5/17/2018 Virusul rubeolei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/virusul-rubeolei 1/5

Virusul rubeolei-Anticorpi IgG

 Informaţii generaleVirusul rubeolei este un togavirus cu ARN monocatenar care determină una din infecţiile exantematoase alecopilăriei. Infecţia se produce predominant în lunile de iarnă şi primavară, subiecţii umani fiind singurele gazdecunoscute ale virusului. Modul de transmitere a bolii este direct şi aerogen (prin secreţii nazofaringiene).Perioada de incubaţie este de 2-3 săptămâni.Infecţia are de obicei o evoluţie benignă şi este frecvent subclinică. În cazurile simptomatice, tabloul clinicinclude febră, erupţie maculo-papulară adesea discretă şi de scurtă durată, limfadenopatii, posibil coriză şiconjunctivită. Adenopatia rubeolică (tipic în regiunea occipitală, retro- şi submastoidiană, laterocervicală şisubmaxilară) constituie un semn constant al bolii, fiind adesea singura ei manifestare. Hemoleucograma indicăde obicei neutropenie, iar în formulă leucocitară este caracteristică apariţia de plasmocite şi celule Türk, a căror 

 proporţie poate ajunge la 5-19%. Infecţia conferă imunitate pe toată durata vieţii1;7.Infecţia cu virusul rubeolei are consecinţe foarte grave în cazul în care este contractată în cursul primelor patruluni de sarcină. Dacă gravida nu prezintă imunitate, există un risc mare de afectare embriofetală. Rubeolacongenitală determină apariţia unor defecte severe, multe dintre acestea fiind permanente, afectând dezvoltareaulterioară: cataractă, surditate, hepatosplenomegalie, retard psihomotor, anomalii osoase, cardiopatii, neuropatii.Consecinţele patologice asupra fătului şi nou-născutului depind de teratogenitatea virusului şi de vârsta

gestaţională la care s-a contractat infecţia. Este unanim acceptat faptul că riscul scade odată cu creşterea vârsteigestaţionale; astfel riscul este maxim în cursul primelor două luni de sarcină (40-60%) şi scade progresiv înlunile patru şi cinci (10-20%). Studiile au demonstrat faptul că infecţia fetală este rară după trimestrul II desarcină1;2;4;7.În cursul infecţiei acute, virusul infectează placenta şi poate fi transmis la făt. Expunerea secundară la virus saureinfecţia se asociază extrem de rar cu transmiterea intrauterină a virusului, indicând faptul că imunitatea mamei(dobândită natural sau indusă prin vaccinare) conferă protecţie împotriva infecţiei in utero. Infecţia primară amamei poate avea următoarele consecinţe: a) absenţa infecţiei la embrion; b) resorbţia embrionului (doar încursul primelor săptămâni de sarcină); c) avort spontan; d) moartea fătului in utero; e) infecţia placentei fărăafectarea fătului; f) afectarea concomitentă a placentei şi fătului1;4.Testele serologice reprezintă un instrument important în diagnosticul şi monitorizarea infecţiei acute. Astfel,

 primul răspuns umoral la infecţie este reprezentat de anticorpii specifici de tip IgM care sunt detectaţi înmajoritatea cazurilor la câteva zile de la apariţia exantemului, atingând un maximum după 2-3 săptămâni de ladebut. Nivelurile IgM încep să scadă după 36-70 zile, fiind rar detectate după 180 zile (în cazuri izolate, până la1 an). Anticorpii specifici de tip IgG apar de obicei după aproximativ 1 săptămână de la generarea anticorpilor IgM; nivelul acestora creşte rapid atingând un platou la 6-10 săptămâni de la debutul bolii, după care scad

 progresiv la un titru (15-200 UI/mL) care se menţine toată viaţa. Reinfecţia, care este complet asimptomatică,este însoţită de creşteri moderate ale anticorpilor IgG2;4;5.Introducerea vaccinului antirubeolic în 1969 a avut un impact major asupra numărului de infecţii congenitale. Cutoate acestea continuă să apară epidemii de rubeolă. Prevalenţa femeilor neimunizate în rândul populaţiilor vaccinate este în jur de 1.8%, în timp ce la populaţiile nevaccinate poate depăşi 40%.Luând în considerare datele prezentate reiese importanţa efectuării screening-ului pentru determinarea statusului

