VPR11-Revista (noiembrie) Layout 1agvps.ro/docs/revista/2014/11/vpr112014.pdfA vem, care va să...

www.agvps.ro

PESCARULVÂNĂTORUL

ROMÂN

ȘI

ROMÂN

ȘI

PESCARULVÂNĂTORUL

Printre mârlițeși știuci

36

ANUL MMXIV • NR. 23

NOIEMBRIE

Gâșteși gârlițe

12

Un pește căpățânos

34

Urechiatul10

REDACȚIADirector general

Dr. Ing. Neculai ȘelaruRedactor-șef

arh. Mugurel IonescuRedactor corespondentprof. Bianca Ioriatti

Art DirectorAurel NeaguLayout/Design

CREADifuzare

Ing. Mariana Cristache

CONSILIUL ȘTIINȚIFICAcad. Dr. Dan MunteanuAcad. Dr. Atilla KelemenDr. Ing. Nicolae GoiceaDr. Ing. Vladimir Talpeș

Redacția și administrațiaBucurești - Calea Moșilor nr. 128,

Sector 2, Cod 020882Tel: 021-313.33.63

E-mail: [email protected] 1582 - 9650

Manuscrisele destinate tipăririi vor fi de preferință înformat digital. Publicate sau nu, ele nu se înapoiazăcolaboratorilor. Articolele publicate nu angajează

decât responsabilitatea autorilor lor și nu reflectă înmod necesar opinia radacției. Reproducerea oricărui

material fără acordul redacției este interzisă.

Nr. 23 /NOIEMBRIE 2014ANUL MMXIV • Serie nouă

FONDATĂ ÎN ANUL 1919REVISTA NAȚIONALĂ DE

VÂNĂTOARE ȘI PESCUIT SPORTIV

10 36

3 35

CUPRINS

Membrii Consiliului A.G.V.P.S. din România și județele pe care le reprezintă

Președinte: Mugur Constantin Isărescu, Director General: Neculai Șelaru; Vicepreședinți:Florin Iordache (Olt, Dolj); Atilla Kelemen (Bistrița, Harghita, Mureș), Teodor Bentu(Giurgiu, Asociații de pescari sportivi); Membri: Dorin Calciu (Alba, Arad, Hunedoara), ilip Georgescu (Argeș, Teleoman), Gabriel Surdu (Bacău, Iași, Vaslui), Teodor Giurgiu(Bihor, Satu-Mare), Horia Scubli (Cluj, Maramureș, Sălaj), Nicolae Goicea (Botoșani,Neamț, Suceava), Ion Antonescu (Vâlcea, Sibiu), Eusebiu Martiniuc (Galați, Vrancea), Ion Vasilescu (București), Florică Stan (Buzău, Dâmbovița, Prahova), Ilie Sârbu (Caraș Severin, Timiș), Valentin Jerca (Călărași, Constanța), Ștefan Stoica (Tulcea), Adrian Duță(Gorj, Mehedinți), Laurențiu Radu (Brăila, Ialomița), Gheorghe Iaciu (Ilfov).

VÂNĂTOARE

3 EDITORIALActivități vânătoreștiactualmente interzise (III)5 PE }EAVA PU{TIIAvem vânători. Dar cultură vânătoarească?6 DE SEZONPotârnichi la vreme de Brumar8 ETIC~Urechiatul10 ETOLOGIEGâște și gârlițe14 RESTITUIRISfinții protectori ai vânătorii (I)15 COMPETI}IIFinala de tir vânătoresc a A.G.V.P.S. - 201416 RESTITUIRICercetarea cinegetică în România, înanii celui de-al doilea război mondial17 LA ZIÎntrebări pentru examenul de vânător18 MUNI}IENoul calibru 26 NOSLER destinat vânătorii20 OPINIEUn îndemn, la început de sezon…

21 OPINIEVremea alegerilor22 DIN TERENRapsodie târzie de toamnă24 CHINOLOGIEPrimul aret25 FLORAMierea ursului26 Noutăți de prin magazine

PESCUIT

28 COMPETI}IIConcursuri de pescuit ale A.G.V.P.S. - 201430 SPINNINGȘalăi chartreuse32 DE SEZONAmalgam de toamnă34 TEHNICUn pește căpățânos36 PESCUIT LA RĂPITORPrintre mârlițe și știuci38 PESCUIT LA MUSC~ ARTIFICIAL~Pescar pe ape străine40 Noutăți de prin magazine41 MICA PUBLICITATESolunare - Rebus

A ceastă împărțire a vânatuluimare dobândit în comun con-stituia un adevărat prilej de

socializare și bună dispoziție vânăto-rească, oferind prilejul celor iscusiți să-și pună în valoare dibăcia, în interesulortacilor din ziua respectivă de vână-toare. Unii munceau, alții priveau cuinteres pentru a fura meseria, iar alțiise îngrijeau să-i cinstească pe toți, cin-stind astfel vânatul și vânătoarea.

Operațiunea începea cu jupuitul vâ-natului mare, la care luau parte doaratâția vânători cât să nu se încurceîntre ei. De jupuit știa fiecare să jupoaie

vânatul, de la nevăstuică până la urs,dar aveau parte de alegere, pentruaceastă treabă importantă, numai ceirecunoscuți că se descurcă mai repedeși mai curat. Doar mistreții aveau parte,adeseori, de o cu totul altă procedură:erau pârliți bine, răzuiți de resturilearse, apoi spălați cu apă caldă, frecațicu sare și înăbușiți prin împachetare înpături. Ajungeau, în final, să rămânăalbi ca varul, cu un șorici moale, ușorsărat și foarte gustos, fără egal la seme-nii lor domestici. Operațiunea, de ju-puire sau de pârlire, după caz, continuacu eviscerarea, făcută cât se poate de

curat, fără însângerare inutilă. Apoicarcasa se ștergea cu grijă și ajungeagata de porționare.

Și această operațiune, a porționării,solicita ceva știință și îndemânare. Maiîntâi era detașat capul, apoi erau des-prinse picioarele cu pulpe cu tot, secontinua cu scoaterea coastelor și se fi-naliza cu secționarea gâtului, obți-nându-se astfel 7 bucăți fără cap, ceurmau a fi împărțite în mod egal parti-cipanților. Cei mai puțini familiarizațiporționau mistrețul doar în patru bu-căți fără cap, secționând în lung car-casa, pe șira spinării, și în lat, între a

NOIEMBRIE 2014 | 3

EDITORIAL

VÅN~TOAREEditorial 3

Potârnichi lavreme de Brumar 6Urechiatul 8

Gâște și gârlițe 10Finala de tir 15

Întrebări pentru examen 17

noiembrie

Activități vânătoreștiactualmente interzise (III)N. ȘELARU

Împărțirea vânatului mare dobândit în comun s-a făcut, din moși-strămoși, după o legenescrisă, considerată cutumă: partea comestibilă s-a porționat în mod egal vânătorilor,uneori și ucenicilor participanți la vânătoare, iar blănurile și celelalte trofee (cranii,colți etc.) au revenit de drept celui ce a avut norocul sau destoinicia să-l împuște.Excepție s-a făcut, de la regulă, doar cu viscerele comestibile (inimă, ficat, rinichi), carereveneau și ele vânătorului norocos ori destoinic.

doua și a treia coastă dinspre abdomenspre cap.

Ceea ce urma, constituia pricepereși dibăcie. Fiecare bucată era secțio-nată, la rândul ei, în atâtea părți mici,câți vânători luau parte la împărțire. Încontinuare, fiecare parte mică era așe-zată pe blana întoarsă cu pielea crudăîn sus, în grămăjoare de carne egale,destinate fiecare câte unui vânător.

La sfârșit, când treaba era termi-nată, pe fiecare porție apărea un numărși fiecare vânător trăgea la sorți, din pă-lărie, corespondentul acestuia.

După ce vânătorii își împachetauporțiile de carne ce le reveneau, dincare aveau grijă să mai rămână, pentrua cinsti și pe cei ocupați până atunci cumunca în interesul celorlalți. Nimeninu se grăbea, fără vreun motiv aparte,să plece acasă. Povestirile, învățăturileși glumele bune mai continuau ovreme, până ce organizatorul vânătoriidădea semnalul despărțirii.

Acasă, vânătorii deja bine dispuși,aveau parte de o primire călduroasă,mai ales atunci când nu veneau cumâna goală, ca în multe alte asemeneaocazii. Iar nevestele de vânători știausă pregătească excelent vânatul, dupărețete aparent simple, dar cu efecte for-midabile, păstrând aroma de sălbăti-ciune și gustul senzațional al cărniiproaspete, necongelate, de vânat.

Mai de curând, și această plăcere avânătorii le-a fost interzisă vânătorilor,în numele unor reguli sanitar-veteri-nare europene emise, chipurile, pentruprotecția vânătorilor, vânatului, anima-lelor domestice și oamenilor. De parcă,până la intrarea în U.E., ar fi avut vreu-nii de pătimit din cauza împărțirii peloc a vânatului mare la vânători, obiceice ține de tradiția noastră, dar numai anoastră, în vânătoare.

În primul rând, vânatul mare, caretrebuie eviscerat imediat pe timp căl-duros și în maximum două ore de laîmpușcare pe vreme rece, se dispune,prin noile reguli europene, să fie evis-cerat în spații speciale, pentru a nu răs-pândi închipuite epidemii, de parcăanimalul viu, în peregrinările lui, nu arputea face același lucru. Când de voie -nevoie vânatul respectiv trebuie evisce-rat în pădure, operațiunea se dispunea fi desfășurată în prezența unui medicveterinar, pe care de obicei n-ai deunde-l lua, dacă nu-l rogi și nu-l con-vingi, cointeresându-l dinainte. Dacătotuși nu-l găsești sau nu-l poți con-vinge să vină la locul vânătorii, atunci

îți asumi singur riscul colectării probe-lor pentru analize, care nu constituie înfond nici o filozofie. Apoi le predai me-dicului de circumscripție, plătindu-i,cât nu face purcelul de mistreț deexemplu, pentru analizele făcute multmai laborios și mai scump decât la ani-malele domestice. Trecând pesteaceastă „căpușeală” impusă de veteri-nari, prin reguli proprii în interesulbres lei lor, ajungi la viscere care, înopinia acelorași medici de animale artrebui luate din pădure și predate, con-tra – cost, la PROTAN. Fiindcă, dacă leîngropi, ai polua pânza de apă freatică,iar dacă le arzi, poluezi atmosfera. Nicivorbă să le lași în pădure, pentru hranaprădătorilor și relaxarea prădării, fiind -că prădătorii ar putea răspândi închi-puitele epidemii de care ar suferivânatul românesc. De parcă prădând șimâncând ei vânatul, prădătorii nu arface același lucru.

Impunerile de mai sus, venite dinpartea medicilor veterinari direct inte-resați, nu sunt însă cele mai rele. Obli-garea la transportul vânatului înfrigorifere, improvizate de foarte multeori, și la ținerea lui în stare congelatămai multe zile, uneori exagerat demulte zile până la venirea rezultateloranalizelor de laborator, conduc și la de-precierea, într-o oarecare măsură, acărnii de vânat, și omoară o tradiție vâ-nătorească ce prelungea plăcut zileleefective de vânătoare, constituindu-seîn prilejuri de adevărate lecții practicepentru vânătorii începători. Acum, toțivânătorii sunt lipsiți de astfel de preo-cupări plăcute lor și, implicit, de aceaparte spirituală a zilei petrecute în mij-locul naturii, care înnobila și ea, într-un anume fel, noțiunea de „vânătoare”.

Cât despre porția de carne ce se cu-venea vânătorului, ce să mai vorbim?

Cine mai pierde vremea să aducă vâna-tul din frigorifer, să-l decongeleze, să-ljupoaie și să-l porționeze în prezențacamarazilor care au participat la do-bândirea lui? Aproape nimeni, vânatulajungând să fie astfel, ușor-ușor, des-considerat.

Toate aceste pierderi de tradiție seîntâmplă deoarece în România, spredeosebire de ceea ce se petrece în altețări europene, se sare dintr-o extremăîn alta. Dacă vecinii noștri monitori-zează starea de sănătate a vânatului,recoltând probe de la eșantioane devânat – de exemplu, de la un exemplarîmpușcat din zece, până la eventualaconfirmare a primului caz pozitiv, cândde trece la examinarea fiecărui exem-plar în parte – la noi s-a dispus, dinstart, probabil și din interese financiareascunse, prelevarea probelor de la fie-care exemplar împușcat. S-au luat ast-fel, aparent inutil, zeci de mii de probediagnosticate negativ, de la căpriori,cerbi, cerbi lopătari, capre negre și mis-treți, cu implicarea cheltuielilor afe-rente, deloc neglijabile, din buzunarelevânătorilor.

Noi nu susținem că probele luate aufost absolut inutile, conștienți fiind defaptul că au servit totuși altor intereseale unor medici veterinari „deștepți”,dar efortul și cheltuiala s-au impus, înprea mare măsură, din partea vânăto-rilor, de parcă banii din fondurile cen-tralizate ale bugetului public și dinsubvențiile europene – de care au be-neficiat mulți dintre medicii veterinaripentru monitorizarea, prevenirea șicombaterea unor epizootii – nu le-ar fifost deajuns.

După aceste constatări și explicații,revenim statornic la întrebarea ce nepreocupă în ultima vreme: Vânătoareaîncotro?

4 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN

Activități vânătorești actualmenteinterzise (III)

Foto: ALIN-CODRU MANU

A vem, care va să zică, păreri con-fuze, care colonizează ideea că,toți oamenii care posedă o

armă, se pot numi vânători. În acestecondiții, o simpla pronunțare a termenu-lui „omul cu pușca” nu crează niciun im-pediment de credibi litate, când se discutădespre diviziunea naturală a actuluivână toresc și a categoriei umane numităvânători. Mă văd nevoit să afirm că o ast-fel de gândire nu diferă de cea a omuluipreistoric, care credea că animalele săl-batice erau înzestrate cu puteri suprafi-rești, motiv pentru care se alcătuise unîntreg ritual pentru cel care vâna cu su-lița, harponul sau arcul. El cerea voie, fiezeilor, fie chiar animalului urmărit, săucidă pentru a putea supraviețui!

Este evidentă ruperea de realitate acelor care se îmbăiază, plini de fudulie,în statutul de vânător, doar pentru căpoartă pe umăr o armă de vânătoare șise pricep să introducă un cartuș pețeava puștii. La atât se rezumă cunoaș-terea vânătorească. Spre știința acestoramatori, care își arogă aerul de vedetecând pronunță pompos cuvân tul „vână-tor”, și care ar trebui să se întoarcă cupicioarele pe pământ, cultura vânăto-rească este infinit mai cuprinzătoare. Și,totodată, mai com plexă decât ambițianecontrolată de a apăsa pe trăgaci la în-tâmplare, ca în poligon, ignorând aro-gant orice regulă și normă deorganizare, simțul relati vității, judecatalucrului făcut corect, responsabilitățilepublice, rostul și limitele actului vână-toresc, ca fenomen social și economic.Cultura vânăto rească înseamnă cunoaș-tere și nu militantisme de circumstanță,înseam nă educație dobândită prin in-struire și previzibilitate în teren, nicide-cum pres tări halucinante depro xi mitatea pradei răpusă de glonț.Mai înseamnă urcare pe rampa cu pro-iecte, studiu juridic permanent, idei cu-lese din literatura și analizele despecialitate, preocupări formative și, nu

în ultimul rând, participare și implicareîn apărarea și asigurarea echilibrului ci-negetic, în conformitate cu legile careguvernează activitatea vânătorească.

Știu, pot fi contrazis, dar cred cutărie că există „oameni cu pușca” și vâ-nători adevărați. Cei dintâi, destui lanumăr, poate de ordinul zecilor de mii,sunt în slujba propriilor lipsuri de cul-tură vânătorească. Sunt inadecvați, ine-ficienți, inutilizabili când se cereperformanță și viziune, fără instinct șicu exercițiul prădării în sânge. În afarăde arme, nu au nimic din latura educa -țională în profil. Au obținut permis devânătoare și, implicit, calitatea de vână-tor pe căi dubioase, promovări cu reper-cusiuni negative clare ca lumina zilei.

Ca jurnalist de cotidian central, amavut de multe ori ocazia să observ în cemăsură „oamenii cu pușca” se dau degol când vor să pară vânători autentici,punându-se în situații jenante atuncicând erau întrebați ce știu despre ani-manlul vizat, cărei specii aparține, cu cese hrănește, cum se înmulțește, cândpoate fi vânat, cine îi influențează pro-pria existență, ce reguli impune o par-tidă de vânătoare, ce tip de muniție sepretează pentru răpunerea ani ma lu lui,ce presupune adaptarea la con dițiile de

vânătoare, cui aparține fondul, unde areloc pânda, din ce constă instruirea di-naintea partidei de vână toa re etc. Aceștiașa-ziși vânători, deți nători de arme înurma unei exa minări neglijente, dăună-toare și peri culoase totodată, socotescrentabilă vânătoarea doar pentru satis-facerea unor ambiții stingheritoare,com portament dezamăgitor, în măsurăsă pună presiune pe echilibrul fonduluicinegetic aflat, se știe, în pericol evident.Numai pentru că au o pușcă și vâneazădin când în când, aproape întotdeaunadisprețuind animalul sau pasărea sălba-tică, se pot numi vânători acești oa-meni? Nu găsesc alt răspuns maiconvingător și complet decât considera-ția inegalabilă a Majestății Sale RegeleFerdinand I, vânător pasionat, de mareținută morală și etică, pe care o repro-duc cu un sentiment de încântare și res-pect maxim: „Dacă voim ca vânătoareasă nu aducă unei țări rele pe teren econo-mic, ar trebui să se îndeletnicească cu eanumai adevărații vănători, cari în crea-tură respectă pe Creator.

Cine o consideră numai ca un sportde tragere, lucrează în sens contrariu șimai bine ar sta acasă, s-au și-ar satisfacepasiunea pe câmpul de tragere”.

