Rodica Zafiurodica_zafiu@hotmail.com

Valori argumentative in conversatia spontana

1. Componenta argumentative a comunicarii

1.1. Premise

Diferentele de interpretare a notiunii de ,,argumentare" sunt extrem demari, mai ales pentru ca fiecare semnificatie inglobeaza traditii de cercetare bineconstituite: de la retorica antichitatii, trecand prin analiza logica a rationamentului,prin ,,neoretorica", pana la mai recente teorii ale textului si la modelele pragmaticeale interactiunii conversational. E suficient sa amintim cazurile extreme: argu-mentarea este vazuta, in extinderea maxima, ca un fenomen omniprezent in limbaj,ca o dimensiune inerenta a enuntarii - sau, printr-o limitare drastica, esteidentificata cu un tip de discurs specializat, rezultat al unei practici culturalenormate, cu reguli clare de buna formare. Abordarea cea mai larga este de tiplingvistic si apartine scolii franceze (dezvoltata de O. Ducrot si J.-C. Anscombre,continuata de M. Carel s.a.): cercetatorii care au adoptat-o investigheaza valorileargumentative potentiate ale limbii, lexicalizate (ca operatori si evaluatori),atribuind oricarui enunt o orientare argumentativa (cf. §i Moeschler/Reboul 1999:279-301). Abordarile restranse sunt mai multe $i destul de diferite intre ele; cea mairaspandita limitare este cea normativa, prezenta m tratatele si manualele curente deteoria argumentarii, care isi defmesc disciplina ca procedure a rationalitatii:furnizare de argumente valide din punct de vedere logic, excluzand afectivitatea,erorile de rationament, ,,pseudoargumentele". Extremele prezinta in egala masurariscuri: conceptia lingvistica a omniprezentei argumentarii tinde sa anuleze oricespecific al fenomenului, in vreme ce abordarile logiciste §i normative ajung saexcluda din sfera argumentarii aproape toate manifestarile ei naturale; argumen-tarea pura §i ,,corecta" apare doar in ilustrari artificiale, special construite.

E regretabila mai ales redusa comunicare intre teoriile logice si retorice ?i celelingvistice: analizele de continut, care privilegiaza macrosecventele - de pilda identifi-carea argumentelor, a schemelor de rationament (ca in celebra schema a lui Toulmin1958) - sunt rareori corelate cu interpretarile valorilor semantico-pragmatice ale elemen-telor concrete de limbaj. Perspectiva neo-retorica (Perelman/Olbrechts-Tyteca 1958),urmarind, in primul rand, comportamentul strategic al locutorului care argumenteaza,

149

ca si modelul pragma-dialectic al lui Eemeren/Grootendorst (1984), pentru careargumentarea e un macro-act de limbaj, sunt totusi teoriile cele mai apropiate deanaliza conversatiei. in ultima vreme s-a manifestat tot mai mult tendinta de a conciliateoriile retorice si logico-filozofice cu analiza lingvistica si pragmatica: ca in Lo Cascio(1991) si, mai ales, in Stati (2002).

In cele ce urmeaza, vom adopta pozitia ,,moderata", care plaseaza argumen-tarea la nivelul lingvisticii textuale1 si a analizei discursului: ca posibila dominanta,in ansamblul unui text, sau manifestandu-se doar in anumite secvente ale sale (Stati2002: 16). Din acest punct de vedere, vom considera - ca definitie de lucru - caactivitatea discursiva argumentativa consta in vehicularea de opinii (care presupunexistenta unor contra-opinii), Tntr-o articulare minimala: pentru Stati (2002: 30)combinatia cea mai frecventa este intre o teza - funcfionand ca lima - §i o mijcare desprijin sau respingere\ Lo Cascio (1991) vorbe§te de o teza §i eel pufin un argumentTn favoarea ei; Carel (2001) descrie o inlantuire de eel putin doua elemente (nor-mativa - de tipul ,,deci" - sau transgresiva - de tipul ,,dar")2.

1.2. Caracteristicile argumentarii

Principalele criterii pe care le avem in vedere pentru delimitarea secvenjelorargumentative ale comunicarii sunt: a) exprimarea unei opinii (a unei evaluarif;b) justificarea ei; c) raportarea la o contra-opinie, potentials sau reala; c) actiuneapersuasiva asupra unui destinatar. Aplicarea lor, in ordinea data, permite orestrangere succesiva a domeniului. In sensul eel mai larg, exprimarea opiniilor nise pare un criteriu suficient pentru a identifica valori argumentative in comunicare;in lipsa unei articular! minimale, acestea raman totusi simple potentialitati,nedezvoltate intr-un discurs argumentativ; dimensiunea discursiva presupune justi-ficarea sau contrazicerea, iar dimensiunea interactionala corespunde unor gradediferite de intentie persuasiva.

a) Opinie, evaluare. Diferenta dintre demonstratie §i argumentare - dintrecomponenta strict informativa si cea argumentativa a unui enunt - poate fi ilustrata

1 In teoria 51 tipologia textului, argumentativul este Tn orice caz until dintre tipurile textuale principale,adeseori formand o triada cu narativul 5! desciiptivul. Exista Tnsa ji modele care Ti atribuie un rolspecial: la Virtanen (1992) argumentalivul este tipul discursiv de baza (in vreme ce narativul estelipul textual fundamental). Cf. si Tutescu (1998).

Evident, exista modele care impun conditii mult mai riguroase pentru o argumentare: de pilda,Baker (1999) cere ca intr-un dialog argumentativ sa fie prezenta Tntr-o prima faza afirmarea sirecunoasterea unei diferente de pozitii, iar acesteia sa-i urmeze explicitarea. confirmarea pozitiilorprin replici succesive.

Houtlosser 1998 discuta comparativ o serie de nofiuni echivalente functional, propuse din perspectivamai multor teorii ale argumentarii, si care nu se suprapun perfect: opinie, atitudine. teza, concluzie, punctde vedere (engl. point of view, standpoint) etc.

150

la nivel microtextual prin diferenta dintre propozitiile descriptive sau narative(Panoul are trei metri; Dan a plecat) si propozitiile cu predicate evaluativa saumodalizate (Panoul e mare; E adevarat ca Dan a plecat). Opiniile presupun unpunct de vedere, o sursa subiectiva §i o polaritate (adesea si posibilitateagradualitatii orientarii sau fortei lor argumentative). In fond, chiar prezentate izolat,evaluarile evoca un cadru argumentativ: ca argumente sau teze intr-o articularepresupusa, implicita, contextuala. Enunful ,,E un om cinstit" nu constituie o argu-mentare in sensul deplin al termenului, dar are o clara potentialitate argumentative(realizabila prin intrarea in relatie cu eel putin un alt element, fata de care constituie oconcluzie, explicate, confirmare, obiectie etc.).

b) Justificarea reprezinta un criteriu curent de definire a argumentarii, caactivitate constand in furnizarea de argumente. Justificarea presupune un minimumde rationalitate 51 obiectivizare, care o opun afectivitatii si subiectivismului uneisimple asertiuni de opinie. In genere, se acorda mult mai usor statut argumentativunei secvente de tipul ,,E un om cinstit. N-a furat niciodata". De fapt, enuntul deopinie se intemeiaza Tntotdeauna pe un alt element, implicit (subiectivitatea siautoritatea locutorului insusi: ,,ti-o spun eu"); enuntul insotit de justificare evocamsa o relatie de cauzalitate stabilita in baza opiniei comune4.

