TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald Chambers1 DECEMBRIE

Legea şi EvangheliaCăci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singura

poruncă se face vinovat de toate. lacov 2:10Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca

fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veşnicia. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, este din cauză că nu suntem cu adevărat conştienţi de legea lui Dumnezeu: imediat ce suntem conştienţi de aceasta, viaţa noastră devine o mare tragedie. Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit." Când înţelegem aceasta, Duhul lui Dumnezeu ne convinge că suntem păcătoşi. Până când omul nu ajunge în starea de a vedea că nu mai are nicio speranţă. Crucea lui Isus Cristos este ceva absurd pentru el. Convingerea de păcat aduce întotdeauna sentimentul înspăimântător şi înrobitor al legii, îl lace pe om fără speranţă, „vândut rob păcatului". Eu, un păcătos vinovat, nu pot ajunge niciodată să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, îmi este imposibil. Există un singur mod prin care pot fi drept înaintea lui Dumnezeu, si anume prin moartea lui Isus Cristos. Trebuie să scap de gândul ascuns că pot fi drept înaintea lui Dumnezeu prin ascultare de El. Care dintre noi poate fi absolut perfect în ascultarea de El? Ne dăm seama de puterea legii morale numai atunci când este însoţită de un „dacă". Dar Dumnezeu nu ne constrânge niciodată. Uneori am vrea ca El să ne forţeze să-L ascultăm, dar altă dată am vrea să ne lase în pace. Când suntem conduşi de voia lui Dumnezeu, dispare orice urma de constrângere. Când alegem de bună voie să-L ascultăm, atunci, cu puterea Sa nemărginită, El va face ca şi cea mai îndepărtată stea, şi cel mai mic grăunte de nisip să vină în ajutorul nostru.

2 DECEMBRIEDesăvârşirea creştină

Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit... Filipeni 3:12

Este o capcană gândul că Dumnezeu vrea să ne facă nişte specimene perfecte a ceea ce poate realiza El; scopul lui Dumnezeu este să ne facă una cu El. Mişcările de sfinţenie tind să pună accentul pe faptul că Dumnezeu creează specimene ale sfinţeniei pe care să le pună în muzeul Său. Dacă ai această idee despre sfinţirea personală, scopul ultim al vieţii tale nu va fi Dumnezeu, ci ceea ce tu numeşti manifestarea lui Dumnezeu în viaţa ta. Tu spui: „N-ar putea fi niciodată voia lui Dumnezeu să fiu bolnav". Dacă voia lui Dumnezeu a fost să îngăduie suferinţa pentru propriul Său Fiu, de ce nu ar îngădui-o şi în viaţa ta? Ceea ce vorbeşte despre Dumnezeu în viaţa ta nu este consecvenţa ta remarcabilă faţă de o

idee despre cum ar trebui să fie un sfânt, ci relaţia ta reală şi vitală cu Isus Cristos şi devotamentul tău total faţă de El, indiferent dacă eşti bolnav sau sănătos.

Perfecţiunea creştină nu este, şi nu poate fi niciodată perfecţiune umană. Perfecţiunea creştină este perfecţiunea unei relaţii cu Dumnezeu, care se adevereşte chiar şi în mijlocul inconsecvenţelor vieţii umane. Când asculţi de chemarea lui Isus Cristos, primul lucru care te şochează este inconsecvenţa lucrurilor pe care trebuie să le faci şi următorul lucru care te şochează este faptul că alţi oameni par să trăiască o viaţă cu totul consecventă. O astfel de viaţă te poate lăsa cu ideea că Dumnezeu nu este necesar, că putem ajunge la standardul pe care-l vrea Dumnezeu prin efortul şi devotamentul nostru uman. Dar acest lucru nu se poate niciodată realiza într-o lume căzută. Eu sunt chemat să trăiesc într-o relaţie perfectă cu Dumnezeu, pentru ca viaţa mea să stârnească în alţii dorul după El şi nu admiratia pentru mine. Părerile mele despre mine mă împiedică să-I fiu folositor lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea să mă facă perfect pentru a fi un trofeu în vitrina Sa; El mă aduce la acea stare in care mă poate folosi. Să-L las pe El să facă ce vrea cu mine

3 DECEMBRIE

Nu prin putere, nici prin tărieŞi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecâtoare ale înţelepciunii, ci într-o

dovadă dată de Duhul şi de putere.1 Corinteni 2:4

Dacă, atunci când vesteşti Evanghelia, tu înlocuieşti încrederea în puterea Evangheliei cu cunoştinţele tale clare despre calea mântuirii, îi împiedici pe oameni să ajungă la realitate. Trebuie să ai grijă ca, atunci când predici ceea ce cunoşti despre calea mântuirii, tu însuţi să ai rădicina şi temelia in credinţa în Dumnezeu. Nu te bizui niciodată pe claritatea prezentării tale, ci, atunci când predici, ai grijă să te bizui pe Duhul Sfânt. Bazează-te pe certitudinea puterii răscumpărătoare a lui Dumnezeu şi El va face să se nască propria Sa viaţă in sufletele oamenilor.

Odată ce eşti înrădăcinat in Realitate, nimic nu te poate clătina. Dacă însă credinţa ta se bazează pe experienţe, orice întâmplare ţi-ar putea clătina credinţa. Dar nimic nu-L poate clatină pe Dumnezeu sau atotputernica realitate a Răscumpărării; bazează-ţi credinţa pe aceasta şi vei fi într-o siguranţă veşnică, la fel ca Dumnezeu. O dată ce ajungi în contact personal cu Isus Cristos, nu vei mai fi clătinat niciodată. Acesta este înţelesul sfinţirii. Dumnezeu îşi arată dezaprobarea faţă de experienţa umană atunci când începem să credem că sfinţirea este doar o experienţă şi uităm că însăşi sfinţirea trebuie să fie şi ea sfinţită (conform textului din Ioan 17:19). Eu trebuie să-mi predau de bună voie viaţa mea sfinţită lui Dumnezeu, pentru lucrarea Sa, astfel încât El să mă poată folosi ca mâini şi picioare ale Sale.

4 DECEMBRIE

Legea antagonismuluiCelui ce va birui...

Apocalipsa 2:7Viaţa fără luptă este imposibilă atât în domeniul natural, cât şi în cel

spiritual. Baza vieţii fizice, mentale, morale şi spirituale este antagonismul. Acesta este unul dintre adevărurile vieţii.

Sănătatea este echilibrul dintre viaţa fizică şi natura exterioară. Ea este menţinută numai prin existenţa unei vitalităţi lăuntrice suficiente pentru a lupta împotriva lucrurilor din afară. Tot ce există în afara vieţii mele fizice este menit să mă ducă la moarte. Înseşi elementele care îmi dau putere să trăiesc atunci când sunt viu duc la dezintegrarea mea după moarte. Dacă am suficientă putere lăuntrică să lupt, aceasta aduce echilibrul necesar sănătăţii mele. La fel stau lucrurile şi în viaţa mentală. Dacă vreau să-mi menţin o viaţă mentală viguroasă, trebuie să lupt, şi această luptă produce echilibrul mental numit gândire.

Acelaşi lucru se întâmpla şi la nivel moral. Orice nu ţine de natura virtuţii este duşmanul virtuţii din mine şi, în funcţie de calibrul meu moral, pot birui şi produce virtute. De îndată ce lupt, sunt moral în lucrul respectiv. Nici un om nu este moral prin natura lui; virtutea se câştigă prin luptă.

La fel este şi în lucrurile spirituale. Isus a spus: În lume veţi avea necazuri" (loan 16:33). adică tot ce nu este spiritual lucrează la distrugerea mea, dar „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea". Trebuie să învăţ să înving lucrurile care mi se împotrivesc şi astfel să ajung la echilibrul sfinţeniei: atunci devine o plăcere să întâmpini împotrivire.Sfinţenia este echilibrul dintre înclinaţia mea naturală şi legea lui Dumnezeu aşa cum este ea exprimată în Isus Cristos.

