8/13/2019 Utopia Intre Speranta Si Frica

1/2

Utopia-intre speranta si frica

Cel mai inalt sentiment prin care se defineste fiinta umana este dragostea. Si, cum un lucru nu

poate exista fara opusul lui decat in lumea absolutului, tot asa, in mod firesc, nu putem vorbi

despre dragoste fara sa aducem in discutie si frica. Iata cele doua polaritati intre care

penduleaza fiecare actiune umana. Odata ce incepem sa ne dorim ceva, fie el un lucru marunt

sau cea mai inalta forma de desavarsirea umana, imediat se naste si gandul ca poate nu vom

obtine nicidodata ceea ce ne dorim. Si, chiar daca obtinem lucrul pe care ni l-am dorit cu atata

ardoare, imediat dupa aceea incepem sa ne temem ca il vom pierde. Acesta este mecanismul

vicios de functionare a fiintei umane. Asa percepem realitatea si tot asa ne raportam la ea.

Aceasta este maniera in care ne construim toate visele, toate dorintele, toate sperantele la o

lume guvernata doar de intelegere, prosperitate si iubire. De mii de ani imaginatia umana

construieste locul perfect, cultura perfecta, civilizatia perfecta. Raportate la valorile si resursele

epocii, toate aceste constructii ideale au imbracat diferite forme, pastrand insa, de-la lungul

anilor, aceeasi esenta. De la insulele niciodata gasite, unde omul traia in perfecta comuniune cu

natura, fara a se confrunta cu vreo forma a raului sau a suferintei, pana la ideile futuriste

nascocite de mintile secolelor noastre, in care tehnologia poate invinge toate problemele,

fiecare dintre aceste lumi utopice tradeaza, in acelasi timp, cele mai mari aspiratii ale omului si

cele mai profunde temeri.

Uriasul progres al stiintei si al tehnologiei a sporit, cu fiecare idee conceptualizata si

concretizata, imaginarul colectiv. Continuam sa ne hranim cu iluzia unei lumi perfecte, cu

speranta ca, intr-o buna zi, departe de a fi sclavii muncilor fizice si ai dorintei de agonisire,

departe de grija zilei de maine si de teama de a nu ne imbolnavi de vreo boala incurabila, ne

vom putea duce traiul preocupandu-ne doar de implinirea desavarsita a spiritualitatii noastre. Si

asa, plasandu-ne toate problemele in cele mai utopice contexte, ne cream diferite variante de

refugiu pentru a suporta mai usor realitatea.

Robotii construiti dupa chipul si asemanarea noastra, inzestrati cu cele mai inalte forme de

inteligenta ne preiau toate sarcinile, de la cele mai marunte pana la cele mai dificile. Si,

impingand ideea si mai mult catre extrem, ii programam sa traiasca in locul nostru pentru a ne

proteja de toate pericolele lumii exterioare. Ingineria genetica, framantata de atata vreme de

gasirea unui leac catre o viata cat mai lipsita de griji in ceea ce priveste suferintele fizice,

impinge omenirea catre anomalii uriase; posibilitatea sarcinilor artificiale sau ideea crearii

clonelor pentru a deservi transplantului de organe, gandul ca totul ar putea fi creat si recreat

dupa bunul plac, dor cu ajutorul tehnologiei si al stiintei ofera un paradox urias - posibilitatea

salvarii prin stapanirea naturii si, prin aceasta, pierderea iremediabila a unicitatii. Iideea

construirii unor masinarii care sa permita deplasarea individului in trecut sau in viitor, anuland

astfel ireversibilitatea timpului nu tradeaza decat dorinta arzatoare si neclintita a omenirii de a-l

8/13/2019 Utopia Intre Speranta Si Frica

2/2

stapani si de a schimba, astfel, firul actiunilor, ca raspuns la frica de a fi stapanita de el. In toate

cazurile insa, exista pericolul blocarii definitive intr-o alta temporalitate sau efectele drastice

produse de schimbarea cursului actiunilor noastre.

Iata, deci, cum fiecare utopie tehnologica isi are distopia ei, la fel cum o polaritate nu poate

exista fara cealalta. Robotii construiti pentru a ne imbunatatii viata se razvratesc impotriva

noastra sau, intr-un mod mai lipsit de violenta, ne priveaza de experienta vietii de zi cu zi si,

diminuand legaturile dintre indivizi si toate sentimentele care se contureaza astfel, conduc

omenirea catre dezumanizare. Inventiile geneticii, menite sa prelungeasca viata ajung, in final,

sa o distorsioneze si toate incercarile de a anula timpul sfarsesc prin a ne face si mai constienti

de el.

Nu putem privi moartea altfel decat cu frica; nu ne putem conforma cu gandul ca timpul nu se

scurge nici in favoarea noastra, nici imapotriva noastra-se scurge, pur si simplu; nu putem

accepta ideea ca lumea in care traim este construita astfel datorita noua si, prin urmare, nici nuo putem schimba. Continuam sa ne adapostim de realitate in utopii din ce in ce mai scaldate in

tehnologie, neputand insa evita monstruoasele distopii ce pot lua nastere din progresul acestei

stiinte.