c) Prin presupunerea (si mai ales prin actualizarea) unei contra-opinii semanifests caracterul fundamental dialectic si dialogic al argumentarii (v. infra, 1.3.).Invocarea, prezenta marcata a contra-opiniei - inclusiv prin structurile opozitive, con-cesive (dar, de$i) - accentueaza natura inerent polemica a discursului argumentativ.

d) Enuntul argumentativ nu urmareste in primul rand informarea destinata-rului, ci are scopul de a-i modifica acestuia, eel putin Tntr-o anumita masura, opinia.Efectul perlocutionar al argumentarii - persuasiunea - se realizeaza intr-o primatreapta prin schimbarea de opinie, intr-o a doua - prin obtinerea unei actiuni. Celedoua aspecte sunt in stransa dependenta, dar argumentarea poate viza prioritar, infunctie de situatie, doar unul dintre ele. Criteriul persuasiunii ni se pare important,consecinta acceptarii lui fiind excluderea din sfera argumentarii a disputelor verbalede tip conflictual-agresiv (care vizeaza dominarea, invingerea interlocutorului);esentiala este msa intentia persuasiva, care nu se poate confunda cu realizareaefectului persuasiv (mult mai rara, adesea improbabila).

In practica, secventele argumentative se delimiteaza - nu.foarte lesne - mtemeiul raportului pe care il intretin cu principalele functii ale l imbajului; tnprimul rand cu informativitatea $i cu caracterul fatic (nu este argumentativ unenunt care vizeaza doar comunicarea unei informatii sau mentinerea contactuluidintre interlocutori). Argumentativitatea poate fi considerate o manifestare afunctiei conative a limbajului, complementara formelor coercitive $i institu-tionalizate ale acesteia.

4 Una dintre trasaturile atribuite textului argumentativ este ca incearca sa prezinte drept fapt obiectivceea ce este in fond subiectiv (Stati 2002: 15).

151

1.3. Argumentare §i dialog

Discursul argumentativ este constitutiv dialogic: chiar in forma monologica,include si reprezinta vocea adversarului. Acest fapt, neglijat initial de abordarilelogice, a fost recuperat si emfatizat din diverse perspective (Blair/Johnson 1987,Eemeren/Grootendorst 1984 etc.), pana la a deveni o afirmatie obligatorie si repetataautomat (cf. Stati 2002: 21: ,,e diventato quasi uno slogan dire che argomentare eun'attivita dialogica"). E semnificativ faptul ca in prezent se simte nevoia de a sepune in evidenta si limitele modelului: Blair (1998) arata ca argumentarea esteintotdeauna dialectics (pentru ca prevede opinia contrara), dar nu e neaparatdialogica in sensul propriu al termenului; dimpotriva, manifestarea ei prin monologpermite o sporire a complexitatii interne.

Argumentarea presupune de fapt un dublu dialog: cu adversarul si cu desti-natarul - figuri care se pot suprapune sau nu. Dimensiunea dialogica a argumentariiisi are o ilustrare tipica extrema in dialogul conflictual non-agresiv, in care contra-opinia e asumata de unul dintre participanti. De altfel, publicatiile in englezainregistreaza de rnulte ori translatii intre sensurile ,,argument" si ,,disputa" aletermenului argument (relatia semantics interna este discutata de Blair 1998: 325).

In dialog, in functie de pozitiile asumate de interlocutori, poate exista o marediversitate in distribuirea miscarilor argumentative: in esentS, exista un numar limitatde situatii simple: interlocutorul B sus^ine sau ataca teza lansata de A, o asculta camartor pasiv sau ii substituie propria teza. In dinamica unei conversatii, interlocutorulpoate sa confirme, sa exprime dubii, sa ceara explicatii, dovezi, sa exprime obiectii,sa contrazica violent, sa reformuleze critic, sa dezvolte deductiv s.a.m.d.

In cele ce urmeaza, am incercat sa investigam modul in care componentaargumentativa a comunicarii se manifesta in conversatia spontana, chiar in dialogu-rile care nu au o clara miza persuasiva; de asemenea, am urmarit japortul dintreechilibrul dialogic si tendintele monologice in relizarea argumentarii. In acelasi timp,ne-am propus sa sugeram ca ipoteze (date fund dimensiunile reduse ale esantionuluide texte utilizat, generalizarile ar fi riscante) cateva trasaturi caracteristice ale argu-mentarii in conversatia spontana colocviala in limba romana actuals.

2. Secvente argumentative in dialogurile din CORV

Am folosit pentru investigarea elementelor argumentative din conversatiaspontana fragmentele de acest tip din corpusul de romana vorbitS (CORV) publicatin Dascalu Jinga (2002a); vom desemna de acum inainte esantioanele din acestmaterial prin sigla CORV. Limitandu-ne la transcrierile conversatiilor directeprivate, cu doi sau mai multi participanti5 (excluzand astfel dialogurile publicesi/sau transmise prin telefon, radio sau TV), am avut in vedere, in primul rand,

Nu am adoptat in aceasta prezentare distincjia terminologies dintre dialog $i conversafie In functiede numarul de participanfi; folosita, in volum, din rafiuni de organizare a materialului, ea ar ficomplicat descrierea generala a fenomenelor legate de argumentare.

152

textele 4.1.1.-4.1.5., 4.1.7.-4.1.14. Dialogurile din CORV prezinta o diversitatedestul de mare din punctul de vedere al prezentei valorilor si al strategiilorargumentative. Sunt dialoguri purtate, in romana colocviala rnedie, Tntre parteneritn genere egali, mai ales in familie si intre prieteni; destul de puternica estecomponenta lor narativa (v. mai ales 4.1.1., 4.1.2., 4.1.11.). Desigur, textele nu suntomogene si nu au in totalitate un- caracter argumentativ; contin insa, pe langaelementele informative si fatice, o serie de secvente argumentative mai ample saumai reduse. Transcrierile reproduc insa doar fragmente de dialog, ceea ce nu poatepermite urmarirea unor strategii argumentative sustinute, globale (schimbari detema, reveniri, incheieri)7. Intre interlocutori nu sunt relatii conflictuale si nu semanifesta miscari polemice, dominand in schimb atitudinea de acord si stimularereciproca. Sunt exprimate opinii - despre viata in Germania, despre xenofobie sirasism (4.1.10.), despre viata in Statele Unite (4.1.8., discursul ecologist (4.1.4.),decizia politica de cedare in 1940 a Ardealului fara lupta (4.1.1.), domiciliilefortate din anii '60 (4.1.2.), starea cercetarii inainte de 1989 (4.1.14.), pastrareaobiceiurilor (4.1.7.) etc. De cele mai multe ori, opiniile sunt insa prezentate casecvente informative (evocari narative), fara a se manifesta explicit nici ideea deopinie subiectiva, nici, mai ales, constiinta unei opinii contrare, pe careinterlocutorul ar putea sa o impartaseasca (exceptii: 4.1.4., si, in parte, 4.1.10.).Intentia explicita de a-i modifi-a interlocutorului opinia si chiar de a-1 determina saactioneze intr-o anume directie (luarea in series a bolii, consultarea unui medic) semanifesta doar intr-o secventa din 4.1.5.

