Povestea cifrei 1

A fost odată ce-a fost, de când Hâncu

şi Pământul, să ne ţină tot cuvântul, că

acesta-i începutul …

Când Dumnezeu a făcut Pământul, a

făcut şi Soarele şi Luna …

Când Soarele era pe cer, Luna era în

partea opusă a Pământului şi niciodată nu se

întâlneau. Şi tare ar fi vrut să se apropie de

frăţiorul ei, Soarele!

Dar, iată că într-o zi, ce se gândi Luna? Pe când era iarăşi Soarele pe cer, în

mijlocul zilei, Luna trimise un cârlig lung, lung împletit din fir de mătase, ca să tragă

Soarele spre ea, să-i fie mai aproape.

Dumnezeu văzu cârligul trimis de Lună şi îi plăcu felul în care aceasta îl lucrase.

Cu toate acestea îl topi repede şi apoi o certă:

- Tu eşti numai una! Soarele e numai unul! Nu puteţi să vă apropiaţi! Despărţiţi

veţi fi pe veci!

De atunci, când cineva a dorit să arate semnul unui singur lucru a desenat acel

cârlig trimis de Lună către Soare.

Şi aşa a apărut cifra 1 …

Unu

Povestea cifrei 2

A fost odată, pe când oamenii nu ştiau

să scrie sau să citească, un copil pe nume

Petrişor. El era un mare iubitor de păsări şi

animale. Dimineaţa, cum se trezea, se ducea

în curte, dădea de mâncare animalelor, le

mângâia, vorbea cu ele, iar acestea îl

răsplăteau cum puteau: cu lapte, ouă, iar

altele, mai mândre, îi dădeau câte o pană

colorată din coada lor.

Într-o zi mohorâtă, când norii negri acopereau cerul, un vultur mare trecu pe

deasupra casei lui Petrişor şi, din greşeală, scăpă din cioc două ouă în căpiţa de fân.

Petrişor nu recunoscu ce fel de ouă sunt şi se gândi că trebuie să afle. Luă ouăle, le duse

la căldură şi aşeză pe ele o găină care tocmai vroia să clocească. După câteva zile ieşiră

din ouă două răţuşte gălăgioase, care parcă nu-şi găseau locul prin curte. Cu timpul,

răţuştele ciudate au părăsit curtea, iar, peste o vreme, Petrişor le găsi pe iazul de la

marginea satului. Erau tare frumoase! Chemă tot satul să le vadă! Toţi au rămas uimiţi

privind aceste păsări minunate cu gâtul lung şi unduit şi cu penele curate.

Şi, pentru că erau două astfel de păsări, oamenii au hotărât că de câte ori trebuiau

să scrie cifra doi să reprezinte cele două păsări graţioase.

Şi aşa a apărut cifra 2 …

Doi

Povestea cifrei 3

Se povesteşte că în momentul naşterii

Domnului Iisus Hristos cei trei magi erau pe

drum, îndreptându-se către locul spre care îi

călăuzea steaua.

Cel de-al doilea mag se afla aproape

la aceeaşi distanţă atât de primul, cât şi de al

treilea mag. Toţi priveau spre cer şi

urmăreau steaua care vestea naşterea Fiului

Domnului. Şi, iată că un curcubeu îi uni

printr-un arc pe primul şi pe al doilea mag,

iar un alt curcubeu îl uni pe al doilea mag de cel de al treilea. Curcubeele s-au lăsat la

pământ, iar magii au intrat la pruncul Iisus, punându-i la picioare trei daruri: aur smirnă şi

tămâie. Pe urmele curcubeelor au răsărit şi înflorit cele mai înmiresmate flori din lume:

florile de busuioc.

Oamenii au privit urma lăsată de cele două curcubee şi au spus că dacă vor să scrie

numărul magilor, vor desena cele două semicercuri pline de flori de busuioc.

Aşa a apărut cifra 3 …

Trei

Povestea cifrei 4

Trăia odată o măicuţă bătrână, care

avea un fiu, ce îşi luă femeie rea, căci îi

venise vremea de însurătoare.

Femeia aceasta o jignea adesea pe

bătrână şi din răutate i-a spus soţului să taie

picioarele scaunului pe care şedea bătrâna

când lua masa. Soţul tăie trei picioare de la

scaun, lăsându-i totuşi acestuia un picior.

Printr-o minune dumnezeiască, scăunelul rămase aşa, fără să se răstoarne, căci

bătrâna se aşeza cu credinţă la masă, pe scăunelul cu un picior.

Văzând ce se întâmplă, femeia îi spuse soţului său că dacă mai doreşte să rămână

cu ea, să-i aducă pe o tavă inima mamei sale.

Fiul, cu lacrimi în ochi, îi povesti bătrânei ce-i ceruse soţia, iar aceasta, din

dragoste pentru copil, acceptă acest lucru dureros. Băiatul luă inima bătrânei, o puse pe

tavă şi alergă spre soţia lui. Pe scări însă se împiedică şi căzu, iar inima îl întrebă:

- Te doare, puiul mamei?

