COLECŢIA: Dreptarul Ortodoxiei

DESPRE PATIMA BEŢIEI

Alcoolismul,o fiară care înghite

bărbaţi, femei şi copii

DESPRE PATIMA BEŢIEI

Alcoolismul, o fiară care înghite bărbaţi femei şi copii

Se tipăreşte cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte

Ioan Episcopul Covasnei şi Harghitei

Comenzi la:Tel: 0745-785066

0723-507936

ISBN: 973-87053-3-9

Precuvântare

Motto:„Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după

băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se înfierbântă cu vin." (Isaia 5:11)

nul dintre păcatele care macină omenirea din vremurile străvechi este păcatul beţiei. La unii

oameni acest păcat pare a fi de netămăduit şi totuşi este o robie de care se poate scăpa. Se ajunge la o asemenea stare datorită lipsei de credinţă, de rugăciune, de post, de spovedanie şi împărtăşanie, din pricina absenţei de la Sfânta Liturghie, a lipsei de voinţă sau a unor necazuri pe care omul nu poate să le depăşească de unul singur, fără ajutorul Bisericii.

U

Ce înseamnă cuvântul beţie? Cuvântul BEŢIE - A SE ÎMBĂTA - înseamnă consumarea peste măsură a băuturilor alcoolice ameţitoare (vin, ţuică etc), fapt ce devine uneori obişnuinţă şi apoi patimă. Beţia nu este vătămătoare numai trupului, îmbolnăvindu-1, ci şi sufletului şi de aceea se numără printre păcatele de moarte care exclud sufletele de la împărăţia lui Dumnezeu: „NU VĂ AMĂGIŢI: nici

3

desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, NICI BEŢIVII, nici batjocoritorii, nici răpitorii NU VOR MOŞTENI ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU."(I Corinteni 6:9-10) Dar beţia, în sens figurat, este - după spusa vechilor comentatori - imaginea orgiilor şi a viciilor. Tâlcuind textul: „Cei ce dorm, noaptea dorm şi ce cei ce se îmbată, noaptea se îmbată" (I Tesaloniceni 5:7), Sfântul Ioan Gură de Aur (în Omilia XI) spune că beţie sunt şi toate viciile, căci şi bogăţia este o beţie a sufletului, ca şi pofta nesăţioasă de avuţii sau de desfrâu etc, toate fiind pierzătoare de suflet. «Iar de va zice sluga aceea în inima sa: Stăpânul meu zăboveşte să vină, şi va începe să bată pe slugi şi slujnice, şi să mănânce, şi să bea şi să se îmbete, veni-va stăpânul slugii aceleia (Dumnezeu) în ziua în care ea nu se aşteaptă şi în ceasul în care ea nu ştie şi o va tăia în două, iar partea ei va pune-o cu cei necredincioşi (adică la osândă, în iad)» (Luca 2:45-46).

ALCOOLUL este o substanţă lichidă obţinută prin fermentarea fructelor, legumelor sau gr anelor. Este considerat a fi o substanţă psihotropă (care acţionează asupra creierului) - un drog din categoria halucinogenelor.

4

Cercetările efectuate de specialişti arată că alcoolul poate avea un efect benefic asupra organismului dacă este consumat în limite normale.

Consumul frecvent şi excesiv de alcool poate determina toxicomania alcoolică, adică intoxicaţia cronică voluntară, care duce la pierderea libertăţii de a te abţine de la un drog.

BEŢIA este starea psihofizică anormală în care se găseşte o persoană, din cauza efectelor pe care le au asupra organismului său şi asupra facultăţilor sale mintale anumite substanţe excitante sau narcotice, consumate de acea persoană.

Cea mai frecventă formă de beţie este intoxicaţia alcoolică sau etilică. Beţia provocată de alcool este denumită beţie caldă, iar beţia provocată de celelalte droguri (stupefiante) este denumită beţie rece.

SCURT ISTORICAlcoolul a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri de

către populaţia Asiei şi a Europei. Cele mai vechi dovezi asupra existenţei sale au fost aduse de antropologi, care consideră că descoperirea băuturilor fermentate de către triburile de păstori şi agricultori datează din epoca neolitică. Biblia relatează despre prima experienţă alcoolică acută a

5

lui Noe. Nu demult, în-Danemarca, s-au descoperit într-un mormânt datând din epoca de bronz 2 vase, unul umplut cu bere, altul cu o băutură numită „met".

Se apreciază că efectele fermentaţiei alcoolice au putut fi cunoscute de când oamenii au învăţat să cultive cerealele, adică atunci când a început să apară agricultura. Aceasta a permis trecerea de la viaţa nomadă la cea sedentară.

Cel mai vechi document care atestă cunoaşterea băuturilor fermentate este „Monumentul Blan" aparţinând civilizaţiei sumeriene şi care reprezenta ofranda adusă unei zeiţe.

Se pare că băuturile alcoolice erau deosebit de scumpe, din moment ce o femeie, producătoare de alcool, a putut să-şi construiască din veniturile realizate un oraş la 20 de km depărtare de Babilon şi să se intituleze regină.

în timpul desfăşurării marilor sărbători la babilonieni, în cinstea zeului Marduk, alături de preoţi, singurii laici care aveau dreptul de a participa erau producătorii de băuturi alcoolice.

Codul Hamurabi are între cele 360 de paragrafe, câteva prevederi care instituiau măsuri restrictive asupra consumului de bere.

Epopeea lui Ghilgameş, scrisă pe plăci de cărămidă arsă şî datând de acum 3000 de ani î. Hr., atestă că sumerienii, akkadienii, hitiţii şi alte popoare cunoşteau băuturile fermentate, şi anume vinul şi berea.

6

Producţia vinului a început şi în Egiptul antic, egiptenii observând că sucul de struguri se strică repede, dar că sucul fermentat (vinul) se păstrează.

în antichitatea greacă, alcoolul avea valoare simbolică rituală, semnificând bogăţia şi virilitatea; în acelaşi timp, alături de uleiul de măsline, vinul constituia la greci o monedă de schimb, dar şi un minunat dar al lui Dionysos. Cultul zeului Dionysos începe o dată cu cultura viţei de vie. Ritualurile dionisiace se confundă cu misterele fermentaţiei alcoolice. Vinul a însemnat pentru cultul zeilor Mithra, Dionysos şi Bacchus, în înşelarea lor păgână şi idolatră a oamenilor care nu cunoşteau înşelările şi vicleniile demonice, unirea cu divinitatea, nemurirea, calea pe care se ajunge spre „fericirea" veşnică.

Tracii şi dacii au cunoscut, de asemenea, consumul de băuturi alcoolice, în acest sens stând mărturie scrierile lui Herodot. Alchimiştii arabi au denumit produsul pe care-1 obţineau din distilarea vinului -,,al-cohof-" ceea ce etimologic înseamnă,, lucru subtil".

în cursul Evului Mediu, în Europa, alcoolul era considerat ca medicament şi se vindea în spiţerii. El a devenit important în societatea europeană şi a început să fie produs pe scară mai largă şi promovat de breasla de comercianţi care aveau controlul producţiei lui.

în jurul anulm 1300 a apărut o „industrie" a berii în Europa Centrală. In această perioadă vinul a continuat să crească în popularitate, apărând multe sortimente, denumite

7

după locul de origine. Deşi alcoolul a apărut iniţial din motive practice, utilizarea lui s-a schimbat ulterior. Oamenii au început să încerce diferitele tipuri de alcool, iar consumul de băuturi alcoolice a devenit o parte din cultura europeană. Utilizarea lui a dus adesea la abuz. în jurul anului 1560, englezii au scos alcoolul din rândul medicamentelor.

BEŢIA CONDAMNATĂ ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ

ericuloasă patimă este beţia! Ea este izvorul a multe patimi josnice, păcate grele şi răutăţi

ucigătoare sufletelor şi trupurilor omeneşti. „ Un mare batjocoritor e băutura beţivă, un zurbagiu alcoolul şi cine se lasă ademenit de acestea, e lipsit de înţelepciune. Nu fi printre cei care se îmbată de vin şi printre cei ce îşi desfrânează trupul lor, căci beţivii şi desfrânaţii sărăcesc; iar dormitul mereu te face să te porţi în zdrenţe... Ale cui sunt tulburările? Ale cui suspinurile? Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii?... Ai acelora care zăbovesc pe lângă vin, şi ai acelora care aleargă să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar, el alunecă uşor, dar pe urmă

P

8

muşcă ca un şarpe, şi ca o viperă varsă venin. Ochiităi vor privi la femei străine şi gura ta va grăi prostii.Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un omadormit pe vârful unui catarg... Dar nu mă doare!M-a bătut dar nu simt nimic. Când mă voi trezi, maivreau vin!" (Prov. S. 20,1; 23,20-21,29-45).

„Amărăciunea Sufletului e vinul (şi băuturile beţive), când se bea mult, sfezişi căderi face. Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte spre împiedicare, împuţinează virtutea şi agoniseşte dureri şi răni" (I. Sir. 31,34-35).

„Vai celor ce se scoală de dimineaţă şi aleargă după băuturi îmbătătoare! Vai de cei care până seara târziu se înfierbântă de vin! Vai de cei ce beau vin (băuturi îmbătătoare) la ospeţele lor, cu chitară, alăute, timpane, flaute, etc. şi nu iau seama la lucrarea Domnului, şi nu văd lucrul mâinilor Lui. De aceea poporul Meu va fi dus în robie fără să bage de seamă, mai marii lor vor fi doborâţi de foame; iar gloata se va usca de sete! De aceea, iadul îşi deschide de două ori lăcomia sa, şi-şi cască gura peste măsură: acolo se vor pogorî toate mărimile Sionului, gloatele sale şi chiotele cele de veselie. Şi astfel, cei mici vor fi doborâţi, cei mari smeriţi, şi privirile trufaşe vor fi plecate... Vai de cei viteji la băut vin şi de cei puternici în amestecarea băuturilor tari... Iată, şi aceştia se clatină de vin şi rătăcesc drumul din pricina băuturilor beţive. Preotul şi proorocul se poticnesc de băutură, sunt biruiţi de vin,

9

înnebuniţi de spirt, se înşeală în vedenii, şovăiesc în hotărâri. Toate mesele sunt pline de vărsături, nici un loc curat nu mai este. Şi totuşi, zic: „Pe cine vrea acesta să înveţe...?"

(îs. 5,5,22; 22,7-8)„ Luaţi aminte de voi înşivă ca să nu se îngreuieze

inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia şi cu grijileveacului acestuia (lumii deşarte) şi fără de veste să vinăasupra voastră ziua aceea. Căci ca o cursă va venipeste toţi cei ce şed pe faţa a tot pământul. Privegheaţi,dar, în toată vremea rugându-vă, ca să vă învredniciţia scăpa de toate cele ce vor să fie şi a sta înainteaFiului Omului. (Le. 21, 34-36)

„Oare cine este sluga cea credincioasă şi înţeleaptă, pe care 1-a pus Domnul său peste slugile sale (Păstorii peste păstoriţii lor, conducătorii peste popor, învăţătorii peste şcolari şi părinţii peste copiii lor) ca să le dea lor hrană, (învăţătură) la vreme? Fericită este sluga aceea, pe care venind Domnul său o va afla făcând aşa. Adevărat grăiesc vouă, că peste toate averile sale o va pune. Iar dacă zice acea slugă rea în inima sa: Zăboveşte Domnul meu a veni! Şi va începe a bate pe cei ce slujesc împreună cu el şi să mănânce şi să bea cu beţivii, veni-va Domnul slugii aceleia, în ziua în care nu-1 aşteaptă şi în ceasul în care nu ştie. Şi-1 va tăia pe el în două, şi partea lui o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor." (Mt. 24,45-51)

Sfântul Apostol Pavel sfătuieşte pe creştini a se feri de beţii şi10

de cortegiul lor de blestemăţii, zicând: „ Ca ziua cu bun chip să umblăm, nu în ospeţe şi în beţii, nu în curvii şi în fapte de ruşine, nu în priciri şi în pizmă; ci vă îmbrăcaţi în Domnul nostru îisus Hristos, şi purtarea de grijă a trupului să nu o faceţi spre pofte. "

(Rom. 13,13-14)Nu vă faceţi idolatri, precum unii dintr-înşii, precum este

scris: „Şezut-apoporul de a mâncat şi a băut şi s-asculat de a jucat. " (I Cor. 10,7)

,^4m scris vouă, să nu vă amestecaţi, să n-aveţi legătură cu acela care, numindu-se frate (creştin), rămâne desfrânat, sau lacom, sau slujitor de idoli, sau grăitor de rău, sau beţiv, sau răpitor; cu unul ca acesta nici să nu mâncaţi împreună". (ICor. 5,11 Comp. Efs. 2.2-3;Filip4,19).