Argumentarile nu au de obicei o teza unica; exprimarea opiniilor constituiesubteme partiale, care apar pe parcurs. Adversarul e doar rareori interlocutorul; decele mai multe ori, este contrazisa ,,opinia comuna", pe care e posibil dar nu obliga-toriu ca interlocutorul sa o accepte; uneori se polemizeaza cu pozitiile caracteristiceanumitor grupuri (ecologistii, in 4.1.4.; clasa politica din anii celui de-al doilea razboimondial, in 4.1.1.).

Lipsa explicitarii si a conflictualitatii nu inseamna absenta a argumen-tativului; chiar daca acesta apare intr-o forma atenuata, in care opinia este expusamai mult pentru a confirma si pentru a intari o opinie asemanatoare. Distantarelativ redusa intre opiniile participantilor la dialog favorizeaza tendinta fatica aconversatiilor, care oscileaza permanent intre informativ, fade si argumentativ.Aceste trasaturi constituie insa normalitatea conversatiei curente, studierea lor fiinddeci cu atat mai necesara.

6 Cf. Blair (1998: 326): ,,To be sure, not ail dialogues are arguments or contain arguments. Think ofdialogues in which the parties exchange greetings, or reminiscences, or in general just pass the t ime ofday together". Stati (2002: 28) subliniaza de mai multe ori faptul ca exista fraze argumentative sifraze non-argumentative; ca argumentativitatea nu este o componenta obligatorie a enuntului , asa cume functia pragmatica.7 De pilda, textul 4.1.5 reprezinta 2'20" dintr-o Tnregistrare de 60'. Mai util pentru o analiza globalaeste textul 4.1.4, Tn care sunt transcrise 8'26" din 19' de inregistrare. Oricum, mregistrarile insesi suntdoar fragmente din fenomenul complex al conversatiilor. Dincolo de justificarea prin evidente limitaritehnice si materiale, caracterul inevitabil al fragmentarismului poate fi susfinut si in plan teoretic, prindificultatea si adesea arbitrarietatea fixarii limitelor unui dialog.

153

3. Distributia rolurilor argumentative in dialog

Dialogurile dominant argumentative din corpusul utilizat - 4.1.4., 4.1.8.,4.1.10. - sunt de tip clar cooperativ (pentru un dialog conflictual in CORV, v.4.2.2.2.) si au o puternica tendinta monologica. Locutorul principal lanseaza sidezvolta o teza, cu sprijinul si acordul interlocutorului sau al interlocutorilor sai;punctual, acestia pot asuma si atitudini mai marcat polemice (obiectii, critici,exprimare a dubiului, cerere de dovezi), dar acestea nu devin o dominanta a compor-tamentului lor dialogic. In conversatii fara dominanta argumentative, teza unei scurtesecvente poate fi lansata, pe parcurs, de oricare dintre interlocutori (cazul eel maiclar: 4.1.1.). Astfel, o parte dintre miscarile sau functiile argumentative (,,roluri"argumentative, in modelul Stati 2002) sunt distribute intre interlocutori.

Desigur, in aceste conditii non-polemice isi pierde din importanta una dintreprincipalele probleme ale raportului dintre dialog si argumentare, tipica pentru dia-logul in care interlocutorii sunt si adversari, sustinand teze opuse: respectiv, intre-barea daca incheierea dialogului aduce (ca in modelul teoretic idealizat) o modificarea opiniilor si a pozitiilor lor, prin convingerea unuia sau prin cedari si acomodarireciproce, sau (ca in interpretarea mai curand sceptica) o ireconciliere recunoscuta oriimplicit!. Ramane insa de stabilit ce functie globala si ce efecte argumentative aredialogul non-conflictual - de tipul prezent in CORV.

Putem observa ca locutorul care argumenteaza (LA) este in genere ezitant siprudent in introducerea temei si a tezei sale; dialogul cooperativ li Tntareste pozitia(asertiunile devin mai categorice), indiferent de modul de manifestare prin acord totalsau prin critici si obiecfii parjiale. Diferenta se poate urmari, m 4.1.1., in trecerea dela introducerea dominant monologica a temei (1) la miscarile dialogale (2-6): lan-sarea tezei este marcata de formule de modalizare epistemica indicand dubiul (nuftiu, cred) si de operatori ai vagului si aproximarii (intr-o oarecare mafsura]);acestea sunt semnale ale unei tendinte de atenuare a fortei enuntiative a opiniei. Efolosita in aceeasi directie si strategia obiectivizarii epistemice, a marcarii eviden-tiale prin formule impersonale indicand preluarea dintr-o alta sursa (se pare).Constructia replicii (1) cuprinde ezitari, enunturi suspendate, marci de ezitare,cumul de formule prefatatoare8. In sens contrar (intarire a opiniei) actioneazastrategia obiectivizarii deontice (prezentarea unor fapte ca obligatorii: trebuia),argumentul perspectivei privilegiate (,,privind... retrospectiv") si argumentul deautoritate (,,cum a spus"...):

(1) §i nijte lucruri careT care puteau fi intr-o oarecare ma _L Eu nu ftiu ce se-ntampla marnaT ji credca Aia trebuia facut T _L .. §i acuma privind .. retrospect! vT /T: tot mai MULT se pare ca defaptl noitrebuia sa ne opunem la GRAnita sa se petreaca lucrul asta. . . Cu ARmele. Cum a spus TAta . si-auspus atafia intelectuALI. care-au fost. (CORV: 48)9

Schiffrin (1990) considers ca formulele ezitante sunt indicii tipice ale exprimarii opiniei intr-oconversafie.9 In reproducerea citatelor din CORV am pastrat convenjiile de transcriere din volum, renuntand doarla sublinierea segmentelor care se repeta. Ni s-a parut ca aceasta ar fi creat unele dificultafi de lectura.mai ales interferand cu modul In care am decis s& marcam in interiorul citatelor - prin sublinierea cucaractere cursive - elementele vizate de comentariu.

