Vocaţia şi talentul pedagogic

Efectuat:Mocanu Ecaterina Evaluat: Axentii Aurelia

“Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamană cu nici o altă, o meserie care nu te parăseşte seara odată cu hainele de lucru. O meserie aspră şi placută, umilă şi mândră, exigentă şi liberă, o meserie în care mediocritatea nu este permisă, unde pregatirea exceptională este abia satisfacatoare, o meserie care epuizează şi înviorează, care te dispersează şi exaltă, o meserie în care a şti nu înseamna nimic fară emoţie, în care dragostea e sterila fară forţă spirituală, o meserie când apasatoare, când implacabilă, ingrată şi plină de farmec.”

Nobila şi complexa profesiune didactică are ca misiune formarea unor personalităţi autonome integrabile social, cu capacitaţi de gândire creativă, profil moral autentic şi o înaltă personalitate.

Platon consideră educaţia ,, arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele”.

Potrivit acestei concepţii, oamenii aparţinători unei caste , trebuie să fie educaţi pornindu-se de la “esenţele ideale”, preexistente oricărei experienţe şi diferite de la o casta la alta.

Vocaţia desemnează ,, chemarea “ către o anumită activitate sau misiune socială prin care subiectul ,,simte“ ca îşi valorifică propriile aptitudini, valorizându-le la maximum.

Psihologul C.Radulescu- Motru apreciază vocatia prin prisma personalismului energetic, considerând-o ca fiind ,, o sintez ă de î nsu ş iri care oblig ă la manifest ă ri personale, originale, creatoare de valori. “ Astfel, vocaţia include organizarea ierarhica a rolurilor sociale prin care se exprimă o personalitate.

Cauzele profunde ale vocaţiei pedagogice au la bază un ansamblu de predispoziţii şi aptitudini puternic integrat care asigură canalizarea talentului pedagogic în cadrul unei activităţi preoritar formative, la nivelul corelaţiei dintre subiectul şi obiectul educaţiei. (Dicţionar de pedagogie)

Talentul este reprezentat de ansamblul dispoziţiilor funcţionale, ereditare şi a sistemelor operaţionale dobândite, care mijlocesc performanţe deosebite şi realizări originale în activitate.( P.Popescu Neveanu, 1978 )

Talentul este o treaptă superioară a unei aptitudini, asociindu-se cu originalitatea şi este efectul interacţiunii , intermodelării unor aptitudini diferite şi eterogene.

,, Orice crea ţ ie, pentru a se desavar ş i, trebuie mai int â i sa fie afundat ă î n timpul care va deveni “ ( Antoine de Saint- Exupery).

,, Cel ce- ş i domin ă poporul prin adevarul cuvintelor sale, cu toate greut ăţ ile ş i am ă r ă ciunile, va fi urmat (...).Ca ş i cel care f ă ure ş te sentimentul m ă re ţ iei .” ( Antoine de Saint –Exupery )

A fi profesor înseamnă un risc asumat.Sa-i înveţi pe alţii cum să înveţe este o operă care implică răbdare, incertitudine, multe ore de studiu, emoţie, descurajare, surâs....Mai mult ca atât, rezultatul muncii unui profesor , nu se poate masura cantitativ si calitativ, imediat.Profesorului nu este doar persoana care propune conţinuturi, dă sarcini, cere conduite.....

El stimuleaza şi întreţine curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le modelează comportamentele sociale,, le intăreşte încrederea în forţele proprii, îi ajută sa-şi desăvârşească identitatea.

Din aceste motive, profesorul trebuie sa aibe calităţi şi competenţe necesare centrării , cu precadere, pe aşteptările, trebuinţele şi interesele elevilor.

Iată de ce ,Rene Hubert (1965) consideră ca principala calitate a profesorului este vocaţia pedagogică, exprimată prin ,, a te sim ţ i chemat, ales pentru aceast ă sarcin ă ş i apt pentru a o î ndeplini » Trei elemente îi sunt caracteristice vocaţiei pedagogice : iubirea pedagogica, credinţa în valorile sociale şi culturale, conştiinţa responsabilitaţii faţă de copil ( faţă de patrie, întreaga umanitate ).

M.A.Bloch(1968 ) apreciază faptul că ,, arta pedagogic ă , ce este î nainte de toate arta de a te pune la dispozi ţ ia copiilor, de a simpatiza cu ei, de a le î ntelege universul, de a le sesiza interesele care î i anima, se intemeiaz ă î n mare masur ă pe un dar, vocatia pedagogica .”

"Un profesor bun nu poate să se bazeze doar pe vocaţie. El trebuie sa deprindă tehnologia predării, să înveţe sa-şi cunoască elevii şi să se cunoască pe sine. Vocaţia pedagogică înseamnă, de fapt, stiinţa, tehnică şi artă",spune Ion-Ovidiu Pânişoară.

Profesorul trebuie să îndeplinească simultan mai multe roluri în relaţia cu elevii. Trebuie să fie un model, un susţinător al stimei de sine a elevilor, un lider de grup, un înlocuitor de parinţi, un prieten, un confident, un judecător, o sursă de cunoştinţe.

“Un bun profesor trebuie să dovedească un nivel dezirabil de competenţe în toate domeniile, pentru a reuşi să transforme un grup de solişti într-o orchestră. ”

Cunoaşterea elevului reprezintă un demers extrem de complex care presupune “a te apropia cu căldură de el, înseamnă a-l întelege, a identifica motivaţiile intime ale acţiunii sale, a stabili legaturi între formele concrete ale conduitei si trasaturile sale generale de personalitate” (L. Stan, A.Andrei, Ghidul tanarului profesor).

Profesorul actionând în şcoală nu pentru el însuşi, ci pentru elev. Pentru ca actul educativ să fie eficient şi în acelaşi timp plăcut, inegalitatea dintre profesor si elev trebuie depaşită. Elevul vrea să găsească în profesorul sau un sprijin.

Rolul profesorului este acela de a-l ajuta pe elev să dobândească în şcoala un sistem de valori. Procesul de structurare şi cristalizare a sistemului de valori, specific copilului, se află în legatură cu relaţia dintre acesta şi parinte.

Pentru a putea răspunde atâtor cerinţe un profesor trebuie să aibă conştiinţa misiunii sale, are obligaţia de a observa şi evalua, disponibilitatea de a primi sugestii.

,, A fi educator nu înseamna a exercita o meserie, înseamnă a îndepluni o misiune, a face un apostolat”

Vocaţia pedagogică nu se confundă cu tehnica didactică.Un profesor care posedă vocaţia este mai mult decât un profesionist, este un artist în meseria sa.

,,...nici o profesiune nu cere posesorului ei atâta competenţă, daruire şi umanism ca cea de educator pentru că în nici una nu se lucrează cu un material mai preţios, mai complicat şi mai sensibil decât este omul în devenire...ancorat în prezent, întrezărind viitorul şi sondând dimensiunile posibile ale

personalităţii, educatorul instruieşte, educă, îndeamnă, dirijează, cultivă şi organizează, corectează, perfecţionează şi evaluează neâncetat procesul formării şi desăvârşirii calităţilor necesare omului de mâine”.

„Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul seamănă cu un tâmplarcare ia un lemn murdar din noroi, îl spală şi face din el mobilă de lux..” (Petre Tutea)