E corect? E drept? E cinstit? Este,desigur. Recomandabil ar fi ca semni -ficația acestor cuvinte pline de rațiuneși înțelepciune să fie percepută și de ceicare „se rup în figuri” când se auto -declară vânători, în așa fel încât neso-cotirea rolului pe care îl are cul turavânătorească să dispară defi nitiv dingândirea lor sumară. Recu nosc, unii senasc fără talent vână toresc. Merg să vâ-neze pentru a intra, chipu rile, în rândullumii! Atât. Habar nu au de tehnică, deinstru mentarul organi za toric, de spiri-tul analitic vână toreasc, de disciplinăsau de cu noaș terea stric senzorială în-tâlnită doar la vânătorii instruiți. Ce măderan jează este faptul că acestor vână-tori improvizați nu le arde să evadezedin zona mediocrității. Se închid singuriîn liziera propriilor veleități și stări deîngânfare. El, „omul cu pușca”, lipsit decultura vână torească, rămâne, pentrumine, poate și pentru alții, un individoarecare, neinstruit și fără reacție, carecontami nează masa de vânători edu -cați. Acest lucru provoacă îngri jorare.

NOIEMBRIE 2014 | 5

Știu că lucrurile par complexe pentru unii, când vorbescdespre componentele diferenței dintre „omul cu pușca” și vânător. În mod nejustificat, fie dintr-o duioasăsolidaritate de grup, fie dintr-o adâncă lipsă de cunoașterea fenomenului, se pune semnul de egalitate între cei doitermeni, considerați identici pentru că ar avea același„obiect al muncii”. Poate unii încă mai cred că, dacă totcoboară din maimuță, omul poate să urce la loc. Așa să fie?

Avem vânători.Dar cultură vânătorească?ELIADE BĂLAN

OPINIEPe țeava puștii

Dacă voim cavânătoarea să nu aducă

unei țări rele pe tereneconomic, ar trebui să seîndeletnicească cu eanumai adevărații vănători,cari în creatură respectă peCreator. Cine o considerănumai ca un sport detragere, lucrează în senscontrariu și mai bine ar staacasă, s-au și-ar satisfacepasiunea pe câmpul detragere”.

Trebuie să recunoaștem că fap-tul face parte, în totalitate, dinneprevăzutul și farmecul vâ-

nătorii. Nu aveam decât să memorăm,pe cât posibil, locurile sau zoneleunde întâlnisem grupurile de potâr-nichi și să revenim apoi, în căutarealor.

Locuri și obiceiuriPotârnichile sunt, de regulă, fidele

locului și își păstrează, cel mai adesea,zonele în care se hrănesc și unde tră-iesc, iar faptul constituie un avantajpe care îl putem folosi atunci când se-zonul de vânătoare se deschide. Păsă-rile se deplasează în grupuri mici, peo rază de cel mult 1,5-2 km și, dacănu sunt deranjate, avem toate șanselede a le găsi acolo unde le-am văzut cuceva vreme mai înainte. Asta, așa cumspuneam, în cazul în care terenul esteliniștit, fără câini hoinari sau scăpați

de pe la casele din marginea satelor.Turmele de oi, coborâte pentru iernat,care se deplasează zilnic în căutareavegetației rămase după recoltarea cul-turilor agricole, deranjează de ase-

mena nu numai potârnichile, dar și fa-zanii, vânatul în general. Locuri încare, cu numai un sezon înainte, gă-seam potârnichi și fazani, au rămascomplet lipsite de vânat, după otoamnă în care, două, trei turme noide oi s-au stabilit în zonă, iar câiniiturmelor, mai mult fără decât cujujeu, au devenit „stăpânii” locurilor!

Liniștea și echilibrul naturiiRecoltarea târzie a culturilor, pre-

zența oamenilor și a utilajelor agricoleîn teren pe perioade de timp prelun-gite, așa cum se întâmplă în cazultoamnelor lungi deranjează, odată înplus, potârnichile care, oricât de fi-dele ar fi locului, într-un final tot vorpleca din zonă. Dar lucrurile se potschimba și în bine, dacă liniștea șitihna revin, iar natura își recapătăechilibrul. Dacă este încă suficientadăpost, iar apa este prezentă și acce-sibilă pentru păsări, după un timp încare terenurile vor rămâne nederan-jate, potârnichile pot reveni la locurileși obiceiurile lor. Va trebui să ieșimînsă destul de des și să acoperim su-prafețe tot mai mari de teren pentrua le găsi. Vom vizita și revizita pârloa-gele cu mărăcinișuri, păiușurile ră-


DE SEZON

Potârnichi la vreme de BrumarText și fotografie MAC

Este deja toamnă târzie, iar sezonul la potârnichi s-a deschis.Nu am uitat cum, adesea, în ieșirile noastre, la finele luiaugust sau în septembrie, colindând terenul în căutareaporumbeilor sau guguștiucilor, am dat în schimb pestepotârnichi. Ca un făcut, păsările parcă intuiau că, la aceltimp, sezonul de vânătoare era închis în ceea ce le privește,iar ele apăreau, loc după loc, știind că se află la adăpost...

mase după recoltă, zonele cu mur săl-batic și chiar și cele cu porțiuni de stufde pe canale. Porțiunile cu pârloagădin apropierea balastierelor, precumși loturile cu trifoi sau lucernă din ve-cinătatea coceniștilor de porumb, suntlocuri de luat în seamă, unde aparițiapotârnichilor nu trebuie să ne ia prinsurprindere. La picior, cu sau fărăcâine de aret, putem străbate terenul,parcelă după parcelă, astfel încât să

acoperim cât mai bine posibil, fără alăsa spații neparcurse, pentru că toc-mai acolo se pot ascunde potârnichile.Odată cu răcirea vremii și cu aparițiavânătorilor și a focurilor de armă înteren, păsările devin mai atente șimult mai sensibile la apropiere Chiardacă vegetația este mai înaltă pe mij-loc, este bine să ducem parcela pânăla capăt. Potârnichile nu zboară, deobicei, în aceste porțiuni și preferă să

se deplaseaze pe picioare. Când neapropiem de capătul parcelei, atențianu trebuie slăbită. Dacă au fost potâr-nichi în zona parcursă și nu au zbrat,ele se vor ridica aici. Trebuie doar săne înarmăm cu răbdare și să ne facem„temele” cu conștiionciozitate și pânăla capăt. Surpriza apariției păsărilor șitirul la zbor fac parte, fără doar șipoate, din farmecul vânătorii la potâr-nichi, la vreme de Brumar…!

NOIEMBRIE 2014 | 7

POTÂRNICHE LA CUPTOR CU LEGUME CĂLITEGastronomie vânătoreascăNANA NINA

Potârnichile au făcut dintotdeauna partedin rândul bucatelor alese, servite la ocaziispeciale dar nu numai, bucate ce vor fiapreciate și savurate, alături de un vinpotrivit, de invitații poftiți la masă.

Ingrediente necesare pentru două porții: două potâr-nichi întregi, doi cartofi , doi morcovi, două cepe mici, osfeclă roșie curățată de coajă, două mere, trei linguri deunt, câteva fire de rozmarin, sare, piper, 1/2 pahar de sosde carne, un pahar de vin alb.

Preparare: potârnichile curățate se dau cu sare și piper,atât pe afară cât și în interior, se umplu cu câte un măr tăiatfelii și cu cîteva fire de rozmarin și li se leagă picioarele.

Într-o cratiță se pune ceapa tăiată felii, cartofii și sfeclatăiate, untul și sosul de carne. Se așează potârnichile pesteamestec și se dau la foc mic, timp de 10-15 minute, ro-tindu-le pe fiecare parte la fiecare 3-4 minute, stropindu-le în același timp cu vinul alb. Se scot din cratiță și se punîn alt vas, cu 3-4 linguri din sosul format. Se dau la cuptorcâteva minute pe fiecare aprte, până se rumenesc bine. Înprima cratiță, legumele se dau la foc mic alte câteva mi-nute până se rumenesc pe margini.

Se servește câte o potârniche pe farfurie și se garni-sește cu legumele bine călite. Un pahar de vin roșu sec/de-misec, Merlot sau Shiraz, va adăuga un plus de savoarebucatelor. Poftă bună!

E l, a cărui jertfire e un faptbanal, fară istorie, fară nume,fără amintire. Poate un nu -

măr? „Câți ai împușcat în sezonulacesta?”, „Câți au căzut la goana de du-minica trecută?”, „Câți ai cules ieri?”…

Și în amintirea mea, alergând dea -supra jertfelor pasiunii mele și încăr-când talgerul păcatelor, bietul iepure eîn frunte. Ce-i un iepure față de cerb,urs, capră neagră, cocoș de munte?Din neamul acestora sacrificam într-unan doar câte unul. Iară noroc. Iar iepu-rii? În epoca inimii și a picioarelorbune, la sfârșitul câte unui sezon, nu-măram șaptezeci, optzeci, uneori osută. Mă miram cum de s-au adunatatâția și nu eram deloc mândru. Dim-potrivă, simțeam un reproș, tardiv șisterp ca toate reproșurile.

La urma urmei, de ce ucideam euatâta puzderie de iepuri? Într-o săptă-mână poate ajungea pe masa noastrăo mâncare de iepure. Pe vremea aceea,un fel de lege a nobleței vânătorești neoprea să vindem vânatul. Deci, înce-peau trimiterile în dar. Rudeniilor,prietenilor, vecinilor. Până la urmă, nebăteam capul cui să mai trimitem uniepure. Ajungeam la foști șoferi, la

foste servitoare îmbătrânite. Iepureleîmpușcat ajungea să fie o povară.Iarna, pe ger, se mai înșiruiau pe pră-jina din pod câțiva iepuri înghețați,pentru mai târziu, însă ceilalți? Opt-zeci, o sută…

Desigur, nu ucideam mulțime deiepuri în cele vreo trei-patru luni, casă dobândesc carne sau alt folos.Vânam de plăcere. Și această împreju-rare, adăugind povara numărului, măface vinovat și față de umilul neam aliepurilor.

Să mă ierte sufletele bunilor meiprieteni de la Arad (ultimul a trecut decurând în „veșnicele terenuri de vână-toare de dincolo”), să mă ierte dacăacum scriu, în pomelnicul păcatelormele cele mai urâte, vânătorile „încerc” la care luam parte, oaspete al lor,și dacă acum - iertare! - am un simță-mânt de greață. Era în jurul meu pologde iepuri uciși în câte o bătaie. Veneaunenorociții încercuiți cu nădejde săscape prin poarta dintre oameni și îiopream, unul după altul. Câte unul seculca îndată în moarte, alții se zbăteaucu picioarele rupte, deșelați, răniți alt-fel, până venea într-un târziu vreungonaș cu ciomagul. Iar eu trăgeam și

trăgeam, bucurându-mă de câte o lo-vitură „de maestru” și scârbit pentru oclipă, că unul a scăpat teafăr prinochiurile lanțului de oameni. Iar seara,cu sutele de cadavre înșirate în fațacelor ce închi nau din pahare, eram bu-curoși de așa bun rezultat.

S-a întâmplat ca după un cerc saudupă două să mă prindă o asemeneagreață încât, pretextând o scrântiturăa gleznei sau altă pricină, rămâneamla căruțele cu bagaje.

Și totuși, mă grăbeam să răspundcu plăcere invi tațiilor bunilor mei prie-teni din Arad…

…Pădurea de la Juriul de Câmpiee o fâșie lungă și îngustă, care coboarăpe coasta de miazănoapte a unei cresteși ajunge mai până la linia ferată Cluj-Teiuș. Era un loc de vârf al vânătoareinoastre din acea regiune- puzderie deiepuri, multe vulpi. Ceată de feciorașine așteptau nerăbdători în culme, casă ne fie gonași. În trei postați băteampanglica lungă de lăstăriș, începând dela partea de jos. În această parte era unochi de poieniță, în marginea ei din -spre înălțime îmi plăcea să aștept ce searăta, năzuind la deal.

Abia au început să dea glas gona-șii, că am auzit prin frunzișul de jos:„tap-talap-tap-talap...”, rar, în sal turiscurte. Se va fi trezit din somn dulceiepurele și se va fi gândit să se fe-rească, până nu se apropie nepoftiții?Iată-1 în marginea poienii. S-a oprit.Cu lingurile urechilor ridicate, ascultăcând în față, când spre holca de jos, îșiîntoarce capul în dreapta, în stânga,


ETIC~

Bietul de el, iepurele! Pentru cei mai mulți, el e„vânatul”, ziua mult așteptată și scrisă în calendarulvânătorului cu roșu e ziua în care începe zodia rea a celuipe care vânătorii nu-l cinstesc cu alt nume, mai ales, de cât „ghebosul” și „urechiatul”. Bietul iepure! De obicei,el încununează cu gloria cuceririi unui adevărat vânat petânărul cu pușcă. El este cel mai urmărit, cel mai jertfit,care mai adeseori duce vânat pe masa celor de acasă.

UrechiatulIONEL POP

NOIEMBRIE 2014 | 9

cântărind din ochi. Mi se pare că i s-aoprit privirea asupra mea. Mă va fi ob-servat, cu toate că stăteam nemișcat,la spate cu ecranul desimii? Nu! Nu m-a văzut. Încrezător că nu e nici oprimejdie, a pornit în hopuri scurte,fără să se grăbească. De ce s-ar grăbi?Holda e departe, în față, în laturi nicio arătare rea.

Pe buze mi se scrie zâmbet. Ce vreaiepurele ăsta? Să dea cu botul în mine?Îl las să vină, nu trag. Doar am vremeși loc destul. Ca tândălind, a ajuns ladouăzeci, la zece pași. Atunci m-a des-lușit. Credeam că va sări speriat și vaporni în fugă întinsă. De unde? Arămas încremenit. Mă privea cu ochiholbați, tremurând din nas, clăti-nându-se în tactul repezit al inimii.Spaimă, spaimă de moarte. L-a împie-trit groaza stârnită de vederea celuimai mare dușman, a celei mai rele făp-turi din umilele care îi împresură, râv-nindu-i moartea. Lup, vulpe, helge,buhă mare a nopții, herete cu cioc și cugheme de oțel nu se aseamănă în rău-tate cu această făptură care umblăînăl țată. De toate primejdiile poțiscăpa cu agerimea picioarelor. Ceilalțidușmani trebuie să te ajungă, să punăcolții sau ghearele pe tine ca să te bi-ruiască. Astă făptură a groazei trimitemoartea din depărtare. Așa se va fi în-tipărit în firea lui din neam în neam.Spaima, imaginea Răului celui maimare.

În toată înfățișarea acestui iepureînlemnit în fața mea era întipărităgroaza, frica. Frica de mine. De mine,

Răul! O vedeam lămurit și deodată s-astrecurat în mine un simț de rușine. Înfața acestei vietăți- vietate a pă -mântului ca și mine- eu stau întruchi-parea celui mai mare rău, a Morții. Șinu se înșeală. De ce am venit eu în pă-durea lui, de ce stau la pândă cu armade foc, de ce l-am așteptat să seivească? Mă ardea răspunsul: ca să-lomor. Și iarăși iepurele ăsta are drep-tate: lupul și vulpea și ceilalți îl prigo-nesc și, dacă pot, îl ucid, fiindcă le efoame, au nevoie de mâncare, de car-nea lui, ca să trăias că. Iar eu? Am venitca să ucid, de plăcere. Numai de plă-cerea pe care o aflu în vânătoare...Valde rușine și de umilință în fața acestuiiepure încremenit aici, la câțiva pași.

„Du-te în pace!” mi s-a înmuiat în

gând bun patima de vânător. „Nu sunteu ființa cea mai blestemată. Nu sunteu Moartea!” Și am vânturat cu mâna.

S-a cutremurat, ca ieșit din catalep-sie și a zbughit în sărituri lungi spremarginea din dreapta a poieniței. Șiatunci, când să scape în scutul desimei,și atunci… Nu știu de ce, nu știu cediavol m-a îndemnat. Într-o clipire s-așters și rușine și umilință și milă. Armaa ajuns la umăr, ochiul a prins de-alungul șinii, degetul a apăsat trăga-ciul… Și n-a mai fost iepure care țâș-nea în salturi întinse, ci s-a maidesprins din el, o clipă, niște picioarelungi care au mai zvâcnit de câteva ori.

Iar Răul s-a prăbușit în și maiadânca genune de rușine și de umi-lință, a păcătosului…

CE VÂNĂM ÎN NOIEMBRIEMamifere: bizam, capră neagră (exemplar trofeu si exemplar de selec-

ție), căprior (femelă), cerb comun (mascul de selecție, femelă și vițel), cerblopătar (mascul de trofeu, femelă și vițel), câine enot, dihor comun, herme-lină, iepure-de-câmp, iepure-de-vizuină, jder, mistreț, muflon, nevăstuică,șacal, viezure, vulpe; până la 15 noiembrie: cerb comun (mascul de trofeu).

Păsări: becațină comună, becațină mică, cioară grivă, cioară grivă su-dică, cioară neagră, cioară-de-semănătură, cocoșar, coțofană, fazan, gaiță,găinușă-de-baltă, gâscă-de-vară, gâscă-de-semănătură, gârliță mare,graur, graur dobrogean, guguștiuc, ieruncă, lișiță, porumbel gulerat, po-rumbel-de-scorbură, potârniche, prepeliță, rață mare, rață mică, rață flu-ierătoare, rață-cu-cap-castaniu, rață moțată, rață pestriță, rață sunătoare,rață lingurar, rață sulițar, rață cârâitoare, rață-cu-cap-negru, sitar-de-pă-dure, stăncuță, sturz-de-vâsc, sturz cântător, sturzul-viilor, turturică; pânăla 15 noiembrie: ciocârlie-de-câmp.

Păsări foarte sociabile, trăiesc înstoluri mari, în cea mai mareparte a timpului, se deplasează

în stol, se hrănesc și se odihnesc îm-preună. După nuanța generală a pe-najului, au fost împărțite în douăgrupuri, cele cu penaj cenușiu (dingenul Anser) și cele cu penaj întune-cat și cu zone de culoare neagră șialbă. Acestea sunt rare la noi, în apa-riții accidentale. În cele ce urmează,vom încerca să prezentăm „gâștelecenușii”, două care sunt cunoscutesub denumirea de „gâscă” și una ca„gârliță”(din cele două gârlițe careapar la noi).

Și pentru că au elemente de bio-logie și etologie comune, vom da câ-teva detalii, sperăm utile, pentrucunoașterea și recunoașterea specii-lor, doar pentru una din ele, iar pen-tru celelalte două, vom insera doareventualele amănunte de diferențiere.

