Capitolul 1

Scopul capitolului: Dumnezeu permite să fim în împrejurări pe care cîteodată nu le în elegem de la început.ț

Unu, doi, trei, patru, cinci, ase... - pieptănatul i număratul au inut-o ocupată pe feti aș ș ț ț Fanny de 5 ani pentru un timp. i bunica era bucuroasă. apte, op... - peria a alunecat dinȘ Ș mîna feti ei i s-a rostogolit pe jos.ț ș

Fanny s-a aplecat în genunchi i a atins podeaua. ș “Bunico, unde mi-i pieptenele?”Bunica s-a sculat din scaun, a ridicat pieptenele i i l-a dat feti ei. ș ț “Uite, Fanny. Acum ia-o de

la început,” a spus ea, în timp ce i-a dat pieptenele.

Arată imaginea #1

Fanny a oboist de atîta pieptănat. Ea dorea să vorbească. “Bunico, de ce nu pot să văd i eu?” Aceasta era întrebarea pe care a mai pus-o deseori, laș care bunica a răspuns în repetate rînduri.

“Fanny, tu puteai să vezi odată. Numai că erai foarte mică pe atunci,” a răspuns bunica. “ i-am mai spus ce s-a întâmplat cu ochii tăi.” Ț

”Dar vreau să aud încă o data, Bunico,” a interupt-o Fanny. Ea s-a sprijinit de scaunul balansoar al bunicii, a teptând să audă istoria pe care avea săș urmeze.

”Tu te-ai născut într-o noapte rece din luna martie, chiar aici , în căsu a asta.” Bunica tia căț ș lui Fanny îi plăcea să mai audă o dată despre furtună, a a că ea îi spuse cît de cumplită a fostș furtuna din acea noapte. ”Vîntul uiera în jurul casei. El scutura ferestrele i intra prin fiecareș ș crăpătură a casei. Noi te-am înfă at foarte bine într-o pătură i mama ta te inea strâns laș ș ț pieptul ei. Ghice te cine a vrut să te ină în bra e a doua zi?” ș ț ț

Pentru că Fanny tia istoria foarte bine, încât putea să o povestească i singură, ea a spus:ș ș ”Polly!”

”Da,“ a spus Bunica, “Polly. Ea avea doar trei ani pe atunci, dar vroia să te ină în bra e.ț ț Când te-am luat i te-am pus la Polly în bra e, ea a întrebat, ”Se poate să mă joc cu ea?” “ș ț

Fanny a început să râdă. “Când Polly nu e la coală, mă joc cu ea acum.”șPolly era fiica Bunicii, deci era mătu a lui Fanny, chiar dacă nu era cu mult mai mare decâtș

Fanny.Bunica a continuat să spună istoria. “Tatăl tău te legăna pe acest balansoar în fiecare seară.

Era greu să lucrezi în camp, să ari pământul i el era foarte obosit seara, dar nu prea oboist caș să se joace cu tine. El i cu mama ta se jucau un joc special cu tine. Le plăcea să mi te cuș ș degetele în fa a ochi orilor tăi până nu începeai să urmăre ti cu privirea după deget.ț ș ș

Când ai împlinit ase săptămâni, ai răcit. Ochii tăi s-au făcut ro ii i s-au inflamat. Tuș ș ș plângeai i dădeai din pumni ori. Am încercat să chemăm doctorul, dar el era dus departe. Unș ș alt bărbat, care a spus că este doctor, a venit ca să te trateze. Noi priveam cum acest om pune comprese fierbin i peste ochii tăi. El a spus că a a va scoate infec ia i nu- i va face nimic rău.”ț ș ț ș ț

“Eu am plans, bunico?”“Da, Fanny, tu ai plâns mult. După tratament, te-ai făcut mai bine. Am observat însă că ochii

î i erau acoperi i cu ni te cicatrici albe. Compresele fierbin i i-au rănit ochii.ț ț ș ț ț ”“Nu mă mai puteam juca cu mami i tata jocul lor, pentru că nu mai puteam să le vădș

degetele,” a spus Fanny. “Dar mă pot juca alte jocuri fără să ca să văd. Mă duc afară să o a teptș pe Polly.”

Fanny a învă at cum să meargă prin casă i prin curte lovindu-se de obiectele din calea ei.ț ș Iară i i iară i a mers prin casă i a memorizat unde se afla fiecare obiect. De data asta ea aș ș ș ș mers înspre u ă cu încredere. Cu o săritură a ajuns jos de pe prag. După asta a luat-o la fugăș spre gardul de piatră.

Feti a învă a acum cum să se urce pe gardul de piatră. Acest fel de garduri separau fermeleț ț între ele, pe cele din sudul statului New York, unde locuia Fanny. Polly a mai învă at-o cum săț se ca ăre în ar arii din pădurea din spatele casei lor.ț ț

“Te aud, ciocănitoareo,” a strigat Fanny, în timp ce i-a tras poalele rochiei lungi în sus i s-ș șa urcat pe o piatră mare. Acesta era locul ei preferat, unde se putea juca jocul ei preferat, când î i închipuia că este altcinevaș .

Arată imaginea #2

Boc-boc-boc. Ciocănitoarea este în ar arul mare, ț s-a gândit ea, ascultând sunetele ascu ite. ț Bunica spune că i-a văzut scorbura în copac. Când vine Polly, vom merge în pădure i o vom găsi. i vom strânge viorele. Eu voi strângeș Ș pentru mama i i le voi da când vine acasă.ș

Fanny a bătut din palme. Era cald în acea zi. Ea i-a ridicat capul, putea săș spună când era întuneric i când era lumină. Cerul era luminos, însemna căș soarele străluce te. Poate va putea vedea i lumina ro ie a soarelui când vaș ș ș

apune azi. Dar asta era tot ce putea vedea ea. După asta totul devenea negru pentru că venea noaptea. Nici chiar o sută de lumânări nu ar fi putut să o ajute să vadă cum vedea Polly.

Fanny s-a rotit în jurul pietrei i i-a întors fa a înspre pădure. Vântul uiera printreș ș ț ș copaci. Bunica spunea că el sună ca i oceanul. Astăzi Fanny i-a închipuit că este un marinar.ș ș Pe mare era o furtună groaznică i ea stătea pe catargul unei corabii mari. Ea a sărit în sus i aș ș sim it cum vântul îi suflă părul peste fa ă.ț ț

Nu voi putea fi un marinar adevărat când voi cre te mare, ș s-a gândit Fanny i a râs în timpș ce se a eza. ș Fetele nu pot fi marinari. Vreau să merg la caolă ca i Petty. A a voi putea deveniș ș ș cineva special.

Un câine s-a auzit lătrând. Fanny a auzit pa ii cuiva care alerga. Ea s-a întors. ș “Tu e ti,ș Polly?”

“Da, Fanny. Eu vin,” a strigat Polly în timp ce alerga pe cărare.Fanny a alunecat de pe piatră. “Într-o zi voi merge i eu la coală împreună cu tine, Polly.ș ș

Atunci vom veni împreună acasă. ”Polly tăcea. După câtva timp a spus încet: “Poate că vei merge, Fanny. Dar cum î i vei citiț

lec iile? Nu po i învă a la coală dacă nu po i citi. i tu nu po i citi pentru că nu po i să vezi.”ț ț ț ș ț Ș ț ț“Dar pot să învă , dacă mă ajutț ă cineva.” Fanny a spus asta cu încredere. “Bunica m-a

învă at să mă îmbrac singură i să mă pieptăn... i să mănînc, fără să dau jos mîncare... i săț ș ș ș învă unde stă mobila. Eu pot să merg i să alerg i să nu mă lovesc de nimic. i pot să audț ș ș Ș sunete pe care tu nu le auzi.”

Polly a îmbră i at feti a mica. “E ti foarte de teaptă, Fanny. Tu pot să spui din ce copac aț ș ț ș ș căzut o frunză doar sim ind-o. i tu cuno ti toate păsările i cântecul lor.”ț Ș ș ș

“Am auzit ciocănitoarea azi. Hai să mergem în pădure să-i găsim cuibul,” a implorat-o Fanny pe Polly în timp ce o trăgea de mânecă.

Ei nu au văzut-o pe bunica stand în pragul u ii i privindu-le cum au trecut prin câmp i auș ș ș intrat în pădure. “Doamne,” a optit bunica, “voi face tot ce pot ca să o învă pe Fanny, dacă Tuș ț îmi vei da în elepciune, răbdare i putere.” Apoi bunica a intrat în casă să pregătească cina.ț ș

Arată imaginea #1

Era timpul de culcare. Fanny i-a sprijinit capul de umărul bunicii.ș Legănatul încet o făcea somnoroasă. Bunica a spus că capitolul pe care îl citeau din Biblie era preferatul ei. Ce citea ea acum?

“… un Dumnezeu credincios i fără nedrepate… ” ș (învă ătorului: Cite teț ș Deuteronom 32:4 din Biblie.)

“Bunico, ce e ‘nedreptate’?” a întrebat Fanny, stând drept lângă bunica.

“Nedreptate este păcat. Păcat înseamnă să faci ceva gre it. Dumnezeu niciodată nuș gre e te, Fanny. El este un Dumnezeu care întotdeauna face ce e drept,” a explicat bunica.ș ș

“Dumnezeu nu a păcătuit niciodată i nici nu va păcătui vreodată,” a continuat bunica. “Darș tu i eu am păcătuit. Când tu gre e ti, eu i mama ta te pedepsim. i Dumnezeu neș ș ș ș Ș pedepse te pentru gre elile noastre. Pedeapsa pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu esteș ș atât de bun i iubitor. El a trimis pe singurul Său Fiu, pe Isus Hristos pe pământ. El a murit peș cruce. i după trei zile a înviat. El a devenit Salvatorul lumii. El vrea ca tu să Îl cuno ti i să ÎlȘ ș ș iube ti.”ș

Fanny asculta cu aten ie, chiar dacă nu în elegea tot ce îi spunea bunica.ț țBunica s-a legănat un timp pe scaunul ei în tăcere. “Fanny, Dumnezeu a planificat ceva

foarte special pentru tine.” După care a început să îngâne un imn.Funny a trecut cu degetele ei peste fotoliul vechi i uzat. ș Poate că pot i eu să merg laș

coala. Asta ar fi ceva special. ș “Hai să ne rugăm.” Vocea bunicii a îndemnat-o pe Fanny să se aplece lângă scaun i să- i ascundă fa a în poala bunicii. ș ș ț

Arată imaginea #3

Mai târziu, tot în seara aceea, Mercy Crosby se uita la fiica ei Fanny cum dormea ghemuită în pat. “Dacă ar putea i ea să vadă,” a oftat Mercy,ș

tergând lacrimile de pe obraz. “Ce va fi cu via a ei? Ea nu va vedea niciodatăș ț florile pe care îi place să le miroase. Nu va citi niciodată o carte…, i totu i,ș ș poată că va citi – dacă planul meu va izbuti.”Mama lui Fanny a mers încet spre patul ei, obosită de lucru de servitoare pe care îl făcea toată ziua. De la moartea so ului ei, ea lucra la o famile bogatăț

din apropiere. De acum strânsese aprope că destui bani. În curând va putea să spună i luiș Fanny planul ei.

Când a văzut bunica lacrimile lui Mercy, a arătat cu mâna înspre masă i a spus: “Fanny aș cules acele viorele pentru tine astăzi.”

