· Web viewRAPORT AL FEDERAȚIEI ORGANIZAȚIILOR NEGUVERNAMENTALE PENTRU COPIL . către...

RAPORT AL FEDERAȚIEI ORGANIZAȚIILOR NEGUVERNAMENTALE PENTRU COPIL către Comitetul Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului – Geneva referitor la cel de-al Patrulea Raport Periodic al Guvernului României pentru intervalul 2009-2013

Raport alternativ cu privire la implementarea Convenției ONU privind drepturile copilului în România în perioada 2009-2013Alternative report related to the implementation of the UC Convention on the rights of the Child in Romania between 2009-2013Rapport alternatif concernant la mise en œuvre de la Convention Internationale relative aux Droits de l'Enfant en Roumanie pendant 2009-2013

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil - FONPCDate de contact: Daniela Maria Gheorghe - Director executiv FONPCTel/Fax. (021) 326 84 58, 0753 012 866, 0753 012 896, email: [email protected], [email protected]. Str. Matei Basarab Nr. 41, sector 3 București, cod poștal 030671

Data publicării: 01.06.2016

Echipa FONPC care a participat în perioada 2009 – 2016 la culegerea datelor și realizarea Raportului alternativ Daniela Gheorghe – Director executiv Gabriela Udrea – Voluntar FONPC Magda Bogdan – Asistent de programe Cristina Iova – Manager de programe Mihaela Gîrleanu – Manager de programe Ioana Barbu - Manager de programe Adina Ovedenie - Manager de programe Oana Clocotici – Colaborator

Membrii ai Consiliul Director al FONPC implicați în finalizarea Raportului Alternativ: Bogdan Simion - Fundația SERA Romania – Președinte FONPC Elena Tudorache - Fundația „Un Copil O Speranță” – Vicepreședinte FONPC Monica Stanciu - Asociația Sprijin Copiilor Handicapați Fizic Romania - Membru CD al

FONPC Ramona Gottezman - Asociația Umanitară Concordia - Membru CD al FONPC Daniela Buzducea – World Vision România – Președinte de onoare FONPC

Echipa Fundației Hope and Homes for Children care a contribuit la realizarea raportului: Ștefan Dărăbuș – Director regional, Europa Centrală și de Sud Otto Sestak – Director național pentru România Gabriela Ghiroltean- Psiholog

Metodologia raportului derivă în mare măsură din Convenția ONU, adoptată de Guvernul român în 1992. Acest Raport Alternativ se bazează pe informațiile culese de FONPC și pe datele prezentate în Raportul de analiză privind respectarea Drepturilor Copilului in Romania, elaborat în cadrul proiectelor derulate de FONPC. Prin urmare, datele colectate între 2009 și 2015 de către FONPC sunt reflectate în raportul de analiză a situației drepturilor copilului în România pentru perioada 2009 – 2013. Raportul alternativ reprezintă o analiză comprimată a raportului anterior. Capitolele urmăresc clusterele de drepturi, așa cum sunt clasificate de ghidul de

mailto:[email protected]

mailto:[email protected]

raportare pentru ONG-uri, furnizat de către Comitetul ONU de la Geneva prin intermediul Child Rights Connect.La realizarea acestui Raport de analiză au participat un număr de peste 90 de ONG-uri și asociații profesionale, precum și peste 160 de profesioniștii din domeniul Protecției și Bunăstării Copilului. Aceștia au participat în mod direct în grupurile de lucru, în procesul de colectare a datelor, în elaborarea analizei, monitorizarea rapoartelor și crearea produsului final, Raportul Alternativ. De asemenea, 300 de profesioniști au participat la mese rotunde și activități de advocacy organizate de FONPC iar peste 100 de profesioniști au fost implicați în faza de pre-testare și de punere în aplicare a ghidurilor de monitorizare a drepturilor copilului. În total, peste 550 de profesioniști au fost direct implicați în procesul de elaborare a Raportului Alternativ. Grupuri de lucru, revizuirea documentelor, colectarea de date din teren și mesele rotunde, toate au contribuit la realizarea ghidurilor de monitorizare.

Începând cu 2009 și până în prezent, împreună cu suportul oferit de UNICEF România, FONPC a realizat cinci instrumente de monitorizare ale respectării drepturilor copilului. Acestea se referă la următoarele categorii de drepturi: Dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare - Itemul Sărăcie; Educație, activități culturale și recreative; Mediu familial și protecție alternativă; Protecție specială; Sănătatea de bază și bunăstarea. Tot în această perioadă FONPC a realizat și „Analiza structurilor de monitorizare, promovare și protecție a drepturilor copilului” ce cuprinde rolul și tipul instituțiilor la nivel internațional și național, precum și recomandări privind sistemul de monitorizare a drepturilor copilului din România. O Mare parte a acestor ghiduri a fost aplicată de către membrii FONPC și s-au realizat rapoarte de monitorizare.

Fundația SERA România și Hope and Homes for Children România a jucat un rol important atât în elaborarea cât și finanțarea raportului alternativ.

Proiectul "Dezvoltarea strategică pentru apărarea drepturilor copilului", și "O federație mai puternica pentru promovarea drepturilor copilului " finanțat prin granturile EEA 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG din România,(www.fondong.fdsc.ro) și mai multe proiecte derulate în parteneriat cu UNICEF România au avut un rol esențial pentru mobilizarea membrilor FONPC pentru a promova un mecanism de monitorizare a drepturilor copilului în România, cât și pentru finalizarea Raportului Alternativ

Începând cu anul 2010, FONPC a implicat activ copiii în procesul de monitorizare. Astfel, un grup de 28 de copii a creat ghidurile de monitorizare pentru patru categorii de drepturi: dreptul la educație, dreptul la sănătate, mediu familial și îngrijirea alternativă și măsuri speciale de protecție. Acest grup de copii a realizat și două rapoarte de monitorizare urmărind implementarea ghidului. Implicarea copiilor a continuat pe parcursul anilor în cadrul Festivalului Pentru Drepturile Copilului, proiect implementat de FONPC în parteneriat cu Fundația World Vision, precum și în cadrul Conferinței Regionale Europene ISPCAN - The International Society for the Prevention of Child Abuse and Neglect, unde s-a derulat un Youth Forum la care au participat peste 100 de copii și tineri. Dat fiind informațiile culese de copii, FONPC va trimite către Comitetul ONU și raportul copiilor.

Contents1. MASURI GENERALE DE APLICARE (art. 4, 42, 44(6))........................................................5

Legislație....................................................................................................................................5

Resurse umane și finaciare.......................................................................................................5

Planul Național de Acțiune și Coordonare.................................................................................6

Monitorizare independentă........................................................................................................7

Colectarea datelor......................................................................................................................7

Diseminarea Convenției și Formare...........................................................................................7

Cooperarea cu societatea civilă.................................................................................................8

Recomandări..........................................................................................................................8

2. DEFINIȚIA COPILULUI (art.1)...................................................................................................9

Recomandări:.......................................................................................................................10

3. PRINCIPII GENERALE (art. 2, 3, 6,12)...................................................................................10

Nediscriminarea.......................................................................................................................10

Interesul superior al copilului...................................................................................................10

Dreptul la viață, la supraviețuire și la dezvoltare......................................................................11

Respectarea opiniilor copilului.................................................................................................11

Recomandări:.......................................................................................................................12

4. DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI CIVILE (art 7, 8, 13-17 și 39)........................................................12

Înregistrarea naşterilor.............................................................................................................12

Protejarea intimității.................................................................................................................13

Acces la informații adecvate....................................................................................................13

Recomandări:.......................................................................................................................13

5. VIOLENȚA ÎMPOTRIVA COPIILOR (art. 19,39, 24(3), 37(a), 28(2) și 34).............................14

6. MEDIUL FAMILIAL ȘI ÎNGRIJIRE ALTERNATIVĂ (art. 5, 9-11, 18, 20, 21, 25, 27(4))..........15

Prevenirea separarii copilului de familie..................................................................................15

Serviciile publice de asistenta sociala (SPAS) de la nivel local...............................................15

Evaluare, baza de date............................................................................................................16

Educația parentala...................................................................................................................16

Familiile afectate de migrație...................................................................................................16

Asistentul maternal profesionist...............................................................................................17

Masuri de protecție speciala....................................................................................................17

Dezinsitutionalizarea................................................................................................................18

Institutionalizarea copiilor sub doi ani......................................................................................18

Adoptia.....................................................................................................................................19

Recomandari:.......................................................................................................................19

7. DIZABILITATE, SĂNĂTATE ŞI BUNĂSTARE (art. 23, 6(2), 24, 26, 18(3), 27(1-3), 33)........20

Copiii cu dizabilităţi..................................................................................................................20

Sănătate și servicii medicale....................................................................................................21

Sănătate mintală......................................................................................................................21

Adolescentii si « mame minore ».............................................................................................22

Copiii cu cancer........................................................................................................................22

Consumul de droguri, tutun, alcool și alte substanţe...............................................................22

Copii și adolescenții cu HIV/SIDA............................................................................................22

Nivelul de trai - Sărăcia în rândul copiilor și a tinerilor.............................................................23

Recomandari:.......................................................................................................................23

8. EDUCAŢIE, RECREERE ŞI ACTIVITĂŢI CULTURALE (art. 28, 29, 30, 31)..........................24

Educaţia, inclusiv formarea şi orientarea profesională............................................................24

Participare scolara, abandonul scolar/parasirea timpurie a scolii............................................25

Acces la educatie pentru grupurile vulnerabile de copii...........................................................25

Educatie inclusiva pentru copiii cu dizabilitati..........................................................................27

Discriminarea si segregare in educatie/educatia interculturala................................................27

Calitatea educatiei...................................................................................................................27

Educatia timpurie.....................................................................................................................28

Violenta in scoli........................................................................................................................28

Corelarea educatiei cu integrarea pe piata de munca.............................................................28

Abordarea intersectorială.........................................................................................................29

Asigurarea dreptului elevilor la timp liber si educatia non-formala sunt mari provocari ale.....29

Recomandari:.......................................................................................................................29

9. MĂSURI DE PROTECŢIE SPECIALĂ (art. 22, 30, 32, 33, 35, 36, 38-40, 37(a)b)d)).............30

Copiii straini, solicitanți de azil și refugiați................................................................................30

Exploatarea economică, inclusiv exploatarea copiilor prin muncă...........................................31

Copiii străzii..............................................................................................................................31

Linii de asistenţă telefonică......................................................................................................31

Traficul, exploatare şi abuz sexual...........................................................................................32

6. Administrarea justiţiei juvenile..............................................................................................32

Audierea minorului...................................................................................................................33

Copiii a căror părinții sunt în închisoare...................................................................................33

Copiii lipsiți de libertate............................................................................................................33

Copiii ce aparţin minorităților – copiii Romi..............................................................................34

Căsătoria timpurie....................................................................................................................35

Copiii dispăruţi..........................................................................................................................35

Recomandări........................................................................................................................35

1. MASURI GENERALE DE APLICARE (art. 4, 42, 44(6))

LegislațieLegislația privind protecția drepturilor copilului cât și sistemul în ansamblu au cunoscut

schimbări majore în ultimii ani. Însă, deși lucrurile au evoluat simțitor față de anii trecuți, încă au rămas multe probleme nerezolvate.

Cadrul legal definit de Legea 272/2004 apare ca fiind echitabil, corect, eficient și aplicabil, însă în practica aceste prevederi sunt aplicate variabil, de la o unitate administrativa la alta1. Cauza variabilității aplicării cadrului legal este lipsa resurselor (financiare, umane și capacitatea administrativă de a face fată cazurilor prevăzute de lege) necesare pentru a face față cerințelor legale.

Raportul mai sus amintit2, arată că în timp ce formele de organizare prevăzute de lege sunt, în general, implementate în proporție de peste 80%, metodologiile pentru aplicarea legii fie nu există, fie nu sunt cunoscute și aplicate. Datorită metodologiilor diferite în fiecare unitate administrativă, tratamentul cazurilor individuale este profund inegal, încălcându-se astfel principiul echității.

La nivelul DGASPC-urilor, principalii furnizori de servicii sociale de la nivelul județelor, se constată o organizare eterogenă și uneori defectuoasă a acestora: doar 59,60% dintre DGASPC-uri au elaborat strategii, planuri, proceduri și metodologii; doar 52,95% dintre DGASPC utilizează metoda managementului de caz/au elaborat proceduri pentru managementul de caz; Compartimentul de Prevenire a Marginalizării Sociale este organizat în jumătate dintre DGASPC-uri (de 57,69%); Compartimentul de Management al Calității Serviciilor Sociale este înființat în proporție de 65,38%; doar 50% din DGASPC-uri au elaborat metodologii de lucru privind violența în familie.Sunt necesare revizuirea și îmbunătățirea prevederilor legislației actuale referitoare la alocările bugetare corespunzătoare, în special în domeniul prevenirii separării copilului de familie. Alocarea de bugete speciale, standardizarea unei metodologii și implementarea unui „modus operandi” pentru prevenirea separării copilului de familie reprezintă o abordare care ar spori eficiența sistemului3.

Resurse Umane și FinanciareRomânia alocă cea mai mica și mai puțin diversificată finanțare a serviciilor sociale. În

2005, România cheltuia doar 0,3% din PIB, față de o medie de 2,2% din PIB-il alocat în statele membre EU pentru serviciile sociale. În ciuda prevederilor legale și a argumentelor conform cărora serviciile sociale ar trebui sa fie preponderente, beneficiile sociale continuă să fie finanțate preferențial, deși acestea nu îmbunătățesc incluziunea socială a beneficiarilor sau limitează dependența de ajutoare de stat a acestora. Valoarea totală a beneficiilor sociale plătite de minister a fost de aprox. 993 mil. euro, dintre care 33.6% reprezenta alocația de stat pentru copii. Prin contrast, suma cheltuită de Minister pentru servicii sociale în aceeași perioadă a anului 2012 a fost de 3,9 mil. euro, respectiv 0,34% față de cuantumul beneficiilor sociale4.

Deși legislația prevede cofinanțarea sistemului de servicii sociale de la nivelul județelor în anii 2010 și 2011, acest sistem a fost finanțat integral de la bugetul de stat, comunitatea neimplicându-se financiar.

1Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Studiu Conclusiv, Bazat Pe Evaluarea La Nivel Naţional a DGASPC, SPAS și a altor Instituții și Organizații Implicate În Sistemul De

Protecție a Copilului, iulie 2013 - http://www.copii.ro/anpdca-content/uploads/2014/12/Raport-final-studiu-conclusiv.pdf2 Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Studiul concludent, bazat pe o evaluare națională a DGASPC-urilor, SPAS-urilor și alte instituții și organizații implicate în protecția

copilului, Iulie 2013 - http://www.copii.ro/NAPCRA-content/uploads/2014/12/Raport-final-studiu-conclusiv.pdf

3 Hope and Homes for Children Romania – Auditul serviciilor sociale pentru copii din Romania, 2012 - https://drive.google.com/file/d/0B3UFn1Xvp24mRXl3NUtpZzVsUDg/edit?pref=2&pli=1

4 Raportul statistic privind activitatea MMFPS în domeniul incluziunii sociale în primul semestru al anului 2012

https://drive.google.com/file/d/0B3UFn1Xvp24mRXl3NUtpZzVsUDg/edit?pref=2&pli=1

Potrivit estimărilor actuale, furnizorii publici de servicii sociale (DGASPC) și furnizorii privați de servicii sociale (ONG-uri) își împart aproximativ egal numărul de beneficiari, cota de beneficiari fiind aproximativ de 50% pentru fiecare. Cu toate acestea, 94% din bugetul de stat este alocat pentru furnizorii publici, în timp ce furnizorii privați beneficiază doar de 6 % din sursele bugetului de stat. Activitatea ONG-urilor este susținută financiar doar prin finanțarea proprie din donații, finanțare europeană din fonduri structurale sau alte programe cu finanțarea internațională. Această situație produce nemulțumiri profunde în rândul prestatorilor privați și încalcă legislația națională care susține că sistemul de servicii sociale este finanțat nediscriminatoriu de la bugetul de stat pentru toți prestatorii publici sau privați.

Chiar dacă la nivel județean, DGASPC-urile reprezintă principalul angajator în domeniul social și concentrează în bună măsură resursele umane specializate, ele se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește asigurarea serviciilor cu personalul, structura, calificarea și competențele adecvate. Cifrele oficiale indică existența unui deficit mediu de 30% din personal la nivelul DGASPC-urilor și că există Direcții care funcționează cu doar 50% din personalul necesar. Lipsa indicatorilor de performanță face imposibilă evaluarea cu adevărat a performanțelor profesionale ale personalului din DGASPC5.

Lipsa de personal a condus la supraîncărcarea cu sarcini a personalului existent. Timpul de intervenție pentru fiecare caz în parte s-a scurtat, o situație foarte dramatică pentru managerii de caz.

Doar 28% din personalul angajat în DGASPC-uri, care însumează în total 50.837 angajați, a beneficiat de formare profesională în anul 20106. Cheltuielile de formare din totalul cheltuielilor este nesemnificativă (0,02% la nivel național). În prezent, standardul de cost introdus prin HG 23/2010 nu acoperă cheltuielile legate de formare.

La nivelul DGASPC a rezultat că nu există suficienți specialiști desemnați să desfășoare activitatea de management de caz. Numărul de cazuri deja aflate în responsabilitatea Managerului de Caz depășește cu mult numărul de cazuri impuse de standardul în vigoare (30 cazuri/MC), media la nivel național fiind de 2,5 ori mai mare (peste 75 cazuri), se arată în studiul realizat de Sera România.

