TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald Chambers

1 IULIE

Pedeapsa inevitabilă

„Adevărat îţi spun că nu vei iesi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ." Matei 5:26

„Nu există cer cu un colţ de iad în el." Dumnezeu este hotărât să te facă pur şi sfânt şi drept; El nu te va lăsa să scapi un moment de sub privirea Duhului Sfânt. Te-a îndemnat să vii la judecată de îndată ce ţi-a arătat vinovăţia, dar n-ai ascultat; procesul inevitabil a început să lucreze şi acum eşti în închisoare, de unde nu vei ieşi până nu vei plăti cel din urmă bănuţ. Tu te întrebi; ..Este acesta un Dumnezeu al milei şi al dragostei? Văzută din punctul de vedere al lui Dumnezeu, aceasta este o lucrare minunată a dragostei. Dumnezeu te va scoate de acolo pur, fără pată şi neîntinat, dar El vrea să-ţi recunoşti tendinţa de a avea drepturi asupra ta însuţi. In momentul în care eşti gata să-L laşi pe Dumnezeu să-ţi schimbe această tendinţă, forţele Lui regeneratoare vor începe să lucreze. Şi în momentul în care înţelegi că scopul lui Dumnezeu este să te aducă într-o relaţie bună cu El, şi apoi cu ceilalţi oameni, El va face orice ca să te ajute s-o iei pe calea cea bună. Hotărăşte-te acum - „Da, Doamne, voi scrie scrisoarea în seara aceasta"; „Mă voi împăca cu omul acela acum". : Aceste mesaje ale lui Isus Cristos se adresează voinţei şi conştiinţei, nu intelectului. Dacă te împotriveşti Predicii de pe munte în mintea ta, vei umbri apelul pe care-l trimite ea inimii tale. „Mă întreb de ce nu cresc în cunoaşterea lui Dumnezeu!" Iţi plăteşti datoriile, din punctul de vedere al lui Dumnezeu? Fă acum ceea ce va trebui să faci într-o zi. Fiecare chemare morală are un „trebuie" în spatele ei.

2 IULIE

Condiţiile uceniciei„Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte..., nu poate fi ucenicul Meu." Luca 14:26. 27. 33

Dacă cele mai apropiate relaţii ale vieţii intră în contradicţie cu cerinţele Lui, Isus Cristos spune că trebuie să se treacă la o ascultare imediată de El însuşi. Ucenicia înseamnă devotament personal şi înflăcărat faţă de o Persoană - faţă de Domnul nostru Isus Cristos. Există o mare diferenţă între devotamentul faţă de o persoană şi devotamentul faţă de principii sau faţă de o cauză. Domnul nostru nu a proclamat niciodată o cauză; El a proclamat devotamentul personal faţă de Sine însuşi. A fi ucenic înseamnă a fi un devotat rob din dragoste al Domnului Isus. Mulţi dintre cei care ne numim creştini nu-i suntem devotaţi lui Isus Cristos. Nici un om de pe

pământ nu are această dragoste înflăcărată pentru Domnul Isus daca nu i-o dă Duhul Sfânt. Noi Îl putem admira. Îl putem respecta şi-L putem venera pe El, dar nu-L putem iubi. Singurul care-L iubeşte cu adevărat pe Domnul Isus este Duhul Sfânt şi El este Cel care toarnă în inimile noastre însăşi dragostea lui Dumnezeu. De fiecare dată când Duhul Sfânt vede o ocazie de a-L glorifica pe Isus, El va lua inima, energia, întreaga ta fiinţă şi te va face pur şi simplu să arzi de devotament faţă de Isus Cristos.Viaţa creştină este caracterizata de o creativitate morală şi spontană. De aceea ucenicul este pasibil de aceeaşi învinuire ca şi Isus Cristos - aceea de inconsecvenţă. Dar Isus Cristos a fost întotdeauna consecvent faţă de Dumnezeu; şi creştinul trebuie să fie consecvent faţă de viaţa Fiului lui Dumnezeu din el, nu faţă de nişte crezuri stricte şi bine înrădăcinate. Oamenii se dedică crezurilor şi Dumnezeu trebuie să-i scoată din prejudecăţile lor înainte ca ei să-I poată fi devotaţi lui Isus Cristos.

3 IULIE

Concentrarea păcatului personal„Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate." Isaia 6:5

Când ajung în prezenţa lui Dumnezeu, nu realizez că sunt păcătos într-un sens nedefinit, ci realizez concentrarea păcatului dintr-un anumit domeniu al vieţii mele. Omul poate spune uşor „O. da sunt un păcătos", dar când ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, nu poate scăpa cu o astfel de afirmaţie. Judecata se concentrează asupra unui păcat anume: „Eu sunt acel păcătos". Acesta este întotdeauna semnul că un bărbat sau o femeie se află în prezenţa lui Dumnezeu. Acolo nu există niciodată un sens vag; al păcatului, ci concentrarea păcatului dintr-un domeniu specific, personal. Dumnezeu începe judecându-ne, prin Duhul Sfânt, cu privire la un lucru fixat în mintea noastră; dacă acceptăm judecata Lui asupra acelui punct, El ne va duce mai departe, la baza lucrurilor, arătându-ne marea noastră înclinaţie spre păcat. Aşa procedează Dumnezeu întotdeauna cu noi când ne aflăm în mod conştient în prezenţa Lui.Această experienţă a concentrării păcatului este adevărată atât în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre sfinţi, cât şi în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre păcătoşi. Când un om este pe prima treaptă a scării experienţei, el poate spune: „Nu ştiu unde am greşit", dar Duhul lui Dumnezeu îi va arăta acest lucru. Efectul viziunii sfinţeniei Domnului asupra lui Isaia a fost să-l facă să-şi dea scama că el era un om cu buze necurate. „Mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit»." Focul curăţitor trebuia să fie aplicat acolo unde era o concentrare a păcatului.

4 IULIE

Una dintre marile interdicţii ale lui Dumnezeu

Nu te tulbura, aceasta duce numai la rău. Psalmul 37. RV

Tulburarea înseamnă a ajunge sărac lipit din punct de vedere mental sau spiritual. Una este să spui „Nu te tulbura", dar cu totul alta este să ajungi în starea în care să nu poţi să te tulburi. Pare aşa de uşor să vorbim despre „a te odihni în Domnul" şi despre „a-L aştepta cu răbdare”, atâta timp cât cuibul nu este stricat - atâta timp cât nu ajungem să trăim, ca mulţi alţii, în agitaţie şi teamă. Este oare posibil atunci să te odihneşti în Domnul? Dacă această poruncă nu dă rezultae atunci, nu va da rezultate nicicând. Această interdicţie trebuie să dea rezultate atât in zile de tulburare, cât şi în zile de pace, altfel nu va da niciodată rezultate. Şi dacă nu va da rezultate în cazul tău, nu va da rezultate în cazul nimănui. Odihna în Dumnezeu nu depinde nicidecum de împrejurările tale exterioare, ci de relaţia ta cu Dumnezeu Însuşi

Agitaţia sfârşeşte întotdeauna în păcat. Noi ne imaginăm că puţină frământare şi îngrijorare arată de fapt cât de înţelepţi suntem, însă, în realitate, aceasta arată mai degrabă cât de răi suntem. Tulburarea izvorăşte din hotărârea de a ne urma propria cale. Domnul nostru nu S-a îngrijorat niciodată şi n-a fost niciodată tulburat, deoarece scopul Său nu a fost să-Şi realizeze propriile idei, ci să împlinească planul lui Dumnezeu. Tulburarea este ceva rău pentru un copil al lui Dumnezeu.