154

Acordul interlocutorilor (,,pai DA:", 48; ,,noi trebuia sa ne lupTAM", 51)permite cre§terea certitudinii in replicile urmatoare ale LA (2-6) - manifestata prinevaluare intensiva si negatie categorica:

(2) Aveam o armata MULT mai puternica decat ungurii. (CORV: 48)(3) Nu era nici o problema sa-i baram. (CORV: 49)(4) A fost o MAre tradare-l sa stii. §i arMAta vroia sa . lupte. (CORV: 49)(5) Aia a fost o mare gresealat// (CORV: 51)(6) Da. §i-i bateam de:: ii snopeam. (CORV:51)

„In aceeasi directie actioneaza chiar si o formulare a dubiului de catre unul

din interlocutori (7), la care se raspunde prin (8):

(7) E:: n -NUses t i e .(8) <F NUi aveam armata MULT mai buna decat ei. F> (CORV: 51)

Chiar daca interventiile interlocutorilor nu par sa modifice nici opinia, nicistrategia argumentative a LA (in stabilirea succesiunii: ,,aveam o armata maiputernica"; ,,armata voia sa lupte"; analogia cu cedarea Basarabiei; pierderea uneipozitii de prestigiu), provocand eel mult repetarea unui enunt (2=8), complexitateaintregului e considerabil modificata. Replicile 6 (concluzie: victoria sigura), 7(exprimare a dubiului), 8 - respingere a dubiului; argument (superioritatea militara)sunt urmate de obiectii serioase, chiar daca formulate intr-un mod clar cooperativ:

(9) Da:. Nu cred ca interveneau nemfii. (CORV: 52)(10) Asta-ii ca erau legioNArii. (CORV: 52)

Replica (9) exprima formal acordul, dar introduce (in forma modalizata) ocritica implicita destul de puternica la argumentatia LA: aratand ca datele nu suntsuficiente pentru concluzie (armata superioara nu implica automat victoria; potinterveni alfi factori hotaratori)10. Argumentarea LA se dezvolta in directia subeva-luarii acestor factori (cu o posibila justificare: nu i-a numit pentru ca nu ii consideraimportanti), dar e clar ca absenta lor din discutie poate fi considerata o slabiciune adiscursului in ansamblu. In acest sens, dialogul sporeste complexitatea argumentarii.

Un alt exemplu de atitudine fundamental cooperativa e furnizat de textul4.1.4.: in care desfasurarea unei argumentari putemic polemice a LA e sprijinita deinterlocutor prin completari confirmative ale frazei, reluari fidele, reluari prin refor-mulare (parafrazare). $i in acest caz, interlocutorul produce insa §i mijcari argumen-tative entice, ofensive: obiectii (11, 18, 19), cereri de dovezi (12-17); chiar dacaacestea sunt prezentate in forma minimalizanta, de emfatizare a acordului, de utili-zare a concesiei (da, dar...), insistenfa lor (mai ales a seriei 12-17) e semnificativa:

Ra{ionamentului i se poate aplica modelul Toulmin: date (armata superioara); concluzie (victoria);justificare (non-exprimata, in baza unei reguli generale presupuse: superioritatea numerica asiguravictoria); rezerve (introduse de interlocutor: daca nu intervin aliafii).

155

(11) TOCmail. ca omul s-a obisnuIT cu pesticidele <MARC naturalei MARC> (CORV: 79)(12) Si pe CE baz- (AK) se bazeaza aceasta afirmafie. (CORV: 79)(13) S-au fScut studii speciale? (CORV: 79)(14) IN direcfia comBAterii acestor legende si mituri? (CORV: 80)(15) UNde. In CE:. UNde este un grup care face asta. (CORV: 80)(16) <l Le-a luAT cineva la bani marunti? I> (CORV: 80)(17) Ca TEme propriu-zise de cercetare? (CORV: 80)(18) Mai ramane problema (AK) <R ramane deschisa R> problema cu centralele /I /i nucleare.

(CORV: 81)(19) Da Victor-l da' o o Mica defecfiune la o centrala nuclearS provoaca pagube si daune MULT

mai cumplite decat o defecp'une pe cSrbune. (CORV: 82)

Se realizeaza astfel o indicare a punctelor slabe ale argumentarii, darefectul este eel mult de intarire a convingerii exprimate de LA:

(20) Sigur (CORV: 80)(21) Si- Sigur ca da. Sigur ca da. Sigur cS da. (CORV: 80)(22) <I Sigur I> ca da. <I Sigur I> ca da. (CORV: 80)

In textul 4.1.8., linia principals a argumentarii este deja complexa, pentru caopinia sustinuta - ,,societatea din SUA are aspecte pozitive si aspecte negative" - eambivalenta. Adversarii unei asemenea teze sunt doar ipoteticii sustinatori ai unoropinii absolute - in bine sau in rau. Interlocutorii reali nu fac parte din acea categorie,asa ca acordul e reconfirmat tot printr-un rationament complex. Astfel, (23) cuprindeo opinie polemica ($i ei), corectata printr-o obiectie (numa ca) §i concluzia acesteia(fi atunci). Orientarea e negativa in prima parte a enuntului, pozitiva in corectii siconcluzie. Replica interlocutorului (24) continua enuntul anterior: o asertiunepolemica de orientare pozitiva ($i totufi) este moderata de o concesie (a$a cum este)si corectata de o obiectie (uneori prea); ultimele doua sunt orientate negadv. Oricum,important e ca ambele replici au o ,,dramatizare" interna, roluri dialogice asumate inmonolog.

(23) Si: AUi ?i ei problemei numa ca problemele lor NU sant ft: .. la un nivel atat de general?§i este o societate per . total foarte bogata.. Si-atunciT toate se sustin cumva ALTfel. §i://

(24) Si totusi mai demoCRAtica decat alteleJ- aSA cum este. Uneori PREA. (CORV: 110)

Mi§carile echilibrate, contrabalansate, din interiorul fiecarei replici, sepastreaza in concluzia secventei:

(25) fn sfarjit.. E-l ASta este. O lume <@ destul de nebun-asat @> dar care totusi are un /I:(26) Functioneaza.(27) Este o societate care func(ioneazST si material? este: . ALTfel decat restulT Insa . perfecta

NU et si <? cred ca e mai bine asa. ?> . E totuji alta: 1 Se discuta la ALte: nivele cumvade . bunastare? desi: SANTprobleme. (CORV: 111)

Secventa 25-27 ni se pare eel mai frapant contra-exemplu pentru ceea cene-am astepta sa fie functia dinamizanta a dialogului in argumentare: e un contrastputernic intre rolul de sprijin §i confirmare a replicii interlocutorului (26) si

156

dialectica miscarilor argumentative interne din 25 si 27. Un semnal conclusiv(In sfdr$it) introduce o suita de caracterizSri contradictorii, in care fiecarei asertiunii se raspunde printr-o obiectie de sens contrar: sub semnul general al acceptariiunei situafii pozitiv-negative (,,ASta este"), o caracterizare atenuat negativa(,,destul de nebun-") e corectata printr-o obiecfie (dar... totufi), care orienteazacaracterizarea in sens pozitiv, la randul ei urmata de o obiecfie (tnsa...) cu orientareevaluativa negativa, corectata de o obiectie pozitiva (cred ca...; totufi), corectatade o ultima concesie negativa (de$i). Schema este asadar: N [= negativ] - dar P[= pozitiv] - tnsa N - cred totusi P - desi N.

Textul 4.1.10. confine mai multe miscari polemice, in primul rand de tipobiecfie. Interesant e ca nici in acest caz nu se poate vorbi de diferenfe clare deopinii: interlocutorii nu pun in dubiu valorile in temeiul carora se emit judecati.Disputa, cata este, priveste unele obstacole rationale la acceptarea unei anumitedescrieri a starii de lucruri. Apar astfel secvente de miscari argumentative specificedialogului: miscarea de obiectie e introdusS de un interlocutor; locutorul principalLA o preia, transformand-o in concesie - si o depSseste. Astfel, asertiunea (teza) ,,eun val puternic de xenofobie-n Germania" provoacS secventa 28-31:

(28) Da' copiii turcilor sunt de educatie germana.(29) Mai sant de educatie gerMAnSi da.':(30) Probabil ca nici nu mai $tiu turce?te.(31) NU mai stiu turceste $i fr.\ CUM sa zicJ- . sant 1 Da' TOT /i TOT sant discriminati.

