Vinovatia, Trasatura Esentiala a Infractiunii
-
Upload
liliana-caras -
Category
Documents
-
view
131 -
download
0
Transcript of Vinovatia, Trasatura Esentiala a Infractiunii
UNIVERSITATEA MIHAIL KOGĂLNICEANU IAŞI
FACULTATEA DE DREPT
MASTER – ŞTIINŢE PENALE ŞI CRIMINALISTICĂ
VINOVAŢIA FĂPTUITORULUI
Coordonator ştiinţific:
Masterand:
SAUCIUC CARAS LILIANA MIHAELA
1
CUPRINS
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………..….3
ABREVIERI………………………………………………………………………4
CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE……………………………………………...5
1.1. Noţiune si caracteristici…………………………………………….......5
CAPITOLUL II
FORMELE VINOVǍŢIEI…………..…………………...…...…………………..6
2.1.Intenţia……………………………………………………………….…6
2.1.1.Intenţia directă….………………………………………………….....7
2.1.2.Intenţia indirectă…..……………………………………………….....7
2.1.3.Alte forme ale intenţiei……………………………………………….9
2.2.Culpa…………………………………………………………………...12
2.2.1.Structura culpei……………………………………………………....13
2.2.2.Culpa cu prevedere………………………………………………….13
2.2.3.Culpa simplă………………………………………………………...14
2.3.Praterenţia……………………………………………………………..15
2
BIBLIOGRAFIE
●C. Bulai – „Manual de drept penal – partea generală „ ,Editura All , Bucureşti ,
1997
●Florin Streţeanu – „Tratat de drept penal – partea generală „ , vol.I,Editura C.H.
Beck , Bucureşti , 2008
●Ioan Griga – „Drept penal – partea generală” , Editura Fundaţiei de Mâine ,
Bucureşti , 2007
●Petre Buneci – „Drept penal – partea generală” , Note de curs
●Î.C.C.J – Secţia penală - Decizia nr.1218/2006 , Dosar nr.24078/1/2005
●Î.C.C.J – Secţia penală – Decizia nr.1013/2004 , Dosar nr.5002/2003
●Î.C.C.J – Secţia penală – Decizia nr.1335/2006 , Dosar nr.391/1/2006
●Î.C.C.J – Secţia penală – Decizia nr.1509/2008 , Dosar nr.5191.1/110/2007
3
ABREVIERI
Art. – articol
C.pen. – Codul penal
C.proc.pen. – Codul de procedura penală
Ed. – editura
Î..C.C.J – Înalta Curte de Casaţie si Justiţie
Lit. – litera
Nr. - număr
p. – pagină
Pct. – punct
Vol. - volum
4
CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE
1.1. NOŢIUNE SI CARACTERISTICI
Aşa cum este prevăzută in doctrina penală,”vinovăţia reprezintă atitudinea
psihică a persoanei care , săvârşind cu voinţa neconstransă o faptă ce prezintă
pericol social , a avut in momentul executării , reprezentarea faptei si a
urmărilor , a avut posibilitatea reală , subiectivă a acestei reprezentări.1
Aşadar , vinovăţia reflectă aspectul subiectiv al infracţiunii şi cuprinde
atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşita şi unde urmările
acesteia.Ca atitudine psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşita şi faţă de
urmările acesteia , vinovăţia este rezultatul interacţinuii a doi factori : conştiinţa şi
voinţa.
Faptorul intelectiv sau conştiinţa , presupune reprezentarea deplină a
conţinutului , sensului şi finalităţilor urmărite sau acceptate prin săvâraşirea faptei ,
precum şi prevederea intregii desfăşurari cauzale a acesteia.Factorul volutiv este
elementul psihic care impulsionează şi comandă energia fizică a omului ,ce poate
fi analizat atât in raport cu acţiunea , cât şi cu inacţiunea (dupa cum agentul voieşte
să se manifeste printr-un act exterior sau voieşte să se abţina de la o acţiune
impusa de lege) , precum şi cu rezultatul (adică in raport cu finalitatea la care
agentul voieşte sa ajungă).