“Oh, mamă,” a strigat Mercy, “cât de mult a fi vrut ca i Fanny să le poată vedea.”ș șBunica a pus mâna ei pe bra ul Mercyei. “Ce nu se poate vindeca, se poate răbda, fiica mea.ț

Câteodată Dumnezeu permite lucruri ce nu le putem în elege. Poate că mai târziu vom afla deț ce a permis El ca Fanny să fie oarbă.”

Mercy stătea a ezată pe patul ei i privea în întunericul camerei. Lumânarea de pe masă aș ș pâlpâit când o pală de vânt a bătut de afară prin fereastră. “Nu!” a spus ea ferm. “Fanny va vedea!” i în noaptea aceea Mercy se gândea cum îi va spune lui Fanny planul într-o bună zi.Ș

Capitolul 2

Scopul capitolului: Memorizarea versetelor biblice ne va ajuta să aflăm ce vrea Dumnezeu ca noi să facem.

Fanny mergea încet înspre casă. Ea nu dorea să plece chiar în mijlocul jocului de la Polly iș prietenii ei. Dar a chemat-o mama. i ea tia vocea mamei când era mai bine să o ascul i. Ș ș ț

Ea i-a încre it fruntea în timp ce încerca să- i amintească ce a gre it ea în acea dupăș ț ș ș amează. Nu i-a rupt fusta din nou, i totu i, ca să se asigure, ea i-a pipăit fusta. Dând la oș ș ș ș parte buclele negre de pe fa ă, ea a împins u a ca să o deschidă.ț ș

Hu a, hu a, hu a. Când a auzit acest sunet, Fanny a în eles că mama e pe balansoarulț ț ț ț bunicii.

Era timpul ca Mercy să- i spună planul său lui Fanny. ș “Fanny,” a spus ea i s-a oprit dinș legănat, “mâine noi vom face o călătorie într-un ora mare. Vom merge cu căru a până la râu.ș ț Acolo vom urca într-o barcă i vom pluti pe râu mul i kilometri până în ora ul New York.”ș ț ș

Fanny a bătut din palme i a început să sară în cerc. O călătorie cu mama! i încă într-unș Ș ora mare. Dintr-o dată ea se opri din sărit. “De ce trebuie să mergem acolo?”ș

“Ne ducem să vedem un doctor vestit, Fanny,” a spus Mercy încet. “El va examina ochii tăi, să tie dacă e posibil să- i facă opera ie, să te facă să po i vedea.”ș ț ț ț

Mercy a continuat repede, “Opera ia va durea pu in, dar în final poate că vei putea să vezi.ț ț Când vom veni acasă, vei putea să te ui i la căr ile cu imagini ale lui Polly.”ț ț

Feti a de 5 ani a fugit afară să-i spună i luiPolly. “Polly!” a strigat Fanny. “Polly! Mamaț ș spune că voi putea să mă uit la căr ile tale cu imagini. Mergem la un doctor. El va face ochiiț mei să vadă.” Fanny a luat-o pe Polly de mână, sărind i trăgând-o după ea. Ea a uitat căș doctorul va trebui să facă să o doară ca ea să poată vedea.

Arată imaginea #4Peste câteva zile Fanny stătea în biroul doctorului. O inea pe mama ei strânsț

de mână. Doctorul Mott i încă un doctor specialist îi examinau ochii.ș“Fanny,” a întrebat Dr.Mott încet, în timp ce a pus mâna pe capul ei, “Vrei să

operez ochii tăi ca să po i vedea?”țFeti a s-a tras înapoi la mama ei. Mama ei i-a spus că o va durea. Deodată i s-aț

făcut frică. “Nu, domnule,” a răspuns Fanny timid. Ea asculta ce îi spunea doctorul mamei, că va putea vedea doar culorile aprinse i lumina i nimic mai mult. Cicatricele de peș ș ochii ei nu puteau fi vindicate.

“Biata copilă” a spus doctorul Mott cu blânde e, “mă tem că nu vei putea vedea niciodată.”țMercy i-a acoperit fa a cu mâinile i a început să plângă. “Nu plânge, mămico,” a optitș ț ș ș

Fanny. Ea a îmbră i at-o pe mama ei. “Hai să mergem acasă.” a spus ea.ț șFanny ardea de nerăbdare să pornească în călătoria spre casă cu barca. Îi plăcea să asculte

cum se loveau valurile de barcă. Vântul răcoros a râului îi sulfa părul în toate direc iile. iț Ș căpitanul îi spunea povestiri captivante despre mare.

Dar Mercy era tăcută i tristă. Fanny se gândea: ș Eu nu văd i mama vrea ca eu să pot să văd.ș Ea stătea pe punte i privea oranjul i ro ul cerului. Ceas după ceas valurile legănau barca peș ș ș apă i i se părea că spun, “Fanny, fii curajoasă. Fanny, fii curajoasă. Vin zile mai fericite.” ș

Într-o seară Fanny a îngenuncheat la rugăciune lângă scaunul bunicii. Cu o voce derutată ea a întrebat, “De ce Dumnezeu nu a răspuns la rugăciunea mamei ca eu să pot vedea?”

Bunica a netezit părul lui Fanny i a spus: “Dumnezeu poate face orice, Fanny. El ne dă ce eș mai bun. Noi niciodată nu trebuie să dorim ceva ce nu este în acord cu planul Lui pentru noi. Dumnezeu a pregătit ceva special pentru tine, Fanny, chiar dacă tu nu po i vedea.”ț

În scurt timp după visita în New York, Mercy s-a dus să lucreze la o altă familie. Fanny i cuș mama ei trebuiau să se mute. Feti iei îi era dor de bunica, de pădure, de mersul cu calulț împreună cu Polly prin câmpii. Dar bunica mergea la distan a de aproape 10 km ca să o vadăț câteva ori pe săptămână. i Fanny mergea deseori să o vadă pe Bunica. Ș

Arată imaginea #1

Acum, când Fanny era deja mai mare, Bunica îi citea mai mult din Biblie. În fiecare săptămână ea memora texte din Biblie pe care i le dădea Bunica. Ea memora foarte u or textele biblice. ș

Când Fanny avea deja 8 ani, ea a spus într-o zi: “Bunico, eu am scris o poezie săptămâna asta. Vreau să o auzi i tu. ș

Oh, ce fericită sunt,Chiar dacă oarbă-s eu!Ferm sunt hotără: voi fiMul umită eu mereu!țCe multe binecuvântari eu amIar al ii nu le văd!ț

Nu pot să plâng i nici nu vreaușÎn Domnul mă-ncred”

“E minunată, Fanny,” a spus bunica. Fanny a auzit din vocea bunicii că era mul umită.ț “Dumnezeu i-a dat o minte bună. Înva ă să o folose ti pentru El.” ț ț ș

Apoi Fanny i Mercy trebuiau să se mute din nou. De data asta trebuiau să plece maiș departe. Când Mercy era la lucru, muncea ca servitoare la o familie bogată, Fanny stătea acasă cu proprietara apartamentului unde locuiau.

Doamna Hawley o lua deseori în grădină. Lui Fanny îi plăcea să numească florile, mirosindu-le pe fiecare.

“Domna Hawley, eu simt miros de trandafiri,” a exclamat Fanny într-o zi.“Da, Fanny. Vino, î i voi arăta cei mai frumo i trandafiri ai mei, sunt albi. i după asta voiț ș Ș

asculta cum reci i capitolul din Biblie pe care l-ai învă at.”ț țFanny i-a întins mâna ca să atingă petalele moi. “Au! Mă bucur că nu toate florile au spini,”ș

a spus ea, în timp ce î i freca degetul.ș“Sper că spinii ace tia îi vor opri pe cei care vor vrea să îmi taie trandafirii,” a răspunsș

doama Hawley. “ in la ace ti trandafiri mai mult decât la celelalte flori pe care le am.”Ț șDupă ce au intrat în casă, doamna Hawley s-a a ezat pe scaun cu Biblia ei, care arăta vecheș

de atâta citit, i cu o carte de poezii în poală. Fanny stătea în fa a ei i a început să recite 5ș ț ș capitole din Geneza pe care le-a memorizat în acea săptămână. După asta, exact cum făcea iș bunica, domna Hawley a citit încă 5 capitole i le-a explicat. La sfâr itul primului an, Fannyș ș

tia pe de rost Geneza, Exod, Levitic i Numeri, la fel i Matei, Marcu, Luca i Ioan. ș ș ș ș

Arată imaginea #5

Fanny stătea deseori singură i se gândea la poeziile pe care doamnaș Hawley i le citise sau la capitolele din Biblie pe care trebuia să le memoreze. Auzind râsete i voci de copii, care se întorceau de la coală, ea a oftat adânc:ș ș Oare voi merge i eu ca i ceilal i copii la coală vreodată? ș ș ț ș Ea a fost la coală deș câteva ori. Dar învă ătoarea nu avea timp ca să o înve e pe ea, a a că Fanny aț ț ș rămas acasă.

Era i mai hotărâtă să memorizeze tot ce auzea. ș Le voi demonstra la to i ce poate face o fatăț oarbă, s-a gândit ea. La concursurile de la coala Duminicală, Fanny recita cele mai lungi iȘ ș cele mai grele versete pe care le tia. i întotdeauna era cea care câ tiga premiul!ș Ș ș

Într-o după amiază domna Hawley a chemat-o pe Fanny la ea. “Cineva mi-a tăiat unul din trandafirii albi. Tu i-ai tăiat?” a întrebat ea încet.

“O, nu, domna Hawley,”a răspuns Fanny repede.“Presupun că a venit cineva i a rupt florile mele, atunci. Foarte bine, po i să te duci să teș ț

joci. Eu voi mai întreba pe al ii până voi afla cine a luat trandafirul.”țFanny a urcat pe scări în camera ei i s-a a ezat la geam. ș ș Sper că nu va afla, se îngrijora

Fanny. Nu trebuia să mint. Doamna Hawley se va întrista dacă va afla că eu am rupt trandafirul. În loc să se ducă la copiii pe care îi auzea că se joacă afară, Fanny a rămas singură în camera ei. Ce îi va face doamna Hawley? Sim ea ceva straniu în stomacul ei. ț

Arată imaginea #6

Mai târziu în aceea i zi proprietara s-a urcat sus la ea în apartament: “ș Fanny, noi nu am citit azi împreună. Vreau să î i citesc o istorieț ” Fanny asculta cum bătrâna îi citea istoria despre Anania i Safira care au fost omorâ i pentru că auș ț min it Duhului Sfânt. Ea sim ea un nod în gât când doamna Hawley a spus:ț ț “Fanny, te-am văzut cum ai tăiat trandafirul acela azi diminea a. Suntț dezamăgită că m-ai min it. i Dumnezeu este nemul umit de tine. ”ț Ș ț

“Oh, doamna Hawley, îmi pare rău. Nu voi mai min i niciodată,” a exclamat Fanny.ț“Te iert, Fanny,” a spus doamna Hawley blând feti ei care plângea. “” i Dumnezeu te iartăț Ș

când Îi mărturisim gre eala noastră. Sper că vei ine minte asta mereu. i mai sper că nu măș ț ș vei min i niciodată. ”ț

Cu trecerea lunilor, Mercy a observat că Fanny era tristă foarte des. Ea tia că feti a ei deș ț aproape 12 ani era tristă că nu putea merge la coală. Mercy se minuna de poeziile pe care leș scria Fanny. Cât de mult dorea ca fiica ei să meargă la coală.ș

Într-o seară, când bunica era în vizită la ei, Fanny a mai spus o dată despre dorin a ei de aț învă a. i de data asta bunica a făcut ce făcea de obicei când era vre-o problemă, aț Ș îngenunchiat cu Fanny lângă scaunul balansoar i s-a ruga cu voce tare.ș

După ce a bunica a plecat, Fanny a bâjbâit drumul ei spre fereastră. Putea vedea o lumină slabă ce venea de la lună cu ochii ei cu cicatrici. Ea s-a rugat încet: “Doamne dragă, arată-mi te rog cum pot i eu să învă ca să fiu ca ceilal i copii.” Triste ea pe care o sim ea Fanny a plecaș ț ț ț ț încet de la ea. Nu tia cum va putea să înve e încă, dar tia că Dumnezeu îi va răspunde laș ț ș timpul Lui.

