monitorulpsihologiei.com€¦  · Web viewU.A.T. comuna Vlad Țepeș organizează concurs în data...

22
R O M Â N I A COMUNA VLAD ȚEPEȘ PRIMĂRIA COMUNEI VLAD TEPES JUDEȚUL CĂLĂRAȘI ____________________________________________ Com. Vlad Tepes, str. Vasile Alecsandri , nr. 29 , jud. Calarasi Tel./Fax: 0242-34.68.06 /0242-34.68.08.e-mail:[email protected] Anunț U.A.T. comuna Vlad Țepeș organizează concurs în data 25.03.2019, ora 10:00 -proba scrisă și în data 27.03.2019, ora 10:00 - interviul , în vederea ocupării posturilor contractuale vacante pe durata determinată, în cadrul proiectului „PROCOMUNITATE - Intervenții integrate la nivelul comunității marginalizate Vlad Țepeș, pentru reducerea numărului de persoane aflate în sărăcie și pentru incluziunea lor socială”, respectiv: 1Asistent medical –Anexa 1 1 Consilier psihologic – Anexa 2 1Expert baze de date integrate-Anexa 3 1Mediator-Anexa 4 1Animator socio-educativ-Anexa 5 Condiții generale a)are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

Transcript of monitorulpsihologiei.com€¦  · Web viewU.A.T. comuna Vlad Țepeș organizează concurs în data...

R O M Â N I A

COMUNA VLAD ȚEPEȘ

PRIMĂRIA COMUNEI VLAD TEPES

JUDEŢUL CĂLĂRAŞI

____________________________________________

Com. Vlad Tepes, str. Vasile Alecsandri , nr. 29 , jud. Calarasi Tel./Fax:

0242-34.68.06 /0242-34.68.08.e-mail:[email protected]

Anunț

            U.A.T. comuna Vlad Țepeș organizează concurs în data 25.03.2019, ora 10:00 -proba scrisă și în data 27.03.2019, ora 10:00 - interviul , în vederea ocupării posturilor contractuale vacante pe durata determinată, în cadrul proiectului  „PROCOMUNITATE - Intervenții integrate la nivelul comunității marginalizate Vlad Țepeș, pentru reducerea numărului de persoane aflate în sărăcie și pentru incluziunea lor socială”, respectiv:

· 1Asistent medical –Anexa 1

· 1 Consilier psihologic – Anexa 2

· 1Expert baze de date integrate-Anexa 3

· 1Mediator-Anexa 4

· 1Animator socio-educativ-Anexa 5

Condiții generale

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f) îndeplinește condițiile de studii și, dupa caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

g) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte ori de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Concursul se va desfășura la sediul U.A.T. comuna Vlad Țepeș.

Calendarul este urmatorul :

- Depunere dosare până la data de 15.03.2019

- Selectarea dosarelor în data de:20.03.2019 ;

- Afișarea rezultatelor selecției dosarelor în data de: 21.03.2019

- Contestații rezultate admitere dosare în data de: 22.03.2019

- Comunicarea rezultatelor contestațiilor în data de: 22.03.2019

- Proba teoretică în data de 25.03.2019, ora 10:00

- Evaluare și transmitere rezultate în data de: 25.03.2019 ;

- Contestații și comunicarea rezultatelor contestațiilor în data de: 26.03.2019 ;

- Interviu în data de 27.03.2019 , ora 10:00;

- Anunțarea persoanelor care au ocupat posturile în data de: 28.03.2019

DOSARUL DE CONCURS:

1. cerere de înscriere la concurs adresată U.A.T. comuna Vlad Țepeș , primar Constantin Mihalache

2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate.

4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;

5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;

6. adeverinţa medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;

7. Curriculum Vitae în format Europass;

     Actele prevăzute la punctele  2 , 3,  4 vor fi prezentate și în original la depunerea dosarului în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.      

     Detalii suplimentare se pot obţine la sediul U.A.T. comuna Vlad Țepeș, str. Vasile Alecsandri, nr. 29, tel.0729916432 ,persoană de contact Costea Dana-Maria.