GÂSCA DE VARĂAnser anser L. 1758

Este gâsca sălbatică cea mai obiș-nuită la noi, considerată strămoașagâștelor domestice. Coloritul generalal penajului este cenușiu, cu dungi on-dulate brune. Ventral, penajul are petenegre cu contur neregulat, pe un fondalb, iar cel din zona ventrală poste-rioară este alb imaculat. În zbor se dis-tinge clar că, dedesubtul aripilor șideasupra, în partea lor anterioară, cu-

loarea penajului devine cenușie- des-chis spre argintiu, în contrast evidentcu remigele negre. Ciocul este coloratîn roz-deschis, iar vârful cornos (on-gletul) este albicios. La juvenili estebrun închis. Este oaspete de vară, so-sind chiar spre finele lunii februarie șipleacă prin noiembrie, dar uneleexemplare rămân și iarna la noi, maiales în Deltă.

Reproducere. Atinge maturitateasexuală la vîrsta de doi-trei ani, iarepoca de împerechere începe în lunamartie, uneori și mai devreme. În timpce masculul își desfășoară jocul nup-țial, el își mlădiază gâtul în mișcări în-ainte-înapoi, cufundându-și de câtevaori capul în apă. Insistă până când fe-mela repetă aceleași mișcări, semn cămasculul a fost acceptat, după care ur-mează acuplarea, ca în imaginea ală-turată, timp în care femela poate să


Dintre „păsările vânătorului”ETOLOGIE

De fapt și gârlițele sunt tot gâște sălbatice, însă au fost adoptate cu denumireaaceasta, iar etimologia, incertă, contează mai puțin din moment ce așteptareasezonului, ori imaginile cu aceste păsări în zbor, cu glasul lor inconfundabil și, maiales, auzindu-l din ce în ce mai aproape, în timp ce nestrăduim să fim cât mai ascunșivederii lor agere, toate acestea ne produc nemărturisite emoții și o înfriguratăașteptare.

Atracția, cu totul specială, pentru gâște și gârlițe, nu credem că poate fi explicată.Poate, doar prin agerimea simțurilor lor, care le pun la încercare pe ale tale, prinmodul de a-și ordona zborul în lungile lor călătorii și prin felul în care vâslesc cuaripile, despicând tăriile văzduhului, prin ritmicitatea desfășurării perioadelor zilnicede hrănire și odihnă, prin faptul că solicită din partea vânătorului răbdare, atenție și omare îndemânare în slobozirea focului. Numai așa satisfacțiile sunt durabile…

Gâște și gârlițeDr. GEORGE CRISTIAN GEORGESCU

dispară complet în apă, câteva clipe,sub apăsarea greutății partenerului.Apoi femela se ocupă de amenajareaunui cuib simplu, undeva, mai aproapede apă, alcătuit din ierburi uscate șistuf, pe care îl termină în cca. 3-5 zile.Poate depune până la 8 ouă, dar obiș-nuit sunt 4 - 6, pe care le cloceștenumai femela. Masculul asigură supra-vegherea și, eventual, apărarea femeleiși a cuibului. Ecloziunea are loc simul-tan pentru toate ouăle, iar puii, fiindnidifugi, își pot urma părinții într-untimp foarte scurt, de numai una - douăzile. După cca. 12 săptămâni devinzburători, dar rămân alături de părințiîntr-un grup familial, până în primă-vara următoare, când masculul, înainte de împerechere, îi alungă. Peapă, femela se află întotdeauna înfruntea grupului, urmată de pui, iarmasculul este cel care asigură paza înariergardă. Cuibăritul se face adesea înmici colonii, care au o anumită ierar-hizare socială, în cadrul căreia câțivamasculi supraveghează apariția even-tualilor prădătorilor. Femela clocitoarepărăsește zilnic și pentru o scurtăvreme cuibul, pentru a se hrăni, camu-flând ouăle cu ierburi uscate, pene etc.Gâsca de vară petrece ceva mai multtimp pe apă, comparativ cu alte gâște.

Spor natural. Cercetări efectuateîn occident (Belgia) de către T.Schneidauer, relevă câteva concluziiinteresante și, aparent, contradictorii.O primă observație cu concluzii a fostcea privind influența umidității atmos-ferice asupra rezultatelor ecloziunii(?!), notând faptul că în perioada clo-citului, o stare de uscăciune atmsfericăeste deforabilă unei ecloziuni nor-male. Coaja ouălor fiind foarte tare,puii nu reușeau s-o spargă și astfel agăsit, în numeroase cazuri, ouă cu puiicomplet formați, dar morți. Dimpo-trivă, în perioadele umede, ecloziuneaa fost benefică, în procent de până la100% reușită, tocmai din cauză căumiditatea aerului contribuia la înmu-ierea cojii ouălor, înlesnind spargerealor din interior. Analizând influențameteo, autorul a observat că, în cazulunor ponte precoce, în a doua jumă-tate a lunii februarie, după împere-chere, la apariția insolită a unorcondiții spontane de iarnă prelungită,cca. 60% din ouăle depuse nu ajung laecloziune. Autorul cercetărilor a pus oaltă cauză determinantă, a unui pro-cent scăzut al sporului natural, peseama cuiburilor abandonate. Astfel,observațiile au dus la concluzia că, oprimă cauză de abandon a cuibului,fie cu ouă fie cu pui, ar fi fost la gâș-tele tinere, la primul lor cuibărit, de-

terminată de o alterare a condițiilor deliniște și siguranță în vecinătatea cui -bului. A observat că, o altă cauză deabandon a fost și în cazurile în care, înacelași cuib, apăreau și pontele depusede alte gâște, sau când cuiburile, fiindla distanțe prea mici între ele (sub 1 m), unei singure gâște îi apăreau12-15 boboci. Ca o altă concluzie, cucaracter general, a fost aceea că în cu-ibul cu 4-6 ouă și ecloziune completă,pe care îl consideră în medie normală,există șansa ca 90% din puii eclozațisă ajungă în stadiul de juvenili, moti-vând că un număr mai mare de pui nuar fi putut fi protejați de către mama-gâscă împotriva intemperiilor. Acelașiautor a studiat creșterea puilor (bobo-cilor), împărțindu-i în trei perioade devârstă, corelată cu culoarea pufuluicare le acoperă corpul. O primă pe-rioadă, care durează cca. o săptămânăde la ecloziune, a numit-o „perioadăgalbenă” - puful având o culoare găl-buie, cu reflexe verzui pe partea dor-sală, excelent pentru camuflaj - în carepuii sunt totuși extrem de vulnerabilila diverse agresiuni externe, dăună-tori, intemperii, boli etc. Urmează o„perioadă brună”, corespunzătoaremodificării cromatice a pufului, carese îndreaptă spre brun, începând cupartea dorsală și durează cam trei săp-tămâni. În primele zile din cea de adoua lună de la ecloziune, începe ceade a treia perioadă, în care apar șicresc primele pene. Un boboc intră în

stadiul de „juvenil” atunci când are pe-najul complet, adică la vârsta de cca.12 săptămâni. Fără procentaje certe,autorul a menționat câteva cauze po-sibile ale reducerii sporului natural.Iar noi le-am prezentat pentru o infor-mare inedită.

Sociabilitate. Acest instinct deasociere în grup este propriu tuturorspeciilor de gâscă. În timpul zborurilorde migrație, stolurile pot reuni maimulte sute de exemplare, care își orân-duiesc formațiile în forma literei „V”,în fruntea căreia se află o pasăre maivârstnică, deci cu „experiență”. Au foststudiate avantajele unui astfel de modde deplasare, ajungându-se la conclu-zia că viteza de înaintare a unui indi-vid, în această formație, este cu cca.10% mai mare decât în cazul în carear zbura izolat. Mai mult chiar, încârd, ca formație de zbor, apare o si-tuație inedită, constatată în urma uneilungi și permanente observații asupraetologiei acestei specii. Această con-statare se referă la un instinct de în-trajutorare, care ar fi rămas neștiut,fără acele observații îndelungate. Ast-fel, dacă în stolul de migrație apăreaun exemplar prea obosit, slăbit saubolnav, neînstare să-și continue dru-mul, era preluat de cel puțin un înso-țitor, pentru a-l ajuta și proteja. Estesuficient acest exemplu, tulburător înconținutul său, pentru a înțelege că,de fapt, mai avem atât de multe lu-

NOIEMBRIE 2014 | 11

cruri de învățat, nu numai despre pă-sări, ci despre întreaga lume animalăcare ne înconjoară. Instinctul gregar alpăsărilor, în general, constituie un ad-mirabil exemplu de adaptare pentrusupraviețuire, șlefuit în nenumăratemilenii de evoluție.

Zborul. În timpul deplasărilorlungi - în migrație - zborul este puter-nic, rapid și regulat, cu bătăi lente dinaripi. În timpul deplasărilor zilnice, pedistanțe scurte, pentru hrănire, forma-ția în forma literei „V” este mai rar fo-losită, în funcție de distanță și detimpul de zbor. Caracteristic este fap-tul că, înainte de aterizare, după oscurtă planare deasupra locului, ur-mează o cădere bruscă, după ce, înprealabil, păsările au coborât de laînăl țimea de croazieră. Uneori se de-plasează și în linie oblică (jumătatedin formația în „V”).

Glas. Există tonalități în comuni-carea auditivă între aceste gâște devară. Astfel, într-o comunicare obiș-nuită de contact, sunetele emise arputea fi reprezentate de particuleleaahng…ahng…ung (ong)… pro-funde și repetate, cu rezonanță meta-lică mai puternică decât cele ale altorspecii de gâscă. Se fac auzite și ele-mentele ggaa…ggaa…ggaa… repe-tate în 3-5 reprize, premergătoarecelor dinainte. În general, când se aflăla păscut, gâsca de vară nu este zgo-motoasă. Când se află pe cuib și intu-iește un potențial pericol, femelascoate sunete înșelătoare, asemănă-toare cu un mârâit gutural.

Dieta. Este aproape exclusiv vege-tariană, alcătuită din ierburi crude șimlădițe fragede, spicele diverselorgraminee, inflorescențe, leguminoasecultivate și sălbatice, diferite părți ale

plantelor de apă dar, la nevoie, poatedezgropa și rizomi și mici tuberculi.Procentul mult mai redus de hranăanimală, cuprinde insecte mari, teres-tre sau acvatice, întâlnite întâmplător,icre de pește, mici crustacei etc. Zbo-rurile zilnice marchează cele două re-prize obișnuite de hrănire. Dimineațapână la amiază, urmând o perioadăscurtă de odihnă, după care se desfă-șoară o a doua repriză de hrănire lacâmp, până către seară. Odată ce și-astabilit locul de odihnă și înoptare (peapă) precum și locul pentru „păscut”din câmp, zborurile zilnice, dintre celedouă repere, devin obișnuite pe ace-leași rute. Ca și în timpul cuibăritului,când câțiva masculi asigură suprave-gherea și paza locului împotriva even-tualilor prădători, în timpul hrănirii dela câmp, cârdul este în permanență su-pravegheat și păzit cu schimbul, de câ-teva exemplare, de obicei masculi.

Eclipsa. Este denumită astfel pe-rioada prin care trece pasărea înschimbarea penajului prin năpârlire șiînlocuirea cu unul nou, răstimp în carenu este capabilă să zboare. Pentrugâsca de semănătură, această stare

durează 3-4 săptămâni, începând cunăpârlirea remigelor (penele mari alearipilor), urmată succesiv de înlocui-rea penajului dorsal, apoi a celui ven-tral și de pe flancuri. În aceastăperioadă, care poate dura până la ju-mătatea lunii iulie, gâsca are un com-portament adaptat siuației. Neputândsă zboare, își caută hrana și, evident,și adăpostul, pe apă, în desișurile devegetație acvatică.

Devine mult mai temătoare, în per-manentă stare de alertă, ducând oviață mult mai discretă și limitându-șisever comunicările sonore.

Din cercetările efectuate, rezultăsensibilitatea păsării la intoxicarea cuplumbul alicelor căzute în bălți și apoiingerate odată cu hrana, din care re-zultă boala numită saturnism, carepoate afecta și alte păsări de apă și aconstituit motivul pentru care, într-oserie de țări, alicele de plumb au fostinterzise. Sezonul de vânătoare este1.09.-20.01.

Gâsca de vară mai este cunoscutăși sub numele de gâscă cenușie sausură, gâscă mare, fiind cea mai maredintre cele șase specii de gâscă întâl-nite la noi, incluzând în acest număr


Gâște și gârlițe

și patru specii care nu se vânează,gâsca cu cioc scurt - Anser brachyr-hyncus, gâsca cu gât roșu - Brantarufficolis, gâsca neagră - Branta ber-nicla, gâsca călugăriță - Branta leu-copsis), ultimele trei, din genulBranta fiind din cele cu penajul alb-negru.

GÂSCA DE SEMĂNĂTURĂAnser fabalis L.

Din imaginea alăturată se vedeunul din elementele de diferențieremorfologică și cromatică față de gâscade vară și anume culoarea ciocului,care este negru la bază și la vârf, cu obandă portocalie la mijloc. Penajulare o culoare cenușiu-brună, mai în-chis decât cel al gâștii de vară, în zonaventrală nu are acele pete negre cucontur neregulat, iar în zona dorsalăare o nuanță de cafeniu închis. La dis-tanță, poate fi confundată cu gâsca devară.

Spre deosebire de precedenta, esteoaspete de iarnă, care apare în vestulțării cam către finele lunii octombrie,rămâne aici în stoluri mici și încep săplece spre locurile lor de cuibărit dinnordul peninsulei scandinave, pe laînceputul lunii martie. În vestul Euro-pei, este la fel de frecventă așa cumeste gâsca de vară la noi.

În rest, are aceleași obiceiuri pri-vind formația de zbor, ca și cele legatede activitatea de hrănire, cu preciza-rea că își datorează numele faptuluică în perioada petrecută în țara noas-tră, este cel mai des întâlnită pe semă-năturile de toamnă. Sezonul devânătoare este 1.09. - 28(29).02

GÂRLIȚA MARE Anser albifrons, Scopolli, 1769

Pe lângă talia mai mică decât cea agâștei de vară, un criteriu sigur de di-ferențiere de aceasta, chiar de la o oa-recare distanță, este acela aceastăgârliță are o pată albă pe frunte - carenu depășește linia mediană a ochilor -și care, uneori, poate lipsi la exempla-rele juvenile. Se remarcă și prezențapetelor negre, cu contur neregulat, înpenajul ventral. Ciocul are culoareagălbui-roșcată, cu ongletul alb. Speciede pasaj, apare la noi pe la jumătatealunii octombrie, de obicei în numărmare, iar primăvara revine, însă înnumăr mult mai redus, încă din lunafebruarie, putând fi întâlnită în zonelede câmpie din sudul și vestul țării. Caoaspete de iarnă, în anii în care zăpe-zile câmpiilor nu sunt nici mari și niciîndelungate, rămâne la noi în interva-lul octombrie – martie, plecând apoispre locurile de cuibărit din nordul con-tinentului.

Caracteristic pentru gârlița mareeste și faptul că folosește glasul în toatezborurile, fie în cel de migrație, fie încele zilnice, dintre locurile de hrănirede pe câmp și locurile de odihnă și în-noptare de pe apă. Ar putea fi redat cuparticulele kli…klik-klik…klek…klek-klek… într-o succesiune rapidă și carepare a avea și o oarecare armonie mu-zicală. În unele țări din vest, i se spune„gâscă râzătoare”, asemuindu-se glasulcu un râs subțire și metalic, lansat încascade. Sinonime: gâscă cu frunteaalbă, gâgâliță, (Babadag), gâscămare, grăuriță (Olt), grâoare (Nă-săud). Sezonul de vânătoare este 1.09.-20.01.

Gâștele și gârlița prezentate aici sevânează cu cartușe cu alice de 3,5 - 4,5mm, trăgându-se la zbor, la distanțapotrivită, de la care „să-i vedețiochii..sau picioarele”, dictonul vânăto-resc, același pentru rațele sălbatice. Sepoate vâna și cu armă ghintuită, din fa-milia calibrului 5,6 mm. x, după oapropiere izbutită. Metoda folosită estepânda pe traseele lor zilnice de depla-sare de la câmp la baltă, cu recoman-darea etică de a nu se trage laîntâmplare în stol, ci ochind un singurexemplar. Este alegerea vânătorului dea trage „curat”, respectând vânatul șiastfel, respectându-se pe sine. Nu esteetic să se tragă în condiții de luminozi-tate scăzută dintre zi și noapte, cânddistanțele înșelătoare duc inevitabil latir imprecis și rănirea inu tilă a mai mul-tor exemplare. Precizăm însă că în zi-lele cu ceață densă, gâștele, dar șigârlițele, au zborul mai jos, ceeacepoate constitui un mare avantaj pentruvânător. Însă numai în timpul zilei!…

NOIEMBRIE 2014 | 13

Gârlița mică

Gâsca călugăriță (gâsca cuobraji albi)

Gâsca cu cioc scurt

Gâsca cu gât roșu

Gâsca neagră

Gâștele și gârlița de mai susnu se vânează, le prezentăm înimagini în intenția de a înlesniidentificarea lor: gâsca cu ciocscurt, gâsca neagră, gâsca că-lugăriță (gâsca cu obraji albi),gâsca cu gât roșu, gârliță mică.

A fost un vânător pasionat decerbi, mistreți și căprioare. Întimpul împăraților Tițius și

Traian a fost stratilat peste oști, afir-mându-se drept un comandant talen-tat. Era om bogat și cu multămilostenie pentru cei săraci.

Legenda spune că, într-o zi, la vâ-nătoare de Vinerea Mare, a dat în pă-dure de un cerb. Cu voia Domnului,

între coarnele cerbului hărțuit apareo cruce cu chipul lui Hristos, lumi-nând aidoma soarelui pe cer, și o vocesiderală i se adresă: „O, Plachide, pen-tru ce mă gonești, că Eu sunt Hristos!Te îndemn să mergi la preot și să tebotezi…”

Profund mișcat de această arătare,a primit botezul Domnului – îm-preună cu soția sa Tepista și cu fiii lor

Agapie și Teopist. Întors în pădure, lalocul unde a dat de cerb, a îngenun-cheat și i-a mulțumit Domnului pen-tru că 1-a apropiat de adevărul luiHristos. Însă părtașii diavolului aupornit război împotriva creștinilor.Eustațiu Plachide își pierde averile, pefemeia sa a văzut-o robită și copiii ră-piți.