Când a vizitat-o Fanny pe bunica peste câtva timp, bunia era bolnavă. “Dumnezeu mă va chema la Sine foarte curând,” a spus ea feti ei. Ea a lini tit-o pe Fanny care plângea i aț ș ș întrebat-o “Fanny, te voi vedea i pe tine în cer, nu-i a a?”ș ș

În cameră era lini te pentru câteva clipe, după ce Fanny a răspuns cu un nod în gât: “Prinș harul lui Dumnezeu, voi merge i eu în cer, bunico.” Dar Fanny a spus asta ca să o lini teascăș ș pe bunica. Ea nu s-a rugat lui Dumnezeu niciodată ca să-I mărturisească că este păcătoasă iș crede în Fiul Lui. Bunica a îmbră i at-o pe Fanny i a zis: “Continuă să memorezi Cuvântul luiț ș ș Dumnezeu, Fanny. El î i va arăta planurile Sale. Dumnezeu chiar are ceva special pregătitț pentru tine.”

Capitolul 3

Scopul capitolului: Dumnezeu va smeri pe cei mândri.

Într-o după amiază de toamnă, când Fanny avea deja 14 ani, ea a auzit fo netul de frunzeș uscate i pa i rapizi apropiindu-se de ea. ș ș

„Fanny,” a exclamat mama, respirând greu, „ascultă!”Arată imaginea #7

Fo netul de hârtie din mâinile mamei i voceai ei foarte serioasă auș ș speriat-o pe Fanny. Cineva e bolnav sau a murit, s-a gândit ea. Dar teama ei dus când Mercy a exclamat: „Fanny, în ora ul New York este o coală care seș ș nume te Institutul pentru Nevăzători. Pe această hârtie scrie despre ea. Ai fiș vrut să înve i acolo?”ț

Fanny i-a încle tat mâinile. Un fior de bucurie a trecut prin ea, parcă. Laș ș coală! O ansă să înve e i să fie ca i ceilal i oameni. ș ș ț ș ș ț Oh, Doamne, Î iț

mul umesc! ț s-a rugat Fanny în gând. Tu ai răspuns la rugăciunea mea.Tânăra fată tremura când a răspuns. „Da, mamă. Da, vreau să merg. Asta este cea mai

fericită zi din via a mea!” țFanny a scris o cerere să fie primită i a fost acceptată. Următoarele patru luni au fostș

foarte ocupate cu pregătirile de plecare. Deseori se auzea triste e în vocea lui Mercy cândț vorbeau împreună. „Cum te vei descurca fără mine? Niciodată nu ai fost departe de casă mai mult de 2 săptămâni!”

Fanny a răspuns gânditor: „Te iubesc, mamico. i îmi va fi dor. Însă vreau să fiu ca prieteniiȘ mei. Vreau să învă .”ț

În diminea a în care trebuia să plece Fanny, mama ei a trezit-o în ultimul moment. Fannyț tremura în timp ce se îmbrăca repede. Când era gata, trăsura o a tepta deja. Sim ea un nod înș ț

gât când înghi ea micul dejun. Erau lacrimi în ochii ei când a urcat în trăsură. Nu putea vorbiț deloc.

Trăsura s-a pornit, clătinându-se pe drumul rău. Fanny i femeia care o petrecea până laș coală tresăltau pe scaunele lor. La fiecare mi care încă o lacrimă curgea pe fa a lui Fanny.ș ș ț

După o oră, doamna care o înso ea i-a spus: „Dacă nu vrei să mergem în New York, ne dăm josț la sta ia următoare i vom lua trăsura care merge înspre casă. Mama se va sim i foarteț ș ț singură fără tine.”

Buza lui Fanny tremura. Ceva din năuntrul ei vroia să spună: Da, te rog, du-mă acasă! Gândul acesta a speriat-o. Să nu meargă la coală? „Nu,” a spus ferm Fanny „voi merge în Newș York, la coală.”ș

În prima seară când a ajuns la coală, Fanny edea în odaia mică, care urma să fie a ei. Totulș ș era nou i straniu. Mobila era aranjată diferit de cum era acasă. ș Va trebui să învă să merg prinț cameră ca să nu mă lovesc de pat sau de scaun, s-a gândit ea, ezând pe valiza ei. Ochii i s-auș împânzit de lacrimi din nou. Însă atunci ea a se lini tea cu gândul: ș Eu sunt la coală. Voi învă aș ț aici. Voi întâlni prieteni noi. Fanny încerca să se gândească la gânduri plăcute.

Ea nu î i dădea seama că oftatul ei semăna cu plânsul i o femeie bună (Quaker) aș ș îmbră i at-o. „Fanny, eu cred că tu nu ai mai fost niciodată departe de casă.” Cuvintele aceste iț ș se păreau stranii, dar vocea era bună.

„Nu, doamnă,” a răspuns încet Fanny. „Vă rog să mă ierta i. Eu nu pot să nu să plâng.” i aț Ș început să plângă.

În curând Fanny s-a deprins cu via a de la coală. Noii ei prieteni i-au explicat orarul i auț ș ș condus-o prin încăperi. „ ine minte, dacă întârzii la rugăciunile de diminea ă” a avertizat-oȚ ț cineva, „nu mănânci micul dejun!” Fanny a râs, nerăbdătoare să înceapă orele.

Câteva săptămâni mai târziu, Fanny a trimis o scrisoare acasă.

(Pentru învă ător: ț înainte de începutul lec iei, tipăre te scrisorile ce urmează pe două foi i pune-le în 2ț ș ș plicuri. Scoate scrisoare nr.1 )

„Dragă mamă, mul umesc că mi-ai permis să vin la Institutul P entru Nevăzători. coalaț Ș este a a cum am sperat eu să fie. Când am ajuns, foarte multe lucruri erau a a de stranii. Mi-aș ș fost dor – a i acum î i simt lipsa i mi-e dor! Dar acum am prieteni noi.” ș ț ș

„Lec iile nu sunt prea grele când le memorez. Dar când trebuie să citesc in Braille îmi iaț foarte mult timp. E mai u or întâi să memorez i după asta să citesc Braille. Degetele meleș ș sunt prea bătătorite de la cântat la chitară i de la împletit. Ele nu sunt destul de sensibile caș să simt punctele (unflăturile) mici de pe foile din căr ile noastre. Acele unflături sunt litere ceț alcătuiesc cuvinte.”

„Îmi plac toate materiile, în special astronomia. in minte cum bunica spunea că steleleȚ sunt ‘ni te lumini e mici, strălucitoare de pe cerul întunecat’ i că Dumnezeu le-a făcut pentruș ț ș ca noi să ne bucurăm de ele. Nu îmi place matematica. Numerele îmi dau bătaie de cap!”

După mai multe scrisori, Mercy a deschis încă un plic i a cititș

(Pentru învă ător: Cite te scrisoarea din plicul nr.2)ț ș

“În fiecare seară învă ătorii ne citesc poezii i povestiri de scriitori vesti i. Unii din prieteniiț ș ț mei încearcă să scrie i ei câte ceva, ca i mine. Ei spun că sunt talentată. Î i trimit câteva dinș ș ț poeziile pe care le-am scris. Încerc să fac ca poeziile mele să sune ca i cele pe care le-amș auzit.”

Într-o zi Fanny s-a furi at în camera unei prietene i a închis u a încet. “Jean,” a optit ea.ș ș ș ș “Numai ce am auzit cum grădinarul a spus că vor vinde to i harbujii. Asta înseamnă că nu vomț mai mânca harbuji. Eu am o idee.”

Cele două fete au mers încet pe terenul colii înspre grădină.ș

Arată imaginea #8

“Hey, fetelor, ce face i voi aici?” a bombănit bătrânul grădinar. “Eu am deț lucru – nu am timp pentru vorbă. Trebuie să încarc ace ti harbuji în căru ă.”ș ț

Bum! Bum. Unul din harbuji a aterizat în căru ă i s-a rostogolit. Bum! ț ș“Domnule,” a spus Fanny, făcând un pas înainte. “Noi am auzit că ve i vindeț

to i harbujii ca să aduna i bani pentru coală.”ț ț ș“Da, da,” a spus bătrânul. “Mai am încă câ iva de încărcat i am terminatț ș

treaba, i mai am încă să-i păzesc ca nimeni să nu fure vre-o unul.”ș“Vrem să ajutăm i noi,” a propus Fanny.ș“Voi! Nu domni ă. Căratul harbujilor e treabă de bărbat.”ț“Oh, nu, nu asta am vrut să spun,” a spus repede Fanny. “Noi putem să păzim harbujii iș

dumneavoastră vă pute i odihni.”ț“Ce să zic…” a reflectat grădinarul. “Nu mi-ar strica pu ină odihnă. Voi păzi i harbujii i săț ț ș

nu lăsa i pe nimeni să vină să ia vre-o unul. Mă auzi i?”ț ț“Da, domnule,” a răspuns Fanny.Fetele au a teptat până grădinarul a plecat. În curând tot ce auzeau ele era “discuș iaț ”

veveri elor din copacul din vecinătate. Fanny a înconjurat căru a i s-a aplcat peste gard. ț ț ș“Jean, vino să stai lângă mine. Grădinarul a spus să nu lăsăm pe nimeni să vină să ia harbuji,

dar nu a spus că noi nu avem dreptul să luăm. Ajută-mă să-l iau pe ăsta din căru ă. Putem să-lț ascundem în tufele de liliac de lângă cărare i să îl luăm mai târziu.”ș

Curând fetele edeau sub un copac, ascultând să audă când se fa întoarce grădinarul. Jean aș chicotit. “Fanny, vei scrie o poezie despre cum ai furat un harbuz?”

Fanny a râs cu un râs nu prea sincer. “Nu tiu. Cel pu in nu o voi scrie chiar acum. Să neș ț bucurăm întâi de gustul lui.”

Întrebarea lui Jean a speriat-o pe Fanny. Dintr-o data ea i-a amintit cum memora Biblia cuș bunica ei. Parcă auzea vocea bunicii ei spunând în repetate rânduri, “Să nu furi … să nu furi.” Dumnezeu vorbea la inima lui Fanny prin Cuvântul Său, dar ea nu vroia să asculte.

