!Formele nepredicative ale verbului sunt:

Verbul

Def   : Verbul este partea de vorbire flexibilă care denumeşte acţiuni.

Sistemul gramatical al forme predicative(modurile personale); verbului include:

forme nepredicative (moduri nepersonale).

Def   : Totalitatea formelor predicative constituie conjugarea verbului.Prin opoziţia acestor forme se exprimă următoarele categorii gramaticale: -diateza, -modul, -timpul, -persoana, -numărul -genul. infinitivul, participiul, gerunziul supinul

Formele predicative ale verbului apar întotdeauna în calitate de predicat.

Formele nepredicative joacă un rol dublu:

-inră în componenţa formelor verbale compuse (infinitivul, participiul, supinul).

─ se întrebuinţează ca părţi de propoziţie îndeplinind funcţiile sintactice ale substantivului, adjectivului sau ale adverbului.

Clasificarea verbelor

Verbele se pot clasifica în funcţie de următoarele criterii:

a) după particularităţile de formă pe care le prezintă la conjugare (clasele gramaticale);

b) după sens şi după rolul lor în propoziţie (clasele lexico-gramaticale).

Clase gramaticale

1. Clasificarea verbelor după conjugarea lor cu sau fără pronume reflexive neaccentuate

de infinitivExempleindicativ prezent

-ez, -ează

Din acest punct de vedere se disting: a) verbe nepronominale b) verbe pronominale.

a) Verbele nepronominale nu au la infinitiv şi nici nu primesc la conjugare formele neaccentuate ale pronumelor reflexive: a merge, a ajunge, a vorbi, a spune etc.

b) Verbele pronominale (sau reflexive) au în structura infinitivului şi se conjugă cu ajutorul formelor neaccentuate ale pronumelor reflexive. După cazul pronumelui reflexif ele sunt de două feluri:

─verbe construite cu pronumele reflexiv în acuzativ: a se duce, a se uita, a se întrista, a se grăbi etc.

─verbe construite cu pronumele reflexiv în dativ: a-şi aminti, a-şi imagina, a-şi reveni, a-şi reveni etc.

2. Clasificarea verbelor după sufixul de infinitiv prezent

După acest criteriu verbele se clasifică în 4 conjugări.

Verbele de conjugarea I şi a VI-a se împart în câte două subclase după cum se conjugă la indicativ prezent cu sau fără sufixele -ez (I), -esc, -ăsc (IV).Conjugarea Sufixul Sufixul prezentului infinitiv indicativ -a - a învăţa învăţ, învaţă I a desena desen-ez,desen-ează

II -ea – a vedea văd, vede

III -e – a merge merg, merge

-i – a veni vin, vine -esc, -eşte a citi cit-esc, cit-eşte

IV

-î – a coborî cobor, coboară

-ăsc,-ăşte a hotărî hotâr-ăsc,hotăr- ăşte

-ez, -ează

Exempleindicativ prezent

3. Clasificarea verbelor în funcţie de gradul de variabilitate a rădăcinii.

Pe baza acestui criteriu verbele se grupează în două clase:

1) Verbele regulate Sunt verbele care în procesul flexiunii îşi păstrează neschimbată rădăcina. Aceasta este majoritatea absolută a verbelor: a admira, a cânta, a bate, a oferi. De menţionat că şi radicalul unora dintre aceste verbe suferă anumite modificări: în componenţa lor se produc alternanţe vocalice şi alternanţe consonantice: cânt, cânţi, spun, spui etc.

2) Verbe neregulate Sunt verbele care îşi modifică total sau parţial rădăcina în timpul flexiunii. Există următoarele verbe neregulate: a fi, a avea, a vrea, a da, a lua, a bea, a mânca, a sta.