Aflându-și familia, părăsește întaină Roma și trăiește deghizat înEgipt timp de cincisprezece ani. Împă-ratul Traian trimite doi ofițeri să-1aducă la Roma pentru a organiza ar-mata împotriva barbarilor. Însă împă-ratul Hadrian, succesorul lui Traian,i-a cerut să-i aducă ofrandă și să facăjertfă la idoli. Eustațiu a refuzat, mo-tivând că este creștinat. Atunci a fostsupus chinurilor și dat leilor spre a firupt în bucăți, dar animalele nu-i fă-cuseră nimic. Deci l-au vârât îm-preună cu soția sa în corpul unui boude aramă înroșit în foc. Peste trei zilei-au scos trupul neînsu flețit, dar ne-atins de jar, și l-au îngropat.

Este cunoscut faptul că din secolulIII după Hristos vânătorii creș tini auînceput să-l serbeze pe Sfântul Eusta-țiu ca pe un martir și pro tector al vâ-nătorii, pe tot cuprinsul ImperiuluiRoman. În diferite țări ortodoxe estenumit Eustatie, Eustace, Eustahius,Eustalius, Eustațiu.

În prezent, asociațiile de vânătoridin Europa îl celebrează pe Sfântulmucenic Eustațiu ca protector al vâ-nătorii pe 20 septembrie, când de -marează Sărbătorile Vânătorilor,inclusiv la noi, în cadrul SVPM, cu ogamă diversă de tradiții vânătorești șiservicii divine.

În anul 2011, Consiliul SocietățiiVânătorilor și Pescarilor din Mol dovaa aprobat proiectul privind instituireaordinului Sfântul Eustațiu. Realizato-rul acestui proiect este cunoscutul ar-tist plastic Simion Odainic dinRepublica Moldova.

Prin decizia unanimă a ConsiliuluiSVPM, primul deținător al acestei dis-tincții a devenit dl. dr. ing. NeculaiȘelaru, director ge neral al AGVPS dinRomânia, promotor activ al relațiilorde colaborare cu SVPM.


Cultură cinegeticăRSTITUIRI

Sfinții protectori ai vânătorii (I)SFÂNTUL EUSTAȚIU, OCROTITORUL VÂNĂTORILORDr. TUDOR COLAC

În panteonul consacrat sanctită ților ocrotitoare alefaunei, martirul Sfântul Eustațiu ocupă un loc aparte.Alături de Sfântul Hubert la catolici, Sfântul MareMucenic Trifon, repre zentat călare pe cal alb cu un șoimîn mâna dreaptă, venerat de vânătorii ortodocși dincomunitățile slavone, în spațiul spiritual românescSfântul Eus tațiu este sărbătorit la 20 septembrie.

NOIEMBRIE 2014 | 15

Tir COMPETI}II

F ață de preocuparea colectivu-lui A.J.V.P.S. Vaslui, pentru caîntreaga desfășurare a compe-

tiției să fie la standardul pe care poli-gonul l-a dobândit în timp, răspunsulcompetitorilor a fost sub așteptări.Spunem aceasta, datorită faptului că,față de un număr 33 concurenți ce s-ar fi putut califica în condițiile nor-male de desfășurare a competiției, aufost prezenți la start doar 12, toți fi-naliști de la zonala Mălina –Galați.

Competiția a debutat într-o starede spirit dominată de tristețea gene-rată de lipsa „la apel” a unor concu-renți consacrați din anii anteriori, dars-a tonifiat pe parcurs, iar în final s-aimpus spiritul competitiv.

Au reușit să câștige competiția ur-mătorii vânători:

Locul 1 Liță Toni –A.J.V.P.S. Prahova - 770 pct.Locul 2 Moisanu Radu –A.J.V.P.S. Vaslui - 662 pct.

Locul 3 Tuvenia Costel –A.J.V.P.S. Vrancea - 643 pct

Lăsându-se cortina peste aceastăediție a competiției, cea mai costisi-toare pe participant de pînă acum, ur-mează cel puțin o întrebare delicată șianume: care sunt cauzele care au ge-nerat o participare atât de redusă?

Dintre răspunsuri, apreciem că secuvine să amintim:

• numărul redus al poligoanelorautorizate ce mai funcționează în ca-drul asociațiilor afiliate, fapt ce limi-tează posibilitatea de desfășurare acompetițiilor și de antrenamente pen-tru doritori;

• problemele de ordin economicale multor asociații, la care se adaugăși cele financiare ale membrilor vână-tori, coroborate cu prețurile ridicatede vânzare ale cartușelor și talerelor;

• legislația în materie, care în mo-mentul de față descurajează bunele

intenții de înființare a noi poligoanede tir vânătoresc.

Revenind la finala 2014, apreciemcă echipa tehnică al A.J.V.P.S. Vasluia dovedit că este bună organizatoareși merită a fi lăudată.

Laude și mulțumiri se impune a fiaduse și sponsorilor care, la „apelul”făcut de asociație, au răspuns în ceamai frumoasă tradiție moldovenească,surprinzând întreaga asistență, la fi-nalul competiției, printr-o invitațieadresată celor prezenți la o masă co-mună, cu bucate pregătite în specifi-cul zonei, udate generos cu licori dinviile vasluiene.

Felicitări, pentru perseverența șirezultatele obținute, d-lui. Toni Liță,care a reușit să domine competiția înultimi ani, următorilor doi premiați șicelorlalți 9 finaliști ai competiției.

Și, ca de fiecare dată, spunem cin-ste învingătorilor, onoare învinșilor!

Finala de tir vânătoresca A.G.V.P.S. - 2014Text și fotografie EUSEBIU MARTINIUC

Finala din acest an s-a desfășurat, ca de obicei, sub egidaAGVPS din România, care a asigurat întregul suporteconomic, dar în organizarea A.J.V.P.S Vaslui, lapoligonul „Paiu”.

Până în 1941 inclusiv, Secția Ci-negetică a fost condusă de natu-ralistul dr. George D. Vasiliu

(1908-1989), care, încă de atunci, eramembru al Societății Mamalogice dinGermania, dar și al Societății Interna-ționale Ornitologice.

În anii 1939 și 1940, personalulSecției Cinegetice a început întocmireaunei statistici asupra exemplarelor vâ-nate anual, pe specii, pe teritoriul Ro-mâniei, acțiune realizată, pe baza unor„formulare-tip”, în colaborare cu celepeste 1.000 de Societăți de Vânătoarecare funcționau atunci în țară, dar și cuInspectoratele Județene de Vânătoare.

Tot atunci, o preocupare importantăa acestei secții a fost evidențierea “re-partiției geografice a vânatului” în țaranoastră.

Aceste acțiuni au fost favorizate șide faptul că George D. Vasiliu lucra șila Direcția Vânătoarei ca biolog (între1936 și 1940) și director adjunct alacesteia între 1940 și 1941. Astfel că,din aceaste poziții, a reușit să impunăsocietăților de vânătoare existente încele 71 județe ale țării, trimiterea date-lor referitoare la recolta vânatului și re-partiția acestuia în teritoriu.

Datele acumulate au permis impli-carea deosebită a Secției Cinegetice înrealizarea Expoziției Naționale de Vâ-nătoare din vara anului 1940.

Aceasta a fost deschisă în ziua de 9iunie 1940, la Palatul „Arta”, situat încentrul capitalei țării, pe strada Batiștei.Ea a fost organizată de Direcția Vână-toarei din Ministerul Agriculturii și Do-meniilor. La deschiderea ei au fostprezenți atât prof. Gheorghe Ionescu-Si-sești, ministrul de atunci al Agriculturiiși Domeniilor, cât și Anton Mocsonyi,Marele Maestru al Vânătorilor Regale.La primul etaj al palatului era „secțiadocumentară” a expoziției, organizată

de Secția Cinegetică a Institutului Na-țional Zootehnic (în colaborare cu Di-recția Vânătoarei), în fapt o sală cunumeroase hărți, grafice și tabele, careprezentau: răspândirea pe județe aunor specii de mamifere (cerb, caprăneagră, căprior, urs) și păsări, statisticavânatului împușcat în România, dina-mica numărului de permise de vână-toare eliberate după anul 1930,densitatea vânătorilor (pe județe), ve-niturile obținute de Direcția Vânătoarei,suprafața medie de teren care revinefiecărui vânător în cadrul județelor, va-loarea economică a vânatului ș.a.

Menționăm că, în cadrul ExpozițieiNaționale de Vânătoare din 1940, s-aobservat concepția originală a lui Geor -ge. D. Vasiliu, de prezentare a datelorrezultate din cercetarea făcută în cadrulSecției Cinegetice.

Notăm și faptul că, unele din hărțileși graficele care au fost prezentate înExpoziția Națională de Vânătoare din1940, au fost reproduse de Mihail Ro-mașcanu în lucrarea sa „Vânătoarea înRomânia 1920-1940”, apărută la sfârși-tul anului 1940 la Editura Cartea Ro-mânească din București.

Expoziția cinegetică din 1940 a fostimportantă, pentru că ea a reflectat as-pectele de ordin vânătoresc din ultimulan de existență al României Mari (cuBasarabia, Bucovina de Nord și Cadri-laterul).

În anul 1940 cercetarea din cadrulSecției Cinegetice a mai urmărit încădouă aspecte, referitoare la păsările dinDelta Dunării și anume: conținutul sto-macal al acestora “cu scopul de a se de-monstra foloasele și pagubele ce le aducaceste păsări” și paraziții care le afectau.Pentru primul aspect, membrii secțieiau avut la dispoziție 60 de stomacuri dela diferite specii de păsări acvatice.

George D. Vasiliu a concentrat o

parte a rezultatelor obținute în articolul„Contribuțiuni la cunoașterea valorii eco-nomice a vânatului nostru”, publicat înrevista clujeană de vânătoare „Carpații”«mutată» atunci la Sibiu (1940) și car-tea „Păsările din România. Determina-tor” (209 pagini) pe care o publică încolaborare cu Ludovic Rodewald (Ru-descu), apărută chiar sub egida aceleiSecții Cinegetice a Institutului NaționalZootehnic și tipărită la Imprimeria Na-țională tot în 1940.

În 1941 se continuă temele de cer-cetare din anul anterior, numai că unadintre ele a fost extinsă la studiul hraneipentru și pentru alte păsări de interesvânătoresc, în afara celor acvatice, iaralta s-a concentrat pe studiul parazițilordin grupul Mallophaga. Tot în acel anse întocmise și statistica vânatului recol-tat în intervalul 1939-1941 și “printrelucrările noi Secțiunea Cinegetică a în-ceput alcătuirea unei statistici a vână-torilor din țară, pe profesiuni, religie,vârstă și vechime”, după cum arătaGeor ge D. Vasiliu într-un raport cătreconducerea Institutului Național Zoo-tehnic.

„Cercetări statistice asupra vâna-tului și valorii sale economice” a fostuna dintre temele de cercetare a Sec-ției Cinegetice în anul 1942, la care s-au adăugat și alta referitoare la „stu-diul cărnii, părului și pielii de iepuresălbatic”.

În intervalul 1939-1942, membriisecției au adunat și date referitoare lacâinii de vânătoare din țară (număr,rase). Tot atunci s-au realizat și „cerce-tări asupra originii și aptitudinilor copo-iului din România”.

Întocmirea unei hărți zoogeografice,care să înfățișeze repartiția speciilor devânat din țară, fusese avută în vederede personalul Secției Cinegetice și înanii 1942 și 1943.


CercetareRESTITUIRI

În 1938 a debutat, în România, activitatea de cercetare cinegetică, prin înființarea unei„Secții Cinegetice” în cadrul Institutului Național Zootehnic din București, condus demedicul veterinar prof. G. K. Constantinescu (1888-1951). După numeroase transformări,continuatorul actual al acestuia este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentruBiologie și Nutriție Animală de la Balotești, județul Ilfov. Menționăm faptul că acea secție afost printre ultimele înființate în cadrul Institutului Național Zootehnic, instituție creată în1926 în baza Legii creșterii, îmbunătățirii și apărării sănătății animalelor.

Cercetarea cinegetică înRomânia, în anii celui de-aldoilea război mondialSORIN GEACU

În primăvara și vara anului 1943,secția Cinegetică mai urmărea și realiza-rea unui studiu asupra valorii economicea vânatului recoltat în intervalul 1940-1943 „pentru a stabili aportul acesteiproducțiuni la economia națională”.

Cercetările cinegetice din 1943-1944 a inclus următoarele probleme destudiu: Aportul economic al vânatului dinRomânia după 1940 (cantitatea decarne și valoarea blănurilor rezultate);Studiul părului și pielii la iepure în legă-tură cu valorificarea lor industrială; Stu-diul aparatului digestiv la iepure;For marea unui câine de pază românescpentru nevoile Ministerului Armatei (ocanisă înființându-se în orașul Corabia,județul Romanați, astăzi județul Olt) șiFormarea unui câine ciobănesc românesc.

Studiul părului la iepure urmăreacalitatea și valoarea sa practică, iar încazul cercetărilor asupra tubului diges-tiv al iepurelui, au predominat aspec-tele histologice.

Secția Cinegetică era mică compusădoar 3-4 persoane, majoritatea de la Fa-cultatea de Medicină Veterinară, pelângă care funcționa Institutul NaționalZootehnic. La conducerea Secției Cine-getice, după George D. Vasiliu, auurmat numai medici veterinari, între

care amintim pe șeful de lucrări dr. IonStănică. În 1944, șeful delegat al secțieiera prof. univ. dr. Vasile Gheție (1903-1991), creatorul școlii române de ana-tomie comparată a animalelor. În acelan, secția a fost evacuată în Oltenia, laStrehaia.

La sfârșitul anului 1944, InstitutulNațional Zootehnic stabilea, ca atribuțiide cercetare a Secției Cinegetice, urmă-toarele: studiul răspândirii vânatului înRomânia în legătură cu posibilitățile dealimentație, recomandarea de măsuri derepopulare cu diferite specii și promova-rea intensificării activității cinegetice.

Secția Cinegetică a funcționat timpde un deceniu în cadrul Institutului Na-țional Zootehnic din București, fiind des-ființată în anul 1947. Almășan (1964,pag. 5) afirma greșit că „această unitatese desființează după numai doi ani”!

Punctăm, în concluzie, faptul că unnaturalist, profesorul George D. Vasiliu,care a lucrat și la U.G.V.R./A.G.V.P.S.în perioada 1953-1959 și 1963-1964, ainițiat cercetarea cinegetică în Româniaîn urmă cu peste șapte decenii și jumă-tate și că tematica urmărită a fost destulde variată, chiar în condițiile celui de-alDoilea Război Mondial. Totodată, dato-rită eforturilor acestei Secții Cinegetice,

s-a realizat prima statistică exactă a vâ-natului recoltat din România, cea carese referă la sezonul vânătoresc 1938-1939 și s-a stabilit, pentru prima dată,valoarea economică a vânatului româ-nesc, aceste statistici având „meritul dea fi primele din istoria vânătoarei nostre;ele au fost obținute prin munca migă-loasă de fiecare zi a personalului Secțiu-nii Cinegetice din Institutul NaționalZootehnic”, după cum menționa chiarprofesorul Vasiliu în 1940 (pag. 315).

BIBLIOGRAFIEAlmășan, H. (1964), Cercetareaștiințifică-cinegetică, Vânătorul șiPescarul Sportiv, nr. 8, București.Vasiliu, G. (1940), Contribuțiuni lacunoașterea valorii economice avânatului nostru, Revista Carpații, nr.12, Sibiu.* * * (1939-1945), ArhiveleNaționale ale României, DirecțiaBucurești, Fond Institutul Național deCercetări Zootehnice București.* * * (1939), Enciclopedia României,vol. III, București.* * * (1940), Expoziția de vânătoare,Revista Vânătorilor, an XXI, nr. 5-6,București.

NOIEMBRIE 2014 | 17

LA ZI

„Întrebarea” și răspunsurile pun înîncurcătură orice vânător cât de cât cu-noscător în materie. Este clar că din fi-nalul „întrebării” lipsesc cele douăpuncte „:”. Dar nici răspunsul conside-rat bun nu este bun! Cornul de lopătarnormal dezvoltat prezintă trei ramuri:ramura ochiului, ramura mijlocie șispinul, cea de-a treia ramură din spa-tele prăjini, de la extremitatea de jos alopeții.

Deci răspunsul bun, la întrebareaformată, este cel de la litera c), nicide-cum cel de la litera a).

Ce poți face însă la examenul de vâ-nător pentru al promova?

Trebuie să dai răspunsul prost for-mulat de ministeriali, acceptat de exa-minatorii care corectează cu șablonullucrările candidaților, pentru a putea

dobândi calitatea de vânător. Este unsfat criticabil, dar sănătos, în condițiileîn care îți rămâne, pe mai departe, sufi-cient timp pentru studiu individual șipentru a-ți corecta multe, din prea mul-

tele cunoștințe formative greșite puse laîndemână de novicii autori ministerialiîn cinegetică. Astea sunt timpurile, în ci-negetica din România, și nu prea avemaltceva ce face!

ÎNTREBĂRI PENTRU EXAMENUL DE VÂNĂTORText și fotografie N. ȘELARU

53. Cornul de lopătar dezvoltatnormal, poate avea cel multa. două ramuri și o lopată;b. două ramuri și două lopeți;c. trei ramuri și o lopată.

ramura ochiului, ramura mijlocie, spinul (ramura din spate).321

1

1

22

33


Glonț

Tubul cartușului se bazează pecel produs de firma Remingtonpentru calibrul 7 mm Remin-

gton Ultra Magnum, scurtat până lalungimea de 63 mm și strâmtat la gurăpentru a fixa glonțul de 6,5 mm. Car-tușele sunt încărcate cu gloanțe NoslerAccubond de 9,07 grame (140 grains),

cu un B.C. -coeficient balistic- foarteînalt, de .509. Viteza obținută este re-marcabilă, fiind de 1.044 metri pe se-cundă la gura țevii.

Despre glonțul Nosler Accubondam scris de curând un articol în revistanoastră. Acum Nosler oferă pentruacest calibru și modelul Accubond

Long Range. Noul model, cu un profilmai aerodinamic, începe să expandezeși, dacă are impactul cu vânatul, ex-pandează la o viteză de numai 396metri pe secundă, deci la distanță maimare decât glonțul Accubond, care nuîncepe expandarea decât după ce im-pactul are loc la o viteză de peste 549metri pe secundă.