Ţi-ai impuiat sufletul tău neînţelept cu ideea că situaţia ta este prea grea pentru Dumnezeu? Lasă la o parte toate „presupunerile" tale şi odihneşte-te la umbra Celui Atotputernic. Spune-I lui Dumnezeu în mod deliberat că nu te vei tulbura cu privire la acel lucru. Toată tulburarea şi îngrijorarea noastră este cauzată de faptul că nu-L luăm în calcul pe Dumnezeu.

5 IULIE

Nu fă socoteli fără DumnezeuIncredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra. Psalmul 37:5

Dumnezeu pare a dispune de o modalitate minunată de a da peste cap lucrurile pe care noi le-am planificat fără să ţinem cont de El. Ajungem în situaţii care nu au fost alese de Dumnezeu şi deodată descoperim că am făcut planuri fără El, că El nu a intrat ca un factor real în calculele noastre. Singurul lucru care ne fereşte de posibilitatea de a ne îngrijora este punerea lui Dumnezeu ca factor esenţial în toate calculele noastre.

În problemele spirituale obişnuim să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc, dar avem tendinţa să gândim că este o impertinenţă să-L punem pe El pe primul loc în problemele practice ale vieţii noastre. Dacă ne imaginăm că, atunci când ne apropiem de Dumnezeu, trebuie să ne îmbrăcăm „haina spirituală" de duminică, nu ne vom apropia de El niciodată. Trebuie să venim la El aşa cum suntem.

Nu fă socoteli având în vedere răul.

Vrea într-adevăr Dumnezeu să nu punem la socoteală răul? „Dragostea... nu socoteşte răul" (1 Corinteni 13:4-5). Dragostea nu este ignorantă în ceea ce priveşte existenţa răului, dar nu-l consideră un factor de luat în seamă. Aparte de Dumnezeu, e adevărat că luăm în calcul răul; ne facem socoteli cu gândul la el şi ne începem toate planurile de pe această bază.

Nu fă socoteli gândindu-te la zile negre. Nu poţi strânge bani albi pentru zile negre dacă te încrezi în Isus

Cristos. Isus a spus: „Să nu vi se tulbure inima" (loan 14:1). Dumnezeu nu-ţi va feri inima de tulburări. Aceasta este o poruncă: „Să nu..." îmbărbătează- te de o sută şi una de ori pe zi pentru a face asta, până când îţi vei forma obiceiul de a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc şi de a face socoteli avându-L pe El în vedere.

6 IULIE

Viziune şi realitateŞi pământul pârjolit va deveni un iaz. Isaia 35:7. KJV

Întotdeauna avem viziunea unui lucru înainte ca el să devină real Când realizăm că, deşi viziunea este reală, ea nu este încă o realitate în noi, atunci Satan vine cu ispitele lui şi suntem înclinau să spunem că n-are rost să mergem mai departe. În loc ca viziunea să devină reală, în faţa noastră a apărut valea umilinţei.

„Viaţa nu-i ca un minereu nefolositor. Ci ca un fier scos din adâncul beznei, bătut de loviturile destinului pentru a fi modelat şi folosit."

Dumnezeu ne dă viziunea, apoi ne coboară în vale ca să ne modeleze după forma viziunii şi acolo, în vale, mulţi dintre noi cădem şi renunţăm. Orice viziune dată de Dumnezeu va deveni realitate dacă avem răbdare . Gândeşte-te cât de mult timp are Dumnezeu! El nu Se grăbeşte niciodată. Noi suntem întotdeauna într-o grabă frenetică. După ce vedem lumina gloriei acelei viziuni, pornim înainte pentru a acţiona, dar viziunea nu este încă reală în noi. Dumnezeu trebuie să ne ducă în vale şi să ne treacă prin foc şi prin apă pentru a ne modela, până când vom ajunge în punctul în care El să ne poată încredinţa realitatea viziunii. Chiar din momentul când am primit viziunea Dumnezeu este la lucru, modelându-ne conform scopului pe care-l are cu noi, dar noi fugim mereu încercând să scăpăm din mâinile Lui şi să ne modelăm după propriul nostru scop.

Viziunea pe care o dă Dumnezeu nu este o „Fata morgana", ci o viziune despre ceea ce vrea El să fii. Lasă-L pe Olar să te pună pe roata Lui şi să le modeleze cum Ii place şi tot aşa de sigur cum Dumnezeu e Dumnezeu şi tu eşti tu, vei fi modelat exact după viziunea Sa. Nu te descuraja în acest proces. Dacă ai avut vreodată o viziune de la Dumnezeu. El nu leva lăsa niciodată să te mulţumeşti cu mai puţin, oricât ai încerca.

7 IULIE

Toate lucrurile nobile sunt dificile

„Intră pe poarta cea strâmtă... căci strâmtă este poarta, îngustă este calea."Matei 7:13-14

Dacă vrem să trăim ca ucenici ai lui Isus, trebuie să ne amintim că toate lucrurile nobile sunt dificile. Viaţa creştină este într-un mod glorios dificilă, dar dificultatea ei nu ne face să cădem şi să batem în retragere, ci ne stimulează să învingem. Apreciem noi într-atâta uimitoarea mântuire a lui Isus Cristos, încât să trăim din plin pentru gloria Lui?

Dumnezeu mântuieşte oamenii prin harul Lui suveran, prin ispăşirea lui Isus; El, după buna Lui plăcere, lucrează în noi a voi şi a înfăptui. Dar noi trebuie să transpunem în trăirea practică această mântuire. Dacă începem, de pe baza Răscumpărării Sale, să facem » ce ne porunceşte El, vom descoperi că putem face aceasta. Dacă nu reuşim, este deoarece n-am pus în practică ceea ce Dumnezeu a aşezat în noi. Criza va arăta dacă am practicat sau nu, dacă ascultăm de Duhul lui Dumnezeu şi aplicăm în viaţa noastră,dacă ceea ce a pus Dumnezeu în noi prin Duhul Său, atunci, când va veni criza, vom descoperi că atât propria noastră natură, cât şi harul lui Dumnezeu vor fi alături de noi.

Mulţumim lui Dumnezeu că El ne dă de făcut lucruri dificile! Mântuirea Lui este un lucru îmbucurător, dar eroic şi sfânt în acelaşi timp. Ea testează întreaga noastră valoare. Isus îi duce pe „mulţi fii în slavă" şi Dumnezeu nu ne va scuti de îndatoririle unui fiu. Harul lui Dumnezeu formează nişte oameni care să semene puternic cu Isus Cristos, nu nişte papă-lapte. Se cere multă disciplină pentru a trăi o viaţă nobilă de ucenic al Iui Isus în lucrurile practice. Este întotdeauna nevoie să facem un efort pentru a fi nobili.

8 IULIE

Voinţa de a fi credincios..Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi."losua 24:15

Voinţa stă la baza întregii activităţi a omului. Nu pot renunţa la voinţă, trebuie s-o exersez. Trebuie să vreau să ascult şi trebuie să vreau să primesc Duhul lui Dumnezeu. Când Dumnezeu ne dă o viziune despre adevăr, nu se pune niciodată problema ce va face El, ci ce vom face noi. Dumnezeu iese înaintea noastră, a tuturor, cu nişte cerinţe mari; cel mai bun lucru este să-ţi aminteşti ce-ai făcut în alte ocazii când ai fost atins de Dumnezeu - atunci când ai fost mântuit sau când L-ai văzut prima dată pe Isus sau când ai înţeles un anumit adevăr. Atunci a fost uşor să I te supui lui Dumnezeu: aminteşte-ţi de acele momente acum, când Duhul Iui Dumnezeu îţi iese înainte cu o nouă cerinţă.

„Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi." Este o hotărâre deliberată, nu ceva spre care eşti atras cu uşurinţă; şi orice altceva rămâne în suspensie până când te decizi. Chestiunea este între tine şi Dumnezeu; nu sta la sfat cu carnea şi sângele despre ea. Cu fiecare nou pas pe care îl faci, oamenii din

jurul tău devin toi mai nedumeriţi şi tocmai aici apare tensiunea. Dumnezeu lasă ca părerea sfinţilor să aibă valoare pentru tine şi totuşi, tu eşti din ce în ce mai puţin sigur că ceilalţi înţeleg pasul pe care-l faci. Nu este treaba ta să afli unde te duce Dumnezeu; singurul lucru pe care ţi-l va explica Dumnezeu este persoana Lui însuşi.Spune-I deschis: „Voi fi credincios". Imediat ce te hotărăşti să-I fii credincios lui Isus Crisios, devii un martor împotriva ta însuţi. Nu-i consulta pe alţi creştini, ci spune-l Lui: „Te voi sluji". Să vrei să fii credincios - şi acordă şi altora acest credit.

9 IULIE

Marele test„Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului." losua 24:19

Te sprijini câtuşi de puţin pe altceva decât pe Dumnezeu? A mai rămas în tine vreo urmă de încredere în vreo virtute naturală sau în vreo împrejurare de viaţă? Te bazezi pe tine însuţi în vreun fel în privinţa acestei noi cerinţe pe care Dumnezeu ţi-a pus-o înainte? Acest lucru îl are în vedere punerea la probă. Este adevărat când spui: ,.Nu pot trăi o viaţă sfântă"; dar te poţi decide să-L laşi pe Isus Cristos să te facă sfânt. „Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului" , dar tu poţi să te pui în locul în care atotputernicia lui Dumnezeu să lucreze prin tine. Ai o relaţie suficient de bună cu Dumnezeu pentru a te aştepta ca El să-Şi manifeste viaţa Sa minunată in tine? „Nu! Ci vom sluji Domnului" (24:21). Nu este un impuls, ci o hotărâre deliberată. Tu spui: „Dar nu se poate ca Dumnezeu să mă fi chemat pe mine la aceasta, sunt prea nevrednic, nu se poate să fie vorba de mine". De tine e vorba şi cu cât eşti mai slab şi mai neputincios, cu atât mai bine. Cel care mai are ceva în care să-şi pună încrederea este ultimul care să ajungă să declare: „Ii voi sluji Domnului".

Noi spunem: „Dacă aş putea crede cu-adevărat!" Problema este: „Vreau într-adevăr să cred?" Nu este de mirare că Isus Cristos pune atât de mult accent pe păcatul necredinţei. „Şi n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinţei lor" (Matei 13:58). Imaginaţi-vă cum am fi dacă am crede cu adevărat ce a spus Dumnezeu! Îndrăznesc să-L las pe Dumnezeu să fie pentru mine tot ceea ce El spune că va fi?

10 IULIE

Leneşul spiritualSă veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste si la fapte bune, nepărăsind strângerea noastră laolaltă. Evrei 10:24-25

Noi toţi putem fi nişte leneşi spirituali; nu vrem să avem de-a face cu duritatea şi problemele vieţii aşa cum sunt ele; obiectivul nostru principal este să „ne pensionăm". Provocarea din Evrei 10 este de a ne îndemna unii pe alţii şi de a rămâne împreună. Amândouă cer iniţiativă: iniţiativa de a deveni asemenea lui Cristos, nu iniţiativa împlinirii proprii. O viaţă solitară, retrasă, închisă este diametral opusă vieţii spirituale pe care a predicat-o Isus Cristos.

Adevăratul test al spiritualităţii noastre vine atunci când ne confruntăm cu nedreptatea, răutatea, nerecunoştinţa şi tulburarea - lucruri care au tendinţa de a face din noi nişte leneşi spirituali. Noi vrem să folosim rugăciunea şi citirea Bibliei cu scopul de a ne izola. Venim la Dumnezeu de dragul păcii şi al bucuriei, adică nu vrem să devenim asemenea lui lsus Cristos, ci numai să ne bucurăm de El. Acesta este primul pas în direcţia greşită. Toate aceste lucruri pe care le căutăm sunt efecte, dar noi încercăm să facem din ele cauze

„Socotesc că este drept - a spus Petru - să vă ţin treji aducându-vă aminte" (2 Petru 1:13). Este un lucru foarte deranjant să fii lovit în coaste de cineva trimis de Dumnezeu, de cineva care este activ spiritual. Munca activă şi activitatea spirituală nu sunt acelaşi lucru. Munca activă poate fi o falsificare a activităţii spirituale. Pericolul leneviei spirituale este acela că nu vrem să fim însufleţiţi, singurul lucru despre care vrem să auzim este pensionarea spirituală. Isus Cristos nu încurajează niciodată această idee a pensionării. ..Du-te şi spune fraţilor Mei...".

11 IULIE

Omul spiritualSă Îl cunosc pe El. Filipeni 3:10

Iniţiativa celui sfânt nu este îndreptată spre autoîmplinire, ci spre cunoaşterea lui Isus Cristos. Omul spiritual nu crede niciodată că situaţia în care se află este întâmplătoare, nici nu se gândeşte să-şi împartă viaţa în secular şi sacru; el vede orice situaţie în care este pus drept un mijloc de a-L cunoaşte pe Isus Cristos. Predarea lui este fără rezerve. Duhul Sfânt este hotărât să ne facă să-L arătăm pe Isus Cristos în fiecare domeniu al vieţii noastre şi ne va întoarce mereu şi mereu în acelaşi punct până când vom face acest lucru. Autoîmplinirea duce la întronarea lucrării, pe când cel sfânt Îl întronează pe Isus Cristos prin lucrarea lui. Orice facem, fie că mâncăm sau bem sau spălăm picioarele ucenicilor, trebuie să avem iniţiativa de a-L arăta pe Isus în acel lucru. Fiecare etapă din viaţa noastră prezentă îşi are corespondentul în viaţa lui Isus. Domnul nostru a experimentat relaţia Sa cu Tatăl chiar şi în lucrurile cele mai umile,” ..Isus. fiindcă ştia... că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce.... a luat un ştergar... şi a început să spele picioarele ucenicilor" (Ioan 13:3-5).

Scopul omului spiritual este: ..Să Îl cunosc pe El". Îl cunosc pe El aici unde sunt azi? Daca nu, atunci nu Îi sunt credincios Lui. Nu sunt aici ca să mă realizez pe mine însumi, ci să-L cunosc pe Isus. În lucrarea creştină,

iniţiativa apare de multe ori din ideea greşită că ceva trebuie făcut şi că eu trebuie să fac lucrul respectiv. Omul spiritual nu gândeşte niciodată in felul acesta; scopul său este de a-L arăta pe Isus Cristos în orice împrejurare s-ar afla.

12 IULIE

Comunitatea spiritualăPână vom ajunge toţi... la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos.Efeseni4:13

Restaurarea înseamnă aducerea întregii rase umane înapoi la relaţia pentru care a destinat-o Dumnezeu; asta este ceea ce a făcut Isus Cristos prin Răscumpărare. Biserica încetează să mai fie o comunitate spirituală atunci când caută să-ţi dezvolte propria ei organizare. Restaurarea întregii rase umane conform planului lui Isus Cristos înseamnă cunoaşterea Lui atât în viaţa colectivă, cât şi în cea individuală. Isus Cristos a trimis apostoli şi învăţători exact cu scopul de a se putea realiza personalitatea corporativă. Noi nu suntem aici pentru a ne dezvolta o viaţă spirituală proprie sau pentru a ne bucura de o retragere spirituală; suntem aici pentru a deveni asemenea lui Isus Cristos, ca astfel să fie zidit Trupul lui Cristos.