“A fi vrut să pot să scriu poezii ca tine,” a oftat Jean. “Într-o zi tu vei deveni vestită. Tu aiș scris versurile mar ului pe care l-am cântat săptămâna trecută. i tu ai doar 17 ani! Închipuie-ș Și! Noi am cântat cântecul ț tău în fa a primarului ora ului New York!”ț ș

Trecuse ceva timp de când Fanny învă a la Institutul pentru Nevăzători când învă ătorii auț ț observat ceva la Fanny, ce îi nelini tea. Ea a devenit destul de populară i printre elevi iș ș ș printre învă ători. Ea a învă at să cânte la pian, la orgă i la harpă. Era admirată oriunde nu seț ț ș ducea. Ea primea complimente pentru poeziile ei i chiar Fanny începea să creadă că poeziileș ei sunt foarte bune.

Arată imaginea #9

Într-o diminea ă, după micul dejun, domnul Jones, directorul Institutului, aț chemat-o pe Fanny la el în birou. În timp ce intra în încăpere, Fanny se gândea: El vrea să mă roage să scriu o poezie pentru vre-o ocazie sau să mă laude pentru ceva ce am făcut.

Dar în loc de asta, ea a auzit aceste cuvinte nea teptate: “Fanny, ș îmi pare rău că ai crezut tot ce i-au spus al ii despre poeziile tale. Tu cuno ti foarte pu in despreț ț ș ț

ce înseamnă poezie.”“Nu petrece prea mult timp gândindu-te la poezii i a teptând ca oamenii să te laude.ș ș

Caută mai bine să fii plăcută lui Dumnezeu, devenind ceea ce vrea El ca să fii.”Fanny era ocată i se sim ea jignită. Lacrimi fierbin i curgeau pe obrajii ei. Era foarte u orș ș ț ț ș

să se supere acum. Dar ceva în lăuntrul ei îi spunea: “El spune adevărul, Fanny, i este spreș binele tău.”

Vocea ei tremura: “Domnule Jones, dumneavoastră mi-a spus ce mi-ar fi spus i tatăl meu,ș dacă era în via ă. Mul umesc. Ierta i-mă că am fost mândră de ce am făcut.”ț ț ț

În curând Fanny a început să îi ajute pe al i elevi din coală la lec ii. Elevii erau îndruma i,ț ș ț ț iar Fanny a descoperit că poate să înve e pe al ii. ț ț Voi deveni învă ătoare, ț a hotărât ea. Totu iș ea a continuat să scrie poezii, multe, una după alta.

Din nou Fanny a fost chemată în biroul lui Dr. Jones. El se îngrijora că ea scria poezii ca să scape de munca pe care o avea de făcut. Cu o voce solemnă, el a anun at-o: “Nu ai dreptul săț scrii poezii timp de 3 luni.”

Trei luni! Fanny nu putea să creadă una ca asta. Multe cuvinte se învârteau în mintea ei în timp ce ea înerca să înve e, cuvinte pe care dorea să le spună în poezie, dar nu avea voie să oț facă. Rimele îi umpleau mintea, în timp ce era la lec ii. Nu putea să se concentreze. Nu putea săț înve e. ț Nu mai pot a a, ș a strigat Fanny în sinea ei. Dar trebuie să mă supun. Cum voi trece peste aceste trei luni?

Capitolul 4

Scopul capitolului: Onorează-l pe Dumnezeu când te laudă cineva în lucrarea ta de slujire pentru El.

Fanny încerca să înve e, dar pur i simplu nu putea. Totul în mintea ei era încurcat. ț șBoc. Boc. Boc.“Intră,” a spus Fanny.“Dr. Jones vrea să vorbească cu tine la el în birou,” i-a spus unul din elevi într-o zi.Inima ei bătea repede când ie ea din odaie.ș

Arată imaginea #9

A treia oară Fanny stătea în biroul domnului Jones. Ce va spune el? Se îngrijora ea. Au trecut deja 6 săptămâni de când nu am mai scris nici o poezie.

“Fanny, învă ătorii tăi îmi spun că ai note mici. De ce?”țEa a răspuns foarte sincer: “Mă gândesc la versuri mereu. Am încercat să nu

o fac, dar nu pot.”Domnul Jones bătea cu pixul în masă. “Dacă î i permit să scrii poezii dinț

nou, vei fi atentă la lec ii i vei lua note mai mari?”ț ș“O, da, domnule. tiu că voi lua din nou note mari!” a răspuns ea cu siguran ă.Ș țNu îi mai era interzis să scrie poezii. i Fanny era încurajată să scrie.ȘAcum domnul Jones a hotărât că ea trebuie să- i dezvolte talentul. El a găsit un profesorș

particular, care era bun dar foarte strict. Câteodată profesorul spunea: “Fanny, nu ai scris versurile încă. Mai sunt 15 minute până la masă. Dacă poezia nu e scrisă până atunci, nu mănânci.” Fanny a scris poezia! Curând ea putea să rescrie o poezie grea i lungă i să facă dinș ș ea o poezie mai simplă, pe în elesul tuturor. ț

Oamenii au început să o numească pe Fanny “Poeta Nevăzătoare.” Guvernul Statelor Unite acorda bani ca să sus ină Institutul pentru Nevăzători din New York, de asta mul i oficilaiț ț veneau să vadă coala. Fanny a devenit ghidul lor preferat, pentru că putea să compună i săș ș recite poezii despre oricine îi vizita.

Odată directorul a intrat grăbit în camera ei. “Pre edintele Statelor Unite este aici.ș Compune o poezie pentru el.”

Inima lui Fanny a început să bată mai repede. “Pre edintele! Mă voi întâlni cuș pre edintele?” a întrebat Fanny emo ionată. ș ț Ce să-i spun? Cum a putea să-i arăt onoare? ș Cu zece minute mai târziu îi făceau cuno tin ă cu pre edintele Tyler. Foarte calm ea i-a spusș ț ș ș poezia.

Întorcându-se în camera sa, ea i-a spus: ș A fi vrut să petrec mai mult timp cu ace ti oameniș ș importan i. Sunt atâtea lucruri importante pe care a putea să le învă de la ei. ț ș ț Ea s-a a ezat iș ș

i-a continuat împletitul, când i-a venit o idee. Nu trebuia să a tepte prea mult ca să i-o punăș ș ș în aplicare!

Guvernatorul statului New York a venit în visită la coală. Fanny a intrat într-o cameră prinș care aveau să treacă oaspe ii. Ea a început să împletească, ezând jos. Vocile înnăbu ite iț ș ș ș sunetele de pa i au început să se audă mai tare i dintr-o dată u a s-a deschis. Grupul a intratș ș ș în cameră.

Arată imaginea #10

“Aceasta este Domni oara Fanny Crosby, una din studentele noastre,” aș spus directorul cu mândrie.

“Domni oară Crosby” a spus guvernatorul, “sunt foare bucuros să văș cunosc. Am auzit despre poeziile tale - i am citit chiar unele din ele. Tu e ti oș ș tânără foarte talentată.”

i el i-a continuat drumul. Ghemul de lână din poala lui Fanny s-aȘ ș rostogolit pe covor i prin toată camera. Guvernatorul s-a oprit ca să-l ridice,ș

i în timp ce strângea lâna în ghem, vorbea cu Fanny. Planul ei a reu it!ș șFanny a chicotit când a rămas singură. Andrelele ei ăcăneau în timp ce ea împletea. ț A fiș

vrut să fac cuno tin ă i cu al i oameni importan i, senatori i poe i. Mă întreb cine va fiș ț ș ț ț ș ț următorul care va vizita coala noastră.ș

A trecut ceva timp când, într-o seară, la o petrecere, dorin a ei s-a realizat. Un poetț american vestit, Willian Bryant i-a vizitat coala. Strângându-i mâna, el i-a spus: “Domni oarăș ș Crosby, tiu că sunte i poetă. Am citit câteva poezii ale ‘Poetei Nș ț evăzătoare’. Ave i mult talent.ț Trebuie să continua i să scrie i.”ț ț

O încurajare ca asta a întărit-o pe Fanny în lunile fierbin i care au urmat. Împreună cu al iț ț studen i din coală, Fanny a călătorit de-a lungul canalului prin statul New York, cu barca.ț ș Prin oră elele mici din calea lor grupul cânta i recitau poezii ca să arată oamenilor că iș ș ș nevăzătorii pot să înve e.ț

“Oswego! Următoarea oprire Oswego!” Studen ii s-au pregătit să coboare din barcă. ț“Sper că va ie i ceva bun din călătoria asta,” a murmurat Fanny când cobora din barcă. Ea aș

auzit cum ni te localnici vorbeau între ei în oaptă înainte de program.ș ș“Care din ei este ‘Poeta Nevazatoare’?” “Crede i că va spune vre-o poezie astăzi?” “Sper săț

fie o poezie bună!”Arată imaginea #11

Când a venit rândul ei, Fanny a recitat una din poeziile ei lungi, a cântat la pian i la harpă. Când întâlnirea s-a încheiat, o mamă i-a prezentat fiul.ș ș “După ce v-am auzit astăzi, tiu că Institutul pentru Nevăzători este loculș cel mai bun pentru Van,” i-a spus ea. “Va venit la coală când voi putea săș aranjez toate lucrurile. Te rog să ai grijă de el.” Fanny a spus acelei mame că va avea grijă de el.

A fost o călătorie foarte obositoare i Fanny abia a tepta să se întoarcăș ș la coală. În toamnă Fanny urma să devină învă ătoare! Pe drum acasă eaș ț se odihnea. Apa plescăia încet, lovindu-se de barcă. Scâr âitul bărcii îiț reamintea de călătoria pe care a făcut-o mul i ani în urmă, când era copilț

doar. Aceea călătorie a fost o una tristă, când aflase că nu va veda niciodată.Atâtea s-au întâmplat de atunci, se gândea Fanny. Am învă at multe. Am cunoscut mul iț ț

oameni importan i. Mă întreb ce ar spune bunica acum. Ea spunea întotdeauna că Dumnezeuț are un plan special pentru mine. Desigur, nu m-am gândit prea mult la Dumnezeu. Am fost atât de ocupată.

Arată imaginea #1

Memorarea acelor versete biblice la picioarele bunicii părea că s-a întâmplat a a de mult timp în urmă. Orice gând despre Dumnezeu i planul Lui pentruș ș via a ei erau lăsate deoparte. Fanny trebuia să se concentreze la pregătireaț lec iilor pentru viitorii ei elevi. Dar în inima ei Fanny nu se sim ea bine căț ț încerca să nu se gândească la Dumnezeu.

Când s-au întors la coală, Fanny studia din greu, în fiecare zi i până searaș ș târziu. După asta stătea trează până la ora 1 sau 2 noaptea i compunea poezii.ș

Ea a fost invitată să recite poeziile ei în fa a Congresului i dorea să o facă cât mai bine.ț ș Prietenii ei o încurajau să publice o carte de poezii. Când a venit iarna, ea era epuizată i aș trebuit să se ducă la doctorul colii.ș

“Fanny, mă tem că trebuie să renun i munca de învă ătoare până nu te vei sim i mai bine,”ț ț ț a spus doctorul. “De fapt, eu cred că nu ar trebui să mergi în Washington, D.C.”

