Www.referat.ro-regimul Politic Comparatie70b6a

Regimul politic al Portugalieişi regimul politic al Belgiei - Comparaţie

1

REGIMURIPOLITICECONTEMPORANE

REGIMUL POLITIC AL PORTUGALIEI ŞI REGIMULPOLITIC AL BELGIEI – COMPARAŢIE

Regimul politic al Portugalieişi regimul politic al Belgiei - Compara ţie

2

O serie de politologi considerăcădemocraţiile au câştigat în faţa regimurilor totalitare dupăcel de-

al doilea război mondial prin capacitatea de a gestiona mai bine emoţiile colective şi violenţa socială.

Altfel spus, aceastăsuperioritate se datorează, nu principiilor întemeietoare, nu respectării drepturilor

omului sau separării puterilor în stat, ci “capacităţii Puterii de a face faţădinamismelor psiho-afective

care traverseazăo societate”1

Actualul sistem constituţional portughez este, şi el, rezultatul unui porces de tranziţie de la un

regim politic dictatorial (fascist) la o societate civilăbazatăpe principiile fundamentale ale democraţiei

constituţionale occidentale şi ale statului de drept.

Portugalia, condusădictatorial de către Antonio de Oliveira Salazar, din 1932 pânăla retragerea

sa, în 1968, a reuşit, dupăcel de al doilea război mondial, sa îşi menţinăstructurile şi principiile

totalitare de guvernare şi săle impunătimp de trei decenii celor guvernaţi. Chiar mai mult, Portugalia a

făcut parte, alături de Spania, din comunitatea politicăşi economicăa statelor occidentale democratice,

unde a fost membru cu drepturi depline.

Un asemenea coabitat politic între state cu o îndelungatăpracticădemocratică(Anglia, Franţa,

Elveţia, SUA etc.) la care se adăgau o serie de state foste fasciste (Germania Federalăşi Italia)

reprezintăo dovadăclarăa faptului că, în anumite condiţii, contradicţiile idologice şi politice se pot

estompa pentru realizarea unor obiective cu o importanţămai mare. Regimul politicdin Portugalia a fost

tolerat de lumea Europei libere, in ciuda caracterului său antipopular şi antidemocratic.

Deşi Salazar s-a retras de la conducere în anul 1968, locul său fiind luat de Marcello Gaetano –

un continuator fidel al politicii autoritare salazariste, spre sfîrşitul anilor ’70 regimul a intrat într-un

decline vizibil. Opoziţia internăca şi retragerea sprijinului politic occidental au avut ca rezultat

radicalizarea şi înmulţirea manifestelor populare antitotalitare. Ace stea s-au acutizat la începutul anilor

’80.

La 25 aprilie 1974, regimul salazarist a fost înlăturat de un grup de ofiţeri care au făcut public un

program de reforme structurale incluzând constituirea instituţiilor representative, precum şi schimbari

economice şi sociale de orientare socialistă.2 Regimul lui Salazar a fost înlocuit pe cale revoluţionarăcu

un regim politic pluralist, democratic, întemeiat pe principiile statului de drept si ale democraţiei

constituţionale occidentale.

1Ştefan Stănciugelu, Violenţă, mitşi revoluţie, Ed. All, Bucureşti, 19992Cristian Ionescu, Regimuri politice contemporane, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004


3

Ulterior acestor evenimente s-a produs legalizarea partidelor politice şi a sindicatelor , urmând ca

mai apoi săfie organizate alegeri democratice în vederea constituirii unei Adunări Constituante ce avea

drept învestiturăsarcina de a adopta o nouăConstituţie.

În primele alegeri libere, socialiştii au obţinut aproape 38% din sufragii, Partidul Democratic al

Poporului 26,4%, iar Partidul Comunist 12,5 %, astfel comuniştii fiind trecuţi într-un plan secundar.

Într-un documentdin 10 aprilie 1975 s-a preconizat punerea puterii civile sub tutelămilitară, un

colegiu restrâns format din membrii Adunării legislative şi ai unei Adunări a Mişcării Forţelor Armate

alegând drept Preşedinte al Republicii un militar de carieră. Acest preşedinte a fost însărcinat cu de

asemenea şi cu conducerea Consiliului Revoluţiei şi cu funcţia de commandant suprem al forţelor

armate.

