Valori „ascunse” ale sistemelor agricole cu valoare naturală...

Valori „ascunse” ale sistemelor agricole cu valoare naturală ridicată (HNV)în România şi Bulgaria

Mark RedmanAprilie 2009

Cuprins

Partea 1: Introducere..........................................................................................................................1

Ce este Sistemul Agricol cu Valoare Naturală Ridicată (HNV)?......................................................................1Aplicaţii practice ale conceptului agriculturii HNV........................................................................................5Obiectivele acestui raport .........................................................................................................................6

Partea a 2-a: Agricultura cu Valoare Naturală Ridicată (HNV) în România şi Bulgaria .....................7

Caracteristicile specifice ale agriculturii din România şi Bulgaria ..................................................................7Agricultura HNV în România şi Bulgaria .....................................................................................................8

Secţiunea 3: Valori ecologice „ascunse” ..........................................................................................12

Secţiunea 4: Valori socio-economice “ascunse” ...............................................................................16

Secţiunea 5: Impactul politicii ..........................................................................................................20

Impact pozitiv........................................................................................................................................20Sprijinul de agro-mediu pentru agricultura HNV ..................................................................................20Alte măsuri de dezvoltare rurală relevante pentru sprijinirea agriculturii HNV ........................................21

Impact negativ.......................................................................................................................................22Eligibilitatea generală pentru sprijinul PAC ..........................................................................................23Obsctacole specifice în faţa asimilării sprijinului de agro-mediu ...........................................................23Accesibilitate limitată la alte măsuri de dezvoltare rurală ......................................................................23Implementarea normelor UE de igienă a alimentelor ...........................................................................23

Secţiunea 6: Provocări şi oportunităţi ..............................................................................................26

Provocări................................................................................................................................................27Oportunităţi............................................................................................................................................28

Secţiunea 7: Viziune şi recomandări ................................................................................................30

Viziunea agriculturii HNV în România şi Bulgaria ......................................................................................30Cum putem schimba...............................................................................................................................31

Conştientizare şi dezvoltarea pieţei......................................................................................................31Construirea capacităţii .......................................................................................................................33

Partea 1: Introducere

Ce este Sistemul Agricol cu Valoare Naturală Ridicată (HNV)?

Conceptul de sistem agricol cu Valoare Naturală Ridicată (HNV) a apărut şi s-a dezvoltat în ultimii 10-15 ani ca răspuns la recunoaşterea pe scară tot mai largă a faptului că anumite tipuri de agricultură europeană, mai ales multe dintre sistemele agricole mai tradiţionale, reduse ca intensitate, existente încă în unele regiuni, sunt foarte benefice pentru viaţa sălbatică.

Având în vedere că aceste sisteme agricole reduse ca intensitate nu sunt la fel de viabile din punct de vedere economic ca şi sistemele agricole convenţionale, se consideră că ele ar trebui să primească o formă oarecare de sprijin (de ex, prin fonduri PAC) pentru a le ajuta, având în vedere „beneficiul public” pe care îl oferă prin conservarea biodiversităţii, precum şi a numeroaselor habitate şi specii de interes pentru conservaţionişti.

Prin urmare, conceptul de sistem agricol HNV dispută convingerea obişnuită potrivit căreia activităţile agricole au, în principal, un impact negativ asupra biodiversităţii, promovând în schimb o relaţie pozitivă între formele tradiţionale de management agricol al terenurilor şi conservarea habitatelor şi a speciilor sălbatice valoroase.

Figura 1.1 prezintă relaţia simplă dintre 3 termeni HNV cheie folosiţi în mod normal (şi în acest raport) şi care, trebuie subliniat, nu sunt interschimbabili:

• Agricultură HNV, • Sisteme agricole HNV şi • Teren agricol HNV.

Agricultura HNV – acesta este conceptul „paravan” care face legătura între sistemele agricole HNV, terenul agricol HNV şi aspectele de conservare a naturii. În mod normal, s-a stabilit1 că agricultura HNV apare acolo unde:

• Agricultura reprezintă activitatea principală în folosirea terenului;• Agricultura susţine (sau este asociată cu) o bogată diversitate a speciilor şi habitatelor sălbatice şi/sau

prezenţa speciilor de interes pentru conservarea la nivel european/naţional/regional şi• Conservarea acestor habitate şi specii sălbatice depinde de continuarea practicilor agricole specifice.

Sisteme agricole HNV – sunt acele sisteme agricole în care a fost creat şi continuă să fie întreţinut terenul agricol cu valoare naturală ridicată.

Multe dintre aceste sisteme agricole se regăsesc în zonele mai marginale ale Europei, unde productivitatea agricolă este constrânsă de factori cum sunt solurile sărace, pantele abrupte, altitudinea ridicată, nivelul redus al precipitaţiilor etc. Prin urmare, acei fermieri care oferă cel mai mare beneficiu pentru biodiversitate lucrează în cele mai dificile condiţii (sociale, economice şi de mediu) şi sunt supuşi celor mai mari presiuni de a-şi abandona stilul de viaţă tradiţional. Prin urmare, numeroase peisaje agricole europene cu o biodiversitate bogată se pierd din cauza abandonului, intensificării şi schimbării destinaţiei terenurilor.

1 Pe baza unei definiţii formulate iniţial de Andersen et al. (2003).

Valori „ascunse” ale sistemelor agricole cu valoare naturală ridicată (HNV) în România şi Bulgaria - Page 1

FIGURA 1.1: Relaţia conceptuală simplă dintre sistemele agricole HNV, terenul HNV şi conservarea speciilor sălbatice.

Agricultură HNV

Sisteme agricole HNV

Teren agricol HNV

Specii sălbatice de interes pentru conservaţionişti

Numeroase astfel de sisteme agricole prezintă variaţii semnificative de la un stat UE la altul, dar ele se caracterizează, în principiul, printr-o combinaţie2 de:1. Utilizare de intensitate redusă a terenului – de obicei, biodiversitatea este mai mare pe terenurile

administrate la intensitate redusă. Cu cât se folosesc mai intens utilaje, fertilizatori şi pesticide şi/sau cu cât este mai mare densitatea turmelor de animale care pasc, cu atât numărul şi abundenţa speciilor sălbatice sunt mai reduse pe terenurile cultivate şi păşuni.

Caracteristicile tipice ale sistemelor agricole de intensitate redusă care tind să creeze condiţii ce favorizează o gamă mai largă de specii sălbatice (în comparaţie cu sistemele agricole intensive) sunt:

• Supravieţuirea practicilor de administrare bine încetăţenite, de ex. transhumanţa, administrarea tradiţională a fâneţelor (cosit etc.);

• Utilizarea foarte limitată a fertilizatorilor şi pesticidelor;• Densităţi reduse ale şeptelului (variază în funcţie de condiţiile locale);• Utilizarea raselor tradiţionale, adaptate mediului local (de ex. furaje de calitate slabă şi codiţii grele

de păşunat), deşi se pot folosi cu succes şi unele rase ne-native;• Grad redus de mecanizare;• Folosirea de suprafeţe mari de teren public/comunal;• Nivel ridicat de muncă fizică.

2. Prezenţa şi/sau utilizarea vegetaţiei semi-naturale – valoarea biodiversităţii vegetaţiei semi-

naturale, cum sunt pajiştile neîmbunătăţite folosite pentru păşunat este semnificativ mai mare decât terenul agricol cu utilizare intensă. În plus, prezenţa trăsăturilor de peisaj natural şi semi-natural, ca de pildă copaci maturi, tufişuri, petice necultivate, iazuri şi pâraie, aflorimente stâncoase etc. sporesc semnificativ numărul de nişe ecologice în care viaţa sălbatică poate co-exista alături de activităţile agricole;

3. Diversitatea acoperirii şi utilizării terenului – biodiversitatea este semnificativ mai mare acolo unde există un „mozaic” în acoperirea şi utilizarea terenului, care include recoltele reduse ca intensitate, terenurile scoase temporar din circuitul agricol, vegetaţia semi-naturală şi numeroase caracteristici ale peisajului. Astfel, se creează o mult mai mare varietate de habitate şi de surse de hrană pentru viaţa sălbatică şi se susţine o ecologie mult mai complexă decât în cazul peisajelor simplificate asociate cu agricultura intensivă.

Nu este nevoie ca toate cele trei caracteristici să fie prezente în cadrul unui singur sistem agricol, pentru ca acesta să fie considerat HNV, ci se poate considera că acestea interacţionează, ca în Figura 1.2.

Se vede, astfel, că trăsătura dominantă a agriculturii HNV este „utilizarea la intensitate redusă a terenului”. Tot esenţială este şi „prezenţa semnificativă a vegetaţiei semi-naturale”, însă în unele situaţii ea poate apărea şi în combinaţie cu zonele cu recolte reduse ca intensitate, creând un mozaic de peisaje cu o „diversitate mai mare a acoperirii terenului” decât simpla vegetaţie semi-naturală.

2 Adaptat dapted from various sources, including Beaufoy and Cooper (2008).



FIGURA 1.2: Relaţia conceptuală dintre cele 3 caracteristici principale ale sistemelor agricole cu Valoare Naturală Ridicată (HNV)

Utilizarea redusă a terenului

Prezenţa vegetaţiei semi-naturale Diversitate în acoperirea terenului

Agricultura cu valoare naturală ridicată

Sem

i-nat

ural

veg

etat

ion

Intensity of use (of land, livestock, nitrogen, biocides)

100%

0%

Type 1:100% semi-natural

Type 2:Mix of semi-naturaland crops

Type 3:More intensive crops and grass,used by certain species ofconservation concern

Not HNV

Terenul agricol HNV – aceasta este principala componentă a sistemului agricol HNV, de interes pentru conservarea naturii deoarece cuprinde habitatele în care se regăseşte bogăţia speciilor sălbatice.

Amploarea şi calitatea habitatelor terenurilor agricole HNV este puternic influenţată de funcţionarea generală a sistemului agricol HNV şi de deciziile zilnice de administrare luate de fermieri. Modificările sistemului agricol HNV (cum ar fi modificarea destinaţiei terenului, intensificarea producţiei sau abandonarea terenurilor) vor avea impact asupra valorii biodiversităţii terenului agricol HNV, prezentând inclusiv riscul de pierderi semnificative la nivelul biodiversităţii.

Sunt identificate, în mod normal, trei tipuri de teren agricol HNV3:

Tipul 1 Teren agricol cu o proporţie semnificativă de vegetaţie semi-naturală, cum sunt pajiştile bogate în specii.

Tipul 2 Teren agricol cu un mozaic de agricultură redusă ca intensitate şi elemente semi-naturale şi structurale, cum sunt marginile câmpurilor, gardurile vii, zidurile de piatră, peticele de pădure sau tufăriş, pâraiele etc.