“Oh, nu, domnule doctor!” a strigat Fanny. “Nu voi mai preda lec ii la elevi pentru un timp.ț Dar trebuie să mă duc în Washington! Am a teptat cu nerăbdare această călătorie.”ș

Doctorul nu a spus nimic un timp, care i s-a părut lung lui Fanny. “Bine, Fanny” a spus el în sfâr it. “Dacă nu mergi în Washington, te vei îngrijora i vei deveni i mai bolnavă. Po i săș ș ș ț mergi. Dar nu trebuie să exagerezi. Nu to i au privilegiul să vorbească în fa a Congresului.”ț ț

În ianuarie, Fanny a călătorit cu un grup de studen i la Capitoliul na ional. Senatori,ț ț reprezentan i i oameni din ora au umplut Sala Mare.ț ș ș

Arată imaginea #12

În Camera Congresului era a a de lini te că vocea lui Fanny era uniculș ș sunet. Când a sfâr it să recite poezia sa lungă, a urmat un moment de lini teș ș totală, după care au izbucnit aplauze furtunoase, care au speriat-o pe Fanny. Ea a uitat cât de mul i oameni erau acolo. Auditoriul nu mai contenea să batăț din palme. Fanny a fost chemată din nou pe scenă să mai recite.

Ce să spun acum? Se gândea ea. tia! Foarte calm ea a recitat o poezie peȘ care a scris-o despre secretarul de stat care a murit vara ce trecuse.

Sora bărbatului despre care era scrisă poezia era în sală. Ea a făcut cuno tin ă cu Fanny la sfâr it i a pus un inel pe degetul lui Fanny. “E ș ț ș ș în

semn de mul umire pentru poezia frumoasă despre fratele meu,ț ” a spus ea cu recuno tin ă.ș țTinerii de la Institut s-au întors în New York. Fanny a continuat să scrie poezii i să fieș

învă ătoare. Din când în când ea întâmpina vizitatorii importan i care veneau la Institut. ț țÎntr-o zi un alt pre edinte al SUA a făcut o vizită colii. După program pre edintele Polk aș ș ș

invitat-o pe Fanny să facă o plimbare cu el pe terenurile colii. Dintr-o dată Fanny a auzitș vocea unui vechi angajat al colii, care a lucrat în coală.ș ș

“Vă rog să mă ierta i, Domnule Pre edinte. Trebuie să vă părăsesc pentru câteva minute.”ț ș Fanny a alergat pe cărare ca să- i întâlnească prietena. ș

Când s-a întors, Fanny i-a cerut iertare. Poate că Pre edintele va crede despre ea că esteș ș nepoliticoasă că l-a părăsit ca să se ducă să vorbească cu o servitoare.

Pre edintele Polk a spus cu bunătate: “Fanny, apreciez fapta ta. Ai părăsit pe pre edinte caș ș să salu i un servitor. Te respect pentru că ai arătat atâta bunătate.”ț

Pre edin i i servitori, boga i sau săraci, văzători i orbi – Fanny a cunoscut mul i oameni.ș ț ș ț ș ț Dar ea încă nu făcuse cuno tin ă cu cea mai importantă persoană – cu Isus Hristos. Fannyș ț mergea pe calea pe care i-a ales-o. Ei îi păsa mai mult de lauda pe care i-a aduceau oameniiș decât să o intereseze să cunoască ce dorea Dumnezeu ca ea să facă. Îl va primi ea pe Hristos ca Salvatorul ei?

Capitolul 5

Scopul capitolului: Iertarea păcatelor vine prin credin a că Isus a murit pentru păcat iț ș primindu-L ca Salvator.

Fanny tremura, mergând prin dormitorul colii. Peste tot era lini te. Ultimii studen i careș ș ț au mai rămas în coală s-au dus la culcare. Ea a oftat în timp ce mergea spre camera ei. ș

Trecând pe lângă biroul directorului, ea a bătut încet la u ă înainte de a intra. “Totul ș e în regulă, domnule. Noapte bună,” a spus ea.

“Fanny! Ateaptă! E ti sigură că trebuie să rămâi?” a întrebat directorul. “Poate fi primejdiosș pentru tine.”

“Domnule, dacă epidemia de holeră ajunge i în ora ul New York, Dumnezeu poate aveaș ș grijă de noi i aici,” a răspuns ea. “ i noi putem fi de ajutor.”ș Ș

“Da, cred că ai dreptate. Noapte bună.”Cât de straniu e să vorbesc despre Dumnezeu doar atunci când am nevoie de El, s-a gândit

Fanny. Dacă ar ti bunica că am fost prea ocupată ca să-l caut pe Dumnezeu, ar fi dezamăgită. Aș trecut atâta timp de când mă învă a ea despre El. unul din versetele ei preferate era “ț Întări i-văț

i îmbărbăta i-vă, nu vă teme i i nu vă înspăimânta i ... căci Domnul... va merge El însu i cuș ț ț ș ț ș tine...” (Deuteronom 31:6). Am nevoie de versetul acesta acum.

Fanny a intrat în camera ei i s-a schimbat în hainele pentru somn. “Pare a fi corect săș vorbesc despre Dumnezeu acum,” s-a gândit ea cu voce tare. “Atât de mul i oameni mor. Câtț de oribilă este moartea!”

Ziarele scriau în fiecare zi că epidemia se răspânde te. Oamenii vorbeau doar despre asta.ș 70000 de oameni au murit în Anglia de această boală de temut. Acum holera a ajuns i în SUA.ș În statul New Orleans au murit cel pu in 3000 de oameni. În Philadelphia, erau îngropa i alteț ț mii de oameni.

Când holera a ajuns i în ora ul New York, era primăvară. În fiecare săptămână mureau înș ș jur de 800 de oameni. Fanny s-a întristat când doi dintre studen ii nevăzători s-au îmbolnăvitț

i au murit. “Oh, Dumnezeule, această epidemie trebuie să se oprească numaidecât” a strigatș Fanny când a aflat că a murit i al zecelea student.ș

Arată imaginea #13

Fanny i doctorul colar mergeau zilnic la spitalul din apropiere. Acoloș ș ei îngrijeau de bolnavi. Deseori Fanny petrecea ore în ir făcând pastileș pentru pacien i. În fiecare zi căru e speciale se auzeau pe străzi. Cei careț ț conduceau căru ele strigau: “Aduce i afară mor ii. Aduce i afară mor ii.”ț ț ț ț ț

Fanny se înfiora de câte ori auzea aceste cuvinte. Ar fi înspăimântător să mă împiedic de sicriile din hol, se gândea ea mergând spre o altă cameră.

Ea s-a sprijinit obosită de u ă. O durea stomacul. ș Oh, nu! S-a gândit cu teamă Fanny. Nu pot să mă îmbolnăvesc! Trebuie să beau câteva pastile, din acelea pe care le fac. Când s-a întors la Institut, ea s-a dus la culcare.

Dumnezeu va face ce e mai bine, s-a gândit ea. Dacă mă îmbolnăvesc de holera, El se va îngriji de mine. După asta ea a adormit.

În diminea a următoare când Fanny s-a trezit era sănătoasă. Directorul i doctorul maiț ș credeau că era bolnavă au oprit-o înainte ca ea să plece la spital. “Nu, Fanny,” au spus ei. “Tu

Notă pentru învă ătorțHolera este o boală infec ioasă, care, de obicei, rezultă în moarte. Oamenii care se ținfectează cu holera au diaree, vomită i îi dor tare mu chii. Medicina modernă poateș ș preveni epidemiile de holeră.

trebuie să părăse ti New York-ul. Du-te acasă i odihne te-te. Nu putem să pierdem unul dinș ș ș cei mai buni învă ători ai no tri.”ț ș

Fiind acasă, în Bridgeport, statul Connecticut, Fanny a încercat să se odihnească. Dar nu putea să uite triste ea i moartea din ora . Ea era nelini tită i descurajată. ț ș ș ș ș Unde a fi ajunsș dacă muream? se întreba ea. I-am spus bunicii că ne vom întâlni în cer. Acum nu sunt sigură dacă voi merge acolo. Mă tem că am min it-o pe bunica. ț

Primăvara epidemia s-a sfâr it i Fanny s-a întors la Institut. Învă ătoarea care înainte eraș ș ț plină de bucurie era tristă la lec ii.ț

Într-o după amiază Fanny stătea singură în clasa ei. i-a întors capul când a auzit pa iȘ ș oprindu-se în fa a u ii i a tepta ca vre-un student să vină să o întrebe ceva despre temele peț ș ș ș care le avea de făcut.

Arată imaginea #14

Nu era un student, era un învă ător care a întrebat-o: ț “Mai sunt câteva minute până la cină. Se poate să discut ceva cu tine?”

“Sigur că da, domnule Camp.” a exclamat Fanny surprinsă.“Fanny, biserica Broadway Tembernacle de pe strada 30th Street ineț

ni te adunări de trezire. De la epidemia ceea până acum ai fost foarteș descurajată. M-am gândit că poate la acele întâlniri vei auzi ceva ce te va încuraja. Azi seara mă duc i eu acolo. Vrei să mergi cu mine?”ș

“Poate că voi veni i eu într-o zi, domnule Camp,” a răspuns Fanny. “Dar nu astăzi, darș desigur că apreciez că m-a i invitat i pe mine.”ț ș

Mai târziu în aceea i seară Fanny asculta cum ploaia bătea în fereastra camerei ei. ș De ce mi-a fost frică să merg cu domnul Camp la acea adunare? se întreba ea. Din cauza că vreau să mă in cu o mână de Dumnezeu i cu alta să fac ce vreau eu? Cred că am devenit prea mândră că miț ș

se zice “Poeta Nevăzătoare.” Mi-am dorit mai mult să cunosc oameni vesti i i importan i decâtț ș ț să ascult de Dumnezeu. Nu sunt o cre tină cu adevărat.ș

În acea noapte Fanny a visat că domnul Camp era pe moarte. Stând la patul lui, ea a auzit cum o întreabă: “Fanny, mă vei întâlni în cer?”

“Da, ne vom întâlni, cu ajutorul lui Dumnezeu,” a promis Fanny.“ ine minte ce ai promis unui om pe patul mor ii,” a optit domnul Camp i visul s-aȚ ț ș ș

sfâr it.ș“Mă vei întâlni în cer?” Această întrebare a derajat-o pe Fanny câteva zile. Ea tia căș

răsăunsul ei era “nu.”Eu cred în Dumnezeu, î i spunea Fanny. ș tiu că El mă iube te. Eu m-am rugat de multe ori.Ș ș

De ce totu i simt parcă a purta o povară grea?ș șDomnul Camp a invitat-o pe Fanny din nou ca să meargă cu el la adunările de

evanghelizare. De data aceasta ea a mers cu el. Ea a ascultat cu aten ie predica. Adunarea aț cântat un imn.