Comnsiluil Revoluţiei a fost declarat organ de suveranitate naţională, ocupând astfel o poziţie

decisivăîn sistemul politic, avand prerogative de tutelăasupra puterii legislative şi a celei executive şi

puteri exclusive în domeniul militar.

Partidele politice au reuşit, în timp săreechilibreze viaţa politicăimpunând Mişcării Forţelor

Armate un accord semnat în 1976 ce a insipirat integral tezele Constituţiei ce a fost aprobatăîn 2 aprilie

1976, an în care s-au organizat şi noi alegeri generale necesare pentru constituirea organismelor de

suveranitate naţională.

În 1982 s-a produs o revizuire a constituţie care a limitat considerabil puterile Preşedintelui

Republicii.

Alianţa guvernamentalărealizatăîn 1997 între Partidul Socialist şi Partidul Social-Democrat a

marcat triumful unui multipartidism bipolar în Portugalia, acordul semnat în 7 martie între aceste doua

partide subliniind obiectivele principale ale modernizării sistemului politic portughez: organizarea

referendumurilor în probleme de interes naţional; anâncirea democraţiei representative; schimbari

referitoare la puterile regiunilor autonome etc. Reforma sistemului electoral a împărţit ţara în

circumscripţii plurinominale şi uninominale.

Cele doua partied mari au avut drept obiectiv comun integrarea în Uniunea Monetarăeuropeana

fapt ce a condos la realizarea unei convergenţe politice în ceea ce priveşte principalele orientări ace stea

fiind: austeritatea bugetară, stabilitatea monedei naţionale, lupta contra inflaţiei, respectarea ferma a

criteriilor de convergenţă. Aceste măsuri au condos la înscrierea Protugaliei ca membrii fondatori ai

Uniunii Economiceşi Monetare.


4

De celalatăparte, Belgia îşi proclama la 4 octombrie 1830 independenţa faţăde Olanda, lupta

pentru ieşire de sub competenţa Coroanei olandeze debutând printr-o puternicărăscoalăizbucnităla

Bruxelles. Aceastărăscoala a condos, în fapt, la declanşarearevoluţiei burgheze ce avea drept obiective

obţinerea independenţei âării şi formarea unei monarhii suverane. La 27 septembrie 1830 s-a constituit un

govern provizoriu cu caracter revoluţionar, satutul de independenţăal noului stat fiind recunoscut de

către Anglia, Franţa, Rusia, Austria şi Prusia.

Guvernul provizoriu a convocat un Congres naţional ce avea drept sarcinăîntocmirea şi

examinarea unui proiect de Constituţie inspirit din Constituţia Franţei de la 1791, Legea fundamentalăa

Olandei din 1814 şi Charta Francezădin iulie 1330. Constituţia a fost promulgatăla 7 februarie 1831,

urmând ca la 18 noiebrie 1830 săfie proclamatăindependenţa formalăa poporului Belgian.

La 1 aprilie 1983 se încheie un tratat în care se reglementeazădefinitive relaţiile dintre Olanda şi

Belgia, regale Olandei recunoscând în mod formal independenţa Belgiei.

Textele Constituţiei belgiene din 1831 au constituit şi pentru alte state surse de inspiraţie

deoarece acestea au reflectat doctrina liberalăa statului ce definea foarte clar instituţia drepturilor şi

libertăţilor cetăţeneşti, garantarea proprietţii private precum şi modalităţile de transpunere în practicăa

principilui separaţiei puterilor în stat.

Constituţia belgiana a consacrat ca si forma de guvernare pe cea monarhică, în care regale deţine

un rol decorativ, având o putere limitată, iar paralamentul deţine puteri sporite, îndeosebi, în ceea ce

priveşte acordarea votului de încredere Guvernului şi răspunderea acestuia în faţa forului legislative.