Referitor la calitatea serviciilor HHC România arată că unii directori ai DGASPC-urilor, afirmă că multe angajări se fac din nepotism, iar calitatea personalului a scăzut mult în ultimi ani. De asemenea, directorii spun că sunt absolut necesare niște criterii mai riguroase de selecție la angajare și formare specializată pentru managerii de servicii sociale.

Circa 12% din clădiri, au structuri deteriorate, fiind necesară introducerea lor într-un proces de reparații capitale. În plus, sub 20% din locațiile rezidențiale sau de recuperare pentru copiii cu nevoi speciale se supun cerințelor normative. Pe lângă toate acestea, există un număr de peste 80 de centre rezidențiale de tip vechi care ar trebuie reformate de urgență7.

Planul Național de Acțiune și CoordonareÎn România nu există încă o structură unică care să coordoneze monitorizarea

respectării drepturilor copilului la nivel național. Precum nu există nici o instituție care să coordoneze politicile publice cu privire la drepturile copilului. Direcția Generală Pentru Protecția Drepturilor Copilului nu are capacitatea și nici cadrul legal prin care să coordoneze aceste politici. Strategiile pe care România le-a dezvoltat în ultimii ani în jurul copilului și a familiei (Strategia pentru Drepturile Copilului, Strategia pentru Educație, Strategia pentru incluziune, Strategia cetățenilor români care aparțin minorităților Rome, Strategia pentru sănătate etc) nu sunt în concordanță. Un plan de acțiune comun ar putea sprijini coordonarea acestor strategii și 5

Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Fundația SERA Romania- Studiu Conclusiv, Bazat Pe Evaluarea La Nivel Naţional a DGASPC, SPAS și a altor Instituții și Organizații

Implicate În Sistemul De Protecție a Copilului, iulie 2013 - http://www.copii.ro/anpdca-content/uploads/2014/12/Raport-final-studiu-conclusiv.pdf6

Hope and Homes for Children Romania – Auditul serviciilor sociale pentru copii din Romania, 2012 - https://drive.google.com/file/d/0B3UFn1Xvp24mRXl3NUtpZzVsUDg/edit?pref=2&pli=1

7 Hope and Homes for Children Romania – Auditul serviciilor sociale pentru copii din Romania, 2012 - https://drive.google.com/file/d/0B3UFn1Xvp24mRXl3NUtpZzVsUDg/edit?pref=2&pli=1



asumarea rolurilor de către fiecare actor în parte. Aceasta ar ajuta, de asemenea, și în alocarea bugetelor corespunzătoare. Abordarea inter-sectorială, integrată și multi-actori este încă o problemă în toate domeniile: protecția copilului, educație, sănătate, justiție și poliție. Deși cadrul legal permite și prevede colaborarea între instituții, acest lucru nu se întâmplă în realitate.

Monitorizare Independentă Până în prezent, România nu dispune de un mecanism independent care să protejeze și

să promoveze punerea în aplicare a Convenției ONU cu privire la drepturile copilului.. Au existat diverse proiecte de lege în Parlament care au propus înființarea Avocatului

Copilului ca instituție de sine stătătoare sau în cadrul Avocatului Poporului, însă aceste proiecte au fost respinse din diferite motive. În prezent, Avocatul Copilului este reprezentat de unul dintre adjuncții Avocatului Poporului și are atribuții în domeniul apărării drepturilor copilului dar și în alte domenii.

Din rapoartele Avocatului Poporului, rezultă faptul că numărul anchetelor care au ca subiect sau fac referire la copil este foarte redus (spre exemplu câte 1- 2 anchete exclusiv pe domeniul drepturilor copilului în 2010-2012), nu există nicio informație despre astfel de cazuri in perioada 2013-2014. Recomandările făcute nu sunt clasificate pe categorii distincte, astfel încât este greu de identificat care sunt legate direct de copii. Cu toate acestea, nu există un mecanism special pentru copii pentru sesizări sau plângeri, astfel multe cazuri sunt nedeclarate

Având în vedere atribuțiile pe care le are acum Avocatul Poporului, este dificil de crezut că această instituție ar putea funcționa, prin schimbarea legii în sensul întăririi rolului adjunctului Avocatului Copilului, fără a-i conferi mai multe atribuții conform standardelor ENOC. Această instituție, așa cum este acum organizată, nu va putea să îndeplinească în totalitate rolul de procesare a plângerilor, audierea minorilor și monitorizarea drepturilor copiilor.

FONPC a constituit un set de indicatori de monitorizare a drepturilor copilului și ghiduri de monitorizare a drepturilor copilului. De asemenea, FONPC a realizat rapoarte de monitorizare pe diferite clustere de drepturi.

Colectarea DatelorA cincea parte din populația României (19.56% la 1 iulie, 2010, Sursa: INSSE) este

reprezentată de copii. Datele disparate, colectate de diferite instituții publice sau organizații neguvernamentale precum și cazurile publice prezentate de mass-media sau ONG-uri, sugerează că bunăstarea copilului în România s-a depreciat semnificativ în anii raportați. Reducerea cheltuielilor publice aferente serviciilor primare de la nivelul comunităților, inclusiv cele pentru copii, a dus în ultimii 2 ani la deteriorarea accentuată a calității acestora și a accesului copiilor la servicii, exacerbând încălcarea drepturilor copilului. Cu toate acestea, lipsa datelor statistice care să ofere o imagine completă și reală cu privire la situația frepturilor copiilor, face aproape imposibilă plasarea problematicii drepturilor copilului pe agenda publică și implicit politică. În ciuda recomandărilor repetate ale Comitetului ONU cu privire la utilizarea CMTIS, studiul realizat de organizația Sera România arată că DGASPC-urile utilizează in mod discreționar CMTIS-ul.

Lipsa datelor statistice face ca politicile publice implementate sa nu fie bazate pe realitate si pe evaluarea nevoilor.

Diseminarea Convenției și FormareÎn acest moment nu există în programa școlară ore în care să se discute despre

drepturile copilului, nici măcar la cele de educație civică. Raportul realizat de FONPC cu privire la dreptul la educație, arată că profesorii nu

cunosc drepturile copilului și nici nu promovează Convenția. Majoritatea profesorilor au spus ”Nu le mai vorbim despre drepturi că și așa fac doar ce vor. Își cunosc bine drepturile,

obligațiile nu și le cunosc”. Din păcate, aceeași mentalitate există și în rândul părinților și al altor profesioniști care lucrează cu copii.

Rapoartele realizate de Centrul de Resurse Juridice arată că nici minorii lipsiți de libertate nu sunt informați asupra drepturilor copilului și drepturilor în general.

În ultimii ani, Avocatul Poporului nu a organizat nicio formare și nici nu a dezvoltat niciun proiect de promovare a Convenției. Convenția ar trebui promovată mai ales în rândul parlamentarilor, care propun legi și votează legi care-i privesc direct pe copii. FONPC a realizat în anul 2012 un document de promovare a drepturilor copilului în rândul clasei politice (”Probleme identificate și priorități ale drepturilor copilului pentru planurile de guvernare şi programele electorale”), semnând un ”Pact” cu principalele partide politice.

Cooperarea cu Societatea CivilăDeși sectorul neguvernamental a contribuit în mod esențial la pregătirea, declanșarea și

implementarea reformei în domeniul bunăstării și protecției copilului, măsurile luate de Guvern pentru asigurarea sprijinirii sectorului neguvernamental s-au dovedit până acum insuficiente. Activitatea de strângere de fonduri este insuficient reglementată și dezvoltată, iar politicile de CSR, prin care companiile ar putea susține financiar programe în interesul copiilor derulate de ONG-uri sunt în mică măsură aplicate. În acest context ONG-urile se confruntă din ce în ce mai serios cu probleme legate de finanțare.

Situația ONG-urilor din România este astăzi deosebit de complexă. La nivelul anului 2010, în România, erau înregistrate peste 62 000 de organizații din care peste 21 000 erau active „urme fiscale lăsate”) în diverse domenii8.” Deși numărul ONG-urilor din România este relativ mare, capacitatea lor de a influența politicile publice este redusă.

ONG-urile au depus eforturi deosebit de mari de-a lungul anilor pentru influențarea politicilor publice, deși procesul de consultare a fost sărăcăcios. Disponibilitatea, experiența și expertiza ONG-urilor a fost recunoscută de către autoritățile publice locale și centrale, însă consultarea lor nu este reală.

Consultarea și implicarea ONG-urilor nu necesită mobilizarea unui buget, mai mult decât atât, utilizarea competențelor și expertizei acestora ar duce la eficientizarea construcției legislative, a strategiilor locale și mai ales la organizarea serviciilor la nivel local.

Statul își alocă sieși, în mod discreționar, fonduri pentru dezvoltarea de servicii sociale publice, în absența unor analize a nevoilor comunității, în absența unei monitorizări reale a eficienței serviciilor dezvoltate, dar și în absența unei analize economice de tip cost /beneficiu și, mai ales, în absenta unei situații concurențiale reale cu furnizorii privați. Această situație, care persistă, vine în contradicție cu practica europeană, cu eficiența economică și cu buna gestionare a fondurilor publice.

Recomandări Toate metodologiile privind sistemul de protecție a copilului din administrația publică

centrală și locală din România trebuie uniformizate, aceasta fiind singura cale prin care sistemul se poate omogeniza în timp.

Deblocarea posturilor și angajarea de profesioniști în sistemul social trebuie să fie făcută după criterii profesionale și competențe.

Bugetarea realizată pe baza analizei de nevoi și orientată spre rezultate este privită de către toți prestatorii ca o cerință obligatorie pentru prestarea eficientă a serviciilor publice.

Ameliorarea standardelor de cost și realizarea lor pe baza nevoilor reale ale copilului și introducerea cheltuielilor de formare profesională.

Includerea prestatorilor privați de servicii sociale (ONG-uri) în bugetarea de la bugetul de stat este obligatorie pentru diversificarea serviciilor, creșterea calității și acoperirea nevoilor.

8 Studiul “România 2010. Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări“ realizat de FDSC

Este obligatorie corelarea Strategiilor la nivel național, extrem de important este și existența unui Plan de acțiune comun (White Paper), care să cuprindă activități concrete, responsabilități și resurse.

Ideal ar fi înființarea Avocatului Copilului sau a Comisarului pentru drepturile copilului, ca instituție independentă. Însă, ca măsură pe termen scurt, Avocatul Copilului ca și componentă a Avocatului Poporului ar trebui să-și întărească capacitatea de promovare a drepturilor copilului. Instituția Avocatului Poporului ar trebui să fie mai accesibilă în relația cu cetățeanul, ar trebui să primească mai multe petiții, să aibă mai multe autosesizări, mai multe anchete și soluționări a petițiilor, precum și mai multe recomandări către Parlament, Guvern și alte autorități.

Referitor la diseminarea Convenției, Ministerul Educației ar trebui să introducă în programa școlară ore de promovare a drepturilor omului, implicit ale copilului.

Este nevoie de promovarea Convenției la toate nivelurile și în rândul tuturor profesioniștilor care lucrează cu copilul și familia. Formarea Parlamentarilor este necesară și ar trebui să fie obligatorie de vreme ce decid prin votul lor, legile Statului în domeniul drepturilor copilului.

Se recomandă ca CMTIS să devină o obligație pentru toate Direcțiile. Pentru a deveni mai util atât la nivel central cât și la nivel local este necesar ca tot mai mulți specialiști să cunoască modul de utilizare al acestuia, în special tehnica generării de raportări utilizând diverse variabile. Este de asemenea de dorit extinderea lui la nivelul cât mai multor administrații publice locale, în măsura existenței resurselor.

Este nevoie un sistem integrat de culegere a datelor, care să fie cunoscut de către toți actorii implicați în protecția drepturilor copilului : educație, sănătate, justiție, poliție și asistență socială.

Ar trebui să existe de o lege cuprinzătoare a finanțării serviciilor, bazată pe nevoi reale. Ar trebui să existe un sistem transparent, în care banii să urmeze beneficiarii, astfel încât

aceștia să poată accesa servicii de calitate care să îi ajute în mod real să se integreze în societate și să devină independenți de ajutorul statului.

Subvenționarea/finanțarea publică a serviciilor sociale private este o urgență absolută, nu doar din punct de vedere al ONG-urilor, ci pentru rezultatele sociale superioare care se pot obține comparativ cu situația actuală. Ar trebui aprobată o lege a contractării serviciilor sociale și înființarea la nivelul fiecărui județ a birourilor de contractare. Ar trebui să existe norme clare pentru legea achizițiilor pentru ONG-urilor iar personalul sectorul public ar trebui să beneficieze de formare pe subiectul achizițiilor publice .

Cooperarea cu societatea este un punct esențial al politicilor publice și al furnizării serviciilor în toate domeniile care privesc drepturile copilului. Ar trebui să existe o colaborare consolidată la nivel național și local.

2. DEFINIȚIA COPILULUI (art.1)Așa cum este definit și de Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, dar și de legislația din România, un copil înseamnă o persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Cu toate acestea, din dorința de a se lua măsuri afirmative pentru tinerii din sistemul de protecție, (Legea educației Nr. 1 din 5 ianuarie 2011 și Legea 272/2004 pentru protecția copilului) un număr mare de tineri sunt menținuți până la 26 ani în sistemul de protecție specială cu condiția ca aceștia să-și continue studiile. De multe ori etichetarea de « tânăr în sistemul de protecție « atrage după sine consecințe negative în integrarea profesională și școlară a acestei categorii de copii și tineri. De asemenea, formarea deprinderilor de viață independentă și autonomia acestora este grav afectată..

Recomandări:Este nevoie de o serie de măsuri care să sprijine această categorie de copii și tineri, astfel încât să beneficieze de servicii adecvate în scopul autonomiei acestora și al incluziunii sociale. Este

necesară scoaterea lor din sistemul de protecție specială și asigurarea unor locuințe și a unor servicii care să-i sprijine în dezvoltarea și inserția/incluziunea socială.

3. PRINCIPII GENERALE (art. 2, 3, 6,12)

NediscriminareaDiscriminarea copiilor continuă să afecteze mai multe categorii vulnerabile, inclusiv copiii

cu dizabilități, copiii care provin din familii sărace, copiii din instituții, copiii cu boli cronice, copiii din mediul rural, copiii străzii sau copiii romi. Cele mai vizibile forme de discriminare apar în procesul de școlarizare a copiilor din grupuri vulnerabile. Cei care discriminează cel mai adesea sunt părinții. Aceștia consideră că, prezența în clasa copiilor ”normali”, a unui copil din categorii vulnerabile, ar prejudicia procesul educativ și performanțele școlare.

„Dacă ești copil rom ai șanse de 6 ori mai mari să abandonezi școala, decât dacă ești copil ne-rom.„ 64,1% dintre elevii care au declarat că nu le face plăcere să meargă la școală, au abandonat ulterior școala9. Datele ultimelor cercetări cu privire la copiii romi, demonstrează corelația între discriminare și percepția copiilor romi asupra școlii.

Studiile arată că romii sunt grupul etnic cel mai discriminat în UE. Percepția majorității se concentrează pe stereotipuri de infracționalitate, violență, lipsă de interes pentru școală etc. Deși studiul arată că România are cel mai scăzut nivel al discriminării față de romi dintre toate țările incluse în sondaj, discriminarea copiilor romi este încă o problemă reală. 40% dintre copiii romi din România suferă de subnutriție severă, 45,7% nu au fost niciodată vaccinați și doar 20% merg la grădiniță10.

Deși nu există studii legate de situația copiilor/tinerilor romi în penitenciare sau centre de reeducare, ONG-urile care lucrează în acest domeniu au sesizat diferențe semnificative de reprezentare între copiii romi și cei majoritari, copiii romi fiind supuși discriminării și abuzurilor în aceste instituții mult mai frecvent decât copiii majoritari.

Interesul Superior al CopiluluiInteresul superior al copilului, invocat public de reprezentanții clasei politice, este

aproape în întregime ignorat în politicile publice, inițiativele parlamentare sau în administrația publică. Cu excepția legislației specifice de drepturile copilului, în România nu există analize de impact asupra calității vieții copiilor ale deciziilor administrative sau legislative pe care acestea ar trebui să se bazeze. Expunerile de motive ale actelor care reglementează domenii de interes major pentru copii, inclusiv educație, sănătate, protecție socială sau de dezvoltare urbanistică dovedesc acest fapt.

Încălcări grave ale interesului superior al copilului se înregistrează și în relația cu părinții. Înregistrarea nașterii este un act care ține cont mai mult de filiație și de drepturile părinților sau condițiile sociale ale familiei (domiciliu) decât de interesul superior al copilului. Astfel, după cum se va vedea, drepturile unui număr mare de copii sunt inaplicabile, în lipsa actelor de identitate. Procesul de înregistrare tardivă a nașterii, simplificat într-o oarecare măsură în ultimii ani, rămâne anevoios și de durată. Dreptul copilului la sănătate este încălcat prin decizia părintelui de a nu vaccina copilul, așa cum dreptul la educație, garantat de legislație, este încălcat prin decizia unilaterală a părintelui de a nu-l mai trimite la școală. Beneficiile sociale acordate familiei cu copii, neînsoțite de servicii sociale, nu sunt eficiente în a asigura respectarea cu prioritate a interesului copilului.