imun matern. Deoarece vaccinul antirubeolic este contraindicat la femeile gravide (risc teoretic, deoarece nu s-ademonstrat teratogenitatea virusului atenuat conţinut în vaccin) şi la cele care pot deveni gravide în următoarealună după vaccinare, se recomandă ca screening-ul să fie efectuat înainte de concepţie, iar femeile neimunizatesă poată beneficia de vaccin1;2.Pregătire pacient - testele nu necesită o pregătire prealabilă4.Specimen recoltat – sânge venos4.Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator 4.Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare4.Volum probă - minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)4.Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat4.Stabilitate probă – serul separat este stabil câteva ore la temperatura camerei 18-30ºC; câteva zile la 2-8ºC ;

 perioadă mai îndelungată la –20ºC. Centrifugaţi specimenele decongelate şi utilizaţi supernatantul. Evitaţicongelare/decongelare repetată4.Metodă – imunoenzimatică cu detecţie prin chemiluminiscenţă4.

1

5/17/2018 Virusul rubeolei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/virusul-rubeolei 2/5

Valori de referinţă – Anti-rubeolă IgG: <5 UI/mL; Anti-rubeolă IgM negativ4.

 Interpretarea rezultatelor Determinarea statusului imun:Anti-rubeola IgG :< 5 UI/mL: imunitate absentă; în cazul pacientelor gravide se va repeta recoltarea pentru determinareaanticorpilor IgG în săptămânile 16-18 de sarcină, chiar în absenţa unei expuneri cunoscute la virusul rubeolei 3;6;

≥ 5 dar <10 UI/mL: rezultat echivoc; se recomandă repetarea determinării după o săptămână;≥10 UI/mL: rezultat pozitiv – indică infecţie în antecedente/vaccinare/infecţie recentă. Se recomandă efectuareaanti-rubeola IgM din acelaşi ser; obţinerea unui rezultat negativ confirmă infecţia în antecedente şi prezenţastatusului imun3;4;6.

 Diagnosticul infecţiei recenteO creştere de patru ori a nivelului anticorpilor IgG în seruri perechi obţinute la interval de 14-21 zile confirmăinfecţia recentă.Un rezultat pozitiv pentru anticorpii IgM este de asemenea sugestiv pentru infecţia recentă, dar instituireamăsurilor clinice nu trebuie să se facă pe baza unei singure determinări1.În laboratorul Synevo, un rezultat pozitiv pentru anti-rubeola IgM este confirmat prin două metode:chemiluminiscenţa şi ELISA, iar această menţiune apare pe buletinul final de rezultate4.

 Diagnosticul infecţiei congenitaleDeoarece serul copiilor normali conţine anticorpi IgG transferaţi pasiv de la mamă, diagnosticul de rubeolăcongenitală se stabileşte pe evidenţierea anticorpilor IgM. Aceştia sunt depistaţi în 100% din cazuri în primele 5luni de la naştere (în majoritate cazurilor în primele 3 luni). Frecvenţa acestora scade după cum urmează: 60% lavârsta de 6-12 luni, 40% la vârsta de 12-18 luni; rar detectabili dupa vârsta de 18 luni2.

 Monitorizarea post-vaccinalăAnticorpii IgM apar la 80% din pacienţii vaccinaţi în primele 3 săptămâni de la vaccinare4. Anticorpii IgG suntde regulă detectaţi la 4-6 săptămâni de la data vaccinării şi persistă toată viaţa2.

 Limite şi interferenţeAbsenţa anticorpilor IgM la naştere nu exclude diagnosticul de rubeolă congenitală.Rubeola neonatală, este o condiţie clinică rară, dar trebuie luată în considerare dacă anticorpii IgM nu se

 pozitivează în perioada postnatală imediată, ci mai târziu.Rezultate fals pozitive pentru rubeola IgM pot să apară după mononucleoza infecţioasă, infecţii cu parvovirusB19 şi posibil alte infecţii cu virusuri de tip herpetic.Reacţii fals pozitive pentru rubeola IgM au fost raportate şi la gravide, datorate unor reacţii încrucişate cu altevirusuri (CMV, rujeolic)4.Anticorpii heterofili prezenţi în serul pacienţilor pot interacţiona cu imunoglobulinele incluse în componentelekit-ului şi da rezultate neconcludente4.

