Arthur Rimbaud - Velierul beat

Arthur Rimbaud - Velierul beat

Cum lunecam la vale pe-a apelor oglindaN-am mai simtit odgonul ntins de edecari:Cu chiote, Piei Rosii-i luasera drept tintaLegndu-i, goi, pe maluri, de coloratii pari.

De echipaje nu-mi mai pasa cum - ca poartaBumbac din Englitera ori gru din Flandra. - Cnd, Cu edecarii-odata, se stinse orice cearta, Am fost lasat de Fluvii oriunde sa ma-avnt.

Eu, ce fusesem, iarna, mai surd dect un creierDe tnc, am dat navala prin al mareei val!Si nici un promontoriu atins de-al meu cutreierN-a mai vazut vreun iures att de triumfal.

Furtunile-mi sfintira treziile marine.Mai slobod dect dopul pe ape-am dantuit- Si zice-se ca ele doar lesuri duc, haine -Vreo zece nopti, iar farul neghiob nu mi-a lipsit!

Curata, verde unda, mai dulce dect pareCopiilor chiar marul cel acru, m-a spalatDe varsaturi si pete de vin; zvrlind n mareSi ancora si crma, n voie m-a lasat.

De-atunci ma scald ntruna n Marea lactescenta, Ca-ntr-un Poem de astri patruns si devorndAzurul verde-n care vreun necat - absentaSi palida stafie - coboara cnd si cnd;

Si-n care, dnd culoare salciilor seninuri -Deliruri si cadente ascunse-n straluciri, -Mai largi dect ni-e lira, mai tari ca orice vinuri, Fac sa dospeasca fierea rosieticei iubiri!

Stiu boltile ce crapa sub fulgerele dese, Stiu trombele, si Seara, si Zorii plini de-avnt -Popor de porumbite, - si am vazut, adese, Tot ce crezuse Omul ca vede pe pamnt!

Vazut-am cum un soare patat de-un mistic sngeIlumineaza cheaguri prelungi si viorii, -Cum draperia marii, fosnind, sub zari si strngeTalazurile - parca eroi de tragedii!

Visat-am noaptea verde cu-omaturi uluite -Saruturi care urca n ochii marii, lent, -Miscarea unor seve n veci neauzite, Fosforuri cntatoare arznd incandescent!

Urmat-am, luni de-a rndul, a valurilor turma -Ca niste vaci zalude izbind n stnci, avan -Fara-a visa ca talpa Madonelor, din urmaE-n stare a mpinge puhavul Ocean!

Am dat peste Floride fantastice, n careErau ochi de pantere si piei de om si flori!Treceam prin curcubeie ntinse pe sub mareCa niste haturi pentru verzuiele vltori!

Vazut-am bolti dospinde, cu stufarisuri, undeCu-ncetul putrezeste cte-un Leviatan!De-asemeni, cataracte care se pot ascundeSub calmul plat, cnd fierbe al apelor noian!

Ghetari, bolti de jaratec, sori de argint si aurSi sidefii talazuri, - epave-n vreun golf brun, Unde, caznd din arbori scalmbi, cte-un balaurMncat de pureci, lasa un negricios parfum!

As fi dorit sa vada copiii-aceasta lumeA apei, - pestii-aceia de aur, cntatori.- Ieseam n larg pe-un leagan de nflorite spume, Ma-nnaripa o boare de taina, uneori.

Martir satul de Zone si Poli, purtam pe buzeSuspinul marii - balsam pentru-ostenitu-mi trunchi;Ea mi zvrlea flori negre cu galbene ventuze -Si-ncremeneam precum o femeie, n genunchi...

Eram aproape-un ostrov podit cu gainaturiDe paseri crcotase, cu ochi balai, - plutindPna simteam ca-n plasa de-odgoane si de laturiCoboara necati, d-a-ndoaselea, dormind!

Velier pierdut sub parul attor mari pletoase, Zvrlit de uragane-n eterul pustiit, -Eu, caruia nici Hansa cu navele-i faloaseNu mi-ar fi scos din apa scheletul cherchelit;

Eu, sloboda odrasla a fumului si-a cetii, Ce sfredeleam chiar cerul, roscat precum un zidCe poarta - hrana dulce, visata de poetiiBlajini - licheni de soare si muci de-azur limpid;

Eu, scndura nauca, smaltata cu planeteElectrice, si trasa de hipocampi, pe cndSe pravaleau, izbite de Iulie cu sete, Ultramarine ceruri cu plniile-arznd;

Eu, ce simteam la cincizeci de leghe departareMaelstroamele si chitii gemnd n rut, perechi -Eu, torcatorul vesnic de-albastra nemiscare, Duc dorul Europei cu parapete vechi!

Vazut-am siderale arhipelaguri, plauriAl caror cer bezmetic spre nave sta deschis:- O, Vlaga viitoare, milion de pasari de-aur.T;i-s noptile acestea, loc de surghiun si vis?

Dar prea am plns! Ajunge! Sfsietori sunt zorii.Cumplita-i orice luna, iar soarele-i amar:M-a toropit iubirea, caci lncezi i-s fiorii.O, sparge-mi-s-ar trunchiul! n mare sa dispar!

De mai doresc vreo apa din Europa, iataE balta neagra, rece, pe care-n asfintitUn trist copil mpinge, stnd n genunchi, o biataBarcuta, ca un flutur de Mai, abia itit.

O, nu mai pot sa lunec prin vraja voastra, valuriMenite carabusii bumbacului sa fiti!Nici sa nfrunt trufia drapelelor, pe maluri, Nici sa plutesc sub ochii pontoanelor, cumpliti!