Beţia este începutul sclaviei

Dumnezeiasca Scriptură ne isto-riseşte că Noe şi fii săi, după scăparea din potop şi ieşirea din corabie, „s-a făcut lucrător de

pământ" în care semăna seminţe, ca să producă roade bune. El a sădit şi viţă de vie. Scăpat din potop şi împăcat cu Dumnezeu, Care 1-a binecuvântat, Noe cu cei trei feciori ai lui, trăiau în pace şi fericire. Ce s-a întâmplat după aceea? După ce s-au copt strugurii Noe a stors must din ei într-un vas. Odată, după ce a fiert mustul şi s-a făcut vin, necunoscându-i tăria, a băut mai mult, s-a îmbătat şi după aceea culcându-se a adormit. Pe când dormea, Noe s-a dezgolit. Ham, feciorul său, crud la minte, auzind de la fiul său Hanaan că tatăl său Noe s-a dezgolit, s-a dus şi văzându-1 aşa, a râs de goliciunea tatălui său, spunând aceasta şi celorlalţi fraţi ai săi: Sim şi Iafet. Aceştia fiind cinstitori de părinţi şi luminaţi la minte, au luat o haină şi mergând cu feţele îndreptate în altă parte, au acoperit cu ea goliciunea tatălui lor...

Noe trezindu-se, a cunoscut câte i-a făcut feciorul său cel mai tânăr (nepriceput) şi a zis: „Blestemat să fie Hanaan! Slugă să fie el fraţilor săi!" Apoi binecuvântându-i şi pe ceilalţi fii credincioşi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sim şi Hanaan să fie slugă lui! Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să locuiască el în locaşurile lui Sim şi Hanaan să fie slugă lui" (Fac. 9).

Iată ce a izvorât din beţie: greşeală, tulburare, blestem şi asuprire. Blestemul izvorât din beţia lui Noe, a rămas până azi pe spatele lumii. Pofta popoarelor şi a neamurilor

12

de a stăpâni, asupri şi robi unele pe altele, sunt roadele acestui blestem. Noe, al doilea Adam, părintele omenirii, s-a îmbătat o singură dată şi iată, urmările rele ale beţiei au rămas până în ziua de azi. Din boala beţiei ca şi atunci şi azi, ţâşnesc felurite nelegiuiri şi păcate grele: tulburări, ucideri, hule, mânii, urâciuni şi blesteme, ca dintr-o fântână spurcată. Clocoteşte lumea şi azi de blestemăţii, din cauza beţiilor! Blesteamă părinţii pe copii şi copiii pe părinţi, soţia pe soţ şi soţul pe soţie, frate pe frate şi om pe om. Geme lumea de blestemele izvorâte din beţii. Ea sparge case, căsnicii, frăţii şi prietenii, spulberând până şi bunăvoirea dintre oameni. Dracii din iad, n-au alte slugi mai credincioase şi harnice, pentru a atrage sumedenii de bărbaţi şi femei din toate ramurile societăţii, în gurile iadului lor vremelnic şi veşnic, ca băutura şi beţia, cu ajutorul căreia a pierdut şi pierde sumedenie de suflete omeneşti.

ALCOOLUL - COMBĂTUT DE SFEVŢD PĂRINŢI

„Beţia, demon de bună voie, băgat în suflete de către plăcere, beţia mamă a păcatului, vrăjmaşa virtuţii, face fricos pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat; nu ştie de dreptate, ucide chibzuinţă. După cum apa stinge focul, tot aşa şi vinul nemăsurat întunecă mintea".

„Beţia, distrugere a gândurilor, istovire a puterii, îmbătrânire înainte de vreme, moarte în scurtă vreme".

13

”Indrăcitul este vrednic de milă; beţivul, însă, care suferă ca şi îndrăcitul, nu-i vrednic nici de milă, că se luptă cu un demon pe care singur 1-a ales".

(Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omil. a XlV-a, VII, în PSB, voi. 17, p. 506)

„Intr-adevăr beţia este o îndrăcire de bună voie."(Sf. loan Gură de Aur, Omilii la Facere, omil. XXIX, V, în

PSB, voi. 21, p. 3 71-3 72)„Chiar dacă Domnul a prefăcut la nuntă apa în vin,

totuşi n-a îngăduit beţia."„Trebuie să vă feriţi de beţie ca de cucută, că amândouă

duc la moarte." (Clement Alexandrinul, Pedagogul, CarteaII, Cap. VII, 56.3., în PSB, voi. 4, p. 263)

„Cumplit lucru, iubite, cumplit lucru e beţia! E în stare să betejească simţurile, să întunece mintea! Face mort şi fără de putere pe omul înzestrat cu raţiune, pe omul care a primit stăpânirea peste toate, îl doboară la pământ, legându-1 cu lanţuri de nedezlegat. Dar mai bine spus omul beat e mai rău decât omul mort. Omul mort nu poate face nici rău, nici bine; omul beat, însă, bine nu poate face, ci numai rău; face de râs pe toţi: şi pe femeie şi pe copii şi chiar pe slugi. Prietenii se ascund şi se ruşinează, gândindu-se la ruşinea lui; duşmanii se bucură, îşi bat j oc de el, îl blestemă şi aproape că îi spun aceste cuvinte: «Trebuie, oare, să mai trăiască? Vita! Porcul!». Se rostesc şi alte cuvinte mai grele ca acestea. Beţivii sunt într-o stare mai rea decât cei

14

ce se întorc din bătălii cu mâinile mânjite de sânge şi purtaţi pe sus. Probabil că pe aceia mulţimea îi laudă din pricina trofeelor, a victoriilor, a rănilor şi a loviturilor de moarte primite; pe beţivi, însă, îi nefericesc, îi numesc ticăloşi şi-i blestemă în fel şi fel de chipuri. Poate fi, oare, om mai ticălos ca beţivul, care e mereu cu capul ameţit de băutură, care toarnă vin în el în fiecare zi, de-şi strică judecata gândurilor?

„ (...) voi, beţivilor, sunteţi mai răi chiar decât animalele cele necuvântătoare; nu numai oamenii treji vă socotesc aşa, ci chiar voi înşivă. Că voi înşivă vă socotiţi mai răi decât câinii şi măgarii se va vedea din cele ce voi spune. Pe animalele acestea nu le sileşti să mănânce peste măsură; iar dacă cineva te-ar întreba: Pentru cel, i-ai răspunde: Ca să nu se îmbolnăveascăl De tine însă n-ai niciodată această purtare de grijă! Vezi că te socoteşti a fi de mai puţin preţ decât animalele acelea? N-ai nici o grijă de tine, deşi eşti necontenit în mijlocul furtunii. Nu te simţi rău din pricina beţiei numai în ziua în care te-ai îmbătat, ci şi a doua zi. Şi după cum unui om, care scapă de friguri, îi mai rămâne în trup slăbiciunea pricinuită de friguri, tot aşa şi ţie, după ce ţi-a trecut beţia, se mai învârte în sufletul şi trupul tău mahmureala pricinuită de beţie".

„Unul ca acesta nu se deosebeşte de un îndrăcit: este tot atât de neruşinat, tot atât de furios. De îndrăcit ne este milă, pe acesta îl urâm, îi întoarcem spatele.

15

- Pentru ce?- Pentru că de buna lui voie aduce asupra sa nebunia

asta şi face canaluri de hazna din gură, din ochi, din nas,într-un cuvânt, din toate mădularele sale. Dacă ai putea săte uiţi acum şi înăuntrul lui, ai vedea că sufletul lui e îngheţatşi amorţit ca în vreme de iarnă şi de ger, iar din pricinafurtunii prea mari cârma sufletului nu-i mai poate fi de vreunfolos. Mă ruşinez să spun câte rele suferă - bărbaţi şi femei- din pricina beţiei şi a îmbuibării; o las pe seama conştiinţeiacelora care cunosc, pe propria lor piele, relele acestea.Ce poate fi mai ruşinos decât o femeie beată sau numaiameţită? Cu cât vasul e mai slab, cu atât şi naufragiul e maimare, fie că e femeie liberă, fie că e roabă. Femeia liberăse face de râs în faţa cetelor ei de roabe; roaba iarăşi lafel, între roabe. Şi fac - şi una şi alta - să fie hulite deoamenii fără de minte darurile lui Dumnezeu."

„Şi după cum o corabie, naufragiată de furtună, după ce a trecut furtuna, rămâne cu paguba pricinuită de furtună, tot aşa şi cu beţivul. Şi după cum corăbierii, în timpul furtunii, aruncă în mare mărfurile din corabie, aşa şi beţivul aruncă de la el toate faptele lui bune. De-ar fi cu trupul şi cu sufletul curat, de-ar fi ruşinos, priceput, blând, smerit, beţia le aruncă pe toate acestea în oceanul fărădelegii. Dar după ce a fost aruncat totul afară, nu mai este nici o asemănare între corabie şi beţiv. Corabia se uşurează după ce a aruncat încărcătura, dar beţivul se îngreuiază şi mai mult. în locul

16

bogăţiei aceleia primeşte nisip, apă sărată şi toate gunoaiele beţiei, care îneacă îndată corabia cu călător şi cu cârmaci cu tot".

„Nu poţi vedea împărăţia cerurilor dacă eşti beţiv. Nu vă înşelaţi, spune Pavel, nici beţivii, nici hulitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc eu de împărăţia cerurilor? Dacă eşti beţiv nu poţi vedea nici lucrurile de pe lumea asta. Beţia face din zi noapte şi din lumină întuneric. Beţivii au ochii deschişi, dar nu văd nici ceea ce le stă înaintea picioarelor. Grozăvia nu-i numai atâta, ci, pe lângă asta, beţivii mai îndură o altă pedeapsă şi mai cumplită: sunt trişti fără pricină, furioşi, bolnavi, luaţi necontenit în râs şi ocărâţi. Ce iertare mai pot avea aceşti oameni, care îşi pricinuiesc singuri atâtea nenorociri? Nici una!".

"Unde-i beţie, acolo-i diavolul".(Sf. loan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXX, IV, în

PSB,vol.23,p.809)„Că ochii (beţivului), mişcaţi necontenit de căldura

yvinului, văd multiplicată imaginea unui singur obiect. Beţivul nu face deosebire dacă vederea'i se mişcă sau dacă obiectul se mişcă; dar în amândouă cazurile vederea are aceeaşi senzaţie, pentru că vederea, din pricina tulburării produse de vin, nu poate percepe exact obiectele. Mersul beţivului este tremurat, ca şi cum ar fi purtat de un şuvoi de apă; apoi se pornesc sughiţurile, vărsăturile şi nebuniile.