Deşi cei doi factori se interferează şi presupune unul pe celălalt , în
literatura de specialitate se reţine cu preponderenţă factorul intelectiv asupra celui
volitiv , conşţiinta răsfrângandu-se prin intermediul voinţei asupra faptei şi asupra
urmărilor acesteia .Actul de conştiinţă sau de voinţă nu trebuie să fie viciate sau
deformate , în caz contrar poate fi inlăturată răspunderea făptuitorului.Apoi ,
voinţa presupune să fie liberă , in sensul că asupra făptuitorului să nu se exercite o
constrângere fizică sau morală.Prezenţa atât a factorului intelectiv cât şi a celui
volitiv in săvârşirea unei fapte este o condiţie esenţială a vinovăţiei.Vinovăţia nu 1 C.Bulai – “Manual de drept penal – partea generală” , Ed.All , Bucureşti , 1997 ,p.118
5
poate exista , cu alte cuvinte , la săvârşirea unei fapte , dacă făptuitorul nu a voit
acea faptă , fiind constrâns , ori nu a putut avea reprezentarea rezultatului , din
cauze neimputabile lui.
CAPITOLUL II
FORMELE VINOVǍŢIEI
Formele vinovăţiei se regăsesc in Codul penal la art.19 , alin.1 , care
precizează ca vinovăţia există atunci când fapta care prezintă pericol social este
săvârşită cu intenţie sau din culpă.La acestea se mai adaugă şi o formă mixtă –
praeterenţia sau intenţia depăşită , specifică unor infracţiuni.
2.1.INTENŢIA
Constituie forma fundamentală , generală şi originară a vinovăţiei ; ea
reprezintă totala regulă sub care se infăţisează vinovăţia , deoarece majoritatea
infracţiunilor se comit de regulă cu intenţie şi numai în mod excepţional din culpă
sau praeterenţie.
Există intenţie (dol) , ca forma a vinovăţiei , atunci când persoana care
săvârşeşte o faptă ce prezintă pericol social prevede rezultatul faptei pe care şi-a
propus să o săvârşească şi urmăreşte sau acceptă producerea lui.2Prevederea este o
anticipare a ceea ce se va întampla ulterior .Este o cunoaştere dedusă din
cunoaşterea prealabilă a acţiunii sau inacţiunii săvârşite şi a imprejurărilor în care
a avut loc acţiunea sau inacţiunea.Autorul faptei realizează mintal aceasta deducţie
pe baza datelor de experienţă generală.Aşadar , ceea ce făptuitorul trebuia să fi
prevăzut pentru a exista vinovăţia sub forma intenţiei este rezultatul faptei.Prin
rezulatul faptei se inţelege urmarea imediată , urmarea firească , adică modificarea
produsă în lumea externă , de acţiunea sau inacţiunea efectuată de către
făptuitor.Acest rezultat poate îmbrăca forma unui prejudiciu material sau forma
2 Ioan Griga – “Drept penal – partea generală “ , vol.I ,Ed.Fundaţiei de Mâine , Bucureşti , 2007,
p.1196
unei stări de pericol pentru o anumită valoare sociala , dintre cele apărate de legea
penală.Cel care , din cauza cunoaşterii greşite a imprejurărilor în care efectuează
acţiunea sau inacţiunea sau din cauza survenirii unor împrejurari de neprevăzut ,
nu a prevăzut rezultatul faptei , ci un alt rezultat , inofensiv , nu poate fi considerat
că a avut intenţie , putându-i-se reţine , eventual , o culpă.
In funcţie de atitudinea făptuitorului faţă de producerea rezultatului
socialmente periculos , intenţia se prezintă sub două modalităţi desemnate de legea
penală.