Clase lexico-gramaticale

1. Clasificarea verbelor după capacitatea lor de a îndeplini funcţia de predicat.

După sensul lor şi după rolul lor în propoziţie, se disting două subclase de verbe:

1) Verbe predicative Aceste verbe au un sens lexical deplin şi pot constitui singure predicatul unei propoziţii. Clasa dată include majoritatea absolută a verbelor: a lucra, a scrie, a spune, a explica.

2) Verbe nepredicative Aceste verbe nu au sens lexical de sine stătător. Ele sunt nişte instrumente cu rol morfologic sau sintactic. După rolul îndeplinit, ele sunt de trei feluri:

a)Verbe auxiliare (servesc la alcătuirea formelor verbale compuse; există trei verbe auxiliare: a fi, a avea, a vrea);

b)Verbe copulative (intră în componenţa predicatului nominal legând numele predicativ de subiectul propoziţiei; verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a însemna, a se face, a ajunge, a rămâne);

c)Verbe semiaxiliare (intră în componenţa unui predicat verbal compus).

După conţinutul lor, ele sunt de două feluri: semiaxiliare de modalitate şi de aspectualitate.

─ Semiauxiliarele de modalitate prezintă acţiunea de bază ca fiind posibilă, necesară, dorită, iminentă. În această categorie intră următoarele verbe: a putea, a trebui, a avea, a vrea, a-i veni, a fi etc.: Putem veni mâine. Trebuie să ne grăbim. Avem de făcut multe lucruri. Era să cad.

─ Semiauxiliarele aspectuale exprimă începutul, continuarea sau sfârşitul acţiunii denumite de verbul de bază: a începe, a se apuca, a prinde, a (se) porni, a se pune, a continua, a înceta, a sfârşi, a termina etc.: A început să plângă. S-a apucat de învăţat. Continuă să doarmă. A terminat de controlat lucrările.

2. Clasificarea verbelor după orientarea acţiunii pe axa subiect – obiect.

În funcţie de acest criteriu se disting următoarele trei clase verbe:

1. Verbe tranzitive

Acestea pot fi:

a) verbe tranzitive-directe (exprimă acţiuni care pornesc de la un subiect şi se extind asupra unui obiect; în propoziţie pot primi un complement direct: a coase (o haină), a duce (un sac), a cosi (iarbă), a strânge (ciuperci), a scrie (un roman);

b) verbe tranzitive-reflexive (denumesc acţiuni care se răsfrâng asupra subiectului însuşi. Ele conţin în structura lor formele neaccentuate ale pronumelor reflexive. În propoziţie valoarea reflexivă poate fi reliefată cu ajutorul formelor accentuate ale pronumelor reflexive: a se îmbrăca (pe sine), a se pieptăna (pe sine), a se cunoaşte (pe sine), a se lăuda (pe sine);

c) verbe tranzitive-reciproce (denumesc acţiuni care se desfăşoară între două sau mai multe subiecte, care acționează unul asupra celuilalt. Şi verbele tranzitive-reflexive sunt verbe pronominale: ele se conjugă cu ajutorul formelor neaccentuate ale pronumelor reflexive, dar, spre deosebire de verbele tranzitive-reflexive se folosesc numai la plural. Valoarea de reciprocitate poate fi întărită cu ajutorul locuţiunii pronominale unul pe altul sau cu ajutorul adverbului reciproc: a se ajuta (unul pe altul), a se respecta (unul pe altul), a se învinui (unul pe altul), a se căuta (unul pe altul);

2. Verbe intranzitive Sunt verbele care denumesc acţiuni ale unui subiect ce nu se extind asupra unui obiect oarecare: a alerga, a merge, a trăi, a se duce, a se apropia, a se îmbolnăvi.

3. Verbe impersonale Aceste verbe semnifică acţiuni care nu pot fi atribuite unui subiect. În propoziţie ele nu pot avea subiect şi se folosesc numai la pers. 3 sg.: a ploua, a tuna, a fulgera, a se desprimăvăra, a se lumina, a se întuneca.

Formele predicative ale verbului.