(CORV: 128-129)

Obiecfia (28) presupune acordul (partial, temporar, strategic sau total, real)asupra tezei, dar contrazice prin implicatiile sale unele asteptari deduse din teza: & deasteptat ca xenofobia sa se manifeste impotriva turcilor, dar copiii turcilor suntasimilafi, deci xenofobia nu ar trebui sa se manifeste §i impotriva lor. Locutoruladmite obiectia (repetand-o), pentru a-i contrazice consecintele: dar... (29). Depiisireaobiectiei e intrerupta si amanata de continuarea de catre interlocutor a obiectiei(miscarea de dezvoltare 30), asa ca secventa se dubleaza. in (31), consecinteleobiecfiei sunt clar contrazise. Orientarea argumentativa explicits a LA - xenofobia esteputernica, in ciuda faptului ca unii straini sunt (partial) asimilati - e contracarata deOrientarea argumentativa maximala (neexprimata ca atare) a interlocutorului - nu eposibila o xenofobie (forte) pentru ca strainii (eel putin in parte) sunt deja asimilati.Mijlocul principal al acestei dispute cooperante este marca adversativa (dar), nuintamplator una dintre cele mai studiate din perspectiva lingvistica. Si in acest caz,obiecfiile nu pun in criza argumentarea; faptul ca sunt imediat incluse in replica LA,prin concesii, le atribuie mai curand un rol de auxiliar (facultativ).

Din exemplele analizate nu rezulta, oricum, nici o schimbare de opinie alocutorului principal LA; nu sunt nici indici ale vreunei schimbari in pozitiile interlo-cutorilor. Nimic mai firesc, in fond, din moment ce nici pe parcurs, in afara unordubii sau obiectii partiale, nu se manifests dezacorduri care sa aiba nevoie denegocieri. Valoarea argumentativa §i functiile informativa si fatica par sa colaborezefoarte bine, faptul ca fiecare locutor isi pastreaza sau isi intareste pozitiile nefiind, dealtfel, anormal pentra dialogul argumentativ in genere.

157

4. Constructia strategics a imaginii locutorului

Discursul persuasiv actioneaza simultan pe doua planuri, prin negocierea adoua seturi de evaluari care se sustin unul prin celalalt: evaluarea obiectului argu-mentarii (teza) si evaluarea locutorului Insusi (ethos)11. Dialogul porneste de la datepreexistente (o anume evaluare standard a obiectului, opinia curenta - si o anumeautoritate a evaluatorului) pentru a le modifica/negocia pe parcurs. Strategiile12 salevizeaza deci deopotriva: a) construirea/confirmarea unei imagini pozitive a locuto-rului; b) prezentarea favorabila a opiniei sale.

O argumentare riguroasa functioneaza simultan ca autocertificare in ipos-taza de locutor rafional si ca sustinere a opiniei. Strategiile dubiului actioneaza maiputernic In construirea locutorului credibil, chiar daca aparent atenueaza caracterulferm al opiniei. In dialogurile din CORV, profilul pozitiv al LA se realizeaza prinintermediul unor valori precum: autoritatea stiintifica (4.1.4.), dubiul, moderatia siechilibrarea opiniilor contrare (4.1.8.), sinceritea recunoasterii unor opinii riscante(4.1.10.) etc.

Un mijloc argumentativ important de construire a imaginii locutorului IIreprezinta Strategiile deixisului pronominal: jocul persoanelor I singular/I plural, per-soana a Il-a singular si plural cu rol deictic, persoana a Il-a singular cu valoare gene-rica. In cazul fiecarei forme cu referent colectiv pot varia cadrul de referinta, natura sidimensiunile grupului desernnat (sunt tipice mai ales manipularile persoanei I plural:noi = vorbitorii, grupul ideologic reprezentat, natiunea, umanitatea etc.). E importantde stabilit nu numai care sunt optiunile si Strategiile fiecarui locutor In parte, ci si cuminterfereaza acestea In cursul dialogului.

Identificarea pozitiei locutorului este esentiala In cazul unor subiectedelicate, de pilda In conversatia In care se pune problema xenofobiei si arasismului. Pe parcursul conversatiei, LA utilizeaza, pe langa persoana I singular,persoana I plural - noi: niciodata ca forma de solidaritate cu interlocutorii, ci doarpentru a desemna un grup restrans cu care se identified: familia, poate si aidapropiati. E implicat si deixisul spatial: formele de solidaritate nu se extind asupratarii In care traieste, pentru care se folosesc expresii objective ale distantei: acolo(e un spatiu distinct de eel In care se desfasoara conversatia si se aflainterlocutorii), in Germania, nemfii; identificarea priveste doar micro-spatiulfamilial (,,la noi In bloc", p. 133). Distanfa din (32) Intre eu si nem[i, In privintaxenofobiei, e atenuata de ambiguitatea persoanei I plural din (33), Intr-o secventaIn care locutorul marturiseste proprii atitudini xenofobe. De altfel, replicatransleaza spre un alt mijloc retoric: tu generic, care include vorbitorul, printr-ovaloare general-umana, dar si restrictibila la o situatie data si la o categoric umanaanume (,,si TU esti venit acolo"):

In retorica antica, ethos-ul desemneaza impresia despre sine pe care oratorul o creeaza prin ceea cespune 5! prin modul in care Iji construiejte discursul.* Folosim terrnenii strategic 51 strategic nu numai pentru planificarea conjtienta, ci $i, in genere,

pentru tot ceea ce presupune o alegere - chiar spontana, instinctiva - cu efecte fn interacfiuneadiaiogicS.

158

(32) Pa mine NU ma deranjeazaJ- ca sant fiecare cum cum vreaJ- da' da' nem(ii sant asat si candii vadT . $tii? Pujin sa uit-asa-L si binen|eles c3 l\ (CORV:129)

(33) Aia vin acoloJ- si pa Aia nu pute/n sa-i inghifim-l NU p-aia care sant de treaba 51 nu stiu celcuAia ai ce ai-l nu? (...) §-atuncea CUM sd nu _L Incepi fara sa VREI sa-i urajti f/' tu. §i TU e$tivenit acolo T da' tu te-ai te-ai civilizat si _L Inca de-alcea ne-am civilizat (CORV: 133)

Trebuie remarcat ca interlocutorii nu chestioneaza, nu pun in dubiu acesttip de identificaii pronominale, ci mai curand le preiau si li se adapteaza (folosindin adresare persoana a Il-a plural cu granite la fel de incerte, voi).