La cruce, la cruceCând am văzut întâi lumina

i povara din inimă a căzut.ȘPrin credin ă am primit vedere acoloț

i acum sunt fericit mereu.Ș

Fanny a în eles de ce se simte a a. ț ș Cântecul spune despre Isus care a murit pe cruce pentru păcatul meu, s-a gândit Fanny. Povara pe care o simt o am pentru că nu am crezut că Isus a făcut toate astea pentru mine. Tot ce trebuie să fac eu este să cred i să primesc.ș

În acea seară Fanny a început să creadă cu adevărat că Isus a murit i pentru ea. Ea l-aș rugat pe Dumnezeu să o ierte de păcate. Povara pe care o sim ea a dispărut! Ea a sărit înț picioare i a strigat “Aleluia!”ș

Arată imaginea #15

Pe drum spre Institut, Fanny se gândea: Acum tiu că mă voi întâlni cuș bunica într-o bună zi. Nu mi-e frică să mor. tiu că voi merge în cer.Ș

Peste o săptămână Fanny s-a dus la o oră de studiere a Bibliei. Ea a ascultat cum femei i bărba i povesteau despre momentul când au crezut iș ț ș l-au promit pe Isus ca Salvator. Înainte Fanny ruga ca să nu fie chemată ca să mărturisească despre credin a ei. Acum ea dorea să o facă! A stat în picioareț dornică i a povestit ce s-a întâmplat la acea adunare la care a fost. Când seș a eza ea se gândea în sinea ei: ș Am vorbit frumos.

“Fanny,” a auzit ea parcă o voce în lăuntrul ei, “mai ai încă problema mândriei. E ti sigurăș că L-ai primit pe Hristos ca Salvator? Dacă da, nu ai fi fost a a de mul umită de tine i despreș ț ș cum ai vorbit acum.”

Bucuria pe care o sim ea Fanny a dispărut. Ea nu tia că du manul ei, Satan, va aduceț ș ș gânduri în mintea ei care o vor face să să îndoiască. Ea a întrebat un prieten: “Sunt cu adevărat o cre tină?”ș

(Pentru învă ător: ț Scrie pe o fi ă mai mare întrebarea: “Sunt eu oare cre tin?” Arată fi a acum i folose te-oș ș ș ș ș pentru invita ie pe care o vei face la sfâr itul capitolului.)ț ș

“O, da, Fanny,” a asigurat-o prietenul ei. “Dacă crezi cu adevărat că Isus a murit pentru tine i l-ai rugat pe Dumnezeu să- i ierte păcatele, Hristos este acum Salvatorul tău. Dumnezeu î iș ț ș ine promisiunile. El nu te-ar în ela. Încrede-te în Dumnezeu nu în gândurile pe care le ai.ț ș

Când crezi că po i lua decizii i singură, înseamnă că nu te încrezi până la capăt în Dumnezeu.ț ș Dă-i totul Lui. El vrea să fie Salvatorul tău i Domnul tău (stăpânul).”ș

Când Fanny i-a spus lui Dumnezeu: “Mă predau. Î i dau ie totul. Voi face orice îmi spui Tuț Ț să fac,” atunci bucuria ei s-a întors.

Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Fanny. Acum putea să o folosească. Acum Fanny era gata să urmeze planului lui Dumnezeu, nu propriului plan.

Ce vrea Dumnezeu ca eu să fac? se întreba Fanny.

Capitolul 6Scopul capitolului: Dumnezeu poate să aducă binecuvântare din necaz.

S-a început în nou semestru colar. Fanny stătea în pragul u ii deschise, ascultând râseteleș ș copiilor care se jucau pe iarbă. Ea auzi pa i apropiindu-se. Cineva venea pe cărare. Sniff! Sniff-șsniff! Cineva plângea!

Fanny a ie it i a tepta până ce acel cineva s-a apropiat. ș ș ș “Cu ce te pot ajuta?” a întrebat ea blând.

“Vreau acasă” a spus o voce tristă. Sniff!.

Arată imaginea #16

Fanny a strâns-o pe feti ă la ea. “De ce ce vrei sț ă mergi acasă, Sara?” a întrebat ea, tergându-i lacrimile. ș

“Totul este atât de … diferit i … înfrico ător,” a spus Sara. “Mi-e frică.” ș ș

“Să tii, Sara că tot a a m-am sim it i eu când am venit la Institut.” a spus Fanny. “Însă euș ș ț ș eram cu mult mai mare decât e ti tu acum! Dar mi-am făcut prieteni. Vrei să î i povestescș ț despre primele mele zile aici?”

Fanny a sim it cum feti a a dat din cap. Luând-o de mână, ea a condus-o pe Sara înăuntruț ț unde era lini te i puteau fi singure. În curând Sara a încetat să mai plângă. Ea chiar i a râsș ș ș pu in.ț

“O, îmi place de dumneavoastră, domni oară Crosby,” a exclamat ea, aruncându- i bra eleș ș ț în jurul gâtului lui Fanny.

La to i le plăcea de Fanny, i la elevi i la învă ători. Elevii care erau mai singuratici au aflatț ș ș ț că ea le este prietenă. Ea asculta cum îi spuneau problemele lor i îi încuraja pe acei care erauș descuraja i. Chiar i învă ătorii de la Institut veneau la Fanny după ajutor.ț ș ț

Într-o zi Fanny a auzit-o pe învă ătorul de muzică cântând o melodie la pian. ț“Domnule Root, cât de minuat sună! Ar trebui să publica i piesa asta!” a exclamat Fanny.ț“Nu am versuri la această melodie, Fanny, doar muzica,” a răspuns George Root.“Asculta i ce îmi spune mie această melodie” a spus Fanny după care a recitat o poezie peț

care a compus-o chiar atunci.Domnul Root era mul umit. Vara Fanny a scris câteva cântece pentru învă ătorul deț ț

muzică. Unele din ele au devenit binecunoscute. Cântecele l-au făcut pe domnul Root să câ tige ni te bani, dar Fanny a primit doar câ iva dolari.ș ș ț

Însă Fanny a primit ceve mai bun decât banii! Ea a aflat că poate scrie versuri pentru melodii i oamenilor le cântau cu plăcere. Se părea că Dumnezeu îi arăta în ce direc e săș ț meargă. Cunoa terea voiii lui Dumnezeu era mai pre ioasă decât banii.ș ț

Arată imaginea #17

În timp ce Fanny scria versuri pentru Geroge Root, un alt învă ător îi cânta eiț cântece – cântece de dragoste! Fanny l-a cunoscut cu mul i ani în urmă, când aț mers în călătoria cu barca, împreună cu studen ii de la Institut. Mama lui le-aț făcut cuno tin ă i i-a spus lui Fanny că Van va merge la Institutul pentruș ț ș Nevăzători.

Alexander Van Alstyne, sau Van, cum îl numeau to i, a mers la Institut, aț absolvit Institutul i s-a dus să- i continue studiile la Universitate. Acum el cântaș ș

la pian, la orgă i la trompetă, compunea cântări i era învă ător de muzică. El s-a întors laș ș ț Institut ca să fie învă ător.ț

Van i Fanny erau amândoi muzicieni. El scria muzică i ea scria versuri. Van a descoperitș ș că cuvintele cântărilor de dragoste pe care i le cânta lui Fanny exprimau ce simte el pentru ea.

“Fanny” a început discu ia Van într-o seară, “Te iubesc. Vreau să fii so ia mea. Ai vrea tu săț ț ai un so orb?”ț

“Dacă tu vrei ca o femeie oarbă să- i fie so ie, atunci nu e o problemă ca un bărbat orb să fieț ț so ul meu.” a răspuns Fanny, râzând. “ i eu te iubesc, Van. Da, vreau să fiu so ia ta.”ț Ș ț

Curând după aceea, Van a plecat de la Institut i a devenit un învă ător particular deș ț muzică. Câteva luni mai târziu i Fanny a pelcat din pozi ia sa de învă ătoare de la coală. Ea aș ț ț ș călătorit până într-un oră el mic din statul New York, unde locuia Van. Acolo ei s-au căsătorit.ș

Acum Fanny era o gospodină nevăzătoare. Câ iva dintre vecinii ei tiau că ea este o poetăț ș vestită i î i scria a treia ei carte. Ea era fericită cu so ul ei bun i vesel. Van nu era bun doarș ș ț ș cu Fanny, el dădea lec ii particulare la copiii săraci din ora i lua foarte pu ini bani pentruț ș ș ț ele. El cânta la orgă în câteva biserici din oră el i avea grijă de familia lor cu banii pe care îiș ș câ tiga în felul acesta. Primul an petrecut împreună a trecut foarte repede. ș

Era o zi minunată când Fanny a aflat că va deveni mămică. Van i Fanny a teptau cuș ș nerăbdare bebelu ul. Dar când s-a născut copilul, nu a supravie uit. Fanny a spus mai târziu,ș ț “Îngerii au venit i l-au luat pe copila ul nostru la tronul lui Dumnezeu.” Ea nu prea vorbeaș ș despre copila . Era foarte tristă!ș

Mai târziu Fanny i-a amintit versetele preferate ale bunicii: “Dumnezeul cel ve nic este unș ș loc de adăpost i sub bra ele lui cele ve nice este un loc de scăpare.” Fanny se ruga mereu:ș ț ș “Moartea bebelu ului pare a fi mai mult decât pot eu suferi. Dar î i mul umesc, Tată, pentruș ț ț mângâierea Ta.”

Peste un an Fanny i Van s-au mutat înapoi în ora ul New York. Curând după aceea aș ș început războiul civil i Fanny scria cântece patriotice i despre război. Dar era nevoie deș ș cântece mai importante ca să fie scrise.

Bisericile aveau nevoie de imnuri i cântări evanghelice – cântări de care oamenii să seș bucure când le cântă, cântări care ar încuraja pe cre tini să asculte de Domnul.ș

William Bradbury era un bărbat care scria imnuri încă de la începutul marei treziri spirituale din ară. Melodiile lui erau iubite de oamenii care le cântau.ț

Dar el avea nevoie de versuri noi pentru melodiile lui. El a rămas încântat când un slujitor la biserică i-a spus că îi trimite o doamnă care putea să scrie poeziile de care avea nevoie el. S-a bucurat i mai mult când a aflat că doamna era ș “Poeta Nevăzătoare”, Fanny Crosby.

Fanny era nerăbdătoare să se întâlnească cu domnul Bradbury. Dumnezeu a încredin at-oț că aceasta urma să fie o întâlnire importantă. Era ca i când El i-ar fi spus: “Gata, Fany. Tu veiș fi o scriitoare de imnuri.”

Arată imaginea #18

“Fanny,” a spus domnul Bradbury când a făcut cuno tin ă cu ea, “îiș ț mul umesc lui Dumnezeu că ne-am întâlnit în sfâr it. Eu cred că tu po i săț ș ț compui imnuri. Mi-am dorit de mult timp să discut cu tine.”El a trimis-o acasă cu o însărcinare. Fanny trebuia să se întoarcă peste o săptămână i să-i arate domnului Bradbury dacă ea poate să scrie imnuri. șCe provocare!De când a murit bebelu ul ei, Fanny era foarte descurajată. În timp ce î iș ș

amintea cuvintele din Scriptură pe care le-a memorat de mic copil, cuvintele pentru cântare începeau să-i vină în minte.

“Voi scrie despre cer i cât de frumos este acolo,” a declarat ea. “Într-o zi voi merge acolo.ș Cât de luminos va fi! Îl voi vedea pe Isus - i pe copila ul meu micu . i nu ne vom maiș ș ț Ș despăr i niciodată.”ț

Fanny a zâmbit. Triste ea pe care o sim ea parcă începea să dispară în timp ce eaț ț compunea imnul.

Peste trei zile Fanny a venit la domnul Bradbury cu primul ei imn. Ea a tepta în timp ceș domnul Bradbury îi citea poezia. El î i netezea barba în timp ce citea.ș

Cântarea era perfectă! Era a a cum a dorit domnul Bradbury să fie. “Fanny, o voi înscrie înș cartea de cântări pe care o pregătesc acum,” a spus el cu căldură.