2.1.1.INTENŢIA DIRECTǍ
Constă in prevederea rezultatului faptei care nu este urmărit , dar este
acceptat.Caracteristicile ei sunt deci prevederea si urmărirea rezultatului.3
Expresia „a urmări producerea unui rezultat” , înseamnă mai mult decât a
voi rezultatul , apropiindu-se de dolul special , de intenţia calificată prin
cuprinderea unor nuanţe specifice acestora şi care privesc urmărirea unei finalităţi
care se gaseşte în conţinutul încriminării şi a cărei realizare este urmarită de
subiect prin cauzarea rezultatului voit şi prevăzut.Există intenţie directă în toate
cazurile în care producerea rezultatului constituie însusi scopul acţiunii subiectului
, cât şi în situaţia în care producerea rezultatului este privită de autorul faptei ca un
insoţitor inevitabil al rezultatului urmărit , chiar dacă nu toate urmările au fost
dorite de el.La stabilirea intenţiei directe , organul judiciar este obligat să
stabilească în fiecare că , dacă infractorul a prevăzut rezultatul faptei şi a urmărit
producerea acestuia.
2.1.2.INTENŢIA INDIRECTǍ
Se caracterizează prin prevederea rezultatului faptei sale de către infractor şi
, deşi el nu urmăreşte , acceptă posibilitatea producerii lui.Inţentia indirectă rezultă 3 Petre Buneci – “Drept penal - partea generală” ,note de curs ,.p.16
7
cel mai adesea din materialitatea faptei că şi intenţie directă.În practica judiciară ,
s-a decis că există infracţiunea de omor cu intenţie indirectă , dacă inculpatul a
aplicat lovituri multiple concubinei sale , cu intensitate şi în regiuni vitale ale
corpului , provocându-i moartea.Chiar dacă nu există intenţie directă de a ucide
victima , din modul în care a acţionat, rezultă că a acceptat moartea acesteia ca
rezultat posibil.
În acest sens putem menţiona Decizia 1218/2006 pronunţată de Înalta Curte
De Casaţie şi Justiţie : „Prin Sentinţa penală nr. 438 din 20 octombrie 2005,
pronunţatã în dosarul nr. 411/2005,Tribunalul Constanţa, secţia penalã, a respins
cererea privind schimbarea încadrãrii juridice a faptei din art. 20 raportat la art.
174 – art. 175 lit. c) şi i) C. pen., în infracţiunea prevãzutã de art. 181 alin. (2) C.
pen., cerere formulatã de inculpatul S.A. şi, în baza art. 20 raportat la art. 174 –
art. 175 lit. c) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) din acelaşi
cod, a condamnat pe inculpat, la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71
şi 64 C. pen. În considerentele hotãrârii, instanţa a reţinut, în esenţã, cã, la data de
11 ianuarie 2005, inculpatul a aşteptat-o pe soţia sa, partea vãtãmatã S.V. (de care
era despãrţit în fapt), pentru a rezolva chestiunea plãţilor creditelor bancare
contractate de el la douã bãnci comerciale. Când aceasta a ieşit de la locul
demuncã, însoţitã de martorele S.C. şi I.F., inculpatul a purtat o scurtã discuþie pe
tema plãţii datoriilor şi, nemulţumit de tonul vocii soţiei sale, a lovit-o cu un cuţit,
de mai multe ori, în zona gâtului, a claviculei drepte, a pieptului, tãind-o la
antebraţ. Plãgile înjunghiate multiple, pentru a cãror vindecare au fost necesare 50-
55 zile de îngrijiri medicale, nu au pus în pericol viaţa victimei. S-a reţinut cã
inculpatul a acţionat cu intenţie indirectã.
Prin decizia penalã nr. 296/ P din 25 noiembrie 2005, Curtea de Apel
Constanţa, secţia penalã, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat,
menţinând arestarea preventivã a acestuia şi a computat, în continuare detenţia de
la 20 octombrie 2005 la zi.Curtea de Apel a reţinut cã instanţa de fond a
8
individualizat corect pedeapsa având în vedere toate criteriile prevãzute de art. 72
C. pen.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul invocând cazul de
casare prevãzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (greşita individualizare a
pedepsei în raport cu art. 72 C. pen.).
Înalta Curte, examinând cauza sub aspectul invocat, constatã cã recursul
declarat de inculpat este nefondat. Deduce din pedeapsa aplicatã inculpatului,
timpul arestãrii preventive de la 12 ianuarie 2005 la 24 februarie 2006.Obligã
recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cheltuieli judiciare cãtre stat din
care, suma de 100 RON reprezentând onorariul pentru apãrarea din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiţiei4 ”.