-Categoriile gramaticale-

Diateza

Def   : Diateza este categoria gramaticală a verbului care are rolul de a prezenta situaţia descrisă din diferite perspective. Verbul are trei diateze.

1) Diateza activă: descrie situaţia din punctul de vedere al subiectului: Columb a descoperit America.;

2) Diateza pasivă: descrie situaţia din punctul de vedere al subiectului: America a fost descoperită de Columb.;

3) Diateza reflexivã: descrie situaţia din perspectivă dinamică, procesuală: În 1492 se descoperă America.

Structura diatezelor verbale

1. Diateza activă a verbului nu are o marcă gramaticală proprie. Se vorbeşte în acest caz de o marcă zero: citeşte, citesc, construieşte, construiesc.

2. Diateza pasivă are următoarea structură:

verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat

este întrebat / întrebată

este construit / construită

Verbul auxiliar îşi schimbă forma după mod, timp, persoană şi număr: a fost / este / va fi căutat.

Participiu se acordă cu subiectul în număr şi gen: El este întrebat, Ea este întrebată, Ei sunt întrebaţi, Ele sunt întrebate.

3. Diateza reflexivă se defineşte prin următoarea structură:

pronumele se + forma verbului la diateza activă: se citeşte, se citesc

se construieşte, se construiesc

!Observaţie. Încadrăm în această diateză formele verbale care sunt definite tradiţional drept verbe reflexive impersonale (se lucrează, se trăieşte) şi verbe reflexive pasive (se caută, se scrie).

Structura şi valorile construcţiilor formate cu verbul la cele trei diateze

1. În construcţia activă situaţia este descrisă din punctul de vedere al autorului acţiunii:

Elevul citeşte o carte. Muncitorii construiesc o casă.

2. În construcţia pasivă situaţia este descrisă de la obiectul acţiunii, care este trecut în poziţia subiectului gramatical, spre autorul acţiunii exprimat prin complementul de agent:

Cartea este citită de elev. Casa este construită de muncitori.

3. Construcţia impersonală este polivalentă. Prin intermediul unor asemenea construcţii este scoasă în evidenţă:

a) fie acţiunea însăşi:

Se construieşte mult în ultimul timp. La serviciu se lucrează, nu se discută.

b) fie acţiunea şi relaţia ei cu unul dintre participanţii la situaţie:

Cartea aceasta se citeşte uşor. Numele proprii se scriu cu literă mare. Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă.

Nemulţumitului i se ia darul. De numele tău s-a auzit la noi în sat.

Cu vaporul se călătoreşte plăcut. Cu acest autocamion se transportă încărcături mari

Modul

Def   :Modul exprimă atitudinea vorbitorului faţă de acţiune, adică felul cum vede el această acţiune.

Există următoarele cinci moduri: indicativ (lucrează), conjunctiv (să lucreze),

condiţional-optativ (ar lucra),prezumtiv (va fi lucrând)

imperativ (lucrează!).

Valorile de bază ale modurilor verbale

1. Modul indicativ exprimă o acţiune reală care se desfăşoară în prezent, s-a desfăşurat în trecut sau se va desfăşura în viitor: cântă, a cântat, va cânta.

2. Modul conjunctiv exprimă o acţiune posibilă, realizabilă în prezent: Sper să reuşesc şi ireală în trecut: Să fi lucrat ar fi reuşit şi el.

Din punct de vedere funcţional, modul conjunctiv se foloseşte:

─ în componenţa formelor compuse verbale: am să lucrez;

─ în structura predicatului verbal compus: vreau să lucrez;

─ cu funcţie de predicat al unor propoziţii subordonate: Intenţionez să plec mâine;

─ ca formă verbală care poate realiza de sine stătător funcţia de predicat al unui propoziţii independente: Să nu lipsească nimeni!

3. Modul condiţional-optativ denumeşte o condiţie sau o acţiune a cărei realizare depinde de o condiţie (Aş merge şi eu cu voi dacă aş fi mai liber), o acţiune dorită (Aş pleca în concediu) sau o acţiune posibilă, virtuală (Ai crede că el e în stare de aşa ceva?).

