Variația în numărul de artere renale (RAs) reprezintă cea mai des întîlnită și clinic importantă variație vasculară. În acest studiu autorii descriu un caz rar al unui bărbat de 58 de ani cu un caz rar de 8 RAs (bilaterale cvadruple) cum a fost demonstrat de o angiografie cu multidetectoare a tomografiei computerizate. Toate cele 8 RAs aveau originea din aorta abdominală și au penetrat parenchimul renal la nivelul sinusului renal. Cele mai principale RAs aveau diametrul intraluminal mai larg decît arterele renale adiționale (AdRAs) la puntul originii. Aceste aspecte sut deosebit de importante mai ales în proceduri microchirurgicale.

Introducere

Clasic, fiecare rinichi e descris ca fiind alimentat de o singură arteră renală (RA), care de obicei se ramifică de la partea lateralăa aortei abdominale descendente (AA) la nivelul celei de a 2a vertebră lombară (L2). Bayazit (1992) a descoperit că variațiile vasculaturii renale e diferită, cu o incidență de 20-75% în diverse articole studiate. Variațiile în numărul de RAs constituie cea mai obișnuită și clinic importantă variație la vasculatura renală. (Shakeri,2007).

Satyapal (2001) în o serie de 440 de rinichi a determinat 122 (27,7%) artere renale adiționale, 1 singură adițională în 23,2% rinichi, și 2 artere adiționale în 4,5% rinichi. O singurăarteră adițională a fost găsită bilateral în 10,2% cazuri. În această serie, prevalența arterelor adiționale la bărbați și femei a fost 33,1 și 20,2% respectiv. Din 122 (27,7%) artere adiționale găsite în seria dată, 50 (23,3%) erau de dreapta și 72 (32%) de stînga. În o serie de 272 rinichi examinați, Bordei (2004) a determinat artere renale bilaterale duble în 11% cazuri cu artere adiționale. Raportul lui Bayazid (1992) și Pestemalci (2009) au inclus un caz de 6 artere renale (bilaterale triple). Rossi (2006) a raportat un caz din 7 artere renale (4 la stînga și 3 la

dreapta, dintre care 2 sunt artere renale principale și 5 artere adiționale). Kinnunen (1985) a raportat un caz cu 10 artere renale. Prevalența a 1,2 și mai multe artere adiționale a fost raportat a fi 17.6, 2.3, și 1% respectiv (Kruyt, 1992).

Cunoașterea variațiilor în vasculatura renală e importantă pentru intervențiile cu tehnicile radiologice invazive și neinvazive, transplant de rinichi, nefrectomie radicală și reconstrucție vasculară la anevrismul aortic și leziuni traumatice.

Scopul studiului e de a documenta 8 artere renale (bilaterale cvadruple),2 dintre care sunt principale și 6 sunt artere adiționale. Clinic, cazurile date evidențiază importanța de a avea cunoștințe în alimentarea arterială a rinichiului.

Autorii au raportat un caz a unui bărbat de 58 de ani prezentat la centrul diagnostic de imagistică Neuromed (Timișoara, România) cu 8 artere renale demonstrat de angiografie cu multidetectoare a tomografiei computerizate MDCT pentru arterele la extremitățile de jos. Cazul dat e o parte a unei serii de 1000 CT angiografii făcute la boli vasculare de periferie, unde autorii au arătat o prevalență de 18,2% cazuri cu artere renale adiționale. Autorii au demonstrat prezența a 1,2,3,4,5 și 6 artere renale adiționale la prevalența de 9, 7, 1.6, 0.3, 0.2 și 0.1%. Simetria bilaterală în numărl de artere renale era observat în 88,4% cazuri, dar doar în 6.3, 0.2, și 0.1 pentru bilaterală dublă, triplă și cvadruplă respectiv.