5 DECEMBRIE

Templul Duhului Sfânt„Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus

de tine.” Genesa 41:40Trebuie să răspund în faţa lui Dumnezeu pentru felul în care îmi ţin

trupul sub stăpânirea Lui. Pavel a spus că el n-a făcut „zadarnic harul lui Dumnezeu", adică nu l-a făcut ineficient. Harul lui Dumnezeu este absolut, mântuirea adusă de Isus Cristos este perfectă şi realizată o dată pentru totdeauna. Eu nu sunt în curs de a fi mântut, ci sunt mântuit: mântuirea este la fel de eternă ca şi tronul lui Dumnezeu; ceea ce am eu de făcut este să arăt în exterior ceea ce Dumnezeu a realizat în interiorul meu. „Puneţi in practică mântuirea voastră" (Filipeni 2:12. KJV). Iată responsabilitatea mea. Aceasta înseamnă că trebuie să arăt în trupul meu viaţa Domnului Isus. Nu într-un mod mistic, ci într-un mod real şi categoric. „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire." Orice sfânt îşi poate ţine trupul în stăpânire absolută, pentru Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut să deţinem stăpânirea asupra întregului templu al Duhului Sfânt, inclusiv

asupra gândurilor şi dorinţelor noastre; noi suntem răspunzători pentru ele şi nu trebuie să cedăm în faţa dorinţelor nepotrivite. Cei mai mulţi dintre noi suntem mai severi cu alţii decât cu noi înşine; găsim scuze pentru lucrurile din noi în timp ce condamnam în alţii lucrurile spre care nu suntem înclinaţi în mod natural.

„Vă îndemn - spune Pavel - să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie." Trebuie să mă hotărăsc dacă sunt sau nu de acord cu Domnul şi Stăpânul meu ca trupul meu să fie templul Său. Dacă răspunsul este da, atunci, pentru mine, întreaga lege privitoare la trup este cuprinsă în acest adevăr revelat, şi anume că trupul meu este templul Duhului Sfânt

6 DECEMBRIE

Curcubeul din nori„Curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nori, va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ "

Genesa 9:13Voia lui Dumnezeu este ca fiinţele umane să intre într-o relaţie morală

cu El; acesta este scopul legămintelor Sale. „De ce nu mă mântuieşte Dumnezeu?" - ne întrebăm noi. El m-a mântuit, dar eu n-am intrat încă într-o relaţie cu El. „De ce nu face Dumnezeu cutare şi cutare lucru?" El le-a făcut, dar întrebarea este: „Vreau eu să intru într-o relaţie bazată pe legământ?" Toate marile binecuvântări ale lui Dumnezeu sunt realizate şi complete, dar ele nu devin ale mele până când nu intru în relaţie cu El pe baza legământului Său.

A aştepta ca Dumnezeu să facă ceva este întruchiparea necredinţei, înseamnă că nu am credinţă în El. Aştept ca El să facă ceva în mine ca să mă pot încrede în acea experienţă. Dumnezeu n-o va face. pentru că nu aceasta este baza relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Omul trebuie să treacă dincolo de propriul său sine pentru a putea face legământ cu Dumnezeu, la fel cum Dumnezeu trece dincolo de Sine pentru a face legământ cu omul. E o problemă de încredere în Dumnezeu - un lucru foarte rar. Noi avem încredere numai în simţurile noastre. Nu cred in Dumnezeu până când El nu-mi dă în mână ceva palpabil. Atunci pot spune: „Acum cred". Aceasta nu este credinţă. ..Priviţi la Mine şi veţi fi mântuiţi".

Când închei cu adevărat această înţelegere cu Dumnezeu pe baza legământului Său şi mă predau Lui cu totul, nu mai există sentimentul vreunui merit personal, nu mai există nici un element uman în relaţia mea cu El, ci numai sentimentul copleşitor că am ajuns să fiu una cu Dumnezeu; viaţa mea radiază pace şi bucurie.

7 DECEMBRIE

PocăinţaCând întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o

pocăinţă care duce la mântuire.2 Corinteni 7:10

Convingerea de păcat este cel mai bine descrisă de următoarele cuvinte:

„Ce trist că păcatele mele. Mântuitorul meu, / Cad asupra Ta.”Convingerea de păcat este unul dintre cele mai rare lucruri din viaţa

omului. Ea este începutul cunoaşterii lui Dumnezeu. Isus Cristos a spus că atunci când va veni Duhul Sfânt, El va aduce convingerea de păcat; când Duhul Sfânt trezeşte conştiinţa cuiva şi îl aduce în prezenţa lui Dumnezeu, ceea ce-l nelinişteşte pe om nu este relaţia lui cu alţi oameni, ci relaţia lui cu Dumnezeu:. „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătui! şi am făcut ce este rău înaintea Ta". Convingerea de păcat, minunea iertării şi a simţirii sunt atât de întreţesute, încât numai omul iertat este un om sfânt, el dovedeşte că este iertat prin faptul că este cu totul altfel decât era înainte, şi aceasta prin harul lui Dumnezeu. Pocăinţa îl aduce întotdeauna pe om în punctul de a spune: „Am păcătuit". Cel mai sigur semn că Dumnezeu lucrează in viaţa cuiva este când acel om spune lucrul acesta cu toată convingerea. Orice altceva nu este decât părere de rău pentru greşelile făcute, un sentiment produs de dezgustul faţă de sine însuşi.

Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu se face prin durerile de nespus ale pocăinţei care nimiceşte bunătatea respectabilă a omului. Atunci Duhul Sfânt, Cel care produce aceste dureri, începe modelarea chipului Fiului lui Dumnezeu în acea viaţă. Viaţa cea nouă se va manifesta prin pocăinţă conştientă şi sfinţenie inconştientă, şi nu invers. Baza creştinismului este pocăinţa. De fapt, un om nu se poate pocăi atunci când vrea el; pocăinţa este darul lui Dumnezeu. Vechii puritani obijnuiau să se roage să primească „darul lacrimilor”. Dacă nu mai cunoşti puterea pocăinţei, te afli în întuneric. Cercetează-te şi vezi dacă nu cumva ai uitat să fii întristat din cauza păcatului

8 DECEMBRIEPuterea imparţială a lui Dumnezeu

Căci printr-o singură jertfa El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţi

Evrei 10:14Noi călcăm în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu dacă ne închipuim

că suntem iertaţi deoarece ne pare rău că am păcătuit. Singura explicaţie a faptului ca Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a promisiunii Sale hotărâte de a nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre este moartea lui Isus Cristos. Pocăinţa noastră este doar rezultatul faptului că am înţeles Ispăşirea pe care a făcut-o El pentru noi. „Cristos Isus a fost făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare” Când înţelegem că El a fost făcut toate acestea pentru noi, suntem cuprinşi de bucuria nemărginită a lui Dumnezeu; oriunde nu este prezentă bucuria lui Dumnezeu, sentinţa morţii este la lucru.Indiferent cine sau ce suntem, Dumnezeu ne aduce într-o relaţie bună cu El numai prin moartea lui Isus Cristos, şi nu prin altceva; nu pentru că Isus Se roagă pentru noi, ci pentru că El a murit. Nu este un lucru pe care-l câştigăm, ci pe care-l acceptăm. Orice rugăciune pentru mântuire care refuză în mod deliberat să recunoască Crucea este inutilă, este ca şi cum am bate la o altă uşă decât

la cea pe care a deschis-o deja Isus. „Nu vreau să vin pe calea aceasta, este prea umililor să fiu primit ca păcătos "„Nu este nici un alt Nume." (Fapte 4:12). Ceea ce pare să fie lipsa de inimă din partea lui Dumnezeu este, de fapt, expresia reală a inimii Sale. Avem intrare din plin pe calea deschisă de El: „Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor" (Efesem 1:7). Identificarea cu moartea lui Isus Cristos înseamnă identificarea cu El până la moartea a tot ceea ce e străin de El în noi.Faptul că Dumnezeu mântuieşte oameni răi îşi găseşte justificarea numai în aceea că El îi face buni. Domnul nu pretinde că suntem buni, când de fapt suntem răi. Ispăşirea este un act prin care Dumnezeu, prin moartea lui Isus, face un sfânt din omul nesfânt.