Citomegalovirus-Anticorpi IgG

 Informatii generale si recomandari 

Virusul citomegalic face parte din aceeasi familie cu virusul herpes simplex si virusul varicelo-zosterian. Pelanga virusul uman exista si virusuri citomegalice ale animalelor, complet distincte de cel uman2.

Virusul citomegalic a fost izolat in 1956 si denumit astfel datorita efectului citopatic caracteristic: celuleleinfectate cu virus se hipertrofiaza si contin incluzii intranucleare eozinofilice voluminoase, cu aspect de “ochi de

 bufnita”2;6.

Infectia cu virusul citomegalic este extrem de raspandita, in timp ce boala clinica constituie o consecinta mai raraa acestei infectii comune (80-100% din populatia adulta prezinta anticorpi specifici, ca rezultat predominant alinfectiilor asimptomatice).

2

5/17/2018 Virusul rubeolei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/virusul-rubeolei 3/5

In prezent, infectia citomegalica este considerata o problema importanta de sanatate publica, din urmatoarelemotive: frecventa crescuta a infectiilor congenitale, caracterul de infectie virala persistenta, cu posibilitati dereactivare mai ales la persoanele imunodeprimate si la cele cu transplant de organe si implicarea virusului in

 patologia postransfuzionala (sindromul posttransfuzional, hepatita citomegalica posttransfuzionala).

Omul este singurul rezervor natural de virus citomegalic uman (virusurile citomegalice ale animalelor nu suntinfectante pentru om). Modul de transmitere a infectiei este variat. Virusul se gaseste in urina si saliva

 persoanelor infectate ca si in secretia vaginala, sperma si lapte matern. Fatul poate fi infectat in utero; mai

frecvent insa infectia se produce perinatal, prin contactul nou-nascutului cu secretiile cervicale pline de mucus,sau postnatal prin contactul infectant cu produse de la mama (saliva, lapte, etc.). O alta modalitate frecventa(peste 50% din infectii) se realizeaza prin sarut si contact sexual. Sunt posibile si caile de transmitere iatrogena,

 prin transfuzii de sange (virusul fiind prezent in leucocite) sau prin grefe de organ (ex: rinichi) de la persoaneaparent sanatoase4.

Virusul persista in organism in stare latenta o perioada indelungata. Infectia nu confera o imunitate solida,virusul continuand sa fie eliminat din organism si in prezenta anticorpilor specifici. Atunci cand apare o scaderea rezistentei organismului (terapie imunosupresiva prelungita, boli casectizante, inclusiv SIDA) infectia latenta

 poate deveni clinic manifesta (hepatita, pneumonie, encefalita), uneori avand consecinte letale. Perioada decontagiozitate dureaza (cu intermitente) luni, ani, sau toata viata, virusul fiind eliminat prin urina sau saliva de

5% din copii, 1-2% din adulti si 10% din gravide2.

Infectia primara la adult este in majoritatea cazurilor asimptomatica; atunci cand devine manifesta, tablourileclinice sunt variate: stare febrila de etiologie neprecizata, tablou de mononucleoza infectioasa cu anticorpiheterofili negativi, hepatita cu icter 2;4.

Gravidele prezinta o susceptibilitate crescuta fata de infectia citomegalica (de 6 ori mai mare, comparativ curestul populatiei adulte). Infectia se transmite pe cale sexuala, prin transfuzii de sange sau se poate produce prinreactivarea unei infectii latente. In infectia primara a gravidei (circa 10-60% sunt receptive la varsta adulta),riscul infectiei fetale este maxim (pana la 50%)3. Transmiterea verticala a infectiei in cursul primelor 4 luni desarcina are consecintele cele mai grave (hepatita, surditate, microcefalie) 1. In cazurile de reactivare a unei infectiilatente (0.7-0.9% din gravide) riscul de infectie fetala este foarte redus sau chiar absent (copiii respectivi ramanneafectati sau fac infectii subclinice)3;6.

Sindromul posttransfuzional apare la un interval de 3-6% dupa o transfuzie de sange si se manifesta prin starefebrila, adenopatii, hepato-splenomegalie, eruptii si modificari imunopatologice (factor reumatoid, anticorpiantinucleari, aglutinine la rece, crioglobuline, test Coombs pozitiv). Pacientii prezinta un titru crescut deanticorpi specifici pentru infectia citomegalica, confirmand astfel o boala citomegalica transmisa prin sangeletransfuzat2.