17

Şi după cum spune tragedia:«Tot omul beatEste biruit de mânie şi-i lipsit de minte.Ii place ca limba să spună multe în zadarŞi să audă fără de voie acelea pe care le grăieşte rău»"

(Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. II, 24.1., în PSB, voi. 4,p. 243-244)

„Măsura cea mai bună pentru băutul vinului este trebuinţa trupului. Dacă vei depăşi hotarele acestei măsuri, a doua zi te vei scula cu capul greu, neodihnit, ameţit, cu gura plină de miros greu de vin; ţi se va părea că toate se învârt în jurul tău, că toate se clatină. Beţia aduce somn, fratele morţii, dar şi o veghere, care se aseamănă cu visurile."

„Beţia nu primeşte pe Domnul; beţia alungă Duhul Sfânt. Fumul alungă albinele, beţia alungă harurile duhovniceşti".

„Beţia, demon de bună voie, băgat în suflete de către plăcere, beţia mamă a păcatului, vrăjmaşa virtuţii, face fricos pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat; nu ştie de dreptate, ucide chibzuinţă. După cum apa stinge focul, tot aşa şi vinul nemăsurat întunecă mintea".

„Pe măsură ce băutul se prelungeşte, au loc întreceri, dispute, lupte, silindu-se fiecare să întreacă pe celălalt în beţie. Arbitrul lor este diavolul, iar premiul victoriei, păcatul. Cel care toarnă în el mai mult vin, acela învinge pe ceilalţi".

18

„Beţia, distrugere a gândurilor, istovire a puterii, îmbătrânire înainte de vreme, moarte în scurtă vreme".

„Vinul îneacă raţiunea şi mintea; şi, ca un roi de albine, aţâţă patimile şi plăcerile. Care trăsură, fără vizitiu, trasă de mânji este purtată cu atâta neorânduială? Care corabie, lipsită de cârmaci şi purtată la întâmplare de valuri, nu este mai în mare siguranţă decât un beţiv?" (Sf. Vasile celMare, Omilii şi cuvântări, Omil. aXIV-a, VII, înPSB, voi 17, p. 506,507)

„Beţivii, spune Pavel, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Poate fi, oare, o mai mare ticăloşie decât aceea de a fi izgonit din pridvoarele împărăţiei pentru o plăcere vătămătoare şi de scurtă durată?".

„Beţia întunecă mintea mai cumplit decât îndrăcirea şi lipseşte pe omul beat de orice judecată. Adeseori când vedem pe un îndrăcit avem milă de el, suferim pentru el şi-i arătăm multă simpatie; cu beţivul, însă, ne purtăm cu totul altfel; ne revoltă, ne supărăm, îl blestemăm în fel şi chip. Pentru ce? Pentru că un om chinuit de demonul cel rău face fără voia lui ceea ce face; merită iertare fie de izbeşte cu picioarele, fie de-şi sfâşie hainele, fie de rosteşte cuvinte de ruşine; beţivul, însă, nu merităiertare pentru ceea ce face; este învinuit cumplit şi de rude şi de prieteni şi de vecini, de toţi, pentru că de bună voie a ajuns aşa de rău, pentru că de bună voie s-a dat în mâinile beţiei".

(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omil. XXIX, V, în PSB, voi. 21, p. 371-372)

19

„Când se întâmplă astfel de beţii, aud pe mulţi spunând: Să nu mai fie vin. Ce nesocotinţă! Ce nebunie! învinuieşti darurile lui Dumnezeu pentru că păcătuiesc alţii? Aceasta însă e curată nebunie! Nu-i vinul de vină, ci neînfrânarea celor care se folosesc rău de vin. Spune, dar, Să nu fie beţie! Să nu fie îmbuibare!; dar dacă spui: Să nu fie vini, vei spune, păşind înainte puţin câte puţin: Să nu fie cuţitl, din pricina ucigaşilor; 5a nu fie noaptel, din pricina hoţilor; Să nu fie lumină], din pricina clevetirilor; Să nu fie femeiel, din pricina desfrânărilor; şi, ca să spun pe scurt, ai desfiinţat tot ce e pe lume.

Dar să nu faci aşa! Gândul acesta vine de la diavol. Nu huli vinul, ci beţia! Ia pe beţiv, când este treaz; zugrăveşte-i toată hidoşenia beţiei şi spune-i: Vinul a fost dat ca să ne veselim, nu ca să ne facem de ocară; ca să râdem, nu ca să fim de râs; ca să ne însănătoşim, nu ca să ne îmbolnăvim; ca să îndreptăm slăbiciunea trupului, nu ca să surpăm tăria sufletului. Dumnezeu te-a cinstit când a dat pe pământ acest dar, vinul. Pentru ce te faci de ocară cu necumpătarea ta? Ascultă ce spune Pavel: Foloseşte-te de puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale suferinţe. Dacă Timotei, sfântul acela, care era bolnav şi suferea de nenumărate boli, n-a băut vin până ce nu i-a îngăduit Pavel, dascălul lui, ce iertare mai putem avea noi care, sănătoşi fiind, ne îmbătăm? Aceluia Pavel îi spunea: Foloseşte-te de puţin vin pentru stomacul tău; iar acelora dintre voi, care vă îmbătaţi, vă spune: Folosiţi-vă de puţin vin pentru

20

desfrânările voastre, pentru desele voastre cuvinte de ruşine, pentru celelalte pofte rele, pe care de obicei le naşte beţia!".

„... abţineţi-vă cel puţin pentru ruşinea şi necazurile ce le aduce cu sine beţia! Vinul a fost dat ca să ne veselim. Vinul, spune Scriptura, veseleşte inima omului; dar voi pângăriţi şi această însuşire a vinului. Ce veselie poate să-ţi mai facă vinul, când nu mai eşti în toată firea, când te doare tot trupul, când vezi că toate se învârt în jurul tău, când te ia ameţeala şi când te legi la cap ca bolnavii de friguri, care-şi frecţionează capetele cu untdelemn?

Aceste cuvinte nu le adresez tuturora; dar, mai bine spus, le adresez tuturora; nu pentru că toţi vă îmbătaţi -Doamne fereşte, ci pentru că cei care nu se îmbată n-au grijă de cei ce se îmbată. De aceea mă adresez mai degrabă vouă, celor sănătoşi; pentru că şi doctorul lasă pe bolnavi şi vorbeşte cu cei care stau lângă bolnavi. (...) Animalele nu beau mai mult decât au nevoie; beţivii însă sunt mai lipsiţi de judecată decât animalele, că depăşesc hotarele cumpătării. Cât de superior le este măgarul! Cât de superior le este câinele! Fiecare din aceste animale şi din toate celelalte animale, fie de mănâncă, fie de bea, cunoaşte hotarul saţiului şi nu trece dincolo de trebuinţă! Chiar de-ar fi nenumăraţi cei care le-ar sili, nu vor vrea să mănânce şi să bea mai mult decât le trebuie".

(Sf. loan Gură de Aur. Omilii la Matei, omilia LVII, V, în PSB,vol.23,p. 669)

21

BEŢIA - E A CELOR CE-ŞI BEAU MINTEA Prea Cuviosul Protosinghel Arsenie Boca

rozavă expresie şi adevărată, cuvânt cu cuvânt. Cunoaştem efectul hormonilor asupra scoarţei cerebrale: excită spre poftele genezice. Exact

acelaşi lucru îl face şi alcoolul, sub orice formă şi la orice grad de tărie; aprinde mintea spre aceleaşi pofte. Nu suplineşte însă nici un hormon în rolul său binefăcător, ci pe oriunde trece ameţeşte, arde şi atrofiază. Omoară alte milioane de celule nervoase şi fire telefonice. Toate isprăvile se trec la activ, întocmai ca mai sus, şi se transmit zestre părintească la copii.

G

Mai grav: dacă prea din tinereţe se dedau flăcăii la must, se întâmplă că ajung neroditori. Glandele lor genezice se vor atrofia şi vor produce nişte celule incapabile de rodire. Se apără şi firea pe cât poate: nu ia în spate orice i se încarcă. Chiar dacă se dau la vin mai tîrziu şi încă nu scapă de pedepse. Aşa de pildă, cercetătorii în chestiune au găsit forme monstruoase de spermatozoizi, avînd ba două capete, ba două cozi, ba alte forme, efecte ale beţiei. Beţia îşi înscrie urmările pînă şi în celula genezică, mică de 60 de miimi dintr-un milimetru.

Ceea ce e dureros e faptul următor: dacă se întâmplă vreo zămislire cu o atare sămânţă beată, şi care-i mai mult siluire decât iubire, urmaşul va fi, cu maximă probabilitate,

22

epileptic - boală de nervi fără leac. Aceasta e cu atât mai sigur, cu cât la scârba şi spaima bietei mame, se mai adaugă şi bruftuluiala câtorva înjurături de Dumnezeu. Deci, dezechilibru în toate părţile, dezechilibru în mediul umoral, dezastre în patrimoniul erediar, dezechilibru moral, o mai fi având şi mama ceva de adaus, dacă nu alta, cel puţin spaima ce-o mănîncă, şi încă e de ajuns ca să se arate pe lume, în loc de un chip senin, un chip chinuit de draci şi martor la judecată împotriva părinţilor săi.

Sfârşitul beţivului e sau în şanţ sau în casa de nebuni; iar sufletul în iad încă de aici. Urmaşii lui - nu mai zic nimic, mila mă opreşte; totuşi, mai am şi o milă preventivă, pentru viitor, care mă face să scriu.

Invăţăturiledreptcredinciosului voievod al Ţării Româneşti

Neagoe Basarab către Fiul său Teodosie(Despre băuturile alcoolice)

Iată ce-l învaţă Neagoe Basarab pe fiul său Teodosie dacă va vrea să fie domnitor:

„Cu băutura să nu-ţi îngreuiezi trupul, că mulţi zic: bună este băutura multă. Cum este bună? Omul, când se îmbată, dacă are minte multă atunci o pierde, dacă are mâini, nu-i sunt de folos, dacă are picioare nu poate merge în ele, dacă are limbă, nu poate vorbi cu ea. Deci, cum să nu fie rea beţia, dacă întreg trupul nu-i mai foloseşte, ca să poată

23

face ceva pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Şi încă şi alt rău izvorăşte din beţie, şi anume: mai întâi îmbolnăveşte trupul şi-şi sărăceşte casa, apoi îşi pierde mintea. Şi din clipa în care-şi pierde mintea, atunci este pierdut şi cu sufletul. Şi tu să bei, dar cu măsură, încât mintea ta să biruiască vinul, iar nu să biruiască vinul mintea ta... Să nu faci daruri la beţie, pentru că îţi vei risipi vistieria şi îţi vei căpăta nume rău, că vor zice aşa: „Să mergem chiar acum la domnul acela nevrednic, pentru că acum este beat; deci, când este treaz, el nu ne va da, iar când se îmbată, îşi pierde mintea şi nu ştie cui dăr...La beţie să nu te mânii, nici să osândeşti, pentru că şi aceasta este un nume deosebit de rău...Căci şi Sfânta Scriptură mărturiseşte, zicând: „Sunt unii care mai mult se mulţumesc şi se bucură de cuvinte bune, decât alţii de mâncare şi de băutură. "...Ascultă pe Domnul zicând: ,J.uaţiseama, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băuturăr Şi iarăşi prin proorocul zice: „Treziţi-vă, băutorilor de vin la beţie şi tânguiţi-vă că se ia din mijlocul vostru veselia şi bucuria!". Bine este a sta departe de vinul cel mult, căci este scris: „în lemnele cele multe se face foc mare şi în mâncărurile cele multe se aţâţă desfrâul; precum untdelemnul aţâţă flacăra, aşa şi vinul porneşte patima desfrâuluf '. Căci precum lucrătorul beţiv nu se va îmbogăţi, aşa şi sufletul care iubeşte beţia nu va înmulţi faptele bune, ci şi ceea ce are va pierde.. .