În ultimele trei deceni, forţele politice au optat, treptat, pentru transformarea structurii de stat

unitară, într-una federală, fiind aduse în acest scop revizuiri Constituţiei.

În 1993, Belgia a optat pentru o forma federalăde stat, care a păstrat regionalismul lingvistic şi

cultural existent anterior.

În 1830, Belgia a fost organizatăca un stat unitar şi a păstrat caracterisiticile acestei forme a

statului peste un secol şi jumatate. Puterea de stat s-a exercitat, însă, în forme accentuat descentralizate,

ţinându-se seama de caracterisiticile lingvisitice diferite ale populaţiei aparţinând unor culturi distincte,

spre deosebie de statele unitare tipice.

Spre dosebire de Belgia, Portugalia este un stat unitar, care prezinta însă, particularităţi ale unei

uniuni incorporate.


5

Teritoriul Portugalilei este constituit din partea continentalăşi din arhipelagurile Azore şi

Madeira care au statut de regiuni autonome. Colonia asiaticăMacao a fost cedatăChinei. Portugalia

continantalăeste împărţităîn 11 provincii (în furntea fiecăreia aflându-se un guvernator civil) şi 18

districte.

În Portugalia continentală, Constituţia prevede existenţa a trei eşaloane ale puterilor locale: -

regiunea administrativă

- municipalitatea

- parohiile

Există18 districte administrative, douăregiuni insulare autonome şi la nivel continental doua arii

metropolitane. Colectivitatea localăde bazăeste parohia – ceea ce constituie specificul portughez în

peisajul European – unde colectivitatea de bazăeste comuna.

Ca şi în Portugalia, Belgia deţine un număr de regiuni lingvisitce Constituţia reţinând patru

dintre acestea, şi anume: regiunea de limbăfranceză, regiunea de limbăolandeză, regiunea de

limbăgermanăşi regiunea bilingvăBruxelles.

Federalismul Belgian poartăîn sine o componentăoriginală: decupajul geographic urmează

traseul regiunilor lingvistice. La nivelul statului federal sunt concentrate atribuţiile suverane privind

apărarea naţională, înfăptuirea justiţiei, politica monetară, poliţia, problemele de securitate socialăşi de

sănătate publică, precum şi domeniul relaţiilor internaţionale. La nivelul autorităţilor comunitare şi

regionale au fost repartizate prerogative în domeniul învăţăpmântului şi culturii, dezvoltării urbanisitce,

transportului local etc.

Federalismul Belgian este atipic, având patru trăsături distincte, si anume:

- caracterul disociativ, în sensul ca regiunile şi comunităţile lingvisitce nu se unesc pe criterii

politice

- o triplăsubordonare legislativăa cetăţenaului faţăde legislaţia federală, ce a comunităţilor şi

cea a regiunilor

- existenţa unei multitudini de colectivităţi politice: una federă, trei comunitare, trei regionale şi

una de limba frsancezăşi regiunea bilingvăBruxelles

- procesul de federalizare nu s-a încheiat, aflându-se încăîn evoluţie.

În Portugalia, teritoriile insulare au statutul unor regiuni autonome cu competenţe legislative şi o

configuraţie specificăde guvernământ. Regiunile autonome au puteri de reglementare şi de iniţiativă

legislativăşi au posibilitatea de a participa în diverse organe şi structurila nivel naţional.


6

Statul este reprezentat în fiecare regiune autonomăde un ministru al republicii, numit de

Preşedintele Republicii, la propunerea Guvernului şi dupăconsultarea Consiliului de Stat.

Regiunile autonome au atât autonomie financiarăcât şi patrimonialădar puterea lor este

conformălegii fundamentale naţionale.

Între colectivităţile locale şi regiunile administrative nu existănici un fel de dependenţă

financiară, comunitţile locale având o puternicăindependenţăfinanciară, beneficiind de fonduri acordate

de la buget sau Uniunea Europeană.

Organul executiv al regiunilor este comitetul regional, constituit dintr-un preşedinte şi alţi

membrii aleţi din rîndul adunării regionale.