Tipul 3 Tern agricol (inclusiv recolte şi pajişti intens exploatate) care susţin specii rare sau o proporţie semnificativă din populaţiile europene sau mondiale.

Această tipologie este un instrument foarte util în identificarea terenurilor agricole HNV la faţa locului. Însă cele trei tipuri de teren agricol HNV nu sunt categorii precise cu o diferenţă clară între ele. Ele trebuie percepute, mai degrabă, ca un „continuum” (vezi Figura 1.3. de mai jos), variind de la teren cu o proporţie mai mare de vegetaţie semi-naturală şi utilizare mai puţin intensă (Tipul 1), trecând printr-un amestec de vegetaţie semi-naturală şi terenuri agricole exploatate la intensitate redusă (Tipul 2), până la terenurile agricole administrate mai intens care susţin încă specii cu valoare pentru conservare (Tipul 3).

Agenţia Europeană pentru Protecţia Mediului a făcut o estimare preliminară, potrivit căreia circa 15-20% din suprafaţa agricolă totală a UE poate fi considerată ca fiind o formă sau alta de HNV. Însă, după cum arată Figura 1.4, aceste suprafeţe nu sunt distribuite uniform; concentraţii mult mai mari se găsesc în zonele mai periferice ale UE, mai ales în sudul şi estul Europei – inclusiv în România şi Bulgaria.

3 Această tipologie a fost propusă mai întâi de Anderson et al. (2003), , fiind discutată şi modificată ulterior de EEA/UNEP (2004) şi Paracchini et al. (2008).


FIGURA 1.3: Conceptul de “continuum” al tipurilor de agricultură HNV 1, 2 şi 3 (Sursa: Beaufoy, 2008)

Tipul 1:100% semi-natural

Tipul 2:Amestec de semi-natural şi recolte

Tipul 3:Recolte şi păşuni mai intens exploatate, folosite de anumite specii de interes pentru conservatori

Ne-HNV

100%

0%

Vege

taţie

sem

i-nat

ural

ă

Intensitatea de folosire (a terenului, animalelor, azotului, biocidelor)

Aplicaţii practice ale conceptului agriculturii HNV

Conceptul agriculturii HNV aduce o abordare alternativă şi complementară conservării convenţionale a naturii. În loc să se concentreze exclusiv pe întreţinerea speciilor şi habitatelor rare sau ameninţate din siturile protejate, el apelează la nevoia ca zone mult mai mari de teren (inclusiv o proporţie mare de habitate semi-naturale) să fie în continuare ocupate de fermieri şi administrate cu metode agricole tradiţionale.

Însă, deşi agricultura HNV este un concept foarte atrăgător pentru comunicarea beneficiilor asigurate biodiversităţii de sistemele agricole reduse ca intensitate, rămân multe „provocări” asociate cu aplicarea acestui concept la o scară mai largă.

Şi nu cea mai mică dintre aceste provocări este faptul că, deşi sprijinirea şi întreţinerea agriculturii HNV este un subiect cheie în politica de dezvoltare rurală a UE4, aspectele practice legate de păstrarea sistemelor şi

4 Conform Orientărilor Strategice Comunitare ale CE pentru dezvoltarea rurală (2007-2013), statele membre sunt obligate să folosească resursele din cardul axei 2 a FEADR pentru “…biodiversitate şi conservarea şi dezvoltarea sistemelor agricole şi forestiere cu valoare naturală ridicată”. A se vedea Beaufoy (2008) pentru mai multe detalii şi


FIGURA 1.4: Harta preliminară a distribuţiei terenurilor agricole cu valoare naturală ridicată în Europa de vest şi centrală (Copyright: EEA, Copenhaga, 2007 – disponibil la: http://www.eea.europa.eu)

Harta distribuţiei preliminare a terenului agricol HNV în Europa de vest şi centrală

Natura 2000Zone principale fluturiZone importante păsări

Teren agricol HNV %(Estimare bazată pe programul Corine

În afara domeniului raportului

terenurilor agricole HNV rămân subiecte relativ marginale şi separate pe agenda publică, discuţiile şi dezbaterile limitându-se la câteva grupuri de interes specializate (şi foarte motivate)5.

Motivele sunt numeroase. Neglijarea chestiunilor practice, cotidiene, cu care se confruntă fermierii HNV, familiile lor şi comunităţile locale este, în mod sigur, accentuată de faptul că în multe ţări, fermierii HNV au un statut economic şi social foarte prost. Acest lucru se aplică mai ales în noile state membre, cum sunt România şi Bulgaria, unde agricultura HNV se suprapune semnificativ cu agricultura intensivă şi cu cea de scară mică – niciuna neavând un viitor clar în cadrul UE, ceea ce le face să fie uşor trecute cu vederea la nivel naţional, ca fiind „demodate” şi „orientate spre trecut”, în contextul soluţiilor contemporane şi moderne de dezvoltare rurală, venite de la Bruxelles.

În ceea ce priveşte publicul general, există cu siguranţă multe nostalgii referitoare la valorile culturale ale sistemelor agricole HNV tradiţionale, reduse ca intensitate – precum şi la produsele bune şi gustoase rezultate din acestea! Pe de altă parte, aceste sisteme agricole sunt deja considerate ca aparţinând trecutului – fie ca o curiozitate, văzute de la geamul unui autoturism, în trecere fie ca un stil de viaţă depăşit, practicat numai de bunici.

Cu toate acestea, cele mai mari concentraţii de terenuri agricole HNV bine întreţinute se regăsesc tot în ţările din centrul şi sud-estul Europei, inclusiv în regiunile danubiene şi carpatice ale României şi Bulgariei. În consecinţă, ambele ţări au prevăzut finanţare şi măsuri pentru managementul şi conservarea terenurilor agricole HNV în planurile lor naţionale de dezvoltare rurală pentru perioada 2007 – 2013. Însă agricultura HNV rămâne încă foarte departe de a deveni un termen comun la Bucureşti sau la Sofia – şi cu siguranţă nu sunt prea mulţi tineri care să aspire la a deveni fermieri HNV!

Obiectivele acestui raport

Publicul general din România şi Bulgaria şi mulţi prea mulţi fermieri nu cunosc sau nu înţeleg oportunităţile economice „ascunse” în sistemele agricole HNV şi în produsele alimentare asociate.

Noi considerăm a fi de importanţă crucială creşterea nivelului de înţelegere a valorilor de mediu, sociale, culturale şi economice ale sistemelor agricole cu valoare naturală ridicată din România şi din Bulgaria. Aceasta ar duce la ridicarea imaginii şi statutului social al fermierilor HNV (şi produselor alimentare asociate), susţinând, astfel, un viitor mai viabil pentru mulţi dintre ei. Mai mult, am promova în mod indirect sprijinul oferit de PAC sistemelor agricole HNV prin măsurile de dezvoltare rurală cum sunt cele de agro-mediu, dar şi investiţiile în fermă, procesare, diversificare etc.

Acest raport prezintă valorile economice, sociale, culturale şi ecologice ale sistemelor agricole HNV şi face legături explicite între importanţa sistemelor HNV şi dezvoltarea europeană agricolă şi rurală, precum şi cu politicile şi programele de protecţia mediului şi conservarea naturii.

De asemenea, se prezintă o analiză a provocărilor şi oportunităţilor conservării şi managementului terenurilor agricole HNV în beneficiul oamenilor şi naturii.

Grupul ţintă al acestei publicaţii îl reprezintă audienţa mai specializată şi factorii implicaţi interesaţi să citească şi să înţeleagă mai multe despre importanţa agriculturii HNV.

discutarea angajamentelor statelor membre referitoare la agricultura HNV.5 Pentru discuţii actualizate contemporane despre aspectele agriculturii HNV, precum şi pentru o trecere în revistă a şedinţelor şi evenimentelor în curs de desfăşurare cu relevanţă pentru HNV, accesaţi site-ul forumului European pentru Conservarea Naturii şi Pastoralism: www.efncp.org


Partea a 2-a: Agricultura cu Valoare Naturală Ridicată (HNV) în România şi Bulgaria

Caracteristicile specifice ale agriculturii din România şi Bulgaria

România şi Bulgaria ocupă împreună un teritoriu de aproape 350 000 km2 şi au între ele circa 20 milioane ha de suprafaţă agricolă utilizabilă (SAU). O parte din acest teren agricol este exploatat foarte intens, iar alte zone sunt foarte extinse – cu probleme grave de abandonare a terenurilor, mai ales în Bulgaria6. Deşi există diferenţe regionale considerabile în utilizarea terenului agricol, media generală pentru cele două ţări, cu 64% teren arabil, 33% păşuni permanente şi 3% recolte permanente nu este foarte diferită de tiparul utilizării terenului agricol observat pe teritoriul UE.

Cu toate acestea, principalele caracteristici ale agriculturii româneşti şi bulgare, care o deosebeşte de alte state membre ale UE, sunt:

Structura intens polarizată a agriculturii;Extrema fragmentare a proprietăţii terenurilor (rezultată în urma procesului de privatizare a terenurilor) şinumărul mare de mici agricultori, descrişi adesea ca de „subzistenţă” sau de „semi-subzistenţă”7.

În Bulgaria, de exemplu, numai 0,8% din toate exploataţiile agricole administrează peste 50 ha – dar acestea cuprind 78% din SAU, în timp de 75% din exploataţii au mai puţin de 1 ha şi acoperă numai 7% din SAU.

În mod similar, dintr-un număr total de peste 4,2 milioane exploataţii în România, mai puţin de 0,5% sunt unităţi comerciale de mari dimensiuni (suprafaţa medie de 269 ha, ce reprezintă 34,5% din SAU), în timp ce restul de 99,5% sunt exploataţii de mici dimensiuni, cu o dimensiune medie de 2,15 ha şi o acoperire de 65,5% a SAU.

Deşi este clar că majoritatea acestor mici exploataţii produc alimente pentru consumul propriu, nu sunt criterii clare de separare a unui fermier de subzistenţă de unul orientat mai mult spre latura comercială. Studiile Reţelei de date contabile agricole (FADN) a UE şi studiile structurilor agricole (FSS) folosesc dimensiunea economică pe post de criteriu principal, o exploataţie sub o Unitate economică de dimensiune europeană (ESU)8 fiind considerată ferma de „subzistenţă”. Alţii susţin că subzistenţa trebuie definită ţinând cont de echilibrul dintre consumul casnic şi vânzarea la piaţă, subzistenţa variind între 0 şi 100% - introducând, astfel, conceptul aşa-numitei „semi-subzistenţe”.