Când un copil este separat de familie și plasat în sistemul de protecție rezidențială, nu este în interesul superior al copilului să petreacă în medie 7 ani într-o instituție, în loc să fie plasat la o familie sau să fie încredințat spre adopție. În 2001 România a instituit de facto un

9 „Părăsirea timpurie a școlii - cauze și efecte” realizat de Fundația Roma Education Fund România în 2013

10 Raportul Național privind Incluziunea romilor în servicii de dezvoltare timpurie a copilului (IRSDTC) pentru România, John Bennett, 2010

moratoriul cu privire la adopția internațională în urma unor acuzații grave de abuz. Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopției, a impus limitări severe pentru adopția internațională pentru a evita astfel de abuzuri. Excepție fac doar părinții adoptivi care sunt rude până la gradul IV ale copilului, părinții adoptivi români cu domiciliu stabil în străinătate, sau părintele adoptiv care este soțul/ soția părintelui natural.

Factorii precum: alocarea financiară insuficientă și inechitabilă pentru servicii de bază pentru copii (sănătate, educație, protecție), care reduce drastic accesul copiilor la servicii de calitate, lipsa de consultare a copiilor în decizii care le afectează viața, lipsa mecanismelor de punere în aplicare a legislației și incapacitatea administrativă a statului de a monitoriza respectarea drepturilor copilului la nivel local și de a găsi soluții de ameliorare sunt factori determinanți în încălcarea sistematică a interesului superior al copilului, detaliată în capitole separate.

Dreptul la Viață, la Supraviețuire și la DezvoltareDin păcate, România ocupă un nedorit loc unu în multe dintre statisticile sumbre

europene. Copiii din România sunt cei mai săraci din Europa, sărăcia fiind cauza nutriției deficitare și implicit a mortalității ridicate. Rata avorturilor în rândul adolescentelor este extrem de crescută, în timp ce serviciile de consiliere și planificare familială nu sunt o prioritate.

Au fost raportate discontinuități frecvente în asigurarea vaccinurilor și a tratamentului pentru boli cronice, inclusiv cancer. Acest lucru reprezintă un pericol permanent asupra vieții, sănătății și dezvoltării copiilor. Când bugetul de stat este elaborat, nu sunt prioritizate costurile pentru vaccinare conform schemei obligatorii și achiziția de produse cu fier sau vitamina D pentru combaterea anemiei și a rahitismului, două probleme majore de sănătate publică, semnalate de specialiștii Institutului pentru Sănătatea Mamei și Copilului - IOMC.

Respectarea Opiniilor CopiluluiÎn 2010, un grup de 40 de copii co-organizatori ai Festivalului pentru Drepturile Copilului

– FONPC au transmis o scrisoare deschisă autorităților publice, în care afirmau: „Cerem ca până la 20 noiembrie 2011, copiii să aibă câte un reprezentant în: Consiliile locale, Consiliile județene, școli și inspectorate școlare, Parlament, Guvern, Președinție; un consilier = un copil, reprezentantul copiilor. Dorim ca până pe 20 noiembrie 2011, în România, să existe Avocatul Copilului, care împreună cu profesioniști specializați (avocați, procurori, psihologi, judecători, asistenți sociali etc.) să reprezinte copiii și să-i sprijine.” Din păcate scrisoarea nu a avut ecoul scontat. Cu excepția Președintelui Camerei Deputaților, care a exprimat în scris disponibilitatea de a colabora cu copiii, nu a existat nici o altă reacție.

Un exemplu de implicare a copiilor este proiectul Ziua Ștafetei ”Acum decid eu”, inițiativă a Fundației Terre des Hommes România și a partenerilor săi. Proiectul recunoaște potențialul extraordinar al copiilor, dreptul de a participa în societate și de a-și exprima liber opiniile asupra tuturor situațiilor care le afectează viața. Copiii aleg ce își doresc să devină în viitor și au șansa ca, pentru o zi, să intre în acel rol – să fie pilot, avocat, bucătar etc. Federația a avut până acum doi copii care au fost Directori Executivi pentru o zi, iar mesajele pe care ei l-au transmis societății au fost extrem de valoroase.

Din păcate în România nu există responsabilități legale pentru implicarea copiilor în decizii care le afectează viața și nici mecanisme suficient mediatizate pentru sesizarea încălcării drepturilor lor. Modul în care se realizează audierea minorului victimă sau autor a unor infracțiuni, arată clar că opinia copilului nu este ascultată.

Recomandări: Asigurarea accesului tuturor copiilor în programe de educație timpurie și asigurarea de

resurse suficiente (personal și materiale de suport) pentru integrarea școlară a copiilor

vulnerabili. Autoritățile, precum și companiile ar trebui să ar trebui să ia în considerare diversitatea și interculturalitatea atunci când creează jucării și materiale pentru copii.

Includerea în programa școlară obligatorie a tematicilor referitoare la drepturile copilului, educație interculturală și diversitate. Măsuri urgente de sancționare a celor care discriminează sau instigă la discriminare. Implementarea de proiecte de sensibilizare a clasei politice în vederea înțelegerii și promovării diversității și interculturalității și a non-discriminării. Luarea de măsuri concrete pentru schimbarea mentalității cu privire la etnia romă din România, prin promovarea istoriei, a culturii și a valorilor etniei rome.

Sensibilizarea autorităților publice și a clasei politice asupra interesului superior al copilului. Integrarea acestui principiu în toate politicile publice care privesc copilul: educație, sănătate, protecție socială, mediu, justiție, afaceri interne și externe.

Dezvoltarea de programe integrate de sprijinire a copiilor din familiile cele mai defavorizate în vederea facilitării accesului la servicii de bază. Luarea de măsuri urgente în vederea respectării interesului superior al copilului mai presus de filiație sau drepturile parentale, în vederea înregistrării nașterii copilului și a garantării dreptului la sănătate și educație.

Atunci când se elaborează bugetul, să se acorde prioritate costurilor pentru serviciile de bază pentru copii, la nivel local (sănătate, educație, protecție) și costurilor pentru medicamente, vaccinuri, materiale și activități necesare pentru creșterea calității vieții copiilor.

Drepturile copilului trebuie să devină o prioritate pe agendele Primului Ministru și a Președintelui României. Aceste instituții ar trebui să prezinte anual măsurile luate în vederea creșterii calității vieții copiilor.

Implicarea copiilor în promovarea principiilor generale ale drepturilor copilului la toate nivelurile: familie, școală, societate. Reprezentanții autorităților publice locale (Consilii Județene, Primării, DGASPDC, Unități de învățământ) au nevoie de programe de formare profesională continuă care să asigure înțelegerea corectă a importanței implicării copiilor.

Este necesară o urmărire extrem de atentă a asociațiilor copiilor sprijinite de către autorități centrale în vederea evitării manipulării politice a grupurilor de copii.

4. DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI CIVILE (art 7, 8, 13-17 și 39)

Înregistrarea NașterilorLegea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 11 și 12,

include prevederi cu privire la înregistrarea nașterii și responsabilitățile serviciului public de asistență socială în a cărui rază administrativ-teritorială s-a produs nașterea. Există însă, carențe mari în privința aprobării de către Serviciile Publice de Asistență Socială (SPAS) a metodologiilor de lucru specifice referitoare la înregistrarea nașterii copiilor găsiți, părăsiți în maternități sau alte unități sanitare și a căror naștere nu a fost înregistrată11. Astfel, doar 1% dintre SPAS-urile din comune, 8% dintre SPAS-urile din orașe și 28% dintre SPAS-urile din municipii au astfel de metodologii aprobate. Studiul mai arată că numai 9% dintre SPAS-urile din comune, 20% dintre SPAS-urile din orașe și 55% dintre SPAS-urile din municipii, au personal desemnat să efectueze înregistrarea nașterilor în cazul copiilor găsiți sau abandonați, a căror naștere nu a fost înregistrată, sau care să colaboreze cu Poliția în vederea înregistrării nașterilor.

Există încă, mai ales în mediul rural, cazuri în care mama și nou-născutul nu au acte de identitate, și ca urmare, nu pot fi înscriși pe listele medicilor de familie. Consecința este lipsa de monitorizare a sarcinii și a creșterii și dezvoltării nou-născutului, nevaccinare etc. Deși ponderea a scăzut semnificativ, la nivelul țării sunt mii de copii care nu au acte de identitate. UNICEF12 a

11 Studiul concluziv, bazat pe evaluarea la nivel național a DGASPC, SPAS şi a altor instituții şi organizații implicate în sistemul de protecție a copilului, realizat de MMFPSPV şi Fundația SERA Romania în 2013

12 Proiectul UNICEF ”Sprijinirea copiilor invizibili”, 2011

identificat în 2011, circa 169 de copii fără acte de identitate în doar 96 din cele 2850 de comune din România. Procedura de înregistrare tardivă a nașterilor este dificilă și costisitoare pentru populația săracă. Absenți din evidențele autorităților, acești copiii rămân invizibili și expuși excluderii de la servicii și suport.

Protejarea IntimitățiiAcest drept al copilului este cel mai adesea încălcat de către mass media și de către

instituțiile statului. Deși legea audiovizualului cere clar protejarea imaginii copilului, se ignoră complet faptul că în articolele de presă, în reportaje se dau numele reale ale copiilor și ale părinților. Astfel, protejarea intimității copilului este grav încălcată. Chiar dacă se ascunde fața copilului se filmează și se fotografiază casa, familia, vecinii copilului aflat într-o situație vulnerabilă.

Un alt caz grav de încălcare a intimității copilului este organizarea încă deficitară a instituțiilor rezidențiale de tip vechi. Studiile realizate de către HHC România și Sera România arată că instituțiile de tip clasic încalcă dreptul copiilor la intimitate: camerele copiilor nu sunt personalizate, copiii nu au acces la bucătărie așadar nu-și pot alege personalizat meniul, hainele sunt un bun comun, așadar nu își pot personaliza vestimentația, jucăriile sunt comune, lenjeria de pat este comună etc. Potrivit cercetărilor realizate de Centru de Resurse Juridice – CRJ situația copiilor cu dizabilități aflați în instituții este și mai gravă, iar protejarea intimității copiilor este de departe un punct neglijat de către serviciile publice de protecție a copilului.

Acces la informații adecvateEste însă extrem de important de menționat faptul că învățământul obligatoriu nu este

gratuit, așa cum prevede legislația. Părinții plătesc rechizitele, dar și manuale și auxiliare școlare pentru cursurile opționale. Pentru copiii din familii sărace, aceasta este o barieră semnificativă în accesul la educație și un motiv în plus pentru marginalizare și stigmatizare. Încălcarea dreptului la informații adecvate este de asemenea încălcat, prin faptul că materialele pentru copii (cărți, jocuri, etc) sunt extrem de scumpe, iar dotarea bibliotecilor este inadecvată, mai ales în mediul rural.

Copiii au acces extrem de ușor la site-uri și pagini web care prezintă informații inadecvate, acest lucru nefiind controlat nici de către părinți, nici de către școală și nici de către furnizorii de internet. Acest drept este de asemenea încălcat de către magazinele care vând reviste și ziare în care sunt vizibile imagini inadecvate copiilor.

O altă problemă îngrijorătoare este accesul copiilor la paginile de socializare ( Facebook, Twitter etc.). Din păcate nici școala și nici familia nu sunt pregătite să facă față prevenirii abuzului copilului în mediul online.

Recomandări: Întărirea capacității SPAS-urilor pentru asigurarea monitorizării și realizării drepturilor tuturor

copiilor. Coordonarea metodologică a SPAS-urilor de către DGASPC-uri, astfel încât să aprobe și să utilizeze metodologii de lucru în vederea înregistrării nașterilor. Desemnarea persoanelor din SPAS-uri responsabile de înregistrarea nașterii și programe de formare profesională continuă astfel încât, aceste sarcini să fie îndeplinite.

Realizarea de studii și campanii de informare cu privire la importanța protejării intimității copilului. Luarea de măsuri concrete în vederea respectării dreptului copilului la intimitate în familie, în spațiul public, în instituție și în societate.

Luarea de măsuri în vederea accesului copiilor la informații adecvat. Facilitarea accesului familiilor vulnerabile la manuale școlare, la cărți și jucării pentru copii să fie asigurat de către stat.

Luarea de măsuri severe împotriva distribuitorilor de presă și reviste/cărți care facilitează accesul copiilor la informații ce le-ar putea dăuna dezvoltării. Ed205ucarea părinților pentru a-și proteja copii în mediul on-line. Parenting-ul on line este un domeniu în care este nevoie de o investiție a întregii societăți: autorități publice, ONG-uri și companii.

5. VIOLENȚA ÎMPOTRIVA COPIILOR (art. 19,39, 24(3), 37(a), 28(2) și 34)Din păcate, 16% dintre părinți apreciază că „uneori e nevoie să îți bați copiii ca să îi poți

educa cum trebuie”, chiar dacă majoritatea (90%) declară că explică mai degrabă copilului ce a greșit decât să recurgă la bătaie. Abuzul emoțional sau umilirea copilului sunt de asemenea admise ca practici educaționale de către un procent similar de părinți ca cei care își bat copiii pentru a-i disciplina, respectiv 15%13.

Chiar dacă pedeapsa corporală este abolită în România prin Legea 272/2004 practicile parentale (și cele din învățământ) sunt diferite. Folosirea metodelor punitive face parte din educație, 3,6% părinți găsesc justificată utilizarea bătăii în disciplinarea copiilor, iar 12,4% nu resping cu fermitate recurgerea la această metodă în educarea copiilor.

Numărul anual de situații de abuz, neglijare și exploatare sesizate autorităților publice, a fost relativ constant în ultimii ani (de la puțin peste 11.000 de cazuri in 2010-2011 la 12.000 de cazuri in 2012). În fiecare an, peste 11,600 de cazuri de copii victime ale unor diferite forme de violență sunt înregistrate la nivelul autorităților de protecția copilului (conform ANPDCA) și în doar 3% dintre cazuri se inițiază procedurile penale împotriva autorilor acestor fapte. De cele mai multe ori, violența are loc asupra copilului în cadrul familiei arată datele DPC în 2013 (în peste 11466 cazuri). După neglijare (aproximativ 70% dintre cazurile înregistrate în 2009), abuzul fizic (peste 11%) și abuzul emoțional (aproape 10%) reprezintă cele mai răspândite forme de violență împotriva copilului întâlnite în România. Acestea sunt urmate de abuzul sexual (aproape 5% din cazuri) care este cel mai frecvent întâlnit în mediul rural (66% dintre cazurile de abuz sexual asupra copiilor au avut loc în acest mediu).

Recensământul social a 120.000 de gospodării realizat de UNICEF arată că cel puțin un copil din zece este victima unei forme de violență: Violența domestică este percepută ca un lucru normal. 60% din populație este tolerantă față de comportamentele violente în cadrul familiei.

Trebuie sa subliniem faptul că, în România, violența împotriva copiilor este încă un fenomen ascuns, astfel încât numărul de cazuri înregistrate de autorități reprezintă doar vârful aisbergului, pe când numărul copiilor care cad victime violentei in fiecare zi este mult mai mare. Acest lucru este dovedit de cifrele pe care le înregistrează Asociația Telefonul Copilului in fiecare an : în 2013 până la șapte cazuri de abuz asupra copilului, înregistrate zilnic.Principalele probleme semnalate în 2013 de copii la numărul 116111 sunt de ordin psihologic: nevoia de comunicare, neînțelegerile cu părinții sau relația deficitară copil - părinți (76,12 la sută din numărul total al apelurilor).Recent au fost elaborate metodologii specifice de lucru pentru copilul abuzat, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.49/2011, dar este nevoie de o susținere corespunzătoare pentru punerea lor în aplicare. Nefiind însoțite de măsuri concrete de implementare, metodologiile nu sunt suficient de cunoscute și astfel putem afirma că nu sunt nici puse în aplicare.

Recomandări:La 25 de ani de la Studiul Secretarului-General al ONU privind violența asupra copiilor, statul trebuie să intensifice măsurile pentru prevenirea violenței:

Să se asigure că legea privind combaterea violenței și a pedepselor corporale se plică. Să se intensifice pedepsele pentru cei care nu respectă legea.

13 Studiul World Vision „Bunăstarea copilului in mediul rural”, 2012

Să se asigure că strategiile de eliminare a violenței împotriva copiilor și a pedepselor corporale se regăsesc în strategiile legate de copil (protecție, educație, justiție, sănătate, incluziune etc).

Să se promoveze forme pozitive, non-violente de creștere a copiilor, rezolvare a conflictelor. Educarea părinților, viitorilor părinți și a altor persoane care îngrijesc copiii, profesorii și publicului general.

Să se asigure accesul copiilor la consiliere confidențială și la servicii adaptate de protecție și de justiție (avocați, procurori, judecători formați pentru a lucra cu copii), precum și la servicii de terapie și inserție socială.

Să se asigure forme eficiente și adecvate de protecție pentru copiii care pot fi mai vulnerabili la pedepse vătămătoare sau umilitoare.

6. MEDIUL FAMILIAL ȘI ÎNGRIJIRE ALTERNATIVĂ (art. 5, 9-11, 18, 20, 21, 25, 27(4))

Prevenirea separării copilului de familie Este de notat faptul că există în continuare DGASPC-uri care nu oferă Servicii de

prevenire a separării copilului de familie. Din totalul de 45 de DGASPC auditate de HHC, 20 nu furnizează servicii de prevenire. Cu toate acestea, 42 de directori ai DGASPC menționează serviciile de prevenire ca fiind cele mai utile servicii 14.