Elementul intelectiv comun pentru cele două forme ale inţentiei îl reprezintă
prevederea caracterului periculos al urmăririlor faptelor săvâraşite.Ceea ce le
deosebeşte însă , este faptul că , în cazul intenţiei directe , este nevoie ca
făptuitorul să fi urmărit survenirea urmărilor faptei sale , pe care le-a prevăzut.În
cazul intenţiei indirect , este nevoie ca infractorul sa nu urmăreasca survenirea
rezultatului faptei sale , dar să accepte posibilitatea survenirii lui.
2.1.3. ALTE FORME ALE INTENŢIEI
In doctrina penală sunt cunoscute şi alte modalităţi ale intenţiei , a căror
cunoaştere poate servi la stabilirea în concret a gradului de vinovăţie şi în
consecinţă a periculozităţii infractorului.Toate aceste modalităţi ale intenţiei sunt
avute in vedere la individualizarea judiciară a pedepsei , căci evidenţiază grade
deosebite de vinovăţie cu răsfrângere asupra periculozităţii sociale a făptuitorului.
● intenţie simplă , când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi
urmăreşte producerea lui şi intenţie calificată , când făptuitorul urmăreşte
producerea rezultatului în vederea realizării uni scop prevăzut în norma
incriminatoare ;
4 Î.C.C.J – Decizia nr. 1218/2006 , Dosar nr. 24078/1/2005
9
● intenţie iniţială , când infractorul a prevăzut rezultatul chiar în momentul
săvârşirii faptei şi intenţie supravenită , când infractorul , în timpul executării
faptei , are reprezentarea unui alt rezultat decât cel prevăzut iniţial şi se hotărăşte
să-l realizeze şi pe acesta ;
● intenţie spontană sau repentină.Aceasta formă se caracterizează prin 2
elemente principale : hotărarea este luată intr-o stare de tulburare sau emoţie şi ea
este pusă imediat în executare.Intenţia spontană este o cauză de atenuare a
răspunderii penale şi ea apare reglementata atât în partea generală a Codului –
intrând în structura circumstanţei atenuante a stării de provocare – cât şi în partea
specială , în cazul infracţiunilor de pruncucidere şi incăierare.
● intenţie premeditate.Se situează pe o poziţie diametral opusă fată de
intenţia repentină.Astfel , în cazul intenţiei premeditate , autorul ia hotărârea în
stare de relative calm , iar pană la momentul punerii ei în executare se scurge un
timp mai îndelungat.Comiterea unei infracţiuni caracterizate de intenţie
premeditate presupune de regulă şi o pregătire a acesteia , indiferent dacă
pregătirea îmbraca forma unor acte material – procurarea de instrumente – sau
intelectuale – culegerea de informaţii , analizarea tuturor variantelor de comitere5.
În acest sens putem menţiona Decizia nr. 1013/2004 pronunţată de Înalta
Curte de Casaţie si Justiţie : ” Prin sentinţa penalã nr. 157 din 19 august
2003,Tribunalul Teleorman l-a condamnat pe inculpatul G.S.I. la detenţiune pe
viaţã şi la interzicerea drepturilor prevãzute de art. 64 lit. a), b), c), d) şi e) C. pen.,
pe o perioadã de 8 ani, pentru sãvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav,
prevãzutã de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. a) şi b) C. pen.
Pentru a pronunţa aceastã sentinţã, instanţa a reţinut în fapt cã în noaptea de
5 spre 6 februarie 2003, în condiţiile unor relaţii de duşmãnie şi în scop de
rãzbunare a suferinţelor ce i-au fost cauzate în ultimii ani de comportamentul
agresiv al unchiului sãu C.A. şi al verilor sãi C.C.C. şi C.L.V., inculpatul i-a ucis
5 Florin Streţeanu – “Tratat de drept penal – partea generală “, Ed.CH.Beck , Bucureşti , 2008,
vol.I , p.7510
pe aceştia, în locuinţa lor din comuna Blejeşti, jud. Teleorman, prin aplicarea a
numeroase lovituri cu baioneta în zone vitale ale corpului.