4. Modul prezumtiv exprimă o acţiune presupusă, nesigură: Te-or fi aşteptând părinţii acasă.

5. Modul imperativ exprimă un ordin sau o interdicţie: Stingeţi focul! Nu rupeţi florile!

Timpul

Def   :Timpul este categoria morfologică a verbului care stabileşte raportul dintre momentul desfăşurării acţiunii şi momentul vorbirii.

Structura timpurilor verbale

Din punctul de vedere al structurii, timpurile verbale pot fi a) timpuri simple b) timpuri compuse.

1. Timpurile simple au următoarea structură:

rădăcină + sufix + desinenţă

prezentul, imperfectul,

perfectul simplu,Sunt timpuri simple: mai mult ca perfectul,

prezentul conjunctiv, imperativul.

2. Timpurile compuse se caracterizează prin structura:

verb auxiliar + verb de bază

Sunt timpuri compuse:

─ la modul indicativ: viitorul I (voi lucra), viitorul II (am să lucrez), viitorul anterior (voi fi lucrat);

─ perfectul conjunctiv (să fi lucrat);

─ timpurile modului condiţional-optativ: prezent(aş lucra), perfect(aş fi lucrat);

─ timpurile modului prezumtiv: prezent(va fi lucrând), perfect(va fi lucrat).

Timpurile compuse se formează cu ajutorul următoarelor verbe auxiliare: a fi, a avea, a vrea.

Verbele de bază din componenţa timpurile compuse sunt la:

infinitiv: a cânta, a vedea, a spune, a citi, a hotărî;

participiu: cântat, văzut, spus, citit, hotărât;

gerunziu: cântând, văzând, spunând, hotărând;

prezent conjunctiv: să cânt, să văd, să spun, să citesc, să hotărăsc.

Persoana şi numărul

Verbul are trei forme de persoană la singular şi trei forme la plural.

Indicele gramatical al persoanei sunt:

а) în structura timpurilor simple – terminaţiile personale:

Eu întrebTu întrebiEl, ea întreabăNoi întrebămVoi întrebaţiEi, ele întreabă

b) în structura timpurilor compuse prin forma verbului auxiliar:

Eu am întrebatTu ai întrebatEl, ea a întrebatNoi am întrebatVoi aţi întrebatEi, ele au întrebat

Formarea timpurilor. Diateza activă. Modul indicativ

Modul indicativ are trei timpuri fundamentale: prezent, trecut şi viitor.

Timpul trecut are patru subtipuri, iar viitor include două subtipuri.

Prezentul

Indicativul prezent are următoarea structură:

rădăcina + (sufixul) + desinenţa

1. Sufixele şi desinenţele personale se repartizează după conjugări în felul următor:

Persoana I II III IV (-a) (-ea) (-e) (-i);(-î)

1 –

2 -i

3 -ă

4 -ăm

5 -aţi

6 -ă

-ez

-ez-i

-eaz-ă

-ăm

-aţi

-eaz-ă

–

-i

-e

-em

-eţi

–

–

-i

-e

-em

-eţi

–

–

-i

-e

-im

-iţi

–

-esc

-eşt-i

-eşt-e

-im

-iţi

-esc

–

-i

-ă

-âm

-âţi

-ă

-ăsc

-ăşt-i

-ăşt-e

-âm

-âţi

-ăsc

I II III

IV

Timpul trecut

imperfectul,

Timpul trecut are patru subtipuri: perfectul simplu, perfectul compus mai mult ca perfectul