Serviciile de prevenire la nivel local continuă să fie axate cu preponderență pe prestații financiare (venitul minim garantat, ajutoarele de încălzire, alocațiile pentru copii, alocațiile monoparentale și complementare), în detrimentul dezvoltării și implementării unor servicii sociale de prevenire-consiliere, dezvoltare de deprinderi de viață, asistență în găsirea unui loc de muncă etc. Din totalul beneficiarilor (copii) ai SPAS-urilor în anul 2010, doar 24% au fost beneficiari de servicii, restul fiind beneficiari de prestații, în condițiile în care, 21% din totalul de beneficiari sunt copii aflați în risc de a fi părăsiți de părinți15.

Legislația care reglementează indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul lunar a fost modificată, în sensul încurajării părinților să se reîntoarcă pe piața muncii la împlinirea vârstei de 1 an a copilului. Această modificare legislativă nu a fost însă însoțită și de dezvoltare a serviciilor de îngrijire a copiilor pe timpul zilei.

Inițiativa legislativă privind dezvoltarea unui sistem de servicii de îngrijire a copiilor pe timpul zilei, menționată în raportul anterior, nu a fost adoptată. Astfel, nu putem spune că autoritățile locale au fost stimulate și încurajate să dezvolte servicii în sprijinul părinților.

Serviciile publice de asistenta sociala (SPAS) de la nivel localDupă mai mult de 7 ani de la intrarea în vigoare a cadrului legal din domeniu, Legea

272/ 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, autoritățile locale nu au reușit decât în proporție de 50% implementarea acestuia16.

În zona rurală, acolo de unde provin cele mai multe cazuri, SPAS-urile sunt deprofesionalizate; sunt subestimate ca număr de personal raportat la nevoi, sau personalul angajate nu are pregătirea corespunzătoare în asistență socială, iar majoritatea angajaților nu au pregătirea necesară pentru a oferi copiilor și familiilor lor servicii necesare. Conform aceluiași studiu, volumul de muncă și responsabilitatea persoanelor de la nivelul SPAS se află în creștere, în timp ce resursele umane și financiare sunt în scădere. S-a constatat că prin creșterea numărului de beneficiari, scade numărul de vizite ale asistenților sociali la domiciliul familiilor aflate în dificultate, ceea ce înseamnă o diminuare a calității serviciilor și timp mai puțin acordat managementului de caz, a prevenirii, evaluării și monitorizării copiilor în dificultate.

14 Raportul consolidat “Auditul Serviciilor Sociale pentru Copii din România”, Hope and Homes for Children Romania, 2012

15 Studiul concluziv, bazat pe evaluarea la nivel național a DGASPC şi a altor instituții şi organizații implicate, realizat de MMFPSPV şi Fundația Sera Romania, 2013

16 Studiul concluziv, bazat pe evaluarea la nivel național a DGASPC şi a altor instituții şi organizații implicate, realizat de MMFPSPV şi Fundația Sera Romania, 2013 .

Activitatea de asistență socială la nivelul SPAS se desfășoară fără proceduri clare sau criterii de eligibilitate/ admitere a beneficiarilor, fără o metodologie de evaluare sau de monitorizare a situației copiilor sau de depistare precoce a situațiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinții săi. Asistenții sociali de la nivelul SPAS-urilor nu cunosc sistemul de protecție a copilului de la nivelul județului din punct de vedere al serviciilor existente.

Existența Structurilor Comunitare Consultative (SCC) în cadrul comunelor, la SPAS este redusă, doar 38,13% din comune au astfel de structuri, 43,01%înfiinţate prin hotărâre de Consiliu Local și 29,54% prin dispoziția primarului ;29,41% dintre orașe au astfel de structuri în cadrul SPAS, iar în cadrul municipiilor 34,15% au SCC17.

Nu exista o relație de colaborare funcțională între DGASPC și SPAS, în multe cazuri din cauză că nu există resurse suficiente la nivelul DGASPC-urilor care să permită exercitarea acestor atribuții de coordonare.

Evaluare, baza de date FONPC a cerut în repetate rânduri autorităților centrale crearea unei baze de date care

să cuprindă toți beneficiarii și toate formele de asistență socială (prestații și servicii) de care fiecare dintre ei beneficiază. Se pare că nicio instituție nu deține informații complete cu privire la numărul și felul serviciilor și prestațiilor pe care le accesează o persoană. Baza de date ar putea fi folosită atât pentru o evidență clară, la zi, a acestor informații, cât și pentru analizarea tipurilor de risc și a traseului fiecărui beneficiar prin diverse tipuri de servicii (nivel/furnizor de serviciu/cost).

Educația parentalăDrepturile copilului sunt puțin cunoscute și aplicate în mediul rural18. Deși părinții declară

că au auzit despre drepturile copiilor, aproape 20% dintre ei consideră că prin promovarea excesivă a drepturilor, copiii uită că au și obligații.

Aproape 1 din 10 copii se simt tratați mai rău decât ceilalți copii din gospodărie, 13% se culcă seara flămânzi (în creștere cu 2 procente față de 2012), iar 23% se simt obosiți (uneori sau mereu), pentru că trebuie să muncească înainte sau după școală. Față de 2012 a crescut însă semnificativ (de la 4% la 7%) procentul de copii care se simt întotdeauna obosiți din cauza muncii19.

Dincolo de desfășurarea unor programe naționale de educație parentală împreună cu Fundația Copiii Noștri, Holt România, Step by Step, Salvați Copiii, Guvernul acordă o importanță minoră educației parentale ținând ”în sertar” din 2009 Strategia Națională pentru Formarea și Dezvoltarea Competențelor Parentale.

Doar 6 dintre DGASPC au raportat existența unor programe de educație parentală la nivel local, ceea ce indica clar o lipsa de preocupare a autorităților publice în acest sens20.

Programele de educație parentală, la nivel național, sunt caracterizate de standarde ambigue pentru formare și pentru practică, iar acreditarea educatorilor parentali nu este o practică generală.

Familiile afectate de migrație În 7,9% dintre gospodării există cel puțin un membru al familiei plecat în străinătate21.

Conform respondenților, aproximativ 13% din familiile cu membri plecați nu beneficiază de nicio contribuție la suportarea cheltuielilor de acasă din partea celor plecați.

17 Studiul concluziv, bazat pe evaluarea la nivel național a DGASPC şi a altor instituții şi organizații implicate, realizat de MMFPSPV şi Fundația Sera Romania, 2013

18 Studiul World Vision „Bunăstarea copilului din mediul rural” 2012


20 Studiul „Educația parentala in Romania”, 2011, realizat de Fundația Holt Romania


În lipsa unuia sau ambilor părinți, bunicii constituie un ajutor important pentru îngrijirea copiilor, aproape un sfert din respondenți (24,3%) au indicat că (și) bunicii au grijă de copiii râmași acasă22.

Nu se constată o îmbunătățire a serviciilor oferite copiilor cu părinții plecați la munca în străinătate. Absența părinților se reflectă și în rezultatelor școlare ale copilului, aceștia având performanțe mai slabe și comportament suicidal.

Autoritățile locale nu dispun nici de mecanismele necesare privind evaluarea si monitorizarea fenomenului, cu atât mai puțin reușesc să dezvolte servicii la nivel comunitar23.

În ultimii patru ani s-a constatat o creștere a numărului de copii remigranți. În perioada 2008-2012, s-au înregistrat peste 21 mii de cereri de reînmatriculare în sistemul educațional românesc pentru copii reveniți din Italia și Spania. 30% dintre acești copii au probleme de readaptare și integrare socială: dificultăți emoționale, comportamentale, de atenție sau relaționale24.

Asistentul maternal profesionistSistemul de asistență maternală a devenit rigid, iar serviciul continuă să fie unul pe

termen lung/permanent. Se constată o scădere cu 18% a numărului de asistenți maternali, de la 15023 la sfârșitul anului 2008, la 12263 la finalul lunii septembrie 2013. Scăderea în ceea ce privește numărul de copii plasați la asistenți maternali este mai mică, fiind doar de 8%. Scăderea mai mică a numărului de copii comparativ cu cea a numărului de asistenți maternali demonstrează faptul că a crescut media numărului de copii plasați la un asistent maternal profesionist. În unele situații, asistenții maternali au fost obligați să accepte un număr mai mare de copii (2-3 copii).

Scăderea numărului asistenților maternali poate fi corelată cu datele prezentate de către Direcția Protecția Copilului (DPC ) în perioada ianuarie-septembrie 2010, care arată că 921 din cei 1.051 de copii părăsiți in maternități și unități sanitare, au fost externați astfel: 385 reîntorși în familii, 7 plasați la familia extinsă, 391 la asistenți maternali, 47 în centre de plasament, 27 în centre de primire în urgență și 23 în alte situații. Aceste calcule indică faptul că 130 de copii probabil au rămas în unități sanitare.

Standardul ocupațional pentru asistentul maternal profesionist și ghidul metodologic adoptate în 2003 nu mai sunt relevante.

Masuri de protecție specială Reforma sistemului românesc de protecție a copilului este departe de a fi finalizată.

Datele arată a crescut numărul copiilor care intră în centrele de plasament din familii naturale și extinse. De remarcat faptul că 20% dintre copii ajung în centrele de plasament venind din asistență maternală25.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, numărul de beneficiari ai sistemului de protecție speciala este în scădere (de la 71798 copii la sfârșitul anului 2008 la 62050 copii în septembrie 2013 – 16%), dar acest fapt nu presupune neapărat o creștere a eficienței serviciilor de prevenire, deoarece numărul total de copii din România este în scădere și numărul copiilor beneficiari ai serviciilor de prevenire a crescut în aceeași perioadă de la 36971 la 45887 (24%), conform datelor prezentate de către DPC.

Argumentele aduse în sprijinul acestei afirmații sunt date de rezultatele unui proiect implementat în parteneriat cu Fundația SERA Romania, Consiliul Județean Vaslui și DGASPC Vaslui. Proiectul a fost implementat în perioada mai 2012-octombrie 2013 și a vizat reevaluarea


23 Analiza socio-economica pentru programarea fondurilor europene 2014-2020 in domeniul afaceri sociale si incluziune sociala – MMFPSPV, pag. 23

24 Analiza socio-economica pentru programarea fondurilor europene 2014-2020 in domeniul afaceri sociale si incluziune sociala – MMFPSPV, pag. 23


situației unui număr de 537 copii. La finalul proiectului, un număr de 184 copii au părăsit sistemul de protecție specială, fiind reintegrați în familie sau plasați la familii/persoane. Dintre aceștia, 128 copii au fost reintegrați cu sprijin material, cu un cost mediu per copil de 1160 euro. Ajutorul acordat în cadrul acestui proiect a constat în sprijinirea materială a familiilor biologice ale copiilor beneficiari de măsura de protecție, dar și în consilierea lor psihologică pe toată durata procesului de reintegrare. Proiectul a avut la bază date statistice care demonstrau că serviciile de prevenire, de la nivelul autorităților locale din județul Vaslui, nu funcționează, motiv pentru care există un număr foarte mare de intrări în sistemul de protecție (în anul 2009, 1006 de copii au intrat în sistemul de protecție, în anul 2010, un număr de 963 de copii, în anul 2011, un număr de 816 copii, în anul 2012 au intrat 906 copii, iar in perioada ianuarie -octombrie 2013 au intrat 724 de copii).

Referitor la calitatea vieții copiilor din sistemele rezidențiale studiul HHC România atrage atenția asupra condițiilor de joaca pentru copii și nutriție. Studiul relevă faptul că o treime din centrele de plasament nu au jucării adecvate fiecărei grupe de vârstă și în cele mai multe centre, jucăriile sunt ținute în spațiile de joacă, astfel încât copiii să nu ajungă la ele. Au fost identificate 15 centre de plasament în care copiii mâncaseră ultima oară fructe proaspete cu trei săptămâni sau chiar cu două luni în urmă. Un sfert din centrele de plasament nu au toaletele separate pe sexe și în jumătate dintre centrele de plasament toaletele nu sunt dotate cu materiale consumabile – hârtie igienică, săpun. În mai mult de jumătate din centrele de plasament, dormitoarele nu sunt personalizate.

Dezinstituționalizarea Sistemul românesc de protecție a copilului încă se bazează pe îngrijirea

instituțională. Conform datelor MMFPSPV, la sfârșitul lunii septembrie 2013, erau 62.050 copii în sistemul de protecție specială, din care: un număr de 22.124 copii (35.66%) beneficiau de măsură de protecție specială în servicii de tip rezidențial, în cadrul a 1528 de instituții din care 110 centre de plasament clasice. Dintre centrele de plasament raportate (instituții clasice) 45 de DGASPC-uri au fost raportate că există, 132 ocrotesc copii și tineri cu nevoi speciale. Acest aspect indică faptul că închiderea centrelor de plasament de tip vechi pentru copii si tineri cu nevoi speciale încă reprezintă o provocare26. Copiii cu dizabilități, indiferent de vârsta lor, sunt, de asemenea, mult mai susceptibili de a fi plasați în instituții și au acces limitat la îngrijire de tip familial: doar 20% dintre copiii plasați în asistenta maternala au dizabilități, în timp ce mai mult de 60% dintre copiii din instituțiile clasice au dizabilități, conform datelor MMFPSPV.

Instituționalizarea copiilor sub doi aniÎn ciuda interdicției de a plasa copii sub 2 ani în centre de plasament, statisticile DPC

arată că în perioada ianuarie – septembrie 2013, 246 copii sub 1 an şi 477 de copii cu vârsta cuprinsă între 1- 2 ani erau în instituții – servicii de tip rezidențial. Acestora li se adaugă alți 2.072 de copii între 3 și 6 ani, care nu au parte de îngrijire de tip familial.Deși legislația interzice instituționalizarea în centre de plasament a copiilor sub 2 ani care nu suferă de un handicap sever, au fost declarați instituționalizați 18 copii fără nevoi speciale27.

Instituționalizarea copiilor mici produce modificări în structura creierului. Aceștia au probleme de discernământ, de control al impulsurilor și de păstrare a amintirilor, dar și un coeficient de inteligență scăzut dacă nu există o intervenție precoce. Privind dezvoltarea cognitivă și comportamentala. Există mari diferențe în dezvoltarea creierului și în comportamentului copiilor instituționalizați precoce prin comparație cu copii care nu au fost instituționalizați sau care au fost plasați în asistență maternală. Copiii plasați în asistență



maternală au mai puține tulburări emoționale și anxietăți în comparație cu aceia care au continuat să trăiască în instituții. Momentul intervenției contează foarte mult în dezvoltarea copilului. Cu cât plasarea în familie (fie ea biologică, de plasament sau asistență maternală) se face mai repede, cu atât recuperarea copilului se realizează mai repede și este mai completă28.

Adopția Numărul de copii declarați adoptabili a rămas relativ constant în ultimii ani (1730 în anul

2009, 1921 în anul 2010 și 1736 in anul 2011) iar numărul copiilor aflați în grija statului este extrem de mare (62 955, la 30.06.2013, PDC).

Vârsta medie a copiilor pentru care s-a încuviințat adopția este însă în continuare scăzută (3 ani si 3 luni). Profilul familiei adoptive din România este cu vârste cuprinse între 38 și 40 de ani, din mediul urban, cu venituri peste medie, cu o problemă medicală (în special infertilitate) și care își dorește să adopte un copil român (nu roma), de vârstă mică (până în 3 ani), fără dizabilități sau care să fi trăit într-o instituție29. ”Copiii din sistem au probleme de sănătate și asta îi sperie pe cei ce vor să adopte. Perspectiva unui handicap grav sperie cel mai mult, pentru că nu poți asigura îngrijirile necesare!” (Fam. G., Cluj).

Așadar adopția nu este considerată ca o măsură socială, părinții nu adoptă pentru a ajuta un copil ci pentru a-și îndeplini mai degrabă dorințele a-și asigura nevoia de a avea un copil.

Familiile acuză procedurile laborioase, birocratice, care iau foarte mult din timpul copilului.Rapoartele realizate de organizația „Ador Copiii” arată că sunt încă o serie de aspecte care pot sa fie îmbunătățite pentru stimularea adopției: îmbunătățirea legislației și a modului în care este pusă aceasta în aplicare – situația copiilor înregistrați din părinții necunoscuți; practici unitare și eficiente la nivelul instanțelor și al DGASPC-urilor; alocarea de resurse umane și financiare pentru asigurarea unei monitorizări post-adopție adecvate, pentru asigurarea unei mai bune coordonări între managerii de caz din DGASPC-uri; o mai buna colaborare între DGASPC-uri și organizațiile neguvernamentale active în domeniu, desfășurarea de campanii pentru schimbarea mentalităților adoptatorilor și de promovare a adopției copiilor încadrați în categoria celor greu adoptabili.

Un aspect important adeseori adus de ONG-uri pe agenda publica este acela al modului în care se face potrivirea teoretică a copiilor. Practic soarta copiilor este decisă printr-o procedură care nu a fost standardizată sau cel puțin discutata cu grupuri profesionale autorizate. Softul utilizat de-a lungul anilor de către ORA pentru potrivirea teoretică nu are nici un fundament științific.

Recomandări: Revizuirea legislației actuale în vederea unei juste alocări bugetare, în special pentru

implementarea unei legi pentru prevenirea separării copilului de familie. Stabilirea unui pachet minim obligatoriu de servicii pentru copii, garantat de stat, care să

asigure respectarea drepturilor de bază. Elaborarea unui mecanism instituțional de identificare și evaluare a tuturor cazurilor de risc

social, definirea tuturor riscurilor sociale și a modului de măsurare efectivă a acestora în teren.

Crearea unei baze de date care să cuprindă toți beneficiarii și toate formele de asistență socială (prestații și servicii) de care fiecare dintre ei beneficiază.

28 Studiul Bucharest Early Intervention Project (BEIP), demarat în anul 2000, Nathan Fox, de la University of Maryland, Charles Nelson, de la Harvard University şi Charles Zeanah, de la Tulane University.