Zidesc cu Trupul lui Cristos sau caut doar propria mea dezvoltare? Lucrul esenţial este relaţia mea cu Isus Cristos: „Să Îl cunosc pe El”. A împlini planul lui Dumnezeu înseamnă a mă abandona total în braţul Lui. De fiecare dată când vreau doar lucruri pentru mine însumi, această relaţie se strică. Va fi o mare umilinţă să-mi dau seama că nu m-am preocupat să-L cunosc pc Isus Cristos, ci numai să cunosc ce-a făcut El pentru mine.„Ţinta mea este Dumnezeu însuşi, nu bucuria sau pacea. Nici chiar binecuvântarea, ci El însuşi, Dumnezeul meu."

Imi măsor eu viaţa după standardul acesta sau după un altul, mai mic?

13 IULIE

Preţul viziuniiÎn anul morţii împăratului Ozia am văzut pe Domnul.

Isaia 6:1

Adesea istoria sufletului nostru cu Dumnezeu este istoria „morţii eroilor". Mereu şi mereu Dumnezeu trebuie să ne ia prietenii pentru a Se aduce pe Sine în locul lor; dar tocmai în acest punct ne pierdem inima, cădem şi ne descurajăm. Să aplicăm aceasta în mod personal: în anul în care a murit persoana care reprezenta pentru mine tot ceea ce trebuia să

reprezinte Dumnezeu, am renunţat la tot? M-am îmbolnăvit? Mi-am pierdut curajul? Sau L-am văzut pe Domnul? Viziunea pe care o am despre Dumnezeu depinde de starea caracterului meu Caracterul determină revelaţia. Înainte de a putea spune: „L-am văzut pe Domnul". în caracterul meu trebuie să existe ceva ce-I corespunde lui Dumnezeu. Până când nu sunt născut din nou şi nu încep să văd împărăţia lui Dumnezeu, nu văd decât conform prejudecăţilor mele. Am nevoie de operaţia chirurgicală a evenimentelor exterioare şi de o purificare interioară.Trebuie ca Dumnezeu să fie pe primul loc, pe al doilea loc, pe al treilea loc, până când viaţa noastră îl are în faţă mereu numai pe El şi nimeni altcineva nu mai contează. „în toată lumea nu există altul, ci numai Tu, Dumnezeul meu, nu există nimeni, ci numai Tu."

Continuă să plăteşti preţul! Lasă ca Dumnezeu să vadă că eşti gata să trăieşti la înălţimea viziunii!

14 IULIE

Suferă persecuţiaDar Eu vă spun: „Să nu vă împotriviţi ceIui ce vă face rău. Ci oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celalalt” Matei 5:39

Aceste versete arată umilinţa faptului de a fi creştin. Din punct de vedere natural, dacă un om nu răspunde înapoi când este lovit, înseamnă că este un laş; dar, din punct de vedere spiritual, dacă un om nu răspunde loviturilor, aceasta este o manifestare a Fiului lui Dumnezeu în el. Când eşti insultat, nu trebuie doar să nu te superi, ci şi faci din aceasta o ocazie de a-L arăta pe Fiul lui Dumnezeu in viaţa ta. Nu poţi imita caracterul lui Isus, ori îl ai, ori nu-l ai. Pentru un sfânt, insulta personală devine o ocazie de a arăta blândeţea incredibilă a Domnului Isus.

Învăţătura predicii de pe munte nu este „Fă-ţi datoria", ci: „Fă ceea ce nu este de datoria ta”. Nu este datoria ta să mergi încă o milă sau să întorci celălalt obraz, dar Isus spune că, dacă suntem ucenicii Lui, vom face întotdeauna aceste lucruri. Nu vom spune niciodata: „O, nu se mai poate aşa, am fost atât de desconsiderat şi de greşit înţeles!" De fiecare dată când insist asupra drepturilor mele, Il rănesc pe Fiul lui Dumnezeu; în schimb, pot preveni rănirea lui Isus dacă primesc eu însumi lovitura. Acesta este înţelesul faptului de a împlini ceea ce „lipseşte suferinţelor lui Cristos". Ucenicul înţelege că în viaţa lui este în joc onoarea Domnului lui, nu propria lui onoare.

Nu căuta niciodată dreptate la alţii, dar nu înceta niciodată să fii drept tu însuţi. Noi căutăm întotdeauna dreptatea; învăţătura predicii de pe munte este: Nu căuta niciodată dreptatea, dar nu înceta niciodată s-o practicii

15 IULIE

Sentimentul onoarei spiritualeEu sunt dator şi grecilor, şi barbarilor. Romani 1:14

Pavel era copleşit de sentimentul datoriei sale faţă de Isus Cristos şi a trăit ca să arate aceasta. Cea mai mare inspiraţie din viaţa lui Pavel era faptul că-l vedea pe Isus Cristos drept creditorul lui spirital. Am eu acest sentiment al datoriei faţă de Cristos cu privire la orice suflet nemântuit? Onoarea spirituală a vieţii mele ca sfânt este să-mi îndeplinesc datoria faţă de Cristos cu privire la aceste suflete. Orice părticică din viaţa mea care are valoare se datorează răscumpărării prin Isus Cristos; fac eu ceva care să-I permită Lui să răscumpere prin mine alte vieţi? Pot face aceasta numai în măsura în care Duhul lui Dumnezeu pune in mine acest sentiment al datoriei. Eu nu sunt chemat a fi o persoană superioară celorlalţi oameni, un rob al Domnului Isus. „Nu mai sunteţi ai voştri..." Pavel s-a vândut" lui Isus Cristos. El spune: „Sunt dator fiecărui om de pe faţa pământului, datorită Evangheliei lui Isus; sunt liber doar pentru fi cu totul rob". Aceasta este caracteristica vieţii atunci când se atinge acest punct al onoarei spirituale. Încetează să te mai rogi pentru tine şi trăieşte pentru alţii ca rob al lui Isus. Aceasta înseamnă să fi în realitate „pâine frântă" şi „vin vărsat"'.

16 IULIE

Dumnezeu este suveran„Cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer?" Matei 7:11

Isus fixează reguli de conduită pentru cei care au Duhul Lui. Prin argumentul simplu al acestor versete, El ne îndeamnă să ne umplem mintea cu gândul că Dumnezeu deţine controlul asupra tuturor lucrurilor, ceea ce înseamnă că ucenicul trebuie să aibă permanent o atitudine de încredere desăvârşită şi dorinţa de a cere şi de a căuta.

Fixează-ţi în minte ideea că Dumnezeu este prezent. Dacă acest lucru este fixat în mintea ta, atunci, când vei trece prin greutăţi, îţi va fi la fel de uşor ca şi respiraţia să-ţi aminteşti: „Tatăl meu ştie toate acestea!" Nu este nici un efort, acest gând vine în mod natural atunci când ne presează problemele. Înainte obişnuiai să ceri ajutor de la o persoană sau alta, dar acum noţiunea controlului divin devine aşa de puternică în tine, încât întotdeauna mergi la Dumnezeu. Isus fixează regulile de comportare pentru cei care au Duhul Lui şi aceste reguli funcţionează pe baza următorului principiu: Dumnezeu este Tatăl meu. El mă iubeşte. El nu va uita niciodată nimic, aşa că de ce să mă îngrijorez?