1. Imperfectul este un timp simplu care are următoarea structură:

Modele de conjugare

învăţ

înveţ-i

învaţ-ă

învaţ-ăm

învăţ-aţi

învaţ-ă

lucr-ez

lucr-ezi

lucr-ează

lucr-ăm

lucr-aţi

lucr-ează

văd

vez-i

ved-e

ved-em

ved-eţi

văd

spun

spu-i

spun-e

spun-em

spun-eţi

spun

dorm

dorm-i

doarm-e

dorm-im

dorm-iţi

dorm

cit-esc

cit-eşti

cit-eşte

cit-im

cit-iţi

cit-esc

cobor

cobor-i

coboar-ă

cobor-âm

cobor-âţi

coboar-ă

hotăr-ăsc

hotăr-ăşti

hotăr-âm

hotăr-âţi

hotăr-ăşte

hotăr-ăsc

-a(I, IV cu infinitivul în -î)Rădăcina + sufixele

-ea(II, III, IV cu infinitivul în -i)

2. Perfectul compus este constituit din:

Formele verbului auxiliar a avea

3. Perfectul simplu este alcătuit din:

Rădăcina + sufixele -a(la conj. I) + desinenţele -u(la conj. a II-a)

-se(la conj. a III-a) -i

-î

!Observaţie. La verbele de conjugarea I sufixul -a se schimbă în -ă (după consoană nepalatală sau după -u) sau în -e (după -i): el intră; el continuă; el se apropie.

+desinenţele

1 -m2 -i3 –4 -m5 -ţi6 -u

amaiaamaţiau

+ participiul verbului de conjugat

(la conj. a IV-a)

1-i2-şi3 –4-răm5-răţi6-ră

Mai mult ca perfectul are următoarea structură:

Rădăcina + sufixele -a(la conj. I) + desinenţele

-u(la conj. a II-a) -se(la conj. a III-a)

-i -î

Viitorul

Există două tipuri de viitor: viitorul propriu-zis viitorul anterior.

1. Viitorul propriu-zis cunoaşte mai multe subtipuri:

a) viitorul construit cu auxiliarul a vrea şi infinitivul verbului de conjugat:

Formele verbului auxiliar a vrea

b) viitorul construit cu elementul invariabil o şi conjunctivul verbului de conjugat:

c) viitorul construit cu verbul auxiliar a avea şi conjunctivul prezent al verbului de conjugat: Formele verbului auxiliar a avea

(la conj. a IV-a)

1 -m2 -şi3 –4 -(ră)m5 -(ră)ţi6 -ră

voiveivavomveţivor

+ infinitivul verbului de conjugat

amaiareavemaveţiau

+ conjunctivul prezent al verbului de conjugat

2. Viitorul anterior este compus din viitorul verbului a fi (tipul a vrea + infinitiv) şi participiul verbului de conjugat.

Modul conjunctiv

-Prezent-

!Prezentul conjunctiv are structura să + verb: să învăţ, să văd, să spun, să cobor.

La pers. 1 sg., 2 sg., 1 pl., 2 pl., forma verbului este omonimă cu forma de indicativ prezent. La pers. 3 sg., 3 pl.:

a) verbele terminate la indicativ prezent în -ă au la conjunctiv -e. (învaţă – să înveţe);

b) verbele terminate la indicativ prezent în -e au la conjunctiv -ă. (spune – să spună).

Pentru prezentul conjunctiv este caracteristică omonimia pers. a III-a sg. = pers. a III-a pl.

Perfect

Perfectul conjunctiv este alcătuit din prezentul conjunctiv invariabil al verbului a fi (să fi) şi participiul invariabil al verbului de conjugat.

Este deci un timp invariabil după persoane.

Modele de conjugare

Eu / tu / el / ea / noi / voi / ei / ele să fi învăţat, să fi văzut, să fi spus, să fi coborât

Modul condiţional-optativ

-Prezent-

Prezentul condiţional-optativ are următoarea structură:

Formele verbului auxiliar a avea:

Perfect

Perfectul condiţional-optativ este un timp compus alcătuit în conformitate cu următoarea structură:

Condiţionalul prezent al auxiliarului a avea

Modul imperativ

Modul imperativ are forme numai pentru pers. a II-a sg. şi pl. (tu, voi). La acest mod forma pozitivă (expimă ordinul, îndemnul de a îndeplini o acţiune) se deosebeşte de forma negativă (exprimă o interdicţie).