Comisia Europeană defineşte fermele de semi-subzistenţă9 ca “…exploataţii agricole care produc în primul rând pentru propriul consum, comercializând, totodată, o parte din producţie” , iar pentru perioada 2007-2013 ea a lăsat statele membre să dea o definiţie mai exactă fermelor de subzistenţă, în contextul lor naţional, „ţinând seama de dimensiunea minimă şi/sau maximă a fermei, de proporţia de produse comercializate şi/sau de nivelul venitului fermei eligibile.”

6 Abandonarea terenurilor (din diverse motive) este o problemă majoră pentru agricultura bulgară. Conform MAF (2007), în anul 2004, suprafaţa de teren agricol care nu a fost în circuitul agricol de mai bine de 3 ani era de 450 000 ha, iar tendinţa este crescătoare. Studiile arată că zonele cele mai afectate de abandonul terenului sunt regiunile montane care au suferit din cauza prăbuşirii industriei de creştere a animalelor, plus alte regiuni cu dezavantaje naturale sau cu soluri de calitate proastă. 7 Majoritatea datelor prezentate ulterior, despre subzistenţă şi agricultura de subzistenţă sunt preluate direct din planurile naţionale de dezvoltare rurală (2007-2013) pentru Bulgaria şi România – a se vedea MAF (2007) şi MAFRD (2007) 8 Dimensiunea economică a fermelor se exprimă în Unităţi economice de dimensiune europeană (ESU). În prezent, 1 ESU este considerat echivalent cu o cifră anuală de afaceri de aproximativ 1.200 EUR şi corespunde, în linii mari, cu o suprafaţă de 1,3 hectare de cereale, o vacă de lapte, 25 de oi sau cu o combinaţie a acestora. 9 A se vedea art. 34 din Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)


În cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală al României (2007-2013)10, fermele de semi-subzistenţă sunt definite ca fiind de 2-8 ESU (aproximativ 350 000 ferme). Astfel, rămân 91% (3,8 milioane) din numărul total de mici exploataţii definite ca „de subzistenţă” (MAFRD, 2007b) – mai mici de 2 ESU, estimate a acoperi 45% din SAU. Cea mai mare parte din aceste unităţi nu au personalitate juridică (deşi există unele excepţii), iar marea majoritate se încadrează în limitele de 0-5 ha per fermă, cu o dimensiune medie de 1,63 ha.

Agricultura de subzistenţă este recunoscută şi de Sistemul de Conturi Naţionale din România (SCN) ca fiind „producţia unei exploataţii pentru consumul final propriu” şi formează un segment distinct al aşa-numitei economii ne-observate/neînregistrate, alături de „munca nedeclarată” (adică în mare parte invizibilă pentru sistemul de colectare a impozitelor!). Se estimează că aproximativ 80% (3,4 milioane dintr-un total de 4,2 milioane) de exploataţii individuale folosesc peste 50% din producţia obţinută pentru consumul propriu11.

În Bulgaria, fermele de semi-subzistenţă sunt definite ca având o dimensiune de 1-4 ESU şi 21% din totalul fermelor (dimensiunea medie fiind de 1,8 ha) intră în această categorie, în timp ce 76% sunt mai mici de 1 ESU, fiind prin urmare considerate de subzistenţă. Însă, în realitate nu se face distincţia clară între aceste două tipuri de ferme. Unele dintre fermele mai mici de 1 ESU îşi comercializează o parte din produse, iar o parte dintre cele cu dimensiuni între 1 şi 4 ESU produc numai pentru consum propriu. În ambele grupuri intră ferme care au recolte destinate în primul rând comercializării.

Pe deasupra, nu se ţine cont de canalele neoficiale de resurse alimentare, adesea strâns legate de sistemele de producţie de subzistenţă şi de semi-subzistenţă din România şi din Bulgaria. Acestea sunt, de obicei, familiale şi ne-monetare, alimentând membrii familiei care locuiesc la oraş cu produse din satele natale, de obicei în schimbul ajutorului dat la lucru în perioadele aglomerate din an, cum e vremea recoltei.

Figura 2.1 prezintă o imagine mai generală a distribuţiei micilor exploataţii (sub 2 ESU) în noile state membre ale UE şi ilustrează concentraţia foarte mare a acestor exploataţii în România şi Bulgaria. Acest aspect este foarte relevant pentru toate discuţiile ulterioare despre agricultura HNV, deoarece multe sisteme agricole HNV sunt şi sisteme de subzistenţă sau de semi-subzistenţă, iar soarta lor este unită în mod foarte complex.

Agricultura HNV în România şi Bulgaria

Conceptul de agricultură HNV este extrem de relevant pentru România şi Bulgaria.

Ambele ţări au o diversitate foarte mare de specii şi habitate sălbatice. Mare parte din această biodiversitate este asociată cu sistemele agricole tradiţionale/reduse ca intensitate în zone care au productivitate limitată

10 A se vedea MAFRD (2007), şi documentul strategic al Institutului European din România (Giurca et al., 2006) folosit pentru a justifica definiţia de agricultură de „semi-subzistenţă” în România. 11 A se vedea MLFEO (2007)


FIGURA 2.1: Răspândirea exploataţiilor agricole mai mici de 2 ESU în noile state membre (2005) (Sursa: Baum, 2008)

din cauza handicapurilor naturale de altitudine, pante sau productivitate redusă a solului. Aici intră şi suprafeţele mari de pajişti semi-naturale folosite intens răspândite în zona de câmpie, deal şi munte.

Pajiştile semi-naturale sunt unele dintre cele mai valoroase ecosisteme din peisajul agricol, apărute ca rezultat al multor secole de management agricol stabil, când au fost folosite pentru păşunatul animalelor (păşuni), pentru fân (fâneţe) sau pentru o combinaţie a acestora. Ca rezultat al acestui management pe termen lung, ecosistemele asociate cu pajiştile semi-naturale sunt bine dezvoltate şi caracteristice pentru regiunea lor bio-geografică.

Acest lucru este valabil mai ales în România şi Bulgaria, unde mai multe condiţii de mediu au contribuit la formarea pe scară largă a mai multor tipuri contrastante de pajişti semi-naturale, care variază de la păşunile sub-alpine înalte din Munţii Carpaţi şi Stara Planina până la luncile umede de pe coasta Mării Negre – toate: a) fiind caracterizate printr-o bogată densitate florală şi b) asigurând un habitat important pentru alte grupuri de specii, cum sunt fluturii şi păsările de reproducţie. Pajiştile semi-naturale din Bulgaria, de exemplu, se pot clasifica, în linii mari, în următoarele tipuri:

1. Pajişti din câmpiile joase şi zonele de deal (până la 500-600 metri deasupra nivelului mării)

• Fâneţe de câmpie (12%)• Păşuni de câmpie (56%)• Terenuri arabile abandonate (9%)

2. Pajişti montane (de la 500-600 la 1,800-2,100 metri deasupra nivelului mării)

• Fâneţe alpine (13%)• Păşuni alpine (10%)

În plus, mai există pajişti naturale şi în zonele alpine înalte, la altitudini de peste aproximativ 2.000 metri.

Toate pajiştile semi-naturale au nevoie de continuarea practicilor agricole tradiţionale pentru a supravieţui. Acest lucru înseamnă continuarea modelelor tradiţionale de păşunat şi cosit, precum şi evitarea aportului de produse agro-chimice cum sunt fertilizatorii şi pesticidele. Dacă pajiştile semi-naturale nu sunt gestionate corect, de exemplu prin abandon sau supra-păşunat, biodiversitatea comunităţilor de pajişte va scădea din cauza sufocării cu vegetaţie subarborescentă sau dominării speciilor de pajişte competitive.

Există mai multe presiuni care se exercită asupra pajiştilor semi-naturale din Bulgaria şi România:

• Ca urmare a declinului uriaş al numărului de animale în anii ’90 şi a preţurilor tot mai mici ale laptelui şi cărnii (precum şi presiunii crescânde a standardelor de igienă etc.), multe păşuni cu valoare naturală ridicată sunt, acum, sub-păşunate sau abandonate. În urma reducerii sau abandonării păşunatului, s-a diminuat şi cositul fâneţelor, acestea începând să fie înlocuite de tufăriş şi copaci care invadează pajiştile şi de dominanţa speciilor de pajişte mai competitive;

• Date fiind veniturile economice mici obţinute din creşterea animalelor pe pajiştile semi-naturale, mulţi fermieri din zonele de câmpie şi de pe solurile mai fertile recurg la transformarea pajiştilor în recolte arabile, podgorii sau livezi. Acest lucru duce la pierderea ireversibilă a diversităţii speciilor de plante şi la dispariţia ulterioară a comunităţilor asociate de vertebrate şi nevertebrate;

• Când pajiştile semi-naturale sunt în proprietatea autorităţilor municipale şi se află în apropierea aşezărilor, ele sunt adesea folosite pentru păşunatul comun al turmelor localnicilor. Spre deosebire de presiunile descrise mai sus, aceasta duce adesea la supra-păşunat şi la degradarea păşunii, determinând pierderea valorii naturale;

• În unele regiuni, există o presiune foarte specifică din cauza schimbării utilizării terenului, inclusiv prin construcţia de centre turistice şi de recreere (de exemplu pe coasta Mării Negre şi în Carpaţii României) şi de infrastructuri asociate.

Hărţile preliminare ale terenului agricol HNV au fost întocmite şi pentru România, şi pentru Bulgaria şi sunt incluse în planurile naţionale de dezvoltare rurală pentru 2007-2013. Deşi au fost întocmite folosind


metodologii diferite, ele oferă, totuşi, o indicaţie utilă despre extinderea şi distribuţia probabilă a terenurilor agricole HNV în cele două ţări.

Harta României (Figura 2.2) se bazează numai pe distribuţia pajiştilor semi-naturale (teren agricol HNV de tip 1) şi estimează o suprafaţă totală de aproximativ 2,4 milioane hectare (16% din SAU) distribuite în 1 038 comunităţi rurale. Aceasta este o subestimare clară a suprafeţei totale de teren agricol HNV, România fiind celebră şi pentru mozaicurile cu exploatare redusă de tipul HNV 2, dar acestea sunt deosebit de dificil de cartografiat.