9 DECEMBRIEÎmpotrivirea vieţii naturale

Iar cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea împreună cu patimile şi cu poftele ei.Galateni 5:24.

Viaţa naturală nu este păcătoasă în sine, dar noi trebuie să renegăm păcatul, să nu mai avem nimic de-a face cu el sub nici o formă. Păcatul aparţine iadului şi diavolului; eu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, aparţin cerului şi lui Dumnezeu. Nu se pune problema să renunţ la păcat, ci să renunţ la drepturile pe care le am asupra propriei mele persoane, şi renunţ la independenţa şi dorinţa mea de afirmare. Aici trebuie dată bătălia. Lucrurile care sunt corecte, nobile şi bune din punct de vedere natural sunt cele care ne ţin departe de ce are Dumnezeu mai bun pentru noi. A înţelege că virtuţile naturale se împotrivesc predării noastre în mâna lui Dumnezeu înseamnă a ne aduce sufletul în mijlocul celei mai mari bătălii pe care o are de dat. Foarte puţini dintre noi luăm apărarea lucrurilor dezgustătoare şi rele, însă luăm apărarea celor bune. „Binele" se împotriveşte la ceea ce este „cel mai bine"; cu cât urci pe scara virtuţilor naturale, cu atât este mai intensă opoziţia faţa de Isus Cristos. „Cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea" - pe viaţa ta naturală o va costa totul, nu doar unele lucruri. ..Dacă vrea cineva să fie ucenicul meu, să se lepede de sine", adică de drepturile pe care le are asupra sa, dar înainte de a putea face asta, omul trebuie să-şi dea seama cine este Isus. Nu refuza să-ţi „înmormântezi" propria ta independenţă.Viaţa naturală nu este spirituală; ea poate fi transformată în viaţă spirituală numai prin jertfă. Dacă nu jertfim categoric viaţa naturală, supranaturalul nu poate deveni niciodată natura noastră. Nu există un drum „regal" în această direcţie; fiecare dintre noi trebuie să ni-l croim cu propriile noastre mâini. Aici nu e vorba de rugăciune, ci de acţiune.

6 DECEMBRIE

Jertfirea vieţii naturaleAvraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia

slobodă. Galateni 4:22

În acest capitol din Galateni Pavel nu se ocupă de păcat, ci de relaţia dintre viaţa naturală şi cea spirituală. Viaţa naturală trebuie transformată în viaţă spirituală prin jertfă, altfel se va produce o scindare în existenţa noastră. De ce a rânduit Dumnezeu ca viaţa naturală să fie sacrificată? Dumnezeu n-a rânduit aşa ceva! Aceasta nu este rânduiala lui Dumnezeu, ci voia Sa permisivă. Rânduiala lui Dumnezeu cerea ca viaţa naturală să fie transfonnată în viaţă spirituală prin ascultare; păcatul este cel care a făcut necesară sacrificarea vieţii naturale.Avraam a trebuit să-l jertfească pe Ismael înainte de a-l jertfi pe Isaac. Unii dintre noi încearcă să-I aducă lui Dumnezeu jertfe spirituale înainte de a fi jertfit viaţa naturală. Singurul mod în care Îi putem oferi lui Dumnezeu o jertfă spirituală este prin a ne aduce trupurile ca o jertfă vie. Sfinţirea înseamnă mai mult decât eliberarea de păcat, ea înseamnă ca eu, cel pe care l-a mântuit Dumnezeu, să mă predau în mod deliberat Lui, fiind gata să plătesc preţul, indiferent cât de mare ar fi.Dacă nu sacrificăm viaţa naturală in favoarea vieţii spirituale, viaţa noastră naturală va dispreţui viaţa Fiului lui Dumnezeu din noi şi va produce o permanentă tulburare. Acesta este întotdeauna rezultatul unei naturi spirituale nedisciplinate. Ne merge rău pentru că refuzam cu încăpăţânare să ne disciplinăm fizic, moral sau mental. ..N-am fost disciplinat când eram copil. Dacă este aşa, trebuie să te disciplinezi acum! Dacă n-o faci, îţi vei ruina întreaga viaţă, neputând fi de folos lui Dumnezeu.Dumnezeu nu stă alături de viaţa noastră naturală cât timp noi o cocoloşim; dar când o alungăm în pustie şi o ţinem cu hotărâre în supunere. El va fi alături de ea; va deschide izvoare, va crea oaze şi-Şi va împlini toate promisiunile privitoare la viaţa naturală.

11 DECEMBRIEIndividualitatea

„Daca voieşte cineva să vina după Mine, să se lepede de sine." Matei 16:24

Individualitatea este învelişul personalităţii. Individualitatea dă din „coate", separă şi izolează. Ea este caracteristica principală a copilului. Dacă noi confundăm individualitatea cu personalitatea, rămânem izolaţi. Carapacea individualităţii este acoperământul natural pe care l-a creat Dumnezeu pentru proiecţia personalităţii, dar el trebuie dat la o parte pentru ca personalitatea să poată fi adusă în părtaşie cu Dumnezeu. Individualitatea este o falsificare a personalităţii aşa cum pofta este o falsificare a dragostei. Dumnezeu a creat natura umană pentru Sine, dar individualitatea corupe natura umană pentru propriile sale scopuri.Caracteristicile individualităţii sunt independenţa şi dorinţa de afirmare. Afirmarea continuă a individualităţii noastre împiedică creşterea noastră spirituală mai mult decât orice altceva. Dacă spui: „Nu pot crede", aceasta este deoarece individualitatea nu poate crede niciodată. Insă personalitatea noastră nu poate să nu creadă. Priveşte-te cu atenţie atunci când lucrează în tine Duhul lui Dumnezeu. El te va împinge până la limita individualităţii tale şi va trebui să spui ori: „Nu vreau", ori să te predai, să spargi carapacea individualităţii şi să laşi să iasă la lumină personalitatea. Duhul Sfânt te aduce întotdeauna la acest singur lucru (vezi Matei 5:23-

24). Cea care vrea să se împace cu fratele tău este personalitatea ta. Dumnezeu vrea să te aducă la o unire cu Sine, dar dacă tu nu eşti gata să renunţi la dreptul pe care îl ai asupra ta, El nu poate face aceasta. „Să se lepede de sine" - să se lepede de dreptul său la independenţă - şi atunci viaţa reală va avea posibililalea să crească.

8 DECEMBRIEPersonalitatea

„Ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una." loan 17:22Personalitatea este acea parte unică, incalculabilă la care ne referim

când vorbim despre noi înşine ca fiind diferiţi de oricine altcineva. Personalitatea noastră este prea vastă ca s-o putem cuprinde cu mintea.O insulă în mijlocul mării poate fi doar vârful unui munte uriaş. Personalitatea este ca o insulă: nu cunoaştem nimic despre marile adâncimi ale fiinţei noastre, de aceea nu ne putem estima corect. Începem prin a crede că putem, dar curând realizăm că există o singură Fiinţă care ne înţelege, şi acea Fiinţă este Creatorul nostru.Personalitatea este caracteristica omului spiritual, aşa cum individualitatea este caracteristica omului natural). Domnului nostru nu i se aplică termenii de individualitate sau independenţă, ci numai acela de personalitate. „Eu şi Tatăl una suntem." Natura personalităţii este să fie unită cu o altă personalitate: poţi ajunge la adevărata ta identitate numai atunci când eşti unit cu o altă persoană. Când un om se întâlneşte cu dragostea sau cu Duhul lui Dumnezeu, este transformat; el nu mai insistă asupra individualităţii sale separate. Domnul nostru nu a insistat niciodată asupra individualităţii sau a unei poziţii de izolare a unei persoane, ci asupra personalităţii: „Ca ei să fie una cum Noi suntem una". Daca Îi predai lui Dumnezeu dreptul pe care-l ai asupra ta, natura reală a personalităţii tale îi răspunde imediat lui Dumnezeu. Isus Cristos eliberează personalitatea: chiar şi individualitatea ta este transformată.Elementul transformator este dragostea, devotamentul personal faţă de Isus. Dragostea este revărsarea unei personalităţi în părtăşie cu o altă personalitate.