29 Profilul părinților adoptivi din România şi motivația adopției copiilor greu adoptabili” realizat de Doru Buzducea si Florin Lazăr

Este necesară reorientarea politicilor sociale în sensul acompanierii prestațiilor financiare de servicii sociale pentru copil și familie.

Se impune o analiză riguroasă din partea autorităților locale a întregii structuri de personal angajat în cadrul serviciilor SPAS pentru prevenirea separării copilului de familie, a pregătirii, calificărilor si competentelor personalului.

Revizuirea cât mai urgentă a standardelor și ghidului metodologic privind asistența maternală și, după revizuire, verificarea riguroasă a aplicării acestora.

Implementarea standardelor cu privire la educatorul specializat și formarea educatorilor specializat si mai ales supervizarea lor.

Necesitatea elaborării de programe speciale, diversificate pentru protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate

Aprobarea și implementarea Strategiei Naționale Integrate de Formare și Dezvoltare a Competențelor Parentale și dezvoltarea unor standarde profesionale în domeniul educației parentale.

Extinderea adresabilității programelor de educație parentală pe categorii de părinți cu rețele sociale extinse.

Reconsiderarea politicilor de dezinstituționalizare a copiilor aflați în protecție specială: interzicerea plasării în instituții de tip rezidențial a copiilor 0-6 ani fără nici o excepție.

Șansele ca instituțiile clasice să fie închise prin crearea serviciilor de tip familial sunt scăzute, din cauza lipsei fondurilor de dezvoltare a unei infrastructuri de tip familial. Deși multe proiecte implementate de ONG-uri se concentrau pe închiderea instituțiilor de tip tradițional și au ajutat autoritățile locale în acest proces, procesul de dezinstituționalizare necesită suport atât de la nivelul local, cât și național, incluzând alocarea de fonduri.

Pregătirea asistenților maternali pentru îngrijirea copilului cu dizabilități și crearea unei rețele de servicii care să vină în sprijinul recuperării și integrării acestor copii.

Finalizarea reformei sistemului de protecție a copilului din România trebuie să fie făcută prin orientarea către servicii de tip familial, reintegrare familială, adopții etc în interesul copilului.

Modelul de îngrijire de tip familial al SOS Satele copiilor este o soluție viabila, de nișă, pentru anumite categorii de copii și anume marile fratrii (3 - 6 frați biologici) și copiii de vârstă mare care nu au prea multe șanse să fie plasați la asistenți maternali sau să fie adoptați, odată ce reintegrarea familială nu este posibilă. Este necesară introducerea ocupației de părinte social în nomenclatorul de ocupații sau trebuie elaborat un contract de muncă adaptat.

Crearea unei linii de finanţare, prin fondurile structurale, pentru finalizarea procesului de închidere a instituțiilor de tip vechi din România, prin dezvoltarea unei infrastructuri de tip familial.

Practica europeană diferă de la o țară la alta, variind între soluții ca alocarea unui procent din PIB pentru copii sau un „venit minim” pentru copii. Standardele pot fi realizate prin proiecte europene de către experți agreați de autoritățile publice. Este necesar ca banul să urmeze beneficiarul, astfel se vor eficientiza costurile în sistem.

Pe de o parte, mediatizarea adopției copiilor aflați în instituții rezidențiale (de vârste mai mari, cu dizabilități/ probleme de sănătate). Pe de altă parte, este nevoie de flexibilizarea legislației pentru a acorda mai multor copii șansa de a trăi într-o familie. De asemenea, este necesară luarea unor măsuri care să permită declararea unui număr mai mare de copii ca fiind adoptabili, în condițiile în care, în ultimii ani, în mod constant, numărul de persoane/ familii apte să adopte a fost mai mare decât al copiilor adoptabili. Pledarea pentru schimbarea mentalităților privind misiunea socială a adopției.• Pentru garantarea integrității procesului, Federația susține necesitatea asigurării transparenței în toate etapele care duc la decizia de adaptabilitate a copilului, respectiv în toate procedurile care vizează eforturile de reintegrare a copilului în familia naturală sau de identificare a unei familii adoptive naționale.

7. DIZABILITATE, SĂNĂTATE ŞI BUNĂSTARE (art. 23, 6(2), 24, 26, 18(3), 27(1-3), 33)

Copiii cu dizabilitățiConform DPPH 30, in Romania în 2013 trăiau 60.993 copii cu dizabilități, reprezentând

8,8% din totalul persoanelor cu dizabilități. Dintre aceștia, aprox. 50% sunt copii cu handicap grav, 20% copii cu handicap accentuat si 28% copii cu handicap mediu. Dintre aceștia, 29.700 de persoane au vârsta cuprinsă între 10 si 17 ani și marea majoritatea se află în familie. Doar 12 copii cu vârsta între 0 și 17 ani sunt instituționalizați, conform DPHH31. Conform cu datele de la DPC din 31 Decembrie 2013, există 7891 de copii cu dizabilități în 373 de instituții rezidențiale.

Principalele probleme cu care se confruntă copiii cu dizabilități, din perspectiva dreptului la sănătate și bunăstare, conform FONPC32, sunt următoarele: accesul extrem de redus în spațiile publice, incluzând transportul; insuficiența programelor de recuperare sau a serviciilor de specialitate de pe raza de domiciliu al copilului sau a inaccesibilității acestora din cauza banilor și/sau distanței.

Sănătate și servicii medicaleDeși rata mortalității infantile (0-1 an) a scăzut de la 2250 cazuri în 2009 la 1812 în 2012,

aceasta rămâne totuși ridicată, cu mult peste media EU27 (9,01 față de 5.95 la 1000 născuți vii)33, cu diferențe semnificative între mediul urban (6,6%) și mediul rural (11,8 %)34. Probabilitatea de deces înainte de 5 ani este, de asemenea mare, 11,74 la 1000 născuți vii, față de 7,2 media UE media35. Beneficiile alăptatului exclusiv sunt puțin cunoscute. Așa cum arată studiul „Evaluarea eficienței intervențiilor incluse în programele naționale privind nutriția copiilor sub 2 ani”36.

Cât privește accesul la servicii medicale al copiilor în mediul rural sau zonele dezavantajate, deși s-au făcut progrese, în continuare există serioase inegalități. Printre cauze enumerăm: deficitul de medici de familie, închiderea unor spitale fără a se fi asigurat, în prealabil, asistența medicală primară și transferul serviciilor medicale din sistemul spitalicesc către medicina de familie și ambulatorie. Acest lucru a dus la precaritatea serviciilor medicale primare și accesul redus.

În ultimii ani, nutriția este o altă problemă, superficial reflectată în politicile publice,. În 2010, o treime din copiii sub un an, mai ales din mediul rural, au avut o dietă precară și minim diversificată37. Doar 45% din copiii cu vârsta între 6 luni și 2 ani, din mediul rural și 53% din mediul urban, conform OMS, au o dietă minim acceptabilă. Astfel, indicatorul de malnutriție a crescut de la 4,4% în 2004 la 10,4% în 2010.

Vaccinarea raportată de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, în 2013, se află sub ținta de țară (95%) în 2013. Posibile cauze: neprezentarea sau refuzul vaccinării ca urmare a lipsei de informații a părinților, lipsa vaccinului sau prejudecăți legate de vaccinare.

30 ”Evoluții în domeniul protecției persoanelor cu handicap la 30 iunie 2012”, Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap, 2012

31 Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice (Buletin statistic 2012, Capitolul 6: Protecția persoanelor cu handicap, p. 9)

32 Documentul de poziție «Break barriers, open doors: for an inclusive society for all», FONPC, 2013

33 Institutului Naţional de Statistică

34 Mortalitatea Infantila in Romania, 2012, Centrul National de Statistica si Informatic în Sănătate

35 Health for All Database 2011, World Health Organization și Strategia Națională de Sănătate 2014-2020

36 Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului și UNICEF, 2010, Evaluarea eficientei intervențiilor incluse în programele naționale privind nutriția copiilor sub 2 ani

37 ”Bunăstarea copilului din mediul rural”, 2014, World Vision Romania

Sănătate mintalăDiagnosticarea precoce a autismului și intervenția timpurie se face cu dificultate38 cu

toate ca programul de diagnosticare precoce a fost inclus în legislație în 2010 prin Legea 151 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate.

Conform datelor DGASPC din întreaga țară, în România sunt înregistrate 4000 de cazuri de TSA, în creștere față de anii anteriori și există estimări că numărul este mai mare întrucât nu toate persoanele sunt înregistrate la DGASPC. De exemplu, la Clinica de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din cadrul Spitalului Prof. Dr. „Alexandru Obregia", în 2010, se evaluau 10-15 cazuri noi pe săptămână39.

Serviciile de asistență și recuperare sunt insuficiente și nu sunt decontate de către stat, existând și un deficit major de personal specializat în tematica recuperării copilului cu autism. O altă problema este a integrării copiilor cu autism în școlile de masă, învățământul inclusiv fiind o altă mare provocare pentru sistemul de educație.

Adolescenți și « mame minore »Începând cu 1 iulie 2011, în România trăiau 2.012.709 adolescenți40, din care 46,68% în

mediul urban și 53,32% în rural; 51,22% băieți și 48,78% fete. Datele MS arată însă că vârsta la care minorele își încep viața sexuală și rămân

însărcinate a scăzut foarte mult. Astfel, în perioada 2009 – 2011, 47.295 de minore au născut. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în anul 2009, 17.219 fete dintre care 12 fete de 12 ani, 124 de 13 ani si 622 aveau 14 ani. În anul 2012, 16.101 tinere care aveau până în 19 ani au rămas însărcinate în perioada menționată, iar 10.224 dintre ele au făcut întrerupere de sarcină41.

În ceea ce privește sistemul de protecție specială, în perioada ianuarie 2012 - mai 2013, 165 de minore au născut si 19 au făcut întrerupere de sarcină42.

Printre cauzele extinderii fenomenului “mame minore” se enumera : mentalitatea si dificultatea părinților de a comunica cu copiii despre viața sexuală, insuficiența și ineficiența măsurilor de prevenție, insuficienta informare, orele de educație pentru sănătate, care includ și sănătatea reproducerii, continuă să fie opționale sau inexistente. În plus, toate acestea contribuind la creșterea abandonului școlar al tinerelor mame. Prevenirea sarcinilor nedorite, deși pare un subiect cunoscut tuturor, rămâne, in fapt, o problemă serioasă.

Copiii cu cancerDeși cancerul la copii are o rată de vindecare de peste 70%, în România rămâne a doua

cauză de deces la copii și adolescenți43, cu mari discrepanțe în accesul la tratament. Printre cauze: redusa cunoaștere a semnelor inițiale ale bolii de către părinți sau unele cadre medicale, diagnosticarea tardivă, accesul greoi sau lipsa tratamentului și a îngrijirii, costurile exorbitante ale tratamentului, un sistem de sănătate precar și discontinuitatea în tratament.

Consumul de droguri, tutun, alcool și alte substanțeÎn anul 2009, prevalența consumului de droguri ilegale de-a lungul vieții a fost de 10,7%

în rândul elevilor de clasa a XII-a arată ANA44, fiind de 2.5 ori mai frecvent la băieți decât la fete.

38 Fundația Sera Romania – Raport de activitate

39 Proiectul „Şi ei trebuie să aibă o șansă!", derulat de Fundația Romanian Angel Appeal (RAA)

40 Raport final ”Situația adolescenților din România”, UNICEF 2013

41 Iulian Boldea, Globalization and Intercultural Dialogue. Multidisciplinary Perspectives,Ed Arhipelag Xxi Press, Târgu-Mureș, 2014,p. 108

42 Date de la DGASPC și MMFPSPV

43

44 ANA, 2010, Barometrul adolescenței 2009 “Atitudini şi stil de viață la nivelul elevilor de liceu de clasa a-XII-a”, realizat de Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA

Conform experților, există un risc epidemiologic ridicat de răspândire a consumului de „etnobotanice” deoarece aceste substanțe pot fi comandate pe Internet.

În ceea ce privește consumul de alcool la copii și adolescenți, raportul OCDE publicat în 2011 arată că România s-a clasat pe primele locuri, cu 47% băieți de 15 ani care au admis că au consumat alcool de cel puțin două ori în viață. Alte studii arata ca patru din cinci adolescenți de 16 ani au consumat alcool cel puțin o dată în viața45.

Un studiu efectuat de World Vision Romania in 201246 arata ca 12% dintre respondenţii de 12-18 ani declara ca au consumat, cel puţin odată, băuturi alcoolice.

Serviciile oferite sunt reduse ca număr și în marea majoritate oferite de furnizorii privați. Părinții apelează cu greu la servicii de suport, întrucât consumului de alcool este încă un subiect sensibil pentru români, fiind judecați sau stigmatizați. Astfel, părinții ignoră sau ascund aceste probleme.

Copii și adolescenții cu HIV/SIDA În ultimii 10 ani, calea de transmitere a infecției HIV la copii este, în principal, cea

materno-fetală. Astfel, 237 copii (0-14 ani) provin din mame seropozitive. Rata transmiterii HIV de la mamă la făt a crescut de la 2% la 5% între 2007 și 2010, în principal pentru că 35% din mamele seropozitive nu beneficiază de servicii de prevenire și/sau tratament47.

Datele statistice ale Comisiei Naționale de Luptă Anti-SIDA (CNLAS) la 30 septembrie 2013, arată că există 409 cazuri de vârstă 0-19 ani, dintre care 329 între copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 14 ani.

Nivelul de trai - Sărăcia în rândul copiilor și a tinerilorEvoluțiile înregistrate după 2009 arată că recesiunea economică a afectat puternic copiii

și tinerii. În 2010, rata sărăciei absolute a copiilor din mediul urban era de 3,5% iar în rural era de 12,4%. Rata sărăciei absolute este de 2% pentru copiii de etnie română fată de 27,3% în cazul copiilor de etnie romă, în urban, respectiv 10,6% față de 41,1%, în rural48.

Se înregistrează carențe în îngrijirea copiilor în mediul rural datorită lipsei de informare, amplificată de sărăcia accentuată. Astfel, „2/3 din adulți își tratează copii acasă când sunt bolnavi, fără a-i duce la medic”49.

Lipsa sau/și insuficiența de creșe, grădinițe sau servicii de îngrijire la domiciliu care să permită părinților să muncească, mai ales în mediul rural, este o altă problemă care ar trebui serios tratată.

Recomandări: Modificarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului pentru

interzicea instituționalizării copilului sub 6 ani, fără excepții; Diagnoza și intervenția timpurie pentru copiii cu dizabilități și autism, ar trebui să fie

disponibilă și funcțională; Crearea de servicii specializate copiilor și familiilor acestora în vederea incluziunii sociale,

școlare și profesionale complete, la nivelul tuturor comunităților; Dezvoltarea și diversificarea serviciilor sociale în sprijinul familiilor pentru prevenirea

instituționalizării; Finanțarea serviciilor medicale și psiho-sociale per copil, conform planului de recuperare;

45 ESPAD - Proiectul European de Cercetare în Școli privind Consumul de Alcool și alte Droguri realizat în România

46 World Vision Romania, Bunăstarea Copilului in Mediul Rural, 2014

47 Uniți pentru copii, Buletin informativ trimestrial al UNICEF România – NR.12, 2012 Privind în trecut – Privind în viitor

48 Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice Direcția Generală de Asistență Socială, 2013,” Analiză Socio-Economică pentru programarea Fondurilor Europene 2014-2020”

49 World Vision Romania, 2012, Bunăstarea copilului in mediu rural

Formarea profesională continuă a specialiștilor/ cadre didactice/ medicale care lucrează direct cu copiii cu dizabilități, autism și cerințe educaționale pentru aplicarea celor mai noi metode și terapii;

Creșterea veniturilor familiilor care au în îngrijire copii cu dizabilități și autism prin acordarea de noi facilități (acordate la timp);

Simplificarea/ eliminarea birocrației în ceea ce privește evaluarea și încadrarea în grad de handicap;

Informarea și consilierea părinților cu privire la serviciile disponibile la nivel local/județean de către medicii de familie;

Întărirea capacității și creșterea colaborării asistenței medicale comunitare, a rețelei mediatorilor sanitari și de asistență socială, mai ales în mediul rural;

Creșterea capacității asistenței medicale primare, inclusiv comunitare, pentru informarea, îndrumarea și consilierea mamei și gravidei;

Promovarea vaccinări prin: platforma și campaniile naționale de informare, împreună cu ONG-urile, și asigurarea stocului de vaccinuri necesare;

Serviciile profilactice pentru copii sa fie incluse în structura de sănătate școlară conform legislației în vigoare;

Educația pentru sănătate (inclusiv educația sexuala) să se desfășoare în toate unitățile școlare, la toate clasele;

Îmbunătățirea serviciilor de asistență primară, mai ales în mediul rural; Efectuarea de studii cu privire la cunoștințele, atitudinile și comportamentele adolescenților

pentru elaborarea de politici si programe specifice; Formare profesională continuă pentru personalul care lucrează cu adolescenții, în special

adolescenți vulnerabili, în domeniul sănătății, învățământului și protecției sociale, Dezvoltarea de parteneriate, la nivel local, între ONG-uri, școli, autorități locale și lideri

comunitari care să răspundă nevoilor adolescenților; Adolescența ar trebui sa fie o parte prioritară în Strategiile Naționale în domeniul protecției și

promovării drepturilor copilului, Sănătate, Educație și a Strategiei naționale de tineret pentru perioada 2014 -2020; Strategia Națională HIV/SIDA, Strategia pentru sănătatea reproducerii și a celei antidrog, ar trebui să cuprindă o parte specifica pe adolescență ; Sa fie elaborată o strategie privind controlul alcoolului și tutunului, cu accent special pentru adolescenți;

Utilizarea abordării de tip «evolving capacities» Art. 5 din Convenția ONU a Drepturilor Copilului, pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, ajutându-i-i să decidă pentru viața lor.