FIGURA 2.2: Harta distribuţiei probatile a terenului agricol HNV (numai pajişti semi-naturale) din Romania (Sursa: MAFRD 2007)

FIGURA 2.3: Harta distribuţiei probabile a terenului agricol HNV din Bulgaria (Sursa: MAF 2007)

Harta terenurilor agricole cu valoare naturală ridicată

Harta bulgară (Figura 2.3) se bazează pe o metodologie mai elaborată, care implică actualizarea unui inventar al pajiştilor existente cu date de inventar despre siturile Natura 2000 şi alte habitate – fiind în plus combinat cu Sistemul de identificare al parcelelor de teren (LPIS) folosit pentru administrarea tuturor plăţilor de sprijin direct. Folosind această abordare, în Bulgaria s-a identificat o suprafaţă totală de aproximativ 2 milioane ha de teren agricol HNV (38% din SAU), inclusiv 360 000 ha de teren arabil, 400 000 ha de recolte permanente, 950 000 ha de pajişti permanente şi 280 000 ha de teren cu utilizare mixtă. Aici intră, probabil, exemple ale tuturor celor 3 categorii de teren agricol HNV.

Ambele hărţi sunt instrumente foarte utile în identificarea părţilor româneşti şi bulgare care ar trebui avute în vedere în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, cum sunt plăţile de agro-mediu, pentru sprijinirea sistemelor agricole HNV şi conservarea terenului agricol HNV. Cu toate acestea, ele tot trebuie interpretate cu grijă, deoarece: • Sursele de date disponibile pentru realizarea lor sunt limitate şi nu pot indica decât i) locaţia

aproximativă a terenurilor agricole HNV şi ii) suprafaţa aproximativă de teren agricol HNV;• Diversitatea biologică a terenurilor agricole variază de-a lungul unui grafic ce merge de la cele mai

reduse, până la cele mai înalte valori şi nu există o linie clară de separare între terenurile agricole HNV şi non-HNV.

Nu există nicio dovadă ştiinţifică pentru a dovedi că dimensiunea unei ferme determină valoarea sa naturală, dar este logic să presupunem (şi este general acceptat) că terenul agricol gestionat de fermierii de subzistenţă şi semi-subzistenţă tinde să aibă o biodiversitate mult mai bogată decât fermele mai comerciale, orientate către piaţă. Ca regulă de bază, cu cât o fermă foloseşte mai multe resurse de capital, cu atât are nevoie de o gestionare mai intensă pentru a oferi un profit rezonabil şi, prin urmare, cu atât valoarea biodiversităţii este mai scăzută.

În consecinţă, se poate propune următoarea tipologie simplă a sistemelor agricole HNV pentru România şi Bulgaria:

Subzistenţă/Semi-subzistenţă

Fermă de familie orientată spre piaţă

Fermă intensivă (Industrială)

Creşterea animalelor

Păşunat predominant pe vegetaţie semi-naturală:

• Transhumanţă• Deţinerea de pajişti +

păstoritul animalelor (pendulare)

Păşunat pe vegetaţie semi-naturală, plus pajişti îmbunătăţite şi fertilizate cu ceva concentrate

• Pajişte fermă de familie + păstorit comunal al animalelor

În principal teren agricol HNV de tipul 1

Parţial teren agricol HNV de tipul 1

Fără teren agricol HNV (eventual de tipul 3)

Producţie combinată

Este prezent peisajul mozaic cu structură deasă:

• Amestec de mici exploataţii şi recolte reduse ca intensitate + păstoritul animalelor (pendulare)

Este prezent peisajul mozaic cu structură deasă:

• Amestec de ferme de familie şi recolte reduse ca intensitate + păstoritul animalelor (pendulare)

În principal teren agricol HNV de tipul 1

Parţial teren agricol HNV de tipul 1 şi 2


Producţie de recolte

Peisaj mozaic cu structură deasă:

• Mici exploataţii cu recolte reduse ca intensitate

Peisaj mozaic cu structură deasă:

• ferme de familie cu recolte reduse ca intensitate

Eventual teren agricol HNV de tipul 2

Eventual teren agricol HNV de tipul 2



Secţiunea 3: Valori ecologice „ascunse”

Devine tot mai clar că obiectivele de conservare a biodiversităţii din întreaga Europă (inclusiv din România şi Bulgaria) nu se pot atinge numai prin desemnarea anumitor zone, cum sunt siturile Natura 2000, pentru protejarea habitatelor sau speciilor prioritare. Este important şi să se creeze oportunităţi pentru ca biodiversitatea să înflorească şi zonele rurale vaste, prin menţinerea terenurilor agricole cu înaltă valoere naturală exploatate la intensitate redusă care există în zone vaste din afara reţelei Natura 2000.

De exemplu, diversitatea bogată a speciilor de plante şi animale care ocupă pajiştile semi-naturale (teren agricol HNV de tip 1) din afara siturilor Natura 2000 din România şi Bulgaria este deosebit de spectaculoasă. Există numeroase specii de animale introduse pe Lista roşie a IUCN a speciilor ameninţate12care depinde de continuarea managementului la intensitate redusă a acestor pajişti naturale neprotejate, inclusiv:

• Specii de păsări cum sunt cristelul de câmp (Crex crex), barya albă (Ciconia ciconia), cucuveaua (Athena noctua), pupăza (Upupa epos), potârnichea cenuşie (Perdix perdix), sfrânciocul roşiatic (Lanius collurio), privighetoarea(Luscinia megarhynchos) şi ciocârlia de câmp (Alauda arvensis);

• Specii de mamifere, cum sunt popândăul sau şuiţa (Spermophilus citellus) şi dihorul pătat (Vormela peregusna peregusna);

• Specii de reptile, cum sunt Testudo graeca iberia ţestoasa lui Hermanni) în Bulgaria.

Un studiu al fâneţelor asociate cu un singur sat din Munţii Carpaţi13 a identificat 11 comunităţi de plante semi-naturale diferite, inclusiv 3 tipuri de asociaţii de plante înregistrate în Directiva Habitate ca fiind de interes comunitar şi 12 specii de plante clasificate drept „vulnerabile” sau „rare” în Lista roşie a plantelor vasculare din România. De asemenea, s-au mai înregistrat 46 specii de fluturi, dintre care 10 sunt unice acelui tip specific de pajişte şi 3 sunt clasificate drept „vulnerabile” pe Lista roşie a fluturilor din România, în timp ce alte 3 specii sunt înregistrate în Registrul roşu al datelor despre fluturii din Europa ca fiind „aproape ameninţate”, „vulnerabile” sau „periclitate”.

Fotografia adnotată despre Biodiversitatea terenurilor agricole din România, de pe pagina următoare, oferă explicaţii suplimentare despre motivul pentru care acest sistem agricol din România este atât de important pentru biodiversitate. Dar există alte numeroase exemple în România şi Bulgaria.

Cu toate acestea, beneficiile ecologice ale agriculturii HNV din România şi Bulgaria nu se limitează doar la întreţinerea şi conservarea habitatelor şi speciilor sălbatice valoroase. Agricultura HNV este strâns legată şi de conservarea diversităţii genetice a animalelor domestice şi recoltelor agricole. Acest lucru este prezentat mai detaliat în caseta despre Agro-biodiversitatea din Bulgaria.

Agricultura HNV este strâns legată şi de estetica peisajului, iar agricultorii HNV administrează de obicei peisaje pe care oamenii le admiră cu plăcere. Această plăcere se produce pe căi diferite – poate proveni din observarea frumuseţii naturale a fâneţelor bogate în flori14 sau din diversitatea unei coline cu mici parcele cultivate cu tehnici variate15. Poate fi asociată cu cultura, printr-un cântec sau poem favorit sau cu anumite tipuri de alimente, caracteristice zonei. Pentru unii, legătura cu peisajul este foarte funcţională – este un loc pentru recreere sau sport. Pentru alţii, legătura poate fi mai efemeră – un loc pentru romantism sau nostalgie, asociat cu familia sau prietenii. Oamenii diferiţi simt peisajul în mod diferit, iar unele dintre cele mai apreciate sunt acele „peisaje deschise” create şi întreţinute de sistemele agricole HNV, inclusiv peisajele pastorale caracteristice pentru multe zone din România şi Bulgaria, care sunt întreţinute de păşunatul tradiţional de intensitate redusă şi producţia de fân16.

12 Vezi www.iucnredlist.org13 Vezi lucrarea lui Sally Huband, publicată pe website-ul Forumului European pentru Conservarea Naturii şi Pastoralism (www.efncp.org) şi bazată pe studiile sale de doctorat în domeniul “Rolului pastoraliştilor români în conservarea biodiversităţii agricole” (Universitatea Edinburgh, UK)14 Teren agricol HNV de tipul 1 cu o proporţie importantă de vegetaţie seminaturală. 15 Teren agricol HNV de tipul 2 cu un mosaic de agricultură de intensitate redusă, cu elemente semi-naturale şi de peisaj. 16 Pentru o descriere vie şi o apreciere entuziastică a modului în care practicile agricole tradiţionale au transformat peisajul în regiunile din sudul Transilvasniei vezi Akeroyd (2006) - disponibil în ambele limbi română şi engelză


http://www.efncp.org/

Hidden Values of HNV Farming Systems in Bulgaria & Romania - Page 13

Biodiversitatea terenului agricol din România

Satul Moeciu de Sus este situat la poalele munţilor Bucegi – unul dintre numeroasele masive care formează „curbura” Carpaţilor României.

În sat există aproximativ 230 mici exploataţii, care gestionează 700 ha de fâneţe la o altitudine de 1.000 – 1.400 m. Fâneţele sunt împărţite în cel puţin 450 parcele de diferite dimensiuni. Ele sunt intercalate cu mici petice de pajişti calcaroase naturale, neîngrijite (care sunt prea pietroase pentru cosit), cu petice de habitate forestiere şi câteva mici loturi pentru creşterea legumelor.

Astfel, se creează un mozaic complex de peisaje cu o şi mai mare diversitate conferită de micile variaţii în gestionarea fiecărei parcele de către fermierii locali.

© Sally Huband and Davy McCracken

Pe lângă fluturi şi alte nevertebrate, fâneţele adăpostesc şi o serie de amfibiei şi reptile. Broaştele, broaştele râioase şi tritonii sunt des întâlniţi, iar salamandra de foc (Salamandra salamandra) se întâlneşte şi ea, în perioade mai umede.

Informaţii suplimentare despre Moeciu de Sus găsiţi pe website-ul Forumului European pentru Conservarea Naturii şi Pastoralism: www.efncp.org/hnv-showcases

Fâneţele din Moeciu de Sus sunt deosebit de bogate în specii de fluturi. În verile anilor 2005 şi 2006 s-au înregistrat peste 4.000 indivizi aparţinând la 46 de specii de fluturi. Trei dintre speciile înregistrate sunt clasificate vulnerabile pe Lista roşie a fluturilor din România şi altele cinci sunt înregistrate în Cartea roşie cu date despre speciile de fluturi din Europa ca “aproape ameninţate”, “vulnerabile” sau “periclitate”.