Pentru fiecare arteră renală autorii au analizat diametrul intraluminal la punctul de origine, lungimea, parcursul în plan frontal (ascendent + și descendent -), distanța între extremitățile punctelor de penetrație a arterelor renale stîngi și drepte în parenchimul renal. Autorii au numit

RRA1 cea mai de sus arteră din dreapta și RRA4 cea mai de jos dreaptă, LRA1 și LRA2 din stînga respectiv. Astfel:

Prima RA era artera renală principală3 artere renale adiționale sub cea principală penetrau partea de jos a sinusului renalRA principală și prima arteră renală adițională avea parcurs descendent, iar cele mai de jos 2 artere renale adiționale aveau curs ascendent.A 2a arteră renală adițională trece cursul al 3 arteră renală adițională în direcție anterioară.

Principala arteră renală are diametrul intraluminal mai mare ca diametrul arterei renale adiționale la origine. Aceste aspecte sunt importante la proceduri microchirurgicale.

Sîngele vaselor renale constant se schimbă în perioada dezvoltării embrionare. Embriologic organele urinare se dezvoltă în 3 etape: pronephros, mesonephros și metanephros (Felix,192, Garti și Meiraz, 1980). Mesonephronul localizat de la C6 la L3 (Felix, 1912) aprovizionat de ramura aortică temporară de la același nivel (Graves 1969, Garti și Meiraz 1980, Halloul 2001) conține glomeruli funcționali primitivi (Cochetaux 2001). După Felix, în un embrion de 188 mm 9 artere mesonefrice laterale au fost observate de la segmentul ce cuprinde T10-L3. În unghiul dintre glanda repproductivă (ventral), mesonefronul (lateral) și metanefronul (dorsal), 5-9 artere mesonefrice formează o rețea. Rețeaua dată se unește cu vase ce intră în sinusul renal (Garti și Meiraz 1980, Halloul 2001). În faza de tranziție de la mesonefros la metanefros, dacă unad in ramura arterială mesonefrică persistă, rezultă a fi o arteră renală adițională (Bayazit 1992, Halloul 2001, Lacout 2012).

De obicei arterele renale adiționale apar din aorta abdominală și intră în polul superior sau inferior al rinichilor (Cicekcibasi 2005, Sadler 2010).

Satyapal (2001) a raportat prevalența arterelor renale adiționale de 28,1%. Studiile timpurii au demonstrat o prevalență a arterelor renale duble (una principală și una adițională de dreapta și stînga) de la 7,7% (Saldarriaga 2008) la 11,4% (Satyapal 2001). Între 14 cazuri cu triple artere renale, Bordei și Antohe (2002) au raportat 2 cazuri cu artere renale triple bilaterale (ambele în fetus uman, cu o arteră renală principală și 2 adiționale pe dreapta și stînga). Bayazid și Pestemalci (2009) au raportat un caz de arteră renală triplă bilaterală. Însă cazul nostru e primul cu artere renale bilaterale cvadruple (1 principală și 3 adiționale pe stînga și dreapta). În șirul de 1000 cazuri prevalența arterelor renale adiționale e doar 18,2% din cazuri (mai puțin decît raportat de Sayapal 2001) iar prevalența de mai mult de 2 arterele renale adiționalea fost în 2,3% cazuri (mai mult decît raportat de Kruyt 1992). Simetria bilaterală în numărul arterelor renale adiționale a fost evident în 6,6% cazuri, în 6,3% la bilaterale duble, 0,2% la bilaterale triple și 0,1% la bilaterală cvadruplă.

Fiecare arteră renală adițională e un vas terminal. Leziunea poate produce ischemie segmentală cu hipertensiune subsecventă. La operații chirurgicale, pe lîngă hemoragie și pierderea parenchimului renal, leziuni de artere poate dezvolta hipertensiune (Kinnunen 1985, Sampaio și Passos 1992 Cicekcibasi 2005). Eșecul la opacificarea porțiunii la arteriografie mărește riscul unui infarc, tumorri avasculare, sau hemoragie intrarenală în prezența unei variante normale (Sampaio și Passos 1992, Cicekcibași). Benedetti (1995) a demonstrat că prezența arterelelor renale adiționale mărește complexitateaprocedurilor de transplantare. Oricum, rapoarte timpurii (Troppmann 2001, Rossi 2006) descriu transplantul cu succes a rinichilor în prezența arterelor renale adiționale.