Sunt situaţii, spune Isus, când Dumnezeu nu poate îndepărta întunericul de la tine. dar şi atunci trebuie să te încrezi în El. Uneori Dumnezeu îţi poate părea a fi un prieten lipsit de bunătate, dar nu este aşa; Îţi va părea a fi un tată denaturat, dar nu e aşa; Îţi va părea a fi un judecător nedrept, dar nu este aşa. Păstrează tot mai puternic în mintea ta

ideea că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Nimic nu se întâmplă în viaţă fără ca voia lui Dumnezeu să fie în spatele acelui lucru, de aceea, te poţi odihni cu încredere deplină în El. Rugăciunea nu este doar o cerere, ci o atitudine a minţii ce produce atmosfera în care a cere este ceva perfect natural. „Cereţi şi vi se va da."

17 IULIE

Miracolul credinţeiÎnvăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare... 1 Corinteni 2:4

Pavel a fost un învăţat şi un orator de prim rang; el nu vorbeşte dintr-o umilinţă nedemnă, ci spune că ar umbri puterea lui Dumnezeu dacă, atunci când predică Evanghelia, i-ar impresiona pe oameni prin „vorbirea lui strălucită". Credinţa în Isus este un miracol produs numai prin puterea Răscumpărării, nu printr-o vorbire impresionantă, nu prin insistenţă şi succes, ci numai prin puterea lui Dumnezeu. Puterea creatoare a Răscumpărării vine prin predicarea Evangheliei, dar niciodată nu se datorează personalităţii predicatorului. Adevăratul post al predicatorului ar trebui să fie nu abţinerea de la mâncare, ci abţinerea de la oratorie, de la a face impresie printr-un stil ales de exprimare, de la orice ar putea împiedica prezentarea Evangheliei lui Dumnezeu. Predicatorul este acolo un reprezentant al lui Dumnezeu - „ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi". El este acolo ca să prezinte Evanghelia lui Dumnezeu, nu idealuri umane. Dacă oamenii vor să fie mai buni doar datorită predicării mele, ei nu se vor apropia niciodată de Isus Cristos. Tot ceea ce mă măguleşte în predicarea Evangheliei va sfârşi prin a face din mine un trădător al lui Isus; împiedic puterea creatoare a Răscumpărării Lui să-şi facă lucrarea.

„Şi după ce voi fi înălţat.... voi atrage la Mine pe toţi oamenii."

18 IULIE

Taina credinţei„Cine eşti. Doamne?" a răspuns el. Fapte 9:5

Prin minunea Răscumpărării, Saul din Tars a fost schimbat într-o secundă dintr-un fariseu zelos, cu o voinţă puternică, într-un rob umil şi devotat al Domnului Isus. Nu este nimic miraculos în lucrurile pe care le putem explica. Noi suntem stăpâni peste ceea ce putem explica, de aceea este natural să încercăm să explicăm totul. Nu este natural să asculţi de cineva, şi nu este neapărat un păcat dacă nu asculţi. Nu este nici o virtute morală în ascultare dacă nu recunoaştem o autoritate mai mare în cel care porunceşte. Este posibil ca, neascultând, cineva să dea dovadă că e liber. Dacă un om îi spune altuia: „Trebuie să faci asta!" sau „Fă asta!", distruge duhul omului respectiv, făcându-l nepotrivit pentru Dumnezeu. Un om este doar sclavul ascultării dacă în spatele ascultării lui nu se află recunoaşterea unui Dumnezeu sfânt. Mulţi oameni încep să vină la

Dumnezeu atunci când renunţă să fie religioşi, deoarece există un singur Stăpân al inimii umane, şi acela nu este religia, ci Isus Cristos. Dar vai mie dacă, după ce Îl văd pe El. spun: „Nu voi face...". El nu va insista niciodată să ascult, dar, prin atitudinea mea, am început deja să semnez certificatul de deces al Fiului lui Dumnezeu în sufletul meu. Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi spun „Nu voi face....". El nu insistă; dar, procedând astfel, eu mă îndepărtez de puterea înnoitoare a Răscumpărării Sale. Harul lui Dumnezeu nu ţine cont de cât de dezgustător sunt atunci când vin la lumină; dar vai mie dacă refuz lumina (vezi loan 3: 19-21).

19 IULIE

Autoritate peste cel credincios„ Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt." Ioan 13:13

Domnul nostru nu insistă niciodată asupra autorităţii Sale; El nu spune niciodată „Trebuie să faci...!" Ne lasă cu totul liberi să alegem atât de liberi, încât Îl putem scuipa în faţă, aşa cum au făcut unii; atât de liberi, încât Îl putem trimite la moarte, aşa cum au făcut unii; şi El nu va scoate nici un cuvânt. Dar când viaţa Lui se naşte în mine prin puterea Răscumpărării Lui imediat Îi recunosc dreptul de a avea autoritate absolută asupra mea. Este o stăpânire morală –„Tu eşti vrednic...". Numai nevrednicia din mine refuză să se plece în faţa celui ce e vrednic. Dacă, atunci când întâlnesc un om care e mai sfânt decât mine, nu recunosc vrednicia lui şi nu ascult de el, aceasta este o dovadă a nevredniciei din mine. Dumnezeu ne educă prin intermediul oamenilor care sunt puţin mai buni decât noi, nu din punct de vedere intelectual, ci în ceea ce priveşte sfinţenia, până când vom ajunge sub stăpânirea Domnului însuşi. Atunci intreaga atitudine a vieţii noastre va fi una de ascultare de El. Dacă Domnul nostru ar insista asupra ascultării noastre. El ar deveni un stăpân care se impune cu forţa şi ar înceta să mai aibă autoritate. El nu insistă niciodată asupra ascultării, dar atunci când într-adevăr Îl vedem, ascultăm de El imediat. El devine cu uşurinţă Domnul vieţii noastre, iar noi trăim adorându-L de dimineaţa până seara. Creşterea noastră în har se arată în modul în care privim uitarea. Trebuie să redăm cuvântului ascultare înţelesul lui real. Ascultarea este posibilă numai între egali. Este vorba de o relaţie între tată şi fiu, nu între stăpân şi servitor. „Eu şi Tatăl una suntem." „Măcar că era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit." Fiul a fost ascultător ca Răscumpărător, pentru că era Fiu, şi nu pentru a deveni Fiu.

20 IULIE

Dependenţi de prezenţa lui DumnezeuCei ce se încred în Domnul... umblă şi nu ostenesc.

Isaia 40:31

Nu există nimic palpitant în umblare şi totuşi, ea este testul tuturor calităţilor stabile. „Să umbli şi să nu oboseşti" este nivelul cel mai înalt posibil al puterii. Verbul a umbla este folosit în Biblie pentru a exprima caracterul - „Ioan... pe când privea pe Isus umblând, a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu!»". Nu este nimic abstract în Biblie, totul este plin de viaţă şi real. Dumnezeu nu spune „Fii spiritual", ci „Umblă înaintea Mea".

Când nu suntem sănătoşi din punct de vedere fizic sau emoţional, dorim întotdeauna senzaţii puternice. In domeniul fizic aceasta duce la falsificarea lucrării Duhului Sfânt; în viata emoţională aceasta duce la afecţiuni necontrolate şi la distrugerea moralităţii; iar în domeniul spiritual, dacă insistam să avem experienţe palpitante, să ne înălţăm în zbor „pe aripi de vultur", aceasta va sfârşi în distrugerea spiritualităţii.

Realitatea prezenţei lui Dumnezeu nu este dependentă de un loc anume, ci doar de hotărârea de a-L pune întotdeauna pe El înaintea ochilor noştri. Problemele apar atunci când refuzăm să ne punem încrederea în realitatea prezenţei Sale. Experienţa psalmistului, care spune: „De aceea nu ne temem, chiar dacă..." (Psalmul 46:2), va fi şi a noastră atunci când ne vom baza pe realitate - nu pe conştienta prezenţei lui Dumnezeu, ci pe realitatea acestei prezenţe. Atunci vom exclama: „O, El a fost aici tot timpul!".