Prezenţa unor populaţii atât de numeroase de fluturi reflectă numărul mare şi diversitatea bogată a plantelor care susţin hrănirea şi înmulţirea lor. Aceste plante prosperă numai în habitatul pajiştilor create de gestionarea extensivă şi diversitifată şi a fâneţelor.

Bogata diversitate a speciilor de plante şi animale din fâneţe este o consecinţă a gestionării de tip extensiv a acestora şi a numărului mare de parcele individuale, fiecare gestionate într-un mod puţin diferit. Diferenţele se referă, printre altele, la data cositului, cantitatea de bălegar aplicată, prezenţa (sau absenţa) animalelor la păşunat şi momentul păşunatului de primăvară şi/sau toamnă.

Fâneţele din Moeciu de Sus au fost create iniţial prin defrişarea vegetaţiei forestiere de pe versanţii de la altitudini mai mici, orinetaţi spre sud, unde se înregistrează temperaturi mai mari. După sute de ani de gestionare sustenabilă, în fâneţe se pot identifica 11 comunităţi diferite de plante semi-naturale, dintre care 3 sunt de interes comunitar european (Directiva Habitate, 92/43/EEC).

Toate fâneţele sunt gestionate extensiv, cu aplicarea de foarte puţin bălegar şi maxim două reprize de cosit într-o vară. Majoritatea parcelelor sunt cosite o singură dată, iar toamna sunt folosite pentru păşunat.

Peisajele au şi valoare diferită pentru fiecare om. Unii pot fi interesaţi numai în a asigura existenţa continuă a anumitor peisaje, chiar dacă nu beneficiază de pe urma lor direct. Alţii pot fi dispuşi să plătească pentru plăcerea de a admira un peisaj printr-o formă sau alta de turism rural (inclusiv ecoturism şi agroturism), adesea în combinaţie cu consumarea şi savurarea alimentelor şi băuturilor locale.

Această combinaţie unică de creare şi întreţinere a unui peisaj frumos şi de producere de alimente bune de pe urma acestui peisaj este o caracteristică comună a sistemelor agricole HNV şi poate fi exploatată pentru a obţine beneficii economice considerabile – cu condiţia, desigur, ca fermierii HNV să aibă aptitudinile necesare (vezi Secţiunea 7 – Viziune şi Recomandări).

De asemenea, există şi alte valori „ascunse” ale agriculturii HNV care de abia acum încep să fie înţelese, în special beneficiile sistemelor agricole de intensitate redusă asupra reducerii schimbărilor climatice.

În anul 2007 Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) a declarat că încălzirea globală are loc şi este în mare parte datorată emisiiilor de gaze cu efect de seră din activităţiile umane, inclusiv din agricultură. Impactul potenţial asupra schimbărilor climatice din cauza încălzirii globale este imens – creşterea intensităţii şi frecvenţei evenimentelor climatice severe ca inundaţii, tornade şi uragane; creşterea nivelului oceanului planetar şi inundarea zonelor costiere; accentuarea secetei şi afectarea rezervelor de apă; modificări în incidenţa şi distribuţia bolilor, şi; riscul crescând al dezordinii sociale pe scară largă. IPCC de asemenea a subliniat importanţa reducerii imediate şi signifiante a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Rolul agriculturii în reducerea schimbărilor climatice este dublu – i) prin reducerea propriilor emisii şi ii) prin creşterea absorţiei şi stocării de gaze cu efect de seră (ca exemplu, prin stocarea carbonului). Sistemele agriclole HNV au o serie de avantaje pentru reducerea schimbărilor climatice comparativ cu sistemele agricole mult mai intensive – emisiile sunt mai mici şi există poteţial pentru stocarea carbonului – vezi căsuţa


Agro-Biodiversitatea în Bulgaria

În Bulgaria, agricultura HNV este strâns legată cu conservarea diversităţii generale (agro-biodiversitate) la animalele de fermă şi recolte. Agricultura HNV în Bulgaria este şi ea strâns legată de conservarea diversităţii genetice (agro-biodiversitate) la animalele de fermă şi la recolte. Aceasta este o valoarea „ascunsă” importantă a agriculturii HNV, din moment ce ea conservă calităţi valoroase şi material genetic care se poate folosi pentru creşterea şi selecţia ulterioară a varietăţilor de recolte comerciale şi raselor de animale.

Creşterea animalelor este o activitate străveche în Bulgaria şi după secole de practici agricole tradiţionale, ţara se caracterizează printr-o mare diversitate a speciilor şi raselor de animale domestice – care includ vite, oi, capre, bivoli, porci, păsări, cai şi altele. Pierderea diversităţii genetice a raselor de animale domestice este o problemă deosebită mai ales în zonele de munte, unde rasele tradiţionale de vite şi oi sunt foarte bine adaptate la condiţiile grele şi sunt importante, prin urmare, şi pentru continuarea păşunatului pe păşunile alpine.

Mai multe rase indigene bulgare au fost identificate ca fiind supuse unui risc critic, pe lista FAO a raselor de animale periclitate din lume:

• Vitele din rasa Iskursko Govedo (Sura de Iskar) cattle• Vitele din rasa Rodopska (Rhodopa cu coarne scurte)

• Oile din rasa Carakachanska Ovsta (Karakachan) • Oile din rasa Karnobatoshumenska (Shumen arămie-roşiatică) • Oile din rasa Panagurishte • Porcii din rasa Istochnobalkanska Svinia (Est-balcanic)• Caii din rasa Carakachanski Kon (Karakachan)

Graţie locaţiei sale geografice şi condiţiilor climatice, Bulgaria este şi un centru de diversitate pentru multe recolte cultivate şi de-a lungul secolelor, condiţiile ecologice şi selecţia făcută de agricultori au dus la dezvoltarea unei imense diversităţi de sortimente locale de roşii, ardei, fasole, tutun, pepeni galbeni şi pepeni verzi, porumb şi alte recolte. Deşi multe varietăţi locale au fost înlocuite cu varietăţi noi, care dau o recoltă mai bună, există încă multe locuri, mai ales în zonele de deal şi munte, unde se păstrează mici grădini cu vechile varietăţi.

alaturată despre Agricultura HNV şi gazele cu efect de seră. Acest aspect ar trebui să se facă cunoscut ca o altă valoare „ascunsă” importantă a agriculturii HNV.


Agricultura HNV şi gazele cu efect de seră

Agricultura este o sursă importantă pentru trei gaze cu efect de seră majore: dioxidul de carbon, metanul şi protoxidul de azot. Emisiile de fiecare dintre aceste gaze variază în funcţie de tipul şeptelului şi sistemul agricol, dar, per total, agricultura contribuie cu circa o treime la emisiile totale de dioxid de carbon şi este a treia cea mai mare sursă de metan (de la animale şi câmpurile inundate de orez) şi protoxid de azot (în special din utilizarea îngrăşăminte azotate).

Nivelurile emisiilor de dioxid de carbon sunt semnificativ mai reduse în cazul agriculturii HNV decât în cazul sistemelor agricole tradiţionale, ca urmare a utilizării reduse de îngrăşăminte azotate şi pesticide (care folosesc cantităţi mari de combustibili fosili în producţie) şi a utilizării limitate de tractoare şi alte utilaje agricole mecanizate. De exemplu, caii sunt încă folosiţi pe scară largă pentru transport de către micii agricultori HNV din România şi cea mai mare parte din munca agricolă se face manual. Agricultura de subzistenţă foloseşte şi mult mai puţină energie, emiţând, prin urmare, mai puţin dioxid de carbon pentru transportul alimentelor, deoarece cea mai mare parte sunt consumate în gospodărie sau sunt transportate pentru vânzare pe distanţe scurte.

Situaţia referitoare la emisiile de metan este mai complexă. Ca gaz cu efect de seră, metanul este de 23 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon (deşi rămâne în atmosferă un timp mai scurt). El este eliberat de bacteriile din stomacul rumegătoarelor atunci când convertesc celuloza din fibrele plantelor în zaharuri digerabile. Concentraţia de metan din atmosferă s-a triplat faţă de anul 1800 şi se estimează că aproximativ o treime din creşterea emisiilor de metan ar proveni de la vite şi oi – din care 80% aproximativ provine de la animalele care pasc şi 20% din bălegar.

Vitele şi oile care pasc pe păşuni semi-naturale, la densităţi reduse ale populaţiei eliberează cantităţi mari de metan, deoarece vegetaţia se maturizează repede, dezvoltând concentraţii mai mari de celuloză, care produc cantităţi mai mari de metan. Aceasta contrastează cu animalele care pasc la o densitate mare, pe păşunile cu administrare intensă. Aici, presiunea mai mare a păşunatului împiedică maturizarea prea rapidă a vegetaţiei şi reduce acumularea de celuloză care oferă substratul esenţial pentru producţia de metan.

Însă, deşi vitele şi oile care pasc extensiv generează cantităţi mai mari de metan pe animal decât omoloagele lor care pasc intensiv, efectul este redus de densităţile mai reduse ale populaţiilor. Aşadar, turmele HNV produc mai puţin metan decât cele convenţionale. Într-adevăr, metanul provenit din turmele HNV extensive îşi are originea în aceleaşi resurse naturale folosite de secole de erbivorele sălbatice şi pastoraliştii tradiţionali şi nu face decât să recicleze carbonul. Spre deosebire de sistemele intensive, care se bazează pe energia combustibililor fosili pentru a le susţine.

Agricultura joacă un rol important şi ca „puţ” de carbon, prin capacitatea sa de a sechestra şi depozita dioxidul de carbon în soluri şi plante. Pentru aceasta, pajiştile au o importanţă deosebită şi reţin aproximativ 34% din cantitatea globală de carbon în ecosisteme terestre, în timp ce pădurile depozitează aproximativ 39%, iar agro-eco-sistemele aproximativ 17%. Spre deosebire de păduri, unde vegetaţia este principala formă de depozitare a carbonului, majoritatea carbonului reţinut în pajişti se găseşte în sol.

În sfârşit, emisiile de protoxid de azot sunt şi ele mai mici în cazul sistemelor agricole HNV, ca urmare a utilizării limitate de îngrăşăminte azotate.

În concluzie, devine tot mai clar că sistemele agricole HNV de intensitate redusă au o valoare „ascunsă" importantă pentru reducerea încălzirii globale şi a schimbărilor climatice, prin emisiile semnificativ mai reduse de gaze cu efect de seră.

Surse: FAO (2007), Garnett (2007) şi Grayson (2008)

Secţiunea 4: Valori socio-economice “ascunse”

După cum s-a subliniat deja în Secţiunea 2, nu există dovezi ştiinţifice care să ateste faptul că dimensiunea unei exploataţii îi determină valoarea naturală, dar se observă în mod normal şi este general acceptat faptul că terenurile agricole exploatate de agricultorii de subzistenţă şi semi-subzistenţă tind să aibă o biodiversitate mult mai bogată decât fermele mai comerciale, orientate spre piaţă.

