii nu poate să vadă - era și mic de statură ; găsește un copac - un sicomor (un fel de dud) ; se ridică ; lumea înaintează . Iisus ajunge în dreptul lui … Și Evanghelia spune : “Căutând Iisus … (căutând pe cel care Îl căuta), îi rostește : Zaheu, coboară !” O, Doamne, în loc să strige Zaheu : Coboară, Doamne !, Mântuitorul îi spune lui Zaheu : “Coboară, Zaheu !”

Acum Zaheu era sus și Mântuitorul era jos. Taină a lui Dumnezeu. Omul, adeseori se înalță el, iertați-mi vorba prozaică : se cocoață el sus, undeva, iar Dumnezeu stă jos. Ar părea că se întorc rânduielile firii . Dar Zaheu ascultă : “Coboară, Zaheu ! Astăzi în casa ta Mi se cade să fiu”. Și Zaheu coboară ; și coborând, Îl întâmpină pe Hristos și Îl poftește în casa lui .

Cei din jur - gata-gata sa găsească prilej să judece, să osândească ; așa cum facem de atâtea ori când vedem pe câte cineva că se întoarce : Ce, ticalosul ăsta, câte rele a făcut, și acum face pe pocăitul, pe smeritul! Tocmai acesta pe care-l știm noi cât s-a înveninat și pe câți a înveninat el, smulgându-le banii ! Și totusi, taina noastră nu e totdeauna cu taina lui Dumnezeu . “Nu sunt gândurile Mele ca ale voastre ; nici căile Mele ca ale voastre” - zisese Proorocul.

Căci, când murmurau cei dinafară : “A intrat Iisus să găzduiască la un om păcătos” (păcătos - cine erau drepții? De bună seamă, cei ce neîncetat au fost numiți farisei ; oricine spune că el e drept și fără păcat, să ia aminte), tocmai în zumzetul acesta răuvoitor, veninos, al mulțimii, Zaheu se ridică la masă, înainte de a gusta ceva, atunci când era zumzetul de afara împotriva lui, și rostește în fața Mântuitorului, ca o marturisire. Din clipa aceasta întreg momentul ia chipul unei spovedanii, unei taine a mărturisirii.

Gândiți-vă la un alt moment de o asemenea mărturisire crucială, a rastignitului de pe cruce ; acum Zaheu, la fel, ca un răstignit, rosteste : Doamne, iată, jumatăte din avuția mea o dau sărmanilor, o dau celor pe care eu i-am jefuit și i-am smintit în inimile lor. Și, mai ales, direct, personal : Dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi întorc de patru ori . Zaheu știa Legea . Moise poruncise : “Dacă cineva ia cuiva un bou și-l junghie, sau o mielușea și o junghie - pentru un bou să dea cinci boi, pentru o mielușea, patru oi. El - mai mult decât ceruse Vechiul Testament . Acum el trăiește în Evanghelie : De am năpăstuit pe cineva … - o dată cu jumatate din avuția lui, și încă fiecăruia asupra căruia căzuse năpasta lui - împătrit. Și marturisirea făcută în fața lui Hristos .

Dumneavoastră știți, când noi rostim rugăciunile spovedaniei, după marea dezlegare, sau cealaltă - rostim de asemeni : “Iată, Hristos stă de față, nevăzut, primind mărturisirea păcatelor tale”. Și zice preotul : “Eu nu sunt decat un martor care să duc înaintea Lui toate câte îmi veți spune . Iar de ascundeți ceva, îndoite păcate aveți, pentru că nu aveți inima curată. Luați seama, de vreme ce ați venit la Marele Doctor, să nu vă întoarceți înapoi nevindecați”.

Aceasta face parte din rânduiala Spovedaniei ; dar acum se află în fața însuși a lui Hristos. Mărturia lui s-a făcut înaintea Domnului și primește de la Domnul dezlegarea direct, când el și-a spus, și-a aruncat răul dintr-însul și a simțit că în căința inimii lui se eliberează . Atunci aude acest cuvânt mântuitor, deodată : “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia ; ca și acesta este fiu al lui Avraam. A venit Fiul Omului să caute, să mântuiască pe cel pierdut”.