Imperativul pozitiv

aşaiaramaţiar

+ infinitivul verbului de conjugat

aş fiai fiar fam fiaţi fiar fi

+ participiul verbului de conjugat

La majoritatea verbelor pers. aII-a sg. a imperativului este identică cu pers. a III-a sg a prezentului indicativ, la celelalte verbe pers. a II-a sg. imperativ este egală cu pers. a II-a sg. a prezentului indicativ.

1) Pers. a II-a sg. imperativ = pers. a III-a sg. prezent indicativ:

a) la verbele de conjugarea I:

(el) pleacă(el) lucrează

→ Pleacă! (tu)→ Lucrează! (tu)

b) la verbele tranzitive de conjugarea a III-a:

(el) spune(el) ţine

→ Spune! (tu)→ Ţine! (tu)

c) la verbele de conjugarea a IV-a (cu excepţia verbelor intranzitive în -i fără sufixul -esc):

(el) acoperă(el) hotărăşte

→ Acoperă! (tu)→ Hotărăște! (tu)

2) Pers. a II-a sg. imperativ = pers. a II-a sg. prezent indicativ:

a) la verbele de conjugarea a II-a:

(tu) taci(tu) şezi

→ Taci! (tu)→ Şezi! (tu)

b) la verbele intranzitive de conjugarea a III-a:

(tu) plângi

(tu) mergi

→ Plângi! (tu)→ Mergi! (tu)

c) la verbele intranzitive de conj. a IV-a în -i fără sufixul -esc:

(tu) ieşi(tu) fugi

→ Ieşi! (tu)→ Fugi! (tu)

La pers. a II-a pl. imperativul pozitiv totdeauna coincide cu pers. a II-a pl.: Ascultaţi! Plecaţi! Mergeţi! Ieşiţi!

!Observaţii. 1. Unele verbe au la la pers. a II-a sg. a imperativului forme diferite de cele ale prezentului indicativ: a aduce – adu!, a duce – du!, a face – fă!, a veni – vino!, a zice – zi!, a fi – fii!, a avea – ai!, a da – dă!, a lua – ia!, a bea – bea!, a sta – stai!

2. Pentru exprimarea unui ordin sau a unei interdicţii adresate persoanelor I sau a III-a se folosesc formele prezentului conjunctiv: Să plecăm chiar acuma! (noi); Să intre! (el)

Imperativul negativ

Imperativul negativ are următoarea structură:

─ pers. a II-a sg.: nu + infinitiv

a fugia lucra

Nu fugi!Nu lucra!

─ pers. a II-a pl.: nu + pers. a II-a pl. indicativ prezent

(voi) fugiţi(voi) lucraţi

Nu fugiţi!Nu lucraţi! Conjugarea verbelor pronominale

Verbele pronominale sunt de două tipuri:

a) verbe cu pronumele în dativ Infinitivul acestor verbe conţine pronumele reflexiv în dativ: a-şi aminti, a-şi imagina, a-şi însuşi;

b) verbe cu pronumele în acuzativ Infinitivul acestor verbe conţine pronumele reflexiv în acuzativ: a se duce, a se bucura, a se deştepta.

Conjugarea verbelor pronominale se asemănă cu conjugarea verbelor nepronominale. Unica deosebire constă în faptul că la conjugare ele sunt însoţite de formele neaccentuate ale pronumelor reflexive sau ale pronumelor personale cu valoare reflexivă: D.: îmi, îţi, îşi, ne, vă, îşi; A.: mă, te, se, ne, vă, se.