Săptămâna viitoare domnul Bradbury a chemat-o pe Fanny să vină repede la biroul său. El avea o melodie pentru o cântare, dar îi trebuiau urgent versuri pentru ea. El i-a cântat melodia de câteva ori. Fanny a ascultat cu aten ie până a memorat ritmul i melodia. Peste o zi ea aț ș venit cu câteva strofe.

După ce domnul Bradbury a citit versurile, el a spus: “Fanny, sunt surprins peste măsură. Vă promit că până când de in o casă de editură, ve i avea întotdeauna de lucru.”ț ț

Arată imaginea #17

În acea seară Fanny a povestit so ului ei vestea cea bună. “Van, Dumnezeu aț făcut atâtea pentru mine. El mi-a permis să merg la coală când vroiam astaș atât de mult. Am învă at să scriu poezii i să fiu învă ătoare la Institut. i ce eț ș ț Ș cel mai bun lucru dintre toate este faptul că l-am primit pe Domnul ca

Salvatorul meu. Dumnezeu a fost răbdător cu mine. El ne-a adus pe noi împreună. Ne-a dat apoi un copila i l-a luat apoi la cer. Nu tiu de ce a făcut asta. Dar Dumnezeu este bun. El nuș ș ș gre e te niciodată. Acum simt că a începe partea cea mai importantă din via a mea.”ș ș ț

Fanny era gata să facă ce a pregătit Dumnezeu pentru ea.

Capitolul 7

Scopul capitolului: Dumnezeu îi folose te pe cei care sunt gata să Îi slujească.ș

Fanny stătea pe marginea drumului în fa a oficiului W.B.Bradbury & Co. O puternică palăț de vânt a suflat dinspre stradă. Ea asculta cum frunzele se lasă purtate de vânt de-a lungul trotuarului. Aranjându- i pălăria, ea a urcat pe scări, întrebându-se, ș Oare îi va place domnului Bradbury noul meu imn?

Arată imaginea #18

“Fanny,” a exclamat domnul Bradbury după ce a auzit poezia, “cum reu e tiș ș să scrii ni te cântări atât de perfecte? Sunt ceea ce le trebuie bisericilor acum!”ș

Mica femeia s-a aplecat înainte: “Păi, domnule, eu mă rog întotdeauna înainte de a mă gândi la un singur cuvânt pentru cântare. Dumnezeu îmi dă ideile. El mă ajută să îmi aduc aminte versete din Scriptură pe care le-am memorat. i El măȘ călăuze te ca să aleg cuvintele potrivite.”ș

Domnul Bradbury nu era foarte sănătos i trebuia să plece deseori să seș odihnească. În cele din urmă el a devenit atât de bolnav că nu mai putea să compună melodii pentru poeziile lui Fanny. El a chemat-o la sine. “Aceasta este ultima noastră discu ie,” a spusț el. “Lucrul meu e terminat. Tu trebuie să continui ce am început eu. Eu merg să fiu pentru ve nicie cu Domnul.”ș

Au trecut deja 4 ani de când s-au cunoscut, Fanny cu domnul Bradbury, când acesta a murit, i Fanny se sim ea cu inima frântă. Primul imn pe care l-au compus împreună a fost cântat laș ț

înmormântare. La sfâr itul serviciul ea sim ea cum Dumnezeu îi spune: “Fanny, continuăș ț lucrarea pe care William Bradbury a început-o.”

Astfel Fanny a continuat să lucreze la casa ceea de editură. În curând ea a devenit cea mai cunoscută poetă a lor. Pentru că imnurile ei deveneau din ce în ce mai populare, ea era invitată să vorbească în fa a oamenilor în biserici, în închisori, în diferite misiuni.ț

Un prieten i-a spus că Fanny are nevoie de cineva să compună muzică pentru poeziile ei i aș îndemnat-o să- i trimită ultima poezie lui Howard Doane.ș

Howard Doane era un om de afaceri foarte bogat care scria muzică de când avea 16 ani. A avut un atac de cord la 30 de ani. Când se refăcea de la boala lui, el a sim it că Dumnezeuț dorea ca el să scrie melodii sfinte i să alcătuiască căr i de imnuri. Dar domnul Doane nu eraș ț poet i cele mai bune melodii ale sale nu aveau versuri.ș

Pe când se afla într-o visită în ora ul New York el a fost rugat să compună un imn pentruș aniversarea unei misiuni. El avea în minte melodia dar nu putea găsi versuri. Îngenunchind jos, în camera sa de hotel, el l-a rugat pe Dumnezeu să îi trimită o poezie potrivită i un poetș care să poată scrie versuri la toate cântările lui.

Arată imaginea #19

Chiar atunci cineva a bătut la u ă. Un băiat curier i-a înmânat un plicș adresat domnului William Howard Doane. El a citit scrisoare repede. “Domnule Doane, nu vă cunosc personal, dar mă simt îndemnată să vă trimit acest imn. Dumnezeu să-l binecuvinteze. Fanny Crosby.”

Poezia începea a a: “Ca Isus mai mult să fiu…” Versurile erau exact a a cum îi trebuiau luiș ș Doane. El s-a a ezat i a compus o melodie lini tită pentru versuri.ș ș ș

Când directorul misiunii a auzit cântarea el a exclamat: “Oh, de unde ai cântarea asta?”Domnul Doane a răspuns: “Fanny Crosby mi-a trimis-o. Nu tii unde o pot găsi?” El i-aș ș

scris adresa ei, hotărât să meargă să o cunoască. Într-o seară, pe când Howard Doane, fiind îmbrăcat foarte frumos, cu haine scumpe, urca la etajul trei a unui bloc de apartamente sărăcăcios, sim ea cum oamenii se uită foarte lung la el. El a bătut la u a de la mansardă, laț ș care a fost condus. O femeie mică a deschis u a i se uita le el prin ni te ochelari verziș ș ș întuneca i.ț

“A i putea să mă îndruma i unde o pot găsi pe Fanny Crosby?” a întrebat el.ț țFanny a zâmbit. “Eu sunt Fanny. Bine a i venit la mine acasă.”ț

Arată imaginea #20

Domnul Doane era ocat de încăperea în care a intrat. Dar a rămas i maiș ș surprins când a aflat că Fanny nu putea să îl vadă prin ochelarii ei întuneca i.ț

Ca să îl lini tească pe domnul Doane Fanny a spus: “Dumnezeu să teș binecuvinteze, drag prietene. Cât de bucuroasă sunt să te cunosc! ”

Domnul Doane i-a înmânat o bancnotă lui Fanny. “Aceasta este pentru cântarea pe care mi-ai trimis-o.” a spus el, fâcând-o să ia banii.

Fanny credea că erau ca de obicei unul sau doi dolari, pe care îi primea de obicei, când scria o cântare. Mai târziu cineva i-a spus că era o bancnotă

de 20 de dolari!Domnul Doane avea de gând să-i plătească destul.Îi plăcea să lucreze cu domnul Doane. El i-a făcut cuno tin ă cu so ia lui, pe care o chemaș ț ț

deasemenea Fanny. Curând ea se sim ea parte din familia lor.ț

Arată imaginea #21

Fanny a continuat să vorbească în fa a diferitor grupuri de oameni. În unaț din închisorile în care a vorbit ea, un bărbat i-a dat seama că este păcătos iș ș s-a rugat: “Doame bun, nu trece pe lângă mine.” Ajungând acasă în acea seară, Fanny a scris versurile la cântarea “Nu trece pe lângă mine, Salvatorule Blând” (Pass Me Not, O Gentle Savior)

Howard Doane a scris muzica. Când acest imn a fost cântat în închisoare, au fost salva i câ iva prizonieri.ț ț

Peste câtva timp acest imn era cântat la adunările de trezire i în bisericiș în toată lumea. Fanny călătorea prin toată ara i oamenii îi spuneau cum această cântare i-aț ș determinat să îl accepte pe Isus ca Salvator personal.

Arată imaginea #20

Într-o zi domnul Doane a intrat grăbit în apartamentul lui Fanny. “Fanny, mai sunt doar 40 de minute până pleacă trenul care mă duce la Congresul Na ional al coalii Duminicale. Ascultă o melodie. Vezi dacă o po i folosiț Ș ț pentru ceva.” El a fredonat melodia pe loc.

Fanny a bătut din palme. “Melodia îmi spune: ‘În siguran ă în mâinile luiț Isus’ (Safe In The Arms Of Jesus).” Ea s-a dus în grabă în camera de alături, a îngenuncheat i s-a rugat. Peste jumătate de oră s-a întors la domnul Doaneș

i i-a dictat trei strofe i un refren.ș șDomnul Doane a prezentat cântecul la Congres.

A devenit imediat un cântec preferat de to i. Eventual cânarea a fost tradusă în 200 deț limbi. Până la sfâr itul vie ii sale, Fanny primea scrisori despre această cântare din toateș ț păr ile lumii.ț

Cre tini care erau pe patul de moarte erau mângâia i ascultând i cântând cântarea. Unș ț ș prizonier a rămas statornic în credin ă, repetând cuvintele cântării în continuu. Un marinar deț pe mare a fost mântuit când a auzit cântarea.

Până la acel moment Fanny a scris multe imnuri. Cântările ei erau tipărite în zeci de căr iț de cântări. Editorii de căr i doreau ca pe coper ile căr ilor de cântări să fie nume diferite,ț ț ț Fanny folosea diferite pseudonime (pseudonime sunt nume inventate pe care le pot folosi scriitorii în loc de numele lor adevărat. Aceasta nu e o considerat ca ceva necinstit, a a căș Fanny se sim ea liberă să o facă.)ț

Fanny a aflat că oameni chiar i din Anglia cântau cântările ei. Evanghelistul americanș Dwight L.Moody i liderul pe cântări, Ira Sankey făceau adunări în acea ară. Mul i erauș ț ț mântui i când auzeau cântarea “Nu trece pe lț ângă mine, Salvatorule Blând” (“Pass Me Not, O, Gentle Savior”). Fanny era foarte bucuroasă când auzea că cântările ei erau cântate i pesteș ocean.

Însă Fanny nu a devenit bogată scriind cântări. Fanny i Van au ales să trăiască în cel maiș sărac cartier al ora ului New York, ca să le ajute vecinilor lor. Din banii pe care îi primeaș Fanny, o mare parte îi dădea altora. Într-o zi când era timpul ca să plătească chiria, ei nu aveau bani destui. Fanny se întreba cum vor achita plata pentru apartament. Ea s-a rugat i a cerutș de la Dumnezeu bani pentru apartament. În scurt timp, după ce s-a rugat, mergând pe stradă, a oprit-o un bărbat i i-a întins o bancnotă de 10 dolari i a plecat. Chiria putea fi plătită! Eraș ș exact suma de care aveau nevoie.

În acea seară Fanny a scris o cântare: “Salvatorul mă conduce”. Versurile spuneau despre credincio ia lui Dumnezeu i cum se îngrije te de nevoi.ș ș ș

În anul ce a urmat echipa de evangheli ti Moody i Sankey au venit în America. Fanny făcutș ș cuno tin ă cu ei în New York. Ei foloseau cântările ei la fiecare adunare. Era pe cale să i seș ț îndeplinească cel mai mare scop din via ă, acela de a câ tiga pentru Hristos un milion deț ș oameni prin imnurile ei.