Astăzi! Doamne, de multe ori am grăit noi înțelesul acestui cuvânt uimitor : astăzi . În acele locuri de răscruce din dumnezeiasca Scriptură : “Astăzi de veți auzi glasul Meu, nu vă impietriți inimile!”- zice Domnul prin Proorocul . Astăzi îi rostește acum lui Zaheu, în fața lui și a celor de față : “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” ; astăzi - tâlharului de pe cruce, căit : “Astăzi vei fi cu Mine în rai”. Creștinul când se împartășește, zice : “Astăzi Fiule al lui Dumnezeu, părtaș mă primește !” Acest uimitor cuvânt, astăzi, care-i cuvânt dumnezeiesc . Rețineți : nu simplu, o caracteristică obișnuită, când zicem noi despre ceva că este dumnezeiesc ; ci acest astăzi descoperă timpul lui Dumnezeu fața de timpul nostrum și față de timpul demonului . Timpul lui Dumnezeu este astăzi . Creștinul are timpul omului : ieri, azi, mâine ; iar când se roagă, când ascultă Evanghelia sau o citește, când se împărtășește, el trăiește în astăzi, în timpul lui Dumnezeu . Iar timpul demonului este mâine - adică amânare ; “Lasă, să încep mâine, mâine ...” - și acest mâine este - sărmanul schilod de om - al neputinței și al căderii lui .

Astăzi - aceasta înseamnă a trăi în timpul lui Dumnezeu . Dacă fiecare, în clipa aceasta, trăiește în astăzi al lui Dumnezeu, atunci el va simți … Se petrece calea și într-un chip și în altul - și suind și coborând . Simți că acest astăzi a atins inima ta . Și atunci tu te înalți și simți prezența lui Dumnezeu în tine .

Odată cu praznicul rânduielii e și praznicul zilei de astăzi - Întâmpinarea Domnului ; când Mântuitorul, la patruzeci de zile (cum era rânduiala în Vechiul Testament, și cum și azi e rânduiala ; trebuie totdeauna s-o păstrăm noi, creștinii . Vine mama cu pruncul la biserică pentru a închina pruncul lui Dumnezeu ; chiar dacă nu e botezat, sau dacă e botezat, el trebuie să vină) a fost adus la templu. Și era în templu în fiecare zi, un bătrân - dreptul Simeon. După tradiția sfântă, el ar fi participat între cei saptezeci de bărbați care au tradus Biblia Vechiului Testament în limba grecească, pentru evreii care se mutaseră în largurile lumii și mai uitaseră din limba părinților și strămoșilor lor .

Limba greacă din vremea aceea era un fel de limbă ecumenică, răspândită cum e limba engleză astăzi, bunăoară ; și atunci, acei saptezeci de bărbați au tradus

Vechiul Testament, cu Legea lui Moise și Profeții, în limba grecească, până în ziua de astăzi numită Septuaginta - adică a celor saptezeci de bărbați .

Și luase parte și acest Simeon; și, când a întâlnit cuvantul de la Isaia, cap.7,vers.14 : “Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu”, el a ramas uimit : Cum să nască Fecioara Fiu ? Și s-a îndoit ; și a primit înștiințare de la Dumnezeu prin înger : Nu vei vedea sfârșitul, mutarea ta din aceasta lume, până ce cu ochii tăi vei vedea împlinindu-se, și fața lui Dumnezeu . Cum s-a rugat Psalmistul : “Arată-mi fața Ta, Doamne ! Fața Ta o caut !”... Și tu vei vedea fața lui Dumnezeu . Si atunci batranul, în fiecare zi, mergea încet, pășind spre templu pentru împlinirea acelui cuvant divin.

Și iată, acum, când Hristos împlinește patruzeci de zile de viață (aici printre noi), când Mama Lui, Sfânta Fecioară și Mamă, vine la templu cu Pruncul, și el, luminat, vestit de înger, întâmpină pe Fecioara-Mamă și Pruncul . Parcă El însuși, cu certitudine, El se oferă și dreptul Simeon Îl ia în brațe și citește adânc în taina care se deschide celor ce caută ; si rostește acel cuvânt pe care noi neîncetat îl murmuram până în ziua de astăzi : “Acum slobozește (poți să slobozești) pe robul Tău, Stăpâne ! Că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor . Lumina spre descoperire neamurilor și slava poporului Tău celui ales (poporului Tău cel dreptcredincios)”.