In momentele critice ale vieţii noastre este necesar să-I cerem călăuzire, dar ar trebui să nu fie necesar să spunem întotdeauna: „O. Doamne, călăuzeşte-mă în cutare sau cutare problemă". Bineînţeles că El ne va călăuzi! Dacă deciziile pe care ni le dictează judecata noastră nu sunt după voia lui Dumnezeu, El Ie va controla şi ne va atenţiona. Atunci trebuie să stăm liniştiţi şî să aşteptăm călăuzirea pe care ne-o dă prezenţa Lui.

21 IULIE

Poarta împărăţiei„Ferice de cei săraci în duh." Matei 5:3

Fereşte-te să-L consideri pe Domnul doar un învăţător. Dacă Isus Hristos este doar un învăţător, atunci tot ce-ar putea El face este să mă chinuie impunându-mi un standard pe care nu-l pot atinge. La ce bun să-mi prezinte un ideal atât de înalt de care nu mă pot apropia? Aş fi fericit dacă nu l-aş cunoaşte. La ce bun să-mi spună să fiu ceea ce nu pot fi niciodată - să am o inimă curată, să fac mai mult decât sunt dator sau să-I fiu cu totul devotat lui Dumnezeu? Trebuie să-L cunosc pe Isus Cristos ca Mântuitor înainte ca învăţătura Lui să aibă pentru mine un alt înţeles decât acela al unui ideal înalt, care duce doar la disperare. Dar, când sunt născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, ştiu că Isus Cristos n-a venit doar să mă înveţe; El a venit să facă din mine ceea ce mă învaţă că trebuie să fiu. Răscumpărarea înseamnă că Isus Hristos poate pune în fiecare om atitudinea care I-a condus propria Sa viaţă; toate standardele pe care le dă Dumnezeu se bazează pe această atitudine.

Învăţătura Predicii de pe munte produce disperare în omul natural -exact ceea ce a vrut Isus să se întâmple. Cât timp suntem plini de noi

înşine şi înfumuraţi, gândindu-ne că putem împlini învăţătura Domnului nostru, Dumnezeu ne va permite să mergem înainte până când ne vom zdrobi ignoranţa aceasta de vreun obstacol. Atunci vom fi gata să venim la El ca nişte săraci şi să primim de la El. „Ferice de cei săraci în duh" acesta este primul principiu în împărăţia lui Dumnezeu. In împărăţia lui Isus Cristos, piatra de temelie este sărăcia, nu averea; nu deciziile întru Isus Cristos, ci sentimentul unei inutilităţi absolute - „Nu pot nici măcar începe să fac asta". Atunci Isus spune: „Ferice de tine".

Aceasta este poarta şi ne trebuie mult timp până să credem că suntem cu adevărat săraci! Cunoaşterea propriei noastre sărăcii ne aduce la hotarul moral de unde Isus Cristos Îşi începe lucrarea.

22 IULIE

SfinţireaVoia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.

Tesaloniceni 4:3

Latura morţii. În procesul sfinţirii Dumnezeu trebuie să se ocupe de noi atât pe latura morţii, cât şi pe latura vieţii. Mulţi dintre noi petrecem aşa de mult timp în acest loc al morţii, încât avem pe noi amprenta mormântului. Întotdeauna există o bătălie aprigă înainte de sfinţire. Întotdeauna există ceva ce zvâcneşte de neplăcere in faţa cerinţelor lui Isus Cristos. Imediat ce Duhul lui Dumnezeu începe să ne arate ce înseamnă sfinţirea, începe şi lupta. „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte... chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu."

În procesul sfinţirii Duhul lui Dumnezeu mă va goli până când voi rămâne doar eu însumi - acesta este locul morţii. Sunt eu gata să fiu eu însumi şi nimic mai mult - fără prieteni, fără tată, fărâ frate, fără interese egoiste, ci pur şi simplu gata de moarte? Aceasta este condiţia sfinţirii. Nu este de mirare că Isus a spus: „Nu am venit să aduc pacea, ci sabia". Aici apare lupta şi aici cădem atât de mulţi dintre noi. Refuzăm să ne identificăm cu moartea lui Isus în acest punct. „Dar e o condiţie aşa de severă", spunem noi, „Nu se poate ca El să vrea să fac asta!" Domnul nostru este sever şi El vrea ca eu să fac asta.Sunt gata să ajung eu însumi nimic, să mă golesc cu hotărâre de tot ce gândesc prietenii mei despre mine, de tot ce gândesc eu despre mine şi să-I dăruiesc lui Dumnezeu persoana mea dezbrăcată de toate acestea? Imediat ce fac aşa, El mă va sfinţi pe deplin şi viaţa mea va fi eliberată de orice altă dorinţă în afară de dorinţa după Dumnezeu.

Când mă rog: „Doamne, arată-mi ce înseamnă pentru mine sfinţirea". El îmi va arăta, înseamnă a fi făcut una cu Isus. Sfinţirea nu este ceva ce Isus Cristos pune în mine, ci este El însuşi în mine.

23 IULIE

Sfinţirea

Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi... sfinţire. 1 Corinteni 1:30

Latura vieţii. Taina sfinţirii este că însuşirile desăvârşite ale lui Isus îmi sunt date nu treptat, ci deodată, atunci când, prin credinţă, ajung să înţeleg că Isus Cristos a fost făcut sfinţire pentru mine, sfinţire nu înseamnă altceva decât faptul că sfinţenia lui Isus devine a mea într-un mod vizibil.

Secretul minunat al unei vieţi sfinte nu constă în a-L imita pe El, ci în a lăsa ca însuşirile desăvârşite ale lui Isus să se arate în trupul meu muritor. Sfinţirea este „Cristos în voi". In procesul sfinţirii îmi este dată viaţa Lui minunată; ea îmi este dată prin credinţă, ca dar suveran al harului lui Dumnezeu. Sunt pregătit ca Dumnezeu să facă sfinţirea la fel de reală în mine cum este în Cuvântul Lui? Sfinţirea înseamnă primirea în dar a calităţilor sfinte ale lui Isus Cristos. Răbdarea Lui, dragostea Lui, sfinţenia Lui, credinţa Lui, curăţia Lui şi evlavia Lui, se manifestă în şi prin fiecare suflet sfinţit. Sfinţirea nu înseamnă a lua din Isus puterea de a fi sfinţi, ci înseamnă a lua din Isus sfinţenia care s-a manifestat în El şi pe care acum El o dă în noi. Sfinţirea este un dar, nu o imitaţie. Imitaţia este cu totul altceva. In Isus Cristos se află perfecţiunea a toate; taina sfinţirii este că toate însuşirile desăvârşite ale lui Isus sunt la dispoziţia mea şi, încet, dar sigur, încep să trăiesc o viaţă de nespusă ordine, echilibru mintal şi sfinţenie. „Păziţi de puterea lui Dumnezeu."