Formele nominale

Infinitiv: a-şi amintiGerunziu: amintindu-mi, amintindu-ţi …Participiu: amintitSupin: de amintit

Verbele cu pronumele în acuzativ

-Indicativ-

Prezent:mă duc, te duci, se duce, ne ducem, vă duceţi, se duc

Imperfect:mă duceam, te duceai, se ducea, ne duceam, vă duceaţi, se duceau

Perfect simplu:mă dusei, te duseşi, se duse, ne duserăm, vă duserăţi, se duseră

Perfect compus:m-am dus, te-ai dus, s-a dus, ne-am dus, v-aţi dus, s-au dus

Mai mult ca perfect :mă dusesem, te duseseşi se dusese, ne duseserăm, vă duseserăţi, se duseseră

Viitor:mă voi duce, te vei duce, se va duce, ne vom duce, vă veţi duce, se vor duce

Viitor:am să mă duc, ai să te duci, are să se ducă, avem să ne ducem, aveţi să vă duceţi, au să se ducă

Viitor anterior:mă voi fi dus, te vei fi dus, se va fi dus, ne vom fi dus, vă veţi fi dus, se vor fi dus

Conjunctiv

Prezent:să mă duc, să te duci, să se ducă, să ne ducem, să vă duceţi, să se ducă

Perfect:să mă fi dus, să te fi dus, să se fi dus, să ne fi dus, să vă fi dus, să se fi dus

Condiţional-optativ

Prezent:mi-aş aminti, ţi-ai aminti, şi-ar aminti, ne-ar aminti, v-aţi aminti, şi-ar aminti

Perfect:mi-aş fi amintit, ţi-ai fi amintit, şi-ar fi amintit, ne-am fi amintit, v-aţi fi amintii, şi-ar fi amintit

Prezumtiv

Prezent:mă voi fi ducând, te vei fi ducând, se va fi ducând, ne vom fi ducând, vă veţi fi ducând, se vor fi ducând

Perfect:mă voi fi dus, te vei fi dus, se va fi dus, ne vom fi dus, vă veţi fi dus, se vor fi dus

Formele nominale

Infinitiv: a se duceGerunziu: ducându-mă, ducându-te …Participiu: dusSupin: de dus

Formele nepredicative (modurile nepersonale)

-Infinitivul-

Def   : Infinitivul denumeşte acţiunea în mod general, abstract. El este numele unei acţiuni: a lucra, a vedea, a spune, a citi, a coborî.

Infinitivul are două timpuri (infinitivul prezent şi infinitivul perfect) şi poate fi întrebuinţat la diateza activă şi la diateza pasivă: PrezentPerfect

Diateza activăa ajutaa fi ajutat

Diateza pasivăa fi ajutat, -ă, -i, -ea fi fost ajutat, -ă, -i, -e

Infinitivul verbelor pronominale conţine în structura sa forma neaccentuată a pronumelui reflexiv în dativ şi în acuzativ: a-şi aminti, a-şi imagina, a se duce, a se uita.

Datorită pronumelui reflexiv, infinitivul verbelor pronominale raportează acţiunea la o anumită persoana: a-mi aminti (eu), a-ţi aminti (tu), a-şi aminti (el, ea)…, a mă duce (eu), a te duce (tu), a se duce (el, ea)…

Întrebuinţarea infinitivului

Infinitivul poate avea trăsături specifice verbului şi substantivului. Infinitivul poate fi utilizat a) în componenţa formelor verbale compuse (voi lucra, aş lucra)b) cu rol de parte de propoziţie de sine stătătoare.

Infinitivul poate apărea în contexte caracteristice substantivului, fiind introdus uneori prin prepoziţiile (de, fără, în, la, pentru, până, prin, spre) şi locuţiunile prepoziţionale (departe de, înainte de, în loc de). El îndeplineşte următoarele funcţii sintactice:

a) subiect: A ierta e uşor, a uita e greu. (Folclor)b) nume predicativ: A trăi înseamnă a lupta.c) atribut: Şi-a exprimat dorinţa de a rămâne.d) complement direct: M-a învăţat a dansa.e) complement indirectf) complement circumstanţial:

– de timp : Înainte de a bea, a vărsat pentru mort o picătură din pahar. (M. Sadoveanu)

– de scop: Am venit pentru a discuta cu voi.