Prin decizia penalã nr. 596 din 8 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti,
secţia a II-a penalã, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva
sentinţei primei instanţe.Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel,
inculpatul G.S.I. a declarat recurs, solicitând schimbarea pedepsei aplicate, din
detenţiune pe viaţã în închisoare pe durata maximã prevãzutã de Codul penal, prin
luarea în considerare a circumstanţelor sale personale şi a împrejurãrilor faptei.
Recursul nu este fondat. Instanţa respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul G.S.I. împotriva deciziei penale nr. 596/ A din 8 octombrie 2003 a
Curþii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penalã.Computã din pedeapsa aplicatã
inculpatului, timpul arestãrii preventive de la 9 februarie 2003 la 20 februarie
2004.Obligã recurentul inculpat sã plãteascã statului suma de 1.100.000 lei
cheltuieli judiciare6 “ .
Intenţia premeditate atrage o agravare a răspunderii penale fată de intenţia in
forma sa de bază , dovedind o atingere mai accentuată a valorii ocrotite de norma
penală.În dreptul nostrum ,premeditarea apare ca o circumstanţă agravantă legală
in cazul infracţiunii de omor ,dar ea poate fi reţinută cu titlu de circumstanţă
agravantă judiciară şi în cazul altor infracţiuni , potrivit art.75 alin.2.Codul Penal.
● intenţie unică şi complexă.Intenţia unică exista când se urmareşte
săvârşirea unei singure fapte , iar cea complexă când subiectul a hotărât comiterea
mai multor fapte sau producerea mai multor rezultate.
2.2.CULPA
Aşa cum este prevazut în art.19 , alin.2 Codul Penal , culpa reprezintă
atitudinea psihică a făptuitorului care prevede rezultatul faptei sale , dar nu îl
acceptă , socotind fara temei că acesta nu se va produce , ori nu prevede rezultatul
faptei sale sale , deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
6 Î.C.C.J. – Deciza nr. 1013/2004,Dosar nr. 5002/2003
11
Putem lua ca exemplu Decizia nr. 1335/2006 pronunţata de Î.C.C.J Secţia penală
în care : “Prin rezoluţia din 19 septembrie 2005, pronunţatã de Parchetul de pe
lângã Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 241/P/2005, s-a dispus neînceperea
urmãririi penale faţã de magistraţii judecãtori M.L.K. şi T.L. de la Tribunalul Gorj,
secţia penalã, pentru infracţiunea prevãzutã de art. 249 C. pen., reclamatãde
petentul G.N.
În esenţã, s-a reţinut cã petentul a solicitat cercetarea şi tragerea la
rãspundere penalã a intimatelor care se fac vinovate, în opinia sa, de sãvârşirea
infracţiunii prevãzutã de art. 249 C. pen., întrucât, prin încãlcarea din culpã a
obligaţiilor de serviciu, la 14 mai 2003 au pronunţat decizia penalã nr. 351
reţinând, în mod greşit, în sarcina lui infracţiunea prevãzutã de art. 290 C. pen. şi
ca o consecinţã, pedeapsa de 1.500.000 lei amendã penalã.Motivele invocate de
petent în plângere împotriva celor douã magistrate s-au constituit ca motive de
recurs, hotãrârea pronunţatã de acestea rãmânând definitivã prin decizia penalã nr.
1264/2003 a Curţii de Apel Craiova.
Cum nu au fost identificate fapte sau împrejurãri de naturã a contura
existenţa infracţiunii de neglijenţã în serviciu reclamatã de petent s-a dispus
neînceperea urmãririi penale, invocându-se ca temei juridic prevederile art. 10 alin.
(1) lit. a) C. proc. pen.
Prin sentinţa penalã nr. 130 din 20 decembrie 2005, Curtea de Apel Craiova
a respins, ca nefondatã, plângerea formulatã de petentul G.N. împotriva rezoluţiei
nr. 3845/II/2/2005 din 7 octombrie 2005, pronunţatã de Parchetul de pe lângã
Curtea de Apel Craiova7
Culpa nu este o formă de proces psihic inferioară ori atenuantă a intenţiei ,
ci constituie o formă specifică de legătură psihică a autorului cu fapta.