24 IULIE

Natura şi faptele„Dacă dreptatea voastră n-o va întrece pe cea a cărturarilor si a fariseilor, nicidecum nu veţi intra în împărăţia cerurilor." Matei 5:20

Caracteristica unui ucenic nu este aceea că el face fapte bune, ci aceea că motivaţiile lui sunt bune, deoarece el a fost făcut bun prin harul supranatural al lui Dumnezeu. Singurul lucru care depăşeşte calitatea de a face bine este acela de a fi bun. Isus Cristos a venit să pună o nouă ereditate în orice om care Ii dă voie să facă acest lucru: ereditatea aceasta va depăşi dreptatea cărturarilor şi a fariseilor. Isus spune: „ Dacă sunteţi ucenicii Mei, trebuie să fiţi drepţi nu numai in trăirea voastră, ci şi în motivaţiile voastre, în aspiraţiile voastre, în gândurile cele mai tainice ale minţii voastre". Motivaţiile noastre trebuie să fie aşa de curate, încât Dumnezeul cel Atotputernic să nu vadă nimic de condamnat. Cine poate sta în lumina veşnică a lui Dumnezeu, iar El să nu aibă nimic de condamnat? Numai Fiul lui Dumnezeu, iar El susţine că, prin Răscumpărarea Lui, poate pune în orice om propria Lui natură, făcându-l să fie la fel de nepătat şi de simplu ca un copil. Puritatea pe care o cere Dumnezeu este imposibilă dacă eu nu pot fi refăcut în interiorul meu, şi

tocmai aceasta este ceea ce Isus şi-a asumat să facă prin Răscumpărarea Lui. Nici un om nu poate ajunge curat prin respectarea unor legi. Isus Cristos nu ne dă legi şi reguli; învăţăturile Lui sunt adevăruri ce pot fi interpretate numai prin natura pe care El o pune în noi. Marea minune a mântuirii aduse de Isus Cristos este aceea că El schimbă ereditatea noastră. Nu schimbă natura umană, ci schimbă izvorul.

25 IULIE

Sunt eu fericit in felul acesta?„Ferice de..." Maiei 5:3-11

Când citim pentru prima dată afirmaţiile lui Isus, ele par minunat de simple, nu ne uimesc, ci pătrund neobservate în subconştientul nostru. De exemplu, Fericirile par doar nişte precepte blânde şi frumoase făcute pentru oamenii înstrăinaţi de lume şi nefolositori pentru ea; ele nu au multă utilitate practică în lumea prozaică şi dură în care trăim. Însă curând descoperim că Fericirile conţin «dinamita" Duhului Sfânt. Ele „explodează", am putea spune, atunci când situaţiile din viaţa noastră le determină s-o facă. Când Duhul Sfânt ne aduce aminte de una dintre aceste Fericiri, spunem: „Ce cuvinte senzaţionale sunt acestea!" şi suntem nevoiţi să decidem dacă vrem sau nu să acceptăm uimitoarea revoluţie spirituală care se va produce in viaţa noastră dacă vom asculta de cuvintele Lui. Aşa lucrează Duhul lui Dumnezeu. Nu trebuie să fim născuţi din nou pentru a putea aplica literal Predica de pe munte. Interpretarea ei literală este o joacă de copii; dar interpretarea ei prin Duhul Sfânt, pe măsură ce El aplică cuvintele Domnului nostru la situaţia noastră, este lucrarea grea a unui sfânt.

Învăţătura lui Isus este cu totul diferită de modul nostru natural de a privi lucrurile şi, la începui, aduce o tulburare uluitoare. Noi trebuie, treptat, să ne transformăm umblarea şi vorbirea conform principiilor lui Isus Cristos, pe măsură ce Duhul Sfânt le aplică la situaţia noastră. Predica de pe munte nu este un set de legi şi reguli, ci este o prezentare a vieţii pe care o vom trăi atunci când vom lăsa ca Duhul Sfânt să lucreze liber în noi.

26 IULIE

Calea spre puritate„Din inima omului ies..." Matei 15:18-20

La început ne încredem în ignoranţa noastră pe care o numim inocenţă, ne încredem în inocenţa noastră pe care o numim puritate: iar atunci când auzim aceste cuvinte aspre ale Domnului nostru, dăm înapoi şi spunem: „Dar nu am cunoscut niciodată nici unul dintre aceste lucruri îngrozitoare în inima mea". Nu ne place ceea ce ne descoperă El. Dar ori Isus Cristos

este autoritatea supremă peste inima omului, ori El nu merită să-i acordăm nici o atenţie. Sunt eu pregătit să mă încred în discernământul Lui sau prefer să mă încred în ignoranţa mea inocentă? Dacă fac din inocenţa conştientă testul, este foarte posibil să ajung într-un punct unde mă voi cutremura descoperind că ceea ce a spus Isus Cristos este adevărat şi mă voi îngrozi de posibilităţile răului din mine. Cât timp rămân la adăpostul inocenţei, trăiesc într-un „paradis al proştilor". Dacă încă n-am ajuns un ticălos, aceasta se datorează, pe de o parte, laşităţii şi, pe de altă parte, protecţiei oferite de viaţa civilizată: dar când stau gol înaintea lui Dumnezeu, descopăr că Isus Cristos are dreptate în diagnosticul pe care mi-l pune.

Singurul lucru care mă poate păzi este Răscumpărarea făcută de Isus Cristos. Dacă mă voi preda Lui, nu va trebui să experimentez niciodată posibilităţile îngrozitoare care zac în inima mea. Puritatea este prea în profunzime ca să pot ajunge la ea pe cale naturală. Dar când vine Duhul Sfânt, El aduce în centrul vieţii mele acelaşi Duh care S-a manifestat în viaţa lui Isus Cristos, adică Duhul Sfânt, care este de o puritate imaculată.

27 IULIE

Calea spre cunoaştere„Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască... învăţătura." loan 7:17

Regula de aur a cunoaşterii spirituale nu este căutarea intelectuală, ci ascultarea. Dacă un om caută cunoştinţe ştiinţifice, călăuza lui este curiozitatea intelectuală: dar dacă vrea să înţeleagă învăţăturile lui Isus, el poate ajunge la aceasta numai prin ascultare. Dacă lucrurile sunt întunecate pentru mine, atunci pot fi sigur că există ceva ce nu vreau să fac. Întunericul intelectual este rezultatul ignoranţei: întunericul spiritual este rezultatul neascultării mele de a face un anumit lucru.

Nici un om nu primeşte un cuvânt de la Dumnezeu fără să nu fie în acelaşi timp încercat în privinţa lui. Noi suntem neascultători şi apoi ne mirăm de ce nu propăşim spiritual. Dacă, atunci când vii la altar - a spus Isus -, îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta.. nu-Mi mai spune nimic, ci du-te mai întâi şi rezolvă-ţi situaţia acea. Învăţătura lui Isus ne atinge exact unde trebuie. Nu putem să-L înşelăm nici o clipă. El ne educă în cele mai mici amănunte. Duhul lui Dumnezeu scoate la iveală duhul de autoapărare şi ne face sensibili la lucruri la care nu ne-am gândit niciodată înainte. Când Isus te învaţă un lucru prin Cuvântul Său, nu te sustrage de la aceasta. Dacă o faci, vei deveni un înşelător religios. Fii atent la lucrurile faţă de care dai din umăr cu nepăsare şi vei descoperi de ce nu creşti din punct de vedere spiritual. întâi du-te - cu riscul de a fi sideral fanatic, trebuie să asculţi de ceea ce-ţi spune Dumnezeu.

28 IULIE

Ascultarea - şi apoi?Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă de cealaltă parte... Marcu 6:45-52

Noi suntem în stare să credem că, dacă Isus Cristos ne sileşte şi noi Il ascultăm, El ne va conduce spre mari succese. Nu trebuie să ne gândim niciodată că visele noastre de succes sunt scopul lui Dumnezeu pentru noi; scopul Lui poate fi exact opusul. Avem ideea că Dumnezeu ne conduce spre o ţinta anume, spre un ţel dorit; El nu face aceasta. Problema ajungerii la o ţintă anume este de mică importanţă. Ceea ce noi numim proces, Dumnezeu numeşte ţintă.Care cred eu că este scopul lui Dumnezeu? Scopul Lui este să depind de El şi de puterea Lui acum. Dacă pot să rămân calm şi neclintit în mijlocul luptei, scopul lui Dumnezeu se împlineşte în mine. Dumnezeu nu lucrează în vederea unui anumit sfârşit; ţinta Lui este procesul - adică să-L văd pe El umblând pe valuri, fără să văd nici un ţărm, nici un succes, nici un scop, ci doar să am siguranţa absolută că totul este în ordine, deoarece îl văd pe El umblând pe mare. Procesul, nu finalul lui, Îl slăveşte pe Dumnezeu.