In 4.1.1., persoana I plural, asumata pentru identitatea nationals trecuta,prezenta si viitoare, este folosita constant si fara distantari, chiar in formulareacriticilor, de catre toti cei trei participant! la conversatie (,,noi trebuia sa neopunem", ,,aveam", ,,sa-i baram", ,,erau disperati ca nu ne opunein", ,,ne asigurapentru viitor", ,,noi fiind aliati cu NEMtii in timpul asta" etc., p. 48-53). Aparitiaaceleia§i forme gramaticale cu alte valori (noi = ,,familia", sau ,,ardelenii") nuinterfereaza cu functia de baza, care marcheaza evident o baza consensuala aargumentarii.

5. Strategii specifice de ,,para-argumentare"

Ceea ce a fost numit ,,para-argumentai-e" - afirmarea evidentei unei asertiunisi a inutilitatii dovezilor in sprijinul ei (Stati 2002: 69-70) - reprezinta de fapt o modali-tate de baza a argumentarii cotidiene. Largind accepfia termenului si asupra altormijloace (respinse in mod normal de teoriile normative care identifies argumentarea cuproducerea de rationamente), le vom aminti pe cele care apar cu mai mare frecventa incorpusul investigat. Ele ilustreaza de altfel doua axe fundamentale ale persuasiunii: ceacare priveste gradul de impunere a opiniei (atenuarea vs. intensificarea) si cea carepriveste gradul de subiectivitate asumata (afectivitatea vs. ra(ionalitatea).

5.1. Atenuarea: strategii ale vagului

O trasatura frapanta - caracteristica dialogului oral, confirmata sistematic detextele din corpus - este frecventa expresiilor vagi, de aproximare si atenuare (inclu-siv ale modalizarii ,,slabe" - permis, posibil). Vagul se manifests deopotriva in plansemantic-referential, epistemic si pragmatic, realizand efecte de aproximare, ezitaresi atenuare (Zafiu 2002). Daca eliminam cazurile, mai putin semnificative pentruargumentare, in care informatia e pur si simplu necunoscuta sau incerta, raman celein care e considerata nerelevanta sau neconvenabila pentru scopurile argumentativeimediate. Strategiile eel mai des manifestate sunt cele de tip simplificator si mini-malizant - §i mai ales cele ale dubiului intelectual si ale afirma|iei prudente.

159

a) Generalizarea, selecfia, renunfarea la detalii inutile presupune o anumeimprecizie, in genere favorizata de comoditatea situatiei informale. Strategiasimplificarii este vizibila mai ales in enumerarea suspendata prin marca extrem defrecventa nu ftiu ce :

(34) §i zice CUM stafi voi aiceai CUM. Cu copiii micit cu nu stiu ce. (CORV: 47)(35) Ti boteZAUl ii cunuNAUi . nu stiu CE\, mergeau la: (...) (CORV: 104)(36) eram intotdeaunaJ- cu dureri de spi<J narei J> obo<J sitaij> nu stiu ce-l eram dup-o zi

foarte grea (CORV: 142)(37) $1 foarte mulji din astia din Serbia si nu ?iiu ce ca toti au venit (...) (CORV: 127)

Renuntarea la detalii poate deveni un mijloc clar de minimalizare a opinieiadversarului; criticandu-i pe ecologisti, LA rezuma discursul acestora prin aceeasiexpresie, aici cu functie clar devalorizanta:

(38) ,,sa NU-ntrebuin{am nu stiu ce\ ca nu $tiu ce se-ntampla" (CORV: 80)

b) Strategia neangajarii §i a dubiului intelectual, denotand moderatie, pru-denta, lasand sa se vada inse§i fazele procesului cognitiv, contribuie la construireaimaginii locutorului rational. Nuantarea, acumularea de expresii imprecise, determi-nate de dificultatea de a explica sau de a fixa un lucru, pot aparea ca semne alerespectului pentru interlocutor, dar risca si sa creeze impresia de nesiguranta, deinabilitate discursiva:

(39) Da. Poale ca da. Da. Cred ca da. Ca le-am citit pe-amandouai dar nu §tiu in care era(CORV: 119)

(40) adicapa undeva\ toti (AK) TOT ajtia sant pa <I primul loci- I> §i dup-aceeat mai vin §1nemtii care mai fura. (CORV: 127-8)

Numarul ridicat de expresii vagi e in genere un semnal ca opinia exprimatae diferita de cea curenta, ca exista un conflict implicit de interpretari sau deevaluari. In 4.1.8., de pilda, critica societatii americane este extrem de prudenta,pentru ca se raporteaza la o opinie curenta predominant pozitiva. In plus, expli-catiile pot crea conflicte cu alte valori canonice (de exemplu: libertate vs.constrangere):

(41) cred ca uneori este o libertate ± [rade]. ma rog-l <@ uneori e buna @> ?i-o oarecareconstrangere. Adica cred ca §1 la ei-l la chestia asta cu ARmelei si _L (CORV: 110)

De altfel, e tipica ezitarea marcata metalingvistic inaintea afirmatiilor categoricesau a celor care contrazic normele si valorile curente (in 4.1.10.):

(42) <R CUM sa zicl R> .. /a todeaunai rasismul todeauna ramane (CORV: 131)(43) CUM sa spuni in America LAS'ca §-Acolo e tot asa (CORV: 131)(44) ea este de-astea foarte ... /I: CUM sa lie eu-l ./I:.. Puiu e pufin rasisti jtiiT (CORV: 132)

160

5.2. Intensificarea: strategii ale modalizarii ,,forte"

Formulele modalizatoare ale necesitatii si ale certitudinii (termenul forte:,,trebuie", ,,e obligatoriu", ,,e sigur") sunt cele mai frecvente marci ale intensificariiopiniei argumentate. De obicei, acestea transpun subiectivitatea in forme imperso-nate, aparent objective. Modalizarea deontica (protodpic obiectiva, impusa de normesociale exterioare) e mijlocul tipic de mascare a unor atitudini personale; In corpusulstudiat, ea apare de fapt doar in dialogul dintre persoane aflate intr-un raport defamilie strans si in realizarea unui act de persuasiune in favoarea interlocutorului:

(45) Nu se poate sa zici ca nu am vreme. Nu <I <F eXISta F> I> sa spui asa ceva. . (...) Trebuiesa faci as.a felt ca tu sa te pofi mis.ca. [...] <I NU e posibil I> a$a ceva (CORV: 84)

Modalizarea epistemica prin formule de certitudine nu e foarte frecventa;apare ca intarire polemica, in opozitie cu opinia curent admisa sau recomandabila:

(46) MaJ- adevarul este ca-ntodeauna dintre ± daca se-ntampla ceva ran sau cet MAjoritateasant Sjtia-l. sant negrii a?tia care-au venit. (CORV: 133)

In orice caz, in dialogurile studiate argumentarea nu este subliniata prinrniscari meta-argumentative, de tip anunf (Stati 2002).

5.3. Afectivitatea: strategii ale evaluarii

Recursul la evaluare si chiar la elemente afective era considerat ca foartenormal in retorica clasica; teoriile logiciste ale argumentarii au exclus din domeniullor specific emotiile, care sunt insa recuperate de cercetarile din ultima vreme. inconversatia cotidiana e imposibil sa nu se tina cont de manifestarea elementelorafective ale limbajului, tipica pentru oralitate. Evident, strategiile evaluative depind deraportul dintre participantii la dialog si de natura opiniilor. In familie, intre prieteni siin legatura cu un subiect pentru care se presupune o baza consensuala destul de mare,este normals evaluarea subiectiva explicita si care se dispenseaza de motivatii.