Se întreba cineva : Care e cea mai mare durere sau cea mai mare bucurie ? Unii au spus : durere sau bucurie : boală sau sănătate, pierderea banilor sau câștigul banilor. Doamne ! Nici una din acestea nu-i nici cea mai mare nici cea mai slabă ; nici marea bucurie, nici marea durere . Ci atunci măcar, în amurgul zilelor tale, amurg și auroră, să deschizi ochii spre fața lui Dumnezeu ! Să deschizi ochii Lui - cel puțin atunci . Dar daca n-ai deschis în viața ta, măcar o dată, ca Zaheu, atunci când el, căindu-se de tot ce a făcut și trezindu-se, a auzit glasul : “Astăzi s-a făcut mântuire ...” Dacă n-ai deschis o dată … O, Doamne ! Pentru tine, poate măcar pentru rugăciunile altora, poate macar pentru rugăciunile celor de dincolo de această lume … Căci ei neîncetat stau și veghează : părinții, moșii și strămoșii noștri, împreună cu sfinții . Nici nu știm noi ce semne primim de la dânșii …

Atunci, în acea clipă, un tânăr se lăuda unchiului său, după ce luase un examen de stat : “În sfârșit, m-am trezit și eu la viață !” Și unchiul, medic fiind, îi spune : “O dată se trezește omul .” - “Cum ? Cand ?” - “Cand moare .”

Dar și moartea e de două feluri : Când mori fizic e una ; când mori sufletește față de păcat, aceea este moartea la care a gândit Dumnezeu când a îngaduit-o (după păcat). Că moartea e plata păcatului . Nu e de la Dumnezeu .

Atunci Dumnezeu a îngăduit-o ca să moară răul în noi ; să moară păcatul în noi . Cum a murit în Zaheu, în clipa aceea . Și din moarte s-a trezit Zaheu - c-a murit față de lume . Când mori fața de lume, când mori față de păcat, când mori față de tot ceea ce trage la mormânt, și în tine s-a trezit lumina divină …

Și repet ceea ce am spus la început : Aceasta ordine dumnezeiască, a lui Dumnezeu, mai presus de lume și în noi (și a noastră în legatură cu El ; și în legatură cu El am deschis infinitul vieții mele), nu se poate niciodată stinge ; e o realitate divină . Oricine - și liber-cugetător, și necredincios - să știe : Aceasta e ordine eternă ; și atunci, Dumnezeu mă cheamă, mă caută, iar eu să-I răspund. Îi răspund, pentru că eu sunt zidit după chipul Lui . El Își caută chipul . El vine să mă ridice din nou . De aceea a zis acel intelept : “Tu nu M-ai căuta dacă nu M-ai fi găsit !” Dar, mai adânc decât “nu M-ai fi găsit” : “Nu M-ai căuta dacă Eu n-aș fi în tine”. Pecetea Mea e în tine; tu strigi la Mine și Eu te caut . Tu ești chipul chipului Meu .

Aici mai degrabă Sfântul Vasile a spus cuvântul cel mai adânc ; și anume : Neincetat suntem căutaori și îndreptați spre Rudenia cea de sus . Rudenia noastră e Dumnezeu . Lumea aceasta e o lume a noastră, dată (“stăpâniți ! ...”) ; dar nimic să nu ne robească. De aceea, o singura robie e îngaduită : când spunem la cununie mirilor, care poartăa coroane împărătești : Se cunună robul lui Dumnezeu cu roaba lui Dumnezeu … Împărații încoronați - mirii - se numesc totodată robi ; robi ai Dumnezeului celui viu .

Și Iisus spune : “Nu vă mai numesc pe voi nici robi, nici slugi, pentru ca voi sunteți prietenii Mei”. Sunteți frații Mei, sunteți fiii Mei .

Fiecare, iubiților, în clipa această să se roage : Doamne, dă-mi și mie acea clipă a lui Zaheu : “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”. Dă-mi și mie Doamne, acea clipa a dreptului Simeon : “Acum slobozește pe robul Tau, Stăpâne, că văzură ochii mei mântuirea Ta!” Dă-ne-o acum și nouă, să Te simțim pe Tine, să Te cunoaștem pe Tine, să Te iubim pe Tine, să avem parte de Tine ! Căci suntem încredințați Doamne, că fiind Tu în noi, toate se schimbă . El, Zaheu, ministrul de finanțe, sau în orice altă rânduială, din clipa aceea altfel dezlega sarcinile și grijile lui .

Părintele Constantin Galeriu