Imnurile lui Fanny puteau aduce o persoană la Hristos pentru că erau pline de cuvinte direct din Scripturi. Dar Fanny, i ea îndruma oameni la Salvatorul Isus. Dumnezeu o foloseaș acum pentru planurile Sale. Dumnezeu mai avea i alte planuri pentru via a ei.ș ț

Capitolul 8

Scopul capitolului: Există multe moduri de a-L sluji pe Dumnezeu, prin a arăta bunătate altora, prin a mărturisi, i prin ascultare i rugăciune.ș ș

Trăncănitul copitelor de cai i zgomotul de la căru ele de pe stradă se apropiau iș ț ș îndepărtau rapid. Fanny asculta la strigătele i râsetele copiilor, care răsunau pe lângăș blocurile de apartamente. Ea a zâmbit, gândindu-se la petrecerile pe care le-a organizat pentru vecinii ei pe parcursul anilor. Părin i i copii s-au bucurat în aceea i măsură de acesteț ș ș petreceri.

În timp ce unora li se părea doar pierdere de timp, lui Fanny îi plăcea să-i facă ferici i peț al ii. Ea încerca să-i facă să uite de sărăcia în care trăiau. Dragostea ei pentru Domnul Isus îiț îndemna pe oamenii ca i ei să vrea să-L cunoască.ș

“Dacă a avea mai mult timp să fiu acasă” î i spunea Fanny. “Atunci a fi putut să-i ajut peș ș ș vecinii mei când au probleme.”

Arată imaginea #21

Fanny era o vorbitoare în public foarte vestită. Ea călătorea la distan e mariț ca să le spună i altora despre Domnul Isus Hristos. Când era acasă, ea se duceaș

la o misiune din ora ul New York ca să lucreze câteva zile din săptămână acolo. Ea asculta înș timp ce bărba i i femei diferi i îi povesteau problemele lor. Ea le spunea cum Domnul Isusț ș ț poate să îi ajute. Ea se ruga pentru cei care veneau la adunare. Ea îi ajuta pe mul i ca să-lț primească pe Domnul Isus ca Salvator. După ce a lucrat 25 de ani în misiune, ea spunea despre vagabonzii care miroseau urât i trăiau în condi ii foarte rele: “ș ț Nici unul nu este urât pentru mine. Ei au fost băie ii mei i i-am iubit pe to i.ț ș ț ”

Arată imaginea #22

La sfâr itul unor zile lungi i obositoare, noaptea târziu Fanny se a eza săș ș ș scrie cântări. Când to i ceilal i dormeau, femeia mică, stând aplecată deasupraț ț mesei compunea versuri i se ruga. Ea se ruga pentru to i care au vizitat-o înș ț timpul zilei. Ea se ruga pentru pastorii i bisericile din ora . i se mai rugaș ș Ș pentru ara ei, SUA i pentru pre edinte.ț ș ș

“Poeta Nevăzătoare” care a cunoscut mul i pre edin i acum era cunoscutăț ș ț în întreaga lume ca “Regina Scriitoarelor de Cântece Evanghelice.” Lui Fanny nu-i plăcea acest titlu. Ea a spus de multe ori prietenilor ei: “Eu fac ce pot să

fac cu ceea ce mi-a încredin at Dumnezeu. Mai mult ca orice îmi doresc ca imnurile pe care leț scriu să aducă oameni la Hristos.” Cântecele ei asta i făceau. Ea a scris aproape 8000 deș cântări, i mii de oameni au fost salva i.ș ț

Călătoriile, compunerea cântecelor, discursurile erau activită ile ei. “ț Fanny, tu faci prea multe!” au avertizat-o prietenii. “Nimic în afară de moarte nu mă pot opri de la lucrarea mea pentru Hristos.” a răspuns ea. La 80 de ani ea s-a îmbolnăvit de pneumonie i prietenii eiș credeau că nu va supravie ui. Dar ea a rămas în via ă, însă de data asta a urmat sfatul familieiț ț ei. Ea a plecat din ora ul New York i s-a mutat în Bridgeport, statul Connecticul, ca să trăiascăș ș cu sora ei, unde putea să se odihnească.

Van era i el bolnav i era îngrijit de prietenii lor. El a murit după câteva luni după ceș ș Fanny s-a însănăto it. Fanny era cu inima frântă. Dar chiar i în durerea ei, ea a hotărât săș ș rămână ocupată cu ceva. A mai scris alte imnuri.

Fanny era invitată deseori să meargă să vorbească în fa a unor mari adunări de oameni iț ș trebuia să călătorească mult. Acum ea nu mai călătorea singură, avea un tovară de drum înș toate călătoriile ei. Pentru că era atât de plină de via ă, ea îi obosea pe to i tovară ii ei deț ț ș drum, chiar dacă aceea erau mai tineri decât ea. Femeile care mergeau cu ea trebuiau să plece pe rând în călătorie cu Fanny i să se odihnească între călătorii. ș

Oriunde nu se ducea Fanny, le spunea oamenilor despre Domnul Isus. Câteodată ea povesta despre cum a început ea să creadă în Domnul Isus i cum L-a primit ca Domn i Salvator.ș ș

Uneori ea vorbea despre rugăciune: “Eu mă rog pentru nevoi mari i pentru nevoi mici.ș Câteodată Dumnezeu nu îmi dă ce i-am cerut. Atunci eu tiu că El are ceva mai bun pregătitș pentru mine.”

Deseori ea trebuia să vorbească la adunări de oameni în fiecare zi timp de o săptămână, iș uneori chiar de câteva ori pe zi. În zilele de joi, când trăia deja în Bridgeport, în casa ei era o zi a u ilor deschise, când oricine dorea putea să vină, dacă avea nevoie ca să o vadă. Ea niciodatăș nu refuza să ajute celor care aveau nevoie.

Un bărbat i-a spus într-o zi: “Dacă a fi bogat, toate problemele mele ar fi rezolvate.”șFanny a zâmbit i i-a spus: “Nu e adevărat, tu ai avea i mai multe probleme dacă ai aveaș ș

bani. Cât despre mine, ia-mi toată lumea, însă dă-mi-L pe Isus.” În acea noapte ea a scirs încă un imn i l-a numit “Ia-mi lumea, însă dă-mi pe Isus”.ș

Arată imaginea #23

Copiilor din Bridgeport le plăcea să o vizieze pe “Mătu a Fanny.” Ea aș fost invitată la o petrecere cu copiii, în parc. Fiind înconjurată de copii, Fanny a folosit o carte cu culori ca să le spună despre Domnul Isus.

Ea a început cu sfâr itul căr ii. “Această pagină aurie ne aminte te de Cer. Dumnezeu esteș ț ș în cer i El vrea ca i voi să trăi i cu El acolo într-o bună zi. Cerul este un loc perfect. Acolo nuș ș ț există boală, nici triste e, nici păcat i nu vor fi niciodată.” Fanny a întors la pagina 1. “Aceastăț ș pagină întunecată ne spune despre păcat, pentru că Biblia vorbe te a a: ‘oamenii au iubit maiș ș mult întunericul decât lumina pentru că faptele lor erau rele’(Ioan3:19). Rele înseamnă păcatătoase. Cuvântul lui Dumnezeu vorbe te deseori despre păcat ca fiind întuneric. Bibliaș spune: ‘To i au păcătuit...ț ’ Copii, dacă în cer nu există păcat, i dacă to i au păcătuit, cumș ț putem ajunge în cer? Păcatul nostru trebuie să dispară. Doar Dumnezeu poate rezolva această problemă, i El a făcut-o.ș ”

“Dumnezeu ne iube te i ne vrea cu El în cer. A a că El a prevăzut un mod de a ne duce înș ș ș cer. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, pe Domnul Isus Hristos pe pământ. Domnul Isus nu a păcătuit deloc. El a trăit o via ă perfectă. Dar oamenii răi Îl urau i L-au ucis. Biblia spuneț ș ‘Hristos a murit pentru păcatele noastre’(1Corinteni 15:3). Isus a fost pedepsit în locul nostru când a murit pe cruce. Pagina ro ie ne vorbe te despre sângele Domnului Isus care a curs dinș ș trupul Lui când a murit. Dar, El nu a rămas mort. Peste trei zile după moartea Sa, El a înviat. El trăie te în Cer i acum.”ș ș

“Dacă crede i în Isus, Fiul lui Dumnezeu, că El murit pe cruce pentru voi, i dacă Îl ruga i caț ș ț să vă ierte păcatele, El vă iartă. Voi ve i fi făcu i cura i ca această pagină albă. Dumnezeu se vaț ț ț uita la voi ca i când nu a i păcătuit niciodată. i într-o zi ve i merge în cer.”ș ț Ș ț

Arată imaginea #24

Un lucru pe care copiii îl iubeau la Fanny, era că ea era întotdeauna veselă. i veselia asta nu pleca de la ea niciodată. Când dădea un interviu laȘ un reporter, la vârsta de 92 de ani, ea i-a spus: “Când o să scrii că sunt în vârstă de 92 de ani, să scrii sunt o tânără de 92 de ani! Eu mă simt tânără. Eu sunt cea mai fericită persoană. Dacă cunoa te i pe cineva mai fericit decâtș ț mine, aduce i-l ma mine. Vreau să dau mâna cu el.” Ea spunea că a trăit oț via ă lungă pentru că a învă at prin rugăciune să- i controleze pofta deț ț ș mâncare, dispozi ia bună i limba. “Eu încerc să nu gândesc nici un gând răuț ș

despre o persoană i să nu spun nici un cuvânt rău la nimeni.” a expicat ea.șEa a primit multe onoruri în ultimii 20 de ani de via ă. Petreceri de ziua ei, sărbătoriț

na ionale, banchete, toate în onoarea ei. Odată o trupă muzilcală a condus-o la o adunare,ț cântând pe stradă, în timp ce mergeau, una din cântările ei.

Fanny era întristată i îngrijorată când a aflat că mul i oameni nu mai cred toată Biblia. Uniiș ț oameni spuneau că Biblia este plină de pove ti. Ea a declarat cu fermitate: “Biblia esteș Cuvântul lui Dumnezeu! Toată Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Dragostea mea pentru Biblie este mai mare acum decât când eram mai tânără. Această carte este casa de comori a lui Dumnezeu. Este lanterna care luminează calea mea spre casă.”

Într-o seară de Februarie, când Fanny avea 94 de ani, ea a spus unor prieteni: “Nu mă simt bine în această seară. Dar mâine voi fi mai bine.” a adăugat ea cu bucurie. La ora 9 seara (pe data de 11 februarie 1915) ea a chemat la ea pe secretara ei i a rugat-o să scrie o scrisoareș pentru o familie vecină, la care murise un copil. Ca să-i încurajeze, le-a scris: “Iubita voastră Rut este ‘În singuran ă în bra ul lui Isusț ț ’.” După asta a dictat o poezie pe care a compus-o în ziua aceea.

Fanny Crosby a murit în aceea iș noapte. Ea i-a îndeplinit dorin a să Îl slujească pe Hristosș ț chiar i în ultima ei zi pe pământ. Ea a dat tot ce avea Salvatorului ei. i până în ziua de azi Elș Ș prime te slavă când se cântă cântările ei în bisericile din întreaga lume!ș