Evaluarile de tip afectiv nu sunt marginale in corpusul cercetat, ci reprezintaadesea esenta opiniei exprimate (47); se pot plasa, de aceea, in secventa conclusiva (48):

(47) astea-s ni$te lucruri ingrozitoare care s-au intamplat (CORV: 48)(48) in orice cazi a fost MArejalel eNO:Rmajale. . A fost. GROAZnic (CORV: 53)

Indiferent de natura semantico-pragmatica a termenilor (afectivi-emotivisau evaluativi obiectivi, raportabili la un sistem de norme sociale), structuraformulei modalizatoare e aceeasi: ,,A fost o MAre tradare" (p. 49), ,,Aia a fost omare grefeala" (p. 51); ,,E o nebuNIe" (p. 81), ,,e oprosTIe" (p. 82) etc.

161

5.4. Rationalitatea: strategii ale deductiei/inductiei

Tocmai procesele considerate ca fundamentale pentru argumentare din punctde vedere logic sunt raai putin prezente in argumentarea cotidiana, sau in once cazapar cu valoare schimbata. Formularea de rationamente deductive sau inductive nu eo activitate raspandita in conversatiile cotidiene. Semnalele lingvistice care lecorespund intr-o anumita masura (conectori cauzali/conclusivi) sunt folosite mai alespentru miscari de tip explicate (pentru ca) si consecinta (deci).

a) In textele examinate, frecventa conectorilor cauzali (pentru ca si ca) estedestul de redusa. In singurul dialog in care marcile cauzale sunt mai frecvente(4.1.10), explicable sunt de cele mai multe ori lasate in suspensie, abandonate:

(49) §i foarte multi din astia din Serbia si nu stiu ce ca tofi au veniti adica pa undevat toji (AK)tot astia sant pa <I primul loci I> (CORV: 127-8)

(50) Mai din ce in ce mai puternici pentru ca (CORV: 128)(51) si ce (zice) pentru ca la scoalai si nu stiu cet peste TOT nu vrea s-1 (CORV: 131)(52) si-ntotdeauna avem aicea discu\iit pentru ca A. (CORV: 133)

sau se apropie foarte mult de tautologii:

(53) TOT se vede pe ei ca-s turci-l ca arata cum arata (CORV: 129)(54) Adica ura asta intre albi si negri nu se va stinge Mciodatai pentru ca. pentru ca pomejte-a^Ai

din nu stiu 1 Oul si gaina. (CORV: 131-132)

Exemplul (54) prezinta o argumentatie fragmentai'a, predominant implicita,dar singurul argument sugerat (ura nu se va stinge pentru ca porneste din cevaprofund, inconstient) e relativizat prin apel la un cliseu de tip paremiologic (evocareaintrebarii glumete emblematice ,,ce a fost mai intai: oul sau gaina?"): e imposibil dedecis daca ura e o cauza sau un efect. Conectorul pentru ca e folosit ca simpluinstrument interfrastic (leaga segmente mari, introducand secvente cu functia globalade exemplificare, analogie):

(55) Inca de-alcea ne-am civilizat. Pentru ca-mi spunea i am avut o discujie cu Doin-asearai(CORV: 133)

Mai frecvent, explicatiile apar nemarcate de conectori (v. supra, exemplele2-3).

b) Destul de redusa e si prezenta conectorilor conclusivi (deci, si-atunci).De altfel, acestia au mai putin functie epistemica, de marcare a concluziilor intr-unrationament, functionand eel mai adesea la nivel referential (indicarea unor urmari,consecinte) si pragmatic-discursiv (simpla conectare a enunturilor; extindere auzului marcilor conclusive, pana la aparenta desemantizare):

(56) Chinezii (...) vorbesc FOARte prostt. si deci au EI un accent al lor cu toatei cu intonatia cutoate: .. deci Ti Tnjeleg destul de greut *(...) as.a ca vor nu vorT TREbuie sa fie ingaduitoriTi-au . agreat acolot deci n-au ce sa facat mai mult sau mai pufinT (CORV: 112-113)

162

5.5. Valori §i ierarhii de valori

Prea putine pentru a permite generalizari interculturale, textele examinate pottotusi servi la formularea unor ipoteze, de verificat in viitor, asupra valorilor si aierarhiilor de valori pe care se intemeiaza opiniile. In special textele 4.1.10. si 4.1.8.sunt instructive: teme riscante, puternic marcate si putand da na§tere la polarizari deatitudine (xenofobia, rasisrnul, sentimentele pro sau contra-americane) nu provoacapolemici. Cauza nu rezida numai intr-o presupusa unanimitate de idei a interlocu-torilor (care se identifies mai curand in micro-secventele argumentative din 4.1.1.,4.1.2.), ci chiar in structura intema a opiniilor: bazate nu pe o judecata etica ferma(bun/rau), ci pe o fundamentals asumpfiune de ambivalenta (bun + rau). In temeiulacestei reguli de baza acceptate tacit, chiar acolo unde exista o preferinta socio-culturala sau politica polarizata (rasisrnul e negativ, Statele Unite sunt un modelpozitiv), formularea ezitanta, prudenta a unor obiectii este usor acceptata: rasisrnul eprezentat ca inexplicabil, inerent, continuand de aceea sa existe; mai mult, locutorulinsusi recunoaste ca (in anume circumstante concrete) il impartaseste in secret; nuexista lume ideala, deci in societatea americana se intalnesc deopotriva binele si raul(cu o preferinta pragmatica spre primul termen). Chiar discutia din 4.1.4. presupuneun asemenea cadru de referinta, atitudinea polemica fiind orientata impotriva unuidiscurs excesiv polarizat: ideile ecologiste despre nocivitate sunt respinse in maremasura din cauza caracterului lor radical §i non-pragmatic. Conversa^ia cotidianacare porneste de la asemenea baze e cu siguranta mai mult cooperativa decatconflictuala, mai mult narativa decat argumentativa (faptele sunt expuse, ilustrativ,pentru a-§i arata ambivalenta). Evident, aceasta indiferenta etica nu prive§te si nuimpiedica putemica polarizare conflictuala din jurul altor chestiuni (politice, sociale,sentimentale) in care participanjii la dialog sunt puternic implicati personal. E greude decis, pe baza materialului analizat, daca indiferenta (sau toleranta) etica seexplica prin indiferenta fata de probleme considerate in afara sferei directe de interesa subiectilor, printr-un model de referinfa cultural sau ca simpla strategic cooperativain conversatia cu puternice componente fatice.