Primar,

Mihalache Constantin

Anexa 1

Concurs pentru ocuparea postului de Asistent medical

Descrierea postului:

· intervine în situații de urgență;

· recunoaște și identifică grupele de risc și problemele de sănătate ale membrilor comunității;

· organizează și desfășoară programe de educație pentru sănătate, activități de consiliere, lecții educative și demonstrații practice pentru pacienți;

· acordă o atenție deosebită categoriilor de populație, care prezintă probleme sociale și de sănătate.

Condițiile specifice pentru ocuparea postului:

· studii de specialitate în domeniul medical-3 ani

· experiență generală în muncă- 5 ani

· experiență specifică de lucru în domeniul medical- 2 ani

· limba engleză nivel A2

Competențe și abilități necesare:

· atitudine pozitivă și conciliantă în relațiile cu pacienții și colegii;

· excelente abilități de comunicare și de relaționare interpersonală;

· solicitudine;

· interes profesional;

· integritate.

Bibliografie:

-OUG nr 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical,precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti,moaşelor şi asistenţilor medicali din România;

-Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România.

-Tehnici de evaluare și îngrijire acordate de asistenții medicali.Ghid de nursing, coordonator –Lucreția Titircă, ed.Viața românească;

-Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale, coordonator –Lucreția Titircă, ed.Viața românească.

Primar,

Mihalache Constantin

Anexa 2

Concurs pentru ocuparea postului de consilier psihologic

Descrierea postului:

· evaluează fiecare adult care este înregistrat la serviciu social;

· stabilește nivelul dezvoltării psihice și trăsăturile caracteristice;

· elaborează profilul psihologic;

· mediază relațiile dintre membrii familiei din care fac parte beneficiarii serviciului;

· întocmește strategii personalizate constituite în programe de consiliere psihologică pentru cazurile eligibile în acest sens;

· monitorizează prin deplasări în teren și identifică persoanele care se află în situații de risc;

· oferă informare și consiliere de specialitate;

· colaborează în activitatea sa pentru îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin și pentru obținerea rezultatului scontat, cu autoritățile și instituțiile abilitate;

· evaluarea personalității, stabilirea de programe de consiliere pentru beneficiar și familia sa;

· educație pentru sănătate;

· întocmirea de rapoarte psihologice după caz (istoric, situație actuală, tipuri de intervenție, strategia de optimizare a situației pe termen lung);

· asigură derularea etapelor procesului de acordare a serviciilor sociale cu respectarea prevederilor legii, a standardelor minime de calitate aplicabile şi a prezentului regulament;

· colaborează cu specialişti din alte centre în vederea soluţionării cazurilor, identificării de resurse;

· monitorizează respectarea standardelor minime de calitate;

· face propuneri de îmbunătăţire a activităţii în vederea creşterii calităţii serviciului şi respectării legislaţiei;

· alte atribuţii prevăzute în standardul minim de calitate aplicabil.

Condițiile specifice pentru ocuparea postului:

· studii superioare de scurtă durată relevante domeniului psihologiei - 3 ani

· experiență generală în muncă - 3 ani

· experiență specifică în prestarea serviciilor de consiliere și asistență psihopedagogică- 1 an

· limba engleză nivel B1

Competențe și abilități necesare:

· capacitate de investigare și soluționare a problemelor de natură psihologică specifice mediului școlar;

· respectarea deontologiei și standardelor profesionale.

Bibliografie:

-Codul deontologic al profesiei de psiholog;

-Legea asistenței sociale nr.292/2011 cu modificările și completările ulterioare;

-Legea 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog;

-Hotărârea nr.788/2005 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 213/2004.

-Ghidul solicitantului-Condiții specific 4.2-Reducerea sărăciei în comunitățile marginalizate non-rome.

Primar,

Mihalache Constantin

Anexa 3

Concurs pentru ocuparea postului de expert baze de date integrate

Descrierea postului:

· verifică conformitatea datelor introduse în calculator, cu datele din documentele specifice;

· răspunde de proiectarea și realizarea bazei de date;

· salvează periodic în situații critice datele introduse și păstrează copiile de siguranță ale datelor salvate;

· selectează și verifică datele înainte de a le introduce în calculator;

· efectuează prelucrarea primară a datelor introduse;

· asigură buna funcționare și întreținerea a echipamentelor cu care lucrează;

· asigură transferul datelor de pe un suport magnetic pe altul și asigură securitatea acestora;

· asigură buna funcționare a programelor instalate prin respectarea procedurilor legate de protecția împotriva virușilor informatici, menținerea configurației software.