Dezvoltarea programelor de dezvoltare economică și socială pentru reducerea sărăciei, in special in mediul rural;

Procesul de consultare publică cu ONG-urile și mediul academic să fie îmbunătățit; Prioritățile de utilizare a fondurilor UE pentru perioada 2014-2020 ar trebui să susțină

nevoile grupurilor vulnerabile de copii și tineri; Promovarea și extinderea de programe, modele de bune practică, incluzând finanțarea

acestora de la bugetul de stat / local pentru servicii oferite de ONG-uri; Creșterea disponibilității serviciilor sociale și a oportunităților de petrecere a timpului liber

pentru adolescenți pertu orientarea alegerilor sănătoasă către activități educative sau sportive și reducerea vulnerabilității la sărăcie, tutun, alcool sau droguri.

8. EDUCAŢIE, RECREERE ŞI ACTIVITĂŢI CULTURALE (art. 28, 29, 30, 31)

Educația, inclusiv formarea și orientarea profesionalăCu toate progresele realizate de către Guvern pe dimensiunea normativă și în condițiile

menținerii inițiativelor deja menționate în raportul de țară, lipsa de coerență și de viziune privind reforma învățământului preuniversitar a continuat să se manifeste și în perioada de timp care a

trecut de la precedentul raport. Schimbările frecvente ale miniștrilor (2008 - 2013, nu mai puțin de 8 miniștri s-au perindat la conducerea Ministerului Educației), a influențat atât funcționarea propriu-zisă a Ministerului cât și politicile educaționale - acest lucru fiind dovedit, printre altele, de alocările bugetare cu fluctuații foarte mari de la un an la altul50. Stoparea unor inițiative, odată cu schimbările politice este un alt efect, de exemplu, desființarea, de facto a școlilor de arte și meserii, fără o evaluare a acestei forme de învățământ și fără o estimare a impactului negativ al acestei măsuri (creșterea considerabilă a ratei de părăsire timpurie a școlii începând cu 2009, aceasta ajungând printre cele mai mari din UE51.

În toată această perioadă, educația a continuat să fie subfinanțată: cheltuielile pentru educație s-au menținut, între 2009 și 2012 la 4,1% din PIB (cel mai scăzut nivel din UE), chiar adică legislația stipula alocări de 6%. De asemenea, alocările per elev, la nivelul învățământului preuniversitar, au scăzut în aceeași perioadă cu circa 20-25%, în condițiile în care și ponderea cheltuielilor pentru educație din totalul cheltuielilor publice a scăzut de la 10,3% la 8,3% între 2007 și 201052. Ca urmare, salariile profesorilor au fost, și ele, diminuate în această perioadă. Astfel, în perioada 2008-2011, ca urmare a măsurilor luate în cadrul reformei sistemului național de educație, numărul unităților de învățământ a scăzut cu 1017 (respectiv cu 12,4%).

Participare școlară, abandonul școlar/părăsirea timpurie a școliiÎn anul școlar 2009/ 2010, rata totală a cuprinderii școlare a fost de 4.176.866 de elevi,

cu următoarea distribuție în funcție de nivelul de învățământ: învățământ preșcolar – 666.123 elevi, învățământ primar – 845.679, gimnaziu – 873.997, învățământ profesional – 115.445, liceu – 837.728, învățământ post-liceal (non-terțiar) și de maiștri – 62.575 și învățământ superior – 775.31953. Între 2008 și 2012 efectivele școlare au fost în scădere constantă dar, pe de altă parte, diverșii indicatori referitori la participarea școlară, părăsirea timpurie a școlii și abandonul școlar au avut tendințe negative. Astfel, rata brută de cuprindere (pentru învățământul obligatoriu) a scăzut cu circa 3% între anii școlari 2011-2012, diminuându-se, în același timp, atât durata medie de frecventare a învățământului, cât și speranța de viață școlară pentru un copil în vârstă de 6 ani54. Pe de altă parte, evoluția pozitivă a indicatorilor privind învățământul preșcolar este irelevantă, tendință care s-ar putea prelungi, ulterior, în învățământul primar, pe măsură ce vor avansa cohortele care au frecventat grădinița și au urmat „clasa pregătitoare”, începând cu anul școlar 2012-2013.

Acces la educație pentru grupurile vulnerabile de copiiProcentului oficial de abandon școlar i se adaugă procentul copiilor care nu au frecventat

niciodată școala (3,68% în învățământul primar și 3,75% în învățământul gimnazial), existând, în total, un număr de peste 44.000 de copii de vârsta învățământului primar și peste 48.000 de copii de vârsta învățământului gimnazial care sunt în afara sistemului de educație55.Ar trebui menționat că aceste evoluții au fost înregistrate atât în cazul fetelor cât și al băieților și că tendințele negative sunt mai accentuate în mediul rural și în cazul copiilor de etnie romă. Se estimează că ratele de cuprindere a copiilor de etnie romă în învățământul preșcolar între 4% (în cazul copiilor de 3 ani) și 23% (în cazul copiilor de 6 ani)56 – cu mult sub mediile naționale (61,7%, respectiv 79,7%, conform datelor INS în 2011). Procentul copiilor romi de 7-13 ani ce nu au avut deloc contact cu școala este de două ori mai mare, iar al celor de 14-17 ani este de 50

Raportul Eurydice „Funding of Education in Europe 2000-2012. The Impact of the Economic Crisis”

51 Education and Training Monitor 2013

52 Raportul Eurydice „Funding of Education in Europe 2000-2012. The Impact of the Economic Crisis”

53 Institutului Naţional de Statistică

54 Raportul asupra stării sistemului național de învățământ preuniversitar din România, realizat de ISE (2012, București)

55 Copiii care nu merg la școală : o analiză a participării la educației în învățământul primar şi gimnazial (2012). București / Buzău: UNICEF România / ISE / Alpha MDN

56 Laura Surdu (coord.), ”Participare, absenteism școlar și experiența discriminării în cazul romilor din România”, Romani Criss, UNICEF, București, 2011

peste trei ori mai mare față de membrii non-romi ai acelorași comunități. În plus, proporția copiilor romi care nu termină ciclul gimnazial este cu peste 10% mai ridicată decât în cazul copiilor non-romi din aceleași comunități studiate57. Aproape fiecare al treilea elev rom (29.2%) a trăit în ultima lună cel puțin o dată experiența de a veni la școală înfometat pentru că nu a avut ce mânca acasă – conform propriei declarații58.

Aproximativ 85,7% dintre părinții ai căror copii și‐au întrerupt educația, declară că abandonul școlar se datorează factorilor legați de sărăcie (lipsa resurselor pentru costurile colaterale ale educației sau necesitatea participării copilului la activități generatoare de venituri pentru gospodărie) și numai 14% au declarat că abandonul școlar se datorează lipsei de importanță a educației.

Datele ANPDC arată că peste 2.700 de copii cu handicap accentuat între 7 si 10 ani nu merg la scoală și că, de asemenea, în lipsa unor date disponibile, este imposibil de analizat rata abandonului școlar al copiilor cu dizabilități de vârsta învățământului primar sau gimnazial în funcție de gen, mediu de rezidență sau nivel de bunăstare59.

Pentru mediul rural, părăsirea timpurie a scolii este un fenomen alarmant, deoarece 35% dintre părinții și copiii din mediul rural declară că nu sunt interesați să continue educația după clasa a VIII-a60.

Analizele și rapoartele ONG-urilor arată că un bun mediator școlar poate avea o influență foarte mare în menținerea unei frecvențe școlare și a unor relații bune între școală și autorități, in cazul copiilor romi. Mecanismul are însă în momentul de față anumite slăbiciuni; din cei 150 de mediatori calificați până în 2009, numai circa 70 lucrează în prezent ca mediatori. Consiliile județene/locale trebuiau să aloce resurse și să angajeze mediatorii dar, deși meseria de mediator a fost înregistrată oficial în nomenclatorul ocupațiilor, încă nu există reguli clare pentru angajarea sau continuitatea acestor posturi, iar autoritățile locale participă la acest proces într-un ritm greoi. Procesul de selecție a mediatorilor se bazează pe recomandările liderilor romi (lideri politici, inspectori școlari pe problemele minorităților, consilieri de relații interetnice din cadrul Prefecturilor). Această intervenție în politică educației adesea restricționează procesul de selecție și poate submina obiectivitatea intervenției de mediere. O piedică semnificativă în formarea unor mediatori eficienți este faptul că salarizarea este foarte puțin peste salariul minim. Cei mai mulți mediatori sunt plătiți din bugetul local, cu foarte puține șanse de recunoaștere materială a unei prestații bune.

Transportul copiilor la școală rămâne încă o problema a sistemului românesc de educație cu toate ca Raportul de țară menționează o ameliorare a acestui aspect. În prezent, conform datelor MECTS, există un deficit de aproape 700 de microbuze, aproape 90% dintre acestea fiind necesare în mediul rural. În localitățile în care nu este asigurat transportul, familiile sărace menționează faptul că nu pot acoperi acest cost, refuzând astfel trimiterea copilului la școală. De asemenea, distanța față de școală și mai ales starea precară în care se află majoritatea drumurilor în localitățile izolate din mediul rural, fac ca prezența școlară a copiilor să nu fie constantă, în special iarna61. Aproape un sfert dintre copii (23%) petrec în drumul dintre casă și școală o oră sau mai mult.

O altă problemă importantă cu care se confruntă grădinițele și unitățile școlare, mai ales în mediul rural, se referă la condițiile sanitare de funcționare. Una din trei scoli din mediul rural nu îndeplinește condițiile impuse de autoritățile sanitare, dar tot continuă fă funcționeze.

57 Fleck,G. si Rughinis, C. (2008). Vino mai aproape: incluziunea si excluziunea romilor în societatea românească de azi, Guvernul României

58 Raportul de cercetare „Părăsirea timpurie școlii” realizat de Roma Education Fund România – datele sunt valabile doar pentru școlile în care s-a realizat acest studiu

59 Toți copiii la scoală până în 2015. Inițiativă globală privind copiii în afara sistemului de educație. Studiu Naţional – România (2012). București / Buzău: UNICEF România / ISE / Alpha MDN)

60 “Dialog pentru calitatea educației. Școala văzută prin ochii elevilor şi părinților”, World Vision Romania, 2014

61 Studiu național ”Toți copiii la școală până în 2015, Inițiativă globală privind copiii în afara sistemului de educație - Analiza situației copiilor aflați în afara sistemului de educație în România”, Institutul de Științe ale Educației,

București, 2012

„Costurile ascunse” ale educației continuă să fie o problemă, mai ales la nivelul grupurilor dezavantajate deja menționate sunt concluziile a doua cercetări.62

În raportul de cercetare al Fundației World Vision România 63, se arată că abandonul școlar este influențat și de lipsa serviciilor de tip „școală după școală” (ŞDŞ). World Vision atrage atenția asupra nevoi de dezvoltare a acestor servicii la nivel național cu suportul statului și al autorităților publice locale și centrale și formularea unor standarde minime de calitate.

Tinerii din centrele de plasament sunt subiect al discriminării, mai ales din partea profesorilor (de exemplu, la ședințele cu părinții sunt evidențiate în primul rând problemele tinerilor din centrele de plasament, chiar dacă sunt aceleași cu cele ale tinerilor din familii obișnuite)64. Tinerii care provin din sistemul de protecție au mari dificultăți de integrare pe piața muncii, o eroare fundamentală a sistemului instituțional este aceea că tinerii care părăsesc sistemul nu sunt deloc pregătiți pentru viața independentă, iar membri de personal care interacționează cu ei nu sunt instruiți să-i ajute pentru viața independentă65.

Educație inclusivă pentru copiii cu dizabilitățiÎn documentul de poziție trimis de către FONPC, Guvernului, Parlamentului, mass-

mediei și întregii comunități, se subliniază faptul că procesul de egalizare a șanselor pentru copiii cu dizabilități trebuie mult accelerat. România se confruntă încă cu lipsa unității între diferite politici/strategii naționale (educație, sănătate, protecție socială, incluziune pe piața muncii) în ceea ce privește persoanele cu dizabilități; discriminarea, lipsa de respect, lipsa de empatie față de copiii cu dizabilități încă prevalează. Nu este recunoscut potențialul persoanelor cu dizabilități, iar accesul acestora la grădinițe și școli este redus din lipsa transportului adecvat și a accesibilizării acestor unități de învățământ. Cadrelor didactice nu sunt suficient de formate pentru a lucra cu copilul cu dizabilități, sălile de clasă sunt inadecvat amenajate. Timp prea puțin alocat de profesorii de sprijin copiilor cu dizabilități, număr insuficient de profesori de sprijin și programe neadaptate nevoilor copiilor cu dizabilități. Probleme legate de toleranța colegilor de clasă, a părinților acestora, a cadrelor didactice. Există încă mentalitatea în rândul majorității că un copil cu dizabilități „creează probleme în clasă”. Problemele sunt legate de faptul că ar putea aduce prejudicii nivelului de performanță al clasei sau implicării profesorului.

Discriminarea și segregare în educație/educația interculturalăSegregarea școlară în Rumânia este o problemă pentru care nu s-au găsit încă soluții

coerente. În total, 60% dintre școlile segregate sunt situate la o distanță cuprinsă între 1 și 3 km de școli de nivel similar și/sau mixte, în 8% din acestea nu există apă curentă în interiorul şcolii, 57% nu au încălzire centrală, 56% nu au niciun laborator de specialitate, în 87% nu există cabinete medicale, în 37% nu există bibliotecă școlară, 87% nu dispun de transport școlar, iar starea mobilierului este nesatisfăcătoare în jumătate dintre acestea. În școlile segregate fiecare al cincilea profesor este necalificat, iar în școlile cu clase segregate de romi fiecare al șaptelea cadru didactic este necalificat66.

Uneori, segregarea se petrece în sala de curs, deoarece din ce în ce mai mulți elevii romi sunt așezați mai degrabă în ultimele bănci ale clasei în comparație cu elevii neromi; în vreme ce 32.6% dintre elevii neromi stau în prima bancă, doar 23.8% dintre elevii romi au

62 Învățământul gratuit costă! Cercetare cu privire la costurile „ascunse” din educație, (Grădinaru șli Manole coord, 2010) si „Toți copiii la scoală până în 2015. Inițiativă globală privind copiii în afara sistemului de educație. Studiu

Naţional (România 2012, ISE / UNICEF România/Alpha MDN).

63 Cercetarea cu privire la calitatea educației în mediul rural, realizata de Organizația World Vision Romania

64 Raportul realizat de Centrul de Resurse şi Informare pentru Profesiuni Sociale (CRIPS) si Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) « Resurse şi nevoi de suport în integrarea socială a copiilor şi tinerilor protejați în servicii

rezidențiale de protecție a copilului »65

« Auditul Serviciilor Sociale pentru Copii din Romania » realizat de Hope and Homes for Children

66 Raportul de cercetare “Monitorizarea aplicării măsurilor împotriva segregării școlare în România”, Romani Criss, 2008

aceeași poziție în clasă și doar 8.7% dintre elevii care au părăsit școala/au risc ridicat de părăsire ocupă această poziție în cadrul școlii67. Discriminarea se manifestă nu doar în modul de poziționare a elevilor în clasă, dar și în organizarea claselor în cadrul școlii.

În lipsa unor cursuri de educație interculturală și a unor activități interculturale, precum și în lipsa unor acțiuni concrete de schimbare a mentalității majorității față de copiii Romi, consecințele sunt extrem de grave asupra dezvoltării copiilor Romi așa cum de altfel o arată și studiul mai sus amintit : fiecare al șaptelea elev rom (13.9%) se simte încă jenat să își asume identitatea etnică declarându-și altă identitate etnică iar elevii romi apreciază că se simt neînțeleși de profesorii lor în mai mare măsură decât cei neromi68.

Calitatea educațieiDoar 60% dintre elevii de 10-11 ani pot citi cursiv și fără greșeli și numai 50% dintre ei

pot înțelege ceea ce citesc. Un sfert dintre copii renunță la școală din cauza sărăciei și a rezultatelor proaste la învățătură69.

Punctajul României în domeniul competențelor de citire din PISA 2009 a fost printre cele mai scăzute din statele UE. Peste patru elevi din 10 (40,4%) s‐au clasat pe nivelul 2 al scalei PISA a competențelor de citire, comparativ cu media de 19,6% a UE 25, ceea ce înseamnă că se estimează că un procent semnificativ de elevi români au competențe reduse de citire. România a obținut un punctaj la fel de mic la matematică și științe. Aproape jumătate dintre elevii români (47%) s‐au clasat pe nivelul 2 al scalei PISA în cazul matematicii, comparativ cu media de 22,2% a elevilor cu rezultate slabe din UE 25.70 În cazul științelor, procentul celor cu rezultate slabe este puțin mai mic decât în cazul matematicii (41,4%), dar este departe de media de 17,7% a UE.