Administraţia publicălocalăportughezăse caracterizeazăprintr-o mare autonomie a unităţilor

administrative-teritoriale faţăde puterea centrală, mai mare decât în multeţări europene.

Portugalia, din punct de vedere politic imediat dupăînlaturarea regimului politic totalitar a fost

reprezentatăcu putere de patru formaţiuni politice: Partidul Comunist, Partidul Socialist, Partidul Social

Democrat şi Centrul Social Democratic.

Dupăadoptarea Constituţiei, aprtidul communist a încercat săse plieze pe noile realităţi politice

si social-economice dar tarele ideologice, alături de dependenţa de Moscova au atras aversiune unor largi

pături sociale.

Partidul Socialist s-a constituit în 1963 iar zece ani mai târzius-a afiliat la Internaţionala

Socialistă.

Dupăalegerile din 1973, Partidul Socialist a devenit cea mai puternicăformaţiune politicăa ţării,

el bucurându-se de o largăaudienţăîn rândul clasei mijlocii urbane şi fiind amplasat omogen pe întreg

teritoriul ţării.

Partidul Social-Deomcrat este, în realitate, contrar numelui său, un partid de dreapta, liberal. El

militeazăpentru o economie privatăşi apărăinteresele întrerprinzătorilor.

Marcat de mari conflicte şi de disensiuni de ordin intern şi clientelism polit, Partidul Social -

Deomcrat si+a pierdut treptat forţa politică, rupându-se de realitatea social-politicăa ţării.

Partidul Popular are o ideologie de centru-dreapta, cu accente naţionaliste şi tradiţionaliste.

Cultivăidea conştiinţei individualiste a elitei şi se opune limitării suveranităţii naţionale, rezultatăîn

urma procesului de integrasre în Uniunea Europeană. Pe plan economic militeazăpentru o economie

socialăde piaţă, cu intrvenţia minimăa statului.


7

Alegerile au fost câştigate în martie 2002 de Partidul Social-Democrat cu 40,12 % din voturi iar

majoritatea parlamentarăeste formatădin Partidul Socila-Democrat şi Partidul Popular. Împreuna cele

doua partied deţin 116 mandate din totalul de 230 ale Adunării pentru Republică.

În ceea ce priveşte Belgia, este de amintit faptul căîn Constituţia belgianănu existăprevederi

referitoare la partidele politice iar sistemul de partide este construit pe principiul pluripartidismului, fără,

însă, ca un partid săfie majoritar.

În anii ’90 pe scena politicăbelgianăactivau Partidul Liberal si Democrat flamand, Partidul

Creştin-Democrat flamand, Partidul Socialist francofon, Uniunea formatădin Partidul Reformator

Liberal francofon, Frontul Democratic al Francofonilor, Mişcarea Cetăţenilor pentru Schimbare

francofonă, Partidiul Socialist flamand, Ecologiştii francofoni, Ecologiştii flamanzi, Partidul Social-

Creştin francofon, Uniunea Poporului flamand şi Frontul Naţional.

În decusrul anilor unele partide şi-au schimbat denumiriea iar la 18 mai 2003, în Belgia s+au

desfăşurat alegeri legislative pentru Camera Reprezentanţilor şi Senat. Alegerile au dus la conturarea

unui nou peisaj politic federal, care a reflectat complexitatea sistemului politic Belgian.

În prioada1999-2003, Guvernul format din şase partied, denumit “Curucubeul”, a reprezentat, pe

de o parte, majoritatea reieşităîn urma alegerilor din ’99, dar şi esenţa dinamicămultipolarăa societăţii

belgiene.

În ceea ce priveşte organizarea parlamentară, Belgia a adopatat un sistem bicameral chiar de la

crearea sa în 1830, iar Constituţia de la 1831 a consacrat instituţionalizarea aceste opţiuni, prevăzând

faptul căParlamentul este format din Camera Reprezentanţilorşi Senat.