Dumnezeu ne pregăteşte pentru acum, nu pentru ce va fi imediai după aceea. Scopul Lui este pentru minutul acesta, nu pentru ceva din viitor. Nu trebuie să ne preocupe ce va urma după ce ascultăm; greşim şi ne rătăcim când ne gândim la ce va urma. Ceea ce oamenii numesc instruire, pregătire, Dumnezeu numeşte scop.

Scopul lui Dumnezeu este să mă facă în stare să văd că El poate păşi chiar acum peste haosul din viaţa mea. Dacă avem în vedere un scop mai îndepărtat, nu acordăm suficientă atenţie prezentului; dar dacă înţelegem că ascultarea este scopul, atunci fiecare clipă care vine este preţioasă.

29 IULIE

Ce vezi în mijlocul norilor tăi?lată. El vine pe nori! Apocalipsa 1:7

În Biblie norii au întotdeauna legătură cu Dumnezeu. Norii sunt acele stări sau suferinţe sau situaţii providenţiale dinăuntrul sau din afara vieţii noastre personale care par să contrazică suveranitatea lui Dumnezeu. Dar tocmai prin acei nori Duhul lui Dumnezeu ne învaţă cum să umblăm prin credinţă. Dacă n-ar exista niciodată nori în viaţa noastră, n-am avea credinţă. „Norii sunt praful picioarelor Lui" (Naum 1:3). Norii sunt un semn că El e prezent. Ce revelaţie este să ştii că întristarea, lipsa şi suferinţa sunt norii care vin împreună cu Dumnezeu! Dumnezeu nu Se poate apropia de noi fără nori. El nu vine când cerul e senin şi strălucitor. Nu este corect să spunem că Dumnezeu vrea să ne înveţe ceva prin încercările pe care le avem; prin fiecare nor pe care îl aduce. El vrea să ne dezveţe de ceva. Scopul pentru care Dumnezeu foloseşte norii este să ne simplifice credinţa, până când relaţia noastră cu El este exact aceea a unui

copil - o relaţie doar între Dumnezeu şi suflelul nostru, în care ceilalţi oameni sunt doar nişte umbre pentru noi. Până când ceilalţi oameni nu devin doar nişte umbre pentru mine, norii şi întunericul vor continua să vină în viaţa mea. Devine relaţia mea cu Dumnezeu mai simplă decât a fost vreodată?

Există o legătură între situaţiile providenţiale ciudate pe care Dumnezeu le îngăduie şi ceea ce ştim despre El; trebuie să învăţăm să interpretăm tainele vieţii în lumina cunoaşterii lui Dumnezeu. Nu-L cunoaştem încă pe Dumnezeu până când nu putem privi drept în faţă cel mai întunecos şi negru fapt al vieţii fără a distruge prin aceasta concepţia noastră despre caracterul lui Dumnezeu.

„Ucenicii s-au înspăimântat, când L-au văzut intrând în nor..(Luca 9:34). Mai este cineva în norul tău, în afară de Isus? Dacă da, se va face şi mai întuneric; trebuie să ajungi în punctul în care nu mai există nimeni decât Isus singur".

30 IULIE

Disciplina deziluzieiIsus nu Se încredea în ei pentru.... că ştia ce este in om.loan 2:24-25

Deziluzia înseamnă a nu mai avea în viaţă judecăţi false. Faptul de a fi aduşi la realitate prin deziluzii ne poate face cinici şi foarte critici în felul cum îi judecăm pe alţii, dar deziluzia care vine de la Dumnezeu ne aduce în punctul în care îi vedem pe oameni aşa cum sunt în realitate şi totuşi nu ajungem cinici, nu avem de spus nimic jignitor şi nici o critică răutăcioasă. Multe dintre lucrurile crude din viaţa noastră izvorăsc din faptul că suferim deziluzii. Nu ne comportăm unii faţă de alţii pe baza a ceea ce suntem în realitate, ci pe baza ideilor pe care le avem unii despre alţii. Totul este fie plăcut şi bun, fie rău şi netrebnic. În funcţie de ideile noastre.

Refuzul de a fi deziluzionat este cauza multor suferinţe în viaţa oamenilor. Iată cum apare suferinţa: dacă iubim o fiinţă umană şi nu-L iubim pe Dumnezeu, pretindem ca acea persoană să fie absolut perfectă şi dreaptă şi, când nu găsim aşa ceva în ea, devenim cruzi şi răzbunători; cerem de la o fiinţă umană ceea ce ea sau el nu poate da. Există o singură Fiinţă care poate satisface orice abis dureros al inimii umane, şi această Fiinţă este Domnul Isus Cristos. Domnul nostru este atât de categoric în privinţa oricărei relaţii umane, deoarece ştie că orice relaţie umană care nu se bazează pe credincioşia faţă de El va sfârşi în dezastru. Domnul nostru nu S-a încrezut în niciun om, totuşi El n-a fost niciodată suspicios sau dur. Încrederea Domnului nostru în Dumnezeu şi în ceea ce poate face harul Său pentru orice om a fost atât de deplină, încât El nu şi-a pierdut speranţa cu privire la nici un om. Dacă ne punem încrederea în oameni, vom sfârşi prin a fi decepţionaţi de toţi.

31 IULIE

Până când eşti cu totul al LuiFie ca răbdarea voastră să fie un produs finit, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, fără nici un defect.

lacov 1:4, Moffatt

În cazul multora dintre noi, lucrurile sunt în ordine în ansamblu, dar există unele domenii în care suntem neglijenţi. Nu este vorba de păcat, ci de rămăşiţe ale vieţii noastre carnale care ne pot face neglijenţi. Neglijenţa este o insultă la adresa Duhului Sfânt. Nu trebuie să fim neglijenţi în nici o privinţă: nici în modul în care mâncăm sau bem, nici în modul cum ne închinăm lui Dumnezeu. Nu numai relaţia noastră cu Dumnezeu, ci şi expresia exterioară a acestei relaţii trebuie să fie corectă. In final Dumnezeu nu va scăpa nimic din vedere; fiecare detaliu este sub privirea Lui. În nenumărate moduri Dumnezeu ne va întoarce la acelaşi punct mereu şi mereu. El nu oboseşte să ne întoarcă în acelaşi loc până când învăţăm lecţia, deoarece El lucrează la realizarea produsului finit. Poate fi vorba de impulsivitate - in repetate rânduri, cu cea mai tenace răbdare, Dumnezeu ne întoarce la acest punct. Sau poate fi vorba de o atitudine distrată a minţii noastre sau de un spirit de independenţă din natura noastră. Dumnezeu încearcă să ne arate acel lucru din viaţa noastră care nu este în întregime corect.

În studiile noastre am discutat despre adevărul revelat al Răscum-părării lui Dumnezeu şi inimile noastre sunt complet îndreptate spre El; minunata Lui lucrare din noi ne face cunoscut că, în ansamblu, suntem într-o stare bună înaintea Lui. Acum, ne spune Duhul prin apostolul lacov: „Lăsaţi ca răbdarea voastră să devină un produs finit". Ai grijă să nu fii neglijent în lucrurile mărunte ale vieţii spunând: „O, pentru moment e de ajuns!" Oricare ar fi problema. Dumnezeu ne-o va arăta cu perseverenţă până când vom fi cu totul ai Lui.