Atunci, cuprins de remuşcări, fiul luă inima, o puse din nou în trupul mamei

şi plânse mult, până ce lacrimile lui au spălat şi au vindecat rănile, iar măicuţa lui

dragă se făcuse bine. Băiatul o alungă pe femeia rea de la casă şi de atunci pentru a

reprezenta numărul patru se reprezenta scăunelul misterios.

Şi aşa a apărut cifra 4 …

Patru

Povestea cifrei 5

A fost odată, demult, două familii

care se certau mereu pentru o bucată de

pământ.

Una locuia spre Răsărit, iar cealaltă

spre Apus.

Familia care locuia spre Răsărit avea

o fată, iar familia care locuia spre Apus avea

un băiat. Cei doi copii însă erau prieteni,

chiar dacă familiile lor nu se îndrăgeau, şi de

aceea se ascundeau de ochii răutăcioşi ai

părinţilor lor.

Venise vara, iar copiii au hotărât să secere împreună grâul. Nici nu se lumina bine

de ziuă când ei plecau cu secera în spate să strângă roadele pământului, spicele de grâu.

Din păcate, părinţii au aflat despre prietenia aceasta şi s-au supărat foarte tare,

interzicându-le să se mai întâlnească. Mai mult chiar, i-au închis pe fiecare în casele lor!

De supărare, copiii au plâns mult, până când fata s-a transformat într-o stea cu

cinci colţuri, care lucea puternic în nopţile senine, cu lună plină, iar băiatul într-un măr plin

cu flori ale – roz, cu cinci petale, copiind imaginea steluţei care le privea.

Toată lumea a aflat despre această întâmplare!

Din toată povestea, doar secera a rămas pe câmp, singuratică, până când au găsit-o

nişte săteni miloşi. Aceştia au luat-o şi, privind steluţa cu cinci colţuri şi mărul ale cărui

flori aveau cinci petale, au spus că dacă va dori cineva să reprezinte numărul petalelor de

măr sau colturile steluţei, vor desena acea seceră singuratică.

Şi aşa a apărut cifra 5 …

Cinci

Povestea cifrei 6

A fost odată, demult, pe când oamenii

nu ştiau să scrie sau să citească, un împărat

care avea şase fiice, care mai de care mai

frumoasă!

Şi a dat împăratul sfoară-n ţară că

celui care se va dovedi mai vrednic şi mai

isteţ îi va dărui o parte din împărăţie şi pe o

fiică de soţie.

Auzi de acestea şi Codrin, un băiat

chipeş si isteţ, căruia îi plăcea să păzească oile şi să cânte din fluierul său fermecat. Aşa

că hotărî să-şi încerce norocul. Ajungând la palat, împăratul îl supuse pe Codrin la tot

felul de probe grele, pe care acesta le trecu. Dar împăratul nu mai vroia să-şi ţină

promisiunea, de teamă că una din fiicele sale se va căsători cu acest ciobănaş.

Supărat pe împărat, Codrin cântă din fluierul său fermecat până ce fetele s-au

transformat în lalele, iar împăratul într-un şarpe. Văzându-se în oglindă, ruşinat, şarpele

îşi ascunse capul în mijlocul trupului şi încremeni.

Oamenii, minunându-se de acest lucru, au spus că de câte ori vor să reprezinte

numărul fetelor de împărat, adică şase, vor desena semnul şarpelui ruşinat. De atunci,

lalelele au şase petale.

Şi aşa a apărut cifra 6 …

Şase

Povestea cifrei 7

Dumnezeu a făcut lumea în şapte zile.

Într-una din zile, nu se ştie când, în lume au

fost trimise şi poveştile.

Alba – ca – Zăpada a ajuns în pădure

la cei şapte pitici şi a trăit fericită în căsuţa

aceea micuţă, până când a vrut să-i vină de

hac vrăjitoarea. Din păcate piticii nu erau

acasă în acele momente, fiind plecaţi la

pădure ca să culeagă vreascuri şi să cosească

iarba dintre copaci. La un moment dat, coasa nu mai tăia iarba şi nici nu mai vroia să fie

ascuţită. Piticii parcă simţeau că trebuie să se ducă repede acasă şi că prietena lor este în

pericol! Şi chiar aşa şi era.....

Când a venit prinţul şi a dorit să o ia pe Albă – ca – Zăpada la palat, numai un

miracol a făcut ca aceasta să se trezească din nou la viaţă.

Văzându-şi din nou prietena sănătoasă, cei şapte pitici i-au adus ca dar de nuntă

coasa misterioasă, care i-a avertizat de pericol la timp. Toţi nuntaşii au râs şi au spus că

de acum încolo, ori de câte ori vor să scrie semnul care simboliza numărul celor şapte

pitici, vor desena coasa misterioasă.

Şi aşa a apărut cifra 7 …

Şapte

Povestea cifrei 8

A fost odată, demult, pe când oamenii

nu ştiau să scrie sau să citească, într-un sat

îndepărtat, o familie care avea doi copii, un

băieţel şi o fetiţă. Pe băiat îl chema Octavian,

iar pe fetiţă Olivia.