Este de menționat faptul că aceste evaluări sunt făcute conform unor standarde europene, iar elevii romani nu au fost “familiarizați” în special cu formatul testării; acesta este un aspect foarte important pentru creșterea performanțelor deoarece efectul de “efort de adaptare” trebuie luat în considerare. Nivelul scăzut de aptitudini și competențe al elevilor din România, măsurat în cadrul evaluărilor naționale și internaționale, este corelat, de asemenea, cu calitatea în general slabă a învățământului și cu dependența sa de surse de finanțare limitate. 71

Educația timpurieÎn 2011, doar 2% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani erau înscriși la creșă,

majoritatea covârșitoare a acestora aflându‐se în grija familiei sau într‐un sistem de îngrijire alternativ. Potrivit Eurostat (UOE), 2013, România a înregistrat o scădere ușoară a participării la sistemele de educație și îngrijire a copiilor preșcolari, a copiilor cu vârsta între 4 ani și vârsta de începere a învățământului primar obligatoriu (4-5 ani), de la 82,8% în 2008 până la 82,1% în 2010 (semnificativ sub media de 92,3% din UE 27), România fiind una dintre țările cu cea mai mică pondere de copii cu vârsta de 4-6 ani înscriși în învățământul preșcolar.

Violența în școliPeste 14.000 de cazuri de violență verbală și fizică au fost înregistrate în unitățile de

învățământ în anul școlar 2011-2012, potrivit unor date centralizate de Ministerul Educației.FICE România – Federația Internațională a Comunităților Educative, România în cadrul

proiectelor dezvoltate de-a lungul anilor, a atras atenția asupra amplorii fenomenului de violență în școli și a măsurilor care ar trebui luate, printr-o strategie coerentă de prevenire a violenței.

67 „Părăsirea timpurie a scolii – cauze și efecte” , Cerasela Bănică, Claudiu Ivan și Iuliu Rostaș, 2013

68 „Părăsirea timpurie a scolii – cauze și efecte” , Cerasela Bănică, Claudiu Ivan și Iuliu Rostaș, 2013

69 Studiul World Vision “Bunăstarea Copilului in Mediul Rural”, 2014

70 OECD PISA programul internațional OECD pentru evaluarea elevilor, Programme for International Student Assessment – PISA, Raportul Centrului Naţional, Ciclul de testare 2008-2009 si OCDE -PISA 2006

71 ”Acordul de parteneriat propus pentru perioada 2014-2020”, Ministerul Fondurilor Europene, 2013

Fenomenul de bullying este unul care ia amploare în România. Proiectul Asociației Telefonul Copilului, "Stop bullying" atrage atenția asupra unei probleme cu care se confruntă foarte mulți copii și adolescenți, fie la școală, fie în cercul de cunoștințe. Astfel, în perioada octombrie 2011 - octombrie 2013, Asociația Telefonul Copilului a înregistrat un număr de 2.907 de cazuri de bullying în România. Printre efectele fenomenului bullying, s-au înregistrat: depresii și tulburări de comportament (33.15%), excludere și dificultate în relaționare (29.78%), gânduri suicidale (15.17%), frică și anxietate (12.92%), criză de identitate (4.49%) și criză de singurătate (4.49%). Victimele fenomenului bullying au fost în principal adolescenți (fete 12 - 17 ani - 28.58%, băieți 12 - 17 ani - 57.14%), dar și preadolescenți (fete 8 - 11 ani - 6.67%, băieți 8 - 11 ani - 7.61%).

Studiile au demonstrat ca cel puțin unul din patru elevi de clasele VII-VIII se teme să nu fie atacat sau să devină victima violentei în școli. Aproape 70% din elevii romani se află în această situație, ducându-se cu teamă la ore72.

Corelarea educației cu integrarea pe piața de muncăȘcoala ar trebui așa cum prevăd toate standardele internaționale, să formeze deprinderi

de viață independentă. Acest lucru însă nu se întâmplă în învățământul românesc. Elevii raportează cele mai mici scoruri (61%) la aplicarea cunoștințelor în situații reale de viață73.

Abordarea intersectorialăMetodologia de colaborare a SPAS cu Inspectoratul Școlar privind asigurarea participării la procesul de învățământ a tuturor copiilor de vârstă școlară din unitatea administrativ teritorială există este aproape inexistentă : doar 2,68%, la 2,65% dintre SPAS-uri din orașe și la 15,00% dintre SPAS-uri din municipii au dezvoltat astfel de proceduri. Numărul mediu de sesizări din partea instituțiilor de învățământ privind neparticiparea copiilor la procesul de învățământ înregistrate la SPAS în anii 2009 - 2010 a fost de: SPAS comune 0,42 sesizări în 2009 și 0,64 sesizări în municipii74. Cu alte cuvinte, colaborarea dintre serviciile de prevenire de la nivelul autorităților publice locale și cele de educație este slab dezvoltată, mecanismele de colaborare fiind ineficiente.

Asigurarea dreptului elevilor la timp liber și educația non-formală sunt mari provocări75 ale sistemului de educație. Raportul FONPC arată că față de numărul de ore petrecute la școală, copilul mai petrece un număr considerabil de ore acasă pentru a finaliza temele de casă. Educația despre organizarea timpului, în special al timpului liber se reduce la „grăbește-te acasă pentru că ai de învățat”, „treci la învățat”. Același studiu al FONPC arată că în majoritatea școlilor nu se regăsește o ofertă pentru programele de educație non-formală (activități sportive, cluburi ale elevilor, cercuri tematice etc.).

Recomandări: Alocarea a 6% din PIB pentru educație, procent stabilit de Legea Educației Naționale. Alocarea preferențială a resurselor pentru îmbunătățirea educației copiilor din mediul rural, a

celor de etnie romă și a copiilor cu dizabilități. Facilitarea accesului la fonduri europene a instituțiilor publice și societății civile în

programele finanțării europene, pentru perioada 2014-2020 pentru acordarea de fonduri pentru investițiile în educație, competențe și învățare pe tot parcursul vieții și mai ales către educația copiilor aparținând grupurilor aflate în risc de excluziune.

72 Studiul OMS și Asociația Mondiala de Psihiatrie, Asociația Internaționala de Psihiatrie a Copilului si Adolescentului și asociațiile de profesioniști - “Violența școlară: epidemiologie, istoric și prevenție”

73 Cercetare cu privire la calitatea educației în mediul rural, realizata de Organizația World Vision Romania, 2012

74 Raportul de cercetare realizat de Fundația SERA si Ministerul Muncii in cadrul programului "Îmbunătățirea eficacității organizaționale a sistemului de protecție a copilului în România", 2013

75 Raportul de analiză cu privire la punerea în aplicare a dispozițiilor Convenției internaționale privind drepturile copilului în practica educațională din România, FONPC 2013

Finanțarea activităților desfășurate în cadrul programelor „școală după școală” prin programe naționale. În acest sens, diferitele ONG care oferă deja astfel de programe, având expertiză și rezultate dovedite, trebuie sprijinite prin finanțări publice.

Reconsiderarea programelor de educație care se adresează copiilor cu dizabilități astfel încât, școala să adapteze nevoilor copiilor și nu invers.

Inițierea unor campanii naționale de sensibilizare față de drepturile și nevoile speciale ale copiilor cu dizabilități, care să încurajeze incluziunea lor în societate și să prevină discriminarea și instituționalizarea acestora;

Conștientizarea problematicii discriminării în școli, a copiilor care provin din sistemul de protecție și luarea unor masuri de prevenire și de integrare a acestora. Finanțarea unor programe naționale de orientare școlară și profesională.

Intervenția pentru asigurarea de șanse școlare egale elevilor romi, ca intervenție în sprijinul comunității roma.

Unul dintre criteriile de evaluare a școlilor ar trebui sa fie rezultatele scolii privind incluziunea copiilor din grupurile vulnerabile, și nu doar performanța școlară și alte criterii care țin de managementul școlar.

Intervenția pentru suportul educației elevilor romi trebuie să țintească și condițiile materiale ale acestora, sprijinirea familiilor este necesara prin colaborarea dintre serviciile sociale și cele de educație.

Creșterea calității învățământului, astfel încât rolul școlii să fie definit ca entitate principal responsabilă în a răspunde nevoilor tuturor elevilor și în crearea condițiilor pentru ca performanța școlară să depindă în cea mai mare măsură de talentul și munca individuală a copilului și mai puțin de factori în afara controlului personal ale elevilor (situația materială, etnie, nivelul de educație al părinților, etc).

Eliminarea costurilor ascunse, astfel încât toți copii să aibă șanse egale la educație și să se reducă diferențele pe care aceste costuri ascunse le creează.

Promovarea educației interculturale și includerea ei în programa școlară și cea pre-școlară. Promovarea și implementarea standardelor, instrumentelor și recomandărilor Consiliului Europei, Parlamentului European, Comisiei Europene, UNESCO, Națiunilor Unite, privind educația interculturală.

Continuarea și consolidarea inițiativelor de educație timpurie – prin extinderea activității creșelor și asigurarea finanțării acestora.

Masuri concrete la nivel național pentru conștientizarea fenomenului, prevenire și intervenție: cuprinderea în curriculum național a subiectului bullying, formarea profesorilor pentru a identifica fenomenul de violență și a interveni, implicarea părinților în programe de prevenire și derularea unor programe pentru copii. Implicarea copiilor direct în programe de conștientizare este obligatorie, lucru cu echipe de copii formați pentru a sesiza și a interveni în astfel de situații este o nevoie urgentă. Finanțarea la nivel național a unor proiecte de prevenire și intervenție, precum și dezvoltarea la nivelul școlilor a unor mecanisme de raportare a bullying-ului și de intervenție, prin formarea unor centre de consiliere și intervenție.

Implicarea mai activă a părinților și a comunității în organizarea învățământului pre- și școlar, în elaborarea unor programe care să vizeze integrarea tuturor copiilor, șansele egale și calitatea învățământului.

Corelarea dreptului la odihnă și timp liber al copiilor cu dreptul la educație, prin diminuarea volumului de teme pentru acasă.

Este necesară o mediatizare și o informare mai bună a copiilor și familiilor în ceea ce privește serviciile și programele educaționale și de timp liber; școala are o importanță deosebită în a facilita copiilor și familiilor accesul la aceste servicii.

9. MĂSURI DE PROTECŢIE SPECIALĂ (art. 22, 30, 32, 33, 35, 36, 38-40, 37(a)b)d))

Copiii străini, solicitanți de azil și refugiați Conform statisticilor primite de la Inspectoratul General pentru Imigrări, în 2012, un

număr de 2,511 persoane dintre care 43 minori neînsoțiți sau separați au solicitat azil în România. În același an, un număr de 161 femei și bărbați (din Algeria, Maroc, Pakistan, Siria și Afganistan)au primit statut de refugiat în timp ce 117 au primit o altă formă de protecție.

Referitor la dreptul la identitate al copiilor străini în Rumânia, Asociația pentru Dezvoltarea Organizației – SAH ROM (ADO SAH ROM) a analizat cazul particular al copiilor cetățenilor sirieni care s-au născut în România, sau cei cărora le-au expirat documentele de călătorie (pașapoartele). Ambasada Republicii Arabe Siriene nu mai eliberează pașapoarte din anul 2011 și, în lipsa acestora, legislația permite doar acordarea statutului de tolerat copilului, chiar dacă părinții au drept de ședere legală pe teritoriul României. Statutul de tolerat se acordă pe perioade (succesive) de 6 luni și restricționează accesul copilului la anumite drepturi (nu primesc cod numeric personal, deci nu au acces la asistență medicală gratuită, nu au acces la medicul de familie, vaccinări gratuite, la alocații pentru copii etc.).

Deși copiilor străini și copiilor solicitanți de azil și refugiați le este garantat dreptul la asigurări medicale gratuite, la data de 31 decembrie 2012, pe lista medicilor de familie figurau doar 21 de străini cu o formă de protecție76. Dificultatea de exercitare a unor drepturi, de accesare a unor servicii și beneficii se datorează și lipsei de informare a funcționarilor publici cu privire la prevederile legislative speciale referitoare la străini și la drepturile care le sunt recunoscute potrivit legii, precum și din cauza unor bariere culturale și de limbă.

Exploatarea economică, inclusiv exploatarea copiilor prin muncă Acest fenomen este legat de munca în sectorul informal, cu precădere în agricultură și

construcții, dar și în alte sectoare ale economiei, însă nu există o monitorizare unitară a fenomenului.

Este important de subliniat faptul că membrii comunității au prea puține informații pentru a recunoaște și a raporta situații de muncă a copilului și chiar și atunci când admit că știu că un copil lucrează mai mult decât ar fi social acceptat pentru vârsta sa, membrii comunităților ezită să sesizeze serviciile sociale, pentru că este înrădăcinat principiul conform căruia nu este corect să te amesteci în problemele familiei și că fiecare își crește copilul cum consideră. Potrivit raportului de la World Vision România pe bunăstarea copiilor din zonele rurale, 3.3% dintre copii au raportat că lucrează pentru vecini, în timp ce 12% dintre copii au mărturisit că au lipsit de la școală din cauză că trebuiau să lucreze cu familiile lor sau să aibă grijă de frații mai mici.

Chiar dacă datele oficiale întârzie să apară, fenomenul cerșetoriei este vizibil mai ales în marile orașe din România. Copiii sunt uneori forțați să cerșească chiar sub ochii autorităților publice, în fața bisericilor, a instituțiilor publice sau în locurile turistice.

Copiii străzii Datele analizate de Fundația Parada România, atrag atenția asupra faptului că un număr

semnificativ dintre copiii străzii provin din instituții publice, principala cauză fiind neadaptarea acestora și lipsa unei familii cu care copil să țină legătura.

Este de remarcat faptul că se continuă politica de eludare a gravității fenomenului copiilor străzii, iar instituțiile publice locale, neagă existența fenomenului, importanța și consecințele acestuia.

Un alt aspect notabil remarcat de Fundația Parada România este consumul de substanțe psihotrope care este generalizat în rândul copiilor străzii, pornind de la aurolac, la heroină si

76 Barometrul Integrării Migranților 2013, realizat de Asociația Română pentru Promovarea Sănătății în parteneriat cu Fundația Soros

substanțe etnobotanice. Nu există finanțare și nici servicii publice dedicate de Harm Reduction pentru consumatorii minori, nu există servicii de substituție, nu există servicii de tratament.

Un alt aspect care trebuie menționat este apariția celei de-a doua, în unele cazuri celei de-a treia generații de copii ai copiilor străzii demonstrează eșecul de a aborda fenomenului, care a intrat într-o stare cronică.

În ultimii ani, Asociația Stea a constatat la Satu Mare creșterea continuă a numărului de copii ai străzii. Aceștia se confruntă cu dificultăți care le pun în pericol dezvoltarea și uneori chiar și viața: frig, foame, boli, mizerie, absența celor mai elementare condiții de igienă, boli cu transmitere sexuală (mare pericol constituind virusul hepatitei C), marginalizare de către comunitate etc. Aceste condiții de viață au grave influențe asupra echilibrului psihic și emoțional al copiilor și tinerilor străzii, asupra educației și asupra sănătății lor. Mulți dintre ei sunt adesea exploatați prin muncă, obligați să cerșească, să comită acte infracționale sau să se implice în prostituție, toate acestea făcându-i victime ale excluziunii sociale.

Linii de asistență telefonică Asociația Telefonul Copilului pune la dispoziția copiilor și părinților linia telefonică de

asistentă la nivel național, 116 111, gratuit în rețelele Romtelecom și Cosmote. La Telefonul Copilului răspund asistenți sociali și psihologi, în majoritate angajați, dar și voluntari pregătiți. Acesta este un instrument de identificare a problemelor cu care se confruntă copiii dar și un prim pas în soluționarea problemelor cu care se confruntă copiii prin servicii de consiliere psihologică și juridică.

De semnalat este faptul că, deși acest serviciu este accesat de un număr foarte mare de copii și vine în sprijinul autorităților publice, finanțările din partea statului sunt inexistente.

Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, au la rândul lor numere gratuite pentru ”telefonul copilului”, însă nu există date statistice la nivel național asupra numărului de copii care apelează la aceste numere și nici date referitoare la funcționarea acestora. Din analizele realizate de FONPC se observă că aceste numere gratuite diferă de la un județ la altul și numerele nu sunt afișate la loc vizibil pe pagina de web a DGASPDC-urilor.

Trafic, exploatare și abuz sexual În anul 2010, pentru prima oară din 2005, traficul de persoane, prin toate formele sale de

manifestare, a cunoscut o tendință ascendentă (1.154 victime față de 780 victime înregistrate în 2009) conform ANITP. Vârsta critică, pentru intrarea în trafic a minorilor, este cea a adolescenței, 14-17 ani, caracterizată de: dorința de independență, teribilism, naivitate și lipsă a experienței de viață. Minorii provin în special din zona rurală, având o situație socială precară, din familii dezorganizate, afectate de violență domestică, șomaj, sărăcie, neglijență a copiilor, sau din rândul tinerilor lipsiți de adăpost, care părăsiseră anterior centrele de plasament sau adăposturile pentru persoane defavorizate.

Această evoluție este rezultatul crizei economice, ce a determinat o scădere a calității vieții care a generat o tendință de asumare a unor riscuri mai mari de către populația afectată de pierderea locurilor de muncă, dar și rezultatul implementării politicilor publice de luptă împotriva traficului, în special în sensul pregătirii adecvate a specialiștilor în aria identificării și investigării precum și a prevenirii traficului de persoane.

Exploatarea sexuală rămâne un scop principal al traficului de persoane. Majoritatea semnificativă a victimelor exploatării sexuale identificate sunt femei, cu vârste cuprinse între 14-17 ani și 18-25 ani, cu un nivel de educație gimnazial și liceal, provenite atât din rural cât și din urban. Spre deosebire de traficul pentru muncă, exploatarea sexuală cunoaște proporții crescute în traficul intern, circa o jumătate din victime fiind traficate în interiorul țârii, dintre care 77% sunt minori (ANITP, 2011).