13 DECEMBRIERugăciunea de mijlocire

Trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase. Luca 18:1Nu poţi mijloci în rugăciune dacă nu crezi in realitatea Răscumpărării,

vei transforma mijlocirea intr-o compasiune inutilă faţă de oameni, ceea ce îi va face să rămână şi mai departe mulţumiţi cu faptul de a fi departe de Dumnezeu. In rugăciunea de mijlocire aduci înaintea lui Dumnezeu persoana sau situaţia pe care o ai pe inimă, până când eşti mânat de atitudinea pe care o are Dumnezeu faţă de acea persoană sau situaţie. Mijlocirea înseamnă a împlini ceea „ce lipseşte suferinţelor lui Cristos"; de aceea sunt aşa de puţini mijlocitori. Mijlocirea este înţeleasă în sensul de a ne pune în locul altuia. Aceasta nu este mijlocire! Încearcă să te pui în locul lui Dumnezeu.Ca om care mijloceşte pentru alţii, ai grijă să n-o iei înaintea realităţii pe care ţi-o comunică Dumnezeu, căci altfel vei fi zdrobit. Dacă cunoşti prea multe lucruri, mai mult decât a rânduit Dumnezeu să

cunoşti, nu te poţi ruga; situaţia persoanei respective este atât de zdrobitoare, încât nu mai poţi vedea realitatea.Lucrarea noastră constă în a veni direct la Dumnezeu în legătură cu orice, dar noi ne eschivăm de la aceasta înlocuind mijlocirea cu activitatea. Facem lucrurile care pot fi înregistrate, dar nu mijlocim. Mijlocirea este însă singura lucrare care nu prezintă capcane, deoarece ea menţine deschisă relaţia noastră cu Dumnezeu.Atunci când mijlocim, trebuie să avem grijă ca sufletele să nu fie doar .„cârpite". ele trebuie să ajungă în contact cu însăşi viaţa lui Dumnezeu. Gândeşte-te numai câte suflete a adus Dumnezeu în calea noastră, iar noi le-am părăsit! Atunci când ne rugăm de pe temeiul Răscumpărării, Domnul creează ceva ce nu poate crea decât prin rugăciunea de mijlocire.

14 DECEMBRIEO viaţă plină de măreţie

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea... Să nu vi se tulbure inima." loan 14:27

De fiecare dată când în viaţa noastră personală apare un lucru dificil, suntem în pericol de a-L învinovăţi pe Dumnezeu. De fapt noi suntem cei care greşim, nu Dumnezeu - există undeva în noi un păcat pe care nu vrem să-l părăsim. Imediat ce părăsim păcatul, totul devine limpede ca lumina zilei. Cât timp încercăm să slujim la doi stăpâni, nouă şi lui Dumnezeu, viaţa noastră va fi plină de confuzie. Atitudinea noastră trebuie să fie una de dependenţă totală de Dumnezeu. O dată ce ajungem acolo, nu este nimic mai uşor decât să trăim o viaţă sfântă. Dificultăţile apar atunci când încercăm să uzurpăm autoritatea Duhului Sfânt în vederea împlinirii propriilor noastre scopuri.Atunci când asculţi de Dumnezeu, El te pecetluieşte cu pacea Sa, cu mărturia unei păci de necuprins, care nu ţine de domeniul naturalului, ci este pacea lui Isus. Ori de câte ori nu apare pacea, aşteapt-o până vine sau caută să afli motivul pentru care nu vine. Dacă acţionezi din propriul tău impuls sau dintr-un sentiment de eroism, nu vei avea mărturia păcii lui Isus; lipseşte simplitatea sau încrederea în Dumnezeu, deoarece spiritul simplităţii este născut din Duhul Sfânt, nu din deciziile tale. De fiecare dată când asculţi, umblarea ta cu Cristos va fi caracterizată de simplitate.Întrebările apar ori de câte ori încetez să ascult. Atunci când ascult de Dumnezeu, problemele nu se interpun între mine şi El, ci vin ca un mijloc de a-mi ţine mintea trează şi cuprinsă de uimire în faţa revelaţiei lui Dumnezeu. Orice problemă care apare între mine şi Dumnezeu izvorăşte din neascultare. Orice problemă - şi sunt multe - care îmi iese în cale atunei când ascult de Dumnezeu îmi sporeşte bucuria şi plăcerea, pentru că ştiu că Tatăl meu îmi cunoaşte problemele; eu aştept să văd cum le va rezolva.

15 DECEMBRIEUn om încercat de Dumnezeu

Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi

care împarte drept Cuvântul adevărului. 2 Timotei 2:15Dacă nu poţi formula un anumit subiect, luptă-te până când vei ajunge să poţi. Dacă n-o faci, unii oameni vor fi condamnaţi la sărăcie pentru tot restul vieţii lor. Luptă-te să reformulezi pentru tine însuţi unele adevăruri ale lui Dumnezeu şi El va folosi aceasta pentru alţii. Intră în teascul lui Dumnezeu, acolo unde se strivesc strugurii. Trebuie să lupţi ca să poţi să formulezi în cuvinte ceea ce ai experimentat, apoi va veni un timp când relatarea experienţelor tale va fi ca un vin tonic pentru altcineva. Dar dacă îţi spui cu lenevie: „Nu mă voi strădui să exprim cu cuvintele mele acest subiect; voi împrumuta cuvintele altcuiva", atunci cuvintele tale nu-ţi vor folosi nici ţie şi nici celor din jur. Încearcă să-ţi reafirmi ţie însuţi ceea ce cunoşti în mod implicit a fi adevărul lui Dumnezeu; în felul acesta îi dai lui Dumnezeu posibilitatea ca, prin tine, să-l transmită şi altcuiva.Deprinde-te să-ţi determini mintea să formuleze clar lucrurile pe care le acceptă cu uşurinţă. Punctul de vedere pe care-l exprimăm nu este al nostru până când nu-l facem să fie al nostru prin suferinţă. Cel de la care înveţi cel mai mult nu este cel care-ţi spune ceva ce n-ai ştiut până atunci, ci cel care dă expresie adevărului care se lupta în tine în căutarea de cuvinte spre a fi rostit.

16 DECEMBRIELuptă înaintea lui Dumnezeu

Luaţi toată armura lui Dumnezeu... rugându-vă în orice timp... Efeseni 6:13, 18

Trebuie să înveţi să lupţi împotriva lucrurilor care te opresc să ajungi la Dumnezeu şi să lupţi în rugăciune pentru alte suflete; dar nu spune niciodată că te lupţi cu Dumnezeu în rugăciune, acest lucru nu este adevărat din perspectiva Scripturii. Dacă lupţi, într-adevăr, cu Dumnezeu, vei fi „olog" pentru tot restul vieţii tale. Dacă, atunci când Dumnezeu vine aşa cum nu vrei, te prinzi de El, ca şi Iacov, şi te lupţi cu El, prin aceasta Îl obligi să te luxeze. Nu umbla şchiop pe căile lui Dumnezeu, ci fii un om care luptă înaintea lui Dumnezeu împotriva lucrurilor acestei lumi, devenind „mai mult decât învingător prin El". Lupta înaintea lui Dumnezeu este un lucru care are impact în împărăţia Sa. Dacă-mi ceri să mă rog pentru tine şi eu nu sunt pe deplin în Cristos, mă pot ruga, dar rugăciunea mea nu va avea nici un rezultat; dar dacă sunt pe deplin în Cristos, rugăciunea mea va avea întotdeauna rezultate. Rugăciunea are efect numai atunci când suntem cu totul pregătiţi - „... luaţi toată armura lui Dumnezeu".Fă întotdeauna diferenţă între ceea ce Dumnezeu a rânduit şi voia Lui permisivă, adică scopul Lui providenţial pe care-l are cu noi. Ceea ce Dumnezeu a rânduit nu se poate schimba; voia Lui permisivă reprezintă lucrurile cu care trebuie să luptăm înaintea Lui. Reacţia pe care o avem faţă de voia permisivă a lui Dumnezeu este cea prin care putem ajunge la ceea ce a rânduit El. „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu", al celor care rămân credincioşi rânduielii lui Dumnezeu, chemării Lui în Cristos Isus. Voia permisivă a lui Dumnezeu este mijlocul prin care se vor arăta fiii şi fiicele Sale. Nu trebuie să fim fără coloană vertebrală, spunând: „Este voia lui Dumnezeu". Nu trebuie să

punem la cale o luptă înaintea lui Dumnezeu, nici să luptăm cu Dumnezeu, ci să luptăm înaintea Lui cu lucrurile care ne stau în faţă. Fereşte-te ca, din lene, să stai jos înaintea lui Dumnezeu, în loc să te ridici la o luptă glorioasă ca să apuci puterea Lui.