2.2.1.STRUCTURA CULPEI
7 Î.C.C.J – Decizia nr. nr. 1335/2006 , Dosar nr. 391/1/200612
În cazul faptelor comise din culpă , doua ar fi elementele principale care
trebuie analizate8 :
● încalcarea unei obligaţii de diligenţă.Este vorba de obligaţii menite să
prevină producerea unor urmări vătămătoare pentru valorile sociale ocrotite de
legea penală.Încălcarea acestei obligaţii , constituie esenţa normativă a culpei ,
care apare astfel ca fiind contrară diligenţei produsă de lege.Obligaţiile de
diligenţă sau de prudenţă servesc în primul rând la stabilirea unui echilibru între
caracterul necesar al unei activităţi generatoare de risc pentru valorile sociale
ocrotite şi interesul protejarii acestor valori.Obligaţiile pot fi stabilite prin acte
normative care reglementează anumite activităţi , dar pot decurge , în egală masură
, din reguli nescrise , privind exercitarea unor activităţi , profesii sau meserii.
● previzibilitatea şi inevitabilitatea subiectivă a urmării. În măsura în
care autorul nu putea să prevină producerea urmării , fie pentru ca nu era
previzibilă , fie ca , deşi previzibilă , nu putea fi evitată , este exclusă posibilitatea
angajării răspunderii sale cu titlu de culpă.Posibilitatea trebuie analizată ţinând
cont de caracteristicile personale ale autorului şi de condiţiile concrete în care
acesta a acţionat.
Culpa este cunoscută în doctrină şi în legislaţie sub doua modalităţi:
2.2.2.CULPA CU PREVEDERE
Se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale ,
rezultat pe care nu îl urmăreste , nu îl acceptă , socotind fără temei că acesta nu se
va produce.Pentru existenţa vinovăţiei sub forma culpei , trebuie să fie îndeplinite
câteva condiţii 9: făptuitorul să fi prevăzut rezultatul faptei sale , să fi avut
realmente reprezentarea rezultatului ; făptuitorul să nu fi urmărit producerea
rezultatului prevăzut (în acest punct de vedere , modalitatea culpă cu prevedere se
8 Florin Streteanu – “Tratat de drept penal – partea generală “ ,vol.I, Ed.C.H.Beck , Bucureşti ,
2008 ,p.759 Ioan Griga – “Drept penal – partea generală” , vol.I, Ed.Fundaţiei de Mâine , Bucuresţi , 2007,
p.12113
aseamănă cu modalitatea intenţiei indirect , fiindcă în ambele situaţii făptuitorul
prevede rezultatul , dar nu urmareâte producerea lui) ; făptuitorul să fi socotit fără
temei că acel rezultat nu se va produce.Aşadar , făptuitorul deşi a prevăzut că
acţiunea sau inacţiunea sa este de natură să producă alt rezultat decăt cel urmărit
de el , totuşi a socotit că , fată de împrejurările în care se efectuează acţiunea sau
inacţiunea sa , acel rezultat nu se va produce.
2.2.3.CULPA SIMPLǍ
Există atunci când făptuitorul nu a prevazut rezultatul faptei sale , deşi
trebuia şi putea să-l prevadă.Ceea ce caracterizează culpa simplă este neprevederea
de către făptuitor a rezultatului socialmente periculos al faptei sale , în condiţiile în
care el avea datoria de a proceda cu toată atenţia şi diligent pentru a prevedea acest
rezultat.Aprecierea vinovăţiei sub forma culpei urmează a se stabili după
observarea criteriilor prevăzute de lege , anume : dacă făptuitorul trebuia să
prevadă rezultatul şi dacă putea să îl prevadă.Neglijenţa , ca formă a culpei , se
caracterizează prin aceea că infractorul nu are reprezentarea consecinţei activităţii ,
deoarece nu foloseşte întreaga sa capacitate intelectuală pentru a prevedea urmările
faptei săvârşite , deşi putea avea această capacitate şi trebuia să depună toată
sârguinţa şn conduita sa.