Carabina M 48 Patriot de calibrul.26 Nosler are țeava Stainless de67,5cm (cu 5 cm mai lungă decât a ce-lorlalte 15 calibre) și pasul ghinturilorde 8 inci (față de 9 sau 10 inci la restulcalibrelor). Patul este din fibră de Ara-mid, un material sintetic ușor, cu unstrat protector de Cerakote. Nu esteprevăzută cu sistem de ochire meca-nică, ci doar prin aparatură optică.Fără lunetă ea cântărește 3,476 kg,fiind ceva mai grea decât oricare dintrecele 5 calibre Magnum ale carabinei.Astfel reculul ei redutabil scade puțin.

Când arma a fost testată în poli-gon, la distanța de 100 m, în serii decâte 5 focuri, dispersia cea mai bunăobținută a fost sub 30 mm, ea fiind ac-ceptabilă pentru vânătoare. Țapul Be-zoar a căzut în foc la 200 m, dupăprimul glonț tras de Craig Boddington,folosind ultimul model de lunetă ZeissConquest.

Noul calibru constituie o realizaredemnă de reputația companiei înfiin-țate în anul 1948 de John A. Nosler(1913-2010), a cărui permanentă de-viză a fost:

„Calitatea mai presus de orice!”.Fiul său, Bob Nosler, care a cumpăratcompania în anul 2008, a rămas fidelacestei devize.

Datele privind carabina M 48 Pa-triot și calibrele acesteia le-am găsitpe site-ul companiei Nosler, iar celedespre Craig Bodington și imaginileprivind trofeul și arma cu care l-a do-borât, provin din articolul 26 Noslerdin revista Bălgarski Loveț p.12-14,din aprilie 2014 (articol nesemnat).

MUNI}IE

Noul calibru 26 NOSLERdestinat vânătoriiMATEI TĂLPEANU

Firma Nosler anunțase, în 2013, că valansa un nou calibru de glonț, numit.26 Nosler, mai rapid decât gloanțelede același diametru: .264 Win.Mag.,6,5-284, Norma, 260 Rem.. Primelecartușe produse cu noul calibru au fosttestate și pe vânat, de cunoscutulvânător și expert în balistică americanCraig Boddington. Acesta a utilizatcarabina cu repetiție M 48 Patriot,produsă deja de Nosler în alte calibre,adaptată la noul calibru și la epolajulpe umărul stâng, împușcând în Turciaun țap Bezoar - Capra aegagrus, alcărui trofeu, evaluat ulterior, a ocupatlocul al II-lea pe plan mondial, laspecia respectivă.

P este toate aceste vietăți zboară,ridicând glas de zarvă și aten-ționare, guralivele coțofene,

sporite, cam nepermis de mult, în ul-tima vreme. Cum ar fi să facem un tur,în zbor, pe deasupra terenului și să pri-vim, prin ochii acestei mici păsări, cătretabloul ce ni se dezvăluie: câmpuri pecare au rămas resturi de la recoltare,urmele adânci ale tractoarelor, în carese cuibăresc ochiuri liniștite de apă și…încă ceva.

Sunt născociri ale omului: reci-piente din plastic, resturi menajere , sti-cle sparte aruncate în grabă din căruță,părți din hoitul unei vaci. Tot zburândașa, se iscă, ca din senin, un vânt ascuțitde toamnă. Privind în jur, își zise: „Ce

păsări ciudate! Ce zbor neregulat!…” Deunde putea ști mica zburătoare că, celece se văd, sunt doar pungi de plasticabandonate de nesimțitorii trecători!

Își continuă zborul, ajungând dea -supra unui pâlc de pădure… Ce-i drept,e toamnă și frunzele s-au cam scuturat,dar totuși. Copaci retezați în grabă, fărărost, copaci chinuiți de boală și uscă-ciune, lăsați necurățați de omul ce știesă-i taie doar pe cei semeți. Obosită, selăsă pe craca unui copac. Îi atrase aten-ția o turmă de purcei ce grohăiau spe-riați. Cei ce veniseră la vânătoare, zileletrecute, omorâseră la goană trei pur-cele din turmă… Zgomotele iscate dinpădure goniră porcii. De pomul coțofe-nei se apropie o ciută cu puiul ei. Acolo

era un loc de hrănire, unde acum pu-teau mânca liniștiți câteva boabe de po-rumb. Păreau cam triști, aveau de ce,căci frumosul cerb, un exemplar deaur, singurul din zonă, fusese împuș-cat. Ar fi putut să aleagă exemplarulmai slab, care nu mai putea da proge-nituri reușite, dar banul și orgoliu aufăcut ca unicul exemplar, cu adevăratputernic, demn de a domina pădurea,să sprijine acum zidurile unei încăperi.Se ridică grăbită, zbură peste pădure șiajunse la un lac pe care pluteau, printrerațe și vegetație, cutii de bere, sticlegoale și pungi.

Or fi coțofenele considerate păsăridăunătoare, atunci când numărul loreste prea mare, dar totuși, dacă mă gân-desc, tot omul este cel mai mare dăună-tor, atunci când strică echilibrul naturii,atunci când nu prețuiește darurile făcutede ea și când nu se folosește, în modchibzuit, de ceea ce îi este oferit.

Dragi colegi vânători, vă invit, cutot sufletul, să fim altfel decât ei, și nudoar să punem resturile noastre într-opunguță pe care să o aducem acasă, cisă fim vigilenți cu cei ce nu respectă na-tura și etica vânătorească. Am imaginicare mi-au rămas în minte: câinele devânătoare prins în strânsoarea lațuluigăsit în tufișuri, sau plin de sângele ce-i șiroia din tăieturile cioburilor desticlă, căprioara sufocată în strânsoareasârmei ce-i înconjura coastele, căprioa-rele moarte din cauza chimicaleloraruncate peste câmpuri, mistreți în caream găsit „poște” înfipte în rinichi, vânatmare pierdut și lăsat în chinuri dincauza trăgătorilor nepricepuți… dar numai vreau să continui cu aceste exem-ple, căci mă întristează nespus.

Am un îndemn: prețuiți natura șidarurile ei! Bucurați-vă de fiecare zi devânătoare, dar cu cumpătare și grijă.Nu contează cantitatea, ci calitatea ti-rului, frumusețea aportului, bucuria în-tâlnirii cu vietățile și prietenii. Dacădoriți să lăsați ceva pe câmp, atunci lă-sați un sac de boabe, nu un sac degunoi! Dacă vreți să deveniți deținăto-rul unui trofeu, gândiți-vă și întrebațimai întâi dacă în teren sunt destuleexemplare bune pentru reproducere.Gândiți-vă mai întâi la natură, și apoila voi! Cu siguranță veți fi răsplătiți!


OPINIE

Un îndemn, la început de sezon…MARIA SĂVULESCU

Noul sezon de vânătoare și-a deschis porțile pentrunerăbdătorii vânători, care își vor petrece în naturăsfârșiturile de săptămână, hoinărind peste ogoare și prinstufărișuri, tufe și desișuri. Terenurile de vânătoare îșidezvăluie, celor ce pătrund întrânsele, bogățiile înmulțiteîn liniștea și căldura zilelor verii: fazanii plini de culoare,iepurii poznași, rațele zgomotoase, vulpile șirete șimistreții iscoditori.

A ltul mi-e pătsul. În asociațiileafiliate, de la caz la caz, situa-ția stă cam așa:

Conducere democratică. Aicitreaba merge bine. La adunările gene-rale, oamenii își spun păsurile, repre-zentanții în consilii sunt oamenipregătiți și cinstiți, care știu ce și cum săceară executivului. Iar președintele eom cu judecată și prestanță, ce se zbatesă găsească soluții pentru interesulcomun al confraților în ale vânătorii. Auidentificat un director competent, pecare îl remunerează pe măsură.

Totalitarismul tehnic. Este o remi-niscență a regimului totalitar. Din pă-cate, există și astăzi vânători vechi,pentru care cotizația e mare, că așavrea „dom’ Director”, că vânatul trebuiepredat la „plan”, că asociația sunt „ei”,iar membrii grupei suntem „noi”. Aici,oamenii din comitete și consilii suntaceiași, bătuți în cuie, de când era lupulcățel. Alegerile sunt pregătite și sforă-rite de „dom’ Director” și iese cine tre-buie. Oameni ce nu deranjează.Președintele e bun prieten cu directorulși nu-i suflă-n ciorbă.

Acum, că tot bate vântul schimbării,ar trebui să ne implicăm și noi, cei con-știenți și afectați de totalitarism. Se

schimbă statutul. Putem alege să îl coa-făm puțin. Sau putem alege să privimAsociația în contextul actual și să iden-tificăm soluții. Una din modificărilemajore ar fi introducerea contractuluide management în conducerea asocia-țiilor. Cuprinderea lui în Statut și apli-cabilitatea, în conformitate cupre vederile legale și voința membrilorcotizanți.

Pentru a avea și impact real în ca-drul asociației, contractul de manage-ment ar trebui să aibă target-uri binedefinite și pârghii prin care managerulsă fie stimulat, în caz de bune perfor-manțe și penalizat, ba chiar înlăturat,când se nărăvește la cașcaval nemuncit.Dar pentru asta trebuie un Consiliu pu-ternic. Consilierii ar trebui să poată și

să știe să ceară lucruri concrete, etapi-zate, benefice organizației. Și să poatăverifica concretizarea lor, aplicând gra-tificația sau penalizarea. Iar președin-tele trebuie să fie (folosesc o expresieconsacrată, dar pertinentă în cazul defață), „jucător”. În cazul în care suntețide acord cu pledoaria-mi, urmăriți-măpână la capăt: se apropie alegerile. Nualea politice, am zis de la început. Celela grupe, cluburi și asociații. Identifi-cați, stimați colegi vânători, oamenii cesunt capabili să vă reprezinte constantși propulsații în fruntea structurilor re-prezentative. Implicați-vă voi, ce ani dezile ați constatat că nu e bine, darbunul simt v-a ținut în expectativă. Alt-fel, pleava își va alege, în continuare,oameni de paie…

NOIEMBRIE 2014 | 21

OPINIE

Vremea alegerilorText și fotografie LIVIU MIRCEA

Potoliți-vă confrați! Nu mă mai suduiți vânătorește, nu mă apuc de scris desprepolitică…! Cu toate că ne-ar mai trebui mult mai mulți vânători adevărați în rândulpoliticienilor. Tare aș mai susține un candidat ce ne-ar ști păsurile și ar promite că vaîncerca să schimbe mentalitatea conducătorilor statului, de a face din vânătoare unmijloc de venit și, astfel, de a o transforma din tradiție în business. Iar tarifele degestionare ar trebui să fie și ele simbolice, dacă se vrea gospodărire pe termen lung.Dar despre asta s-a scris în mai fiecare număr al revistei…

Printre multe alte simboluri,care sunt trăsături de bază aleființei omenești, și pe care vâ-

nătorul le subliniază cu o altfel de pa-siune, poate ieșită din firesculnormalității, se numără libertatea, cadar divin, din care derivă dreptul de aavea o anumită pasiune, deci de aavea o opțiune, necesitatea de cunoaș-tere a lucrurilor adevărate, legate denatură și, nu în ultimul rând, speranța,născută precum o iluzie, care întrețineflacăra acestui hobby. Suntem o țarăbinecuvântată, cu o diversitate marede habitate, în care fauna are o viațăminunată, parcă ruptă din rai. Ames-tecul natural de câmpii, dealuri șimunți, de ape și păduri, deci de relieffoarte fragmentat și mediu foarte di-versificat, întreține viața speciilor săl-batice care populează, permanent sauîn perioade diferite, țara noastră.

Pași de vânătorUn vânticel îl învăluie imediat ce

primii pași îl poartă, de la căldura dincămin, la inevitabilul impact cu acelmiros specific al aerului de afară, sa-turat de pronunțate miresme și deumezeală, de pământ afânat de proas-pătă arătură și de frunze îngălbenitepribegite, departe de ramurile pecare, într-o ultimă disperare, mai flu-

tură, pentru puțin timp, câteva încăavide de ceva sevă de toamnă târzie.

Ceața albește decorul naturii, și oînvăluie parcă, într-o luptă aprigă cuumbrele dimineții. Valuri-valuri deneasemuite himere ascund, cândcrângurile pământului, când hornu-rile caselor pitite după deal, într-unfel de fum deloc imaginar, căruianumai soarele îi va veni de hac.

Pe vânător, anotimpul acesta, ne-

suferit dar obișnuit, nu-l sperie! Faceparte din ritmul vieții pe care o îndră-gește. Ba, din multe puncte de vedere,îl preferă, îl dorește. Vântul accentuat,ceața și gerul sunt fenomene naturale,care-i motivează ieșirea în teren, fie lavânătoarea de iepuri, fazani, mistreți,gâște, fie pentru o cunoscută bineve-nită tonifiere în contact cu aerul degheață. E anotimpul întâmplărilor vâ-nătorești.

Golite de fructul mult iubit deBacus, viile își leagănă jalnic, în adie-rea rece a finalului de toamnă, joar-dele care-au purtat rodul nobilelorsoiuri.

Un cuib de păsărele, clădit cu mă-iestrită migală, stă martor ochiului devânător, dovadă că o nouă generațieși-a luat zborul din această căsuță, as-cunsă și nu prea, într-o încâlceală na-turală de ramuri, fructe și frunze deviță rodnică.

Ici-colo, ca într-un vals de oră târ-zie, ultimule stoluri de grauri se maibucură încă de dulceața singuraticelorboabe de struguri, uitate, în graba cu-lesului, de harnicul gospodar.

Din bătrâni se spune că este binesă lași „bărbițe” după culesul roadelor,pentru ca în anul viitor recolta să fieși mai bogată. Câtă subtilitate în acestgest! Câtă dăruire a omului față de na-


Rapsodie târzie de toamnăText și fotografie CONSTANTIN RĂDAN

Primul mare poet italian, Dante Alighieri, spunea: „Natura este arta lui Dumnezeu celVeșnic”. Iată o maximă pe care vânătorul o îndrăgește și pe care și-o reamintește ori decâte ori pasiunea îl poartă în mijlocul acestei inimitabile „arte”.Vânătorul poate ficonsiderat omul cu un simț în plus. Datorită faptului că are de-a face, prin menirea lui,cu partea sălbatică a creației Dumnezeiești, învățându-i tainele, mai ales ale celorextraordinarei faune. De aceea, vânătorului, în contextul uniunii omului cu natura și cusemenii acestuia, i se conferă un binemerit privilegiu. Dintr-o astfel de uniune s-aunăscut mituri, s-au scris povești nemuritoare și s-a plămădit o știință a vânătorii, căreiai s-au dedicat mari valori ale umanității.

Din biblioteca naturiiDIN TEREN

PUBLICITATE

tură și pentru protejarea faunei aces-teia! Pentru că și fazanul și potârni-chea, știu unde să caute și să găseascăstropul de hrană „uitat” poate, dechiar el, vânătorul.

Mai ieri culegea roadele pământu-lui și ale muncii lui, astăzi, același om,cu arma la subsuoară, în costum derespectată noblețe, cizme și pălărieplină cu insigne și amintiri cinegetice,cutreieră, pas cu pas, hățișurile natu-rii. Gustă din aerul încă îmbibat cuparfumul fostelor recolte și își roteșteprivirea sfredelitoare peste verdele-june al semănăturilor răsărite.

Se pleacă atent, citește cu interesurme de vânat, se oprește scurtânddin priviri orizontul și, între două mo-mente de respiro, dă plămânilor guracu oxigen-miracol de sănătate! Pentrucă numai aici, departe de forfota me-tropolei, te purifici de tot răul din tine.

Câmpurile își expun, precum tu-șele unui penel de maestru, farmeculultimelor petice de culoare, asemuiteunui mozaic, încă nepângărite debruma sau de chiciura des întâlnite întomnaticul refren al sezonului de vâ-nătoare.

Țâșnind din apropierea vânătoru-lui, într-o surprinzătoare, dar fireascăpriveliște, un iepure și apoi un altul,

aleargă, îndepărtându-se și dispărând,ca niște fantome, în cocenișul lăsatdrept adăpost de iarnă pentru vânat.Umană măsură. Tot mai chibzuit prac-ticată pe întinsele tarlale.

Brațul vânătorului zvâcnește, înciuda amorțelii imprimate de armă, caun îndemn pentru acesta la vedereavânatului. Magnificul tablou al naturiieste însă cu mult mai presus decât o

posibilă imagine, stricată de zgomotulvenetic al focului de armă.

Natura are cântecul ei. Ascultați-l.Este o rapsodie de toamnă târzie, carepoartă pașii vânătorului spre locuri cu-noscute, dar și cu gânduri mai bune,spre o vânătoare rațională, durabilă,cultivată cu migală într-o aleasă tradi-ție.

S-o respectăm!

Mă aflam în vizită la prieteniimei Anita și Scott, în provin-cia Ontario – Canada și, la

propunerea lor, am hotărât să mergemla o fermă particulară în apropiere deCayuga, unde proprietarul organizacursuri de antrenament pentru câiniide vânătoare.

Sage, cățelușa prietenilor mei, maiieșise în teren, dar doar pentru plim-bare și fără să fi primit antrenamentspecial pentru vânătoare. Comporta-mentul ei lăsa însă evident să se vadăînclinarea și aptitudinile pentru vână-toare, moștenite de la părinți.

Toamna înbrăcase cu dărnicie pei-sajul în culori arămii desprinse din pa-leta curcubeului, iar la Ruffwood GameFarm am fost primiți cu prietenie deMike, proprietarul fermei. După o pri-vire scurtă asupra împrejurimilor, oca-zie cu care am văzut canisa în care suntpregătiți cu grijă căței de vânătoare dinrasa Brittany și cuștile cu fazani și po-târnichi pentru popularea terenului de

vânătoare, Mike a trecut la pregătireacățelușei. O zgardă mai lată pentru an-trenament, apoi porumbeii ce urmau afi plasți în teren pentru a fi găsiți deSage și, bineînțeles, încălzirea tinereipatrupede pentru sesiunea de antren-ment, ocazie cu care a putut face cu-noștință „face to face” cu porumbeiiținuți deocamdata în mână.

Ora de antrenament a decurs dupăprogramul prestabilit. Porumbeii aufost plasați în teren, în locuri la înce-put ușor accesibile, apoi mai greu depătruns, iar după încălzire-inițiere,Sage a fost ghidată inițial cu lesa, iarapoi a fost lăsată să găsească singurăporumbeii care, după ce au fost pon-tați, și-au luat zborul. Trecuse testulprimului aret.