17 DECEMBRIERăscumpărarea creează nevoia pe care tot ea o

împlineşteDar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui

Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el.1 Corimeni 2:14.

Evanghelia lui Dumnezeu creează un sentiment al nevoii după Evanghelie. Pavel spune: „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită" - pentru cei care sunt netrebnici? Nu. ..pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia". Majoritatea oamenilor se cred cu totul morali, de aceea nu simt nevoia după Evanghelie. Dumnezeu este Cel care creează acea nevoie de care nici un om nu este conştient până când nu i Se revelează Dumnezeu însuşi. Isus a spus: „Cereţi şi vi se va da", dar Dumnezeu nu poate da până când omul nu cere. Nu e vorba că El nu vrea să dea, ci acesta este modul în care a constituit El lucrurile pe baza Răscumpărării. Prin cererea noastră. Dumnezeu pune în funcţie procesul care creează lucruri ce n-au existat înainte ca noi să le cerem. Realitatea lăuntrică a Răscumpărării este că ea e întotdeauna creativă. Pe măsură ce Răscumpărarea creează viaţa lui Dumnezeu în noi, ea creează şi lucrurile care ţin de acea viaţă. Nimic nu poate satisface o nevoie mai bine decât ceea ce a creat acea nevoie. Acesta este înţelesul Răscumpărării - ea creează şi satisface.

„Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii", a spus lsus. Noi predicăm despre experienţele noastre şi oamenii arată interes, dar aceasta nu va trezi în ei sentimentul nevoii. Dar dacă este înălţat Isus Cristos. Duhul lui Dumnezeu va crea conştienta nevoii de El. În spatele vestirii Evangheliei se află Răscumpărarea creativă a lui Dumnezeu. Răscumpărare ce lucrează în sufletele oamenilor. Nu mărturia personală îi mântuieşte pe oameni. „Cuvintele pe care vi le spun Eu sunt duh şi viaţă."

18 DECEMBRIETESTUL CREDINCIOŞIEI

Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.Romani 8:28

Numai sufletul credincios crede că Dumnezeu este Cel ce rânduieşte împrejurările din viaţa lui. Ne permitem libertatea de a acţiona cum credem noi privitor la situaţiile din viaţa noastră; nu credem că Dumnezeu le-a rânduit, deşi afirmăm contrariul. Tratăm întâmplările din viaţa noastră ca şi cum ar fi fost aranjate de oameni. A fi credincios în orice împrejurare înseamnă a fi credincios unei singure persoane - Domnului nostru. Dumnezeu ne pune în anumite situaţii şi deodată ne dăm seama că I-am

fost necredincioşi prin faptul că n-am recunoscut că El le-a pregătit. N-am văzut care era scopul Său. Şi acea ocazie nu se va mai ivi exact aşa niciodată în viaţa noastră. Aici este testul credincioşiei. Dacă învăţăm şi ne închinăm lui Dumnezeu în situaţiile dificile. El le va schimba într-o clipă, la timpul hotărât.A-I fi credincios lui Isus Cristos este lucrul pe care ezităm să-l facem astăzi. Suntem loiali lucrării, slujirii, oricărui lucru, numai să nu ni se ceară să-I fim loiali lui Isus Cristos. Mulţi creştini îşi pierd răbdarea când se vorbeşte despre credincioşia faţă de Isus. Domnul nostru este detronat mai deliberat de către lucrătorii creştini decât de către oamenii din lume. Dumnezeu este tratat ca o „maşină de binecuvântat" oameni, iar Isus Cristos este considerat doar un „lucrător" printre alţi lucrători.

Important este nu atât ca noi să lucrăm pentru Dumnezeu, ci ca noi să-I fim atât de credincioşi Lui, încât El să-Şi poată face lucrarea prin noi. „Contez pe tine pentru o slujire extremă, fără nici o plângere din partea ta şi fără nici o explicaţie din partea Mea." Dumnezeu vrea să ne folosească aşa cum L-a folosit pe Fiul Său.

12 DECEMBRIEŢinta mesajului nostru

N-am venit să aduc pacea, ci sabia."Matei 10:34

Nu îl compătimi niciodată pe sufletul a cărui situaţie te face să tragi concluzia că Dumnezeu este aspru. Dumnezeu este mult mai blând decât putem să ne închipuim noi şi, din când în când, El ne dă ocazia să fim duri, pentru ca El să fie văzut ca Cel blând. Dacă un om nu poate ajunge la Dumnezeu, aceasta este din cauză că există un lucru secret la care nu vrea să renunţe. ..Recunosc că am greşit, dar nu intenţionez şi renunţ la acel lucru sub nici un motiv." Este dificil să arătăm compasiune într-un astfel de caz; trebuie să pătrundem adânc până ajungem la rădăcina problemei care cauzează ostilitate şi resentimente faţă de mesajul lui Dumnezeu. Oamenii doresc binecuvântările lui Dumnezeu, dar nu suportă acel lucru care taie în carne vie.Dacă Dumnezeu a lucrat in tine, mesajul tău, în calitatea ta de slujitor al Lui, insistă neînduplecat în aceeaşi direcţie: taie până la rădăcină, altfel nu există vindecare. Insistă asupra mesajului până când oamenii nu vor mai putea să evite să-l pună în practică. Ocupă-te de oameni la nivelul la care sunt, până când îi vei face să înţeleagă ce le lipseşte, şi apoi arată-le standardul lui Isus Cristos pentru viaţa lor. Poate că ei vor spune: „Nu vom putea fi niciodată aşa", dar tu arată-le: „Isus Cristos spune că trebuie să fiţi". „Dar cum putem fi aşa?” „Nu puteţi dacă nu primiţi un Duh nou" (vezi Luca 11:13).Oamenii trebuie să-şi cunoască nevoia, pentru ca mesajul tău să le fie de vreun folos. Mii de oameni sunt fericiţi in lumea aceasta fără Dumnezeu. Dacă eu sunt un om fericit şi moral, atunci de ce a mai venit Isus? Deoarece acest fel de fericire şi pace se află la un nivel greşit; Isus Cristos a venit să aducă sabia peste orice pace care nu are la baza o relaţie personală cu El.