24

Fiule, „la vin nu te face viteaz" şi nu te lăuda cu el, „căci pe mulţi i-a pierdut vinul" şi multe rele a făcut. El a făcut pe Noe să adoarmă dezgolit şi a râs fiul său Ham de el; el a făcut pe Lot să se însoţească cu ficele sale, el a doborât în cele din urmă pe Samson cel viteaz, bărbat care se născuse din făgăduinţă şi puternic cum n-a mai fost un altul între fii oamenilor căci înţelepciunea zice: „Nu te uita la băutură când face spume în pahar, alunecă uşor dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca o viperă. Ochi tăi se vor uita după femei şi gura ta, va vorbi prostii. Şi vei fi ca un om culcat în mijlocul mării şi ca un cârmaci adormit la cârmă". Omul când apucă patima beţiei îşi vede pieirea, dar nu se mai poate opri. Solomon simţea şi scria că a pierdut cârma vieţii şi totuşi nu s-a mai putut întoarce din calea pieirii. N-are diavolul alt ajutor mai bun ca băutura şi beţia.

CE SPUNEAU POEŢII ŞI FILOZOFII DESPRE BEŢIE

„Beţia nu este altceva decât o nebunie voluntară."(Seneca, Epistolae ad Luciliuin)

„Noaptea, iubirea şi vinul nu îndeamnă la nimiccumpătat." (Ovidius, Amores,l,6,59)

„Cel ce se biruie pe sine, în slăbiciunea lui, este maiputernic de'cât acela ce supune o cetate." (Fr. Schiller)

„Fugi de plăcerea care dă naştere durerii." (Solon)„Paharele pline pe cine nu fac vorbăreţ?" (Horaţiu)

25

„Nimic nu seamănă mai bine cu un nebun ca omul beat."(Plautus)

„Beţivul îşi îneacă întâi necazurile şi apoi viaţa." „Izvoarele răutăţilor dintr-o ţară sunt cârciumile şi luxul" „Viciile sunt călăii care te omoară încet ca o sabie ascuţită."

(Nicolae Iorga)„De beţie fugi în viaţă, chiar în val căutând scăpare / în

pahar te-neci adesea mai curând decât în mare"(Vasile Militarii, Vorbe cu tâlc).

PILDE DESPRE BEŢIE♦ Un moşier venea noaptea spre casă dela moşia

sa. Calul sforăia şi se oprise brusc în loc, dând de un om încale. Moşierul credea că e un om jefuit de hoţi, dar era unom beat, căzut în noroi. L-a ridicat şi 1-a băgat într-omagazie cu bucate, ce o avea în apropiere, pe care aîncuiat-o. Dimineaţa mare a fost ruşinea celui beat, când afost găsit de proprietar, care se făcu a-1 acuza că a intratsă fure. A făgăduit că nu va mai bea.

♦ Un om bogat, dar bolnăvicios, chemă pentru nuştiu a câta oară medicul şi îi expuse diferitele infirmităţi şiboli de care suferea. Medicul îi propuse una, alta, ceea ceînsă nu mulţumi pe pacient. „Acum, d-le Doctor - zise el-stârpeşte odată răul de la rădăcină." Medicul luă sticlaatunci de rachiu, ce era pe masa bolnavului, o trânti depământ şi zise: „Aşa, acum am stârpit răul din rădăcină".

26

♦ Unde poate duce beţia - povesteşte un om detalent, - am experimentat-o eu însumi în tinereţe. Tatăl meu-Dumnezeu să-1 ierte - era dat beţiei, şi averea noastrădestul de considerabilă, începu să scadă tot mai mult, pânăce nu ne mai rămăsese nimic, decât albastrul ceruluideasupra capetelor noastre! Cum a scăzut averea noastră,am înţeles-o la etatea de 15 ani. Pe când eram bogaţi,mama mă cinstea la sărbători cu câte un galben, mai târziucând aurul dispăru, a fost înlocuit cu un ban de argint; dupăcâţiva ani şi acesta dispărând, a fost înlocuit cu unul dearamă şi când şi acesta dispăru, atunci fu înlocuit cu obucăţică de plumb luat din coada unei linguri stricate. Atuncimi se deschiseră ochii şi am înţeles că tatăl meu era unmare alcoolist, ceea ce 1-a dus la sapă de lemn.

♦ într-un sat de munte, într-o sâmbătă după-amiaza avu loc un botez. După slujbă toţi invitaţii au mersla casa părinţilor să petreacă la masă după obicei. Dupăceva vreme, mama copilului fu invitată să cinstească cuinvitaţii un pahar de vin; însă aceasta nu se opri doar la unpahar şi din vorbă în vorbă ajunse să consume câtevapahare în plus, după care merse să alăpteze copilul. Dupăce fu hrănit, copilului i se făcu rău, începu a vomita şi înscurt timp muri.

Concluzia medicilor legişti a fost că alcoolul consumat de mamă a intoxicat laptele care la rândul lui a ucis copilul.

27

♦ în pelerinaj fiind, când am ajuns la Sfânta Mănăstire Strâmba de Jiu (Sfânta Treime), am aflat o interesantă întâmplare din viaţa unui localnic, G. Ion din apropiere, care multă vreme a fost stăpânit de duhul beţiei. Ne povestea că noaptea îl trezeau diavolii, îl ajutau să deschidă uşa, îi mutau picioarele pe scări, şi-1 duceau chiar unde ascunsese soţia lui băutura Diavolii îi aduceau furtunul, i-1 puneau în gură şi trăgeaudopul de la butoi. Deci, ^^ee*^-^^ * Mnenea Ion nu trebuia să facă nici un efort pentru a se îmbăta „cui". Trăgea din butoi şi bea, şi bea, şi bea până nu mai încăpea vin în el, iar apoi pica jos. Acum ar fi vrut să se întoarcă încasă, însă diavolii râdeau de el şi-i spuneau:„Acum du-te singur înapoi!". Iar el îi întreba: „De ce m-aţi adus aici?". Şi adormea lângă damigeana, iar când îşi revenea, o făcea în ţipetele soţiei.

Cu bucurie în suflet vă pot spune că (din mila lui Dumnezeu, prin rugăciunile soţiei, ale lui şi mai ales ale maicilor din Sfânta Mănăstire) acest om s-a vindecat de păcatul beţiei şi este un bun creştin, nelipsit de la Sfintele slujbe.

28

♦ Un muzicant care era dedat beţiei în gradul celmai mare, şi care muri într-o aprindere de plămâni a avut—cu nevastă-sa—opt copii. Dintre aceştia, cei din urmăpatru, muriră ca sugari. Unul era idiot, care şi muri la vârstade 15 ani, o fetiţă la 8 ani de atrofie cerebrală, un băiatmuri de aceiaşi boală la etatea de 13 ani, iar al patrulea, cee drept trăi până la vărsta de 19 ani, dar nu putea merge şiavea momente epileptice. Aceasta e urmarea vieţiialcoolice.

♦ în oraşul P. din Boemia, bântuia holera.Oamenii cădeau ca muştele pe străzile oraşului, de undeerau apoi adunaţi de cioclii şi aruncaţi într-o groapă mareafară din oraş. Un muzicant obişnuit cu alcoolul se îmbatătun, aşa că nu fum stare să-şi continue drumul, ci se prăbuşipe stradă unde căzu într-un somn frate cu moartea. Aici îlaflară cioclii cari umblau să adune morţii şi aflându-1dormind pe stradă l-au aruncat cu instrument cu tot întrăsură cu ceilalţi holerici aflaţi. îl duseră apoi la groapaamintită unde îl svârliră şi pe el. Aici se deşteptă, însămolipsindu-se de boala grozavă, muri după puţină vreme.

UN RAPORT ÎN IAD♦ Se spune că o dată Scaraoschi, mai marele dracilor,

a chemat la raport pe toţi dracii din lume să le cearăsocoteală despre isprăvile ce le-au făcut printre oameni.Iată soseşte unul şi se închină în faţa lui Scaraoschi.

29

„De unde vii, fărtate, şi ce isprăvi ai făcut ?", Ara fost acolo şi acolo, întunecimea voastră, şi am aprins ura şi mânia între oameni; pe urmă au trecut la bătaie şi unul 1-a omorât pe celălalt". „Şi cât timp ţi-a trebuit pentru izbânda aceasta?"„Trei ani de zile, întunecimea voastră" „Trei ani? Atât ţi-a trebuit pentru isprava asta"- strigă Scaraoschi plin de mânie - şi jap, jap, pe spatele diavolului.

Un alt diavol soseşte şi se închină. „Dar tu, argate, de unde vii şi ce-ai făcut?"

„Eu, întunecimea voastră, am tras un om în patima desfrânării". „Şi cât timp ţi-a trebuit pentru lucrul acesta?"„Un an, întunecimea voastră". „Pfui, împieliţatule, un an ai cheltuit tu pentru un astfel de fleac?" - strigă Scaraoschi şi jap, jap îi trage şi ăstuia o mamă de bătaie.

Soseşte încă un drăcuşor la închinare. „Dar tu, Aghiuţă, ce-ai putut face prin lume?" „Eu, întunecimea voastră, i-am făcut pe nişte oameni să înjure, să se desfrâneze, să se bată şi să se omoare". „Şi cât timp ţi-a trebuit pentru izbânda asta?". „O singură zi, întunecimea voastră". „Bravo, Aghiuţă. Şi cum ai putut tu face această ispravă?". „Cu băutură, întunecimea voastră, i-am dus pe oameni la

30

birt şi i-am îmbătat. Iar după ce s-au îmbătat au voit să se desfrâneze cu nişte femei, de la femei s-au luat la ceartă, la bătaie, iar bătaia s-a terminat cu omor". „Bravo, Aghiuţă, bine te-ai purtat, îi zise Scaraoschi, bătându-1 pe umăr; iar voi, nemernicilor, care aţi cheltuit ani de zile până să câştigaţi un suflet, le zise Scaraoschi celorlalţi, luaţi pildă de la Aghiuţă, fratele vostru: FOLOSIŢI ŞI VOI ALCOOLUL!".

Cum a luat fiinţă cârciuma?

Era într-un sat o femeie rea şi fără Dumnezeu. Trăia după capul ei şi capul nu o ducea niciodată Ia lucruri bune. Se lega de oameni, strica multe case, le făcea vrăji, farmece şi multe altele.

Cât a fost tânără, a putut trăi mai binişor, dar după ce a îmbătrânit nu avea deloc căutare, de aceea s-a apucat de vrăj itorii. Strângea buruieni, lua mana vacilor, lega cununiile tinerilor şi pentru aceasta lumea o numea ciumă. Copiii când o vedeau prin sat, o petreceau cu vorbele „ cor! Ciuma!" cârâind-o ca pe o cioară„-

In sfârşit, bătrâneţea aduce cu ea multe neajunsuri şi multe necazuri. Văzând că vrăjile nu-i ajută cu nimic, baba ceru sfat de la diavolul, cum şi ce să mai facă pentru ca să poată trăi. Atunci diavolul o sfătui astfel: „Umple tu, babă, o vadră cu apă, pune în ea ardei, mătrăgună, sânge de

31

câine şi de porc, şi apoi această amestecătură o pune la foc, şi o lasă să fiarbă atât, până când într-o oală va curge numai aburi. Din aceşti aburi va ieşi apoi o băutură, pe care s-o vinzi oamenilor. Nu te teme, babo, ai să vezi ce bine îţi va merge cu acest negoţ!"