În afară de lipsa serviciilor pentru victimele traficului, România se confruntă și cu confuzii în cadrul legislativ, astfel se poate observa că există o serie de probleme în raport de definiția

traficului de persoane și a interpretării acesteia, atât în ce privește Legea anti-trafic cât și Codul penal.

6. Administrarea justiției juvenile Organizațiile neguvernamentale prezente la grupurile de lucru organizate de către

FONPC în cadrul proiectului ”AUDIS pentru o mai bună audiere a minorului„ au subliniat faptul că doar anumiți judecători au beneficiat de pregătire specială pentru a lucra cu copiii. Rapoartele FONPC arată că fondurile alocate de către Stat pentru formarea profesioniștilor din sistemul de justiție au fost insuficiente, astfel încât multe dintre cazurile cu minori nu sunt instrumentate de către specialiști formați în acest domeniu. Formarea rețelelor de profesioniști, precum și formarea echipelor multi-disciplinare și abordarea integrată a cazurilor cu minori este încă o provocare.

România nu are un sistem de justiție pentru copii adecvat, care să fie adaptat nevoilor copilului. Astfel, procedurile penale și civile se desfășoară în mare parte în conformitate cu reglementările și procedurile aplicabile adulților; doar câteva prevederi speciale pentru copii pot fi găsite iar unele dintre acestea nu sunt îndeajuns de puternice (deoarece nu sunt obligatorii), sau se aplică doar anumitor categorii de copii. Limbajul și regulile în timpul procedurilor nu sunt accesibile copiilor, și nu există materiale adaptate care să fie folosite în acest sens77.

Audierea minoruluiDeși legislația din România (Art. 77 indice 1 Cod de procedură penală, alin.1) are

prevederi legate de audierea minorului, sunt relativ puține situațiile în care victimele diferitelor infracțiuni sunt audiate în condițiile speciale prevăzute de lege.

Proiectul AUDIS realizat de FONPC atrage atenția asupra faptului că audierea minorului în România nu respectă drepturile copilului iar serviciile oferite copiilor nu sunt deloc conform ghidului pentru o justiție adaptată minorului și recomandărilor Consiliului Europei și a altor documente internaționale.

Ca să-și poată exercita dreptul de a fi ascultați, copiii ar trebui să primească informații relevante și sprijin în acest sens. S-au identificat probleme precum audieri repetate (care au un efect traumatizant asupra copilului), spații de audiere inadecvate (neprietenoase, reci, care nu-i asigură siguranța și intimitatea), audieri publice (care expun copilul victimă sau martor la contactul cu făptuitorul; audierea copilului prin mijloace audio-video este o excepție, mai degrabă decât practică obișnuită), lipsa specializării profesioniștilor implicați și absența serviciilor de sprijin78.

În proceduri civile, copiii mai mici de 10 ani sunt rareori audiați. Audierile sunt în general considerate neplăcute pentru copil, iar opiniilor copilului li se acordă o greutate mai mare sau mai mică, în funcție de ce anume consideră judecătorul ca fiind interesul superior al copilului în cazul respectiv. Mai mulți participanți în cadrul cercetării au subliniat nevoia de a avea serviciile unui psiholog pentru audierile cu copii79.

Copiii a căror părinții sunt în închisoarePeste 16.764 de copii au cel puțin unul dintre părinți în închisoare, iar specialiștii au

constatat că acești minori au o stimă de sine scăzută, din cauză că ascund situația părintelui, sunt marginalizați și sunt în risc de a dezvolta comportamente (pre)delincvente, dar și de

77 Raport - Centrul de Resurse Juridice România ”Justiția în interesul copilului – perspectivele şi experiențele specialiștilor din România 2012 - Sumarul rezultatelor”, ca material cadru pentru o analiză comparativă efectuată de

Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA)78

Raport - Centrul de Resurse Juridice România ”Justiția în interesul copilului – perspectivele şi experiențele specialiștilor din România 2012 - Sumarul rezultatelor”, ca material cadru pentru o analiză comparativă efectuată de

Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA)79

Raport - Centrul de Resurse Juridice România ”Justiția în interesul copilului – perspectivele şi experiențele specialiștilor din România 2012 - Sumarul rezultatelor”, ca material cadru pentru o analiză comparativă efectuată de

Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA)

abandon școlar. Din datele centralizate din 34 de penitenciare a rezultat că 814 dintre acești copii sunt în sistemul de protecție80.

Din păcate în România nu există servicii specializate pentru lucrul cu copilul al cărui părinte se află la închisoare și iar această categorie de copii nu face parte din prioritățile strategice ale ANPDCA.

Filmul81”Toto și surorile lui” redă o parte din consecințele nefaste asupra copilului cum ar fi: abandon școlar, consum de droguri, violență, tulburări emoționale și de comportament. Același film atrage atenția asupra faptului că părinții acestor copii nu beneficiază de sprijinul autorităților responsabile pentru menținerea legăturii cu copii și nici de consiliere familială, sau pregătire pentru re-integrarea familială și socială.

Copiii lipsiți de libertatePotrivit datelor făcute publice de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), la 25

septembrie 2012, în cele patru penitenciare specializate din România, se aflau 1.967 minori și tineri, alți 154 aflându-se în cele trei centre de re-educare. În plus, 80 de copii se aflau la data raportării în alte unități penitenciare.

În sistemul de detenție din România sunt încălcate flagrant drepturi elementare ale minorilor deținuți. În momentul realizării primei anchete a copilului, cea din arestul poliției, în doar 2 la sută din cazuri a fost prezent asistentul social și în numai 6 la sută din cazuri a fost prezent un avocat. Și mai grav, mai mult de jumătate din copiii intervievați au spus că au fost purtați în cătușe în public sau că au fost încătușați alături de un adult. Mare parte dintre copii nu au fost informați despre drepturile pe care le au la momentul reținerii și nici despre faptul că pot face reclamații dacă sunt abuzați sau li se încalcă vreun drept.

Mai grav este că unii copii au împărțit camera din arestul poliției cu adulți și au fost victime ale abuzurilor fizice în arestul poliției, cele mai multe comise de către ofițeri de poliție, procurori sau gardieni. De altfel, în arestul poliției ies în evidență două grave încălcări ale drepturilor copiilor – presiunile fizice și psihologice pe perioada anchetei și asistența juridică inadecvată. Aproape trei sferturi dintre copii spun că s-au îmbolnăvit în timpul detenției, au făcut frecvent infecții din cauza ploșnițelor și scabiei. Aproximativ 30% dintre copiii intervievați au declarat că au fost victime ale abuzurilor fizice (inclusiv viol), cele mai multe comise de către ceilalți copii deținuți. Unii copii povestesc că „cei puternici” fac legea în penitenciare, fără ca cineva să intervină.82

Unii copii nu au putut folosi telefonul public, când au avut nevoie, sau toaleta, nu au primit asistență medicală și nu au putut merge la medic. Alți 18 copii spun că au fost nevoiți să împartă patul cu altcineva, fapt care contravine legislației.

În cadrul proiectului AUDIS, profesioniștii din sistemul penitenciar au atras atenția asupra impactului pe care eliberarea din detenție îl are asupra continuării educației și/sau formării profesionale a copiilor și tinerilor. În plus, dacă pe durata privării de libertate, serviciile și activitățile care vizează re-inserția socială a copiilor și tinerilor deținuți sunt asigurate de structurile și personalul specializat ale Ministerului Justiției, din momentul eliberării, aceste sarcini ies din sfera de competență și acțiune ale acestui minister83.

Copiii ce aparțin minorităților – copiii Romi După un deceniu de încercări de a aborda problemele cu care se confruntă romii,

guvernul României a pregătit un nou document de politici în contextul mai larg al Comunicării CE (aprilie 2011) privind elaborarea/ adoptarea de Strategii Naționale de Incluziune a Romilor.

80 Raport de investigații realizate de Alternative Sociale în perioada februarie-aprilie 2015

81 Film realizat de Alexander Nanau în colaborare cu Policy Center for Roma and Minorities și de partenerii lor și Valeriu Nicolae

82 ”Despre cum sunt respectate drepturile copiilor privați de libertate”, realizat în 2013 de Avocatul Poporului şi experți UNICEF

83 ”Despre cum sunt respectate drepturile copiilor privați de libertate”, realizat în 2013 de Avocatul Poporului şi experți UNICEF

Noul document de politici publice, Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității romilor pentru perioada 2012-2020. Nu există însă nicio evaluare a implementării acestei strategii.

România se confruntă cu lipsa datelor privind situația romilor deoarece colectarea de date realizată de către instituțiile publice, cu excepția recensământului, tind să ignore etnia în baza argumentului că acest fapt ar fi neconcordant cu legislația în domeniul protecției datelor cu caracter personal. Cu toate acestea, legislația în domeniul colectării datelor permite colectarea unor date sensibile pentru scopuri statistice clare (Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date)84.

Rezultatul politicilor și al practicilor din ultimii ani în România cu privire la romi face ca astăzi în rândul populației de etnie romă, două treimi să trăiască în sărăcie, iar jumătate dintre ei să fie expuși sărăciei extreme85.

Percepția majorității asupra minorității rome se concentrează în continuare pe stereotipurile de infracționalitate, violență, lipsă de interes pentru școlarizare, etc. 72% consideră că majoritatea romilor încalcă legea și 20% consideră că, este necesară interzicerea accesului romilor în anumite magazine sau baruri86. Pe de altă parte, raportul arată că România înregistrează cel mai scăzut nivel al discriminării față de romi dintre toate țările incluse în sondaj.

Nu există informații despre plasarea eronată a copiilor romi în instituții de învățământ speciale. Ca urmare, nu s-au luat măsuri pentru a aborda potențialele probleme legate de acest fenomen.

Căsătoria TimpurieSpecialiștii consideră căsătoriile timpurii o încălcare a drepturilor individuale ale copiilor

și tinerelor/și tinerilor în cauza, în favoarea celor colective, ale comunității din care fac parte. Prevederile Codul Familiei sunt clare cu privire la vârsta de 18 ani ca vârsta legală

pentru căsătorie. În acest sens, în cazul mariajelor timpurii, instituțiile publice cu atribuții în aplicarea nediscriminării și egalității de gen, cele din protecția copilului și nu numai, trebuie să se sesizeze și să acționeze în conformitate cu legislația. Din păcate, invocând „tradiția și libertatea de manifestare a culturii”, autoritățile nu intervin concret și eficient în prevenirea sau eliminarea încălcărilor drepturilor copiilor, prin săvârșirea mariajelor timpurii, motivând că aceste căsătorii nu se oficializează la casele de căsătorii/primării.

Căsătoria timpurie presupune pentru cei doi copii implicați, o negare a copilăriei și a adolescenței, o încălcare a drepturilor și o maturizare precoce, ei trecând de la etapa de copil la ceea de adult, afectând dezvoltarea lor fizică, mentală și emoțională.

O alată problematică care ar trebui să intre în atenția sistemului de protecție a copilului este că minora de obicei părăsește domiciliul părinților, fără ca acest lucru să fie făcut conform legii. Schimbarea de domiciliu nu este anunțată autorităților.

Copiii dispăruțiLinia de urgentă 116 000 și hotline-ul pe internet (www.safernet.ro) gestionate de către

Centrul Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual – FOCUS au înregistrat un număr total de apeluri de 13840 în cursul anului 2012 pe linia permanentă de urgență, număr care a scăzut semnificativ, comparativ cu 47 994.din 2011. Ca si în anul precedent, explicația pentru

84 Raportul societății civile asupra implementării Strategiei Naționale de Integrare a Romilor și a Planului de Acțiune al Deceniului în România, 2012

85 Date din Acordul de parteneriat dintre Guvernul României și Comisia Europeană, pentru programarea fondurilor structurale 2014-2020

86 Raportul Naţional IRSDTC pentru România, 2010, John Bennett

http://www.safernet.ro/

acest lucru este lipsa resurselor din prima jumătate a anului 2012, care a influențat și diminuat inclusiv posibilitatea FOCUS de colaborare cu autoritățile și cu familiile copiilor dispăruți.

Deși pe parcursul celor cinci ani de funcționare, FOCUS a reușit să devină membru cu drepturi depline al unor organizații internaționale prestigioase, să gestioneze mii de cazuri, statul român nu ființează sub nicio formă acest serviciu. De precizat faptul că nu există niciun astfel de centru sau servicii similare dezvoltate de către serviciile publice.

Din păcate în ultimii ani se înregistrează o creștere a numărului de copii cu vârste din ce în ce mai mici care dispar. Alarmant este procentul de 24,7% ce reprezintă disparițiile de copii cu vârste cuprinse între 9 şi 13 ani. În majoritatea situațiilor este vorba despre plecări voluntare (91,3%); 63,8% reprezintă din plecările voluntare din mediul familial ,iar plecările voluntare din sistemul de protecție 27,5%87.

Se poate deci concluziona că la nivel local mecanismele de prevenire, de susținere a familiei în creșterea copiilor și de depistare precoce a riscurilor pentru copii funcționează încă în mod deficitar.

Recomandări Pentru a respecta dreptul la identitate al copiilor străini, este necesară eliberarea automată

a unui CNP tuturor copiilor aflați pe teritoriul României, în scopul accesării serviciilor medicale și a alocațiilor pentru copii.

În vederea respectării dreptului la educație pentru copiii străin, în clasele obișnuite ar trebui alocate locuri speciale pentru acești copii și ar trebui luate măsuri pentru a-i ajuta să se integreze.

Este necesară monitorizarea reală a fenomenului exploatării copilului prin muncă, precum și constituirea unei baze de date la nivel național, în care toate autoritățile responsabile să poată integra informații reale; necesare fiind și măsurile care au ca scop prevenirea și reducerea fenomenului copiilor obligați să cerșească.

Culegerea de date și monitorizarea fenomenului și a situației reale a copiilor străzii printr-un un efort comun și coerent, prin alocarea de resurse umane și materiale și de îmbunătățire a calității serviciilor acordate acestor copii și tineri. Emiterea pentru această categorie vulnerabilă a actelor de identitate ar trebui facilitată.

Finanțarea de către stat a Serviciul Telefonul Copilului 116 111 și promovarea liniilor telefonice gratuite pentru copil, astfel încât aceștia să cunoască serviciile de care pot beneficia și să utilizeze aceste servicii.

Pentru protecția victimei traficului sunt necesare următoarele măsuri: informarea victimelor cu privire la drepturile lor; escortarea, luarea de măsuri de protecție a victimelor pe durata întrevederii cu organul de urmărire penală și în instanță; pregătirea victimei și oferirea de sprijin psihologic pe durata procedurilor și ulterior audierii sale; medierea întrevederilor între avocați și organele de aplicare a legii; pregătirea evaluării psihologice pentru instanță de către psihologi acreditați și formați în acest domeniu; formarea profesioniștilor.

Pentru a evita audierile repetate și re-victimizarea copilului este nevoie de proceduri standardizate de audiere a minorului în conformitate cu recomandările și instrumentele Consiliului Europei și ale Comisiei Europene cu privire la o justiție adaptată minorilor.

Audierea minorului ar trebui să se facă o singură dată, în săli speciale de audiere, de către o echipă de specialiști formați în tehnici de audiere. Înregistrarea audio-video să fie folosită în instanță pentru a reduce numărul de audieri.

Este necesară punerea pe ordinea de zi a autorităților publice situația copiilor cu părinții în închisori și servicii adaptate nevoilor acestora.

87 Potrivit statisticilor oficiale ale Inspectoratului General al Politiei Române (IGPR)

Ministerul Justiției trebuie să finanțeze amenajarea spațiilor de vizite care să fie prietenoase cu copiii și în același timp să permită dezvoltarea unor interacțiuni care susțin pozitiv relația dintre copilul aflat în vizită și părintele său din închisoare.

Pentru a respecta drepturile copiilor lipsiți de libertate este nevoie de creșterea alocării bugetare pentru centrele de reținere și arest preventiv, centrele de reeducare și centrele de detenție, pentru a aduce condițiile de viață și nivelul de îngrijire a sănătății fizice și psihice la standarde acceptabile. Alături de alocarea de resurse materiale se înscrie și alocarea de resurse umane și de programe specializate pentru copii în vederea inserției lor pe piața muncii, în familie și în societate după eliberare.

Informarea copiilor și tinerilor asupra drepturilor lor și respectarea drepturilor acestora de a/și exprima opinia și de a face sesizări, plângeri dacă este cazul.

Guvernul ar trebui să îmbunătățească legislația anti-discriminare pentru creșterea nivelului de sancțiuni aplicate în cazuri de discriminare, să definească explicit și să sancționeze segregarea rasială ca o formă gravă de discriminare și să combată discriminarea instituțională prin toate mijloacele.

Este nevoie de o asumare de către autoritățile publice a responsabilităților asupra prevenirii și intervenției în cazul mariajelor timpurii. Este nevoie de o promovare a consecințelor grave pe care le are acest fenomen asupra drepturilor copilului și asupra dezvoltării acestuia.

Finanțarea de către Stat a serviciilor destinate copiilor dispăruți și familiilor acestora.

· Web viewRAPORT AL FEDERAȚIEI ORGANIZAȚIILOR NEGUVERNAMENTALE PENTRU COPIL . către...

Documents

Transcript of · Web viewRAPORT AL FEDERAȚIEI ORGANIZAȚIILOR NEGUVERNAMENTALE PENTRU COPIL . către...