6. Concluzii

Componenta argumentativa este desigur prezenta in conversatia spontana,chiar in cazurile fundamental cooperative si dominate de functia fatica sau informa-tiva. Modul de manifestare a argumentativului este totu§i unul specific in asemeneasecvente dialogale, in care rolurile sunt distribuite inegal: un locutor preia liniaprincipals de argumentare, interlocutorul sau interlocutorii sai contribuind doar - princonfirmari, dar si prin obiectii - la dezvoltarea si intarirea ei. Existent ca mecanismdiscursiv - oricum, manifestat mai mult prin strategii ale exprimarii vagi §i aleevaluarii afective, decat prin scheme de rafionament logic - argumentativul are oimportan^a perlocufionara atenuata. Din exemplele analizate, situafia dialogala con-

163

cretS nu apare ca avand un rol fundamental in dezvoltarea argumentatiei sau inefectele ei: mai curand intalnim situafia in care replicile cu tendinta rnonologala i§iasuma dinamismul interior al contradictiei. Acest fapt este favorizat ?i de existentaunor scheme valorice ambivalente, fara excluderi etice, in care opinia §i contra-opiniai§i gSsesc deopotriva intemeierea - dar, in buna masura, t§i $i anuleaza reciprocrelevanta. Opinia e pana la urma Lntarita atat de obiectii, cat 51 de confirmari: acest tipde dialog pare a utiliza argumentativul nu atat pentru a produce modificari de opinie,cat pentru a provoca reafirmarea, reconfirmarea sociala a opiniilor deja existente.

Rcferinfe bibliografice

ANSCOMBRE, J., C., DUCROT, O. (1983) L'argumentation dans la langue, Bruxelles, Pierre Mardaga.BAKER, M. (1999) .Argumentation and constructive interaction", in P. Coiner, J. Andriessen (eds.),

Foundations of Argumentative Text Processing, Amsterdam, UAP: 179-202.BENOIT, W.L., HAMPLE, D., BENOIT, P.J. (eds.) (1992) Readings in Argumentation, Berlin - New York,

Foris Publications.BLAIR, J.A. (1998) ,,The limits of the dialogue model of argument", Argumentation, 12: 325-339.BLAIR, J.A., JOHNSON, R.H. (1987) ..Argumentation as dialectical", Argumentation, 1: 41-56.CAREL, M. (2001) ,,Qu'est-ce qu'argumenter?", Logo - Rivista de Retorica y Teoria de la Comunicacion,

1:75-80.DASCALU JINGA, L. (2002a) Corpus de romana vorbita (CORV). Esantioane, Bucuresti, Editura

Oscar Print.- (2002b) Corectarea si autocoreclarea in conversafia sponlana, Bucuresti, EdituraAcademiei Romane.

DUCROT, O. (1980) Les echelles argumentatives, Paris, Minuit.EEMEREN, F.H. van, GROOTENDORST, R. (1984) Speech Acts in Argumentative Discussions, Dordrecht

- Cinnaminson, Foris Publications.EEMEREN, F.H. van, GROOTENDORST, R., BLAIR, J.A., WILLARD, Ch.A. (eds.) (1987a) Argumentation;

Perspectives and Approaches, Dordrecht - Providence, Foris Publications.- (1987b) Argumentation: Analysis and Practices, Dordrecht - Providence, Foris Publications.

HOUTLOSSER, P. (1998) ,,Points of view", Argumentation, 12: 387-405.lONESCU-RuxANDOll), L. (1995/1999) Conversafia: structuri si strategii. Sugestii pentru o

pragmatica a romanei vorbite, ed. a Il-a, Bucuresti, All, 1999 (ed. I: 1995).- (2003) Limbaj fi comunicare. Elemente de pragmatica lingvistica, Bucuresti, Editura All.

Lo CASCIO, V. (1991/2002) Gramatica argumentarii. Strategii fi strucluri (trad, rom.), Bucuresti,Editura Meteora Press, 2002 (ed. orig.: Firenze, La Nuova Italia, 1991).

MOESCHLER, J. (1985) Argumentation et conversation, Paris, Hatier-Credif.MOESCHLER, J., REBOUL, A. (1994/1999) Dicfionar enciclopedic de pragmatica (trad, rom.), Cluj,

Editura Echinox, 1999 (ed. orig.: Paris, Seuil, 1994).MORTARA GARAVELLI, B. (1997) Manuale di retorica, Milano, Bompiani.PERELMAN, C., OLBRECHTS-TYTECA, L. (1958) La nouvelle rhetorique. Traite de /'argumentation,

Paris, PUF.POP, L. (1985) ,,Textualitate dialogala", Limba romana, XXXIV, 6: 477-485.REBOUL, O. (1991/1994) Introduction a la rhetorique. Theorie el pratique, Paris, PUF 1994 (ed. I: 1991).ROBRIEUX, J.-J. (1993) Elements de rhetorique et d'argumentation, Paris, Dunod.ROVENTA-FRUMU$ANI, D. (2000) Argumentarea. Modele si strategii, Bucuresti, Editura All.

164

ROULET, E., AUCHLIN, A., MOESCHLER, J., RuBATTEL, C., SCHELLING, M. (1985) L'articulation dudiscours enfrangais contemporain, Berne, Peter Lang.

SAVULESCU, S. (2001) Retorica $i teoria argumentarii. Note de curs, Bucuresti, SNSPA.SCHIFFRIN, D. (1990) ,,The management of a co-operative self during argument: the role of opinions

and stories", in A. D. Grimshaw (ed.), Conflict Talk. Sociolinguistic investigations ofargument in conversations, Cambridge, CUP: 241-259.

STATI, S. (1982) // dialogo. Considerazioni di linguistica pragmatica, Napoli, Liguori.- (2002) Principi di analisi argomentativa, Bologna, Patron.

§ERBANESCU, A. (2002) Intrebarea. Teorie sipractica, lasi, Editura Poiirom.TOULMIN, S.E. (1958) The Uses of Argument, Cambridge, Cambridge University Press.TUJESCU, M. (1986/1998): L'Argumentation. Introduction a I'etude du discours, Bucuresti, Editura

Universitatii din Bucuresti, 1998 (ed. I: 1986).VIRTANEN, T. (1992) ,,Issuesof text typology: Narrative-a ,basic' type of text?", Text 12, 2: 293-310.ZAFIU, R. (2002) ,,Strategii ale impreciziei: expresii ale vagului si ale aproximarii in limba romana si

utilizarea lor discursiva", in G. Pana Dindelegan (coord.), Actele Colocviului Catedrei delimba romana. Perspective actuals in studiul limbii romdne, Bucuresti, Editura Universitatiidin Bucuresti: 363-376.

Valeurs argumentatives dans la conversation spontanee(Resume)

L'article presente un examen, realise a partir du corpus CORV, deselements argumentatifs contenus dans la conversation spontanee en roumain. Lesfragments analyses appartiennent essentiellement a des echanges verbaux de typecooperatif et cette absence de la dimension conflictuelle et polemique attribueradone au dialogue, dans la constitution des sequences argumentatives, un rolesimplement subordonne: la presence des interlocuteurs et leur contribution (atravers des mouvements conversationnels d'accord ou d'objection) semblentdestinees uniquement a confirmer et a renforcer des opinions deja formees.L'argumentation conversationnelle utilise surtout les strategies de 1'imprecision etles evaluations affectives. L'attitude cooperative et stabilisatrice est facilitee par ladomination d'un certain type de valeurs sous-entendues, fondees sur la co-presencedes contraires, sur la mise entre parentheses du jugement ethique polarise.

165