Această relaţie dintre tipurile de ferme şi sistemele agricole HNV din România şi Bulgaria este rezumată foarte simplu în Figura 4.117 de mai jos.

Există un număr estimat de 4,8 milioane agricultori de subzistenţă şi semi-subzistenţă în România şi Bulgaria18.

O parte semnificativă a acestora sunt şi agricultori HNV şi, prin urmare, este corect să spunem că principala caracteristică a sistemelor agricole HNV din România şi Bulgaria o reprezintă faptul că sunt ferme mici de subzistenţă, care produc în principal pentru propriul consum, dar şi cu diverse grade de orientare spre o formă sau alta de vânzare.

Majoritatea fermelor de subzistenţă şi semi-subzistenţă existente în România şi în Bulgaria de astăzi s-au format la începutul anilor 1990, în urma privatizării fostelor Întreprinderi Agricole de Stat şi a retrocedării pământurilor către proprietarii originali.

În România (mai ales în zonele montane mai greu accesibile19), unele mici exploataţii private care există de dinainte de Al Doilea Război Mondial au supravieţuit şi regimului comunist şi au continuat să practice agricultura pe aproximativ 12% din suprafaţa agricolă totală. Însă această suprafaţă a crescut apoi la 67%, pe măsură ce tot mai mulţi oameni s-au dedicat agriculturii de subzistenţă începând cu anii ’90. În Bulgaria, singura caracteristică a agriculturii tradiţionale de subzistenţă care a supravieţuit în timpul perioadei comuniste a fost cultivarea micilor loturi de lângă casă. Conform politicii de stat, fiecare gospodărie rurală avea dreptul să cultive mici parcele de pământ (până la 0,1 ha) pentru aşa-numitul „uz personal” şi/sau să îngrijească un număr maxim de capete de animale (de ex. maxim 5 oi etc.)20.

17 Vezi Kazakova et al. (2008) pentur o explicaţie mai detaliată a acestei diagrame, inclusiv descrierea completă a 6 studii de caz despre HNV din Bulgaria şi România. 18 Această cifră a derivat din planurile naţionale de dezvoltare rurală (2007-2013) pentru România şi Bulgaria – vezi MAFRD (2007) şi MAF (2007) 19 Peste 2800 de sate de munte din România nu au fost colectivizate în timpul regimului communist. Terenul fragmentat şi greu accesibil şi tiparul izolat şi uneori răsfirat al satelor din aceste zone au dus la imposibilitatea aplicării colectivizării. Astfel, gospodăriile de munte şi-au păstrat pământul, dar erau obligate să cedeze cea mai mare parte a producţiei către stat. 20 Vezi Kopeva and Noev (2003) pentru descrierea şi analiza agriculturii de subzistenţă în Bulgaria


FIGURA 4.1: Relaţia dintre tipurile de ferme şi sistemele agricole HNV în România şi Bulgaria (Sursa: Kazakova et al., 2008)

Zonele sălbatice sunt marginale fermei, cu excepţia câtorva cazuri

foarte specifice, în care specii importante de păsări se găsesc pe

terenurile agricole intens exploatate.

Unele sisteme agricole HNV.

Mai ales sisteme agricole HNV.

Exploataţie intensivă

(industrială)

Fermă familială orientată spre piaţă

Semi-subzistenţă

Subzistenţă

Siguranţa alimentelor consumate în casă

Creşterea rapidă a preţului alimentelor din ultimii ani a dat naştere la îngrijorări cu privire la siguranţa resurselor globale de hrană. În anul 2008, „revoltele pentru hrană” şi alte tulburări civice din întreaga lume au captat atenţia titlurilor din presă şi au semnalat disperarea tot mai mare a milioanelor de familii cu venituri mici şi medii cu privire la costul tot mai mare al hranei necesare membrilor lor. Preţurile mari ale alimentelor sunt o problemă deosebită pentru oamenii săraci, deoarece ele reduc semnificativ valoarea reală a veniturilor deja mici şi sporesc riscul de malnutriţie, reducând cantitatea şi calitatea alimentelor consumate.

Există numeroase răspunsuri potenţiale la această problemă, dar se acordă, din nou, o atenţie tot mai mare rolului agriculturii la scară mică în stabilizarea şi sporirea resurselor de alimente la nivelul gospodăriilor individuale şi pe pieţele locale. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, de exemplu, crede cu tărie că „…reînnoirea investiţiilor în agricultura micilor exploataţii din întreaga lume este necesară pentru a spori resursele locale de hrană şi pentru a ajuta la reducerea riscului de sărăcie şi malnutriţie”, subliniind faptul că această strategie trebuie să fie şi „…compatibilă cu nevoile ecologice pe termen lung şi cu asigurarea de alte bunuri publice”.

Deşi FAO pune accentul în primul rând pe ţările în curs de dezvoltare, aceste observaţii sunt extrem de relevante şi pentru valorile ascunse ale agriculturii HNV din Bulgaria şi România. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi recentul raport FAO:The State of Food Insecurity in the World 2008.

Agricultura de subzistenţă este, probabil, cel mai neînţeles şi cel mai neglijat tip de agricultură. Într-o lume globalizată, dirijată de tendinţele pieţei, aceasta este adesea considerată o activitate marginală, fără valoare funcţională. Într-adevăr, agricultura de subzistenţă a fost mult timp percepută foarte negativ21, fiind adesea considerată sinonimă cu sărăcia şi împiedicarea creşterii şi performanţei economice. În consecinţă, există o lungă istorie a guvernelor din diverse ţări în curs de dezvoltare din întreaga lume care fie neglijează complet agricultura de subzistenţă, fie încearcă să schimbe sau să elimine agricultorii de subzistenţă, forţându-i să adopte practici mai comerciale.

Cu toate acestea, în ultimii ani s-a dezvoltat o imagine contrastantă a agriculturii de subzistenţă, potrivit căreia aceasta are, de fapt, multe efecte socio-economice pozitive şi este adesea singura cale prin care oamenii din zonele rurale pot supravieţui în condiţii extrem de dificile şi de riscante. Agricultura de subzistenţă este, aşadar, văzută tot mai mult ca o strategie eficientă pentru a face faţă riscurilor şi nesiguranţelor care ameninţă bunăstarea familiilor rurale sărace (precum şi a rudelor lor din zonele urbane). Factorii politici de decizie trebuie acum să ţină seama de aceste aspecte şi, în loc de să neglijeze sau chiar să lupte împotriva agriculturii de subzistenţă, ei trebuie să abordeze întreaga valoare socială, economică şi culturală a agricultorului de subzistenţă şi să îl sprijine ca atare.

Beneficiile pozitive ale agriculturii de subzistenţă fac şi ele parte din valoarea ascunsă a sistemelor agricole HNV din România şi Bulgaria – sisteme

care nu doar menţin biodiversitatea, ci şi susţin comunităţile rurale oferindu-le surse de hrană, funcţionând ca tampon în faţa schimbărilor şi riscurilor şi modelându-le cultura şi tradiţiile.

Însă orice discuţie cu privire la beneficiile socio-economice ale sistemelor agricole HNV trebuie să înceapă cu recunoaşterea faptului că aceste costuri sociale ale întreţinerii anumitor sisteme, în România şi Bulgaria, pot fi, de fapt, foarte mari. Viaţa unui cioban, mai ales, poate fi foarte dificilă şi aproape de limitele condiţiilor de viaţă acceptabile. Acesta trebuie să îndure vremea rea, lipsa facilităţilor de bază, să doarmă sub cerul liber sau în mici adăposturi din lemn, iar în unele regiuni, el îşi riscă viaţa pentru a apăra animalele de carnivorele mari.

Pe de altă parte, acolo unde sistemele agricole HNV se suprapun în mare parte cu agricultura de subzistenţă şi de semi-subzistenţă, se poate spune că agricultura HNV asigură şi ea un tampon foarte important împotriva efectelor negative ale schimbărilor sociale şi economice care s-au produs în România şi Bulgaria de la începutul anilor 1990.

Multe studii asupra sărăciei rurale din România, de pildă, au accentuat importanţa majoră a producţiei de alimente de subzistenţă pentru bunăstarea socială a comunităţilor rurale22. Aici intră atât a) absorbţia unui număr semnificativ de muncitori ieşiţi din întreprinderile agricole şi industriale de stat din zonele rurale (plus

21 Pentru o imagine de ansamblu a agriculturii de subzistenţă şi dezvoltării rurale, vezi Heidhues and Brüntrup (2003)22 De exemplu, vezi Petrovici and Gorton (2005)


Brânzeturile HNV vechi şi noi

Brânza este un produs tipic al pajiştilor HNV din România, fiind disponibilă o gamă tot mai mare de produse. Se estimează că 45% din toate brânzeturile provin de la micii producători. Consumatorii români sunt deja foarte familiarizaţi cu produsele tradiţionale cum sunt telemeaua, caşcavalul, urda şi caşul, precum şi cu variantele regionale clasice, ca brânza de burduf (brânză tradiţională, presată şi învelită în coajă de brad).

Însă acestor produse tradiţionale li se alătură acum, pe piaţă, numeroase produse inovatoare cum sunt brânzeturile tari de capră din satele săseşti din sudul Transilvaniei, fabuloasa brânză “albastră” de Bucegi (care foloseşte o cultură de Roquefort) produsă de compania de produse lactate Prodlacta din Braşov şi brânza Emmental Bio (cu certificare organică) procesată de compania La Dorna, care foloseşte lapte colectat de la “…vacile din Carpaţi care se hrănesc cu nutreţ 100% ecologic şi floră montană” (conform declaraţiei de pe ambalaj!).

mulţi emigranţi urbani care fug de şomajul şi sărăcia din oraşe), cât şi b) contribuţia la atenuarea sărăciei printr-o mai bună siguranţă a alimentelor consumate în casă.

Când s-au implementat procesele de reformă politică şi economică, producţia industrială a scăzut, iar şomajul a crescut – toate ducând la o scădere bruscă a veniturilor. Cum preţurile alimentelor au crescut şi ele semnificativ în aceeaşi perioadă23, mulţi au recurs la agricultura de subzistenţă, inclusiv pe parcelele retrocedate în cadrul procesului de retrocedare a pământurilor. În zonele de câmpie s-au înmulţit micile exploataţii producătoare de fructe, legume sau mixte. În zonele înalte şi montane, opţiunile de producţie erau mai limitate, dar graţie suprafeţelor mari de pajişti cu valoare naturală ridicată pentru păşunat, s-a înregistrat o creştere imensă a cantităţii de carne, lapte şi produse lactate produse în casă.