Condițiile specifice pentru ocuparea postului:

· studii superioare de scurta durată finalizate - 3 ani

· experiență specifică de lucru în baze de date, rețele de calculatoare și medii de programare - 1 an

· experiență generală în muncă - 3 ani

Competente si abilitati necesare:

-Diplomă sau certificat în IT sau domenii conexe;

-Cunoștințe medii de programare;

-Cunoștințe în baze de date;

-Cunoștințe în rețele de calculatoare (MS);

-Cunoștințe solide operare MS Office;

-Limba engleză la nivel mediu (scris, citit);

-cunoașterea tehnicilor și modalităților de promovare a imaginii proiectului;

-seriozitate;

-responsabilitate;

-adaptabilitate;

-receptivitate;

-flexibilitate și creativitate;

-loialitate;

-hotărare;

-autocontrol;

-să aibă calități psihice necesare (spirit de observație, răbdare, viteza de reacție, capacitate de orientare în spațiu, rezistența la stres);

-echilibru emoțional, constanță în atitudini si manifestări;

-capacitatea de a lucra în echipă;

-capacitate de analiză și sinteză;

-abilități de comunicare foarte bune;

-operare PC: Windows, Internet Explorer/ Google Chrome, Outlook Express, Microsoft Office Word (avansat), Microsoft Office Excel, Microsoft Office PowerPoint.

Competențe și abilități necesare:

Bibliografie:

1. Ghidul solicitantului – Conditii Specifice 4.2 – Reducerea saraciei in comunitatile marginalizate non-rome;

2. Orientari privind accesarea finantarilor in cadrul Programului Operational Capital Uman 2014-2020

3. Legea 544/2001 actualizata 2016, privind liberul acces la informatiile de interes public;

Legea nr. 677 din 2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date

4. PC – Depanare si modernizare, Editura Teora 1999, Scott Mueller (http://schemeelectronice.com/download/CURS-DEPANARE-PC-DMPC.pdf);

5. TIC - Sisteme de calcul (https://tic-grecu.weebly.com/sisteme-de-calcul.html)

6. Programare WEB – note de curs, Ioan Filip, Editura Conspress, 2013 (https://www.scribd.com/document/248356197/Programare-web);

7. Baze de date si sisteme de gestiune a bazelor de date (http://www.scritub.com/stiinta/informatica/BAZE-DE-DATE-SI-SISTEME-DE-GES14226.php).

Primar,

Mihalache Constantin

Anexa 4

Concurs pentru ocuparea postului de mediator

Descrierea postului:

· întocmește dosare care să ofere informații clare și coerente asupra situației inițiale a beneficiarului, a demersurilor întreprinse și a rezultatelor acestora;

· organizează și conduce întâlniri ale beneficiarilor cu Autoritățile Locale, având ca finalitate oferirea de servicii de calitate beneficiarilor grupului țintă;

· identifică tipurile de probleme ale beneficiarilor, nevoile de intervenție, de a acorda sprijin competent conform planului de intervenție;

· redactează rapoarte care să ofere informații clare și concise despre începutul intervenției și evoluția acesteia pentru fiecare caz în parte;

· cunoaște legislația referitoare la protecția socială a beneficiarilor, fie ei vârstnici, copii, adulți, etc., și facilitează asigurarea respectării drepturilor acestora. Totodata, el oferă informații și îndrumare beneficiarilor, vizând locurile de muncă, dinamica pieței muncii și gestionarea vieții cotidiene;

· se implică în problematica socială cu care se confruntă persoane, grupuri, comunități defavorizate, în scopul ameliorarii situației sociale a acestora și al facilitării relațiilor în cadrul triadei individ – familie– comunitate;

· comunică permanent și eficient cu beneficiarul, cu familia acestuia, cu echipa de profesioniști din care face parte și cu autoritățile cu care acesta intră în contact;

· lucrează eficient în cadrul unei echipe multi disciplinare pentru a putea acționa în interesul beneficiarilor grupului țintă;

· stabilește un plan de acțiune pentru fiecare beneficiar, în funcție de problemele identificate;

· furnizează informații și îndrumări adecvate beneficiarilor din grupul țintă, privind reglementările legislative, pentru a raspunde nevoilor beneficiarilor și a asigura respectarea drepturilor acestora.