Tatăl lor lucra la pădure, iar copiii se

duceau adesea să-i ducă de mâncare bietului

om, care pleca dimineaţa, de îndată ce se

arătau zorile, şi se mai întorcea seara, după ce

apunea soarele.

Mama le-a făcut copiilor doi colăcei, le-a pregătit apoi coşul cu merinde pentru

tatăl lor şi i-a trimis, ca de obicei, să-l ducă acestuia. Copiii i-au lăsat tatălui bucatele

pregătite de mama lor, apoi, la întoarcerea spre casă, ei s-au gândit să vadă cum arată cele

două turtiţe lipite. Zis şi făcut! Au lipit cei doi colăcei şi s-au minunat de noua formă, s-au

luat cu joaca şi s-au rătăcit.

În drumul său spre casă, tatăl copiilor văzu pe o piatră o formă ciudată, ca şi cum

ar fi fost doi colaci lipiţi. „Copiii mei!”, se gândi omul. Dacă s-au rătăcit?

Nu plecă spre casă, ci îi strigă pe copii prin pădure. Într-adevăr, ei erau sub un

copac, adăpostiţi de frig şi tremurând de frică. Tatăl îi luă, îi duse acasă, iar mama le făcu un

ceai ca să se încălzească..

Auzind cele întâmplate, au venit în căsuţa aceea şi bunicii celor doi copii.

Numărând aceştia câţi oameni erau în casă, au constatat că sunt opt şi au spus că dacă va

dori cineva să scrie semnul acelui număr, să deseneze cei doi colăcei salvatori.

Şi aşa a apărut cifra 8 …

Opt

Povestea cifrei 9

A fost odată ca niciodată, într-o lume-

ndepărtată, o împărăţie mare şi frumoasă, de

i s-a dus vestea peste nouă ţări şi nouă mări.

Doar că împăratul şi împărăteasa erau trişti

din cauză că nu aveau urmaşi.

Într-o noapte împărăteasa dormi şi

avu un vis. Se făcea că a apărut o zână cu o

baghetă fermecată şi i-a zis împărătesei

aşa:

- Dacă doreşti să ai un fiu, va trebui să treci nouă văi, să numeri nouă izvoare şi din

al nouălea izvor să bei apă vie. Dar nu uita, să nu scoţi nici un cuvânt pe drum!

Împărăteasa o ascultă pe zână şi, cum se lumină de ziuă, porni la drum. Trecu peste

nouă văi, numără nouă izvoare şi, din al nouălea izvor bău apă vie. La întoarcere, multe

animale îi ieşiră în cale şi o provocau să vorbească cu ele, dar împărăteasa ascultă de

sfatul zânei şi nu scoase nici un cuvânt. Aşa că, peste puţin timp iată că împărăteasa află

că este însărcinată, iar după nouă luni născu un băiat de toată frumuseţea!

Era multă veselie la palat! Toată lumea era fericită, iar împăratul şi împărăteasa se

simţeau ca în al nouălea cer. Luna, de acolo de sus de unde era, văzu bucuria lor şi le

trimise binecuvântarea pe o rază argintie, care ajunse până la pătuţul unde dormea

prinţişorul mult – dorit, înconjurându-l.

Oamenii, văzând această minune, au hotărât ca de atunci încolo, ori de câte ori

doreau să scrie cifra care desemna cele nouă văi sau nouă izvoare pe care le trecuse

împărăteasa la îndemnul zânei, să deseneze luna cu a ei rază de mătase, care cobora lin şi

înconjura pătuţul băieţelului.

Şi aşa a apărut cifra 9 …

Povestea cifrei 0

Se spune că demult, tare demult, pe

când oamenii nu ştiau să scrie sau să citească,

era într-un sat un băiat foarte isteţ, dar sărac,

pe nume Gheorghiţă.

Şi i-a spus odată mai – marele

satului lui Gheorghiţă:

- Dacă reuşeşti să – mi găteşti o

mâncare cum nu s-a mai gătit până acum,

astfel încât toţi oamenii să se minuneze, îţi voi da tot ceea ce-ţi doreşti!

Stătu Gheorghiţă, se gândi, apoi făcu din apă şi făină un covrig mare, mare,

de-au fost nevoiţi zece oameni să transporte acel covrig şi tot l-au turtit. Ajuns la mai –

marele satului, îi spuse aşa:

- Ţi-am adus o plăcintă gustoasă, dar n-ai voie să-i mănânci marginile! Mănâncă

mijlocul, te rog!

Oamenii stăteau de jur împrejurul covrigului şi se uitau la cel care dădea ocol şi nu

avea ce să mănânce. Într-un târziu, acesta se lăsă păgubaş, se recunoscu învins de isteţul

Gheorghiţă şi-i dădu acestuia tot ce şi-a dorit.

De atunci, când oamenii vroiau să scrie semnul care să însemne „nimic”, desenau

acel covrig oval.

Şi aşa s-a născut cifra 0 …