Anterior citisem despre aceastămetodă de antrenament și nu mi se pă-ruse chiar foarte simplă. Aici însă, subîndrumarea și supravegherea atentă,plus îndemânarea grijulie a lui Mike,totul arăta cât se poate de ușor și efi-cace. Iar Sage a fost și ea la înălțime,reușind să aducă încă odată bucuria șimulțumirea pentru Anita. Alegerea fu-sese a ei, iar Sage îi confirma din nouașteptările!


AntrenamentCHINOLOGIE

La final de Brumărel, cu un an în urmă, am avut ocaziasă particip la o sesiune de antrenament pentru aport aunui tinere cățelușe de brac german cu păr sârmos, plinăde energie și dornică de vânătoare.

Primul aretText și fotografie ALECSANDRU CODRIN

NOIEMBRIE 2014 | 25

Planta face parte din flora spon-tană și o găsim frecvent în pă-durile de foioase din zona de

câmpie și până în cea montană infe-rioară, la marginea tufișurilor, prin lu-minișuri și locuri umede.

Planta poate atinge o înălțime de15-30 cm, are tulpina dreaptă și sucu-lentă, cu frunze ovale cu pete albe șiperișori. Florile sunt grupate în buche-țele la vârful tulpinii și au culori dife-rite, inițial roșii, apoi, după polenizare,albastre spre violet și, mai rar, albe.

Mierea ursului este cunoscutădrept plantă tămăduitoare încă din an-tichitate, când era folosită pentru tra-tarea afecțiunilor respiratorii, de undevine și denumirea populară de plămâ-nărică. Recoltarea se face în timpul în-floririi, atât primăvara, cât și vara șitoamna. În scop terapeutic se folosescatât frunzele de la bază, cât și cele su-

perioare, fără pețiol. Se spune că, dacăflorile își pierd culoarea după ce aufost puse la uscat, planta pierde dinproprietățile terapeutice.

Planta conține o serie de substanțeactive folositoare, precum uleiuri vola-tile, săruri minerale de magneziu și po-tasiu, vitamina C, mucilagii, taninuri,beta-carotenoizi, acid salicilic și rezine.

Preparatele din mierea ursului auo acțiune emolientă, expectorantă,analgezică, diuretică, cicatrizantă și re-generantă, ajută la vindecarea rănilor,fiind astfel utilă și la tratarea afecțiu-nilor ulcerative. De asemena sunt cu-noscute acțiunile astringentă,antiinflamatorie, antimicrobiană și detonic general. Sunt amintite în acestsens efectele benefice în cazuri deamigdalite, faringite, bronșite, ulcergastro-duodenal și gastrite, precum șiafecțiuni renale și ale tractului urinar.

Pentru uz extern, ajută contra degeră-turilor, eczemelor uscate, a plăgilor șicrăparea pielii.

Preparatele din mierea ursului sepot pregăti sub formă de ceai, suc saupulbere.

Informațiile despre plantele medi-cinale, terapiile complementare, sauremediile naturale pot fi de ajutor, darnu exclud și nu înlocuiesc tratamentelemedicale. Înainte de a utiliza plantelemedicinale în general, sub orice formă,este recomandată vizita la medic, iaradministrarea preparatelor din miereaursului să se facă numai la recoman-darea acestuia.

Este foarte ușor să confundămsimp tomele sau aspectul unor afecțiuniși, de aceea, opinia medicului specialisteste neapărat necesară și se impune cao măsură de prevedere și siguranță.

Plante tămăduitoare FLORA

Mierea ursului (Pulmonaria officinalis) este o plantăperenă, erbacee, care face parte din familiaBoraginaceae. Planta este cunoscută și sub alte denumiripopulare, precum cuscrișor, mătasea pământului,albăstrea sau plămânărică.

Mierea ursuluiDOCTOR PLANT


noutăți de prin magazine

Cel mai nou proiectil produs de RWS – HIT – în traducere, High ImpactTechnologie. Având calități dovedite și fiind folosit pentru toată gama decalibre RWS, HIT are un design cu expandare stabilă, care este oalternativă excelentă pentru proiectilele fără plumb, ce se adreseazăvânătorilor ce preferă un glonț fără fragmentare.

ARROW INTERNATIONAL

Caracteristici• RWS ACC - (Active-Crater-

Cavity) forma vârfului ajută laaccelerarea expandării, cu un efectde șoc foarte puternic;

• RWS TC-Tip (Twin-Compression-Tip) – vârf de polimercu două cavități pentru a avantajatraiectoria razantă și a inițiadeformarea la impact;

• Caneluri pecircumferința corpuluipentru îmbunătățireaperformanțelor;

• Corpul proiectiluluieste nichelat;

• Forma bazeiproiectilului ajută laacuratețe și traiectoriestabilă.

Avantaje: • Penetrare puternică – cu formă

dură, stabilă – chiar prin os dedimensiuni mari!;

• Daune minime datorită unuiefect non-fragmentare, fără plumb;

• Balistică impresionantă, cuviteză mare, traiectorie razantă șienergie de impact mai mare;

• Efect de șoc puternic-pneumatic pe organele vitale.

Penetrare puternică Glonțul își păstrează integritatea

sa, în ciuda expansiunii rapide (își du-blează aproape diametrul și își păs-trează 99% din greutate).

Acest lucru garantează penetrareaadâncă și, într-o bună măsură, obține-rea unui orificiu de ieșire, chiar și laun impact foarte puternic asupra oa-selor de dimensiuni mari. Este folositpentru vânatul de talie mai mare,unde calitățile superioare ale acestuiglonț sunt impresionante. Orificiul deieșire a proiectilului garantează urmaevidentă de sânge ce permite urmări-rea vânatului necăzut în foc.

Daune minime în carnea vânatului

Spre deosebire de proiectilele carefragmentează, RWS HIT fără plumbtransferă 100% energia către vânatprin glonțul de cupru. Rezultatul: maipuțină carne deteriorată și fără frag-mente rătăcite!

Caracteristici balisticeimpresionante

Noul HIT este perfect pentru tirulla distanțe lungi, având razanță foartebună, viteza mare și transfer de energiefoarte mare. Acest lucru este realizatdatorită formei simplificate a corpuluiproiectilului și a vârfului RWS TC-Tip.

Un șoc și un efect puternicExpandare rapidă și puternică a

glonțului pe organele vitale ale vâna-tului – chiar și la distanțe mari.

Noul HIT păstrează, de asemenea,avantajele dovedite de muniția RWS:încredere, eficiență, precise, inova-toare și protejeză țeava armei.

RWS – muniția care contează!

HIT Penetrare profundă – fără plumb

PESCUITConcursuri de pescuit 28

Șalăi chartreuse 30Pescuit de sezon 32

Un pește căpățânos 34Pescuit la răpitor 36

Pescuit la muscă artificială 38

Foto

: MU

GU

RE

L IO

NE

SCU

noiembrie

NOIEMBRIE 2014 | 27

Temperaturile au scăzut și apele sau răcit, influen-țând comportamentul peștilor. Vegetația „a căzut” șiapropierea iernii începe să se resimtă. Este vremea tra-dițională pentru pescuitul știucii și bibanului, dar și cei-lalți răpitori răspund foarte bine la provocarea nălucilor.Informațiile obținute de la localnici pot fi folositoare.Deasemenea, o barcă ușoară, dar stabilă, ne va aduceavantaje.

Crapii și somnii se grupează în zone cu rădăcini sub-merse, copaci scufundați sau alte structuri. Le veți loca-liza după ce pirdeți mai multe linii.

În zilele însorite putem avea și partiede reușite destaționar, carasul, babușca, plătica și roșioara conti-nuând să se hrănească și în perioada rece.

În apele de munte, pescuitul salmonidelor este, încontinuare, intezis.

CE PESCUIM ÎN NOIEMBRIE

S-a desfășurat în perioada 19- 21septembrie și a adunat la start ceimai buni 27 pescari de feeder din

cadrul A.G.V.P.S. Spre deosebire fațăde anii anteriori, când concursurile s-audesfășurat pe echipe, în acest an parti-ciparea s-a făcut individual. Decizia afost luată pentru a oferii posibilitateaparticipării și acelor membrii pescaricare nu puteau să completeze o echipă,formată din 5 concurenți, o rezervă, uncăpitan și un conducător al delegației.

Competiția s-a desfășurat pe durataa 2 manșe de câte 5 ore, speciile țintăfiind plătica, carasul, babușca, oblețul,bibanul și crapul, dar s-a prins și șalău.

După terminarea primei manșe, ceicare au lut o opțiune serioasă pentruocuparea podiumului au fost VuculescuBogdan și Benzar Zsolt, cu 1 punct, Pe-trișor Adrian și Predoi Dan, cu 2 puncteși Feleky Levente și Mureșan Alin, cu 3puncte. După terminarea concursului,podiumul s-a prezentat astfel:

1. Vuculescu Bogdan – AJVPSArad – 2 puncte - 21.440 g;

2. Benzar Zsolt – AVPS TârnavaMare Odorheiu Secuiesc – 3 puncte -20.840 g;

3. Petrișor Adrian – AJVPS Arad –3 puncte – 19.570 g

Redăm un comentariu postat de Pe-trișor Adrian, selecționerul lotului re-prezentativ al A.G.V.P.S., ocupantullocului 3 în această competiție:

COMPETI}II


Concursuri de pescuit

Anul competițional de pescuit sportiv al AGVPS din România s-a încheiat. La sfârșitul luniiseptembrie s-au desfășurat două mari concursuri, cu participare selectă, pe consacratapistă de concurs amenajată pe acumularea Vârșolț din județul Sălaj. Organizatorii, echipatehnică a Clubului de Pescuit Sportiv Staționar Meseș, completată cu personalul despecialitate din cadrul A.J.V.P.S. Sălaj, au dat din nou dovadă de implicare șiprofesionalism, contribuind, alături de concurenți, la succesul manifestărilor.

Vreu sa felicit campionul, în primul rând, și vicecampionul, sunteți pescari buni șide valoare. În al doilea rând, vreau să felicit întreaga asistență, mă bucur că au fost

destul de mulți concurenți, vreau să o felicit pe Vera pentru excelenta organizare…Referitor la pescuit, n-a fost deloc ușor, dat fiind faptul că standurile nu m-au ajutatdeloc, am pescuit cu o nadă udată mai tare și una mai ușor, pe cea de-a doua o foloseamcând peștii erau plecați puțin în deplasare, urmată de câteva coșuri sănătoase depământ cu fuilles. Pentru a selecta peștii, am folosit o strună de 80 centimetri, nu de 60,cum au folosit majoritatea. Ca nadă, am folosit Super Fine Mounture Grose Gardon șiLake. Cam asta a fost, pe scurt. Mulțumesc tuturor celor care m-au felicitat…

Concursuri de pescuit ale A.G.V.P.S. - 2014Text și fotografie MUGUREL IONESCU

FINALA DISCIPLINEI DE PESCUIT SPORTIV LA FEEDER

NOIEMBRIE 2014 | 29

FINALA DISCIPLINEI PESCUIT STA}IONAR - CATEGORIA ECHIPE/CLUBURI/ASOCIA}II

S-a desfășurat în perioada 26- 28septembrie, reunind la start numai 5echipe, cele mai motivate, dar și celemai bine susținute de sponsori. Acesteaau fost, în ordinea clasamentului final:

1. Energo Team - AVPS TârnavaMare Odorheiu Secuiesc – Tudor Octa-vian, Vuculescu Bogdan, Ghioghiu An-drei, Szilagyi Zsolt, Benzar Zsolt, OroszAttila – 27 puncte - 193.260 g;

2. Maros Mix - AVPS Silva MarpodSibiu – Găvan Alexandru, Koszorus Bo-tond, Farkaș Adrian, Poiană Doru,Bucur Andrei – 29 puncte - 191.260 g;

3. Corvin 2 - Trabucco - AJVPS Hu-nedoara – Malița Cristian, Szatmari Ște-fan, Lupei Ioan, Bodocan Tudor,Necreală Florin – 47 puncte - 156.620 g;

4. AJVPS Maramureș - BorșanAdrian, Oțel Constantin, Fabian

Adrian, Walter Vlăduț, Prisecaru Bog-dan – 50 puncte - 154.670 g;

5. AVPS Potaissa Turda – BabaJosef, Filip Rene, Mureșan Ioan, LazărCristian, Palcău Florin – 72 puncte -109.310 g.

Competiția a fost deosebit de intere-santă, primele două manșe fiind domi-nate de Maroș Mix, cu 8, respectiv 9puncte, urmată de Energo Team cu 10,respectiv 11 puncte. Manșa a treia, ceade pescuit liber, a fost decisivă, EnergoTeam schimbând radical tactica de con-curs. Într-un bazin cu o populație domi-nantă de plătică și caras, într-o manșă încare mulți se așteptau să se pescuiască laobleți, ei au pescuit la crap și le-a ieșit,ocupând 4 locuri 1 și un loc 2 în sectoare.

Concursul l-a evidențiat pe tânărulTudor Octavian „Pami”, care a ocupat

primul loc cu echipa, dar și primul loc laindividual, devenind campion absolut alcompetiției, devansându-l pe următorulclasat, Găvan Alexandru, cu numai 10 g, la peste 40 kg de pește capturat.

Podiumul individul s-a prezentatastfel:

1. Tudor Octavian – 4 puncte -41.190 g;

2. Găvan Alexandru – 4 puncte -41.180 g;

3. Vuculescu Bogdan – 5 puncte -40.590 g.

Începe perioada bilanțurilor, a re-trospectivelor și a evaluărilor, în vede-rea pregătirii noului an competițional,cu speranța unei evoluții favorabile, dintoate punctele de vedere, a fenomenu-lui competițional de pescuit sportiv.

Ca un flashback din trecut, dacăstau bine și mă gândesc acum,două nuanțe se detașează cu

predilecție în amintirile copilăriei melela șalău: albul-sidef (cu sau fără spatenegru ori roșu) și îndelung consacratulchartreuse, adică acel verde-fluorescentpresărat, în majoritatea cazurilor, cuglitter de diverse culori. Anii au trecutși, furat de mirajul nălucilor japoneze,mult mai evoluate dar și mai scumpedecât omoloagele lor nord-americane,am uitat de unde am plecat, halieuticvorbind, cu referire strictă la plasticelemoi destinate șalăilor. Uitarea s-a așter-nut peste nălucile chartreuse, pe care lefoloseam tot mai rar, fiindcă pescuiamcu tot felul de culori nipone, de la „wa-kasagi” la „sirogisu” sau „ayu”, cu carede altfel prindeam foarte bine.

Modele și culoriPână în această toamnă, când am

descoperit o gamă de plastice disponi-bile în România, care mi-au plăcutfoarte mult ca formă, calitate a mate-rialului și mărime a cozilor în formă depaletă. Am luat două plicuri cu gândulsă le încerc cu prima ocazie la șalăiiGostilelor, dar am ajuns întâmplător laSărulești. După două săptămâni, eramdin nou la magazin, unde mi-am luatalte 7 sau 8 blistere de Crazy Fish (căciacesta e brandul). Atât de bine amprins cu ele pe cele două lacuri de peValea Mostiștei, mai sus amintite.

Mi-au plăcut modelele Vibro Wormși Vibro Fat de la Crazy Fish nu atât da-torită culorilor, cât datorită corpului cufoarte multe striații, foarte flexibil (darrezistent, după cum aveam să aflu) darși din cauza cozii, cu o paletă relativmare - ceea ce înseamnă o amprentă vi-bratilă mai pronunțată față de alte plas-tice. Chartreuse-ul îl alesesem și pentrucă, pe lângă ceva Mann’s-uri mici, nuprea mai aveam această culoare întrusă și, din experiența anilor trecuți,știam că apa e încă tulbure după căl-dura și eutrofizarea verii. Dacă pe Să-rulești am zis că șalăii de acolo n-aumai văzut năluci de mult și-s mai cu„foamea în gât”, prima partidă pe Gos-tilele mi-a dat semne clare că nălucile


Pescuit la răpitoriSPINNING

Șalăi chartreuseText și fotografie ANDREI ZABET

Țin minte că am început pescuitul la șalău ca oricenovice, la vremea mea: cu jiguri sau bile grele și câtevanăluci din plastic siliconic în care îmi puneam toatăîncrederea. Ce-i drept, acum 20 și ceva de ani, oferta deplastice era destul de limitată, la fel și posibilitatea de aalege între mai multe culori.

funcționau excelent… iar a treia par-tidă, tot pe același lac, în condiții maigrele, dar tot cu rezultate foarte bune,m-a convins definitiv despre eficiențaplasticelor de la Crazy Fish.

Stimuli pentru simțuriCum întotdeauna există o explica-

ție, nu mi-a luat mult s-o găsesc: jumă-tate din succes o atribui formeiplasticelor și, în special, paletei, iar cea-

laltă jumătate, culorii chartreuse. Încondiții de apă tulbure, deci de vizibi-litate scăzută, cred cu convingere căchartreuse-ul rămâne unul dintre celemai productive pattern-uri cromaticepentru șalău. La fel și variațiunile degenul limetreuse, disponibil în plasticeleMann’s Super Soft, fără de care am în-vățat că nu e bine să mergi la pescuit.Într-o concluzie cât mai scurtă, pesca-rul oferă șalăilor doi stimuli diferiți: cel

vizual, al culorii, și cel vibratil, al sem-nalelor percepute de linia laterală.Dacă adaug și stimulul olfactiv, căciCrazy Fish sunt impregnate cu atrac-tanți și sare, avem 3 explicații într-unapentru eficiența nălucilor.

Pe Sărulești, un lac cu adâncimimai mari, am folosit jiguri de 7 grame,însă pe Gostilele, apă cu adâncimeamedie de 3,5 metri, capetele de 3 și 5grame au dat cele mai bune rezultate.Sunt adeptul unui pescuit cu jiguri câtmai ușoare, astfel încât șalăii să aibămai mult timp la dispoziție pentru a in-hala năluca… deși, uneori, prezentărilepe jiguri grele, de reacție, pot deter-mina și cei mai inactivi pești să atace,dar asta va constitui subiectul unui vii-tor articol.

Ce am învățat în această toamnă?Chartreuse-ul nu e „demodat” sau

ieșit din uz, ci continuă să dea rezultatefoarte bune pe apele tulburi ale lacuri-lor din Bărăgan. După patru partide, și-a recâștigat locul important în trusapersonală, ce-i drept sub formele foarteinspirate ale noilor năluci Crazy Fish.