20 DECEMBRIEDirecţiile corecte de slujire

„Şi după ce voi fi înălţat, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Ioan 12:32

„Foarte puţini dintre noi înţelegem de ce a murit Isus Cristos. Dacă oamenii nu au nevoie decât de compasiune, atunci Crucea lui Cristos este o farsă şi nu a fost absolut deloc nevoie de ea. Lumea nu are nevoie de „puţină dragoste", ci de o „operaţie chirurgicală".Atunci când eşti în faţa unui suflet care este pierdut din punct de vedere spiritual, adu-ţi aminte de Isus Cristos pe cruce. Dacă acel suflet poate veni la Dumnezeu pe o altă cale, atunci Crucea lui Isus Cristos nu este necesară. Dacă îi poţi ajuta pe alţii prin compasiunea sau înţelegerea ta, eşti un trădător al lui Isus Cristos. Trebuie să-ţi păstrezi sufletul într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi să le fii de folos altora din perspectiva Lui, nu din perspectiva umană, care îl ignoră pe Dumnezeu. Nota distinctivă a zilelor noastre este religiozitatea amabilă.Prioritatea noastră trebuie să fie de a-L arăta pe Isus Cristos răstignit, de a-L înălţa întotdeauna pe El. Orice credinţă care nu este bazată pe crucea lui Isus îi va duce pe oameni în rătăcire. Dacă lucrătorul creştin crede el însuşi în Isus Cristos şi se întemeiază pe realitatea Răscumpărării, cuvintele sale vor constitui o constrângere pentru alţii. Ceea ce este important e ca relaţia simplă a lucrătorului cu Isus Cristos să fie puternică şi să se adâncească mereu; numai de aceasta depinde măsura în care el Îi este folositor lui Dumnezeu.Chemarea lucrătorului nou-testamental este să descopere păcatul şi să-L reveleze pe Isus Cristos ca Mântuitor. De aceea, el nu poate fi sentimental ca un poet, ci sever ca un chirurg. Suntem trimişi de Dumnezeu să-L înălţăm pe Isus Cristos, nu să rostim discursuri frumoase. Mesajul trebuie să pătrundă adânc în mima ascultătorilor, aşa cum s-a întămplat şi în cazul nostru: să fim atenţi să găsim acele pasaje din Scriptură care vorbesc despre adevărul în discuţie şi să le aplicăm fără teamă.

21 DECEMBRIEExperienţă sau revelaţie?

Şi noi am primit... Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu

prin harul Său. 1 Corinteni 2:12Realitatea este Răscumpărarea, nu experienţa mea despre

răscumpărare, dar Răscumpărarea nu are nici o semnificaţie pentru mine cât timp nu o experimentez conştient în viaţă. Atunci când sunt născut din nou, Duhul lui Dumnezeu mă trece dincolo de mine însumi şi de experienţele mele şi mă face să mă identific cu Isus Cristos. Dacă rămân doar cu experienţele mele, rămân cu ceva ce nu este rezultatul Răscumpărării. Dovada şi experienţele mele sunt rezultatul Răscumpărării, este faptul că ele mă duc întotdeauna dincolo de mine însumi, până când nu mai dau nici o atenţie experienţelor ca bază a realităţii, ci numai realităţii însăşi care a produs experienţele. Experienţele mele nu au nici o valoare decât dacă ele mă ţin lângă Sursă, care este Isus Cristos.Dacă încetezi să zăgăzuieşti în tine Duhul Sfânt pentru ca El să producă experienţe subiective, vei descoperi că El va distruge toate zăgazurile şi te va duce înapoi la Cristosul istoric. Nu hrăni niciodată o experienţă care nu-

L are ca sursă pe Dumnezeu şi ca rezultat credinţa in Dumnezeu, pentru că o astfel de experienţă este anticreştină, indiferent ce viziune ai putut avea. Este Isus Cristos Domnul experienţelor tale sau pui experienţa mai presus de El? Ai vreo experienţă care-ţi este mai dragă decât Domnul tău? El trebuie să domnească peste tine şi nu trebuie să dai atenţie nici unei experienţe peste care El nu este Domn. Va veni un timp când Dumnezeu te va face să nu mai dai atenţie experienţei tale: „Nu-mi pasă ce experienţă am: eu sunt sigur de El!”Fii neîndurător cu tine însuţi, dacă ai obiceiul de a vorbi despre experienţele tale. Credinţa care e sigură de ea însăşi nu este credinţă: credinţa care e sigură de Dumnezeu este singura credinţă adevărată.

22 DECEMBRIEAtragerea Tatălui

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis." Ioan 6:44

Când Dumnezeu începe să mă atragă la Sine, apare imediat problema voinţei mele; voi reacţiona pozitiv la revelaţia pe care mi-o dă Dumnezeu? Vreau să vin la El? Este o impertinenţă să stau să dezbat chestiunile spirituale atunci când mă cheamă Dumnezeu. Nu te consulta cu nimeni atunci când vorbeşte Dumnezeu. Credinţa nu este un act intelectual, ci un act de voinţă prin care mă predau în mod deliberat. Vreau să mă arunc cu totul în braţele lui Dumnezeu şi să acţionez pe baza a ceea ce spune El? Dacă da, voi descoperi că mă bazez pe o realitate care este la fel de sigură ca şi tronul lui Dumnezeu. Atunci când vesteşti Evanghelia, subliniază întotdeauna problema voinţei. Credinţa trebuie să fie voinţa de a crede. Trebuie să aibă loc o predare a voinţei, nu o capitulare în faţa puterii de convingere a predicatorului; trebuie să fac un salt deliberat în braţele lui Dumnezeu, punându-mi încrederea în ceea ce a spus El, până voi ajunge să nu mă mai încred în faptele mele, ci numai în Dumnezeu. Problema este că nu vreau să mă încred în Dumnezeu, ci numai în puterea intelectului meu. În ceea ce priveşte sentimentele mele, trebuie să trec peste ele orbeşte. Trebuie să vreau să cred şi acest lucru nu se face fără un efort intens din partea mea ca să renunţ la modul meu vechi de a privi lucrunle şi să mă predau cu totul lui Dumnezeu.

Fiecare om a fost creat astfel, încât să caute să ajungă la ceea ce-i este inaccesibil. Dumnezeu este Cel care mă atrage şi relaţia mea cu El nu este în primul rând o relaţie intelectuală, ci una personală. Sunt adus în această relaţie printr-o minune a lui Dumnezeu şi prin propria mea voinţă de a crede. Abia după aceea încep să apreciez şi să înţeleg minunea acestei lucrări.

14 DECEMBRIEPărtaş la Ispăşire

Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Galateni 6:14

Evanghelia lui Isus Cristos obligă întotdeauna la o decizie a voinţei. Accept eu verdictul asupra păcatului dat de Dumnezeu în Crucea lui Cristos? Mă interesează câtuşi de puţin moartea lui Isus? Vreau eu să mă identific cu moartea Lui, să fiu mort faţă de dorinţa de a păcătui, faţă de lume, faţă de eul meu? Doresc să mă identific atât de mult cu Isus, încât să nu mai fiu bun pentru nimic altceva decât pentru El? Marele privilegiu al uceniciei constă în faptul că mă pot înrola sub Crucea Lui şi aceasta înseamnă moarte faţă de păcat. Tu trebuie să stai singur cu Isus şi să-I spui ori că nu vrei ca păcatul să moară în tine, ori că, indiferent cât te-ar costa, vrei să te identifici cu moartea Sa. Îndată ce faci acest lucru, cu neclintită credinţă în ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce, te identifici în mod supranatural cu moartea Sa şi vei ajunge să cunoşti, cu o cunoaştere ce întrece orice pricepere, că omul tău cel vechi a fost „răstignit împreună cu Cristos". Dovada că „omul tău cel vechi" a fost răstignit împreună cu Cristos constă în uşurinţa uimitoare cu care viaţa lui Dumnezeu din tine îţi dă puterea să asculţi de vocea lui Isus Cristos.

Din când în când, Domnul nostru ne lasă să vedem cum am fi dacă nu L-am avea pe El. Acele momente sunt o dovadă a adevărului spuselor Sale: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic". De aceea, baza creştinismului este devotamentul personal şi înflăcărat faţă de Domnul Isus. Noi credem în mod greşit că bucuria primei noastre întâlniri cu împărăţia este scopul pentru care ne-a adus Dumnezeu la El, însă scopul lui Dumnezeu este să înţelegem tot ce înseamnă identificarea cu Isus Cristos.

24 DECEMBRIEViaţa ascunsă

Viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.Coloseni 3:3

Duhul lui Dumnezeu adevereşte siguranţa simplă, dar atotputernică a vieţii ascunse cu Cristos în Dumnezeu. Acest adevăr este amintit mereu în Epistolele Noului Testament. Noi vorbim de parcă a trăi o viaţă sfinţită ar fi cel mai nesigur lucru pe care l-am putea face, când, de fapt, este cel mai sigur lucru posibil, pentru că în el şi în spatele lui se află Dumnezeul cel Atotputernic. Lucrul cel mai nesigur este să încerci să trăieşti fără Dumnezeu. Dacă suntem născuţi din nou, este cel mai uşor lucru să trăim într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi este cel mai greu lucru să o luăm într-o direcţie greşită, dacă ascultăm de atenţionarea Lui şi rămânem în lumină.