Spre doesebire de Belgia, în Protugalia Parlamentul se intituleazăAdunarea Republicii şi

reprezintăsediul suvernaitătii poporului întrucât este constituitădin reprezentanţi ai acestuia desemnaţi

prin vot universal pentru un mandate de 4 ani. Legea electoralăstabileşte numărul circumscripţiilor

electorale, precum şi numărul de deputeţi pentru care se depun candidature în fiecare dintre acestea,

proporţional cu numărul cetăţenilor cu drept de vot. Candidaturile sunt prezentate de partidele politice în

mod individual sau pe liste.

Între sesiunile parlamentare funcţioneazăo Comisie pemanentăavând prerogative de a veghea

asupra acivităţii Guvernului şi administraţiei, de a exercita puterile Adunării Republicii în ceea ce

priveşte mandatul deputaţilor, de a Convoca Camera dacăeste necesar şi de a pregăti deschiderea

sesiunii parlamentare.


8

În Belgia, potrivit art. 36 din consituţie, puterea legislativăse exercităîn mod colectiv de rege,

Camera Reprezentanţilor şi de Senat. Dreptul de iniţiativălegislativărevine celor trei ramuri ale puterii

legislative. În anumite domenii, Camera Reprezentanţilor şi Senatul au competenţe ledislatie identice.

Camera Reprezentenţilor are o putere exclusivăde decizie în materie de naturalizare, în domeniul legilor

privind răsăpunderea civilăşi penalăa membrilor Guvernului, în privinţa aprobării bugetului şi a

exerciţiului bugetar, precum şi în domeniul stabilirii efectivelor ermatei.

În Portugalia, iniţiativa legislativărevine deputaţilor şi Guvernului, ea poate săaparţinăîn

anumite cazuri şi gurpărilor de cetăţeni. În ceea ce priveşte regiunile autonome, aceastăiniţiativărevine

adunărilor regionale. Deputaţii nu au însădreptul de a iniţia proiecte sau propune amendamente care

antreneazăo creştere a cheltuielilor sau o scădere a nivelului încasărilor statului prevăzute în legea

bugetului aflatăîn vigoare.

Procesul legislative mai cuprinde, în afaraăde iniţierea legislativăpropriu-zisă, dezbaterea şi

votarea proiectului sau propunerii de lege, dupăcare urmeazăpromulgarea legii aprobate. Dezbaterea

sau discutarea unui proiect cuprinde douăfaze: discutarea generalăa acestuia şi apoi analizarea fiecărei

dispoziţii în parte.

Textele de lege, aprobate astfel în dezbatere generală, vor fi supuse analizei în comisii

parlamentare de specialitate, dupăcare urmeazăvotul final, în urma căruia legea respectivăeste

aprobatăsau respinsă, de parlamentari.

Atât în Portugalia cât şi în Belgia, potrivit dispoziţiilor constituţional, calitatea de deputat esteincompatibilăcu cea de membru al Guvernului.

Membrii Parlamentului se bucurăde imunitate şi inviolabilitate parlamentară. Membrii celordoua camere nu pot fi cercetaţi sau puşi sub acuzare pentru opiniile şi voturile exprimate în exercitareamandatului lor.

Belgia, spre deosebire de Portugalia este o monarhie de tip parlamentar, în care şeful statului nuare prerogative în proce sul de guvernare, atribuţiile sale limitându-se la îndeplinirea unor proceduriprotocoloare. Aparen, Regele ar avea o putere realăde conducere, întrucât art. 37 din Constituţieprevede căputerea executivăla nivel federal aparţine acestuia.Cu toate acestea art. 105 din Constituţieprevede căRegele nu are alte puteri decât cele care îi sunt formal atribuiteprin Constituţie şi legispeciale. Actele Regelui nu au efecte daca nu sunt contrasemenate de un ministru care urmeazăsă-şiassume raspunderea pentru conţinutul ace stora.

Regelui revine atribuţia de a sancţiona şi promulga legile. De asemenea, Regele numeşte înfuncţii administrative şi pe ambasadori. Regele satbileşte regulamentele şi decretele necesare executăriilegilor, fărăa avea, însăputerea săle suspende sau săscuteascăpe cineva de efectele acestora.

Portugalia este o republicăsemiprezidenţială, asemănătoare din punct de vedere al puterii şifuncţiilor şefului statului, cu Republica a V-a a Franţei.