NOIEMBRIE 2014 | 31

Am profitat de vremea bună șiam ieșit pe malul apei în cău-tarea unor plătici mai ară-

toase și, eventual, a unui ciortan încăvoinic, înainte ca apa să se răceascăprea mult. Ziua se deschidea promiță-tor, iar pânza subțire de nori de laorele dimineții s-a destrămat repede,lăsând loc unui soare plin și generos.

Plătici pe ape reciAm pregătit două lansete de

3,60 m pentru feeder, cu care urma sătestez apetitul peștilor la acea vreme.Aveam mulinete din clasa 2000, cumonofilament de 0,22, poate un picsupradimensionat, asta pentru orice

eventualitate, iar forfacul din monofi-lament de 0,14 cu cârlig nr. 10. Pen-tru nadă am folosit un amestec clasicde groundbait, ceva semințe de câ-nepă și un pic de uree, despre care sespune că ajută în apele reci ale ano-timpului. Am folosit acest amestec șipentru nădirea ușoară cu bulgări și lanăditor method feeder. Pentru mo-meală, la cârlig, am pus doar vier-muși, albi și roșii. După ce am garnisitde câteva ori năditoarele, a apărut șiprima trăsătură. O plătică destul devoinică a apărut la capătul firului, do-vadă că tehnica folosită funcționa. Amcontinuat să nădesc din când în când,cu bulgări, zona în care pescuiam și,

odată cu creșterea temperaturii pestezi și după alte câteva capturi nu toc-mai impresionante, au apărut și plăti-cile „mai bine crescute”. Ciortanii selăsau așteptați…

În căutarea solzoșilorDupă prânz am decis să schimb

locul și m-am mutat într-o zonă maiîngustă a bălții, cu stuf la malul opus.Știam din timpul verii că, acolo, lamarginea stufului, se prinseseră crapi,chiar și mai mărișori. Am păstrat echi-pamentul, cu singura deosebire că,după năditor, am înlocuit forfacul dinmonofilament, cu fir textil de 0,15,pentru orice eventualitate, și am legatun cârlig nr. 8. În plus, la nada folo-sită anterior am adăugat niște spăr-tură de porumb și pelete pentru crap,iar la cârlig, în locul viermușilor, ampus râme la una din monturi și bob deporumb la cea de-a doua. Prima tră-sătură a venit la montura cu râme


Pescuit combinatDE SEZON

Toamna târzie a adus și câteva zile mai călduroase decâteram obișnuiți pentru această perioadă. Fiecare gradCelsius cu „plus” și razele soarelui darnic și-au făcutsimțită prezența, iar apele au rămas încă dezmorțitebine, înainte de frigul iernii, care, încet dar sigur, seapropia de meleagurile noastre.

Amalgam de toamnă târzieText și fotografie MAC

dar, după câteva momente, la recupe-rare, peștele a scăpat. Am garnisit nă-ditorul și cârligul și am lansat dinnou. Am avut încă o trăsătură, tot larâmă, dar am ratat înțeparea. În totacest timp, lanseta cu porumb în câr-lig a rămas nemișcată…

Finețea face diferențaCele două trăsături ratate și „liniș-

tea” din jurul boabelor de porumb dincârlig arătau că ceva nu era tocmaicum trebuie. Am ales atunci să schimbmonturile folosite cu unele mai fine.Am legat de data aceasta cârlige nr.10, pe forfac, tot textil, dar de 0,12.Și am pus râme în ambele cârlige.

Prima trăsătură nu s-a lăsat multașteptată și surpriza plăcută a primu-lui ciortan adus în mincig a învioratatmosfera. Am continuat să garnisesccu nadă proaspătă năditoarele la fie-care 15-20 de minute, dar ciortanii numai dădeau nici un semn.

Orele după-amiezei trecuserăagale, iar ziua cobora încet spre seară.Răcoarea lua și ea locul lăsat liber detrecerea razelor soarelui ce cobora înzare. Când roșul aprins al globului defoc mângâia linia orizontului, vârfulunei lansete a tremurat abia percepti-bil. Am înțepat și, după un drill nufoarte energic, al doilea ciortan aajuns în minciog, încheind astfel o ie-șire plăcută la malul apei. Într-o zi detoamnă târzie, finețea făcuse din noudiferența…!

NOIEMBRIE 2014 | 33

C ategoria crapilor chinezeștieste compusă din specia fito-fagă, amurul alb - Ctenopha-

ryngodon idella, și celeplanctonofage, mai precis cea fito-planctonofagă, sângerul- Hypop-hthalmichthys molitrix, și ceazooplanctonofagă, novacul - Aristi-chthys nobilis.

Introduse inițial pentru curățareaapelor invadate de vegetația în excesși pentru purificarea celor eutrofizate,acestea s-au dovedit extreme de adap-tabile, având un ritm de creștere foarte

rapid. Apeciați pentru raportul cali-tate/ preț, atât de producători, cât șide consumatori, crapii chinezești audevenit oaspeți obișnuinți ai tarabelorcu produse pescărești.

PrezentareEste foarte probabil ca denumirea

autohtonă primită de novac să se da-toreze atât capului său disproporționatde mare, cât și forței sale uriașe, cucare rupe plasele sau le sare în vitezăcând este încolțit.

Trăiește în bălți și ape stătătoare,

Delta Dunării, precum și în apele curgătoare, inclusiv în fluviul Dunărea.Se hrănește, de la stadiul de puiet for-mat, aproape exclusiv cu zooplancton,dar la maturitate mai consumă alge al-bastre și larve de insecte. La 4-5 anipoate atinge greutatea de 12-15 kg.Trăiește până la 20 de ani, când atinge150 cm lungime și 50 kg în greutate.

În AmericaDenumit „big head carp”, repre-

zintă o specie invazivă introdusă, celmai probabil, de comunitatea chineză,prin ritualurile religioase, care presu-puneau, la decesul unei persoane, eli-berarea unui pește viu care să preiasufletul răposatului.

Găsind condiții ideale de viață șihrană din abundență în zona MarilorLacuri, novacul a început să se repro-ducă intens în mod natural, fapt carela noi în țară nu este dovedit, ajungândun serios concurent la hrană pentruspeciile autohtone, în special pentruapeciații sturioni. Prin urmare, statulamerican a inițiat o amplă campanilede combatere a acestei specii, înce-pând cu interzicerea comercializăriiacestor pești în stare vie și culminândcu organizarea celor mai năstruișniceconcursuri de „vânare” a peștilor, cuarcul sau cu bâta de baseball.

În UngariaTrăiește în libertate, ajungând la

dimensiuni considerabile în DeltaTisei. Vecinii noștrii, pescari extrem depasionați și deosebit de inventivi, aucreat un sistem original de a-l capturacu scule de pescuit sportiv. O linie plu-titoare, cu o plută cu portanța mare,


Pescuit la crapTEHNIC

Un pește căpățânosText și fotografie MUGUREL IONESCU

A sosit și luna noiembrie, consacrată pentru năvodireamarilor bazine piscicole, în scopul recoltării speciilorcrescute în timpul anului. În special crapul și carasul, darși știuca și șalăul, populate pentru menținerea echilibruluiși, mai rar, somnul. O categorie la fel de productivă oconstitue speciile de crapi chinezești. Dar acestea mai auo calitate. Dacă amurul alb- cteno este deja un partenerconsacrat pentru pescarii sportivi, novacul se dovedește,pentru cunoscători, o specie la fel de cooperantă.

NOIEMBRIE 2014 | 35

care susține un tub transparent perfo-rat, încărcat cu o substanță numitătehno-plancton și două ancore mici, le-gate în derivație. La scufundarea înapă, substanța devine efervescentă,creând un nor persistent care atagepeș tii. Aceștia vor absorbi „plancto-nul”, dar și cel puțin una dintre celedouă ancore.

La noiUnii pescari îl prind întâmplător,

alții chiar știu să-l prindă. Am găsit orevistă de pescuit franțuzească, Declic

Pêche, în care, un campion francezdescria metoda de capturare a nova-cului, învățată, țineți-vă bine, de lamultiplul campion român Zolt Benzar.

Pe scurt, vargă rubeziană sau al’anglaise, pentru rezervă de fir șiforță, plută fină, de max. 1-1,5 g, câr-lig puternic, dar nu foarte mare, niciprea greu, momeală… filtru de țigară.Nefolosit. Îmbibat, periodic, după în-lăturarea foiței protectoare, în nada pecare o utilizăm, proteică, foarte lichidăși dispersantă. Se nădește de întreți-nere, constant, la fiecare 5 minute, ur-

mărindu-se evoluția plutei. Mai tre-buie realizată și localizarea pe verti-cală.

Scufundarea bruscă a plutei nutrebuie să ne impresioneze, dar neatenționează asupra existenței peștilorpe vad. Deplasarea lentă, lateral, estesemn că peștele a absorbit „momeala”.Înțeparea va trebui să fie promptă, darlentă, ca o agățare involuntară, nese-sizabilă de către pește.

Francezul spune că peștele va reac-ționa cu aceeași forță cu cea pe care ova resiți din partea noastră, deci vomfolosi o recuperare discretă, dându-iimpresia că este independent și face cevrea el, până ajunge în minciog. Aiciurmează explozia, dar este prea târziupentru!

Deci, se poate!Nu va fi un pescuit obișnuit, va fi,

mai degrabă, o provocare. Sunt pes-cari experți în capturarea novacului.Unii la „japcă”, este mai simplu, darconstitue infracțiune, după lege. Alții,cu bombă și „pufuleți” în cârlig dar,din nou, folosirea a mult de două câr-lige pe linie este interzisă.

Dar o mare parte a frumuseții pes-cuitului constă în a experimenta, așacă luați-o ca atare și, cine știe, poatevă iese.

Ingrediente: unu, doi pești, cât nepermitem, dar pe la două, trei kilo-grame, 4-5 roșii, două căpățâni de us-turoi, 50 ml ulei de floarea soarelui,sare, piper măcinat, boia de ardeidulce, pătrunjel verde.

Preparare: se crestează peștele peburtă, fără a-l curăța de solzi, conti-nuând cu capul, tăind pe lângă coasteși coloană, până ajungem la piele. Seeviscerează și se îndepărtează opercu-lele. Se unge cu puțin ulei și se pu-drează cu sare, piper și boia, lăsându-

se până se încinge grătarul. Între timpcurățăm usturoiul și îl zdrobim mă-runt sau îl dăm pe răzătoarea cu găurimici. Îl frecăm bine cu sare, apoi coti-nuăm operațiunea, adăugând, puțincâte puțin, ulei, până la formarea uneipaste consistente. După ce grătarul s-a încins, așezăm peștele cu solzii șipielea în jos, la copt, până carnea sealbește și se desprinde ușor de peoase. Când este gata, îl punem pe unplatou, la răcit, și punem roșiile lacopt. Curățăm roșiile coapte de coajă,

le dăm pe răzătoare și le amestecămîn pasta de usturoi, până se omogeni-zează. Se adaugă și pătrunjelul tocatmărunt și masa este gata.

Servire: platoul cu peștele fript seașează pe masă, fiecare luându-și înfarfurie porții de carne de pe pielea încare s-a copt, care se îndepărtează. Seunge cu pasta de roșii cu usturoi și seînsoțește cu lichide asortate, dupăgust, țuică, palincă, sau vin alb sec.Poftă bună!

NOVAC LA GRĂTAR, CU PASTĂDE ROȘII CU USTUROIGastronomie pescăreascăMAMA PAȘA

Carnea acestui pește este deosebit de gustoasă, fiindapreciată atât pentru textura ei, cât și pentru faptul că nuare multe osicole. Oricum, de la o anumită dimensiune apeștelui, acestea nu mai contează, dar pilea se îngroașă,devenind necomestibilă. Ținem cont de asta și procedăm înconsecință, printr-un mod simplu de preparare.

Încalț cizmele piept care, grele șidestul de incomode, reprezintăcea mai bună soluție pentru a

trece de fortificațiile cu care e înconju-rată oglinda purtătoare de viață. Ca uncavaler în armură, pășesc cu grijă înapă printre tăișurile trestiilor înalte.Câteva lișițe mă privesc bănuitoare,pentru puțin timp, după care o zbu-ghesc către celălalt mal, vâslind grabiteși desenând unduitoare siaje.

Montez în capătul liniei un cran-kbait de 7 cm lungime și încep lansa-rile și căutările, mai întâi pe lângăperdelele de trestii. Când spațiul îmipermite, recuperez năluca doi-treimetri pe lângă trestii, schimb orienta-rea vârfului lansetei și recuperez nă-luca departând-o de trestii, după carerevin și recuperez din nou pe langăzidul de vegetație. E o mișcare larg șer-puitoare și încerc să imit înotul unuipeștișor care, prudent, din când încând, se depărtează de locurile întune-cate. Deasemenea, îmi dau silința și, peunde zăresc firide în vegetația deasă,plasez năluca într-acolo, o las să plu-tească câteva secunde, după care o re-cuperez, uneori lent, alteori mai rapid,ambele mișcări cu pauze la recuperare.

Abia apuc să lansez și, dintr-o firidădin zidul de vegetație din stânga mea,aud o bufnitură puternică. Recuperezgrăbit năluca ce evolua, nebăgată înseamă, pe o altă direcție și o lansez înzona de conflict. Doar ce atinge apa,încă în mișcare și, când încerc să recu-perez, simt zbaterea peștelui la capătulfirului. Înțep hotărât și protestele peș-telui prins se manifestă zgomotos lasuprafața apei, face câteva rondouri,după care vine cuminte în ghearelemetalice ale grip-ului. Cumătra a înghi-țit aproape în totalitate năluca, așa căîmi ia ceva timp până să desfac, cucleștele, ancorele din gura garnisită cudinți ascuțiți, ca să pot să o eliberez.

Păstrez aceeași nălucă la capătul li-niei de pescuit și, după câteva zeci delansări, observ că, uneori, când imprimvoblerului evoluții către suprafațaapei, pești nu foarte mari îl urmarescpe anumite distanțe, fără însă a-lataca. Reușesc, în cele din urmă, la orecuperare, când un pește urmareștenăluca până aproape de mine, să iden-tific inamicul „sub acoperire”, o mârlițăuscațivă ce face imediat cale întoarsăde cum mă zărește. Așa deci, la supra-față sunt trupele de juniori! Mă gân-desc că poate nu au atacat năluca dincauza mărimii și, de aceea, o înlocuiesccu un vobler minnow de 4 cm lungime.După mai bine de o jumatate de oră deîncercări, nu numai că nu am nici unatac, însă micile dințoase refuză să mai


Pescuit la răpitoriSPINNING

Pe uscat, prin noroaie și apă, înalte și neînfricate,trestiile se bulucesc amenințătoare cu lucioase tăișuri,șuierând metalic sub adierea vântului hoinar. Câtevasălcii pletoase își pleacă brațele vânjoase, zidind mărețecupole. Tufele de mărăcinișuri sticlesc încruntate cumulțimea de minuscule stilete. Puține și sărace suntporțile prin care pot să ajung la marginea apei. Măreațacetate, balta, se lasă greu explorată și își apără cuînverșunare comoara cea mai de preț, viețuitoarele.

Printre mârlițe și știuciText și fotografie DORU DINEA

urmarească năluca. O schimb din nouși montez în capătul liniei un voblerminnow floating de 7 cm lungime și, dela primele lansări, observ cum nălucae din nou urmărită de mârlițe, careînsă nu declanșează atacul. Preten-țioase micile dințoase, preferă nălucilemari! Încerc mai multe tipuri de evo-luție și, la o recuperare rapidă, cu teh-nica jerking, simt atacul peștelui. Dupăun dril scurt, aduc și prima mârlițălângă mine. E puțin mai mare decâtvoblerul, dar clănțăne răutacioasă dindinții ca niște ace.

Lansez în mai multe direcții și al-ternez recuperarea liniară rapidă cucea de jerking. Mârlițele uscățive auchef de întrecere, așa că, de cele maimulte ori, le văd cum înoată în vitezădupă peștișorul din plastic, dar îșipierd interesul dacă micșorez vitezanălucii. Majoritatea pe care reușesc săle prind au ancorele prin cap, pe subgură, prin burtă, de parcă îmi vine săzic că sar în joacă asupra nălucii și nuca să o atace

După ce prind și eliberez aproapeo duzină de mârlițe, schimb din nounăluca și montez la agrafa cu vârtej ooscilantă de 8 cm lungime. Îi imprim oevoluție în dinți de ferestrău, cât maiaproape de albia bălții, pentru că numai vreau să am de-a face cu junioriide la suprafață, ci să încerc să atrag se-niorii din adâncuri, cu mișcările nesi-gure și ezitante ale nălucii din tablă.Nu durează mult timp și, la o lansareîn largul apei, după ce las oscilanta săatingă substratul, doar ce recuperezcâteva ture de manivelă și simt ataculpeștelui, execut înțeparea și simt greu-tatea sporită – ei, așa mai merge! În-cearcă să evadeze către perdeaua detrestii, dar reușesc să o strunesc, facecâteva mișcări stânga-dreapta, însă înoată până la urmă resemnată pânăîn ghearele grip-ului.

Părăsesc cu greu locul din cauzanămolului ce parcă dorește să-mi păs-treze, ca amintire, cizmele și anevoie,mă deplasez pe mal, leganându-mădin cauza costumului greu și incomod.Între două cupole de sălcii bătrâne,intru puțin în apă, doar cât să pot sălansez. Cunosc zona, iar apa e adâncăde la nici doi metri de mal. După câ-teva lansări, pe căderea nălucii, observfirul cum pleacă grăbit către un pâlc detrestii. Nu realizez pe moment ce se în-tâmplă și cred că oscilanta alunecă, înjocul ei, ceva mai în lateral, dar cândsimt vibrația firului, execut precipitatînțeparea. Din păcate pentru mine,peștele a reușit să îmbrățișeze, cu firulde linie, pâlcul de trestii și nu mai vreasă-i dea drumul. Forțez cât pot de

mult, să-l scot de acolo, dar se vedetreaba că a prins drag și nu părăseștelocul. Schimb tactica și slăbesc tensiu-nea din lansetă, poate cumătra pleacăsingură de acolo și, spre norocul meu,observ firul cum se deplasează discretîn altă direcție. Imediat cum se depar-tează de trestii, forțez din nou, cât potde mult, aducerea peștelui către mine,frâna mulinetei cârâie nervoasă, darreușesc să-l aduc la mal pe un culoarliber de vegetație. E o „dințoasă” su-

perbă, îi amenajez în grabă un domici-liu temporar în iarba deasă de langăapă și îi fac câteva fotografii.