Baba a ascultat sfatul diavolului şi a început să fiarbă amestecătura cum i s-a spus. Când bău mai întâi baba din această băutură, chiui de bucurie că a putut-o face şi de atunci rămase numele ei ra-chiu. Baba începu a invita la băutură pe oamenii din sat şi oamenii în curând s-au obişnuit cu băutura babei. Duminica şi când nu aveau de lucru, oamenii au început a se duce la babă sau la „ câr-ciumă " cum îi ziceau copiii. Pe urmă baba rămase cu porecla căpătată de la copii şi oamenii mari care se duceau să cumpere băutură de la ea, au început a-i zice şi ei: „ mă duc la câr-ciumă"... „oare ce mai face câr-ciuma noastră cu căldarea ei? "

Baba însă nu se supăra pentru acest nume, căci pe băutură câştiga parale frumoase. Un singur necaz mai avea baba. Era prea departe de sat. Atunci diavolul îi veni în ajutor, zicându-i: „Mută-te, babo, în mijlocul satului, căci oamenii te doresc"... Şi baba plecă, oamenii au primit-o cu bucurie, i-au aflat şi casă, de credeai că se deschide o

32

şcoală. Şi după ce s-a mutat baba în sat, oamenii au rămas pe lângă porecla ce i-au dat-o de „ câr-ciumo " şi când mergea la casa ei, ziceau: „ Haideţi la cârciuma noastră " şi de atunci a rămas vorba cârciumă.

Când baba a murit, a lăsat averea şi casa unui nepot al ei, care a vândut mai departe băutură şi casa a rămas mai departe poreclită cu numele de cârciumă.

Uitasem să vă spun că baba a început a-şi vinde băutura spunând că-i leac de necaz. Pe urmă însă oamenii s-au trezit cu mai mari necazuri: unii au început a-şi bate femeile, şi alţii şi-au mâncat averea şi „ cârciuma " răsuna de bătăi, înjurături, omoruri, desfrânări şi alte lucruri blestemate. Se vede că lucra în oameni amestecătura ce o pusese baba în băutură la sfatul dracului: ardeiul, mătrăguna şi sângele de porc şi de câine.

Şi aşa a rămas până azi. La cârciumă se fac cele mai multe răutăţi, pentru că diavolul a sfătuit pe babă cum să facă rachiul şi cârciuma. (Pr. I. Trifa: 30 povestiri)

AL TEMPO PERDUTOUmblând prin

Italia, cineva a văzut într-un loc, o cârciumă pe care era scris „Al tempo

33

perduto", adică „La timpul pierdut". Potrivită firmă! Cu

adevărat vremea cea scumpă ce o petrece omul la cârciumă este o vreme pierdută pentru suflet, pierdută pentru împărăţia lui Dumnezeu. („Răscumpăraţi vremea...")

PE POARTA UNEI CÂRCIUMIPe poarta unei cârciumi din Dobrogea un bun creştin a

lipit o coală de hârtie pe care scria: „Vrei să intri în cârciumă? Aminteşte-ţi că patru pahare fac un litru, doi litri un rând; două rânduri fac o discuţie şi o discuţie face o ceartă; o ceartă face o bătaie şi o bătaie aduce doi jandarmi, un judecător şi un grefier, care fac o amendă şi câteva luni de închisoare. Deci, vezi-ţi de drumul tău!"

DEPRE ALCOOLcu monahii John Marler şi Andrew Wermuth

O altă evadare din realitate care trece neobservată în această lume a plăcerilor este alcoolul, în lumea contemporană de cultivare şi căutare continuă a plăcerii, alcoolul e amorţire a maselor şi autodistrugere a celor lipsiţi de minte. Alături de televiziune, alcoolul este modul cel mai obişnuit de a evita problema adevărului. In fuga lui continuă de a evita cercetarea propriei conştiinţe, omul va folosi orice mijloace de evadare, inclusiv consumul de alcool. Golul său lăuntric e temporar umplut de euforia simţită în trup datorită alcoolului, şi astfel el uită de acea pustiire lăuntrică pe care o poartă cu sine.

34

Băutura, ca evadare şi plăcere socială, e un „ideal" care a fost mult lăudat şi ridicat în slăvi; e ceva la modă. Oamenii vorbesc despre berea, vinul sau lichiorul lor favorit ca despre propria lor identitate. Un exemplu clasic este „prietenia" prezentată de reclamele publicitare pentru băuturile alcoolice. Omul contemporan, lipsit de rădăcini, este prins cu uşurinţă în ghearele acestora, şi sufletul său pustiit devine robul „spiritului vremurilor", spirit care e stăpânit de o lăcomie diavolească. De aceea, sexul e întotdeauna folosit pentru a vinde alcoolul. Fără sex, cealaltă imagine falsă e respinsă, ca şi ideea că adevărata prietenie şi „timpurile bune" sunt în strânsă legătură cu băutura. E aproape cu neputinţă să evadezi din faţa imaginilor reclamelor. Chiar dacă suntem pe deplin conştienţi de faptul că sistemul vrea să ne vândă o iluzie, minţile noastre rămân totuşi corupte la nivel subliminal.

Fiind o epidemie socială, alcoolul e distracţia favorită a omului pentru a evita cele mai serioase probleme: Care e scopul vieţii ? Ce e dincolo de moarte? Stăpânitoarea patimă a lăcomiei a impus idealul roman, păgân, de împlinire a plăcerii în arena mass-media. Fericitul Augustin scria în secolul al IV-lea: „Un singur ţel îi uneşte pe toţi oamenii: fericirea efemeră pe pământ, şi prin tot ceea ce fac urmăresc acest scop, chiar dacă în strădaniile lor nenumărate şi felurite de a-1 atinge se rostogolesc şi se prăbuşesc precum valurile mării". Deznodământul acestei epidemii este tragic. Alcoolismul este o fiară care înghite bărbaţi, femei şi copii

35

şi pare că un demon pune stăpânire pe sufletul omului spre a distruge familii întregi, în strânsoarea chingilor acestei bestii, personalitatea celui ce i-a căzut victimă e sfâşiată în două. Se apără pe sine printr-o continuă negare. îi ocărăşte pe toţi cei care îl înfruntă, după care, fidelă naturii sale, se retrage încet în gaura sa.

Pagubele aduse de alcoolism sunt cu neputinţă de evaluat. Cum poate fi cântărit sângele milioanelor de oameni care au murit în accidente de maşină din pricina alcoolului? Cum pot fi numărate lacrimile copiilor care au fost victime ale alcoolismului ? Violenţa, agresarea sexuală a copiilor, divorţurile şi copiii orfani sunt consecinţe ale alcoolismului. Fostul capriciu a devenit obişnuinţă, iar acum e robie. Ceea ce începe cu râs sfârşeşte în plâns.

(Extras din cartea „Tinerii vremurilor de pe urmă")

Despre păcatul beţiei(din punctul de vedere al medicului)

Milioane de oameni din ţara noastră şi din întreaga lume sunt împătimiţi de băuturile spirtoase, aducând nu puţină vătămare sieşi şi aproapelui. într-adevăr, alcoolismul este un rău cumplit, care „devorează" şi femei, şi bătrâni, până şi copii. La început, cei ce au căpătat patima băuturii se pot încă opri, pot să-şi spună: „Nu!". Lucrul acesta devine însă tot mai greu de făcut pe măsură ce trece timpul, în final, se dezvoltă o boală care distruge atât trupul, cât şi sufletul omului.

36

Potrivit celor mai modeste estimări, în Rusia aproximativ şapte milioane de oameni suferă de alcoolism cronic. Aceasta este statistica oficială, dar sunt convins că datele reale sunt diferite. De fapt, situaţia este înfricoşătoare! De exemplu, potrivit datelor publicate, dintre adolescenţii de 13 ani, jumătate consumă alcool.

Beţia este o nenorocire, în băutură sunt „înecate" insuccesele, dragostea neîmpărtăşită, tensiunile din familie sau infidelitatea partenerului conjugal. Cauză a beţiei pot deveni nemulţumirea de sine, trădarea prietenilor. Nu puţini sunt şi cei care încearcă să se elibereze în acest fel de presiunea stressului, a ritmului agitat de viaţă. Este cu neputinţă să enumerăm toate cauzele.

Spirtoasele dobândesc însuşirile unui narcotic, care înlătură iritarea, mânia, supărările. Tocmai aceste circumstanţe îi şi provoacă pe mulţi să bea - dar mai devreme sau mai târziu apar probleme care cresc până la dimensiunile unor adevărate nenorociri.

Alegând un asemenea mod pentru a se „ascunde" de probleme, de dificultăţi sau de necazuri, omul începe să trăiască nu în lumea reală, ci într-o lume iluzorie. Problemele lui nu sunt rezolvate, ci multiplicate. Votca nu este o victorie, ci totdeauna o înfrângere. Beţia este o fundătură, cale spre pieirea sufletească şi trupească.

Alt fapt important care favorizează alcoolismul este deprimarea. Această afirmaţie este valabilă mai ales în ceea

37

ce priveşte depresia nevrotică, a cărei formare este legată în mod direct de problemele interioare duhovniceşti. Depresia este sindromul cel mai răspândit printre maladiile psihice. 60% din structura patologiei psihice este reprezentată de tulburările depresive. 5% din populaţia globului pământesc suferă de această boală.

Ca atare, uneori este mai important ca cel ispitit de alcoolism să vadă mai întâi în sufletul său înclinaţia spre deprimare şi s-o învingă cu ajutorai lui Dumnezeu.

Cauzele personalităţii „alcoolice".Psihologii au stabilit anumite trăsături de caracter proprii

personalităţilor „alcoolice". Astfel, potrivit datelor lui V. Kondraşenko, unii dintre alcoolici sunt foarte vulnerabili, prost adaptaţi la a înfrunta problemele vieţii, cu voinţă slabă, iar alţii - excesiv de încrezători în sine, orgolioşi, suportă cu greu până şi cele mai mici nereuşite, caută cu insistenţă recunoaştere din partea celorlalţi. Dacă la aceste trăsături de caracter se adaugă şi psihotrauma, probabilitatea cedării nervoase este foarte mare.

După cum arată observaţiile, calea către beţie începe de la o vârstă fragedă; însuşirea,.ritualurilor" alcoolice are loc la mult timp după prima „luare de contact" cu alcoolul Stând la masa festivă, copiii se joacă „de-a oamenii mari", turnând suc de fructe în pahare, iar apoi bând cu o grimasă pe figură „vinul de copii", acompaniaţi de murmurele aprobatoare ale părinţilor şi ale oaspeţilor.

38

; Nu încape îndoială că în conştiinţa copilului se formează de pe atunci concepţia că alcoolul este un „satelit" constant gl vieţii adulte.

Specialiştii afirmă că în jurul vârstei de 11 -12 ani la adolescenţi se formează stereotipuri pe deplin stabile de atitudine faţă de beţie.

Deseori răsfăţat prin „strădaniile" părinţilor şi bunicilor, copilul ajunge să aibă cu timpul o personalitate pretenţioasă, care pretinde satisfacerea neapărată a tuturor cerinţelor sale. Dacă aceasta nu are loc, apar dezamăgirea, mânia, sentimentul frustrării... şi dorinţa de a „afla uitarea" în vin.

Adolescentul este împins pe calea beţiei şi de atmosfera fără duhovnicie, păcătoasă, pe care o vede în societatea adultă, dar în primul rând în familia sa. Beţia părinţilor mutilează sufletul copilului; îţi sângerează inima când vezi copii sfâşiaţi de acest amar, lipsiţi de atenţia, de mângâierile şi de grija tatălui alcoolic (iar acum, deseori, şi a mamei alcoolice).

Cum să-i ajutăm pe cei ce suferă de boala beţiei?Să vorbim puţin despre tratamentul acestei boli. Ce

întreprind medicii pentru a ajuta persoanele care suferă de alcoolism ? Este general acceptată utilizarea substanţelor dezintoxicante de tot felul, a medicamentelor psihotrope, a preparatelor care produc aversiune faţă de alcool prin crearea unui reflex condiţionat negativ, a fortifiantelor

39

generale şi a vitaminelor, precum şi a multor altora. Asta în ceea ce priveşte trupul.