Când ne gândim la eliberarea de păcat, la umplerea cu Duhul Sfânt sau la umblarea în lumină, ne imaginăm vârful unui munte mare, foarte înalt şi frumos, şi spunem: „O, nu voi putea trăi niciodată acolo sus!" Dar când ajungem într-adevăr acolo, prin harul lui Dumnezeu, descoperim că nu e deloc un vârf de munte, ci un platou unde există destul spaţiu să trăim şi să creştem. „Tu lărgeşti drumul sub paşii mei" (Psalmul 18:36).

Când îl vezi într-adevăr pe Isus, nu mai poţi să te îndoieşti de El. „Să nu vi se tulbure inima" - dacă îl vezi pe El, nu mai poţi să laşi să ţi se tulbure mintea. Este imposibil să te îndoieşti atunci când El este prezent. De fiecare dată când ajungi în contact cu Isus, cuvintele Lui sunt reale. „Vă

dau pacea Mea" (Ioan 14:27) - este o pace care te cuprinde din creştetul capului până în tălpi, o încredere de neînvins. Viaţa ta este „ascunsă cu Cristos în Dumnezeu" şi ţi se dă pacea netulburată a lui Isus Cristos.

16 DECEMBRIENaşterea Lui şi naşterea noastră din nou

Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

Isaia 7:14, Maiei 1:23Naşterea Lui în istorie. „De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine va

fi chemat Fiul lui Dumnezeu" (Luca 1:35). Isus Cristos S-a născut în această lume, nu din ea. El nu s-a dezvoltat din istorie; El a intrat în istorie din afara ei. Isus Cristos nu este cea mai bună fiinţă umană. El este o Fiinţă care nu-Şi are obârşia în rasa umană. El nu este un om devenit Dumnezeu, ci este însuşi Dumnezeu întrupat. Dumnezeu venit în trup omenesc, venit din afară. Viaţa Lui este cea mai înaltă şi cea mai sfântă, intrând pe uşa cea mai de jos. Naşterea Domnului nostru a fost o teofanie.

Naşterea Lui în mine. „Pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Cristos chip în voi!" (Galateni 4:19) Întocmai cum Domnul nostru a intrat în istoria umană din afara ei, tot aşa El trebuie să vină în mine din afară. Am lăsat eu ca viaţa mea personală să devină un ..Betleem" pentru Fiul lui Dumnezeu? Nu pot intra în Împărăţia lui Dumnezeu până când nu sunt născut de sus printr-o naştere cu totul diferită de naşterea fizică. „Trebuie să vă naşteţi din nou" (Ioan 3:7). Aceasta nu este o poruncă, ci un adevăr fundamental. Caracteristica naşterii din nou este faptul că mă predau atât de deplin lui Dumnezeu, încât Cristos ia chip în mine. Imediat ce Cristos ia chip în mine, natura Lui începe să lucreze prin mine.

Dumnezeu arătat în trup - acest lucru a fost făcut întru totul posibil pentru tine şi pentru mine prin Răscumpărare.

26 DECEMBRIEUmblarea în lumină

Daca umblăm în lumină, după cum El însuşi este lumină,... sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. I Ioan 1:7

A considera eliberarea de păcatul de care suntem conştienţi ca fiind acelaşi lucru cu eliberarea de păcat realizată prin Ispăşire este o mare eroare. Nici un om nu ştie cu adevărat ce este păcatul până nu se naşte din nou. Cu păcatul s-a înfruntat Isus Cristos pe Calvar. Dovada faptului că sunt eliberat de păcat este că am ajuns să cunosc natura reală a păcatului din mine. Este nevoie de ultima atingere a Ispăşirii făcute de Isus Cristos, adică de dăruirea perfecţiunii Sale absolute, pentru ca un om să ajungă să cunoască ce este păcatul.

Duhul Sfânt aplică Ispăşirea atât în domeniul inconştientului, cât şi în domeniul conştientului şi numai când dobândim lumina cu privire la puterea fără egal a Duhului din noi, înţelegem ce înseamnă cuvintele din 1 Ioan 1:7 „Sângele lui Isus Cristos ne curăţă de orice păcat". Acest text nu

se referă numai la păcatele conştiente, ci şi la înţelegerea profundă a păcatului, înţelegere pe care o poate realiza numai Duhul Sfânt din mine.

Dacă umblu în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină, nu în lumina conştiinţei mele, ci în lumina lui Dumnezeu - dacă umblu astfel, neavând nimic de ascuns atunci primesc revelaţia uimitoare că sângele lui Isus Cristos mă curăţă de orice păcat, astfel că Dumnezeul cel Atotputernic nu mai vede nimic de condamnat în mine. La nivelul conştiinţei, acest lucru produce o înţelegere profundă şi dureroasă a ceea ce este păcatul. Dragostei lui Dumnezeu, care lucrează în mine, mă face să urăsc, cu ura Duhului Sfânt, tot ce nu se potriveşte sfinţeniei lui Dumnezeu. A umbla in lumină înseamnă că orice aparţine întunericului mă face să mă trag mai aproape de centrul luminii.

17 DECEMBRIE

Unde se pierde sau se câştigă bătălia„Israele, dacă te vei întoarce la Mine, zice Domnul..."

Ieremia 4:1Bătălia se pierde sau se câştigă mai întâi în locurile tainice ale voinţei

noastre, în prezenţa lui Dumnezeu, şi niciodată în văzul lumii. Duhul lui Dumnezeu mă prinde şi sunt obligat să rămân singur cu Dumnezeu şi să duc lupta înaintea Lui. Până când nu fac acest lucru, sunt învins de fiecare dată. Bătălia poate dura un minut sau un an, aceasta depinde de mine. nu de Dumnezeu; dar trebuie să lupt singur înaintea Lui şi trebuie să fiu hotărât să trec prin iadul renunţării. Nimic nu mai are putere asupra unui om care a dus lupta înaintea lui Dumnezeu şi a învins acolo.

Dacă-mi spun: „Voi aştepta până ce ajung în împrejurări dificile şi atunci îl voi pune pe Dumnezeu la încercare", voi constata că nu pot. Trebuie să rezolv problema dintre mine şi Dumnezeu în locurile ascunse ale sufletului meu, acolo unde nu pătrunde nici un străin, şi apoi pot merge înainte cu siguranţa că lupta a fost câştigată. Dacă pierd acolo, nenorocirea, dezastrul şi tulburarea vor veni tot atât de sigur precum legile lui Dumnezeu. Motivul pentru care nu câştig bătălia este că încerc mai întâi să înving în lumea din afară. Stai singur cu Dumnezeu, luptă înaintea Lui. rezolvă acolo problema o dată pentru totdeauna.

Atunci când avem de-a face cu alţi oameni, linia de urmat este aceea de a-i împinge spre luarea unei decizii ce ţine de voinţă. Aşa începe predarea înaintea lui Dumnezeu. Din când în când, nu prea des, Dumnezeu ne duce la un punct culminant; din acest punct voi merge fie spre o viaţă creştină din ce în ce mai delăsătoare şi nefolositoare, fie voi deveni din ce în ce mai înflăcărat pentru gloria lui Dumnezeu - „Totul pentru gloria Lui".