În continuare aud atacurile la su-prafață ale mârlițelor uscățive și simtfreamătul apei dar, mulțumit, mă dez -e chipez de cizmele grele. Mă strecordin nou sub sălciile pletoase și, alintatde răcoarea umbrei, admir oglindirilecerului senin în apa bălții și înotul tac-ticos al lișițelor, care acum mă privescprietenoase.

NOIEMBRIE 2014 | 37

Într-o zi, încă destul de călduță, ampornit la un pescuit de cleni șiavați pe Crișul Repede, dar pe por-

țiunea inferioară din țara vecină, Unga-ria, în zona localității Komadi, undeavean întâlnire cu un vechi amic mus-car. Uit faptul că acolo fusul orar estecu o oră în urmă, așa că, oricum, ajungcu aproape două ore înaintea celei pro-gramate.

Nu este prima mea ieșire în acestelocuri, râul oferind, mie și altor colegimuscari, cleni de până la 3,5 kg și avațicare nu prea au stat de vorbă cu forfa-cele de 0,20 mm, pești deosebiți de fru-moși. Pot afirma că n-am avut partidăfără exemplare capitale.

La locul întâlnirii găsesc orădeni cedau la scobari și mrene, unele capitale,dar și pescari de spinning, ce cautăștiuci și șalăi, râul fiind bogat în pește.

Până la sosirea colegului, studiezmalurile, albia, adâncimea apei, locuride acces pe sub frumoasele sălcii, netă-iate de zeci de ani, falnici arini cu um-brare îmbietoare în orele prânzului.

Văd pe oglinda apei atacurile concen-trate ale avaților ce s-au trezit flămânzi,apoi îmi fac varga de muscă, un RonTomson original, din 4 segmente, nucontrafăcut ca cele de azi, cls. 5/6 de270 cm, pe care am montat o mulinetăDAM original, din anii ’90, cu un șnurRio Gold Atack, deci o excelentă core-lare tehnică, la care țin foarte mult. Re-zultatele, ușurința lansărilor și precizialor îmi confirm alegerea.

Remarc faptul că, pe toată lungi-mea râului din țara vecină, nu existăbalastiere, acestea fiind amplsate doarîn pășunile ce au straturi de pietrișuri,evident bine conrolate de cei de laMEDIU, nu ca la noi, stațiile de spălaredotate cu decantoare, totul pentru pro-tecția naturii.

Apare și amicul meu, între timpscobărarii au deja aproape cele 5kg ad-mise în juvelnice, apoi apare o brigadăde control, ce cu respect ne verifică ac-tele, verifică capturile fixiștilor, dimen-siunea lor, cantitatea, totul după lege.

Începem muscăritul, intru în apadeja destul de rece, în porțiunea maipuțin adâncă și lansez spre malul opus,unde râul are un curent moderat, cur-gând pe sub crengile unei sălcii ce atingluciul apei.

Musca umedă, o minunată și con-trastantă viespe roșie, unica montată lacapătul forfacului, se scufundă lin.Repet lansările și am un atac puternicșnurul fuge sub malul înalt dar reușesc


Pescuit la muscă artificialăMUSC~RIT

Pescar pe ape străineTITUS PINTEA

Începând cu lunaseptembrie, încet dar sigur,haina de vară a naturiicedează locul minunatelorpasteluri ale toamnei.

să întorc peștele în vadul adânc, apoiintră în paleta minciogului un clean bur-tos, cam la kil, returnat, să mai creascăpentru la anul. Până la amiază mai fac15 capturi frumoase, încheind partidacu un avat de 55 cm, dăruit fixiștilor.

Stăm de vorbă cu undițarii localnici,curioși de succesul orădenilor fixiști,adevărați maeștrii ai pescuitului de fi-nețe, care încep să-și curețe scobarii

într-un loc amenajat scopului, dotat cumasă de curățare. Toți sunt mulțumițide condițiile oferite de asociația careges tionează porțiunea de râu.

Fac mențiunea ca permisele de pes-cuit, se obțin în oricare prăvălie deunelte de pescuit din toate localitățilede frontieră ungare, existănd și permi-sul turistic, dar și dreptul de a dețineun permis național, cu diferențele de

plată pe apele amenajate, oricum bineîntreținute.

Închei pescuitul seara, după care, laun plăcut foc de tabără, ne frigem câteo clisă cu ceapă, și-n plăcutele izuri defum acrișor și sfârâitul unturii ce pi-cura pe pită, unguri, români și slovacidin Bekescsaba, ne povestim amintirileacestei plăcute pasiuni a unditului.

NOIEMBRIE 2014 | 39

Știu că, de ani de zile, amiculmeu a reușit să prindă știuci, unele„eligibile”, cu muștele streamer createcu multă migală. Eram la o partidă decleni pe râul Barcău și, la o lansare subun mal plin de rădăcini, m-a surprinsatacul unei știuci frumoase, în jur dekil, care a plecat cu musca mea marealbă. De atunci, pescuitul știucii cuvarga de muscă a devenit o provocare,așa că am început să-mi confecționezstreamere, de concepție proprie, oricumasemănătoare cu vreun peștișor. Încele ce urmează, vă descriu streamerulvictorios din data de 20 septembrie2014.

Pe un cârlig mare, nr. 4, curbat, amlegat un corp voluminos din lână cenu-șiu-verzuie, ce seamănă cu nuanțele

spinării obletelui, de sub care am lăsato codiță bogată din pana cocoșului defazan auriu, deci acele barbule în smocce au terminala cu puncte negre. Apoiam legat o perucă din pană geneticăroșietică, combinată cu câteva barbuledin pană de rățoi și tot din aceastăpană am realizat două aripioare late-rale, de formă ovoidală, legate paralelcu corpul streamerului.

Pentru orice eventualitate, mi-amfăcut câteva bucăți, gândindu-mă lapierderile inevitabile din partidele cumarii răpitori, apoi mi-am pregătit ovargă de muscă clasa 7/8, de 3 metri,puternică, cu care avatul de 3.600grame nu mi-a creat emoții, pe muli-neta Reel-England am montat un șnursinking cls. 6, un forfac de 0,40 mm și

o strună de kevlar de 25 cm, de caream atașat streamerul, asta ca să nupățesc ca pe Barcău.

Cu o zi înainte de partida planifi-cată pescuiam pe canalul collector la opartidă de staționar, în care atențiami-a fost atrasă de desele atacuri deștiuci și avați, ce porneau de sub tufelebogate de brădiș, chiar la 1-2 metri demal. Pornesc în ziua amintită, cu un cernoros, vânt moderat, dar rece și câtevapicături de ploaie care nu mă sperie.Îmi montez varga și fac prima lansarea streamerului, să văd cum îl pot pulsa,prin recuperare, ori din vargă, în așafel ca deplasarea lui subacvatică săsemene cu cea a unui peștișor rănit.

Lângă un brădiș bogat observ ata-curi și valuri repetate, văd fuga unorobleți îngroziți, lansez de căteva ori și,deodată, un atac furibund mai că-mizboara varga din mână. Înțep puternicși văd prin apa curată o știucă lungă,ce încerca să-și caute refugiu sub bră-diș. Face prelungite volte, întoarceri,apoi o înaltă lumânare, care îmi ridicătensiunea. Vecinii fixiști aleargă cu unminciog, primesc sfaturi, iar mulinetamea cedează șnur încet, grație uneifrâne excelente. Știuca intră submalul din fața mea într-un brădiș des,e la un metru de mine și un inimos fi-xist intră în apa rece, până la ge-nunchi, cu pantaloni cu tot și, cu omișcare rapidă, ridică știuca cu unbraț de brădiș în care se încurcase.

Simt că-mi tremură mâna, colegulo ridică, apare un cântar de mână, alcarui ac se oprește la 3.240 grame,apoi, cîteva străngeri de mână și ogură de tărie, că oricum era receafară.

Stau și-mi privesc trofeul, parcăretrăiesc din nou drilul, parcă revădburta aurie din voltele subacvatice,apoi începe un lung interogatoriu cuprivire la vargă, streamer, șnur, teh-nică. Seara ne îndeamnă spre casă,unde fac o poză a știucii și mulinetei,care cred că a fost factorul esențial înobosirea marelui esox. Avea aproape70 cm, iar amintirea acestei partidemă îndeamnă la o nouă partidă.

MUSCAR LA {TIUC~Prietenul meu Vasile a reușit, cu mare îndemânare, săconfecționeze, luând lecții de pe NET, de la un american,niște streamere foarte atractive pentru știucile ce pândesc,flămânde, apariția vreunui peștișor ori o altă momeală carear provoca atacul.

Lansete pentru pescuit la plută (bolognesă), cu acțiune rapidă de vârf.Design deosebit, inele T-Sic cu picior lung, protejate de un capac dinmaterual textil.

Tip Lungime Acțiune Greutate Număr Număr Carbontotală strânsă produs tronsoane inele

5005 5 m 1,25 m 5-25 g 257 g 5 8 24T<99%6006 6 m 1,28 m 5-25 g 350 g 6 9 24T<99%


noutăți de prin magazine

ARROW INTERNATIONAL

ABREVIS

Carisma

Mănușigroase XX

Năluci softFish Arrow

BARACUDA

Nălucile soft de la FISH ARROWau o inserție specială de foliealuminizată care creează în apăun efect optic extraordinar.Acest lucru, precum și construcțiarealistică atrag peștii de la distanțăși crește numărul de atacuri alerăpitorilor.

DAIWA CALDIA SHADupă succesul obținut cu seria curentă CALDIA, cerințele pentru un modelspecial cu un raport de transmisie mai mare au crescut.

Noul CALDIA SH oferă cele mai bune tehnologii japoneze șirăspunde acestei cerințe – mărimea 3000 oferă o recuperare afirului de peste 100 cm la tura de manivelă! Schemaconstructivă CALDIA se bazează pe aceeași nanotehnologie careeste folosită pentru mulinetele CERTATE și, prin urmare,mulineta este complet ermetică datorită sistemului MAG SEAL,ce împiedică pătrunderea apei și a prafului. Durata de viațămare și de funcționarea uniformă, prin urmare, a crescutconsiderabil.

• Concept REAL FOUR • Carcasă Mag Sealed • 9 rulmențibilă oțel (incl. 5 „CRBB”) • Corp Zaion • Air Rotor • DigiGear II CNC - angrenaj prelucrat • Sistem oscliațiesilențios • GyroSpin • Frână frontală sigilată • Infinite Anti-Reverse • Tambur aluminiu forjat la rece • AirBail® • Sârma pick-up ușoară și rezistentă • Galet Twist Buster® II

Art. Nr. model BB raport m/ømm recuperare / Greutaterecuperare tură manivelă

D.10408.525 2500SHA 9 6,0:1 190/0,25 90 cm 245 g

Câine de vânătoare - rezolvare din numărul trecut

Material fleece, foarte gros, pentruanotimpul rece.• culoare camuflaj• mărime universală

DECEMBRIE 2014

NOIEMBRIE 2014 | 41

Vând armă cal. 20/76, țevi juxtapuseFeg-Adanac-Monte Carlo, stare exce-lentă, serie limitată, pentru preten-țioși. Preț fix 1.000 Euro. Titus Pintea,Oradea. tel. 0751-043.806.

SORIN HUNT organizează excursii devânătoare în Spania.www.sorinhunt.com;[email protected]. tel. 0040-0765-053.215.

Vând BENELLI ARGO CONFORT EC30.06 echipată BUSHNELL ELITE4200 1,25-4 CJ punct iluminat-goană.CZ LUXUS 223 echipată BUSHNELLELIT 6500 2,5-16x42. Ambele în ga-ranție. Preț negociabil. Donici Con-stantin Marcel, tel. 0745-430.031.

Vând DRILLING marca KRUPPcal.16/16-8x57. Preț negociabil. Salati Zoltan, tel. 0265-772.204,0751-219.142.

Vând câine EPAGNEUL BRETON, învârstă de 4 ani, învățat la vânătoare.Preț 400 euro. Tunsoiu Eugeniu, tel.0723-173.830 sau 0762-469.964.

Vând bulbi de napi pentru cultură sauhrana mistreților. Radu Grigore –tel. 0741-606.729.

VÂNZ~RI

mica publicitate

1 L 0.09 5.07 11.47 17.292 M 0.49 5.48 12.39 18.163 M 1.37 6.35 13.27 19.094 J 2.24 7.28 14.15 20.045 V 3.19 8.17 15.07 20.466 S 4.09 9.11 15.52 21.38 L.P. 7.37 16.367 D 4.46 10.05 16.46 -8 L 0.06 5.27 11.16 17.539 M 0.49 6.21 12.09 18.4810 M 1.37 7.14 12.51 19.3611 J 2.25 8.06 13.42 20.2412 V 3.17 8.49 14.37 21.1913 S 4.08 9.37 15.25 22.1114 D 4.52 10.26 16.17 23.07 U.P. 7.44 16.3615 L 5.46 11.18 17.08 -16 M 0.10 6.32 12.14 18.5717 M 0.47 7.26 13.08 19.4918 J 1.36 8.17 13.56 20.3819 V 2.29 9.04 14.45 21.2620 S 3.17 9.48 15.37 22.1421 D 4.09 10.34 16.28 23.0522 L 4.48 11.27 17.16 23.44 L.N. 7.49 16.3923 M 5.37 12.16 18.09 -24 M 0.08 5.35 11.18 18.0125 J 0.45 6.26 12.07 18.4426 V 1.37 7.17 12.51 19.3627 S 2.31 8.07 13.46 20.2428 D 3.27 8.49 14.29 21.18 P.P. 7.51 16.4329 L 4.18 9.36 15.17 -30 M 0.01 5.08 9.47 16.2131 M 0.46 5.51 10.35 17.18

ORIZONTAL: 1) I se recunoaște vânătorului plin decalități – Mișcare sugestivă care însoțește poves-tea vânătorului. 2) Îți iese cu pușca în față – Vânat…ocazional. 3) Urmă de …cârtiță. 4) Vânătoarefoarte scurtă – Plouat. 5) Arici …în parc! – Povestecu vânat …de inimi. 6) Vânat …în deșert – Primeledin turmă! 7) Prada …care se mișcă – Automat. 8) Vânătorul cel sprinten (fem.) – 2, 3 iepuri! 9) Oaltă calitate a vânătorului. 10) E ca fierea (fem.)– Vânătorul cu aceleași calități.VERTICAL: 1) A urmări vânatul …călător – Sezonulcald de vânătoare. 2) Pene! – Atinși de flacără –Amici …la cataramă! 3) Niște pisici bune la vână-toare – Suliță primitivă. 4) Vânătorul fără expe-riență de viață – Act de garanție. 5) A strigaputernic – Pădurea după ploaie. 6) Primele cap-turi! – Un fel de pantaloni vânătorești …albi. 7) Prezente la studii! – Așezările celor care nu maitrăiesc din vânat. 8) Vânători …cu știință – Argint.9) Primele sarcini! – Crește eficacitatea vânătoru-lui. 10) A face cunoscut vânatului …vânătorul –Chemare nominală.Dicționar: TUD, SAR.

Calități vânătoreștiION MIHAIU

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAZELE LUNII SOAREFAVORABILE PESCUITULUI RĂSARE APUNE


PUBLICITATE

CANISA CERNICAAUTORIZATĂ SUB NR. 0115-IF/18.11.2013

Prețul de vânzare este de doar 600 lei, TVA inclus în preț.Mai este disponibil pentru vânzare un brac german negru înspicat cu alb,

în vârstă de 1 1/2 ani, dresat pentru lucru în teren, la un preț de 2.000 lei fără TVA.

Doritorii se pot adresa d-lui. Dumitru Teodor la tel. 021-270.80.60 / 0767-817.908/ 0751-079.671,sau d-lui. Buzatu Florin la tel. 0732-333.113.

Puteți primi acasă revista Vânătorul și Pescarul Român. Primiți 12reviste consecutive începând de la data abonării. Completați cuponulalăturat și trimiteți-l împreună cu dovada plății abonamentului (copiaordinului de plată sau a mandatului poștal) pe adresa: AGVPS dinRomania, București, Calea Moșilor nr. 128, Sector 2, cod 020882.

Plata se va face în Contul RO23RZBR 0000 0600 0066 7242 deschis la Raiffeisen Bank – Agenția Moșilor. AGVPS din România, C.I.F. nr. 24251140.

PREȚ ABONAMENT 12 LUNI: 50 LEIDoresc să mă abonez la revista VPR

pe o perioadă de 12 luni (2014).NUME ..............................................................................................PRENUME .......................................................................................Adresa la care doresc să primesc revista este:Strada .................................................................... Număr .............Bloc .......... Scara .......... Apartament ......Localitate ................................................... Județ/Sector ...............Telefon ....................................... Data ...........................................Semnătura ............................................Am achitat suma de .......................................................... în data de........................................... cu ........................................................

Ordin de plată, Nr. .....................................................................Mandat poștal, Nr .......................................................................

CUPON ANUNȚpentru Mica PublicitateMICA PUBLICITATE VPRAnunț gratuit – maximum 15 cuvinteText:....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................Data: ..........................................Nume și prenume:...................................................Tel: ............................................

Anunțurile pentru micapublicitate se fac până îndata de 20 ale lunii curente,pentru luna următoare!Adresa redacției: AGVPS dinRomânia, București, Calea MoșilorNr. 128, Sector 2, Cod 020882

• femelă de copoi ardelenesc, în vârstăde peste 9 luni, cu dresaj incipient lamistreţi;

• două femele de copoi slovac, în vârstăde 6 luni cu dresaj început la mistreţi;

• o femelă de jagdterrier, în vârstă depeste 5 ani;

• un mascul şi o femelă de pointer, învârstă de peste un an, cu dresajincipient pentru lucru în teren;

• 3 masculi de brac german cu păr scurt,în vârstă de 4 luni;

• 5 masculi şi 3 femele de copoiardelenesc, în vârstă de 2 luni, dinpărinţi excelenţi pentru vânătoarea lamistreţi, premiaţi în expoziţii de lucru.

Cățeii vor fi livrați cu carnete de sănătate model actual, având dehelmetizările și vaccinurile înscrise în acestea, cu cip și cu atestat de proveniență.

Sunt disponibili pentru vânzare

VPR11-Revista (noiembrie) Layout 1agvps.ro/docs/revista/2014/11/vpr112014.pdfA vem, care va să...

Documents

Transcript of VPR11-Revista (noiembrie) Layout 1agvps.ro/docs/revista/2014/11/vpr112014.pdfA vem, care va să...