Psihologul sau psihoterapeutul calificat încearcă să descopere rădăcinile psihologice profunde ale apariţiei beţiei, analizează particularităţile de caracter ale omului, familia şi condiţiile lui sociale. După aceea, specialistul dă

sfaturi şi recomandări, îl învaţă pe suferind să lupte cu stressul, să depăşească conflictele ş.a.m.d. într-o serie de cazuri sunt efectuate o serie de proceduri psihoterapeutice, al căror efect este cu atât mai mare cu cât bolnavul doreşte mai puternic să scape de povara sa şi să se întoarcă la viaţa normală. Astfel, psihoterapeutul devine un fel de călăuză şi ajutor al pacientului în calea dificilă pe care acesta trebuie s-o străbată prin propriile eforturi.

Alcoolismul şi narcomania sunt boli - dar boli în cea mai mare parte duhovniceşti. La rădăcina beţiei, a folosirii drogurilor se află pustietatea duhovnicească, nemulţumirea faţă de viaţă, pierderea sensului existenţei. Sfânta Biserică Ortodoxă consideră beţia păcat greu. Ca atare, se înţelege de ce bolnavul nu poate fi ajutat cu eficacitate numai prin mijloace medicale (în cazul dat am în vedere medicina clasică, nu practica ocultă „altoită" acum pe narcologie, ce trebuie evitată din pricina imensului pericol duhovnicesc pe care îl prezintă).

Sfaturile şi medicamentele nu sunt atotputernice. Pentru învingerea bolii este neapărată nevoie de pocăinţă sinceră

40

înaintea lui Dumnezeu prin Taina Spovedaniei, de rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către Sfinţii Lui.

Beţia poate fi urmarea influenţei duhurilor căzute asupra omului. Prin venirea Sa, Mântuitorul nostru n-a nimicit de tot stăpânirea diavolului, ci numai a slăbit înrâurirea lui asupra oamenilor şi ne-a dat mijloacele de a învinge cursele diavoleşti. Aceste mijloace mântuitoare sunt credinţa, chemarea numelui Mântuitorului Hristos, rugăciunea, postul şi, bineînţeles, Sfintele Taine ale Spovedaniei şi împărtăşaniei. „Staţi împotrivă diavolului, şi el va fugi de la voi", spune Apostolul Iacov.

De altfel, în starea de delir alcoolic bolnavii văd chipuri înfricoşătoare („halucinaţii vizuale intense", spune psihiatria oficială). Ceea ce văd ei sunt demonii.

Dacă în inima celui care suferă de alcoolism este loc pentru credinţa creştinească, trebuie să i se aducă aminte că este ţinut în lanţurile păcatului. Trebuie familiarizat cu principiile credinţei Ortodoxe, trebuie să i se dea exemple de vindecări pe care Domnul le-a dăruit păcătoşilor pocăiţi. Medicul ortodox trebuie să vorbească despre toate aceste lucruri, chemându-L cu smerenie pe Domnul să-i vindece pe cei în suferinţă.

Dacă rudele bolnavului sunt oameni credincioşi, ei trebuie să se roage cu râvnă pentru el acasă şi la biserică, să se îngrijească de sfinţirea locuinţei (dacă nu este sfinţită). Cel rătăcit trebuie sfătuit mereu să poarte cruce la gât, să

41

facă rugăciuni, să bea aghiasmă cu credinţă şi cu evlavie.Doar prin credinţă şi răbdare, doar prin pocăinţă şi prin

milostivirea lui Dumnezeu se poate vindeca alcoolicul cu adevărat. Altă cale nu-i.

Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk scria: „Cei care s-au deprins cu această patimă pierzătoare trebuie să se înarmeze cu tărie împotriva tiraniei ei, să i se împotrivească fără a se da bătuţi, să se roage şi să cheme atotputernicul ajutor al lui Dumnezeu!"

Trebuie spus că tocmai aşa era dezrădăcinată beţia în societăţile ortodoxe de luptă împotriva alcoolismului. Condiţiile vindecării erau pocăinţa, rugăciunea, citirea sfintei Evanghelii, Tainele Bisericii.

înainte de revoluţia bolşevică (în Rusia), numai clerul edita 32 de reviste pe tema dezalcoolizării. Se ştie cât de mare a fost aportul Ţarului Mucenic Nicolae, acum deja proslăvit în ceata sfinţilor, la această lucrare. Numeroşi alcoolici primesc şi acum ajutor şi întărire haricărugându-se Sfântului Ţar Nicolae.

Deseori vin la consultaţie oameni care spun că sunt ortodocşi, rugându-mă să-i ajut să scape de beţie - dar când vine vorba de pocăinţă, de lupta cu păcatele şi cu patimile, de învingerea propriei firi căzute, de năzuinţa spre cucernicia creştină, spre rugăciune, sufletele unora dintre ei rămân, din păcate, surde şi nereceptive: însă mă bat la cap să le prescriu „injecţii tari" sau „ceva medicamente

42

pentru votcă"... Dar „medicamente pentru votcă" nu există!!!

De regulă, aceste întâlniri rămân lipsite de rezultat şi bolnavii nu mai vin a doua oară - ceea ce este, bineînţeles, un lucru foarte întristător...

Prin milostivirea lui Dumnezeu, mulţi oameni scapă de boala beţiei.

Cunosc personal cazuri de vindecări minunate. Un cunoscut al meu, înţelegând că se află în pragul pierzării, s-a rugat împărătesei Cerurilor. A strigat către Ea din adâncul sufletului, din toată inima, şi a primit izbăvire instantanee de alcoolism. A început să-şi rânduiască viaţa creştineşte, s-a îmbisericit. Parcă s-ar fi născut a doua oară.

Nu departe de Moscova, în oraşul Serpuhov, se află mănăstirea de bărbaţi Vâsoţki. Unul dintre principalele ei odoare este icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Potirul Nesecat". Câţi oameni şi-au aflat aici pacea sufletească, rupând-o cu vicleana băutură, ştiu numai Domnul şi Preacurata Lui Maică! în orice caz, aceştia sunt mulţi.

Iată ce mi-a povestit un bărbat care a venit la mine la consultaţie: „Beam de stingeam. M-am tratat, am încercat să mă conving singur, însă degeaba. Odată, rudele m-au sfătuit să merg la mănăstire la un Bătrân duhovnicesc, să iau binecuvântare, să-i cer să se roage pentru mine. Parcă, m-am înviorat şi am acceptat cu bucurie; întâlnirea cu

43

Bătrânul m-a mişcat adânc. La despărţire, acesta mi-a zis doar trei cuvinte: «Să nu bei». Şi le-a zis cu bunătate, cu dragoste. M-am întors acasă, şi pofta de votcă mi-a dispărut. O lună am umblat treaz cu desăvârşire. Ce-i drept, după aceea, încetul cu încetul, m-am apucat iarăşi de băutură, însă e numai vina mea. Trebuia să trăiesc altfel, dar eu am început să mă văd cu prietenii dinainte, şi totul s-a repetat. Acum sunt două săptămâni de când nu mai beau, mă pregătesc de spovedanie, iar apoi, dacă o să dea Dumnezeu, poate şi viaţa mea se va schimba în bine".

Despre cât de important este ajutorul preotului-duhovnic pentru a birui această patimă dă mărturie grăitoare un exemplu din viaţa Sfântului Ioan din Kronstadt.

Neobişnuit de mişcător povesteşte despre unul dintre cazurile de renaştere duhovnicească datorate Părintelui Ioan un meseriaş: „Pe atunci aveam 22-23 de ani. Acum sunt bătrân, dar îmi aduc aminte bine cum l-am văzut pe Părintele pentru prima dată. Aveam familie, doi copilaşi. Lucram şi mă îmbătăm. Familia flămânzea. Nevasta îşi cam luase şi ea lumea în cap. Locuiam într-o cocioabă nenorocită. Am venit odată nu foarte beat. Când mă uit, un părinte tânăr: îl ţinea în braţe pe băieţel şi îi spunea ceva cu voce mângâietoare. Copilul asculta serios. Mi se tot părea că părintele este ca Hristos în tabloul «Binecuvântarea pruncilor». Am dat să înjur: «Poftim, umblă şi ăsta...»-însă ochii părintelui, mângâietori şi serioşi, m-au oprit: mi

44

s-a făcut ruşine. Mi-am plecat privirea. El se uita - parcă privea drept în suflet. A început să vorbească. Nu sunt în stare să povestesc tot ce a spus. Zicea că la mine în cămăruţă este rai, fiindcă unde sunt copii este cald şi bine, şi că raiul ăsta nu trebuie schimbat pe iadul cârciumii. Nu mă învinuia, nu, tot încerca să mă dezvinovăţească, numai că nu de dezvinovăţire mi-era mie atunci. A plecat. Şedeam şi tăceam... N-am plâns, măcar că în suflet era aşa, ca înainte de lacrimi. Nevasta se uita... Şi iată că de atunci m-am făcut om..."

Iată şi un exemplu remarcabil din viaţa Sfântului Alexie Meciov.

„într-o zi de rând, după liturghie, în biserică a intrat un om beat, zdrenţăros, tremurând tot şi de-abia putând să vorbească, şi i s-a adresat Părintelui: «Sunt pierdut de tot, băutura m-a terminat. A pierit sufletul meu... scapă-mă... ajută-mă... Nu-mi mai aduc aminte cum este să fii treaz... Mi-am pierdut chipul omenesc...» Părintele a venit foarte aproape de el, s-a uitat cu dragoste în ochii lui, i-a pus mâinile pe umeri şi a zis: «Scumpule, e vremea să terminăm cu băutura». «Rugaţi-vă, Părinte, rugaţi-vă!»

Părintele Alexie, luându-1 de mâna dreaptă, 1-a dus spre altarul principal, a deschis uşile împărăteşti şi, punându-1 alături de sine, înaintea lor, pe acel zdrenţăros murdar, a început molifta, rostind cu glas măreţ: Bine este cuvântat Dumnezeul nostru... Lăsându-seîn genunchi, a început

45

să înalţe rugăciuni cu osârdie, cu lacrimi, Domnului Dumnezeu. Haina zdrenţărosului era atât de ruptă, că i se vedea pielea când, urmând pildei Părintelui, făcea metanii mari.

După sfârşitul moliftei, Părintele 1-a adumbrit de trei ori cu semnul crucii pe nefericit şi, dându-i o prescură, 1-a sărutat de trei ori.

Nu după multă vreme, a venit la pangar un bărbat îmbrăcat cuviincios şi, după ce a cumpărat o lumânare, a întrebat: «Cum aş putea să-1 văd pe Părintele Alexie ?» Aflând că Părintele este în biserică, a zis cu bucurie că vrea să dea o slujbă de mulţumire. Ieşind înaintea uşilor împărăteşti, Părintele a strigat:«Vasilie, tu eşti ?» Plângând, s-a aruncat la picioarele lui cel ce fusese beţiv până nu demult, a lăcrimat şi Părintele, a început slujba. S-a dovedit că Vasilie căpătase un loc de muncă bun şi se aranjase minunat".