28 DECEMBRIEConvertirea continuă

„Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi..." Matei 18:3Aceste cuvinte ale Domnului se referă la convertirea noastră iniţială,

dar noi trebuie să ne convertim continuu, în toate zilele vieţii noastre, trebuie să ne întoarcem mereu la Dumnezeu ca nişte copilaşi. Dacă ne încredem în inţelepciunea noastră în loc să ne încredem în Dumnezeu, vom da naştere unor consecinţe pentru care Dumnezeu ne va trage la răspundere. De îndată ce trupurile noastre ajung în situaţii noi, prin providenţa lui Dumnezeu, trebuie să avem grijă ca viaţa noastră naturală să se supună călăuzirii Duhului lui Dumnezeu. Faptul că am făcut aceasta o dată nu este o dovadă că o vom face din nou. Atitudinea vieţii naturale faţă de cea spirituală trebuie să fie aceea a unei convertiri continue şi acesta este un lucru împotriva căruia obiectăm atât de des. In orice situaţie suntem puşi, Duhul lui Dumnezeu rămâne neschimbat şi mântuirea Lui rămâne nezdruncinată, dar noi trebuie să ne îmbrăcăm cu „omul cel nou". Dumnezeu ne socoteşte răspunzători pentru fiecare ocazie în care refuzăm să ne întoarcem la El; motivul refuzului nostru este încăpăţânarea. Dumnezeu trebuie să domnească în noi şi nu viaţa noastră naturală.

Faptul că nu vrem să ne convertim continuu este o piedică în creşterea vieţii noastre spirituale. Există în viaţa noastră bariere de încăpăţânare, unde mândria noastră aruncă dispreţ asupra tronului harului lui Dumnezeu şi strigă; „Nu vreau!" Noi zeificăm independenţa şi încăpăţânarea şi le dăm nume greşite. Ceea ce Dumnezeu numeşte slăbiciune încăpăţânată, noi numim tărie de caracter. Sunt părţi întregi din viaţa noastră care n-au fost încă supuse; ele pot fi supuse numai prin această convertire continuă. Încet, dar sigur, putem câştiga întreaga noastră fiinţă pentru Duhul lui Dumnezeu.

18 DECEMBRIEDezertor sau ucenic?

Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El. loan 6:66

Când Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, îţi dă din Cuvânt viziunea clară a voii Sale, iar mintea şi sufletul tău sunt pline de încântare, trebuie să umbli în lumina acelei viziuni, altfel te vei cufunda în robia unui punct de vedere care n-are nici o legătură cu Domnul. Neascultarea mentală faţă de viziunea cerească te va face robul unor puncte de vedere străine de Isus Cristos. Nu privi la altul spunând: ..Păi, dacă el poate avea acest fel de a privi lucrurile şi-i merge bine, de ce nu pot şi eu?. Tu trebuie să umbli în lumina viziunii care ţi-a fost dată ţie, fără să te compari cu alţii şi fără să-i judeci; aceasta este între ei şi Dumnezeu. Când descoperi că o idee care-ţi este dragă contravine viziunii cereşti şi începi să comentezi, în tine vor începe să se dezvolte simţul proprietăţii şi dorinţa de a-ţi apăra dreptul personal, lucruri care n-au avut nici o valoare pentru Isus Cristos. El a fost întotdeauna împotriva acestor lucruri, care sunt rădăcina a tot ceea ce este străin de El. „Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui" (Luca 12:15). Dacă nu vedem aceasta, este din cauză că ignorăm principiile de bază ale învăţăturii Domnului nostru.

Noi avem tendinţa de a ne întinde şi de a ne delecta cu amintirea experienţei minunate pe care am avut-o. Dacă ţi se arată, prin lumina lui Dumnezeu, un standard nou-testamental şi tu nu încerci să te conformezi lui sau nici nu te simţi înclinat să te conformezi lui, vei începe să dai înapoi; conştiinţa ta nu reacţionează la adevăr. Nu mai poţi fi niciodată acelaşi după ce ţi s-a revelat un adevăr al lui Dumnezeu. Momentul revelaţiei te va marca, fie ca pe un ucenic şi mai devotat al lui Isus Cristos, fie ca pe un dezertor.

30 DECEMBRIEOrice virtute pe care o avem

Toate izvoarele mele sunt în Tine.Psalmul 87:7

Domnul nostru nu „peticeşte" niciodată virtuţile noastre naturale. El reface întregul om pe dinăuntru. „îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou" (Efeseni 4:24); cu alte cuvinte, ai grijă ca viaţa ta naturală să se îmbrace cu veşmântul care se potriveşte vieţii noi. Viaţa pe care o sădeşte Dumnezeu în noi îşi dezvoltă propriile ei virtuţi, nu virtuţile lui Adam, ci pe cele ale lui Isus Cristos. Priveşte cum, după sfinţire, Dumnezeu face să se veştejească încrederea ta în virtuţile naturale şi în orice putere din tine, până înveţi să-ţi extragi viaţa din fântâna vieţii de înviere a lui Isus. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu dacă treci pnn experienţa „secării" altor izvoare.

Semnul că Dumnezeu lucrează în noi este acela că el distruge încrederea în virtuţile naturale, deoarece ele nu sunt promisiuni a ceea ce urmează să fim noi, ci rămăşiţe a ceea ce Dumnezeu a intenţionat să fie omul. Noi ne agăţăm de virtuţile noastre naturale, în timp ce Dumnezeu încearcă tot timpul să ne aducă în contact cu viaţa lui Isus Cristos, care nu poate fi niciodată descrisă în termenii virtuţilor naturale. Cel mai trist lucru este să vezi oameni în lucrarea lui Dumnezeu depinzând de ceea ce harul Lui nu le-a dat, de ceea ce au doar în virtutea eredităţii. Dumnezeu nu întăreşte virtuţile noastre naturale şi nu le transformă, deoarece ele nu se vor putea niciodată apropia de standardul lui Isus Cristos pentru noi. Dragostea naturală, răbdarea naturală, puritatea naturală nu se vor putea apropia niciodată de înălţimea cerinţelor Sale. Dar, dacă aducem fiecare parte a vieţii noastre trupeşti în armonie cu viaţa nouă pe care a pus-o Dumnezeu în noi, El va arăta în noi virtuţile care Îi sunt caracteristice Domnului Isus.„Şi orice virtute pe care o avem E doar a Lui."

31 DECEMBRIETrecutul

Dumnezeul lui Israel va fi ariergarda voastră.Isaia 52:12. KJV

Siguranţă cu privire la trecut. „Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut" (Eclesiastul 3:15). La sfârşitul anului ne îndreptăm plini de dorinţă spre tot ce a pregătit Dumnezeu pentru noi în viitor, totuşi, întristarea îşi poate ivi capul la amintirea zilelor ce au trecut. Bucuria prezentă a harului lui Dumnezeu poate fi umbrită de amintirea păcatelor şi a greşelilor de ieri. Dar Dumnezeu este şi Dumnezeul zilelor noastre trecute şi El îngăduie amintirea lor cu scopul de a transforma trecutul într-un mijloc de creştere spirituală din viitor. Dumnezeu ne aminteşte trecutul pentru a ne scăpa de o siguranţă falsă în prezent.

Siguranţă cu privire la viitor. „Căci Domnul va merge înaintea voastră!” Aceasta este o revelaţie a harului: Dumnezeu va sta de pază acolo unde noi am căzut. El va veghea să nu fim prinşi din nou în aceleaşi greşeli, aşa cum am face, cu siguranţă, dacă nu ar fi El ariergarda noastră. Mâna lui Dumnezeu se întinde spre trecutul nostru şi ne curăţă conştiinţa.

Siguranţa cu privire la prezent. ..Nu ieşiţi cu grabă." Acum, când ne îndreptăm spre un an nou, să nu o facem cu graba bucuriei impetuoase şi pline de uitare, nici în fuga unei nechibzuinţe impulsive, ci cu puterea răbdătoare a cunoaşteri faptului că Dumnezeul lui Israel va merge înaintea noastră. Zilele de ieri ne aduc în faţă lucruri ireparabile; este adevărat că am pierdut ocazii care nu se vor mai întoarce niciodată, dar Dumnezeu poate transforma această întristare distructivă într-o atenţie constructivă pentru viitor. Lasă trecutul să adoarmă, dar lasă-l să doarmă la pieptul lui Cristos.

Lasă trecutul ireparabil în mâinile Lui şi păşeşte în viitorul irezistibil împreună cu El!

VERSETUL ZILEIDrept răspuns, Isus i-a zis: "Este scris: ,Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu." Matei 4:4

Un gand...Credinta face totul posibil, dragostea face totul usor"