Obligaţia de a prevedea rezultatul faptei are un caracter general şi obiectiv ,
în care infractorul trebuia să prevadă rezultatul faptei sale şi un caracter subiectiv
prin care urmăreşte să se verifice dacă infractorul a avut în fapt posibilitatea să
prevadă acest rezultat în momentul săvârşirii faptei.Dacă în raport de imprejurările
concrete se constată că infractorul nu a avut posibilitatea să prevadă rezultatul
faptei sale , acesta nu va putea fi tras la răspunderea penală , nefiind dată vinovăţia
sa ci se va reţine cazul neprevăzut.
În doctrina penală s-au prevăzut şi alte modalităţi ale culpei avute în vedere
la individualizarea faptei.Astfel , se face deosebire între culpa imediată , când
comportarea culpabilă a autorului a produs imediat rezultatul şi culpa mediate când
14
rezultatul culpabil se produce prin intermediul comportării din culpa a mai multor
persoane , culpa constând în imprudenţaăsau nesocotinţaă, izvorând din modul
superficial în care s-a acţionat , din nepricepere , din nedibăcie , din nerespectarea
dispoziţiilor legale , din nebăgare de seama sau lipsă de atenţie, din indiferenţă
sau nepăsare sau din temeritate.Sub aspectul intensităţii , culpa poate sa fie gravă
când orice persoană ar fi prevăzut rezultatul sau usoara , când rezultatul putea fi
prevăzut numai după depunerea unui efort mare.
2.3.PRAETERENŢIA (INTENŢIA DEPǍŞITǍ)
Deşi neprevăzută expres de legiuitor în partea generală a Codului Penal ,
praeterenţia reprezintă cea de-a treia formă a vinovăţiei , o formă mixtă , creată
prin combinarea unor elemente aparţinand intenţiei şi culpei.Intenţia depaşită
poate fi definită ca fiind o formă de vinovăţie care apare ca element subiectiv în
conţinutul unei infracţiuni , atunci când făptuitorul prevede şi urmareşte , ori
acceptă producerea unui rezultat socialmente periculos , dar în realitate , datorită
împrejurărilor în care se execută activitatea infracţională , rezultatul produs este
mult mai grav decât cel prevăzut , urmărit ori acceptat , dar pe care făptuitorul l-a
prevăzut ,însa nu l-a acceptat sperând făra temei că nu se va produce ori nu l-a
prevăzut , deşi putea şi trebuia să-l prevadă.
Acest lucru îl putem observa luând in considerare Decizia nr. 1509/2008
pronunţata de Î.C.C.J.:” Prin sentinţa penalã nr. 499/ D din 12 octombrie 2007,
Tribunalul Bacãu a condamnat pe inculpatul I.A.M., pedeapsa de 10 ani închisoare
şi 2 ani interzicerea drepturilor prevãzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru
sãvârşirea infracţiunii prevãzutã de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea
art. 73 lit. b), a art. 76 alin. (2) C. pen. şi a art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b)
C. pen.Totodatã, a fost menţinutã starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din
pedeapsa aplicatã, durata reţinerii şi arestãrii preventive de la 31 iulie 2007.
În esenţã, s-au reţinut urmãtoarele: in dimineaţa zilei de 29 iulie 2007, în
jurul orei 4,30, iritat de faptul cã inculpatul a deschis televizorul, tatãl acestuia,
15
victima I.V. a început sã-l înjure şi sã-l ameninţe cu moartea pe inculpat. În acel
moment, inculpatul, care îl mai bãtuse anterior pe tatãl sãu, l-a lovit pe acesta cu
piciorul în zona toracicã, determinând cãderea victimei pe o mãsuţã, dupã care a
sãrit cu genunchii pe abdomenul victimei şi a lovit-o cu picioarele în regiunea
costalã, pânã când aceasta a cãzut în stare de inconºtienþã. Ulterior, în jurul orei
16,00, mama inculpatului l-a sunat şi i-a spus cã victima a fost transportatã la
spital, unde a decedat.Curtea de Apel Bacãu, secþia penalã, prin decizia penalã nr.
34 din 19 februarie 2008, constatând cã apelul inculpatului este în termen, a anulat
mandatul de executare a pedepsei nr. 566/D/2007 din 24 octombrie 2007 emis de
Tribunalul Bacãu.