Cereţi-vă socoteală singuriAjutându-1 pe aproapele nostru să biruiască această

patimă pierzătoare, trebuie să aruncăm o privire şi înăuntrul nostru. Iată cu câtă îndreptăţire scrie despre aceasta ieromonahul Aristarh (Lohanov): „Oare nu trebuie să faceţi şi dumneavoastră pocăinţă pentru suferinţa pe care o încearcă aproapele vostru ? Oare nu sunteţi vinovaţi pentru ea şi voi? Părinţii pot să-şi aducă aminte cum le dădeau de băut în glumă fiului sau fiicei care se afla la vârsta

46

adolescenţei. Oare aţi fost dumneavoastră înşivă întotdeauna model de cumpătare în folosirea băuturilor alcoolice? Oare soţul dumneavoastră nu s-a apucat de băut fiindcă din pricina încăpăţânării dumneavoastră conflictul conjugal a rămas multă vreme nerezolvat? Oare n-aveţi motiv de pocăinţă dacă, amintindu-vă doar de griji şi treburi, n-aţi observat că odrasla dumneavastră şi-a pierdut interesul faţă de învăţătură, că a devenit şmecheră şi vicleană, că vine de la discotecă cu pupilele dilatate sau, dimpotrivă, contractate de la narcotice ? Cred că totdeauna este prilej pentru pocăinţă. Luaţi asupră-vănevoinţapostirii, rugaţi-vă mai puternic, spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă cu Sfintele Taine".

Reguli împotriva patimei beţiei(după scrierile Sfântului Tihon din Zadonsk)

1. Tinerilor să nu li se îngăduie să bea băutură ameţitoare, căci tânărul repede se deprinde.

2. Nici bărbaţii desăvârşiţi să nu bea vin fără nevoie. s 3. Să vă amintiţi că cei deprinşi"cu această patimă anevoie se slobozesc de ea şi că mulţi dintre ei mor în această stare.

4. Cei deprinşi cu patima beţiei să se înarmeze împotriva ei şi, trezvindu-se, să se roage milostivului Dumnezeu, să plângă ca să fie sloboziţi de ea.

47

5. Să cugete la faptul că mulţi beţivi, culcându-se înstare de beţie, aşa şi mor, şi se mută din acest veac fărănici o simţire şi fără pocăinţă, ceea ce este înfricoşător.

6. Să-şi aducă aminte de nenorocirile care se întâmplăla beţie: sminteli, certuri, bătăi, precum şi năluciri, frici, bolişi slăbănogirea a tot trupul - şi să compare viaţa de trezviecu starea celor beţi.

Din scrisorile Părintelui Nikon (Vorobiov)„Dragă S.!Ce mai faci ? Cum stai cu sănătatea ? Aş vrea foarte

mult să te văd şi să stăm de vorbă. Aud că bei de stingi în continuare, spre marea ta vătămare. Ce îl aşteaptă pe om pe această cale ? O să-ţi scriu acum să te lămuresc.

Dacă nu te vei lupta cu această boală, vei cădea sub deplina stăpânire a dracilor. Ei te vor aţâţa să bei tot mai mult, şi prin asta să-ţi tulburi sistemul nervos. Vei deveni irascibil, mânios. Certurile - la început uşoare - vor deveni tot mai grosolane, tot mai lungi. Banii n-o să-ţi ajungă, te vor da afară din slujbă, vei fi nevoit să-ţi vinzi lucrurile, să ceri împrumut în mod umilitor, poate chiar să furi. Mânia va spori până la treapta de răutate drăcească, până la dorinţa de a ucide.

Dracii, care acum lucrează în taină, vor începe să ţi se arate în chip de tâlhari, de fiare sălbatice, de şerpi şi aşa

48

mai departe. După aceea, ţi se vor arăta şi în chipul lor cel hâd, scârbavnic. Dacă nici atunci nu te vei învăţa minte, te vor face să comiţi vreo crimă gravă, de pildă să pui foc, să omori, iar după aceea te vor aduce la deplină deznădejde şi te vor împinge să-ţi pui capăt zilelor. Dacă omul ar dispărea prin moarte, tot ar mai fi o pricină de bucurie, şi anume că se termină cu chinurile - dar omul nu dispare. Prin moarte, beţivul, sinucigaşul trec definitiv şi pentru totdeauna din suferinţele mici şi vremelnice în stăpânirea dracilor, în chinul cel mai cumplit, care nu va avea sfârşit.

Oamenii duhovniceşti, care se luptă cu păcatele şi le înving, devin în stare la început să simtă mereu lumea duhovnicească, şi apoi să-i vadă pe îngeri: iar cei dedaţi patimilor grosolane, mai ales beţiei şi desfrâului, dacă nu se vor pocăi, îi vor vedea pe draci şi vor deveni robi ai lor.

Până şi înfăţişarea omului duhovnicesc şi a robului diavolului mărturisesc limpede la ce duce fiecare dintre aceste două căi. „După roadele lor îi veţi cunoaşte", spune Domnul.

Dragul, scumpul, bunul, inteligentul meu S.! Vino-ţi în fire: încotro mergi? Dacă aici îţi este deja greu, cum îţi va fi după moarte? Patimile sunt acolo de o mie de ori mai puternice decât pe pământ, te vor arde ca focul, fără să ai în vreun fel putinţa de a le potoli. Pentru viaţa irosită, pentru fărădelegile săvârşite, conştiinţa îţi va roade inima ca un vierme neadormit. Iar înţelegerea faptului că te-ai lipsit

49

singur de fericirea veşnică în obştea sfinţilor oameni şi îngeri te va sfâşia în veci.

S.! Dacă nu te poţi lăsa de băut, măcar dă-ţi seama că nu faci bine, că te distrugi, că îi amărăşti pe apropiaţii tăi, că îl jigneşti pe Domnul. Dă-ţi seama de acest lucru şi cazi la Domnul măcar o dată pe zi şi spune-I: «Doamne, pier; mântuieşte-mă, nu îngădui să ajung la pierzania desăvârşită. Doamne, milostiv fii mie, păcătosului». Dacă vei spune aşa zilnic din toată inima, Domnul îţi va ierta toate păcatele şi te va mântui de la pierzare.

Cel dintâi a intrat în rai tâlharul. Aşa a rânduit Domnul ca să ne îmbărbăteze şi să ne mângâie pe noi, păcătoşii. Să nu zici că eşti deja pierdut: acesta este gând drăcesc. Bucurie se face în Cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, zice Domnul. El, Mântuitorul nostru, a venit pe pământ ca să îl caute şi să îl mântuiască pe cel pierdut. Nu te teme de draci. Dacă se vor arăta în vreun chip, cheamă numele Domnului Iisus Hristos şi fâ-ţi semnul crucii. Nu te apăra cu cuţite sau cu altă armă materială. Ei nu se tem de aşa ceva. Luptă-te cu numele lui Dumnezeu, „înconjurând m-au înconjurat, şi întru numele Domnului mă împotriveam lor". Iată cum se apărau de draci creştinii adevăraţi, învăţându-ne şi pe noi să facem acelaşi lucru.

S.! Te-am pomenit întotdeauna la rugăciune. îţi promit că la fiecare Liturghie voi scoate părticică pentru tine şi-L voi ruga pe Domnul să te înţelepţească şi să te ajute să

50

scapi de necaz. Tu doar să te lupţi măcar puţin, să nu dai mâna cu dracii. Repet: roagă-L pe Domnul măcar o dată în zi, făcând metanie mare, să nu te lase să pieri, ci să te mântuiască de chinul veşnic. Cruţă-te, cruţă-te... Cândva ţi-ai iubit soţia. Poate că o iubeşti şi acum. Oare nu-ţi este milă să-i frângi inima? Cere-ţi iertare de la ea dacă o superi vreodată, ca şi Domnul să te ierte pe tine. Dacă nu vei fi în pace cu cei de aproape ai tăi, cum te vei împăca cu Domnul?

Nu deznădăjdui, orice prostie ai face. Când prinzi o clipă luminoasă, roagă-te Domnului, iar El te va ajuta şi te va ierta. S. vino-ţi în fire, cruţă-te ! Vino la noi. Aici vei putea să te spovedeşti, să te împărtăşeşti. Vei merge la biserică. Vei citi cărţi duhovniceşti. Ia-ţi concediu şi vino, măcar de unul singur - cum îţi e mai comod.

S., eu sunt om păcătos, dar îmi pare rău de tine din toată inima.

Iar Domnului îi pare de mii de ori mai rău pentru fiece păcătos şi aşteaptă doar întoarcerea lui ca să-i ierte toate păcatele şi urâciunile şi să-1 mântuiască; întoarce-te spre Domnul cu rugăciune, pocăieşte-te de păcatele tale, depărtează-te de oamenii răi şi de serviciul tău blestemat, şi te va mântui Domnul. Mai bine să nu lucrezi nicăieri, dar să nu bei şi să nu te distrugi. La început o să te ţină ai tăi, iar când te vei mai întări şi vei fi iarăşi stăpân pe sine, Domnul îţi va rândui o muncă nevătămătoare. Vei dobândi pace

51

sufletească, linişte, bucurie. Acum nu faci alta decât să suferi, şi să te distrugi, şi să-i faci să sufere şi pe ai tăi.

Dacă nu te vei întoarce cu pocăinţă şi smerenie către Domnul, încă de aici te aşteaptă mare suferinţă, iar după aceea moartea - plânsul, scrâşnirea dinţilor, întunericul, tartarul, viermele care nu moare

şi focul cel nestins, chinul veşnic, înfricoşător, nepătruns cu mintea şi nesfârşit.

Oricât de greu ar fi aici, toate cele pământeşti au sfârşit. Iar după moarte este veşnicie fără sfârşit - veşnicie fie în fericire de negrăit, fie în chin cumplit. Alegerea este în mâinile noastre. Domnul vrea ca toţi să aibă parte de bucuria veşnică, dar nu trage pe nimeni la Sine cu de-a sila. Nu vrei să fii cu Domnul în lumină şi fericire, vei merge la diavol, în veşnic întuneric şi chin.

Tot ce scrie aici este adevărul neîndoielnic. Cruţă-te, S., fie-ţi milă de tine însuţi... Amin.

Prietenul şi părintele tău, care te iubeşte şi-ţi vrea binele cu adevărat, p. Nikon".

Scrisoarea unei mame„...Fiul meu obişnuia să bea - uneori bea câteva zile la

rând, după care făcea o pauză ca să-şi vină în fire, apoi totul se repeta. De patru ori a avut crize, când şi-a pierdut cunoştinţa, şi-a muşcat limba.

Doctorii nu reuşeau să înţeleagă de ce se întâmplă toate astea. In deznădejdea mea, căutam mijloace să-mi vindec

52

fiul. I-am făcut tratament la societatea «Optimalist», care îşi face atâta reclamă, apoi la narcolog acasă, de două ori în clinica Bechterew. Slavă Domnului, n-am mers la bioe-nergeticieni şi la hipnotizatori. Lucrurile au ajuns până într-acolo că, nemaisperând să îndrept ceva, mi-am pierdut cu totul stăpânirea de sine.

La noi în casă au început certurile, scandalurile. Eram foarte împietrită la inimă şi nu înţelegeam că boala fiului meu este o boală duhovnicească. Dar Domnul nu ne-a părăsit, deşi atunci nu eram credincioşi cu adevărat.

Din anul 1991 am început să merg la biserică, să port cruce (deşi am fost botezată în copilărie şi am crescut într-o familie foarte religioasă, realitatea acelei vremi, ateismul general şi-au lăsat amprenta). Şi iarăşi: Domnul nu ne-a părăsit, ci tot timpul ne-a călăuzit şi ne-a înţelepţit. Treptat, foarte încet am scăpat de nebunia trecutului şi m-am întors la Dumnezeu...

Nu după multă vreme mi-am adus şi fiul în Biserică. Şi iarăşi: Domnul şi Preacurata Lui Maică nu ne-au părăsit. A început vindecarea treptată a amândurora, fiindcă amândoi eram bolnavi duhovniceşte. Fiul a făcut pocăinţă la spovedanie cu lacrimi şi cu mare părere de rău.

Am înţeles amândoi în ce păcat (şi păcate) ne aflăm. Treptat, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-au schimbat multe în noi. Fiul aproape că nu mai bea. Părintele nostru este la curent cu tot ce se întâmplă în viaţa noastră, întrucât mergem mereu la biserică, ne spovedim şi ne împărtăşim.