Condițiile specifice pentru ocuparea postului:

· studii superioare de scurtă durată - 3 ani

· experiență generală în muncă - 3 ani

· experiență specifică de lucru în mediere - 1 an

· limba engleză nivel A2

Competențe și abilități necesare:

· capacitatea de a acționa în interesul beneficiarului;

· rapiditatea și promptitudinea mediatorului social în luarea deciziilor;

· abilitatea de a acționa cu calm și rabdare în rezolvarea problemelor;

· capacitatea de acționa operativ în situații neprevăzute;

· promptitudinea mediatorului social de a aplica soluțiile adecvate situației fiecărui beneficiar;

· capacitatea de a acționa în situații de criză.

Bibliografie:

-Legea nr.192/2006, privind medierea și organizarea profesiei de mediator,cu modificările și completările ulterioare;

-Legea 292/2011, legea asistenței sociale.

-Ghidul solicitantului – Conditii Specifice 4.2 – Reducerea saraciei in comunitatile marginalizate non-rome;

Primar,

Mihalache Constantin

Anexa 5

Concurs pentru ocuparea postului de animator socio-educativ

Descrierea postului:

· organizează și animă activitățile de loisir (sportive, culturale, turistice, jocuri etc.);

· descoperă și cultivă aptitudinile beneficiarilor și efectuează diverse lucrări practice, potrivit aptitudinilor fiecăruia;

· realizează expoziții cu produsele realizate ;

· organizează concursuri pe diverse teme pentru a stimula sentimentul de valorizare, creșterea stimei de sine în rândul beneficiarilor;

· participă la elaborarea Planului individualizat de asistență și îngrijire,implementarea activităților de recuperare-socializare, conform nevoilor și preferințelor personale ale beneficiarilor și evaluarea progresului beneficiarilor în conformitate cu obiectivele propuse;

· -însușește și respectă legislația în vigoare cu privire la protecția socială și legislația specifică activității proprii;

· Încurajează și sprijină beneficiarii să manifeste inițiativa, sa-și organizeze și să execute, pe cât posibil autonom acțiuni și activități cotidiene;

· realizează activități în cadrul unor ateliere cu caracter deschis (ateliere pentru activități manuale,de expresie, cântece, dansuri, confecționare obiecte artizanat, ergoterapie, informatică, journalism etc.) și a diverselor expoziții în comunitatea locală, în scopul valorificării potențialului creativ al beneficiarilor, a creșterii stimei de sine și a sentimentului de utilitate socială;

· conștientizează rolul sau în echipă multidisciplinară și dezvoltă relații profesionale, de colaborare, pe orizontală și pe verticală;

· organizează activitati de grup, înfuncție de propunerile și preferințele personale ale beneficiarilor,stimulând libera exprimare a opiniei,contribuind la educarea spiritului de echipa, la promovarea întrajutorării și comunicării, pe baza unui plan de activități iar la finalul acestora va proceda la evaluarea obiectivelor anterior stabilite.

Condițiile specifice pentru ocuparea postului:

· studii medii - 4 ani

· experiență generală în muncă - 3 ani

· experiență specifică în organizarea de activități interactive, sportive, educative destinate unui public specific - 1 an

· limba engleză nivel A2

Competențe și abilități necesare:

· cunoaște metodele și tehnicile de lucru specifice postului de instructor animator și legislația din domeniul protecției sociale;

· capacitate de lucru în mod individual și în echipa;

· adaptabilitate, flexibilitate, rezistență la stres;

· capacitatea de a stabili relații, perseverență, toleranță, calm, abilități de comunicare.

Bibliografie:

-Legea nr.17/2000- republicată- privind asistența socială a persoanelor vârstnice;

-Legea nr.292/2011-legea asistenței sociale;

-Ghidul solicitantului – Conditii Specifice 4.2 – Reducerea saraciei in comunitatile marginalizate non-rome;

-Manualul Beneficiarului Programului Operațional Capital Uman 2016-2020, axele prioritare 1-6.

Primar,

Mihalache Constantin