Totodatã, a respins apelul declarat de inculpat, s-a menþinut starea acestuia
de arest şi s-a dedus, din pedeapsa aplicatã, durata arestãrii preventive de la 12
octombrie 2007.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat schimbarea încadrãrii juridice
din infracţiunea prevãzutã de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73
lit. b) şi a art. 76 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevãzutã de art. 183 C. pen., cu
aplicarea art. 73 lit. b) şi a art. 76 alin. (2) C. pen. şi reducerea pedepsei aplicate,
pentru motivele arãtate în partea introductivã a hotãrârii.Recursul inculpatului este
fondat.Din examinarea lucrãrilor şi probelor dosarului, rezultã cã fapta inculpatului
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vãtãmãri cauzatoare
de moarte, iar nu ale celei de omor calificat. Din analiza materialului probator
rezultã cã inculpatul a sãvârşit cu intenþie acţiunea de lovire a victimei, prin
aplicarea unor lovituri cu picioarele, în zone nevitale ale corpului acesteia, însã
rezultatul mai grav, decesul tatãlui sãu, s-a produs din culpã. Aceastã poziþie
subiectivã a inculpatului faţã de urmarea mai gravã produsã urmare loviturilor
aplicate victimei caracterizeazã forma de vinovãţie a praeterintenţiei.
Admite recursul declarat de recurentul inculpat I.A.M. împotriva deciziei
penale nr. 34 din 19 februarie 2008 a Curþii de Apel Bacãu, secþia penalã.Caseazã
decizia atacatã şi sentinţa penalã nr. 499/ D din 12 octombrie 2007 a Tribunalului
16
Bacãu, numai cu privire la încadrarea juridicã a faptei şi la pedeapsa aplicatã
inculpatului.În baza art. 334 C. proc. pen., schimbã încadrarea juridicã a faptei din
infracþiunea prevãzutã de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit.
b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevãzutã de art. 183 C. pen.,
cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., text în baza cãruia
condamnã inculpatul I.A.M. la pedeapsa de un an şi 8 luni închisoare.Menþine
restul dispoziþiilor hotãrârilor atacate10
Trebuie subliniat faptul că , pentru a fi in prezenţa praeterentiei , este
suficient ca acţiunea de baza sa fie prevazută de legea penală , indiferent de
gravitatea ei.Astfel , un simplu act de violenţă , susceptibil de incadrare in
dipoziţiile art.180,alin.1 C.pen., va intra in structura praeterenţiei in măsura in care
a cauzat un rezultat mai grav.Datorită structurii sale mixte , praeterenţia ridică
problema atât sub aspectul delimitării sale faţă de culpă , cât si sub aspectul
delimitării fata de intenţia eventuală.În acest sens , trebuie avute in vedere mai
multe elemente.În ceea ce priveşte delimitarea faţă de culpă , trebuie verificat dacă
la baza rezultatului mai grav s-a aflat sau nu o faptă prevăzută de legea penală.În
măsura in care o astfel de faptă nu există , vom fi in prezenţa unei culpe si nu a
praeterenţiei.Dacă producerea rezultatului a fost precedată de o faptă prevazută de
legea penală , trebuie analizat dacă rezultatul mai grav apare ca o consecinţă tipică
urmării dorite de faptuitor ; in caz afirmativ avem o praeterenţie.
În ceea ce priveşte delimitarea praeterenţiei fata de intenţia eventuală , vor fi
folosite criteriile generale de delimitare intre intenţie si culpă.Astfel , in măsura in
care rezultatul mai grav apare ca fiind prevăzut si acceptat de autor , vom fi in
prezenîa unei intentii eventuale si nu a unei praeterenţii.Dacă acest rezultat este
acceptat , vom avea intenţie eventuală.Dacă , dimpotrivă , rezultatul nu este
prevăzut sau , deşi prevăzut , nu este acceptat , vom avea o culpă suprapusă peste
intenţia iniţială , adică o praeterentie.
10 Î.C.C.J – Decizia nr. 1509/2008 , Dosar nr. 5191.1/110/200717
18