53

Părintele i-a zis fiului meu: «înconjoară-te cu lucruri sfinte, să-ţi fie ca o baricadă împotriva dracilor»; în camera lui, pe lângă o mulţime de icoane, se află totdeauna agheasmă, prescură, untdelemn sfinţit (am făcut Sfântul Maslu în Postul Mare), Evanghelia, cartea de rugăciuni. Părintele ne-a mai

sfătuit să trecem zilnic pe la biserică şi să sărutăm Crucea, ca să ne apere de puterea necurată. Ne-am sfinţit casa. înţeleg că boala fiului nu a trecut de tot şi că va fi nevoie de încă mult timp şi de multe silinţe din partea noastră, dar cu ajutorul lui Dumnezeu vom birui propriile neputinţe. Principalul este că suntem pe drumul bun".

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ajută pe cei ce luptă cu patima beţiei.

(din cartea „Icoana Maicii Domnului «Potirul Nesecat»)

, Aveam un necaz mare. După războiul din Afganistan, fiul meu a băut 14 ani şi nu era nici botezat. M-am rugat pentru el când am înţeles că numai asta poate să-1 izbăvească. Dar... ce rugătoare mai sunt şi eu ! ...

Cu doi ani în urmă am citit în calendarul ortodox că în mănăstirea dumneavoastră există icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului «Potirul Nesecat». In mine a încolţit nădejdea, şi am mers la mănăstire. Acolo am dat un sărindar şi am lăsat numele spre pomenire pentru un an

54

de zile. Am cumpărat o icoană a Maicii Domnului «Potirul Nesecat» şi un acatist al ei, am luat agheasmă. Cu binecuvântarea părintelui nostru, în Postul Mare am citit zilnic acatistul. Cu rugăciunile Maicii Sale, Domnul mi-a tăcut bine fiul. Acesta a primit botezul şi s-a vindecat de boala beţiei. N., Estonia"

„Am început să beau des după ce am servit în armată. Mă străduiam să beau cu măsură, chiar să mă las cu totul, dar n-am avut nici o izbândă. Când nu beam, aveam nervi pe toată lumea şi răbdam zilele de «stare trează», după care mă îmbătăm iarăşi până mi se «rupea banda». Iar în anul 1995 m-am tratat la un narcolog din oraşul Cehov prin metoda «torpedo». Un an am umblat cu frica în sân, numărând zilele până la încetarea acţiunii preparatului. După aceea a urmat, fireşte, o recădere de proporţii gigantice, iarăşi tratament şi «torpedo» pentru un an.

In vara lui 1996, sfătuit de nişte cunoscuţi, am mers la mănăstirea Vâsoţkii. M-am pregătit de spovedanie şi m-am împărtăşit acolo; înainte de asta am mers jumătate de an cu mama la biserica din oraş. După aceea am cumpărat o icoană a Maicii Domnului «Potirul Nesecat» şi acatistul pentru izbăvirea de beţie. Am luat şi am băut agheasmă.

55

' în toamna lui 1996 m-am rugat acasă, în bucătărie, seara târziu, înaintea icoanei Maicii Domnului «Potirul Nesecat», citind acatistul şi adăugând propriile mele cereri de a primi izbăvire eu şi toţi cei ce suferă de alcoolism. Pe nesimţite, a dispărut cu totul tentaţia de a bea: am început să văd băutura ca pe o otravă care distruge sufletul şi trupul. De atunci n-am mai pus nici un gram de alcool în gură şi mulţumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor pentru vindecarea de alcoolism şi de fumat.

V., regiunea Moscovei" (Extras din cartea „Când sufletul este bolnav" - Ed. Sofia)

Concluzii

lcoolul este astăzi problema nr. 1

în :eea ce priveşte consumul de droguri. Paradoxal, majoritatea alcoolicilor (70%) sunt căsătoriţi, au serviciu şi responsabilităţi familiale; mulţi dintre ei sunt profesionişti cu un grad înalt de pregătire. Se estimează că în ţările

56Ia şi bea! Băutura

este pieirea ta si a neantului tău!

occidentale, aproximativ până la fiecare 25 de cenţi din fiecare dolar cheltuit pentru probleme de sănătate sunt alocaţi problemelor cauzate de consumul de alcool.

Alcoolul este o sursă concentrată de calorii; cu toate acestea, el furnizează puţină energie;

-alcoolul nu este digerat; el este absorbit în sânge, oparte prin stomac şi o parte prin intestinul subţire;

-mâncarea poate încetini absorbţia alcoolului în sângecu aproape 50%;

-mâncărurile mai grase îl pot proteja pe cel care beade intoxicarea rapidă;

-persoanele cu o greutate corporală mai mare vor puteasuporta mai uşor efectele alcoolului decât persoanele cugreutate mai mică;

-este fals mitul după care amestecul de băuturi are ungrad mai mare de tărie; conţinutul contează;

-alcoolismul nu este un semn de slăbiciune morală; esteimportant să se elimine această idee pentru a înlăturasentimentul de condamnare morală care îi împiedicăpe mulţi băutori să caute sprijin;

-alcoolismul este o boală care poate fi tratată cu succes;-chiar şi oamenii normali din punct de vedere emotiv

au probleme legate de alcool; dacă un membru al familiei consumă alcool, acest fapt creşte semnificativ riscul de alcoolism pentru alţi membri ai familiei;

57

- tinerii pot deveni dependenţi de alcool mai repededecât adulţii;

- alcoolul este mai periculos pentru tineri, deoareceaceştia prezintă o greutate corporală mai scăzută şi un ficatmai mic decât adulţii;

- persoanele alcoolice riscă adesea să facă cancer lalimbă, la gură, la laringe, la ficat etc...

- alte boli de care suferă alcoolicii sunt: ciroza, gastrita,ulcerul şi pancreatita;

- efectele primare ale alcoolului sunt asupra sistemuluinervos central şi asupra creierului;

- s-a demonstrat că un consum frecvent şi excesiv dealcool cauzează deteriorări ireversibile;

- majoritatea alcoolicilor neagă faptul că au aceastăproblemă;

- alcoolicul are nevoie de sprijin, dar trebuie să ia singurdecizia de a nu mai bea;

- în ultimii ani, numărul de crime comise la noi în ţarădin cauza consumului de alcool a crescut;

- segmentul de populaţie de peste 30 de ani afectat dealcoolism este mult mai mare la noi în ţară decât în altestate europene.

58

Raportul European (ESPAD) privindconsumul de droguri şi alcool la

adolescenţii din România.

In urma unui studiu efectuat pe un eşantion reprezentativ de elevi români până în 16 ani, a pus în evidenţă următoarele date:

- 86% din elevii până în 16 ani au consumat băuturialcoolice;< - 43% s-au aflat cel puţin o dată în stare de ebrietate;

-57% au fumat;- 40% au avut probleme de natură juridică cu poliţia;- principalele droguri utilizate de tineri sunt

tranchilizantele, sedativele în combinaţie cu alcoolul,marihuana, haşişul şi heroina, iar locurile principale deprocurare a acestora sunt discotecile, barurile şi şcolile;

- numărul elevilor care consumă droguri sau alcooleste mai mare decât numărul studenţilor consumatori.

Aşadar, părinţii au marea datorie de a supraveghea cercul de prieteni în care copilul lor îşi petrece timpul liber, fiindcă, prieteniile rele distrug viaţa chiar şi a celor mai buni şi cuminţi copii.

59

Iubite frate,

Vinul este de la Dumnezeu, beţia este de ladiavolul... (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Când nu este credinţă în Dumnezeu, omul încearcă să umple cu alcool acest gol uriaş din sufletul său, caută să-şi înnece suferinţele, mai ales neliniştea sfâşietoare care pustieşte inima celui care rămâne fără răspuns la întrebările fundamentale ale vieţii şi ale morţii. De aceea ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel:„Nu vă îmbătaţi de vin în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul" (Efeseni 5:18), iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune un cuvânt de neuitat:„Beţia este icoana morţii", fiindcă dumnezeul beţivului fiind pântecele, acesta îl părăseşte pe Dumnezeu şi se închină la idoli (Coloseni 3:5).

La creaţie, Dumnezeu a făcut odată cu toate celelalte şi via, şi chiar a îngăduit ca omul să bea un pahar de vin după cum este scris:,, De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni" (I Timotei 5:23). Şi tot în Biblie scrie că: „Vinul veseleşte inima omului" (Psalm 103:16).

60

Iisus Hristos a prefăcut apa în vin la nunta din Cana Galileii (Ioan 2). Un pahar, două de vin pe săptămână, aduce veselie şi sănătate: „Bucuria inimii şi veselia sufletului este vinul, când se bea la vreme, cu măsură. Amărăciune sufletului este vinul când se bea mult; certuri şi căderi face" (Sirah 31:33-34). Deci, nenorocirea este că, la consumarea vinului ca şi a altor băuturi alcoolice, foarte uşor se trece de la uz la abuz. Alcoolismul pune clar în evidenţă tragedia omului care se îndepărtează de Dumnezeu şi fraţii săi, asemenea fiului risipitor din parabolă. Pentru a nu ajunge la acest păcat este bine a-i sfătui pe copiii noştri să fie cumpătaţi încă din fragedă pruncie, să evite anturajele, teribilismele etc. Cel ce bea zilnic, chiar cantităţi mici, poate ajunge alcoolic. Beţia poate aduce cele mai mari rele asupra noastră ca persoane, asupra familiei şi asupra societăţii în care trăim. Rezultatul beţiei este dezamăgirea. Dezamăgirea, interesant cuvânt şi de luat în seamă. Beţia aduce: certuri, scandaluri, bătăi, crime, violuri,despărţiri, sinucideri, desfrânări etc. Beţivul m numai că îşi distruge viaţa, dar pierde şi şansa vieţii veşnice, căci scris este:,,...beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (I Corinteni 6:10). De patima beţiei, omul poate scăpa numai cu darul şi ajutorul Celui care a venit în

61

lume să nimicească lucrarea diavolului (I Ioan 4:8). Diavolul începe cu o iţă subţire (primul pahar de băutură), şi aţa se tot îngroaşă până când se face ştreang, iar în cele din urmă laţ. Paharul de băutură este mic, dar el este o temniţă grozavă pentru atâţia şi atâţia păcătoşi. Pentru unii acest ştreang ajunge să fie chiar ştreangul spânzurătorii (îşi curmă singuri firul vieţii) căzând în deznădejde, neştiind că sinucigaşii nu au iertare în vecii vecilor, fiind păcat împotriva Duhului Sfânt. Un lucru trebuie să ştie oamenii, că patimile cele grele sunt lucrarea şi puterea diavolului, ele pot fi biruite numai cu puterea Domnului, pentru că Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dezlegat pe cei chinuiţi de duhuri rele. El singur poate dezlega şi pe cei legaţi de patimile cele rele. De lăţimile cele rele poate scăpa omul numai cu ajutorul lui Dumnezeu.DECI, BEŢIA ESTE O PATIMĂ CARE POATE FI BIRUITĂ!

62

Bibliografie:

1. Pr Ioan - Dosar catehetic (în foi volante)2. Pr. Nicodim Măndiţă - Fugiţi de şarpele beţiei3. G. Comşa - O mie de pilde4. Dr. Aleksandrovici Avdeev - Cândsufletul e bonav

(Editura Sofia)5. Monahii John Marler şi Andrew Wermuth - Tineriivremurilor de pe urmă (Editura Sofia)6. învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

(Ed. Roza Vânturilor)7. www. sfaturi ortodoxe.ro8. Dr. doc. Ştefan Şandor - Alcoolul - inamic al vieţiicare se naşte (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică)9.1 Berg - Dicţionar de cuvinte şi expresii, citate celebre

(Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică)

63

„Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara, se înfierbântă cu vin."

(Isaia5:11)