Infinitivul poate fi folosit şi cu valoare de imperativ în propoziţii principale cu funcţia de predicat: A se păstra la întuneric! A nu se fuma!

Gerunziul

Def   : Gerunziul este forma nepredicativă a verbului care exprimă acţiunea în desfăşurare sau în desfăşurare sub forma unei caracteristici circumstanţiale: mergând, spunând, scriind.

Gerunziul se formează cu ajutorul sufixului -ând (la majoritatea verbelor) şi cu sufixul -ind (la verbele cu infinitivul în -i sau cu tema în -i):

a lucra → lucrând; a vedea → văzând; a coborî → coborând; a povesti → povestind;a studia → studiind; a scrie → scriind.

Gerunziulş verbelor prronominale este urmat de pronumele reflexiv neaccentuat care se leagă cu ajutorul vocalei -u-: ducându-se, uitându-se, amintindu-şi, revenindu-şi.

Întrebuinţarea gerunziului

Gerunziul are trăsături specifice verbului şi adverbului. Gerunziul intră în alcătuirea unor forme verbale compuse (va fi aşteptând) şi se întrebuinţează ca parte de propoziţie de sine stătătoare cu următoarele funcţii sintactice:

a) complement circumstanţial: –de mod: Se topea văzând cu ochii. (I. Agârbiceanu) –de timp: Terminând lucrul, am plecat acasă. –de cauză: Îmbolnăvindu-mă, n-am putut termina lucrul. –condiţional: Lucrând bine, vei reuşi să câştigi mai mulţi bani. –concesiv: Chiar rugându-l, nu va rămâne. –instrumental: Vei învăţa multe citind aceste cărţi.

b) atribut

c) complement direct: Am auzit vorbindu-se în şoaptă.

Participiul

Def   : Participiul este forma nepredicativă a verbului care exprimă acţiunea suferită sau îndeplinită de un obiect ca o însuşire a acestuia: adunat, construit, spart, plecat, adormit.

Se formează cu ajutorul sufixelor -at, -ut, -s, -t, -it, -ât:

a lucra → lucrat; a vedea → văzut; a bate → bătut;a spune → spus; a rupe → rupt; a povesti → povestit; a coborî → coborât.

Întrebuinţarea participiului

Participiul are trăsături specifice verbului şi adjectivului. Când este folosit cu valoare adjectivală participiul se comportă ca un adjectiv cu 4 forme de tipul bun. El este variabil după gen şi de numre: rătăcit – rătăcită – rătăciţi – rătăcite.

Participiul intră în alcătuirea unor forme temporale compuse la diateza activă (am plecat, voi fi plecat, să fi plecat, aş fi plecat) şi în toate formele diatezei pasive la tipul cu a fi (sunt întrebat, am fost întrebat, voi fi întrebat). Participiul se întrebuinţează şi ca parte de propoziţie de

sine stătătoare cu următoarele funcţii sintactice: atribut sau nume predicativ.

Supinul

Def   : Supinul este forma nepredicativă a verbului care, la fel ca şi infinitivul, denumeşte acţiunea în mod general, abstract.

Supinul are următoarea structură: prepoziţiile de, după, la, pentru, pe + participiu: de lucrat, de văzut, de spus, de povestit, de coborât.

Întrebuinţarea supinului

Supinul combină trăsăturile verbului cu ale substantivului. El poate intra în componenţa predicatului verbal compus (Am terminat de cules merele.) sau se poate folosit cu următoarele funcţii sintactice:

─ nume predicativ: Vorba nu este de crezut. (M. Sadoveanu)

─ atribut: Am cumpărat o maşină de scris.

─ complement circumstanţial de relaţie: De văzut, nu l-am văzut.