9

Preşedintelui Republicii i-au revenit iniţial prerogative substanţiale în procesul de guvernare aţării, putând influenţa pe ceilalţi actori ai vieţii politice.

Preşedintele este ales prin vot universal direct şi secret înainte cu 30 de zile de încetareamanadatului preşedintelui în funcţie. Mandatul prezindenţial durează5 ani. În ceea ce priveşteposibilitatea de realegere, Constituţia prevede cămandatul prezidenţial nu poate fi reînoit consecutivedecât o singurădată.

Pentru a fi ales, candaidatul la preşedenţie trebuie săîntruneascămai mult de jumătate dinvoturile valabil exprimate.

Preşedintele poate renunţa oricând la manadatul său, printr+un mesaj adresat AdunăriiRepublicii.

Interesant este faptul căLegea fundamentalăa prevăzut responsabilitatea penalăa preşedinteluipentru crimele comise de acesta în exercitarea funcşiilor sale, precumşi în afara acestora.

Preşedintele reprezinttă republica, garantează independenţa naţiunii, unitatea statului şifuncţionarea corespunzătoare a instituţiilor democratice. Totodată, Preşedintele este comandantulforţelor armate.

Preşedintele are următoarele competenţe:- prezidarea Consililui de Stat;- fixarea datei alegerilor parlamentare generale;- convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară;- dizolvarea parlametului cu avizul Consiliului de stat;- numirea şi revocarea Primului-ministru;- numirea şi revocarea membrilor Guvernului;- dizolvarea sau suspendarea organelor regiunilor autonome;- prezidarea şedinţelor Guvernului;- numirea şi revocarea preşedintelui Curţii de Conturi;- promulgarea şi decizia asupra publicării legilor;- decalarăstarea de asediu şi de urgenţăcu aprobarea Parlamentului;- graţiazăşi cpedepsele cu avizul Guvernului;- numeşte la propunerea Guvernului ambasadorii;- declarărazboi, etc.În ceea ce priveşte Guvernul, în Portugalia acestuia îi revine rolul de a înfaptui politica generală

a ţării, otodatăel fiind şi organul de vârf al administraţiei publice. Guvernul este constituit din Primul-ministru, miniştrii, secretari şi sub-secretari de stat. Guvernul poate include unul sau mai mulţi vice-prim-miniştrii şi miniştrii.

Competenţele Guvernului sunt, conform Constituţiei:a. politiceb. legislativec. administrativeÎn Belgia, potrivit ar. 99 din Constituţie, Guvernul este compus din cel mult 15 membri. Miniştrii

sunt numiţi şi revocaţi din funcţie de către REge. Primul-ministru deţine rolul decisive în compunereaGuvernului.

Guvernul cuprinde miniştrii vorbitori ai limbii franceze, câtşi vorbitori ai limbii olandeze, doarprimul ministru putând face excepţie de la acestăregulă.

Miniştrii sunt responsabili în faţa Camerei Reprezentanţilorşi beneficiazăde imunitatepentruopiniile exprimate în exercitarea funcţiilor lor.


10

Camera reprezentanţilor are dreptul de a-i pune sub acuzare pe miniştri i în faţa Curţii de Casaţie.Prin legea specialăse stabilesc cazurile de responsabi litate şi pede psele corespunzătoare.Guve rnulfederal cupr inde şi secretari de stat, care sunt numi ti şi revocaţi de Reg e, dar care nu fac parte dinCons ilul de Miniştri i.


11

BI BL IO GR AF IE

1. Crisitan Ionescu, Regimuri politice contemporane, Editura All Beck, Bucureşti, 2004

2. Ştefan Stănciugelu, Violenţă, mit şi revoluţie, Ed. All, Bucureşti, 1999

3. Crisitan Ionescu, Drept constitutional si institutii politice – Ediţia II, Editura AllBeck, Bucureşti, 2004

Www.referat.ro-regimul Politic Comparatie70b6a

Documents

Transcript of Www.referat.ro-regimul Politic Comparatie70b6a