Cultivarea unei cantităţi mai mari de alimente pentru consumul casnic este o strategie bine stabilită pentru gospodării în vremuri de criză economică24 şi este larg recunoscut faptul că alimentele produse în casă sunt esenţiale pentru supravieţuirea multor familii vulnerabile, cu venituri mici, în timpul crizelor economice suferite de România şi Bulgaria în anii ’90. În 1996, 28% din toţi muncitorii ne-agricoli din Bulgaria îşi

cultivau propriile recolte şi se pretindea atunci că „…agricultura de subzistenţă este tamponul care protejează populaţia de efectele colapsului economic.” În acelaşi timp, în România se observa că „ …agricultura de subzistenţă a devenit un substitut pentru reţeaua de asigurare socială inexistentă. Micile parcele de teren deţinute de majoritatea populaţiei române sunt, în prezent, singurele mijloace de a-şi asigura nevoile casnice şi alimentare.”

În funcţie de disponibilitatea surplusului de produse şi de cantitatea de vânzări comerciale, aceste sisteme agricole HNV la scară mică nu numai că asigură nevoile imediate de hrană ale familiilor fermierilor, ci şi distribuie alimentele pe o scară mai largă. În special, există două lanţuri tipice de furnizare asociate cu agricultura HNV:

• Lanţuri de furnizare “informale, bazate pe familie” – reţelele familiale sociale cu temelii solide stau la baza multor tranzacţii între membrii familiei, gospodării şi comunităţile din România şi Bulgaria. Acestea sunt importante şi pentru siguranţa alimentelor produse în casă, deoarece ele presupun distribuirea surplusului de produse alimentare în cadrul familiei extinse, inclusiv în rândurile celor care locuiesc la oraş şi nu au acces la propriile pământuri. În unele cazuri, aceasta poate fi o sursă foarte importantă de hrană pentru familiile urbane, mult mai apreciată decât cumpărarea de produse similare de la comercianţi, însă ea a fost supusă unui număr mic de studii şi este imposibil de cuantificat. Barterul şi schimbul de bunuri şi servicii rămân foarte comune şi importante;

• Lanţuri de furnizare „semi-formale” – acestea sunt asociate în special cu consumul local prin „vânzări directe” (de ex. la poarta fermei şi pe marginea drumului, în pieţele libere şi câteva exemple limitate de în magazine agricole) şi „vânzarea locală cu ridicata” (de ex. colectarea şi vânzarea către puncte locale de vânzare cu amănuntul). În anumite locaţii, şi „vânzarea la marginea drumului” către turiştii care se află în trecere şi către excursionişti poate fi un mod de vânzare cu rol semnificativ.

23 Pentru o analiză a schimbărilor substanţiale ale modelelor de consum de hrană din Ronîânia anilor ’90, vezi Petrovici and Ritson (2000)24 Vezi van Braun and Lohlein (2003)


Sistemele agricole HNV produc o gamă largă de recolte şi produse animale de bază, dar multe gospodării produc şi o varietate bogată de produse alimentare tradiţionale şi locale, inclusiv brânzeturi, carne afumată şi diverse conserve din fructe şi legume, completate de o bogăţie de alimente sălbatice culese din păduri şi râuri. Aceste produse alimentare artizanale implică procesarea şi folosirea manuală atentă a ingredientelor locale, prin procese şi tehnici naturale. Toate acestea duc la obţinerea unor produse unice, cu o aromă, o calitate şi caracteristici care nu se pot obţine prin procese industriale şi care fac parte important din bogata moştenire culturală a zonelor rurale!


Secţiunea 5: Impactul politicii

Impact pozitiv

S-au înregistrat deja progrese enorme, atât în România, cât şi în Bulgaria, în ceea ce priveşte conştientizarea conceptului HNV şi promovarea acestuia în faţa autorităţilor responsabile cu politica de dezvoltare rurală din Ministerele Agriculturii din Bucureşti şi din Sofia.

Mare parte din acest progres se datorează activităţii de lobby a ONG-urilor de protecţia mediului, inclusiv eforturilor susţinute ale Programului WWF Dunăre Carpaţi. Însă ambele ministere au luat foarte în serios şi Orientările Strategice Comunitare ale CE privind dezvoltarea rurală (2007-2013)25, inclusiv obligaţia de a aloca resurse în cadrul axei 2 din FEADR pentru „…biodiversitate şi conservarea şi dezvoltarea sistemelor agricole şi forestiere cu valoare naturală ridicată”).

În consecinţă, există măsuri disponibile pentru susţinerea agriculturii HNV în cadrul programelor naţionale de dezvoltare rurală ale României şi Bulgariei. Aici intră plăţile de sprijin pentru agro-mediu, care se adresează în special terenului agricol HNV, precum şi alte măsuri disponibile pentru sprijinirea mijloacelor de existenţă ale agricultorilor HNV, dar care nu se adresează direct lor.

Sprijinul de agro-mediu pentru agricultura HNV Atât România, cât şi Bulgaria includ sub-măsuri care sunt direcţionate către terenurile agricole HNV în cadrul măsurilor de agro-mediu (măsura FEADR 214) ale programelor lor naţionale de dezvoltare rurală. Aceste sub-măsuri au fost elaborate cu participarea ecologiştilor specializaţi pe pajişti şi a altor factori interesaţi, inclusiv ONG-urile pentru conservarea naturii şi agricultură durabilă. Ele sunt rezumate în Tabelul 5.1 de mai jos.

TABELUL 5.1: Terenuri agricole HNV şi alte sub-măsuri conexe în pachetele de agro-mediu (măsura FEADR 214) a României şi Bulgariei (2007-2013) cu ratele anuale de plată

România Bulgaria

Terenuri agricole HNV Sub-măsuri:

Implementare imediată

• Gestionarea pajiştilor cu valoare naturală ridicată în comunele desemnate [124 Eur/ha]

• Sprijinirea practicilor agricole tradiţionale de cosit şi strâns fânul în comunele desemnate [58 Eur/ha]

• Măsură pilot pentru pajiştile care susţin populaţii importante de păsări în Ariile Importante pentru Păsări selecţionate [101 – 209 Eur/ha]

• Restaurarea şi întreţinerea pajiştilor HNV sub-păşunate [97 Eur/ha]

• Restaurarea şi întreţinerea pajiştilor HNV supra-păşunate [155 Eur/ha]

• Întreţinerea habitatelor de specii protejate în terenurile arabile din Ariile Importante pentru Păsări [20 – 102 Eur/ha]

Implementare etapizată

• Întreţinerea habitatelor păsărilor de apă

• Restaurarea habitatelor riparieneAlte sub-măsuriAsociate cu sistemele agricole HNV

• Întreţinerea livezilor tradiţionale [131 Eur/ha]

• Conservarea raselor locale tradiţionale [122 – 200 Eur/LSU]

• Pastoralismul montan [100 – 110 Eur/ha]

• Agricultura organică [82 – 505 Eur/ha]• Apicultura organică [11.5 Eur/roi de

albine]

25 Pentru textul integral al orientărilor, a se vedea Anexa Deciziei Consiliului CE 144/2006 privind orientările strategice comunitare pentru dezvoltarea rurală (perioada de programare 2007 - 2013), Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 55 (25.2.06), paginile 20-29.


După cum se poate observa din Tabelul 5.1, există o gamă largă de plăţi de agro-mediu în Bulgaria, care pot fi folosite pentru a sprijini sistemele agricole HNV. Există trei sub-măsuri (sau pachete) HNV prioritare pentru implementare imediată, plus două sub-măsuri suplimentare, care vor fi introduse mai târziu în program (din 2010). Mai există, de asemenea, ale cinci sub-măsuri strâns legate de sistemele agricole HNV, dar care nu se adresează direct acestora – inclusiv sprijinul pentru apicultura organică!

Sub-măsurile bulgare adresate terenului agricol HNV se fondează pe măsura SAPARD anterioară pentru habitatele semi-naturale şi au fost introduse, de fapt, în primul proiect al Programului de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 din 2005. Suita mai limitată de sub-măsuri HNV din România s-a formulat mai greu, deşi agricultura HNV a fost menţionată în primul proiect al Planului Strategic Naţional pentru dezvoltare rurală în 2006.

Alte măsuri de dezvoltare rurală relevante pentru sprijinirea agriculturii HNV Plăţile de agro-mediu nu sunt singurele măsuri de dezvoltare rurală care pot contribui la sprijinirea sistemelor agricole HNV. Mai există o altă gamă de măsuri disponibile în cadrul axelor prioritare ale Programelor Naţionale de Dezvoltare Rurală ale Bulgariei şi României, deşi niciuna nu este la fel de specifică şi cu ţintă directă cum sunt măsurile de agro-mediu. De exemplu, Tabelul 5.2 rezumă măsurile conţinute de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală al României (2007 – 2013).

Tabelul 5.2: Alte măsuri relevante în sprijinirea agriculturii HNV, incluse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală al României (2007-2013)

România

Axa 1 • Formare profesională (training), informare şi difuzare de cunoştinţe (Măsura 111) – sprijin pentru organizarea de cursuri de formare vocaţională, inclusiv cele relevante pentru fermierii HNV

• Instalarea tinerilor fermieri (Măsura 112) – sprijin pentru tinerii agricultori care preiau exploataţii de 6-40 ESU. Criteriile de selecţie includ deţinerea unei ferme de semi-subzistenţă, exploatarea unei zone mai puţin favorabile şi participarea la o măsură de agro-mediu – toate fiind foarte relevante pentru agricultura HNV.

• Modernizarea exploataţiilor agricole (Măsura 121) – sprijinirea investiţiilor de modernizare a facilităţilor şi proceselor care privesc protecţia mediului, siguranţa alimentelor şi bunăstarea animalelor. Disponibilă pentru agricultorii de semi-subzistenţă şi în sistem HNV cu exploataţii de dimensiuni mai mari de 2 ESU sau pentru asociaţiile de agricultori.

• Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere (Măsura 123) – sprijin investiţional pentru îmbunătăţirea procesării şi comercializării produselor agricole. Disponibilă pentru fermierii HNV pregătiţi şi capabili să creeze micro-întreprinderile necesare, în special pentru cei interesaţi să creeze produse noi sau de calitate superioară, în conformitate cu standardele UE.

• Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă (Măsura 141) – pentru a sprijini transformarea fermelor de semi-subzistenţă în ferme viabile din punct de vedere economic. Disponibilă pentru fermierii HNV cu exploataţii de 2-8 ESU, cu condiţia prezentării unui plan de afaceri care să arate că ferma va deveni „competitivă în trei ani”. Se va acorda prioritate celor din zonele defavorizate şi care participă la o măsură de agro-mediu.

• Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori (Măsura 143) - o măsură specifică pentru finanţarea furnizării de servicii de consultanţă pentru agricultorii din România şi Bulgaria. Adresată agricultorilor de semi-subzistenţă (2-8 ESU) şi mai mari, precum şi celor care candidează pentru măsuri de agro-mediu. Consultanţa trebuie folosită pentru „îmbunătăţirea de ansamblu a fermei, dar s-ar putea folosi şi pentru formarea agricultorilor HNV cu privire la o serie de subiecte relevante dezvoltării afacerilor din agricultură şi conservării biodiversităţii.


Axa 2 • Sprijin pentru zonele montane (Măsura 211) – plăţi anuale de sprijin de 50 Eur/ha pentru „terenurile agricole utilizate”, disponibil pentru fermierii HNV din zonele montane desemnate cu o suprafaţă minimă de 1 ha identificată în sistemul IACS (dimensiunea minimă a parcelei de cel puţin 0,3 ha)

• Sprijin pentru zonele defavorizate, altele decât zonele montane (Măsura 212) – plăţi anuale de sprijin de 50 Eur/ha pentru „terenurile agricole utilizate”, disponibile pentru fermierii HNV din zonele ne-montane desemnate cu o suprafaţă minimă de 1 ha identificată în sistemul IACS (dimensiunea minimă a parcelei de cel puţin 0,3 ha)

Axa 3 • Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi (Măsura 312)* - sprijin investiţional (granturi de până la 70%) pentru diversificarea activităţilor non-agricole (sprijinul pentru diversificarea procesării alimentelor se oferă prin Măsura 123 de mai sus). O gamă diversificată de activităţi economice alternative sunt eligibile pentru sprijin, inclusiv meşteşugurile tradiţionale, ca de pilă prelucrarea lemnului. De relevanţă pentru fermierii HNV care doresc să îşi sporească veniturile familiale şi care pot fonda micro-întreprinderile necesare.

• Încurajarea activităţilor turistice (Măsura 313)* – sprijin investiţional (granturi de până la 70%) pentru dezvoltarea de activităţi la scară mică de turism rural / agroturism şi de activităţi recreative, ca sursă de venit. Există o serie întreagă de activităţi aducătoare de profit eligibile pentru sprijin. De relevanţă pentru fermierii HNV care pot fonda micro-întreprinderile necesare.

LEADER LEADER este un instrument pentru implementarea măsurilor de dezvoltare rurală prin „strategii integrate de dezvoltare locală” elaborate de parteneriate la nivelul comunităţilor locale (aşa numitele Grupuri de Acţiune Locală). Sunt încurajate activităţi inovatoare de dezvoltare locală în conformitate cu cele trei obiective ale celor trei axe ale FEADR: creşterea competivităţii sectoarelor agricol şi forestier, îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural şi calitatea vieţii şi diversificarea economiei rurale.

Se acordă o atenţie specială selectării de proiecte inovatoare, inclusiv de soluţii noi pentru probleme vechi, introducerii şi dezvoltării de noi produse, noi sisteme de piaţă, modernizării activităţilor tradiţionale prin folosirea unor tehnologii noi etc.

Procesul LEADER are potenţialul de a fi foarte eficient în sprijinirea agriculturii HNV fie prin proiecte rurale de mici dimensiuni, fie prin elaborarea de strategii de dezvoltare rurală cu o componentă HNV specifică. Din nefericire, acest potenţial va fi, cel mai probabil, limitat de implementarea lentă a programului şi de lipsa de experienţă de implementare eficientă a acestuia şi la capacitate maximă de către factorii interesaţi.

*A se nota că investiţiile asigurate în cadrul Măsurilor 312 şi 313 pot fi completate cu activităţile asociate cu ocuparea, finanţate prin Axa Prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare” ale POS pentru Dezvoltarea resurselor umane, finanţate în cadrul Fondului Social European (FSE). Aici intră „orientarea, consultarea şi formarea în sectorul antreprenorial şi ne-agricol, în special a celor care practică agricultura de subzistenţă”.

Impact negativ

Deşi în prezent există în România şi Bulgaria o serie de politici de dezvoltare rurală şi măsuri cu potenţialul de a sprijini agricultura HNV, există pericolul ca impactul pozitiv al acestora să rămână relativ limitat. Mai mult, în unele cazuri există chiar riscul unui impact negativ al altor politici. Există patru zone problemă principale:


Eligibilitatea generală pentru sprijinul PAC În urma aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană în 2007, mulţi agricultori au devenit eligibili pentru o seamă de plăţi de suport în funcţie de suprafaţă, în temeiul Politicii Agricole Comune (PAC) a UE, inclusiv pentru Sistemul de plăţi unice pe suprafaţă (SPUS) în cadrul Pilonului 1, plus pentru plăţile de agro-mediu şi pentru condiţii dezavantajate din cadrul Pilonului 2. Însă implementarea acestor plăţi de suport nu este întotdeauna favorabilă agriculturii HNV. Spre exemplu, normele de eligibilitate PAC pentru suport exclud, în prezent, suprafeţele mari de teren agricol HNV de la primirea plăţilor de suport. Aici intră şi terenul de păşunat semi-natural cu tufăriş şi copaci – un tip de utilizare a terenului care are adesea o valoare foarte mare pentru biodiversitate şi unde sprijinul PAC ar fi foarte util pentru a încuraja continuarea sistemelor tradiţionale de păşunat.

Acolo unde terenul agricol HNV este eligibil, există tendinţa observată la mulţi fermieri de a nu declara terenul şi solicita plăţile din cauza complexităţii procedurilor administrative şi a obligaţiilor legale asociate cu plăţile. De exemplu, acele zone de teren agricol HNV eligibile pentru SPUS trebuie administrate conform normelor Condiţiilor Generale Agricole şi de Mediu. Aceste norme intenţionează să îmbunătăţească impactul ecologic al plăţilor de suport PAC, dar ele reprezintă o povară semnificativă pentru mulţi fermieri HNV şi în unele cazuri, ele chiar ameninţă să aibă consecinţe negative pentru biodiversitate.

Sprijinirea utilizării „terenului comun” pentru păşunat este şi ea problematică26. Deşi normele PAC permit, în principiu, acest lucru necesită introducerea unor acorduri de păşunat şi diviziunea formală a terenului comun de păşunat între solicitanţi – aspect nu întotdeauna acceptat de agricultorii şi ciobanii locali, după cum este de înţeles.

Obsctacole specifice în faţa asimilării sprijinului de agro-mediu Plăţile de agro-mediu pot fi o măsură foarte importantă pentru sprijinirea întreţinerii terenului agricol HNV şi, după cum se observă în Tabelul 5.1, există deja o serie de măsuri utile în România şi Bulgaria. Mulţi mici agricultori nu pot primi sprijin de agro-mediu din cauza limitării suprafeţei minime de teren eligibil pentru sprijin. Acest lucru este de înţeles, din cauza nevoii de a păstra costurile administrative la un nivel rezonabil. Însă încurajarea asimilării măsurilor HNV printre acei agricultori care sunt eligibili nu este deloc uşoară şi nu este neobişnuit ca autorităţile publice să spună că „Măsurile şi banii există, dar lipseşte interesul din partea agricultorilor …”.27

Problema este că măsurile de agro-mediu sunt încă foarte noi şi în primele faze ale implementării. Majoritatea fermierilor nu sunt foarte pro-activi în căutarea de informaţii şi sprijin, în timp ce fluxul oficial de informaţii are încă tendinţa de a fi relativ centralizat, penetrând prea puţin în comunităţile rurale mai izolate din zonele marginale, unde se întâlnesc cel mai adesea sistemele agricole HNV. Sprijinul tehnic acordat procesului de solicitare există, dar el presupune ca agricultorii să fie conştienţi de acest lucru şi să solicite ajutorul consilierilor. De asemenea, numărul de consilieri este limitat şi majoritatea sunt specializaţi în consiliere agronomică şi economică şi în folosirea sprijinului pentru investiţii, nu în măsuri cu obiective ecologice şi conservaţioniste!

Accesibilitate limitată la alte măsuri de dezvoltare rurală După cum s-a explicat deja, există o gamă de alte măsuri de dezvoltare rurală disponibile în cadrul tuturor axelor prioritare ale PNDR-urilor român şi bulgar care pot contribui la sprijinirea sistemelor agricole HNV. Aceste măsuri pot fi, din nou, foarte utile, dar impactul lor este limitat de faptul că numeroşi agricultori HNV au teren şi activităţi prea mici pentru a fi eligibile pentru sprijinul disponibil. Această problemă este ilustrată mai detaliat în caseta de pe pagina următoare – Cazul micului agricultor din România.

Implementarea normelor UE de igienă a alimentelor Una dintre cele mai mari presiuni exercitate asupra supravieţuirii sistemelor agricole HNV din România şi Bulgaria o reprezintă implementarea reglementărilor UE pentru igiena alimentelor. Acestea sunt, fără îndoială, foarte importante pentru îmbunătăţirea siguranţei şi calităţii produselor procesate, în special produsele lactate şi carnea, în România şi Bulgaria. Însă interpretarea şi aplicarea acestor reglementări la micile exploataţii de subzistenţă şi semi-subzistenţă din cele două ţări reprezintă o ameninţare serioasă pentru viitoarea viabilitate a agriculturii HNV.

26 Există suprafeţe foarte întinse de pajişti în România şi Bulgaria care sunt în “proprietatea comună” a comunelor şi municipalităţilor locale şi care au un lung istoric de folosire pentru păşunat de către sătenii şi ciobanii locali. 27 Vezi Kazakova et al. (2008) pentru explicaţii şi discuţii mai detaliate.


Problema este că abordarea adoptată de România şi Bulgaria înspre armonizarea legislaţiei UE în domeniul igienei este una de transpunere directă a reglementărilor în legislaţia naţională. Nu s-a ţinut seama de caracteristicile naţionale sau de nevoile specifice ale micului procesator – şi nu s-a ţinut seama de flexibilitatea reglementărilor! În consecinţă, micii procesatori de alimente în gospodărie sunt efectiv trataţi la fel ca şi marii procesatori industriali (deşi în România această prevedere a fost uşor modificată). Există spaţiu insuficient pentru a detalia problema aici28, dar sunt necesare urgent schimbări semnificative în legislaţia pentru igiena alimentelor – în special pentru a evita eliminarea virtuală a procesării laptelui la scară mică, proces care susţine majoritatea pajiştilor semi-naturale în România şi

Valori „ascunse” ale sistemelor agricole cu valoare naturală...

Documents

Transcript of Valori „ascunse” ale sistemelor agricole cu valoare naturală...