Raspunsul imun fata de virusul citomegalic implica sinteza de anticorpi specifici din clasa IgM la cateva

saptamani de la contractarea infectiei , urmata o saptamana mai tarziu de aparitia anticorpilor IgG. Nivelurile deanticorpi IgM ating un maxim dupa cateva saptamani, dupa care scad in decurs de 4-6 luni. Ocazional, acestia pot persista mai multi ani.

Determinarea anticorpilor de tip IgM constituie un instrument important in diagnosticul infectiei citomegaliceacute. Totusi, este dificil sa se faca distinctia intre infectia primara si cea secundara, deoarece reactivarea poateinduce sinteza variabila de IgM la persoanele imunodeprimate.

Determinarea anticorpilor IgG este utila in screening-ul statusului imun, permitand identificarea indivizilor seronegativi, la care pot fi aplicate masuri profilactice. De asemenea, monitorizarea in dinamica a niveluluianticorpilor IgG constituie o modalitate importanta de depistare a infectiei acute2;5;6.

 Pregatire pacient  - testele nu necesita o pregatire prealabila5.

 Specimen recoltat - sange venos5.

3

5/17/2018 Virusul rubeolei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/virusul-rubeolei 4/5

 Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator 5.

 Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare5.

Volum proba – minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)5.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat5.

 Stabilitate proba - serul separat este stabil 3 zile la 2-8ºC; 6 luni la –20ºC; evitati congelare/decongelarerepetata5.

 Metode

In laboratorul Synevo sunt utilizate mai multe metode lucru atat pentru CMV-IgG cat si pentru CMV-IgM:

• imunochimica prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay)• imunochimica cu detectie prin chemiluminiscenta (CLIA)• imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)5.

Valori de referinta -.difera in functie de metoda de lucru5:

CMV-IgG

1. ELFA

<4 AU/mL : Negativ

4 – 6 AU/mL: Echivoc

≥6 AU/mL : Pozitiv

2. CLIA

< 0.4 UI/mL: Negativ

≥0.4 si <0.6 UI/mL: Echivoc

≥0.6 UI/mL: Pozitiv

3. ECLIA

<0.5 U/mL : Negativ

0.5 – 1 U/mL: Echivoc

≥1U/mL: Pozitiv

CMV-IgM

1. ELFA

<0.70 Index : Negativ

0.70 – 0.90 Index: Echivoc

4

5/17/2018 Virusul rubeolei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/virusul-rubeolei 5/5

≥0.90 Index : Pozitiv

2. CLIA

<15 AU/mL: Negativ

≥15 si <30 AU/mL: Echivoc

≥30: Pozitiv.

3. ECLIA

<0.70 Index : Negativ

0.70 – 1: Index: Echivoc

≥1 Index: Pozitiv.

 Interpretarea rezultatelor 

Determinarea statusului imun:

CMV IgG :

negativ – expunere absenta; in cazul pacientelor gravide se va repeta recoltarea pentru determinarea anticorpilor IgG in luna a 4-a de sarcina6;

echivoc – se recomanda repetarea determinarii dupa o saptamana;

pozitiv - indica expunere in antecedente la virusul citomegalic; se recomanda efectuarea anticorpilor IgM dinacelasi ser; obtinerea unui rezultat negativ exclude infectia primara (la pacientele gravide se considera ca existaun risc minim de infectie congenitala si nu sunt necesare investigatii ulterioare)5;6.

Diagnosticul infectiei acute

Demonstrarea unei seroconversii a anticorpilor IgG (negativ→pozitiv) sau a unei cresteri de doua ori a niveluluianticorpilor IgG in seruri perechi obtinute la interval de 14-21 zile confirma infectia recenta5.

Un rezultat pozitiv pentru anticorpii IgM este de asemenea sugestiv pentru infectia recenta, dar instituireamasurilor clinice nu trebuie sa se faca pe baza unei singure determinari. Un rezultat pozitiv pentru CMV – IgM

trebuie confirmat intotdeuna printr-o alta metoda de lucru1

.

In laboratorul Synevo, un rezultat pozitiv pentru CMV-IgM este confirmat prin cel putin doua metode de lucru,iar aceasta mentiune apare pe buletinul final de rezultate5.

Diagnosticul infectiei congenitale

Evidentierea anticorpilor IgM in prima saptamana de viata poate reprezenta un instrument util in diagnosticulinfectiei citomegalice congenitale3;5.

5